Criminologie.

Silabus pentru
Învăţământul la Distanţă
 CUPRINS

I. Informaţii generale

• Date de identificare a cursului

• Condiţionări şi cunoştinţe anterior dobândite

• Descrierea cursului

• Organizarea temelor în cadrul cursului

• Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

• Materiale bibliografice obligatorii

• Calendarul cursului

• Politica de evaluare şi notare

• Elemente de deontologie academică

• Studenţi cu dizabilităţi

• Strategii de studiu recomandate

I. Informaţii generale

• Date de identificare a cursului

Date de contact ale titularului de Date de identificare curs şi contact

curs: tutori:

Nume: Bogdan Sergiu Criminologie

Birou: Cabinet 122, et. 1, Facultatea de
Drept, Str. Avram Iancu nr. 11, Cluj-
Napoca
Telefon: 0264 595504
Fax: 0264 595504
E-mail: sbogdan@law.ubbcluj.ro
Anul II, Semestrul II
Tipul cursului: obligatoriu
Tutor: Bogdan Sergiu
E-mail: sbogdan@law.ubbcluj.ro

• Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite

Pentru această disciplină, este recomandata promovarea Examenul de Drept penal-

partea generală I. Cunoştinţele de penal general cu privire la teoria infracţiunii, fazele
infracţiunii, participaţia sunt cunoştinţe minimale şi este recomandată parcurgerea
următoarei lucrări F. Streteanu, Tratat de drept penal, Partea generală, Vol. I,
Bucureşti, Ed C. H. Beck, 2008.
Sunt importante si cunoştinţele de teorie generala a dreptului din anul I semestrul I.

• Descrierea cursului

Scopul cursului rezidă în parcurgerea noţiunilor fundamentale cu care operează

criminologia precum şi principalele teorii care explică comportamentul infracţional. Se
vor analiza principalele forme de criminalitate ( delicvenţa juvenilă, criminalitatea
legată de droguri, criminalitatea organizată) precum şi tipurile de sancţiuni aplicabile
din perspectivă criminologică
Disciplina se adresează viitorilor judecători, procurori sau avocaţi cărora le va permite
însuşirea conceptelor fundamentale cu care operează criminologia fiind un mecanism
util de înţelegere a fenomenului infracţional.
• Organizarea temelor în cadrul cursului

1.Noţiuni generale despre criminologie (definiţie, ramuri, obiect, metode de

cercetare criminologice) S. Bogdan, p.4-25
1. Ce importanţă are studiul criminologiei.

Parafrazându-l pe H. Petit, care caracteriza spiritul francez, la fel se poate spune şi

despre criminologie care, la fel ca şi Descartes, caută ceea ce s-ar putea găsi, deoarece
comportamentul infracţional ar trebui să poată fi explicat din moment ce poate fi
constatat, şi în acelaşi timp, la fel ca şi Pascal, ea nu poate să găsească ceea ce caută,
deoarece nimeni nu a reuşit să dezlege în întregime cauzele unui anumit comportament
criminal.
Dacă în ceea ce priveşte metodele de cercetare specifice criminologiei există o
mare dezbatere, cu siguranţă, importanţa criminologiei este relevată mai ales de obiectul
ei de cercetare şi anume comportamentul infracţional. Preocupări pentru a răspunde la
întrebarea „de ce comit oamenii infracţiunii” au existat încă din timpul primelor structuri
sociale, iar răspunsurile date la această întrebare au influenţat soluţiile propuse pentru
înlăturarea comportamentului antisocial. Principial, lucrurile stau la fel şi astăzi, diferenţa
constând în diferenţa cantitativă şi calitativă de informaţii pe care o poate utiliza astăzi
cercetarea criminologică.
Ori de câte ori auzim despre comiterea unei infracţiuni, ne punem întrebarea ce
anume l-a determinat pe acel om să se poarte în acest fel, încercând fiecare dintre noi să
dăm un anumit răspuns, mai mult sau mai puţin veridic. Cei care încearcă să facă o
analiză completă şi complexă a respectivului fapt întreprind o cercetare criminologică.
Următoarea întrebare care ne vine în minte este dacă acel fapt ar fi putut fi
prevenit. La fel, fiecare dintre noi putem propune un răspuns, însă răspunsul cât mai
aproape de adevăr la această întrebare relevă în realitate importanţa criminologiei.
Răspunsul la această întrebare influenţează procesul de elaborare al legilor, noţiunea de
infracţiune şi evident reacţia provocată de comiterea unei infracţiuni. Dacă în dreptul
penal reacţia la comiterea unei infracţiuni constă în aplicarea unei anumite sancţiuni,
criminologia are libertatea de a propune atât soluţii de ordin juridic (pedepse mai grele
sau dimpotrivă mai puţin grele, sancţiuni alternative, etc.) dar şi soluţii de ordin empiric,
ce ţin de exemplu de luminarea străzilor în cartierele rău famate, patrularea străzilor de
jandarmi, sau învăţarea victimei cum să reacţioneze în faţa unui pericol potenţial de
această natură.
 Întrebările fundamentale ale criminologiei sunt : Este posibil de a studia de o
manieră ştiinţifică infractorul şi infracţiunea? Dacă răspunsul este da, atunci s-ar putea
ajunge la generalizări, principii sau legi cu valoare de predicţie? Răspunsurile la această
întrebare au atins ambele extreme. MM. Michel spunea că : ” O ştiinţă empirică a
criminologiei este actualmente imposibilă pentru că nu există psihologie sau sociologie
empirică, iar cercetarea criminologică este o încercare de a realiza imposibilul”.
Aceeaşi idee a fost susţinută şi de M. Adler care a susţinut că” Indeterminarea
comportamentului uman face imposibilă elaborarea unui adevăr ştiinţific.” Foarte
optimist G. Mead a susţinut că : „Postulatul fundamental al ştiinţei este că lumea este
aptă de a fi cunoscută, iar dacă e aşa trebuie să existe o raţiune în toate”. Chiar dacă
rezultatele obţinute au un caracter de probabilitate această trăsătură a cercetării ştiinţifice
este valabilă pentru orice domeniu. Orice lege ştiinţifică trebuie considerată ca o
afirmaţie temporară deoarece, odată cu dezvoltarea cunoaşterii, aceste legi, care păreau
imuabile, trebuie actualizate sau chiar modificate.
De aceea demersul cercetării criminologice are o semnificaţie particulară, iar
concluziile trase trebuie doar considerate ca fiind afirmaţii adevărate dar temporare.
Se spune despre criminologie că este un barometru socio-moral al colectivităţii.
Măsura în care societatea îi tratează pe cei provizoriu excluşi din rândul ei simbolizează
nivelul de civilizaţie.
Criminologia generală este acea ramură a criminologiei, care studiază
fenomenul criminalităţii în ansamblul său, crima, criminalul, cauze ale criminalităţii,
soluţii de combatere a criminalităţii, fiind principala ramură a criminologiei dar şi o
ramură de sinteză. În general în facultăţile de drept se studiază criminologia generală.
Criminologia teoretică este acea ramură a criminologiei care studiază teoretic şi
mai puţin aplicativ explicarea acţiunii infracţionale. În principal se bazează pe elaborarea
de noi teorii criminologice care se explice comportamentul infracţional.
Criminologia specială se ocupă cu studiul unor părţi sau sectoare de criminalitate
( criminalitatea minorilor, crima organizată etc). Ea se concentrează doar pentru o
anumită componentă infracţională şi încearcă să propună soluţii sectoriale şi nu o
abordare generală a fenomenului infracţional. Spre exemplu se încercă explicarea
fenomenul consumului şi traficului de droguri şi se propun soluţii în consecinţă, adaptate
acestui sector de analiză.
Criminologia clinică este o ramură de ştiinţă aplicativă, asemănătoare cu
medicina clinică, având misiunea de a efectua examene complexe ale unui singur
criminal, în urma căruia pune un diagnostic privind cauza comiterii infracţiunii şi apoi
face o estimare asupra conduitei viitoare a criminalului respectiv. Ar fi de dorit ca
examinarea fiecărui criminal să se realizeze în această manieră, dar acest lucru reprezintă
o utopie din punct de vedere al posibilităţii practice de realizare. Rezultatele pe care le
obţine o astfel de abordarea criminologică sunt uneori extinse prin extrapolare şi la alţi
infractori care prezintă similitudini cu cel examinat, dar riscul de generalizări mai puţin
fundamentate este destul de ridicat.
Criminologia aplicată este acea ramură care se ocupă în principal de studiul
ştiinţific al mijloacelor de luptă contra delincvenţei ( mijloace juridice sau empirice). Ea
încearcă să găsească noi sancţiuni sau noi regimuri de executare care sa fie mai eficiente
decât cele tradiţionale ( pot fi amintite aici: închisori private, brăţara de supraveghere
electronică, arestul domiciliar, închisoarea de week-end, executarea pedepsei în tabere
militare, etc), sau noi programe de reeducare şi reintegrare a celor condamnaţi etc.
Criminologia etiologică este acea ramură a criminologiei care se ocupă de
studierea cauzelor, condiţiilor sau factorilor care determină sau care favorizează
fenomenul criminal ( explicaţii biologice, sociologice, psihologice sau multifactoriale). A
fost prima etapă în procesul de apariţie a criminologiei în formula în care este cunoscută
astăzi. Are un accent preponderent cauzal şi de generalizare. Ea îşi propune să elaboreze
o teorii care să explice comportamentul infracţional în general. Astfel, comportamentul
infracţional ar fi generat fie de structura biologică, fie de cea psihologică sau de
structurile sociale în care individul se naşte şi trăieşte. Este cea mai tentantă abordare,
pentru că ar dezlega misterul comportamentului criminal, dar este şi abordarea care a avut
cele mai mari insuccese în confirmarea practică a teoriilor expuse.
Criminologia dinamică este acea ramură a criminologiei teoretice care se ocupă
cu studierea fenomenului criminal din punctul de vedere al mecanismelor şi proceselor
care însoţesc trecerea la actul criminal.
Criminologia empirică este acea ramură a criminologiei care foloseşte metoda
empirică de cercetare a fenomenului infracţional, fără a se lăsa influenţată de teoriile
criminologice ale comportamentului infracţional în general. Ea studiază faptul, ceea ce
este, nu ceea ce ar putea să fie ( de exemplu costată că într-un anumit loc este o problemă
legată de consumul de droguri şi atunci analizează fenomenul faptic şi propune soluţii
fără a se lăsa influenţată de teoriile criminologice care ar explica acel comportament).
Criminologia restaurativă este acea ramură a criminologie în care victima
devine un actor important şi care se concentrează pe repunerea lucrurilor în situaţia
anterioară comiterii infracţiunii, în măsura în care mai este posibil, atât în ceea ce-l
priveşte pe autor cât şi pe victimă ( medierea între autor şi victimă, sancţiuni alternative,
etc).

Cursul I. Bibliografie obligatorie: S Bogdan, Criminologie, Ed Sfera Juridică, Cluj-

Napoca, 2005, p.4-25.

2. C. Beccaria,
Tratatul “Despre infracţiuni şi pedepse” a fost scris de Cesare Beccaria1 în doar
câteva luni (martie 1763 - ianuarie 1764) şi a avut un succes imediat. Prima ediţie a fost
publicată anonim în 1964 şi a fost considerată, de criticii săi, ca fiind opera unui răzvrătit
împotriva suveranului şi împotriva bisericii, lucru pe care Beccaria l-a dezminţit ulterior,
în prefaţa celei de-a treia ediţii ( 1765).
Naşterea operei a fost determinată de încercarea de reformare a sistemului penal
al timpului său, favorizată de solidaritatea prietenilor şi de participarea lor susţinută.
Secondat cu entuziasm şi stimulat de Pietro şi Alexandro Verri, scria o mulţime de idei
pe bucăţi de hârtie. Scenariul era acelaşi : după prânz mergeau la plimbare, vorbeau
despre erorile jurisprudenţei penale, intrau în dispute, în probleme, şi seara Beccaria
scria.

1
S-a născut în 15 martie 1738 la Milano, a absolvit Colegiul iezuit din Parma şi Universitatea din
Pavia, unde a obţinut titlul de doctor în drept.
 În cercurile intelectuale de la Paris opera a devenit foarte repede celebră. Diderot
i-a adresat laude, iar Voltaire a citit cartea cu entuziasm şi a scris un Comentariu despre
tratatul infracţiunilor şi pedepselor.
La sfârşitul lui 1766 abatele Andre Morellet (1727-1819) , a publicat prima
traducere a cărţii, Tratat despre infracţiuni şi pedepse, tradus din italiană după cea de-a
treia ediţie. Autorul traducerii a riscat şi o îndrăzneaţă operaţiune editorială şi a amestecat
după criterii personale de coerenţă ordinea capitolelor. Versiunea lui Morellet ( proza
traducătorului simplifica, chiar cu preţul de a altera complexa structură a pasajelor cele
mai grele) a contribuit la mărirea difuzării tratatului. O traducere în engleză s-a făcut în
1767, apoi au urmat versiunile în germană, olandeză, spaniolă.
Beccaria a fost de acord şi cu noua ordine elaborată de Morellet, care transformase
planul cărţii, transferând paragrafe, mutând capitole întregi. Totuşi el s-a ferit să păstreze
noua “ordine franceză” în ediţiile posterioare traducerii lui Morellet ( nu a reluat-o, de
exemplu, în importanta a cincea ediţie publicată în 1766 la Livorno). Fapt este că totuşi
forma cea mai citită şi răspândită a celebrului tratat a rămas alta, cea consacrată în
versiunea franceză şi trecută apoi în cea mai mare parte a ediţiilor succesive.
Astfel ideile cărţii au pătruns în noile legislaţii introduse în Europa, iar ecoul lor
s-a prelungit în discuţiile Adunării Naţionale din timpul revoluţiei franceze. Ecaterina II,
l-a invitat pe filosoful milanez la Petersburg, ca să conducă reforma codului penal rus, dar
Beccaria a refuzat oferta. Friedrich II, împăratul Prusiei, a înlăturat tortura ca mijloc de
probă în procesul penal urmare a aderării la ideile exprimate de Beccaria pe acest subiect
şi a afirmat că : Beccaria nu ne-a mai lăsat nimic de cercetat şi explicat. Trebuie doar să
urmăm ceea ce el a scris.
În limba română au fost traduse atât varianta franceză2 cât şi varianta originală.
Dacă ar trebui caracterizată în câteva cuvinte întreaga lucrare, cred că cele mai
potrivite ar fi chiar cuvintele sale: „ Acesta este unul din acele adevăruri palpabile care,
deşi nu au nevoie de nici un fel de cadrane, nici de telescoape pentru a fi descoperite, ci
sunt la îndemâna oricărui intelect mediocru, chiar printr-o combinaţie potrivită de
împrejurări, nu sunt cu siguranţă cunoscute decât de câţiva gânditori din fiecare naţiune
şi din fiecare secol”.
Putem afirma că Beccaria a fost unul din acei puţini gânditori care au exprimat
acele adevăruri palpabile care, deşi accesibile tuturor, n-au fost scoase de altcineva din
semiîntunericul în care zăceau de multe secole.
Ca reprezentant al şcolii clasice a fost criticat pentru faptul că, în concepţia sa,
infracţiunea şi pedeapsa sunt entităţi juridice abstracte, care au fost cercetate izolat
atât de persoana infractorului cât şi de mediul social3. Fără a încerca să
minimalizăm şi lipsurile lucrării lui Beccaria, credem că el şi-a dorit cartea ca un
tratat de drept penal şi mai puţin ca unul de criminologie ( concept impus mult mai
târziu), el a dorit o soluţie aplicabilă în practică şi mai puţin o analiză a fenomenului
în sine. Argumentele lui sunt pentru susţinerea soluţiilor în practica dreptului penal,
mai degrabă decât o analiză a cauzelor acestor infracţiuni. Dreptul penal prin
natura sa are un profund caracter formalist, de exemplu mediu social al
infractorului poate fi luat în calcul doar ca o circumstanţă de apreciere a pedepsei

2
Cesare BECCARIA, Despre infracţiuni şi pedepse, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1965.
3
T. Pop, Curs de Criminologie, Ed. Arte Grafice Ardealul, Cluj, 1928, p.267 ;V. Ursa, op. cit.,
p.52.
între limitele prevăzute de lege sau eventual ca o circumstanţă atenuată. Ideea mai
amplă, de proporţionalitate între infracţiuni şi pedepse, poate rezolva şi acest
neajuns. Beccaria însuşi afirmă că pedeapsa aplicată este trăită în mod diferit de
condamnat ţinând cont tocmai de sensibilitatea sufletească, starea sa socială şi
nivelul de cultură. În plus, el nu uită să menţioneze că „educaţia este cel mai sigur,
dar şi cel mai dificil, mijloc de a prevenii infracţiunile” iar „ştiinţele care însoţesc
libertatea” produc acelaşi efect.

Cursul II. Bibliografie obligatorie: S Bogdan, Criminologie, Ed Sfera Juridică, Cluj-

Napoca, 2005, p.26-32

3. Criminologia etiologica. Explicaţii biologice.

Efervescenţa creată de descoperirile ştiinţifice ale secolului XIX, a determinat
oamenii de ştiinţă să caute explicaţia comportamentului infracţional în structura
biologică a individului. Răspunsul căutat de atâtea mii de ani părea să fi fost tot timpul la
vedere. La început aceşti autori s-au bucurat de o mare notorietate , demersul lor
determinând şi crearea unei noi ştiinţe şi anume antropologia criminală, iar mai apoi,
aceasta din urmă, s-a numit criminologie.
Dincolo de diferenţele care există între autorii care au susţinut că infracţiunea are
o cauză biologică, se pot evidenţia mai multe trăsături comune tuturor explicaţiilor de
ordin biologic.
Comportamentul infracţional, în opinia acestor autori, nu poate fi imputat
individului, deoarece acesta este o disfuncţie a organismului ( fie că ea este de natură
antropometrică, cromozomială sau genetică).
În al doilea rând, se susţine că infractorul este victima propriului său organism, el
nu are libertatea de a decide comiterea sau nu de infracţiuni, el fiind constrâns de status-
ul său biologic. În consecinţă infractorul nu trebuie să fie pedepsit ci trebuie tratat,
putându-se aplica şi tratamente preventive, înainte de comiterea unei fapte, pentru ca
acest criminal înnăscut să nu ajungă să şi comită infracţiuni.
Poate că ceea ce a determinat aceştia autori să susţină această abordare, este ideea
lui Aristotel, că trebuie să existe o concordanţă între formă şi fond, mai exact între
aspectul unui individ şi moralitatea sa. G.B. Della Porta (1545-1615)a susţinut că există
o legătură evidentă între fizionomia unui individ şi calităţile sale morale ( cap de brută,
privire de asasin)4. F.J. Gall (1758-1828) a încercat să stabilească o corelaţie între forma
craniului şi funcţiile intelectuale ale omului5.
Pentru a fi convingători susţinătorii teoriilor biologice au încercat să arate că spre
exemplu gemenii, dacă poartă acest stigmat, atunci când unul comite infracţiuni există o
mare probabilitate ca şi celălalt să devină la rândul său infractor, ceea ce dovedeşte
corelaţia între structura biologică şi comportamentul infracţional6.

4
Metoda lui Della Porta se numea fiziognomie
5
Metoda lui s-a numit frenologie.
6
Studiul lui Eysenck a arătat că în 55% din cazuri a existat o concordanţă a comportamentului
infracţional al gemenilor, în 100% a exista concordanţă în ceea ce priveşte homosexualitatea şi 65% în ceea
ce priveşte alcoolismul.
 Pe aceeaşi linia sau realizat cercetări în legătură cu copii adoptaţi ai unor
infractori. Dacă aceştia prezintă un risc mai mare de a comite infracţiuni decât copii
biologici ai părinţilor adoptivi, ar însemna că comportamentul infracţional s-a moştenit7.

Cursul III. Bibliografie obligatorie: S Bogdan, Criminologie, Ed Sfera Juridică,

Cluj-Napoca, 2005, p.33-39.

4. Criminologia etiologica . Explicaţii psihologice.

Viziunea psihologică propune următoarea explicaţie: comportamentul antisocial
este determinat de problemele de personalitate. Există nuanţe ale trăsăturilor de
personalitate, infractorul putând fi un nevrozat emotiv, un egocentric, un imatur afectiv.
El este influenţat de complexe din propria perioadă de formare a personalităţii(
conflictele din perioada infantilă, cele legate de sexualitate, cele legate de sentimentul de
inferioritate).
Omul, spre deosebire de explicaţiile de ordin biologic, nu se naşte criminal dar se
naşte cu tendinţe spre criminalitate. Uneori, din cauza unor tulburări de personalitate,
tendinţele se şi concretizează într-un comportament antisocial.
Ca urmare a studiilor efectuate, nu s-a dovedit că nivelul de inteligenţă al
individului, aşa cum este consacrată măsurarea lui astăzi, are o influenţă majoră asupra
comportamentului infracţional. Au existat şi păreri contrare care s-au bazat în general pe
o impresie personală a autorului.
Dacă o persoană comite o infracţiune în stare de iresponsabilitate, chestiunea
tratării ei nu revine criminologie ci exclusiv medicinii. Criminologia trebuie să se ocupe
de indivizii responsabili din punct de vedere intelectual care comit infracţiuni. Răspunsul
la întrebarea de ce un nebun comite fapte antisociale trebuie să încerce să îl dea psihiatria
şi nu criminologia.

Cursul IV. Bibliografie obligatorie: S Bogdan, Criminologie, Ed Sfera Juridică,

Cluj-Napoca, 2005, p. 39- 42.

5. Criminologia etiologica . Explicaţii sociologice.

Toate explicaţiile de natură sociologică mută centru de greutate, de pe individ şi
de pe fizicul sau psihicul său, pe mediul social în care se naşte sau în care trăieşte. Se
susţine că nu structura psihică sau fizică a omului îl determină să comită infracţiuni ci
mediul social. Toate aceste teorii pleacă de la premisa că omul este o fiinţă prin esenţă
socială, fără o societate în care să trăiască neputând fi imaginată existenţa umană. De
aceea societatea în care trăim este cea care ne influenţează comportamentul. Crima
trebuie analizată doar din perspectivă socială, deoarece în lipsa societăţii nu se poate
comite o faptă care să fie antisocială.
Mediul social, ca şi cauză exogenă a comportamentului criminal, interesează sub
patru aspecte:
7
Într-un studiu realizat în Danemarca în 1984 s-a relevant că un copil cu tatăl biologic criminal are
o mai mare probabilitate să devină infractor decât dacă tatăl adoptive este infractor..
 - Impactul poziţiei geografice şi a urbanismului. Această abordare a plecat de la
apariţia primelor statistici criminale, sau de la preocuparea tot mai accentuată a
autorităţilor de a explica fenomenul infracţional plecând de la o analiză empirică şi
statistică a fenomenului.
- Influenţa condiţiilor economice a indivizilor. Aceste explicaţii au fost dezvoltate
şi chiar aplicate în blocul comunist. Dacă oamenii ar fi egali din punct de vedere
economic, ar dispărea lupta dintre clasa îmbogăţiţilor şi cea a săracilor, astfel s-ar pierde
şi motivaţia de a se comite infracţiuni. Urmarea ar fi că în societatea comunistă perfectă
dreptul penal s-ar desfiinţa de la sine.
- Influenţa condiţiilor socio-economică în procesul de integrare pluriculturală a
emigranţilor. Abordarea a fost determinată de existenţa unor zone cu criminalitate
crescută în zonele cu foarte mulţi emigranţi.
- Efectul de etichetare pus de societate infractorului. Cu alte cuvinte
criminalitatea este creată de organismul social care incriminează anumite comportament,
care pune anumite etichete individului. Cel care încalcă o regulă socială nu este un
infractor ci este doar etichetat ca fiind infractor.
Toate aceste abordări nu înlătură însă responsabilitatea autorului, care indiferent
de mediul social din care provine sau în care trăieşte poate să decidă liber dacă să comită
infracţiuni sau nu.

Cursul V. Bibliografie obligatorie: S Bogdan, Criminologie, Ed Sfera Juridică,

Cluj-Napoca, 2005, p.42-49.

6. Criminologia judiciara. Sancţiuni penale.

Prima întrebare la care va trebui să răspundem este aceea de a şti dacă există sau nu un
drept de a pedepsi. Indiscutabil că abordarea acestei chestiuni din perspectivă filozofică
ar determina o analiză interminabilă, de aceea preferăm să răspundem la această întrebare
aşa cum a făcut-o T. Pop, în cursul său de criminologie. El considera că infracţiunea este
o consecinţă firească a vieţii sociale şi, în aceeaşi măsură pedeapsa trebuie să fie
consecinţa firească a comiterii infracţiunii. Ea este absolut necesară pentru conservarea
ordinii şi vieţii sociale, fiind reacţia firească a societăţii împotriva actului antisocial. Din
acest motiv pedeapsa este un fenomen natural, îndeplinind o funcţie necesară apărării
sociale8.
Următoarea întrebarea care se pune , în cazul în care am stabilit că există un drept
de a pedepsi, este aceea de a stabili fundamentul acestui drept. Răspunsurile la această
întrebare pot fi încadrate în trei categorii: teorii absolute, teorii utilitare, si teorii eclectice.
Sistemele bazate pe teorii absolute nu se preocupă în mod special de scopul sau de
utilitatea pedepsei ci au mai presus de toate satisfacerea unor idei pasionale, (răzbunarea),
mistice ( îmbunarea zeilor), religioase (expiaţiunea divină) sau morale ( ideea de justiţie).
Este drept şi just ca cel care a comis o infracţiune să-şi primească răsplata pentru fapta sa,
ea fiind o retribuţie proporţională cu răul comis, este mijlocul de expiaţiune a infracţiunii.
8
T. Pop, Curs de Criminologie,Ed. Institutul de Arte Grafice « Ardealul », Cluj, 1928, p.184.
Forma cea mai rudimentară a expiaţiunii a fost răzbunarea privată, apoi răzbunarea
socială, răzbunarea religioasă sau expiaţiunea divină şi talionul.
Sistemele bazate pe teoriile utilitariste pornesc de la ideea că pedeapsa se justifică
prin necesitate sa şi ea nu serveşte nici unei idei sau pasiuni, ci doar unor interese
practice. Nu este important fundamentul pedepsei ci sunt mult mai importante funcţia şi
scopul pedepsei. Societatea are dreptul să pedepsească, nu din considerente de ordin
moral ci pentru că pedeapsa este o măsură şi utilă pentru conservarea şi apărarea ei. Ceea
ce s-a întâmplat nu se poate modifica şi de aceea, trebuie să ne preocupe viitorul, ca
infractorul să nu mai comită în viitor alte infracţiuni.
Sistemele bazate pe teoriile eclectice încearcă să medieze aceste extreme,
pedeapsa având un dublu fundament, adică se aplică în scopuri pragmatice dar este
limitată în acelaşi timp şi de exigenţe de ordin moral. Dreptul de a pedepsi se întemeiază
în acelaşi timp pe justiţie şi utilitate. El are două limite justiţia şi utilitatea.
….
Plecând de la premisa că individualizarea s-a făcut cu respectarea tuturor canoanelor
ştiinţifice, atâtea câte sunt ele, nu trebuie să credem că o astfel de sancţiune va avea
succesul scontat şi că infractorul nu va mai comite noi infracţiuni. Există infractori care
au comis o anumită infracţiune fiind aproape cert că nu vor recidiva şi atunci sancţionarea
lor pare inutilă. În acelaşi timp, există şi infractori care vor recidiva indiferent de
cuantumul sancţiunii aplicate, caz în care individualizarea pare la fel de inutilă. O a treia
categorie de infractori este formată din persoane ca ar putea atât să recidiveze cât şi să
devină persoane oneste. În cazul acestei ultime categorii de infractori personalizarea
sancţiunii poate fi elementul care înclină balanţa într-o parte sau în alta. Sistemul de
sancţiuni penale are ca premisă existenţa doar a ultimei categorii de infractori pentru care
individualizarea poate fi soluţia salvatoare.

Cursul VI. Bibliografie obligatorie: S Bogdan, Criminologie, Ed Sfera Juridică,

Cluj-Napoca, 2005, p.50-66.

7. Delincventa juvenila, criminalitatea feminina

Suntem de părere că trebuie evitate afirmaţiile generale de genul : infracţionalitate
minorilor este în creştere alarmantă, sau dimpotrivă părerea că criminalitate în rândul
minorilor este lipsită de pericol social fiind doar o consecinţă a teribilismului specific
vârstei. Cert este că dintre cele 56749 de persoane condamnate în anul 2002, 2463 de
condamnaţi au fost minori. Se poate constat astfel o scădere procentuală faţă de anii
anteriori atunci când numărul maxim de condamnări aplicate minorilor a fost în anii
1996, 1997, şi 1998. Această tendinţă este în concordanţă cu evoluţia criminalităţii în
general, dar dacă numărul de condamnări s-a redus cu aproape jumătate în anul 2002 faţă
de anul 1998, numărul minorilor condamnaţi a scăzut de 4 ori. Acestea sunt doar date
statistice care trebuie să motiveze suplimentar autorităţile să abordeze corect fenomenul
criminalităţii juvenile, în condiţiile în care nu sunt programe naţionale în acest domeniu,
existând doar demersuri pe anumite aspecte ale fenomenului.
Delincvenţa juvenilă cuprinde totalitatea faptele prevăzute de legea penală comise de
minori responsabili penal şi a căror comitere antrenează răspunderea penală.
Indiferent de numărul mare de definiţii ale delincvenţei juvenile elaborate de
numeroşi autori, din punct de vedere criminologic interesează doar conduitele antisociale
care intră sub incidenţa legii penale, care sunt comise de minori ce răspund penal şi
evident în situaţia în care respectiva conduită implică şi un tratament penal. Vârsta de la
care se angajează răspunderea penală a minorilor poate să fie diferită de la o ţară la alta la
fel cum şi sancţiunile penale pot să difere.
Predelincvenţa juvenilă cuprinde toate atitudini antisociale ( absenţe repetate de la
şcoală, indisciplină, limbaj violent sau obscen, consumul de alcool etc.) şi toate faptele
prevăzute de legea penală comise de minori care nu răspund penal.
Statistica la nivel naţional în mai 2004 arată că din cei 41817 de deţinuţi la acea
dată în penitenciarele şi centrele de reeducare din România 842 sunt minori. Procentul
este în scădere faţă de ultimul deceniu confirmând tendinţa de descreştere a delincvenţei
juvenile. Aceste cifre nu pot revela procentul delincvenţei juvenile reale raportat la
criminalitatea majorilor deoarece nu se ia în calcul decât criminalitatea legală, cea
sancţionată cu privare de libertate, dar poate fi un indiciu a acestei relaţii. În România nu
există studii complexe asupra acestui fenomen.
Majoritatea statisticilor europene vorbesc de o creştere a criminalităţii minorilor
în ultimii 50 de ani. Cu toate acestea un cercetător al Departamentului de Criminologie al
Universităţii din Stockholm a verificat dacă acesta ipoteză este reflectată şi de numărul de
persoane tratate medical urmarea unor leziuni determinate de infracţiuni violente comise
de minori. Rezultatele au fost surprinzătoare, practic numărul de victime tratate medical
ale infracţiunilor comise de minori este relativ constat, la fel şi cazuri de deces al unor
minori victime ale unor infracţiuni.

Ceea ce se poate afirma cu certitudine este faptul că numărul de femei implicate în

activitate infracţională este mai scăzut decât al bărbaţilor. În România criminalitatea
feminină, raportat la numărul total al infractorilor între anii 1990 şi 2002 a variat între un
minim de 3% în 1999 şi un maxim de 6,4 % în 1995. Media este situată undeva între 3,5 -
4 % din totalul numărului de infractori.
Există de asemenea, şi o diferenţă a tipului de infracţiuni comise. Se susţine, de
către unii autori, că infracţionalitate feminină nu este evaluată corect deoarece este o
criminalitate de obicei ascunsă ( premeditarea aduce cu sine o mică probabilitate ca
femeia criminal să fie descoperită, faptul că femeia este de obicei instigatoare la
infracţiuni şi de cele mai multe ori adesea doar autorul este sancţionat.)
În doctrina germană, plecându-se de la datele statistice din Germania ( de la
17,5% criminalitatea feminină în 1972 şi 23.5% în 1990), Austria ( 19% criminalitate
feminină în 1990) şi Elveţia (20% criminalitate feminină în 1992) s-a constata o tendinţă
de creştere a criminalităţii feminine atât cantitativ, ajungându-se până la 20 % dintre
infracţiuni în anii 1990, cât şi calitativ deoarece acestea comit infracţiuni din ce în ce mai
grave, depăşind limitele tradiţionale, adică furturi din magazine ( 39.8%), furturi din
poşete şi genţi (28%) şi falsificarea de reţete pentru eliberarea unor anumite medicamente
cu efect psihotrop (32%), către noi domenii de tipul falsificării cărţilor de credit sau
folosirii frauduloase a acestora, până la tâlhării şi criminalitate organizată9. În SUA
creşterea criminalităţii masculine a fost între 1970 şi 1990 de 40 % iar a celei feminine de
80 %).
Pe o poziţie opusă se situează doctrina franceză care consideră că nu există o
creştere a criminalităţii feminine, în Franţa cel puţin, acesta aflându-se la acelaşi nivel de
aproape 200 de ani ( 1826-1830 era de 19 %; 1875-1880 era de 15%; 1910 era de 14%;
1958-1978 între 12 şi 13% , 1992 era de 14. 97 %). E adevărat că există o diversificarea a
criminalităţii feminine dar acelaşi lucru se poate observa şi în ceea ce priveşte
criminalitate masculină. Dacă ar exista o legătură între statutul social al femei şi
criminalitate ar trebuia ca în ultimii 50 de ani, când emanciparea femeilor a devenit o
realitate cotidiană, criminalitatea acestora să crească odată cu gradul de emancipare10.
Doctrina română se situează pe poziţia doctrinei franceze considerând că procentul de 10
la % criminalitate feminină este cel corect11.
S-a luat în calcul şi faptul că sistemul procesul penal şi sancţionator penal adoptă
o atitudine diferită faţă de femei decât faţă de bărbaţi. Există tendinţa de a se aplica
sancţiuni mai uşoare femeilor care comit infracţiuni, ţinându-se cont de faptul că trebuie
să îşi crească copii, de faptul că recunosc cu mai mare uşurinţă comiterea faptelor, ceea
ce uşurează activitatea organelor judiciare şi prin faptul că trezesc un mai mare sentiment
de compasiune decât criminalii bărbaţi.

Cursul VII. Bibliografie obligatorie: S Bogdan, Criminologie, Ed Sfera Juridică,

Cluj-Napoca, 2005, p. 67-80.

8. Criminalitatea legata de droguri.

a. Consumul de droguri. Deşi acest subiect are un mare ecou în opinia publică toate
certările realizate până în prezent nu au dovedit faptul că un consumator de droguri este
un potenţial infractor. De obicei relaţia este inversă. Un infractor devine şi consumator de
droguri. Ne referim la criminalitatea care nu este legată de consumul de droguri, deoarece
incriminarea sau dezincriminarea consumului de droguri e o chestiune controversată,
exprimându-se opinii atât în favoare incriminării consumului cât şi în favoarea
dezincriminării consumului. În schimb există concordanţă de păreri în ceea ce priveşte
incriminarea traficului de droguri.
În general persoanele drogate, atunci când comit infracţiuni, comit infracţiuni
contra patrimoniului din dorinţa de a obţine banii necesari pentru a-şi cumpăra doza
zilnică sau infracţiuni legate de vânzarea de droguri la colţul străzii. Din acelaşi motiv
femeile se prostituează. Mai rare sunt cazurile când un consumator de droguri comite şi
fapte de violenţă.
b. Traficul de droguri. Dacă discutăm despre relaţia dintre traficul de droguri şi
criminalitate atunci lucrurile stau diferit. Organizaţiile criminale au preluat controlul
comerţului cu droguri deoarece aşa cum am mai arătat este o sursă importantă de venituri
ilicite. Dificultatea demontării unor astfel de reţele este dată de structura complexă de
9
H. J. Schneider, Kriminologie, ed III, Ed. C.H. Beck, München, 1992, p.162.
10
R. Gassin, Criminologie,ed IV, Ed. Dalloz, Paris, 1998, p.314.
11
I. Oancea, Probleme de criminologie, Ed. All, Bucureşti, 1998, p.41.
organizare a acestora. Astfel există producătorii, de obicei oameni săraci, din ţări sărace
care nu câştigă mare lucru din comerţul cu drogurile pe care le cultivă. Toată producţia
este cumpărată şi distribuită pe întreg teritoriul lumii de aşa numiţii „traficanţi”. Ei sunt
principalii beneficiari ai comerţului cu droguri şi ei sunt cel mai greu de capturat. Pe o
anumită zonă a globului există aşa numiţii „dealeri zonali”, apoi pe o zonă mai restrânsă
„dealeri locali”, „ vânzători”, şi în final cei care sunt cei mai expuşi să fie capturaţi sunt
„distribuitorii stradali”. Mulţi dintre distribuitorii stradali sunt chiar ei consumatori şi fac
această activitate în schimbul dozei zilnice.
După cum se poate observa structura unei reţele de trafic de droguri este
asemănătoare cu a unei companii multinaţionale, cu singura diferenţă că în reţeaua
multinaţională de obicei se cunosc şefii, ceea ce nu se întâmplă în cazul reţelelor de trafic
de droguri. Distribuitorul stradal nu cunoaşte decât pe cel care îi aduce drogurile şi cel
căruia îi dă banii pe droguri, neştiind nimic despre vânzător, dealeri, sau traficanţi. De
aceea capturarea lor de către poliţie nu afectează în mod serios activitatea reţelei de
droguri. Aceste reţele au chiar strategii de marketing, deoarece pentru a cuceri o piaţă, la
început oferă drogurile la preţuri foarte mici sau chiar le oferă gratis. Traficanţii ştiu că
odată devenit client al lor, un individ va continua să le cumpere drogurile la preţurile la
care le vând ei în mod obişnuit.
Traficanţii urmează anumite trasee de la locul de producţie spre zonele de
desfacere care sunt statele occidentale, existând zone de producţie (Afganistan, Bolivia,
Columbia, Peru etc), ţări de tranzit ( Mexic, zona balcanică, până nu demult şi România)
şi ţări de consum ( SUA, Canada, Franţa, Germania, etc)12. România dintr-o ţară de
tranzit tinde să devină şi una de desfacere. Nu există încă date oficiale asupra extinderii
fenomenului în România, fiind doar anumite estimări care sunt îngrijorătoare.

Cursul VIII. Bibliografie obligatorie: S Bogdan, Criminologie, Ed Sfera Juridică,

Cluj-Napoca, 2005, p. 80-84.

9. Criminalitatea organizata
Conceptul de criminalitate organizată este o generalizare abstractă care, într-o astfel de
formă nici nu există în realitate. Chestiunea este mai mult legată de ideea de organizare a
infracţionalităţii decât de ideea de „criminalitate”.
Există organizaţii criminale puţin organizate, mediu organizate şi foarte
organizate, răspândite în toate colţurile lumii. Ceea ce le caracterizează este structura
organizatorică specifică unui participant la viaţa economică. Caută acele nevoi ale
populaţiei care nu sunt satisfăcute de oferta de pe piaţa legală, şi încercă să obţină sau să
ofere acele bunuri sau servicii. Au strategii de promovare a ofertei lor, îşi creează reţele
de distribuţie, îşi selectează cu grijă personalul, se protejează de intervenţia autorităţilor.
Pe scurt politica lor este aceea de a obţine profituri uriaşe, în timp foarte scurt, cu costuri
minime şi cu riscuri minime pentru membri bandei.

12
F. Adler, G.O.W. Mueller, W.S. Laufer, op. cit., p.322.
 Aceste organizaţii se orientează spre bunurile şi serviciile ilegale care aduc un
profit imens. Aceasta şi pentru că o parte a populaţie nu este de acord cu interzicerea
acelor servicii sau produse, iar dorinţa de a avea acele bunuri sau servicii li se pare cât se
poate de legitimă, indiferent de cine le oferă acele servicii. ( comercializarea programelor
pirat, a ţigărilor, băuturilor sau alte produse de contrabandă sau contra făcute, jocuri de
noroc ilegale, recuperarea de bani de la datornici, cămătărie, oferirea de servicii sexuale,
etc). Acest lucru protejează organizaţia criminală de eventualele denunţuri ale celor care
apelează la bunurile şi serviciile oferite de ea. Organizaţiile criminale puternice sunt
foarte mobile modificându-şi imediat oferta în funcţie de maximizarea profitului, de noi
produse sau servicii. Dacă organizaţiile criminale se ocupă cu traficul de droguri ( foarte
profitabil) , traficul de arme şi traficul de persoane, asta nu le împiedică să se implice în
piaţa imobiliară, piaţa valutară, traficul de organe, sau traficul de tehnologii atunci când
se ivesc posibilităţi de câştig uriaşe. Mobilitate presupune şi mutarea zonelor de interes,
în altă parte a ţării sau în altă ţară, tot din aceleaşi raţiuni ( spre exemplu autorităţile
intervin mai energic într-o anumită zonă şi de aceea organizaţia criminală îşi caută un loc
mai sigur).
Reţelele de distribuţie sunt foarte bine organizate, dar spre deosebire de
multinaţionalele obişnuite, în aceste reţele nu se cunosc decât şefii direcţi şi asta din
raţiuni de protejare a liderilor organizaţiilor. Uneori există concurenţă pe anumite pieţe,
care se soluţionează chiar şi în manieră violentă, aşa numitele războaie între organizaţiile
criminale. De obicei pacea între bandele de infractori înseamnă o împărţire riguroasă a
pieţelor, orice nou venit fiind înlăturat fără milă din zonă.
Selecţionarea personalului se face cu mare grijă. Cei mai periculoşi sunt acei
infractori care găsesc în interiorul organizaţiei o siguranţă pe care nu o aveau în viaţa din
societate. Sunt oameni care sunt lipsiţi de perspective şi pentru care banda devine singura
familie. Sunt cei mai fideli. Dacă vreunul încearcă să nu mai fie fidel atunci se trece la
folosirea şantajului sau chiar a forţei, pentru a împiedica colaborarea cu autorităţile.
Şantajul de referă la membri familiei, la distrugerea bunurilor sau la violenţe exercitate
asupra lui de către cei care asigură „poliţia” în interiorul bandei, iar dacă pericolul este
mare pentru liderii organizaţiei se merge până la uciderea celui care încalcă legea tăcerii.
O altă dimensiune importantă a organizaţiei criminale se referă la protejarea
activităţilor sale de intervenţia autorităţilor. De aceea este impusă legea tăcerii, se
folosesc mijloace foarte sofisticate de comunicare la distanţă. Nu în ultimul rând se
încearcă coruperea funcţionarilor care au atribuţii în lupta împotriva infracţionalităţii şi
coruperea oamenilor politici. Este mult mai avantajos economic să plăteşti un înalt
funcţionar care să te protejeze decât să încerci să te ascunzi de autorităţi. Funcţionarii
corupţi sunt apoi şantajaţi şi astfel membrii organizaţiei criminale se bucură de un fel
imunitate de facto. Aceasta este una din problemele statelor aflate în tranziţie. Există
multe domenii de unde se pot scoate profituri ilegale uriaşe(de exemplu petrol, alcool,
piaţa financiară şi valutară, fier vechi, traficul de vize, de persoane, etc.) şi există o
mulţime de funcţionari coruptibili. Când organizaţia devine extrem de puternică ajunge
să-şi impună oamenii politici sau funcţionarii pe care îi doreşte. Astfel nu mai cumpără
funcţionari ci ajunge să vândă funcţii publice. Pentru că dispun de profituri uriaşe îşi
permit să-şi angajeze cei mai buni avocaţi care îi ajută să scape de rigorile legii.
Ameninţă sau şantajează martorii, judecătorii, procurorii sau poliţiştii atunci când se
încep demersuri judiciare împotriva lor.
Pasul următor este spălarea banilor murdari. Pentru aceasta investesc în activităţi
legale tocmai pentru a reuşi spălarea lor. Folosesc scheme foarte complexe de spălare
(fărâmiţarea sumelor de bani în conturi foarte mici ce scapă atenţiei autorităţilor,
achiziţionarea la licitaţii a obiectelor de valoare, investiţii imobiliare, participarea la
privatizarea societăţilor comerciale, acoperirea activităţii cu activitatea unei societăţi
comerciale înfiinţate fictiv etc) şi de multe ori aceste operaţiuni sunt încununate de
succes.
Cele mai periculoase organizaţii criminale sunt acele care acoperă substratul
economic cu un ideal politic sau religios. În acest caz membri sunt mult mai fanatici
pentru că ei cred să luptă pentru un scop nobil ( independenţa unei zone, fac voia lui
Dumnezeu, îşi apără semenii etc). Dacă substratul economic al unei organizaţii criminale
poate fi demontat în aceeaşi manieră în care a fost construit ( se oferă servicii legale la
aceleaşi preţuri, sunt înlăturaţi funcţionarii care protejau organizaţia, sunt ajutaţi membrii
care colaborează cu autorităţile, etc), în cazul organizaţiilor cu justificare ideologică este
foarte dificil să fie desfiinţate. Este cazul organizaţiilor teroriste care par să aibă resurse
inepuizabile de membrii. Şi organizaţiile teroriste desfăşoară activităţi aducătoare de
venituri uriaşe, dar membrii lor fanatici fac acest lucru nu dintr-un „interes meschin
material”, ci pentru aş atinge cu ajutorul banilor idealul lor nobil, politic sau religios.

Cursul IX. Bibliografie obligatorie: S Bogdan, Criminologie, Ed Sfera Juridică,

Cluj-Napoca, 2005, p.85-87.

10. Corupţia
Indiscutabil că aceste fapte sunt prezente în orice structura socială, şi sunt în
principiu generate de posibilitatea funcţionarului de a folosi funcţia pe care o exercită
astfel încât să obţină foloase pentru sine sau pentru apropiaţii săi. Ceea ce diferenţiază
statele care stăpânesc corupţia de cele care sunt stăpânite de ea, este nivelul în care
aceasta influenţează viaţă economică, politică şi socială a statului respectiv. Pentru statele
care stăpânesc fenomenul actele de corupţie au un caracter individual, pe când la polul
opus actele de corupţie sunt regula în activitatea celui stat, iar cei corupţii practic
„guvernează” în propriul lor interes.
Practic abuzurile funcţionarilor sunt relatate în mai toate cărţile de istorie, ceea ce
conduce la concluzia că un astfel de comportament are o anumită tradiţie culturală.
Modernizarea societăţii contemporane a dus la respingerea vehementă a unui astfel de
comportament , şi aceasta cu atât mai mult cu cât restul membrilor societăţii sunt
deposedaţi ilicit de o parte a produsului lor social ( banii nu sunt folosiţi în interesul
comunităţii ci în folosul funcţionarilor corupţi).
Autorii acestor fapte sunt în general persoane educate care dobândesc funcţii de
conducere în societate şi care astfel sunt mai abili intelectual în aş ascunde acest
comportament. Au o mare capacitate de a se adapta la eventualele măsuri luate de puterea
politică pentru a combate un astfel de fenomen. Au abilitatea de a încerca coruperea
procurorilor şi a poliţiştilor tocmai cu scopul de a se asigura că vor fi lăsaţi să lucreze
nestingherit. Se apropie de structurile de putere pe care le corup sau impun oameni
politici marionetă, mergând până la propria candidatură la funcţii publice elective tocmai
pentru a se proteja de cercetarea faptelor lor.
Au o conduită activă în sensul de a se proteja de mecanismele de protecţie a
societăţii, chiar înainte ca aceste mecanisme să se declanşeze. Promovează pe cât posibil
oameni incompetenţi sau uşor coruptibili în funcţiile de conducerea a mecanismelor de
protecţie socială( poliţie , parchet, mass-media etc).
Încercă să îşi acopere prin activităţi sociale respectabile ( susţin financiar sportul,
cultura, biserica etc) activitatea infracţională.
Profită din plin de situaţiile în care statul controlează anumite activităţi
economice, fie în calitate de proprietar al unor societăţi comerciale, fie în domeniul
monopolului sau în domeniul controlului respectării regulilor de concurenţă economică.
O altă caracteristică a acestor infracţiuni e legată de faptul că sunt greu de probat,
având în vedere că atât mituitorul cât şi mituitul sunt în acelaşi timp infractori, neexistând
interesul ca o astfel de practică să fie înlăturată de nici unul dintre cei doi. Cei lezaţi
efectiv, restul membrilor comunităţii, sunt departe de fenomen şi de aceea nu îl pot decât
intui, şi nu pot să îl şi dovedească. De aceea e nevoie de structuri specializate în lupta
împotriva corupţiei.
Dispun de mijloace financiare importante pe care le pot folosi atunci când se
încearcă descoperirea şi condamnarea lor ( cumpără structuri de presă care acţionează în
favoarea lor sub masca independenţei presei, susţin financiar partidele politice pe care
apoi le şantajează, încercă mituirea sau şantajarea poliţiştilor, procurorilor sau
judecătorilor, etc).
Se dezvoltă în statele în care respectare legii nu este decât un deziderat politic şi
nu o realitate cotidiană. În România se acreditează ideea că doar “ fraierii” respectă legea
restul fiind “şmecheri”. Un astfel de comportament social este acoperirea perfectă pentru
realizarea actelor de corupţie. Fenomenul de anomie este prezent în toate perioadele de
tranziţie de la o epocă politică la alta, când mecanismele sociale de protecţie şi control nu
există sau sunt prea slabe să reacţioneze eficient împotriva fenomenului.

Cursul X. Bibliografie obligatorie: S Bogdan, Criminologie, Ed Sfera Juridică,

Cluj-Napoca, 2005, p.87-90.

11. Criminologia victimologică.

Victima, prin statutul pe care îl dobândeşte declanşează reacţii afective intense.

Aceasta deoarece alimentează sentimentul de insecuritate ( la gândul că oricine poate
deveni la un moment dat victimă). Dorim să excludem victima din universul conştient ca
orice lucru negativ. Poate şi din acest motiv, independent de preocuparea ştiinţifică
firească a criminologilor, a existat o preocupare tot mai intensă a puterii politice pentru
situaţia victimei. Pe de o parte, empiric, s-a constatat că victima joacă un anumit rol în
comportamentul infracţional, iar pe de altă parte, subiectul siguranţei cetăţeanului
interesează din ce în ce mai mult şi clasa politică care sub presiunea socialului este
nevoită să acţioneze şi în plan juridic. Subiectul siguranţei cetăţeanului este un subiect
important în orice campanie electorală. Din multitudinea de definiţii care au fost date
victimei vom prefera definiţia elaborată sub egida ONU.
Victima este persoana care, individual sau colectiv a suferit un prejudiciu, în mod
special un atentat la integritatea sa fizică sau mentală, o suferinţă morală, o pierdere
materială, un atentat grav la drepturile fundamentale, urmare a unei acţiuni sau omisiuni
care încalcă legea penală sau reprezintă violări a normelor internaţionale recunoscute
în materia drepturilor omului13.
Ultima precizare a fost necesară deoarece există cazuri în care unele state îşi
victimizează chiar proprii rezidenţi, şi care evident nu incriminează astfel de conduite.
Într-un astfel de caz este interesant de ştiut cine ar trebui să ia măsuri de protejare a
acestor victime. Credem că încă nu există un răspuns la adăpost de orice critici la o astfel
de întrebare.
Statutul de victimă a unei persoane nu depinde de statutul agresorului sau de
faptul că agresorul este cunoscut sau nu, sancţionat penal sau nu, precum nici de faptul
dacă agresorul este într-o relaţie afectivă sau familială cu victima sa.
S-a pus în discuţie faptul dacă trebuie incluse în categoria victimelor şi acele persoane
care au suferit un prejudiciu generat de o calamitate, sau de orice altă cauză şi indiferent
dacă există o persoană responsabilă sa nu. Astfel au apărut două mari direcţii
victimologice. Pe de o parte victimologia penală, care include victimizările realizate de
persoane prin încălcare legii penale iar pe de altă parte, victimologia generală care
include victimizările unei persoane indiferent de cauza acestora şi de modalitatea prin
care se realizează.
Cursul XI. Bibliografie obligatorie: S Bogdan, Criminologie, Ed Sfera Juridică,
Cluj-Napoca, 2005, p. 91-94

12. Factori victimogeni.

Deoarece victimologia a apărut ca o consecinţă a preocupării pentru descoperirea

circumstanţelor în care un infractor trece la comiterea faptei (criminologia dinamică sau a
trecerii la act), s-a încercat descoperirea acelor circumstanţe care privesc victima şi care
au un rol în declanşarea comportamentului infracţional.
Există mai mulţi factori victimogeni. Existenţa unuia sau mai multor astfel de
factori nu duce cu certitudine la victimizare, dar în prezenţa acestora creşte probabilitatea
de victimizare.
Factorii victimogeni sunt acele circumstanţe bio-psiho-sociale care privesc
victima şi în prezenţa cărora creşte probabilitatea de victimizare a unei persoane. Ea
devine în prezenţa factorilor victimogeni o ţintă victimală.
Factorii victimologici au fost clasificaţi în:

13
Pct. 1 litera A la Anexa Rezoluţiei nr.40-34/1983 a Adunării Generale a ONU.
 a. factori biologici. Vârsta este un factor important deoarece, atât la vârsta
copilăriei, cât şi la bătrâneţe, o persoană poate deveni mai des victima unei infracţiuni.
Ca şi minor victima nu are forţa fizică pentru a se apăra împotriva agresiunilor adulţilor,
ceea ce îi face pe aceştia să acţioneze nestingheriţi. Uneori lipsa de experienţă de viaţă îi
transformă în persoane credule sau chiar ei înşişi din dorinţa de senzaţional ( curajul
nebunesc) şi de a trăi experienţe noi se expun mai mult decât un adult. Trebuie luată în
calcul şi situaţie de dependenţă economică care îl face pe minor să accepte situaţia de
victimă atunci când agresorul este o persoană de care e dependentă economic. La
bătrâneţe persoana dispune de o forţă fizică redusă şi nu se poate apăra, uneori este
dependentă economic şi nu se poate opune agresorului. De asemenea capacitatea de
adaptare la noile riscuri generate de dezvoltarea tehnologică, o face vulnerabilă.
Un alte element important este sexul , deoarece statistic femeile sunt mult mai
frecvent agresate decât bărbaţii. De obicei acest lucru se realizează în cadrul familiei, şi
poate fi explicat prin diferenţa de forţă fizică existentă între bărbat şi femeie, şi de cele
mai multe ori prin dependenţa economică a femei faţă de bărbat, lucru foarte vizibil în
societăţile de tip tradiţional. Mai există şi şantajul emoţional, dorinţa femeii de a-şi păstra
cu orice preţ familia reunită şi din speranţa că agresiunile nu se vor mai repeta.
Deficienţele psihice sau fizice sunt un alt factor important de risc. O persoană
aflată în această situaţie nu recunoaşte întotdeauna riscurile la care se expune, sau deşi le
recunoaşte, ea nu poate să reacţioneze astfel încât să înlăture agresiunea sau înşelăciunea.
b. Factori sociali. O categorie importantă este reprezentată de meseriile cu risc
ridicat ( poliţist, prostituată, transportator de valori, paznic, şofer de taxi, vânzător în
localuri cu program de noapte sau plasate în zone rău famate). Modul de viaţă adică
frecventarea localurilor de noapte, a zonelor rău famate, este un alt factor social de risc.
Relaţiile cu infractori sau participarea la bandele de infractori implică riscuri
suplimentare. Condiţiile socio-economice cum sunt sărăcia, excluderea socială dar şi cele
ce ţin de etalarea bogăţiei, influenţează statutul victimogen al persoanei. Izolarea socială
legată de statutul de emigrant, nou venit în zonă etc. este de multe ori un factor de risc.
Lipsa măsurilor de protecţie ( case izolate, parcări nesupravegheate, lipsa geamurilor de
protecţie de la bănci, a sistemelor antifurt de la automobile şi imobile) este, la fel, un
factor social victimogen important.
c. factori psihologici.
Dintre aceştia cei mai importanţi pot fi neglijenţa sau imprudenţa, ce sunt de
multe ori exploatate de infractori. La acestea se pot adăuga avariţia, încrederea absolută
în oameni precum şi lipsa totală de încredere în societate, aventurieri sexuali.

Cursul XII. Bibliografie obligatorie: S Bogdan, Criminologie, Ed Sfera Juridică,

Cluj-Napoca, 2005, p.95-100.

13. Prevenirea criminalităţii .

 Într-o abordare empirică, ea poate fi înţeleasă ca fiind un ansamblu de măsuri, altele
decât cele ce ţin de represiune, necesare împiedicării declanşării unui comportament
infracţional. Doctrina analizează prevenţia din două perspective.
Prima pleacă de la o abordare extensivă şi anume de la ideea că totul este
prevenţie (sancţiuni penale, despăgubirea victimelor, programe locale de informare a
potenţialelor victime şi a potenţialilor infractori, etc). Printre promotorii celebri ai acestei
abordări putem aminti pe E. Ferri, D. Szabo, M.L. Rassat.
O a doua perspectivă mai restrânsă ca şi sferă, pleacă de la o abordare restrictivă
făcându-se distincţia între prevenţie şi represiune. Astfel prevenţia ar putea fi definită ca
fiind instrumentul utilizat de stat pentru o mai buna stăpânire a criminalităţii prin
eliminarea sau limitarea factorilor criminogeni şi prin gestiunea adecvată a factorilor
fizici şi sociali care furnizează ocazii favorabile de comitere a infracţiunilor. Această
abordarea restrictivă este împărtăşită şi de Consiliul Europei, care în Recomandarea (83)
7 a Comitetului de Miniştri, a exclus din noţiunea de prevenţie aşa numita prevenţie
penală ( pedepse, alegerea pedepselor, regimul lor de executare).
Chiar dacă din punct de vedere doctrinar există în mod evident o diferenţă între
prevenţie, intervenţie penală şi măsuri sociale pentru binele comunităţii, vom preferă
sensul extins al noţiunii de prevenţie, adică cuprinzând atât măsurile cu caracter penal cât
şi celelalte măsuri cu caracter social. Ne e greu să ne imaginăm că poate fi imaginată o
prevenţie socială a infracţionalităţii fără o strânsă legătură cu prevenţia penală.

Cursul XIII. Bibliografie obligatorie: S Bogdan, Criminologie, Ed Sfera Juridică,

Cluj-Napoca, 2005, p.101-104.

14. Studiu practic al unui fenomen criminal.

• Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Pentru această disciplină, studentul are libertatea de a-şi gestiona singur, fără
constrângeri, modalitatea şi timpul de parcurgere a cursului. Sesiunile de consultaţii
faţă în faţă sunt facultative şi vor fi organizate în urma solicitării prealabile a
cursantului.

• Materiale bibliografice obligatorii

1. S. Bogdan, Criminologie. Syllabus, Ed. Sfera Juridica, Cluj Napoca, 2005.

• Materiale bibliografice facultative

1.V. Cioclei, Manual de criminologie, Ed.All, Bucureşti, 1999 sau ediţiile ulterioare.
2.T. Pop, Curs de Criminologie, 1928.
3.R. Gassin , Criminologie, Ed. Dalloz, Paris, 2000 sau ediţiile ulterioare
 4. F. Adler, G. Muller, W. Laufer, Criminology, Ed.Graw-Hill,Inc, N.York, 1995 sau
ediţii ulterioare
5. Hans-Dieter Schwind, Kriminologie, 2002
6. Hans Joachim Schneider, Kriminologie, 2003
7. C. Beccaria, Despre infraţiuni şi pedepse, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2001

• Calendarul cursului

Luna Tema Termen Capitole Bibliografie

predare / obligatorie
Locaţia
Definiţie, ramuri, S. Bogdan,
Noţiuni obiect, metode de Criminologie.
generale cercetare Syllabus, Ed. Sfera
despre criminologice) Juridica, Cluj
criminologie Explicaţii biologice. Napoca, 2005, p.
C. Beccaria,
Explicaţii psihologice. p.4-49.
Criminologia
Explicaţii sociologice
etiologica.
Martie

Criminologia Sancţiuni penale. S. Bogdan,

judiciara. Delincventa juvenila, Criminologie.
Forme criminalitatea feminina Syllabus, Ed. Sfera
particulare de Criminalitatea legata de Juridica, Cluj
criminalitate droguri. Napoca, 2005, p.
Criminalitatea organizata p. 50-90.
Corupţia
Pregătire curentă
 Aprilie

Criminologia Factori victimogeni. S. Bogdan,

victimologică. Modalităţi concrete de Criminologie.
Prevenirea prevenire a Syllabus, Ed. Sfera
criminalităţii comportamentului Juridica, Cluj
Studiu practic al infracţional la nivel Napoca, 2005, p.
unui fenomen individual si colectiv. p. 90-105.
criminal.
Mai

• Politica de evaluare şi notare

La această disciplină, examinarea constă în parcurgerea unei probe scrise,

presupunând tratarea a doua subiecte. Subiectul I presupune rezolvarea a 16 de grile.
Subiectul II presupune o abordare creativa pe o tema propusa. Promovarea
examenului se face prin obţinerea notei 5.
Pentru fiecare grila corect rezolvată se primeşte 0.5 puncte.
Pentru subiectul 2 se obţine maxim 2 pct.
În total punctajul maxim este următorul 8 pct + 2 pct = 10 puncte adică nota 10.
Rezolvarea corectă a subiectelor se afişează la avizierul IDD, după finalizarea
examenului.
Examenul se va desfăşura în condiţii identice cu studenţii de la zi, deoarece nivelul de
cunoştinţe pentru un absolvent de drept trebuie să fie acelaşi indiferent de modalitatea
în care a studiat această disciplină. Diploma de absolvent îi conferă aceleaşi drepturi
deci şi acelaşi nivel de cunoştinţe.

Mai jos, poate fi consultat un exemplu de subiect propus spre rezolvare la această
disciplină.

Examen la Criminologie

I. Rezolvaţi următoarele grile:

1. Criminologia generală:
a. este acea ramură a criminologiei care studiază fenomenul criminalităţii în ansamblul
său.
b. este principală ramură a criminologiei.
c. este o ramură de sinteză.
d. se studiază în general în facultăţile de drept.

2. Criminologia empirică :
a. foloseşte metoda empirică de cercetare a fenomenului infracţional.
b. propune soluţii fără a fi influenţată de teoriile criminologice generale.
c. propune soluţii fiind influenţată de teoriile criminologice generale.
d. stabileşte că victima are rolul principal în decizia infractorului.

3. Sunt neajunsuri ale statisticilor criminale tradiţionale:

a. sunt realizate uneori în momente inoportune.
b. rezultatele lor sunt uneori trucate în mod voit.
c. există uneori erori involuntare în culegerea datelor.
d. există uneori erori involuntare în prelucrarea datelor.

4. Criminalitatea aparentă:
a. este sinonimă cu criminalitatea judiciară.
b. este diferită de criminalitatea legală doar prin prisma tehnicilor de cercetare folosite de
evaluator.
c. presupune un număr mai mare de infracţiuni decât criminalitatea legală.
d. este denumită şi cifra neagră a criminalităţii.

5. Dintre autorii infracţiunilor de omor cercetaţi de Parchet în România în 2004:

a. cei mai mulţi aveau antecedente penale.
b. cei mai mulţi erau recidivişti.
c. cei mai mulţi erau fără antecedente penale.
d. nu s-a făcut nici un studiu cu privire la această infracţiune în 2004 în România.

6. Anchetele de victimizare:
a. prezintă avantajul anonimatului.
b. prezintă avantajul sursei directe a informaţiilor.
c. prezintă dezavantajul sferei mai reduse de aplicare din perspectiva tipului de infracţiuni
comise.
d. sunt principala metodă de evaluare a fenomenului infracţional.

7. În perioada răzbunării:
a. responsabilitatea penală era obiectivă şi colectivă.
b. responsabilitatea penală era subiectivă şi colectivă.
c. responsabilitatea penală era obiectivă şi personală.
d. responsabilitatea penală era subiectivă şi personală.

8.Talionul:
a. a fost un progres important al evoluţiei dreptului de a pedepsi.
b. este astăzi un element progresist.
c. există astăzi sub forma pedepsei capitale.
d. a apărut odată cu creştinismul.

9. Legea tăcerii caracterizează:

a. regimul de izolare celulară.
b. regimul aburnian.
c. regimul progresiv.
d. regimul de deţinere în comun.
10. Prevenţia terţiară în opinia lui R. Gassin presupune:
a. măsuri pentru modificare condiţiilor criminogene.
b. intervenţia asupra unor grupuri cu risc criminogen.
c. acţiuni de readaptarea a foştilor condamnaţi.
d. acţiuni de neutralizare a foştilor condamnaţi

11. Sunt criterii explicite de individualizare a sancţiunii:

a. personalitatea infractorului.
b. gradul de pericol social al faptei.
c. specializarea judecătorilor.
d. calitatea alcătuirii dosarului.

12. Criminalitatea feminină:

a. are, în România, un volum mai ridicat decât delincvenţa juvenilă între anii 1990 şi
2002.
b. s-a dublat ca pondere din criminalitatea din Romania în ultimii 10 ani.
c. a crescut proporţional cu implicarea femeii în societate.
d. din România este sub media din Germania şi Franţa.

13. Traficul de droguri:

a. nu este incriminat expres în România.
b. este sancţionat ca şi consumul de droguri în România.
c. este condus la vârful piramidei decizionale de dealeri.
d. este condus la vârful piramidei decizionale de vânzători locali.

14. Beccaria în 1764 a propus:

a. dezincriminarea homosexualităţii.
b. dezincriminarea adulterului.
c. munca în folosul comunităţii ca sancţiune penală.
d. limitarea cazurilor de arestare deoarece măsura preventivă a arestării, cu toată
justificarea ei procesuală, nu este altceva decât o sancţiune care precede constatarea
infracţiunii.

15. A Adler a susţinut:

a. că sentimentul de inferioritate stă la baza progresului individului.
b. că un complex de inferioritate poate genera un comportament infracţional deoarece
acesta din urmă este o cale de a compensa complexul.
c. că explicaţiile de ordin biologic sunt cele care relevă cauzele comportamentului
infracţional.
d. teoria psihomorală.

16. În studiile efectuate s-a ajuns la concluzia că ziua în care s-au comis cele mai puţine
omoruri în anul 2004 în România a fost:
 a. luni.
b. marţi.
c. sâmbătă.
d. duminică.

II. Comentaţi fenomenul infracţionalităţii silvice din România.

• Elemente de deontologie academică

Utilizarea de materiale bibliografice neautorizate în timpul examenului (a), ca şi

recurgerea la mijloace tehnice de consultare a unei atare bibliografii pe durata
examinării (utilizarea de instrumente / materiale ce nu sunt admise într-o situaţie de
testare, precum casca bluetooth, de exemplu) (b) sau completarea examenului de
către o persoană neautorizată (c) constituie fraudă şi se sancţionează cu excluderea
studentului din examen, după întocmirea unui proces verbal de constatare a fraudei.
Ulterior, exmatricularea studentului poate fi pusă în atenţia Consiliului profesoral al
facultăţii.

• Studenţi cu dizabilităţi

Studenţii afectaţi de dizabilităţi motorii sau intelectuale sunt invitaţi să contacteze

titularul de curs la adresele menţionate mai sus pentru a identifica eventuale soluţii în
vederea oferirii de şanse egale acestora.

• Strategii de studiu recomandate

Materia este structurată pe 14 cursuri.

Pentru a obţine performanţa maximă, este recomandat un număr minim de 2 ore de
studiu / săptămână pentru parcurgerea suportului de curs.
CRIMINOLOGIE
CURS I.D.

LECTOR.UNIV. SERGIU BOGDAN

1
 CAPITOLUL I
No iuni generale despre criminologie

1. Ce importan are studiul criminologiei.

Parafrazându-l pe H. Petit, care caracteriza spiritul francez, la fel se poate

spune i despre criminologie care, la fel ca i Descartes, caut ceea ce s-ar putea g si,
deoarece comportamentul infrac ional ar trebui s poat fi explicat din moment ce
poate fi constatat, i în acela i timp, la fel ca i Pascal, ea nu poate s g seasc ceea ce
caut , deoarece nimeni nu a reu it s dezlege în întregime cauzele unui anumit
comportament criminal.
Dac în ceea ce prive te metodele de cercetare specifice criminologiei exist o
mare dezbatere, cu siguran , importan a criminologiei este relevat mai ales de
obiectul ei de cercetare i anume comportamentul infrac ional. Preocup ri pentru a
r spunde la întrebarea „de ce comit oamenii infrac iunii” au existat înc din timpul
primelor structuri sociale, iar r spunsurile date la aceast întrebare au influen at
solu iile propuse pentru înl turarea comportamentului antisocial. Principial, lucrurile
stau la fel i ast zi, diferen a constând în diferen a cantitativ i calitativ de
informa ii pe care o poate utiliza ast zi cercetarea criminologic .
Ori de câte ori auzim despre comiterea unei infrac iuni, ne punem întrebarea
ce anume l-a determinat pe acel om s se poarte în acest fel, încercând fiecare dintre
noi s d m un anumit r spuns, mai mult sau mai pu in veridic. Cei care încearc s
fac o analiz complet i complex a respectivului fapt întreprind o cercetare
criminologic .
Urm toarea întrebare care ne vine în minte este dac acel fapt ar fi putut fi
prevenit. La fel, fiecare dintre noi putem propune un r spuns, îns r spunsul cât mai
aproape de adev r la aceast întrebare relev în realitate importan a criminologiei.
R spunsul la aceast întrebare influen eaz procesul de elaborare al legilor, no iunea
de infrac iune i evident reac ia provocat de comiterea unei infrac iuni. Dac în
dreptul penal reac ia la comiterea unei infrac iuni const în aplicarea unei anumite
sanc iuni, criminologia are libertatea de a propune atât solu ii de ordin juridic
(pedepse mai grele sau dimpotriv mai pu in grele, sanc iuni alternative, etc.) dar i
solu ii de ordin empiric, ce in de exemplu de luminarea str zilor în cartierele r u

2
famate, patrularea str zilor de jandarmi, sau înv area victimei cum s reac ioneze în
fa a unui pericol poten ial de aceast natur .
Întreb rile fundamentale ale criminologiei sunt : Este posibil de a studia de o
manier tiin ific infractorul i infrac iunea? Dac r spunsul este da, atunci s-ar putea
ajunge la generaliz ri, principii sau legi cu valoare de predic ie? R spunsurile la
aceast întrebare au atins ambele extreme. MM. Michel spunea c : ” O tiin
empiric a criminologiei este actualmente imposibil pentru c nu exist psihologie
sau sociologie empiric , iar cercetarea criminologic este o încercare de a realiza
imposibilul”. Aceea i idee a fost sus inut i de M. Adler care a sus inut c ”
Indeterminarea comportamentului uman face imposibil elaborarea unui adev r
tiin ific.” Foarte optimist G. Mead a sus inut c : „Postulatul fundamental al tiin ei
este c lumea este apt de a fi cunoscut , iar dac e a a trebuie s existe o ra iune în
toate”. Chiar dac rezultatele ob inute au un caracter de probabilitate aceast
tr s tur a cercet rii tiin ifice este valabil pentru orice domeniu. Orice lege
tiin ific trebuie considerat ca o afirma ie temporar deoarece, odat cu dezvoltarea
cunoa terii, aceste legi, care p reau imuabile, trebuie actualizate sau chiar modificate.
De aceea demersul cercet rii criminologice are o semnifica ie particular , iar
concluziile trase trebuie doar considerate ca fiind afirma ii adev rate dar temporare.
Se spune despre criminologie c este un barometru socio-moral al
colectivit ii. M sura în care societatea îi trateaz pe cei provizoriu exclu i din rândul
ei simbolizeaz nivelul de civiliza ie.

2. Sfera conceptului de criminologie.

Ini ial cercetarea criminologic era marcat de întrebarea fundamental de ce,

i de aceea primele demersuri în cercetarea fenomenului criminal aveau un caracter
preponderent etiologic sau cauzal. R spunsul care se c uta era de tipul urm tor:
oamenii comit infrac iuni pentru c au un anumit aspect psihic( explica iile
pozitiviste), pentru c tr iesc într-un anumit mediu social( explica ii sociologice) sau
pentru c au o anumit structur psihic (explica ii psihologice). O astfel de abordarea
a dus la apari ia criminologiei etiologice, care a avut ca principale direc ii : coli de
inspira ie biologic , coli de inspira ie sociologic i coli de inspira ie psihologic .

3
 Nemul umi i de r spunsurile pe care le-au primit dintr-o perspectiv cauzal ,
criminologii au mutat centru de interes de pe cauze preferând o analiz în dinamica
fenomenului. Astfel în anii 50 ai secolului trecut a ap rut analiza „procesului de
trecere la act” când ceea ce conta în opinia acestor criminologi era contextul cauzal al
producerii fenomenului infrac ional de tipul „omul nepotrivit la locul nepotrivit”.
Aceast abordare a fost numit criminologia dinamic sau a trecerii la act. În
general, s-a considerat c infractorul are în anumite circumstan e o imunitate sc zut
la tenta iile actului infrac ional, i de aceea dac sunt îndeplinite anumite condi ii de
ordin intern sau extern, el va trece la comiterea ac iunii.
În anii 60 – 70 ai secolului trecut s-a încercat o alt abordare i anume s-a
sus inut c nu exist nici o diferen între un comportament infrac ional i unul licit
decât din perspectiv normativ , adic a reac iei sociale pe care o determin un
anumit comportament. S-a creat a a numita criminologie a reac iei sociale, care nu
pleac de la premisa c sanc iunea este consecin a comportamentului infrac ional, ci
r stoarn acest ra ionament, în sensul c tipul de reac ie al societ ii la un anumit
comportament al individului este ceea ce creeaz criminalitatea. Nu intereseaz de ce
un pieton traverseaz pe culoarea ro ie a semaforului, ci conteaz doar dac fapta lui
este incriminat sau nu. Dac legiuitorul incrimineaz astfel de fapte, înseamn c a
creat criminalitate. Dimpotriv , dac nu ar exista legi penale nu ar exista criminalitate.
Ac iunea infrac ional este diferit de ac iunea uman doar prin reac ia social pe care
o declan eaz prima. Reprezentativ pentru aceast abordarea ar fi teoria etichet rii.
Într-o alt abordare, s-a considerat c analiza doar a autorului i a faptei sale a
fi incomplet dac victimei nu i se acord o importan m car egal . Astfel a ap rut
victimologia sau criminologia victimologic .
Criminologia restaurativ pleac de la premisa c este mult mai important,
decât a încerca s explic m cauzele sau condi iile unui fenomen infrac ional, s ne
concentr m asupra consecin elor comportamentului infrac ional sau mai precis asupra
înl tur rii consecin elor negative ale unui comportament infrac ional. S încerc m s
repunem lucrurile în situa ia anterioar comiterii faptei (de exemplu desp gubirea
victimei de c tre stat , centre de primire a victimelor violen ei în familie, centre de
dezintoxicare, sanc iuni alternative i sanc iuni mult mai adaptate tipului de
comportament infrac ional). Crima apare ca o defec iune a sistemului social i nu e
atât de important s -i afli cauza, dar este capital s remediezi defec iunea.

4
 Fiecare comportament infrac ional are trei aspecte importante: f ptuitorul,
fapta sa i victima faptei sale. Criminologia etiologic era concentrat s g seasc
cauzele comportamentului infrac ional pân la momentul comiterii faptei,
criminologia dinamic include în procesul de analiz i contextul spa ial i temporal
în care se comite fapta, iar criminologia restaurativ propune solu ii restaurative
pentru consecin ele infrac iunii, f r a conta extrem de mult care a fost cauza sau care
a fost contextul comportamentului infrac ional. Criminologia reac iei sociale, nu
consider c exist vreo diferen de fond între comportamentul licit i cel ilicit.
Criminologia restaurativ se concentreaz pe înl turarea pentru viitor a consecin elor
comportamentului infrac ional. Abordarea restaurativ poate fi i consecin a e ecului
explic rii comportamentului infrac ional i mai ales nevoia unei solu ii mai practice
chiar dac are o doz mai mare de empirism.

3. Defini ia criminologiei i ramurile criminologiei

În materie de defini ii a criminologiei exist o abunden de posibilit i de

definire, plecând de la abordarea foarte generoas a lui Ferri care sus inea c
criminologia este suma tuturor tiin elor penale , incluzând chiar i dreptul penal, care
nu ar fi decât capitolul juridic al acestei tiin e. La polul opus se afl sus in torii ideii
c criminologia este total distinct de dreptul penal, fiind o tiin pur teoretic care
se ocup doar de sistematizarea datelor cu privire la factorii i mecanismul
delincven ei.
În criminologie se spune c exist atâtea defini ii ale criminologiei câ i
criminologi sunt. Din buchetul de defini ii existent o vom prefera pe cea a lui R.
Gassin care sus inea c criminologia este „ tiin a care studiaz factorii i procesul de
realizare a conduitei infrac ionale i care determin , plecând de la factorii i
procesul infrac ional, cele mai bune mijloace de lupt pentru a st pâni sau pe cât
posibil s reduc r ul social cauzat de infrac iune.”
Prefer m aceast defini ie deoarece ea cuprinde atât dimensiunea teoretic a
criminologie, mai precis studiul cauzelor i procesului actului infrac ional, cât i
dimensiunea ei practic , adic elaborarea mijloacelor de st pânire a fenomenului
infrac ional. Mijloacele pot avea atât o fa ad juridic , (noi texte de incriminare, noi
sanc iuni penale, etc.), cât i o fa ad empiric ( studiul factorilor victimogeni, sfaturi
pentru a reduce posibilitatea de a fi victima unei infrac iuni, etc.).

5
 Nu vom încerca s analiz m în ce m sur unele din ramurile criminologiei î i
justific sau nu existen a, limitându-ne doar la a le face cunoscute.
Criminologia general este acea ramur a criminologiei, care studiaz
fenomenul criminalit ii în ansamblul s u, crima, criminalul, cauze ale criminalit ii,
solu ii de combatere a criminalit ii, fiind principala ramur a criminologie dar i o
ramur de sintez . În general în facult ile de drept se studiaz criminologia general .
Criminologia teoretic este acea ramur a criminologiei care studiaz teoretic
i mai pu in aplicativ explicarea ac iunii infrac ionale.
Criminologia special se ocup cu studiul unor p r i sau sectoare de
criminalitate( criminalitatea minorilor, crima organizat etc).
Criminologia clinic este o ramur de tiin aplicativ , asem n toare cu
medicina clinic , având misiunea de a efectua examene complexe ale unui singur
criminal, în urma c ruia pune un diagnostic privind cauza comiterii infrac iunii i apoi
face o estimare asupra conduitei viitoare a criminalului respectiv.
Criminologia aplicat este acea ramur care se ocup în principal de studiul
tiin ific al mijloacelor de lupt contra delincven ei ( mijloace juridice sau empirice)
Criminologia etiologic este acea ramur a criminologiei care se ocup de
studierea cauzelor, condi iilor sau factorilor care determin sau care favorizeaz
fenomenul criminal( explica ii biologice, sociologice, psihologice sau multifactoriale).
Criminologia dinamic este acea ramur a criminologiei teoretice care se
ocup cu studierea fenomenului criminal din punctul de vedere al mecanismelor i
proceselor care înso esc trecerea la actul criminal.
Criminologia empiric este acea ramur a criminologiei care folose te
metoda empiric de cercetare a fenomenului infrac ional, f r a se l sa influen at de
teoriile criminologice ale comportamentului infrac ional în general. Ea studiaz
faptul, ceea ce este, nu ceea ce ar putea s fie( de exemplu costat c într-un anumit
loc este o problem legat de consumul de droguri i atunci analizeaz fenomenul
faptic i propune solu ii f r a se l sa influen at de teoriile criminologice care ar
explica acel comportament).
Criminologia restaurativ este acea ramur a criminologie în care victima
devine un actor important i care se concentreaz pe repunerea lucrurilor în situa ia
anterioar comiterii infrac iunii, în m sura în care mai este posibil, atât în ceea ce-l
prive te pe autor cât i pe victim ( medierea între autor i victim , sanc iuni
alternative, etc).

6
 4. Obiectul de cercetare criminologic .

Plecând de la defini ia de mai sus vom explicita obiectul cercet rii

criminologice.

A. Cunoa terea ac iunii umane.

În primul rând cercetarea criminologic se ocup de studiul infrac iunii, ca i
concept general, dezbr cat de dimensiune sa formal specific dreptului penal, unde
orice defini ie a infrac iunii începe cu fraza „…este o fapt prev zut de legea
penal …”, aceasta fiind dimensiunea formal a infrac iunii. Într-o abordare
criminologic infrac iunea este o conduit uman voluntar specific care vizeaz
atingerea unor scopuri de natur divers prin folosirea violen ei sau a în el ciunii.
Criminologia nu studiaz victimele unor catastrofe naturale sau a oric rui fenomen
care are consecin p gubitoare, dac nu sunt determinate de comportamentul uman.
Acest comportament mai trebuie s fie unul voluntar, faptele umane involuntare nu
pot fi în nici o m sur controlate fiind absurd s se studieze înl turarea efectelor lor.
Conceptul de act voluntar cuprinde atât faptele inten ionate cât i din culp , atât
comportamentele comisive cât i cele omisive. Particularitatea comportamentului
infrac ional fa de orice alt ac iune voluntar uman nu este reprezentat de scopul
urm rit de c tre infractor, ci de mijloacele de realizare a acestor scopuri i anume
atingerea anumitor scopuri prin violen a i în el ciunea, în elese în sens foarte larg.
Prin comiterea unei tâlh rii autorul dore te s dobândeasc un anumit lucru al
altuia, ceea ce nu este antisocial, deoarece acest bun poate fi cump rat de la
proprietarul ei sau poate fi mo tenit, îns când dobândirea bunului altuia se realizeaz
prin violen a fapta devine infrac iune.
În caz de abuz de încredere faptul de a p stra un bun al altuia nu este
antisocial, acest bun putând fi dobândit în diverse modalit i licite, dac îns
de in torul bunului vinde bunul unei alte persoane, în elând încrederea proprietarului
bunului, fapta cap t un caracter infrac ional.
Criminologia studiaz infrac iunea nu doar ca fenomen individual (crima) ci
studiaz crima i ca fenomen colectiv(criminalitatea). Devian a nu este sinonim cu
criminalitatea, fiind un concept sociologic mult mai larg, cuprinzând orice
comportament diferit de statistica cultural a popula iei, comportament diferit de al

7
majorit ii membrilor i care risc s provoace, din cauza acestei diferen e, reac ii
ostile. Când un individ cu comportament deviant folose te ca mijloace de atingere a
anumitor scopuri violen a sau în el ciunea atunci acesta devine infractor iar reac ia
ostil se concretizeaz în sanc iune penal . Criteriul normativ este principalul element
de diferen iere între devian i criminalitate dar nu i singurul, existând situa ii când
o anumit conduit este considerat infrac iune, de i ea nu leza în nici un fel societate
( vânzarea unei bijuterii de aur, era incriminat de art. 37 din Dec. nr. 315/1969).
Situa ia invers adic existen a unui comportament antisocial care înc nu este
calificat ca infrac iune în sens formal, nu împiedic în nici un fel criminologii s
studieze acel fenomen i s propun incriminare sau neincriminarea sa. Conduitele ce
in de fraude informatice sau de manipul ri genetice au fost cercetate din punct de
vedere criminologic înainte ca acestea s devin infrac iuni i în sens formal.
Legiuitorul penal decide incriminarea unui comportament criminal urmare a unui
studiu criminologic asupra fenomenului respectiv.
Criminalitatea poate fi clasificat în func ie de mai multe criterii.
a. În func ie de gradul de cunoa tere a criminalit ii exist :
- criminalitatea real , care cuprinde toate infrac iunile comise într-un anumit spa iu
i într-un anumit interval de timp, i care nu este influen at de gradul de descoperire
sau de cunoa terea fenomenului infrac ional;
- criminalitatea aparent , care cuprinde toate infrac iunile care sunt descoperite fie
de autorit i, fie de orice alt persoan decât infractorul, fiind lipsit de importan
dac cel care descoper infrac iunea i sesizeaz autorit ile judiciare.
- criminalitatea judiciar , care cuprinde toate infrac iunile care au ajuns în orice
mod la cuno tin a autorit ilor, indiferent dac infractorul a fost prins , a fost
condamnat sau procesul a încetat din cauza unor motive procesuale ( prescripi ie,
amnistie etc).
- criminalitatea legal , care cuprinde toate infrac iunile pentru care autorii lor au fost
sanc iona i penal, indiferent dac e vorba de o pedeaps sau m sur educativ .
În doctrina criminologic majoritar , criminalitatea judiciar este un concept
care este inclus în categoria criminalit ii aparente, îns am preferat s facem aceast
distinc ie între ceea ce nu s-a descoperit a fi comis i ceea ce s-a descoperit dar pentru
care nu au fost sesizate autorit ile, deoarece num rul acestor ultime infrac iuni ar
putea fi cunoscut printr-o mai buna politic de comunicare între individ i organele

8
judiciare. Cu cât încrederea cet enilor în organele judiciare este mai mare cu atât
cifra infrac iunilor descoperite de ei i nedenun ate autorit ilor va fi mai mic .
Diferen a între criminalitatea real i cea aparent va eviden ia cifra neagr a
criminalit ii, adic acele infrac iuni care nu vor ajunge niciodat la cuno tin a
autorit ilor. Cu cât cifra neagr va fi mai mic cu atât mai eficient va fi activitatea
organelor judiciare. Este de dorit ca politicile penale s se fac , nu în func ie de
criminalitatea legal sau judiciar , ci raportate la criminalitatea real , existând tehnici
de evaluare a acestei criminalit i cu o precizie acceptabil .

b. În func ie de sexul infractorului exist criminalitate masculin i

criminalitate feminin , fiecare prezentând anumite particularit i.

c. În func ie de vârsta infractorilor exist criminalitate a minorilor i

criminalitate a majorilor.

d. În func ie de locul comiterii exist criminalitate urban i criminalitate

rural ; sau criminalitate zonal , criminalitate na ional sau criminalitate
interna ional .

e. În func ie de statutul social al infractorilor se poate face o diferen între

criminalitatea oamenilor obi nui i i criminalitatea gulerelor albe.

f. În func ie de gradul de organizarea al infractorilor exist criminalitate

neorganizat i criminalitate organizat .

g. În func ie de gravitatea infrac iunilor exist o criminalitate grav , una

mijlocie i criminalitate u oar . Criteriul în func ie de care se stabile te gravitate
infrac iunii fiind de obicei gravitatea sanc iunii aplicabile pentru fapta respectiv . De
exemplu sanc iuni de peste 10 ani închisoare, sunt considerate a fi fapte grave, între 5
i 10 ani închisoare sunt considerate fapte de gravitate medie, i fapte sanc ionate cu
închisoare sub 5 ani sau amend sunt considerate fapte u oare.

h. În func ie de valorile sociale lezate se poate face o clasificare a

infrac iunilor raportat la toate titlurile din codul penal precum i la textele de

9
incriminare din legile speciale. Vom enun a doar acele valori sociale care sunt mai
frecvent lezate sau care au o rezonan deosebit . Criminalitatea contra
patrimoniului ocup locul central ca num r de infrac iuni, fiind la o distan
considerabil de oricare alt categorie de criminalitate. Pe locul doi ca num r dar pe
primul loc ca i gravitate exist criminalitatea contra persoanei. Mai pot fi amintite
ca i tipuri de criminalitate în func ie de valoarea social lezat : criminalitatea
economic , criminalitatea legat de corup ie, criminalitatea legat de traficul i
consumul de droguri, criminalitatea rutier .

B. Mijloacele de lupt împotriva crimei i a criminalit ii.

În al doilea rând, obiectul de cercetare al criminologiei se refer i la

mijloacele de lupt pentru st pânirea i diminuarea fenomenului infrac ional. Am fi
tenta i s spunem c trebuie g site mijloacele de înl turare a fenomenului infrac ional.
Credem c este mai potrivit prima sintagm deoarece comportamentul infrac ional
nu va putea fi niciodat înl turat, acesta fiind o dimensiune a conduitei umane. Va
putea fi st pânit, va putea fi redus, dar niciodat înl turat. La fel cum medicina nu va
putea niciodat s înl ture apari ia unor boli, ci doar s le trateze în m sura în care
dispune de mijloacele necesare, la fel i criminologia va trebui doar s controleze
acest fenomen pentru c înl turarea lui este iluzorie.
Mijloacele de lupt pot fi clasificate în
a. mijloace juridice:
de drept penal ( de exemplu legiuitorul decide incriminarea sau modificarea
sanc iunii penale a unui anumit comportament, etc.);
sau de drept în general (legiuitorul reglementeaz dreptul victimelor
infrac iunilor de a fi desp gubite de stat, reducerea fiscalit ii, etc).
b. mijloace empirice. De exemplu dotarea corespunz toare a poli iei i a
celorlalte organe care asigur protec ia împotriva infrac ionalit ii. Politici de
prevenire a consumului i traficului de droguri în coli i universit i, sau programe de
educa ie rutier pentru copii.

10
 5. Distinc ia dintre criminologie i alte tiin e juridice sau nejuridice

a. Distinc ia dintre criminologie i dreptul penal

Criminologia porne te de la unele concepte de drept penal ( infrac iune,

pedeaps ), dar spre deosebire de dreptul penal ea nu are un caracter normativ. Ea
analizeaz fenomenul criminal ca realitate individual i social i nu doar ca
fenomen juridic. Juridismul este calea practic prin care unele concluzii criminologice
pot fi aplicate în societate. De exemplu printr-o cercetare criminologic se constat c
a ap rut în societate un fenomen negativ nou ( de exemplu fenomenul terorist actual),
în acest caz criminologii vor decide care este cea mai bun metod de a st pâni
fenomenul respectiv i propun un set de m suri ( legisla ie special în domeniu, sau
noi texte de incriminare, sau modificarea procedurii penale etc). Modificarea concret
a cadrului normativ este apanajul penali tilor, care transform solu iile teoretice în
solu ii concrete, pe care le i aplic practic. Studiul eficien ei unui anumit cadru
normativ penal este tot un demers criminologic (de exemplu se constat c agravarea
sanc iunilor pentru anumite fapte în loc s diminueze, dimpotriv îl accentueaz sau
cel pu in nu are vreo influen semnificativ asupra fenomenului).

b. Distinc ia dintre criminologie i criminalistic

Criminalistica cuprinde ansamblul metodelor i tehnicilor utilizate pentru

stabilirea faptelor i dovedirea vinov iei infractorilor, cuprinzând medicina legal ,
balistica, etc. Criminalistic nu are o leg tur direct cu criminologia pentru c ea are
un scop exclusiv probator al faptelor, inând mai mult de desf urarea procesului
penal, pe când criminologia are ca obiectiv explicarea ac iunii criminale. Cu toate
acestea pot fi eviden iate anumite leg turi în sensul c informa iile oferite de
criminalistic cu privire la modul de comitere a unor fapte, pot fi folosite de
criminologi în elaborare explica iilor actului infrac ional. i reciproca este valabil , în
sensul c cercet rile criminologice pot ajuta criminali tii la perfec ionarea metodelor
de identificare a infractorului.

11
 c. Distinc ia dintre criminologie i sociologia devian ei

Devian a din punct de vedere sociologic se refer la orice conduit social i la

orice act social, care sunt diferite de comportamentele i ac iunile generale ale
membrilor unei societ i i care risc , prin aceast diferen , s provoace reac ii ostile
sau sanc iuni din partea colectivit ii. Criminologia din acest punct de vedere are o
sfer mai restrâns decât sociologia devian ei, deoarece studiaz în principal devian a
criminal comis cu vinov ie , pe când sociologia devian ei studiaz orice
comportament deviant, cu sau f r semnifica ie penal . Criminologia studiaz
infrac iunea i din perspectiv psihologic sau biologic , nefiind limitat la o abordare
sociologic a criminalit ii.

6.Tehnici de cercetare criminologic

Pentru a putea fi explorat un anumit fenomen acesta trebuie cunoscut atât din
punct de vedere cantitativ, cât i calitativ. Pentru a se realiza acest demers
criminologia a împrumutat mai multe metode de evaluare a fenomenului infrac ional.
Prin tehnici de cercetare criminologic vom în elege ansamblul de procedee
concrete care permit colectarea de o manier organizat a informa iilor referitoare
la fenomenul infrac ional. M surarea criminalit ii se face tradi ional prin intermediul
statisticilor criminalit ii. Acestea pot s fie statistici publice sau private; na ionale sau
interna ionale; poli iene ti, judiciare sau penitenciare. Cu toate acestea, toat lumea
este de acord c statisticile tradi ionale au i neajunsuri majore. În primul rând sunt
suspectate de a fi inexacte, sursele acestor inexactit i pot s fie erori involuntare cu
referire la culegerea datelor sau prelucrarea lor, faptul c sunt f cute în momente
inoportune pentru cunoa terea exact a fenomenului sau chiar faptul c uneori sunt
modificate în mod deliberat.
Din acest motiv cercetare criminologic a f cut apel la metode de cercetare
noi.
Anchetele de autoconfesiune se realizeaz prin chestionarea unui grup
reprezentativ din ansamblul popula iei cu privire la faptul dac individul respectiv a
comis infrac iuni i ce fel de infrac iuni. Prezint marele avantaj al anonimatului i al
sursei directe de informa iei, îns prezint neajunsul major c aceste m rturisiri pot fi
suspectate de subiectivism.

12
 Anchetele de victimizare constau în chestionarea unui grup de persoane
reprezentativ asupra faptului dac au fost victima vreunei infrac iuni i care anume a
fost aceea. Avantajul utiliz rii anchetelor de victimizare const în faptul c pot releva
i acele infrac iuni care nu au fost avute în vedere de statisticile judiciare sau
poli iene ti, i pot scoate la lumin eficien a sistemului poli ienesc prin prisma
diferen elor care se semnaleaz între statisticile poli iei i datele ce rezult dintr-o
anchet de victimizare. Prezint i neajunsuri deoarece aceste anchete nu pot s releve
i infrac ionalitatea al c rei subiect pasiv este statul. De asemenea exist i riscul unor
erori de memorie sau de exagerare a fenomenului de c tre persoane care au crezut c
au fost victimele unor infrac iuni.
Evaluarea costului crimei const în evaluarea criminalit ii plecând de la
costul economic al infrac iunii i presupune estimarea monetar a prejudiciilor i a
costului combaterii i prevenirii ei. Dezavantajul ei major este c nu ia în calcul decât
prejudiciile materiale nu i pe cele morale. Mai mult decât atât la infrac iunile de
pericol abstract nu se poate face o evaluare credibila a costului lor.
Sondarea sentimentului de insecuritate const în efectuare unor sondaje de
opinie periodice. Cuantificarea infrac ionalit ii se face plecând de la sentimentul de
insecuritate al publicului. Poate s -i fie obiectat acestei tehnici faptul c apelarea la
sentimentul de insecuritate este foarte nesigur , fiind influen at de parametri care nu
au leg tur cu fenomenul infrac ional ( manipularea mediatic , independen a media,
teama de crim sau preocupare pentru sentimentul infrac ional).
Cercetarea criminologic utilizeaz i tehnici sociologice ( observa ia
spontan sau organizat , chestionarea, interviul, etc.), tehnici de cercetare
psihologic ( testele psihologice, psihanaliza etc. ), tehnici istorice de evaluare (
criminalitatea într-o anumit perioad istoric ), tehnici comparatiste ( analizarea
criminalit ii prin compararea cu datele din alte ri) sau chiar investiga ii medicale (
psihiatrice, neurologice, antropometrice, genetice).
La nivelul microcriminalit ii se mai utilizeaz i studiul biografiilor criminale
sau studiile de urm rile.
Toate tehnicile de cunoa tere a criminalit ii vizeaz stabilirea volumului
acesteia, a structurii acesteia, a evolu iei în timp i a evolu iei în spa iu.

13
 CAPITOLUL II
Cesare Beccaria

1. Apari ia c r ii i ecoul european

Tratatul “Despre infrac iuni i pedepse” a fost scris de Cesare Beccaria în
doar câteva luni (martie 1763 - ianuarie 1764) i a avut un succes imediat atât în fa a
sus in torilor s i cât i în fa a contestatarilor c r ii. Prima edi ie a fost publicat
anonim în 1964 i a fost considerat , de criticii s i, ca fiind opera unui r zvr tit
împotriva suveranului i împotriva biserici, lucru pe care Beccaria l-a dezmin it
ulterior, în prefa a din a treia edi ie( 1765). Na terea operei a fost favorizat de
solidaritatea prietenilor i de participarea lor sus inut . Secondat cu entuziasm i
stimulat de Pietro i Alexandro Verri, scria o mul ime de idei pe buc i de hârtie.
Scenariul era acela i : dup prânz mergeau la plimbare, vorbeau despre erorile
jurispruden ei penale, intrau în dispute, în probleme, i seara Beccaria scria.
Tratatul nu a fost scris de un cercet tor izolat, ci de o inteligen tân r i
dinamic , carte ce poart amprenta inconfundabil a personalit ii autorului s u.
În cercurile intelectuale de la Paris opera a devenit foarte repede celebr .
Diderot i-a adresat laude, iar Voltaire a citit cartea cu entuziasm i a scris un
Comentariu despre tratatul infrac iunilor i pedepselor.
La sfâr itul lui 1766 abatele Andre Morellet (1727-1819) , a publicat prima
traducere a c r ii, Tratat despre infrac iuni i pedepse, tradus din italian dup cea
de-a treia edi ie ... Autorul traducerii a riscat i o îndr znea opera iune editorial ia
amestecat dup criterii personale de coeren ordinea capitolelor. Versiunea lui
Morellet ( i proza traduc torului simplifica, chiar cu pre ul de a altera complexa
structur a pasajelor cele mai grele) a contribuit la m rirea difuz rii tratatului. O
traducere în englez s-a f cut în 1767, apoi au urmat versiunile în german , olandez ,
spaniol . Astfel ideile c r ii au p truns în noile legisla ii introduse în Europa, iar ecoul
lor s-a prelungit în discu iile Adun rii Na ionale din timpul revolu iei franceze.
Ecaterina II, l-a invitat pe filosoful milanez la Petersburg, ca s conduc reforma
codului penal rus, dar Beccaria a refuzat oferta.
Beccaria a fost de acord i cu noua ordine elaborat de Morellet, care
transformase planul c r ii, transferând paragrafe, mutând capitole întregi. Totu i el s-a
ferit s p streze noua “ordine francez ” în edi iile posterioare traducerii lui Morellet (

14
nu a reluat-o, de exemplu, în importanta a cincea edi ie publicat în 1766 la Livorno).
Fapt este c totu i forma cea mai citit i r spândit a celebrului tratat a r mas alta,
cea consacrat în versiunea francez i trecut apoi în cea mai mare parte a edi iilor
succesive.
1
În limba român au fost traduse atât varianta francez cât i varianta original
2
italian .

2. Actualitatea lui Beccaria.

Dac ar trebui caracterizat în câteva cuvinte întreaga lucrare, cred c cele mai
potrivite ar fi chiar cuvintele sale: „ Acesta este unul din acele adev ruri palpabile
care, de i nu au nevoie de nici un fel de cadrane, nici de telescoape pentru a fi
descoperite, ci sunt la îndemâna oric rui intelect mediocru, chiar printr-o combina ie
potrivit de împrejur ri, nu sunt cu siguran cunoscute decât de câ iva gânditori din
fiecare na iune i din fiecare secol”.
F r s gre im putem afirma c Beccaria a fost unul din acei pu ini gânditori
care au exprimat acele adev ruri palpabile dar care, de i accesibile tuturor, n-au fost
scoase de altcineva din semiîntunericul în care z ceau de multe secole.
Ca reprezentant al colii clasice a fost criticat pentru faptul c , în concep ia sa,
infrac iunea i pedeapsa sunt entit i juridice abstracte, care au fost cercetate izolat
atât de persoana infractorului cât i de mediul social. F r a încerca s minimaliz m i
lipsurile lucr rii lui Beccaria, credem c el i-a dorit cartea ca un tratat de drept penal
i mai pu in ca unul de criminologie ( concept impus mult mai târziu), el a dorit o
solu ie aplicabil în practic i mai pu in o analiz a fenomenului în sine.
Argumentele lui sunt pentru sus inerea solu iilor în practica dreptului penal, mai
degrab decât o analiz a cauzelor acestor infrac iuni. Dreptul penal prin natura sa are
un profund caracter formalist, de exemplu mediu social al infractorului poate fi luat în
calcul doar ca o circumstan de apreciere a pedepsei între limitele prev zute de lege
sau eventual ca o circumstan atenuat . Ideea mai ampl , de propor ionalitate între
infrac iuni i pedepse, poate rezolva i acest neajuns. Beccaria însu i afirm c
pedeapsa aplicat este tr it în mod diferit de condamnat inând cont tocmai de
sensibilitatea sufleteasc , starea sa social i nivelul de cultur . În plus, el nu uit s

1
Cesare BECCARIA, Despre infrac iuni i pedepse, Ed. tiin ific , Bucure ti, 1965.
2
Cesare BECCARIA, Despre infrac iuni i pedepse, Ed. Rosetti, Bucure ti, 2001.

15
men ioneze c „educa ia este cel mai sigur, dar i cel mai dificil, mijloc de a prevenii
infrac iunile” iar „ tiin ele care înso esc libertatea” produc acela i efect.

3. Câteva propuneri cu implica ii juridice ale lui Beccaria.

Întreaga construc ie teoretic a lui Beccaria are ca i fundament teoria

contractualist a lui Rousseau. Omul cedeaz o parte din libertatea sa, aderând la
contractul social tocmai pentru a se proteja în interiorul societ ii. Din acest motiv
dreptul penal trebuie s reflecte rela iile contractuale stabilite între cet ean i stat.
Contractul oblig cet eanul s nu ac ioneze împotriva intereselor societ ii, dar tot
contractul oblig statul s precizeze clar care sunt valorile care nu trebuie lezate sau
generalizând, s stabileasc clar între ce limite cet eanul dispune de libertatea de
ac iune personal .
O prim observa ie se refer la tehnica legislativ în materie penal . Beccaria
consider ca elemente fundamentale: claritatea legii penale i publicitatea ei,
consecin e care decurg, în mod necesar, din principiul legalit ii incrimin rii i a
pedepsei.
Textul unei legi trebuie s fie redactat de o manier clar i redactat într-o
limb care s fac legea aproape ”privat i intim ”. Au trebuit s treac aproape
dou secole pentru ca omenirea s consacre fie i de o manier implicit acest
deziderat în interpretarea Cur ii Europene a Drepturilor Omului a art. 7 din Conven ia
European a Drepturilor Omului.
Ideea publicit ii legii, enun at de Beccaria are ca i justificare posibilitatea
de a cunoa te legea i de a o respecta. „ Bunul sim ” ne spune c nu este deloc
improbabil ca un cet ean, de bun credin fiind, s nu cunoasc un text de
incriminare chiar publicat. E vorba de a a numitele infrac iuni artificiale, i nu de
infrac iunile de drept comun ca omorul, furtul, etc.
Uneori redactarea textului de incriminare se face într-o manier care îl face
dificil de în eles de c tre speciali ti, cu toate c legile penale trebuie respectate de to i.
Un alt aspect criticat de Beccaria este i interpretarea neuniform a legilor. Nu
suntem îns de acord cu ideea, exprimat de autor c judec torul se reduce la un
aparat de logic , care, juxtapunând premisa major peste cea minor , pronun o
solu ie, fie de achitare, fie de condamnare. La fel de adev rat este c nu putem fi de
acord nici cu aplicarea foarte diferit a legii în func ie de instan sau chiar în func ie

16
de judec tor. Dac accept m o astfel de interpretare înseamn c avem atâtea legi câte
instan e , iar func ia legislativ este împ r it între Parlament i instan e. E greu de
acceptat pentru omul simplu ca aceea i fapt într-o parte a rii s -i atrag
condamnarea i în alta achitarea. Aplicarea în mod uniform a legilor este o utopie, dar
asta nu justific avalan a de interpret ri de multe ori diferite ca solu ii i nu doar ca
diferen e de nuan .
Încurajarea agresorului prin modul de redactare a textului de incriminare
poate fi un demers p gubos în încercarea de a împiedica comiterea infrac iunilor,
deoarece legea trebuie s -l declare „ nevinovat pe cel care f r vin a fost constrâns
s apere ceea ce legile actuale nu ap r ”. Afirma ia a fost f cut într-o perioad în
care legitima ap rare pentru a- i produce efecte trebuia s fie înso it i de iertarea
magistra ilor sau a suveranului. Reglementarea legitimei ap r ri rezolv ast zi aceast
chestiune.
Beccaria propune dezincriminare homosexualit ii, a adulterului, propune ca
sanc iune penal munca în folosul comunit ii ar tându-i avantajele, atât pentru
societate, cât i pentru individ.
În materie de procedur penal poate c ar trebui urmat îndemnul lui Beccaria
de a se lua m sura arest rii doar în cazuri excep ionale( ori pentru a împiedica fuga
ori pentru a nu se ascunde probele infrac iunii), deoarece aceasta nu este decât, cu
toate justific rile procesuale, „o pedeaps care precede constatarea comiterii
infrac iunii.
Am dorit doar s propunem i o alt perspectiv de analiz a operei
beccariene, respectiv actualitatea sa i, în acela i timp, s scoatem în eviden
caracterul ei de carte fundamental pentru criminologi i penali ti în aceea i m sur .

4. Câteva aprecieri generale apar inând lui Beccaria.

Foarte interesante sunt i considera iile generale pe care Beccaria le-a f cut în
cartea sa. Astfel el consider c „ dac ar trebui s dictez legi noi, în vreun col
p r sit din univers, înainte de a autoriza o astfel de cutum , mi-ar tremura mâna i
a avea întreaga posteritate în fa a ochilor”. Oare câ i dintre cei care elaboreaz legi
au în vedere toate consecin ele pe care le vor implica legile lor ? C nu e a a o
dovedesc desele modific ri a legilor de curând adoptate.

17
 Critic birocra ia ( „ tirania celor mul i”), exodul de inteligen ( cea mai
sigur manier de a fixa cet enii este cre terea bun st rii fiec ruia) având solu ii i
în economie ( „s se fac efort pentru ca balan a comer ului s fie în favoarea
noastr ” i crearea unui fond de garantare a creditului pentru cazurile de falimente
nefrauduloase).
Contribu ia sa cea mai important este acea idee c nici o solu ie juridic nu
trebuie s contravin „bunului sim ” i c oamenii nu trebuie s fie „ victimele unui
cuvânt”. Interesul unui cet ean nu trebuie s fie subjugat unei religii (ex.
fundamentalismul religios), unor doctrine politice (ex. comunismul), doctrine
economice (ex. profit cu orice pre ) sau formalismului juridic.
Atunci când se elaboreaz o lege nou trebuie s se in cont c exist o iner ie
fireasc a societ ii la schimbare, tranzi ia româneasc dovedind din plin acest lucru.
Concluzia optimist a operei lui Beccaria este c „ Nu numai artele gustului i
ale pl cerii au drept principiu universal imitarea fidel a naturii, ci i politica îns i,
cel pu in cea adev rat i durabil e supus acestei maxime generale, pentru c ea
nu este decât arta de a conduce mai bine i de a face s conlucreze sentimentele
imuabile ale oamenilor”.Cu alte cuvinte politica bun este supus legii progresului
din natur . În consecin , orice ar încerca s se opun acestui mers firesc al lucrurilor
ar sfâr i prin a fi înl turat, chiar dac într-un timp mai scurt sau mai lung.

5. Concluzie.
Cartea exprim cu atâta claritate i precizie ideile autorului, încât cel mai bun
studiu asupra c r ii r mâne cartea îns i. Ideile lansate de Beccaria au fost calificate
ca apar inând colii clasice criminologice, deoarece acesta pune un accent deosebit pe
no iunea de infrac iune i pe sanc iunile care se pot aplica în caz de comitere a
infrac iunii. El a plecat de la premisa c oamenii sunt liberi s decid dac respect
sau nu legile penale, iar sanc iunea va avea efecte asupra lor, a a cum are ea efecte
asupra unui om foarte ra ional. În realitate omul nu dispune de o libertate absolut de
conduit iar ra ionalitatea unui om are diferite nuan e, neexistând un model abstract
de ra ionalitate uman individual . Poate de aceea coala pozitivist italian plecând
de la aceste limite ale colii clasice a încercat s r stoarne perpectiva de cercetare,
modificând premisele. Omul nu este liber ci, dimpotriv , fiecare ac iune a sa este
determinat de factori biologici, iar pedeapsa nu se justific decât ca o manier de a
proteja societatea în fa a individului damnat s fie infractor.

18
 CAPITOLUL III
CRIMINOLOGIA ETIOLOGIC

I. Explica ii de natur biologic ale comportamentului infrac ional

1. Tr s turi comune tuturor explica iilor de ordin biologic.

Efervescen a creat de descoperirile tiin ifice ale secolului XIX, a determinat

oamenii de tiin s caute explica ia comportamentului infrac ional în structura
biologic a individului. R spunsul c utat de atâtea mii de ani p rea s fi fost tot
timpul la vedere. La început ace ti autori s-au bucurat de o mare notorietate ,
demersul lor determinând i crearea unei noi tiin e i anume antropologia criminal ,
iar mai apoi, aceasta din urm , s-a numit criminologie.
Dincolo de diferen ele care exist între autorii care au sus inut c infrac iunea
are o cauz biologic , se pot eviden ia mai multe tr s turi comune tuturor
explica iilor de ordin biologic.
Comportamentul infrac ional, în opinia acestor autori, nu poate fi imputat
individului, deoarece acesta este o disfunc ie a organismului ( fie c ea este de natur
antropometric , cromozomial sau genetic ).
În al doilea rând, se sus ine c infractorul este victima propriului s u organism,
el nu are libertatea de a decide comiterea sau nu de infrac iuni, el fiind constrâns de
status-ul s u biologic.În consecin infractorul nu trebuie s fie pedepsit ci trebuie
tratat, putându-se aplica i tratamente preventive, înainte de comiterea unei fapte,
pentru ca acest criminal înn scut s nu ajung s i comit infrac iuni.
Poate c ceea ce a determinat ace tia autori s sus in aceast abordare, este
ideea lui Aristotel, c trebuie s existe o concordan între form i fond, mai exact
între aspectul unui individ i moralitatea sa. G.B. Della Porta a sus inut c exist o
leg tur evident între fizionomia unui individ i calit ile sale morale ( cap de brut ,
privire de asasin)3. F.J. Gall a încercat s stabileasc o corela ie între forma craniului
i func iile intelectuale ale omului4.

2. Reprezentan i de seam ai explica ilor de natur biologic .

3
Metoda lui Della Porta se numea fiziognomie
4
Metoda lui s-a numit frenologie.

19
 a. Cezare Lombroso, (1835-1909) este cel care a consacrat acest tip de
abordare a fenomenului infrac ional punând bazele colii pozitiviste italiene. El a
sus inut teoria criminalului atavic conform c reia criminalii nu sunt altceva decât
r m i ele unui stadiu timpuriu de dezvoltare. El fost influen at de ideile
evolu ioniste ale lui C. Darwin. i teoria recapitula iei a lui E. Haeckel. Conform
teoriei recapitula iei, dezvoltarea individului, de la nou-n scut la adult, recapituleaz
dezvoltare speciei, repetând pe scurt i rapid toate stadiile de dezvoltare a speciei sale.
Astfel criminalii nu reu esc s parcurg toate stadiile de evolu iei a speciei umane i
r mân la un stadiu anterior de evolu ie.
C. Lombroso a sus inut i a argumentat cu picanterii faptul c omul civilizat,
în epoca copil riei sale, în mai multe privin e, prezint însu irile omului s lbatic(
copilul este mincinos pentru a capta aten ia, egoist, indolent i lene etc.). A mai
sus inut c crima este o copil rie prelungit sau o s lb ticie r mas în mijlocul
civiliza iei i faptul c la organismele inferioare crima este regula ( adulterul la berze,
asocierea castorilor r uf c tori, calul care chiop teaz doar pentru a nu merge la
lucru, albinele care dup ce au descoperit alcoolul nu mai lucreaz etc.).La s lbatici
este exemplificat ideea cu cazurile de canibalism juridic, prostitu ie în onoarea
oaspe ilor, violul ca modalitate de c s torie, etc. La omul normal ajuns la o dezvoltare
deplin nu exist comportament infrac ional. Ulterior a recunoscut c nu doar aspectul
fizic influen eaz ci i unele maladii mentale.
Sus inerile lui Lombroso ar putea fi reduse la câteva idei de baz .
- Criminalii se deosebesc de non-criminali prin numeroase anomalii fizice sau
psihice (m rimea capului, asimetria fe ei, dimensiunile excesive ale pome ilor, defecte
ale ochilor, urechi de dimensiuni neobi nuite, nas strâmb, buze c rnoase, denti ie
anormal , lungimea excesiv a bra elor, b rbie proeminent sau excesiv de lung ,
abunden a, varietatea i precocitate zbârciturilor, idio ii, imbecilii, paranoicii,
epilepticii, istericii, cei cu sistem emo ional instabil, etc.) .
- Criminalul este un anumit tip de specie uman , un tip antropologic degenerat,
fiind un tip înn scut.
- Criminalul este un tip uman a c rui evolu ie nu s-a finalizat, fiind un s lbatic
într-o lume modern .
- Criminalitate se mo tene te, determinând o alt carier criminal .

20
 Fiind de forma ie medic, metoda s-a de baz a fost una experimental ,
constând în m surarea craniilor unor de inu i i apoi prin colectarea i prelucrarea
datelor antropometrice. Dac la început sus inerile sale au declan at un interes imens
în lumea tiin ific , spre sfâr itul carierei a trebuit, sub presiunea cercet rilor f cute,
s accepte c exist i criminali care nu sunt înn scu i i c exist i alte împrejur ri
care influen eaz comportamentul infrac ional.
Marele s u merit este c prin aceast dezbatere a declan at un interes imens
pentru antropologia criminal , care din 1885 se va numi criminologie.

b. R. Garofalo (1852-1934) are meritul de a fi consacrat denumirea de

criminologie, înlocuind mai vechea denumire de antropologie criminal . El public în
anul 1885 cartea sa numit „Criminologie” care face o evaluare a cercet rilor în acest
domeniu.
El sus ine c doar delictele naturale ar trebui incriminate, deoarece acestea
lezeaz sentimentele altruiste specific umane: mila i cinstea. Delictele artificiale sunt
o pur crea ie legislativ a puterii politice, având un caracter conjunctural. Criminalul,
fiind indiferent afectiv, este un monstru în plan moral dar substratul fiziologic al
monstruozit ii sale nu a putut fi înc dovedit tiin ific. Recunoa te îns c este
imposibil s se stabileasc un criteriu exact de delimitare a oamenilor one ti de
criminali. Face parte din coala pozitivist italian deoarece consider criminalul ca
fiind un anormal, o fiin diferit de restul oamenilor one ti.

c. E. Kretschmer (1888-1964) consider c exist o corela ie între constitu ia

corporal i înclina ia pentru comiterea anumitor infrac iuni. Tipul picnicform (
cuprinde indivizii corpolen i i scunzi, adeseori inteligen i i expansivi) este înclinat
spre în el ciuni sau fraude. Tipul leptomorf ( cuprinde indivizii înal i i slabi, slab
adapta i social) este înclinat spre infrac iuni contra patrimoniului i au tendin a de
recidiv . Tipul atletomorf ( cuprinde indivizii atletici) are tendin de criminalitate
brutal i tendin de recidiv . Tipul disoplastic ( cuprinde acei indivizi înapoia i fizic
i intelectual) sunt înclina i spre delicte sexuale i opereaz în mod nea teptat.

d. H.A. Witkin i S. A. Mednik, cercet tori danezi, plecând de la cazul unor

criminali celebri care aveau o anumit anomalie cromozomial , în urma unui studiu
amplu ( realizat în 1977), au sus inut c exist o corela ie între comportamentul

21
infrac ional i anomaliile genetice, în sensul c indivizii care au formula
cromozomial 47xyy, având un cromozom y suplimentar, sunt predispu i la un
comportament infrac ional într-o pondere de 42 %, spre deosebire de oamenii f r
abera ii cromozomiale pentru care riscul infrac ional ar fi de doar 9.3%. La fel i în
cazul când abera ia cromozomial este de tipul 47xxy. Cromozomul y suplimentar ar
determina comportamentul agresiv, fiind astfel „cromozomul criminal”. Cercet ri
complexe au demonstrat c o stabilirea unei astfel de corela ii este hazardat .

e. Dupre sus ine c exist trei instincte care domin activitatea uman :
instinctul de conservare, instinctul de reproducere i instinctul de asociere. Aceste
instincte sunt susceptibile de anomalii prin exces, prin atrofie sau chiar inversiune.
Anomaliile acestor instincte pot determina un comportament infrac ional.

f. H. Laborit a sus inut c activitatea infrac ional este determinat de

contradic ia dintre individul biologic i omul social. Primul se caracterizeaz prin
etajarea creierului pe trei nivele. Primul nivel este reprezentat de creierul vechi,
comun la toate speciile care comand comportamentul instinctiv. Al doilea nivel este
reprezentat de calota cortical sau sistemul limbic caracteristic mamiferelor
superioare care coordoneaz afectivitatea. Ultimul nivel, neo-cortexul, constituie
pentru om baza func ional a imagina iei i creativit ii. Omul social se na te într-o
re ea socio-cultural , care trebuie s -i creeze automatisme de gândire i ac iune
necesare men inerii ordinii sociale. Aceast cuprindere în re eaua sociocultural poate
genera un sentiment de insatisfac ie i apoi angoas care se poate dep i de
respectivul individ, în modul cel mai simplu i mai brutal i anume prin înc lcarea
regulilor sociale.

g. E. O. Wilson, a creat sociobiologia explicând apari ia anumitor institu ii

sociale plecând de la structura genetic . Sociobiologia este capabil , în opinia lui
Wilson s explice numeroase fenomene ce in de societatea uman : r zboaie, devia ii
sexuale, altruism i egoism, religia, morala i cultura, a a cum sociobiologia a explicat
anumite comportamente la animale. Impactul sociobiologiei a fost la fel de însemnat
ca i enun area teoriilor lombrosiene, doar c dezbaterea a coborât de la structura
craniului la genetic . Pân acum nu s-a descoperit nici o gen a infractorului de i s-au
realizat numeroase cercet ri. Nu lipsit de interes este i faptul c eventuala

22
descoperire a unei astfel de gene a criminalului ar pune serioase probleme de etic
social . Doctrina nazist a aplicat exact o astfel de dogm cu privire la existen a unei
rase superioare, rasele inferioare trebuind s fie eliminate ( evrei, igani, etc.).

23
 II. Explica ii de natur psihologic ale comportamentului infrac ional

1. Tr s turi comune tuturor explica iilor de ordin psihologic.

Viziunea psihologic propune urm toarea explica ie: comportamentul

antisocial este determinat de problemele de personalitate. Exist nuan e ale
tr s turilor de personalitate, infractorul putând fi un nevrozat emotiv, un egocentric,
un imatur afectiv. El este influen at de complexe din propria perioad de formare a
personalit ii( conflictele din perioada infantil , cele legate de sexualitate, cele legate
de sentimentul de inferioritate).
Omul, spre deosebire de explica iile de ordin biologic, nu se na te criminal dar
se na te cu tendin e spre criminalitate. Uneori, din cauza unor tulbur ri de
personalitate, tendin ele se i concretizeaz într-un comportament antisocial.
Ca urmare a studiilor efectuate, nu s-a dovedit c nivelul de inteligen al
individului, a a cum este consacrat m surarea lui ast zi, are o influen major
asupra comportamentului infrac ional. Au existat i p reri contrare care s-au bazat în
general pe o impresie personal a autorului.
Dac o persoan comite o infrac iune în stare de iresponsabilitate, chestiunea
trat rii ei nu revine criminologie i exclusiv medicinei. Criminologia trebuie s se
ocupe de indivizii responsabili din punct de vedere intelectual care comit infrac iuni.
R spunsul la întrebarea de ce un nebun comite fapte antisociale trebuie s încerce s îl
dea psihiatria i nu criminologia.

2. Reprezentan i de seam ai explica ilor de natur psihologic .

a. Z. Freud a încercat s demonstreze existen a unei personalit i antisociale

ce ine îns de sfera psihologie normale. Teoria freudian a fost elaborat în 2 etape:
A. Într-o prim faz Freud a considerat c structura psihicului uman era
compus din incon tient ( izvorul tuturor impulsurilor instinctive, i nu poate fi
relevat în nici un mod), precon tient ( care putea fi relevat în anumite circumstan e
speciale) i con tient. Între cele trei nivele ale psihicului uman impulsurile circul
ascendent i descendent.

24
 B. Într-o a doua faz Freud a considerat c via psihic este guvernat de 3
instan e: Eul, Sinele i Supraeul.
Eul este con tiin a de sine, nucleul personalit ii în alc tuirea c ruia intr
cuno tin ele i imaginea despre sine, precum i atitudinile con tiente sau incon tiente
despre cele mai importante interese i valori.
Supraeul este con tiin a moral , expresie a existen ei individului în societate,
purt torul normelor etico-morale i al regulilor de convie uire social . Este achizi ia
recent i fragil a individului fiind un triumf un elementului con tient asupra
elementului incon tient din care provine atât Eul cât i Supraeul.
Sinele este polul pulsional al personalit ii, depozitar al tendin elor instinctive
predominat sexuale i agresive, care pune organismul în tensiune. Este alc tuit dintr-
un complex de instincte i tendin e refulate, are un caracter apersonal i nu e tr it
con tient. Este o realitate psihic adecvat dar nerelevat con tiin ei realit ii
obiective fiind componenta biologic a personalit ii.
Mecanismul de func ionare al psihicului uman se bazeaz pe colaborarea între
cele 3 instan e. Astfel, Eul încearc s realizeze un echilibru între pulsiunile
instinctive pe de o parte, i con tiin a moral pe de alt parte. Procesul prin care
instinctele se transform în comportamente sociale se nume te sublimare. Dac un
instinct nu reu e te a fi sublimat atunci el este deturnat spre alte activit i prin
procesul numit compensare. Dac nici prin compensare nu se reu e te st pânirea
instinctului atunci, Supraeul, ca un fel de represiune, trimite pulsiunea în incon tient,
care va putea s erup în mod necontrolat ( ticuri, manifest ri violente etc.,).
E uarea tentativelor de sublimare sau compensare a conflictelor interioare ale
individului pot conduce la o inadaptare a celui în cauz i, în final, pot determina
trecerea la actul infrac ional.

b. A. Adler a sus inut teoria complexului de inferioritate. El sus ine c fiecare

individ are înn scut sau dobândit un sentiment de inferioritate în func ie de diferite
criterii ( aspect fizic, vârst , inteligen , ras , clas social , instruc ie). Sentimentul de
inferioritate declan eaz dorin a individului de a- i dep i propria condi ie prin
compensare sau supracompensare. Acest mecanism st la baza progresului
individului. Dac deficien a nu e dep it , sentimentul de inferioritate poate s
degenereze în complex de inferioritate. Complexul de inferioritate poate genera
comportamentul infrac ional deoarece este o cale facil ca individul s î i compenseze

25
complexul. ( cei care comit infrac iuni pentru a ie i din anonimat prin apari ia media,
etc.)

c. E. De Greef a sus inut teoria psihomoral . Conform acesteia, structurile

afective sunt guvernate de dou categorii de instincte: de ap rare ( manifestat prin
team , fug , agresiune etc.) i de simpatie (presupune acceptarea celuilalt). Inteligen a
individului poate solu iona eventualele conflicte dintre cele dou instincte, dar de
regul în caz de conflict omul prefer securitatea în detrimentul simpatiei.
În cursul copil riei aceste instincte se pot altera determinând un sentiment de
injusti ie, o stare de inhibi ie i în final indiferen a afectiva. În opinia lui De Greff
procesul criminogen cuprinde 3 etape. Prima, faza asentimentului temperat când are
loc o degradare progresiv a personalit ii ca urmare a unor frustr ri repetate. Apoi
faza asentimentului formulat când individul accept comiterea crimei i î i caut
justific rile, iar în final ultima etap este reprezentat de criz când individul a teapt
doar momentul potrivit pentru comiterea crimei.
În opinia acestui autor, diferen a dintre un infractor i un noninfractor este dat
de gradul de indiferen afectiv .

d. J. Pinatel a sus inut teoria personalit ii criminale. Astfel tr s turile

morale frecvent întâlnite la infractori ( egocentrismul, labilitate psihic , agresivitate i
indiferen a afectiv ), luate izolat nu sunt specifice doar infractorilor ci doar reunirea
lor într-un ansamblu articulat ar reprezenta nucleul central al personalit ii criminale.
Infractorul nu este o specie uman particular diferit de oamenii normali,
diferen a e dat de nivelul pragului delincven ial. Fiecare om în împrejur ri
excep ionale poate deveni infractor, diferen a e dat doar de intensitatea stimulului
pentru infrac iune care la oamenii one ti trebuie s fie foarte ridicat pentru a
determina un comportament infrac ional spre deosebire de cei care au o personalitate
criminal .

26
 III. Explica ii de natur sociologic ale comportamentului infrac ional

1. Tr s turi comune tuturor explica iilor de ordin sociologic.

Toate explica iile de natur sociologic mut centru de greutate, de pe individ
i de pe fizicul sau psihicul s u, pe mediul social în care se na te sau în care tr ie te.
Se sus ine c nu structura psihic sau fizic a omului îl determin s comit
infrac iuni ci mediul social. Toate aceste teorii pleac de la premisa c omul este o
fiin prin esen social , f r o societate în care s tr iasc neputând fi imaginat
existen a uman . De aceea societatea în care tr im este cea care ne influen eaz
comportamentul. Crima trebuie analizat doar din perspectiv social , deoarece în
lipsa societ ii nu se poate comite o fapt care s fie antisocial .
Mediul social, ca i cauz exogen a comportamentului criminal, intereseaz
sub patru aspecte:
- Impactul pozi iei geografice i a urbanismului. Aceast abordare a plecat de
la apari ia primelor statistici criminale, sau de la preocuparea tot mai accentuat a
autorit ilor de a explica fenomenul infrac ional plecând de la o analiz empiric i
statistic a fenomenului.
- Influen a condi iilor economice a indivizilor. Aceste explica ii au fost
dezvoltate i chiar aplicate în blocul comunist. Dac oamenii ar fi egali din punct de
vedere economic, ar disp rea lupta dintre clasa îmbog i ilor i cea a s racilor, astfel
s-ar pierde i motiva ia de a se comite infrac iuni. Urmarea ar fi c în societatea
comunist perfect dreptul penal s-ar desfiin a de la sine.
- Influen a condi iilor socio-economic în procesul de integrare pluricultural a
emigran ilor. Abordarea a fost determinat de existen a unor zone cu criminalitate
crescut în zonele cu foarte mul i emigran i.
- Efectul de etichetare pus de societate infractorului. Cu alte cuvinte
criminalitatea este creat de organismul social care incrimineaz anumite
comportament, care pune anumite etichete individului. Cel care încalc o regul
social nu este un infractor ci este doar etichetat ca fiind infractor.
Toate aceste abord ri nu înl tur îns responsabilitatea autorului, care
indiferent de mediul social din care provine sau în care tr ie te poate s decid liber
dac s comit infrac iuni sau nu.

27
 2. Reprezentan i de seam ai explica ilor de natur sociologic .

a. L. Quetelet( 1796-1874) i A. Guerry ( 1802-1866), adep i ai colii

geografice au elaborat legea termic a criminalit ii. Conform acesteia, infrac iunile
contra persoanei predomin în sud i în anotimpul cald, în schimb infrac iunile contra
patrimoniului predomin în nord i mai ales iarna. Constatarea lor a plecat de la
analiza primelor statistici criminale realizate la nivelul Fran ei i apoi publicate.

b. A. Lacassagne ( 1843-1924) mentor al colii lyoneze a elaborat o teorie

sociologic ce poate fi rezumat în câteva aforisme.
„ Orice act d un tor existen ei unei colectivit i este o crim ”
„ Orice crim este un obstacol în cale progresului”
Mediul social este supa de cultur a criminalit ii; microbul este criminalul,
un element care nu are importan decât în ziua în care g se te supa care îl face s
fermenteze”
„ Societ ile î i au criminalii pe care îi merit ”.

c. K. Marx ( 1818-1883) i F. Engels ( 1820-1895), reprezentan i ai colii

socialiste au sus inut c infrac ionalitate este generat de inegalitate economic , iar
pentru c baza capitalismului este inegalitate economic , acesta este tot o cauz a
criminalit ii.

d. G. Tarde ( 1843-1904), fondatorul colii interpsihologice, a sus inut c

mediul este factorul criminogen principal iar imita ia are rolul preponderent în
formarea comportamentului infrac ional ( coala str zii este ca o academie pentru
infractori). Astfel un comportament imoral va ie i în evident i va putea fi imitat de
ceilal i. Este nu doar un pericol prin el însu i ci i un izvor pentru cei care îl cunosc i
care pot s -l imite. Cu toate acestea Tarde nu consider c imita ia înl tur alegerea
individului, care r mâne responsabil i vinovat pentru faptele sale, propunând o mai
bun individualizare a sanc iunilor inând cont de particularit ile infractorului.

e. E. Durkheim ( 1858-1917) principalul reprezentant al colii sociologice, el

a sus inut c infrac iunea este un fenomen de normalitate social , criminalitatea
existând de când se cunoa te lumea. Fenomenele sociale au acelea i leg turi de

28
cauzalitate ca i fenomenele fizice din mediul înconjur tor. Faptele de ordin moral
fiind fapte sociale înseamn c infrac ionalitatea este un fapt normal al societ ii, este
un fenomen natural legat de condi iile fundamentale ale vie ii sociale. Crima se
define te prin raportare la imaginea comun pe care membrii societ ii o au asupra
ceea ce ar trebui s fie comportament normal. Mai mult decât atât crima este i un
factor de s n tate public .
Tot el introduce i conceptul de anomie, cu sensul de sl bire a rolului normelor
sociale, atunci când acestea nu permit individului satisfacerea unor idealuri de
bun stare economic sau status social. Într-o astfel de situa ie, individul, ca s - i
ating idealurile, este capabil s treac peste prescrip iile normei.
Utilitate pedepsei este dat de faptul c ea protejeaz integralitatea regulilor
înc lcate de infractor, pedeapsa fiind riscul profesional al infractorului.
Ca metod de cercetare el acord o importan deosebit faptului, studiului
empiric al realit ilor concrete i verificabile.

f. V. V. Stanciu, criminolog de origine român a studiat criminalitatea din

Paris, concluzionând c mediul urban are o influen deosebit asupra criminalit ii.
Cercetarea mai multor arondismente pariziene, a dus la concluzia c inadaptabilitatea
emigran ilor la mediul parizian explic s vâr irea anumite infrac iuni, iar construc ia
de locuin e foarte modeste i suprapopulate produce o poluare prin zgomote i condi ii
de promiscuitate care exacerbeaz starea nervoas a locatarilor i conduc adesea la
crim .

g. C. R. Shaw (1895-1957) a sus inut teoria ecologic . Conform acesteia

circumstan ele sociale i economice ale unei zone geografice determin o influen
decisiv asupra nivelului criminalit ii. Teoria a fost elaborat urmare a cercet rilor
efectuate în anii 30 în Chicago, conducând la formula celebr arie delincven ial . (
zone r u famate)

h. E. H. Sutheland ( 1883-1950), a dezvoltat teoria asocia iilor diferen iate.

Ideea central a autorului este aceea c comportamentul criminal este unul înv at. El
a sus inut mai multe teze:
- comportamentul criminal este unul înv at i nu mo tenit, cel care nu a avut o
surs de înv are nu poate s inventeze crima;

29
 - înv area se realizeaz în contact cu alte persoane, printr-un proces complex
de înv are;
- înv area se realizeaz mai ales în cadrul unui grup restrâns de persoane;
- procesul de înv are presupune asimilarea tehnicilor de comitere a
infrac iunilor, orientarea mobilurilor, a ra ionamentelor i atitudinilor;
- un individ devine criminal dac interpret rile defavorabile respectului legii
domin interpret rile favorabile, cei care devin criminali sunt în contact cu modele
criminale, fiind departe de modele oneste;
- forma ia criminal nu se dobânde te doar prin imita ie fiind nevoie de un
proces mai complex de înv are.

i. T. Sellin a sus inut teoria conflictelor de culturi. Dup el crima rezult din
conflictul care se na te în societate între norme de conduit diferite. El lanseaz doar
ipoteze cu un gard mai mare de probabilitate, fiind sceptic în ceea ce prive te
r spunsul la întrebarea care ar fi cauzele comportamentului infrac ional. Conflictul
cultural desemneaz lupta dintre valorile morale aflate în dezacord. Uneori prin
respectarea regulilor de conduit ale unui grup, s-ar putea s încalci reguli ale altui
grup. Prin cultur autorul desemneaz totalitatea ideilor, institu iilor i produselor
muncii care, aplicate la grupuri determinate de fiin e umane, permite a se vorbi de
regiuni culturale, despre tipuri de cultur . Sursa acestei teorii au reprezentat-o situa ie
emigran ilor în SUA.

j. R. K. Merton a fost adeptul teorie anomiei. Dup el, anomia este o stare
social de absen sau de sl bire a normei. Cultura reprezint ansamblul de valori
sociale care stabile te scopurile spre care s tind un individ. Organizarea social
printr-un ansamblu de norme i institu ii stabile te care sunt mijloacele prin care se
pot atinge scopurile. Existen a unui eventual conflict între mijloacele legitime i
posibilit i, determin o stare de anomie i în final determin individul s încalce
norma care nu-i permite atingerea scopului.

k. H. Becker, a lansat teoria angajamentului, în conformitate cu care individul

respect legea pentru a nu pierde avantajele pe care le presupune via a social în care
este angajat. Infractorul care nu este implicat în via a social , prin comiterea unei

30
infrac iuni, el nu are nimic de pierdut. Mai mult decât atât, el enun câteva tehnici de
neutralizare folosite de infractor pentru a- i justifica faptele:
- societatea este de vin deoarece ea l-a determinat s devin infractor;
- activitatea infrac ional o consider ca fiind legal ;
- consider juste ac iunile sale, el doar f când de unul singur dreptate;
- condamnarea oamenilor legii care sunt mai corup i i mai infractori decât el;
- el acord prioritate unor interese de grup, chiar dac grupul e în conflict cu
legea.

l. D. Szabo este autorul al teoriei integr rii culturale diferen iate. În opinia lui
fiecare societate prezint o combina ie specific de trei elemente: structura social
(distribu ia popula iei dup diverse criterii), cultura ( ansamblu de cutume, valori i
reguli de orientare a conduitei) i personalitatea de baz ( profilul psihologic dobândit
urmare a procesului de socializare). În func ie de gradul de convergen a acestor trei
elemente exist societ i integrate unde criminalitate este redus , exist societ i
par ial integrate unde criminalitatea este mare i societ i neintegrate unde
criminalitatea este foarte ridicat .

31
 IV. Explica ii de natur multifactorial ale comportamentului
infrac ional.

Nemul umi i de nici una dintre explica iile unilaterale ale fenomenului
infrac ional, unii autori, au reu it s treac peste diferen ele de abordare dintre
explica iile de ordin biologic, psihologic sau sociologic, propunând explica ii
multifactoriale.
a. E. Ferri, un admirator declarat al lui Lombroso, a sus inut c omul comite
infrac iuni, nu ca o libertate a sa de voin ci prin tirania fatal a organismului s u
anormal i a mediul exterior. Combina ia acestor multipli factori conduce la
specificitatea fiec rui infractor. Exist trei categorii de factori care îl determin s
comit infrac iuni: factori antropologici (structura fizic , structura psihic , vârsta
sexul), factori cosmo-telurici ( climat sol, produc ia agricol ) i factori de mediu
social (densitatea popula iei, religia, sistemul de educa ie, alcoolismul, organizarea
economic i politic etc.)
Pe plan juridic el a propus înlocuirea no iunii de responsabilitate penal cu cea
de responsabilitate social . Aceasta din urm poate fi angajat f r a fi necesar i
vinov ia, fiind suficient periculozitatea sa. Un individ ar putea s fie periculos
social chiar înainte de a comite infrac iuni i pentru aceasta ar trebui s i se aplice
m suri de siguran care trebuie s înlocuiasc pedepsele. ( dintre m surile de
siguran pot fi amintite: deportarea celor irecuperabili, pedeapsa capital , m suri
medicale preventive etc). Din p cate aceste m suri de siguran , pentru înl turarea
persoanelor prezumate social periculoase, au fost experimentate de Germania nazist ,
de Italia fascist i de Uniunea sovietic comunist .
Pentru a stabili cine este în stadiul de persoan irecuperabil sau dimpotriv
recuperabil , Ferri propune introduce examinarea medical a infractorului, propune
urm rirea evolu ie sale spre recuperare i studiul mediului social c ruia îi apar ine
infractorul.
b. F. von Liszt, celebru penalist german, conciliind cauzele endogene cu cele
exogene ale comportamentului infrac ional a spus simplu: Crima este produsul
factorilor individuali i a factorilor sociali care sunt prezen i în momentul comiterii
crimei. Consecin a acestor afirma ii care par doar simple constat ri este c în

32
aplicarea unei pedepse trebuie s se in seama atât de gravitate faptei cât i de
periculozitatea infractorului.
c. S. i E. Glueck, la Universitatea Harvard au f cut în anii 40 ai secolului
trecut un amplu studiu asupra cauzelor pentru care copiii din zonele s race nu devin
infractori. Concluzia a fost c infrac ionalitatea nu are cauze exclusiv biologice, nu
are cauze nici exclusiv socio-culturale, ci c ea deriv din interac iunea anumitor
for e somatice, intelectuale, socio-culturale sau inând de caracterul persoanei.
Delincven ii se deosebesc de non-delincven i din cinci punte de vedere: fizic, caracter,
atitudine, psihologic i socio-cultural.

33
 CAPITOLUL IV
Criminologia judiciar

1.Dreptul de a pedepsi.

Prima întrebare la care va trebui s r spundem este aceea de a ti dac exist

sau nu un drept de a pedepsi. Indiscutabil c abordarea acestei chestiuni din
perspectiv filozofic ar determina o analiz interminabil , de aceea prefer m s
r spundem la aceast întrebare a a cum a f cut-o T. Pop, în cursul s u de
criminologie. El considera c infrac iunea este o consecin fireasc a vie ii sociale i,
în aceea i m sur pedeapsa trebuie s fie consecin a fireasc a comiterii infrac iunii.
Ea este absolut necesar pentru conservarea ordinii i vie ii sociale, fiind reac ia
fireasc a societ ii împotriva actului antisocial. Din acest motiv pedeapsa este un
fenomen natural, îndeplinind o func ie necesar ap r rii sociale5.
Urm toarea întrebarea care se pune , în cazul în care am stabilit c exist un
drept de a pedepsi, este aceea de a stabili fundamentul acestui drept. R spunsurile la
aceast întrebare pot fi încadrate în trei categorii: teorii absolute, teorii utilitare, si
teorii eclectice.
Sistemele bazate pe teorii absolute nu se preocup în mod special de scopul
sau de utilitatea pedepsei ci au mai presus de toate satisfacerea unor idei pasionale,
(r zbunarea), mistice ( îmbunarea zeilor), religioase (expia iunea divin ) sau morale (
ideea de justi ie). Este drept i just ca cel care a comis o infrac iune s - i primeasc
r splata pentru fapta sa, ea fiind o retribu ie propor ional cu râul comis, este mijlocul
de expia iune a infrac iunii. Forma cea mai rudimentar a expia iunii a fost r zbunarea
privat , apoi r zbunarea social , r zbunarea religioas sau expia iunea divin i
talionul.
Sistemele bazate pe teoriile utilitariste pornesc de la ideea c pedeapsa se
justific prin necesitate sa i ea nu serve te nici unei idei sau pasiuni, ci doar unor
interese practice. Nu este important fundamentul pedepsei ci sunt mult mai importante
func ia i scopul pedepsei. Societatea are dreptul s pedepseasc , nu din considerente
de ordin moral ci pentru c pedeapsa este o m sur i util pentru conservarea i

5
T. Pop, Curs de Criminologie,Ed. Institutul de Arte Grafice « Ardealul », Cluj, 1928, p.184.

34
ap rarea ei. Ceea ce s-a întâmplat nu se poate modifica i de aceea, trebuie s ne
preocupe viitorul, ca infractorul s nu mai comit în viitor alte infrac iuni.
Sistemele bazate pe teoriile eclectice încearc s medieze aceste extreme,
pedeapsa având un dublu fundament, adic se aplic în scopuri pragmatice dar este
limitat în acela i timp i de exigen e de ordin moral. Dreptul de a pedepsi se
întemeiaz în acela i timp pe justi ie i utilitate. El are dou limite justi ia i utilitatea.

2. Evolu ia dreptului de a pedepsi.

În doctrina criminologic se consider c în evolu ia dreptului de a pedepsi

distingem 4 perioade:
a. Perioada r zbun rii cu dou epoci distincte:

- epoca r zbun rii private. În aceast perioad infrac iunea i pedeapsa aveau un
caracter privat. Pedeapsa izvora din dorin a de r zbunare a individului i din
instinctul de conservare al victimei care aplica ea îns i pedeapsa. Responsabilitatea
penal era obiectiv i colectiv .
- epoca r zbun rii publice. În aceast perioad pedeapsa este o reac ie social
izvorât din pasiunea vindicativ a societ ii i în interesul ei. Responsabilitatea
penal era colectiv i obiectiv .

b. Perioada r zbun rii divine sau expia iunii. Aceast concep ie teocratic
atribuie dreptului de a pedepsi o origine divin . Statul , autorit ile sunt reprezentan ii
vizibili ai divinit ii, iar legile sunt o revela ie divin . Prin infrac iune se lezeaz
divinitate, iar pedeapsa este mijlocul prin care divinitatea va fi satisf cut .

c. Perioada de tranzi ie determin apari ia primelor corective ale r zbun rii, i

anume talionul i compozi ia. Talionul a fost prima limitare a dreptului de a pedepsi i
un progres însemnat în evolu ia dreptului de a pedepsi. Genul i m sura r zbun rii
sunt limitate la genul i m sura infrac iunii. ( ochi pentru ochi, os pentru os i dinte
pentru dinte). Compozi ia este un al doilea pas important în evolu ia dreptului de a
pedepsi, fiind o limitare nu numai a r zbun rii ci i a talionului, i const în
transformarea economic a r zbun rii i talionului. Ea cost în compensarea cu bani a
r zbun rii. Dac la început negocierea compensa iei o f ceau victima i infractorul,

35
ulterior autoritatea este cea care stabile te aceast compensa ie, trecându-se treptat
spre perioada etatic .
d. Perioada etatic are 4 epoci:
- perioada barbar . Aceast perioad se caracterizeaz prin atrocitatea pedepselor
bazate pe ideea intimid rii i exemplarit ii. Pedepsele aplicate erau pedepsele
corporale, neexistând pedeaps privativ de libertate. Arestarea avea doar un caracter
preventiv i dura pân la aplicare sanc iunii corporale (moartea, b taia, mutil rile).

- Perioada umanitar . Unul dintre ini iatorii reform rii dreptului penal este
Cesare Beccaria, iar consacrare definitiv a umanitarismului se realizeaz odat cu
revolu ia francez . Ideile dominate ale epocii umanitare au constituit coala clasic
penal . Se înlocuiesc pedepsele corporale cu cele privative de libertate, se consacr
principiul nullum crimen sine lege i nulla poena sine lege, egalitatea pedepselor,
personalizarea pedepselor, etc.

- Epoca pozitivist . Ini iativa reform rii scolii clasice o are tot un italian, Cesare
Lombroso. Influen at de ideile evolu ioniste a lui Darwin i teoria recapitula iei a lui
E. Haeckel, el afirm c infractorul nu este decât o varietate biologic inferioar
omului normal. Infrac iunea nu este decât un produs, al cauzelor sau anomaliilor
antropologice. Criminalul este înn scut iar pedeapsa nu se poate justifica pe
considerente morale, pentru c infractorul nu are nici o vin c s-a n scut infractor.
Pedeapsa este doar o m sur de ap rare a societ ii, nefiind nici m car necesar ca
infractorul înn scut s comit infrac iuni. Din ra iuni de ap rare împotriva unei
poten iale infrac iuni a criminalului înn scut se pot lua preventiv m suri de siguran .

- epoca contemporan . Este dominat de conceptul de „drepturi fundamentale al

omului.” Orice sanc iune poate fi aplicat doar în m sura în care nu contravine
vreunui drept fundamental ale omului.

3. Sistemul sanc ionator actual

Acesta este alc tuit din dou mari categorii de sanc iuni. Sanc iuni privative de
libertate i sanc iuni neprivative de libertate.

36
 Dintre sanc iunile privative de libertate cele mai cunoscute, i cele mai des
folosite sunt închisoarea pe timp determinat i închisoarea pe întreaga durat a vie ii (
aceasta din urm are un caracter excep ional în România fiind aproximativ 75 de
persoane condamnate la pedeapsa deten iunii pe via dintr-un total de peste 41 de mii
de persoane aflate în penitenciare. Pentru a î i realiza scopul pedeapsa privativ de
libertate trebuia s fie executat într-un anumit regim. De aceea sunt cunoscute
urm toarele regimuri de executare a pedepsei închisorii.

a. Regimul de închisoare celular . Acesta presupunea izolarea total a

condamnatului ziua i noaptea. În aceea i celul m nânc , doarme i munce te iar
când este scos la plimbare trebuie s poarte o cagul pentru a nu putea fi identificat.
Modelul pentru acest regim de închisoare a fost închisoarea ecleziastic , în care cel
care era închis trebuia s mediteze la faptele sale, f r a mai fi influen at de tenta iile
lumii înconjur toare. S-a constat, practic, c acest regim de executare nu favorizeaz
medita ia, iar dac se aplic pe o perioad ce dep e te o lun de zile poate determina
tulbur ri de ordin psihic. Sistemul celular determin o agravare a caracterului aflictiv
al sanc iunii, este foarte costisitor, e dificil de organizat i nu se poate individualiza în
func ie de progresul condamnatului.

b. Regimul aburnian. Acesta presupune izolarea în timpul nop ii i via a în

comun în timpul zilei pentru munc , hran i exerci ii fizice. Exist i o restric ie
absolut i anume trebuie respectat legea t cerii în mod absolut, adic condamna ii
nu aveau voie s comunice între ei. Este mai pu in traumatizant psihic ca i sistemul
de izolare celular , are elemente de socializare i e mai avantajos economic de
organizat. Cu toate acestea legea t cerii nu putea împiedica total discu iile între
condamna i i implicit pericolul „contamin rii” dintre ei, iar nerespecarea legi t cerii
impune sanc iuni disciplinare suplimetare care de obicei constau în izolarea celular .

c. Regimul progresiv presupune un program de tratament în penitenciar i o

adaptare progresiv spre via a liber , evitându-se trecerea brutal a condamnatului din
starea de de inere în starea de libertate. Dup condamnare de inutul trebuie observat,
iar în func ie de rezultatele observa iei este trimis s - i execute pedeapsa într-un
anumit penitenciar. Apoi urmeaz o faz de ameliorare a regimului de deten ie

37
constând în munca în semi-libertate, apoi liberarea condi ionat i în final eliberarea
lui.
d. Regimul de de inere în comun este cel mai simplu, cel mai avantajos
economic. Se folosesc doar criteriile generale de separare ( femei - b rba i, minori -
majori, recidivi ti - nerecidivi ti). Condamna ii stau împreun ziua i noaptea, în
dormitoare comune i muncesc în ateliere comune. Un astfel de sistem mai mult
corupe decât educ , condamnatul fiind supus influen elor negative ale colegilor de
celul . Exist pericolul de a se constitui asocia ii de infractori în chiar interiorul
celulei sau chiar apari ia unor mici tirani în calitate de efi ai acestor celule. Exist i
riscul victimiz rilor în interiorul celulei.
Constatarea eficien ei reduse a sistemului de sanc iuni privative de libertate a dus
la apari ia a a numitelor sisteme alternative de sanc ionare ( munca în folosul
comunit ii, sistemul de proba iune, mediere penal , compozi ia penal etc). Acestea
sunt mai avantajoase pentru c unele au costuri economice mult mai reduse pentru
comunitate, deoarece statul nu mai pl te te cazarea infractorilor în penitenciare. De i
infractorul simte efectul aflictiv al sanc iunii, acesta poate s duc o via social
normal i din acest motiv nu vor fi probleme cu reintegrarea lui. Acesta poate s - i
sus in economic familia i nu are contact cu mediul infrac ional din penitenciare.
Aplicarea sistemelor alternative de sanc ionare presupune acceptul condamnatului,
ceea ce înseamn de multe ori o recunoa tere i o acceptate a responsabilit ii pentru
faptele sale. Îns , pentru infrac iunile grave singura solu ie este reprezentat de
pedeapsa închisorii.

Dintre sistemele de sanc ionare neprivative de libertate cel mai cunoscut este
amenda care se poate aplica fie singur fie al turi de sanc iunea privativ de libertate.
Ea poate fi foarte u or individualizat iar în caz de eroare judiciar este foarte u or s
fie desp gubit victima erorii judiciare, spre deosebire de sanc iunile privative de
libertate, unde o eventual eroare judiciar nu poate fi înl turat decât pentru viitor,
suferin a inutil fiind desp gubit doar economic. Pentru cei care nu au venituri,
sanc iunea amenzii r mâne f r consecin e aflictive, deoarece ei nu au din ce s
pl teasc amenda. Eficien a este redus i atunci este vorba de cei cu venituri mari,
pentru care o amend de 10 000 de euro nu reprezint mare lucru spre deosebire de o
persoan cu venituri mici, când o astfel de pedeaps ar avea un efect major asupra

38
situa iei sale economice. S-au încercat i se aplic tot felul de sisteme prin care
stabilirea cuantumului amenzii se raporteaz i la situa ia economic a infractorului.
Pentru realizarea reeduc ri infractorilor se pot aplica i anumite sanc iuni
restrictive de drepturi ( pierderea drepturilor electorale, interdic ia de a exercita o
profesie sau meserie, pierderea dreptului de a se afla pe teritoriul unui stat sau pe
teritoriul unei localit i, confiscarea anumitor bunuri etc).

4. Pedeapsa capital

Un aboli ionist convins din perioada modern a umanit ii a fost Cesare

Beccaria, care trecând dincolo de dezbaterile de ordin filosofic despre faptul dac este
justificat sau nu aplicare pedepsei capitale, el face o analiz utilitarist , adic este
eficient sau nu pentru sistemul de sanc iuni penale aplicarea pedepsei cu moartea.
Unul din primele argumente plec de la teoria contractualist , conform c reia
func ionarea societ ii este legal de contractul care se încheie între cet ean i stat.
„Cine e, oare, cel care a dorit s lase altor oameni dreptul de a-l ucide ? Cum,
oare, sfera p r ii minime a libert ii fiec ruia, cedat societ ii, poate s cuprind cel
mai important dintre toate lucrurile, via a ? i dac totu i acest lucru a fost f cut,
cum se împac acest principiu cu altul, care spune c omul nu e st pân pe via a sa, i
cum ar fi putut da altuia sau societ ii întregi acest drept ?
Beccaria argumenteaz de ce pedeapsa cu deten iunea pe via este mai
aflictiv decât pedeapsa capital : „Pentru ca o pedeaps s fie just , nu trebuie s
aib decât acele grade de intensitate care sunt suficiente s -i îndep rteze pe oameni
de infrac iuni ; dar nu exist vreun om care, reflectând la aceasta, s poat alege
pierderea total i perpetu a propriei libert i, oricât de avantajoas ar putea fi o
infrac iune ; a adar, intensitatea pedepsei cu robie perpetu , substituit pedepsei cu
moartea, are tot ceea ce trebuie pentru a îndep rta orice suflet hot rât s o comit ;
„…sufletul nostru rezist mai bine violen ei i durerilor extreme, dar
trec toare, decât timpului i durerii neîncetate ; deoarece se poate spune c se
concentreaz astfel, cu toat fiin a lui, un moment pentru a respinge primele dureri,
dar elasticitatea lui viguroas nu este de ajuns s reziste la ac iunea îndelungat i
repetat a celorlalte dureri”.
” Celui care ar spune c robia perpetu este tot atât de dureroas cât
moartea, i în consecin la fel de crud , eu îi voi r spunde c , adunând toate

39
momentele nefericite ale robiei, ea va fi i mai crud , dar ea se întinde pe toat via a,
iar moartea î i exercit toat for a într-un moment ; i acesta este avantajul pedepsei
cu robia, c -l însp imânt mai mult pe cel care o vede6 decât pe cel care o suport ;
deoarece primul ia în considerare întreaga sum a momentelor nefericite, iar cel de-
al doilea este împiedicat de nefericirea momentului s se gândeasc la cea viitoare.
Toate suferin ele se amplific în imagina ie, iar cel care sufer g se te resurse i
consol ri necunoscute i necrezute de spectatorii care- i pun propria sensibilitate în
locul sufletului nesim itor al celui nefericit”.
Aduce argumente ce in de inconsecven a legiuitorului: „Mi se pare un lucru
absurd c legile, care sunt expresia voin ei publice, care dezaprob i pedepsesc
omorul, comit unul chiar ele i, pentru a îndep rta cet enii de la asasinat, ordon un
asasinat public”.
Unul din argumente const în modul cum este perceput un c l u, ca i
executant al pedepsei capitale: „Care sunt sentimentele fiec ruia despre pedeapsa cu
moartea ? S le citim în atitudinile de indignare i de dispre cu care fiecare om îl
prive te pe c l u, care e totu i un executant nevinovat al voin ei publice, un bun
cet ean care contribuie la binele public, instrumentul necesar siguran ei publice în
interior, a a cum sunt solda ii valoro i în exterior. Care este deci originea acestei
contradic ii ? i de ce este de neînl turat la oameni acest sentiment în pofida ra iunii
? Pentru c oamenii, în adâncul sufletului lor, partea care mai mult decât oricare alta
p streaz înc forma original a vechii sale naturi, au crezut mereu c via a lor nu
este în puterea nim nui în afar de necesitate, care conduce universul cu sceptrul s u
de fier”.
„Pedeapsa cu moartea devine un spectacol pentru cei mai mul i i un obiect
de compasiune amestecat cu dispre pentru al ii ; aceste dou sentimente ocup mai
mult loc în sufletul spectatorilor decât teama salutar pe care legea pretinde c o
inspir ”.
Cu toate acestea problema aplic rii sau nu a pedepsei capitale nu a încetat s
provoace dezbateri aprinse între aboli ioni ti i cei care doresc în continuare aplicarea
pedepsei capitale.
În Europa lucrurile sunt decise din punct de vedere juridic, deoarece Conven ia
European a Drepturilor Omului interzice expres aplicarea pedepsei capitale, dar

6
E mai puternic efectul asupra celor care se imagineaz în situa ia executatului decât impresia
asupra celui care este executat.

40
aceast solu ie nu este împ rt it de SUA unde i ast zi se aplic pedeapsa capital .
Paradoxal este c între 1967 i 1977 , pedeapsa capital a fost abolit în SUA pentru
ca apoi s se reintroduc , justificându-se c nu este o pedeaps neobi nuit i crud
pentru a fi în contradic ie cu Constitu ia Statelor Unite.
Unul dintre principalele argumente în favoarea aplic rii pedepsei capitale este
efectul disuasiv sau descurajant pentru poten ialul infractor. Cu toate acestea statistic
nu s-a putut dovedi acest efect. Criminalitatea nu a sc zut în SUA dup reintroducerea
pedepsei capitale, iar în ultimii ani de i num rul execu iilor a crescut alarmat, nu
acela i lucru se poate spune i despre efectul disuasiv pe care trebuia s -l aib aceast
sanc iune.
S-a pus în discu ie i modalitatea concret de executare a pedepsei care pune
serioase probleme de etic . Curtea Suprem de Justi ie a SUA, a recomandat statelor
s nu mai foloseasc scaunul electric i s utilizeze injec ia letal . Dar, pentru a fi
siguri de efectul produs, injectarea trebuie f cut sub un control medical, ceea ce este
în contradic ie cu deontologia medical care interzice participarea la uciderea unei
persoane. Cu toate acestea au fost situa ii în care efectul injec iei letale s-a produs în
alt ordine decât cea anticipat de c l u. Mai întâi condamnatul a fost ucis în chinuri
groaznice, generându-i-se un stop cardiac, iar mai apoi i-a produs efectul i substan a
anestezic , care ar fi trebuit s produc prima efectul sedativ.
În ceea ce prive te problema costurilor pedepsei capitale lucrurile sunt doar în
aparen simple. În SUA s-a calculat c sumele cheltuite pentru a se ajunge pân la
executarea pedepsei capitale sunt echivalentul a aproximativ 40-50 de ani de deten ie
într-un penitenciar de maxim securitate, ceea ce echivaleaz cu costul de inerii pe
întreaga durat a vie ii. De altfel doar statele foarte bogate î i permit s aplice
pedeapsa capital . Costurile sunt foarte ridicate pentru c trebuie respectate ni te
condi ii speciale de procedur , durata unui proces ajungând uneori la 12-15 ani.
Dintre cei condamna i la pedeapsa capital doar o mic parte ajung s fie i executa i (
200 de executa i în anul 2000 din 3500 de condamna i). E adev rat c exist ri unde
pedeapsa capital se aplic cu costuri minime, dar acestea nu pot fi luate în calcul
deoarece nu se respect regulile minimale ale unui proces echitabil.
O alt problem la fel de grav este faptul c în caz de eroare judiciar nu se
mai poate face nimic pentru cel executat. În ultimii 100 de ani se recunosc oficial 10
erori judiciare în aplicarea pedepsei capitale în statul Texas ( stat campion la execu ii).

41
Nici o procedur penal nu este infailibil , fiind capabil de erori judiciare, ori
acceptarea acestor „daune colaterale” ni se pare nejustificat .
Faptul c o persoan nu este condamnat la moarte nu înseamn c nu
r spunde penal pentru faptele sale, condamnarea la deten iunea pe via practic duce
la înl turarea definitiv a persoanei din societate. Riscul de evadare este foarte redus
în cele mai multe închisori de acest gen.
Neaplicarea pedepsei capitale e i o chestiune de civiliza ie, societatea actual
dispunând de mijloacele necesare pentru a nu se comporta a a cum s-a comportat
infractorul cu victima. Statul prin aplicarea pedepsei capitale, practic face ceea ce
legea îi interzice infractorului s fac , adic s ucid . Pentru c r zbunarea primitiv ,
sau talionul sunt adânc înr d cinate în con tiin a omului mediu, nu e foarte u or a se
modifica aceste percep ii. De aceea credem c în cazul organiz rii unui referendum pe
aceast tem , cei care doresc aplicarea pedepsei capitale ar putea avea succes, sau cel
pu in ar pierde la un scor apropiat.
Acesta poate este motivul principal, dincolo de dezbaterile criminologice,
pentru care în SUA, democra ia popular men ine pedeapsa capital , iar politicienii i
judec torii care sunt ale i se feresc s ac ioneze împotriva majorit ii aleg torilor. În
SUA exist i state unde pedeapsa capital a fost abolit i nu exist o diferen
cantitativ sau calitativ semnificativ a infrac ionalit ii între statele aboli ioniste i
cele care aplic în continuare pedeapsa capital .
Am prezentat doar câteva aspecte din complexa problematic a pedepsei
capitale.

5. Individualizarea sanc iunii.

a. Generalit i. Individualizarea sanc iunii se realizeaz în trei etape:

Individualizarea legal , individualizarea judiciar i individualizarea administrativ .
Individualizarea legal presupune ca legiuitorul în mod abstract s stabileasc
o sanc iune pentru o fapta abstract ( omorul se sanc ioneaz cu deten iune sever
între 15 i 25 de ani i interzicerea unor drepturi). Individualizarea judiciar
presupune aplicarea unei pedepse concrete între limitele prev zute de lege ( de
exemplu 22 de ani în cazul omorului). Individualizarea administrativ presupune
individualizarea regimului de executate ( deten ie în condi ii de maxim securitate,
dreptul condamnatului de a munci f r supraveghere, etc). Legiuitorul se limiteaz de

42
a stabili de fapt cadrul individualiz rii, individualizarea realizându-se în concret de
organele judiciare.
Teoretic, ca regul general , prescris de altfel i în codul penal,
individualizarea se face inând cont de un criteriu obiectiv (fapta comis ) i un criteriu
subiectiv ( persoana infractorului). Aceste împrejur ri avute în vedere trebuie s
existe în materialitate i trebuie consemnate în hot râre, motivându-se alegerea
sanc iunii i a cuantumului ei.
În practic judec torii nu î i motiveaz alegerea cuantumului, a a cum nici
procurorii nu manifest o preocupare special pentru acest subiect, mul umindu-se s
utilizeze formul ri generale ( o pedeaps orientat spre maxim sau o pedeaps
orientat spre minim). Nici avoca ii în pledoariile lor sau în concluziile formulate în
scris nu ating decât foarte rar acest subiect, concentrându-se pe existen a faptei, a
vinov iei i tot formul ri generice de genul ( aplicarea unei pedepse orientat spre
minim).
Apare un paradox, pe de o parte, întreg mecanismul judiciar penal se
concentreaz pe sanc ionarea infractorului, iar atunci când se pune problema aplic rii
unei anumite sanc iuni concrete subiectul este tratat cu u urin . Asta poate releva
faptul c sistemul penal nu este interesat în mod special de cuantumul sanc iunii
(aceasta fiind o chestiune colateral ) ci este interesat în mod special în a sanc iona
infractorul. Realizarea scopurilor pedepsei se face în acest fel printr-o abordare pur
teoretic , mecanicist .
În colile de drept se studiaz în mod special aspectul normativ al sanc iuni,
adic mecanismul legal de individualizare f r a se accentua suficient i dimensiunea
practic ( adic individualizarea concret a unei pedepse). Experien a practic a
magistratului fiind de fapt singura care îl poate ajuta în acest demers, evident cu riscul
inerent oric rui debut în cariera de judec tor, când va aplica sanc iuni destul de
eterogene.
S-a pus problema dac este necesar s se stabileasc limite legale ale pedepsei
sau judec torul poate s aplice sanc iunile inând cont de circumstan ele concrete a
f ptuitorului. R spunsul la aceast întrebare depinde de nivelul de încredere pe care
cet enii îl au în sistemul judiciar i în sistemul legislativ. O încredere mai mare în
puterea politic , ce poate fi controlat prin procesul electoral, va conduce spre un
interval destul de restrâns a limitelor legale de pedeaps pentru a diminua
posibilit ile de individualizare ale judec torului. Dimpotriv existen a unui sistem

43
judiciar credibil va determina stabilirea unor limite foarte largi de sanc ionare sau
chiar posibilitatea acordat judec torului de a alege el sanc iunea care i se va p rea
potrivit pentru reeducarea infractorului.
Unele state au renun at la a stabili un minim special al sanc iunii l sând
libertatea judec torului de a decide plecându-se de la ideea c au trecut vremurile în
care trebuia s ne ap r m prin legi de abuzul judec torilor. Tot din acela i motiv s-a
renun at i la sanc iunile aplicate ope legis, ( cazul pedepselor accesorii care decurg
din pedeapsa principal a închisorii ).

b. Individualizarea sanc iunii raportat la persoana infractorului. În

general în alegerea sanc iunii predomin folosirea criteriului obiectiv. Cuantumul
sanc iunii depinde de elementele obiective ale faptei ( ac iune, inac iune, modul de
s vâr ire, mijloacele folosite, locul i timpul, pluralitatea de fapte, pluralitatea de acte,
pluralitatea de f ptuitori), se ine seama de obiectul juridic al infrac iunii, de urm rile
faptei i de forma i gradul de vinov ie.
Individualizarea raportat la persoana infractorului, starea sa psihofizic (
aptitudinea de a evalua caracterul antisocial, temperament, caracterul) este, de obicei,
cea mai v duvit , acordându-se o importan special antecedentelor judiciare.
Conteaz mult i atitudinea dup comiterea faptei ( repar prejudiciu, c in , a ajutat
victima), dar se ine seama i de statutul social al infractorului.
Una din explica iile pentru care organele judiciare utilizeaz cu preponderen
criteriul obiectiv al faptei este general i de dificultatea de a avea o informa ie de
calitate i complet despre persoana infractorului.
Metodele comune de cunoa tere a personalit ii infractorului sunt : expertiza
psihiatric , evaluare medico-psihologic i ancheta social
Un studiu realizat în Fran a asupra acestui aspect a pus în lumin realit i
alarmante. Astfel în ceea ce prive te caren a calitativ a informa iei a rezultat, dup
studiul a 200 de dosare de individualizare, c se cunosc despre condamnat
urm toarele date:
- caracteristicile socio-demografice (vârst , sex, na ionalitate, reziden ) în
procent de 90%;
-istoria vie ii infractorului este cunoscut în procent de 6%;
- mediul de via actual în procent de 50 %;
- caracteristicile criminologice ale infrac iunii în 5% din cazuri ;

44
 - datele despre infrac iune i pedeaps din perspectiv pur juridic ( încadrarea
juridic , sanc iunea aplicat i cuantumul acestora) în procent de 90-94%7.
Aceste rezultate arat o preocuparea orientat spre cunoa terea caracterului
obiectiv al faptei i o preocupare redus pentru persoana infractorului, sau mai precis
a acelor elemente ce in de persoana infractorului care ar putea influen a eficien a
sanc iunii penale.
În ceea ce prive te caren a calitativ a informa iilor, acela i autor a prezentat
un alt studiu care explic caren a calitativ a informa iilor prin:
- unicitatea expertului evalu rii psihologice sau psihiatrice;
- timpul foarte scurt de examinare a infractorului (45 minute pentru 50% din
cazuri, i doar pentru 20 % mai mult de 2 ore).
- unicitatea întâlnirii dintre expert i examinat 65%. Doar în 10% din cazuri au
fost 3 întâlniri;
- folosirea unor metode de investigare de o complexitate redus .
La toate aceste caren e cantitative i calitative se poate ad uga i faptul c
justi ia nu este inut de aceste rezultate pronun ând solu ii care infirm concluziilor
exper i.
Prin compara ie am putea spune c i sistemul nostru judiciar sufer de lipsa
de informa ii, atât la nivel cantitativ cât i la nivel calitativ. Anchetele sociale au un
caracter pur formal, expertizele psihologice se accept în pu ine dosare, iar expertizele
medico-legale se fac acolo unde legea prevede obligativitatea lor. Judec torul le
acord eficien doar dac pun în discu ie discern mântul infractorului, pentru a se
respecta condi iile legale de angajare a r spunderii penale. Dac rapoartele medico-
legale concluzioneaz c a existat discern mânt în momentul comiterii faptei ele i-au
îndeplinit menirea.

c. Factori care influen eaz alegerea pedepsei. Pe lâng factorii explici i,

prezenta i anterior ( cei ce in de gardul de pericol social al faptei i de persoana
infractorului), doctrina criminologic a pus în eviden i o alt categorie de factori
care influen eaz individualizarea sanc iunii. Dintre factorii care influen eaz
cuantumul sanc iunii pot fi aminti i factorii ce in de func ionarea justi iei i factori
genera i de contextul local i interna ional de la momentul individualiz rii sanc iunii.

7
A-M. Favard, L’individualisation de la peine: paradigme clinique a la réalité des pratiques, în
L’individulaisation de la peine, De Saleilles a aujourd’hui, Ed. ERES, 2001, p.220.

45
 Dintre factorii ce in de func ionarea justi iei pot fi aminti i:
- interesul i pledoaria procurorului;
- pledoaria avocatului;
- num rul de cauze cu acela i obiect;
- politica penal a momentului;
- existen a unui judec tor unic sau instan e colegiale;
- vârsta i experien a judec torilor;
- specializarea judec torilor;
- calitatea alc tuirii dosarului penal;
- situa ia financiar a acuzatului;
- apartenen a la o anumit etnie, ras , sau faptul dac este emigrant;
- durata arest rii preventive;
- exigen a instan elor de apel sau recurs;
- caracterul eligibil sau nu a func iei de judec tor;
- independen a judec torului fa de influen ele economice, politice sau
sociale;
- opiniile doctrinare;
- starea psihic a judec torului;
Dintre factorii lega i de contextul local sau interna ional pot fi aminti i:
- existen a unei infrac iuni foarte mediatizate în acea perioad sau chiar
campanii media pentru reprimarea respectivei infrac iuni;
- situa ia economic local ;
- presiuni interna ionale pentru în sprirea unor sanc iuni;
- existen a unor modific ri legislative.
Trebuie aminti i i factorii lua i în calcul în mod voit, de exemplu imperativele
de gestiune a infractorilor ( gradul de aglomerare din penitenciare, dificult ile
practice de aplicare a unei anumite sanc iuni, modul cum func ioneaz serviciile de
proba iune, etc.).
To i ace ti factori influen eaz sanc iunea i cuantumul ei, iar uneori, din
p cate, sunt mai importan i decât criteriile legale de individualizare. Indiscutabil c
unii dintre ei pot fi înl tura i, dar majoritatea vor continua s influen eze procesul
concret de individualizare judiciar . Influen a acestor factori nu poate fi catalogat
întotdeauna ca fiind un fapt pozitiv sau negativ, ci pur i simplu ca un fapt ce trebuie
luat în calcul.

46
 Analizându-se mai multe dosare penale, empiric s-a putut constata c exist
uneori chiar anumite standarde de sanc ionare. Un lucru pe care îl tie aproape orice
practician este acela c arestarea de c tre judec tor a unui inculpat în timpul
procesului este un indiciu temeinic c i se va aplica o sanc iune privativ de libertate
cu executare.
De exemplu în Fran a sanc iunea privativ de libertate se aplic de obicei în
cazul tuturor crimelor, a formelor grave de delicte contra patrimoniului i a
infrac iunilor ce in de regimul stupefiantelor. Dimpotriv sanc iunea cu închisoare
dar a c rei executare se face în mediu deschis se aplic în caz de conducere sub
influen a alcoolului, sau formele banale de infrac iuni contra patrimoniului8.
În România sistemul de sanc iuni, prev zut de codul penal înc în vigoare,
oblig judec torul s aplice sanc iuni cu închisoarea, amenda penal aplicându-se
doar în caz de insult i calomnie. În general pentru infrac iunile din culp se aplic o
sanc iune cu închisoarea cu suspendare condi ionat la fel ca i pentru conducerea sub
influen a alcoolului. Unui recidivist i se va aplica de regul o sanc iune privativ de
libertate.
Toate aceste standarde penologice create de facto, au i o influen nefast
deoarece de multe ori judec torul din comoditate aplic aceste standarde, f r a mai
analiza în am nunt situa ia particular a infractorului. Fenomenul este favorizat în
România i de supraaglomerarea instan elor cu dosare penale.
La ora actual exist dou tendin e contrare în materie de individualizare. Pe
de o parte, în Europa, se discut despre o l rgire a posibilit ilor judec torului de a
aplica sanc iuni deoarece el cunoa te mult mai bine decât legiuitorul care este situa ia
de fapt i poate propune cea mai bun solu ie. În sens contrar, în SUA, tendin a este
invers i anume de a uniformiza sanc iunile foarte diverse ce se puteau aplica pentru
aceea i fapt , elaborându-se chiar grile de sanc ionare. Se pare c nimeni nu e
mul umit se situa ia în care se afl i dore te s experimenteze solu iile celuilalt.

d.Eficien a individualiz rii. Plecând de la premisa c individualizarea s-a

f cut cu respectarea tuturor canoanelor tiin ifice, atâtea câte sunt ele, nu trebuie s
credem c o astfel de sanc iune va avea succesul scontat i c infractorul nu va mai
comite noi infrac iuni. Exist infractori care au comis o anumit infrac iune fiind

8
M-C. Desdevises, Les risques des standards pénologiques, , în L’individualisation de la peine, De
Saleilles a aujourd’hui, Ed. ERES, 2001, p.230.

47
aproape cert c nu vor recidiva i atunci sanc ionare lor pare inutil . În acela i timp,
exist i infractori care vor recidiva indiferent de cuantumul sanc iunii aplicate, caz în
care individualizarea pare la fel de inutil . O a treia categorie de infractori este
format din persoane ca ar putea atât s recidiveze cât i s devin persoane oneste. În
cazul acestei ultime categorii de infractori individualizarea sanc iunii poate fi
elementul care înclin balan a într-o parte sau în alta. Sistemul de sanc iuni penale are
ca premis existen a doar a ultimei categorii de infractori pentru care individualizarea
poate fi solu ia salvatoare.

48
 CAPITOLUL V
FORME DE CRIMINALITATE

I. Delincven a juvenil

1. Factori de risc în apari ia comportamentului infrac ional al minorilor

În doctrina sociologic se sus ine c existe 3 categorii de factori de risc ai

delincven ei juvenile: raportul frustrare-agresivitate în evolu ia personalit ii
adolescentine, instabilitatea afectiv i comportamental i comportamentul de
evaziune al adolescentului. Ceea ce este interesant este faptul c ace ti factori de risc
sunt ni te dimensiuni normale ale comportamentului minorului.
a. Raportul frustrare - agresivitate presupune faptul c , tinerii r spund mai
frecvent la o stare de frustrare printr-un comportament regresiv, dar agresivitatea
poate fi poten at de un stil de educa ie autoritar. Vârsta adolescen ei este o perioad
plin de frustr ri economice, sociale, sau sentimentale, i de aceea exist riscul ca
nivelul toleran ei la frustrare s fie dep it în anumite circumstan e i aceast
dep ire s determine un r spuns agresiv infrac ional. Ameliorarea st rii conflictuale
se poate realiza fie prin încercarea tân rului de a se adapta convingerilor adul ilor, fie
prin încercarea de a convinge el adul ii c trebuie s se schimbe. De obicei nici una
din solu ii nu d rezultate, fapt care determin tân rul s resping modelul
comportamental adult, cel pu in o anumit perioad de timp.

b. Instabilitate afectiv i comportamental este determinat de contextul

de situa ii contradictorii c rora un adolescent trebuie s le fac fa i de faptul c
personalitatea sa este înc în formare. La acestea se mai adaug i statutul incert pe
care îl are acesta în via a social , în sensul c i se refuz comportamentul copil resc
cerându-i-se s se poarte ca un adult, dar în acela i timp i se refuz acordarea de
drepturi i responsabilit i specifice adul ilor pe motiv c înc este „necopt”. Din
aceast cauz tân rul preia foarte u or idei exotice pe care le sus ine cu convingere ca
în scurt timp s se situeze pe pozi ia diametral opus . Manifest receptivitate i
compasiune pentru problemele comunit ii (teme sociale, teme ecologice, teme
justi iare) pentru ca apoi s fie deranjat de cei care sus in astfel de teme. Atunci când

49
este singur dore te un grup de prieteni, iar când îl are dore te s tr iasc singur.
Aceast instabilitate nu conduce în mod automat la un comportament infrac ional,
fiind nevoie i de asocierea altor factori negativi.
c. Comportamentul de evaziune al tân rului reprezint o reac ie la
momentele dramatice intervenite în mediul familial sau la stimulii negativi din mediul
colar sau din grupul de prieteni. Unii autori au clasificat „fuga” în trei categorii:
voiajul ( considerat un fenomen normal stimulat de curiozitatea adolescentului), fuga
propriu-zis ( manifestat în situa ii conflictuale i stresante) i vagabondajul (
tendin a adolescentului de a p r si definitiv familia sau mediul social). De cele mai
multe ori adolescentul fugar nu ac ioneaz dintr-un impuls propriu, ci este motivat de
argumentele celorlal i adolescen i care îi arat avantajele libert ii, dincolo de
constrângerile familiale sau sociale, în plus este o dovad de b rb ie. Mul i minori
comit infrac iuni dorind s dovedeasc celor din jur c sunt deja maturi, independen i
i puternici. Poate de aceea multe din faptele minorilor se comit în participa ie, tân rul
trebuind s aib martori ai actului de „b rb ie”, acest fapt fiind mai important decât
beneficiul infrac iunii în sine.
În momentul de fa nu exist o teorie general a fenomenului delincven ei
juvenile care s fie unanim sau m car majoritar acceptat . De ceea vom prefera o
abordare mai empiric plecând de la constat rile faptice i mai pu in de la
generaliz rile teoretice.

2. Defini ia delincven ei juvenile

Delincven a juvenil cuprinde totalitatea faptele prev zute de legea penal

comise de minori responsabili penal i a c ror comitere antreneaz r spunderea
penal .
Indiferent de num rul mare de defini ii ale delincven ei juvenile elaborate de
numero i autori, din punct de vedere criminologic intereseaz doar conduitele
antisociale care intr sub inciden a legii penale, care sunt comise de minori ce r spund
penal i evident în situa ia în care respectiva conduit implic i un tratament penal.
Vârsta de la care se angajeaz r spunderea penal a minorilor poate s fie diferit de
la o ar la alta la fel cum i sanc iunile penale pot s difere.

50
 Predelincven a juvenil cuprinde toate atitudini antisociale ( absen e repetate
de la coal , indisciplin , limbaj violent sau obscen, consumul de alcool etc.) i toate
faptele prev zute de legea penal comise de minori care nu r spund penal.
Statistica la nivel na ional în mai 2004 arat c din cei 41817 de de inu i la
acea dat în penitenciarele i centrele de reeducare din România 842 sunt minori.
Procentul este în sc dere fa de ultimul deceniu confirmând tendin a de descre tere a
delincven ei juvenile. Aceste cifre nu pot revela procentul delincven ei juvenile reale
raportat la criminalitatea majorilor deoarece nu se ia în calcul decât criminalitatea
legal , cea sanc ionat cu privare de libertate, dar poate fi un indiciu a acestei rela ii.
În România nu exist studii complexe asupra acestui fenomen.
Majoritatea statisticilor europene vorbesc de o cre tere a criminalit ii
minorilor în ultimii 50 de ani. Cu toate acestea un cercet tor al Departamentului de
Criminologie al Universit ii din Stockholm a verificat dac acesta ipotez este
reflectat i de num rul de persoane tratate medical urmarea unor leziuni determinate
de infrac iuni violente comise de minori. Rezultatele au fost surprinz toare, practic
num rul de victime tratate medical ale infrac iunilor comise de minori este relativ
constat, la fel i cazuri de deces al unor minori victime ale unor infrac iuni.

51
 Este curios cum toate statisticile arat o cre tere a criminalit ii masculine,
feminine i a delincven ei juvenile în schimb num rul victimelor tratate medical a
r mas constant sau a sc zut. Autorii studiului arat c acelea i concluzii pot fi extinse
i la alte ri vest-europene (Olanda, Danemarca i Elve ia). Toate au aceea i
neconcordan , cu excep ia Angliei i a Germaniei unde cre terea oficial a
criminalit i se reflect i în statisticile medicale.
Explica ia pe care au dat-o autorii studiului a fost diferen a de preocupare
pentru fenomenul delincventei juvenile, din partea autorit ilor. În ultimii anii a
crescut num rul de infrac iuni descoperite comise de minori, i nu a procentului real
care este foarte posibil s nu fi suferit modific ri însemnate. La fel de important a
fost i abordarea în mass-media a delinven ei juvenile9. În 1986 anul asasin rii
Primului Ministru suedez, s-au scris cele mai multe articole despre delincven a
juvenil , iar apoi treptat acest fenomen a sc zut din aten ia media, de i dup cifrele
statistice oficiale ar fi trebuit s se reflecte mai des în media cazurile de criminalitate a
minorilor.

9
F. Estrada, Juvenile violence as a social problem . Trends, media attention and societal response, în
British Journal of Criminologie 2001, p.647.

52
 3. Posibile explica ii ale comportamentului infrac ional.

Toat lumea este de acord c nu se poate reduce studiul cauzelor delincven ei

juvenile doar la o singur perspectiv ( fie ea psihologic , sociologic sau chiar
biologic ). Psihologii pun accentul pe particularit ile psihice ale adolescentului, iar
sociologii acord o importan major mediul social al adolescentului.
W.C. Reckless consider c exist o structur social extern i o structur
psihic intern care ac ioneaz ca mecanisme de protec ie în calea agresivit ii i
frustr rii tân rului. Structura extern este alc tuit din grupul s u social ( familie,
prieteni etc) i care îi ofer posibilitatea dobândirii unei anumite pozi ii în societate.
Structura interioar asigur tân rului con tiin a identit ii de sine i a imaginii despre
sine în raport cu alte persoane sau grupuri, toleran a la frustrare etc. Dac vreuna
dintre cele dou structuri lipsesc atunci acesta va putea trece la comiterea actelor
infrac ionale, nemaifiind ap rat de impulsurile spre un comportament antisocial.

Empiric s-a constatat c infrac ionalitatea minorilor ar putea fi determinat de

conflictele i neîn elegerile dintre p rin i deoarece utilizarea agresivit ii în rezolvarea
propriilor probleme poate fi preluat de copil. Uneori exist i o incompatibilitate
între tehnicile educative folosite de cei doi p rin i. Un rol la fel de important în
comportamentul antisocial îl are i faptul c unii copii sunt lipsi i de afec iunea i
supravegherea mamei sau sunt disciplina i cu mijloace severe de obicei de c tre tat .
A doua cauz a comportamentului delincven ial ar putea fi gradul sc zut de
preg tire colar sau adaptare colar . Un rol important îl are în opinia noastr i
sistemul de înv mânt, prin lipsa de flexibilitate i lipsa unor programe adaptate
copiilor problem . De obicei profesorii sunt tenta i s lucreze cu copiii f r probleme
comportamentale, fiind orienta i exclusiv pe dimensiunea informativ i tiin ific a
disciplinei, i deloc sau foarte pu in pe dimensiunea educativ .
A treia cauz ar putea fi absen a unor modalit i adecvate de petrecere a
timpului liber.
Cel mai recent realizat de o echip sco ian , a ajuns la urm toarele rezultate10.

10
D. J. Smith, S.Mc Vie, Theory and method in the Edinburg study on youth transitions and crime, în
British Journal of Criminologie 2003, p.169-195.

53
54
 4. Mijloace de lupt împotriva delincven ei juvenile.
Dou sunt modalit ile prin care s-a intervenit pentru st pânirea fenomenului:
programe de preven ie social a delincven ei i ac iuni de prevenire poli iene ti.
a. programe de preven ie social a criminalit ii . Cele mai importante
programe de prevenire a criminalit ii juvenile au fost derulate în SUA i apoi au fost
preluate i adaptate i în Europa. O prim categorie de programe cuprinde programele
de interven ie asupra mediului în care tr ie te minorul ( a existat chiar unul, foarte
ambi ios, de modificare total a mediului, aplicat în anii 30 în Chicago, dar ale c rui
rezultate nu au fost pe m sura a tept rilor.
A doua categorie este reprezentat de programe numite pedagogice i
terapeutice, i constau în exercitarea unor ac iuni de prevenire selectiv , adresate unor
minori, copii cu dificult i i p rin ilor lor, prin tehnici de interven ie individualizate
(consiliere, programe de ac iune asupra bandelor de minori, etc). i aceste ac iuni nu
au avut un succes remarcabil dar au reprezentat un progres.
În Fran a pân în 1981 au exista a a numitele cluburi i echipe de preven ie a
delincven ei juvenile, apoi s-a încercat remodelarea zonelor de locuin e sociale
(renovarea cl dirilor, reinser ia social i cultural a minorilor din aceste zone),
crearea de organisme specializate i opera iuni de ocupare a vacan elor colare a
minorilor.

b. Ac iuni de prevenire poli iene ti

Se pot derula activit i de informare i participarea a tuturor tinerilor,
programe de clasificarea a tinerilor, ac iuni care se adreseaz tinerilor care au atras
aten ia poli iei, ac iuni care se adreseaz tinerilor care comit infrac iuni u oare i
pentru care nu a fost necesar desf urarea unor ac iuni judiciare dar pentru care
exist totu i riscul de a recidiva.
În România minorului care comite infrac iuni i se pot aplica pedepse
(închisoare strict , închisoarea, amenda, munca în folosul comunit ii) sau m suri
educative (mustrare, libertatea supravegheat , libertatea supravegheat sever ,
internarea într-un centru de reeducare, internare într-un central medical educativ).
Regula trebuie s fie aplicarea m surilor educative i excep ia aplicarea unei pedepse
Cu toate acestea practica judiciar a ultimului deceniu a dovedit contrariul i anume o
reticen crescut a instan elor în a aplica m suri educative, aceasta poate i pentru c

55
regimul de executare a intern rii într-un centru de reeducare era perceput de minori ca
fiind mai greu decât regimul de executare al pedepsei închisorii.
Sanc iuni alternative. Poate ideea cea mai important este aceea c în cazul
minorilor pedeapsa închisorii trebuie s fie ultima solu ie, când au fost epuizate toate
celelalte posibilit i. Un studiu efectuat în Fran a a ar tat c 90% dintre minorii care
au fost sanc iona i direct cu pedeapsa închisorii au recidivat. De aceea e nevoie de un
sistem judiciar penal adaptat specificului minorilor, fiind de dorit înfiin area unor
tribunale pentru minori, solu ia de acum cu judec tori anume desemna i de Ministrul
de justi ie pentru a judeca astfel de cauze i-a dovedit limitele. Un judec tor care
solu ioneaz cauze cu minori i majori în aceea i edin va avea tendin de a aplica
solu ii similare, pentru fapte similare, uneori cu o severitate suplimentar în cazul
minorului pentru a i se da o lec ie i pentru a preveni recidiva. O astfel de abordare
dovede te lipsa de informa ie a magistratului cu privire la delincven a juvenil .
De asemenea e de dorit încercarea de mediere între victim i minorul agresor.
O astfel de manier poate duce la în elegerea de c tre minor a consecin elor faptelor
sale, deoarece constarea pe viu a daunelor provocate de acesta este mai educativ
decât repro urile i admonest rile teoretice. De exemplu, în Germania, o metod de a-
i convinge pe tineri s renun e la fumat a constat în vizionarea în direct a unei opera ii
de cancer la pl mâni datorat fumatului, unde au putut constata direct efectul nociv al
fumatului ( culoarea specific a pl mânilor intoxica i i situa ia dramatic a celui care
a fumat).
Sociologii au propus dou solu ii privind interven ia institu iilor specializate în
ac iunea de identificare i tratament a predelincven ei juvenile. O prim solu ie ar fi
aceea de a se accentua importan a unor programe de asisten adresat unui grup de
minori i nu unui minor luat izolat, iar o a doua propunere const în abandonarea
programelor preventive concepute exclusiv pentru predelincven i i orientarea lor
pentru to i minorii i adolescen ii. Mitul c doar minorii din mediul defavorizat
economic comit infrac iuni trebuie uitat.

56
 II. Criminalitate feminin

1.Structura i volumul

Ceea ce se poate afirma cu certitudine este faptul c num rul de femei

implicate în activitate infrac ional este mai sc zut decât al b rba ilor, atât la vârsta
minorit ii cât i la majori. Exist de asemenea, i o diferen a tipului de infrac iuni
comise. Se sus ine, de c tre unii autori, c infrac ionalitate feminin nu este evaluat
corect deoarece este o criminalitate de obicei ascuns ( premeditarea aduce cu sine o
mic probabilitate ca femeia criminal s fie descoperit , faptul c femeia este de
obicei instigatoare la infrac iuni i de cele mai multe ori adesea doar autorul este
sanc ionat.)
În doctrina german , plecându-se de la datele statistice din Germania ( de la
17,5% criminalitatea feminin în 1972 i 23.5% în 1990), Austria ( 19% criminalitate
feminin în 1990) i Elve ia (20% criminalitate feminin în 1992) s-a constata o
tendin de cre tere a criminalit ii feminine atât cantitativ, ajungându-se pân la 20
% dintre infrac iuni în anii 1990, cât i calitativ deoarece acestea comit infrac iuni din
ce în ce mai grave, dep ind limitele tradi ionale, adic furturi din magazine ( 39.8%),
furturi din po ete i gen i (28%) i falsificarea de re ete pentru eliberarea unor
anumite medicamente cu efect psihotrop (32%), c tre noi domenii de tipul falsific rii
c r ilor de credit sau folosirii frauduloase a acestora, pân la tâlh rii i criminalitate
11
organizat . În SUA cre terea criminalit ii masculine a fost între 1970 i 1990 de 40
% iar a celei feminine de 80 %).
Pe o pozi ie opus se situeaz doctrina francez care consider c nu exist o
cre tere a criminalit ii feminine, în Fran a cel pu in, acesta aflându-se la acela i nivel
de aproape 200 de ani ( 1826-1830 era de 19 %; 1875-1880 era de 15%; 1910 era de
14%; 1958-1978 între 12 i 13% , 1992 era de 14. 97 %). E adev rat c exist o
diversificarea a criminalit ii feminine dar acela i lucru se poate observa i în ceea ce
prive te criminalitate masculin . Dac ar exista o leg tur între statutul social al femei
i criminalitate ar trebuia ca în ultimii 50 de ani, când emanciparea femeilor a devenit
o realitate cotidian , criminalitatea acestora s creasc odat cu gradul de

11
H. J. Schneider, Kriminologie, ed III, Ed. C.H. Beck, München, 1992, p.162.

57
emancipare12. Doctrina român se situeaz pe pozi ia doctrinei franceze considerând
c procentul de 10 la % criminalitate feminin este cel corect13.
S-a luat în calcul i faptul c sistemul procesul penal i sanc ionator penal
adopt o atitudine diferit fa de femei decât fa de b rba i. Exist tendin a de a se
aplica sanc iuni mai u oare femeilor care comit infrac iuni, inându-se cont de faptul
c trebuie s î i creasc copii, de faptul c recunosc cu mai mare u urin comiterea
faptelor, ceea ce u ureaz activitatea organelor judiciare i prin faptul c trezesc un
mai mare sentiment de compasiune decât criminalii b rba i.

2. Explica ii ale criminalit ii feminine

Criminologia tradi ional sus inea c femeia nu poate comite orice infrac iune
deoarece este lipsit de for a necesar , specificul criminalit ii feminine fiind faptul c
ea comite infrac iuni u oare datorate lipsei sale de for . Cercet rile recente au
infirmat aceast tez a criminalit ii datorate for ei femei, ea putând comite crime de o
ferocitate deosebit folosindu-se de mijloace ajut toare ( arme, otr vuri, etc.).
O prim categorie de autori explic delincven a prin structura biopsihic a
femei iar o a doua categorie explic fenomenul pe temei sociologic. De i justificare
sociologic pare mai credibil ea explic cu dificultate faptul c nu a crescut
criminalitate feminin în propor ia cu care a crescut rolul i implicarea femeii în via a
social . De asemenea este greu de înl turat din discu ie i dimensiunea biopsihologic
a femei14.
Una din teoriile feministe explic diferen a de criminalitate între femei i
b rba i plecându-se de la teoria riscului i anume faptul c lumea fiind dominat de
b rba i, ei sunt implica i în toate sferele vie ii sociale existând, din acesta cauz , i un
risc crescut ca b rba ii s intre în conflict cu normele sociale. Deoarece femeile nu
sunt implicate în activit ile importante atunci nici nu sunt supuse riscului de a comite
infrac iuni. Aceast abordare a fost criticat , argumentându-se faptul c riscul nu este
un specific masculin ci el este universal, sugerându-se c riscul este ast zi perceput

12
R. Gassin, Criminologie,ed IV, Ed. Dalloz, Paris, 1998, p.314.
13
I. Oancea, Probleme de criminologie, Ed. All, Bucure ti, 1998, p.41.
14
R. Gassin, Criminologie,ed IV, Ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 317.

58
mult mai acut decât în trecut, de i era aproape la acela i nivel, din cauza actualei
mediatiz rii a acestuia15.
Tot teoriile feministe au explicat cre terea num rului de fete implicate în
g tile de cartier ca fiind o masculinizarea a feminit ii lor ca i cum participarea într-
o ga c de cartier este un specific masculin. Concluzia autorului unui studiu care
analizeaz implicare fetelor în g tile de cartier este c acest fenomen este foarte
complex. El nu vizeaz doar dimensiunea genului c ruia îi apar in i este i o
problem de mediu social i pozi ie social . Poate i mai important este faptul c
participarea la o band este o criz specific adolescentin , de c utare a
independen ei16. Multe fete intr în acele g ti din considerente sentimentale deoarece
vor s -i demonstreze iubitului, de obicei membru al unor astfel de g ti faptul c sunt
foarte puternice. Pentru aceast categorie, ata amentul fa de ga c dispare odat cu
ata amentul pentru membrul g ti care a determinat intrarea ei acolo. Apoi acestea
revin la o conduit social normal .

15
W. Chan, G. Rigakos, Risk, crime and gender, în British Journal of Criminologie, 2002, p.756.
16
K.J. Laider, G. Hunt, Accomplishing feminity among the girls in the gang, în British Journal of
Criminologie, 2001, p.676.

59
 III. Criminalitate legat de droguri

1.Principalele droguri
a. Morfina este ob inut din opiu. Este un drog sintetic sedativ i care creeaz
o stare de dependen . Cel mai frecvent ea se administreaz prin injec ii subcutanate
sau intravenoase. Odat cu injectarea, consumatorul simte ni te senza ii dezagreabile
(mânc rimi, iuie urechile, etc.), iar apoi simte o stare de somnolen , de beatitudine.
Dup consum se declaseaz dou mecanisme fiziologice principale: toleran a la drog,
i dependen a de drog.
Toleran a înseamn capacitatea organismului de a se adapta i de aceea este
nevoie de o cantitate din ce în ce mai mare pentru a ob ine starea de euforie.
Dependen a presupune faptul c individul nu mai consum drogul pentru a ob ine
starea de euforie, ci consum drogul pentru a înl tura efectele nepl cute generate de
lipsa drogului ( sindromul de abstinen ). Efectele sindromului de abstinen în cazul
morfinei se produc în 8-14 ore de la ultima doz de drog. Efectele dezagreabile
constau în senza ii de frig, crampe musculare, nasul îi va curge, ochii îi vor l crima,
va transpira abundent. Treptat situa ia se va înr ut i ajungându-se la convulsii ale
membrelor, sufoc ri, grea , v rs turi, diaree, pierderi în greutate. O singur doz de
drog este suficient pentru a înl tura efectele sindromului de abstinen , care vor
reapare dup epuizarea efectelor dozei administrate. Abia dup 48 de ore simptomele
regreseaz , drogatul având doar st ri de insomnii, iritare sl biciune care pot dura 3-4
luni. Efectele dezagreabile sunt determinate de dependen a fizic de drog. Odat cu
regresul efectelor dezagreabile nu înseamn c a disp rut i dependen a psihologic ,
mult mai dificil de înl turat, chiar dup o perioad mare de abstinen .
b. Heroina este tot un drog sintetic, un derivat al morfinei, pe care trebuia s o
înlocuiasc ca i efect sedativ în scopuri terapeutice, dar care nu trebuia s provoace
dependen . Dup ce a fost utilizat ca medicament aproape 30 de ani 1870-1900, a
fost înl turat de pe pia a farmaceutic , producerea i traficul cu acesta substan fiind
apoi incriminat . Are efecte la fel ca i morfina doar c acestea sunt mult mai intense.
Exist un num r mare de decese determinat de faptul c este foarte u or ca
dependentul s se supradozeze. Acesta trebuie s întind din ce în ce mai mult
coarda, din cauza fenomenului de toleran a organismului, i de multe ori aceast
dorin de a atinge maximul rezisten ei organismului se soldeaz cu o tragedie. Este
un drog al mediul defavorizat, fiind considerat, pân la apari ia drogurilor sintetice de

60
ast zi, unul destul de ieftin. Din cauza administr rii injectabile au existat cazuri de
transmitere a anumitor boli prin intermediul seringilor infectate.
c. Mariahuana este denumit i cânep indian . Este un drog u or iar efectele
ei asupra organismului au reprezentat un subiect foarte dezb tut. De altfel exist ri
în care consumul de marijuana este legal permis. M sura depenaliz rii consumului de
marijuana a fost determinat de încercarea autorit ilor de a diminua consumul acestui
drog foarte r spândit în toate mediile sociale. Succesul nu a fost pe m sura
a tept rilor statelor care au decis depenalizarea, num rul consumatorilor
nereducându-se, dimpotriv chiar crescând. Alte state au preferat sistemul sanc ion rii
dar nici efectele acestor m suri nu au fost încununate de succes.
În mod cert, mariahuana nu creeaz o dependen fizic , a a cum se întâmpl
în cazul heroinei sau morfinei dar din p cate creeaz dependen psihologic , aceasta
fiind cauza pentru care nu e foarte u or ca persoana s renun e la acest obicei. Efectele
fiziologice sunt cre terea ritmului cardiac i înro irea pupilelor. De multe ori
consumul de marijuana este primul pas spre ni te droguri mai puternice iar din acel
punct aproape nu mai e cale de întoarcere.
De obicei se consum prin fumare. O igar cu marijuana este de 2 ori mai
toxic decât o igar obi nuit . Publicul poten ial sunt tinerii cu atitudini rebele,
nonconformiste. Consumul este influen at de grupul de prieteni unde se bucur de o
mare popularitate
d. Cocaina este un drog excitant natural. Se poate administra oral, intravenos,
sau prin prizare în nas. Este un drog foarte scump, un gram comercializându-se la
pre uri de peste 100 de dolari SUA, i de aceea este considerat ca fiind un drog al
celor boga i, al celor cu un grad ridicat de instruc ie ( actori, medici, avoca i, sportivi,
politicieni). Ea nu creeaz dependen fizic îns creeaz o puternic dependen
psihologic .
Se consider c producerea de droguri este cea mai eficient activitate
economic , raportat la costurile de produc ie i la cele de desfacere. Exemplificativ un
1 g de cocain cost între 100 i 150 de dolari SUA, iar un 1 de aur cost în jur de 10
dolari SUA. Evident am ales pre urile medii existând i droguri mai scumpe ( Ice,
etc).
Drogurile sintetice sunt cele mai puternice droguri, el implic costuri foarte
sc zute de produc ie i de aceea sunt la îndemâna oric rui doritor. De acea se constat
o cre tere a consumului de droguri sintetice ( Extasy, LSD, etc). O alt problem

61
generat de drogurile sintetice este i faptul c se produc noi i noi droguri, chimia
modern oferind multiple variante. Consumul sau traficul cu drogurile foarte noi nu
este incriminat pentru c legiuitorul nu este întotdeauna la fel de prompt în includerea
noilor substan e fabricate de trafican i pe lista substan elor interzise.

2. Explica ii ale dependen ei psihologice de drog.

S-a sus inut c se produc urm toarele modific ri a st ri psihice a
consumatorului. Dup primele experien e, înainte de a utiliza din nou drogul,
individul care nu este dependent se afl într-o stare de inactivitate fa de efectele
drogului. În cursul administr rii individul dobânde te o stare de euforie. Dup
încetarea efectelor euforice, resimte un u or discomfort, îns revine la starea de
inactivitate anterioar . O nou doz este determinat de dorin a de redobândire a st rii
de euforie.
Dup mai multe experien e legate de administrarea drogului ra ionamentul se
modific . Înainte de a consuma individul dependent se confrunt cu o nevoie
imperioas de al consuma. În timpul consum rii individul simte mai degrab o stare
de satisfac ie, decât una de euforie. Odat ce efectele drogului se diminueaz ,
individul simte efectele negative ale abstinen ei, resim ind nevoia de a- i administra
din nou drogul. Motiva ia nu este ob inerea unei st ri de euforie ci înl turarea
17
efectelor negative ale sindromului de abstinen .
Un exemplu interesant legat de contextul în care se consum droguri este dat
de situa ia solda ilor americani care dup întoarcerea acas din Vietnam au renun at în
mare m sur la consumul de heroin , pe care o foloseau regulat în timpul r zboiului.

4. Corela ia dintre consumul i traficul de droguri i criminalitate

a. Consumul de droguri. De i acest subiect are un mare ecou în opinia
public toate cert rile realizate pân în prezent nu au dovedit faptul c un consumator
de droguri este un poten ial infractor. De obicei rela ia este invers . Un infractor
devine i consumator de droguri. Ne referim la criminalitatea care nu este legat de
consumul de droguri, deoarece incriminarea sau dezincriminarea consumului de
droguri e o chestiune controversat , exprimându-se opinii atât în favoare incrimin rii

17
Citat de S.M.R dulescu, Devian , criminalitate i patologie social , Ed. Lumina Lex, Bucure ti,
1999, p.269.

62
consumului cât i în favoarea dezincrimin rii consumului. În schimb exist
concordan de p reri în ceea ce prive te incriminarea traficului de droguri.
În general persoanele drogate, atunci când comit infrac iuni, comit infrac iuni
contra patrimoniului din dorin a de a ob ine banii necesari pentru a- i cump ra doza
zilnic sau infrac iuni legate de vânzarea de droguri la col ul str zii. Din acela i motiv
femeile se prostitueaz . Mai rare sunt cazurile când un consumator de droguri comite
i fapte de violen .
b. Traficul de droguri. Dac discut m despre rela ia dintre traficul de droguri
i criminalitate atunci lucrurile stau diferit. Organiza iile criminale au preluat
controlul comer ului cu droguri deoarece a a cum am mai ar tat este o surs
important de venituri ilicite. Dificultatea demont rii unor astfel de re ele este dat de
structura complex de organizare a acestora. Astfel exist produc torii, de obicei
oameni s raci, din ri s race care nu câ tig mare lucru din comer ul cu drogurile pe
care le cultiv . Toat produc ia este cump rat i distribuit pe întreg teritoriul lumii
de a a numi ii „trafican i”. Ei sunt principalii beneficiari ai comer ului cu droguri i
ei sunt cel mai greu de capturat. Pe o anumit zon a globului exist a a numi ii
„dealeri zonali”, apoi pe o zon mai restrâns „dealeri locali”, „ vânz tori”, i în
final cei care sunt cei mai expu i s fie captura i sunt „distribuitorii stradali”. Mul i
dintre distribuitorii stradali sunt chiar ei consumatori i fac aceast activitate în
schimbul dozei zilnice.
Dup cum se poate observa structura unei re ele de trafic de droguri este
asem n toare cu a unei companii multina ionale, cu singura diferen c în re eaua
multina ional de obicei se cunosc efii, ceea ce nu se întâmpl în cazul re elelor de
trafic de droguri. Distribuitorul stradal nu cunoa te decât pe cel care îi aduce drogurile
i cel c ruia îi d banii pe droguri, ne tiind nimic despre vânz tor, dealeri, sau
trafican i. De aceea capturarea lor de c tre poli ie nu afecteaz în mod serios
activitatea re elei de droguri. Aceste re ele au chiar strategii de marketing, deoarece
pentru a cuceri o pia , la început ofer drogurile la pre uri foarte mici sau chiar le
ofer gratis. Trafican ii tiu c odat devenit client al lor, un individ va continua s le
cumpere drogurile la pre urile la care le vând ei în mod obi nuit.
Trafican ii urmeaz anumite trasee de la locul de produc ie spre zonele de
desfacere care sunt statele occidentale, existând zone de produc ie (Afganistan,
Bolivia, Columbia, Peru etc), ri de tranzit ( Mexic, zona balcanic , pân nu demult
i România) i ri de consum ( SUA, Canada, Fran a, Germania, etc). România dintr-

63
o ar de tranzit tinde s devin i una de desfacere. Nu exist înc date oficiale asupra
extinderii fenomenului în România, fiind doar anumite estim ri care sunt
îngrijor toare.

64
 IV. Criminalitatea organizat

Conceptul de criminalitate organizat este o generalizare abstract care, într-o

astfel de form nici nu exist în realitate. Chestiunea este mai mult legat de ideea de
organizare a infrac ionalit ii decât de ideea de „criminalitate”.
Exist organiza ii criminale pu in organizate, mediu organizate i foarte
organizate, r spândite în toate col urile lumii. Ceea ce le caracterizeaz este structura
organizatoric specific unui participant la via a economic . Caut acele nevoi ale
popula iei care nu sunt satisf cute de oferta de pe pia a legal , i încerc s ob in sau
s ofere acele bunuri sau servicii. Au strategii de promovare a ofertei lor, î i creeaz
re ele de distribu ie, î i selecteaz cu grij personalul, se protejeaz de interven ia
autorit ilor. Pe scurt politica lor este aceea de a ob ine profituri uria e, în timp foarte
scurt, cu costuri minime i cu riscuri minime pentru membri bandei.
Aceste organiza ii se orienteaz spre bunurile i serviciile ilegale care aduc un
profit imens. Aceasta i pentru c o parte a popula ie nu este de acord cu interzicerea
acelor servicii sau produse, iar dorin a de a avea acele bunuri sau servicii li se pare cât
se poate de legitim , indiferent de cine le ofer acele servicii. ( comercializarea
programelor pirat, a ig rilor, b uturilor sau alte produse de contraband sau contra
f cute, jocuri de noroc ilegale, recuperarea de bani de la datornici, c m t rie, oferirea
de servicii sexuale, etc). Acest lucru protejeaz organiza ia criminal de eventualele
denun uri ale celor care apeleaz la bunurile i serviciile oferite de ea. Organiza iile
criminale puternice sunt foarte mobile modificându- i imediat oferta în func ie de
maximizarea profitului, de noi produse sau servicii. Dac organiza iile criminale se
ocup cu traficul de droguri ( foarte profitabil) , traficul de arme i traficul de
persoane, asta nu le împiedic s se implice în pia a imobiliar , pia a valutar , traficul
de organe, sau traficul de tehnologii atunci când se ivesc posibilit i de câ tig uria e.
Mobilitate presupune i mutarea zonelor de interes, în alt parte a rii sau în alt ar ,
tot din acelea i ra iuni ( spre exemplu autorit ile intervin mai energic într-o anumit
zon i de aceea organiza ia criminal î i caut un loc mai sigur).
Re elele de distribu ie sunt foarte bine organizate, dar spre deosebire de
multina ionalele obi nuite, în aceste re ele nu se cunosc decât efii direc i i asta din
ra iuni de protejare a liderilor organiza iilor. Uneori exist concuren pe anumite
pie e, care se solu ioneaz chiar i în manier violent , a a numitele r zboaie între

65
organiza iile criminale. De obicei pacea între bandele de infractori înseamn o
împ r ire riguroas a pie elor, orice nou venit fiind înl turat f r mil din zon .
Selec ionarea personalului se face cu mare grij . Cei mai periculo i sunt acei
infractori care g sesc în interiorul organiza iei o siguran pe care nu o aveau în via a
din societate. Sunt oameni care sunt lipsi i de perspective i pentru care banda devine
singura familie. Sunt cei mai fideli. Dac vreunul încearc s nu mai fie fidel atunci se
trece la folosirea antajului sau chiar a for ei, pentru a împiedica colaborarea cu
autorit ile. antajul de refer la membri familiei, la distrugerea bunurilor sau la
violen e exercitate asupra lui de c tre cei care asigur „poli ia” în interiorul bandei,
iar dac pericolul este mare pentru liderii organiza iei se merge pân la uciderea celui
care încalc legea t cerii.
O alt dimensiune important a organiza iei criminale se refer la protejarea
activit ilor sale de interven ia autorit ilor. De aceea este impus legea t cerii, se
folosesc mijloace foarte sofisticate de comunicare la distan . Nu în ultimul rând se
încearc coruperea func ionarilor care au atribu ii în lupta împotriva infrac ionalit ii
i coruperea oamenilor politici. Este mult mai avantajos economic s pl te ti un înalt
func ionar care s te protejeze decât s încerci s te ascunzi de autorit i. Func ionarii
corup i sunt apoi antaja i i astfel membrii organiza iei criminale se bucur de un fel
imunitate de facto. Aceasta este una din problemele statelor aflate în tranzi ie. Exist
multe domenii de unde se pot scoate profituri ilegale uria e(de exemplu petrol, alcool,
pia a financiar i valutar , fier vechi, traficul de vize, de persoane, etc.) i exist o
mul ime de func ionari coruptibili. Când organiza ia devine extrem de puternic
ajunge s - i impun oamenii politici sau func ionarii pe care îi dore te. Astfel nu mai
cump r func ionari ci ajunge s vând func ii publice. Pentru c dispun de profituri
uria e î i permit s - i angajeze cei mai buni avoca i care îi ajut s scape de rigorile
legii. Amenin sau antajeaz martorii, judec torii, procurorii sau poli i tii atunci
când se încep demersuri judiciare împotriva lor.
Pasul urm tor este sp larea banilor murdari. Pentru aceasta investesc în
activit i legale tocmai pentru a reu i sp larea lor. Folosesc scheme foarte complexe
de sp lare (f râmi area sumelor de bani în conturi foarte mici ce scap aten iei
autorit ilor, achizi ionarea la licita ii a obiectelor de valoare, investi ii imobiliare,
participarea la privatizarea societ ilor comerciale, acoperirea activit ii cu activitatea
unei societ i comerciale înfiin ate fictiv etc) i de multe ori aceste opera iuni sunt
încununate de succes.

66
 Cele mai periculoase organiza ii criminale sunt acele care acoper substratul
economic cu un ideal politic sau religios. În acest caz membri sunt mult mai fanatici
pentru c ei cred s lupt pentru un scop nobil ( independen a unei zone, fac voia lui
Dumnezeu, î i ap r semenii etc). Dac substratul economic al unei organiza ii
criminale poate fi demontat în aceea i manier în care a fost construit ( se ofer
servicii legale la acelea i pre uri, sunt înl tura i func ionarii care protejau organiza ia,
sunt ajuta i membrii care colaboreaz cu autorit ile, etc), în cazul organiza iilor cu
justificare ideologic este foarte dificil s fie desfiin ate. Este cazul organiza iilor
teroriste care par s aib resurse inepuizabile de membrii. i organiza iile teroriste
desf oar activit i aduc toare de venituri uria e, dar membrii lor fanatici fac acest
lucru nu dintr-un „interes meschin material”, ci pentru a atinge cu ajutorul banilor
idealul lor nobil, politic sau religios.

67
 CAPITOLUL VI
Victimologie

1. Defini ia victimologiei.
Victima, prin statutul pe care îl dobânde te declan eaz reac ii afective
intense. Aceasta deoarece alimenteaz sentimentul de insecuritate ( i noi putem
deveni la un moment dat victime). Dorim s excludem victima din universul con tient
ca orice lucru negativ. Poate i din acest motiv, independent de preocuparea tiin ific
fireasc a criminologilor, a existat o preocupare tot mai intens a puterii politice
pentru situa ia victimei. Pe de o parte, empiric, s-a constatat c victima joac un
anumit rol în comportamentul infrac ional, iar pe de alt parte, subiectul siguran ei
cet eanului intereseaz din ce în ce mai mult i clasa politic care sub presiunea
socialului este nevoit s ac ioneze i în plan juridic. Subiectul siguran ei cet eanului
este un subiect important în orice campanie electoral . Din multitudinea de defini ii
care au fost date victimei vom prefera defini ia elaborat sub egida ONU.
Victima este persoana care, individual sau colectiv a suferit un prejudiciu, în
mod special un atentat la integritatea sa fizic sau mental , o suferin moral , o
pierdere material , un atentat grav la drepturile fundamentale, urmare a unei ac iuni
sau omisiuni care încalc legea penal sau reprezint viol ri a normelor
interna ionale recunoscute în materia drepturilor omului18.
Ultima precizare a fost necesar deoarece exist cazuri în care unele state î i
victimizeaz chiar proprii reziden i, i care evident nu incrimineaz astfel de conduite.
Într-un astfel de caz este interesant de tiut cine ar trebui s ia m suri de protejare a
acestor victime. Credem c înc nu exist un r spuns la ad post de orice critici la o
astfel de întrebare.
Statutul de victim a unei persoane nu depinde de statutul agresorului sau de
faptul c agresorul este cunoscut sau nu, sanc ionat penal sau nu, precum nici de
faptul dac agresorul este într-o rela ie afectiv sau familial cu victima sa.
S-a pus în discu ie faptul dac trebuie incluse în categoria victimelor i acele
persoane care au suferit un prejudiciu generat de o calamitate, sau de orice alt cauz
i indiferent dac exist o persoan responsabil sa nu. Astfel au ap rut dou mari
direc ii victimologice. Pe de o parte victimologia penal , care include victimiz rile

18
Pct. 1 litera A la Anexa Rezolu iei nr.40-34/1983 a Adun rii Generale a ONU.

68
realizate de persoane prin înc lcare legii penale iar pe de alt parte, victimologia
general care include victimiz rile unei persoane indiferent de cauza acestora i de
modalitatea prin care se realizeaz .

2. Victimologia general .
Fondatorul victimologiei generale este B. Meldensohn, avocat penalist, autor
de origine român , care i-a intitulat o comunicare, într-o conferin organizat de
Societatea Român de Psihiatrie din 1947, „Noi orizonturi bio-psiho-sociale:
Victimologia”
El a fost mai mult interesat de personalitatea victimei decât de a studia factorii
victimogeni. A clasificat victimele în: victime absolut nevinovate ( cazul nou-
n scutului ucis de mama sa), victime foarte pu in vinovate ( femeia care î i provoac
un avort i urmare a manoperelor avortive decedeaz ), victime la fel de vinovate ca i
infractorul ( suicidul consim it, victimele eutanasiei), victime mai vinovate decât
infractorul ( victima provocatoare, victima imprudent care se accidenteaz ), victima
cea mai vinovat sau unic culpabil ( infractorul victim a unei legitime ap r ri,
victima care depune plângere mincinoas i victima imaginar în cazul tulbur rilor
psihice). Apoi în marea categorie a victimelor a inclus i victimele accidentelor de
circula ie, victimele accidentelor de munc , victimele genocidurilor de orice fel etc.
Printre factorii victimogeni el enumer : catastrofele naturale, societatea, circula ia
mijloacelor de transport, accidentele tehnologice i cele domestice, industria,
criminalitatea i victima ea îns i.
Victimologia general i-a g sit utilitatea în stabilirea unor norme de protec ia
a muncii, a unor m suri suplimentare de siguran rutier , a unor organisme
interna ionale capabile s sanc ioneze crimele de r zboi etc.

3. Victimologia penal .
Ea a fost lansat i dezvoltat de von Hentig. Vom prefera s folosim i noi
no iunea de victimologie cu sensul mai restrâns de victimologie penal .
Von Hentig a formulat 3 concepte:
- criminalul-victim . Acesta este persoana care devine criminal sau victim în
func ie de circumstan e ( victima unei înc ier ri, copilul agresat care devine apoi
p rinte agresor, etc)

69
 - victima latent . Aceasta este vulnerabil în ra iunea predispozi iilor generale
(masochist, automutilant, etc.) sau speciale ( vârst , profesie, tr s turi de
personalitate).
- rela ia particular victim -criminal. Aceasta poate s fie o rela ie
psihopatologic pur , o rela ie de compatibilitate psihologic reciproc (
isteric/paranoic, prostituat /proxenet, sadic/masochist) sau anumite rela ii familiale de
atrac ie reciproc . El clasific victimele în victime tipice ( persoane fizice, persoane
juridice sau chiar un animal i în victime atipice (institu ii religioase, statul, pacea
public ). Victimizarea poate fi direct atunci când acesta suport nemijlocit
prejudiciul ac iunii infrac ionale i indirect atunci când victima particip la
procedurile judiciare desf urate de stat.
Un alt reprezentat de seam al victimologie penale este E.A. Fattah. Acesta a
definit victimologia ca fiind acea ramur a criminologiei care se ocup de victima
direct a infrac iunii i care cuprinde ansamblul de cuno tin e biologice, psihologice,
sociologice i criminologice privitoare la aceast victim . Acesta a stabilit c dintre
circumstan ele de comitere a infrac iunilor rela ia între victim i infractor este
hot râtoare.
Astfel 28 % dintre victime aveau o rela ie personal cu agresorul înainte de
comiterea crimei ( 10 % leg turi familiale, 10 % leg turi de prietenie, 4% rela ii
heterosexuale i 4% rela ii homosexuale).
În 56% exist rela ii interpersonale situa ionale (28%) sau profesionale ( 28%).
Detaliind aceste cazuri se constat c în 14% victima i agresorul se cuno teau, 8%
erau vecini, 6% aveau rela ii de coabitare, 8% aveau rela ii de ierarhie profesional ,
2% rela ii profesionale, 12% aveau rela ii în afara cadrului de munc , 2% erau rela ii
client – furnizor, 4% cazuri de complicitate la alte infrac iuni.
Doar 16 % dintre omorurile comise pentru a tâlh ri s-au comis de persoane
care nu se cuno teau cu victima.
S. Shafer a stabilit urm toarele clasific ri:
- victime f r rela ii cu criminalul
- victime provocatoare ( tentative de santaj, etc)
- victime incitative prin atitudine ( etalarea bunurilor, îmbr c minte incitant ,
dansuri erotice, etc)
- victime slabe din punct de vedere psihologic.

70
 - victime social vulnerabile ( emigrant, exclus social, minoritate etnic
voluntar exploatat de infractori)
- autovictimele (toxicomani, alcoolici, suicidari)
- victimele politice.
Victimizarea multipl este acea situa ie în care victima unei infrac iuni este
foarte probabil s devin din nou victim . Este un semnal de vulnerabilitate crescut
sau supraexpunerea la mediul criminal.
Revictimizarea este acel proces prin care victima unei infrac iuni devine ea
îns i un agresor. Cazul mai frecvent este al copiilor abuza i care în multe cazuri
devin ei în i i p rin i agresori. Unii autori afirm c în propor ie de 50 % aceasta este
regula. Nu exist cercet ri care s confirme un astfel de procent de revictimiz ri dar e
cert c acest fenomen exist .

4. Factori victimologici.
Deoarece victimologia a ap rut ca o consecin a preocup rii pentru
descoperirea circumstan elor în care un infractor trece la comiterea faptei
(criminologia dinamic sau a trecerii la act), s-a încercat descoperirea acelor
circumstan e care privesc victima i care au un rol în declan area comportamentului
infrac ional.
Exist mai mul i factori victimogeni. Existen a unuia sau mai multor astfel de
factori nu duce cu certitudine la victimizare, dar în prezen a acestora cre te
probabilitatea de victimizare.
Factorii victimogeni sunt acele circumstan e bio-psiho-sociale care privesc
victima i în prezen a c rora cre te probabilitatea de victimizare a unei persoane. Ea
devine în prezen a factorilor victimogeni o int victimal .
Factorii victimologici au fost clasifica i în:
a. factori biologici. Vârsta este un factor important deoarece, atât la vârsta
copil riei, cât i la b trâne e, o persoan poate deveni mai des victima unei
infrac iuni. Ca i minor victima nu are for a fizic pentru a se ap ra împotriva
agresiunilor adul ilor, ceea ce îi face pe ace tia s ac ioneze nestingheri i. Uneori lipsa
de experien de via îi transform în persoane credule sau chiar ei în i i din dorin a
de senza ional ( curajul nebunesc) i de a tr i experien e noi se expun mai mult decât
un adult. Trebuie luat în calcul i situa ie de dependen economic care îl face pe
minor s accepte situa ia de victim atunci când agresorul este o persoan de care e

71
dependent economic. La b trâne e persoana dispune de o for fizic redus i nu se
poate ap ra, uneori este dependent economic i nu se poate opune agresorului. De
asemenea capacitatea de adaptare la noile riscuri generate de dezvoltarea tehnologic ,
o face vulnerabil .
Un alte element important este sexul , deoarece statistic femeile sunt mult mai
frecvent agresate decât b rba ii. De obicei acest lucru se realizeaz în cadrul familiei,
i poate fi explicat prin diferen a de for fizic existent între b rbat i femeie, i de
cele mai multe ori prin dependen a economic a femei fa de b rbat, lucru foarte
vizibil în societ ile de tip tradi ional. Mai exist i antajul emo ional, dorin a femeii
de a- i p stra cu orice pre familia reunit i din speran a c agresiunile nu se vor mai
repeta.
Deficien ele psihice sau fizice sunt un alt factor important de risc. O persoan
aflat în aceast situa ie nu recunoa te întotdeauna riscurile la care se expune, sau de i
le recunoa te, ea nu poate s reac ioneze astfel încât s înl ture agresiunea sau
în el ciunea.
b. Factori sociali. O categorie important este reprezentat de meseriile cu
risc ridicat ( poli ist, prostituat , transportator de valori, paznic, ofer de taxi,
vânz tor în localuri cu program de noapte sau plasate în zone r u famate). Modul de
via adic frecventarea localurilor de noapte, a zonelor r u famate, este un alt factor
social de risc. Rela iile cu infractori sau participarea la bandele de infractori implic
riscuri suplimentare. Condi iile socio-economice cum sunt s r cia, excluderea social
dar i cele ce in de etalarea bog iei, influen eaz statutul victimogen al persoanei.
Izolarea social legat de statutul de emigrant, nou venit în zon etc. este de multe ori
un factor de risc. Lipsa m surilor de protec ie ( case izolate, parc ri nesupravegheate,
lipsa geamurilor de protec ie de la b nci, a sistemelor antifurt de la automobile i
imobile) este, la fel, un factor social victimogen important.
c. factori psihologici.
Dintre ace tia cei mai importan i pot fi neglijen a sau impruden a, ce sunt de
multe ori exploatate de infractori. La acestea se pot ad uga avari ia, încrederea
absolut în oameni precum i lipsa total de încredere în societate, aventurieri
sexuali.

72
 5. Cazuri de victimizare
Câteva din cazurile de victimizare care au atras aten ia prin frecven a lor i
care necesit i o abordare particular sunt : violen a domestic , accidentele rutiere,
accidentele de munc sau profesionale, accidentele domestice.
Violen a domestic cuprinde agresiunile psiho-corporale exercitate de c tre
p rin i asupra copiilor, de c tre copii asupra p rin ilor în vârst sau de c tre so
asupra so iei. În SUA 50% dintre cupluri sunt violente, iar 21 % dintre urgen ele
spitalice ti sunt determinate de violen e familiale. De multe ori acestea sunt
determinate de dorin a de a- i asigura suprema ie în cuplu, din dorin a de a dobândi
prestigiu sau, mai rar, din sadism. Un rol important îl are cel pu in în cazul violen ei
între so i i tradi ia cultural , în conformitate cu care femeia trebuie s se supun
so ului i s -i îndeplineasc toate dorin ele. Orice ”insubordonare” trebuie sanc ionat
i trebuie restabilit ordinea în familie. Aceast explica ie subzist în societ ile
majoritar tradi ionale, a a cum este i cazul României. La acesta se adaug i teama de
necunoscut a femei, faptul c nu poate supravie ui economic separ rii de so ul
agresor. De obicei victima se consider la fel de vinovat ca i agresorul. În plus
femeile divor ate sunt privite cu rezerv de mediul social.
Accidentele rutiere au o pondere însemnat în studiile victimogene deoarece
reprezint un fenomen foarte prezent, în Fran a exist în jur de 20 de mor i pe zi
urmare a accidentelor rutiere, media european este în jur de 15 mor i pe zi, medie în
care se încadreaz i România. Acest fenomen a determinat înmul irea regulilor de in
de securitatea rutier ( limitarea vitezei în anul 1954, apoi portul obligatoriu al
centurii de siguran , controlul securit ii automobilului etc). Majoritatea victimelor
sunt b rba i tineri, iar riscul maxim este între orele 16 i 20 i la sfâr it se s pt mân .
Pentru limitarea num rului de accidente se caut solu ii de ameliorare a infrastructurii
rutiere, a mijloacelor de transport i a preg tiri conduc torilor auto.
Accidentele de munc sau profesionale sunt determinate de condi iile precare
de securitate a muncii, cauzate de dorin a de a reduce costurile de produc ie.
Muncitorii accept aceste condi ii de securitate precare din dorin a de a nu- i pierde
locul de munc .
Accidentele casnice se produc în cas sau în apropierea acesteia. Expuse
acestor accidente sunt persoanele în vârst , sau foarte tinere. În categoria accidentelor
casnice intr i accidentele cauzate de sporturi, când tinerii adul i sunt cei mai expu i.

73
 6. Devictimizarea .
Devictimizarea este procesul prin care se încearc repunerea victimei în
situa ia anterioar . În mod evident un astfel de demers nu este deloc simplu i nu se
poate rezuma, a a cum se întâmpl în cele mai multe cazuri, doar la repararea
material a prejudiciului.
Recomandarea (87) 21 A Statelor membre UE privind asisten a victimelor i
prevenirea victimiz rii, la punctul 4 enumer i alte modalit i de devictimizare:
acordarea unui ajutor de urgen pentru a face fa nevoilor imediate. Protejarea de o
eventual r zbunare a agresorului, un ajutor medical, psihologic, social i material,
consilierea pentru evitarea victimiz rilor multiple. Informarea cu privire la drepturile
victimei, asisten a în cursul procesului penal, asisten a pentru repararea prejudiciului
i în m sura posibilului suportarea de c tre stat a desp gubirilor. Prin Conven ia
european privitoare la desp gubirea victimelor infrac iunilor violente s-au stabilit
principiile fundamentale în materie de desp gubire19.
Un prin pas este suportarea de c tre comunitate a cheltuielilor legate de
repararea prejudiciului, împrejurare care confer victimei o siguran economic .
Pentru ca procesul de devictimizare s aib anse reale de reu it este necesar
implicarea mai multor intervenien i dintre care cei mai importan i sunt: justi ia,
poli ia, protec ia social , asocia iile neguvernamentale ale victimelor infrac iunilor,
medici i psihologi20. Nici unul dintre ace ti intervenien i nu poate juca un rol decisiv
i de aceea efortul trebuind s fie conjugat. Devictimizarea trebuie realizat printr-un
acompaniament judiciar, un acompaniament social i metode terapeutice.
a. Acompaniamentul judiciar. Justi ia poate s intervin prin stabilirea unor
reguli de procedur care s protejeze identitatea victimei, s asigure confiden ialitatea
procesului, s realizeze actul de justi ie inând cont i de interesele victimei . De
exemplu se pot dispune m suri de siguran ce in de interzicerea infractorului de a se
apropia de victim , sau de a intra într-un anumit spa iu, sau de a se afla într-un
anumit loc. Medierea penal se poate realiza în cazul infrac iunilor mai pu in grave.
Posibilit ile de interven ie a justi ie sunt multiple, fiind prezentate câteva dintre
acestea cu titlu exemplificativ.
Poli ia are un rol important în asigurarea siguran ei victimei de-a lungul
procesului i dup condamnarea infractorului atunci când este necesar. De asemenea

19
Semnat la Strasbourg în 1983.
20
G. Lopez, Victimologie, Ed. Dalloz., Paris, 1997, p.330.

74
trebuie s manifeste r bdare i grij pentru situa ia victimei atunci când este chemat
la audieri.
b. Acompaniamentul social. Protec ia social are un rol important prin
preluarea sarcinilor sociale ale victimei atunci când acesta nu i le mai poate îndeplini
urmarea a victimiz rii sale. De asemenea trebuie asigurate servicii sociale victimelor
infrac iunilor.
Asocia iilor neguvernamentale pot desf ura o activitate de lobby pentru
sus inerea în fa a autorit ilor a proiectelor de legi în favoarea victimelor
infrac iunilor. Pot asigura asisten juridic , medical sau psihologic victimelor
infrac iunilor atunci când organismele statale nu ac ioneaz în acest sens. Asigur
locuri de ad post pentru victime atunci când acestea sunt nevoite s - i p r seasc
locuin a. Pot fi un fel de supap de siguran atunci când sistemul statal, ce trebuie s
se implice în procesul devictimizare, nu func ioneaz sau o face într-un mod anevoios.
c. Metode terapeutice. Medicii legi ti trebuie s stabileasc un certificat
medico-legal explicit i trebuie s îndrume victima spre un serviciu medical
specializat oferindu-i eventual i adrese ale unor asocia ii ale victimelor infrac iunilor.
Se pot prescrie chiar tratamente medicamentoase pentru a se dep i starea de criz sau
ulterior pentru a reveni la un comportament normal.
Psihologii se pot implica prin terapii familiale, terapii de grup, psihoterapii.
Aceste terapii au ca scop diminuarea axiet ii victimei. Aceste terapii vor permite
victimei s se reconfrunte cu locuri, obiecte sau categorii de persoane pe care le evita
dup victimizare.
Exist interven ii necesare imediat dup victimizare i interven ii care se
realizeaz dup dep irea situa iei de criz pentru finalizarea procesului de
devictimizare.

75
 CAPITOLUL VII
Prevenirea criminalit ii

1. No iunea de preven ie.

Într-o abordare empiric , ea poate fi în eleas ca fiind un ansamblu de m suri,
altele decât cele ce in de represiune, necesare împiedic rii declan rii unui
comportament infrac ional. Doctrina analizeaz preven ia din dou perspective.
Prima pleac de la o abordare extensiv i anume de la ideea c totul este
preven ie (sanc iuni penale, desp gubirea victimelor, programe locale de informare a
poten ialelor victime i a poten ialilor infractori, etc). Printre promotorii celebri ai
acestei abord ri putem aminti pe E. Ferri, D. Szabo, M.L. Rassat.
O a doua perspectiv mai restrâns ca i sfer , pleac de la o abordare
restrictiv f cându-se distinc ia între preven ie i represiune. Astfel preven ia ar putea
fi definit ca fiind instrumentul utilizat de stat pentru o mai buna st pânire a
criminalit ii prin eliminarea sau limitarea factorilor criminogeni i prin gestiunea
adecvat a factorilor fizici i sociali care furnizeaz ocazii favorabile de comitere a
infrac iunilor. Aceast abordarea restrictiv este împ rt it i de Consiliul Europei,
care în Recomandarea (83) 7 a Comitetului de Mini tri, a exclus din no iunea de
preven ie a a numita preven ie penal ( pedepse, alegerea pedepselor, regimul lor de
executare).
Chiar dac din punct de vedere doctrinar exist în mod evident o diferen
între preven ie, interven ie penal i m suri sociale pentru binele comunit ii, vom
prefer sensul extins al no iunii de preven ie, adic cuprinzând atât m surile cu
caracter penal cât i celelalte m suri cu caracter social. Ne e greu s ne imagin m c
poate fi imaginat o preven ie social a infrac ionalit ii f r o strâns leg tur cu
preven ia penal .

2. Tipuri de preven ie.

În opinia lui R. Gassin exist 6 mari tipuri de preven ie.
a. Primul tip pleac de la distinc ia care trebuie s existe între criminalitatea
minorilor i cea a majorilor. Minorilor li se pot aplica m suri de preven ie social i
m suri educative deoarece personalitatea lor este în formare putând astfel s fie
modelat , spre deosebire de adul i unde personalitatea fiind format , nu se poate

76
ac iona asupra lor decât cu sanc iuni represive ( asupra lor ac ioneaz doar teama de
pedeaps , retribu ia faptei comise etc.).
b. Al doilea tip de preven ie trebuie s in seama de m suri de preven ie
general ( adic s previn orice comportament infrac ional) i preven ie special (
adic vizeaz un anumit tip de infrac iune).
c. A treia distinc ie opune preven ia pasiv ( adic m suri de tip avertisment
pentru un poten ial infractor) i preven ia activ ( adic m suri active i nu doar
avertiz ri teoretice) .
d. Dup nivelul preven ie se face distinc ie între preven ie primar , preven ie
secundar i preven ie ter iar .
Preven ia primar cuprinde ansamblul de mijloace îndreptate spre modificarea
condi iilor criminogene oferite de mediul fizic i cel social global. Preven ia
secundar este concentrat spre identificarea i interven ia preventiv fa de grupuri
sau popula ii care prezint un risc special de delincven . Preven ia ter iar este cea
dirijat spre prevenirea recidivei, prin ac iuni individualizate de readaptare social sau
de neutralizare a fo tilor infractori.
e. O alt distinc ie care se face este între preven ia social i preven ia
situa ional . Preven ia social presupune ac ionarea asupra factorilor criminalit ii, pe
când preven ia situa ional presupune identificarea factorilor contextuali în care
infractorul a ac ionat pentru a putea manipula pe viitor factori situa ionali astfel încât
ace tia s nu se mai reg seasc în combina ia ce a determinat comportamentul
infrac ional. De fapt se aplic distinc ia care exist între criminologia etiologic i cea
dinamic ( sau a trecerii la act).
f. Exist de asemenea o preven ie „defensiv ” ( bazat pe team i excludere )
i o preven ie „elevat ” ( este cea care se bazeaz pe încredere i integrare ).
Acela i autor propune el însu i un tip de preven ie i anume una bazat pe trei
nivele. La primul nivel s-ar situa preven ia la nivelul form rii personalit ii
individului. Ea poate fi indirect prin m suri generale (m suri legislative, etc.) i
direct prin ac iuni specifice adresate unui anumit grup int ( cluburi de prevenire,
etc). La al doilea nivel exist o preven ie la nivelul constituirii de situa ii
preinfrac ionale prin ac iuni destinate evit rii apari iei unor surse originare de modele
infrac ionale (apari ia unor aglomera ii urbane ap rute prin înc lcarea legii etc) i prin
ac iuni destinate a neutraliza circumstan ele de punere în practic a unui proiect
criminal ( organizarea comer ului cu arme de foc, etc). La al treilea nivel se situeaz

77
preven ia de la nivelul dezvolt rii procesului de trecere la act ( patrularea poli iei în
locurile unde s-ar putea comite acte infrac ionale, etc. Nici o ac iune de prevenire a
infrac ionalit ii nu poate fi luat înainte a fi parcurse urm toarele etape: Analiza
prealabil a st rii de criminalitate, alegerea intelor preven iei, determinarea teoriei de
baz , definirea obiectivelor precise ale prevenirii, selec ia modalit ilor de preven ie,
determinarea autorit ii competente i evaluarea rezultatelor preven iei.
Propunerea autorului francez este indisolubil legat de concep ia sa cu privire
la explicarea comportamentului infrac ional.

3. M suri concrete de prevenire a infrac ionalit ii

a. M suri de prevenire cu caracter social. S-au propus realizarea de imobile

astfel încât acestea s ofere condi ii cât mai pune pentru vizibilitate i s ofere cât mai
pu ine locuri ascunse unde infractorii s î i poat ataca victimele f r a fi v zu i,
realizându-se astfel amenajarea mediului social.
b. M suri de prevenire desf urate de poli ie. Activitatea poli iei în materie
de preven ie se poate realiza pe dou planuri adic prin ac iuni de preven ie clasic (
prevenire prin represiune, prevenire prin prezen ) iar a doua categorie cuprinde
ac iuni de prevenire moderne. Dintre cele moderne pot fi amintite: ac iuni asupra
factorilor exogeni, ac iuni asupra persoanelor susceptibile de a deveni infractori sau
recidivi ti, ac iuni asupra persoanelor susceptibile de a deveni victime, ac iuni de
educare a publicului, a infractorilor sau a victimelor poten iale. Aceste ac iuni
moderne presupun crearea atât a structurilor specializate din cadrul poli iei, dotarea cu
mijloace tehnice necesare ( camere de supraveghere video a intersec iilor, a zonelor
aglomerate, a metroului, a zonelor r u famate etc) i mai ales existen a unui personal
specializat în domeniul prevenirii ac iunilor criminale. Cercet rile efectuate asupra
eficien ei acestor m surii a relevat faptul c cel pu in în aria respectiv s-a redus
considerabil activitatea infrac ional . Unii autori au sus inut c de fapt a avut loc o
deplasare a fenomenului infrac ional din zona respectiv spre o alt zon mai propice
activit ii infrac ionale, iar per global nu exist o certitudine a reduceri activit ii
infrac ionale. Tot în aceast categorie de mijloace de prevenire pot fi amintite i cele
legale de cooperarea poli ieneasc interna ional în lupta împotriva infrac ionalit ii,
sau de crearea de institu ii specializate în acest sens.

78
 c. Ac iuni destinate a limita ocaziile de comitere a crimei. Acestea se
realizeaz prin programe de informare a publicului asupra cauzelor, asupra
mijloacelor de lupt împotriva criminalit ii, sau asupra mijloacelor de prevenire a
criminalit ii. Se poate realiza prin protejarea individual a victimelor poten iale (
prin reducerea accesibilit ii ca int sau prin recurgerea la servicii de securitate
private). Alte ac iuni presupun implicarea publicului în lupta autorit ilor cu
fenomenul infrac ional ( de exemplu, în Marea Britanie cet enii sunt sf tui i s sune
la poli ie ori de câte ori, li se pare c s-a întâmplat ceva suspect pe strada pe care
locuiesc, devenind aproape o „poli ie privat ”).

79