PERSOANA JURIDICA IN DREPTUL INTERNATIONAL PRIVAT

1. Notiuni introductive

Rolul persoanelor juridice in cadrul relatiilor internationale. Atat

relatiile economice internationale, cat si raporturile politice, culturale, sociale
ori umanitare se realizeaza intr-o masura din ce in ce mai mare prin persoanele
juridice. Se deosebesc persoanele juridice care tin de sistemul de drept al unui
stat, de exemplu cele romane si persoanele juridice care se incadreaza in ordinea
de drept internationala, din care fac parte, de exemplu, statele, O.N.U. si
institutiile specializate ale acesteia. De aici rezulta importanta persoanelor
juridice. Fenomenul fuziunii societatilor comerciale pe plan national si
international si amploarea pe care au luat-o investitiile straine de capital in
diverse state, au condus la internationalizarea societatilor comerciale, aparand
societatile multinationale, sau transnationale. In cadrul Comunitatii Economice
Europene se observa preocuparea pentru coordonarea reglementarilor juridice
privind societatile comerciale si pentru crearea unor societati europene, care s-
ar putea prezenta sub forma de societati de tip european. Dupa cel de-al doilea
razboi mondial au aparut asa numitele societati internationale care sunt create
prin tratate.

Categorii de persoane juridice de drept intern. Dreptul unor tari

deosebeste intre persoanele juridice de drept public si cele de drept privat.
Apartin acestei din urma categorii societatile, asociatiile si fundatiile.
Societatile sunt de persoane si societati de capitaluri. Societatea pe actiuni si
societatea cu raspundere limitata sunt principalele persoane juridice.

O forma de investitie straina in tara noastra este constituirea de societati

comerciale, filiale sau sucursale, cu capital integral strain sau in asociere cu
persoane fizice sau persoane juridice romane, potrivit prevederilor Legii nr.
31/1990 privind societatile comerciale. Potrivit acestei legi, art. 2, formele
societatilor comerciale sunt: 1) societatea in nume colectiv; 2) societatea in
comandita simpla; 3) societatea in comandita pe actiuni; 4) societatea pe
actiuni; 5) societatea cu raspundere limitata. Legea pentru persoanele juridice
din 6 februarie 1924 reglementeaza asociatiile si fundatiile ca persoane juridice.
Societatile comerciale cu sediul in Romania sunt persoane juridice romane (art.
1 din Legea nr. 31/1990).

Persoane juridice nationale si persoane juridice straine. Activitatea

persoanelor juridice in relatiile economice internationale pune doua probleme:

a) Determinarea apartenentei la un anumit stat a persoanelor juridice,

adica daca sunt romane sau straine. Aceasta este problema nationalitatii
persoanelor juridice. Normele juridice ale fiecarei tari stabilesc criteriile cu
ajutorul carora se determina nationalitatea persoanelor juridice. In consecinta,
normele noastre juridice determina care persoane juridice sunt romane si care
sunt straine, de exemplu bulgare, ungare, italiene, franceze etc. Anumite aspecte
privind persoana juridica sunt carmuite de legea nationala a acesteia. In acest
fel, determinarea nationalitatii persoanelor juridice inseamna stabilirea
domeniului de aplicare a legilor proprii fata de cele straine adica solutionarea
conflictului de legi.

b) Conditia persoanei juridice straine. Aceasta prezinta doua aspecte:

- Recunoasterea extrateritoriala a persoanei juridice, adica daca se

recunoaste intr-o anumita tara, de exemplu la noi, persoana juridica straina
respectiva;

- In caz afirmativ, ce drepturi se acorda persoanei juridice straine

recunoscute.

Cele doua probleme se ivesc in ordinea mentionata. Intr-adevar, nu se

poate vorbi de conditia persoanei juridice straine decat dupa ce s-a stabilit ca
este vorba de o asemenea persoana juridica, adica straina.

Exercitarea drepturilor recunoscute persoanei juridice straine tine de

conflictul de legi, caci se pune intrebarea de a sti dupa care lege se face aceasta.

Prin urmare, persoana juridica in dreptul international privat ridica unele

aspecte care apartin conflictului de legi si unele aspecte care apartin conditiei
persoanei juridice straine. Aspecte privind conflictul de legi se impletesc cu
cele privind conditia juridica a persoanei juridice straine.
 Statutul personal al persoanei juridice. Orice persoana juridica este
supusa legii unei anumite tari. Intr-adevar persoana juridica nu poate exista
decat daca s-a intemeiat potrivit unor dispozitii legale, nu poate functiona decat
tot potrivit unor dispozitii legale. Aceste dispozitii sunt diferite de la o tara la
alta. De aceea se pune problema determinarii legii persoanei juridice care
reglementeaza statutul sau personal. Persoana juridica este carmuita de legea sa
nationala. Aceasta lege determina statutul persoanei juridice prin care intelegem
ansamblul problemelor privind persoana juridica supuse reglementarii legii sale
nationale. Prin urmare, orice persoana juridica are un statut personal care este
determinat de legea sa nationala. Art. 41 si 42 din Legea nr. 105/1992 se refera
la statutul organic al persoanei juridice, care desemneaza in principal,
urmatoarele: a) capacitatea acesteia; b) modul de dobandire si de pierdere a
calitatii de asociat; c) drepturile si obligatiile ce decurg din calitatea de asociat;
d) modul de alegere, competentele si functionarea organelor de conducere ale
persoanei juridice; e) reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii;
f) raspunderea persoanei juridice si a organelor ei fata de terti; g) modificarea
actelor constitutive; h) dizolvarea si lichidarea persoanei juridice. Criteriul dupa
care se determina legea nationala a persoanei juridice nu este acelasi in diferite
legislatii.

Sectiunea a II-a

Nationalitatea persoanei juridice

1. Notiunea de nationalitate a persoanei juridice. Cele doua opinii in

materie. Pornind de la asemanarile existente intre persoana fizica si juridica, s-
a considerat ca si acestea din urma au nationalitate, dupa cum persoanele fizice
au cetatenie (nationalitate in terminologia literaturii din unele tari).
Nationalitatea persoanei juridice reprezinta apartenenta acesteia la un stat. Se
considera ca nu este nici o dificultate sa se extinda notiunea de nationalitate la
persoanele juridice, deoarece aceasta exprima mai mult decat legatura politica
dintre o persoana si stat, ea exprima apartenenta persoanei la un stat, servind
pentru determinarea statutului juridic al persoanei. Desigur ca nationalitatea
persoanei juridice nu este identica nationalitatii (cetateniei) persoanei fizice si
nici nu produce aceleasi consecinte juridice la care da nastere cetatenia
persoanei fizice. Avandu-se in vedere aceste deosebiri, in literatura juridica s-a
exprimat si parerea ca nu se poate aplica notiunea de nationalitate persoanei
juridice. Totusi, se foloseste, in general, notiunea de nationalitate a persoanei
juridice, exprimand apartenenta ori legatura acesteia cu un anumit stat. In acest
sens se poate vorbi, de exemplu, de persoane juridice romane, franceze etc. Art.
40 din Legea nr. 105/1992 arata ca persoana juridica are nationalitatea statului
pe al carui teritoriu si-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social.

2. Importanta nationalitatii persoanei juridice. Determinarea

nationalitatii persoanei juridice prezinta importanta din mai multe puncte de
vedere:

a) Orice persoana juridica are un statut personal, care este carmuit de

legea nationala a acesteia. In lipsa nationalitatii, nu s-ar putea cunoaste legea
aplicabila statutului ei juridic.

b) In ceea ce priveste regimul strainilor, exista deosebire intre persoanele

juridice nationale si cele straine; deosebirea intre aceste doua categorii de
persoane juridice se face cu ajutorul nationalitatii. Asadar, pentru persoanele
juridice straine se pune problema recunoasterii lor extrateritoriale si a
drepturilor si obligatiilor pe care le pot avea intr-o tara in care nu au calitatea
de persoane juridice nationale.

c) Nationalitatea persoanelor juridice serveste pentru determinarea

domeniului de aplicare a tratatelor internationale. Astfel, de exemplu,
nationalitatea persoanei juridice serveste pentru determinarea acelor persoane
juridice care beneficiaza de prevederile tratatului international si, implicit,
determinarea acelora carora li se aplica tratatul. Tot astfel, nationalitatea
serveste pentru aplicarea regimului national al clauzei natiunii celei mai
favorizate ori a conditiei reciprocitatii care ar fi prevazute intr-un tratat
international.

d) pentru apararea unor interese considerate importante, unele state iau

masuri de protectie deosebita, intr-un domeniu de activitate, de exemplu
pescuitul, impotriva persoanelor juridice care nu sunt nationale sau impotriva
persoanelor juridice care au o anumita nationalitate.
 e) In relatiile internationale au dobandit o insemnatate sporita
organizatiile economice internationale de drept intern. Asa fiind, intereseaza sa
se determine statutul personal al acestora. Astfel, de exemplu, societatile cu
participare romaneasca si straina au nationalitate romana daca sunt constituite in
tara noastra unde isi au sediul social si sunt straine daca sunt constituite in
strainatate.

3.Determinarea nationalitatii persoanei juridice. Nationalitatea

persoanei juridice se determina potrivit anumitor criterii. Acestea sunt:

a) Criteriul vointei fondatorilor persoanei juridice. Acest criteriu

reprezinta o aplicare a principiului autonomiei de vointa in materia determinarii
nationalitatii persoanei juridice. Fondatorii determina nationalitatea persoanei
juridice prin actul constitutiv si statut, astfel cum ar fi mai convenabil in raport
de interesele lor. In general, acest criteriu nu este acceptat in literatura juridica,
deoarece, pe de o parte, natura contractuala a persoanei juridice, de exemplu a
societatii, nu exprima in intregime esenta ei juridica si, pe de alta parte, acest
criteriu nu asigura respectarea normelor cu caracter imperativ, dictate pentru a
ocroti interesul obstesc si pe cel al tertilor.

b) Criteriul teritorialitatii conducerii (sediul social). Potrivit acestuia,

persoana juridica are nationalitatea tarii unde isi are sediul social, adica locul
unde se gaseste conducerea sa. Sediul trebuie sa fie real stabilit pe teritoriul
acelui stat, astfel ca persoana juridica sa aiba centrul sau administrativ, adica
principalele organe de conducere pe acel teritoriu. Daca persoana juridica are
mai multe organe de conducere situate in tari diferite sediul persoanei juridice
este in tara in care se afla organul superior care are conducerea intregii persoane
juridice. Sediul social mai trebuie sa fie serios, adica stabilit intr-o tara cu care
persoana juridica are o legatura semnificativa. In cazul in care sediul social ar fi
intr-o tara care nu prezinta suficiente legaturi cu persoana juridica, dar a fost
acolo stabilit numai pentru anumite avantaje avute in vedere, sediul desi ar fi
real, el nu este serios, si deci nu ar putea sa serveasca la determinarea
nationalitatii persoanei juridice. In sustinerea acestui criteriu se invoca, printre
alte argumente, faptul ca majoritatea covarsitoare a actelor juridice care leaga
persoana juridica respectiva se incheie de organele ei de conducere si deci
pentru rezolvarea problemelor privind drepturile organelor este cazul sa se
aplice legea tarii pe teritoriul careia functioneaza aceste organe. Acest criteriu
este adoptat in practica franceza, belgiana si R.F.G.

c) Criteriul locului de inregistrare a statutului persoanei juridice

(incorporation), adica locul unde au fost indeplinite formalitatile pentru
constituirea persoanei juridice, chiar daca sediul social ar fi in alta tara.

Acest criteriu este practicat de S.U.A., Anglia si Olanda. El permite

persoanei juridice sa fie supusa legii statului in conformitate cu care a fost
infiintata si sa se bucure de protectia acelui stat indiferent care ar fi locul unde
se desfasoara activitatea persoanei juridice ori s-ar afla sediul sau social.

d) Criteriul unde se gaseste centrul activitatii economice a persoanei

juridice. Potrivit acestui criteriu, persoana juridica are nationalitatea tarii unde
se gaseste centrul activitatii sale, locul unde se gasesc minele, uzinele. Acest
criteriu a fost parasit de practica judecatoreasca europeana, deoarece uneori este
foarte greu de determinat locul activitatii economice, anume cand aceasta
activitate se desfasoara pe teritoriul mai multor tari. Acest criteriu a fost reluat
de legislatia tarilor in curs de dezvoltare pentru a da posibilitatea acestor state
de a reglementa persoanele juridice care actioneaza aici, desi capitalul este
strain.

e) Criteriul controlului. S-a considerat ca in unele cazuri persoana juridica

are o nationalitate aparenta si ca cele patru criterii juridice nu pot fi folosite
pentru a descoperi caracterul real al persoanei juridice. S-a recurs la criteriul
controlului. Potrivit acestuia, nationalitatea persoanelor juridice se determina,
fie dupa apartenenta conducatorilor persoanei juridice, fie dupa cetatenia
asociatilor, fie dupa nationalitatea capitalului social, fie dupa cetatenia acelora
in folosul carora se desfasoara activitatea persoanei juridice.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, practica internationala a revenit la

criteriile anterioare, pentru determinarea nationalitatii persoanei juridice, cu
unele exceptii.

Criteriul controlului este folosit si atunci cand se pune problema atribuirii

unor drepturi cu caracter special. Astfel, numai persoanele juridice "nationale"
au dreptul sa posede nave, aeronave, sa primeasca in concesiune exploatarea
energiei hidraulice, a minelor, sa se foloseasca de avantajele speciale acordate
prin tratate, in mod reciproc, supusilor din statele contractante. Criteriul
controlului este folosit in unele tratate internationale pentru a se putea face
deosebirea intre persoanele juridice nationale si persoanele juridice straine. Se
foloseste criteriul controlului si atunci cand anumite masuri discriminatorii se
aplica persoanelor juridice straine. In dreptul francez, acest criteriu se aplica
pentru determinarea nationalitatii bancilor.

f) Criterii mixte. Acestea rezulta din folosirea concomitenta a mai multor

criterii din acelea aratate, de exemplu sediul social cumulativ cu locul
constituirii persoanei juridice sau sediul social luat impreuna cu cetatenia
asociatilor ori a celor aflati in conducerea persoanei juridice.

Dreptul roman. In ce priveste dreptul nostru, determinarea nationalitatii

persoanei juridice se face in felul urmator:

a) In tratatele de asistenta juridica incheiate de tara noastra cu unele tari

este primit criteriul locului constituirii (al inregistrarii). Intr-adevar, aceste
tratate fac vorbire de "persoanele juridice infiintate pe baza prevederilor legale
ale Partii contractante" respective.

b) Potrivit altor tratate, nationalitatea persoanei juridice se determina

dupa criteriul locului constituirii si cel al sediului social luate in mod
cumulativ. Astfel, tratatul de comert si navigatie incheiat cu Japonia in 1970
(ratificat prin dec. nr. 22/1970) acorda anumite avantaje pe baza de reciprocitate
persoanelor juridice care au fost organizate in conformitate cu legile uneia din
partile contractante si au sediul pe teritoriul acesteia.

g) In cazul in care nu exista un acord international, determinarea

nationalitatii persoanei juridice se face potrivit dreptului comun in materie, care
este in sensul criteriului sediului social.

Nationalitatea persoanei juridice se determina dupa legea forului. Spre

deosebire de legea potrivit careia se determina cetatenia persoanei fizice,
nationalitatea persoanei juridice se determina dupa lex fori, deci dupa criteriul
prevazut de aceasta lege, fara a deosebi daca persoana juridica in discutie
urmeaza sa i se atribuie nationalitatea forului ori o nationalitate straina si nici
daca statul strain (a carui nationalitate se atribuie persoanei juridice respective)
recunoaste ori nu nationalitatea atribuita acelei persoane juridice. Problema
determinarii nationalitatii intereseaza mai ales cand exista mai multe elemente
de extraneitate privind persoana juridica, de exemplu locul constituirii si cel al
sediului social sunt in tari deosebite, fiecare putand duce, potrivit legislatiei
statelor respective, la determinarea unei alte nationalitati a acelei persoane
juridice. Asadar, in cazul persoanelor juridice este posibil ca, potrivit legii
forului, sa se atribuie persoanei juridice, o nationalitate straina, in raport de
criteriul prevazut pentru determinarea nationalitatii persoanelor juridice. In
stabilirea nationalitatii persoanei juridice, lex causae este legea forului.

Schimbarea nationalitatii persoanei juridice. Avand in vedere criteriile

pentru determinarea nationalitatii persoanei juridice, rezulta ca schimbarea
nationalitatii persoanei juridice intereseaza mai ales in cazul schimbarii sediului
ei social dintr-un stat in altul. In legatura cu aceasta schimbare a sediului social
al persoanei juridice se pot ridica unele probleme:

a) Daca este ori nu posibila asemenea schimbare care sa aiba ca efect

mentinerea personalitatii juridice si schimbarea nationalitatii ei. Intr-o prima
parere, se considera ca mutarea sediului social al persoanei juridice de pe
teritoriul unui stat pe teritoriul altuia nu se poate face in mod valabil; daca se
doreste acest lucru, urmeaza ca mai intai sa se dizolve persoana juridica si sa
intre in lichidare, iar apoi sa se intemeieze o noua persoana juridica in statul
unde se stabileste si actualul sediu social, ceea ce exclude ideea continuitatii
personalitatii juridice in cauza. Pentru aceasta solutie se invoca urmatoarele
argumente:

- personalitatea juridica este conferita de legea tarii unde s-a constituit,

iar aceasta personalitate nu se mai poate mentine (supravietui) daca persoana
juridica inceteaza de a mai fi supusa acestei legi;

- societatea s-a constituit printr-un contract, iar partile au ales legea

aplicabila (deci si societatii), astfel ca ele nu pot sa supuna societatea unei alte
legi, caci in realitate ar fi vorba de un nou contract, in raport de cel anterior;

- nu se pot aduce modificari esentiale statutului persoanei juridice care ar

insemna schimbarea formei acesteia, de exemplu sa se transforme o societate cu
raspundere limitata in societate pe actiuni; acest lucru este posibil prin
dizolvarea si lichidarea societatii existente si apoi intemeierea uneia de felul
aceleia care se doreste.

Intr-o a doua parere, se considera ca personalitatea juridica a societatii

poate supravietui transferului international al sediului social, schimbandu-se
nationalitatea acesteia. Se invoca urmatoarele argumente pentru aceasta opinie:

- personalitatea juridica nu se intemeiaza pe conceptia fictivitatii, ci pe

aceea a realitatii juridice in sensul ca legea nu creeaza persoana juridica, ci
stabileste conditiile care daca se indeplinesc se acorda calitatea de subiect
colectiv de drept;

- in unele legislatii, este posibila modificarea esentiala a statutului

persoanei juridice, iar transferul international al sediului social nu inseamna o
modificare mai importanta decat in cazul mentionat. Rezulta ca cele doua opinii
reprezinta aspecte particulare (in aceasta materie) ale celor doua teorii privind
personalitatea juridica; fictivitatea si realitatea persoanei juridice;

b) In cazul admiterii schimbarii sediului social al persoanei juridice dintr-

o tara in alta, care sunt conditiile legale in care acest lucru este posibil ? Mai
intai trebuie precizat ca schimbarea internationala a sediului social este supusa
atat legii tarii unde aceasta se gaseste, cat si celei a tarii unde el urmeaza sa se
mute. In consecinta, trebuie indeplinite cerintele legale pentru transferul
sediului social prevazute de ambele legi.

Aceasta inseamna ca schimbarea sediului social si continuitatea

personalitatii juridice sunt posibile daca ambele legi contin dispozitii in acest
sens. In ce priveste domeniul de aplicare al acestor legi, trebuie precizat ca
hotararea pentru schimbarea sediului social al persoanei juridice trebuie sa fie
valida potrivit legii nationale (actuale) a persoanei juridice, care poate diferi in
raport de felul persoanei juridice, de exemplu societate in nume colectiv, ori
societate pe actiuni, iar conditiile pentru dobandirea noii nationalitati sunt
supuse legii tarii unde urmeaza sa se stabileasca noul sediu social, din care fac
parte si cele pentru adaptarea statutului persoanei juridice daca este cazul.
 Noul sediu social al persoanei juridice trebuie sa fie real, adica sa nu aiba
caracter fictiv, si sa fie serios, adica sa nu aiba caracter fraudulos.

Conditiile de publicitate trebuie indeplinite, in mod corespunzator, in

ambele tari.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 105/1992, fuziunea unor persoane juridice de
nationalitati diferite poate fi realizata daca sunt indeplinite cumulativ conditiile
prevazute de cele doua legi nationale aplicabile statutului lor organic.

c) Schimbarea sediului social al persoanei juridice determina schimbarea

legii nationale a acesteia, aparand astfel un conflict mobil de legi si se pune
problema de a determina domeniul de aplicare in timp al celor doua legi
nationale.

Dupa care lege se califica notiunea de sediu social? S-a aratat (supra
nr. 4) ca nationalitatea persoanei juridice se determina dupa criteriul stabilit
de legea forului. In cazul in care acest criteriu este sediul social se pune
intrebarea de a sti dupa care lege se califica pentru a se determina apoi
nationalitatea persoanei juridice. Pornindu-se de la calificarea notiunii de
domiciliu pentru persoana fizica, parerile au fost extinse si pentru sediul
persoanei juridice. In acest sens, au fost propuse urmatoarele solutii:

a) Sediul social se determina potrivit legii nationale a persoanei juridice.

Impotriva acestei solutii se formuleaza critica in sensul ca nu se poate cunoaste
nationalitatea persoanei juridice pana nu se cunoaste sediul social al acesteia,
iar sediul social nu se poate stabili pana nu se cunoaste nationalitatea persoanei
juridice (argumentul cercului vicios);

b) Sediul social se determina dupa legea teritoriala ( lex loci) a persoanei

juridice, adica aceea unde aceasta se gaseste. Nici aceasta solutie nu este in
afara de critica, deoarece in cazul in care persoana juridica are mai multe
elemente de extraneitate, de exemplu activitatea se desfasoara intr-o tara,
adunarea generala a asociatilor se intruneste in alta, iar consiliul de
administratie se gaseste intr-o a treia tara, nu se poate stabili locul unde se
considera ca exista persoana juridica decat daca se cunoaste legea in raport de
care se determina apoi locul unde este situata persoana juridica, deci de
asemenea intalnim cercul vicios;

c) Sediul social se determina dupa legea tarii unde fondatorii au stabilit

sediul statutar al persoanei juridice (cele doua sedii putand sa nu coincida), deci
dupa legea autonomiei, deoarece sediul - ca si domiciliul persoanei fizice -
presupune doua elemente si anume un fapt, adica asezarea, resedinta, si o
intentie, adica asezarea s-a facut intr-un anumit loc cu scopul de a avea acolo
domiciliul sau sediul, iar ambele aceste elemente sunt expresia vointei
persoanei. In cazul acestei solutii, ar insemna ca statul pe teritoriul caruia se
stabileste sediul social nu are nici o atributie in aceasta privinta, desi fiecare
stat este indreptatit sa determine conditiile in care se poate stabili domiciliul
sau sediul social pe teritoriul sau;

d) Sediul social se determina dupa legea aplicabila efectelor pentru care

aceasta intereseaza, de exemplu daca este vorba de determinarea competentei
jurisdictionale, sediul social se califica dupa legea forului, iar daca este vorba
de stabilirea sediului social pentru perceperea de impozite, mai larg pentru
functionarea unui serviciu public, calificarea se face dupa legea acestui serviciu
public. Potrivit acestei solutii, notiunea sediului social nu este unitara, fiind
determinata de legi diferite, aplicabile efectului pentru care intereseaza
stabilirea acestuia. De asemenea, solutia se poate aplica daca efectul sediului
social (pentru care intereseaza determinarea acestuia) este independent de acest
sediu social;

e) Sediul social se determina dupa legea forului. S-a aratat ca uneori

asemenea calificare este secundara, astfel ca aceasta nu se face dupa legea
forului, ci dupa lex cause;

f) In Conventia de la Haga din 1956 privind recunoasterea personalitatii

juridice a societatilor, asociatiilor si fundatiilor se prevede (art. 2) ca potrivit
legii statului contractant se poate considera ca sediul social real se gaseste pe
teritoriul sau (deci dupa legea acestuia) ori pe teritoriul unui alt stat care
cunoaste de asemenea criteriul sediului social pentru atribuirea personalitatii
juridice (deci calificarea se face dupa legea primului stat), in aceste cazuri
nerecunoscandu-se personalitatea juridica acordata de legea locului constituirii
si cea a sediului statutar. Rezulta ca sediul social se determina altfel decat arata
solutiile mentionate.

g) In dreptul nostru, problema pe care o avem in vedere intereseaza

practic: pentru societatile comerciale. Potrivit art. 40 din Legea nr. 105/1992 se
distinge:

1) sediul social este stabilit pe teritoriul unui stat prin actul constitutiv.
Prin urmare, acest sediu rezulta din actul constitutiv al persoanei juridice;

2) daca exista mai multe sedii, determinant este sediul real al persoanei
juridice. Prin sediu real se intelege locul unde se afla centrul principal de
conducere si de gestiune a activitatii statutare, chiar daca hotararile organului
respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de actionari sau asociati
din alte state.

Sectiunea a III-a

1. Conditia persoanei juridice straine

Precizari prealabile. Participarea persoanelor juridice la raporturile de

comert exterior, de cooperare economica si tehnico-stiintifica ridica doua feluri
de probleme si in ordinea urmatoare:

a) privind nationalitatea persoanei juridice;

b) privind conditia strainului persoana juridica.

Deosebirea intre persoanele juridice proprii si cele straine se face cu

ajutorul nationalitatii.

In consecinta, persoanele juridice straine nu au nationalitatea romana, ci a

altui stat. La randul sau, conditia strainului persoana juridica prezinta 2 aspecte:

a) recunoasterea extrateritoriala a persoanei juridice straine;

b) in cazul recunoasterii, stabilirea drepturilor si obligatiilor care se pot

acorda persoanei juridice straine.
 Determinarea regimului juridic al persoanelor juridice straine presupune,
insa, si cunoasterea altor aspecte: statutul personal al acestora; conditiile in care
pot desfasura o activitate cu caracter permanent in tara noastra reprezentantele
persoanelor juridice straine (la noi); regimul actelor si faptelor savarsite de
persoanele juridice straine pe teritoriul roman; competenta instantelor
judecatoresti romane si de arbitraj pentru comertul exterior de a solutiona litigii
in care este parte o persoana juridica straina.

Persoanele juridice pot fi de drept intern, avand o anumita nationalitate,

de exemplu romana, poloneza, franceza, italiana si de drept international, adica
statele suverane, ca subiecte de drept originare, si organizatiile internationale
(interguvernamentale), care urmaresc infaptuirea unor scopuri conforme cu
ordinea internationala, ca subiecte de drept derivate.

Clasificarea persoanelor juridice de drept intern este supusa sistemelor

nationale de drept.

Persoanele juridice straine pot avea o activitate pe teritoriul tarii noastre

cu caracter de continuitate sau savarsi unele acte izolate, intamplatoare,
stabilind in acest fel raporturi juridice cu firmele romane si cu cetatenii romani.

2. Recunoasterea persoanei juridice straine. Calitatea de subiect de

drept a strainului persoana fizica este recunoscuta, in conditiile actuale, in toate
statele, existand deosebiri intre acestea in ce priveste volumul drepturilor
acordate strainului. In cazul persoanelor juridice se ridica, insa, problema
recunoasterii lor extrateritoriale. Persoana juridica straina poate savarsi acte
numai daca este recunoscuta. Conditiile in care se face recunoasterea sunt
prevazute de legea statului recunoasterii. In consecinta, legea romana
reglementeaza recunoasterea persoanelor juridice straine in tara noastra. Prin
recunoastere, act declarativ de drepturi, se constata existenta persoanei juridice
straine si se admit efectele ei extrateritoriale.

Recunoasterea are ca obiect calitatea de persoana juridica, de subiect de

drept. In cazul in care se admite unei persoane juridice straine sa introduca o
actiune in fata instantelor judecatoresti romane, inseamna ca se recunoaste
aceasta ca subiect de drept.
 Recunoasterea poate avea ca obiect si modificarile care intervin in
privinta persoanei juridice si prin care i se restrange ori i se largeste capacitatea
de folosinta avuta mai inainte. In acest sens, recunoasterea poate avea ca obiect
reorganizarea, falimentul, lichidarea sau incetarea existentei persoanei juridice
straine. In raporturile de comert exterior, trebuie ca partenerul roman sa fie
incunostintat despre masurile de reorganizare a persoanei juridice straine, pentru
a-i fi opozabile. Obligatia are caracter reciproc. In practica arbitrala a Curtii de
Arbitraj Comercial International, s-a decis ca masurile de reorganizare trebuie
aduse la cunostinta partenerului din strainatate, si in circuitul economiei cu alte
state, pentru ca transmisiunea de drepturi si obligatii sa fie opozabila celuilalt
contractant. Oricare din parti poate sa declare in fata instantei arbitrale sau de
judecata ca renunta la avizarea scrisa, fiind la curent cu reorganizarea
contractului.

Dreptul nostru nu prevede o singura modalitate pentru recunoasterea

persoanei juridice straine. Astfel, societatile comerciale straine, fie ca sunt de
persoane sau de capitaluri, sunt recunoscute ca atare (in temeiul legii) sau, cum
s-a mai spus, de plin drept, adica ope legis, daca sunt indeplinite conditiile
prevazute de lege.

Aceste conditii rezulta implicit din dispozitiile legii:

a) persoana juridica straina sa fi fost constituita in conformitate cu legea

ei nationala;

b) sa aiba calitatea de subiect de drept, adica sa fie vorba de o persoana

juridica;

c) ordinea publica in dreptul international privat sa nu se opuna la

recunoasterea persoanei juridice.

In cazul in care este vorba de recunoasterea modificarilor intervenite

privind persoana juridica, iar aceste modificari decurg dintr-o hotarare
judecatoreasca, de exemplu de declarare in stare de faliment a unei societati
comerciala pe actiuni, asemenea recunoastere este supusa conditiilor prevazute
pentru ca hotararile judecatoresti straine sa produca efecte (art. 166-168 din
Legea nr. 105/1992).
 Din interpretarea acestor texte se considera ca hotararile judecatoresti in
materie de statut personal produc efecte independent de exequatur (deci de plin
drept) in tara noastra, in masura in care nu comporta acte de urmarire silita. In
consecinta, hotararile judecatoresti straine prin care se modifica personalitatea
juridica, de exemplu se restrange capacitatea de folosinta a acesteia, produc
efecte in tara noastra fara a fi nevoie de exequatur, daca nu implica masuri de
urmarire silita.

Recunoasterea ca atare a societatilor comerciale straine in tara noastra, in

masura in care sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, opereaza
independent de verificarea prealabila a reciprocitatii de tratament in raport cu
statul caruia acestea apartin, reciprocitatea prezumandu-se indeplinita.

In masura in care nu exista o reglementare deosebita, dreptul nostru

comun privind recunoasterea persoanelor juridice straine il constituie sistemul
recunoasterii ca atare, cu indeplinirea conditiilor prevazute de lege
(recunoasterea in baza legii ori recunoasterea de plin drept). Acest sistem este
conformat de Decretul Lege nr. 122/1990 privind autorizatia si functionarea
reprezentantelor firmelor comerciale si organizatiilor economice straine,
deoarece autorizatia de functionare trebuie precedata de recunoasterea lor, sau
implica o recunoastere prealabila (art. 5). De asemenea, art. 3, alin. 1 din Legea
nr. 105/1992 prevede ca persoanele juridice straine cu scop patrimonial, valabil
constituie in statul a carui nationalitate o au, sunt recunoscute de plin drept in
Romania.

Asociatiile si fundatiile sunt supuse recunoasterii, in mod individual si cu

indeplinirea anumitor conditii. In acest sens, art. 43 alin. 2-4 prevede ca
persoanele juridice straine fara scop patrimonial pot fi recunoscute in Romania,
pe baza aprobarii prealabile a guvernului, prin hotarare judecatoreasca, sub
conditia reciprocitatii, daca sunt valabil constituite in statul a carui nationalitate
o au, iar scopurile statutare pe care le urmaresc nu contravin ordinii sociale si
economice a Romaniei. Hotararea de recunoastere se publica si intr-un ziar
central si este supusa recursului in termen de 60 de zile de la data ultimei
publicari. Recursul poate fi exercitat de orice persoana interesata pentru
neindeplinirea oricareia dintre conditiile recunoasterii ( prevazute de art. 46,
alin. 2). Aceste dispozitii speciale se aplica, desi au aparut in Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecatoreasca si Legea nr. 59/1993 prin care s-a modificat
intre ele - Codul de procedura civila, astfel ca hotararea judecatoreasca de
recunoastere a persoanelor juridice fara scop patrimonial este supusa recursului,
nu si apelului. In aplicarea acestor dispozitii legale, s-a decis ca o persoana
straina fara scop lucrativ, daca nu a obtinut autorizatia prevazuta de legea din
1924, nu are nici calitatea de a sta in justitie. Hotararile judecatoresti straine
care modifica statutul personal al asociatiilor si fundatiilor straine, aceste
persoane juridice fiind recunoscute in mod individual in tara noastra, produc
efecte independent de exequatur (de plin drept), pe teritoriul tarii noastre. In
cazul in care asociatiile si fundatiile straine nu au fost recunoscute, de la caz la
caz, in tara noastra, hotararile judecatoresti straine prin care li se modifica
statutul lor personal sunt lipsite de interes, neputand fi invocate aici de catre
persoana juridica straina in cauza, deoarece aceasta nu exista din punct de
vedere al legii romane.

Conventiile internationale incheiate de tara noastra consacra, expres sau

implicit, sistemul recunoasterii persoanelor juridice cu scop patrimonial ca
atare, deci de plin drept. Astfel, de exemplu, sunt tratate privind acordarea
asistentei juridice, conventii pentru garantarea reciproca a investitiilor,
conventii pentru evitarea dublei impuneri, acorduri de cooperare economica si
tehnico-stiintifica, acorduri de colaborare in domeniul turismului si altele
asemenea.

Sectiunea a IV-a

Statutul persoanelor juridice straine.

Prin statutul persoanei juridice se intelege ansamblul normelor potrivit

carora aceasta ia nastere, se manifesta ori inceteaza sa mai existe, precum si
acelea care ii asigura manifestarea ca subiect de drepturi in raporturile juridice
interne (fata de membri) si externa (fata de terti). Asadar, statutul persoanei se
refera la capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu a persoanei juridice.
Statutul persoanei juridice este supus legii ei nationale. In acest sens este si art.
41, alin. 1 din Legea nr. 105/1992. Principiul legii nationale este primit si prin
conventiile internationale la care participa tara noastra. In consecinta,
capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu ale persoanei juridice straine
sunt determinate de legea ei nationala ( lex societatis ). Persoanele juridice
straine nu pot avea in tara noastra decat drepturile ce-i sunt acordate atat de
legea romana, cat si de legea ei nationala. Legea romana poate sa acorde
persoanei juridice straine mai putine drepturi decat ii acorda legea ei nationala,
insa niciodata nu-i poate recunoaste mai multe asemenea drepturi. In acest fel
persoana juridica straina beneficiaza de drepturile ce decurg, pe de o parte, din
conditia sa juridica de strain, si, pe de alta parte, din statutul sau personal.
Acest principiu este consacrat si prin Decretul - Lege nr. 122 din 25 aprilie
1990, cu modificarile ulterioare, privind reprezentantele intreprinderilor si
firmelor straine in tara noastra. Astfel, in ce priveste capacitatea acestor
reprezentante, ele nu pot face decat operatiuni care sunt cuprinse in obiectul lor
de activitate stabilit prin autorizatie si nu pot face in tara noastra operatiuni la
care firmele si intreprinderile pe care le reprezinta nu sunt indreptatite in tara in
care acestea isi au sediul principal sau care nu intra in obiectul lor de activitate.
Tot astfel, acelasi Decret-Lege prevede ca autorizatia de functionare a
reprezentantei inceteaza de plin drept in cazul in care firma sau intreprinderea
reprezentata inceteaza de a mai exista. De asemenea, art. 44 din Legea nr.
105/1992 arata ca persoana juridica straina recunoscuta beneficiaza de drepturile
decurgand din legea statutului sau organic, in afara de cele pe care statul care
face recunoasterea le refuza prin dispozitiile sale.

Exercitarea drepturilor si obligatiilor de catre persoana juridica straina

(capacitatea de exercitiu) in tara noastra este supusa legii ei nationale, cu
respectarea dispozitiilor prevazute de legea romana.

Activitatea persoanelor juridice straine in tara noastra. Recunoasterea

ca atare (de plin drept) a unei persoane juridice straine nu inseamna ca aceasta
poate sa desfasoare si o activitate pe teritoriul statului recunoasterii. In
consecinta, trebuie facuta distinctie intre recunoasterea persoanei juridice
straine si activitatea pe care aceasta urmeaza sa o exercite. Principiul in materie
este acela ca statul recunoasterii este indreptatit sa reglementeze, in raport de
propriile interese, exercitarea activitatii de catre persoana juridica straina
recunoscuta. Din acest punct de vedere, exista o deosebire intre actele cu
caracter intamplator, izolat, sporadic si activitatea cu caracter permanent a
persoanei juridice straine recunoscute. Ca efect al recunoasterii, persoanele
juridice straine pot sa incheie, fara nici o incuviintare ori autorizatie din partea
organelor statului nostru, acte din prima categorie, adica cele cu caracter
intamplator, izolat. In acest sens, persoanele juridice straine recunoscute se pot
adresa instantelor judecatoresti, organelor procuraturii, notariatului de stat,
precum si altor autoritati. Solutia este expres prevazuta in ce priveste dreptul
persoanelor juridice de a se adresa Curtii de arbitraj de pe langa Camera de
Comert si Industrie a Romaniei.

Persoanele juridice straine pot sa incheie, de asemenea, fara nici o

autorizatie, contracte izolate cu o forma romana.

Persoanele juridice care doresc sa desfasoare in tara noastra o activitate

cu caracter permanent au nevoie de autorizatia organelor competente. In acest
sens, reprezentantele firmelor comerciale straine nu pot desfasura decat
operatiunile stabilite prin autorizatia de functionare, care se elibereaza de catre
ministerul de resort pe baza cererii adresate acestuia, care cuprinde mentiunile
prevazute de lege.

De asemenea, art. 45 din Legea nr. 105/1992 prevede ca persoana juridica

straina recunoscuta in Romania isi desfasoara activitatea pe teritoriul tarii in
conditiile stabilite de legea romana referitoare la exercitarea activitatilor
economice, sociale, culturale sau de alta natura. Potrivit Legii nr. 35/1991,
investitiile straine in Romania se pot face in conditiile prevazute de aceasta
lege. In materie sunt incidente si alte dispozitii legale. Persoanele juridice se
pot adresa instantelor de judecata si Curtii de Arbitraj pentru comertul exterior,
ori altor autoritati, in vederea apararii drepturilor lor.

Sectiunea a V-a

Drepturile acordate persoanelor juridice straine.

Persoana juridica straina recunoscuta se bucura de drepturile ce-i sunt

acordate de legea statului recunoasterii. In consecinta, drepturile si obligatiile
persoanelor juridice straine pe teritoriul tarii noastre sunt determinate de legea
romana. Art. 44 din Legea nr. 105/1992 dispune ca o persoana juridica straina
care este recunoscuta beneficiaza de toate drepturile care decurg din legea
statutului ei organic, in afara de cele pe care statul care face recunoasterea le
refuza prin dispozitiile sale legale. In principiu, persoanele juridice straine se
bucura de drepturi in tara noastra in conformitate cu regimul national.
Persoanele juridice straine recunoscute sunt, supuse unor conditii diferite, dupa
cum ele vor sa desfasoare in tara noastra o activitate cu caracter permanent sau
numai cu caracter intamplator, sporadic.

Aplicarea regimului national nu poate insa sa insemne ca se confera

persoanei juridice straine pe teritoriul nostru mai multe drepturi decat ii
recunoaste legea statutului ei personal (legea tarii de origine). Pe de alta parte,
regimul national se acorda persoanelor juridice straine sub conditia
reciprocitatii, adica numai in masura in care firmele romane se bucura de
aceleasi drepturi in tarile carora apartin acele persoane juridice. Se admite ca
reciprocitatea poate fi de fapt. Regimul national, pe baza de reciprocitate, este
prevazut si de art. 163 din Legea nr. 105/1992, in ce priveste ocrotirea juridica,
dreptul de a se adresa diferitelor organe de stat, scutirea de taxe si cheltuielile
de judecata, asistenta juridica gratuita, precum si pentru scutirea de cautio
judicatum solvi . Din principiul national rezulta ca persoanele juridice straine nu
se pot bucura in tara noastra de mai multe drepturi decat au persoanele juridice
romane de acelasi fel, afara daca un text ar prevedea altfel sau daca asemenea
solutie ar rezulta din imprejurarile cauzei. Legea romana poate sa determine ori
sa restranga capacitatea persoanei juridice straine de a avea bunuri in tara
noastra. Prin derogare de la regimul national, se poate acorda persoanelor
juridice straine clauza natiunii celei mai favorizate, potrivit careia se recunosc
persoanelor fizice si persoanelor juridice ale unui stat drepturi cel putin egale cu
acelea acordate persoanelor fizice si persoanelor juridice ale oricarui alt stat.
Prin conventiile internationale incheiate se determina domeniile in care se
stabileste clauza natiunii celei mai favorizate, si, de regula, sub conditia
reciprocitatii. Cele mai multe conventii comerciale sau de cooperare economica
si tehnico-stiintifica, pe termen lung, incheiate de tara noastra contin clauza
natiunii celei mai favorizate.