Sunteți pe pagina 1din 23

I. Not. introductive. Criminologia, in conceptia lui Raymond Gassin, e stiinta crimei.

Pt. a defini criminologia tre. sa se tina seama de cele el. specifice si obligatorii: genul
proxim caruia apartine ob. si diferenta specifica care-1 separa de celelalte ob. Pt. a
putea fi def. orice stiinta tre.: - sa aiba un domeniu (ob.) propriu de cercetare; - sa aiba
metode stiintifice proprii de studiu; - sa elab. teorii privind fen. studiat. Criminologia e o
stiinta din cadrul stiintelor sociale care studiaza fenom. social alcriminalitatii in scopul
prevenirii si combaterii acestuia. Ob. criminologiei E format din urmatoarele
componente.: - criminalitatea; - crima; - criminalul; - victima; -reactia soc. fata de
criminalitate. Criminalitatea reprez. totalitatea infract. ca fen. soc. dintr-o comunitate
umana existente intr-o per. de timp. Ca fenomen soc. are 3 el. care se suprapun : a)
Criminalit. legala reprez. totalit. infract. ca fen. soc., comise, descoperite si condamnate
de org. jud. si inregistrate in statisticile oficiale. E cea mai mica criminalitate. b)
Criminalit. aparenta / sesizata reprez. totalit. faptelor penale sesizate org. jud., dar care
includ si pe cele pretinse ca fiind comise si faptele ale caror autori au ramas
neidentificati. c) Criminalit. reala / savarsita reprez. totalit. comportamentelor umane,
interzise de Ig. pen. comise intr-o per. det., intr-un teritoriu national. Dimensiunile
criminalit. reale au fost si sunt mai mari decat ale criminalitatii aparente. Diferenta
dintre acestea e cun. sub num. de cifra neagra a criminalitatii. Cifra neagra are in
componenta ei totalit. infract. care prin nat. lor tre. sa fie descoperite , in special cele
din categ. econ.-fin., cunosc. sub sintagma de criminalit. in afaceri (evaziunea fiscala,
coruptia, delapidarea ) care fac parte din criminalit.gulerelor albe plus infract. ale caror
victime nu le reclama. Cifra neagra se poate stab. prin 2 anchete soc.: Ancheta de
victimizare reprez. de dialogul purtat cu un esantion de pers. dintr-o anumita
comunitate, care sunt intrebati daca sunt victimele unor infract. Pe baza unor programe
speciale se pot stab. procentele cifrei negre a criminalit. - Ancheta de autoconfesiune e
dialogul purtat cu un esantion de pers. din aceeasi comunitate care recunosc ca sunt
victimele unor infract. Dupa interpretarea datelor din cadrul autoconfesiunii se compara
cu cele din ancheta de victimizare. Criminalitatea, ca fen. socio-uman, e abordata sub
aspect cantitativ si structural. Studiul criminalit. e cunoscut sub numele
demacrocriminologie. Criminalul e pers. care a comis cu vinovatie una / mai multe
infractiuni prev. de lg. pen. Criminologia clinica care constituie o criminologie aplicata,
studiaza personalit. infractorului., cercetand crima la nvel microsocial, avand ca scop
final resocializarea criminalului si prevenirea recidivei. Crima / infract. reprezinta fapta
umana care prez. pericol social, fiind savarsita cu vinovatie si prevazuta de Ig. pen.
Termenul de infract. e inlocuit in criminolog. cu cel de crima (actiune criminala). Totalit.
ac. fapte umane reprez. criminalitatea si, ca elem. ale acesteia, criminologia le
analizeaza individual, le descrie, le stab. conexiunile si caracteristicile in cadrul gen. al
criminalitatii, explicandu-le cauzele si conditiile producerii lor. Studiul crimei, ca fenom.
individual, e cunoscut in lit. de specialitate sub numele de microcriminologie. Studiul
crimei se face in stransa leg. cu pers. criminalului, prin tehnici numite clinice. Victima
infract. reprez. pers. impotriva careia s-a indreptat actul criminal. De cele mai multe
ori, victima are rolul cauzal / favorizant in comiterea crimei. Victima e un factor cu
continut crimmogen. Reactia sociala impotriva crimjnalitatii reprezinta modul in
care soc. raspunde fata de criminalit., ca fenomen socio-uman si fata de fiecare act
criminal in parte. Met. de cercetare folosite in crimmologie: Met. gen.: urm. sa stab.
dimensiunile criminalit. si factorii cu continut criminogen. se folosesc : - statisticile
judiciare stabilesc dimensiunile criminalit. sesizate si a criminalit. legale. - met.
1

sociologice (observatia, chestionarul si interviul) au ca subiect delincventul / victima.


met. psihologice (observatia, chestionarul si interviul psihologic, testele, asociatia libera
si psihanaliza) au ca subiect criminalul in cadrul criminologiei aplicate (criminologie
clinica). met. medicale sunt fol. pt. investigarea delincventului in scopul de a observa
posibilele tulburari glandulare, traumatisme fizice / psihice. Met. speciale, create de
criminologie : met. fiziologica, met. clinica, met. comparativa, met. studiului de caz, met.
studiilor reluate, met. monografica. Scopul criminologiei Vizeaza binele omului, starea
de siguranta sociala a individului, stabilind masurile pe care societatea tre. sa le ia,
propunandu-le altor stfiinte pe baza concluziilor rezultate. Scopul imediat, particular.
Criminologia vizeaza stbilirea cauzelor care determina si favorizeaza producerea
criminalitatii. Scopul general, comun si altor stiinte, reprezinta stabilirea unei politici
pen. eficiente, menita sa diminueze criminalitatea si sa umanizeze formele de reactie
sociala si tratamentul delincventilor. Functiile criminotogiei Functia descriptiva
raspunde cerintei stiintifice de cunoastere directa, fara interpunere a situatiei concrete,
prin observarea si colectarea datelor referit. la crima, criminali si victime, la
comportamentele acestora din urma precum si la starea si dinamica actelor antisociale
comise. Criminologia folos. urm. concepte de ordin descriptiv : - mediul, atat mediul nat.
inconjurator, format din relief, clima, alternanta anotimpurilor, cat si mediul social in
care s-a format delincventul ca om. - terenul desemneaza trasaturile bioconstitutionale
ale criminalului. - personalitatea e conceptul care def. omul considerat ca unitate
biopsihosociala, purtator al functiilor cunoasterii, ale aflarii adev. si ale ierarhizarii
sociale a valorilor. - situatia reprez. totalit. imprejurarilor obiective si subiective care
precede actul delictual in care e implicata personalitatea. - actul e raspunsul pe care-1
da personalitatea unei situatii. Functia explicativa. Descoperirea cauzalitatii
criminalitatii si a factorilor care o favorizeaza e sarcina criminologiei, sarcina indeplinita
prin aceasta flmctie, folosind urmat. concepte. cauza, conditii, factorul, mobilul, indicele
etc. Functia predictiva poate exista apeland la metode matematice si folosidu-se de
metode prospective. Predictia urmareste : - prevederea, pt. perioade detimp imediat
urmatoare celor tipului prezent, a unor schimbari ale caracteristicilor ce definesc
criminalitatea; - stabilirea probabilitatii comiterii delictelor in functie de diferite ipostaze
gen. / personale. Functia profilactica Prevenirea criminalitatii se realiz. prin
administrarea pedepselor, considerandu-se ca numai frica e baza educatiei. Acest
deziderat e in special scopul criminologiei clinice, care a pus in centrul cercetarilor
crearea unor mijloace de tratament contribuind la prevenirea criminalitatii. Autonomia
criminologiei si locul ei in sistemul stiintelor. Caracterul autonom si unitar
Criminologia are un ob. specific: actiunea criminala care insumeaza in acelasi timp actul
si autorul sau, iar metodele sale, cu toate ca sunt impmmutate de la alte stiinte sociale,
au caracter propriu. Unitatea obiect- metoda de studiu"confera criminologiei statutul
de stiinta autonoma si unitara. Impartirea criminologiei in generala si , speciala e pur
teoretica. Criminologia speciala (clinica) e partea specifica aplicativa a criminologiei.
Rezultatele investgarii cazurilor individuale de delincventi sunt inregistrate la nivelul
criminologiei generale. Caracterul complex si interdisciplinar Caracterul complex e dat
de faptul ca in acelasi timp ea intruneste caracteristicile fiecarei categorii de stiinte,
operad cu concepte ce implica judecati de valoare (crima, vinovatie, raspundere,
pedeapsa) care au semnificatii doar cand sunt aplicate in practica. Conexiunile
criminologiei cu celelalte stiinte. Criminologia si dr. pen. Deosebiri : a) Ob. e partial
comun in privinta criminalit.. Dr. pen., fiind o st. juridica, abordeaza acest fenomen
interesand nu cauzalitatea criminalit., ci doar infract., rasp. pen. si pedepsele.
2

Criminologia e st. sociala, nejuridica care studiaza fenom. criminalit. in vederea


explicarii ei si stab. factorilor sai favorizanti. In criminologie, abordarea problematicii
delincventului, incepe cu copilaria acestuia, de la formarea primelor convingeri
antisociale, continuandu-se cu nasterea situatiilor conflictuale, trecerea la act si apoi,
dupa sanctionarea sa, terminandu-se cu resocializarea acestuia. In dr. pen.
comportamentul delincvent incepe sa fie studiat doar din etapa actelor preparatorii,
terminandu-se cu consumarea faptei pen. b) Scopul. Dr. pen. apara valorile fundam. ale
societ. fata de criminalitate, iar criminologia stab. veridicitatea teoriilor privind
cauzalitatea criminalitatii, stab. modalitatile practice de prevenire a acesteia si a
tratamentului delincventilor. c) Functiile. Dr. pen. urmareste perfectionarea pedepselor,
functia sa fiind una represiva, iar criminologia, prin functiile sale, intereseaza un
segment al realitatii sociale. d) Metodele de cercetare. Crininologia utilizeaza met. care
apartin stiintelor sociale, adaptate specificului fenom. investigat, iar dr. pen. fol. met.
proprii stiintelor juridice. Criminologia si dr. proc. pen. Legatura dintre aceste stiinte
reise din faptul ca in desf. proc. pen., in dosarele pen., criminologia gaseste permanent
izvorul de date referitoare la cauzele, starea si dinamica criminalitatii, la personalit.
delincventilor si a victimelor. Influienta criminologiei in dom. practic al dr. proc. pen. se
face prin fisa criminologica, care e fol. in fazele proc. pen., in ea inscriindu-se sintetizat
date criminlogice care def. personalit. delincventului, contribuind la desfasurarea pe
baze stiintifice a urmaririi pen. si la fundamentarea verdictelor de condamnare.
Criminologia si politica pen. Politica pen. e disciplina care are ca ob. de studiu
organizarea activitatii de prevenire si combatere a criminalit. prin elaborarea unor
strategii globale de lupta impotriva acesteia. Ea formuleaza teoriile, metodele si
mijloacele de combatere a criminalit. atat preventive cat si represive (conexiuni).
Deosebiri : - politica pen. analizeaza criminalitatea ca un factor politic, iar criminologia
ca un factor socio-uman ; - nivelul de generalitate al politicii pen. e superior fata de cel
al criminologiei. Criminologie si criminalistica. Criminologia ajuta la perfectionarea
met. de identificare prin cunostintele aferente privind personalit. infract. si a victimelor,
precum si cele referit. la mecanismul trecerii la act ( conexiuni ). Deosebiri : - ob. de
studiu, criminologia studiaza un fenom. socio-uman - criminalitatea, iar criminalistica,
met. si tehnicile fol. in exploatarea urmelor criminalistice, in identificarea criminalilor,
dovedirea vinovatiei acestora si impreuna cu dr. proc. pen. si dr. politienesc, punerea la
dispozitia justitiei a pers. criminalului pt. a fijudecat. Criminologia si sociologia.
Ambele studiaza relatiile dintre oameni si institutiile din oranduirea sociala existenta. Se
deosebesc dpdv. al sferei domeniului de activitate, cea a sociologiei interesand intreaga
paleta a comportamentelor umane in societate, cea a criminologiei se rezuma la
comportamentele umane socialmente periculoase - criminalitatea. Legatura dintre cele 2
discipline se realiz. si in privinta met. de studiu pe care socioligia le-a pus la dispozitia
criminologiei. Criminologia si alte stnnte. a) Psihiatria e st. care studiaza bolile
mintale, nevrozele si psihozele. Cand evolutia stiintelor a pus la dispozitie posibilitati
deosebite de investigatie si analiza, a facut posibila explicarea genezei crimei chiar in
compozitia psihicului uman. S-a impus obligativitatea expertizei psihiatrice la infract.
deosebit de grave. b) Psihologia e st. care studiaza modul de manifestare si evolutia
comportamentului uman. Psihologia pen. studiaza inteligenta, caracterul, aptitudinile
sociale si aptitudinile morale ale delincventilor, recurgand la teste de psihologie gen. c)
Biologia criminala studiaza trasaturite anatomofoziologice, genetice, biochimice si
biosociale ale delincventilor pst.. stab. unor diagnostice medicale si tratamente
corespunzatoare in vederea prevenirii recidivei. Criminologia intuitiva Sc. clasica Sub
3

acest nume sunt cunoscute ideile lui Cesare Beccaria. Aceasta sc. studiaza infractiunea
separat de persoana infractorului. Ideea acestei scoli e ca persoana devine infractor pt.
ca asa a dorit. Beccaria a propus numeroase masuri cu caracter preventiv, in scopul
combaterii infractiunilor si umanizarii pedepselor, care sunt valabile si astazi. Sc.
cartografica Reprezentata de belgianul Quetelet si francezul Andre Guerry. Merg pe
ideea ca fenom. infractional e un fenom. social care se repeta in fiecare an cu aceeasi
regularitate si constanta. Sc. sustine lg. termica a criminalit., potr. careia in per. calda a
anului se comit infractiuni impotriva persoanei, iar in cea rece asupra avutului acesteia
Metodologia cercetarii criminologice Consideratiuni introductive. Una dintre
conditiile pe care tre. sa le indeplineasca, criminologia, ca stiinta, e ca trer. sa dispuna
de metode de cercetare. Ca stiinta sociala apeleaza ata la metode si tehnici imprumutate
de la celelalte stiinte, cat si la cele speciale. Prin metoda stiintifica se intelege ansamblul
de procedee utilizare de minte pt. a se descoperi adevarul / pt. a-l proba. Prin tehnica
intelegem modalitatea practica in care se utilizeaza metoda. Met. de investigare
criminologica are cateva reguli precise ce tre. respectate pt. ca rezultatele obtinute sa
nu duca la concluzii eronate. a) Respectarea celor 4 niveluri de interpretare : primul la
nivelul ansamblului fenom. criminalitatii; al doilea nivel priveste criminalul; al treilea
fapta incriminata; al patrulea investigarea diferentiata a criminalitatii pe genuri de
infract., la diferenta de sex, varsta etc. b) Prioritatea in descrierea fenom. criminalitatii,
a partilor si caracteristicilor acestuia. c) Eliminarea din procesul de investigare al
criminalilor psihici, acestia fiind studiati de psihiatrie deoarece nu sunt sub. ai
infractiunilor. d) Cercetarea criminalitatii tre. sa se faca diferentiat, nu in totalitatea sa
ca fenom. social tinandu-se seama de formele diferite de criminalitate. Metode gen.
Met. statistica Criminalitatea e un fenom. esential cantitativ pt. a carei dimensiune se
folosesc statistici, acestea fiind evidente numerice, pe genuri de infract., realiz. de stat,
pe diferite domenii ale fenom. studiat. Clasificare: - statistici nationale referindu-se la
criminalitatea unui stat anume, / internationale referindu-se la criminalitatea mai multor
tari; - statistici stiintifice realiz. de criminologi calificati, cercetatori stiintifici ori alte
pers.; - statistici ale organelor judiciare si penitenciare, acestea stabilind dimensiunile
criminalitatii sesizate si criminalitatii legale. Foctori care viciaza statisticile judiciare
( Valerian Cioclei ) : a) factori obiectivi: - modificarile intervenite in legislatie; - modif.
intervenite in sistemele de inregistrare si prelucrare a datelor; - fluctuatiile intervenite
in activitatea organelorjudiciare. b) factori subiectivi: - falsificarea datelor in mod voit
pt. diferite motive administrative / politice; - companiile antiinfractionale care
directioneaza activitatea organelor judiciare spre combaterea cu precadere a unor
anumite delicte. Met. sociologice ( Anchete sociologice ), preluate si adaptate de
criminologie la specificul ob. studiat: a) Observatia, e activitatea umana de contemplare
si sesizare a fenom. si proceselor studiate in forma lor naturala, fara nici o interventie
din partea observatorului. Aici, obiectul observatiei se refera la modul in care se
comporta delincventul, individual si in grup, modul prin care se manifesta acesta si
reactiile pe care le provoaca actiunile sale in rindul societatii. Clasificare: 1) In functie
de relatia observatorului cu realitatea : - directa - principala metoda de investigatie; indirecta ( studirea documentelor ). 2) In functie de pozitia observatorului: - externa,
atunci cand observatorul criminolog ramane in afara sistemului studiat; - interna
(participativa), pp. contactul indelungat al observatorului cu colectivitatile studiate,
chiar cu o anumita integrare in activitatile specifice acestora. Reguli privind relatia
observator -observat: - stabilirea unei linii de demarcatie precise intre observator si
subiecti; - sa respecte normele de convietuire a colectivitatii studiate; - sa nu lase
4

impresia ca e o autoritate, sa nu socheze prin vocabular si cunostinte; - sa nu forteze


prin nimic situatia observata in vederea obtinerii de date; - sa descopere persoane cheie
formali si informali. b) Experimentul e o observatie perfecta si dirijata de observator
prin aceea ca se intervine in desf. fenom. / procesului observat prin schimbarea
conditiilor, fie prin introducerea din afara a unor variabile / factori noi, fie prin crearea
unor conditii artificiale de desfasurare. Poate fi reconstituit si repetat de cate ori e
nevoie pt. a se putea verifica ipotezele initiale in situatia in care de la prima incercare
aceasta nu a fost posibila. Etape parcurse : - stabilirea ipotezelor; - crearea conditiilor
de observatie; - stab. si supravegherea grupului de control; - introducerea factorilor
extemi; - stab. consecintelor acestora; - controlul si dirijarea variantelor urmarite; elaborarea, pe baza verficarii ipotezelor, a concluziilor teoretice si a actiunilor practice.
c) Interviul e metoda de investgare care consta intr-o convorbire, un dialog, purtat de
crimonolog si unul dintre subiectii de ordin criminologic, delincvent / victima, pt.
culegerea de informatii in legatura cu scopul urmarit. Tipuri de interviuri : interogatoriul, dialogul din timpul anchetei pen., purtat in timpul cercetarii pen. intre
anchetator si inculpat; - confesiunea, in cadrul dialogurilor de autoconfesiune / de
victimizare pt. stab. cifrei negre a criminalitatii reale; -convorbirea terapeutica, dialogul
purtat in cadrul criminologiei clinice intre medicul psihiatric si delincventul in cadrul
unor tratamente prin psihanaliza individuala, in vederea resocializarii sale. Regulile
interviului: - o sg. intrebare, un sg. raspuns. Printr-o intrebare sa nu se ceara mai multe
raspunsuri; - intrebarile sa fie precise si simple; - interviul tre. sa aiba o durata scurta,
optima, in functie de pregatirea si personalitatea interlocutorului; - evitarea cuvintelor
cu dublu sens si a intrebarilor lungi; - intrebarile tre. sa se refere la aspecte concrete; intrebarile tre. astfel formulate pt. ca raspunsurile sa nu fie monosilabice.d)
Chestionarul consta in formularea unui nr. de intrebari care se adreseaza subiectilor pe
problematica studiata. Caracteristici: - intrebarile se pun pe un formular / la calculator
cu privire la domeniul studiat, fara ca operatorul sa intre in contact direct cu subiectul; de cele mai multe ori, sub. e scos din mediul sau, investigarea realizandu-se intr-un
mediu similar laboratorului. Alcatuirea chestionamlui (reguli): - nu tre. sa inceapa cu
intrebari delicate care impun raspunsuri dificile; - sa nu se folos. intrebari negative; intrebarile inrudite tre. sa fie bine amestecate; - intrebarile pregatitoare si usoare sa fie
plasate la inceputul formularului; - sa existe intrebari de odihna si de relansare,
intercalate cu intrebari dificile; -formularul sa aiba o structura coerenta si logica. e)
Studiul documentelor (Met. documentara) reprezinta o observatie indirecta. Prin
consultarea diferitelor documente oficiale si particulare, criminologul suplineste lipsa
informatiilor care nu pot fi obtinute prin celelalte met. de origine sociologica. Clasificare
: - situatiile statistice fac ob. investigatiilor criminologice atunci cand nu sunt creatia
org. judiciare / a unor criminologi, din care, se desprind date referitoare la dimensiunile
criminalitatii sesizate si legale dintr-o anumita per.; - arhivele oficiale care cuprind
rapoarte de activitate, procese vb., etc.; - doc. personale : corespondenta de ordin
personal, autobiografii, jurnale, memorii; - doc. auxiliare : presa - prezinta opinia
publica, adica reactia societ. fata de criminalitate; literatura - ofera o imagine nuantata
si complexa a delictelor, a opiniilor fata de crima si criminalitate. Metode psihologice,
sunt met. impmmutate din alte domenii, adaptate specificului criminologiei, folos. de
criminologia clinica, fie pt. a stabili motivatia actului criminal fie pt. stabilirea
programelor de resocializare a infractorilor. Clasificare: - observatia psihologica,
folosindu-se chestionaml si interviul; - testele psihologice; - asociatia libera, folosita pt.
descoperirea unor stari psihice tensionate; - psihofizica prin care se stabilesc stimuli
5

fizici care creaza stari psihice normale / anormale; -psihanalitica, starea cauzelor
comportamentului criminal prin tehnica analitica creata de Sigmund Freud. Metode
medicale. Acestea sunt examenele madicale clinice si analizele de laborator. Aceste
metode se aplica delincventului pt. a se afla in ce masura a contribuit starea sanatatii
sale la comiterea infractiunii. Metode speciale Metoda studiului de caz e specifica
examinarii crimei si criminalului.Pt. fiecare caz in parte, se intocmesc fise in care se
insereaza rezultatele analizei aprofundate sub aspect social, medical si psihologic. Fapta
comisa se analizeaza in privinta modului de pregatire a actului criminal, locul si timpul
comiterii, mijloacele si modul de savarsire a faptei. Metoda studiilor reluate (Studii
prelungite) Prin ele se propune a se verifica ce vor deveni infractorii ale caror cazuri au
fost deja studiate, dupa o per. de 3-5 ani, per. in care se examineaza schimbarile
survenite in viata acestora, evidentiindu-se scb. in bine / in rau. Metoda tipologica
Prima clasificare tipologica importanta e cea a lui Errico Ferri care stab. 5 categ. de
delincventi: - criminali innascuti; - criminali nebuni; - criminali pasionali; - criminali prin
obisnuinta; - criminali de ocazie. Metoda monografica consta in investigarea unei sg.
categ. de crime / a unui sg. tip de criminali. Metoda comparativa consta in
investigarea unui grup de delincventi in comparatie cu un grup de nedelincventi pt. a se
observa diferentele ditre acestia.
II. Marile teorii criminologice. Orientarea biologica Teoriile de orientare biologica
au ca trasatura comuna faptul ca explicatia fenomenului criminal rezida din aspecte
morfofiziologice ale persoanei umane. Criminolgii au ajuns la concluzia ca delicventa e
de ordin monocauzal, ea datorandu-se unor carcteristici bioantropologice pe baza carora
se pot diferentia infractorii de noninfractori. Aceste teorii se grupeaza in urmatoarele
curente: - antropologice; - al ereditatii; - al tipurilor de corp; - biopsihologice; - al
constructiei delicvente; - cel modern. Curentul antropologic Creatorul antropologiei
criminale si al Scolii pozitiviste italiene a fbst Cesare Lombroso (1836 - 1909), cel mai de
seama reprezentant al acestui curent. A studiat si comparat intre ele, craniile a 387 de
criminali si craniile a peste 400 de soldati, pt. a ajunge ulterior la concluzia ca la
criminali exista o mica denivelare occipitala, anormal dezvoltata dar asemanatoare cu
gropita existenta la craniile mamiferelor inferioare. A ajuns la concluzia ca delicventii
apartineau unui tip de om inapoiat in raport cu oamenii normali. Continadu-si
cercetarile a avut confirmarea ca adevaratul criminal e o fiinta inapoiata spre stadiul de
atavism. Aceste idei si le-a sintetizat in lucrarea Omul delincvent" ( 1876 ), in care a
indicat un nr. de . caracteristici fizice exterioare. stigmate anatomice", specifice omului
crimial (in proportie de 60-70%): - asimetria craniului si a fetei; - buze carnoase si
umflate; - nas deformat / acvilin; - lungimea excesiva a bratelor; - deformatii ale
toracelui; - barbia proeminenta / retrasa specifica maimutelor; - proeminenta pometilor
si a maxilarelor; - defecte particulare ale ochilor; - urechi departate de cap; - dentitie
anormala si mai multe degete la maini si picioare. Alte genuri de stigmate specifice
omului criminal: - stigmate constitutionale care constau in impmmutarea unor caractere
proprii sexului opus; - stigmate fiziologice (daltonismul, ambidextrie, tatuajele,
insensibilitate la durere fizica); - stigmate psihologice - legate de activitatea creierului si
a inteligentei criminalului, care duc la lipsa milei, a regretului si a iubirii. Alte tipuri de
criminalj decat cei innascuti: - cel pasional, - nebun, - alcoolic, - epileptic. Critici aduse
doctrinei lombrosiene (Raymond Gassin ): - nu s-a acoperit explicatia delincventei in
ansamblu; - criminalul nu prezinta caracteristicile fizice, stigmatele descrise de
Lombroso; - explicatiile delincventei date de Lombroso au det. un atac violent din partea
Sc. sociologice care a demonstrat in egala masura originile sociale ale crimei pt. oameni
6

care sunt normali, fizic si mintal; - Lombroso a neglijat total cauzele de ordin social,
netinad seama ca, de fapt, crima se comite in societate. Curentul ereditatii Cercetatorii
englezi Goring si Pearson, in urma studiului comparativ efectuat pe 3000 de detinuti si
pe tot atatia studenti de la universitatile Oxford si Cambridge, plus functionari ai adm.
britanice, au ajuns la concluzia ca asa-zisele stigmate anatomice existau in egala masura
atat la delincventi cat si la nedelincventi infirmand in felul acesta tema criminalului
innascut. Cei 2 englezi au constatat ca delincventii au o statura inferioara si o greutate
mai mica, cantarind cu 5-10 kg mai putin. Au apreciat ca inferioritatea fizica nu se
datoreaza regimului de detentie ci mostenirii genetice preluate de la parinti,
inferioritate care e baza conduitei delictuale, concluzionand ca delictul e mostenit in
acelasi mod in care se transmit de la parinti la copii trasaturile fizice si personalitatea.
Curentul tipurilor de corp Ernst Kretschner a identificat 4 tipuri de corp, stabilind pt.
acestea corespondente cu continut criminogen: - tipul astenic (slab si inalt), predispus la
furturi marunte; - tipul atletic (cu musculatura puternica) predispus la infractiuni cu
violenta; - tipul pyknic (scund si gras) predispus sa comita fraude si escrocherii; - tipul
displastic (caracterizat de anumite disfunctionalitati glandulare) predispus la comiterea
unor infractiuni de natura sexuala. William Sheldon a pornit de la faptul ca fiinta umana
rezulta dintr-un embrion format din 3 straturi concentrice de tesuturi, primul, cel de la
centrul embrionului, numindu-se endoderm, cel de la mijloc mezoderm, cel de la
suprafata ectoderm. In raport de dominanta unia din cele 3 straturi, in viata apar 3
tipuri de oameni: - viscerotronic (endomorfic) cu o puternica dezv. a organelor interne si
a glandelor endocrine; - somatotonic (mezomorfic) cu dezv. predominanta a scheletului,
a oaselor si a incheieturilor; - cerebrotonic (ectomorfic) cu dezv. puternica a creierului.
Curentul biopsihologic Criminologul suedez Olof Kinberg apreciaza ca omul
reactioneaza la factorii de mediu care-1 inconjoara, in fanctie de constitutia sa
biopsihologica, formata atat din trasaturi ereditare normale, cat si din trasaturi
ereditare patologice, la care se adauga acele sechele ale unor boli pe care le-a primit in
timpul vietii. Aceasta teorie are 2 variante : - varianta constitutionala - a indivizilor
normali, in care, in functie de factorii fundamentali ai personalitatii oamenii se impart in
4 categorii: - cei cu functia morala limitata; - cei care reactioneaza normal la factorii de
mediu; - cei care au suferit leziuni patologice ale creierului si cu modificari de functiuni
morale; -pers. adaptate la mediu. - varianta patologica - in care delincventii provin dintre
indivizii care sufera de boli psihice / tulburari grave de inteligenta, ca urmare a unor
deficiente ereditare / traumatisme cerebrale. Comiterea infract. depinde de factorii
individuali si cei de mediu care exercita asupra acestuia o pulsiune catre
comportamentul criminal, iar pt. prevenirea delictului, individul tre. sa reziste cu putere
acestei pulsiuni. Curentul constitutiei delincvente Criminilogul italian Benigno Di Tullio
afirma ca indivizii sunt dotati de Creator cu o constitutie personala, alcatuita din
elemente ereditare si cele achizitionate de la mediul in care traieste, mai ales in prima
parte a vietii. Astfel unii indivizi au o constitutie care e predispusa crimei, dar care nu
conduce automat la crima, ci numai atunci cand excitatiile exterioare depasesc un
anumit prag de intensitate, care e diferit de la individ la individ. Curentul modern Cu
toate ca in zilele noastre varianta biologica ca etnogeneza a crimei a fost abandonata,
totusi cercetatorii au descoperit factori de ordin boilogic, cu caracter criminogen, cu
legatura directa si indirecta in geneza crimei. Gh. Nistoreanu si C. Paun mentioneaza
acesti factori astfel: 1) cei cu legatura directa : -tumorile, atrofiile / alte procese
inflamatorii ale sistemului nervos; - epilepsia; - anomaliile de ordin endocrin. 2) cei cu
legatura indirecta : - complicatiile prenatale; - tulburari comportamentale pe fondul
7

microsechelelor; - anomaliile cromozomiale. Teoria complementului cromozomial xyy


(croipozomul crimei) a fost demonstrata ca fiind nefondata. Nici un cercetator nu a
sustinut cu fermitate ca barbatii care au aceasta formula cromozomiala vor deveni
criminali, ci doar ca ei prezinta un risc crescut in dezv. tendintelor care sa-i impinga sa
devina infractori. Orientarea psihologica Teoriile apartinand acestei orientari se
caracterizeaza prin faptul ca biologicul si socialul nu au relevanta in procesul
criminogen decat in masura in care permit o buna intelegere a modului in care se
structureaza mentalitatea criminala. Avand in vedere psihanaliza freudiana si
personalitatea criminla, aceste teorii pot fi categorisite in 3 grupe : - cele apartinand
curentului psihanalitic; - cele apartinand curentului psiho-moral; - teoria personalitatii
criminle. Autorii teoriilor acestei orientari, au neglijat factorii de ordin social, privind
explicarea genezei crimei, considerandu-I ca elem. exterioare individului. Delincventul e
un om total diferit de nondelincvent. Teoriile curentului psihanalitic Psihanaliza
constituie metoda de investigatie a psihicului uman, vizand elucidarea semnificatiei
trairilor si a comportamentului inconstient al individului, metoda fundamentata de
Sigmund Freud (1856-1939). Intr-o alta idee, psihanaliza e o tehnica psiho-terapeutica,
care consta in dialogul liber / sub hipnoza, a pacientului cu mediu curant prin care
bolnavul descopera trairile incinstiente, pt. a le cunoaste si a putea sa le indeparteze si
sa revina la un comportament normal. Sigmund Freud : psihicul uman se compune din
3 niveluri : - SINELE (Id-ul) - partea inconstienta a psihicului formata din totalitatea
instinctelor, dintre acestea, cel mai puternic e instinctul sexual, alaturi de instinctul
placerii si cel al agresivitatii; - EUL (Ego) - partea constienta a psihicului. E format din
imaginea pe care individul o are dspre propria-i fiinta in raport cu natura inconjuratoare
si cu organismul sau; - SUPER EUL (Superego) - constiinta morala a individului,
conceptiile sale despre propria-i existenta sociala. Cand Superego nu-i suficient de dezv.,
valabil in gen. pt.pers. lipsite de pregatire scolara, profesionala si de educatie, functia
de control al lui Ego e redusa si pulsiunile Sine-lui rabufesc, luand forme violente.
Pulsiunile instinctuale violente sunt proprii tuturor indivizilor, insa sunt controlate la
persoanele cu un Superego dezvoltat. De aici reiese ca diferenta dintre delincventi si
nondelincventi e situata la nivelul Superego. Infractiunile de incest, de patricid, viol si
perversiuni sexuale sunt puse pe seama Complexului lui Oedip" si a evenimentelor din
prima copilarie. Prin acest complex se intelege atractia sexuala manif. de individ in anii
de inceput ai copilariei, fata de parintele de sex opus, corelata cu dorinta uciderii
parintelui de acelasi sex. Complexul de vinovatie ", un alt concept al lui Freud, consta
in faptul ca-, comiterea crimei e cea care da sentimentul unei eliberari a individului, in
cazul in care accepta pedeapsa ca pe un element compensator. Conceptiile lui Freud
au dat nastere la numeroase teorii: Teoriile criminalului nevrotic Criminologii
Alexander si Stoub, in raport cu componentele psihice ale delincventilor, impart
criminalitatea in 3 categorii: 1) criminalitatea obisnuita : - criminalii organici / bolnavii
psihici; - criminali normali - persoane sanatoase mintal dar socialmente anormali; criminali nevrotici - cei dominati de complexul de vinovatie. 2) criminalitatea ocazionala.
3) criminalitatea imaginara reprezentata de cea care exista in visele unor indivizi.
Teoria personalitatii antisociaie. Kate Fiedlander, in lucrarea sa Delincventa jnvenila,
sustine ca individul, in copilarie, e dominat de instinctul placerii, ulterior fiind modelat
printr-un proces lung de adaptare care parcurge 3 etape : - cea a relatiilor dintre copii si
parinti, cand dominante sunt instinctul placerii si existenta complexului Oedip Daca
acestea nu sunt rezolvate conform normelor moralei, personalit. viitorului matur va fi
orientata spre comportamentul deviant; - cea a formarii Supereului, unde imitatia
8

constituie procesul dominant. Minorul ii va copia pe parinti, si va deveni, de obicei,


asemeni lor; - cea a relatiilor din colectivitatea familiei, cand se realizeaza adaptarea
sociala a persoanei. Daca vor exista comportamente dominant negative, cu relevanta
criminogena, copilul va avea la randul sau un comportament criminal. Teoria
compexului de inferioritate Potrivit lui Alfred Adler ( 1870-1937 ), sentimentul de
inferioritate, care-i domina pe unii indivizi, datorat unei infirmitati fizice, estetice /
intelectuale, creaza in acestia dorinta de a-si depasi handicapul printr-un proces de
compensare / supracompensare. Degenerand in complexul de inferioritate, individul
incearca sa atraga atentia colectivitatii prin delincventa. Teoriile curentului psiho-moral
nu sunt influentate de psihanaliza, desi abordeaza criminalitatea dpdv. al genezei de
ordin psihologic. Teoria instinctelor, creata de Etienne de Greef, in care afirma ca
personalitatea delincventului ca si cea a omului normal, in gen. are o determinare de
ordin intelectual. Grupeaza instinctele in 2 grupe fundamentale : - instinctele de
aparare; -instinctele de simpatie. Considera ca personalit. delincventului incepe sa se
formeze din copilarie, cand, din cauza unor experiente nefericite, cele 2 grupe de
instincte se altereaza, in sufletul delincventului, instalandu-se sentim. de nedreptate.
Etapele procesului criminogen : - cea a asentimentului temperat, in timpul careia ia
nastere dorinta de a comite delictul, in urma unor frustrari repetate si a unor acte de
nedreptate fata de pers. infractorului; - cea a asentimentului formulat, cand viitorul
delincvent accepta delictul ca o actiune concreta si isi cauta justificari si mediul care sa1 accepte; - cea de criza cand individul trece printr-o stare psihica periculoasa, cautand
trecerea la act, adica comiterea crimei. Teoria personalitatii criminale (personalitatii
periculoase) apartine criminologului Jean Pinatel, fiind folosita ata in explicarea
cauzalitatii crimei, cat si in dinamica actului criminal. Ea e un instrument folosit de
criminologia clinica ca un termen operational. Orice om in circumstante exceptionale
poate fi delincvent. Nucleul personalitatii criminale e format din 4 trasaturi de caracter
negative care luate separat pot fi intalnite la majoritatea oamenilor, dar cand sunt
insumate in aceeasi pers., ele dau individului respectiv predilectia catre comiterea
crimei: - egocentrismul, reprezinta tendinta individului de a se pune pe sine in centrul
realitatii, raportand totul la pers. sa, refuzand regulile morale stab. de societate; agresivitatea; - labilitatea psihica, definita prin lipsa prevederii, a organizarii propriei
activitati in timp si instabilitate in viata fizica si psihica; - indiferenta afectiva
caracterizata prin lipsa altruismului, a emotiilor si simpatiilor. Orientarea sociologica
Teoriile acestei orientari pun in evidenta cuzele generale ale delincventei, rezumandu-le
la factorii sociali. Reprezentantii acestor teorii afirma ca sarcina criminologiei e de a
stabili substratul social al delincventei, identificat ca fiind deteriorarea valorilor
traditionale, generator de industrializare, urbanizare si generalizarea modului de viata
urban. Ei nu iau in considerare personalitatea individului, ci absolutizeaza influenta
mediului asupra sa. Sc. franco-belgiana a mediului Sc. Cartografica (Geografica)
Belgianul Quetelet si francezul Guerry, au cercetat fenom. criminalitatii, folosindu-se de
statisticile judiciare, care au inceput sa fie publicate dupa 1826. Au constatat o anumita
constanta a fenom. criminal, reprezentata de frecventa marita a delictelor indreptete
impotriva persoanei in regiunile sudice ale Frantei si in anotimpul calduros, in timp. ce
in regiunile nordice si in per. anotimpului rece sunt mai numeroase delictile contra
proprietatii, constanta datorandu-se, legii termice a criminalitatii. Gabbriel Tarde, in
lucrarea Criminalitatea comparata (1886), infirma acest concept demonstrand ca nu
clima / zona geografica sunt cele care influienteaza criminalitatea, ci dezv. econ.-soc.
diferita a regiunilor nordice fata de cele sudice. Sc. interpsihologica (Sc. imitatiei) a
9

fost creata de Gabriel Tarde (1834-1904), care sustine ca in viata sociala exista o Iege
nat. care conduce destinele oamenilor, Ig. imitatiei, conformn. careia indivizii se
comporta imitandu-se unii pe altii. Sustine ca individul nu devine infractor din cauza
degenerescentei fizice, ci din cauza societatii care 1-a lasat de capul lui inca din
copilarie. Sc. sociologica creata de Emil Durkheim (1859-1917), care afirma ca delictul
e un fenom. soc. normal, pt. ca nu poate exista societate in care indivizii sa nu se abata,
mai mult / mai putin, de la tipul colectiv, e inevitabil ca printre aceste abateri sa nu fie
unele care sa nu prezinte caracter criminal. In acceptiunea sa crimainalitatea e si un
factor de sanatate publica si are caracter permanent, iar din lipsa unei cauzalitati
exceptionale, societatea insasi genereaza crima. Durkheim a creat si conceptul anomie
prin care a desemnat o stare obiectiva a mediului social, caracterizata printr-o dereglare
a normelor sociale datorata unor schimbari bruste, stari care pot determina oamenii sa
se sinucida sau sa comita crime. Existenta crimei da posibilitatea indivizilor
noninfracrtori sa discearna binele de rau, crima fiind realitatea la care tre. raportate
comportamentele morale ale societatii. Sc. mediului social creata de medicul francez
A. Lacassagne, impreuna cu Manouvrier, au criticat si combatut teoriile lombrosiene,
sustinand ca mediul social are un rol determinant in geneza criminalitatii. Sc. socialista
ii apartin teoriile inspirate din scriile lui Marx si Engels, care vedeau in criminalitate un
subprodus al capitalismului, ea fiind o reactie la injustitia sociala, considerandu-se ca va
disparea in societatile socialiste. Dupa o analiza ampla a conditiilor economice s-a
stabilit ca inegalitatea economica a indivizilor e cauza criminalitatii. Enrico Ferri si
sociologia criminala Delincventul e determinat in comiterea crimei de o multitudine de
factori, intre care si cei de nat. sociala, combinatia acestor factori fiind specifica fiecarui
delincvent. Imparte acesti factori in 2 categorii: 1) endogeni (antropologici): - organici;
-psihici; - de personalitate, care sunt dati de sexe, varsta, educatie etc. 2) exogeni: factorii mediului fizic (cosmotelurici), clima, natura solului, succesiunea zilelor si
noptilor, anotimpurilor si productia agricola; -factorii mediului social, familia, densitatea
populatiei, opinia publica, religia, sistemul educativ etc. Evidentiaza rolul primordial al
factorilor sociali, mai ales in planul general al criminalitatii, aratand in acelasi tp. ca
delictul concret are determinari in mai mare masura de ordin biologic si fizic. Teorii
referitoare la : - Ig. saturatiei criminale; - masurile cu caracter preventiv al criminalitatii
(substitutive penale ); - rolul pedepsei. Substitutivele penale sunt masuri cu caracter
economic, politic, legislativ si administrativ, menite sa previna criminalitatea. Categorii
de substitutive penale : -politice, in care a inclus democratizarea societ., libertati pol. si
cetatenesti si adoptarea de Ig. care sa duca la o administratie locala buna; - economice,
- legislative si administrative. Ferri nu admite existenta, intr-o societate civilizata, a
pedepsei cu moartea. Modelul consensual Caracteristica comuna acestor teorii e ideea
ca indivizii, ca membrii ai societ., accepta regulile de convietuire stabilite, toti actionand
consensual, respectandu-le, chiar daca nu toti sunt egali. Indivizii care incalca aceste
reguli o fac din cauza unor factori care produc o ruptura in procesul de adaptare la
functionare normala a societatii, criminalul fiind considerat un inadaptat social. Teoriile
ecologice ale Sc. de la Chicago Aceste teorii vizeaza identificarea factorilor de mediu
care erau asociati cu delincventa, precum si det. influientei acestora fata de
comportamentul uman in gen. Premisa de la care au plecat cercetatorii nord-americani a
fost aceea a similitudinii dintre ecologia animala si vegetala si cea a societatii umane.
(Robert Park) Daca in regnul animal, intre elem. sale componente, s-au stabilit articulatii
cauzale, tot asa intre oameni si intre oameni si mediul inconjurator exista articulatii
cauzale. Robert Park si asociatul sau Emest Burgers au stab. ca orasele isi maresc
10

continuu suprafetele, identificand 5 zone concentrice, numite ecologice. Acestia, facand


corelatii intre aceste zone si delincventa, au ajuns la concluzia ca prezenta numeroasa a
imigrantilor, in marile orase, ar fi cauza criminalitatii. Shaw si Mekay au ajuns la
concluzia ca asa cum speciile noi de plante incearca sa supravietuiasca pe un teren arid,
tot astfel grupurile de imigranti incearca sa se acomodeze noilor cerinte sociale, zonele
in care traiesc fiind denumite zone de deteriorare morala / zone criminogene specifice.
Teoriile culturaliste Caracteristic acestor teorii e cultura la care se raporteaza
personalit. individuala, problema centrala constituind-o raportul dintre cultura si
criminalitate. Delincventul e considerat ca un individ care s-a adaptat invers fata de
regulile gen. de comportament pe care majoritatea membrilor societatii le respecta.
Clasificare : 1) Teoria conflictului de cultura. In acceptiunea tui Thorsten Sellin, reprez.
ac. teorii, cultura desemneaza totalitatea ideilor, institutiilor si produselor muncii,
aplicate la grupuri determinate de fiinte umane. Normele juridice sunt expresia culturii
gmpului conducator, cu care alte grupuri pot veni in conflict. Infract. ia nastere pe
fondul conflictului dintre cultura grupului dominant, care considera regulile sale
obligatorii si cultura grupului defavorizat care isi are propriile reguli obligatorii pt.
membrii sai. 2) Teoria asociatiilor diferentiate. Edwin Sutheriand afirma ca in societate
exista grupuri mai mult / mai putin numeroase care se impart in 2 categorii: - indivizi
care respecta regulile moralei si legile; - indivizi care nu respecta aceste reguli. Indivizii
vin in contact cu ambele categorii de oameni si, in raport cu puterea de influientare a
acestora, persoanele se asociaza diferentiat unii fata de cei morali si corecti, altii fata de
cei imorali si incorecti. O persoana poate sa devina mai repede delincvent atunci cand
influienta asupra comportamentului sau provine din partea grupului care interpreteaza
defavorabil legile, nerespectandu-le. Continuand teoria lui Gabriel Tarde care considera
ca geneza crimei e imitatia, Sutherland mentioneaza urmat.: - comportamentul
delincvent nu e ereditar, el e invatat; - invatarea delictului se realizeaza printr-un proces
complex de comunicare care poate fi verbal, prin mass-media / printr-un contact direct
cu infractorii; - invatarea are loc, in interiorul unui grup restrans. 3) Teoria subculturii
delincvente. Albert Cohen afirma ca grupurile sociale defavorizate, posesoare ale unei
subculturi delincvente, au norme de comportare si conceptii ce sunt in contradictie cu
cele ale societatii dominante. Aceste grupuri sunt caracterizate de sentimentul de
frustrare, de izolare politica, soc. si econ., prezentand frecvent reactii de protest si de
contestare a normelor si valorilor sociale impuse. Acesti indivizi incearca sa-si realizeze
aspiratiile catre valorile si bunurile sociale, prin delincventa, considerand ca altfel nu e
posibil. Caracteristicile personalitatii indivizilor cu subcultura delincventa: - rautatea,
infractiunile comitandu-se numai din dorinta de a pricinui pagube grupului dominant; negativismul fata de valorile contestate; - nestatomicia; - autonomia, reprezentata prin
dorinta de a nu fi condusi de regulile societatii. 4) Teoria functionalista a anomiei,
lansata de sociologul american Robert Merton in lucrarea Teoria sociala si structura
sociala (1949). Prin anomie se intelege tensiunea ce s-a instalat intre scopurile propuse
de societate, la care tind indivizii, si mijloacele reduse, legitime, puse la dispozitie
acestora pt. a putea fi indeplinite. Membrii categoriilorr sociale defavorizate, cu o
situatie econ. si sociala precara, care-si vad blocate aspiratiile catre pozitiile sociale
avantjoase, comit delicte pt. a suplini aceasta blocare. 5) Teoria controlului social
Caracteristici: - omul, prin natura sa e o fiinta rea, tendinta sa spre delincventa fiind o
stare naturala, motiv pt. care se impune ca sa fie controlat de societate; - in acelasi
timp. omul e o fiinta sociala si pt. a supravietui tre. sa respecte regulile stab. de
societate. Sociologul american Reckless, cu teoria infranarii, cosidera ca delictul poate fi
11

prevenit prin organizarea sociala si prin determinarea individului de a renunta la


comportamentul antisocial. Travis Hirschi considera ca omul prin fiinta sa are tendinte
delicvente, tendinte care se realiz. atunci cand controlul social lipseste / e diminuat.
Teoriile modelului conflictual / ale rectie sociale" Adeptii modelului consensual
considerau mediul social principala cuza a delincventei. In societate indivizii se nasc
inegali, inegalitate, care apoi se ajusteza, marea majoritate a indivizilor adaptandu-se la
regulile stabilite. Contrazicandu-i teoreticienii modelului conflicual considera ca de fapt
indivizii se nasc egali, dar gruparile aflate la putere, prin intermediul statului si
dreptului, impart societ. in favorizati si devaforizati, determinandu-i pe ultimii sa intre in
conflict cu grupul favorizat, incalcand regulile impuse. Teoriile curentului conflictual,
caracterizate ca fiind ideologice, explicative si justificative pt. comportamentul deviant,
sustin ca tot ce conduce la inegalitatea indivizilor tre. sa fie distrus si eliminat. Curentul
interactionist Teoriile acestui curent sunt cunoscute sub numele teoriile etichetarii" /
stigmatizarii"'. In cadrul acestor teorii s-a afirmat ca un individ e etichetat ante
delictum drept deviant in urma unor interactiuni dintre interesele gmpului dominant si
grupurile din care fac parte defavorizatii ca urmare a interventiei organelor de control
social, determinandu-i in final sa devina delicventi. H. Becker spune ca nu delictul e
important pt. societate ci modul in care individul e etichetat drept delincvent. Individul
care e considerat ca deviant, devine un proscris, e determinat sa se izoleze si in final sa
comita delictul. David Matza afirma ca prin atitudinea lor, organele de control social
determina criminalitatea. Criminologia reactiei sociale, fiind de fapt curentul
interactionist cristalizat, a mutat preocuparea cercetarii criminologice spre clarificarea
proceselor sociologice care genereaza devianta si implicit delicventa. Kai T. Erikson
sustine ca diferenta dintre delicventi si nondelicventi nu se datoreaza delicventului, ci
reactiei membrilor conventionalisti si conformisti care transforma indivizii in delicventi
dpvd. social. Cercetarile criminologice din aceasta orientare au avut ca obiect: - analiza
scio-politica a Ig. penale; - procesul de elaborare a acestora si modul lor de aplicare; maniera in care Ig. penala influienteaza indivizii sa devina delicventi in raport si cu
modul in care actioneaza institutiile de stat care asigura controlul social. Criminologia
critica reprezinta o (alta) dezv. a interactionismului, fiind cunoscuta si sub denumirile de
crimonologia radicala / noua criminologie. Englezii lan Taylor, Jack Young si Paul Water
prin lucrarile lor publicate in per. anilor 1973-1979, sunt considerati criminologii care au
fundamentat acest curent. Teoriile criminologiei critice sustin 2 idei fundamentale : una explicativa, sustinandu-se ca delictul e o inventie a grupului dominant pt. a incadra
indivizii si grupurile considerate periculoase, in vederea pastrarii puterii; - a doua
priveste rolul criminologiei, care tre. sa fie militant, avand ca obiectiv demascarea
lustrului moral si ideologic al societatii capitaliste inegale si lupta pt. schimbarea si
stabilirea unei societati post capitaliste, conform idealului de egalitate. Raymond Gassin
demonstreaza ca reprezentantii criminologiei critice au folosit uneori ca argumente,
citate din ideile fostului lider comunist Mao Tzedun.
III. Explicarea crimei
Crima ca fenomen individual In criminologie cercet.
factorilor care determina criminalitatea se real. la 2 niveluri care se intrepatrund, unul
individual ( al crimei), ca fenom. microsocial, si al doilea la nivelul criminalitatii, ca
fenom. macrosocial. Conceptele folosite in criminologie : Cauza reprezinta fenomenul /
complexul de fenomen care precede si produce un alt fenom. num. efect acesta aflanduse intr-un raport obiectiv si necesar. Efectele pot deveni pt. alte fenom. cauze, ele
inlantuindu-se perpetuu.Factorii favorizanti sunt fenomenele care prin ele insele nu pot
12

fi cauza unor efecte, insa insotind raportul cauza - efect, inlesnesc producerea efectului,
iar cei care impiedica realizarea efectului sunt factorii defavorizanti. Infractorul e pers.
care a comis cu vinovatie acea fapta care prezinta pericil social si e prevazuta de Ig.
pen. Pt. a exista crima, obligatoriu tre. sa existe reguli de comportament interzis,
stabilite de Ig. pen., si persoane care sa le savarseasca. Omul - cauza crimei Omul e un
microunivers care opeaza singur, in functie de excitantii interni / externi, asupra
comportamentelor sale delictuale / nedelictuale. Omul e cauza crimei, tot asa cum e
cauza faptelor noncriminale. Crima e o boala, un rau al societatii, care nu poate fi
eradicata atat timp cat cauza exista. Ideea ca pt. a vindeca boala tre. desfiintata cauza
ei, nu poate fi acceptata. Pt. ca fenom. criminal sa se limiteze, e important sa se
actioneze asupra factorilor favorizanti care determina producerea crimei. Pt. ca
eradicarea ei nu va fi posibila crima va exista atat timp cat va exsista societ. umana.
Personalitatea delicventului e totalitatea trasaturilor individuale de nat. biologica,
psihica si sociala ale individului care a comis un delict. Are 3 componente : a)
Aptitudinile constituie toate acele insusiri psihice individuale care conditioneaza reusita
indeplinirii unor activitati fizice / intelectuale. Pt. aceste insusiri importanta cea mai
mare in acest proces o are factorul ereditar, individual, preluand genetic predispozitiile
anatomo-fiziologice necesare reusitei unor activitati. b) Temperamentul reprezinta
ansamblul particularitatilor psihice prin care pers. raspunde / rezista la excitantii
exteriori, el reprezentand de fapt gradul de adaptabilitate la mediu. Clasif.
temperamentelor facuta de Hipocrat: - colerici (puternici, explozivi, excitabili si
nestapaniti); - sanguinici (vioi, mobili, dar si echilibrati); - flegmatici (rezistenti, lenti si
capabili de multa stapanire); - melancolici (sensibili si usor influentabili). Oamenii nu pot
fi perfect impartiti in aceste tipuri de temperament, existand de fapt un amestec de
temperamente pt. acelasi individ, motiv pt. care psihologia moderna a imbunatatit
aceasta clasificare, strabilind si alte tipuri de temperament: amorf, pasional, apatic si
nervos. c) Caracterul e constituit din totalit. insusirilor psihice, morale, esentiale si
stabile ale persoanei, exteriorizate prin comportament, reprezentand atitudinea si
pozitia individului. Sunt impartite ca pozitive si negative. Caracterul e influentat de
temperament si de aptitudini, formarea sa fiind influentata de ereditate, dar in mod
determinat de factorii de mediu in care traieste si se formeaza individul. El e considerat
nucleul" personalitatii si dpdv. criminologic, aceasta componenta a personalitatii fiind
cea mai importanta. In conditii de mediu concret identice, indivizii cu un caracter in
care domina trasaturile pozitive, actioneaza corect neincalcand legile penale, in timp ce
indivizii al caror caracter e dominat de trasaturi preponderent negativ, caracterizati in
principal de egocentrism, labilitate, agresivitate si indiferenta afectiva, comit cu mare
frecventa delicte. Formarea personalitatii infractorului Personalitatea, desi bazata pe
trasaturi biologice si psihologice mostenite ereditar, se desavarseste la sfarsitul
maturizarii sale biologice si sociale prin invatare si asimilare treptata a modelulu sociocultural din care face parte, aproximativ, injurul varstei de 20-25 ani. Socializarea
indivizilor va fi pozitiva / negativa in functie de factorii pozitivi / negativi sociali
preexistenti care ifluienteaza conduita acestora. Nu exista o personalitate predestinata
crimei, ea formandu-se de-a lungul unui proces lent de degradare morala care-1 conduc
in final la comiterea actului criminal. Personalitatea individuala si in special cea a
delicventului e det. de urm. factori de mediu: Familia Influenta directa a familiei
asupra copiilor se real. prin imitatie, atunci cand parintii sunt delicventi / au un
comportament imoral, / prin invatare. Invatarea se intalneste la familiile in care delictul
e un mod de viata. Regulile de conduita familiare contrare Ig. pen. se impun cu
13

prioritate in conduita copiilor provenind din aceste familii. Influenta indirecta in


formarea personalitatii delicvente se realiz. in fam. in care nu exista afectiuni si nici
educatia necesara pt. o socializare normala. Sit. de anormalitate familiala : - abandonul
copilului / lipsa de grija pt. existenta lui; - separarea mamei de copil din cauza unor
evenim. de forta majora; - absenta tatalui / lipsa autoritatii lui; - disensiunile dintre
parinti; - excesul de indulgenta / de severitate fata de copii; -divortul parintilor, cel mai
important factor cu efect negativ in formarea personalitatii individului; - lipsa familiei.
Scoala Criminologic, nu scoala reprezinta factorul care influienteaza personalitatea
delicventa, ci inadaptarea scolara. Ea are rolul de a completa educatia primita in familie
si de a pregati copilul pt. formarea sa profesionala. Datorita unor cadre care nu au
pregatirea necesara / a celora care se ocupa numai de elita intelectuala a elevilor,
creeaza elevilor defavorizati sentimente de descurajare, marginalizare, determinandu-I
sa absenteze de la cursuri si sa invete de la altii un comportament delincvent. O alta
cauza e comportamentul delincvent al cadrelor didactice. Profesia Majoritatea
delincventilor ce savarsesc infractiuni cu violenta / talharie nu au o calificare
profesionala / un loc de munca. Un rol in formarea personalitatii delinc. il are si mediul
cu continut criminogen in care isi desf. activitatea profesionala. Unele dintre cele mai
favorizante sunt mediul afacerilor, al functionarilor si cel muncitoresc. Influentarea
mediilor alese / impuse Anturajul e unul din mediile care formeaza personalitatea
delincventa. Comportamentul sau antisocial e acceptat si apreciat, constituind modele
pt. ceilalti. Un alt mediu de influentare e mediul penitenciar, care nu e numai
inchisoarea ci si celelalte forme de privare de libertate ale sistemului judiciar pen. In
acest mediu influenta cea mai mare asupra condamnatilor o au recidivistii. In
penitenciare, condamnatii puternici ii conduc pe cei slabi. Se formeaza relatii intre
condamnati care dupa eliberare duc la noi infractiuni. Sistemului penitenciar i-a fost
contestata valoarea educativa, propunandu-se noi moduri de reabilitare a infractorului.
Criminologia clinica propune tratamente specifice fiecarui individ, excluzand pedeapsa
privativa de libertate. Scoala teoriilor stigmatizarii considera ca prin inchiderea
condamnatilor se conduce la delincventa si nu la prevenirea ei. Rolul situatiei concrete
de viata in proc. criminogen Situatia concreta de viata e cunoscuta in lit. de specialitate
sub numele de situatie preinfractionala. Reprezinta totalitatea circumstantelor
exterioare personalitatii delincventului care precede actul delictual cuprinzand actele de
pregatire si executare a delictului.Uneori asemenea situatii concrete sunt cautate /
create de individ, alteori au un caracter intamplator. Situatia preinfractionala aparuta
intamplator e speculata de individul cu o personalitate antisociala ridicata. Sunt cazuri
in care o personalitate lipsita de tendinte antisociale sa savarseasca o infractiune.
Mecanismul trecerii la act Comitera crimei (trecerea la act) e raspunsul dat de o
anumita perosnalitate criminala unai situatii determinante. Etape premergatoare
trecerii la act : - etapa asentimentului temperat; - etapa asentimentului formulat; - criza
premergatoare comiterii crimei. Mom. care ii separa pe autorii fapelor incriminata de
ceilalti oameni e comiterea crimei. Crima ca fenomen social Factorii criminogeni
(clasificare realizata de Gh. Nistoreanu si C. Paun) : Factorii economici : Dezvoltarea
economica In conceptia toreticienilor comunisti dezvoltarea economica nu poate
determina criminalitate dat. nivelului de trai ridicat. Studiile criminologice au aratat ca
in aceste perioade s-a dezvoltat criminalit. in afaceri, abuzuri de incredere, inselaciune,
evaziune fiscala etc. Industrializarea Detorita industrilizarii s-au inregistrat in mediile
urbane o crestere a populatiei. Populatie greu de controlat, venita din mediile rurale, in
scopul de a dobandi un castig material ridicat. Criminalitatea a crescut prin furturile de
14

la locurile de munca, acte de dezordine, vatamari corporale si violuri. Crizele economice


se caracterizeaza prin scaderea productiei, diminuarea fortei de munca, somaj, inflatie si
lipsa protectiei sociale. Toate acestea duc la saracie care genereaza in criminalitate.
Saracia ii determina pe oameni sa plece legal / ilegal in tarile cu un grad economic
ridicat, unde devin autorii furturilor din magazine, talharii, acte de cersetorie etc.
Existenta claselor sociale Exista o separare a claselor sociale care are o relevanta
criminogena. Cele mai multe si cele mai grave delicte le sunt atribuie claselor
defavorizate, fata de grupurile avantajate material. Factorii demografici : Urbanizarea
si mediul rural La orase se inregistreaza o mai mare criminalitarte fata de sat. Aceasta
datorita nr. mare a populatiei aflata in mediul urban. In orase criminalitatea e mai mare
in cartierele marginase, cu un nivel de trai scazut. In mediul rural sunt mai scazute
datorita nr. mic de oameni care se cunosc unii pe altii si se supravegheaza involuntar.
Sexul Din acest pct. de vedere, femeile, cu toate ca sunt mai multe decat barbatii, se
inregistreaza in randul lor o criminalitate de 10 ori mai mica decat criminalitatea
masculina. Varsta Studiile au scos in evidenta ca cea mai intensa activitate criminala se
inregistreaza in perioada de varsta cuprinsa intrer 18-30 ani. Factorii socio-culturali :
mijloacele de comunicare in masa, religia, discriminarea, toxicomania. Factorii
politici : razboiul, revolutia, regimul politic. Reactia sociala fata de criminalitate
Reprezinta raspunsul pe care societatea il da fenomenului criminalitatii atat in plan
macrosociala, cat si microsocial fata de fiecare delincvent in parte. Problematica reactiei
sociale era considerata pana la aparitia criminologiei ca stiinta, ca facand parte din
domeniul dr. pen., deoarece se considera ca pedeapsa era singurul mod de lupta
impotriva crimei. lon Gheorgiu-Bradet def. reactia sociala ca fiind ansamblul masurilor
si mijloacelor reactive, preinfractionale, extrajudiciare si postinfractionale judiciare si
reinsertionale, necesare anihilarii criminogenezei. Modele de reactie sociala Modelul
represiv Acest tip de reactie sociala e caracterizata de masuri de constrangere in care
pedeapsa e principala dominanta. Pedeapsa e masura post infractionala care prin
severitatea ei provoaca efectul intimidant, pt. celelalte pers., determinandu-le sa se
abtina de la comiterea delictelor. Incepand cu anul 1810, o data cu Codul penal fancez,
pedeapsa a fost etatizata, statul fiind cel care avea dr. sa pedepseasca delicventii.
Represiunea etatizata avea la baza, intr-o prima faza, rationamentul ca oricine a facut
un rau tre., la randul sau , sa sufere un rau, deci tre. pedepsit. Acest rationament
provine inca din antichitate, Platon sustinand ca scopul pedepsei nu tre. sa fie constituit
de razbunarea pt. raul produs, sanctiunea fiind necesara pt. ca pers. respectiva sa nu
mai comita alte fapte antisociale in viitor. Rolul pedepsei ca fiind de utilitate sociala nu
pt. a ispasi raul care s-a comis, ci pt. a impiedica savarsirea altor rele in viitor, a fost
reluat si consacrat de Cesare Bonesano-Beccaria, fondatorul scolii clasice in dr. pen. Cu
privire la rolul pedepsei, el mentioneaza ca : nu cruzimea e una din cele mai importante
frane ale infract., ci certitudinea unei sanctiuni, care, desi moderata, va face
intotdeauna o imagine mai puternica decat frica produsa de alta mai grozava unita cu
speranta impunitatii. Britanicul Jeremy Bentham, sustinand necesitatea pedepsei, a
stabilit ca prin aplicarea ei tre. sa se urmareasca prevenirea criminalitatii si, atunci cand
nu s-a reusit, s-o mentina totusi la un nivel cat mai scazut. Caracteristica acestui curent
o constituie atentia deosebita acordata numai crimei si pedepsei ce se aplica acesteia,
nu si personalitatii infractorului. Modelul preventiv Reactia sociala preinfractionala isi
are originea in lucrarile lui Cesare Lombroso (Crima, cauze si remedii). El propune
inlocuirea reactiei soc. represive postinfractionale prin cea preventiva, considerata mai
rationala, umana si mai eficienta decat cea represiva. Enrico Ferri (Teoria imputarii si
15

negarea liberului arbitru) preluand aceste idei le-a dezv. si a demonstrat ca reactia post
criminala la care decurge statul nu are decat o eficienta limitata, propunand un alt
model numit modelul substitutivelor penale, care se compune din masuri preinfract.,
extrajudiciare, ca : descentalizarea administrativa, reducerea somajului si a duratei zilei
de munca, combaterea consumului de alcool, reducereea saraciei, satisfacerea
cerintelor materiale si spirituale ale populatiei, aprovizionarea cu alimente, iluminatul
stazilor etc. In aceeasi lucrare el mentioneaza si ideile ref. la : - negarea liberului
arbitru, in procesul judecarii delincventei, luandu-se in considerare ca delincventul e om
ca toti ceilalti oameni si ca activitatile sale nu sunt supuse numai vointei sale, ci unor Ig.
naturale care-i domina pe indivizi, legi pe care stiinta tre. sa le descopere si sa
stabileasca modul in care ele determina comportamentul uman; - luarea in consideratie,
la judecarea unui delict, a personalit. infractomlui si dozarea pedepsei in functie de
aceasta. Modelul curativ Acest model a fost impus in politica pen. de reprez.
ciminologiei clinice si de cei ai apararii sociale, care considera ca fiecarui delincvent in
parte pedeapsa nu tre. sa-i provoace suferinte, ci tre. sa-i ofere un tratament in vederea
protectiei si resocializarii acestuia. Rezultatele acestor metode depinde in primul rand
de dorinta delicv. de a nu mai recidiva, dar si de modul competent si articulat in care
actioneza toti functionarii din sist. judiciar si penitenciar al statului. Acest model s-a
dovedit eficient atunci cand pt. fiecare delict in parte s-au intocmit fise criminologice ale
personalit. infractorilor, in care s-au inscris date referit. la factorii cu caracter
criminogen, date folos. atat in per. executarii pedepsei, cat si ulterior. Aceste met. sunt
fundamentate pe un tratament stabilit in mod individual, specific fiecarui delincvent,
tratament care se prelungeste dincolo de per. detentiei, dublat de luarea unor masuri de
ordin economic, cultural si social care sa-i permita individului sa se reintegreze cu
adevarat in societate. Modelul mixt Metodele ac. model au fost det. de Uniunea
Internationala de Dr. Pen. care a preconizat ca pedeapsa sa fie dublata de masuri
preventive postinfract., atat in planul gen. al criminalitatii, cat si in planul special al
fiecarui delict in parte. In cadrul acestui model s-a impus scoala apararii sociale reprez.
de 2 curente : - unul extremist, promovat de Filipe Gramatica care preconiza inlocuirea
pedepsei cu masuri preventive si curative specifice fiecarui delincvent in parte; - unul
moderat. promovat de Marc Ancel, care propune conceptul de aparare sociala in locul
celui de pedeapsa fata de delict si delicventi, pt. ca societ. nu doreste pedepsirea
acestora, ci protejarea ei fata de criminalitate. Metode specifice modelului mixt :
Masurile de siguranta sunt sanctiuni pen., masuri de constangere ori de restrictie de
dr. / masuri medicale prev. de Ig. care se aplica pers. care au comis infract. Sunt
necesare pt. ca unor delicventi nu li se pot aplica pedepse, iar altora pedepsele aplicate
tre. sa fie insotite cu confiscarea unor obiecte. Programele de prevenire privesc
prevenirea delicventei ca fenom. soc. si au in vedere situatii extrajudiciare / substitutiv
penale. (Enrico Ferri) Examenul individual Necesitatea examenului medico-psihologic al
delicventului a fost impusa jurisdictiei si implicit practicii pen. de criminologie. Primul
teoretician care a afirmat-o a fost Cesare Lombroso, fiind urmat de discipolul sau
Rafaele Garofalo care a sustinut efectuarea pt. fiecare infractor in parte a unei anchete
sociale. In legislatia noastra obligativitatea anchetei sociale, inclusiv a exam.
psihoindividualal infractorului, e prev. de art. 482 C.P.P. pt. infractorii minori. Tendinte
moderne in politica pen. Anii 70, au det. schimbari in pozitiile teoretice cu privire la
politica pen.. Modelul curativ de pol. pen. a fost tot mai frecvent atacat, sub aspectul
ineficacitatii metodelor si tehnicilor de tratament, abuzului de psihiatrie, neglijarea
progr. globale de prevenire a criminaiitatii. S-a afirmat ca resocializarea delicventului e
16

o iluzie, in realitate acestea au dus la etichetarea delicventilor si la marginalizarea lor


sociala. Tendinta neoclasica e suportul teoretic al modelului represiv in pol. pen. Se
demonstreaza ca tre. sa se renunte la masurile alternative ale inchisorii, sa se sporeasca
severitatea pedepselor si sa nu se mai individualizeze acestea, nici de catre instantele
dejudecata, nici in execut. lor in penitenciar. Tendinta radicala, inspirata din
criminologia radicala, propune un sistem abolutionist de pol. pen. Ac. orientare a
apartinut Sc. de criminologie de la Berkely California, la care s-au alaturat si alte
grupari radicale, si pledau pt. abolirea totala a sistemului de politica pen. in vigoare,
vizand eliminarea oricaror forme de represiune si, in fina1, desfiintarea raporturilor de
dominatie si exploatare. Tendinta moderna reprezinta o tendinta de realizare a unui
compromis intre doctrina apararii sociaie pe de o parte, si noile teorii ale criminologiei
reactiei sociale, pe de alta parte. Meditatiunea are in vedere reconcilierea partilor cu
ajutorul membrilor de familie, a institutiilor comunitare, de cartier, de patronaj.
Dejuridicizarea reprez. solutionarea unor conflicte de dr. pen. de catre parti, cu ajutorul
unor institutii publice private, cum ar fi grupurile sociale de apartenenta, organismele
insarcinate cu aplicarea masurilor disciplinare, institutiile medico-sociale. Criminologia
victimologca Cercetatorii de origine romana, Benjamin Mendelsohn si Vasile V. Stanciu,
sunt primii care au formulat idei si au tratat problema victimei, fondatori ai victimologiei
criminologice. Mendelsohn a fundamentat stiinta num. Victimologie, in care
caracterizeaza ca victime nu numai persoanele care au suferit din cauza criminalitatii ci
si cele care au fost atinse de efectele dezastrelor naturale / sociale. Stanciu afirma ca nu
exista criminal fara vicima, si reciproc, victima fara un agresor criminal. Victima e pers.
umana care sufera, e lezata \ distrusa.direct \ indirect de actiunea \ inactiunea unui
delincvent. Victima nu poate fi decat o fiinta umana, o pers. cu toate ca in realit. pot fi
victimizate si fiinte subumane, obiecte \ bunuri ori institutii. Unele pers. sunt
predestinate sa devina victime prin anumite particularitati ale structurii personalitatii
lor. Aceste pers. vulnerabile sunt : uitucii, lacomii, laudarosii, neglijentii etc. Def. si
obiect Acea ramura a criminologiei care are ca ob. direct de studiu victima crimei poarta
num. de criminologia victimologica. Reprez. ansamblul cunostintelor criminologice,
biologice, psihologice si sociologice care privesc victima. Clasif. victimologica a
crimelor : a) infract. care au victime reale, fizice (agresiunile sexuale, omuciderile,
vatamarile corporale); b) cele care au victime fictive reprezentate de societate in
general si care privesc ordinea si linistea publica. c) cele care au victime potentiale in
care sunt incluse infact. care prin ele insele nu lezeaza pers. fizice, dar care pot sa
lezeze o victima anume; d) cele fara victime. care sunt actele infractionale de
prostitutie / consumul drogurilor, care nu lezeaza alte pers. Clasificarea victimelor
Clasificarea lui Raymond Gassin : - victime indiferente, cand victimizarea se datoreaza
hazarduiui; - victime latente, categorie de subiecte care au o predispozitie permanenta
si inconstienta pt. rolul de victime; - criminalul victima, cand insusi subiectul poate fi
victima / delincvent potrivit circumstantelor in care se comit delictele. O alta clasificare,
in functie de varsta, sex, starea fizica si intelectuala a victimelor, facuta de Hans von
Henting, are 2 categorii de victime, innascute si ale societatii la care distinge: victimele tinere, categorie care se pune usor la indemana agresorilor, fiind neevoluate
fizic, naive si fara experienta. Tinerii sunt utilizati, adesea, drept complici, caz in care
sunt victimizati. Ei pot fi victimizati si prin abuz sexual; - femeile tinere pot deveni
victime ale unor criminali dupa ce au fost siluite, iar cele varstinice, daca se crede ca
sunt bogate, devin victime ale unor crime motivate material, cazuri in care barbatii se
folosesc de superioritatea lor fizica, in mod obisnuit; - batrinii slabiciunea fizica ofera o
17

prada usoara de victimizare; - betivii si consumatorii de stupefiante e categoria cea mai


expusa victimizarii; - imigrantii. Imigratia constituie o reducere temporara a
posibiitatilor de aparare in domeniul realitatilor umane vitale. Necunoasterea lb., lipsa
mijloacelor materiale, ostilitatea bastinasilor constituie un complex ce reprezinta o
atractivitate pt. infractori, care exploateaza credulitatea noului venit; - minoritatile
etnice, categorie care se poate victimiza usor, in masa pe baza de discriminare rasiala; indivizii normali, dar cu o inteiigenta redusa sunt nascuti pt. a deveni victime; - indivizii
deprimati constituie tipuri victimale de nat. psihologica. Deprimarea e o atitudine
emotionala care se exprima prin sentimentul neajutorarii, a lipsei de speranta; - avarii
sunt aceea care in orice imprejurare cauta sa profite si sa-si mareasca averile; - indivizii
desfranati si destrabalati, care din cauza indiferentei si a dispretului fata de legi devin
foarte vulnerabili fata de manevrele foarte inscusite ale infractorilor; - indivizii
singuratici. Starea lor psihica generala le confera o credulitate marita, expunandu-i la
victimizare prin furturi, fraude, si tot felul de inselatorii; - chinuitorii reprezinta un tip
de victima care in urma agresiunilor la care sunt supusi in familie ajung ei sa victimizeze
la randul lor; - indivizii blocati, individul incurcat in datorii. Oamenii de afaceri /
bancherii faliti, ce nu mai pot face fata situatiei lor pe cai legale, pot sa cada victime
creditorilor / excrocilor care le ofera solutii. A treia clasificare a victimelor o face
criminoiogul canadian Fattah : - victime specifice in situatia persoanelor fiz.; - victime
aspecifice in cazul in care delictele privesc institutiile de stat, religioase / sociale.
Considera publicul victima criminalitatii fie direct prin degradarea / sustragerea
bunurilor publice, fie indirect prin sentimenyul de insecuritate provocat de o
criminalitate ridicata. Factorii victimogeni : Factorii biologici : - varsta, cei mai expusi
sunt copiii si batranii; - sexul, cele mai expuse sunt femeile atat in situatiile
intrafamiliale, cat si cazul abuzurilor sexuale; - deficientele fizice, pers. handicapate sunt
mai frecvent tinta crimelor. Factorji sociali : - meseriile cu risc victimogen (soferii de
taximetre, casierii, factorii postali, politistii etc.); - modul de viata, atunci cand sunt
caracterizate de consumul de alcool / de droguri, frecventarea mediului criminal si
mentinerea de relatii cu lumea delincventa; - conditiile socio-materiale, saracia, bogatia
ostentativa prin afisarea la vedere a bunei stari materiale in medii sociale dezavantajate.
Factorii psihologici. Unele particuiaritati comportamentale ale pers. constituie
indemnul care-i det. pe criminal sa le exploateze (neglijenta, imprudenta, avaritia,
venalitatea, compatibilitatea unor functionari / dorinta aventurii sexuale). Victimele
potentiale si masurile preventive Prin politica penala se asigura protectia victimei prin
efectul intimidant al pedepsei. Masuri preventive : a) masuri educative realizate in
baza unor programe de familie, in scoli., in biserici si institutiile medicale; b) de
asigurari sociale fata de minorii abandonati., de batranii fara posibilitati de
supravietuire si fata de handicapati; c) efectuate de organizatii neguvernamentale, cum
sunt cele de asistenta juridica si medicala pt. victimele abuzurilor sexuale s/ ale
violentelor intrafamiliale; d) activitati de pregatire si educatie antiinfractionala
desfasurata de organele de ordine publica si justitie. E mai usor ca persoanele sa fie
protejate pt. a nu deveni victime decat sa se modifice comportamentul delincventilor.
Criminologia clinica Definitie si ob. Expresia de criminologie clinica are 2 intelegeri : primul desemneaza studiul fenom. individual criminal in opozitie cu cel al fenom.
general al criminalitatii studiat de criminologia generala; - al doilea consta in studiul
multidisciplinar al cazului individual al deiincventului, in vederea prevenirii recidivei pe
baza stabilirii starii periculoase a acestuia, fixarii unui diagnostic criminologic si
executarea unui tratament. Jean Pinatel defineste criminologiea clinice ca fiind ramura
18

criminologiei aplicate care are ca ob. studiul individual al delincventului in scopul de a


determina luarea masuriior de a-1 indeparta de o eventuala recidiva. Criminologia
clinica e o stiinta practica aplicata, care pe baza investigatiilor multidisciplinare, in
cazuri individuale poti factum, stabileste metode concrete de tratament care aplicate pot
preveni recidiva. Operatiuni specifce criminologiei clinice. Starea periculoasa
(conceptul de baza al criminologiei clinice) a unui individ dpvd. criminologic, reprezinia
probabilitatea ca acesta sa comita o intractiune. Jean Pinatel porneste de la diferenta
dintre criminal si noncriminal, demonstrand ca starea periculoasa nu e innascuta, ea
datorandu-se inadaptarii sociale / imaturitatii psihice a indivizilor. Diferenta dintre cele
2 categorii e o diferenta de grad care se afla in insumarea unor trasaturi de caracter ale
indivizilor care constituie samburele personalitatii criminale. Trasaturile cu caracter
specific starii periculoase sunt : - egocentrismul; - agresivitatea; - labilitatea psihica; indiferenta afectiva. Personalit. psihica a indivizilor cu predispozitii delincvente
insumeaza de obicei 2 / chiar toate cele 4 trasaturi caracteristice. Dezv. trasaturilor
psihologice care formeaza samburele personalitatii criminale se datoreaza societatii
care e criminogena si in principal din cauza : - saraciei ec. si lipsei culturii care duc la
inadaptare; - comunicarii defectuoase care conduce la ucenicia crimei; - opozitiei
juvenile necontrolate ce poate devia in violenta si consumuri de droguri; - contagiunii
ierarhice a claselor privilegiate carora le e specifica criminalit. gulerelor albe. Elemente
constitutive : a) capacitatea criminala reprezinta imoralitatea constanta si activa a
individului si cantitatea de rautate pe care o poate disimula. b) gradul de adaptabilitate
sociala Formele starii periculoase : a) starea periculosa cronica e desemnata de
atitudinea antisociala stabila si permanenta. b) starea de pericol acut caracteriz
majoritatea delincventilor, fiind de scurta durata si premergatoare delictului propriu-zis.
Diagnosticul criminologic pp. aprecierea naturii starii periculoase pe baza
componentelor ei. Se realiz. in urma studierii delincventului atat in perioada anterioara
judec. proc. pen., cat si dupa pronuntarea hot. de condamnare; dar anterior executarii
pedepsei. Metode de investjgare : a) metode fundamentale care includ anchete sociale,
examenele medicale psihiatrice si psihologice; b) metode complementare din care fac
parte observatia directa, interviurile, examenele biologice; c) metode menite a patrunde
in intimitatea delincventului, cum sunt testele proiective de sinceritate / cele de narcodiagnostic. Prin aceste metode se reliefeaza componenta caracteriala a personalitatii,
existenta si intensitatea agresivitatii, a egocentrismului, a indiferentei afective si
labilitatii psihice. Un loc aparte in investigarea personalit. delincv. si implicit in
stabilirea diagnosticului i1 ocupa expertiza psihiatrico-legala. Pronosticul e ipoteza de
comportament ulterior al delincv., stabilita pe baza diagnosticului criminologic.
Tratamentul e finalul procesului de observare a delincv. si a stabilirii naturii si
intensitatii starii sale periculoase. E hotararea relativa la masurile care se vor aplica
subiectului pt. a preveni recidiva. Caegorii de masuri de tratament : - prima priveste
modul in care executa condamnatul pedeapsa privativa de libertate; - in a doua categ.
intra masurile de ordin medica! : psihsanaliza, psihoterapia individuala si de grup,
farmacologia si cele chirurgicale cum e lobotomia in cazurile rezistente la celelalte
metode de tratament. Programe de tratament in vederea resocializarii
delincventului Acestea nu privesc pedeapsa privativa de libertate. Ele se aplica
delincventilor care doresc sa-si remodeleze personalitatea pt. a nu mai recidiva si sa
revina in mediul social specific nondelincventilor. Cea mai utilizata metoda e psihanaliza.
Reprezinta metoda de tratament specifica nevrozeior, in care de fapt e vorba de un
dialog purtat de psihoterapeut cu delincv. pt. ca prin analiza psihologica sa se descopere
19

motivele constiente / inconstiente ale tulburarilor de comportanient ale acestora din


urma, pt. a le indeparta prin constientizare. Criminologia preventiva Aici se porneste
de la rpincipiul ca e mai usor sa previi delincventa decat s-o reprimi. Creatorul acestei
ramuri e Enrico Ferri care in lucrarea Sociologia criminala prezinta un program de
masuri preventive num. substitutive penale / echivalente ale pedepsei. Def. si ob.
Pedeapsa pen. are ca scop intimidarea colectivitatii de a comite infractiuni, intimidarea
individuala a delincv condamnat pt. a nu mai recidiva, neutralizarea delincv. si
pedagogia generala. Aceste scopuri sunt departe de a f obtinute, iar uneori chiar
imposibil de realizat. Reprezentantii Sc. ecologice de la Chicago au incercat sa realizeze
activitati cu caracter social in scopul prevenirii criminalitatii, rezultand in urma acestor
actiuni o bogata lit. de specialitate. Prevenirea criminalitatii reprezinta ansamblul de
masuri social-economice, tehnico-organizatorice, administrative, disciplinare si judiciareducationale, luate de stat si organismele neguvernamentale care au ca finalitate
principala, limitarea posibilitatilor savarsirii infractiunilor. Prevenirea pp. masuri de
interventie pen., dar care nu vizeaza pedepsirea in sine a faptelor cuprinse in legi si
reglementari cu caracter preventiv ci stabilirea unor regimuri speciale, a unor masuri
educative care sa fie executate in special de unitatile adininistrative de stat, de ocrotire
a unor categorii de persoane. Tipuri de prevenire a criminalitatii Prevenirea
criminalit. are loc pana la comiterea delictului si pedepsirea criminalului. O prima
clasificare folosita in perioada deceniilor '40-'50 : a) prevenirea deiincv. juvenile. Tinerii
si copiii au o personalit. in formare ce poate fi modif. si remodelata prin actiuni
educative, fata de personalit. adultilor care e deja formata, aceasta din urma remanand
influientabila numai la frica pedepsei penale; b) prevenirea delincv. in general se realiz.
numai prin efectul intimidant al pedepsei penale. Clasificarea tripartita : a) prevenirea
primara e reprezentata de ansamblul masurilor intreprinse pt. modif. conditiilor cu
continut criminogen care privesc cadrul fizic si social global; b) prevenirea secundara
cuprinde acele masuri care se aplica fata de grupurile / fata de un anumit segment al
populatiei care prezinta un risc particular de delincventa; c) prevenirea tertiara e
indreptata spre impiedicarea recidivei, cuprinzand actiuni de ordin individual de
readaptare sociala / de neutralizare a vechilor delincventi. Criminologul canadian Denis
Szobo stabiieste 3 categorii de actiuni preventive: - masuri menite sa amelioreze
conditiiie de viata; - masuri de imbunatatire a activitatii structurilor si institutiiior
statului cu responsabilitati in lupta contra criminalitatii; - masuri specifice serviciilor
oferite delincv. si defavorizatilor sociali. Programe de prevenire intelegand prin
acestea ansamblul de decizii si masuri care au ca scop impiedicarea persoanelor de a
deveni delincventi / victime ale delincventei. Programele de prevenire sociala a
delincventei sunt primele experiente pozitive in special in domeniul delincventei
juvenile, realizate de lucratorii sociali din afara serviciilor politiei si justitiei Acestea
sunt orientate spre inadaptarea tinerilor delincv. si a modului in care acestia urmeaza sa
evolueze. Progr. de prevenire destinate sa limiteze ocaziile delictului cuprind 4 tipuri de
masuri: a) masuri de educatie a publicului care au menirea de a-1 informa asupra
criminalitatii, a cauzelor ei si a instrumentelor de lupta impotriva ei, pornindu-se de la
ideea ca prevenirea e problema intregii societati; b) masuri de protectie a eventualelor
victime, masuri care constituie esenta acestui program. Sunt cele pe care pers. le iau ele
insele pt. propria protectie; c) masuri de participare a publicului alaturi de organele
oficiale pt. prevenirea crimei. Ele sunt cele mai dificile de executat; d) amenajarea
mediului inconjurator vizeaza faptul ca imobilele tre. sa fie construite in asa fel incat
toate partile sa fie vizibile intre ele, ca si spatiile de acces din strada; Progr. de masuri
20

preventive ale politiei a) Activjtati privind prevenirea criminalitatii juvenile. Masurile cu


acest caracter se deosebesc de cele specifice prevenirii sociale care sunt de profunzime
si care se intind pe perioade mari de timp. Tipuri de masuri : - masuri de informare si de
participare a functionarilor politiei la activitatile cu caracter gen,; - masuri de atragere a
tinerilor cu potential delincvent in activitati de pregatire scolara si de petrecere a
timpului liber sub coordonarea functionarilor politiei; - luarea amprentelor papilare de la
tinerii delincv.; - atragerea atentiei familiilor si colectivelor din care fac parte tinerii
delincv. b) Activiatile preventive generale privesc pe de o parte desfas. operativa si
eficienta a anchetelor prin care se descopera infractiunile si se identifica autorii lor, iar
pe de o parte privesc prevenirea prin prezenta politieneasca in teritoriul dat in
responsabilitate. In a doua categorie de activitati preventive generale sunt incluse
actiuni indreptate asupra factorilor cu continut criminogen si actiuni care privesc pers.
ce pot fi victime ale infractiunilor. Evaluarea critica Prevenirea criminalitatii are
urmat. limite : a) nu pot fi prevenite toate infract. in egala masura prin procedeele
criminologiei; b) a doua limita tine de personalit. indivizilor potential delincv.; c) a treia
limita tine de tehnicile preventive utilizate care nu pot fi eficiente intotdeauna datorita
costurilor economice foarte ridicate pe care le implica, de masurile de prevenire
utilizate care uneori sunt contrare cu libertatea persoanei fiind incompatibile cu
conceptiile democratice, si de cazurile in care criminalitatea exista in alte spatii decat
cele in care s-a actionat; d) in cazul in care prevenirea nu a reusit societ. a recurs la
represiunea criminalitatii demonstrand ca nu poate exista prevenire fara represiune.
V. Prioritati in cercetarea criminologica contemporana Criminalitatea iuvenila
reprezinta totalitatea infract. comise de minori si tineri. Facturii favonzanti : familiile
dezorganizate, nivelulscazut de instruire, somajul parintilor, urbanizarea, prezentarea
emisiunilor si a filmelor cinematografice si video cu continut porno si violent.
Criminologii canadieni Lebtone si Frechette considerau ca sunt 2 tipuri de delincv.
juvenila : a) delincv. comuna careea ii e specifica excesul de energie si actiune a
tinerilor, fiind comisa frecvent in joaca; b) delincv. distincta care e provocata, invatata,
sustinuta si diversificata de mediul in care tinerii evolueaza si care in final duce la o
adevarata angajare antagonista fata de vaiorile sociale consacrate. Criminologul
american Clifbrd Shaw si francez Vasile V. Stanciu au relevat ca pe langa factorii
cunoscuti cu influienta in formarea personalit. tinerilor delincv., un rol deosebit il are
mediul inconjurator : a) primul mediu e cartierul cu degradare socio-morala apartinand
pers. care sunt cunoscute sub numele de subproletariat. Copiii ce provin din familiile ce
apartin acestui mediu capata o ostilitate fata de tot ce e conform cu val. sociale
consacrate datorita faptului ca aici domneste o revolta mocnita fata de sistemul social
existent pe care il considera favorizant doar pt. grupul aflat la putere; b) al doilea mediu
e cel al bandelor de copii si de adolescenti, mediu care are infuienta cea mai puternica
fata de delincv. tineri. Mediul natural al bandelor e strada cu toate solicitarile ei
negative. Au aparut in tarile vest-europene si S.U.A. in per. anilor '50 sub numele de
teddyboy" / vitelloni" ,in anii '60 hippies" care foloseaua in comun drogurile. Dupa
anii '70 delincv. juvenila a luat alte forme pornind de la furturile simple continuand cu
consum. de droguri, prostitutia hetero si homosexuala, vagabondajul, violenta politica si
terminand cu sinuciderile in grup.ln tarile comuniste delincventa juvenila era cunoscuta
sub numele de huliganism care se datora unei subculturi delincvente. Infractiunile
comise cu violenta Criminalitatea violenta e compusa din infractiunile comise prin
violenta, ca omorul, violul, talharia, lipsirea de libertate, fiind caracterizate de utilizarea
21

fortei fizice si morale asupra victimelor. Caracteristici care departajeaza acest gen fata
de alte genuri de criminalitate: - frustrarea e elem. psihic care determina frecvent
comiterea infract. cu vioienta; - in general autorii acestor delicte au o instructie si
cultura redusa si provin din familii dezorganizate; - consumul de alcoo!; - agresiunea e
determinata si de relatiile anterioare dintre autori si victime, aceasta din urma avand un
rol precis in comiterea crimei; - ura, gelozia, razbunarea in cazul omorurilor,
satisfacerea instinctelor sexuale pervertite in cazul violurilor, / materiale in cazul
talhariilor si sechestrarilor de persoane; - mijloacele folosite de delincv. sunt : lovirea cu
obiecte dure, taietoare / arme de foc, sechestrarea, santajul, amenintarea,
constrangerea fizica / morala. In functie de forma de manifestare, pers. implicate si
mobilurile urmarite, aceasta delincv. e caracterizata de mai multe forme de violenta: primitiva / intamplatoare, proprie indivizilor cu reactie exploziva necontrolata, datorata
de muite ori consumului de alcool si relatiilor conflictuale cu victima; - pasionala, in
cazul ucideriior din gelozie / in urma violului; - utilitara care are loc in cazul talhariilor si
sechestrarilor de pers. care urmaresc interesul material; - pseudojustitiara, ca in cazul
omorurilor din razbunare; - rationala, specifica crimei organizate. Cea mai importanta
forma a criminalitatii violente o reprezinta terorismul. Aceasta categorie de crime, prin
implicarea unor grupuri de state, a facut sa apara criminalitatea transnationala.
Grupurile teroriste au debutat cu infractiuni de jaf si furt continuand cu rapiri de pers.,
santaj si terminand cu actele de genocid. Crima organizata e aceea care se prod, printro vointa deliberata de a comite una / mai multe infract. Se num. crima organizata
deoarece are o organizare tipica unor activitati ec. eficiente bazata pe planificare,
pornind. de la cun. locurilor unde urm. sa se comita delictul, preg. si procurarea
instrumentelor necesare, alegerea complicilor. Varietati de crima organizata: - cea cu
caracter brutal / agresiva, care cuprinde infract. de talharie si rapirile de pers.; - cea
care priveste exercit. unor activitati ilicite cu profit material ca proxenetismul, jocurile
de noroc si traficul de droguri, prin care se obt. profit din viciile oameniior; - cea in
afaceri / a gulerelor albe care apartine pers. din categ. sociale elevate si care constau in
fraude fiscale, coruptie etc. Organiz. criminale constituite pe terit. unei tari isi formeaza
leg. cu indivizi afaceristi / chiar grupari din alte tari, dispuse intr-o anumita zona
geografica, isi internationalizeaza actiunile criminale dupa anumite strategii bine
formulate. Interpolul imparte organiz. criminale in: 1) Fam. Mafiei, in care se gasesc de
regula structuri ierarhice, norme interne de disciplina, un cod de conduita si o anumita
diversitate de activitati ilicite si licite; 2) Organiz. profesionaie ale caror membri se
specializeaza in una / 2 tipuri de actvitati criminaie; 3) Organiz. criminale etnice, ca
rezultat al unui concurs de imprejurari, cum ar fi imensa diferenta a nivelului de viata,
severitatea excesiva a procedurilor de imigrare, expansiunea geografica; 4) Organiz.
teroriste internat., care practica asasinate, deturnari de avioane, rapiriie de pers. sub
diferite motivatii; 5) Reciclarea banilor, fenom. international cu o clientela variata :
vanzatori stanjeniti de bani obtinuti din afaceri ilicite, detinatori de fonduri obscure
destinate coruptiei si mituirii, pers. care incearca sa se sustraga de la impozite ori sa-si
ascunda capitalurile. Crima organizata e unul din preturile pe care societatea tre. sa le
plateasca pt. democratie. Criminalit. in afaceri in Ro. Criminalit. in afaceri e tota! dif. de
criminalit. traditionala, e mult mai periculoasa,ea fiind opera unei persoane instruite si
educate, cunoscuta si sub num. de criminalit. gulerelor albe. Def.: reprez. totalit infract.
de nat. ec. in care sunt incluse fraudele vamale, fraudele fiscale, infract. ec. si fin.,
comise in prejudicierea statului, fraudele bursiere, bancruta, infractiunile la legislatia
muncii, actele de coruptie, precum si faptele care ating libera concurenta. Crimele
22

economice formeza marea parte a crimelor nesemnalate. Factorii ec.: a) Situatia ec. a
societatii aflate in recesiune. Delictele de faliment fraudulos si manevrele frauduloase in
materie de credite sunt infractiunile de afaceri, tipice per. de recesiune. Prin manevre
frauduloase multe societati com. din Ro. transfera in mod ilegal bunuri si lichiditati din
prop. statului in cea particulara. Transf. ileg. de bun. si valori catre sectorul priv. au
devenit activitati cotidiene. De cele mai multe ori, privatizarea, s-a realizat prin trecerea
frauduloasa a bunurilor si valorilor din proprietatea statului in proprietatea particulara.
b) Interventia statului in anumite domenii ale ec. de piata. Sist. de taxare progresiv
exagerata det. evziunea fiscala; taxele vamale protectioniste si interdictia unor
importuri / exp. det. de cele mai multe ori intensificarea contrabandei. c) Ineficacit.
controloarelor ec. Lipsa controlului contabil det. comiterea fraudelor. d) Statutul jur. al
societatii com. cu rasp. lmit. Acest statut det. abuzuri din partea directorilor care
identifica fondurile societatii cu propria prop. Factorul jur. Faptul ca in legislatia
noastra tarziu s-a legiferat falimentul, cond. in care se poate declara acesta trimitand in
realit. la dispoz. comerciale, pe de o parte, precum si o incriminare lacunara a delictelor,
pe de alta parte, ii det. pe delincv. sa le depisteze rapid si sa le speculeze in favoarea lor.
Factorii psiho-sociali Delincv. din aceasta categ. fac parte din stratul elevat al societ.,
fiind constituit din pers. educate, de obicei cu preg. sup. in dom. ec. / jur., demonstrand
ca de fapt etnogeneza acestei criminalit. depinde de personalitatea mai mult / mai putin
deformata moral. a) Mediul afacerilor-factor criminogen. Omul de afaceri alearga dupa
profit, putere si maximum de productivitivitate. In afaceri concurenta iti cere sa faci
totul ca sa castigi si de multe ori nu se poate conta pe morala. Se consid. ca a comite un
delict e un risc ca oricare altul. Riscul face parte din viata cotidiana a omului de afaceri.
b) Mediul functionarilor poate in multe cazuri sa aiba caract. criminogen, datorat in
special colectivelor in care deiincv. e cultivata, mai ales daca fiinctionarii sunt prost
platiti si insuficient controlati. c) Opinia publica nu e interesata de criminalit. in afaceri,
nevazand in aceasta o adev. criminalit., ea nu ii provoaca cetat. de rand teama si
curiozit. periculoasa pe care o prov. infract. cu violenta adica criminalit. traditionala. d)
Mediul judiciar Atunci cand se manifesta lipsa de energie din partea reprezentantilor
politiei si magistraturii, lipsa de reactie datorata si din cauza consideratiilor de ordin
tehnic cum ar fi : - complexit. delictelor in afaceri; - mijl. de consultanta jur.; - caract.
dificil al proceselor, cu expertize si contra-expertize care de multe ori depasesc per. mari
de timp. Masuri de prevenire : a) stab. niv. real al criminalit. in afaceri prin fol. de
tehnici stiintifice moderne de investigare sociala pt. a se cunoaste exact dimensiunea
acestui flagel in vederea dimensionarii efortului pt. prevenirea si combaterea sa. b)
realiz. unui cadru legislativ adecvat cu prevederi clare in care sa se stab. infract. in dom.
afacerilor si procedura operativa de cercet. si judecare. c) crearea unui sist. judic.
format din magisirati si functionari in dom. investigatiilor si al finanteior, parte in
subordinea M.J. , cu puteri depline caruia sa i se incredinteze spre cercet. infract.
economice. d) instituirea unui progr. national de combat. a criminalit. cu masuri
concrete pt. criminalit. in afaceri pt. toate sectoarele vietii soc. e) obligarea prin Ig. a
conducatori]or instit. bancare si a functionarilor pub. pt. verif. periodica a angajatilor, cu
tehnici moderne de investigare, pt. depistarea predelictuala a actelor cu potential
crimmogen.

23