DEONTOLOGIA ȘI RĂSPUNDEREA MEDICALĂ

Termenul de deontologie, vine de la grecescul “deontos”=”ceea ce trebuie făcut”.

Acest termen include toate regulile de comportare, obligațiile și drepturilor
cadrelor medicale. Deontologia medicală se referă așadar la drepturile și
îndatoririle medicilor, relațiile dintre cadrele medicale, pe de o parte și pacienți, pe
de altă parte. Încălcarea acestor drepturi constituie până la un anume punct o
problema de conștiința, însă nerespectarea normelor juridice, declanșează
activitatea procesuală menită a stabili vinovăția.

Responsabilitatea ca noțiune juridică generală, ne arată că orice prejudiciu trebuie

să fie reparat de persoana care l-a produs. Astfel, răspunderea medicală se referă
la obligația medicului de a da seama de rezultatele ce decurg din îndeplinirea
defectuoasă sau neîndeplinirea obligațiilor profesionale și în final de a răspunde
legal față de prejudiciile pe care le-a adus bolnavului. Răspunderea medicală este
de trei feluri:

-răspunderea profesională care se referă la posibilele prejudicii prin actul medical

pe care îl îndeplinește defectuos;

-răspunderea delictuală, atunci când medicul, din culpă nu respectă prevederile

legale prejudiciind grav sănătatea sau viața pacientului;

-răspunderea civilă a medicului.

Relațiile pe care le au medicii cu bolnavii în cadrul activității lor profesionale trebuie

să se bazeze pe încredere reciprocă. În acest context, atât medicii, cât și pacienții,
au drepturi și indatotoriri. Astfel, îndatoririle medicului constau în:

-asigurarea sănătății și vieții pacienților în concordanță cu pregătirea și competența

profesională;

-perfecționarea pregătirii profesionale în vederea sporirii performanțelor și

rezultatelor;

-asigurarea îngrijirii pacienților în mod egal, indiferent de naționalitate, poziție

socială sau situație materială;
-să respecte demnitatea pacientului;

-să nu condiționeze îngrijirile sau serviciile pe care le prestează de nici un fel de

avantaje material sau de altă natură;

-să informeze pacientul, explicând evoluția bolii, complicațiile și riscurile unor

intervenții chirurgicale sau procedee terapeutice; să nu intervină chirurgical (în
afară situatilor de urgență) decât după obținerea consimtamantului bolnavului sau
a familiei;

-să accepte și/sau să ceară consultul medicilor de aceeași specialitate sau din alte
specialități, în interesul unui diagnostic cât mai corect;

-medicul șef de secție să controleze și să îndrume îndeaproape activitatea;

-medicul primar, să controleze activitatea medicilor din subordinea lui;

-medicii să controleze activitatea personalului mediu sanitar și să contribuie la

perfecționarea continuuă a activității lor.

Drepturile pacienților în relațiile cu medicii constau în:

-să li se respecte demnitatea personală indiferent de boala de care suferă;

-să-și cunoască diagnosticul, evoluția și caracteristicile bolii precum și riscurile care

pot decurge din anumite tratamente sau interventii;

-să solicite consultul altor medici de aceeași specialitate sau de specialități înrudite
în vederea obținerii vindecării.

13.1 Răspunderea penală a medicului

Această răspundere este angajată atunci când medicul săvârseste o infracțiune prin
încălcarea normelor prevăzute de codul penal, din culpă sau în mod intenționat.

Pentru ca o faptă să constituie infracțiune, ea trebuie să fie desăvârșită cu

vinovăție, să prezinte un pericol social și să fie prevăzută de normele penale în
vigoare.
Răspunderea penală se stabilește în următoarele situații:

-nesocotirea ghidurilor, protocoalelor și procedurilor medicale privind diagnosticul,

tratamentul, contraindicațiile, care au cauzat vătămarea integrității corporale sau
a sănătății (inclusive vătămarea din culpă). Când nerespectarea acestor norme are
drept urmare moartea pacientului, fapta constituie infracțiunea de ucidere din
culpă;

-abuzul în serviciu prin recomandări terapeutice în condiții de nerespectare a

condițiilor legale;

-condiționarea serviciilor medicale către pacient de primirea unor sume de bani sau
alte avantaje materiale;

-infracțiunea de fals intelectual referitor la activitatea medical (falsificarea unui

certificat, a unei foi de observație, a unui buletin de analiză sau protocol operator
sau prin omisiunea cu bună știință de a insera anumite fapte sau date medicale).

La toate acestea, în activitatea medicală, Codul Penal mai prevede și:

-purtarea abuzivă a medicului față de pacient;

-divulgarea secretului profesional, fapta prin care se aduc prejudicii unei persoane;

-nedeclararea bolilor infecto-contaginoase atunci când acestea pun în pericol

anturajul și societatea pe care o poate prejudicia grav (izbucnirea unei epidemii).

13.2 Răspunderea civilă a medicului

Se referă la obligația pe care o are medicul dacă acesta, în cadrul exercitării

profesiei sale conform legii, a produs un prejudiciu, o neregulă persoanei pe care o
îngrijește, situație în care trebuie, conform legii civile, să suporte paguba.

Remarcăm deci că sunt necesare două condiții:

1.Medicul să săvârșească acest prejudiciu aflându-se în exercițiul atribuțiilor sale;

2.Să poată fi dovedită existența culpei.

Pentru a definii că atare culpa, medicul trebuie să cunoască implicația socială a
faptei și consecințele ei, să aibă posibilitatea luării libere a deciziei.

13.3 Răspunderea disciplinară a medicului

Se aplică atunci când o persoană aflată în cursul activității profesionale(prevăzută

de lege), săvârseste o abatere de la obligațiile de serviciu sau de la cele prevăzute
în contractul de muncă, nerespectând astfel obligațiile necesare unei bune
discipline a muncii. Elementele constitutive ale răspunderii disciplinare sunt
reprezentate de:

-periculozitatea scăzută a fapte (lipsită de pericol social);

-fapta săvârșită să aibă caracter personal;

-fapta nu a produs pagube materiale sau lezarea unor valori sociale;

-obiectul faptei constă în nerespectarea disciplinei la locul de muncă.

13.4 Expertiza medico-legală/judiciară în stabilirea culpei medicală

Se rezumă la a evidenția pentru justiție, pe baza datelor medicale, a elementelor

constitutive (medicale) ale infracțiunii.

Organul de urmărire sau de cercetare penală dispune efectuarea unei expertize

medico-legale cu următoarele obiective:

-stabilirea prejudiciului medical real adus pacientului și a interrelatiilor dintre

acesta și acțiunea sau inacțiunea medicală.

Comisia de expertiză este prevăzută cu următoarea componență:

-un medic primar legist, care este șeful comisiei;

-unul sau mai mulți medici legiști ca membrii ai comisiei;

-un medic primar cu înalta pregătire și probitate profesională din specialitatea

(domeniul) respectiv;
-expertiza va fi apoi trimisă la Comisia de avizare și control de pe lângă Institutul
Național de Medicină Legală “Mina Minovici” în vederea avizării conținutului și a
concluziilor sale.