CURSul VI partea I-a

ORIENTAREA SOCIOLOGICĂ

6.1. Bazele istorice ale criminologiei sociologice

Atât reprezentanţii orientării biologice cât şi a celei psihologice au avut în
centrul atenţiei considerente de ordin endogen în originea criminalităţii.
Reprezentanţii orientării sociologice au considerat însă ca nesatisfăcătoare teoriile
elaborate de precursorii lor, motiv pentru care, şi-au îndreptat atenţia asupra
cauzelor de ordin exogen acordănd o deosebită importanţă determinărilor de ordin
social.
Diversitatea de curente, teorii şi opinii inspirate din sociologia şi psihologia
socială, au fost grupate sub denumirea generică de Şcoala franco-belgiană a
mediului social.

6.1.1. Şcoala cartografică (geografică)

Promotorii acestei şcoli au fost belgianul Lambert Adolphe Jaques Quetelet
(1796-1874) şi francezul Andre Michel Guerry (1802-1866), care au încercat să
descopere anumite legităţi ale dinamicii criminalităţii, în urma analizei statistice a
acesteia. Ei au fost considerațifondatorii statisticilor morale care au dus la
dezvoltarea criminologiei
În urma studierii datelor statistice din Franţa, cei doi cercetători au formulat
aşa numita "lege termică a criminalităţii" potrivit căreia infracţiunile împotriva
persoanei predomină în regiunile sudice şi în timpul sezonului cald, iar infracţiunile
împotriva patrimoniului sunt predominante în nord, în timpul sezonului rece. Acestă
opinie a fost însă criticată subliniindu-se că deosebirile ce apar între structură şi
modelul criminalităţii de la o regiune la alta, sunt rezultatul dezvoltării social-
economice diferite, şi nu au legătură cu diferenţele de climă.
Quetelet (doctor în matematică şi director al Observatorului Astronomic din
Bruxelles) a prezentat în lucrările sale - printre care cea mai importantă este
"Despre om şi dezvoltarea facultaţilor sale" sau "Eseu de fizică socială" (1835) -
următoarele:
- vârsta ar avea mai mare influenţă în comiterea crimei şi cu tipul
infracţiunilor comise (fapte săvârşite cu violenţă contra persoanei în tinereţe
şi contra proprietăţii pe parcursul înaintării în vârstă);
- bărbaţii intră mai des în conflict cu legea iar femeile săvârşesc mai des
infracţiuni împotriva proprietăţii;
- persoanele instruite se implică în acţiuni ce impun o pregătire intelectuală;
În concluzie nu sărăcia generează criminalitate ci mai degrabă
discrepanţa între posibilităţiile materiale şi nevoile, aspiraţiile oamenilor.

6.1.2. Şcoala sociologică. Teoria lui Durkeim

Emile Durkeim (1858-1917) este considerat principalul reprezentant al
şcolii Sociologice, originalitatea opiniilor sale constând în aceea că el considera
clima drept un fenomen de normalitate socială, consideraţie ce are la bază
constatarea că "peste tot şi totdeauna au existat oameni care s-au comportat de o
aşa manieră încât au atras asupra lor aversiunea penală". Mai mult, el susţinea
despre crimă că este chiar "un factor de sănătate publică, făcând diferenţa între
bine şi rău şi atrăgând atenţia asupra stării sociale precare a unei naţiuni ", ceea
ce conduce la următoarele consecinţe:
a) din moment ce crima este un fenomen "normal" - ea nu provine
din cauze excepţionale, ci din structura însăşi a culturii căreia îi
aparţine ;
b) deoarece criminalitatea este rezultanta marilor curente colective ale
societăţii
- existenţa şi raporturile sale cu ansamblul structurii sociale
prezintă un caracter de permanenţă la o cultură determinată de timp
şi spaţiu
c) criminalitatea trebuie să fie înţeleasă şi analizată nu prin ea
însăşi ci întotdeauna relativ la o cultură determinată în timp şi
spaţiu
În explicarea criminalităţii, Durkeim introduce conceptul de anomie (din
grecescul anomos = fără lege) pe care îl înţelegem în sensul de slăbire a rolului
normelor sociale ca urmare a tendinţelor crescânde ale individului spre
satisfacerea unor idealuri de confort material şi prestigiu social.
 Durkheim a susținut că, pentru descoperirea unei explicații a
comportamentului anti-social "este necesar a fi căutată în însăși natura societății”;
"individul este mai degrabă un produs decât un autor al societății ". Cu alte cuvinte
individul nu este decât o mică imagine a lumii pe care o trăiește. Pentru Durkheim,
crima este imanentă în societate și rezultă din interacțiunea socială.

6.1.3. Şcoala mediului social

Numită şi Școala Lyoneză, a fost fondată de Alexandre Lacassagne (1843-
1924, profesor de medicină legală la Universitatea din Lyon), care a promovat teoria
conform căreia "mediul social are un rol determinant în geneza criminalităţii".
Teoria lui Alexandre Lacassagne este rezumată în două fraze celebre:
"societăţile nu au decât criminalii pe care îi merită" şi "mediul social este mediul
de cultură al criminalităţii (supa) iar microbul este infractorul, un element care nu
prezintă importanţă decât în ziua în care găseşte mediul care îl face să se dezvolte".
Aceste fraze au devenit laitmotivul criminologiei sociologice care susţine că
fiecare societate conţine tipurile de infractori şi infracţiuni care corespund
condiţiilor economice, culturale şi sociale proprii.
El a fost în același timp unul dintre fondatorii antropologiei criminale și unul
dintre cei mai redutabili adversari ai lui Cesare Lombroso, combătând cu fermitate
teza criminalului înnăscut și afirmând că de fapt infractorul nu este altceva decât
produsul mediului social, o victimă a societății.

6.1.4. Şcoala interpsihologică

Denumită astfel deoarece principalul său reprezentant Jean-Gabriel De
Tarde (1843-1904), cel care a pus bazele psihosociologiei şi criminologiei
franceze, considera că sociologia nu este decât o interpsihologie atâta timp cât nu
avem de-a face (în sociologie) decât cu raporturi inter-individuale. El a conceput
sociologia ca fiind bazată pe mici interacțiuni psihologice dintre indivizi, forțele
fundamentale fiind imitația și inovația.
Acesta precizează în lucrările sale "Criminalitatea comparată" (1886) şi
"Legile imitaţiei" (1890), că angajarea individului în săvărşirea faptelor infracţionale,
nu s-ar datora unor pulsiuni organice ci influenţelor psihosociale pe care le preia
prin imitaţie, aceasta fiind văzută ca principala cauză a criminalităţii. El considera
imitația, conștientă și inconștientă, ca o trăsătură interpersonalăfundamental, având
ca situație primară imitarea părinților de către copii, bazată pe prestigiu.
 Gabriel Tarde considera că un delict este nu numai un rău în plus, ci în
acelaşi timp o sursă probabilă a unor noi rele. Explicarea fenomenului criminal are
la bază ideea esenţială că fiecare individ se comportă potrivit cutumelor acceptate
de către mediul său şi în consecinţă comportamentul criminal este şi el un
comportament imitat. El a subliniat tendința criminalului de a reveni la locul crimei
și de a repeta crima, ceea ce a considerat-o ca parte a unui proces mai larg de
repetiție compulsivă. Se pare că Sigmund Freud a construit teoria mulțimilor pe baza
ideilor lui Tarde cu privire la imitație și sugestie.

6.2. Teoria sociologică multifuncţională

Primul care exprimă într-un mod foarte clar o viziune complexă asupra
etiologiei crimei, elaborând o teorie multifuncţionala este Enrico Ferri (1856-
1929). Considerat drept fondatorul criminologiei sociologice, Ferri a fost un
discipol al lui Cesare Lombroso, iar lucrarea sa fundamentală este Sociologia
Criminalului apărută în 1884.
El d-a aplecat în special asupra cauzelor exogene, socio-economice ale
fenomenului infracţional. El a fost numit un campion al pozitivismului, iar Legea
saturației criminale elaborată de el reprezenta o paralelă a opiniilor exprimate de
școala cartografică, susținând că, criminalitatea se raportează la condițiile de mediu și
va oscila după schimbările ce survin în cadrul său.
Ferri clasifică factorii crimogeni în:
a) factori antropologici (endogeni) - grupaţi la rândul lor în trei grupe:
- factori ce ţin de constituţia organică a infractorului ;
- factori ce ţin de constituţia psihică a infractorului ;
- caracteristicile personale ale infractorului ( vârstă, sex).
b) factori fizici sau cosmo-telurici (exogeni) - climatul, natura solului,
anotimpurile, condiţiile atmosferice;
c) factorii mediului social - densitatea populaţiei, familia, educaţia, opinia
publică, producţia industrială, alcoolismul, organizarea economică şi
politică, etc.

Plecând de la ,,legea saturaţiei mediului" a lui Quetelet, Ferri elaborează

nlegea suprasaturaţiei" conform căreia orice fenomen social anormal, cum ar fi:
războiul, revoluţia, foametea, etc., produce o creştere bruscă a criminalităţii.
Revenirea la limitele  ,,normale" ale criminalităţii se realizează odată cu terminarea
evenimentului cauzator.
Cele două elemente care vor constitui baza teoretică a curentului sociologic
sunt conform teoriei lui Ferri:
- elementul de sinteză – obținut prin culegerea datelor
oferite de alte discipline cu preocupari în domeniul
criminologiei;
- studiul analitic al fenomenului infracţional.