2.1.

Observaţia : Reprezintă acel moment în care are loc contactul iniţial între persoana
care efectuează studiul şi obiectul său de studiu, metoda observării reprezentând una din
principalele căi de cunoaştere a fenomenului infracţional.
Observarea empirică se produce atunci când în mod spontan individul ia cunoştinţă
cu ceea ce se petrece în jurul său, fiind limitată însă la sfera de interese a individului, la
grupul social din care face parte.
Observarea ştiinţifică presupune o vizionare directă şi metodică a situaţiei, scopul
său fiind unul stabilit iar calitatea acesteia este direct subordonată nivelului de
profesionalism al cercetătorului.
Observaţia se realizează prin următoarele mijloace:
- Prin perceperea directă a crimei;
- Prin constatarea crimei;
- Prin studiul mijloacelor prin care a fost comisă crima;
- Prin studiul produsului crimei;
- Prin studiul dosarului, cauzei;
- Prin studiul declaraţiilor făptuitorilor.
De regulă întâlnim următoarele tipuri de observaţie:
- directă sau indirectă, în funcţie de relaţia observatorului cu realitatea;
- globală sau parţială în funcţie de observarea întregului fenomen criminal sau a
unei tematici;
- observarea externă sau internă realizată în raport cu poziţia observatorului
faţă de sistemul studiat;
2.2. Experimentul Experimentul ca metoda criminologică reprezintă o observare
provocată în condiţii alese de experimentator. Realizarea experimentului presupune
alegerea unei probleme de studiu şi elaborarea unor ipoteze a căror adevăr sau falsitate vor
fi dovedite sau infirmate în cursul cercetării ştiinţifice.
Tipuri de experiment:
a. locul de desfasurare: laborator sau teren
b. natura variabilei independente: experiment provocat sau invocat
c. modalitatile concretede manipulare a variabilelor: inainte sau dupa.

2.3. Metoda clinică : Metoda clinică cercetează cazul individual în scopul formulării
unui diagnostic şi prescrierea unui tratament. În practică metoda clinică se realizează
printr-un complex de tehnici de investigare cum sunt: observarea, studierea
documentelor, testele psihologice, interviul clinic apofundat etc. Pe baza acestor tehnici
se poate ajunge la relevarea unor trăsături ale personalităţii infractorului care vor permite
formularea unui diagnostic, în baza căruia criminologul va evalua conduita viitoare a
subiectului.
2.4. Metoda tipologică : Criminologul austriac Seeling reţine 8 tipuri de
criminali:
 - criminalii profesionişti care evită, în general, să muncească, principala lor sursa
de venit provenind din infracţiune;
- criminalii contra roprietatii;
- criminalii agresivi;
- criminalii cărora le lipseşte controlul sexual;
- criminalii care într-o situaţie de criză nu găsesc decât o soluţie "criminală";
- criminalii caracterizaţi prin lipsa de disciplină socială;
- criminalii dezechilibraţi psihic;
- criminalii care acţionează în baza unor reacţii primitive.
2.5. Metoda comparativă : Procedeele mai des utilizate pentru comparare sunt:
- procedeul concordanţei - presupune identificarea elementelor comune din
cadrul obiectului de cercetare;
- procedeul diferenţelor - face referire la condiţiile pe care trebuie să le
îndeplinească un fenomen pentru a se produce, iar dacă una din ele lipseşte,
fenomenul nu se mai realizează, condiţia respectivă constituind cauza
acestuia ;
- procedeul variaţiilor concomitente - când un fenomen este precedat de
un alt fenomen, acela dintre fenomenele precedente, care variază în acelaşi fel
cu fenomenul care se succede, constituie cauza producerii fenomenului care ne
interesează.
2.6. Metode de predicţie : Metodele crimonologice de predicţie se bazează pe un
principiu comun, şi anume izolarea unui anumit număr de factori care fac probabilă
apariţia conduitei delicvente. Au 2 obiective : a) formularea unor
previziuni cu privire la evoluţia fenomenului infracţional pe o perioadă de timp dată ;
b)evaluarea probabilităţilor de delicvenţă.

3. TEHNICI DE CERCETARE CRIMINOLOGICA :

3.1. Chestionarul : Studiile de victimizare sau de autoportret se bazează pe tehnica

chestionarului, pentru a se obţine cifra neagră a criminalităţii. Chestionarul este aplicat
şi în studiile privind reintegrarea post-condamnatorie, predicţia comportamentului
delincvent, reacţia socială faţă de faptele antisociale, etc.
Tipuri de chestionar: Dupa natura informatiei: chestionar de date factuale, chestionar de
opinie. Alcătuirea chestionarului ridică probleme privind forma de prezentare,
dimensiunile, formularea întrebărilor, ordinea de prezentare a acestora, de toate acestea
depinzând foarte mult succesul investigaţiei
3.2. Interviul Este o tehnică de cooperare verbală între două persoane, anchetatorul şi
anchetatul, ce permite anchetatorului să culeagă de la anchetat anumite date cu privire la o
anumită temă. Tipuri de interviu : formal, neformal sau flexibil, conversatie sau
cazual,ghidat sau concentric. interviul direct - se bazează pe modalitatea directă de
punere a întrebărilor şi de interpretare a rezultatelor ; interviul indirect - utilizează o cale
ocolita de culegere a datelor. Întrebările puse urmăresc să obţină anumite informaţii de la
cel intervievat pe o cale indirectă, ocolită. interviul clinic, utilizat cu precădere în
psihiatrie şi folosit în special de criminologia clinică, prin intermediul acestuia fiind
analizată personalitatea infractorului.

3.3. Tehnica documentară : Este o tehnică specială de recoltare şi manipulare a datelor

cuprinse în documente, fiind considerată observaţie indirectă, deoarece operează prin
intermediul lecturii documentelor şi nu prin contactul direct cu realitatea. Documente
utilizate : statisticile oficiale, dosarele privin cauzele penale, reactia sociala.

3.4. Tehnicile secundare: Cercetările criminologice care îşi propun să dezvăluie

trăsăturile psihologice ale infractorului, intensitatea factorilor de inadaptare şi rolul lor în
etiologia criminalităţii, necesită tehnici de cercetare mai complexe. Includ teste de
eficienta, teste de personalitate.