Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
transmitere sexuala
Virusul HIV
Este calea de contaminare cea mai răspândită, toate practicile sexuale putând fi
contaminante în diferite grade. În țările occidentale, ea privește încă în principal
homosexualii masculini, dar boala se propagă în sânul populației heterosexuale, mai cu
seamă în cursul raporturilor sexuale cu toxicomani deja contaminați. În țările în curs
de dezvoltare, propagarea se face în majoritate pe cale heterosexuală. Transmisia
infecției este favorizată de microtraumatismele mucoaselor și de bolile transmisibile
sexual care antrenează ulcerații la nivelul organelor sexuale, prin raporturile sexuale
în perioada fluxului menstrual (perioada cea mai contaminantă la femeia seropozitivă)
și prin sodomie (coit anal), din cauza fragilității relative a mucoasei rectale.
Riscul de transmisie heterosexuală este mai puțin important decât cel legat de
homosexualitate. Este suficient un singur raport care să fie contaminant. Se manifestă
un dezacord în transmisia de la bărbat la femeie și de la femeie la bărbat, riscul
părând să fie mai mare pentru o femeie de a fi contaminată de către un bărbat decât
invers
Raspindirea de la mama la copil
Transmiterea de la mamă la copil, numită transmitere "perinatală", poate avea loc în timpul sarcinii
prin străbaterea de către virus a placentei, în timpul nașterii sau prin alăptare. Procentajul de
transmisie a virusului de la mamă la făt în timpul sarcinii variază după starea clinică a femeii gravide.
După studii efectuate în Europa, mai puțin de 20% dintre copiii născuți dintr-o mamă seropozitivă, dar
care încă nu prezintă simptomele bolii, ar fi la rândul lor contaminați. În Africa, procentajul de
transmisie constatat este de ordinul a 30 până la 40%, acest fapt fiind legat probabil de afecțiunile cu
transmisie sexuală netratate, mai frecvente în Africa, și care favorizează penetrarea virală.
Toți copiii născuți din mame seropozitive sunt seropozitivi la naștere, deoarece ei poartă anticorpii
mamelor lor. Atunci când nu sunt infectați, ei devin seronegativi spre vârsta de 15 până la 18 luni. Se
poate încerca totuși să se verifice dacă este prezent chiar virusul începând cu vârsta de 3 luni,
mulțumită tehnicilor de cultivare a virusurilor. Boala evoluează lent (în vreo zece ani) la aproximativ
75% dintre copii și foarte rapid (în mai puțin de 5 ani) la aproximativ 20% din cazuri. [11]
Există un risc de transmisie a HIV prin laptele matern.[33] Deși n-a fost încă posibil să se măsoare cu
precizie, Organizația Mondială a Sănătății estimează că la copiii hrăniți la sân de mamele seropozitive
până la 15% dintre infecțiile cu HIV ar putea fi ocazionate de alăptare, oricum nerecomandată, în
țările occidentale, femeilor seropozitive sau bolnave de SIDA.
Semne si simptome
După infectare, în sângele persoanei infectate apar anticorpi specifici anti-HIV. Aceasta este seroconversia. Seroconversia nu se
produce imediat după contactul dintre virus și sistemul imunitar. În cazul HIV, pentru un sistem imunitar sănătos, apariția anticorpilor
necesită între 4 și 12 săptămâni din momentul infectării. Dacă sistemul imunitar este slăbit de alte boli sau afecțiuni (de exemplu
diabet, cancer etc.), perioada în care el va produce anticorpii va fi mai îndelungată, de aproximativ 3–6 luni. Durata de 4–12 săptămâni
necesară apariției anticorpilor specifici se numește fereastră imunologică. Anticorpii anti-HIV dovedesc reacția organismului față de
infecția cu virus, dar sunt incapabili să distrugă virusul; în fapt, HIV își modifică structura pentru a scăpa de anticorpi.
În săptămânile care urmează infecției, un anume număr de pacienți suferă de tulburări trecătoare grupate sub denumirea de primo-
infecție; la alții, infecția trece total neobservată. După o perioadă de latență, de o durată variabilă – în medie între 7 și 11 ani după
seroconversie – în timpul căreia virusul continuă să se multiplice, manifestările clinice de SIDA apar la majoritatea pacienților, sub o
formă fie minoră, fie majoră. Procentajul de pacienți care dezvoltă boala nu este cunoscut încă decât cu aproximație. La anumite
persoane, perioada de latență este foarte scurtă (de la 1 la 3 ani). Există, de asemenea, subiecți seropozitivi, ziși supraviețuitori de
lungă durată (long term survivors sau LTS) la care SIDA nu se declară decât după vreo 15 ani. La copil, evoluția este, în general, mai
rapidă și mai gravă decât la adult. Două evoluții sunt posibile:
o formă severă, cu prognostic sumbru, care se declară înaintea vârstei de 6 luni și se traduce prin semne neurologice grave și deficit
imunitar foarte mare;
o altă formă mai puțin gravă, cu evoluție cronică.
Semne si simptome in imagine
Discriminarea