TEORIILE STRESULUI I FORMAREA SUBCULTURILOR

DELINCVENTE

Teoriile stresului au fost n atenia cercetrii criminologice, cptnd o larg

acceptare, ndeosebi n anii 60. Ele propun existena unor fore sociale sau presiuni
psihice
care mping oamenii la comiterea faptelor de natur infracional.
Aceste fore nu sunt repartizate uniform n societate i apar mai frecvent n
grupurile unde
rata criminalitii este mai ridicat.
Robert K. Merton, un sociolog american cu o larg audien n lumea juritilor, a
propus prima teorie a stresului ntr-o revist de specialitate, venind i revizuind
astfel teoria
anomiei lansat de Durkheim. Dar, spre deosebire de predecesorul su care i
focalizase
explicarea teoriilor ce aveau la baz stresul pe delincvena urban de grup, Robert
Merton, a
ncercat s explice cauzele criminalitii n general, argumentele prezentate avnd o
larg
acceptare n cercetarea criminologic. De altfel, teoriile stresului sunt cele care au
contribuit
la fundamentarea substratului ideologic pentru Rzboiul Preedintelui Lyndon
Johnson
mpotriva srciei, un amplu program de combaterea srciei i a criminalitii,
lansat la
nivelul societii americane.
n acest capitol, ne propunem s recapitulm cele mai importante teorii ale
stresului,
apoi, s lum n discuie cele mai recente critici i obiecii la adresa acestora.
2. Teoria constrngerii a lui Merton
(Anomia n economia de pia)
Emille Durkheim a prezentat anomia ca pe o cdere a regulilor stabilite n societate
de a reglementa tendinele naturale ale indivizilor.
Dac ntr-o societate se produc schimbri brute, mutaii, cum a fost cazul
Revoluiei
din Decembrie 1989 din Romnia, acestea s-au nscut de fapt cu mult mai nainte,
n
Criminologie 58
Prof. univ. dr. Tudor Amza Universitatea Hyperion 2011
procesele mai lente, uneori dificil de observat, care au fost stimulate de cerina unor
noi
forme de via social.
n procesul de transformare un rol deosebit l joac cei trei mari actori:
oameninatur-societate,
care, n final, aduc modificri nu numai n raporturile de producie, lund
natere o nou civilizaie industrial, dar, are loc i o degradare a mediului
nconjurtor, o
expansiune demografic necontrolat, fapt care favorizeaz proliferarea crimei.
n aceast perspectiv, studiind interaciunea indivizilor, grupurilor i, n general, a
societii, vom observa c la mai toate nivelurile apar conflicte, tensiuni care tind s
manipuleze trebuinele grupurilor ale cror interese le reprezint. ntr-un
asemeneacaz, se
produce o blocare a comunicrii, care va accentua sub toate formele discordanele
dintre
indivizi, grupuri i puterea existent.
Procesele care au loc, de dezintegrare a structurilor i sistemelor de reprezentri i
de valori, va provoca situaii de anomie. ntr-un asemenea punct al evoluiei unei
societi, n
cadrul propriilor contradicii, a tensiunilor i conflictelor, aspiraiile i cultura-aciune
pot
avea un rol decisiv pentru a orienta o societate spre modificri majore n structura
ei.
La civa ani dup Durkheim, americanul Robert Merton (n.1910) lega, de
asemenea,
problema crimei de anomie, ns, concepia sa era diferit de cea a francezului
Durkheim.
Astfel, Merton spunea c adevrata problem a anomiei nu este creat de
schimbrile
sociale brute, ci, de structura social, care cere aceleai realizri din partea
membrilor si,
fr a le oferi, ns, aceleai mijloace. Aceast lips de coresponden ntre ceea ce
cultura
cere i ceea ce structura permite, prima ncurajnd succesul i cea din urm
prevenindu-l,
poate cauza decderea normelor, deoarece ele nu mai sunt ghiduri efective de
comportament.
Tocmai aici intervine marele merit al profesorului Merton. El argumenteaz c, de
fapt, aceasta este situaia ntr-o societate cu o puternic economie de pia i c
aceasta
este cultura american cu privire la atingerea elului propus (bunstare i bogie).
Persoana
care muncete fr rgaz, cu educaie pe msur i onestitate, chiar dac nu
primete
recompensa social ateptat, realizeaz totui un grad moderat de bunstare. n
schimb,
persoana care realizeaz bunstarea folosind metode ilegale, primete meritele mai
mari ale
statutului social i al prestigiului. De aceea, Merton apreciaz c aceast situaie
plaseaz un
stres sever persoanelor care nu pot obine bunstarea prin munc cinstit. Ei bine,
acest
stres cade asupra unei pturi mai largi de oameni n societate, ns, el tinde s fie
mai
concentrat asupra persoanelor din clasele unde srcia este instalat sau este pe
cale de a se
instala, adic, n clasele de jos.
Continund acelai mod de gndire, stresul este mult mai limitat la indivizii care
provin din nalta societate, chiar dac folosesc aceleai metode legale i dispun de
talente
mai moderate. ntr-o asemenea mprejurare, la anumite grupuri, stresul poate
aprea
deoarece:
1. cultura plaseaz o subliniere disproporionat n a realiza scopul de a acumula
bunstarea, chiar dac susine c acest scop este aplicabil tuturor persoanelor;
Criminologie 59
Prof. univ. dr. Tudor Amza Universitatea Hyperion 2011
2. structura social limiteaz posibilitile individului din cadrul claselor de jos, de a
realiza elul mbogirii prin mijloace legale.
Dac o societate dorete s fie stabil, atunci aceste dou elemente trebuie s fie
bine integrate sau, cu alte cuvinte, ar trebui s existe mijloace pentru indivizi de a
atinge
scopurile care sunt importante pentru ei. Diferena ntre scopuri i mijloace
adpostete
frustrarea, care n cele din urm, duce la constrngere.
A. Tipologia lui R. Merton a modelelorindividuale de adaptare
Exist moduri diferite n care un individ poate rspunde la problema anomiei i care
depind de atitudinea sa fa de elurile culturii i fa de mijloacele
instituionalizate. Merton
susine c aceste opiuni sunt: conformitatea, ritualismul, retragerea i rebeliunea.
n msura n care societatea este stabil, majoritatea persoanelor care o compun
vor
alege conformitatea, care atrage dup sine acceptarea elurilor culturale ct i a
mijloacelor
instituionalizate. Aceste persoane lupt pentru obinerea bunstrii prin metodele
aprobate
de ctre valorile clasei de mijloc i vor continua s fac acest lucru indiferent dac
vor reui
sau nu. Totui, cea mai mult criminalitate care exist n societate va lua forma
inovaiei.
Persoanele care inoveaz se rein de la susinerea elului cultural de acumulare a
bunstrii,
considernd c ei nu pot ajunge la aceasta prin metodele legale sau
instituionale.De aceea,
ei scot la iveal noi metode prin care se poate acumula bunstarea.
- Cesare Beccaria este cel mai de seam reprezentant al colii clasice de
criminologie;
- Opera principal a colii clasice este lucrarea lui C. Beccaria, Despre delicate i
pedepse;
- Tezele susinute n Despre delicate i pedepse au influenat decisiv legislaia
francez adoptat dup Revoluia din 1789;
- Curentul positivist n criminologie este cel mai bine reprezentat de coala clasic
italian de criminologie;
- Cesare Lombroso - a publicat lucrarea Omul delincvent cu o mare influen n
cercetarea criminologic timpurie;
- Cel mai de seam reprezentant al curentului pozitivist n criminologie rmne
italianul Cesare Lombroso;
- Biocriminologia modern susine c factorii biochimici constituie la declanarea
comportamentelor criminale;
- Alfred Binet este cel care, pentru prima dat, a atras atenia asupra rolului pe care
l poate juca inteligena n declanarea unor comportamente ilegale.

Explicatiile etiologice moderne prezinta urmatoarele caracteristici :

1) admit ideea ca fenomenul criminal reprezinta un fenomen multifactorial ;

2) diversele teorii etiologice s-au ocupat fiecare in mod prioritar de o anumita

categorie de factori care au fost considerati preponderenti (biologici, morali, sociali)
, fara ca prin aceasta sa se nege caracterul multifactorial al fenomenului criminal;

3) se pleaca de la premisa ca si comportamentul criminal, ca si celelalte conduite

umane, reprezinta un comportament psihologic ; de aceea, teoriile etiologice
moderne au un element comun : factorul psihologic.
Teoriile psiho-sociale

Acorda o importanta sporita factorilor sociali ai fenomenului cirminal.

Incearca sa raspunda la intrebarea : de ce viata sociala determina anumiti indivizi

sa comita fapte penale, in timp ce alti indivizi nu devin delincventi ? Aceste teorii
sunt denumite teoriile factorilor sociali ai delincventei si intra in aceasta categorie
Teoria asociatiilor diferentiate, Teoria conflictelor de culturi si Teoria anomiei.

Exista si unele exceptii, unde intrebarea este pusa dintr-o perspectiva contrara : de
ce majoritatea indivizilor se supune legii si nu comite fapte penale ? Aceste teorii au
fost regrupate sub denumirea Teoriile factorilor sociali ai respectului legii penale.
Apartine acestei categorii Teoria angajamentuluui.

B1) Teoria asociatiilor diferentiate

Apartine criminologului american Edwin Sutherland, profesor la Universitatea din

Indiana.

Principala sa lucrare a fost publicata initial cu titlul Criminologie , in anul 1924 si

republicata in 1934 sub denumirea Principii de criminologie . In aceasta lucrare
este formulata teoria asociatiilor diferentiate.

Explicatia actului criminal in viziunea lui Sutherland presupune urmatoarele

coordonate:

comportamentul criminal este invatat;

invatarea se realizeaza in contact cu alte persoane, printr-un proces complex de
comunicare;
invatarea are loc mai ales in interiorul unui grup restrans de persoane;
procesul de invatare presupune: asimilarea tehnicilor de comitere a infractiunilor;
orientarea mobilurilor, a tendintelor impulsive, a rationamentelor si atitudinilor;
orientarea mobilurilor si a tendintelor impulsive se face in functie de interpretarea
favorabila sau defavorabila a dispozitiilor legale;
un individ devine criminal daca interpretarile defavorabile respectului legii domina
interpretarile favorabile ;
asociatiile diferentiate pot varia in privinta duratei, frecventei, intensitatii etc. ;
formatia criminala prin asociatie nu se dobandeste doar prin imitatie ;
comportamentul criminal este expresia unui ansamblu de nevoi si valori, dar nu se
explica prin aceasta.

Un grup poate fi organizat fie de maniera a favoriza dezvoltarea fenomenului

criminal, fie de maniera a i se opune. Majoritatea grupurilor sunt ambivalente, iar
rata criminalitatii este expresia unei organizari diferentiate a grupului.

Teoria conflictelor de culturi

Apartine criminologului american Thorsten Sellin, fost profesor al Universitatii din

Pennsylvania si presedinte al Societatii Internationale de Criminologie.

Principala sa lucrare : Conflictul cultural si crima - publicata prima oara in 1938.

Sellin considera ca o cunoastere pur stiintifica in criminologie este iluzorie. In aceste

conditii, ambitia criminologiei ar trebui sa se limiteze doar la formularea unor
ipoteze cu un grad sporit de probabilitate. In acest sens considera Sellin ca trebuie
apreciata si propria lui teorie .
Termenii de cultura si conflict au , pentru Sellin , o semnificatie particulara.

Se poate vorbi de un conflict cultural atunci cand conduita unei persoane,

socialmente aprobata sau chiar ceruta intr-o anumita situatie intr-un grup , nu este
apreciata de aceeasi maniera in celelalte grupuri sociale la care persoana
respectiva datoreaza supunere.

Exista in principal trei situiatii generatoare de conflict :

conflictul poate sa apara intre doua atitudini perfect morale, dar bazate pe valori
diferite ( de exemplu in cazul colonizarii ) ;
conflictul se poate situa intre legi arbitrare ori legi care favorizeaza coruptia, pe de o
parte, si indivizi care se supun unor conceptii morale sanatoase, pe de alta parte ;
( de exemplu in cazul starii de ocupatie ) ;
conflictul se poate ivi intre legi conforme cu valorile socialmente acceptate si
indivizi ce au coduri morale particulare. ( de exemplu in cazul imigrantilor )

Teoria conflictelor de culturi , ca si ceelalte teorii criminologice , nu poate oferi

decat o explicatie partiala cu privire la etiologia fenomenului criminal.

1.Teoria anormalitatii biologice-Cesare Lombroso

Cesare Lombroso este parintele criminologiei antropologice,el afirma ca

teoriile sale sunt ale predecesorilor sai. Eu n-am facut decat sa dau un corp organic
concluziilor care pluteau in aer ,inca nedescoperite.El sustine ca,in
esenta,caracteristicile fizice ale individului erau indicatorii de baza ai degenerarii si
inadaptarii.

Teoriile lui Lombroso includ evolutionismul lui Darwin,pozitivismul lui

Compte, dar si alte studii ale timpului.

Cea mai importanta lucrare a sa a fost Luomo deliquente(Omul

delincvent), la care a adus apoi importante completari.

La baza cercetarilor sale a stat descoperirea la craniul unui criminal,in

zona occipitala medie,a unei adancituri accentuate ,trasatura ce se regasea la unele
cranii primitive.Acesta a fost punctul de plecare in teoria atavismului.Conform
acestei teorii,a atavismului evolutionist,trasaturile omului primitiv pot apare la
anumite persoane sub forma unor stigmate anatomice(malformatii ale scheletului
si cutiei craniene,asimetria fetei,dimensiunile excesive ale falcilor si
pometilor,orbitele mari si departate,dimensiuni neobisnuite ale urechilor,ale
nasului,dentitie anormala,barbie proeminenta,numeroase zbarcituri,defecte ale
toracelui,etc)

Lombroso a studiat organismele inferioare,omul salbatic si

copilul,cercetand anomaliile creierului,ale scheletului si ale unor organe
interne(inima,ficat,etc).Pe langa aceste studii anatomice,el am mai efectuat si studii
fiziologice,sau chiar socio-culturale (tatuaj,jargou,alcoolism,etc).

A doua faza a studiilor lombrosiene se refera la unele malformatii morfo-

functionale de natura degenarativa.El se ocupa de nebunia morala ce fusese
tratata de Morel drept un aspect degenerativ.

Lombroso sustinea ca la un individ apar mai multe anomalii si indeosebi

cele de natura atavica,acesta poate fi clasificat ca un criminal innascut.Initial a
estimat tipul criminalului innascut la o proportie de 65-70% din totalul
criminalilor,limitandu-se ,apoi la 30-35%.Bazandu-se pe numeroase studii,a
identificat analogii intre nebunul moral si criminalul innascut ,in special sub
aspect moral.
 In etiologia crimei ,alaturi de atavism apare studiul epilepsiei.Lombroso
consodera epilepsia ca o punte de legatura dintre omul criminal,criminalul nebun si
nebunul moral.Epilepsia este atat una din psihozele cele mai atavice cat si
nucleul tuturor degenerescentelor.

In teoria lombrosiana criminalitatea reprezinta o anormaliate biologica

bazata pe atavism organic si psihic si pe o patologie epileptica.

2.Teoria anormalitatii morale-Raffaele Garofalo

Istoria criminologiei sustine numele lui Garofalo indeosebi datorita

titlului pe care acesta l-a ales pentru lucrarea sa,Criminologie,publicata in 1885,si
care apoi a inlocuit denumirea de antropologie criminala.

In centrul propriei sale teorii se afla notiunea de delict natural.

Pentru a defini notiunea de crima din punct de vedere sociologic,Garofalo

a pornit de la distinctia dintre delicte naturale si delicte conventionale.Delictele
conventionale sunt creatii ale legiuitorului,au un caracter conjunctural,si deci, sunt
variabile in timp si spatiu,ceea ce genereaza ,de altfel,relativitatea legii penale.In
opozitie, delictele naturale se caracterizeaza prin constanta,prin invariabilitate in
timp si spatiu[1].

Garofalo era de parere ca notiunea de crima ar trebui sa includa doar

delictele naturale.Tot el spunea ca pentru a identifica delictul natural,trebuie
abandonata analiza actiunilor si intreprinsa aceea a sentimentelor.Crima este in
fapt,intotdeauna,o actiune daunatoare,care in acelasi timp reuneste acele
sentimente pe care la numim simtul moral al unei colectivitati
umane[2].Sentimentele numite de acesta,ce au importanta pentru morala sociala
sunt cele altruiste,adica cele care aparent sunt in interesul altora,dar care se intorc
in avantajul nostru,dintre acestea regasim:mila si probitatea sau cinstea.

In opinia lui Garofalo,elementul de imoraliate necesar pentru ca un act

daunator sa fie considerat drept criminal de catre opinia publica,este vatamarea
acelei parti a simtului moral care consta in sentimente altruiste fundamentale:mila
si probitatea.Trebuie insa,in plus,ca vatamarea sa nu atinga partea superioara si cea
mai delicata a acestor sentimente,ci masura medie in care acestea sunt posedate
de catre o comunitate ,si care este indispensabila pentru adaptarea individului la
societate.Aceasta este ceea ce vom denumi crima sau delict natural[3].

Plecand de la evaluarea obiectiva a cercetarilor lui Lombroso,Garofalo

identifica tipul criminal bazandu-se pe simtul moral al acestuia.Criminalul este un
anormal pentru ca difera de majoritatea contemporanilor si concetatenilor sai prin
lipsa anumitor sentimente si anumitor dezgusturi.

Nu este posibila o distinctie clara intre tipul criminal si cel onest,dar poate
fi admisa o zona intermediara intre acestia.

Garofalo imparte criminalul general conceput in mai multe categorii:

a)asasini;

b)violenti;

c)necinstiti;

d)cinici.

In concluzie,din teoria lui Raffaele Garofalo reiese tipul general al

delicventului,anormalul moral,lipsit de altruism,caracterizat prin indiferenta
afectiva.
 3.Teoria anormalitatii bio-psiho-sociale-Enrico Ferri

Enrico Ferri,in cadrul lucrarii sale Sociologia criminala ,din 1881,a

formulat

o teorie proprie ,multifactoriala.

Analizand studiile altor cercetatori contemporani a observat ca delictul a

fost considerat un fenomen de:

-a)normalitate;

-b)anormalitate biologica prin:atavism, degenerescenta,deficienta de nutritie a

sistemului nervos,deficienta de dezvoltare a centrilor inhibitori,anomalie morala;

-c)anormalitate sociala prin:influenta economica,inadaptare juridica,influente

sociale complexe.

Ferri ,insa,este de parere ca toate acestea sunt doar adevaruri

partiale,deoarece delictul reprezinta un fenomen comlex,de anormalitate biologico-
sociala.Pe langa acestea el ia in considerare si factorul psihic,pe care il include in
sfera biologicului.

Feri defineste delictul ca fiind un fenomen ce include,atat anormalitatea

speciala, permanenta sau tranzitorie,congenitala sau dobandita,a constitutiei
organice sau psihice, cat si circumstante exteriore,fizice si sociale,care concura intr-
un anumit timp si loc date, la determinarea actiunii unui anumit om[4].
 In cadrul teoriei sale,Ferri face distinctia intre cinci categorii de criminali:

a)criminalii nebuni-cazurile patologice si maladiile mentale:manii,epilepsie,idealism;

b)criminalii nascuti-sunt cei cu caracteristici speciale,stigmate,cei definiti de

Lombroso in antropologie criminala;

c)criminalii obisnuiti sau din obisnuinta dobandita-se caracterizeaza prin slabiciune

morala,sunt influentati de stimulii care vin din mediul corupt,comit infractiuni de la
varsta frageda;

d)criminalii de ocazie-cei constransi sa comita infractiuni de conditiile mediului fizic

si social,dar o parte din cauze sunt antropologice;

e)criminalii de pasiune-sunt foarte rari in comparatie cu celelalte categorii de

criminali si comit infractiuni contra persoanei.Cu un temperament sanguin sau
nervos si o sensibilitate exagerata,viata lor a fost fara pata pana in momentul
comiterii delictului[5].

Ferri face deasemanea o distinctie si intre factorii criminogeni:

1)factorii antropologici la randul lor sunt impartiti in:constitutia organica a

individului (anomaliile organice ale creierului,activitatii reflexe,etc),constitutia
psihica(anomaliile inteligentei si sentimentelor),caracteristicile personale ale
individului(rasa,varsta,sex,stare civila,profesie,etc)

2)factorii fizici ai delictului cuprind cauzele mediului fizic,cum ar

fi:clima,temperatura anuala,natura solului,conditiile atmosferice,etc

3)factorii sociali ai delictului:densitatea ,structura familiei,nivelul opiniei publice,

structura sistemului educational,alcoolismul,organizarea economica si politica,a
administratiei publice,a justitiei,a politiei,etc.
 In concluzie,crima ca fenomen individual este determinata de o
multitudine de factori concurenti de natura biologica,psihologica si sociala.

B. Teoriile psiho-biologice.

1.Teoria bio-tipologica-Ernest Kretschmer

Kretschmer a observat in principala sa lucrare, Structura corpului si

caracterul , existenta unei relatii precise intre unele tipuri morfologice,si anumite
tulburari psihice.Exista o corelatie intre activitatea criminala si biotop,care este in
raport fie cu structura corpului,fie cu somatotipul,fie cu tipul endocrinian.

Pornind de la conformatia fizica a individului,el a stabilit patru

tipuri,fiecare avand predilectie spre comiterea unor infractiuni specifice:

a)tipul atletic(sau atletomorf),este un tip robust,cu un sistem osteomuscular

puternic, oscileaza intre sentimentalism si brutalitate.Acesta este asociat cu
infractiunile contra persoanei:omoruri,talharii,si are tendinta de recidiva;

b)tipul astenic(sau leptomorf),este tipul inalt,slab,cu chip prelung,trasaturi longiline,

umeri ingusti si musculatura subdezvoltata,dotati divers din punct de vedere
intelectual, rece,rezervat,nesociabil.Este caracterizat printr-o criminalitate precoce
si o tendinta de recidiva.Comite infractiuni contra proprietatii:furt,abuz de
incredere,etc.;

c)tipul picnic(sau picnicomorf),presupune tipul corpolent,chiar gras ,cu tendinte de

ingrasare,cu extremitati scurte,fata rotunda,calvitie,sociabil,prietenos,deseori
inteligent. Este caracterizat printr-o criminalitate tardiva si
vicleana:fraude,escrocherii,etc

d)tipul displastic,presupune indivizi slabi cu deficiente sexuale,cu malformatii

corporale,inapoiati psihic si morfologic,sunt de regula schizofrenici si debili mintal.Ei
opereaza in mod neasteptat si sunt supusi recidivei.Comit infractiuni sexuale.
 Kretschmer afirma de existenta unei distributii relativ egale a tipurilor
identificate in campul infractional.

2.Teoria inadaptarii bio-psihice-Olof Kinberg

Okinberg,in principala sa lucrare Problemele fundamentale ale

criminologiei din 1935,incearca identificarea fundamentelor delicventului intr-un
complex bio-psihic.

In ceea ce priveste omul,Kinberg l-a considerat o fiinta atat biologica,cat si

psihologica si sociala,caracterizata prin plasticitate.Plasticitatea este capacitatea
de modificare a reactiei in functie de influentele fizice si chimice,dar si datorita
factorilor sociali si psihologici.Atunci cand nu exista corelatie intre ;plasticitate si
influentele mediului,intervine starea de inadaptare ce poate avea diferite forme.

Kinberg in analiza structurii bio-psihice tine seama de doua elemente:

1)nucleul constitutional,reprezinta suma tendintelor reactionale ale individului[6].

a)capacitatea-nivelul maxim ce-l poate atinge un individ sub influenta unui mediu
optim;

b)validitatea-cantitatea de energie a individului;

c)stabilitatea-posibilitatea individului de a dobandi comportamente ferme,fixate prin

obiceiuri,astfel incat sa poata face acelasi lucru,in acelasi mod,dar economisind
forta;

d)soliditatea-coeziunea interna a personalitatii.

 Aceste trasaturi sunt in personalitatea indivizilor,dar in cantitate variabila.

2)functia morala reprezinta modalitatea si profunzimea asimilarii valorilor

morale,ce compun atmosfera morala unde subiectul a trait ori traieste[7].

Aceasta este compusa din elemente emotionale si cognitive,distingandu-se astfel

urmatoarele tipuri de subiecti:

a)indivizi a caror functie morala este redusa la cateva cunostiinte de valoare

morala, general acceptate,lipsindu-le ,insa elementul emotional(imbecilii,debilii
mintal,etc.)

b)indivizii ce au cunostiinte despre reguli morale si sunt apti sa reactioneze

emotional la stimuli adecvati(cei asa zisi normali)

c)indivizii cu modificari ale functiei morale,in urma unor leziuni patologice ale
tesuturilor cerebrale(traumatisme,encefalite),fiiind afectat si elementul emotional.

d)indivizii ce cunosc regulile morale,nu au afectat elementul emotional,insa percep

diferit sensul real al actului.

Din corelarea unui anumit tip de nucleu constitutional si o anumita

configuratie a functiei morale,rezulta indivizi inadaptati ,care sub influenta unor
stimuli vor comite infractiuni.

3.Teoria constitutiei delicvente-Benigno di Tullio

Aceasta teorie a fost promovata de B. Di Tullio in principala sa lucrare

Tratat de antropologie criminala,in 1945.
 Prin constitutie criminala,di Tullio intelege o stare de predispozitie spre
crima, altfel spus,capacitatea care exista in anumiti indivizi de a comite acte
criminale,in general grave,in urma unor instigari exterioare ce raman sub pragul ce
opereaza asupra generalitatii oamenilor[8].Factorii ce determina formarea unei
personalitati criminale pot fi:ereditatea;unele disfunctionalitati
cerebrale,hormonale,etc.; varsta si crizele biologice.Di Tullio,in acest context,spune
despre constitutia criminala ca este un rezultat al elementelor ereditare,dar si a
celor dobandite in special in prima parte a vietii.Tendintele criminogene pot fi mai
puternice la anumiti indivizi determinandu-i sa reactioneze la unele excitatii
exterioare,diferit de altii.Astfel,sustine autorul,crima este rezultatul manifestarii de
inadaptere sociala a individului.

In teoria lui di Tullio,a aparut un concept deosebit si anume acela de

prag,care reprezinta nivelul de la care excitatiile exterioare il determina pe individ
sa comita infractiuni.

Exista o legatura foarte strnnsa intre factorii biologici si criminalitate.Nu

exista nici un tip particular de comportament ciminal,chiar si in cazul violentei
episodice,care sa

fie determinat numai de factorii biologici.Indivizii care sufera modificari,tulburari la

nivelul factorilor biologici,prezinta un risc mai mare de a se implica in actul criminal.

Di Tullio nu ignora factorii sociali,fiind de parere ca ei pot avea o influenta

reala,dar numai in conditiile in care intalnesc o constitutie criminala existenta

deja,ori contribuie la formarea unei astfel de personalitati.

4.Teoria genetica
 Desi criticata de multi cercetatori,teoria lui Lombroso,de a gasi o dovada
palpabila pentru a demonstra substratul biologic al crimei,nu a fost si nici nu va fi
total abandonata.Studiul microscopic al cromozomilor a permis cercetarea formulei
cromozomilor in cadrul celulei,adica,ceea ce se numeste cariotip.Cariotipul uman
presupune 46 de cromozomi dispusi in 23 de perechi,din care 22 sunt soma(partea
neproductiva),iar o pereche este germenul(partea productiva)alcatuita din
cromozomi sexuali.

Sexul genetic este in functie de prezenta sau absenta unui

cromozom,notat cu y , astfel formula feminina este 46xx ,iar formula masculina
este 46xy.S-a demonstrat ca pot exista anomaliiale cariotipului uman.Acestea sunt
frecvente la delicventi si sunt in legatura cu cromozomii sexuali.

O prima anomalie a fost descoperita in legatura cu existenta mai multor

cromozomi x,rezultand formula 47xxy.Indivizii cu aceasta anomalie au o aparenta
feminina,sunt slabi,inalti,pilozitate pubiana de tip feminin,barba rara sau absenta,
psihic, acestia au caracter pasiv,timiditate,ipohondri,depresivi.Din punct de vedere
sexual au tendinte spre:homosexualitate,pedofilie,exhibitionism,fetisism,etc. Printre
faptele comise de acestia se numara:furt,agresiune.Frecventa acestei anomalii
printre criminali,este de 5-10 ori mai mare decat in randul populatiei generale.

O a doua anomalie este in legatura cu excesul de cromozomi y,rezultand

formula 47xyy.Indivizii ce prezinta aceasta anomalie sunt caracterizati printr-o
aparenta masculina,inalti(peste 1,80m),anomalia urechilor,calvitie,miopie.Acest
sindrom antreneaza mai mult violenta si omuciderile.Frecventa acestui sindrom este
de aproximativ 10 ori mai mare decat in randul populatiei generale.

Nu putem insa,generaliza aceste doua anomalii,intrucat pot exista si la

indivizi normali atat inteligent,cat si in ceea ce priveste comportamentul.Aceste
anomalii pot fi considerate,cel mult,niste predispozitii spre crima.

C. Teoriile psiho-sociale

1.Teoria asociatiilor diferentiate-Edwin Sutherland

 Fondatorul acestei teorii,E.Sutherland,in lucrarea sa Principii de
criminologie, din 1955,sustine ca indeosebi ,conditiile carora le sunt atribuite
cauzele delicventei trebuie sa fie totdeauna prezente,daca exista delicventa,si
totdeauna absente,daca nu exista delicventa[9].Astfel,autorul observa,existenta a
doua tipuri de explicatii care intra in joc in momentul in care infractiunea este
comisa,fie in functie de elementele care si-au exercitat influenta anterior,mai ales in
viata delicventului.In opinia autorului,un individ determinat,poate comite un act
criminal daca situatia este favorabila.

Comportamentul criminal este invatat,in contact direct cu alte persoane,cu

un

grup restrans.In speta,cei ce devin criminali,nu au contacte directe decat cu astfel

de modele,din viata lor lipsind modelele anti-criminale.

Extinzand rationamentul la nivel colectiv,se poate explica si

criminalitatea.Se formeaza grupuri care de regula,fie ajuta la dezvoltarea
fenomenului criminal,fie i se opune,insa exista foarte multe grupuri ce sunt
ambivalente.

2.Teoria conflictelor de culturi-Thorsten Sellin

Promotorul acestei teorii,Thorsten Sellin,,in cadrul lucrarii sale, Conflictul

cultural si crima,din 1938,s-a concentrat pe sursa atitudinilor si normelor.

Normele de conduita sunt reguli care reflecta atitudinile grupului de

referinta,urmand sa defineasca ceea ce este comportament anormal si
comportament normal.Fiecare grup are propriile sale norme.In procesul de
diferentiere sociala,normele intra in conflict,astfel,conflictul de cultura fiind
inevitabil.

Termenul de cultura reprezinta totalitatea ideilor, institutiilor si

produselor muncii care,aplicate la grupuri determinate de fiinte umane,permite a se
vorbi despre regiuni culturale,despre tipuri de cultura,despre cultura nationala si
asa mai departe[10].Prin conflict cultural se intelege lupta dintre valori morale ori
norme de conduita apuse.Se poate vorbi de conflict cultural,atunci cand conduita
unei persoane, socialmente aprobata,sau chiar ceruta intr-o anumita situatie,nu
este apreciata de aceeasi maniera de toate grupurile sociale la care ea datoreaza
supunere[11].

Sellin distinge intre:

a)conflictul primar-apare cand legile a doua culturi se intalnesc,la granita dintre

zone culturale alaturate;

b)conflictul secundar-apare cand o cultura evolueaza intr-o diversitate de

culturi,fiecare avand propriile norme de conduita.

Sellin a considerat,cu cat numarul de contradictii intre valorile si normele

unui grup si normele legale ,este mai mare,cu atat este mai ridicata rata
criminalitatii.

3.Teoria anomiei Robert K. Merton

Sociologul american R.K.Merton,autorul lucrarii Teoria sociala si structura

sociala,din 1957 ,preia conceptul de anomie de la Durkheim.Anomia descrie starea
de slabire a sistemului normativ,ceea ce duce la o lipsa de coeziune intre membrii
comunitatii.
 Starea de anomie se instaleaza atunci cand exista un decalaj prea mare
intre scopurile propuse si mijloacele legitime,accesibile pentru anumite categorii
sociale.Aceste categorii defavorizate,recurg la mijloace ilegale,la
criminalitate,pentru satisfacerea scopurilor propuse de cultura ambianta[12].

Aceasta teorie este reprezentativa pentru societati de consum sicultura de

masa. Astfel,tentatia este castigul material si puterea,pentru ca pe parcursul
procesului de

socializare nu se insuseste respectul fata de regulile ce se afla la baza scopurilor

urmarite.

Teoria are la baza doua elemente:aspiratiile culturale si mijloacele

acceptate

pentru atingerea respectivelor aspiratii.Discrepanta dintre cele doua elemente duce

la stres.

Criminologii contemporani au numit teoriaerton,teoria stresului,conform

careia oamenii respecta legea numai in conditii de presiune mare.

Merton a identificat cinci moduri in care oamenii se adapteaza idealurilor

societatii si mijloacelor de obtinere:

-conformarea-acceptarea celor doua elemente,cei ce se adapteaza prin conformare

lupta pentru obtinerea bunastarii prin metodele adoptate de catre orice societate,si
vor continua indiferent daca vor reusi sau nu;
-niovarea?-acceptarea scopurilor,dar respingerea mijloacelor,considera ca ei nu pot
atinge bunastarea prin mijloace legale si scot noi metode pentru atingerea
scopurilor;

-ritualism-respingerea scopurilor,dar acceptarea mijloacelor,cei ce se adapteaza

parassc idealurile despre care au crezut la un moment dat atat de
neatins,resemnandu-se;este adaptarea celor care vor sa fie siguri;

-retragerea-respingerea atat a scopurilor,cat si a mijloacelor.Aceasta apare dupa ce

o persoana a acceptat cele doua elemente,dar a esuat in multe randuri sa-si atinga
scopurile prin mijloacele legitime;

-rebeliunea-respingerea scopurilor si a mijloacelor legale de a stabili o noua ordine.

Conform teoriei lui Merton,stresul poate duce la un comportament deviant.

4.Teoria angajamentului Howard S. Becker

Initiatorul acestei teorii,H.S.Becker,a publicat in 1963,cea mai importanta

lucrare a sa, Marginalii sau Cei din afara.Becker a considerat devianta,si implicit
delicventa,ca fiind o reactie a structurilor sociale,structuri ce eticheteaza individul
ca deviant.El este un exemplu in sprijinul ideii conform careia,impartirea
criminologiei in etiologica,dinamica si cea a reactiei sociale,are in prezent,un
caracter mai mult formal.

Aceasta teorie face parte din categoria explicatiilor privind factorii sociali
ai respectului legii penale.

Termenul de angajament trimite la procesele prin care diverse tipuri de

interese sunt in mod progresiv investite in adoptarea anumitor linii de conduita cu
care nu par sa aiba raporturi directe.In urma actiunilor pe care le-a realizat in trecut
sau datorita functionarii obisnuite a diferitelor mecanisme institutionale,individul
considera ca trebuie sa adopte anumite linii de conduita,in lipsa carora numeroase
din activitatile sale s-ar vedea indirect compromise[13].

Pentru a nu pierde avantajele vietii sociale in care este angajat individul

este nevoit sa respecte legea penala.Dar se poate intampla si invers:pentru acela
care nu are nici reputatie de aparat ,nici slujba de pastrat in viata
conventionala,mentinerea aparentelor conforme conventiilor nu reprezinta o miza,el
este ,deci,liber sa se supuna impulsurilor sale[14].

In cadrul acestei teorii,Becker a admis si o a doua cale spre delicventa,

folosindu-se de tehnicile de neutralizare.Prin tehnici de neutralizare se au in

vedere justificarile pe care delicventii le utilizeaza pentru a aproba propriile actiuni
infractionale[15]:

-prima tehnica de neutralizare apare atunci cand infractorul se considera descarcat

de responsabilitatea propriilor actiuni;

-a doua tehnica are legatura cu prejudiciul comis prin infractiune si care in opinia
delicventului,nici nu exista uneori,exemplu:furtul unui obiect poate fi considerat
uneori un imprumut.etc;

-a treia tehnica se creaza atunci cand delicventul considera ca vatamarea pe care o

produce este corecta ,exemplu:agresiunile contra homosexualilor,contra
profesorilor ce nu au fost corecti,etc;

-cea de-a patra tehnica reprezinta o condamnare a celor ce condamna;

-cea de-a cincea tehnica,si ultima,are legatura cu sacrificarea exigentelor sociale

generale, in favoarea salvarii celor ce au un grup restrans.

Putem spune ca,in opinia autorului,individul comite o infractiune fie pentru

ca nu este suficient de integrat social,si nu are ce pierde,fie pentru ca nu isi gaseste
unele justificari(motivatii)pentru actele sale ilegale.
 5.Teoria subculturilor delicvente

Subculturile delicvente reprezinta moduri de supravietuire si adaptare a

indivizilor defavorizati si marginalizati in raport cu o societate ostila()Subculturile
delicvente apar ca o reactie de protest a unor grupuri fata de normele si valorile
societatii()Subcultura delicventa cuprinde normele,regulile,traditiile si conduitele
(pattern-urile criminale),subordonate actiunilor cu finalitate judiciara sau
criminogena, specifice grupurilor de referinta.[16].

D. Teoriile psiho-morale

1.Teoriile psiho-morale de factura psihanalitica-Sigmund Freud

Cel mai de seama reprezentant al psihanalizei,totodata si fondatorul

acesteia, este Sigmund Freud(1856-1939).

Se pot distinge trei aspecte importante ale psihanalizei freudiene:

a)explicatii privind structura si functionarea psihicului;

Initial,Freud distinge trei instante ale vietii psihice:inconstient, preconstient

si constient.Apoi isi revizuieste opera si redenumeste constientul in eu(ego),iar
inconstientul il imparte in sine(id) si super-eu(super-ego).Eul este format din
cunostiintele si imaginile de sine,dar si din atitudinile fata de cele mai importante
interese si valori.Acesta este o punte intre cererile sine-lui si interdictiile super-eu-
lui.Acesta se bazeaza pe principiul realitatii.Sinele este compus din instincte si
tendinte refulate,este
sediul instinctelor,pulsiunilor sexuale si agresive.Este inconstient in
permanenta.Acesta se bazeaza pe principiul placerii.Super-eul reprezinta cerintele
ce iti interzic sa faci ceea

ce iti place,din motive ce tin de experienta sociala.Este o instanta autocritica si

constienta.

b)explicatii privind etiologia nevrozelor

Este admisa actiunea a trei factori ce intervin la persoanele bolnave:

predispozitiile ereditare,influenta unor evenimente din prima copilarie,renuntarea
reala. Influenta evenimentelor din prima copilarie este hotaratoare.In aceasta
perioada,instinctul sexual parcurge mai multe etape,in functie de zonele erogene in
jurul carora se afla libidoul:orala,anala si genitala.Parcurgerea acestor etape poate
genera fixatii ale libidoului care reprezinta predispozitii pentru ulterioare brese ale
nazuintelor refulate, putand da nastere unor nevroze sau perversiuni[17].

In etapa genitale(3-4 ani),apare si se dezvolta compexul lui Oedip,ce

reprezinta atractia sexuala a copilului fata de parintele de sex opus si incercarea de
suprimare a celui de acelasi sex,considerandu-l concurent.Modul de rezolvare a
conflictului,fie prin refulare,afie prin sublimarea tendintelor,reprezinta cheia de
diferentiere mai apoi a personalitatilor normale de cele nevrotice.

c)referiri la fenomenul criminal

Freud ,in teoria sa,sustine ca tendintele criminale sunt prezente in toti

indivizii. Ele raman ascunse ,fiind controlate pe masura dezvoltarii eul-ui si trecerii
la faza adulta a acestuia,care se desavarseste in procesul de maturizare.In legatura
cu crima,Freud vede in aceasta o expresie a sentimentului de vinovatie tipic
nevrozelor.Din conflictele interioare ale individului determinate de eroarea
tentativelor de sublimare sau compensatie a acestora,rezulta o inadaptare care in
final poate duce la actul criminal.

2.Teoria criminalului nevrotic-Fr. Alexander si H. Staub

 Fr.Alexander si H. Staub sunt autorii lucrarii Criminalul si judecatorii sai,
aparuta in 1929.In aceasta opera,ei clasifica criminalitatea in:

a)criminalitatea imaginara-prezenta in vise,fantezii.In majoritatea cazurilor,individul

nu trece la savarsirea infractiunilor;

b)criminalitatea ocazionala-supra-eul stopeaza functia morala,iar eul nu mai poate

realiza echilibrul;

c)criminalitatea obisnuita-prezinta trei tipuri de criminali:

-criminalii organici-a caror personalitate tine de psihiatria clasica;

-criminalii normali-sunt psihic normali,dar social anormali;

-criminalii nevrotici-actioneaza in functie de mobiluri inconstiente.

3.Teoria personalitatii antisociale-Kate Friedlander

Aceasta teorie este expusa de Kate Friedlander,in opera sa Delicventa

juvenila, din 1951,avand la baza evenimentele din prima copilarie.

La origine,copilul se bazeaza pe instincte si este dominat de principiul

placerii,

apoi urmeaza a se conforma principiului realitatii,ce caracterizeaza adaptarea

sociala, printr-un proces de modificare ori sublimare a instinctelor.Acesta cuprinde
trei etape:
a)etapa rimelor relatii dintre copii si parinti-cuprinde fixatiile libidoului si complexul
oedipian;

b)etapa formarii supra-eu-lui-incercarea copilului de a se identifica cu parintii;

c)etapa formarii relatiilor de grup in sanul familiei-adaptarea sociala a copilului.

4.Teoria instinctelor-Etienne de Greeff

Fondatorul acestei teorii Etienne de Greeff,in lucrarea sa din 1947,

Instinctele de aparare si de simpatie,considera ca personalitatea umana este
axata pe instincte,cele fundamentale fiind:apararea si simpatia,care in prima parte
a vietii sunt instabile. Instinctele de aparare au la baza sentimentul de justitie,dar si
agresivitatea, acestea contribuie la conservarea eului.Instinctele de simpatie au la
baza subordonarea si devotamentul fata de celalalt,acestea contribuie la
conservarea speciei.Aceste doua instincte sunt intr-un conflict permanent.Tulburarile
de caracter si insuficientele inteligentei favorizeaza trecerea la actul criminal.

Procesul criminologic cuprinde o prima etapa in care individul sufera o

degradare progresiva a personalitatii ce ii formeaza convingerea falsa ca mediul
social este injust.In cea de a doua etapa ,individul cauta schimbarea mediului in
unul care sa accepte ideea de crima.Etapa a treia este decisiva,starea psihica a
individului este periculoasa si accepta eliminarea victimei,cautand situatia psihica
pentru a trece la actul criminal.

Greeff considera ca ceea ce il diferentiaza pe infractor de non-

infractor,este ca primul trece mai usor la comiterea actului.

5.Teoria personalitatii criminale-Jean Pinatel

 Sustinatorul acestei teorii,Jean Pinatel,considera,in lucrarea sa aparuta in
1971, Societatea criminogena ,ca nu exista o diferenta de natura intre oameni in
legatura cu actul criminal,dar sustine ideea diferentelor de grad intre personalitatea
infractorului si personalitatea non-infractorului.Unii indivizi au nevoie de provocari
grave,iar altii de unele mai lejere pentru a prezenta reactii antisociale
,delictuale.Aceasta diferenta ce favorizeaza trecerea la act,la delicventi este data de
anumite trasaturi(egocentrism, labilitate,agresivitate si indiferenta afectiva) care
alcatuiesc nucleul central al personalitatii criminale.

Aceste patru trasaturi,daca sunt luate izolat,nu sunt specifice

infractorului, ci numai in formatie ,toate patru.

Aceasta teorie a constituit pentru Pinatel o ipoteza de lucru in domeniul

criminologiei clinice,vizand tratamentul si resocializarea infractorilor.

Portretul personalitatii criminale cuprinde mai multe elemente.Primul

element

ar fi nivelul scazut de instructie al criminalului.Al doilea element il reprezinta

imaturitatea sociala.

Teorii subculturale
Elaborarile teoretice prinse sub aceasta titulatura , sunt considerate ca avand
radacini in primele decenii ale secolului XX, venind apoi, in anii 50, in completarea
teoriilor dezorganizarii sociale si anomiei a lui R. Merton

Subculturile deviante apar atunci cand indivizi aflati in circumstante asemanatoare,

izolati social si neglijati de societate, se grupeaza ca sa-si asigure suport
reciproc.Subculturile deviante exista in cadrul unei societati mai largi si nu in afara
acesteia, iar membri acestor subculturi prezinta anumite diferente in comparatie cu
membrii culturii dominante.

Notiunea de subcultura delincventa a fost rezultatul analizei si interpretarii

modelelor culturale si a stilurilor de viata ale unor grupuri sociale minoritare din
Statele Unite(mexicani, portoricani, italieni, africani), care care potrivit statisticilor
oficiale, ar fi resposabile pentru un numar mai mare de infractiuni decat alte grupuri
minoritare(germani, scandinavi, japonezi),

s-a ajuns astfel, la ideea ca unele sunt mai inclinate sa incalce legea, decat altele.

Teoriile subculturilor deviante explica modul in care acestea se formeaza, forma pe

care o iau si modul in care acestea se reproduc de la o generatie la alta. Cele mai
importante contributii teoretice in acest sens, apartin unor sociologi precum Albert
Cohen, Richard Cloward si Loyd E. Ohlin, Walter Miller, Marvin Wolfang si Franco
Ferracuti.

Exista o serie de elemente comune, care se regasesc in teoriile dezvoltate de acesti

autori:

Comportamentele deviante se produc in cadrul unui grup sau al unei bande care
exercita asupra membrilor o influenta puternuca;
Un rol importand in modelarea comportamentelor indivizilor si bandelor, casi in
geneya comportamentelor deviante o au clasa sociala, grupul de egali, sau alte
contexte sociale;
Subculturile deviante pot fi reactive atunci cand membrii sai dezvolta norme si
valori sociale care sunt un raspuns fata de cultura dominanta si totodata opuse
ei;sau subculturile pot fi independente cand cuprind membrii unui grup social care
sustin norme si valori sociale specifice, diferite dar nu opuse culturii dominante,
fiind astfel o solutie alternativa la cea dominanta,la problemele cu care se confrunta
membrii grupului;
Subculturile deviante preyinta o serie de caracteristici:

a)nonutilitarismul, se refera la faptul ca frecvent membrii grupului apartinand unei

subculturi se angajeaza in activitati delincvente fara a urmarii beneficii materiale ci
mai degraba dorind sa-si exprime astfel solidaritatea fasa de grup,

b)malitiozitatea,se refera la faptul ca actul deviant se explica de fapt nu prin

castigul material ci prin placerea de a incalca regulile de a sfida autortatile,

c) negativismul, consta in atitudinea de negare a valorilorsi regulilor specifice

culturii dominante

d) versatilitatea,exprima faptul ca membrii subculturilor delincvente nu sunt

specializatipe anumite cativitati infractionale, trecand de la un gende fapte
infractionale la altele,

e)autonomia grupului delincvent, se refera la faptul ca relatiile din interiorul

grupului delincvent sunt caracterizate de coeziune,si exprima solidaritate pe cand
relatiile cu membrii altor grupurisau subculturi sunt conflictuale si ostile.

Albert Cohen: teoria reactiei la frustrare

 In cadrul acestei teorii sociologul Albert Cohena incercat sa ezplice
predominanta tinerilordin clasele de jos in statisticile infractionale si cauzele
delincventei non-economice.

El a fost considerat atat un critic cat si un aparator al conceptiei lui Merton. In

postura de critic, el a considerat ca desi teoria lui Merton a fost o explicatie
sofisticata si foarte plauzibila din punct de vedere sociologic a formelor de devianta
utilitare sau orientate instrumental, ea n-a reusit sa dea seama despre formele
nonutilitare sau expresive. Acestea vor face obiectul lucrarii lui Cohen Delinquent
Boys: The Culture of the Gang. Mai mult, intr-un articol din 1965, subintitulat
Teoria anomiei si dincolo de ea Cohen apreciaza ca formularea lui Merton este
prea atomista si ca acorda o nejustificata importanta discontinuitatii actului
deviant.

Utilizand termenul de atomist Cohen are in vedere faptul ca Merton trateaza

adaptarile deviante intr-un mod prea individualist. El prezinta imaginea unei
persoane izolate care se confrunta cu presiunea (tensiunea) ocaziei blocate. Prin
contrast, A.Cohen argumenteaza ca modul in care o persoana traieste experienta
presiunii si selecteaza modul de adaptare devianta, este in mare masura dependent
de asocierile sale interpersonale, de grupul sau social de referinta.

In opinia lui Cohen, Merton trateaza actul deviant ca si cum ar fi o

schimbare abrupta de stare, un salt de la o stare de tensiune sau anomie la o stare
de devianta. Este implicarea in devianta un asemenea salt discontinuu?

Pentru Cohen raspunsul este negativ. Cohen concepe optiunea pentru modul de
adaptare devianta ca unul mai gradual, un proces treptat, un proces in care oamenii
isi definesc si isi redefinesc constant situatiile, in relatie cu actiunile si reactiile
celorlalti.

Doua lucruri sunt deosebit de importante in critica pe care A.Cohen o face

teoriei lui Merton. Primul, ideile lui Cohen reprezinta sugestii concrete pentru
imbunatatirea si consolidarea perspectivei anomiei. Al doilea, Merton a recunoscut
profunzimea sugestiilor lui Cohen si a incorporat in versiunile ulterioare ale teoriei
anomiei, discutarea rolului mediator al interactiunilor de grup. Versiunile ulterioare
ale teoriei sale au inclus insa o subliniere a grupurilor de referinta si a importantei
interactiunii sociale in modelarea alternativelor de adaptare pe care le selecteaza
persoanele confruntate cu tensiunea anomiei
Nucleul analizei lui Cohen implica o descriere a hedonismului pe termen scurt
caracteristic subculturii delincvente. Subcultura este o reactie colectiva fata de
imposibilitatea de acces la statusul valorizat de cultura clasei mijlocii. Pentru Cohen,
subcultura delincventa negativista, malitioasa si non-utilitara ofera baietilor din
clasa de jos un mijloc de a rezolva problema frustrarii de status, generata de
negarea accesului la lumea clasei mijlocii.

Ce putem spune despre originile subculturilor delincvente? Studiul lui Cohen

are in vedere dinamica interactiunilor prin care tinerii recunosc in mod colectiv
subcultura delincventa ca o solutie la problemele frustrarii legate de status. El
prezinta explicit contradictiile structurale sau tensiunile care genereaza initial
frustrarea de status: Subcultura delincventa reprezinta o modalitate de adaptare la
problemele de status: anumitor copii li se refuza statusul in societatea respectabila
pentru ca nu pot satisface criteriile sistemului de status respectabil.

De ce nu pot satisface aceste criterii? Cohen trateaza pe larg blocajele

structurale care ii impiedica pe tinerii din clasa de jos sa realizeze scopurile
culturale dorite. Acestea includ diferentele de clasa in privinta cresterii copilului
precum si aspiratiile parentale care fac mai probabil esecul scolar cat si si in lumea
muncii, in cazul tinerilor din clasa de jos. De aceea, acestia au o experienta mai
acuta a frustrarii de status si sunt deosebit de vulnerabili fata de solutiile oferite de
subcultura delincventa (o respingere colectiva a aspiratiilor clasei mijlocii pe care ei
sunt structural incapabili sa le obtina in prima instanta).

Fara a utiliza termenul de anomie, Cohen pare totusi a folosi argumente care sunt
compatibile cu semnificatia pe care Merton o da acestui concept. Lucrarile lui Cohen
reprezinta, ca si cele ale lui Cloward si Ohlin, o extindere valoroasa a unei directii
sociologice care a fost introdusa de Durkheim si apoi reformulata de Merton.

Teoria oportunitatilor diferentiale

Teoria oportunitatilor diferentiale elaborata de R. Cloward si L. Ohlin propune un

model explicativ cu privire la modul in care apar comportamentele deviante, un
model teoretic al oportunitatilor legitime si ilegitime.In dezvoltarea explicatiei lor cei
doi autori isi vor aduce contributia si ei la extinderea si modificarea conceptiei
mertoniene despre anomie.
R. Cloward a acceptat principiile fundamentale ale lui Merton despre tensiunea
generatoare de devianta. Aceasta este produsa de accesul diferential la scopurile
societale create de sistem. Intr-adevar studiul lui Cloward despre devianta ca
rezultat al blocarii accesului la aspiratii incurajate in plan cultural, studiul realizat
intr-o inchisoare militara, este printre primele aplicari empirice ale perspectivei lui
Merton.

Totusi, pentru Cloward si ocaziile de a devia cu succes sunt accesibile in mod

diferentiat. Cu alte cuvinte, lipsa de acces la mijloacele legitime de atingere a
scopului nu ar trebui echivalata cu accesul deschis la mijloacele de deviere. In
articolul sau din 1959 Mijloace ilegitime, anomie si comportament deviant,
Cloward afirma ca accesul la mijloacele ilegitime poate fi si el blocat. Prin
argumentele sale, Cloward ofera o necesara dinamica sociologica acelui tip de
adaptare numita de Merton retretism (retragere). De ce se retrage o persoana in loc
sa inoveze? Raspunsul, conform explicatiei lui Cloward, rezida in ideea de esec
dublu. Dupa Cloward, retretistii (cei care se retrag) pot fi persoane care esueaza
sau carora li se refuza accesul atat la canalele legitime cat si la cele ilegitime de
atingere a scopului. In termenii lui Cloward, daca mijloacele ilegitime sunt
inaccesibile, daca eforturile de inovare esueaza atunci adaptarile retretiste pot fi
consecinta, iar mecanismul de evadare ales de catre individul invins poate fi in mai
mare masura deviant datorita dublului sau esec.

Preocuparea pentru accesul diferential la mijloacele ilegitime de atingere a scopului

a inspirat cartea Delinquency and Opportunity pe care Cloward a scris-o impreuna
cu colegul sau Lloyd Ohlin in 1960. Cartea este dedicata lui R. Merton si E.
Sutherland. Cloward si Ohlin incearca sa sintetizeze elemente cheie ale tezei lui
Merton despre anomie cu teoria lui Sutherland conform careia devianta este
invatata in interactiunea sociala de fiecare zi.

Initial Cloward si Ohlin au adoptat punctul de vedere al lui Merton, considerand ca

principala cauza sociologica a presiunilor la devianta rezida in blocarea ocaziilor de
a realiza scopurile valorizate social. Cloward si Ohlin se concentreaza asupra
nemultumirii privind statusul sau pozitia sociala (position discontent), resimtite de
persoanele care se confrunta cu limitari ale cailor de acces la scopurile
conventionale. In timp ce argumenteaza ca nemultumirea legata de pozitia sociala
produce frustrarea si cautarea unor mijloace alternative de a satisface aspiratiile
individuale, Cloward si Ohlin sustin ca presiunile care conduc la modele deviante
nu determina cu necesitate modelul deviant care rezulta.
In acest punct, ei se intorc spre ideea lui Sutherland ca devianta este invatata in
intractiune cu ceilalti pentru a explica prin aceasta dinamica particulara cum este
aleasa o anumita forma de adaptare la frustrare si nu alta.

In explorarea modului in care se formeaza subcultura delincventei, Cloward si Ohlin

introduc o abordare analitica ce poate fi aplicata si altor forme de devianta. Ei
concep subculturile ca fiind adaptari sociale colective la constrangerile oportunitatii
blocate. In cadrul subculturilor oamenii invata sa se adapteze la frustrarile generate
de insatisfactia privind pozitia sociala. Modalitatea in care are loc aceasta invatare
nu este totusi identica pentru toti membrii societatii.

Cloward si Ohlin sustin ca in mod asemanator canalelor de oportunitate legitima,

ocaziile pentru adaptari subculturale specifice si deci tipurile particulare de
comportament deviant, sunt inegal distribuite. Studiul lor despre delincventa
juvenila identifica trei forme generale de subcultura: subcultura criminala,
subcultura de conflict si subcultura retretista. Sursa generala a presiunii societale
este aceeasi pentru toate cele trei anomia produsa de blocarea ocaziilor sau
oportunitatilor legitime. Ceea ce variaza este canalul specific al adaptarii deviante.

Studiile lui Cloward si Ohlin sunt importante pentru ca subliniaza legatura dintre
conformare si devianta, factorul diferentiator intre cei care se angajeaza in
delincventa si cei care se conformeaza legilor fiind absenta ocaziilor legitime pentru
obtinerea succesului. Exista insa putine date, dovezi empirice care sa sustina ca
oamenii din comunitatile sarace au acelasi nivel de aspiratie in privinta succesului,
ce cei din grupurile prospere. Dimpotriva, cei mai multi oameni isi adapteaza
aspiratiile la ceea ce considera a fi realitatea situatiei lor. Este deci gresit sa
presupunem ca discrepantele dintre aspiratii si ocazii sunt rezervate doar celor
defavorizati. S-ar putea sugera ca presiunea pentru activitatea infractionala exista
ori de cate ori se creeaza o prapastie intre aspiratii si ocazii.

Astfel, din perspectiva relevantei pentru domeniul asistentei sociale , teoriile

subculturale atrag atentia asupre faptului ca in munca asistentilor sociali e
important sa se includa drept criteriu de evaluare a celor asistati in vederea
depasirii comportamentului infractional, raportul aspiratii/asteptari, respectiv
raportul scopuri/mijloace. Totodata, se evidentiaza inca o data, necesitatea de a
include in evaluare si interventie criteriul accesului celui asistat la resurse, adica la
educatie, la un loc de munca, suportul familial, accesul la serviciile de sanatate
samd., ca o conditie a succesului interventiei sociale.