Referat

La Sociologie
“Dreptul medical”
 Cuprins:
1.Dreptul medical-ştiinţă ramurală
2. Noțiunea de metodă de reglementare răspunde la întrebarea cum normele
unei ramuri de drept acționează asupra relațiilor sociale ce constituie obiectul
acestei ramuri.
3.Principiile
4.Concluzie
1. Dreptul medical – știință ramurală
Medicina legală – știință auxiliară
DM e ansamblul normelor juridice omogene care reglementează raporturile juridice profesionale,
patrimoniale și nepatrimoniale stabilite între cei care exercită profesiunile medicale și pacienți
precum și raporturile juridice specifice instituțiilor sanitare, caracterizate prin poziția de egalitate
juridică a participanților la aceste raporturi.
/Relațiile cu conotație medicală/ și alte raporturi conexe.
Autorul Stețenco argumentează că DM e o ramură distinctă de drept reieșind din următoarele:
– Dreptul la ocrotirea sănătății e reglementat de constituție;
– Există o multitudine de acte normative speciale consacrate reglementării relațiilor sociale ce
apar în sfera ocrotirii sănătății;
– Relațiile sociale din sfera activității medicale sunt reglementate atât de norme proprii dreptului
medical cât și de normele altor ramuri de drept (civil, penal, administrativ, contravențional);
– Există un sistem de principii speciale ce caracterizează totalitatea normelor dreptului medical;
– Există un sistem al dreptului medical constituit din instituții juridice și norme de drept;
– Nu este posibil în limitele ramurilor de drept clasice de a garanta o reglementare calitativă a
întregului spectru de relații ce apar în domeniul ocrotirii sănătății.
Obiectul de reglementare a DM îl reprezintă relațiile sociale dintre prestatorii de servicii
medicale și consumatorii de servicii medicale precum și relațiile sociale conexe acestora.
DM reglementează un șir de relații sociale ce au ca obiect actul medical, adică procesul de
acordare a serviciilor medicale pacienților. Aceste relații sociale constituie relațiile principale
reglementate de normele dreptului medical. Totodată, constituie obiect de reglementare al DM și
un șir de alte relații sociale numite conexe sau auxiliare. Aceste relații nu au ca obiect însăși
acordarea de asistență medicală, dar au ca obiect fapte strâns legate de asistența medicală.
Exemple: relațiile în domeniul asigurării obligatorii de asistență medicală.

2. Noțiunea de metodă de reglementare răspunde la întrebarea cum normele unei ramuri

de drept acționează asupra relațiilor sociale ce constituie obiectul acestei ramuri.
Metoda de reglementare a unei ramuri de drept – totalitatea procedeelor și mijloacelor prin care
acționează normele ramurii respective. Astfel, DM utilizează un complex de procedee și
mijloace împrumutate de la alte ramuri de drept (administrativ, civil..). DM îi sunt specifice atât
caracterele metodei imperative de reglementare cât și metodei dispozitive. Metoda imperativă se
întâlnește în special în cazul urm instituții ale DM:
– Asigurarea obligatorie a asistenței medicale;
– Inst. Transplantului;
Metoda dispozitivă e întâlnită la reglementarea relațiilor în domeniul dreptului pacientului,
contractului de asistență medicală etc.

3. Principiile.
Cuvântul principiu provine din latină – cale de urmat.
Principiile DM reprezintă acele principii juridice care caracterizează totalitatea normelor acestei
ramuri de drept și totodată reies din aceste norme.
Categorii:
– Principii generale sunt cele care caracterizează întregul sistem de drept, inclusiv ramura de
DM. De ex: egalitatea, non-discriminarea, legalitatea.
– Principii speciale: legalitatea actului medical, garantarea dreptului la ocrotirea sănătății,
garantarea dreptului la asistență medicală, garantarea dreptului la a doua opinie (pacientul poate
consulta un alt medic), autodeterminarea individuală (alege singur instituția, acceptă sau nu actul
medical), inviolabilitatea și intangibilitatea corpului uman.
Principii
– Garantarea dreptului la a doua opinie în aceeași cauză medicală. Pacientul are dreptul să
solicite opinia a 2 sau mai mulți medici cu privire la aceeași problemă de sănătate. La fel și
lucrătorul medical are dreptul să solicite opinia a unuia sau a unor colegi de ai săi cu privire la
probleme de sănătate ale pacientului său. În acest din urmă caz, medicul e obligat să respecte
datele confidențiale ale pacientului;
– Autodeterminarea. Presupune că pacientul este subiectul principal în luarea deciziilor cu
privire la propria sănătate. Deciziile pacientului urmează a fi luate în cunoștință de cauză după o
informare din partea medicului. Principiul presupune că pacientul are dreptul să aleagă instituția
medicală, medicul său, iar unde este posibil, să aleagă metodele de diagnosticare și tratament.
– Inviolabilitatea și intangibilitatea corpului uman. El presupune că orice intervenție medicală
poate avea loc doar cu acordul pacientului dacă interesele acestuia o cer și dacă nu este interzisă
de lege. Medicul nu poate să acționeze asupra pacientului în dauna acestuia sau fără a avea
perspective de a trata o maladie.

4.Concluzie
Dreptul medical e o ramură de drept constituită dintr-o totalitate de norme jurridice,care
reglementează raporturile juridice patrimoniale și personal-nepatrimoniale dintre prestatorii
serviciilor medicale și consumatori,aflați pepoziție de egalitate juridică, precum și unele raporturi
juridice.