Etimologia notiunii de criminologie: crimen(infractiune)+ logos(ratiune, stiinta).

obiectul de studiu al criminologiei îl constituie criminalitatea ca fenomen social, fapta

penală comisă sau infracţiunea, infractorul, victima şi reacţia socială împotriva
criminalităţii.
Criminalitatea reală este un concept cantitativ ce presupune totalitatea faptelor penale
săvârşite pe un anumit teritoriu, într-o perioadă de timp determinată, indiferent dacă sunt
sau nu cunoscute.
Criminalitatea aparentă cuprinde totalitatea infracţiunilor aduse la cunoştinţa puterii
publice şi înregistrate ca atare. În acest sens în foarte multe cazuri nu intervin
condamnări cu toate că intervenţia infracţiunii este incontestabilă, unul dintre motive
putându-l constitui faptul că între 50 şi 60% din infracţiunile săvârşite, autorii nu sunt
identificaţi.
Criminalitatea legală reprezintă totalitatea faptelor penale pentru care s-au pronunţat
hotărâri de condamnare rămase definitive
Diferenţa dintre criminalitatea reală şi criminalitatea aparentă este denumită cifra
neagră a criminalităţii şi se referă la acea proporţie considerabilă de infracţiuni care
din diferite motive rămân necunoscute.
Obiectul criminologiei are în vedere criminalitatea reală, cercetarea ştiinţifică
încercând să surprindă dimensiunile adecvate ale acestui fenomen.
Infracţiunea: Infracţiunea reprezintă manifestarea particulară a fenomenului
infracţional având identitate, particularităţi şi funcţii proprii.
Infractorul : În condiţiile în care infracţiunea este înainte de toate un fapt uman,
săvârşirea oricărei infracţiuni presupune un infractor, văzut în sens strict juridic ca o
persoană care, cu vinovăţie, săvârşeşte o faptă sancţionată de legea penală.
Victima infracţiunii: Studiile întreprinse în domeniu au demonstrat că peste tot în lume
numărul victimelor este mai mare decât al infractorilor, că riscul de a fi victimizat în
cazul infracţiunilor cu violenţă este mai mare la barbaţi decât la femei; cei care ucid de
regulă sunt cu 5-10 ani mai tineri decât victimele lor, la femei rata cea mai mare a
victimizării apare la 20-28 ani iar la bărbaţi la 30-39 de ani în cazul infracţiunilor grave,
violente, 50% din victime având antecedente penale.
În lupta împotriva criminalităţii sunt utilizate în concret două categorii de
mijloace:
a. juridice, incluzând totalitatea normelor de drept ce contribuie direct sau
indirect la combaterea fenomenul criminal;
b. empirice, unde sunt incluse instituţiile ce au ca scop combaterea şi prevenirea
criminalităţii ( poliţie, parchet, instanţa de judecată ).
 Prin combaterea celor două categorii de mijloace rezultă în practică trei domenii
principale de luptă contra criminalităţii:
1. domeniul dreptului penal şi al aplicării lui concrete;
2. domeniul tratamentului delicvenţilor;
3. domeniul prevenirii criminalităţii.
Scopul criminologiei: criminologia are drept scop general fundamentarea unei
politici penale eficiente care să apere valorile fundamentale ale societăţii, să prevină
fenomenul infracţional, iar atunci când s-a comis o infracţiune cei vinovaţi să fie traşi la
răspundere penală.
FUNCTII:
1. Funcţia descriptivă: existenţa unor diferenţe semnificative între infractori şi
non-infractori, cât şi evoluţia stării infracţionale pe un anumit teritoriu într-o
perioada de timp dată.
Concepte operationale:
a. Mediul fizic sau georgafic(mediul natural)
b. Mediul social : global si personal sau psihosocial.
Terenul, Personalitatea(dpdv psihologic), Situatia(ansamblul de împrejurări
subiective şi obiective ce preced actul criminal în care este implicată
personalitatea), Actul – infracţional este răspunsul pe care personalitatea îl
dă unei anumite situaţii.
2. Funcţia explicativă: interpretare, evaluare şi o înţelegere generală.
3. Funcţia predicativă: Cercetarea de predicţie vizează anticiparea unor
modificări cantitative şi calitative în dinamica fenomenului infracţional.
Conceptele operaţionale utilizate sunt: prezent, viitor, probabilitate,
similitudine, extrapolare, hazard, prognoză, risc.
4. Funcţia profilactică: Se materializează în sintetizarea rezultatelor privind
etiologia criminalităţii, înlănţuirea lor logică şi transpunerea acestora într-un
sistem coerent de măsuri de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional.
Criminologia ştiinţa care studiază fenomenul social al criminalităţii, în scopul prevenirii
şi combaterii acestuia.
1. Dreptul penal şi criminologia: Diferenţa esenţială dintre criminologie şi dreptul
penal ca ştiinţa constă în aceea că în timp ce prima este o ştiinţă empirică, cea de-
a doua este o ştiinţă normativă ce operează cu metoda deducţiei. In timp ce
dreptul penal studiază conţinutul abstract al normei penale pentru a-i asigura
concordanţa faţă de relaţiile sociale ce trebuiesc apărate, criminologia abordează
criminalitatea în complexitatea sa, precum şi modalităţile prin care acest fenomen
poate fi prevenit
2. Criminologia şi politica penală: Politica penală este disciplina care în funcţie de
datele ştiinţifice şi filosofice de care dispune şi luând în considerare condiţiile
social - istorice, elaborează doctrinele preventive şi represive care urmează a fi
puse în practică. Criminologia contribuie în mod esenţial la particularizarea
principiilor de politică penala ale oricărui stat, ea având rolul instrumentului de
 cunoaştere, analiză şi sinteză, apt să contribuie la cristalizarea celor mai corecte
puncte de vedere utilizabile în elaborarea şi adoptarea actului de decizie în
materie penală
3. Criminologia şi criminalistica : Criminalistica şi criminologia, ca ştiinţe, au în
comun în obiectul lor de cercetare ştiinţifică: infracţiunea, infractorul şi victima.
În consecinţă în timp ce criminalistica răspunde la întrebarea: “ cum s-a produs
actul infracţional”, criminologia răspunde la întrebarea: “de ce” s-a produs el.
4. Criminologia şi sociologia penală: Criminologia rămâne o ştiinţă generală
despre criminalitate, pe când sociologia penală a evoluat către o criminologie
sociologică care studiază fenomenul criminalităţii într-o viziune sociologică.