1. Definiția de nursă, nursing. Rolul, funcțiile și competențele asistentului medical.

 Nursă-profesionistul care hrăneşte, încurajează şi protejează o persoană, fiind pregatită pentru a îngriji bolnavi,
răniţi şi bătrâni.
 Nursingul – un ansamblu de tehnici de îngrijire a omului sănătos şi bolnav.
Rolul esenţial al asistentului medical constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă, să-și menţină sau recâştige
sănătatea prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur, dacă
ar fi avut forţa, voinţa sau cunoştinţele necesare.
Funcțiile asistentului medical- de natură independentă ; de natură dependentă ;de natură interdependentă
Funcţiile de natură independent-asistentul medical asistă pacientul din propria iniţiativă în:
 Îngrijiri de confort – atunci când persoana nu-şi poate satisfice sinestătător unele nevoi.
 Stabileşte relaţii de încredere cu persoana îngrijită şi cu aparţinătorii.
 Transmite informaţii, ascultă pacientul şi îl susţine în scopul promovării unor condiţii mai bune de
sănătate.
Funcţia de natură dependent- asistentul medical/nursa îndeplineşte prescripțiile medicului conform fişei medicale.
Funcţia de natură interdependentă- asistentul medical/nursa colaborează cu alţi profesionişti din
domeniul sanitar, social, educativ, administrativ etc. şi participă la activităţi interdisciplinare.
 Acţiuni de organizare, participare și gestionare a centrelor sau unităților de îngrijire.
 Acţiuni de rezolvare a problemelor bio-psiho-sociale.
 Acţiuni de depistare a tulburărilor de ordin fizic, psihic sau social.
Alte funcţii ale asistentei medicale
 Funcţia profesională
 Funcţia educativă
 Funcţia economică
 Funcţia de cercetare
.Competențele asistentului medical.
1. Pregătirea pacienților pentru intervențiile de diagnosticare și tratament
2. Efectuarea intervențiilor de diagnosticare și tratament sau asistență la acestea
3. Efectuarea activităților de îngrijire în timpul și după intervențiile medicale
4. Efectuarea activităților în cadrul asistenței medicale preventive și ambulatorie
5. Motivarea pacienților și a altor persoane pentru promovarea unui mod sănătos de viață și de
auto îngrijire
6. Educarea pacienților și a altor persoane despre metodele de îngrijire a sănătății
7.Comunicarea cu pacienții în situații complicate și de criză
8. Comunicarea cu pacienții problematici și agresivi
2. Deontologia și etica în activitatea asistentului medical.
Etica – ramură a filosofiei care se ocupă cu studiul sistematic al moralei, adică al principiilor decomportament – bun/rău,
corect/incorect etc.
Morala – înscrie în realitate şi se inspiră din fapte trăite şi observate pentru a preciza reguli şi
principii de bună credinţă.
Tipuri de etică:
 Etică normativă-are în vedere prescrierea de norme pentru comportamentul individual al omului, dar și pentru
organizarea morală a vieții sociale.
 Etică descriptivă-prezintă modul în care oamenii se comportă și/ sau ce fel de standarde morale adoptă.
 Etică explicativă-studiază aspecte particulare ale problematizării etice din perspectiva unor anumite profesii.
 Etică aplicată-este formată dintr-un mănunchi de discipline care încearcă să analizeze filosofic cazuri,
situații, dileme relevante pentru lumea reală.
Deontologie – compartiment al eticii, care studiază normele și obligațiile specifice unei activități profesionale.
Deontologia medicală stabilește datoriile lucrătorilor medicali, obligaţiile lor şi limitele acţiunii lor.
Deontologia pentru lucrătorul medical este redată în Codul Deontologic.
Asociaţia de Nursing din Moldova a elaborat Codul de etică pentru asistenţi medicali. Prin intermediul lui, profesioniştii
din sistemul de sănătate și populaţia este informată în întregime despre atitudinea morală a asistenţilor medicali.
În practicarea profesiunii sale, asistentul medical răspunde din punct de vedere profesional, legal şi moral. Asistentul
medical se conduce de vechiul principiu uman: în primul rând – nu dăuna.
3. Drepturile, obligațiunile și responsabilitățile asistentului medical.
a)Asistentul medical/nursa are dreptul:
▪Să supravegheze şi controleze bolnavii şi să facă observaţii
▪Să înveţe, să îndrumeze şi să facă observaţiile necesare infirmierei
▪Să observe şi să corecteze în mod colegial colegele sale, îndeosebi colegele tinere
▪Să fie remunerată conform lucrului efectuat
▪Să se odihnească şi să se relaxeze
▪Să se perfecţioneze
b) Obligaţiunile asistentului medical sunt:
1.Să se prezinte la timp la serviciu, să primească serviciul de gardă de la colega sa.
2.Să menţină regimul intern din secţie şi disciplina bolnavilor.
3.Să efectuieze şi să întreţină regimul sanitaro-antiepidemic.
4.Să distribuie la timp medicamentele de uz intern.
5.Să respecte ordinile Ministerului Sănătăţii.
6.Să participe la vizita bolnavilor cu dare de seamă despre starea lor.
8.Să efectuieze la timp şi corect prescripţiile medicului.
9.Să aprecieze şi să noteze corect temperatura corpului bolnavului.
12.Să respecte cerinţele faţă de exterior.
13.Să îndeplinescă corect documentaţia din secţie.
4. Instituții medicale de tip ambulator. Activitatea asistentului medical în instituțiile de tip ambulator.
În rețeaua de asistență medicală tip ambulatoriu îngrijirea medicală este acordată într-o
instituție medicală pacienților care se adresează, sau la domiciliu.
Asociaţia medico-teritorială (AMT) – instituție medico-sanitară publică care prestează servicii medicale de tipurile și
spectrul stipulate în Nomenclatorul instituțiilor medico-sanitare.
Centrul medicilor de familie (CMF) acordă asistenţă medicală primară și continuă care prin acțiuni terapeutice,
profilactice, educaționale şi de recuperare contribuie la promovarea stării de sănătate a individului, familiei și
colectivității. Oferă servicii medicale care cuprind îngrijiri de sănătate de prim contact și monitorizează permanent starea
pacienților indiferent de prezența sau absența bolii.
Centrul de sănătate – se organizează de regulă în localitățile rurale și în funcție de forma juridică de organizare ele pot fi
autonome (publice sau private) sau subdiviziuni ale Centrului Medicilor de Familie. Oferă servicii medicale care cuprind
îngrijiri de sănătate de prim contact și monitorizează permanent starea pacienților indiferent de prezența sau absența bolii.
Oficiul Medicului de Familie (OMF) și Oficiile de Sănătate (OS) – subdiviziuni ale Centrelor Medicilor de Familie și
Centrelor de Sănătate care se organizează în localitățile rurale conform criteriilor stabilite.
Centrul comunitar de sănătate mintală – subdiviziune a unei instituții medico-sanitare publice care oferă persoanelor cu
probleme de sănătate mintală asistență medicală consultativă de evaluare, prevenire și depistare precoce, reabilitare
psihosocială, sprijin și mediere în relațiile cu familia și comunitatea.
Centrul consultativ diagnostic – instituție medicală multifuncțională de diagnostic, care propune un program complex de
examinare medicală, oferă consultanță specializată cu eliberarea rezultatelor examinărilor și a recomandărilor necesare.
Policlinica – instituție medicală care oferă consultații și tratament ambulatoriu pe specialități, ce funcționează în structura
spitalului unificat de nivel republican, menită să asigure menținerea și ameliorarea sănătății contingentului de pacienți
arondat prin asigurarea accesului lserviciul de sănătate.
Serviciul de asistență medicală urgentă – asigură acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital şi
transportarea asistată medicală a pacienților.
Activitatea asistentului medical în instituțile de tip ambulatoriu.
1. Respectarea orelor de muncă;
2. Respectarea unei ținute îngrijite, comportament şi limbaj civilizat faţă de medic şi pacienţi;
3. Triajul pacienților;
4. Evidenţa medicamentelor, instrumentarului, formularelor de strictă evidență;
5. Cunoașterea și aplicarea în practică a prevederilor standardelor, protocoalelor clinice și ghidurilor medicale;
6. Pregătirea necesarului pentru activitatea zilnică;
 7. Respectarea regimului sanitaro-igienic, regulilor de asepsie și antisepsie, condițiilor de sterilizare a
instrumentarului și materialului de lucru;
8. Asigurarea, în limitele competenței sale, a asistenței medicale pacienților, colectarea și interpretarea datelor,
semnelor, simptomelor și investigațiilor de laborator;
9. Efectuarea manoperelor indicate (recoltări, administrări de medicamente, imunizări,monitorizarea indicilor vitali);
10. Acordarea asistenței medicale de urgență în caz de necesitate;
11. Pregătirea pacienților pentru investigații curativ-diagnostice;
12. Acordarea îngrijirilor la domiciliu;
5. Instituții medicale de tip staționar. Activitatea asistentului medical în instituțiile de tip staționar.
Sunt destinate pacienților care au nevoie de tratament și îngrijire medicală continuă, într-un
mediu sigur și confortabil.
Spital – instituție medicală de tip staționar care are ca scop tratarea pacienților, îngrijirea permanentă și/sau diagnosticul
diferențial aprofundat de specialitate al bolilor într-un cadru de spitalizare, dotat cu utilaj curativ şi de diagnostic.
Clinica – instituție ce prestează servicii medicale înalt specializate în care se desfășoară activitatea de învățământ și
cercetare științifică medicală, de îndrumare și coordonare metodologică în domeniile lor de activitate, precum și de
educație medicală continuă.
Centrul perinatal/maternitatea – unitate medicală care oferă asistență în sănătatea reproductivă, în sarcină, naștere, post-
partum și îngrijirea nou-născuților.
Sanatoriul – unitate medicală care prestează servicii de reabilitare a pacienților cu utilizarea predominantă a factorilor
naturali și climatici (ape minerale, nămol terapeutic, climat maritim etc.) în combinație cu exercițiile fizice, nutriție
rațională și fizioterapie.
Centrul de reabilitare/recuperare – unitate medicală ce acordă asistență de reabilitare, readaptare și convalescență,
persoanelor cu afecțiuni dizabilitante și cu comorbidități la toate vârstele.
Atribuţiile asistentului medical în cadrul unei instituții de tip staționar:
 Identificarea pacientului, respectarea prescripțiilor medicului, prelevarea produselor biologice pentru
analizele indicate de medic;
 Informarea medicului cu privire la orice modificare apărută în evoluția stării bolnavului;
 Identificarea problemelor de îngrijire ale pacienților, stabilirea priorităților, elaborarea și implementarea
planului de îngrijire și evaluarea rezultatelor obținute pe tot parcursul internării;
 Informarea pacienților cu privire la drepturile și obligațiile acestora;
 Completarea condicii de medicamente conform recomandărilor făcute de medic în fișa de prescripții
medicale;
 Administrarea medicației conform prescripției medicale;
 Participarea la vizita pacienților, asigurarea regimului alimentar și a igienei pacientului;
 Pregătirea materialelor și instrumentarul în vederea sterilizării, respectând ghidurile de procedură,
conform legislației în vigoare;
 Participarea la pregătirea practică a studenților și elevilor aflați în stagiul practic;
 Respectarea secretului profesional și codului de etică al asistentului medical;
6. Dezinfecție - definiție, tipuri, metode.
Dezinfecţia-procesul prin care sunt distruse cele mai multe sau toate microorganismele de pe obiectele din mediu inert, cu
excepția sporilor bacterieni.
Tipurile de dezinfecție:
 Dezinfecția profilactică (preventivă)Există 3 forme de dezinfecție preventivă:
1.dezinfecție profilactică planificată – în care se efectuează dezinfectarea dispozitivelor medicale și alte măsuri de
dezinfecție în spitalele somatice, dezinfectarea apei potabile, a laptelui, reducerea numărului de artropode și controlul
rozătoarelor;
2.dezinfecție preventivă conform indicațiilor epidemiologice se efectuează pentru a preveni pătrunderea și răspândirea
bolilor infecțioase în acele grupuri în care acestea nu există.
3.dezinfecție preventivă conform indicatorilor sanitari și igienici, principalele obiecte sunt băi, piscine, instituții
preșcolare, școli, hoteluri, pensiuni, etc..
 Dezinfecția în focar: are ca scop combaterea unor boli infecțioase sau parazitare, din
momentul înregistrării primelor cazuri de boală și până la lichidarea întregului focar, și poate fi curentă sau terminală.
1.Dezinfecția curentă se efectuează în locul aflării pacientului pe toată perioada infecțioasă. Vor fi supuse dezinfectării
produse eliminate de bolnavi și purtători de germeni (urină, spută, fecale, vărsături); obiecte cu care pacientul a venit în
contact (resturi alimentare, veselă, lenjerie, mobilier, salon, baie, WC).
2.Dezinfecția terminală (finală) se efectuează după izolarea, transferarea, externarea,
vindecarea sau decesul pacientului, de regulă, o dată.
Metode de dezinfecție;
1 Metoda fizică,
 Mecanică: ventilarea naturală, aerisirea, curățirea, scuturatul, aspiratul, spălatul, clătitul,
filtrarea apei.
 Fizică: bazată pe moartea microorganismelor sub influența agenților de dezinfectare fizică:
fierbere, acțiunea aerului fierbinte uscat sau umed, ardere/incinerare, temperaturi scăzute(înghețare)
 Flambarea – trecerea prin flacără a instrumentelor metalice, sau aprinzând alcoolul turnat peste instrumente.
 Incinerarea se utilizează pentru obiecte contaminate, fără valoare, reziduuri septice de la săli de operație și săli de
tratament, piese anatomice, cadavrele animalelor de laborator.
 Pasteurizarea este o metodă de dezinfecţie a lichidelor, la 55 – 95 0 C.
 Dezinfecţia prin spălare la 60 – 95 0 C – căldură umedă în combinație cu detergent (lenjerie, veselă, sticlărie de
laborator, instrumente).
 Fierberea în apă la 100C, rezistente, este utilizată pentru alimente, apă;
 Călcare cu aburi/
 Prin raze U.V. Se utilizează lămpi pentru dezinfecţie, cu tuburi de 15 – 30W cu radiaţie directă (fără
prezenţaomului) sau radiaţie indirectă. Temperatura mediului trebuie să fie de 15 – 30 0 , umiditatea de max.
60%; dezinfecţia este precedată de curăţenie.
2.Metoda chimică-prin expunere la dezinfectanți prin irigare, ștergere, scufundare sau înmuiere, se folosesc atunci când nu
se pot aplica alte metode;
3.Metoda biologică- azată pe acțiunea antagonistă între microorganisme, dezinfectarea apelor uzate în
câmpurile de filtrare, biofiltrare, biocamere, compostarea.
4.Metoda combinată- Folosind metodele de mai sus în diverse combinații. Se folosesc săpunuri, detergenți,
acțiunea mecanică a apei, periilor, căldura apei și a vaporilor.
7. Antisepsie - definiție, metode.
Antisepsia –un complex de măsuri menite să distrugă sau să micşoreze numărul microbilor în plagă.
Metodele de antisepsie sunt:

 Fizică – asigurarea eliminării secreţiei din plagă cu ajutorul tifonului hidriscopic şi drenajele din cauciuc care
favorizează îndepărtarea microbilor, toxinelor, şi produselor de descompunere a ţesuturilor.

 Mecanică – îndepărtarea din plagă a ţesuturilor neviabile, ce reprezintă un mediu nutritiv pentru microbi. În acest
scop se face toaleta primară chirurgicală a plăgii.

 Biologică – se utilizează preparatele care se obţin din plante, din microbi, din ţesuturi animaliere, precum şi pe
cale sintetică.

 Chimică – se utilizează diferite substante chimice cu acţiune bacteriologică.

8. Antiseptice - definiție, grupele de substanțe antiseptice.

Antisepticele – substanţe ce exercită acţiune bactericidă şi/sau bacteriostatică (inhibă creşterea) asupra microorganismelor
aflate pe un ţesut viu (piele, mucoase, cavităţi naturale, plăgi).
 Grupa alcoolului (Alcoolul etilic 70%, 96%). Se utilizează pentru:decontaminarea mâinilor; decontaminarea
câmpului operator;sterilizarea instrumentelor de metal cu tăiş şi instrumentelor optice;sterilizarea şi păstrarea
materialului de sutură.
 Grupa Halogenilor: (sol. Alcoolică Iod, sol. Iodonat, sol. Betadină, sol. Lugol)
1.Sol. alcoolică de Iod 1%, 2%, pentru dezinfectarea marginilor plăgii, câmpului operator,lojelor unghiale.
2.Betadina are un spectru larg de acţiune (bactericid, fungicid, virucid etc, se utilizează pentru decontaminarea
tegumentelor şi a mucoaselor, tratamentul plăgilor aseptice şi septice, tratamentul infecţiilor cutanate.
 Grupa oxidanţilor: (sol. Peroxid de hidrogen, sol. Permanganat de Kaliu)
1.Sol. Peroxid de hidrogen 3% se foloseşte pentru toaleta primară a plăgilor accidentale,
tratamentul plăgilor purulente, profilaxia şi tratamentul infecţiilor anaerobe.
2.Sol. Peroxid de hidrogen 4%, 6%, 9% - pentru sterilizarea instrumentelor, prelucrarea
suprafeţelor şi obiectelor de îngrijire.
 3.Sol. Permanganat de Kaliu 0,1%, 0.5% - pentru prelucrarea plăgilor purulente, instilaţii
a vezicii urinare, pentru tratamentul combustiilor.
 Grupa coloranţilor: (sol. Verde de briliant, sol. Albastru de metilen, sol. Rivanol)
1.Verde de briliant 1% – 2% pentru badijonarea marginilor plăgii, tratamentul plăgilor superficiale.
2.Albastru de metilen 3% pentru prelucrarea ulceraţiilor, escoriaţiilor, fisurilor de mamelon.
3.Sol.Rivanol 0,05% – 0,1% se utilizează pentrutratamentul combustiilor, plăgilor.
 Grupa derivaților nitrofuranului (sol. Furacilină)
1.Sol. Furacilina – 0,02% este folosită în tratamentul plăgilor purulente,lavajul continuu al cavităţilor, a
proceselor purulente cu drenare închisă, a vezicii urinare.
 Grupa detergenţilor (sol. Clorhexidină, sol. Dioxidină)
1.Sol. Clorhexidina 0,05 se utilizează pentru dezinfecţia mâinilor, se regaseste in produse de igiena orala, printre
care apa de gura si pasta de dinti.
2. Sol. Hipertonică de NaCl 10% se utilizează în tratamentul plăgilor purulente în faza de
Inflamaţie
 Grupa penicilinei: Benzilpenicilină, Meticilină, Amoxicilină, Amoxiclav, Augumentină,Ampiox.
 Grupa cefalosporinelor: Forsef, Zinacef, Zinat, Medocef, Ciprinol, Ciprofloxacină,
 Antibiotice de diverse grupe. Paralel cu antibioterapia se indică antimicotice pentru combaterea candidozei.
1.Fluconazol 150 mg
2. Ketoconazol 200 mg
9. Prelucrarea igienică a mâinilor.
1. Udăm mâinele cu apă.
2. Aplicați săpun suficient pentru a acoperi toată suprafaţa mâinilor.
3. Frecați mâinile, palmă peste palmă.
4. Palma dreaptă peste dosul palmei stângi cu degetele încrucișate şi invers.
5. Palmă peste palmă, cu degetele încruciate.
6. Dosul degetelor pe palma opusă.
7. Frecări rotative cu degetul mare stâng prins în palma dreaptă şi invers.
8. Frecări rotative într-un sens şi celălalt cu degetele împreunate ale mâinii drepte pe palma stângă şi invers.
9. Clătiți mâinile cu apă.
10. Uscați mâinile cu un prosop de unica folosință.
11. Închideți robinetul folosind un prosop.
12. Odată uscate, procedura de spalare este terminată.
10.Asepsie, sterilizare - definiții, metode de sterilizare.
Asepsia-un ansamblu de măsuri prin care este împiedicat contactul germenilor cu plaga, fiind o metodă profilactică.
Sterilizarea-forma cea mai completă, capabilă să distrugă germenii chiar și în forma lor sporulată.
Se folosesc, în principiu, 4 metode de sterilizare:
 sterilizarea prin căldură uscată și umedă
1.Căldura uscată:
a) Flambarea-se aplică gâtului baloanelor, eprubetelor după deschiderea şi înainte de închiderea lor, pipetelor înainte
de utilizare pentru a preveni contaminarea cu germenii din aer. Se aşează instrumentele într-un vas metalic, se toarnă
deasupra alcool etilic 96°C şi se aprinde.
b) Sterilizarea la pupinel. Temperatura de sterilizare la pupinel este de 180 C timp de 60 de minute. La pupinel se
sterilizează întreaga sticlărie de laborator, instrumentarul de stomatologie, seringi fără armătură metalică etc.
Pupinelul nu trebuie să fie supraîncărcat, pentru ca aerul să poată circula nestingherit printre
obiectele de sterilizat.
c) Sterilizarea cu raze infraroşii este folosită pentru sterilizarea seringilor fără armătură
metalică la o temperatură de 180 C. Sterilizarea se poate efectua şi la 200 C în vid, aplicându-se instrumentelor
chirurgicale.
2)Căldura umedă: este mai eficientă decât căldura uscată, distrugând bacteriile la o temperatură
mai scăzută şi timp mai scurt.
a) Fierberea- Se sterilizează instrumente de metal, obiecte din sticlă, din cauciuc. Sterilizarea se face în apă distilată
în stare demontată timp de 1 oră.
b) Autoclavarea-pot fi sterilizate: instrumentarul de chirurgie, materiale pentru operație și pansamente, albituri,
halate, mănuși. Materialele supuse sterilizării se plasează în casolete metalice sau în pachete speciale sigilate.
Sterilizarea are loc într-o atmosferă saturată de vapori de apă la 121C, la o presiune timp de 20-30 de minute sau
la 134 C, 10-15 minute.
  Sterilizarea prin radiații:
a) Razele neionizante. Razele ultraviolete- mecanismul bactericid al razelor UV constă în alterarea replicării ADN-
ului bacteriei, deci împiedicarea multiplicării acesteia. Se folosesc pentru a reduce numărul de bacterii existente în
aer în sălile de operaţie, în laboratoare, în încăperi în care sunt adăpostite animale de experienţă etc.
b) Radiaţiile ionizante-de tipul radiaţiilor gamma sunt folosite pe scară largă pentru sterilizarea materialelor
medicale de unică folosinţă.
 Sterilizarea cu substanţe chimice: Metodele chimice de sterilizare includ sterilizarea cu gaze și cu soluții
antiseptice.Sterilizarea chimică cu gaze are loc în camere ermetice speciale, cu acest scop se utilizează formalina,
oxidul de etilen. Se folosește pentru sterilizarea instrumentarului sofisticat (instrumentar endoscopic și
laparoscopic – care are componente de sticlă, plastic sau fibre de sticlă, ce nu pot fi sterilizate termic).
Se sterilizează mai mult instrumentele chirurgicale cu tăiş care nu pot fi supuse sterilizării
la temperatură înaltă.
Se scufundă în:
 Alcool etilic 96˚ pe 2 ore, fără a le acoperi;
 sol. Peroxid de hidrogen 6% – 6 ore;
 sol. Clorhexidină 1: 1000 – 2 ore;
 sol. Secusept – forte 4% – 6ore;
 vapori de Oxid de etilen – 16 ore;
11.Deșeuri medicale - definiție, clasificare, caracteristici.
Deşeurile reprezintă orice substanţă sau obiect, care sunt eliminate sau trebuie supuse eliminării în corespundere cu
cerinţele legislaţiei naţionale. La deşeuri se atribuie produsele neutilizate rezultate după finalizarea unui proces/acţiuni şi
sunt produse nesolicitate.
Claficarea deșeurolor:

 Deşeuri rezultate din activitatea medicală – toate deşeurile periculoase sau nepericuloase care se produc în
unitatea sanitară.
 Deşeuri periculoase – deşeuri rezultate din activităţile medicale care prezintă un risc real pentru sănătatea umană
şi pentru mediu.

 Deşeurile nepericuloase – deşeuri asimilabile celor menajere, rezultate din activitatea serviciilor medicale,
tehnico-medicale, administrative, de cazare, a blocurilor alimentare şi a oficiilor de distribuţie a hranei. Aceste
deşeuri se colectează şi se îndepărtează la fel ca deşeurile menajere. Următoarele materiale se includ în categoria
deşeurilor nepericuloase: ambalajele materialelor sterile, flacoanele de perfuzie care nuau venit în contact cu
sângele sau cu alte fluide biologice, ghipsul necontaminat cu lichidebiologice, hârtia, resturile alimentare.

 Deşeurile periculoase rezultate din activitatea medicală se clasifica în:

1. Deşeuri anatomo-patologice şi părţi anatomice – deşeurile care cuprind părţi anatomice, material biopsic rezultat
din blocurile operatorii de chirurgie şi obstetrică (fetuşi, placente), părţi anatomice rezultate din laboratoarele de
autopsie, cadavre de animale rezultate în urm activităţilor de cercetare şi experimentare.

2. Deşeuri infecţioase – deşeurile lichide sau solide care conţin sau au venit în contact cu sângele sau alte fluide
biologice, precum şi cu virusuri, bacterii, paraziţi şi/sau toxinele microorganismelor. Exemple: seringi, ace, ace cu
fir, branule (catetere periferice), perfuzoare cu tubulatură, recipienţi care au conţinut sânge sau alte lichide
biologice.

3. Deşeuri chimice şi farmaceutice-deşeurile reprezentate de substanţele chimice solide,lichide sau gazoase, care pot
fi toxice, corozive sau inflamabile. Deşeurile chimice periculoase sunt considerate acele deşeuri care prezintă cel
puţin una din următoarele proprietăţi: toxic,coroziv, inflamabil, reactiv, genotoxic.

4. Deşeuri radioactive – deşeurile solide, lichide şi gazoase rezultate din activităţile nucleare medicale, de diagnostic
şi tratament, care conţin materiale radioactive.

5. Deşeuri speciale – deşeurile periculoase care sunt generate în cursul activităţii medicale şi care sunt reprezentate
de: deşeuri genotoxice şi citotoxice, recipiente sub presiune, termometre sparte, baterii uzate, deşeuri rezultate din
 activitatea laboratoarelor de medicină nucleară, etc. Deşeurile cu caracter special se vor colecta separat în vederea
reciclării şi reutilizării conţinutului, dacă este cazul.

12. Gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală - colectare, ambalare, etichetare, folosirea codului
de culori, eliminare finală.
 Colectarea la locul de producere -este prima etapă în gestionarea deşeurilor periculoase rezultate din activitatea
medicală. Producătorul este responsabil pentru corectitudinea separării la sursă, pe categorii a deşeurilor. În
situaţia în care nu se realizează separarea pe categorii, întreaga cantitate de deşeuri se tratează ca deşeuri
periculoase.
 Ambalarea deşeurilor. Ambalajul în care se face colectarea şi care vine în contact direc cu deşeurile periculoase
rezultate din activitatea medicală este de unică folosinţă şi se elimină odată cu conţinutul.
 Codul de culori ale ambalajelor în care se colectează deşeurile din unităţile sanitare este:
 Galben, roşu, orange – pentru deşeurile periculoase (infecţioase, înțepătoare-tăietoare);
 Cafeniu – pentru deşeurile chimice şi farmaceutice;
 Albastru, verde – pentru deşeurile reciclabile;
 Negru – pentru deşeurile nepericuloase (deşeurile asimilabile cu cele menajere).
Pentru deşeurile infecţioase şi înțepătoare-tăietoare se foloseşte pictograma „pericol biologic”.
Pentru deşeurile chimice şi farmaceutice se folosesc pictogramele adecvate pericolului: inflamabil, coroziv,
toxic, etc.
 Deşeurile infecţioase care nu sunt înțepătoare-tăietoare se colectează în cutii din carton prevăzute în interior cu
sac din polietilenă sau direct în saci din polietilenă galbeni sau marcaţi cu galben. Atât cutiile prevăzute în interior
cu sac din polietilenă, cât şi sacii sunt marcaţi cu pictograma „pericol biologic”. Sacii trebuie să fie confecţionaţi
din polietilenă de înaltă densitate pentru a avea o mare rezistență mecanică; termosuturile trebuie să fie continue,
rezistente şi să nu permită scurgeri de lichid. Sacul trebuie să se poată închide uşor şi sigur.
 Deşeurile înțepătoare-tăietoare se colectează în cutii din material rezistent la acţiuni mecanice. Cutiile trebuie
prevăzute la partea superioară cu un capac special care să permită introducerea deşeurilor şi să împiedice
scoaterea acestora după umplere, având pentru aceasta un sistem de închidere definitivă. Capacul cutiei are orificii
pentru detaşarea acelor de seringă şi a lamelor de bisturiu. Cutiile trebuie prevăzute cu un mâner rezistent pentru
a fi uşor transportabile la locul de depozitare intermediară şi ulterior la locul de eliminare finală. Cutiile au
culoarea galbenă şi sunt marcate cu pictograma „pericol biologic”.
 Părţile anatomice sunt colectate obligatoriu în cutii din carton rigid prevăzute în interior cu sac din polietilenă de
înaltă densitate sau direct în saci de polietilenă cu marcaj galben, special destinaţi acestei categorii de deşeuri.
 Deşeurile chimice şi farmaceutice se colectează în recipiente speciale, cu marcaj adecvat pericolului (inflamabil,
coroziv, toxic, etc.).
 Medicamentele expirate, în cantităţi mici pot fi colectate împreună cu deşeurile infecţioase solide (cutie din carton
rigid prevăzută în interior cu sac de plastic), urmând apoi să fie eliminate final prin incinerare. Pentru a evita
acumularea unor cantităţi mari de deşeuri famaceutice (ex: medicamente expirate), acestea se pot returna, pe baza
unui contract, farmaciei sau depozitului de produse farmaceutice în vederea eliminării finale.
 Deşeurile lichide periculoase se colectează în recipiente speciale, impermeabile, iar evacuarea lor se poate realiza
fie de către o firmă specializată, sau se pot îndepărta în sistemul de canalizare, dacă unitatea sanitară dispune de
staţie de tratare a apelor uzate. Pe ambalajele care conţin deşeuri periculoase se lipesc etichete autocolante cu
datele de identificare ale secţiei sau laboratorului care a produs deşeurile (numele secţiei sau laboratorului şi data).
În cazul în care nu există etichete autocolante, datele respective se scriu cu creion tip marker rezistent la apă direct
pe sacul gol sau pe cutie.
 Deşeurile nepericuloase asimilabile celor menajere se colectează în saci de polietilenă de culoare neagră.
 Eliminarea finală- Eliminarea deşeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală se face în conformitate cu
reglementările în vigoare referitoare la această categorie de deşeuri.
Metodele de eliminare finală:
1. Incinerarea
2. Tehnologiile neincinerante: se clasifică în 4 categorii:
 procese termice
 procese chimice
 procese de iradiere
 procese biologice
13. Secția de internare - structura și amenajarea. Activitatea asistentului medical în secția de internare.
 Secţia Internare prezintă o subdiviziune a spitalului, organizată astfel încât să permită primirea, investigarea, stabilirea şi
aplicarea tratamentului de urgenţă pacienţilor, după necesitate și repartizarea în subdiviziunile corespunzatoare.

Secția de internare are în componență următoarele încăperi:

 Hol (vestibulul) - sală de aşteptare pentru pacienţi şi rudele acestora, dotat cu scaune, fotolii, informații referitoare
la educaţia sanitară și programul de lucru al secțiilor spitalului.
 Biroul de înregistrare - locul în care se efectuează înregistrarea pacienților care sosesc pentru internare.

 Sală de examinare, dotată cu banchete, scaune, masă, lavoar, utilaj pentru antropometrie. Aici pacientului i se
efectuează examinarea clinică, se măsoară temperatura, pulsul, tensiunea arterială, se stabileşte diagnosticul
preventiv. Dacă diagnosticul nu poate fi stabilitt se solicită consultaţia medicilor specialişti;

 cabinet radiologic; cabinet ECG; laborator pentru diverse analize;

 sală de tratamente dotată cu setul necesar pentru acordarea primului ajutor medical;

 sală de pansamente;

 sala pentru intervenţii chirurgicale minor

 izolator – salon pentru pacienții suspectați de o boală infecțioasă;

 punctul sanitar serveşte pentru prelucrarea sanitară a pacientului şi este format din vestiar, cameră de baie şi
garderobă;

 toaletă;

 brancarde și cărucioare pentru transportarea pacienţilor în secţie;

 încăperi auxiliare;cabinete pentru personalul de serviciu.ătoare.

Activitatea asistentului medical în secția de internare.

1. Să cunoască structura și amenajarea secției;

2. Să asigure funcționarea subdiviziunii;

3. Să aplice măsurile de prevenire, supraveghere și control a infecțiilor asociate asistențele medicale conform actelor
normative în vigoare;

4. Să respecte regulile de protecție a muncii;

5. Să completeze corect documentația medicală;

6. Să efectueze curățenia curentă și generală;

7. Să aplice tehnici de măsurare a funcțiilor vitale;

8. Să-și organizeze și reorganizeze locul de muncă;

9. Să monitorizeze starea pacientului.

14. Regimul sanitar - antiepidemic în secţia de internare. Documentația medicală din secţia de internare.
 În scopul prevenirii infecţiilor asociate asistenței medicale în secţia de internare se respectă strict cerinţele
regimului sanitaro-antiepidemic:

 Se examinează toţi pacienţii la boli infecţioase. În cazul depistării încăperea şi toate obiectele cu care a contactat
pacientul sunt supuse dezinfectării;
 Examinarea fiecărui pacient se efectuează pe o canapea acoperită cu muşama, care se dezinfectează după fiecare
pacient;

 La internare pacienţii sunt supuşi controlului la pediculoză în mod obligatoriu. În cazul depistării se efectuează
prelucrarea sanitară;

 Fiecare pacient va fi supus prelucrării sanitare în funcţie de starea generală, într-o încăpere specială (cameră
sanitară);

 După prelucrarea sanitară, pacientului i se schimbă lenjeria;

 Curăţenia preventivă în secţia de internare se efectuează dimineața, cea curenta pe parcursul zilei și la necesitate,
curățenia definitivă la sfârșitul programului de lucru, iar cea generală odată în 7 zile, și la necesitate, cu folosirea
soluţiilor dezinfectante;

 Inventarul se marchează şi se păstrează în locurile corespunzătoare marcajului;

Documentația în secția de internare:

1. Registrul de înregistrare a pacienților internați în spital și a refuzurilor de spitalizare

2. Fișa medicală a pacientului internat

3. Consimțământul pacientului privind prelucrarea datelor cu caracter personal

4. Acord informat pentru intervenție medicală

5. Foaie de temperatură

6. Foaie de prescripții medicale

7. Investigații de laborator și explorări

8. Fișa de evaluare medic de familie

9. Fișa de evaluare geriatrică, în cazul pacientului/ei >65

10. Registrul pentru înregistrarea bolilor infecțioase (F-60)

11. Registrul de înregistrare a cazurilor cu pediculoză (F-20).

15.Antropometria - definiție, scop, metode, pregătirea pacientului.

Antropometria-un set de metode și tehnici pentru măsurarea diferitor părți ale corpului uman și a raportului dintre acestea.
Metode:

1. Determinarea masei corporale.

2. Măsurarea înălțimii.

3. Măsurarea perimetrului cutiei toracice.

 4. Măsurarea perimetrului abdomenului.

5. Măsurarea circumferinței capului.

16. Secţia de tip staţionar - structura. Salon - dotare, amenajare. Regimul sanitar-antiepidemic în salon.

In componenta unei secții medicale de spitalizare intră următoarele categorii de spatii:

1. saloane pentru bolnavi (harbati, femei);

2. postul de garda:

3. bufet pentru repartizarea hranei şi sufragerie pentru bolnavi,

4. sală de tratamente:

5. sala de pansamente (specifice secțiilor cu profil chirurgical),

6. cabinete pentru personalul medical;

7. cabinete de consultații, fiecare cabinet cu suprafata 12-14 m2, amplasate numai la intrarea în secție:

8. spații de lucru pentru asistenți medicali (oficiu medical), cu posturi de supraveghere a bolnavilor
(monitorizare, dacă este cazul), cu anexe pentru depozitarea instrumentarului şi medicamentelor;

9. încăperi pentru conducerea medicală a secției: medic-şef, asistent-şef, raport de garda, secretariat.

10. grupuri sanitare şi vestiare pentru personal:

11. sală pentru clisme,

12. oficiul alimentar cu anexele sale și sala de mese,

13. camera pentru activități de zi și primirea vizitatorilor, în funcţie de spațiile disponibile;

14. camera de spălare-sterilizare a ploștilor și a altor recipiente:

15. spațiu de colectare a lenjeriei murdare și boxă de curățenie.

Salonul pentru pacienții adulți va corespunde urmatoarelor cerinte:

1. capacitate maxima de 6 paturi in saloane curente şi maximum două paturi în rezerve;

2. arie utilă minimă de 7 m2/par in saloane curente, 8 m2/pat in rezervă:

3. cubaj de 20 m3/pat de aer, in caz de ventilație naturală.

Dotarea minimă sanitară aferentă salonului va include:

1. la saloanele cu 1-2 paturi: grup sanitar propriu/comun (dus, wc, lavoar):

2. la saloanele cu 3-4 paturi: grup sanitar propriu, comun la doua saloane (duş, wc, lavoar).

3. la saloanele cu 5-6 paturi: grup sanitar propriu (wc, lavoar):

Urmatoarele dotări minime sunt obligatorii in salon:

 1. Priză de oxigen la două paturi,
2. Un corp de iluminat, priză şi sonerie la fiecare pat;

3. paturi cu măsuțe mobile şi noptieră cu lampa de noapte, dulap la fiecare pat;

4. masă cu scaune in fiecare salon.

Pereții se vopsesc în culori deschise ca să se observe bine orice murdărie, se recomandă cu uleiuri ce rezistă bine la spălat,
podeaua trebuie să fie acoperită cu plastic sau linoleum făcând posibilă curățenia umedă de câteva ori pe zi.

La amenajarea salonului se vor avea in vedere urmatoarele criterii:

1. paturile vor fi aşezate paralel cu frontul ferestrei şi vor fi accesibile pe ambele laturi lungi;
2. distanţa dintre două paturi nu va fi mai mică de 0,70 m:

3. distanța dintre pat si peretele exterior va fi de cel puțin 0,80 m;

4. distanța dintre pat şi peretele paralel pe care se afla lavoarul va fi de minimum 1,30 m.

Regimul sanitar şi antiepidemic este un complex de măsuri organizatorice, sanitare,preventive şi antiepidemiologice, al

căror scop este prevenirea apariției şi răspândirii infecției nosocomiale.

 Principalele elemente ale regimului sanitar şi antiepidemic sunt:

1. Decontaminarea este un termen general care se referă la procesul de prelucrare pentru îndepărtarea a genților
patogeni ai bolilor infectioase, in urma căruia utilizarea obiectului prelucrat devine sigura

2. Curățarea este procesul de îndepărtare a contaminarii vizibile, efectuat cu săpun, apă, detergenți sau produse
enzimatice, curățarea ar trebui sa preceadă intotdeauna dezinfecţia şi sterilizarea

3. Dezinfecția este procesul de distrugere a microorganismelor patogene.

4. Sterilizarea este procesul de distrugere a tuturor formelor de viață microbiană, inclusiv a bacteriilor virusurilor,
sporilor și fungilor.

17. Postul de gardă. Activitatea asistentului medical în secția de tip staționar. Predarea şi preluarea serviciului.
Documentaţia medicală la postul de gardă.
 18. Sala de tratamente - structura şi amenajarea. Regimul sanitar-antiepidemic în sala de tratamente.
Activitatea asistentului medical în sala de tratamente. Documentația medicală din sala de tratamente.
Este o sală specială pentru efectuarea diverselor proceduri medicale și preventive.
În sala de tratament se efectuează:
1. toate tipurile de injecții (intravenoase, intramusculare, subcutanate, intracutanate)
2. perfuzii intravenoase
3. prelevarea de probe de sânge pentru diagnostic de laborator
4. măsurarea tensiunii arteriale, a temperaturii corpului,acordarea îngrijirilor de urgență
Cerințe sanitare față de sala de tratament:
 Sala de tratament trebuie să aibă o suprafață de cel puțin 12 metri pătrați și o înălțime a tavanului de cel puțin 2,6
m.
 Suprafața pereților, pardoselilor și tavanelor trebuie să fie netedă, fără defecte, ușor accesibilă pentru curățarea
umedă și rezistentă la utilizarea detergenților și dezinfectanților. Pereții sunt finisați cu material rezistent la umiditate
pe toată înălțimea încăperii (de exemplu, faianță sau vopsea pe bază de ulei)
 Pentru acoperirea podelei sălii de tratament se folosesc materiale impermeabile.
 Sala de tratament trebuie să aibă o chiuvetă pentru spălarea mâinilor (de preferință cu robinet cot) cu apă caldă și
rece și dozatoare cu săpun lichid (antiseptic) și soluții antiseptice.
 Aparatele de încălzire situate în sala de tratament trebuie să aibă o suprafață netedă, care să excludă absorbția
prafului și să fie rezistente la detergenți și dezinfectanți. Acestea trebuie așezate lângă pereții exteriori, sub ferestre,
cu acces liber pentru curățare.
 În camera de tratament trebuie asigurat microclimatul necesar, inclusiv cu ajutorul unui sistem de ventilație și aer
condiționat, dar trebuie asigurată și posibilitatea de ventilație naturală.

Sala de tratament este utilată cu:

 dulap pentru depozitarea medicamentelor;
 safeu pentru stocarea medicamentele psihotrope, stupefiante;
 frigider pentru păstrarea medicamentelor;
 consumabile pentru efectuarea injecţiilor şi perfuziilor;
 trusă medicală pentru urgentă;
 masă sterilă pentru instrumente/de lucru
 casoletă cu materiale sterile;
 cuve sterile;
 cuve renale (nesterile);
 o trusă pentru determinarea grupelor de sânge
 stative cu eprubete;
 stative pentru sisteme de perfuzii
 banchetă acoperită cu mușama;
 fotoliu/scaun pentru pacient;
 lavoar;
 recipienți pentru deșeuri medicale (infecțioase și menajere);
 lampă de cuarț.

La cerințele pentru sala de tratament, deasemenea se referă și organizarea zonelor care exclud contactul dintre
materialele sterile și cele nesterile:
 Una dintre zone este aseptică, unde există un dulap cu medicamente și materiale sterile, precum și o masă de
manipulare pentru depozitarea seringilor, ace, catetere și sisteme.
 A doua zonă este de lucru. În această zonă se efectuează proceduri, se păstrează documentația. Dotată cu
canapea sau fotoliu, dulap și frigider unde se depozitează medicamentele, mese, un garou, pernuța de mușama,
suporturi pentru eprubete.
 A treia zonă de dezinfectare, unde se află chiuveta, dulapul cu dezinfectanți, recipiente cu soluții pentru
dezinfectarea suprafețelor, recipient pentru dezinfectarea instrumentelor, meșe uscate și un recipient gradat.

Regimul sanitar-antiepidemic în sala de tratamente:

Despre măsurile de respectare a regimului sanitar-antiepidemic în sala de tratamente este responsabil asistentul
medical.
Înainte de a începe activitatea în sala de proceduri asistentul medical face baie şi îmbracă echipamentul medical
(halat, bonetă, mască și încălțăminte de schimb).
 se spală pe mâini cu săpun și se dezinfectează.
 se prelucrează cu soluţie dezinfectantă garoul, perna de muşama, scaunul ori bancheta
 se şterg toate suprafeţele de la curat la murdar cu soluții dezinfectante
 se efectuează curăţenia curentă dimineaţa înainte de a începe lucru şi seara după terminarea manoperelor
 se iradiază sala cu raze ultraviolete timp de 30 min, apoi se aerisește.
 deșeurile sunt segregate corespunzător, conform ordinelor în vigoare
 se face curăţenie generală odată la 7 zile și la necesitate conform instrucţiunii.
 după curăţenie meșa, periile, se dezinfectează, apoi se clătesc şi se păstrează într-un loc special
 inventarul pentru curăţenia umedă este marcat cu inscripţia "pentru sala de tratamente".

Activitatea asistentului medical în sala de tratament:

 Începe lucrul numai după pregătirea cabinetului pentru efectuarea procedurilor, pregătirea atentă a
instrumentelor.
 Urmărește succesiunea procedurilor în conformitate cu programul de lucru
 Efectuează manopere conform prescripției medicului
 Respectă cu strictețe cerințele de asepsie și antisepsie atunci când efectuează manoperele
 În timpul lucrului, menţine ordinea necesară, cultura muncii corespunzătoare şi starea sanitară
 Respectă cu strictețe tehnica efectuării procedurilor și manoperelor în conformitate cu standardele în vigoare
 Anunță imediat medicul despre complicațiile asociate cu procedurile din cabinet, oferă prim ajutor la necesitate
 Îndeplinește corect documentaţia medicală
 Noteazeă zilnic în registre procedurile efectuat.
 Respectă cu strictețe regimul sanitar și epidemiologic al cabinetului, purtând echipamentul necesar care să
îndeplinească cerințele sălii de tratament
 Completează în timp util cabinetul cu cantitatea necesară de instrumente, medicamente, soluții, preparate,
inventar, antiseptice necesare pentru funcționare non-stop.
 Monitorizează zilnic disponibilitatea necesarului de medicamente în trusa de prim ajutor pentru asistență de
urgență
 Asigură condițiile corecte de păstrare a medicamentelor, soluțiilor dezinfectante în cabinet.
 Respectă regulile de ordine interioară, siguranță, securitate la locul de muncă
 Efectueză controlul medical regulat conform documentelor de reglementare existente

Completarea documentaţiei destinate sălii de tratament

În sala de tratamente se păstrează următoarea documentaţie medicală:
 registrul de control al grupei de sânge şi rezus factor
 registrul transfuziei de sânge şi plasmă
 registrul de evidenţă a substituenţilor sângelui şi preparatelor proteice
 registrul de evidenţă a substanţelor medicamentoase folosite în caz de şoc anafilactic
 registru pentru notarea curăţeniei generale efectuate în sala de tratamente
 registrul de evidență a cuarțării sălii de tratament
 registrul de evidență a sterilizării materialelor din casoletă ( testelor de control)
 registru de evidentă a substanțelor stupefiante

19. Sala de pansamente - structura şi amenajarea. Regimul sanitar-antiepidemic în sala de pansamente.

Activitatea asistentului medical în sala de pansamente. Documentația medicală din sala de pansamente.
Sala de pansamente este o încăpere specifică secţiilor de chirurgie. Se utilizează pentru pansarea bolnavilor transportabili,
dar şi pentru efectuarea unor manevre sau proceduri speciale.

Sala de pansamente trebuie să fie utilată cu:

• dulap pentru păstrarea casoletelor cu material pentru pansament;

• dulap pentru păstrarea instrumentelor sterile;

• dulap pentru păstrarea soluțiilor antiseptice;

• dulap cu aer fierbinte şi uscat (pentru sterilizarea instrumentelor);

• masă de lucru cu sertare pentru păstrarea documentației;

• mese sterile pentru păstrarea instrumentelor și materialelor de pansament sterile;

• masă pentru pansamente acoperită cu mușama;

• scaun rotativ sau taburet medical;

• chiuvetă cu apă caldă și rece (unde se spala instrumentele și se supun dezinfectării);

• recipiente pentru dezinfecţia şi prelucrarea instrumentelor;

• recipiente cu soluţii dezinfectante;

• lavoar cu apă caldă şi rece (pentru spălarea și dezinfectarea mâinilor);

 • lămpi bactericide;

• recipiente pentru deșeuri medicale;

• sursă de lumină.

În fiecare secţie chirurgicală (policlinică) trebuie să fie două săli de pansamente:

• sala pentru pansamente aseptice (curate)

• sala pentru pansamente septice (infectate)

Dacă există numai o singură sală de pansamente atunci mai întâi se efectuează pansamentele aseptice, apoi pansamentele
septice. Personalul medical respectă strict regulile de igienă personală, igiena mâinilor: unghiile scurt tăiate, fără bijuterii,
leziuni, procese inflamatorii. Înainte de serviciu asistentul medical primeşte un duş igienic şi îmbracă echipamentul
medical (halat, bonetă, mască, ciupici, mănuşi de cauciuc), echipamentul se schimbă în fiecare zi. Înainte de a începe
pansamentele asistentul medical îşi spală bine mâinile conform standardului. După care aranjează măsuţa sterilă. Bancheta
medicală unde se efectuează pansamentele trebuie să fie acoperită cu muşama, care după fiecare pacient se va şterge cu o
meșă umezită în soluţie dezinfectantă. Pentru prelucrarea rănilor infectate, asistentul medical îmbracă un şorţ de muşama,
iar după fiecare pansament şorţul şi mâinile se dezinfectează cu sol. dezinfectantă. De asemenea la fiecare pansament
materialele folosite sunt segregate corespunzător. În fiecare zi de 2 ori înainte şi după efectuarea pansamentelor se
efectuează curăţenia umedă cu soluţii dezinfectante, respectându-se cu strictețe regulile de iradiere cu raze ultraviolete şi
ventilare. Tot inventarul pentru curăţenia umedă trebuie să fie marcat cu inscripţia ''pentru sala de pansamente'' O dată pe
săptămână și la necesitate se efectuează curăţenia generală.

Obligaţiile asistentei medicale în sala de pansamente:

• Respectă cu strictețe regimul sanitar, poartă echipamentul necesar care să îndeplinească cerințele sălii de
pansament.

• Pregătește sala pentru efectuarea procedurilor, pregătește instrumentele.

• Urmărește succesiunea procedurilor în conformitate cu programul de lucru.

• Respectă cu strictețe cerințele de asepsie și antisepsie atunci când efectuează procedurile.

• Respectă cu strictețe tehnica efectuării manoperelor și pansamentelor în conformitate cu standardele în vigoare.

• Anunță imediat medicul despre complicațiile asociate efectuării manoperelor și pansamentelor.

• Pregătește setul necesar de instrumente și materiale și sistează medicul în timpul manoperelor, pansamentelor din
această sală.

• Îndeplinește manoperele după prescripţiile medicului.

• Îndeplinește corect documentaţia medicală.

Documentaţia destinată sălii de pansamente:

1. Registrul de evidenţă a soluţiilor medicamentoase.

2. Registru de evidenţă a pansamentelor aseptice şi septice.

3. Registrul de evidenţă a sterilizării instrumentarului chirurgical.

4. Registrul de evidenţă a acoperirii măsuţei sterile

5. Registrul de evidenţă a deschiderii casoletei sterile.

 6. Registrul pentru notarea curăţeniei generale în sala de pansamente.

7. Registrul de evidenţă a iradierei sălii de pansament cu raze ultraviolete.

20.Aranjarea casoletei pentru sterilizare. Reguli de lucru cu casoletă sterilă.

1. Se dezinfectează partea internă a casoletei cu sol. dezinfectantă cu mișcări circulare din centru spre
periferie,inclusiv și capacul, globulele vor fi schimbate la necesitate.

2. Se aşterne scutecul în casoleta în așa fel ca cele patru colțuri să fie suspendate pe marginea casoletei, după care se
aplică testul de control.

3. Se așează materialul de pansament(fâșii de tifon, globule de bumbac, meșe, ect.).

4. Se aranjează cearşaful împăturit în aşa fel ca să fie comod de scos cu ajutorul cronțangului

5. Aranjăm muşamaua tot în același mod

6. În mijlocul materialului din casoletă aranjăm al doilea test de control.

7. Acoperim materialul cu cele trei colțuri (mărgini) ale scutecului, după care se aplică ultimul test și cele două
cronțanguri

8. Se acoperă cu al patrulea colț, se închide casoleta și se deschid orificiile laterale deplasând centura metalică

9. Prindem de mânerul capacului casoletei o etichetă unde se indică:

• Secţia

• Conținutul

• Data

• Semnătura asistentului medical responsabil de pregătirea casoletei

Casoleta se transmite în secţia de autoclavare pentru sterilizare.

21.Pregătirea casoletei pentru sterilizare.

1. Se dezinfectează partea internă a casoletei cu sol. dezinfectantă cu mișcări
circulare din centru spre periferie,inclusiv și capacul, globulele vor fi schimbate la
necesitate.

2. Se aşterne scutecul în casoleta în așa fel ca cele patru colțuri să fie suspendate pe marginea casoletei, după care se
aplică testul de control.

3. Se așează materialul de pansament(fâșii de tifon, globule de bumbac, meșe, ect.).

4. Se aranjează cearşaful împăturit în aşa fel ca să fie comod de scos cu ajutorul

cronțangului

5. Aranjăm muşamaua tot în același mod

6. În mijlocul materialului din casoletă aranjăm al doilea test de control.

7. Acoperim materialul cu cele trei colțuri (mărgini) ale scutecului, după care se
aplică ultimul test și cele două cronțanguri

8. Se acoperă cu al patrulea colț, se închide casoleta și se deschid orificiile laterale

deplasând centura metalică
9. Prindem de mânerul capacului casoletei o etichetă unde se indică:
Secţia, Conținutul, Data, Semnătura asistentului medical responsabil de pregătirea casoletei

10. Casoleta se transmite în secţia de autoclavare pentru sterilizare.

Reguli de lucru cu casoleta sterila

• Igiena personală: Spală-ți întotdeauna mâinile și folosește mănuși sterile.

• Deschiderea responsabilă: Deschide casoleta doar înainte de utilizare.

• Verificarea sterilizării: Verifică data de sterilizare și sigiliul.

• Manipulare cu grijă: Manipulează conținutul cu mănuși sterile, evitând suprafețe nesterile.

• Păstrarea corectă: Păstrează casoleta într-un mediu curat și uscat.

• Închidere imediată: Închide casoleta imediat după utilizare.

• Monitorizarea integrității: Verifică integritatea casoletei și a ambalajului înainte de utilizare.

• Documentare precisă: Completează documentația corespunzătoare.

22.Pregătirea măsuței sterile, tăviței sterile.

Pregătirea măsuței sterile

1. asistentul medical îmbracă echipamentul necesar.

2. îşi spală mâinile cu apă caldă şi săpun, dezinfectează, îmbracă mănușile.

3. cu pensa sterilă se ia o globulă de bumbac din cuva sterilă și se umezește cu soluție dezinfectantă, după care cu ea
se dezinfectează suprafața mesei prin mișcări longitudinale de sus în jos sau din dreapta spre stânga. Deasemenea
se poate utiliza metoda prin mișcări circulare din centru spre extremități, globulele vor fi schimbate la necesitate.

4. după care verifică dacă sunt închise orificiile casoletei sterile şi data sterilizării.

5. indică data şi ora deschiderii casoletei pe etichetă fixată de mânerul capacului casoletei.

6. apoi își schimbăm mănușile cu altele sterile, deschide capacul casoletei sterile

7. cu pensa sterilă asistentul medical îndepărtează primul colț al scutecului din casoletă și se extrage testul de
control și se verifică indicatorul de sterilizare.

8. după care cu pensa sterilă se retrage primul cronțang, iar apoi și cel de-al doilea, pensa deja se plasează în cuva
renală.

9. în continuare manevrele se vor efectua cu cele două cronțanguri începând prin îndepărtarea celor trei colțuri ale
scutecului.

10. după care se fixează muşamaua şi se aranjează pe măsuță sterilă

11. următorul se scoate cearşaful steril care se aranjează pe măsuţă în aşa fel ca să fie 2 straturi duble: un strat dublu
pe măsuţă şi altul deasupra materialului steril.

12. pe măsuţă se aranjează într-o ordine anumită materialele, instrumentele și recipientele cu soluție antiseptică.

13. stratul dublu de la suprafaţă se fixează la margini cu 2 cronţanguri, pentru evitarea desterilizării în procesul
lucrului.

14. se indică data şi timpul pregătirii măsuţei sterile într-un registru precum și pe eticheta care este fixată la măsuță
sterilă
 15. măsuță sterilă poate fi folosită în decurs de 6 ore.

23. Unitatea de terapie intensivă - structura şi amenajarea. Activitatea asistentului medical în unitatea de
terapie intensivă.
Unitățile de terapie intensivă se adresează pacienților cu boli și leziuni severe sau care pun viața în pericol, care necesită
îngrijire constantă, supraveghere atentă de la echipamentele de susținerea vieții și medicamente pentru a asigura funcții
normale ale corpului.

Unitățiile de TI vor fi clasificate în funcție de complexitatea activității în 3 categorii după cum urmează:

1. Unitate TI categoria I (competența bazală)

2. UnitateTI categoria II (competența medie)

3. UnitateTI categoria III (competența extinsă)

Caracteristicele arhitecturale a secției TI:

Secția de reanimare-terapie intensivă este formată din următoarele zone cu elementele sale structurale:

1. zona administrativă,

2. zona curativă,

3. zona tehnică.

Zona tehnică va include:

• depozite pentru aparatură, instrumentar, produse farmaceutice;

• dotări de laborator pentru determinări de urgenţă;

• boxă pentru lenjerie curată;

• spaţiu sanitar pentru prelucrarea şi igienizarea obiectelor de inventar;

• boxă pentru colectarea obiectelor murdare (rufe, deşeuri).

Zona curativă cuprinde compartimentul cu paturi pentru pacienți și laboratorul expres.

Zona administrativă va cuprinde spațiile rezervate personalului medical și auxiliar, spațiile necesare pentru
administrarea secției și spațiile necesare pentru

procesul academic și va fi constitui din:

• birou șef secție

• birou medici

• birou asistenta superioară

• spațiu de odihnă pentru medici

• spațiu de odihnă pentru asistente ( cu duș, viceu (F și M), sistem de alarmă, telefon, mini -bucătărie rapidă);

• vestiare (conform numărului de personal);

• spațiu așteptare pentru aparținatori ;

• spațiu - filtru pentru echiparea vizitatorilor;

24.Medicament - definiție, clasificarea după consistență în forme farmaceutice, tipuri de doze.
Medicamentul este o substanța administrată în scopul de a preveni, ameliora sau vindeca o boală sau simptom, care poate
fi constituit din o singură substanță sau mai multe substanțe cu efect terapeutic.

Clasificare după consistență în forme farmaceutice:

1.solide:

A. pulberi: forme farmaceutice în care substanțele sunt fin divizate;

B. comprimate, tablete: rezultă prin comprimarea pulberilor;

C. drajeurile: comprimate având un înveliș protector;

D. capsule: forme farmaceutice în care substanțele se află sub formă de pulbere într-un înveliș absorbabil;

E. supozitoare (rectal, vaginale, auriculare, bujiuri) forme farmaceutice care conțin un excipient care se topește ușor
la temperatura corpului.

2.semisolide sau moi:

A. unguente, forme farmaceutice ce conțin una sau mai multe

substanțe și care se aplică în general pe piele (creme, paste);

B. cerate;

C. săpunuri medicinale;

D. lichide adezive.

3.lichide :

A. apoase: soluții apoase, extractive, siropuri etc.;

B. alcoolice: tincturi, vinuri medicinale;

C. uleioase;

D. glicerinate;

E. eterice;

F. amestecuri de lichide: hidro-alcoolice, hidro-glicerinate, etc..

4.gazoase:

A. aerosoli;

B. lichide foarte volatile;

C. gaze.

Doza = cantitatea de medicament care se administrează bolnavului pentru a obține efectul terapeutic urmărit.

Doza utilă =cantitatea minimă de medicament la care apare efectul farmacodinamic.

Doza maximă DM = doza limitată în care se poate administra un medicament o dată sau în 24 ore.

Doza terapeutică DT = cantitatea minimă de medicament care poate da efecte dorite.

Doza toxică = cantitatea minimă de medicament care poate da efecte nedorite.

Doza de atac = cantitatea de medicament administrată inițial, necesară obținerii efectului dorit.
Doza de întreținere = doza necesară menținerii efectului dorit; e mai mică decât doza de atac.

25. Reguli generale de administrare a medicamentelor (legate de medicament și tehnica administrării).

Condiții asigurate pentru păstrarea medicamentelor.
Reguli generale de administrare a medicamentelor:

legate de medicament:

• respectarea medicamentului prescris – nu se înlocuiește cu alt medicament cu efect asemănător fără aprobarea
medicului,

• identificarea medicamentului de administrat – se verifică eticheta sau medicamentul însuși (forma de prezentare,
culoare, consistență, miros etc.),

• verificarea calității medicamentului – să nu fie alterat, degradat,

• respectarea dozei prescrise,

• evitarea incompatibilității dintre medicamente – unele asocieri devin ineficace, dăunătoare,

legate de tehnica administrării:

• respectarea căii de

• respectarea orarului și ritmuui de administrare prescris de medic

• respectarea somnului fiziologic al pacientului – orarul de administrare va fi stabilit astfel încât să nu fie necesară
trezirea bolnavului, cu excepția antibioticelor șichimioterapicelor,

• luarea medicamentului în prezența asistentei medicale,

• respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor: pastile, capsule, soluții, picături, injecții, ovule,
supozitoare,

• lămurirea pacientului asupra medicamentelor prescrise – indicații, contraindicații, incompatibilități, efecte

secundare ale medicamentelor,

• anunțarea imediată a greșelilor de administrare – schimbarea medicamentului, nerespectarea dozei, a orarului sau
a căii de administrare se va anunța medicul pentru a se putea interveni și preîntâmpina complicațiile ce ar putea fi
fatale pentru pacient,

• administrarea imediată a medicamentului deschis: soluțiile injectabile vor fi administrate imediat după
deschiderea fiolei deoarece păstrarea lor permite infectarea, scăderea eficacității medicamentului sau chiar
degradarea lui,

• prevenirea infecțiilor intraspitalicești – respectarea măsurilor de asepsie și igienă stabilite pentru fiecare cale de
administrare

• medicamentele nu se lasă la îndemâna pacienților cu probleme psihice, cu tentative de suicid, depresie

Păstrarea medicamentelor:

1.perioada de valabilitate este obligatoriu să fie cunoscută și respectată,

2.condițiile ce trebuie asigurate pentru păstrarea medicamentelor

lumină:

• unele medicamente își modifică caracteristicile în prezența luminii;

• trebuie păstrate în recipiente de culoare închisă și/ sau învelite într-un material protector;
 • pe ambalaj scrie ,,ferit de lumină”; ex.: adrenalina.

umiditate:

• unele medicamente își modifică caracteristicile în condiții de

umiditate;

• se păstrează în recipiente etanș, în loc uscat, împreună cu

materiale deshidratante; ex.: în general comprimatele, pulberile.

temperatură, unele medicamente se păstrează:

• la rece: 2-8 0 C;

• în loc răcoros: 9-15 0 C;

• temperatura camerei: 18-25 0 C;

• la cald, căldură: 30-40 0 C;

• la o temperatură bine precizată;

3.condiții speciale

Ä se prepară la nevoie – se prepară în cantități mici;

26.Administrarea medicamentelor pe tegumente (administrare locală/topică).

Administrea medicamentelor pe cale externă are ca scop: de a acţiona local asupra pielii, mucoasei sau suprafeţii plăgii.
Se aplică unguente, soluţii acoolice, prafuri, paste sub formă de aerosoli, emplastre. Aplicarea medicamentelor se va face
numai pe o piele curată cu instrumente sterile şi cu mâinile bine prelucrate.

Avantajele administrării medicamentelor pe cale externă:

• simplitatea aplicării

• accesibilitatea

• acţiunea nemijlocită asupra regiunii afectate în cazul bolilor de piele

Pentru administrarea externă a substanţelor medicamentoase se folosesc următoarele metode:

1. Frecţionarea – administrarea prin piele a substanţelor medicamentoase sub formă de lichide sau unguente. Frecţionarea
se efectuează pe sectoarele unde pielea este mai subţire şi nu este acoperită cu păr. Cantitatea necesară de unguent sau
lichide se aplică pe piele prin mişcări circulare până când pielea devine uscată.Contraindicaţii: în caz de inflamaţie a pielii
(dermatită, exemă).

2. Badijonarea – se efectuează cu tampoane de vată, montate pe port tampon, îmbibate cu soluţie medicamentoasă lichidă
sau tampoane mânuite cu ajutorul penselor. Tampoanele se imbibă prin turnarea soluţiei din borcan. Tamponul nu se
scufundă niciodată în borcanul cu soluţie medicamentoasă. El nu se utilizeă de mai multe ori, ci se arde după
întrebuinţare. Badijonarea este o metodă de aplicare a medicamentelor în bolile de piele. Tamponul înmuiat în soluţie
medicamentoasă se aplică pe pielea bolnavului prin mişcări uşoare longitudinale.

3. Emplastrul – este un preparat farmaceutic dens şi lipicios întins pe o bucată de tifon impermiabil. Preparutul conţine
substante active. Aplicarea emplastrului se va face pe pielea degresată cu alcool etilic. Emplastrul se taie cu foarfecele de
dimensiuni necesare şi se aplică pe piele. Acesta se desprinde atent, începând de la o margine.

4. Pudrarea – constă în presarea unui medicament sub formă de pulbere pe suprafaţa pieli. Un tampon curat cu vată se
îmbibă în pudră şi se aplică pe locul afectat al pielii. Pudrele absorb excesul de grăsimi de pe suprafaţa tegumentelor,
usucă şi răcoresc pielea.
5. Băile medicinale – au efect dezinfectant, calmant, antipruriginos asupra tegumentelor. Băile medicinale pot fi: parţiale
sau complete. Temperatura lor va fi apropiată de temperatura corpului. În funcţie de scopul urmărit se pot prepara soluţii
slabe de permanganat de potasiu, infuzii din plante.

27. Administrarea medicamentelor pe mucoase (inhalații, spray, instilații oftalmice, nazale, auriculare).
Inhalaţii – de aerosoli se indică bolnavilor pentru ameliorarea permiabilităţii mucoasei bronşice, căilor respiratorii.
Acestea exercită o acţiune directă asupra procesului patologic din plămâni, nimereşte în focarul lezat în stare neschimbată
evitând ficatul.

Instilaţia picăturilor în ochi :

1. pentru a instila picăturile în sacul conjunctival este nevoie de următorul utilaj: pipete sterile, tampoane de vată
sterile, soluţie medicamentoasă, tăviţă renală

2. asistentul medical îşi dezinfectează mâinile, pacientul se aşează pe scaun cu capul aplecat pespate

3. se deschide fanta palpebrală, deprimând uşor pleoapa inferioară cu policele mânii stângi, bolnavul priveşte în sus

4. capătul pipetei nu trebuie să atingă genele bolnavului, se picură pe partea inferioară a fundului de sac
conjunctival una-două picături

5. se solicită bolnavul să mişte globul ocular

6. se şterge picătura de medicament sau lacrima care se scurge, cu un tampon steril ce se aruncă în tava renală

Instilaţia picăturilor în nas

1. instilaţia nazală este picurarea unor soluţii medicamentoase pe mucoasa nazală

2. utilajul necesar: pipetă sterilă, tăviţa renală, tampoane de vată, soluţie medicamentoasă

3. înainte de picurare miaturile nazale se vor curăţa de cruste înmuiate în prealabil cu vazelină

4. bolnavul este aşezat pe scaun, capul bolnavului va fi aplecat pe spate şi puțin întors pe o parte, în direcţia opusă
celei de administrare a medicamentului

5. se întroduce vârful pipetei în vestibulul fosei nazale fără a atinge pereţii ei, se lasă să cadă numărul de picături
prescrise de medic

6. se anunţă bolnavul să rămână în acestă poziţie 30-40 sec.

Instilaţia picăturilor în urechi

1. pentru a instala picăturile în urechi avem nevoie de următorul utilaj: pipetă sterilă, tăviţa renală, tampoane de
vată, soluţie medicamentoasă

2. asistentul medical îşi dezinfectează mâinele

3. picăturile se încălzesc până la temperatura corpului, dacă ele sunt reci irită labirintul şi provoacă uneori
disconfort (greaţă, vomă, vertij)

4. pentru a introduce picăturile în urechi bolnavul este aşezat pe scaun, cu capul aplecat înspre partea sănătoasă

5. dacă poziţia bolnavului este culcată, atunci el va fi întors pe o parte în aşa fel, încât urechea în care se picură să fie
accesibilă

6. cu mâna stângă pavilionul urechii se trage uşor înapoi şi în sus, iar cu mâna dreaptă se ţine pipeta, se numără
picăturile necesare, ele se instilează în urechi de 2-3 ori în zi
 28. Injecție sigură - definiție, riscurile asociate cu nerespectarea practicilor de siguranță a injecților. Conduita
în caz de accident la locul de muncă.
Injecţia sigură, este manipularea medicală care nu dăunează pacientului, nu expune lucrătorul medical la riscuri evitabile
şi nu generează deşeuri periculoase.

Nerespectarea standardelor de securitate în efectuarea manoperelor medicale invazive cum ar fi deficienţele în sterilizarea
echipamentului de uz multiplu, utilizarea repetată a echipamentului de uz unic, neglijarea tehnicilor aseptice, precum şi
practicile periculoase de înlăturare a deşeurilor ascuţite generează riscuri de răspândire a agenţilor patogeni cu transmisie
prin sânge de la pacient la pacient, de la pacient la lucrătorul medical, mai rar de la lucrătorul medical la pacient. Este
estimat că practicile nesigure în aplicarea injecţiilor cauzează anual la nivel global de la 8 până la 16 milioane cazuri de
infecţie cu virusul hepatitei virale B, de la 2,3 până la 4,7 milioane cazuri de infecţie cu virusul hepatitei virale C, de la
80.000 până la 160.000 cazuri de infecţie cu virusul imunodeficienţei umane (HIV).

În scopul ameliorării situaţiei privind securitatea injecţiilor şi gestionarea DRAM, inclusiv înlăturarea lor inofensivă de
către Ministerul Sănătăţii şi Serviciul sanitaro-epidemiologic de stat au fost întreprinse unele măsuri concrete şi emise un
set de documente directive şi normative în care au fost specificate măsuri concrete şi adecvate privind securitatea
injecţiilor si gestionarea deşeurilor medicale, fiind aprobate planuri de acţiuni. Însă masurile trasate se realizează lent.
Până în prezent satisfac cerinţelor securităţii injecţiilor doar procedurile de administrare a vaccinurilor (sunt efectuate cu
seringi de unică folosinţă cu mecanism de auto- blocare, plasate îndată după utilizare şi temporar stocate în cutii de
siguranţă şi sunt supuse incinerării împreună cu aceste cutii). Seringile de uz unic ordinare, folosite în scop diagnostic şi
curativ, după utilizare se supun dezinfecţiei (preponderent în soluţii cu clor) care nu garantează dezinfecţia lor datorită
nerespectărilor concentraţiei soluţiilor, greutăţii specifice a seringilor cu ace mai joase decât a soluţiei, neasigurând
contactul obiectului cu dezinfectantul. În unele IMS după dezinfectare seringile se demontează şi se predau pentru
prelucrare tehnică cu obţinerea altor obiecte din plastic. Modalităţile menţionate de înlăturare a seringilor utilizate în scop
diagnostic şi curativ se realizează prin efectuarea manoperelor multiple, în care riscul infectării personalului medical prin
înţepării cu acul este extrem de înalt, iar calitatea dezinfectării nu poate fi garantată. Persistă riscul infectării unor grupe de
populaţie prin intermediul seringilor şi acelor aruncate la gunoi. Astfel, practica injecţiilor inofensive, inclusiv nimicirea
sigură a echipamentului injectabil rămâne una din problemele de importanţă majoră a sănătăţii publice în Republica
Moldova.

29.Regulile de păstrare, evidenţă şi eliberare a preparatelor stupefiante, toxice şi psihotrope.

• Accesul Restrâns: Accesul la spațiile de depozitare trebuie permis doar personalului autorizat.

• Evidență Documentată: Menținerea unei evidențe scrise riguroase pentru fiecare tranzacție sau manipulare a
substanțelor în cauză.

• Inventare Periodice: Efectuarea inventarului substanțelor la intervale regulate, asigurând concordanța cu

documentele de evidență.

• Prescripții Obligatorii: Eliberarea substanțelor se face exclusiv pe baza prescripțiilor medicale valide.

• Monitorizare Consum: Înregistrarea detaliată a consumului pentru prevenirea utilizărilor neautorizate.

• Transport Sigur: Asigurarea că transportul substanțelor respectă standardele de securitate stabilite.

• Raportare Immediată: Obligația de a raporta imediat autorităților orice tranzacție suspectă sau pierdere
neautorizată.

• Validarea Autorizațiilor:Verificarea regulată a validității autorizațiilor personalului implicat în manipularea

substanțelor.

Instruire Personal Obligatorie: Asigurarea instruirii corespunzătoare a personalului în ceea ce privește regulile și
procedurile specifice.

Eliminare Conform Normelor: Eliminarea substanțelor expirate sau neutilizate în conformitate cu normele și
reglementările legale în vigoare.
 30. Administrarea parenterală a medicamentelor – definiție, avantajele, dezavantajele administrării
parenterale.
Administrarea parenterala - este administrarea substanțelor medicamentoase cu ajutorul injecțiilor, evitând tubul
digestiv, prin urmare medicamentele nu se distrug sub acțiunea fermenților digestivi.

Avantaje

• Absorbția ușoară, efectul se instalează rapid;

• Dozajul este precis, absorbția nefiind în funcție de condițiile specifice din tubul digestiv;

• Medicamentele sensibile la acțiunea sucurilor digestive, nu sunt alterate sau modificate în stomac sau intestin;

• Se pot introduce medicamente și în caz de intoleranță digestivă;

• Se administrează în tulburări de deglutiție;

• Când calea enterală este contraindicată;

• În caz de hemoragii sau intervenții pe tubul digestiv;

• La bolnavii inconștienți.

Dezavantaje

• Administrare traumatizantă;

• Necesită o tehnică specială, instrumentar special, condiții de asepsie,

• personal calificat, e neplăcută pentru bolnav;

• Pot să apară infecții, noduli, accidente de incompatibilitate de obicei mai grave decât în cazul căi per os;

• Dificultate de a repeta injecția în același loc.

31.Montarea seringii, aspirarea soluţiilor din fiolă și din flacon.

Montarea seringii

• avem nevoie de seringă, mănuși, tavă sterilă, tavă pentru deșeuri;

• alegem seringa de volumul necesar;

• verificăm integritatea ambalajului seringii, termenul de valabilitate al sterilității;

• deschidem ambalajul seringii din partea pistonului;

• adaptăm acul la seringă în interiorul ambalajului;

• seringa montată se plasează pe tăvița sterilă.

Aspirarea soluției din fiolă

1.Prin lovire ușoară sau scuturare se eliberează soluţia din gâtul fiolei.

2.Cu un tampon de vată îmbibat cu alcool se va dezinfecta partea îngustă a fiolei.

3.Cu pila sterilă se fac câteva incizii scurte pe porţiunea îngustă a fiolei

(dacă aceasta nu are marcaj – linie la gâtul fiolei).

4.Cu un tampon de vată îmbibat cu alcool 70° se rupe gâtul fiolei.

5.Se aspiră soluția din fiolă, seringa fiind deja montată (fie în ambalajul ei

sau de pe tăviţa sterilă).

6.În mâna nedominantă se fixează fiola.

7.Se introduce acul seringii în fiolă şi se aspirămedicamentul în felul următor:

a)Fiola se ţine între degetul arătător şi mijlociu a mânii nedominante mai aproape

de mijlocul ei, întoarsă invers;

b)Degetul mare şi inelar al mâniinedominante fixează seringa introdusă înfiolă;

c)Cu mâna dominantă se fixează mânerul de la piston şi se încarcă seringa prin aspirare;

8.Asistenta medicală va fi atentă ca acul să se afle permanent în soluţie;

9.Se aruncă fiola goală la deșeuri;

10. Se schimbă acul cu cel pentru injecţia respectivă;

11.Se fixează acul de amboul seringii în aşa mod ca bizoul acului să se afle în drept cu gradaţiile de pe cilindrul seringii;

12.Se evacuează bulele de aer din seringă apăsând pistonul;

13.Se va instala seringa încărcată pe tava sterilă sub stratul 2 al scutecului steril, pentru a menţine sterilitatea în timpul
transportării în salon.

14.Dacă pacientul este deja invitat în sala de tratamente, se administrează injecţia imediat, fără a plasa seringa pe tăviţa
sterilă.

Aspirarea soluției din flacon

1.Cu un tampon steril de vată îmbibată cu alcool se dezinfectează suprafaţa capacului de metal.

2.Cu pensa sterilă se scoate mijlocul capacului de metal. Se aruncă la resturi. Pensa se păstrează în sol. dezinfectantă în
vas aparte.

3.Cu alt tampon de vată la fel se dezinfectează suprafaţa de cauciuc a capacului.Se introduce acul special pentru aspirare.

4.Se ţine flaconul în mâna nedominată;

5.Cu mâna dominantă se aspiră soluţia medicamentoasă;

6.Dacă medicamentul în flacon este sub formă de pulbere mai întâi se va dizolva. În seringa montată se aspiră cantitatea
necesară de dizolvant. Se introduce cu alt ac dizolvantul din seringă în flaconul respectiv. Se desprinde seringa, se agită
soluţia cu acul rămas în flacon. Apoi tot prin acest ac se aspiră doza respectivă înseringă.

7.Flaconul gol se aruncă la deșeuri. Acul de la flacon se supune dezinfectării și nu se mai utilizează.

8.Se fixează acul pentru injecţia respectivă. Seringa încărcată se va plasa pe tava sterilă sub stratul 2 al scutecului.

9.După administrarea injecţiei se reorganizează locul de lucru.

32. Administrarea intradermică a medicamentelor - definiție, scop, locuri de administrare, materiale necesare,
pregătirea pacientului, tehnica efectuării, incidente/accidente.
Definiție = introducerea soluției medicamentoase în derm.

Scop:

• diagnostic
explorator - intradermoreacția la tuberculină.

• terapeutic

anesteziant - infiltrația dermică cu novocaină, adrenalină.

• desensibilizarea în afecțiuni alergice

Locul de administrare: fața antero-intenă a antebrațului

Materiale necesare: materiale pentru administrarea parenterală + ace fine, cu vârful tăiat scurt.

Pregătirea pacientului:

• psihologică

explicarea necesității administrării medicamentului.

• fizică

poziție decubit dorsal sau șezând cu mâna în extensie.

Tehnica efectuării

1. după tehnica generală a administrării parenterale +;

2. se întinde și se imobilizează tegumentul cu policele și indexul sau degetul mediu al mâinii stângi;

3. se introduce vârful acului în grosimea tegumentului tangențial pe suprafața pielii, cu bizoul în sus, până dispare
complet orificiul;

4. se injectează lent lichidul din seringă;

5. trebuie să apară o papulă (aspect de coajă de portocală), se retrage brusc acul fără a tampona locul injecției.

Incidente/accidente

• revărsarea lichidului în afară;

• tumefacție fără apariția papulei (acul a pătruns prea mult);

• lipotimie;

• șoc la testarea alergenilor

• necroză.

33. Administrarea subcutanată a medicamentelor - definiție, scop, locuri de administrare, materiale necesare,
pregătirea pacientului, tehnica efectuării, incidente/accidente.
Definiție = introducerea soluției medicamentoase în țesutul conjunctiv subcutanat.

Scop: terapeutic - administrarea de soluții cristaline sau perfuzarea pentru hidratare.

Locuri de administrare

• fața externă a brațului;

• fața supero-extemă a coapsei;

• regiunea supra și subspinoasă a omoplatului, regiunea subclaviculară;

• flancurile peretelui abdominal, regiunea deltoidiană;

 • fosele iliace, regiunea pectorală.

Materiale necesare administrării parenterale + ace cu diametru 6/10,7/10,8/10.

Pregătirea pacientului

• psihologică

explicarea necesității administrării medicamentului.

• fizică

pacientul se așează în poziție relaxată.

Tehnica efectuării

1. după tehnica generală a administrării parenterale +;

2. se cutează cu policele și indexul mâinii o porțiune de tegument, prin axul de

45° cu tegumentul, fixând-o și ridicând-o

3. se pătrunde cu acul longitudinal 2 cm, acul formează un unghi cu

tegumentul;

4. se verifică dacă acul nu a ajuns într-un vas sanguin, se injectează lent substanța;

5. se retrage brusc acul, se tamponează locul, spălare pe mâini;

6. se vor alterna locurile de administrare;

Incidente / accidente

• lezarea unei terminații nervoase (durere);

• ruperea acului;

• hematom;

• abces;

• embolii;

• necroze.

34. Administrarea intramusculară a medicamentelor - definiție, scop, locuri de administrare, materiale

necesare, pregătirea pacientului, tehnica efectuării, incidente/accidente.
Definiție = introducerea soluției medicamentoase într-un mușchi.

Scopul: terapeutic - administrarea de soluții izotonice, uleioase, substanțe coloidale.

Materiale pentru administrare parenterale + ace intramusculare lungi de: 40, 50,

60, 70 mm, cu diametru 7/10, 8/10, bizou lung.

Pregătirea pacientului

• Psihologică explicarea necesității administrării medicamentului.

• fizică așezarea în decubit ventral (mai rar lateral), decubit lateral, șezând.

Tehnica efectuării
 1. după tehnica generală a administrării parenterale + se invită pacientul să-și relaxeze musculatura;

2. prin palpare se determină grosimea mușchiului pentru a putea aprecia adâncimea introducerii acului se întinde
tegumentul între policele și indexul sau mediul mâinii stângi;

3. se înțeapă perpendicular pielea și se introduce acul 4-5 cm;

4. se aspiră;

5. se injectează lent lichidul;

6. după injectare se scoate acul brusc;

7. se masează locul cu un tampon cu alcool.

Incidente/accidente

 necroze locale;

 abcese, infecții cu anaerobi;

 atingerea nervului sciatic - durere intensă;

 paralizie - prin lezarea nervului sciatic;

 hematom, embolie;

 ruperea acului.

35.Particularitățile de administrare a soluțiilor uleioase.

Solutiile uleioase se pot administra numai intramuscular deoarece dau accidente grave (embolii uleioase) iar la nivel
intradermic sau subcutanat nu se resorb si pot da nastere la flegmoane.

36. Administrarea intravenoasă a medicamentelor - definiție, scop, locuri de administrare, materiale necesare,
pregătirea pacientului, tehnica efectuării, incidente/accidente.
materiale necesare, pregătirea pacientului, tehnica efectuării, incidente/accidente.

Definiție = introducerea soluției medicamentoase direct în circulația sanguină prin puncționarea unei vene.

Scop: diagnostic;

terapeutic.

Locuri de administrare

• vena cefalică, vena bazilică, vena mediană, venele de pe fața dorsală a mâinii, venele subclaviculare, venele
supraclaviculare;

• venele femurale, venele maleolare interne; venele jugulare și epicraniene, vena jugulară internă, vena jugulară
externă,

• rețeaua venoasă dorsală a piciorului, venele safene (mare și mică).

Materiale pentru administrări parenterale + 2-3 ace de 25 mm diametru, de 6/10,

7/10, cu bizou scurt, seringi 10-20 ml, garou, pernuță.

Pregătirea pacientului

• psihologică

explicarea necesității administrării medicamentului.

 • fizică

așezarea pacientului în decubit dorsal.

Tehnica efectuării

1. se spală mâinile;

2. se îmbracă mănușile;

3. se poziționează brațul pacientului;

4. se cerecetează vena de puncționat luând în calcul principiul progresiei centripete la schimbarea locurilor
de puncționare;

5. se aplică garoul (nu se menține mai mult de 1-3 minute) și se dezinfectează larg zona de puncționare;

6. cu mâna nedominantă se exercită o presiune ușoară asupra pielii pentru a stabiliza vena cercetată;

7. se introduce acul cu vârful orientat în sus și se puncționează vena;

8. se desface garoul încet;

9. se injectează soluția lent;

10. se verifică periodic prin aspirare poziția acului în venă;

11. se scoate acul cu seringa brusc, apăsând tamponul cu alcool.

37.Prelevarea probelor de sânge pentru examinări de laborator.

Pregătirea pacientului:
 Psihologică:
a. se anunţă cu 24 de ore înainte pentru analizele care vor fi recoltate a jeun (dimineața, pe nemâncate);
b. uneori se poate impune un regim dietetic, repaos la pat, medicaţie specială;
c. se explică necesitatea tehnicii de recoltare;
d. se instruieşte pacientul privind comportamentul acestuia din timpul recoltării;
e. se solicit colaborarea și se obține consimțământul.
Pregătirea pacientului:
 Fizică:
2. se îndepărtează haina de pe regiunea aleasă pentru puncție;
3. se așază pacientul cu brațul în extensie, sprijinit pe o pernă;
4. în situațiile în care recoltarea nu poate fi efectuată în poziție șezândă (pacient imobilizat, anxios, cu stare general
alterată, etc), pacientul este poziționat în decubit dorsal;
5. stabilirea locului puncției venoase;
6. se examinează calitatea și starea vaselor de la plica cotului;
7. se stabileşte locul de execuţie al puncţiei venoase.
Recoltarea sângelui venos cu seringa:
 Materiale necesare:
a. seringă sterilă de 10,0 -20,0 ml
b. globule de bumbac sterile
c. alcool 700
d. taviţe sterile şi nesterile, pense
e. eprubete sterile şi nesterile
f. suport pentru eprubete
g. garou
h. perniţă din mușama
i. scutec.

 Recoltarea sângelui venos cu seringa:

 1. asistenta medicală se spală şi se dezinfectează pe mâini;

2. îmbracă mănuşile de protecţie;

3. se aplică garoul la 5-8 cm deasupra locului puncției;

4. se examinează calitatea venelor și se palpează locul puncţiei;

5. dacă venele nu sunt vizibile și nici nu se simt la palpare, rugați pacientul să închidă și să deschidă pumnul de mai
multe ori;

6. aplicarea garoului pentru alegerea preliminară a venei nu trebuie să depaseașcă 1 minut;

7. se dezinfectează cu o globulă cu alcool prin mișcare circulară de la centru spre exterior;

8. se cere bolnavului să închidă și să deschidă pumnul de câteva ori şi să rămână cu el închis;

9. se fixează vena cu degetul mare sau cu indexul poziționat la 2.5-5.0 cm de locul puncției;

10. se puncţionează vena la un unghi de inserție de aproximativ 10-30 grade în condiţii de asepsie perfectă, pe direcţia
axului longitudinal;

11. se introduce acul steril, trebuie sa aibă un calibru adecvat cantității de sânge necesar;

12. la apariţia sângelui în seringă se aspiră sângele, fără înlăturarea garoului;

13. se dezlegă garoul, se aplică tamponul şi se retrage brusc acul;

14. se îndepărtează acul, sângele recoltat se prelinge pe peretele eprubetei încet pentru a nu distruge eritrocitele.

 Recoltarea sângelui venos cu sistemul vacutainer:

Sistemul Vacutainer reprezintă o metoda de recoltare de sânge pentru analize de laborator care asigura confortul
pacientului, calitatea probei recoltate si securitatea personalului medical.
 Materiale necesare:
a. ac de puncție cu infiletare;
b. tub holter (la care se atașează acul de puncție – un tub de material plastic care prezintă, la partea
superioară, amboul la care se atașează acul de puncție prin infiletare, iar la partea inferioară două aripioare);
c. vacutainere cu dopuri de diverse culori în funcție de analiză;
d. globule de bumbac;
e. alcool 700;
f. tăviță renală;
g. garou;
h. emplastru.
2. TEHNICA
1. Asistenta se spală şi se dezinfectează pe mâini. Îmbracă mănuşile de protecţie.
2. Îndepartează capacul acului dublu
3. (Obligatoriu desigilarea acului se face în prezenţa pacientului) care se ataşează prin înfiletare la tubul
holder.
4. Se aplică garoul la 5-8 cm deasupra locului puncției. Se palpează locul puncţiei. Aplicarea garoului pentru
alegerea preliminară a venei nu trebuie să depăşească 1 minut.
5. Se dezinfectează cu tampon alcoolizat zona aleasă de la centru spre exterior. Se cere bolnavului să închidă
şi să deschidă pumnul de câteva ori şi să rămână cu el închis.
6. Se ancorează vena cu degetul mare sau cu indexul poziţionat la 2.5-5.0 cm de locul puncţiei. Se punctează
vena la un unghi de inserţie de aproximativ 30 grade în condiţii de asepsie perfectă, pe direcţia axului
longitudinal, împingând acul înfiletat pe holder 1-1,5 cm în lumenul venei.
 7. Recoltarea sângelui se face prin împingerea tubului în holder în aşa fel încât diafragma gumată a dopului să fie
străpunsă.
8. După ce începe să curgă sângele în vacutainer, se cere pacientului să desfacă pumnul.
9. Sângele este atras de vacuumul din vacutainer și curge cu viteză proprie.
10. Se mai introduce un Vacutainer prin mişcare de împingere-rotaţie, dacă este necesar. Când se introduce ultimul
vacutainer şi începe să fie umplut cu sânge, se desface garoul. După recoltare tubul se înclină sau se răstoarnă pentru
omogenizarea cu aditivul.Atenţie! Nu se agita tuburile deoarece sângele poate hemoliza.
11. Se introduc câte vacutainere sunt necesare, în ordinea stabilită.
12. Se aplică o globulă de bumbac cu alcool la locul puncţiei şi se retrage brusc acul.
13. Se menţine tamponul cca. 5 minute fără a îndoi braţul. 13. Se etichetează tuburile şi se trimit la laborator.

38. Administrarea medicamentelor prin perfuzia intravenoasă - definiție, scop, locuri de administrare,
materiale necesare, pregătirea pacientului, incidente/accidente.
 Definiție Perfuzia intravenoasa-introducerea pe cale parenterală, picătură cu picătură a unor substanțe
medicamentoase sau nutriționale pentru reechilibrarea hidroelectrolitică și volemică a organismului.
 Scopul:administrarea de fluide ,administrarea medicamentelor ,singelui ,hidratarea și liberalizarea organismului.
 Locul de administrare:venele de pe fata dorsala a mîinii venele de la plica cotului (bazilica ,cefalica).
 Materiale necesare: soluție perfuzabilă, soluții medicamentoase prescrise pentru perfuzie, sistem de perfuzie,
seringi, branule de dimensiuni diferite, garou, globule de bumbac îmbibate în alcool, meșe din tifon, pensă, scutec
steril, tavă sterilă, tavă pentru deșeuri, mănuși, stativ, emplastru.
 Pregătirea pacientului:

psihologică

1. Se explică necesitatea tehnicii;

2. Se obține consimțământul și colaborarea

Fizica :

1. Se verifică locurile de elecție, evitând zonele cu echimoze, pilozitate accentuată sau cu semne de infecție;
2. Se stabilește locul pentru puncție;
3. Se poziționează pacientul în funcție de locul ales este așezat pe pat, în decubit dorsal, confortabil, cu
antebrațul în extensie și pronație;
 Incidente/accidente:
1. Tromboze;
2. .Reacții alergice;
3. .Hematom;
4. Flebite (roşeață la locul de inserţie şi de-a lungul venei, durere, edem, scleroză venei, uneori febră).
39.Montarea sistemei pentru perfuzie, tehnica efectuării perfuziei intravenoase.

Montarea sistemei pentru perfuzie:

1. Se spală mâinile și se îmbracă mănuși de unică folosință;

2. Se verifică prescripția medicală;
3. Se adaptează tubulatura principală la punga cu soluție sterilă;
4. Se clampează tubul perfuzorului;
5. Se umple camera picurătorului la jumătate;
6. Se deschide prestubul/clema pentru a elimina aerul din linia de perfuzat;
7. Se clampează apoi tubul principal al perfuzorului și se acoperă steril;
8. Se datează tubulatura principală și se schimbă la fiecare 24 h. Dacă perfuzia durează mai multe zile.

Tehnica efectuării perfuziei intravenoase

1. Se spală mâinile;
2. Se îmbracă mănuși sterile;
3. Se asează brațul pacientului;
 4. Se cerecetează vena de puncționat luând în calcul principiul progresiei centripete la schimbarea locurilor
de puncționare;
5. Se aplică garoul (nu se menține mai mult de 3 minute) și se dezinfectează largzona de puncționare;
6. Cu mâna nedominantă se exercită o presiune ușoară asupra pielii pentru a stabiliza vena cercetată;
7. Se introduce cateterul/branula cu vârful mandrenului orientat în sus și se puncționează vena;
8. Se opreșe înaintarea acului în momentul în care pe ac vine sânge;
9. Se fixează cu tamponul cateterul în timp ce se retrage mandrenul;
10. Se desface garoul;
11. Se aruncă mandrenul în recipientul special;
12. Se adaptează amboul perfuzorului la branulă;
13. Se deschide tubul perfuzorului;
14. Se fixează cateterul/ branula cu un pansament oclusiv steril, incluzând racordul terminal;
15. Se adaptează numărul de picături la prescripția medicală după formule standard;
16. Stabilirea numărului de picături de soluție pe minut se poate face după următoarele formule:
a. Număr de picături/ minut = volumul total/ timpul în minute x3;
b. Număr de picături/ minut = volumul total al soluției (în ml) x picături/ ml sau durata perfuziei (în
minute).
17. Se reorganizează locul de muncă;
18. Se îndepărtează mănușile, se spală mâinile;
19. Se notează procedura (nume, dată, ora administrării, tipul soluției, doza).
40.Montarea branulei. Menținerea și îngrijirea liniilor venoase.
41. Determinarea nivelului de glucoză în sânge cu glucometrul - definiție, scop, materiale necesare, pregătirea
pacientului, incidente
 Definiție:Determinarea nivelului de glucoză în sânge cu glucometrul- este o procedură prin care se măsoară
concentrația de glucoză în sânge folosind un dispozitiv portabil numit glucometru.
 Scopul :principal al acestei proceduri este de a evalua nivelul de glucoză în sânge .
 Materiale necesare:
1. glucometru
2. tester;
3. dispozitiv de înțepare;
4. soluție de control;
5. mănuși;
6. comprese sterile;
7. paduri dezinfectante non-alcoolice; plasture post-injecție.
 Pregătirea pacientului:
1. Se explică necesitatea efectuării proceduri;
2. Se obţine consimţământul pacientului. Se explică procedurapacientului pentru a-i reduce anxietatea şi a ne
asigura decooperarea sa;
3. Se asigură intimitatea pacientului dacă este cazul, se poziţionează pacientul pentru a-i fi cât mai comod;
4. Mâinile pacientului trebuie să fie spălate cu apă călda şi săpun iar apoi să fie şterse şi uscate;
 Accidente/ incidente:
1. Introducerea prea profundă a acului poate duce la lezarea unui nerv;
2. Infecţii locale, în cazul nerespectării regulilor de lucru aseptic;
3. Înţeparea unui vas sanguin;
4. Înţeparea unui nerv – apare durere vie, intensă, ce iradiază de-a lungul nervului;
5. Hematomul postinjecţional;
6. Ruperea acului;
7. Flegmonul postinjecţional datorită unor defecte de asepsie.
42.Determinarea glicemiei cu glucometrul.
1. Asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează; Își pune mânușile de unică folosință;
2. Înainte de a preleva o probă de sânge din pulpa degetului, locul prelevării trebuie sa fie uscat, curat și
cald;
3. Dacă este necesar, pentru dilatarea capilarelor, se pot aplica comprese calde, umede timp de 10 minute,
sau se lasă brațul în jos pentru favorizarea circulației sângelui;
4. Se scoate o bandeleta de test din folie și se montează la glucometru, introducându-se cu partea cu linii
negre în fanta aparatului;
5. Glucometrul va porni automat, apărând mesajul “aplicați picătura” sau o picătură care să indice acest
lucru; În acest moment aparatul este gata pentru aplicarea sângelui pe capătul barletei test;
6. Se utilizează dispozitivul de înțepare al glucometrului sau acul steril (se puncționează locul dintr-o
singură mișcare scurtă și rapidă) pentru a obține o picătură de sânge din pulpa degetului;
7. Nu se stoarce locul înțepării;
8. Se atinge picătura de sânge de zona albă din capătul bandeletei de test, asigurându-ne că este o cantitate
suficientă de sânge, apoi se așteaptă câteva secunde până aparatul afișează rezultatul;
9. Sângele va fi absorbit în bandeletă şi aparatul începe testarea;
10. Pe ecranul de afișaj se vede numărătoarea inversă;
11. Se aplică o a doua picătura de sânge pe bandeletă la cel mult 30 secunde de la prima aplicare;
12. Dacă nici acum nu începe numărătoarea inversă şi au trecut mai mult de 30 secunde, se aruncă bandeleta
de test, se opreşte glucometrul, se încearcă din nou cu o nouă bandeletă;
13. Rezultatul testării glicemiei apare pe ecranul de afişaj şi este stocat în memoria glucometrului. Se notează
rezultatul afișat, data și ora;
14. După recoltare se aplică un tampon cu alcool menținând compresie pe locul puncționării până când se
oprește sângerarea;
15. Glucometrul se oprește automat, după ce este scoasă bandeleta de test din fanta dispozitivului.
43. Observarea comportamentului pacientului - starea de conştienţă, expresia feței, poziţia, pofta de mâncare,
somnul.
 Starea de conștiința : Asistenta medicală se va orienta în primul rând dacă pacientul îşi păstrează
conştienţa, dacă este obnubilat sau inconştient. Dezorientarea în timp şi în spaţiu, iluziile şi halucinaţiile
 pacientului pot fi observate prima dată de asistentăObnubilaţia - când pacientul sesizează numai parţial
evenimentele din anturajul lui.
1. Apatia - stare de dezinteres faţă de mediu şi faţă de persoana proprie.
2. Somnolenţa - necesitatea de adormi timp îndelungat. Pacientul se trezeşte uşor, dar adoarme
imediat.
3. Stupoarea - o formă mai înaintată de tulburare de conştiinţă, când pacientul se află în stare de
imobilitate şi de insensibilitate, poate fi trezit dar nu răspunde la întrebări.
4. Sopor - dacă pacientul poate fi trezit numai cu excitaţii foarte puternice;
5. Comă - când pacientul nu mai poate fi trezit şi nu mai reacţionează nici la excitaţii puternice.
Expresia feţei poate exprima: gradul de inteligenţă a
 bolnavului, precum şi anumite stări ca:
durere,
 spaimă,
 agitaţie,
 depresie,
 bucurie
 indiferenţă
 oboseală etc.
Poziţia bolnavului în pat:
1. Activa-sugerează faptul că pacientul se poate mișca singur și nu are nevoie de ajutor.
2. Pasiva-indică o lipsă de forță fizică, în acest caz pacientul având nevoie de ajutor pentru mișcare
și schimbarea poziției.
3. Forțată-bolnavul are o poziţie neobişnuită, impusă de boală sau de necesitatea efectuării unui
tratament.
 Pofta de mâncare-asistenta va căuta să afle dacă lipsa apetitului este generală sau pacientul are anumite alimente
preferate, sau dacă refuzarea unor anumite categorii de alimente se datorează fricii întemeiate sau neîntemeiate de a
mânca.
 Somnul
1. Somnul pacientului trebuie urmărit atât cantitativ, cât şi calitativ, precum şi din punct de vedere a
orarului.
2. Pentru stabilirea duratei somnului este necesar să se adune numărul orelor dormite ziua și noaptea.
3. Dacă pacientul doarme ziua, se vor observa orele când doarme, înainte sau după alimentaţie, în orele de
dimineaţă sau după masă etc.

44. Observarea manifestărilor patologice - aspectul tegumentelor şi mucoaselor vizibile, transpirația, edemele,
durerea, mișcările involuntare.
 Culoarea tegumentelor
1. Paloarea sau paliditatea reprezintă dispariția nuanței rozate normale a tegumentelor și mucoaselor care capătă o
culoare deschisă. Poate fi generalizată sau localizată.
2. Cianoza se manifestă prin culoarea violacee a tegumentelor, o putem observa la nivelul buzelor, paturilor
unghiale, urechilor. Cel mai des se observă în afecțiunile sistemului respirator și cardiovascular
3. Hiperemia (roşeaţa) fiziologică se caracterizează printr-o creștere minimă a temperaturii, senzație de arsură,
modificări ale culorii pielii și mucoaselor. De obicei apare în timpul efortului fizic, etapa premenstruală sau în distonii
neurovegetative.
4. Coloraţia galbenă (icter) a tegumentelor apare în caz de icter. Icterul se manifestă mai întâi la sclere, poate
semnala apariţia unei boli hepatice, de aceea va fi raportată imediat medicului
5. Vitiligo este o afecţiune dermatologică ce se caracterizează prin dispariţia melanocitelor dermice (celulele care
produc melanina, pigmentul care dă culoare pielii) şi prin apariţia unor pete (macule) hipopigmentate (albe), cu
margini definite care cresc în dimensiuni, pot conflua şi afecta întregul tegument.
 Transpiraţia
1. un fenomen fiziologic;
2. într-o cantitate excesivă are semnificaţie patologică, ce poate duce uneori la deshidratarea organismului;
3. transpiraţia poate fi permanentă sau periodică, cele nocturne fiind caracteristice pentru tuberculoza
pulmonară;
4. transpiraţia poate să aibă un caracter regional, cum ar fi transpiraţia palmelor şi a tălpilor în cazul bolii
Basedow.
  Edem
1. acumularea excesivă de lichid sub piele, în spațiile dintre țesuturi.
2. Edemul este un fenomen foarte frecvent în bolile renale, cardiace, carenţiale sau inflamatoare.
3. Regiunea edemaţiată este mărită în volum, ţesuturile sunt infiltrate cu lichid seros.
4. Pielea îşi pierde elasticitatea şi păstreză un oarecare timp urmele de presiune a degetelor. Edemul
poate fi localizat sau generalizat – anasarcă.
 Durerea
1. localizarea,
2. modul de instalare,
3. intensitatea,
4. caracterul,
5. condiţiile în care apar durerile,
6. eventuale semne însoţitoare ale durerii,
7. modul de reacţionare a pacientului la durere.
 Mișcările involuntare
1. Tremurăturile sunt oscilaţii musculare ritmice, de mică amplitudine, care interesează una sau
mai multe regiuni ale corpului:
 tremurăturile mâinilor,
 buzelor, ale limbii,
 membrelor superioare sau inferioare,
 capului sau numai ale mandibulei, sau pot fi generalizate.
2. Miocloniile sunt contracţii musculare apărute brusc, comparabile cu contracţiile apărute în cursul
curentărilor, care poate fi localizat la un singur muşchi sau la mai multe grupe musculare.
3. Ticurile sunt contracţii involuntare ale unor grupe musculare, care se repetă stereotip şi imită
unele gesturi:
 clipitul,
 scuturarea capului,
 strâmbarea feţei,
 ridicarea mâinilor.

45.Alimentația activă și pasivă a pacientului.

 Alimentația activa – pacientul mănâncă singur în sala de mese sau în salon; În sala de mese - aerisită, curățenia
trebuie să fie desăvârșită; porțiile aranjate estetic, sunt așezate pe mese mici (4 persoane). Se invită pacienții la masă,
se invită să se spele pe mâini. Felurile de mâncare se servesc pe rând, vesela folosită se ridică imediat. În salon la
masă - se îndepărtează tot ce ar putea influența negativ apetitul pacientului (tăvița, scuipătoarea, plosca). Se invită
pacientul să se spele pe mâini, se ajută să se așeze la masă; servirea mesei se face ca în sala de mese.În salon, la pat -
se așează pacientul în poziție confortabilă, este invitat să se spele pe mâini, asistenta servindu-i materialele necesare și
protejând lenjeria de pat cu mușama.
 Alimentația pasiva – pacientului i se introduc alimentele în gură (este ajutat de asistenta medicală); Alimentația
pasivă: vor fi hrăniți pacienții: •imobilizați;
1. paralizați;
2. epuizați;
3. în stare gravă;
4. cu ușoare tulburări de deglutiție.
 Materiale necesare: Tavă, farfurii, pahar cu apă sau cană cu cioc, prosop de pânză, cană de supă, tacâmuri.
 Pregătirea a/m: îmbracă halatul de protecție; așază părul sub bonetă; se spală pe mâini.
 Pregătirea pacientului:se așază în poziție semișezând cu ajutorul rezemătoarelor de pat sau în decubit dorsal cu
capul ușor ridicat și aplecat înainte pentru a asigura deglutiția;se protejează lenjeria cu un prosop curat în jurul
gâtului;se adaptează măsuța la pat și se așază mâncarea astfel încât să vadă cei se introduce în gură.
 Servirea mesei:
1. asistenta se așează în dreapta pacientului și îi ridică ușor capul cu perna;
2. verifică temperatura alimentelor (pacienții în stare gravă nu simt temperatura, nici gustul alimentelor),
gustând cu o altă lingură, îi servește supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele solide;
3. supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile de deglutiți ale pacientului;
4. este șters la gură, i se aranjează patul;
5. se îndepărtează eventualele resturi alimentare care, ajunse sub pacient, pot contribui
 6. la formarea escarelor;
6. schimbă lenjeria dacă s-a murdărit; •acoperă pacientul și aerisește salonul; •strânge vesela și o transportă
la oficiu.
46.Alimentația artificială a pacientului - definiție, tipurile de alimentație.
 Definitie:Alimentația artificiala -introducerea alimentelor în organismul pacientului prin mijloace artificiale.
 Se realizează prin următoarele procedee:
1.Sonda gastrică (nazogastrică sau intestinală);
2. Gastrostoma- Gastrostoma este un tub de alimentare fixat în peretele abdominal
pentru cei care nu se pot alimenta pe gură (esofag). Prin acesta, va fi alimentat direct în stomac.
3. Clisma- se poate asigura hidratarea și alimentarea pe o perioadă scurtă de timp, deoarece în rect nu sunt fermenți
pentru digestie, iar mucoasa absoarbe numai soluții izotonice, substanțele proteice sunt eliminate sau supuse unui
proces de putrefacție. Alimentarea se face prin clisme, picătură cu picătură cu soluție Ringer, glucoza 47% cu rol
hidratant.
4. Parenteral- Au valoare calorică ridicată; Pot fi utilizate direct de țesuturi; Nu au proprietăți antigenice; Nu au
acțiune iritantă sau necrozantă asupra țesuturilor.
47.Tehnica alimentării pacientului prin sonda nasogastrică.
1. Tehnica efectuării:
1. Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşi;
2. Se verifică cavitatea nazală (de e necesar se efectuează toaleta cavității nazale);
3. Se protejează pacientul cu un prosop;
4. Se măsoară sonda;
5. capătul sondei se ţine la vârful nasului şi se duce spre lobul urechii;.apoi se masoară distanţa de la lobul urechii la
vârful apendicelui xifoid, la loculstabilit se aplică un semn (cu o banda de leucoplast sau cu un marker).
6. Se aşează tăviţa renală sub bărbie pentru a capta saliva;
7. Se umezește/lubrifiază sonda (pentru a favoriza alunecarea în faringe şi esofag);
8. Se prinde extremitatea sondei ca pe un creion;
9. Cere-ți pacientului să deschidă larg gura, să respire adânc;
10. Se verifică prezența sondei în stomac prin aspirarea conținutului (se ataşează o seringă la sondă şi se aspiră, se va
observa conţinut gastric).
11. sau - introducerea capătului distal al sondei într-un pahar cu apă, nu trebuie să apară bule de aer în timpul
expiraţiei;
12. sau - introduceţi aer cu seringa şi aplicaţi stetoscopul pe stomac pentru auscultaţie.
13. Apoi extremitatea liberă a sondei este fixată cu emplastru, pe piramida nazală, obraz şi după urechea pacientului.
14. În caz de stază gastrică, se aspiră conținutul și se efectuează spălătura gastrică;
15. Încălziţi lichidul alimentar la temperatura corpului;
16. Pregătiţi aparatul de perfuzie, umpleţi rezervorul picurătorului, eliminaţi aerul din tubul de legătură şi racordaţi
perfuzorul la
17. sondă;
18. Introduceţi raţia zilnică în 4-6 doze, foarte lent, cu aparatul de
19. perfuzie ataşat la extremitatea liberă a sondei;
20. Verificaţi viteza de scurgere a picurătorului; se administrează cel mult 200-250 ml într-o oră;
21. Administraţi pe sondă 200-300 ml de apă pentru spălarea perfuzorului şi a sondei, apoi insuflaţi puţin aer pentru a
o goli complet şi închideţi extremitatea liberă cu pensa Pean, (astfel se împiedică picurarea resturilor de lichid din
sondă în faringe şi laringe, acestea putând fi aspirate de pacientul inconştient, lipsit de reflexul tusei);
22. Asiguraţi-vă că pacientul primeşte raţia adecvată, calitativ şi cantitativ şi i se asigură hidratarea necesară.
48. Aplicații calde - mecanism de acţiune. Termofor, sinapisme, comprese calde - mecanism de acțiune,
indicații, contraindicații, complicații posibile.
Termoforul de cauciuc – un rezervor cu capacitatea de 1,5 litri, de formă dreptunhiulară cu dop care se înşurubează.
Acţionează ca remediu terapeutic cu efect:
• antiinflamator,
• analgetic,

• vasodilatator.

Complicaţii posibile - arsuri.

Indicaţii

1. cu scop de încălzire locală și totală în prima perioadă a febrei;

2. șoc anafilactic;
3. în caz de dureri spastice;
4. in colică intestinală, renală; hepatită;
5. gastrită cronică;
6. criză hipertonică.

Contraindicaţii

1. hprocese inflamatorii acute în cavitatea abdominală;

2. tumori;
3. hemoragii;
4. contuzii (în primile 24 ore);
5. afecţiuni ale pielii.
3. Aplicarea compreselor calde –(vasodilatația) provoacă o dilatare îndelungată a vaselor sangvine ale pielii. În
rezultat se produce un aflux de sânge în locul respectiv și are loc absorbţia procesului inflamator și micșorarea durerii.
Prâșniţele calde pot fi aplicate pe orice parte a corpului. Este un pansament (compres) format din trei straturi:
1. I strat - umed,
2. II strat - impermeabil,
3. III strat - termoizolator.

Complicaţiile posibile: arsuri, reacţii alergice.

Indicaţii:

1. Dureri cauzate de spasme;

2. Proces inflamator local în ţesutul celulo- adipos;
3. Proces inflamator local în articulaţii;
4. Migrenă.

Contraindicaţii:

 Boli ale pielii (erupţii alergice şi purulente);

 Febră înaltă;
 Traume însoţite de leziuni ale pielii.

4. SINAPISMEacționează asupra circulaţiei sangvine datorită uleiului eteric de muștar, care

pătrunde în piele și dilată vasele sangvine superficiale;

- dilată vasele sanguine a organelor corespunzătoare, micșorează durerea, mărește afluxul de

sânge, duce la reabsorbţia proceselor inflamatorii situate la suprafaţă cât și la nivel de organe

Complicaţiile posibile: arsuri, reacţii alergice. .

Indicaţii:

1. procese inflamatorii ale organelor cutii toracice (pneumonii, bronșite);

2. nevralgii;
3. inflamaţii ale căilor respiratorii superioare (rinită, faringită, traheită);
4. durere în regiunea inimii; boala hipertonică în regiunea occipitală.

Contraindicaţii:
 1. hemoragii pulmonare;
2. tumori maligne;
3. sensibilitatea marită la muștar;
4. boli ale pielii;
5. febră;

49.Tehnica aplicării termoforului.

1. A/m cu mâna nedominantă ţine termoforul vertical, iar cu mâna dominantă toarnă apă;
2. Se toarnă 1/2 sau 2/3 din volumul termoforului;
3. Aerul din termofor se scoate comprimând cu mâna deasupra, termoforul fiind pus pe o suprafaţă netedă şi tare,
orizontal până ce apare apa la gâtul lui, apoi se înşurubează cu dopul termoforului;
4. Se verifică etanşitatea lui ţinându-l răsturnat câteva secunde;
5. Se înveleşte în prosop ori scutec, după care se aplică la pacient pe zona necesară;
6. După utilizare termoforul se goleşte şi se suspendă cu gura în jos pentru a se scurge toată apa din el. Înainte de al
închide se introduce puţin aer pentru a preveni lipirea pereţilor;
7. Termoforul de cauciuc se dezinfectează și se reutilizează
50.Tehnica aplicării sinapismelor.
1. asistentul medical își pregătește echipamentul, controleză calitatea sinapismelor;
2. pacientul se aşează în poziţie comodă;
3. sinapismele pe rând se îmbibă în apă pe 5-10 secunde, şi se lipesc bine pe pielea bolnavului din timp
descoperită (dacă sensibilitatea este mărită, între sinapisme şi piele se aşează o bucată de tifon).
4. pacientul se înveleşte cu un cearşaf şi plapumă;
5. peste 10 - 15 minute ( la copii peste 5 minute) sinapismele se scot, pielea trebuie să fie hipermiată;
6. pielea se şterge bine de restul de muştar cu un prosop ușor umed (sau cu o meșă de tifon);
7. Pacientul este învelit și pregătit pentru somn.
51.Tehnica aplicării compreselor calde.
1. Se înmoaie o bucată de tifon (împăturită în câteva straturi) pregătită în soluţie de temperatura camerei și se
scurge;
2. .Tifonul înmuiat se aplică pe partea afectată a corpului;
3. Deasupra se aplică muşamaua sau bucata de hârtie cearată care, după dimensiune, trebuie sa fie mai mare decât
primele dimensiuni ale compresei cu 2 centimetri;
4. Peste muşama se aplică stratul de vată care, la rândul său, după dimensiune, trebuie să fie mai mare decât cele
precedente;
5. Compresa se fixează în aşa mod, încât să fie strâns lipită de piele, însă să nu provoace staza sangvină şi să nu
limiteze mişcările pacientului (în zona afectată);
6. Compresa se aplică pe 6-8 ore;
7. După ce se scoate compresa se aplică un pansament uscat şi cald (vată şi tifon);
8. Dacă compresa a fost aplicată corect, după ce se va scoate primul start, locul trebuie să fie umed şi cald;
9. Dacă e nevoie de aplicat compresa de repetate ori, atunci se va aplica cu intervale de 1-2 ore, iar pielea după
fiecare aplicare, se va prelucra cu o soluţie de alcool, apoi se va şterge cu un prosop uscat;
10. Substanţele medicamentoase pot irita pielea, mai ales la copii, şi de aceea, înaintea aplicării compresei, pe piele
se va aplica ulei sau vaselină;
11. Compresele cu alcool etilic se aplică nu mai mult de 4-6 ore;
12. Compresele nu se aplică pe pielea badijonată cu tinctură de iod.
52. Aplicații reci - mecanism de acţiune. Punga cu gheață, prâșnița rece - mecanism de acțiune, indicaţii,
contraindicaţii, complicaţii posibile.

PUNGA CU GHEAŢĂ- un săculeţ de cauciuc cu gura destul de largă care se umple cu bucăţi de gheaţă şi se închide
ermetic.

Mecanismul de acțiune : Expunerea la frig determină vasoconstricția, adică îngustarea vaselor de sânge, ceea ce
poate reduce inflamația și edemul asociate traumelor sau leziunilor.

Indicaţii:

1. hemoragii;
 2. perioada postoperatorie;
3. procese inflamatorii acute (etapele iniţiale) pentru calmarea durerii;
4. în mușcături de insecte,
5. traume în primele 24 ore;
6. cefalee.

Contraindicaţii:

1. prima perioadă a febrei;

2. erupţii cutanate.

Complicaţii posibile: • suprarăciri; • degerături;

COMPRESELE RECI- provoacă o răcire locală şi diminuiază durerea.

Indicaţii:

 contuzii;
 traume;
 hemoragii.

Contraindicaţii: erupţii cutanate, prima perioadă a febrei.

53.Tehnica aplicării prâşniţei reci.

Tehnica efectuării:

• se ia o bucată de tifon în câteva straturi, îmbibat cu apă rece după care se stoarce;
• apoi se aplică pentru 2-3 minute pe locul indicat;

• la necesitate, pe măsură ce se încălzește se schimbă cu o altă compresă rece

54.Tehnica aplicării pungii cu gheaţă.
1. se sparg bucăţelele de gheaţă mai mici, se umple 0,5 din volumul pungii;
2. se elimină aerul din pungă (se aşează pe o suprafaţă plană, se închide ermetic cu capacul prin înşurubare);
3. după care se închide ermetic;
4. dacă punga s-a umezit pe din afară, se şterge bine cu un prosop uscat;
5. înainte de a fi aplicată pacientului, se învelește cu un scutec sau un prosop;
6. dacă punga cu gheaţă se ține un timp îndelungat, atunci peste fiecare 20 - 30 de minute, ea se înlătură pentru 10 -
15 minute;
7. pe măsură ce gheaţa se topeşte, apa se varsă din pungă, şi în schimb, în ea se întroduc bucaţele noi de gheaţă,
8. se aplică pe regiunea indicată de medic;
9. după utilizare punga cu gheaţă se goleşte şi se suspendă cu gura în jos pentru a se scurge toată apa din ea,
10. înainte de a o închide se introduce puţin aer pentru a preveni lipirea pereţilor;
11. punga cu gheaţă se dezinfectează și se reutilizează.

Sarcina practică nr. 1

Pacientul Marin, vârsta 53 ani, suferă de bronşită cronică. În ultimii ani se îmbolnăveşte foarte des. Acum o săptămână s-a
adresat la medicul de familie cu o acutizare repetată. Deoarece tratamentul medicamentos administrat pe cale orală nu a
avut efect, medicul i-a prescris tratament medicamentos cu administrare injectabilă.
Pregătiți materialele necesare și demonstraţi administrarea intramusculară.
Sarcina practică nr. 2
Pacientul Vasile, vârsta 40 ani, suferă de mai mult timp de diabet zaharat. Patologia avansează progresiv, el periodic este
internat în spital pentru examinări și ajustarea schemei de medicație. Ultimul rezultat al glucotestului atestă valori crescute
ale glicemiei. Medicul a prescris administrarea a 24 UA de insulină.
Pregătiți necesarul și demonstrați administrarea preparatului prescris.
Sarcina practică nr. 3
Pacienta Maria, vârsta 28 ani, este spitalizată în secție cu profil terapeutic, cu o problemă respiratorie. Ea prezintă o
anamneză alergologică agravată. Schema medicației actuale prevede administrarea unui antibiotic. În scop de prevenire a
complicațiilor, medicul a indicat testarea sensibilității organismului la antibioticul respectiv.
Pregătiți materialele necesare și demonstrați manopera pe mulaj.
Sarcina practică nr. 4
Pacientul Ion, vârsta 46 ani, este spitalizat de urgență în secția de alergologie. El a fost adus la spital de ambulanță după
ce a dezvoltat semnele clinice a unei reacții alergice severe – edem Quincke. Starea lui generală este gravă. Schema
medicației prescrisă de către medicul curant conține soluția de Clorură de calciu 10% -10.0 ml. pentru administrare
injectabilă.
Pregătiți necesarul și demonstrați administrarea preparatului prescris.
Sarcina practică nr. 5
Pacientul Sergiu, vârsta 21 ani, a fost spitalizat în regim de urgență în secția de terapie intensivă cu semne de intoxicaţie.
Starea pacientului este gravă. Se remarcă deshidratare accentuată – piele uscată, lipsită de elasticitate, uscăciune a gurii.
Pacientul este confuz, răspunde cu întârziere la întrebări. El acuză vedere încețoșată, crampe musculare, greață, sete
excesivă. I-a fost prescris tratamentul necesar. Pentru reechilibrarea hidroelectrolitică se vor administra soluţii
medicamentoase în cantităţi mari.
Indicaţi modul de administrare a soluţiilor medicamentoase.
Pregătiți necesarul și demonstraţi tehnica administrării.
Sarcina practică nr. 6
Pacienta Olga, vârsta 31 ani, se află la evidenţa medicului ginecolog, având probleme de sănătate reproductivă. Medicul i-
a indicat tratament injectabil cu soluţie uleioasă de Sinestrol 2% - 1ml. pentru administrare intramusculară.
Pregătiți necesarul și demonstraţi injecția intramusculară, respectând particularităţile de administrare a soluţiilor uleioase.
Sarcina practică nr. 7
Pacientul Vadim, vârsta 32 ani, este internat în secția de pneumologie cu probleme respiratorii. Pacientul acuză: stare
generală alterată, fatigabilitate, cefalee, inapetenţă, tuse seacă. Obiectiv se observă hiperemia feţei, tegumentele sunt
fierbinţi la palpare, temperatura corpului 39,4oC, Ps - 92 b/min, FR – 28 r/min.
Măsuraţi temperatura corpului în fosa axilară şi notaţi valorile obținute în foaia de temperatură.
Sarcina practică nr. 8
Denisa activează în calitate de asistentă medicală în sectia de nefrologie și este de gardă. Deoarece este o zi de odihnă,
asistenta de gardă îndeplinește și activitățile din sala de tratamente. La începutul zilei de muncă este necesar de a pregăti
sala de tratamente pentru activitate, inclusiv măsuța sterilă.
Demonstraţi acoperirea măsuţei sterile.
Sarcina practică nr. 9
Activitatea zilnică a asistentului medical din sala de pansamente presupune pregătirea materialelor pentru sterilizare. În
secția de chirurgie aseptică, materialele pentru pansamente și necesarul pentru acoperirea măsuței sterile se sterilizează în
casolete, prin autoclavare.
Pregătiți necesarul și demonstraţi aranjarea casoletei pentru sterilizare.

Sarcina practică nr. 10

Asistentul medical din sala de tratamente se pregăteşte pentru administrarea preparatelor injectabile. În secţie sunt pacienţi
cu regim la pat, cărora injecţiile li se vor administra în salon.
Pregătiţi necesarul și demonstrați pentru acoperirea tavei sterile.
Demonstraţi acoperirea tavei sterile.
Sarcina practică nr. 11
Pacientul Lucian, vârsta 19 ani, este spitalizat în secția de boli infecțioase. El acuză febră 38,7 0C, stare generală alterată,
astenie, somnolență, cefalee. La examenul obiectiv se observă: poziția pacientului pasivă, hiperemia feţei, puls tahicardic
– 92 b/min., tahipnee (respirație accelerată) – 24 r/min.,
ochii injectați, secreții nazale. Medicul de gardă i-a prescris în scop antipiretic soluție Analgină 50% – 2 ml. și soluție
Dimedrol 1 % - 1 ml. pentru administrare intramusculară.
Pregătiți necesarul și demonstrați manopera pe mulaj.
Sarcina practică nr. 12
Pacientul Ion, vârsta 37 ani, s-a adresat la medicul stomatolog cu o problemă dentară. Pentru tratamentul stomatologic ce
urmează este necesară anestezia locală. Pacientul dat are o anamneză alergologică agravată. Acum câțiva ani, la vizita
stomatologului, după administrarea preparatului anestezic local a avut o reacție neobișnuită, manifestată prin stare de rău
și respirație dificilă.
În scopul prevenirii reacției alergice severe, medicul stomatolog i-a indicat testarea sensibilității organismului la
preparatul anestezic ce urmează a fi administrat.
Pregătiți necesarul și demonstrați manopera pe mulaj.
Sarcina practică nr. 13
Pacienta Varvara, vârsta 62 ani, este spitalizată în secția de urologie cu probleme urinare. Tratamentul indicat de către
medic include un preparat antibiotic ce va fi administrat injectabil. Preparatul prescris se livrează în flacoane cu pulbere.
Pregătiţi necesarul și demonstraţi dizolvarea pulberilor și aspirarea soluției din flacon.
Sarcina practică nr. 14
Pacientul Alexandru, vârsta 48 ani, este internat în spital pentru o intervenție chirurgicală. Planul de tratament necesită
abordul venos pentru o perioadă îndelungată. Medicul curant a indicat cateterizarea venoasă periferică.
Pregătiţi necesarul și demonstraţi manopera pe mulaj.
Sarcina practică nr. 15
Pacientul Albert, vârsta 62 ani, fără adăpost, a fost adus cu ambulanţa la spitalul de urgență, prezentând semne de
suprarăcire. I-a fost acordată asistenţa medicală de urgenţă. Pentru normalizarea temperaturii corpului, pacientul necesită a
fi încălzit cu ajutorul unei aplicații calde.
Pregătiţi necesarul și demonstraţi manopera pe mulaj.
Sarcina practică nr. 16
Pacientul Roberto, vârsta 42 ani, a suferit o traumă a braţului stâng, cu contuzia ţesuturilor moi, după ce a căzut pe gheață.
El s-a adresat la punctul traumatologic pentru îngrijiri medicale. Din momentul traumei au trecut 2 ore.
Indicați agentul fizic necesar în cazul dat.
Pregătiţi necesarul și demonstraţi manopera pe mulaj.
Sarcina practică nr. 17
Pacienta Ana, vârsta 35 ani, este internată în secţia Endocrinologie pentru confirmarea diagnosticului. Medicul i-a indicat
recoltarea sângelui din venă pentru examenul biochimic.
Pregătiţi materialele necesare și demonstrați recoltarea sângelui din venă, cu seringa.
Sarcina practică nr. 18
Pacientul Gheorghe, vârsta 64 ani, s-a adresat la secția de internare a Institutului Oncologic pentru un tratament planic. La
examinarea părţii piloase a capului, s-a depistat pediculoză.
Pregătiţi necesarul și demonstraţi manopera pe mulaj.
Sarcina practică nr. 19
Pacienta Margareta, vârsta 46 ani, s-a îmbolnăvit acum o săptămână de o infecţie respiratorie acută. La ultima vizită se
observă ameliorarea stării generale, nu mai prezintă febră, dar acuză tuse cu expectoraţie, care se elimină cu greu. Medicul
de familie i-a indicat tratament ambulatoriu, care include aplicarea sinapismelor pe cutia toracică.
Pregătiţi necesarul și demonstraţi manopera pe mulaj.
Sarcina practică nr. 20
Pacientul Petru, vârsta 58 ani, suferă mai mult timp dureri în articulația cotului, rezultat a unei traume. Schema
tratamentului prescris de medic presupune aplicarea compreselor calde.
Pregătiţi necesarul și demonstraţi manopera pe mulaj.
Sarcina practică nr. 21
Pacienta Zinaida, vârsta 46 ani, s-a adresat la medicul de familie cu acuze la astenie fizică marcată, sete, urinare în
cantitate mai mare decât de obicei, apetit crescut, oboseală. Simptomele au apărut în ultimele 2 săptămâni. Pentru
stabilirea diagnosticului, medicul solicită determinarea glicemiei cu ajutorul glucometrului.
Pregătiţi necesarul și demonstraţi manopera pe mulaj.
Sarcina practică nr. 22
Pacienta Livia, vârsta 37 ani, este internată la Institutul Oncologic, secția Mamologie, pentru un tratament chimioterapic.
Medicamentele prescrise de către medic necesită a fi dozate conform datelor antropometrice.
Pregătiţi materialele necesare și demonstrați determinarea greutății corporale și măsurarea înălțimii.
Sarcina practică nr. 23
Pacientul Eduard, vârsta 16 ani, este internat la Spitalul Raional Hâncești, pentru un control de rutină. Asistenta medicală
trebuie să-i determine perimetrul cutiei toracice și circumferința abdomenului, înregistrând aceste date în fișa medicală.
Pregătiţi materialele necesare și demonstrați manopera pe mulaj.
Sarcina practică nr. 24
Pacientul Ruslan, vârsta 64 ani, a solicitat de urgență serviciul 112, acuzând dureri epigastrice, greață, vomă, pirozis
(arsuri), fatigabilitate. Pacientul nu a consumat nimic timp de 24 ore și refuză să se alimenteze. În urma examinării
pacientului, medicul a indicat să fie alimentat artificial prin sonda nazogastrică.
Pregătiți materialele necesare și demonstraţi manopera pe mulaj.
 Sarcina practică nr. 25
Pacientul Mihail, vârsta 45 ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral în cadrul unui accident rutier. La solicitarea
echipajului de asistență medicală de urgență, pacientul a fost transportat la punctul traumatologic din apropiere. Obiectiv:
în regiunea, parieto-temporală s-a depistat contuzia și edem subcutan a țesuturilor moi. Până la transportarea pacientului
în instituția medicală, medicul a indicat asistentei medicale să aplice un agent fizic rece.
Pregătiţi materialele necesare și demonstrați manopera pe mulaj.
Sarcina practică nr. 26
Pacientul Andrei, vârsta 73 ani, este internat în unitatea de terapie intensivă, în stare de inconștiență. Pacientul prezintă
respirație dificilă pe nas și gură. La evaluare stării pacientului s-a observat limba încărcată cu depuneri și cruste în fosele
nazale. Medicul a indicat să i se efectueze igiena cavității bucale și nazale.
Pregătiţi materialele necesare și demonstrați manopera pe mulaj.
Sarcina practică nr. 27
Pacientul Pavel, vârsta 68 ani, este transportat de serviciul 112 la spital. A fost preluat din stradă, în stare de incoștiență,
fiind depistat ca om al străzii. La internare, în urma investigațiilor efectuate și stabilirea diagnosticului, medicul, a indicat
să i se efectueze igiena ochilor și urechilor.
Pregătiţi materialele necesare și demonstraţi manipulaţia pe mulaj.
Sarcina practică nr. 28
Pacienta Valeria, vârsta 23 ani, este spitalizată în secția Neurologie. Pacienta acuză stare generală alterată, agitație,
cefalee, insomnie. Medicul de gardă i-a prescris un preparat sedativ.
Pregătiți materialele necesare, demonstraţi montarea seringii şi aspirarea soluţiei din fiolă.
Sarcina practică nr. 29
Pacienta Victoria, vârsta 41 ani, este internată în secţia Cardiologie pentru confirmarea diagnosticului. Medicul i-a indicat
recoltarea sângelui din venă pentru examenul biochimic.
Pregătiţi materialele necesare și demonstrați recoltarea sângelui din venă, cu sistemul vacutainer.
Sarcina practică nr. 30
Pacienta Stela, vârsta 37 ani, este internată în secția de Urologie. Pacienta acuză: stare generală alterată, dureri la
micțiune, fatigabilitate, cefalee, hiperemia feţei, tegumentele sunt fierbinţi la palpare, temperatura corpului 39,4 oC. Cu
scop de a micșora temperatura corpului, medicul a indicat aplicații reci.
Pregătiţi materialele necesare și demonstrați manopera pe mulaj.