PAŞOPTISMUL ŞI DACIA LITERARĂ

Perioada paşoptistă (1830-1860) este o epocă de afirmare a literaturii naţionale, în preajma

Revoluţiei de la 1848. Perioada se caracterizează printr-o orientare culturală şi literară cu trăsături specifice
epocii de avânt revoluţionar, de emancipare socială şi naţională, de militare pentru realizarea Unirii.
Este perioada în care se încearcă „arderea" unor etape care nu fuseseră parcurse de literatura noastră
şi care se desfăşuraseră succesiv în literaturile occidentale, în decursul a mai bine de un secol şi jumătate.
Principala trăsătură a literaturii paşoptiste constă în coexistenţa curentelor literare, nu numai în opera
aceluiaşi scriitor, ci chiar şi în aceeaşi creaţie.
Articol-program al romantismului românesc, Introducţia se axează pe evidenţierea necesităţii de
realizare a unei literaturi naţionale originale şi pune în mişcare o schemă de idei generale.
Scriitorii generaţiei paşoptiste au cultivat teme şi motive romantice, au ales istoria ca sursă de
inspiraţie pentru o lirică a patriotismului ardent şi natura - coordonată a sufletului românesc, au valorificat
literatura populară şi mitologiile orientale. Fantezia creatoare, libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut,
spiritul rebel şi contestatar sunt câteva trăsături ale scriitorilor paşoptişti. Poezia paşoptistă cultivă specii
lirice şi epice cum ar fi: pastelul, idila, elegia, meditaţia, oda şi imnul, satira şi epistola (poezia lirică) sau
balada de inspiraţie folclorică, balada istorică, poemul, legenda, fabula, snoava în versuri, epopeea (poezia
epică).
Perioada paşoptistă marchează începutul literaturii române moderne. Scriitorii acestei perioade
încearcă o sincronizare a culturii şi literaturii române cu spiritul european. Generaţia de la 1848 a fost prima
generaţie literară care a avut un program coerent cu preponderenţă romantică, formulat de Mihail
Kogalniceanu în articolul-program al revistei "Dacia literară" numit Introducţie.
Scriitorii paşoptişti au reuşit să realizeze unul dintre deezideratele cele mai importante ale acestui
program şi anume, realizarea unei literaturi naţionale, folosind sursele de inspiraţie recomandate de Mihail
Kogălniceanu. Ion Heliade Rădulescu şi Mihail Kogălniceanu au purtat în acest timp rolul de îndrumători,
coagulând toate eforturile pentru a realiza o cultură naţională.
Introducţia la "Dacia literară" este programul estetic al romantismului românesc care promovează patru mari
obiective:
1. Combaterea imitaţiilor şi a traducerilor inutile
2. Promovarea unei literaturi originale prin inspiraţia din sursele autohtone, conform romantismului (istorie,
folclor, natura şi geografia ţării)
3. Întemeierea spiritului critic prin promovarea principiului estetic
4. Afirmarea idealului de realizare a unei limbi unitare
Literatura paşoptistă se dezvoltă sub semnul romantismului european, după cum remarca în "Istoria
literaturii române", Nicolae Manolescu. Principalele particularităţi ale romantismului paşoptist sunt:
interesul pentru istorie, preocuparea pentru folclor, sentimentul naturii.
Reprezentanţii primei generaţii paşoptiste au fost în:
- Moldova: Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo.
- Ţara Românească: Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu.
- Transilvania şi Banat: Simion Bărnuţiu, Avram Iancu, Andrei Mureşanu.

1
 ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL
de Costache Negruzzi
(text epic, nuvelă istorică, romantică, operă paşoptistă)

Trăsăturile nuvelei:
• dimensiune variabilă, mai mare decât povestirea şi mai redusă decât romanul;
• construcţie epică riguroasă
• un singur fir narativ
• subiect clar determinat
• un conflict consolidat
• intrigă bine evidenţiată
• personaje puţine, dar puternic conturate
• faptele sunt verosimile
• tendinţă de obiectivare prin detaşarea naratorului de subiect şi de personaje
 
Prima nuvelă istorică din literatura română, "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi, apare
la 30 ianuarie 1840, în primul număr al revistei "Dacia literară", înscriindu-se într-una dintre direcţiile
imprimate de programul acesteia, "Introducţie", conceput de Mihail Kogălniceanu şi anume inspirarea
scriitorilor din istoria patriei. Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspiră, în principal, din cronica lui
Grigore Ureche.
Tema nuvelei ilustrează evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei, în timpul celei de a
doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564-1569).
Structura narativă a nuvelei este simetrică şi riguros construită, cu un echilibru solid,  fiind
organizată în patru capitole, fiecare cu un moto semnificativ:
• "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu..." - cuvintele aparţin lui Alexandru Lăpuşneanul, ca răspuns la
îndemnul de a renunţa la tronul Moldovei, adresat de către boierii veniţi să-l întâmpine;
• "Ai să dai samă, doamnă!..." - este replica văduvei unui boier ucis de Lăpuşneanul, ameninţare adresată
doamnei Ruxanda, soţia domnitorului;
• "Capul Iui Motoc vrem..." - sunt cuvintele mulţimii de ţărani, veniţi la Curtea domnească să se plângă de
asuprirea boierilor;
• "De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu..." - sunt cuvintele lui Alexandru Lăpuşneanul, aflat pe
patul de suferinţă, ca o ameninţare împotriva celor care-l călugăriseră.
Compoziţia narativă reuneşte mai multe curente literare: clasicismul, definit de simetrie şi de
echilibrul solid al nuvelei; romantismul, reprezentat atât de psihologia şi tragismul personajului, cât şi de
scenele cutremurătoare; realismul, ilustrat de adevărul istoric al celei de a doua domnii a lui Alexandru
Lăpuşneanul.
Construcţia şi momentele subiectului: 
Acţiunea este clară şi se bazează pe conflictul bine evidenţiat dintre domnitor şi boierii care-l
trădaseră în prima domnie şi-l siliseră să părăsească tronul Moldovei. Naratorul omniscient şi naraţiunea la
persoana a III-a definesc perspectiva narativă obiectivă a nuvelei. Timpul narativ este cronologic, bazat pe
relatarea în ordine a derulării evenimentelor situate într-un trecut istoric, iar spaţiul narativ este real,
Moldova secolului al XVI-lea. Incipitul este reprezentat de informaţia cu caracter istoric despre Ştefan
Tomşa, care ucisese cu buzduganul pe Despot-Vodă. 
2
 Începutul nuvelei Alexandru Lăpuşneanul surprinde personajul principal intrând în Moldova,
întovărăşit de o armată numeroasă, având intenţia de a-şi recăpăta tronul pierdut din cauza trădării boierilor.
Lăpuşneanul intenţionează să facă acest lucru înlăturându-l de la tron pe Ştefan Tomşa.
La un moment dat, Lăpuşneanu poposeşte undeva în apropierea Tecuciului, unde este întâmpinat de
patru boieri: Vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă, spătarul Spancioc şi Stroici. Aceştia vin din partea lui
Ştefan Tomşa şi încearcă să-l întoarcă din drum pe Lăpuşneanu, spunându-i că poporul nu îl vrea. Însă
acesta, înţelegând că boierii doar încearcă să-l descurajeze, se înfurie şi le promite răsplata cuvenită de îndată
ce îşi va recăpăta tronul.
Dupa plecarea celorlalţi trei boieri, Moţoc, impresionat fiind de mânia lui Lăpuşneanu, îi cade la
picioare şi îi cere iertare, îl roagă să intre în Moldova fără armată străină, deoarece va fi sprijinit de boieri şi
de popor. Domnitorul nu are încredere însă în cuvintele amăgitoare ale bătrânului vornic, rămânând neclintit
în hotărârea sa. Acest capitol constituie expoziţiunea.
Cel de-al doilea capitol al nuvelei reprezintă intriga acesteia. Alexandru Lăpuşneanul nu întâmpină
niciun fel de rezistenţă din partea lui Tomşa şi instalându-se la tronul Moldovei începe să ducă la îndeplinire
ceea ce le promisese celor patru boieri. Astfel, voievodul omora boierii la cea mai mică abatere şi le
distrugea cetăţile. Doamna Ruxanda, îngrozită fiind de faptele soţului său, îl roagă pe acesta să înceteze şi
obţine promisiunea că acest lucru se va întâmpla curând. Lăpuşneanul, de asemenea, îi promite soţiei sale că
îi va oferi un leac pentru frică.
In cadrul celui de al treilea capitol este atins punctul culminant al acestei nuvele. Lăpuşneanul îi
invită pe toţi boierii la un ospăţ care are loc într-o zi de sărbătoare, după slujba religioasă la care domnitorul
participă. Acesta întârzie la slujbă şi după ce aceasta se încheie, Lăpuşneanul se căieşte de faptele sale,
promiţându-le boierilor că le va aduce pacea. Mai mult, domnitorul le cere boierilor iertare şi apoi îi invită la
un ospăţ. Bănuind intenţiile necurate ale domnitorului, Spancioc şi Stroici nu se duc la masa domnească. 
Comfirmând temerile celor doi boieri, ospăţul se transformă pe neaşteptate într-un măcel, în care sunt
ucişi 47 de boieri. Poporul vine la palat ameninţând să forţeze porţile. Toate nemulţumirile mulţimii se
îndreaptă împotriva lui Moţoc, considerat a fi cauza tuturor relelor, de aceea poporul cere într-un glas capul
lui Moţoc. Alexandru Lăpuşneanul îl aruncă pe Moţoc multimii care îl omoară şi se răzbună astfel pentru
suferinţele îndurate. Acest moment constituie punctul culminant. După ce vornicul Moţoc este ucis de
mulţime, Alexandru Lapuşneanul porunceşte să fie tăiate capetele boierilor, din care face o piramidă pe care
o arată Doamnei Ruxanda pentru a-i da un leac de frică.
După ce-i ucide pe boieri, domnitorul porunceşte să fie căutaţi Spancioc şi Stroici, însă aceştia
reuşesc să treacă graniţa, nu înainte de a-i transmite domnitorului că se vor vedea înainte de a muri.
Ultimul capitol reprezintă deznodământul nuvelei. Timp de patru ani, Lăpuşneanul nu mai
porunceşte nicio execuţie însă, totuşi, îi schingiuieşte pe unii boieri consideraţi suspecţi. În timpul şederii
sale la Hotin, Lăpuşneanul se îmbolnăveşte şi cade la pat, iar într-un moment de delir cere să fie călugărit.
Dorinţa îi este îndeplinită şi acesta primeşte numele de Paisie. Odată revenit la realitate, Lăpuşneanul îi
alungă pe cei care l-au călugărit şi îi ameninţă cu moartea. Acesta o alungă şi pe Ruxanda, care, la sfatul
mitropolitului, pune otrava în băutura soţului său, care îşi găseşte astfel sfârşitul.
Caracterizare Alexandru Lăpuşneanul: 
Personajul principal al nuvelei, erou romantic, cu atestare istorică - este alcătuit din puternice
trăsături de caracter, un personaj excepţional,  ce acţionează în împrejurări deosebite. Ca orice personaj
principal de nuvelă, Alexandru Lăpuşneanul este foarte riguros conturat, având puternice trăsături de
caracter.
3
 Lăpuşneanul este tipul domnitorului tiran şi crud, cu voinţă puternică şi spirit vindicativ (răzbunător),
trăsături ce reies indirect, din faptele şi vorbele personajului. în organizarea răzbunării împotriva boierilor
trădători, care constituie unica raţiune pentru care s-a urcat pentru a doua oară pe tronul Moldovei, vodă
schingiuieşte, ciunteşte şi-i omoară pe boieri, le ia averile profitând de "cea mai mică greşeală". Hotărât să-şi
ducă la îndeplinire planul, el este de neclintit, răspunzând cu mânie: "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu  [...] şi
dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea cursul
îndărăpt".
Se dovedeşte bun cunoscător al psihologiei umane, care reiese din secvenţele ce relevă atitudinea lui
faţă de Motoc, pe care-l cruţă pentru a se folosi de perfidia şi ticăloşia lui în aplicarea planului de răzbunare,
precum şi din cea în care ştie să profite de mulţimea adunată la porţile curţii domneşti, reuşind astfel să scape
de unul dintre cei mai ameninţători duşmani ai săi, argumentând "Proşti, dar mulţi [...] să omor o mulţime de
oameni pentru un om, nu ar fi păcat?".
Deţine arta disimulării, scena din biserică fiind foarte semnificativă în acest sens; vodă, îmbrăcat "cu
mare pompă domnească", citează din Biblie, în timp ce pregăteşte cel mai sadic omor din toate câte comisese
- piramida de capete tăiate ale celor 47 de boieri ucişi la ospăţul domnesc, la care fuseseră invitaţi. Cruzimea
este trăsătură romantică şi dominant a lui Lăpuşneanul, reieşind indirect din scenele cumplite: leacul de
frică, linşarea lui Motoc, ameninţarea cu moartea a propriei familii, schingiuirea şi omorârea cu sânge rece,
ba chiar cu satisfacţie a boierilor etc. Moartea violentă, prin otrăvirea lui Lăpuşneanul de propria soţie, este
tot de factură romantică.
Caracterizarea directă făcută de narator se conturează prin redarea gesturilor şi a mimicii
personajului, care evidenţiază atât forţa de disimulare - "în minutul acela el era foarte galben la faţă, ca şi
racla sfântului ar fi tresărit"-, cât şi ura permanentă care-i determină comportamentul: "sângele într-însul
începu a fierbe".
In antiteză cu Lăpuşneanul este domniţa Ruxanda, înzestrată numai cu trăsături pozitive, între care
gingăşia, blândeţea şi iubirea de oameni.
Procedeele de caracterizare, directe şi indirecte, replicile devenite emblematice pentru construirea
eroilor, compun personaje romantice, a căror trăsătură dominantă trimite şi către influenţe clasiciste.
Nuvela "Alexandru Lăpuşneanul" este o nuvelă istorică deoarece cuprinde numeroase elementele
realiste ilustrate de adevărul istoric, preluat de Costache Negruzzi din "Letopiseţul Ţării Moldovei" scris de
Grigore Ureche:  ocuparea tronului Moldovei de către Alexandru Lăpuşneanul pentru a doua domnie, între
1564-1569, întâlnirea lui Lăpuşneanul cu boierii, scena ospăţului şi a măcelului de la curtea domnească,
omorârea celor 47 de boieri, descrierea morţii lui Lăpuşneanu, prezentarea doamnei Ruxanda.
În afară de datele istorice reale, în nuvelă se manifestă şi ficţiunea, ca rezultat al procesului de
transfigurare a realităţii, ca produs al fanteziei autorului, sub formă de licenţe istorice. De pildă, Motoc,
Spancioc şi Stroici nu mai trăiau în timpul celei de a doua domnii a lui Lăpuşneanu, deoarece fuseseră
condamnaţi şi executaţi în Polonia.
Referindu-se la valoarea incontestabilă a nuvelei "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi,
George Călinescu afirma că aceasta "ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi
avut în ajutor prestigiul unei limbi universale".