ACTIVITATEA ASISTENTULUI MEDICAL ÎN

ASPECTUL DEONTOLOGIC ŞI ETIC

 PLANUL LECŢIEI:

1. Noţiuni generale despre deontologia şi etica medicală.

2. Respectul faţă de persoana îngrijită, familie, comunitate.
3. Normele de protecţie şi tehnica securităţii muncii.
4. Asigurarea igienei personale şi folosirea echipamentului de lucru.
 I. Noţiuni generale despre deontologia şi etica medicală.

În antichitate, societatea a dovedit necesitatea definirii unui cod de

comportament propriu medicilor, pentru încadrarea activităţilor lor şi pentru a da
încredere pacienţilor. Cel mai cunoscut, dar şi cel mai vechi, este cel al Şcolii din
Cos animată de către Hipocrate (460 – 377 î.e.n.) . Celebrul jurământ al lui
Hipocrate se depunea la intrarea în şcoala de medicină, iar viitorul medic accepta
să se supună acelor reguli. În general, medicii au transmis acest mesaj şi au
respectat aceste principii conţinute în jurământul lui Hipocrate de-a lungul
timpului.
Începând cu ani 1990, etica şi-a câştigat un loc din ce în ce mai important atît în
învăţământ, cât şi în practica medicală. Cu toate că dimensiunea etică a practicii
medicale este recunoscută, clasic, ea nu face parte integrantă din competenţa
profesională a lucrătorului medical, de unde importanţa de a o prezenta studenţilor
în medicină ca o competenţă de dobândit.
Pentru a înţelege cel mai bine noţiunea de competenţă etică se foloseşte
discutarea relaţiilor medic – pacient.
La origine, termenii de “etică” şi “morală” sunt foarte apropiaţi: primul vine
din grecescul “ethos”, al doilea din latinescul “mores”. Ambele desemnau bunele
moravuri şi buna conduită. În timp, sensul lor s-a diferenţiat, chiar dacă în practică,
aceşti termeni sunt adeseori confundaţi.
Etica aparţine lumii ideilor, marilor orientări, încercând să aducă o justificare
teoretică principiilor de acţiune. În profesia sa, lucrătorul medical trebuie să se
supună unui cod etic mult mai strict comparativ cu profesioniştii din alte domenii.
Morala se înscrie în realitate şi se inspiră din fapte trăite şi observate pentru a
preciza reguli şi principii de bună credinţă.
Deontologie - parte a eticii care studiază normele şi obligaţiile specifice
unei activități profesionale.Termenul derivă din grecescul “deon” însemnând “ceea
ce trebuie făcut”, deontologia pentru lucrătorul medical fiind condensată în Codul
Deontologic.
Deontologia fixează datoriile lucrătorilor medicali, obligaţiile lor şi limitele
acţiunii lor. Codul serveşte ca bază instanţelor profesionale, el fiind un instrument
preţios şi indispensabil, dar în acelaşi timp, el nu poate dispensa lucrătorul medical
de o reflexie personală asupra problemelor de etică.
Noţiunea de bioetică desemnează ansamblul relaţiilor omului cu lumea în
sensul “a tot ce trăieşte” (ecologic, poluare), dar mai ales a limitelor cercetării
medicale în toate domeniile medicinii.
Uşor confundat cu termenul de “etică medicală” în ţările anglo – saxone, bioetica
cuprinde, în special în medicină, problemele experimentelor pe om şi procreerea.
În 1988, Parlamentul francez (Franţa este o ţară cu preocupări foarte serioase în
etică) adoptă legea Huriet, conform căreia orice experiment trebuie supus în
prealabil unui comitet de experţi, care evaluează riscurile şi beneficiile acestuia.
Ulterior, trebuie obţinut acordul subiectului, însoţit de o asigurare care acoperă
îndemnizaţia pentru orice insultă sau efect negativ - periculos suferit şi pentru
eventualele care urmează, pe o perioadă de 10 ani.
Actualmente, sub impulsul jurisdicţiei europene un acord trebuie să preceadă
orice tratament medical, chirurgical sau de altă natură. În chirurgie, în special,
acordul scris este acum pretins pacientului (care poate sau nu să fie de acord !). În
caz de urgenţă, acordul poate fi obţinut “a posteriori”, iar în caz de urgenţă
absolută, medicul face ceea ce-i dictează conştiinţa sa. În cazul în care nu-şi poate
da acordul acesta poate fi dat de reprezentantul său legal: părinte, soţ/soţie, tutore
etc.
II. Respectul faţă de persoana îngrijită,
familie, comunitate.
Asociaţia de Nursing din Moldova a elaborat Codul de etică pentru asistenţi
medicali. Prin intermediul lui profesioniştii din sistemul de sănătate, populaţia în
întregime sunt informaţi despre atitudinea morală ce se cere de la asistenţii
medicali.
?n practicarea profesiunii sale, asistentul medical răspunde din punct de vedere
profesional, legal şi moral. Asistentul medical se conduce de vechiul principiu
uman: "?n primul rand - nu dăuna". În îndeplinirea investigaţiilor/manipulaţiilor
cu posibile consecinţe negative, referitor la sănătatea pacientului, asistentul
medical este dator să se asigure cu masuri de protecţie.
Codul de etică pentru asistenţi medicali
I. Asistentul medical aplică în practică cunoştinţele, deprinderile şi
aptitudinile dobîndite pe parcursul formării ca profesionist.
1. Foloseşte orice posibilitate pentru a-şi îmbunătăţi şi a-şi menţine competenţele.
2. Contribuie in mod activ la dezvoltarea propriilor cunoştinţe, privind executarea
profesiunii.
3. Asigură calitatea serviciilor de îngrijire, conform standardelor prevăzute.
4. Asistentul medical consemnează orice intervenţie, iar cele delegate, vor fi aduse
la îndeplinire numai după consemnarea în documente de către persoana care
recomandă.
II. Asistentul medical participă activ la acţiunile, care asigură
progresul profesiunii.
1. Participă la pregătirea profesională a viitorilor asistenţi medicali.
2. Sunt preocupaţi continuu de propria perfecţionare.
Asistentul medical participă la:
- studierea şi cercetarea în Nursing şi punerea în practică a rezultatelor;
- promovarea progresului ?n domeniul ?ngrijirilor medicale;
- elaborarea politicilor instituţiei sanitare din care face parte.
III. Asistentul medical trebuie sa aibă un comportament, care să nu
dăuneze profesiunii şi nici comuniăţii profesionale din care face
parte.
1. Evită participarea la acţiunile care, prin mesajul transmis, contravin sănătăţii.
2. Asistentul medical aderă la principiile de nediscriminare, neprejudicii în îngrijire
în toate situaţiile şi face efort sa promoveze, aceste principii şi pentru alţii.
3. Asistentul medical are responsabilităţi individuale, de grup şi specifice
domeniului în care lucrează.
IV.Asistentul medical are ca responsabilitate principală atît
definirea normelor de sănătate, cît şi acordarea ?ngrijirilor
individului la cel mai înalt nivel posibil, respectînd
demnitatea umană, nelimitînd consideratţile de statut
social, economic si politic.
1. Asistentul medical creeaza ambianţa în cadrul căreia sunt respectate valorile
obiceiurile, tradiţiile, religia şi credinta individului.
2.Asistentul medical acordă atat îngrijiri care au ca scop promovarea sănătăţii,
prevenirea îmbolnăvirilor, satisfacerea nevoilor pacientului în vederea recăpătării
independenţei cît mai curînd posibil, alinarea suferinţelor, cît şi însoţirea pînă în
ultimele clipe ale vieţii.
V.Asistentul medical asigură un mediu terapeutic care sa contribuie
la formarea stării de bine fizic şi psihic a pacientului.
1. Asistentul medical planifică şi alege, împreună cu pacientul, metodele de
îngrijire, în limitele sale de competenţă în situaţia cînd pacientul nu este capabil să
ia o decizie, este numită persoana care va lua decizia ?n locul lui.
2. Asistentul medical aplică tratamentul prescris de medic, urmarind reacţiile
pacientului.
VI. Asistentul medical, în relaţiile cu pacientul, întreţine un 6rocess
bazat pe încredere, demnitate şi respect.
1. Asistentul medical asigură dreptul la intimitate, protejează informaţiile de natură
confidenţială şi nu le dezvăluie, dec?t ?n cazul c?nd sunt de interes public, cu
acordul pacientului sau în instanţa de judecată.
2. Asistentul medical intervine în cazul cînd siguranţa informaţiilor confidenţiale
este în pericol.
VII. Asistentul medical respectă:
1.Drepturile şi libertăţile individului;
2. Identitatea persoanei îngrijite;
3. Alegerile/deciziile persoanei îngrijite, care îşi asumă conştient consecinţele.
VIII. Asistentul medical nu abuzează de slăbiciunea persoanei îngrijite.
IX. Asistentul medical aduce la cunoştinţă persoanelor autorizate sau autorităţilor
orice circumstanţă care ar putea produce daune persoanei ?ngrijite.
X.Asistentul medical adesea este nevoit sa soluţioneze diferite probleme sociale,
acestea necesitînd de la el cunoştinţe multilaterale atît în domeniul filosofiei,
economiei, dreptului, cît şi în domeniul tehnologiilor contemporane şi ale
psihologiei.
XI. Activitatea asistentului medical cere implicarea şi luarea deciziilor în echipă,
în colaborare cu colegii asistentul medical trebuie să fie corect, onest, să respecte
cunoştinţele şi aportul acestora la procesul de îngrijire.
XII. Asistentul medical desfaşoară activităţi de educaţie pentru sănătate cu
persoana, familia şi comunitatea.
XIII. Asistentul medical se implică în cunoaşterea nevoilor persoanelor sau
comunităţii, contribuind la soluţionarea problemelor lor de sănătate.
 III. Normele de protecţie şi tehnica securităţii muncii.
Îngrijirea bolnavilor nu este lipsită de pericol. Pe de o parte, bolnavii prin bolile
de care suferă, pe de altă parte, aparatura şi matrialele cu care se lucrează pot avea
repercusiuni grave - uneori chiar fatale - asupa personalului. Personalul de îngrijire
îşi asumă acest risc din momentul în care se dedică profesiunii alese. Volumul şi
intensitatea riscului pot fi însă foarte mult reduse printr-un comportament correct la
locul de muncă, precum şi printr-o serie de măsuri de protecţie, menite să evite
efectele dăunătoare ale muncii cu bolnavul.
Cauzele generale producătoare de accidente şi boli profesionale în munca
medico - sanitară sunt: umezeala, curentul electric, explozia gazelor sub presiune,
efortul fizic incorect dozat, acţiunea substanţelor toxice, caustice, coriosive şi
inflamabile.
- Umezeala aparae ca o noxă profesională, în special, în serviciile de hirudoterapire,
precum şi în unele ramuri de fizioterapie.
- Curentul electric prezintă pericolul electrocutării. Energia electrică se utilizează pe
scară largă atît pentru diagnostic cît şi pentru tratament.
- Explozia gazelor pericolul este mai mare în serviciile de anestezie , reanimare ,
fizioterapie, unde se lucrează cu oxigen, bioxid de carbon şi aer comprimat în
butelii.
- Substanţe toxice caustice şi corosive precum şi cele inflamabile prin depozitare,
mînuire, transport prezintă surse posibile de accidente ţi îmbolnăviri
profesionale.Substanţele utilizate pentru dezinfecţie, dezinsecţie, curăţenie,
medicamentele trebuie considerate ca toxice şi deci periculoase pentru organismul
uman.
- Efortul incorect dozat – ridicarea sau schimbarea de poziţie a bolnavilor imobilizaţi
la pat, transportul acestora cu targa sau căruciorul necesită o tehnică corectă,
pentru a nu trauma sistemul locomotor al pesonalului.
Cauzele specifice muncii medico-sanitare producătoare de accidente şi boli
profesionale sunt: iradiaţiile ionizante, razele ultraviolete, infecţiile din spitale,
sensibilizarea faţă de unele medicamente, dezinfectante sau alte substanţe chimice,
munca cu bolnavii iresponsabili moral şi penal.
 IV. Asigurarea igienei personale şi folosirea echipamentului de
lucru
a) Asigurarea igienei personale:
Scop:
- apărare de infecţii şi infestaţii provenite de la bolnavi
- evitarea transportării microorganismelor spre bolnavi sau de la un bolnav la
altul
- sporirea capacităţii de muncă
Materiale necesare: apă caldă, săpun, burete, perie de unghii, prosoape (de faţă,
corp şi picioare), pieptene, perie de cap, foarfece de unghii, pilă de unghii, pastă de
dinţi, perie de dinţi, cremă protectoare.
Etape de execuţie:
1. Iigiena mîinilor:
- îndepărtarea inelelor sau a altor podoabe de pe degete sau antebraţe;
- spalare cu apă caldă, săpun şi perie de unghii, timp de 1min minim;
- stergerea cu prosop uscat;
- dezinfectarea cu alcool etilic;
- îmbrăcarea unor mănuşi de cauciuc în caz de contact cu materiale infectate
(sînge, puroi, spută, vărsături, fecale, etc.) sau în caz de leziuni pe pielea proprie;
- aplicarea unor unguente şi creme protectoare pe pielea spălată repetat şi timp
îndelungat (unguente cu lanoliăa, vaselină şi glicerină);
- tăierea şi pilirea unghiilor cu margine liberă concavă, evitîndu-se lacul de unghii;
2. Igiena corpului:
- baie sau duş zilnic, cu apă caldă şi săpun, folosind buretele;
- stergerea feţei cu un prosop uscat special;
- stergerea corpului cu un alt prosop;
- stergerea picioarelor cu al treilea prosop;
- aplicarea în regiunea axilară a unui strat de substanţă dezodorizantă pentru
combaterea mirosului neplacut şi a transpiraţiei;
- spălarea picioarelor în fiecare seară;
- tăierea unghiilor de la picioare se execută scurt şi drept pentru prevenirea
acumulării de murdărie şi a incarnării degetelor;
3. Igiena părului:
- pieptănarea şi perierea zilnică;
- spălarea părului la 1-2 ori pe săptămînă, cu apă caldă si sampon;
4. Igiena buco-dentară:
- spălarea dinţilor după fiecare masă şi în special înainte de culcare;
- se foloseşte periajul dentar, mişcări verticale dinspre gingie spre vîrful dintelui;
- durata corectă este de 5 min;
- se face clătirea gurii;
 b) Folosirea echipamentului de lucru:
Materiale necesare: halat, bonetă, ghete medicinale cu feţe înalte, mască de tifon,
mănuşi;
1. Îmbrăcarea uniformei:
- se îmbracă halatul curat, bine călcat;
- se asează boneta pe cap, astfel încît să acopere bine părul;
- se încalţă încălţămintea de serviciu, care trebuie să fie comodă şi silenţioasă;
2. Folosirea de echipamente speciale:
- cînd se foloseşte masca de tifon, se verifică integritatea ei, astfel încît să fie
compusă din 4-6 straturi de tifon;
- purtarea măştii este obligatorie în secţiile de nou-născuţi, pediatrie la sugari,
obstetrică, chirurgie;
- îmbrăcarea mănuşilor de cauciuc;
- îmbrăcarea unui al doilea halat (în secţiile de boli contagioase) şi dezbrăcarea
acestuia la ieşirea din secţie;
- îmbrăcarea halatului din monton (în sezonul rece, la ieşirea din secţie, în secţiile
puţin încălzite);
3. Folosirea echipamentului de lucru:
la intrarea în serviciu
- dezbrăcarea de hainele de stradă;
- aşezarea hainelor într-un dulap din vestiarul personal;
- îmbrăcarea echipamentului de lucru;
- spălare pe mîini şi intrare în serviciu;
la plecare din serviciu
- efectuarea fazelor în ordine inversă;
- împăturirea halatului cu interiorul spre înăuntru;

Precizări !!!
1. Asistenta medicală este obligată să poarte echipamentul de protecţie la serviciu
şi să păstreze riguros toate regulile de igienă personală;
2.La îmbrăcarea halatului, asistenta nu va atinge faţa lui externă (septica);
3.Este obligatorie spălarea maîinilor după dezbrăcarea halatului şi înaintea
îmbrăcării hainelor de stradă;
4. Echipamentul de protecţie se schimbă la cel mult 3 zile cu altul curat, proaspăt
dezinfectat, sau ori de cîte ori este nevoie;
Bibliografie:
De bază:
1.POLITICA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE A REPUBLICII MOLDOVA 2007-
2021
2.Manual standarde/protocoale a deprinderilor practice, Chişinău,2008,
3.Carol Mozes,Tehnica îngrijirii bolnavilor,Editura medicală,Bucureşti,2007,
4.Lucreţia Titircă,Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţi
medicali,Editura Viaţa medicală românească,1997.