Sunteți pe pagina 1din 5

Despre Virusul Imunodeficienţei Umane (HIV)

DESPRE HIV, PE SCURT!

 HIV reprezintă una dintre cele mai răspândite infecții – 25 de milioane de oameni au
murit în ultimii 30 de ani, din cauza acestei maladii
 La sfârșitul anului 2011, trăiau pe Glob 34,2 milioane de persoane infectate cu virusul
HIV
 Infecția HIV poate fi depistată doar prin efectuarea unor teste de sânge care detectează
prezența sau absența anticorpilor și a antigenului
 Infecția este asimptomatică. Pot trece zeci de ani până la declanșare
 NU EXISTĂ LEAC
 Medicamentele antiretrovirale administrate corect, după scheme clare, ajută pacienții
și medicii să țină sub control virusul
 Infecția cu HIV este astăzi o boală cronică
 Aderența pacientului la tratament este extrem de importantă. Dacă ești seropozitiv,
trebuie să respecți întocmai și la timp indicațiile medicului curant

Ce este HIV?
HIV atacă sistemul imunitar și slăbește mecanismele de apărare și supraveghere ale
organismului împotriva infecțiilor, precum și împotriva anumitor tipuri de cancer. Virusul
deteriorează funcția celulelor imune și le distruge. Astfel persoanele infectate devin
imunodeficiente – victime sigure în fața infecțiilor și bolilor.
Virusul Imunodeficienţei Dobândite – denumeşte de fapt două virusuri înrudite din categoria
retrovirusurilor. Fiind un retrovirus, el nu poate fi îndepărtat niciodată din organism pentru că
principala sa caracteristică este aceea că îşi înscrie codul în codul genetic al celulei gazdă.
HIV atacă celulele albe (limfocitele T CD4) care protejează organismul împotriva infecţiilor.
Celulele atacate devin producătoare ale virusului, iar după o vreme mor. Virusul însă îşi caută
o altă celulă gazdă astfel că, în timp, numărul limfocitelor scade treptat lăsând organismul fără
protecţie. Dacă în cazul unei persoane sănătoase numărul limfocitelor T CD4 este între 600 şi
1200, în cazul unui pacient HIV pozitiv acest număr poate scădea sub 200.
Perioada de incubare a acestui virus este de câţiva ani, poate chiar zeci de ani, iar în momentul
declanşării, HIV este responsabil de apariţia SIDA.
TIPURI
Grupa HIV-1 se împarte în tipurile M, N și O. Virusurile din subtipul M sunt cele mai
răspandite în lume, împarțindu-se la rândul lor în alte două subtipuri - A şi B. Subcategoria B
este prezentă în special în Europa de Vest şi America de Nord.
Grupa HIV-2 se împarte şi ea în doua subtipuri A și B, fiind prezentă cel mai frecvent în
Africa de Vest, dar având o rată mare de propagare şi în Europa.
STRUCTURA HIV
HIV este un virus atipic, ce face parte din familia retrovirusurilor. Aceste virusuri nu conţin
ADN, dar prezintă ARN. În interiorul celulei gazdă, limfocite T CD 4, ARN-ul este iniţial
transformat în ADN, iar apoi acest ADN este folosit pentru multiplicarea virusului. Virusurile
ies ulterior din celula gazdă, o distrug şi se pregătesc să infecteze alte celule-noi.
CUM SE TRANSMITE
Virusul Imunodeficienței Dobândite (HIV) se transmite prin sânge, spermă, secreţii genitale,
lichid cefalorahidian şi lapte matern. Cele mai frecvente căi de intrare a virusului sunt rănile
proaspete, sângerânde din mucoase – oculară, bucală, vaginală și anală. Nu trebuie tratate cu
indiferenţă nici rănile nevindecate sau insuficient protejate de pe oricare altă parte a pielii,
căci şi acestea sunt contagioase.
Căile de transmitere:

 vaginal sau anal, cauza fiind nefolosirea prezervativului


 folosirea în comun a acelor şi seringilor în cazul toxicomanilor, prin consumul de
droguri intravenos
 folosirea de ace contaminate în cazul efectuării unui piercing sau tatuaj
 transfuzii de sânge sau alte preparate din sânge
 de la mamă la făt – intrauterin sau la naştere. În acest caz, se poate evita infectarea
prin administrarea de medicamente antiretrovirale pe durata sarcinii, prin efectuarea
cezarienei şi prin nealăptare la sân.

În cazul în care te-ai infectat accidental, există astăzi metode de a preveni îmbolnăvirea prin
terapie de urgență, post-expunere pe o durată de 28 de zile. Această profilaxie poate începe la
2 ore după contact. Prima doză de medicamente trebuie administrată în primele 24 de ore în
cazul înţepăturilor sau 72 de ore în cazul contactului cu mucoasele genitale. Dacă ai chiar și
cel mai mic dubiu este bine să mergi la un medic specialist. Paza bună trece primejdia rea!
CUM NU SE TRANSMITE
HIV NU se transmite prin aer (respiraţie, tuse, strănut), atingere sau pupat, îmbrăţişări, apă,
băi, grup sanitar, alimente, înţepături de insecte, de la animale de companie sau prin folosirea
în comun a veselei, tacâmurilor, jucăriilor, rechizitelor, prosoapelor.
HIV NU se transmite prin: salivă, fecale, urină, secreţii nazale sau oculare, lacrimi. Există
însă o condiţie – acestea să nu conţină sânge.
HIV NU SE TRANSMITE ÎN COLECTIVITATE!
Ştiaţi că:

 riscul de contaminare prin contact sexual repetat cu o persoană infectată este mai mic
decât riscul de infectare cauzat de o înţepătură?
 riscul de infectare de la mamă netratată la făt este mai mare chiar cu 40% decât
precedenta situaţie?
 riscul de infectare prin transfuzii este de 95%?
 o altă boală venerică duce la creșterea riscului de infectare cu HIV de 5-10 ori?
 contactul sexual în timpul menstruaţiei este mai riscant pentru partener?
 bărbaţii circumcişi au un risc mai scăzut?
 HIV nu trăieşte timp îndelungat în afara organismului uman şi este distrus în contact
cu alcoolul şi cloramina şi la temperaturi mai mari de 60 de grade Celsius?

Dinamica infecţiei (ce se întâmplă după infectare?)


După pătrunderea HIV în celula ce va deveni gazdă şi după infectare, replicarea virală
(înmulţirea virusului) se poate petrece fie la locul infecţiei sau în interiorul celulelor
mononucleare. Ulterior, însă, locul preferat pentru replicare vor fi ţesuturile limfoide: nodulii
limfatici, splină, ficat şi măduva spinării. Dar HIV se poate găsi şi în intestine. Un rezervor
important al HIV îl constituie şi celulele epiteliale ale tractului genital.
SIMPTOME
Infectarea cu HIV poate fi asimptomatica timp de 5-10 ani. Persoana infectată poate să nu
prezinte niciun fel de simptom sau poate avea, la 1-5 săptămâni de la infectare, unele reacţii
asemănătoare gripei: curgerea nasului, febră, erupţii pe piele, adenopatie axilară, frecvente
dureri de cap, oboseală. Această fază este denumită în literatura de specialitate drept „faza
primară sau acută” a bolii.
Dar aceste simptome dispar după câteva săptămâni (o lună), iar persoana deja infectată se
simte din nou bine. VIRUSUL ESTE PREZENT, TRANSMISIBIL DAR INACTIV. După
câţiva ani, 8-10 ani, virusul se reactivează şi începe din nou să se multiplice. În acest moment
apare SIDA.
ATENŢIE!
Din cauza simptomelor nespecifice ale bolii asociate fazei primare sau acute, prezenţa sau
absenţa unor indicii nu reprezintă o modalitate relevantă de diagnosticare a unei persoane.
Testarea în vederea determinării prezenţei de anticorpi HIV este singura modalitate prin care
se poate pune diagnosticul de seropozitivitate HIV sau seronegativitate HIV. Chiar şi aşa,
acești anticorpi nu apar imediat după infectare. Există aşa-numita „perioadă de fereastră”
dintre momentul iniţial al infectării şi momentul în care anticorpii devin detectabili în teste.
Această perioadă poate varia de la 2 săptămâni la 6 luni, dar de cele mai multe ori durează
cam 3 luni. Pe parcursul „ferestrei imunologice”, testele pentru detectarea anticorpilor HIV
pot fi negative chiar dacă persoana este infectată.
CE ESTE SIDA
Sindromul Imunodeficienţei Dobândite este o afecţiune a sistemului imunitar cauzată de HIV,
Virusul Imunodeficienţei Dobândite, caracterizată prin infecţii oportuniste, neoplasme,
disfuncţii neurologice şi o mare varietate de alte sindroame.
SIDA este un sindrom care denumeşte totalitatea bolilor asociate infecţiei cu HIV, infecţie
care duce la slăbirea până la distrugerea sistemului imunitar. Aproape toate persoanele
infectate cu HIV şi netratate vor suferi de SIDA.
Boala SIDA, odată declanşată, evoluează continuu. Terapia constă în tratarea medicamentoasă
sau chirurgicală a seriei de boli apărute ca urmare a deficitului imun. O persoană bolnavă de
SIDA are sistemul imunitar atât de afectat de HIV, încât acea persoană se îmbolnăveşte de
una sau mai multe infecţii oportuniste precum pneumonie, cancer de piele, tuberculoză,
pierderea memoriei, sindrom de pierdere în greutate. Dacă un pacient HIV pozitiv este
diagnosticat cu una dintre aceste afecţiuni, chiar şi în condiţiile în care nivelul CD4 este peste
200, se consideră ca acea persoană are SIDA. Iar diagnosticarea cu SIDA nu este reversibilă
chiar dacă pacientul va reveni la un nivel accepatbil al limfocitelor T.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat SIDA ca boală de sine stătătoare cu aspect
de pandemie la data de 1 decembrie 1981. OMS susţine că anual se infectează cu HIV
aproximativ 4,3 milioane de persoane.
FACTORI DE RISC
Căi de infectare:

 contact sexual heterosexual sau homosexual, neprotejat de prezervativ cu o persoană


infectată

 Comportament sexual cu risc crescut:

o contact sexual fără prezervativ


o parteneri multipli
o contact sexual neprotejat cu cei care oferă servicii sexuale
o contact sexual neprotejat cu persoane care au şi alte boli cu transmitere sexuală
 folosirea in comun de ace şi seringi nesterile de către toxicomani
 efectuarea unui tatuaj sau a unui piercing în condiţii nesigure
 transfuzii de sânge sau de alte produse sanguine de la donatori infectaţi
 de la mamă infectată la făt în condiţii în care mama nu ia tratament pe durata sarcinii,
naşte natural şi alăptează la sân

SIMPTOME
În cazul unui pacient care suferă de SIDA există afecţiuni care definesc această boală. Sunt
afecţiuni oportuniste sau maligne care fie nu apar la un organism cu sistem imun neafectat, fie
nu apar cu aceeaşi virulenţă şi evoluţie. Infecţii micotice, virale, bacteriene, tumori maligne -
toate fac parte dintre simptomele SIDA. Mai concret, un pacient care trece din starea de
seropozitivitate în cea de boala SIDA poate prezenta:

 febră de peste 37 grade care durează câteva săptămâni


 transpiraţii nocturne
 tulburări gastro-intestinale
 slăbire
 tulburări neurologice
 apariţia herpesului genital
 diaree cronică
 apariţia de limfoame şi infecţii repetate
 paloare
 iritaţii ale pielii
 pete albe pe limbă sau gură (leucoplazie)
 vedere înceţoşată sau distorsionată
 mărirea ganglionilor limfatici mai mult de 3 luni

EVOLUȚIA BOLII
Evoluţia bolii fără tratament

1. Faza acută – 4-6 săptămâni

După 2-6 săptămâni de la momentul infectării, pot apărea simptome ce simulează gripa:
temperatură, transpiraţie nocturnă, greaţă, dureri de cap, diaree. La acestea se mai pot adăuga:
apariţia de afte bucale, scăderea în greutate, dureri musculare etc.
Din păcate, există si pacienţi la care aceste simptome lipsesc. Astfel că diagnosticul de
seropozitivitate nu se poate pune decât în urma testării.

2. Faza latentă de boală – durează câţiva ani

În aceată etapă, se produce multiplicarea HIV. Persoanele deja diagnosticate şi aflate sub
tratament nu au simptome fizice, clinice. Dar, chiar şi în cazul lor trebuie luate în calcul de
către medicul curant şi de către psiholog modificările psihice, stările emoţionale prin care
trece pacientul.

3. Faza Aids Related Complex

Revin simptomele din perioada acută, dar de această dată acestea sunt permanente, nu mai
dispar şi nu pot trece cu niciun alt tratament.

4. Faza de boală SIDA

SIDA se declanşează şi se poate diagnostica în momentul în care apar bolile care efectiv o
descriu, la un pacient infectat cu HIV. Acestea se numesc infecţii oportuniste. La un om
sănătos, neinfectat HIV, toate aceste infecţii se pot trata, ele nereprezentând un pericol
datorită sistemului imunitar care funcţionează la capacitate maximă. În SIDA, din cauza
afectării sistemului imun, infecţiile oportuniste scapă de sub control şi tratarea lor este
puternic îngreunată. Limfocitele T CD4 sunt cele care indică gradul de afectare a sistemului
imunitar. Scăderea acestora sub 200-400 celule/pl impune începerea terapiei antiretrovirale.

S-ar putea să vă placă și