Metode si tehnici de cercetare criminologica

Metodologia este teoria stiintifica despre caile sau metodele sporind eficacitatii
cunoasterii umane. Modul practic procedural in care se utilizeaza o metoda de cercetare
se numeste tehnica. In consecinta, metodologia criminologica reprezinta acea parte din
criminologie care se ocupa cu studiul metodelor si tehnicilor de investigare a
fenomenului criminal. Criminologia utilizeaza o serie de metode de lucru, unele cu grad
mai mare de generalitate (metoda observarii, metoda experimentala si metoda istorica),
iar altele cu grad mai redus de generalitate (metoda clinica).

Principalele metode in cercetarea criminologica

1. Metoda observatiei
Observatia consta in urmarirea atenta si sistematica a unor reactii psihice, cu
scopul de a sesiza aspectele lor esentiale. In criminologie, observatia are ca obiect
domeniul comportamentului delicvent, individual si de grup, actiunile prin care acesta se
manifesta si reactiile pe care faptele antisociale le provoaca in randul societatii.
Mijloace de realizare a observatiei:
perceperea directa a crimei;
constatarea crimei;
studiul mijloacelor prin care a fost comisa crima;
studiul produsului crimei;
studiul dosarului cauzei;
studiul declaratiilor faptuitorilor etc.

De regula, se intalnesc urmatoarele tipuri de observatie:

directa sau indirecta, in functie de relatia observatorului cu realitatea;
globala sau partiala, in functie de observarea intregului fenomen criminal sau
doar a unui sector;
externa sau interna, in functie de pozitia observatorului fata de sistemul studiat.

2. Metoda convorbirii
Pentru a constitui o metoda stiintifica, o convorbire trebuie sa fie premeditata, in
vederea obtinerii unor date cu privire la o persoana, sens in care trebuie adaugat un

1
ghid de interviu, care sa stabileasca principalele teme de discutie ce urmeaza a fi
abordate.

3. Metoda biografica
Este denumita si anamneza. Implica o analiza a datelor privind trecutul unei
persoane si a modului ei actual de existenta, caci trecutul unei persoane releva cauzele
primare ale comportamentului sau actual. Modul concret de reactie al unei persoane
este influentat de caracterul si personalitatea sa, acestea formandu-se in trecutul sau, in
primii ani de viata.

4. Experimentul
Este considerat cea mai importanta metoda de cercetare, acesta reprezentand
provocarea unui fenomen psihic in conditii bine determinate, cu scopul de a gasi sau
verifica o ipoteza. Particularitatile metodei experimentale sunt provocarea si repetarea
fenomenului studiat, prin interventii active ale cercetatorului.
Realizarea experimentului presupune alegerea unei probleme de studiu si
elaborarea unor ipoteze, a caror adevar sau falsitate vor fi dovedite sau infirmate in
cursul cercetarii.
Regulile de ordin general ce trebuie respectate sunt:
abordarea problemei studiate in mod cauzal (motivul);
elaborarea ipotezelor de lucru;
crearea unor grupuri de control grupului asupra caruia se actioneaza
experimentul;
asigurarea unei singure variabile, a unui singur factor in acelasi timp;
eliminarea influentelor factorilor exteriori pe toata durata experimentului;
obiectivitatea cercetatorului.

Exista trei tipuri de experiment:

a) experimentul de laborator: prezinta avantajul posibilitatii eliminarii factorilor
perturbatori, insa subiectul se afla intr-un mediu artificial si in fata unor sarcini

2
 neobisnuite, astfel incat este foarte probabil ca rezultatul cercetarii sa fie
compromis sau cel putin afectat.
b) experimentul in conditii standardizate: se desfasoara intr-o ambianta
obisnuita, insa subiectul este supus unor probleme cu care nu este familiarizat.
c) experimentul natural: consta in a urmari o persoana sau un grup in conditiile
vietii sale obisnuite in care a survenit modificarea.

4. Metoda clinica
Aceasta metoda cerceteaza cazul individual, in scopul formularii unui diagnostic
si a prescrierii unui tratament.
Tehnicile de investigare clinica sunt:
observarea;
studierea documentelor;
testele psihologice;
interviul clinic aprofundat etc.
Pe baza acestor tehnici, se releva trasaturile de personalitate ale infractorului, care vor
permite formularea unui diagnostic, in baza caruia criminologul va evalua conduita
viitoare a subiectului, va formula un prognostic social si va elabora un program adecvat
de tratament, in vederea modelarii personalitatii acestuia.
Metoda clinica se bazeaza pe anamneza, insemnand istoria cazului.