Sunteți pe pagina 1din 34

NORME DEONTOLOGICE ŞI

DE CONDUITĂ
PROFESIONALĂ ÎN PRACTICA
MEDICALĂ
Diana Bulgaru Iliescu
IMPORTANŢA

Practica medicală este controlată prin:

• norme de jurisprudenţă

• norme deontologice
Noţiuni generale de etică şi
deontologie medicală

•Ethica (ethos = obicei, caracter, deprindere, conduită) –


ştiinţa despre morală

•Morala (mores = obicei, fire, caracter) – totalitate de


norme, principii, reguli, idealuri, etc., care determină
regulile comportării oamenilor şi modelează aspectele
relaţiilor în societate

•Prin morală profesională – MP – normele de comportament


profesional
Etica este teoria moralei
Morala prezintă obiectul de studiu al eticii
Deontologia medicală

•Deontologia medicală (deont (Os) datorie + logos – ştiinţă) – totalitatea de


norme etice necesare medicilor pentru îndeplinirea în bune condiţii a
funcţiilor sale.

•Principii:
- Pacientul reprezintă prima prioritate ;
- Libertatea alegerii medicului şi a intervenţiilor medicale propuse;
principiu corelat cu ideea unei informări prealabile;
- Medicul se bucură de calităţi precum: independenţa,
responsabilitatea propriilor acţiuni, competenţa, practicarea
profesiei în mod nondiscriminant.
Studierea principiilor, normelor şi regulilor etice
şi deontologice

Adoptarea măsurilor necesare –


disfuncţionalităţi în practica medicală

Sarcinile de Menţinerea unor norme etico-deontologice


corecte de relaţionare între personalul medical
bază ale şi pacienţi
eticii şi Diminuarea consecinţelor negative ale unei
deontologiei practici medicale inadecvate
medicale
Perfecţionarea permanentă a cunoştinţelor
etico-deontologice generale şi profesionale a
personalului medical
Obligativitatea respectării principiilor etice şi
morale în cercetarea ştiinţifică
Norme interne de desfăşurare a
practicii medicale

• Codul de deontologie medicală – adoptat de AGN a Colegiului


Medicilor

• Medicul practician are obligaţia de a-şi exercita profesia


conform tuturor regulilor artei şi ştiinţei medicale, în respectul
moralei specifice şi al profesiei umane.

• Legile sănătăţii

• Codul Penal
Normele internaţionale:
- declaraţii, convenţii, recomandări, în special acte cu
greutate normativă deosebită

1.Jurământul lui Hipocrate


2. Declaraţia de la Geneva – 1948
3. Codul de la Nurnberg (1947)
4. Codul internaţional al Eticii Medicale (CIEM)
Jurământul lui Hipocrate
•..Jur pe Apollo medicul şi Esculap…că după abilitatea şi judecata mea
îmi voi menţine acest jurământ.......pe cel ce m-a învăţat această artă
să îl valorez la fel ca pe oricare dintre părinţii mei…Să împart
cunoştinţele mele copiilor mei, copiilor profesorilor mei şi cu cei ce au
jurat alături de mine, dar cu nimeni altcineva....
•....Voi folosi tratamentul pentru a ajuta după judecata şi abilitatea
mea, dar niciodată pentru a face rău.... Nici dacă mi se cere nu voi
administra vreun toxic otravitor nimănui şi....nu voi sfătui pe alţii să o
facă...Nu voi administra...abortive pentru a induce avortul....
•...Voi mentine pură arta şi viaţa mea...
•....Nu voi practica chirurgia dacă nu voi avea calificarea necesară şi voi
lăsa pe cei specializaţi să o practice. În orice casă voi intra voi acţiona
numai în beneficiul pacientului şi mă voi ţine departe de orice
ademenire, seducţie sau corupţie....
•....Tot ce aud şi văd în practica mea medicală le voi considera secrete
şi nu le voi divulga nimanui”.
Datoriile medicului în general
(CIEM)
• Va menţine la cel mai înalt nivel standardul profesional al comportamentului său
faţă de bolnavi

• Va fi dedicat să ofere serviciile medicale cele mai competente

• Păstrează compasiunea şi respectul pentru demnitatea umană

• Se va comporta onest faţă de pacienţi şi colegi

• Nu va acoperi pe acei medici care manifestă deficienţe de caracter sau competenţă

• Va manifesta precauţie în divulgarea descoperirilor medicale, tehnicilor şi


tratamentelor pe canale de comunicaţie neprofesionale

• Medicul va certifica numai ceea ce este verificat.


• Medicul va avea permanent în minte
obligaţia de a apăra viaţa umană;

• Datorează pacientului său loialitate şi


totalitatea cunoştinţelor sale medicale;
Datoriile
medicului faţă • Ori de câte ori se va simţi depăşit de actul
medical va apela la un coleg care are
de pacient abilitatea ce îi lipseşte lui;

• Datorează confidenţialitate totală


pacientului său chiar după moartea
acestuia;

• Va acorda activitate medicală de urgenţă ca


datorie umanitară, până când se va convinge
că alţii pot şi vor să o facă în locul său;
Datoriile medicului faţă de colegii săi

Un medic se va comporta faţă de colegii săi aşa cum îşi


doreşte şi el ca aceştia să se comporte faţă de el

Nu va lua pacienţii altui coleg

Va respecta principiile tuturor normelor interne şi externe


Etica managerială
Ramură a eticii aplicate şi vizează în special tipul de conduită dar şi
acţiunile pe care managerii le desfăşoară în cadrul organizaţiilor

Principii practice în etica managerială

1.Câştigă încrederea
2.Respectă obligaţiile
3.Foloseşte documente „curate”
4.competenţă, motivaţie, eficienţă
5. Realizarea unui audit periodic
6.Corelează planul de afaceri cu principiile etice
7.Coştientizează faptul că „etica porneşte de sus în jos”
8.Etica individuală corelată
9.Etica organizaţională corelată
10.Implicare comunitară
Teoriile responsabilităţii medicale

În evoluţia responsabilităţii medicale s-a trecut de la incriminarea activităţii medicale


pentru rezultat, la incriminarea pentru mijloacele puse la dipoziţie în scopul vindecării
bolnavului.

1) Teoria imunităţii medicale - diploma medicului reprezintă o dovadă supremă a


competenţei sale, un brevet de neimputabilitate, fiind apărat de răspundere

2) Teoria rigoristă - ori de câte ori medicul nu obţine rezultatul scontat, se naşte o
prezumţie de culpă în sarcina acestuia, fapt care deteriorează relaţia medic-pacient

3) Teoria responsabilităţii bazată pe greşeală - greşeala reprezintă o anomalie de


conduită, pe care un alt medic, în aceleaşi condiţii, nu ar fi săvârşit-o
Condiţiile generale ale angajării răspunderii juridice medicale

•existența unei fapte ilicite,


•existența unui prejudiciu,
•legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu,
• reținerea -unei forme de vinovăție a făptuitorului, şi
- a unei condiții accesorii specificului
practicilor profesionale biomedicale - existența unui
standard de practică în raport cu care fapta
prejudicioasă să poată fi evaluată drept neconformă.
• acțiune sau inacțiune constând în
nerespectarea unei obligații
profesionale
• orice faptă comisivă contrară
Existenţa normelor de conduită profesională
• orice fapta omisivă - neîndeplinirea
unei unei activități sau neluarea unei
fapte măsuri mandatorii
• cauza de exonerare pe temeiul
ilicite caracterului fortuit al evoluției unor
afecțiuni sau a incidenței unor
efecte adverse sau secundare ale
metodelor și principiilor diganostice
și terapeutice
Situaţii care înlătură caracterul ilicit al faptei-
în răspunderea civilă delictuală

1. Legitima apărare
2. Starea de necesitate
3. Îndeplinirea unei activităţi impuse sau permise de lege
4. Divulgarea secretului profesional
5. Exercitarea normală a unui drept subiectiv
6. Consimţământul victimei
Prejudiciul
condiție sine qua non în ceea ce privește angajarea răspunderii
juridice medicale

Răspunderea civilă - prejudiciul reprezintă efectul negativ suferit de o anumită


persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană ori ca urmare a
intervenției unui animal sau lucru pentru care este ținută o altă persoană.

Răspunderea penală - prejudiciul se identifică pe de o parte din tipicitatea faptei


și pe de altă parte prin caracterul nejustificat al faptei, sau lipsa unor interese
legitime care să justifice fapta prevăzută de legea penală.

Răspunderea disciplinară - prejudiciul se evaluează în conformitate cu


dispozițiile dreptului comun în materie, totuși, natura acestuia este reprezentată de
încălcarea unor valori cu caracter abstract – valorile deontologice ale profesiei
medicale.
• Prejudiciu prin pierderea şansei – se
particularizează în raport cu o multitudine de alte
activități prejudiciabile conexe

• Prejudiciu de agrement- pierderea sau restrângerea


posibilităților persoanei de a avea o calitate a vieții

• Prejudiciu de rezultat - prin nerespectarea


drepturilor subiective ale pacientului ( Legea nr. 46/2003)
Prejudiciul

Dacă se evaluează pecuniar, prejudiciul poate fi :

• patrimonial (cuantificabil direct în sume bănești)

• nepatrimonial (numit și moral), neevaluabil în bani,


echivalent unor suferințe fizice, afective sau unui
prejudiciu adus, spre exemplu onorii persoanei).
Repararea prejudiciului
• Pentru a putea fi reparat prejudiciul trebuie să întrunească următoarele
condiții:
Prejudiciul să fie cert;
Prejudiciul să nu fi fost reparat în prealabil de o terță persoană fizică sau
juridică.

• În materie civilă- reparaţia se face prin convenţia părţilor


 Repararea în natură sau prin echivalent
• Repararea ţine cont de principiul răspunderii solidare - persoanele implicate
vor răspunde proporțional cu gradul de vinovăție al fiecăruia
• Probarea prejudiciului – prin acte de expertiză
Raportul de cauzalitate
presupune existența unei conexiuni logico-juridice între fapta
ilicită privind acordarea de îngrijiri medicale în sens larg pe de o
parte, și rezultatul, urmarea imediată prejudicioasă pe de altă
parte.

Cauzalitate în plan juridic – evaluată funcție de sisteme logico-juridice


analitice,
Cauzalitatea medico-legală – evaluată strict în plan științific biomedical

Raportul de cauzalitate - o condiție mandatorie pentru angajarea


răspunderii juridice medicale fiind în același timp unul dintre
principalele puncte de focalizare a atenției expertului în cadrul
procesului de expertizare medico-legală.
Vinovăţia

• Element fundamental

• Reprezintă atitudinea psihică a persoanei faţă de:


- fapta pe care a săvârşit-o,
- urmările propriei fapte,
- legătura de cauzalitate.
Culpa medicală

• Formă a vinovăţiei
• Beneficiază de calificare legală în cadrul Art.16, alin.4 (NCP)

• O faptă este săvârşită din culpă atunci când făptuitorul:


 prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă socotind fără
temei că el nu se va produce (culpă cu prevedere)
 nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuie şi putea să îl
prevadă (culpă fără prevedere)

Delimitarea celor două tipuri de


culpă se manifestă strict în planul
răspunderii penale
Culpa medicală - clasificare

Pornind de la caracterul omisiv sau comisiv faptei ilicite:

a. culpa medicală prin comisiune – în agendo, când medicul comite


o culpă numită tehnică, după cum urmează:

- culpă profesională prin nepregătire (neştiinţă, incompetenţă);


- culpă profesională prin neprevedere (neglijenţă medicală);
- culpă profesională cu prevedere (imprudenţă);
- culpă profesională prin neatenţie (uşurinţă).
Culpa medicală - clasificare

Pornind de la caracterul omisiv sau comisiv faptei ilicite:

b. culpa medicală prin omisiune – în omitendo, când medicul, prin


lipsă de tactică, nu face ceea ce s-ar fi impus într-un anumit caz:

- culpă profesională prin neacordarea asistenţei medicale;


- culpă profesională prin nerespectarea drepturilor pacientului
(neobţinerea consimţământului informat, neacceptarea dreptului
la a doua opinie, etc.)
Culpa medicală - clasificare

c. culpa medicală în eligendo – constând într-o alegere greşită a


unui algoritm medical decizional

d. Culpa în vigilando – constând într-o lipsă de răspuns, de


vigilenţă, nesolicitarea de ajutor sau eşecul în urmărirea prudentă
a evoluţiei pacientului
Clasificare
Raportul dintre faptă și standardul de practică, respectiv urmarea imediată:

a) Eroarea – violarea unei norme profesionale recunoscute de comunitatea


medicală națională sau internațională, cu forme ca:
Eroare reală Eroare aparentă Eroare conştientă
(pseudoeroare)
materială, comisivă datorată unui eșec al manifestată prin
sau omisivă, științei medicale de a adoptarea voluntară,
manifestată prin răspunde anumitor liberă, a unei
violarea normelor probleme de fapt, sau conduite pe fondul
științifice prilejuită de un caz conștienței
biomedicale, a fortuit sau de o caracterului inadecvat
regulilor consolidate situație de forță al acesteia, în
de practică și majoră speranța că ar putea
experiență avantaja condiția de
sănătate a pacientului
Clasificare

b) Non-observanţa – ignorarea unei forme profesionale, aşa cum


sunt cele prezentate în cadrul programelor de formare profesională,
a cursurilor universitare şi postuniversitare, a programelor de
specializare

c)Accidentul medical (faptul neimputabil) – conduită în urma


căreia survin prejudicii iatrogene dar care nu se datorează erorii ci
riscului terapeutic neimputabil
Reprezintă încălcare a unei obligații
de diligență și prudență, de
străduință, zel, promptitudine și
competență a medicului”,
„o lacună pe care un alt medic, în
aceleași condiții și circumstanțe de
lucru, nu ar fi comis-o”,
Greşeala
medicală „o încălcare a regulilor profesionale,
de toți admise, prin neatenție,
neglijență și imprudență”,

„o neprevedere urmată de prejudicii


deși, în condițiile date, subiectul
trebuia și putea să prevadă aceste
prejudicii”.
Sursele greşelii medicale
• După Hegin:
ignoranţa – lacune uneori inevitabile in cunoastere
examene incomplete – judecăţi greşit elaborate
( gândire superficială, vanitate, orgoliu, lipsă de timp, etc)
anamneză superficială
lipsa de documentare
pesimism sau optimism exagerat al medicului
dificultăţi de laborator
Eroarea

• reprezintă o falsă reprezentare a realității, de obicei


neimputabilă persoanei în cauză, mai mult, fiind o cauză de
neimputabilitate în plan penal, respectiv în plan civil
contractual.

• Art. 30 alin (1) NCP - nu constituie infracțiune fapta prevăzută


de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul
comiterii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații ori
împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

• Art. 1207 NCC – eroarea - un viciu de consimțământ îndreptățind


în anumite cazuri expres prevăzute de lege, partea care s-a
aflat în eroare să ceară anularea contractului civil.
Eroare vs. greșeală
Eroarea de fapt Eroarea de normă
accidentul medical- datorat riscului Eroare reala (comisivă sau omisivă)
terapeutic Eroare conştientă
eroare aparentă- situaţie de forţă majoră
• de domeniul corectitudinii medicale
• de domeniul cunoaşterii • evitabilă, deoarece ţine de conduita
• deseori inevitabilă deoarece ţine de medicului
natura lucrurilor • de regulă previzibilă când lipseşte
comportamentul medical competent şi
• de regulă imprevizibilă în condiţii de prudent
comportament medical competent şi
prudent • Indiferent de progresul tehnic
• Poate fi comisă de orice persoană - informare insuficientă
plasată în aceleaşi condiţii de lucru - încălcarea consimţământului
- nesupravegherea pacientului
• Progresul tehnic poate creşte riscul - greşeala de diagnostic
erorilor, făcându-le şi mai vizibile - tehnică medicală, etc
• Schimbarea modelului cultural de
abordare al erorii medicale de la
persoană la sistem  identificarea
erorilor  analiza mecanismului de
apariţie schimbări în sistem
Necesitatea
schimbării • Asigurarea confidenţialităţii în
mentalităţii raportarea erorilor pentru a preveni
escamotarea acestora
şi atitudinii
în faţa erorii • Amplificarea sistemului
parteneriatului medic/ asistentă –
pacient în prevenirea iatrogeniei
(educaţia terapeutică)