I RUS UL

GALO V
TOME
CI
SI L
ERP ES U NI I
H SARCI
I M P UL
IN T
 Citomegalovirusul (CMV) este un agent
patogen din grupa virusurilor herpesviridae si
este inrudit cu tru larg de manifestari clinice.
virusul herpetic. Acesta determina un spec
Majoritatea persoanelor adulte sunt purtatoare ale virusului si nu
au nici un simptom clinic, alte persoane dezvolta diferite
sindroame clinice, mergand de la infectii usoare, subclinice pana
la cel al mononucleozei infectioase (sindrom asemanator cu
mononucleoza infectioasa produsa de virusul Epstein Barr, care
este numita popular si "boala sarutului").
* Majoritatea femeilor care doresc sa devina
mamici au contactat pana in momentul
respectiv virusul (intre 50-80%). Dintre
acestea, jumatate au facut un sindrom
asemanator mononucleozei infectioase
produse de virusul Epstein Barr. Dintre
simptomele mononucleozei infectioase
amintim:

* Ce i
mpl
cito i c at
meg i i ar
alov e in
i ru s fect
la g ia cu
ravi
de?
 • sindromul febril prelungit (febra care apare
zilnic pentru mai mult de 2-3 saptamani);
• frisonul;
• fatigabilitatea marcata;
• mialgii generalizate (dureri musculare difuze);
• cefaleea;
• splenomegalia ( marirea de volum a splinei);
• pneumonia;
• miocardita (inflamatia musculaturii cordului,
care apare rar);
• vartrita (rar);
• eruptia rubeliforma;
• encefalita (inflamatia creierului).
 Infectia cu citomegalovirus se poate transmite de la mama la
fat, in cazul in care aceasta a contactat boala in timpul 
sarcinii. Doar 1% dintre femeile cu infectie CMV recurenta
transmit virusul la copil. Riscul transmiterii virusului de la
mama la fat este foarte mic daca viitoarea mama a contactat
infectia cu mai mult de 6 luni inainte de a ramane
insarcinata. 
Un procent de 1-3 % dintre femei
contacteaza virusul in timpul sarcinii. In
acest caz riscul transmiterii
transplacentare a acestuia la fat este mult
mai mare (peste 30%).  Mai mult de 80-
90% dintre copiii care contacteaza virusul
in acest fel, vor dezvolta malformatii
congenitalegrave
microcefalia (cap mic), cu calcificari intracraniene care determina deficite
neurologice grave (coordonare proasta), epilepsie si retard mental;
 tulburari auditive hipoacuzie, surditate);
corioretinitasau afectarea oculara
provocata de cantonarea virusului la acest
nivel, poate duce la scaderea acuitatii
vizuale sau orbire. 
* De multe ori aceste malformatii nu sunt
identificate la nastere si se pot agrava dupa mai
multi ani. Un procent de 5% dintre copii vor
dezvolta boala incluziunilor citoplasmatice, ale
carei simptome sunt: 

• eruptia cutanata petesiala; 

• hepatosplenomegalia (marirea de volum a
ficatului si a splinei); 
• icterul (coloratia in galben a pielii si
mucoaselor).  
* Există mai multe metode de depistare a infecţiei
citomegalovirusului (CMV). Una dintre acestea este analiza
Citomegalovirus - Anticorpi IgM.Anticorpii IgM-CMV apar la
cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser
cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada
treptat, in decurs de 4-6 luni. Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt
prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-CMV in ser
nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau
secundara cu virusul citomegalic, deoarece reactivarea unei
infectii cronice este insotita de aparitia acestor anticorpi in serul
bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in
ser confirma infectia cronica cu CMV.
Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-
CMV, si persista in ser toata viata. Aceste teste serologice
sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si
pentru supravegherea epidemiologicaAceste analize medicale
pot fi folosite pentru a ajuta la diagnosticarea unei infecţii
primare cu CMV la adulţii tineri, femei gravide, precum şi la
pacienţii cu sistem imunitar slăbit. Prin compararea absenţei
sau prezenţei anticorpilor IgG şi IgM în acelaşi eşantion,
medicul poate distinge între stadiul primar, latent şi reactivat
al virusului CMV.Diagnosticul serologic este cel mai util si
consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM si IgG.
Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta
pentru:diagnosticul infectiei verticale cu CMV, cand in sangele din
cordonul ombilical se deceleaza Ig M-CMV ;diagnosticul infectiei
acute sau recente cu CMV.
Boala incluziunilor citoplasmatice este
de obicei asociata malformatiilor
congenitale. Chiar daca afectiunea are

o evolutie favorabila sub tratament,
malformatiile congenitale nu se pot
trata corespunzator, copilul ramanand
cu deficite auditive, vizuale si
neurologice pentru tot restul vietii.  
CUM SE TRANSMITE CITOMEGALOVIRUSUL

Citomegalovirusul poate fi transmis pe cale

orala (saliva), sangvina, sexuala (sperma,
secretii vaginale), verticala (transplacentar
de la mama la fat) sau prin fecale, urina,
lacrimi, lapte matern. Transmiterea
virusului pe cale orala necesita un contact
mai indelungat (sarut). 
  Din fe
copi ricire m
ilor
virus care ajoritat
ul i n cont ea
sau t im a ct e
prin pul n aza
dezv a la p
olta tare asterii
sau n n
dezv ici un s u
anum olta impt
it e do a om
mino simp r
r t
unii  e, din a ome
m c
inter edici gi est mot
zicn neco iv
natu a lo
rala sterea p gi nu
 dat s e
orita au alap cale
pe c b e n tare
are e a
aces ficiilor m
tea
le ad ari
uc.
Tratament
 Exista mai multe medicamente antivirale care distrug virusul
citomegalic:

- ganciclovir - este un compus asemanator cu acyclovirul, care poate fi
administrat atat pe cale intravenoasa cat si pe cale orala - medicamentul
prezinta cateva dezavantaje: toxicitate medulara care poate determina
trombocitopenie sau leucopenie, toxicitate neuronala (poate determina
encefalopatie) si toxicitate hepatica
- foscarnet - este un medicament care are de asemenea o toxicitate
redutabila - toxicitate medulara (poate determina anemie, leucopenie,
trombocitopenie), toxicitate renala si poate cauza tulburari hidro electrolitice.
Se administreaza exclusiv pe cale intravenoasa
- cidofovir - este indicat mai ales in tratamentul retinitei cu cytomegalovirus.
 Infectia cu herpes simplex in timpul sarcinii implica
riscuri materne (nevrite, meningite, meningoencefalite,
potential oncogen prin posibila corelatie cu aparitia
cancerului de col uterin), cat mai ales riscuri fetale:
incidenta crescuta a avorturilor si nasterilor premature, 
malformatii congenitale rare, dar severe, interesand
sistemul nervos central si, in special, herpesul
generalizat al nou-nascutului, cu o evolutie foarte
grava.
 Femeile cu infectii genitale cu herpes simplex,
in prima jumatate a sarcinii, au o incidenta
semnificativ crescuta a avorturilor spontane,
(fara a se putea preciza cu exactitate daca

aceste avorturi au fost determinate de
intoxicarea generalizata a mamei sau de
transmiterea transplacentara a virusului la
fat);
* Infectia materna dupa 20 de saptamani de sarcina,
este asociata cu o incidenta crescuta a nasterilor
premature si transmiterea directa a virusului herpetic
la nou-nascut, aceste riscuri fiind mai mari, in cazurile
de infectie primara (daca este prima data cand femeia
prezinta infectie cu herpes). In foarte putine cazuri,
copiii se pot infecta cu herpes simplex dupa nastere
 prin contact cu mama care prezintã leziuni bucale
herpetice.
* In trimestrul doi de sarcina, femeile cu risc
de a dezvolta o infectie herpetica ar trebui
urmarite la intervale cat mai dese. Aceste
controale frecvente permit o nastere fara
probleme cand infectia herpetica apare la
inceputul trimestrului III dar este
rezolvata inaintea instalarii travaliului sau
permit efectuarea operatiei cezariene in
cazul prezentei leziunilor active, prevenind
astfel infectarea nou-nascutului.
Analiza se face pentru a identifica o infecţie acută a virusului
herpes sau pentru a detecta prezenţa anticorpilor IgM şi IgG. Una
dintre cele mai comune infecţii virale, herpes simplex virus (HSV)
există în două tipuri, HSV-1 şi HSV-2. Ambele tipuri sunt
contagioase şi periodic provocă mici episoade de febră care
determină apariţia unor leziuni ale pielii.
HSV-1 cauzează "răni reci " în jurul gurii şi a cavităţii bucale, în
timp ce HSV-2 determină leziuni în jurul zonei genitale; cu toate
acestea, virusul se poate contacta fie pe cale orală sau prin zona
genitală.
Herpesul poate fi transmis de la om la om prin contactul cu pielea,
atunci când sunt răni deschise sau spre vindecare. Atât HSV-1, cât
şi HSV-2 sunt boli cu transmitere sexuală (VTS).
 Nu exista nici tratament care sa elimine infectia cu virusul
Herpes Simplex 2, dar medicii pot recomanda medicamente
antivirale, cu administrare orala sau unguente, care pot grabi
vindecarea leziunilor. 
Medicamentele antialgice (impotriva durerilor) procurate fara
prescriptie medicala pot fi eficiente in ceea ce priveste
disconfortul produs de leziuni. 

In cazul in care reactivarile sunt frecvente, medicul va

recomanda medicamente antivirale (ca de exemplu aciclovir,
famciclovir, valaciclovir) administrate pe perioade lungi de
timp pentru a incerca reprimarea reactivarilor. 

Nici un tratament nu poate vindeca infectia cu HSV 2. Virusul

ramane cantonat in organismul uman definiv, odata ce
persoana este infectata. Virusul este cantonat inactiv la
nivelul celulelor nervoase pana cand apar factorii
declansatori, care il reactiveaza. Episoadele simptomatice,
care includ veziculele dureroase, pot fi controlate
medicamentos.
 TEST C.M.V. A/F

Se transmite
 a) respiratie
 b) sexual
 c)stranut
 d) tusa
 e) atingere de mina
 f) cu laptele matern
 g) cu urina
 h) prin sarut
 j) prin hemotransfuzie
 k) prin lingerie