Bazele Stiintei Nursingului

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI 2015 - 2016
INTRODUCERE ÎN NURSING
NURSE = ASISTENTĂ MEDICALĂ
A fi „Asistent(ă) medical(ă)” înseamnă:

 Să nu fii niciodată supărat(ă);
 Să fii deseori frustrat(ă);
 Să fii înconjurat(ă) de multe probleme;
 Să ai multe de făcut şi atât de puţin timp;
 Să porţi o responsabilitate foarte mare şi să ai atât de puţină autoritate;
 Să intri în viaţa oamenilor, dar să marchezi diferenţa;
 Unii te vor binecuvânta, alţii te vor blestema;
 Vei vedea oameni în starea lor cea mai proastă, dar şi în starea lor cea mai bună;
 Vei vedea viaţa începând şi sfârşindu-se;
 Vei fi uimită de capacitatea oamenilor de a iubi şi de curajul lor de a îndura;
 Vei experimenta victorii triumfătoare, dar şi eşecuri devastatoare;
 Vei plânge mult şi vei râde mult;
 Vei şti să fi om şi să fii uman.
ASISTENTA MEDICALĂ ŞI SARCINILE EI
Aplicarea metodelor moderne de investigare şi tratament, bazat pe înaltă tehnicizare, mărirea

sferei de responsabilitate au necesitat introducerea unei pregătiri superioare pe o bază de cultură
generală serioasă.
Locul de muncă al asistentei medicale poate fi: spitalul, policlinica, cabinetul medical
individual (C.M.I.), îngrijiri la domiciliu, şcoli, creşe, grădiniţe, cămine de bătrâni.
ROLURILE ŞI FUNCŢIILE ASISTENTEI MEDICALE
OMS descrie rolul nursei în societate: ”să asiste indivizi, familii şi grupuri, să optimizeze şi să
integreze funcţiile fizice, mentale şi sociale afectate semnificativ prin schimbări ale stării de
sănătate.” Asistenta medicală utilizează în practica profesională cunoştinţe medicale, de economie,
informatică, psihologie, pedagogie, cu centrarea activităţii nu pe sarcini, ci pe persoana îngrijită.
 Îngrijeşte bolnavii;
 Supraveghează permanent bolnavul urmărind toate complicaţiile posibile şi toate efectele
tratamentului aplicat;
 Intervine în cazuri de urgenţă pentru a nu pierde nici un moment până la venirea medicului;
 Cunoaşte tehnicile de investiţii (examinare) a bolnavului pentru a stabili diagnosticul acestuia;
 Recoltează probe biologice şi patologice;
 Pregăteşte bolnavul pentru examene paraclinice (examene radiologice, endoscopice);
 Efectuează formele pentru internarea şi externarea bolnavului din spital;
 Ţine evidenţele administrative şi medicale ale bolnavului;
 Consemnează în F.O. (foaia de observaţie) şi F.T. (foaia de temperatură) a bolnavului;
 Formulează dieta bolnavului, asigurând controlul şi distribuirea alimentelor;
 Scrie medicaţia prescrisă de medic pe condica de medicamente şi le aduce de la farmacie;
 Administrarea medicamentelor urmărind efectul acestora, semnalând orice schimbare care se
iveşte în starea bolnavului;
 Realizarea condiţilor necesare, îngrijind bolnavul la domiciliu apelând la toate metodele de
îngrijire pentru vindecarea acestuia;
 Are rol în depistarea cazurilor de boală, în profilaxie (prevenire), şi de educaţie sanitară prin
vaccinare.
Vasile Simona, instructor nursing Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

1
0767586747 vasisimona@yahoo.com
În prezent funcţiile asistentei medicale / nursei sunt de tip:

Funcţiile de natură independentă (din proprie iniţiativă, temporar sau definitiv):
- îngrijiri de confort, atunci când pacientul nu-şi poate îndeplini dependent anumite funcţii
- stabileşte relaţii de încredere cu persoana îngrijită şi aparţinătorii acesteia
- ascultă pacientul, îl susţine, îi transmite informaţii şi învăţăminte, lui şi aparţinătorilor
- este alături de indivizi şi colectivitate în vederea promovării unor condiţii mai bune de viaţă şi
sănătate
- observă la pacient modificările produse de boală sau tratament şi le transmite medicului
Funcţiile de natură dependentă: la indicaţiile medicului aplică metode de observaţie, de
tratament sau de readaptare.
Funcţiile de natură interdependentă: colaborează cu alţi profesionişti din domeniul sanitar,
social, educativ, administrativ etc. şi participă la activităţi interdisciplinare. Deci, sarcinile nursei
sunt profesionale, educative, economice şi de cercetare în domeniul medical.
CARACTERELE MORALE ALE ASISTENTEI MEDICALE

Condiţii:
~ Activitatea medicală se desfăşoară în diferite locuri de muncă şi are în vedere îngrijirea celor
suferinzi.
~ Asistenta medicală trebuie să prezinte sensibilitate, tărie de caracter şi o complexă pregătire
profesională.
~ Pentru exercitarea meserie sunt necesare anumite înclinaţii şi aptitudini dezvoltate în trăsături
morale care să influenţeze pozitiv conduita.
Scop:
~ Să contribuie la alinarea suferinţelor celor bolnavi.
~ Să reducă perioada de îmbolnăvire.
~ Să contribuie la reintegrarea rapidă socio-profesională a celor suferinzi.
CALITĂŢI NECESARE:
Calităţi fizice:
~ Forţă fizică – pentru mobilizarea bolnavului, transport etc.
~ Rezistenţă fizică – pentru serviciu în ture, activităţi prelungite, sta prelungit în picioare etc.
~ Mişcări sigure, coordonate.
Calităţi profesionale – tehnice:
~ Cunoaşterea instrumentarului.
~ Cunoaşterea funcţionalităţii aparaturii medicale.
~ Cunoaşterea procesului de sterilizare.
~ Cunoaşterea fişelor de execuţie a tehnicilor de îngrijire generală şi specială.
Calităţi morale:
~ Stăpânire de sine, răbdare.
~ Optimism, seninătate. Empatie.
~ Conştiinciozitate.
~ Punctualitate.
~ Devotament până la abnegaţie.
~ Promptitudine în luarea deciziilor, iniţiativă, ingeniozitate, luciditate.
~ Păstrarea secretului profesional.
~ Atitudine principială.
Domenii de activitate. Pentru asistenta generalistă:
- în servicii de sănătate – staţionar sau ambulatoriu
- în învăţământ
- în cultură - administrativ
- cercetare - demografie
- educaţie - domeniu alimentar
- social-economic - igienic
2
Locul de muncă
1. în comunitate şi ambulatoriu (dispensar urban sau rural, policlinică, grădiniţe, şcoli,
cămine, leagăne, cămine de bătrâni)
2. în staţionar – diferite secţii din spital
3. inspectoratele de poliţie sanitară igienă
Ţinuta nursei.
1. ţinuta vestimentară – obligatoriu purtarea uniformei de spital care este şi un echipament de
protecţie: halat alb, papuci albi de interior, bonetă, mască.
Uniforma se schimbă des, ori de câte ori este nevoie, nu se poartă bijuterii, iar unghiile tăiate scurt.
2. ţinuta morală – să aibă o bună pregătire profesională (cunoştinţe teoretice şi practice, moderne,
aplicate la patul bolnavului)
- calităţile: răbdătoare, blândă, să inspire încredere, înţelegătoare, sinceră, conştiincioasă,
promptitudine, solicitudine, amabilitate, devotament, punctualitate, relaţii bune cu colegii,
păstrarea secretului profesional (tot ce scrie în fişa de observaţie şi din confidenţele pacientului
sau a familiei). Nu se vorbeşte şoptit cu medicul la vizită - trezeşte suspiciunile pacientului.
Doar în faţa instanţei este voie să se divulge secretul profesional.
Asistenta trebuie:
- să se poarte independent de grijile proprii. Atât faţă de bolnavi trebuie să fie corespunzătoare
gravităţii şi temperamentului bolnavului, principială şi fără exagerări
- să insufle optimism bolnavilor în stare gravă şi să menţină trează dorinţa de a trăi
- să-şi păstreze demnitatea mai ales faţă de sexul opus
- să refuze glumele neserioase şi avansurile
- să nu se distreze cu colegele în faţa bolnavilor sau pe seama lor
- să nu plictisească bolnavul cu problemele ei
- să respecte bunurile bolnavului
- să nu submineze prestigiul colegelor sau al superiorilor ei.
Relaţia asistentă – pacient:

Această relaţie trebuie să urmărească stabilirea unei comunicări:
- funcţionale care uşurează schimburile, dialogurile cotidiene
- pedagogică care transmite informaţiile necesare prevenirii îmbolnăvirii, reabilitării fizice şi
psihice a pacientului
- terapeutică de acceptare reciprocă, de respect, căldură, înţelegere, empatie.
Nevoia şi homeostazia.
Satisfacerea în ansamblu a nevoilor unei persoane permite conservarea în stare de echilibru a
diverselor sale procese fiziologice şi psihologice.
Homeostazia este o stare de echilibru şi autoreglare care se instalează între diverse procese
fiziologice ale persoanei şi psiho-sociologice. Nesatisfacerea unei nevoi fiziologice sau psiho-
socială este susceptibilă de a avea repercursiuni la una sau mai multe nevoi.

3
SPITALUL
- este o instituţie sanitară destinată îngrijirii bolnavilor şi este organizat pentru serviciu permanent:
 aici se îngrijesc anumite categorii de bolnavi în stare gravă, cu îngrijire permanentă,
calificată pe specialităţi;
 se diagnostichează bolile rare care necesită o atenţie de lungă durată, intervenţii
chirurgicale sau tratamente nerealizabile în ambulator (îngrijiri la domiciliu);
 bolnavii suspectaţi de boli infecto-contagioase trebuie izolaţi de restul populaţiei.
Spitalul cuprinde următoarele părţi componente:

1. SERVICIUL DE PRIMIRE - filtrul principal al spitalului unde se hotăreşte internarea
bolnavului. Cu excepţia serviciului de primire din secţia de boli contagioase sau maternitate, toate
celelelte spitale au serviciul de primire compus din:
- sală de aşteptare;
- biroul de înregistrări;
- cabinet de consultaţii;
- cameră de deparazitare şi baie;
- cameră de deparazitare şi dezinfectarea efectelor (hainelor bolnavului);
- magazia de efecte a bolnavului;
- magazia de lenjeria curată.
2. SECŢIILE DE SPITAL parte componentă a spitalului, înregistrate cu paturi dispuse în:
- saloanele bolnavului;
- camera de gardă a asistentei;
- cabinet pentru medici;
- oficiul pentru sevirea mesei;
- toaletă;
- baie;
- săli de tratament.
Secţiile de spital sunt grupate pe specialităţi:
- boli interne (medicală);
- cardiologie;
- endocrinologie;
- hematologie;
- gastroenterologie (ulcer, gastrită, hepatite cronice care nu se vindecă, ciroze hepatice);
- ftiziologie (TBC, pleurezii, boli pulmonare);
- chirurgie;
- neurochirurgie (în spitale mari);
- neurologie;
- psihiatrie;
- ortopedie (fracturi) şi traumatologie;
- obstetrică-ginecologie (OG) - ginecopatie şi gravide;
- pediatrie (copii);
- oftalmologie;
- otorinolaringologie - ORL;
- dermatologie (piele);
- infecto-contagioase (boli care se transmit: scarlatină, rujeolă);
- nefrologie şi urologie (boli ale aparatului renal: prostată la vezică, la rinichi);
- oncologie (cancer).
- Saloanele de spital este bine să fie orientate spre sud, zugrăvite în culori odihnitoare (bleu, alb)
cu maxim patru paturi.
- Temperatura optimă: 18-20C ziua şi 16 C noaptea pentru adulţi, la copii ziua şi noaptea T este
de 20-22C, la sugari 22-24C, la prematuri 28C.
- Fiecare salon trebuie să aibe 2 m2 de geam, apă curentă şi încălzire centrală în fiecare salon,
ventilaţia făcându-se prin fereastra mobilă principală.
4
- Coridoarele trebuie să fie largi, fără mobilier.
- Oficiul trebuie să fie înzestrat cu vase necesare speciale pentru încălzirea şi distribuirea mâncării.
Să existe surse de apă curentă, frigider, cărucior pentru transportul alimentelor, mese, scaune,
tacâmuri, baie, sursă de apă caldă permanentă.
- Baia, scaunele de toaletă se normează câte un scaun la zece femei, câte un scaun la cincisprezece
bărbaţi.
- Sălile de tratament trebuie să aibe canapea de consultaţie, un dulap cu medicamente, surse de apă
permanente.
3. SERVICIUL DE DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT
- radiologia - este serviciul unde se fac explorări radiologice cu ajutorul razelor Röentgen sau
X. Aici întâlnim cameră obscură pentru developare, filmotecă, radioscopia, radiografia,
tomografia computerizată (TC);
- laboratorul pentru analize cuprinde: serviciul de biochimie, serologie, microbiologie,
hematologie, parazitologie;
- laboratorul de explorări funcţionale asigură explorări specifice EKG (electrocardiogramă) şi
EEG (electroencefalogramă);
- explorări funcţionale respiratorii (PFV- probe funcţionale ventilării);
- ecografia - ultrasonografie;
- oscilometria pentru a depista prezenţa pulsului de la picioare;
- metabolism bazal (MB) pentru boli endocrine;
- serviciul de transfuzie asigură efectuarea transfuziilor şi a preparatelor de sânge la pacieţii
internaţi. Aici se determină grupa sanguină şi se execută probele de compatibilitate în
laborator propriu şi mai cuprinde spaţiul pentru depozitarea sângelui (frigider), spaţiul de
sterilizarea şi spălarea sticlei şi a aparaturii având şi cameră frigorifică;
- farmacia aprovizionează cu medicamente toate secţiile din spital pe bază de prescripţii
medicale;
- serviciul de sterilizare este locul unde se sterilizează instrumentele şi materialele necesare
tratamentului şi investigaţiilor curente;
- serviciul de anatomie patologică şi prosectură (morga) execută analize histopatologice
(ţesut), necropsii (disecţii) şi investighează cauzele decesului.
4. SERVICIUL ADMINISTRATIV GOSPODĂRESC cuprinde:
- spălătoria;
- atelierul de croitorie;
- serviciul pentru întreţinere şi reparaţii;
- bloc alimentar;
- centrala termică.
POLICLINICA
Policlinica este o unitate sanitară organizată să asigure asistenţă medicală, curativ
profilactică ambulatorie. Cuprinde:
 serviciul de consultaţii pe specialităţi;
 CMI;
 unităţi sanitare teritoriale care asigură asistenţă generală a unei grupe de populaţie din
teritoriul apropiat.
INTERNAREA BOLNAVULUI ÎN SPITAL

Se face pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie sau medici specialişti de la
CMI sau policlinică. În caz de urgenţă bolnavul este dus cu ambulanţa primit în secţie, unde i se
arată părţile componente ale secţiei şi este informat în legătură cu regulamentul intern.

5
SCHEMA SERVICIULUI DE PRIMIRE A BOLNAVULUI

Dezbracare Deparazitare Imbracare Sectie de
examinare imbaiere spital
Intrare
Inregistrare Efectele Magazie pentru

bolnavului lenjerie curata
Dezinfectia si Magazie pentru

deparazitarea hainele
efectelor bolnavului
EVIDENŢA ŞI MIŞCAREA BOLNAVILOR

Bolnavii primiţi în secţie sunt înregistraţi în condica secţiei care conţine toate datele personale
ale bolnavului: diagnostic, număr FO, data internării şi ieşirii din spital şi diagnosticul la ieşire.
Asistenta şefă sau de la internări raportează zilnic numărul bolnavilor internaţi şi al celor
externaţi. Foaia de mişcare, iar pe verso foaia de masă - regim. În cazul bolnavilor inconştienţi, fără
acte se înştiinţează poliţia dacă pot fi identificaţi şi apoi se anunţă familia. Serviciul de primire are
cabinete pentru examinare, unde se stabileşte diagnosticul de probabilitate, tratamentul de urgenţă.
Există masă, canapea de consultaţie, un dulap cu instrumente şi aparate de urgenţă.
Examinarea (examenul clinic) îl face medicul de gardă, medicul de la internări, care întocmeşte
FO, cu datele obiective şi examenul clinic.
FOAIA DE OBSERVAŢIE (FO) A BOLNAVULUI - este un document medico - legal, practic,

util, pe baza căreia se dirijează tratamentul bolnavului. Este un document ştiinţific.
Păstrarea FO în bune condiţii este absolut necesară. Foile aceluiaşi salon se păstrează într-un
dosar în camera de gardă a asistentelor.
Conţinul FO constituie secret profesional şi personal.
Medicul notează în FO evoluţia bolii, tratamentul descris pentru bolnav, respectiv examenele
paraclinice, iar asistenta trece rezultatul analizelor. La ieşirea din spital medicul încheie FO a
bolnavului alcătuind epicriza (unde enumeră motivele internării, examenele paraclinice,
exparaclinice, diagnostic, tratamentul şi evoluţia bolii, recomandări la externare, dietă şi controale
periodice). Pe baza acestei epicrize, asistenta scrie biletul de ieşire (externare) a bolnavului care se
înmânează cu reţeta sau eventual scrisoare medicală către medicul de familie şi dietă.
FO la ieşirea din spital se depune la biroul unde se face mişcarea bolnavilor, se înregistrează pe
calculator şi se păstrează în arhiva spitalului unde se eliberează în situaţii speciale.
Externarea bolnavului se face la indicaţia medicului în cazuri rare la cererea bolnavuluii şi
asistenta asigură toate condiţiile ca bolnavul să primească biletul de ieşire, indicaţii de dietă şi
tratament. Cu biletul de ieşire pacientul merge la magazie unde i se restituie hainele şi poate pleca
acasă. Sunt situaţii (sechele, AVC, pareze) când pacietul poate beneficia de transport la domiciliu
cu autosanitară – salvare.

6
IESIREA BOLNAVILOR DIN SPITAL

Momentul plecării bolnavului din spital este stabilit de medicul primar şef de secţie. Asistenta
va fixa împreună cu bolnavul ora plecării, pentru a-i putea asigura alimentaţia până în ultimul
moment. Va verifica mai departe dacă hainele cu care a sosit bolnavul sunt corespunzătoare
anotimpului.
Asistenta aprofundează cu bolnavul indicaţiile primite de la medic şi cuprinse în biletul de
ieşire. Va lămuri în special prescripţiile referitoare la regimul dietetic, insistând asupra variabilităţii
posibile de alimentaţie în cadrul regimului, precum şi modul de preparare a alimentelor prescrise.
TRANSFERUL ÎN ALTE SECŢII

În cursul tratamentului se poate ivi posibilitatea ca un bolnav să fie transferat dintr-o secţie în
alta. Asistenta pregăteşte documentaţia bolnavului, înştiinţează familia de transfer, îl pregăteşte pe
pacient pentru transfer şi uneori îl poate însoţi.
DECESUL În caz de deces asistenta are următoarele sarcini:

 completează biletul de trimitere a cadavrului la prosectură. Cadavrul este ţinut în salon două ore
după deces, apoi este transportat la morgă.
 pregăteşte documentele bolnavului în vederea întocmirii de către medic a certificatului de deces;
 se anunţă administraţia spitalului care va anunţa familia şi va scoate bolnavul (decedatul) din
evidenţa secţiei;
 are grijă ca transportul cadavrului să se facă în linişte cu uşile culoarului şi a saloanelor închise şi
fără ca bolnavii să fie pe hol.
PREDAREA ŞI PRELUAREA SERVICIULUI
Definiţie:
~ Realizarea continuităţii medicale pe 24 ore.
~ Transmiterea informaţiilor de la un schimb la altul
Metode de predare:
~ În scris – la sfârşitul activităţii personalului, pe bază de proces verbal.
~ Verbal în timpul raportului de serviciu.
~ Individual – la patul bolnavului – cazurile deosebite sau noi internaţi ce necesită indicaţii
suplimentare.
Material necesar:
~ Condică specială în care se notează consemnările personale şi recomandările medicului.
~ Se semnează de predare şi de preluarea serviciului de la o tură la alta.
Predarea în scris:
~ Se notează data şi ora schimbului.
~ Se notează numele şi prenumele bolnavului cu un număr de salon, pat, numărul foii de
observaţie, diagnosticul.
~ Se notează manifestările şi reacţiile deosebite din timpul turei.
~ Se notează recomandările suplimentare făcute de medic.
~ Se notează examinările pentru care trebuie făcută pregătire.
~ Se notează indicaţiile de recoltare şi investigare.
~ Semnătura de predare – primire a turei.
Predarea verbală pentru fiecare bolnav.
~ Sunt prezentate cazurile speciale sau cazurile noi.
~ Sunt scoase în evidenţă sarcinile ce revin asistentei privind îngrijirea, investigarea şi
supravegherea acestor bolnavi.
Predarea la patul bolnavului:
~ Se face între cele două asistente care schimbă tura, se pot da indicaţii suplimentare.
Observaţii: - În cazul în care, în mod accidental schimbul de tură nu a venit, asistenta nu părăseşte
serviciul decât după ce a anunţat medicul şi asistenta şefă de tură şi numai dacă are înlocuitor.
7
CONDIŢII DE SEMNALIZARE
În spital, la dispensar, pentru bolnav există sisteme de semnalizare.
Aceste sisteme sunt luminoase, sonore şi trebuie să se afle la îndemâna pacientului sau la
capătul patului pacientului. Bolnavul are nevoie de lenjerie curată. Perioada cât poate fi utilizată
acestă lenjerie este după specificul secţiei: lejeria murdară se adună în coşuri, dublate cu saci de
pânză, înmuiate în soluţie dezinfectată sau saci de pânză impermeabilă.
Transportul se face pe cărucioare, lejeria uscată e scoasă din spălătorie printr-o uşă, iar apoi se
distribuie pe secţii, pe circuitul rufelor curate care nu se intersectează cu circuitul rufelor murdare.
SARCINILE PERSONALULUI DIN SPITAL
Medicul şef
 Controlează şi răspunde de întreaga activitate
Medicul specialist
 Examinează bolnavul
 Completează dosarul medical (foaia de observaţie – F.O.)
 Consemnează evoluţia bolilor şi manifestărilor
 Recomandă explorările de laborator
 Indică tratamentul
 Scrie epicriza la externare
 Întocmeşte condica de farmacie
 Controlează personalul din subordine
 Controlează comportamentul bolnavilor
 Răspunde de aplicarea măsurilor de igienă şi de respectarea normelor de
protecţie, sănătate şi securitate în activitatea medicală
Medicul rezident
 Îndeplineşte sarcinile indicate de medicul specialist
Asistenta şefă
 Colaborează cu medicul şef
 Controlează şi îndrumă cadrele medii şi auxiliare
 Răspunde de ţinuta şi disciplina personalului
 Asigură condiţii optime de spitalizare
 Repartizează bolnavii în secţii
 Ţine evidenţa bolnavilor în registrul intrări/ieşiri al secţiei
 Participă la raportul de garda şi la vizita medicului şef
 Întocmeşte F.O.
 Supraveghează distribuţia alimentelor
 Întocmeşte graficul de muncă al pesonalului
 Asigură instrumentele şi materialele necesare
 Controlează şi răspunde de aplicarea măsurilor anti-epidemice
 Contribuie la ridicarea nivelului profesional al personalului din subordine
 Sprijină pregătirea practica a elevilor stagiari

8
Asistenta medicală de salon

 Este subordonată asistente şefe şi medicilor
 Are obligaţia de a purta echipament de protecţie şi de a respecta graficul de lucru
 Previne infecţiile nosocomiale (intraspitaliceşti)
 Primeşte şi repartizează bolnavul în salon
 Respectă drepturile pacientului
 Ajută şi supraveghează pacientul
 Măsoară şi notează funcţiile vegetative
 Participă la vizita medicală şi îşi notează recomandările
 Pregăteşte bolnavul pentru intervenţii şi investigaţii diverse
 Efectuează recomandări şi investigaţii conform competenţelor
 Însoţeşte bolnavul la diverse examene şi investigaţii
 Asigură igiena şi alimentaţia bolnavilor
 Administrează personal tratamentul
 Respectă normele de protecţie, sănătate şi securitate în activitate
 Răspunde de buna funcţie a aparaturii şi instrumentelor
 Se preocupă de ridicarea propriului nivel profesional
 Participă la formarea viitorilor asistenţi medicali
 Face educaţie pentru sănătatea bolnavilor internaţi
 Respectă secretul profesional şi codul de etică al asistenţilor medicali
Infirmiera
 Îngrijeşte bolnavul grav
 Ajută asistentul medical în activităţile de îngrijire
 Întreţine igiena salonului, patului, veselei
Îngrijitoarea
 Asigură curăţenia şi dezinfecţia saloanelor şi spaţiilor anexe
 Răspunde de materialele de curăţenie
 Igienizează urinarele, bazinetele, scuipătorile, tăviţele renale
Brancardierul
 Transportă bolnavii şi decedaţii
 Ajută la mobilizarea bolnavilor

9
TEORII DE ÎNGRIJIRE
În 1990, la Copenhaga, întâlnire OMS şi UNICEF au stabilit că nursingului este partea
integrantă a sistemului de asistenţă socială care cuprinde ocrotirea sănătăţii, prevenirea bolilor şi
îngrijirea bolnavilor fizic, psihic etc. în toate formele de asistenţă socială şi aşezări comunitare.
Nursingul este o parte importantă a sistemului de îngrijire ce cuprinde promovarea sănătăţii,
prevenirea bolii, îngrijirea persoanelor bolnave fizic, mental, psihic, îngrijirea handicapaţilor de
toate vârstele în toate unităţile medicale, aşezările comunitare şi sub toate formele de asistenţă
medicală. (OMS)
Nursingul – să ajuţi individul bolnav sau sănătos să-şi afle calea spre sănătate sau recuperare,
să ajuţi individul bolnav sau sănătos să-şi folosească fiecare funcţie pentru a promova sănătatea sau
recuperarea cu condiţia ca aceştia să aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea necesară pentru a o face şi să
acţionezi în aşa fel încât aceştia să-şi poarte de grijă singuri cât mai curând posibil.
(Virginia Henderson)
Nursingul este o artă care necesită devotament exclusiv, pregătire temeinică ca orice pictor sau
sculptor. (Florence Nightingale)
Nursingul este arta şi ştiinţa care îl împiedică pe pacient în întregul său corp, intelect, afect şi
care promovează sănătatea sa fizică, mentală şi spirituală punând accent pe educaţia sănătăţii, pe
menţinerea sănătăţii şi pe ajutarea bolnavului. (Olivia Gowen)
Nursingul este disciplina care se concentrează asupra servirii directe a indivizilor şi o grupă de
oameni, având ca scop facilitarea şi menţinerea sănătăţii optime folosind îngrijirea prin procesul de
nursing. (Dorothy Johnson)
Nursingul este un proces interpersonal semnificativ terapeutic ce funcţionează în cooperare cu
alte procese umane făcând posibilă existenţa sănătăţii. (Hildergard Peplau)
Nursingul este o profesie care funcţionează autonom fiind preocupată de nevoia de ajutor reală
sau potenţială a individului. (Orlando)
Nursingul este ştiinţa şi arta care caută să studieze natura şi direcţia de dezvoltare a unei
persoane unitare în interacţiune cu mediul. (Martha Rogers)
Nursingul este un serviciu solicitant când cerinţele terapeutice ale autoîngrijirii depăşesc
resursele proprii. (Dorothy Orem)
Ea diferenţiază trei tipuri de cerinţe:
 Cerinţe universale
 A insipra aer suficient
 A ingera suficient lichid
 A consuma alimente suficiente
 Cerinţele determinate de dezvoltare se află în strânsă corelaţie cu procesul de
dezvoltare al omului, cu evenimentele apărute în diferite stadii de viaţă sau cu întâmplări care pot fi
dăunătoare dezvoltării.
 Cerinţe determinate de starea de sănătate. Acestea derivă din starea de boală, traumă,
care au legătură cu îngrijirea medicală prescrisă de medic.
Nursingul este o profesiune unică care abordează variabilele care afectează persoana ca întreg.
(Booty Newman)
Teoria este influenţată de conceptul de stres şi propune 2 instrumente pentru studiul îngrijirii
medicale: - Gândirea inductivă
- Abordarea deductivă
Botty concepe individul ca un ansamblu de factori ce funcţionează precum un sistem deschis
iar scopul îngrijirilor este de a ajuta individul, familia, grupul de indivizi să atingă starea de bine şi
să o menţină la un nivel optim.
Nursingul este cerut atunci când o persoană cheltuieşte mai multă energie în depăşirea
situaţiilor actuale rămânându-i mai puţină energie pentru satisfacerea nevoilor de creştere,
suprevieţuire, reproducere şi perfecţionare. (Callista Roy)
Conform teoriei sale, îngrijirile trebuie să fie centrate pe individ şi pe sistemul său adaptiv.
10
Propune 6 etape în procesul de îngrijire:
 Aprecierea comportamentului bolnavului
 Influenţa factorilor
 Identificarea problemei
 Stabilirea obiectivelor
 Intervenţii
 Evaluare
Totodată pledează şi pentru utilizarea termenului de diagnostic de nursing.
Nency Roper a fondat teoria asistenţei medicale care se bazează pe activităţi de viaţă. Teoria se
bazează pe 2 modele concepute:
I. Modelul de viaţă – în care sunt luate în consideraţie dimensiuni diferite: durata de viaţă,
dependenţă, independenţă şi activităţi de viaţă.
II. Modelul de asistenţă medicală – se bazează pe modelul de viaţă şi serveşte pentru a
oferi asitenţei medicale o structură atât conceptuală cât şi practică pentru a furniza
îngrijirea medicală la persoane fizice.
Virginia Henderson consideră omul ca fiind o unitate psiho-socială. Sănătatea omului este
corelată cu nevoile fundamentale umane pe care se bazează activitatea de îngrijire. În principiile de
bază, o îngrijire medicală diferenţiază 14 nevoi de viaţă. Tot în teoria ei, bolile sau stările
patologice, pot influenţa modul de satisfacere a nevoilor de bază.
Asistenta medicală este un membru recunoscut în cadrul echipei de îngrijire, cu rol în
asigurarea nevoilor de bază a pacientului. Ştiinţa îngrijirii de bază a bolnavului este aplicabilă la
orice pacient, în orice mediu şi este dirijată atât spre promovarea stării de sănătate cât şi spre
activitatea medicală preventivă şi curativă. Gradul de independenţă al pacientului constituie un
criteriu important de evaluare.
Îngrijiri de prevenire a sănătăţii (IPS)

Definiţie: Prin IPS înţelegem îngrijiri esenţiale de sănătate accesibile tuturor persoanelor şi
familiilor din comunitate prin mijloace ce le sunt acceptabile cu participarea lor plenară şi la un preţ
de cost abordabil comunităţii şi ţării.
IPS se sprijină pe comunitate.
Comunitatea – ansamblul unei populaţii de pe un teritoriu geografic determinat de care este

legat prin interese şi valori comune, având o formă de gestiune administrativă iar membrii săi au
inter-relaţii cu grupuri sociale şi instituţii.
IPS-ul acoperă 3 niveluri de intervenţii:

1. Îngrijiri de prevenire primară
 menţinerea şi promovarea sănătăţii precum şi prevenirea îmbolnavirii lor
 intervenţia asistentei urmăreşte: - educaţia sanitară
- prevenirea specifică
2. Îngrijiri de prevenire secundară
 Urmăreşte intervenţii curative pentru tratamentul bolnavilor şi prevenirea agravării sau a
complicaţiilor
 Rolul asistentei este să descopere problema la timp.
3. Îngrijirea de prevenire terţiară
 Urmăreşte recuperarea
 Rolul asistentei este să susţină persoana îngrijită pentru a se readapta la diferitele dificultăţi
cauzate de problemele de sănătate.

11
Organizarea internaţională şi influenţa lor asupra evoluţiei nursingului
Organizarea Naţiunilor Unite (ONU)

În 1945 în San Francisco-USA, Anglia, China şi URSS hotărăsc înfiinţarea ONU. Doi ani mai
târziu ONU crează Fondul Internaţional de Ajutoare a copiilor victime de război.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
Art.25 din acest document prevede că oricare persoană are dreptul la un nivel de viaţă
corespunzător asigurării sănătăţii sale, bunăstării proprii sau a familiei, cuprinzând hrana, locuinţa,
îngrijirea medicală şi serviciile sociale necesare; mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire
socială.
Consiliul Naţional al Asistenţilor Medicali (ICN - International Council of Nursing)
A luat fiinţă în 1899 şi are sediul la Londra. Obiectivul său de bază este să ajute la menţinerea
îngrijirilor de sănătate la cel mai înalt nivel, în toate ţările lumii membre ale consiliului.
Strategia Sănătate21
Politica Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru următorii 20 de ani, în vederea
asigurării condiţiilor necesare tuturor oamenilor de a obţine şi menţine cel mai înalt nivel posibil de
sănătate de-a lungul vieţii, conţine următoarele elemente principale:
1. Scop unic şi constant - pentru atingerea potenţialului maxim de sănătate pentru toţi europenii.
2. Căi principale pentru atingerea obiectivului:
- Promovarea şi protejarea sănătăţii oamenilor pe tot cursul vieţii.
- Reducerea incidenţei şi suferinţelor provocate de bolile şi accidentele grave.
3. Valori de Bază care formează fundamentul etic al Politicii de Sănătate:
- Sănătatea ca drept fundamental al fiecărui OM
- Echitatea în sănătate şi solidaritatea în acţiune între ţări, grupuri de oameni din fiecare
ţară şi între sexe în cadrul grupului.
- Participarea (cu gestionarea contribuţiilor şi costurilor) a tuturor oamenilor, grupurilor,
comunităţilor, instituţiilor, organizaţiilor şi sectoarelor la dezvoltarea serviciilor de
sănătate.
4. Strategii principale de acţiune pentru a asigura susţinerea ştiinţifică, economică, socială şi
politică a implementării programului Sănatate21:
- Strategii multisectoriale pentru a implica toţi factorii care afectează sănătatea.
- Programe şi investiţii pentru promovarea sănătăţii şi îngrijirea clinică bazate pe eficienţa
dovedită a acestora.
- Asistenţă primară de sănătate integrată la nivel familiar şi orientată comunitar alături de
un sistem spitalicesc flexibil.
- Un parteneriat extins (familie, şcoală, loc de muncă, comunitate locală şi ţară),
participarea la toate procesele de promovare şi îngrijirea sănătăţii atât la stabilirea
deciziilor cât şi la implementarea şi gestionarea costurilor acestora.
21 Obiective care stau la baza Politicilor de Sănătate în toate Ţările Europei pe următorii 20
de ani şi vor fi folosite la Evaluarea Anuală a progreselor realizate de fiecare ţară în îmbunătăţirea şi
protejarea sănătăţii tuturor cetăţenilor alături de reducerea riscurilor de îmbolnăvire:
1. Solidaritate pentru sănătate între toate ţările din Europa prin partajarea viziunii, resurselor,
cunoaşterii şi expertizei la nivel European.
2. Echitate în sănătate prin reducerea inechităţilor între diferitele grupuri umane folosind
politici, legislaţie şi activităţi specifice.
3. Un început sănătos în viaţă prin investiţii sociale şi economice în viaţa părinţilor şi
familiilor, acces la servicii de reproducere şi sănătatea copilului.
4. Sănătatea tinerilor prin asigurarea unui mediu fizic, social şi economic sigur şi susţinător
folosind cooperarea dintre serviciile de sănătate, educative şi sociale. Acestea trebuie să lucreze
împreună pentru a contracara cauzele unei imagini de sine proaste a tinerilor, îmbunătăţirea
capacităţii lor de a coopera cu situaţiile stresante din viaţa lor şi pentru a construi şi menţine
relaţii sociale, răspunzând la cerinţele lor psihosociale. Este necesară o evaluare periodică a
stării de sănătate a copiilor şi adolescenţilor, inclusiv a sănătăţii lor emoţionale.
12
5. Îmbătrânire sănătoasă prin asigurarea locuinţei, venitului şi altor necesităţi destinate
îmbunătăţirii autonomiei şi productivităţii sociale folosind promovarea şi protecţia sănătăţii pe
tot timpul vieţii. Serviciile de Sănătate şi Sociale la nivel comunitar trebuie să-şi ajute
persoanele în vârstă să devină mai active şi să se ajute singure.
6. Îmbunătăţirea sănătăţii mentale prin adaptarea condiţiilor de lucru şi viaţă pentru a obţine
şi întări un sens al coerenţei şi al relaţiilor sociale, concomitent cu creşterea capacităţii de a
coopera cu situaţiile şi evenimentele stresante. Pentru cei care au afecţiuni mentale se
propune creşterea calităţilor serviciilor de sănătate mentală.
7. Reducerea bolilor transmisibile prin eradicarea sau eliminarea poliomelitei, pojarului şi
tetanosului neonatal folosind monitorizarea agreată internaţional, imunizare şi strategii de
control.
8. Reducerea bolilor netransmisibile prin prevenirea şi controlul factorilor de risc al acestora
folosind noi politici de sănătate publică inclusiv noua Mişcare Europeană pentru un Stil de
Viaţă Sănătos.
9. Reducerea vătămărilor provocate de violenţă şi accidente prin acordarea unei atenţii
deosebite siguranţei şi coeziunii sociale la locul de muncă şi în comunităţile umane.
10. Un mediu fizic sănătos şi sigur prin planuri naţionale şi regionale referitoare la mediu şi
sănătate folosind instrumente legale şi economice pentru reducerea deşeurilor şi poluării.
11. Viaţă sănătoasă prin activităţi de sprijinire a opţiunilor sănătoase în nutriţie, exerciţii fizice
şi cooperare cu stresul. Oamenii trebuie să poată să-şi dezvolte şi utilizeze întregul potenţial
pentru avea o viaţă economică, socială şi mentală mulţumitoare. Este necesară realizarea unei
infrastructuri eficiente prin care cele mai noi informaţii despre sănătate să fie puse la
dispoziţia oamenilor prin cursuri şi informare continuă.
12. Reducerea răului provocat de alcool, droguri şi tutun prin strategii de prevenire a
dependenţelor şi tratare a celor dependenţi. Sunt necesare strategii educaţionale destinate
îmbunătăţirii stilului de viaţă şi a stării de bine, ajutându-i pe oameni să-şi gestioneze mai
bine viaţa şi să aibă opţiuni sănătoase.
13. Stabilimente pentru sănătate prin mecanisme multisectoriale de a face locuinţele, şcolile,
locurile de muncă şi oraşele mult mai sănătoase.
14. Responsabilitate multisectorială pentru sănătate prin evaluarea impactului asupra sănătăţii
tuturor sectoarelor din viaţa şi activitatea umană.
15. Un sistem de sănătate care integrează serviciile de sănătate primară ale familiilor şi
comunităţilor cu un sistem spitalicesc flexibil.
16. Gestionarea calităţii înngrijirilor medicale prin folosirea eficienţei dovedite a îngrijirilor
medicale în programele de dezvoltare ale serviciilor de sănătate.
17. Finanţarea serviciilor de sănătate şi alocarea resurselor prin creşterea acoperirii
universale, solidarităţii naţionale şi sustenabilităţii, alături de o alocare a unor resurse financiare
suficiente nevoilor de sănătate prioritare.
18. Dezvoltarea resurselor umane pentru promovarea şi îngrijirea sănătăţii prin punerea la
baza educaţiei pentru sănătate a acestor principii, iar profesioniştii din sănătatea publică să
acţioneze ca iniţiatori cheie şi avocaţi ai sănătăţii de la comunitatea locală până la nivel
naţional.
19. Cercetarea şi cunoaşterea din sănătate să fie orientată către nevoile prioritare ale acestor
obiective, oferind mecanismele practicii medicale folosind cercetarea ştiinţifică.
20. Mobilizarea partenerilor din sănătate prin realizarea unor coaliţii şi acţiuni reunite în
promovarea şi refacerea sănătăţii, cu identificarea şi evaluarea beneficiilor mutuale ale
investiţiilor în acest domeniu.
21. Politici şi strategii destinate sănătăţii pentru toţi să fie formulate şi implementate de la
nivel naţional, la nivel local, implicând sectoare şi organizaţii semnificative având la bază
aceste 21 obiective.
Indiferent de momentul şi locul practicii, asistenta medicală trebuie să respecte
cele patru reguli „de aur” ale nursingului:
- respectul pentru persoana îngrijită - păstrarea secretului profesional
- responsabilitatea morală şi penală - acumulări progresive în competenţă.
13
ISTORIA PROFESIUNII
Practicată din perioada preistorică, arta de a îngriji are un caracter universal, putând fi
acceptată ca o lege naturală. Recunoaşterea ca profesie, „utilă şi unică”, se produce în a doua
jumătate a secolului XX. De-a lungul timpului „arta de a îngriji”, a fost influenţată de specificităţile
culturale, etnice, credinţă, diferitelor grupuri etnice.
MESOPOTAMIA. Mesopotamienii căutau în valorile etice o unitate de măsură care să le dea

o solidă bază morală. Lumea lor nu mai este arbitrară, răul şi bolile nu mai sunt considerate simple
întâmplări.
La începuturile istoriei lor mesopotamienii au abordat bolile prin prisma medicinei magico-
religioase, iar când acestea dădeau greş se recurgea la serviciile medicului empiric sau la chirurg.
Medicina magică era practicată de preoţi, iar cauza bolilor era pusă pe seama greşelilor
săvârşite faţă de zei. Diferiţi demoni, spirite şi duhuri erau asociate unor boli şi afecţiuni. Ritualul
izgonirilor din corpul suferind era practicat de un preot exorcist numit Asipu. Preoţii se formau în
şcolile de medicină hieratică, cea mai vestită fiind situată în oraşul Bosippa. Patronul medicinei era
considerat zeul Ninazu, care avea ca simbol un şarpe încolăcit pe toiag.
Pentru aflarea unui prognostic sau a unei terapii eficiente într-o anumită boală, preoţii Asipu
foloseau diferite metode de divinaţie, constând în studierea organelor unor animale sacrificate, a
picăturilor într-un vas cu apă, interpretări astrologice sau interpretarea viselor.
Cu timpul asiro-babilonienii dezvoltă o nouă ştiinţă, numită catarctica, sau „arta de a preveni
şi vindeca bolile şi suferinţele morale, prin purificarea sufletului şi curăţenie corporală”, reuşind să-
şi dezvolte o medicină empirică pre-ştiinţifică.
Din codul regelui Hammurabi reiese că ştiinţa practicată de medicii empirici se numeşte
ASUTU, iar practicantul ASU. Activitatea medicilor se desfăşura conform unei stricte etici
profesionale, care reglementa atribuţiile şi onorariile ce li se cuveneau.
În oraşul sumerian Nippur s-a găsit o tăbliţă care conţine texte medicale, în special elemente
de farmacopee, majoritatea medicamentelor folosite fiind de origine vegetală.
Civilizaţia asiro-babiloniană a dat culturii medicale o farmacopee bogată, cu un mare număr
de reţete şi tehnici terapeutice, din care însă lipsea un element esenţial: cantitatea diferitelor produse
componente.
Judecând după vechimea textelor descoperite, mesopotamienii au fost probabil, primii care au
reuşit să creeze o medicină empirică.
EGIPT. Cele mai cunoscute scrieri medicale egiptene sunt: Papirusul Ebers (descoperit în
1873 la Teba), Papirusul Brugsh (1909 în Memphis), Papirusul Edwin Smith (1862), Papirusul
Hearst şi Papirusul Chester Beatty. Studiul lor relevă baza empirică a procedeelor medicale,
amestecate cu magia şi practicile religioase.
Medicii egipteni se formau de regulă în jurul templelor şi erau consideraţi reprezentanţi ai
marelui zeu Toth, patron al ştiinţelor şi al bibliotecarilor. Preocupările medicale erau în deplină
concordanţă cu civilizaţia egipteană şi aveau un caracter mistico-religios, dezvoltând în paralel şi o
medicină empirică, laică, bazată pe unele proceduri terapeutice ce îşi dovediseră eficacitatea de-a
lungul timpului. Deşi cunoşteau arta îmbălsămării şi practica disecţiei cadavrelor, se pare că aveau
puţine cunoştinţe despre anatomia corpului omenesc.
Aflăm de la istoricul grec Herodot, că medicina egipteană avea un oarecare grad de
specializare: „Ţara este plină de medici, unii pentru ochi, alţii pentru dinţi, alţii pentru
abdomen, alţii pentru boli ascunse.”
Istoricul grec Diodore relatează despre obligativitatea bolnavilor egipteni, că odată
însănătoşiţi să relateze preoţilor, simptomele bolii avute şi remediile folosite. Se pare că vechii
egipteni ştiau semiologia anginei pectorale şi a infarctului miocardic.
Începând din jurul anului 1650 ICh., în Egipt începe să se formeze o medicină socială şi o
medicină a muncii. Soldaţii primeau îngrijire medicală gratuită, constructorii de piramide erau

14
supravegheaţi medical, favorizând astfel dezvoltarea chirurgiei şi a ortopediei. Totuşi în vechiul
Egipt nu s-a găsit nici o urmă a vreunei instituţii comparabilă cu spitalul.
INDIA. Experienţele medicinii indiene pot fi catalogate pe trei mari perioade trei perioade:
medicina preariană (300-1500 ICh.), medicina vedică (700 ICh., – până acum), medicina
ayurvedică (tradiţională, indiană). Conceptele medicale ale civilizaţiei preariene au putut fi deduse
odată cu descoperirea minelor de la Mohenj-Daro şi Harrapa, ai căror locuitori, se pare că acordau o
mare importanţă igienei corporale.
Medicina vedică are la bază o concepţie medicală mistică, bazată pe exorcizare şi
demonologie.
Filozofia medicală indiană se bazează pe existenţa unor canale (nandi, dhamani şi hira) prin
care circulă forţa organică, care va constitui fundamentul pe care se vor construi, atât medicina
ayurvedică cât şi tehnica yoga.
Ayurveda, sau „ştiinţa vieţii”, este o concepţie bio-medicală asupra omului sănătos, dar şi
bolnav. Cel mai vechi text de medicină ayurvedică este cunoscut sub denumirea de Carakasamita,
reprezentând o colecţie de cărţi în proză şi versuri, cuprinzând în mod separat, cunoştinţe de
anatomie, diagnostic, prognostic şi diferite terapii.
În India educaţia medicală se făcea în universităţi, cele mai cunoscute fiind, Nalanda şi
Takasila. După 7 ani de învăţătura, „învăţăcelul” îşi desăvârşea cunoştinţele sub îndrumarea unui
maestru. Odată dobâdit, dreptul de a practica, medicul se obligă să înlăture suferinţa şi să lupte
pentru fericirea oamenilor. Îngrijirea medicală era acordată, deopotrivă de către bărbaţi cât şi de
femei. Bolile erau diagnosticate prin observaţie şi examinarea clinică, medicul luând în observaţie
trei elemente principale: culoarea conjunctivei, aspectul limbii şi caracteristicile urinei. Din
arsenalul terapeutic bazat pe droguri, vegetale şi produse de origine animală, făceau parte: boraxul,
sulfatul de cupru, carbonat de sodiu, mercurul, rezepina, extracte de substanţă nervoasă etc.
În esenţă medicina ayurvedică poate fi rezumată astfel: este creată de preoţi, filozofi sau
medici, fiind practicată de profesionişti; se bazează pe o literatura medicală temeinică, ce conţine o
semiologie bogată, dar şi un arsenal terapeutic medical şi chirurgical evoluat, comparabil cu cel
european; în ecuaţia sănătate - boală, bolnavul reprezintă factorul pasiv ce apelează la factorul activ
pentru a-l salva.
CHINA. Atât civilizaţia antică chineză cât şi medicina pe care au dezvoltat-o, se bazează în
special pe viziunea cosmologică asupra lumii. De aici ideea că microcosmosul corpului omenesc,
nu reprezintă altceva decât o imagine miniaturală a macrocosmosului. Interzicerea disecţiilor a dus
la dezvoltarea unei anatomii filozofică în care se încerca un paralelism între alcătuirea corpului şi
astrologie, soldat de cele mai multe ori cu deducţii aberante. Pe baza acestor concepţii se va
dezvolta medicina tradiţională şi acupunctura.
Între secolele XII şi III ICh, meşteşugul vindecării începe să se diferenţieze pe ramuri: medici
de boli (internişti), medici de tumori (chirurgi), medici de hrană (dieteticieni) sau medici de animale
(veterinari). Prima lucrare medicală chineză cunoscută este Yi Jing (Cartea Schimbărilor) atribuită
împăratului Fu Xsi (2850 ICh.), ce reuşeşte să fundamenteze concepţiile filozofice ale ştiinţelor
medico-chirurgicale ale acelor vremuri. Împăratul Sei Nung (2748 ICh.) publică Farmacopeea
vegetală Chineză (Pen Tsao) iar împăratul Huang Ti (2697 ICh.) editează o scrisoare medicală
celebră, numită Canonul Medicinei (Nei Ching), în care reuşeşte să formuleze principalele
obiective ale artei medicale chineze: „Vindecarea bolnavilor şi întărirea sănătăţii celor sănătoşi.”
În paralel cu medicina cosmologică se va dezvolta şi o medicină empiric-pragmatică, şcolile
medicale apărând, se pare, în perioada 800 – 1000 era noastră, unde medicii erau învăţaţi să
consulte bolnavii cu deosebită minuţiozitate.
Terapia prin acupunctură, ce caută să aducă redobândirea echilibrelor diferitelor organe ale
corpului prin înţepare şi presopunctura diferitelor puncte corespondente ale organelor interne, a
reuşit să reziste timpului peste 1200 de ani.
IUDEEA. Codul de sănătate cuprins în Vechiul Testament, abordează în primul rând aspecte
ale igienei individului, familiei şi comunităţii, cu scopul de menţinere a sănătăţii şi prelungirea
vieţii.
15
Vechii evrei aveau programe atent planificate de vizitare şi îngrijire a bolnavilor la domiciliu,
pentru curăţenie fizică şi spirituală, atât al celui suferind cât şi a familiei sale.
Preoţii erau aceia care dădeau vedictul, de curat sau spurcat unei persoane, pe baza cărţilor
sfinte şi tot ei decideau izolarea bolnavilor suferinzi de boli contagioase sau reintegrarea în familie a
celor vindecaţi. Medicina laică era practicată de medici (Rofe) şi moase (Hacania).
GRECIA ANTICĂ. Miturile şi legendele vechilor greci se oglindesc şi în preocupările pentru

perfecţionarea artei de vindecare a trupului şi sufletului. Pentru eleni bolile erau rezultatul
pedepselor pe care zeul Apollo şi sora sa Artemis le aplicau pământenilor intraţi în conflict cu ei.
Apollo era recunoscut în Olimp ca patron al medicinei iar Artemis zeiţa care ocroteşte câmpurile,
animalele, şi vindecă miraculos bolile. De la zeiţa Artemis a deprins virtuţile plantelor medicinale
centaurul Kiron, cel care avea să formeze o întreagă pleiadă de medici practicieni, printre care se va
număra şi faimosul medic al antichităţii greceşti, Asklepios. Folosindu-şi de tânăr arta de a vindeca,
acesta este zeificat şi identificat ca zeu al medicinii. Metodele sale de tratament erau descântecul,
elixirul, buruienile de leac, alifiile şi intervenţiile chirurgicale. Templele închinate zeului vindecător
erau de regulă aşezate în locuri cu climă caldă, înconjurate de multă verdeaţă, unde cei bolnavi erau
aduşi pentru a-şi menţine o igienă riguroasă şi un regim de viaţă foarte chibzuit. De fapt sanctuarele
lui Asklepios erau un fel de sanatorii cu caracter laic iar discipolii lui numiţi asklepiazi, sunt
consideraţi primii medici ai antichităţii.
Începând cu secolul VI ICh., filozofii medici greci renunţând la un empirism fără orizont,
reuşesc să diferenţieze o filozofie laică, punând bazele dezvoltării ştiinţelor biologice, inclusiv al
medicinei. Interpretările materialiste asupra lumii, enunţate de filozofii greci, deşi nu aveau o bază
experimentală, prezintă importanţă datorită gândirii raţionale pe care caută să o promoveze.
Cel care a reuşit să sintetizeze cunoştinţele medicale ale timpului său, elaborând o concepţie
medicală unitară bazată pe filozofia materialistă a fost Hippocrate din Kos, care a reuşit
desprinderea medicinii ca ştiinţă din cuprinsul general al filozofiei. Cele aproximativ 67 de cărţi
medicale atribuite lui Hippocrates, cunoscute sub numele de „Corpus Hippocraticum”, reprezintă
concepţia ştiinţifică şi filozofică a „epocii de aur” a culturii elene. Principiile generale ale doctrinei
hipocratice se fundamentează pe următoarele teze patogenice:
Teoria dezechilibrului celor patru umori prin care sângele produs de inimă, phlegma produsă
de creier, bila neagra (melancolia) produsă de splină, şi bila galbenă secretată de ficat, trebuie să fie
în echilibru, apariţia bolii datorându-se dezechilibrului produs între aceste umori.
Teza temperamentelor, care susţine că oamenii aflându-se sub influenţa factorilor cosmici şi
geografici formează următoarele tipuri temperamentale: sangvinic (vioi), flegmatic (rece), coleric
(furtunos), melancolic (timid, trist).
În ceea ce priveşte etiologia bolilor, Hippocrate susţine în tratatul ”Despre aer, ape şi lacuri”:
„Orice boală are o cauză naturală şi nimic nu se întâmplă fără intervenţia naturii... Nu există
boli divine datorită intervenţiei zeilor... Natura este primul medic al bolnavilor şi numai
favorizând eforturile sale putem obţine oarecare succes.” Observarea atentă a bolnavului,
descrierea simptomelor bolii pentru un diagnostic cât mai exact, fac din lucrarea „Despre
prognoze”, o carte de referinţă pentru tripla misiune a medicului: „să judece asupra celor petrecute,
să cunoască cele prezente şi să prevadă cele ce vor fi.” Referindu-se la terapie enunţă un pricipiu
universal valabil: „nu există reguli absolute, căci nu există boli, ci bolnavi şi organisme diferite ce
pot reacţiona în mod diferit la acelaşi remediu.”
De la Hippocrate ne-a rămas şi celebrul jurământ atribuit lui, care cuprinde îndatoririle morale
ale unui medic în exercitarea profesiunii sale. În multe universităţi, absolvenţii facultăţilor de
medicină prestează la sfârşitul studiului jurământul lui Hippocrate.
ROMA ANTICĂ. Romanii au dezvoltat servicii comunitare de sănătate a căror organizare

eficientă a contribuit la perpetuarea funcţionării acestora, chiar după destrămarea imperiului. În
primul secol al erei noastre, o serie de învăţaţi ai vremii reuşesc să cuprindă în operele lor sinteza
cunoştinţelor acumulate în diverse domenii.
Cele mai remarcabile personalităţi medicale romane sunt consideraţi Aulus Cornelius Celsus
(60 ICh.-20 DCh) autorul lucrării „De arte medica”, cel care a introdus în semiologia medicală
16
celebrele caracteristici ale inflamaţiei: „rubor et tumor cum color et dolor” şi celebrul medic antic,
Galenus (129-201), născut în Pergam, considerat ultimul mare reprezentant al medicinei antice.
Datorită disecţiilor şi vivisecţiilor publice, este considerat primul mare experimentator al medicinei.
În tratatul său „De simplicum medicamentorum”, reuşeşte să descrie şi să clasifice aproximativ
473 de remedii vegetale.
ISLAM. Îngrijirile medicale practicate de arabi aveau la bază moştenirea medicală

hippocratică, adaptată la principiile islamice. Cea mai reprezentativă figură a medicinei arabe a fost
Abu al Hussein ibn Abdallah ibn Sina (980-1037) mai cunoscut sub numele de Avicena. În
tratatul său „Al Quanun” (Canonul Ştiinţelor Medicale) redă cu rigurozitate matematică
cunoştinţele medicale ale vremii: anatomia, fiziologia, diagnosticul şi tratamentul. A făcut primele
descrieri clinice ale diabetului zaharat (boala urinilor dulci) şi antraxul (focul persan), a reuşit să
facă o diferenţiere argumentată între ulcer, gastrită şi stenoza pilorică precum şi între meningism şi
meningită.
RENAŞTEREA. O perioadă în care arta de a îngriji începe să se impună ca o practică diferită

faţă de arta de a vindeca, în paralel cu progresul ştiinţei, tehnicii şi dărâmarea barierelor mistico-
religioase, la care au contribuit numeroşi învăţaţi.
Andre Vesale (1514-1564) în cele 7 părţi ale tratatului său de anatomie, „De Humani
Corporis Fabrica” (Alcătuirea corpului uman), expune o concepţie nouă, bazată pe observaţii
directe, cercetare şi gândire raţională.
Adevărurile enunţate de Vasale sunt:
 maxilarul inferior este mic
 femurul şi humerusul sunt oase drepte, nu curbate
 vena azigos se varsă în vena cavă superioară, nu în cea inferioară
 osul stern este constituit din 3 părţi şi nu din 7
 uterul este format dintr-o singură cavitate
 ovarul conţine corpul galben
 descrie corect anatomia inimii şi traiectul venelor
 susţine posibilitatea afoniei după secţionarea nervului recurent al colapsului pulmonar
secundar, după deschiderea toracelui
 atrage atenţia asupra posibilităţilor de stimulare directă a miocardului în timpul opririi
inimii şi a supravieţuirii bolnavului după splenectomie
Miguel Seret (1509-1553) bazându-se pe studii anatomice reale reuşeşte să dea o descriere
exactă a micii circulaţii.
Paracelasus (1493-1541), fiu al unui medic elveţian, este considerat un inovator al gândirii
biomedicale. Folosind metoda experimentală a încercat să fundamenteze următorul concept
biomedical: „procesele care se petrec în corpul uman sunt chimice, iar chimia este sortită să joace
un rol imens în medicină”.
Girolamo Francastoro (1483-1553) în lucrarea sa „De contagione contagionis morbis et
eorum curratione” (Despre contagiune, boli contagioase şi tratamentul lor) descrie căile de
transmitere a bolilor infecţioase, realizând totodată o clasificare a lor. Susţinând că infecţia este
produsă de particule mici invizibile poate fi considerat ca pionierul epidemiologiei. A fost primul
care a diferenţiat ciuma de tifosul exantematic.
Ambroise Pare (1509-1590) va introduce în tratamentul plăgilor un antiseptic format din
gălbenuş de ou, soluţie alcoolizată şi terebentină, acoperite de feşe din bumbac. A imaginat tot felul
de proteze mecanice pentru răniţii suferinzi de amputări.
William Harvey (1578-1657), cu studii de medicină la Cambridge şi Padova, publică
lucrarea „Excitatio anatomica de motu cordis et sanguinis în animalibus” (Cercetarea anatomică
asupra mişcării inimii şi sângelui la animale). Socotită ca apogeu al descoperirilor Renaşterii,
descrierea circulaţiei sanguine reprezintă o lovitură definitivă dată medicinii dogmatice tradiţionale.
El este cel care va pune bazele embriologiei prin dezvoltarea epigenezei: „Omne vivum ex ovo”
(tot ceea ce este viu provine din ou).

17
Printre pionierii politicilor de sănătate comunitare este şi William Perry, care a emis ideea că
doar controlând bolile transmisibile s-ar putea ameliora mortalitatea materno-infantilă.
Spitalele vremii devin locuri unde pe lângă îngrijirea bolnavilor se studia şi se învăţa arta
medicală. Arta de a îngriji începe să se diferenţieze faţă de arta de a vindeca.
Saint Francisc De Sales (1567-1662) înfiinţează o asociaţie voluntară a „vizitatorilor
prieteni”, care mergeau la domiciliul persoanelor bolnave acordând îngriiri. Asociaţia a reprezentat
o formă timpurie de „îngrijiri tip nursing” la domiciliu.
Saint Vincent de Paul (1581-1660) este considerat un alt precursor al dezvoltării îngrijirilor
de sănătate şi al ajutorului social. În 1617 organizează la Paris „Confreria carităţii”, organizaţie
formată din tinere credincioase laice, ce se consacră îngrijirilor la domiciliu.
Camille de Lelis, militar de carieră, se converteşte la catolicism şi se dedică îngrijirii
bolnavilor, în special a celor atinşi de ciumă. După canonizare a fost ales ca patron al infirmierelor.
Crearea centrelor de primire destinate bolnavilor şi a celor săraci, va instituţionaliza funcţia de
ajutor social şi de îngrijire, creând premisele apariţiei funcţiei de îngrijitor de sănătate.
REVOLUŢIA INDUSTRIALĂ. Epidemiile care au bântuit Europa secolelor XVII-XVIII au

influenţat radical modul de gândire, de la concepţia fatalistă la instituirea carantinelor şi
intensificarea controlului sanitar asupra vieţii publice. Dezvoltarea industrială a dus la creşterea
populaţiei urbane, la o rată crescută a mortalităţii infantile, abandonul şi uciderea sugarilor, condiţii
grele de muncă, creşterea exponenţială a îmbolnăvirilor profesionale şi o creştere a incidenţei
bolilor mintale. Printre cei care au pregătit reforma concepţiilor privind bolnavii mintali se numără
şi scriitorii Fracncoise-Marie Voltaire (1694-1778), Diderot (1713-1784) şi H.G. Mirabeau
(1749-1791). Printre primii reformatori ai sistemului psihiatric se numără Vincenzo Chiarugi
(1759-1820), care reuşeşte să introducă în 1788 la Spitalul Sf. Bonifacio din Florenţa, un sistem în
care nurse instruite corespunzător, îngrijeau bolnavii psihici sub directa supraveghere a medicilor.
În lucrarea „De morbis artificum” (Despre bolile meseriaşilor), Bernardino Ramazzini (1633-
1714) descrie peste 50 de profesii expuse noxelor. Eforturile moderne privind sănătatea publică au
apărut în Anglia odată cu Legea Elisabetana pentru săraci, din 1601, ce garanta asistenţa medicală şi
îngrijire de nursing pentru săraci, orbi, şi handicapaţi.
Spre sfârşitul perioadei industriale opinia publică îşi va schimba optica faţă de persoanele care
prestau activităţi de nursing. Aceste grupuri constituite în special din persoane de sex feminin şi
sprijinite de cele mai multe ori de ordine religioase, vor fi treptat înlocuite de femei murdare, beţive,
necinstite, numite „drojdia societăţii”. Nursa era considerată cea mai umilă dintre servitori, fiind
obligată să desfăşoare o muncă zilnică obositoare şi prost remunerată. Aceasta perioadă a fost
denumită de istoriografi „epoca neagră a nursingului”.
Una dintre cele mai importante descoperiri ale acestei perioade se referă la imunologia
practică şi anume la vaccinarea antivariolică. Inocularea copilului James Phipps cu vaccin
antivariolic, la 14 mai 1796, de către medicul generalist englez Edward Jenner a deschis cea mai
importantă eră în lupta cu microbii.
SECOLUL XIX. Un secol în care oamenii de ştiinţă continuă să aducă remarcabile

contribuţii în diferite domenii de activitate, inclusiv în medicină.
Georges Cuvier (1769-1832) intemeietorul anatomiei comparate şi paleontologiei, Robert
Brown (1873-1913) descrie existenţa nucleului în celulele animale şi vegetale, Mathias Schleiden
(1804-1881) şi Theodor Schwann (1810-1882) elaborează „teoria celulară” ca bază de organizare a
structurilor animale şi vegetale. Chimistul Louis Pasteur (1822-1895) a reuşit câteva descoperiri
esenţiale în microbiologie (teoria microbiană a bolilor infecţioase), chimie (fermentaţii,
cristalografia) şi imunologie, realizând vaccinuri împotriva holerei aviare, antraxului şi turbării.
Robert Koch (1843-1905) a dăruit medicinei importante descoperiri în domeniul mediilor de
cultură a bacteriilor, etiologia antraxului, tuberculozei şi holerei. Românul Victor Babeş (1854-
1926) împreună cu patologul Victor A. Cornil (1837-1908) publică prima carte de bacteriologie
din lume. Tot el a fost descoperitorul fenomenului imunităţii pasive, perfecţionând tratamentul
antirabic prin asocierea vaccinului cu serul antirabic. În aceeaşi perioadă I.I. Mecinikov (1845-

18
1916) şi Paul Ehrlich (1854-1915) au descris principalele mecanisme de apărare a organismului în
caz de infecţie, punând bazele imunologiei.
Dezvoltarea ştiinţelor va duce la apariţia unor mari clinicieni precum Rene T. Laennec
(1781-1826) care introduce metoda auscultaţiei în examinarea clinică. El a fost şi cel care a inventat
şi a construit primele stetoscoape auriculare. Chirurgia va fi puternic influenţată de 3 mari
descoperiri: anestezia atribuită lui W.T. Morton (1819-1868), sistemul antiseptic introdus de
Joseph Lister (1827-1912) şi asepsia pasteuriană în 1893.
Secolul XIX reprezintă o epocă importantă în formarea cadrelor sanitare şi popularizarea
cunoştinţelor medicale inclusiv pe teritoriul Romaniei de azi. În 1811 se înfiinţează la Bucureşti,
Spitalul Filantropia, în 1838 este inaugurat Spitalul Brâncovenesc iar sub conducerea lui Iosif
Sporer (1780-1850) se va înfiinţa o şcoală de moaşe. El va redacta pentru elevele sale manualul
„Meşteşugul moşirii pentru învăţătura moaşelor la Institutul maternităţii din Bucureşti”. Printre
promotorii organizării sanitare moderne se numără şi medicii Carol Davila (1828-1884) şi Nicolae
Kretzulescu (1812-1900) iniţiatorul Şcolii de mică chirurgie de la Spitalul Colţea.
În America prima asociaţie de voluntari pentru sănătate, „Societatea doamnelor milostive” se
constituie în prima jumătate a secolului al XIX-lea în New York şi îşi propunea într-ajutorarea
bolnavilor şi săracilor.
În 1877, Comitetul de femei al Misiunii din New York o angajează pe Francesca Root,
absolventa primei clase de nursing Bellevue, pentru a acorda bolnavilor săraci, îngrijiri de sănătate
şi asistenţă religioasă. În 1866 în Philadelphia ia naştere „Asociaţia Nurselor Vizitatoare” ce
presta îngrijiri la domiciliul bolnavilor.
În jurul anilor 1840 apar primele departamente locale de sănătate iar în 1878 se înfiinţează
Serviciul Spitalelor de Marină, o instituţie care să ofere îngrijiri marinarilor bolnavi şi infirmi,
reuşind în timp să devină un model pentru organizarea serviciilor de sănătate publică în S.U.A.
Lillian Wald şi Mary Brewster, ambele nurse instruite, au reuşit în 1893, organizarea unui
serviciu pentru vizitarea la domiciliu a bolnavilor săraci. Lillian Wald considerată prima nursă
pentru sănătate din SUA, implicându-se activ în folosirea metodelor epidemiologice în campaniile
de politică socială pentru promovarea sănătăţii, a condus la înfiinţarea companiilor de asigurări,
care să plătească serviciile de nursing şi împreună cu Lee Fraskel a iniţializat primul program de
nursing comunitar pentru muncitori, la Compania de Asigurare Metropolitană. Serviciul de nursing
înfiinţat de Lillian Wald a avut o contribuţie importantă în organizarea nursingului comunitar, prin
îngrijirile acordate la domiciliu plătibile în rate, stabilirea unui sistem de salarizare pentru nurse,
folosirea anunţurilor publicitare în recrutarea de noi nurse, scăderea indicatorilor de morbiditate şi
mortalitate.
În 1862, omul de afaceri Henry Durant publică cartea „O amintire de la Solferino”, cu
această ocazie propunând înfiinţarea în fiecare ţară a unor societăţi de ajutorare a militarilor răniţi în
confrutările armate. La 17 februarie 1863 la Geneva, împreună cu bancherul Gustave Moynier,
generalul G.H. Dufour, medicii Louis Appia şi Theodore Maunoir formează un comitet cu
scopul de a pregăti o Conferinţă internaţională, în vederea discutării unor aspecte legate de
sprijinirea serviciilor sanitare şi la acordarea de ajutor tuturor militarilor răniţi. În luna octombrie
1863 reuşesc organizarea acestei conferinţe, ocazie cu care „Comitetul celor 5” se transformă în
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, având ca deviză: „pregătirea în timp de pace, pentru a fi
de ajutor în timp de război”. La 8 august 1864 reuşesc să convoace, cu ajutorul guvernului elveţian,
o Conferinţă diplomatică, la care au luat parte 11 ţări europene şi SUA. Textul pregătit de Comitetul
Internaţional, cunoscut sub numele de „Convenţia pentru ameliorarea soartei militarilor răniţi din
armatele în campanie”, marchează o dată importantă în istoria umanităţii. Convenţia stipulă:
„Ambulanţele, spitalele militare, personalul sanitar vor fi recunoscute ca neutre şi ca atare vor fi
protejate şi respectate de către beligeranţi. Militarii răniţi sau bolnavi vor fi luaţi în îngrijire de către
naţiunea cărei îi aparţin.” Totodată s-a adoptat şi semnul distinctiv, o cruce roşie pe fond alb,
reprezentând culorile inversate ale steagului federaţiei elveţiene, ca un omagiu adus neutralităţii
Elveţiei.
În timpul războiului ruso-turc din anul 1876, guvernul turc va înlocui crucea cu o semilună
roşie, fiind apoi urmată de majoritatea ţărilor musulmane. În următorul deceniu 22 de state vor
adera la această convenţie, fiecare dintre ele înfiinţându-şi Societăţi Naţionale de Cruce Roşie.
19
În aprilie 1919, cu prilejul Conferinţei medicale internaţionale de la Cannes se va adopta
propunerea ca activitatea Crucii Roşii să se desfăşoare inclusiv pe timp de pace. Astfel la iniţiativa
lui H.P. Davison, va lua naştere la Paris în data de 5 mai 1919, Liga Societăţilor de Cruce Roşie
şi Semiluna Roşie, ca federaţie a Societăţilor Naţionale, având ca deviză: „Per Humanitatem ad
Pacem” (Prin umanitate spre pace).
NURSING-UL ÎN SECOLUL XX aduce cu sine accelerarea dezvoltării fără precedent, în

toate sectoarele de activitate, inclusiv în medicina şi arta îngrijirilor de sănătate.
La o lună de zile după ce W.C. Röentgen (1845-1923) descoperă razele X, Henry Bequerel
(1852-1908) pune în evidenţă fenomenul radioactivităţii naturale. Marie Curie (1864-1934)
împreună cu soţul ei Pierre Curie (1859-1906), studiind fenomenul radioactivităţii, vor descoperi
radiumul. Atât radiologia cât şi izotopii radioactivi, reprezintă progrese fără precedent, care vor
revoluţiona metodele de diagnostic şi tratament, ducând la dezvoltarea unor noi ramuri medicale
precum ftiziologia, traumatologia, urologia, angiocardiografia, radioterapia etc. Legea segregării
genetice, postulată de botanistul W.J. Johannsen (1857-1917), va revoluţiona biologia celulară iar
postularea transmiterii eredităţii la nivelul celular, de către T.H. Morgan (1866-1945) şi echipa sa,
genetică moleculară va evolua considerabil. Descrierea în anul 1900 a grupelor sanguine şi a
factorului Rhesus (Rh) de către K. Landsteiner şi a reacţiei de fixare a complementului de către
Jules Bordet (1870-1960) şi P.O. Gengnon (1875-1957), vor duce la dezvoltarea unor sectoare
medicale precum imunologia, hematologia, genetica, antropologia, medicina judiciară.
Dezvoltarea unor noi ramuri ale biologiei precum imunochimia, imunogenetica,
imunopatologia, vor atrage după sine una dintre cele mai spectaculoase realizări ale secolului XX:
transplantul de organe. Profesorul Cristian Barnard reuşeşte în 1967 efectuarea primelor grefe
cardiace, ulterior chirurgia transplantului extinzându-se şi la alte organe interne ca rinichi, ficat,
grefe intestinale, şi de membre etc. Descoperirea culturilor de ţesuturi pusă la punct de Alexiss
Carel (1873-1955) va deschide calea cercetării în inframicrobiologie. Datorită tehnicilor culturilor
de celule, s-a reuşit obţinerea vaccinului antipoliomielitic. După descoperirea sulfamidelor în anul
1938 de către Gerhard Domagk (1895-1964), în 1944 o echipă a Universităţii Oxford, condusă de
Sir Alexander Fleming (1881-1955), va reuşi să izoleze şi să stabilizeze primul antibiotic operant,
penicilina, ce va atrage după sine sinteza unui număr important de alte antibiotice, revoluţionând
terapia bolilor infecţioase.
În paralel cu importantele descoperiri din domeniul medicinei în secolul XX vor începe să se
dezvolte în toate ţările europene şcoli pentru formarea asistentelor medicale. Fondatorii acestor
şcoli alături de puterea publică, vor căuta să-şi finalizeze iniţiativele de formare a cadrelor medicale
şi recunoaşterea profesiei de asistent medical.
După Primul Război Mondial ţările beligerante se vor confrunta cu multe şi complexe
probleme de sănătate a populaţiei lor. Deşi timide şi sporadice la început, semnalele trimise de către
lumea medicală guvernelor cu privire la starea precară de sănătate a populaţiei din majoritatea
ţărilor europene, încep să sensibilizeze opinia publică. Vor lua naştere asociaţii naţionale de luptă
împotriva diferitelor maladii, ce aveau nevoie de profesionişti, capabili să dezvolte strategii şi să
intervină prompt în teren. Se va face apel la asistentele medicale, ale căror cunoştinţe profesionale
vor căuta să fie completate cu noi discipline precum fiziopatologia, epidemiologia, educaţia sanitară
etc. În acest context câmpul de activitate al asistentelor medicale începe să se lărgească şi în afara
mediului spitalicesc, dând naştere la profesia de asistentă medicală. Necesitatea
existenţei unei astfel de specialităţi va determina şcolile să-şi diversifice oferta,
formând şi acest gen de profesionişti.
După cel de-al II-lea Război Mondial s-au produs schimbări majore în
educaţia de nursing, fiiind înfiinţate şi extinse programele de nursing practic.
Virginia Henderson (1897-1996) S-a născut la la Kansass City, în
Virginia, USA. A fost descrisă ca fiind prima doamnă a nursingului, scripter,
cercetător avid, vizionar, este considerată de mulţi cea mai importantă figură a
nursingului secolului XX. A descris rolul asistentei medicale ca fiind substitutiv (înlocuind
persoana), suplimentar (ajutând individul), şi complementar (lucrând cu individul). Toate acestea cu
scopul de a ajuta individul/pacientul să se descurce, pe cât posibil singur.
20
În 1948 a început să scrie Principiile fundamentale ale îngrijirii bolnavului.
Începând din 1960 Virginia Henderson a dat nursingului o varietate de definiţii în cadrul
cărora funcţia principala o are asistenta. Una dintre acestea, clasică, este: “asistenta face pentru alţii,
ceea ce ar face aceştia, dacă ar avea puterea, dorinţa şi cunoştiinţele necesare”; asistenta trebuie să-l
facă pe pacient să devină independent de ea cât de repede posibil.
În ultimele decenii nursingul va evolua ca o profesie ştiinţifică, caracterizându-se prin
sporirea cercetărilor în rândul profesioniştilor şi alcătuirea unei baze conceptuale de practici.
Lucreţia Titircă (n. 1930, la Borşa – Maramureş), este personalitatea română contemporană
cea mai proeminentă a profesiei noastre.
Din anul 1964 a devenit profesoară de Tehnica Ingrijirii Bolnavului şi Directoare adjunctă la
Şcoala Sanitară din Baia Mare.
Din 1974 Lucreţia Titircă a fost numită asistentă medicală şefă coordonatoare a Spitalului
Judeţean din Baia Mare, funcţie pe care a onorat-o până în 1989, când s-a pensionat.
Şi după pensionare îşi continuă activitatea în funcţia de Director al Şcolii Postliceale Sanitare
“ Carol Davila” din localitate.
Deţine o colecţie impresionantă de diplome, titluri de onoare şi insigne, primite în ţară sau în
străinatate, în Austria, Elveţia, Danemarca, Republica Moldova şi a obţinut tot atâtea premii, pentru
contribuţia importantă la afirmarea profesiei de asistent medical în România şi pretutindeni.
Este binecunoscuta autoare a peste 10 manuale, pentru asistenţii medicali, care se regăsesc în
programele de învăţământ, examene şi concursuri.
În anul 2002, ca o recunoaştere deosebită a activităţii sale, de peste 40 de ani în slujba
profesiei şi a oamenilor, Lucreţia Titircă a primit şi diploma de “CETĂŢEAN DE ONOARE” al
Municipiului Baia Mare.
A avut şi are în continuare capacitatea de a mişca minţile şi inimile asistenţilor medicali,
pentru a ridica prestigiul acestei profesii, căreia şi-a dedicat întreaga viaţă!
În munca sa pentru afirmarea şi dezvoltarea profesiei de asistent medical, Lucreţia Titircă a
făcut pionierat prin cărţile scrise şi poate fi asemuită cu celebrele înaintaşe în domeniu: Florence
Nightingale, Edith Cavell şi Virginia Henderson, femei care au dat identitate acestei profesii, au pus
bazele nursingului modern în lume şi şi-au dedicat viaţa îngrijirii sănătăţii şi alinării suferinţei
umane!
Spitalul. Cadru de referinţă pentru activitatea cadrelor medicale
de la bolniţă la spitalul modern
Începând cu a doua jumătate a sec. XIV sunt cunoscute unele lăcaşuri tămăduitoare denumite
bolniţe la Bistriţa, Tismana, în Ţara Românească, la Neamţ. Ospiciile înfiinţate de Radu Basarab în
1372 pe moşia lui de la Măţăuli lângă Câmpulung era pentru adăpostirea unor infirmi, orbi, ologi.
Se mai cunoaşte bolniţa de la Simidreni datând din 1542 ce forma, împreună cu un adăpost pentru
călători din preajma mănăstirii clădită de Neagoe Basarab, locaşuri destinate călugărilor bătrâni,
bolnavi sau infirmi, aceste lăcaşuri neavând şi funcţie de spital pentru laici.
Din cercetările intreprinse până în prezent în ţara noastră rezultă că între primele înjghebări
spitaliceşti atestate documentat, se cunosc cele din Transilvania, fondate de diferite ordine
călugăreşti ca cel din Sibiu, întemeiat de cavalerii cruciferi în 1292, deşi se pare că spitalul din
Oradea, fondat de Ioan Niţi era mai vechi. Se mai cunosc spitalul azil din Bistriţa, care a luat fiinţa
în acelaşi an cu spitalul din Sibiu cât şi micile spitale medievale cunoscute în secolul următor la
Feldioara, Râşnov, Codlea.
Deşi majoritatea istoricilor sunt de acord că spitalele medievale nu au provenit din bolniţe, se
pare că, totuşi, unele din acestea au construit nucleul spitalelor de mai târziu, ca Sfântul Spiridon
din Iaşi, din bolniţa de pe uliţa Hagioaiei, fondat în 1752 sau spitalul din Roman, înfiinţat în 1798,
în locul bolniţei de pe lângă mănăstirea Precista.
Spitalele medievale sunt socotite atât la noi cât şi în întreaga Europă, lăcaşuri de adăpost şi
ocrotire, aziluri pentru săraci şi bătrâni, orfani, precum şi ca instituţii specializate pentru izolarea
bolnavilor contagioşi.

21
ETAPE ŞI PERSONALITĂŢI ÎN DEZVOLTAREA NURSING-ULUI

După milenii de existenţă umană medicina modernă îşi consideră punctul de cotitură în
cunoaşterea asepsiei şi antisepsiei a lui Joseph Lister (1827-1912).
 Asepsia – a sepsis – fără microbi
 Antisepsia – împotriva microbilor
Descoperirea microbilor de către Louise Pasteur (1822-1912), a fost
momentul ce a determinat noi orientări şi concepţii în formarea cadrelor
sanitare, în organizarea asistenţei medicale şi implicit, în actul de îngrijire
a omului suferind. Este perioada în care se plasează naşterea nursingului
modern legat de numele lui Florence Nightingale (1820-1910), cea care a
fundamentat convingerea că, fără armata personalului sanitar de îngrijire a
bolnavului, fiind formată şi organizată, lupta pentru sănătate pe timp de
pace sau război, poate fi câştigată. De la Florence Nightingale asistăm la tendinţe şi eforturi de
profesionalizare, de găsire a unui loc stabil în ierarhia slujitorilor sănătăţii, de definire a rolului care
să fie acordat cu titluri şi cadru juridic respectiv.
Statutul socio-profesional al asistentei medicale se bazează tot mai mult pe existenţa unei
structuri bine definite, cu un loc bine stabilit în statutele de funcţiuni care emană dintr-o pregătire
bazată pe programe corespunzătoare orientate de principii deontologice clar definite. Există o
fundaţie care îi poartă numele, o insignă şi o statuie în centrul Londrei.
S-a născut la Florenţa, numele fiindu-i dat după numele acestei localităţi, la data de 12 Mai
1820. Era frumoasă, cultivată, deşteaptă şi bogată şi nu a cedat tentaţiilor şi succeselor vieţii
moderne.
La 30 de ani îşi afirmă convingerea că sensul vieţii ei era să facă ceva folositor pentru oamenii
care au nevoie de ajutor. Acest altruism neînţeles şi neacceptat de societatea şi familia din care
făcea parte şi care socotea o aberaţie sau dramă faptul că o fată ca ea să muncească a trebuit apărat.
În călătoriile sale, Florence Nightingale va culege informaţii despre problemele sănătăţii
publice şi a celor din spitale. În 1851 ea va studia, timp de 3 luni, la şcoala de la Kaiserwerth a
păstorului Cliedern. Anul 1853 o găseşte pe tânara Florence lucrând într-un comitet ce conducea
instituţia pentru îngrijirea femeilor nobile în perioada îmbolnăvirii. În cele din urmă, ea va fi numită
şefa acestei organizaţii. Pe măsură ce cunoştinţele sale despre reforma nursingului şi a spitalelor
sporeau, Florence a fost cunoscută ca o autoritate în materie.
Când a izbucnit Războiul Crimeei, în 1854,
corespondenţii de pe front descriau maniera în care erau
îngrijiţi soldaţii răniţi şi bolnavi de către armata britanică.
Florence Nightingale venind în întâmpinarea guvernului
britanic va propune prietenului ei, Sir Sidney Harbert, care
îndeplinea funcţia de secretar de război, să fie trimisă în
Crimeea cu un grup de nurse. Dând dovadă de reale calităţi
organizatorice şi profesionale, ea se va distinge prin
organizarea în prima linie a frontului, a unui spital de
campanie modern.
Alintată femeia cu lampa, Florence Nightingale a devenit o figură legendară printre soldaţi.
În 1856 se reîntoarce în Anglia cu sănătatea serios afectată. În următorii 40 de ani îşi va
conduce afacerile din apartamentul său izolat. Îşi va petrece restul vieţii scriind despre spitale,
salubritate, statistici de sănătate şi în special despre nursing şi educaţie în nursing.
În 1860 ea reuşeşte să inaugureze prima şcoală laică de nursing în cadrul spitalului Sfântul
Tomas din Londra. În acelaşi an, la Boston, Maria Zakrzewski şi Elisabeth Blackwell vor înfiinţa
prima şcoală de asistente medicale.
Principiile de bază pe care Florence Nightingale şi-a creat şcoala au fost următoarele:
- Nursele trebuie să fie educate în spitale clinice, organizate în acest scop şi asociate cu şcoli
medicale.

22
- Nursele vor fi selecţionate cu atenţie şi vor locui în cămine special amenajate pentru a le
forma caracterul şi a le impune o disciplină.
- Intendenta şefă a şcolii va avea cuvânt hotărâtor asupra programei, asupra modului de
administrare şi asupra celorlalte probleme ale şcolii.
- Programa şcolară va cuprinde atât material teoretic cât şi practic.
- Frecvenţa studenţilor la cursuri va fi obligatorie existând o evidenţă în acest sens.
- Cunoştinţele dobândite de studenţi vor fi apreciate prin teste scrise şi examene orale.
Respectând tradiţiile şcolii engleze tinerii absolvenţi erau trimişi în toate colţurile Imperiului
Britanic pentru a implementa îngrijirile de sănătate aşa cum au fost învăţaţi. Modelul şcolii Saint
Thomas va constitui un nivel de învâţământ şi funcţii pentru multe şcoli din Anglia.
Florence Nightingale este incontestabil fondatoarea nursingului modern. Ea reuşeşte să
convingă opinia publică că îngrijirile de sănătate reprezintă o artă ce trebuie ridicată la rangul de
profesie disciplinară. Ea apreciază că e mai util ca nursele să-şi petreacă timpul îngrijind pacienţii
fără să facă curăţenie, îndeletnicire rezervată personalului îndemnat pe această activitate.
Profesia de nurse va fi aleasă de persoane inteligente, ce vor căuta să-şi îmbogăţească
cunoştinţele, pe care le vor folosi pentru ameliorarea condiţiilor pacienţilor pe care îi au în îngrijire.
Pentru ca această profesie să fie respectată ea consideră că liderii de nursing trebuie să aibă un
statut social.
Contrar la ceea ce se observă astăzi, Florence gândea că această profesie e rezervată exclusiv
femeilor, dar pe de altă parte remarcă faptul că nursingul, pentru a putea fi practicat cu ştiinţă şi
conştiinţă, trebuie să fie legat de domeniul religios. Pentru a reuşi în apărarea profesiei a intuit
munca în echipă şi combaterea individualismului.
Spre sfârşitul vieţii sale, susţinând atât eforturile înaintaşilor cât şi pe cele a succesorilor ei, ea
va contribui la înfiinţarea Consiliului Internaţional al Nurselor (ICN) în 1890.
Florence Nightingale moare în somn la vârsta de 90 de ani (13.08.1910).
Ziua de 12 Mai, data naşterii sale, a fost consacrată drept Ziua Internaţională a Nursingului,
fiind sărbătorită de către nurse în toată lumea.
Dezvoltând principiile unui învăţământ corespunzător în acordarea îngrijirilor medicale
adaptate, Florence e fondatoarea unei reforme a căror beneficiari suntem noi.
Esenţialul mesajului său e următorul: prioritatea îngrijirilor acordate de nursă e ajutorul pe care
aceasta îl garantează unei persoane văzută în toată complexitatea sa pentru ai menţine şi recupera
sănătatea atunci când aceasta nu poate să o facă singură.
Inspirându-se din jurământul lui Hipocrate, Florence Nightingale îşi caracterizează concepţia
profesională prin textul propriului jurământ pe care îl propune tuturor asistentelor medicale ca să îl
cunoască şi să îl rostească la începutul carierei lor:
Mă angajez, solemn, în faţa lui Dumnezeu şi în prezenţa acestei adunări să duc o viaţă
integră şi să-mi îndeplinesc cu credinţă îndatoririle profesiei mele. Nu voi lua şi nu voi administra
nici un remediu periculos. Voi face totul pentru creşterea nivelului profesiunii mele şi voi păstra cu
o totală discreţie lucrurile private care îmi vor fi încredinţate. Voi ajuta din toate puterile mele şi în
mod cinstit medicul în munca sa şi mă voi dedica bunăstării celor ce sunt lăsaţi în grija mea.
Crucea Roşie – organism internaţional de solidaritate umană
De-alungul secolelor, în timpul războaielor au existat permanent

unele principii umanitare care au inspirat comportamentul faţă de
răniţi. Adeseori îngrijirea răniţilor era asigurată în măsura
posibilităţilor de populaţia din teritoriul unde avuseră loc luptele. În
1743, în timpul războiului de succesiune la tronul Austriei, au format
un serviciu medical de campanie, în care s-a stabilit ca răniţii să fie
consideraţi neutri iar spitalele militare să fie protejate.

23
O altă iniţiativă remarcabilă este cunoscută în timpul Războiului din Crimeea (1853-1856) prin
2 unităţi de surori: una în Rusia, 300 de femei conduse de ducesa rusă, Charlote, iar celălalt format
din 37 de femei, având în frunte pe Florence Nightingale.
Conceperea şi organizarea unui organism internaţional care să reglementeze protecţia răniţilor
şi bolnavilor a aparţinut unui filantrop elveţian, Hanrz Dunant, care a elaborat prima carte umanitară
numită Convenţia de la Genova, din 22 August 1864.
În 1863, la 28 Octombrie, are loc Congresul Internaţional de la Geneva când se pun bazele
Comitetului Internaţional, iar în 1864 convenţia şi statutul sunt aprobate de 12 guverne. Se adoptă
simbolul “Crucea Roşie”, identic cu drapelul Elveţiei, dar cu culorile inversate.
Prima ţară ce a adoptat denumirea de Crucea Roşie a fost Olanda, urmată apoi de celelalte. Ca
urmare, în 1880, centrul din Geneva capătă denumirea de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.
Crucea Roşie în România
Aron Florian, participant al revoluţiei de la 1848, a întocmit un proiect de statut pentru

înfiinţarea unei asociaţii a femeilor al cărei scop era ajutorarea tinerelor fete românce rămase orfane
după moartea părinţilor în revoluţia din 1848. În 1850 proiectul este aprobat şi apare Asociaţia
Femeilor Românce din Braşov.
În 1876, Comitetul Provizoriu format din Dimitrie Ghica, Dimitrie Sturza, Grigore Cantacuzino
şi medicii Carol Davila şi Panait Iacropol, i-au în discuţie statutul şi stabilesc denumirea de
Societatea Crucii Roşii a României.
În 1887 Societatea de Cruce Roşie îşi propune să se preocupe de formarea surorilor de caritate
pentru care alocă o parte din fonduri.
În 1906 ia fiinţă Societatea de Cruce Roşie a Doamnelor din România în spiritul Conferinţei de
la Geneva, cu 54 de filiale şi 1200 de membri.
În 1913 cele 2 organizaţii se unifică sub denumirea de Comitetul Unirii Crucii Roşii.
În perioada următoare Societatea de Cruce Roşie organizează trenuri-spitale şi caravane
medicale dotate cu laborator de analize, medicamente, cu echipe medicale formate din medici şi
surori, care participă la combaterea unor epidemii de holeră şi tifos.

24
MODELE CONCEPTUALE
Trăim într-o lume în continuă schimbare, iar pentru societatea de astăzi, multe din problemele
individului tind să devină din ce în ce mai mult, probleme ale societăţii. Efectele extinse ale
transformărilor care au loc în dinamica socială determină această schimbare de atitudine. În acelaşi
timp, problemele majore ale societăţii se înscriu ca factori modelatori ai personalităţii individului.
Respectarea individualităţii se conturează tot mai mult ca şi regulă esenţială a unei societăţi
civilizate.
În acest context, procesul de nursing, se defineşte ca un proces dinamic, adaptabil la cerinţele
individului şi trebuinţele societăţii, mentinându-şi nealterat obiectivul principal, obţinerea unei mai
bune stări de sănătate pentru individ, familie, comunitate.
Astăzi procesul de nursing a căpătat valenţe noi, rolul asistentului medical a devenit mai
complex, în sensul lărgirii sferei de activitate, una dintre îndatoriri fiind aceea „de a diagnostica şi
stabili atitudinea terapeutică adecvată pentru răspunsul individului faţă de o problemă de sănătate
actuală sau potenţială”.
În centrul îngrijirilor de sănătate se află pacientul, dar el nu mai este perceput simplist doar ca
un individ ce suferă de o anumită boală, ci este apreciat holistic ca o persoană cu necesităţi fizice,
emoţionale, psihologice, intelectuale, sociale şi spirituale. Aceste necesităţi inter-relaţionează, sunt
interdependente, de egală importanţă şi reprezintă fundamentul intervenţiilor asistentului medical ce
va trebui să se adapteze la o infinitate de reacţii, manifestări, trăiri, relaţii interpersonale, generate
de unicitatea profilului psihic al protagoniştilor implicaţi şi de specificul situaţiei concrete în care îşi
desfăşoară activitatea.
Este important ca asistentul medical să fie familiarizat cu aspectul complex al naturii psihice
umane, să înţeleagă că indivizi diferiţi au reacţii diferite faţă de aceeaşi problemă urmare a structurii
lor unice de personalitate. Există mai multe accepţiuni ale conceptului de personalitate, dar cea mai
folosită este aceea ce defineşte personalitatea ca fiind „organizarea mai mult sau mai puţin durabilă
a caracterului, temperamentului, inteligenţei şi fizicului unei persoane; organizare ce determină
adaptarea sa unică la mediu”, (Eysenck).
Vom putea aprecia pe deplin un individ doar dacă îi vom cunoaşte mediul de viaţă şi
activitate.
Suntem ceea ce suntem şi devenim ceea ce devenim, în mare parte, datorită contextului social
în care existăm şi ne desfăşurăm activitatea. Socializarea se realizează în interiorul diverselor
grupuri umane (familie, şcoală, prieteni, colectiv de muncă). Grupul intermediază individului relaţia
cu societatea şi cu sine.
Individul dezvoltă concomitent şi continuu relaţii informaţionale cu lumea externă şi cu
propria fiinţă, întreţinând la nivelul normalului, un echilibru între cunoaşterea de sine şi cunoaşterea
realităţii. Fiecare ne naştem cu un potenţial uman care se valorifică şi se dezvoltă treptat prin
socializare, asimilarea valorilor şi comportamentelor sub forma unei învăţări continue.
Conceptul holistic de apreciere a individului poate fi rezumat în câteva idei principale ce stau
la baza susţinerii ştiinţifice a desfăşurării procesului de nursing:
 individul este un tot unitar caracterizat prin integritate şi el reprezintă mai mult decât suma
părţilor sale componente;
 individul este în permanentă interacţiune cu mediul înconjurător, schimbând materie şi
energie cu acesta;
 evoluţia fiziologică a individului este ireversibilă şi unidirecţională în timp şi spaţiu;
 individul uman se caracterizează prin capacitate de abstracţie, imaginaţie, senzaţii, emoţii.
Toate aceste aprecieri subliniază evoluţia conceptului "îngrijirilor de sănătate" de-a lungul
timpului şi adaptarea acestuia la principiile de organizare actuală a sistemului sanitar, urmărind în
principal rolul asistentului medical:
 asistentul medical reprezintă un element important al echipei medicale;
 asistentul medical desfăşoară o activitate autonomă, cu competenţe bine stabilite;
 activitatea medicală nu vizează doar tratarea eficientă a îmbolnăvirilor, în prezent accentul
se pune pe prevenirea bolilor şi promovarea stării de sănătate;
25
 rolul asistentului medical intervine atât în îngrijirea individului cât şi a comunităţii
(promovarea sănătăţii, educaţia pentru sănătate).
Organizarea datelor culese în vederea întocmirii planului de îngrijire se poate face conform
unui model conceptual. Conceptele sunt necesare în nursing pentru a lega teoria de practică, iar
pentru a fi complete trebuie să conţină elemente critice severe precum procesul de nursing, un scop
anume, un raţionament, o specificare a rolului profesional, o descriere a clientului şi a aşezării
clinice.
I. MODELUL CONCEPTUAL AL VIRGINIEI HENDERSON

În cartea sa, „Principii fundamentale ale îngrijirii nursing”, defineşte funcţia nursei astfel:
„Rolul esenţial al nursei este de a ajuta individul bolnav sau sănătos prin activităţi ce
contribuie la menţinerea sau redobândirea sănătăţii (sau să-l asiste în ultimele clipe), pe care ar
putea să le îndeplinească singur dacă ar avea puterea, voinţa sau cunoştinţele necesare, să-l ajute să
facă aceasta pentru a-şi recâştiga independenţa cât mai repede posibil.”
Modelul conceptual al Virginiei Henderson apreciază individul ca fiind un tot unitar
caracterizat prin nevoi fiziologice şi aspiraţii denumite generic nevoi fundamentale. Acestea sunt:
1. A RESPIRA
• respiraţia este procesul fiziologic prin care O 2 din aerul atmosferic ajunge până la nivelul
celulelor, unde este folosit în reacţiile de oxido-reducere, CO2 rezultat fiind eliminat din organism
prin expiraţie;
• o respiraţie eficientă presupune şi o bună circulaţie deoarece sângele joacă rolul de transportor
pentru gazele respiratorii;
• disfuncţia respiratorie atrage după sine o perturbare a întregului organism atât la nivel fiziologic şi
fiziopatologic (hipoxie tisulară, hipercapnie) cât şi psihologic (senzaţie de sufocare, anxietate,
teamă).
2. A BEA ŞI A MÂNCA
Apa reprezintă aproximativ 60% din greutatea organismului adult, ea având un rol deosebit de
important în buna desfăşurare a proceselor fiziologice ale organismului.
Un individ poate supravieţui cu:

• 15% din funcţia normală a ficatului
• 25% din funcţia normală a rinichilor
• 35% din numărul total de hematii
• 45% din suprafaţa de hematoză pulmonară
• 70% din volumul plasmatic.
Reducerea volemiei cu mai mult de 30% este critică pentru supravieţuire.
• aprecierea statusului volemic al pacientului se poate face pe baza examenului clinic şi a
investigaţiilor paraclinice dar cel mai simplu prin stabilirea bilanţului hidric aport - pierderi
(intrări - ieşiri);
• deficitul de apă al organismului va fi corectat prin hidratare per os sau la nevoie prin
administrare de soluţii perfuzabile coloidale sau cristaloide;
• excesul de apă al organismului impune restricţionarea aportului şi administrarea de diuretice;
• principalul mecanism fiziologic de reglare a cantităţii de apă din organism este reflexul de sete.
La vârstnici acest reflex diminuă astfel că în mod obişnuit aceştia prezintă un anumit grad de
deshidratare;
• o alimentaţie sănătoasă vizează mai multe aspecte: cantitatea alimentelor, calitatea acestora,
ritmul de administrare;
• o dietă adecvată trebuie să asigure un aport suficient de nutrienţi, vitamine, apă şi săruri
minerale, aport adaptat necesităţilor organismului.

26
3. NEVOIA DE A ELIMINA
• organismul este un sistem deschis în permanentă interacţiune cu mediul înconjurător, schimbând
cu acesta materie şi energie;
• eliminarea satisface nevoia organismului de a îndepărta anumite substanţe nefolositoare rezultate
din metabolism sau digestie;
• fiziologic eliminarea are loc la nivelul tegumentelor (transpiraţie), respiraţiei (expiraţie),
aparatului renal (diureză), aparatului digestiv (scaun), aparatului genital feminin (menstruaţie)
• în anumite condiţii patologice se produc modificări ale modalităţilor de eliminare ale
organismului:
◦ transpiraţii abundente (coma hipoglicemică) şi hemoptizie (neoplasm pulmonar)
◦ vărsături bilioase (colecistită)
◦ vărsături explozive în jet, neprecedate de greaţă (tumori cerebrale)
◦ hematemeză (vărsături cu aspect de zaţ de cafea ce apar în HDS)
◦ hematurie
◦ tulburări ale tranzitului intestinal cu alternanţă: constipaţie / diaree (tumori de colon)
◦ melenă (tumoră de colon)
◦ amenoree (ovar polichistic).
4. NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ
• nevoia de a te mişca şi a avea o bună postură reprezintă un aspect esenţial al mecanismului de
integrare a individului în mediul înconjurător şi orice disfuncţionalitate legată de această nevoie
fundamentală are repercursiuni în plan fizic, psihic şi social;
• menţinerea independenţei de mişcare şi a unei bune posturi presupun integritatea structurală şi
funcţională a sistemului osos, sistemului muscular, sistemului nervos, aparatului vestibular.
Putem întâlni:
◦ paralizie - absenţa completă a forţei musculare, urmare a pierderii contractilităţii musculaturii
striate datorită întreruperii uneia sau mai multor căi motorii cortico-musculare;
◦ pareza - uşoară slăbire a forţei musculare;
◦ hemiplegia - paralizia unei jumătăţi de corp;
◦ monoplegie - paralizia unui singur membru;
◦ paraplegia - paralizia jumătăţii inferioare a corpului;
◦ tetraplegia - paralizia celor patru membre.
• apariţia deficitelor motorii atrage după sine o serie de alte modificări:
◦ tendinţa de limitare a folosirii părţii afectate;
◦ nesiguranţa echilibrului;
◦ mersul cu paşi mici;
◦ diminuarea încrederii în sine;
◦ teama de a nu cădea;
◦ nervozitate, nelinişte.
5. NEVOIA DE A DORMI ŞI A SE ODIHNI
• somnul reprezintă o extindere a procesului de inhibiţie la nivelul scoarţei cerebrale, expresia
somatică a unei decuplări temporale a individului faţă de mediul exterior.
• Necesarul fiziologic de somn diferă după vârstă:
• la copii 12-14 h;
• la adulţi 7-9 h;
• la vârstnici 5-7 h;
• odihna şi somnul în bune condiţii şi timp suficient sunt indispensabile unei bune funcţionări a
organismului la randament maxim;
• oboseala se defineşte ca fiind acea stare temporară a organismului care apare în urma unui efort
excesiv sau de prea lungă durată şi care se anulează ca urmare a unei perioade de odihnă;
• numeroase observaţii şi experimente au demonstrat că oboseala nu este un element periferic, legat
de organele efectoare (sistemul muscular) ci un fenomen central, nervos, legat fie de consumarea
substanţei excitative a neuronilor, fie de cauze fiziopsihice mai complexe (tipul de sistem nervos,
experienţa de adaptare la mediu a individului);

27
• asistentul medical va trebui să diferenţieze:
◦ oboseala patologică - care este parte a tabloului clinic al anumitor boli (hepatită,
tuberculoză, diabet)
◦ oboseala fiziologică - normală;
• remediul cel mai bun al oboselii nu este întotdeauna odihna înţeleasă ca şi stare de inactivitate
absolută, simpla întrerupere a activităţii şi aşteptarea pasivă a refacerii energiei cheltuite;
• nu orice fel de repaus, indiferent de moment şi condiţii este reconfortant
• odihna cea mai eficace constă în alternarea raţională a unei activităţi cu alta. Acest mod de odihnă
a fost numit odihnă activă şi a căpătat o largă răspândire după fundamentarea sa ştiinţifică (de către
L.M. Secenov).
Principiile odihnei active:
a. una şi aceeaşi activitate, de aceeaşi intensitate trebuie să se adreseze, alternativ unor
organe simetrice;
b. activităţile bazate în mod predominant, pe primul sistem de semnalizare (mimica,
gestica) trebuie să fie alternate cu cele bazate, în mod predominant pe cel de-al doilea sistem
de semnalizare (limbajul);
c. să nu se treacă la introducerea activităţii de variaţie mai înainte de a semnala oboseala în
activitatea principală, avându-se însă grijă ca alternare a activităţii să nu se facă prea târziu;
d. activitatea secundară să nu fie mai obositoare decât cea principală.
6. NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA
• omul este o fiinţă socială. Integrarea în grup se face pe baza unor comportamente învăţate, a unor
valori asumate. Îmbrăcămintea are valoare practică (protejează corpul de variaţiile climei) dar şi
valoare de simbol (exprimă personalitatea şi unicitatea individului);
• dificultatea sau imposibilitatea de a se îmbrăca, dezbrăca, de a purta îmbrăcăminte adecvată este
percepută de către individ ca o lezare a libertăţii sale cu implicaţii în percepţia sentimentului de
demnitate şi autorespect.
7. NEVOIA DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITE NORMALE
• menţinerea constantă a temperaturi corpului, în ciuda variaţii lor termice exogene şi a diverselor
activităţi ale organismului, implică intervenţia adecvată a unor modificări funcţionale complexe
(metabolice, circulatorii, musculare, hidroelectrolitice, endocrine, etc.) coordonată prin mecanismul
de termoreglare, controlat de centrii hipotalamici, ce menţin permanent şi dinamic echilibrul între
producerea şi pierderea de căldură din organism;
• temperatura corpului este menţinută constantă, în condiţiile unor mari modificări ale temperaturii
mediului. Fiind influenţată de o serie de factori fiziologici (starea de somn sau de veghe, digestie,
activitatea fizică etc.) temperatura corpului prezintă variaţii ciclice, având valori minime între orele
4-6 dimineaţa şi atingând valori maxime, care în general nu diferă cu mult de 0,50C faţă de cele
matinale, între orele 16-17 după-amiaza;
• perturbările mecanismului de termoreglare conduc la apariţia a două situaţii cu particularităţi
distincte: hipotermia, hipertermia.
8. NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, DE A-ŢI PROTEJA TEGUMENTELE ŞI MUCOASELE
• definiţia completă a stării de sănătate este aceea ce o apreciază ca fiind starea de bine bio-psiho-
social;
• starea de bine biologic presupune integritatea funcţională a structurilor organismului şi la aceasta
contribuie şi protejarea tegumentelor şi mucoaselor, prin menţinerea curăţeniei şi igienei personale;
• nevoia de a fi curat şi îngrijit, presupune un comportament învăţat, reflectă o anumită trăsătură de
personalitate şi indică un anumit nivel de înţelegere şi respect al individului;
• deficitul în satisfacerea acestei nevoi fundamentale, necesită implicarea activă a asistentului
medical atât în suplinirea măsurilor elementare de igienă cât mai ales în însuşirea de către pacient a
anumitor deprinderi.
9. NEVOIA DE A COMUNICA
• comunicarea reprezintă una dintre trebuinţele fundamentale, de ordin spiritual a oamenilor, fiind o
modalitate esenţială de interacţiune psihosocială, un schimb de mesaje între interlocutori, menit să
realizeze o relaţie interumană durabilă determinând menţinerea ori modificarea comportamentului
individual sau de grup;
28
• comunicarea interumană se realizează cu ajutorul limbajului verbal sau nonverbal prin care se
schimbă mesaje (informaţii, simboluri, semnificaţii, idei, sentimente, intenţii etc.) pentru a
influenţa, mai ales calitativ, comportamentul celuilalt;
• a comunica eficient şi expresiv cu ceilalţi înseamnă:
◦ să convingi,
◦ să poţi dezvolta gândirea, afectivitatea, personalitatea,
◦ să informezi inteligibil şi să înţelegi corect semnificaţia mesajului,
◦ să sesizezi şi să conştientizezi reacţiile, atitudinile şi modificările comportamentale ale
interlocutorului;
• în cadrul procesului de nursing, comunicarea are un rol esenţial, ea fiind o unealtă de influenţare
şi modificare a comportamentului pacientului, în sensul înlăturării sentimentului de teamă şi
nesiguranţă, urmărind creşterea încrederii în sine, urmare a înţelegerii corecte a situaţiei sale;
• este important ca în procesul de comunicare asistenta să folosească un limbaj adecvat şi accesibil
pacientului.
10. NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE
• individul sănătos este capabil să reacţioneze adecvat la variaţiile continue ale parametrilor
mediului exterior prin mecanisme de adaptare dezvoltate ontogenetic şi filogenetic, ceea ce îi
asigură menţinerea homeostaziei mediului intern şi a echilibrului psihic, conferindu-i sentimentul de
siguranţă;
• prezenţa bolii este de fapt o ameninţare a "stării de bine bio-psiho-social", ce vizează integritatea
funcţională a structurilor organismului şi sentimentul încrederii în propriile forţe; pacientul se simte
vulnerabil, nesigur, expus pericolelor, chiar dacă uneori nu-şi exteriorizează sentimentele;
• în aceste condiţii este importantă asigurarea unui climat de încredere, înţelegere şi suport din
partea echipei de îngrijire, în concordanţă cu caracteristicile pacientului: vârsta, inteligenţa, stilul de
viaţă, credinţe le şi valorile sale, experienţele anterioare.
11. NEVOIA DE A-ŞI PĂSTRA CREDINŢA ŞI VALORILE PROPRII
• nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori exprimă necesitatea individului de a-şi
afirma apartenenţa la un anumit grup social ceea ce în esenţă îi conferă sentimentul de siguranţă;
• valorile sunt calităţile pe care le capătă pentru om elementele realităţii (obiecte, procese, acţiuni)
privite prin prisma unei atitudini (politice, juridice, morale, estetice, religioase) a unei colectivităţi
umane (categorie socială, naţiune);
• numeroase cercetări au evidenţiat că practicarea religiei contribuie la menţinerea echilibrului
psihic al individului, acţionând prin mai multe mecanisme:
◦ credinţa (care încurajează serenitatea),
◦ sentimentul de apartenenţă la un grup care te susţine,
◦ valorizarea obişnuinţelor unei vieţi regulate (care încurajează mulţumirea);
• este evident faptul că asistentul medical trebuie să dea dovadă de disponibilitate, compasiune şi
toleranţă faţă de pacienţii care au stiluri de viaţă, atitudini şi sisteme de valori diferite de ale sale. Ea
va trebui să-şi supravegheze şi să-şi controleze comportamentul propriu astfel încât binele
pacientului să rămână principala motivaţie a acţiunii sale, tot timpul.
12. NEVOIA DE AUTOREALIZARE
• a fi preocupat în vederea realizării personale reprezintă o nevoie fundamentală de ordin superior a
individului ce implică atingerea potenţialului său maxim prin valorizarea configuraţiei unice a
personalităţii, creativităţii, proceselor cognitive, structurilor afective şi volitive;
• când această nevoie nu este satisfăcută apare sentimentul de frustrare (imposibilitatea de a-ţi
îndeplini o dorinţă sau a-ţi exercita un drept) cu repercursiuni asupra sentimentului de stimă şi
încredere în sine;
• se poate spune că nevoia de realizare şi autorealizare corespunde unei trebuinţe intrinseci de
interacţiune cu realitatea înconjurătoare şi se exprimă în mod diferit în funcţie de vârstă, sex şi
condiţiile socio - culturale în care se dezvoltă individul.
13. NEVOIA DE A SE RECREEA
• activităţile recreative şi ludice sunt parte importantă a vieţii individului, esenţiale în menţinerea
echilibrului sau interior asigurând relaxarea fizică şi psihică;

29
• jocul şi activităţile agreabile în general au implicaţii benefice certe în desfăşurarea proceselor
afectiv emoţionale (sentimentul de mulţumire, bucurie, plăcere) asigurând condiţii propice de
afirmare a personalităţii, facilitând interrelaţionarea cu indivizi cu preocupări asemănătoare.
14. NEVOIA DE A ÎNVĂTA CUM SĂ-ŢI PĂSTREZI SĂNĂTATEA
• fiinţa umană, se află în permanentă interacţiune cu ambianţa socială şi materială, cu semenii, cu
natura, cu situaţiile pe care le stăpâneşte, provoacă, anticipează, rezolvă, precum şi cu sine însuşi;
• învăţarea este modalitatea de asimilare a cunoştinţelor şi de formare intelectuală, emoţională şi
voliţională, de elaborare a deprinderilor, a conştiinţei şi a comportamentului socio-cultural;
• prin învăţare personalitatea umană se construieşte, se menţine şi se regenerează permanent.
Implicat în educaţia pentru sănătate a individului şi a comunităţii, asistentul medical
contribuie activ la acumularea de cunoştinţe, atitudini şi deprinderi în scopul menţinerii sau
redobândirii sănătăţii.
Modelul conceptual al Virginiei Henderson permite o apreciere globală a individului ca un tot
unitar ce reprezintă mai mult decât suma părţilor sale componente, având particularităţi ce îi conferă
unicitate.
II. MODELUL CONCEPTUAL AL LUI ABRAHAM MASLOW

Psihologul american Abraham Maslow afirmă că individul uman este rezultatul interacţiunii
dintre nevoile sale fundamentale şi realitatea mediului înconjurător. Nevoile fundamentale pot fi
ierarhizate în ordinea priorităţilor pe cinci niveluri diferite interconectate între ele:
1. Nevoi fiziologice:
• asigură menţinerea homeostaziei mediului intern
• includ trebuinţe organice (respiraţia, nutriţia, excreţia, menţinerea temperaturii organismului) dar
şi nevoi psihologice (nevoia de odihnă şi somn, evitarea durerii)
• nevoile sexuale sunt importante pentru individ dar nu indispensabile. Sexul este esenţial pentru
supravieţuirea speciei nu a individului.
2. Nevoia de siguranţă şi securitate
• include siguranţa şi securitatea fizică
(apărare, adăpost, locuinţă) şi psihică
(confort, protecţie).
3. Nevoia de apartenenţă şi
afectivitate, nevoi sociale
• apartenenţă la un grup social (familie,
prieteni, colegi de muncă)
• integrare şi acceptare
• iubire şi înţelegere.
4. Nevoia de stimă şi respect
• recunoaştere şi apreciere
• consideraţie
• recunoştinţă
• valorizare.
5. Nevoia de cunoaştere,
autocunoaştere
• a ştii, a înţelege
• a rezolva
• a crea.
Ierarhizarea trebuinţelor individului permite aprecierea sa pe ansamblu şi se dovedeşte a fi
extrem de utilă în organizarea procesului de nursing permiţând adaptarea intervenţiilor asistentului
medical la nevoile pacientului.
Evoluţia spre o nevoie superioară se poate realiza doar atunci când nevoia inferioară este pe
deplin satisfăcută, de aceea această ierarhizare mai este cunoscută sub denumirea de "piramida sau
spirala trebuinţelor individului uman".

30
III. MODELUL CONCEPTUAL HILDEGARD PEPLAU

Hildegard Peplau, nursă de psihiatrie, a prezentat în 1952 modelul teoretic „Relaţiile
interpersonale în nursing”, unde nursingul este un „proces terapeutic interpersonal important.
Nursingul este un instrument educativ, o forţă matură care ţinteşte să promoveze mai departe
mişcarea personalităţii în direcţia curativă, constructivă, productivă, personală, şi existenţa
comunităţii”.
Peplau foloseşte termenul de “nursing psihodinamic”, descriind şi cele patru faze ale acestei relaţii:
◦ orientarea - pacientul şi nursa identifică problema de boală
◦ identificarea - pacientul cunoaşte nursa şi apoi acceptă ajutorul
◦ exploatarea - pacientul se foloseşte de ajutorul nursei
◦ rezoluţia - pacientul acceptă noile obiective în mod voluntar
 Persoana este un sistem compus din caracteristici şi nevoi biochimice,
fizice şi psihologice; accentul este pus pe nevoile psihologice.
IV. MODELUL CONCEPTUAL IDA JEAN ORLANDO

Ida Jean Orlando a identificat patru practici pe care le-a considerat de bază pentru nursing
(observarea, raportarea, înregistrarea şi îndeplinirea acţiunilor, pentru şi cu pacientul) descriind
două tipuri de acţiuni nursing:
◦ Acţiuni nursing planificate sunt cele care stabilesc sau satisfac nevoile imediate ale clientului
◦ Acţiuni nursing automate sunt cele care au fost decise pe alte considerente decât pe nevoile
imediate ale clientului, dar acestea sunt consecvent ineficiente.
Teoria lui Orlando este specifică interacţiunii nursă - pacient. Scopul asistentului este de a
determina şi de a răspunde nevoilor imediate ale pacienţilor şi de a îmbunătăţi starea lor, prin
scutirea de suferinţă sau disconfort. Orlando pune accentul pe acţiunea planificată (mai degrabă
decât pe acţiunea automată), bazată pe observarea comportamentului pacienţilor verbală şi non-
verbală, care duce la o anumită concluzie, confirmată sau neconfirmată de către pacient, ducând la
identificarea de către nursă a necesităţilor pacientului, putând astfel să-i ofere acestuia o îngrijire
medicală eficientă.
 Persoana este un organism uman capabil de dezvoltare ce prezintă nevoi şi
care se găseşte sub supraveghere medicală sau tratament medical.
V. MODELUL CONCEPTUAL DOROTHY JOHNSON sau Modelul Sistemelor comportamentale care se

concentrează pe compotramentul pacientului luat ca un întreg organizat şi integrat, format din 7
subsisteme strâns legate între ele: ◦ ataşamentul
◦ dependenţa
◦ ingestia
◦ eliminarea
◦ sexualitatea
◦ agresiune/protecţie
◦ realizarea
Al 8-lea subsistem - reintegrarea - a fost adăugat mai târziu în 1997 de Holaday. Fiecare
subsistem îndeplineşte sarcini specializate pentru sisteme integrate şi fiecare este structurat prin 4
elemente motivaţionale precum scop, set, alegere şi acţiune/comportament.
Funcţia nursingului este să ajute restaurarea echilibrului fiecărui subsistem şi să prevină în
viitor tulburările sistemului.
 Persoana este un sistem de comportamente care conţine şapte sisteme: apartenenţă,
dependenţă, realizare de sine, agresivitate, ingestie, eliminare şi sexualitate.
VI. MODELUL CONCEPTUAL DOROTHEA OREM se bazează pe 3 concepte: autoîngrijirea, deficitul

de auto îngrijire şi sistemul nursing.
Modelul se centrează pe abilitatea fiecărui individ de a realiza autoîngrijirea. În acord cu acest
model există 3 categorii de cerinţe pentru autoîngrijire:
◦ Cerinţe universale – asociate cu procesul vieţii şi menţinerea integrităţii structurale şi
funcţionale
31
◦ Cerinţe de dezvoltare - asociate cu procesul de creştere şi dezvoltare în diverse stadii
ale ciclului vieţii
◦ Cerinţe determinate de starea de sănătate – deviaţii de la sănătate, de la deviaţii
structural funcţionale sau constituţionale/defecte genetice.
În modelul Dorothea Orem scopul nursingului este să ajute oamenii să-şi satisfacă propriile
cerinţe de auto îngrijire. D. Orem a identificat 3 tipuri ale sistemului nursing:
◦ Sistemul complet compensator - compensarea în totalitate a incapacităţii pacientului
de a îndeplini activităţile de autoîngrijire, sprijin şi protecţie.
◦ Sistemul parţial compensator - compensarea parţială pentru pacienţii care sunt
incapabili de a îndeplini activităţile de autoîngrijire.
◦ Sistemul de sprijin şi educaţie - nursa ajută pacienţii care sunt capabili şi pot învăţa
activităţi de autoîngrijire, îi asistă pe ei în luarea deciziilor şi-i ajută să dobândeasca
îndemânări şi cunoştinţe.
 Persoana este o fiinţă umană cu componentă biologică,
simbolică şi socială ce prezintă capacităţi de autoîngrijire.
VII. MODELUL CONCEPTUAL MYRA LEVINE

Imaginat de Myra Levine, numit şi Modelul Conservării are la bază trei mari concepte:
integritate, adaptare şi conservare. Acesta se concentrează pe indivizi ca fiinţe holiste iar domeniul
major de interes este menţinerea persoanei ca un întreg. Myra Levine a sugerat 4 principii ale
menţinerii conservării, care au ca scop să faciliteze adaptarea pacienţilor:
◦ Conservarea energiei pacientului - conservarea resurselor energetice, fiziologice şi
psihologice ale idividului
◦ Conservarea integrităţii structurale - conservarea formei şi funcţiilor corpului pacientului
◦ Conservarea integrităţii personale - menţinerea stimei de sine şi a identităţii psihologice a
pacienţilor
◦ Conservarea integrităţii sociale- păstrarea familiei, comunităţii şi afilierilor culturale ale pac.
 Persoana este un organism în schimbare, în interacţiune constantă cu
mediul intern şi extern şi care caută să-şi menţină integritatea.
VIII. MODELUL CONCEPTUAL IMOGENE KING. Conform lui Imogene King, „Procesul de nursing
este un proces interpersonal de acţiune, reacţiune şi interacţiune, în cadrul căruia nursa şi pacientul
împărtăşesc informaţiile despre percepţiile lor, în timpul unei situaţii care necesită îngrijiri.”
Interacţiunea sistemelor cadru şi obiectivele îngrijirii, se concentrează asupra indivizilor,
asupra relaţiei lor interpersonale şi contextul social prin 3 sisteme ce interacţionează între ele:
personal, interpersonal şi social. În fiecare dintre aceste 3 sisteme, King a identificat concepte ce
furnizează un concept structural, descriind procesele în fiecare dintre cele trei sisteme:
◦ Sistemul personal ◦ Percepţia
◦ Interesul personal
◦ Imaginea corpului
◦ Creşterea şi dezvoltarea
◦ Timp Sistemul social ◦ Organizare
◦ Spaţiu ◦ Putere
◦ Sistemul interpersonal ◦ Rolul ◦ Autoritate
◦ Interacţiunea ◦ Statut
◦ Comunicarea ◦ Factor decizional
◦ Înţelegerea
◦ Stress-ul
Prin Modelul King, domeniul nursingului include promovarea, menţinerea şi restaurarea sănătăţii.
 Persoana este un sistem deschis ce prezintă frontiere permeabile
schimburilor de materie, energie şi informaţie cu mediul înconjurător.

32
IX. MODELUL CONCEPTUAL BETTY NEWMAN

În 1972 Betty Newman enunţă aşa numitul „Model al sistemelor în îngrijirile de sănătate”,
este concetrat pe persoană ca un sistem complet, cu subpărţi ce reprezintă un sistem deschis,
compus din 5 variabile care interacţionează între ele: fiziologică, psihică, socio-culturală, de
dezvoltare şi spirituală, având o reprezentare grafică sub forma unor cercuri concentrice.
Interacţiunea acestor variabile determină cantitatea de rezistenţă a unui individ, care poate creşte
împotriva factorilor de stress.
În centrul protecţiei persoanei este prima linie de apărare împotriva stressorilor, care este o
linie flexibilă de rezistenţă, reprezentată de factorii interni care ajută să se apere împotriva
stressorilor.
Următoarea barieră de protecţie este linia normală de apărare, ce include factori ca: stilul
persoanei de a face faţă, etapa de dezvoltare.
Frâna finală împotriva stressorilor este o linie flexibilă de apărare compusă din factori
dinamici care pot varia în răspunsul la diferite circumstanţe.
În Modelul Newman persoana menţine echilibrul şi armonia între mediile interne şi externe,
prin adaptare la stress şi prin apărarea împotriva tensiunii producătoare de stimuli. Primul scop al
nursingului este să ajute la atingerea şi menţinerea stabilităţii clientului.
 Persoana este o fiinţă umană fiziologică, psihologică, socio-culturală şi
spirituală capabilă de a se dezvolta; fiinţă considerată ca un tot unitar.
X. MODELUL DE ADAPTARE ROY

În viziunea lui Callista Roy, fiinţele umane sunt sisteme adaptative bio-psiho-social, care au
capacitatea de a face faţă la schimbarea mediului, prin procesul de adaptare. Conform Modelului
Roy în sistemele umane există 4 subsisteme: nevoi fiziologice, conceptul de sine, rolul funcţional şi
interdependenţa.
Aceste subsisteme constituie moduri adaptative care furnizează mecanisme pentru a face faţă
stimulilor de mediu şi schimbării. Modelul de adaptare legat de nevoile fiziologice este interesat de
nevoia pentru integritate fiziologică. Modelul adaptativ al conceptului de sine se adresează nevoii
de integritate psihică. Modurile de adaptare ale rolului funcţional şi interdependenţa se concentrează
pe nevoia de integritate socială.
Scopul nursingului în acord cu acest model este să promoveze adaptarea individului în cele
patru moduri, pe durata sănătăţii şi a bolii. Nursingul de altfel reglează stimulii care afectează
adaptarea. Intervenţiile nursing, în general, dau forma creşterii şi descreşterii, modificării, retragerii
sau menţinerii stimulilor interni şi externi care afectează adaptarea.
 Persoana este un sistem de adaptare de posedă mecanisme
reglatoare şi cognitive; fiinţă bio-psiho-socială în
interacţiune permanentă cu mediul înconjurător, ce posedă
patru modalităţi de adaptare: fiziologic, “concept de sine”,
“funcţionare în funcţie de rol”, “independenţă”.

33
PROCESUL NURSING
(PROCESUL DE ÎNGRIJIRE)
Procesul de nursing este o metodă de organizare şi desfăşurare a îngrijirilor.
Procesul de nursing a fost definit, tradiţional, ca o metodă organizată şi sistematică de
apreciere a stării de sănătate diagnosticând problemele de dependenţă, formulând un plan de
intervenţie şi evaluând eficienţa acestui plan, în urma implementării lui. Acest demers presupune
cunoştinţe cu caracter ştiinţific, dar şi o mare putere de judecată şi capacitate de stabilire a
priorităţilor.
Procesul de nursing presupune stabilirea unor etape ce trebuie urmate în derularea acţiunilor
întreprinse. Pentru înţelegerea funcţionării, a componentelor şi interacţiunilor este nevoie de
cunoştinţe despre activitatea procesuală în care o serie de paşi ne conduc către atingerea unui scop.
El necesită capacităţi creative, fiind suficient de flexibil pentru a putea fi folosit într-un cadru
organizaţional în care se pot aplica intervenţii de nursing.
Sănătatea este considerată o proprietate a fiinţelor biologice. Existenţa sănătăţii este
recunoscută când toate componentele organismului individual funcţionează cum trebuie. Sănătatea
se consideră pierdută când apare boala.
Boala poate fi definită ca: o modificare a funcţiilor organice cauzată de scăderea potenţialului
sau scurtarea duratei vieţii. Boala este cauzată de factori specifici/procese interne, fiziologice,
agenţi externi ce tulbură funcţiile fiziologice ale organismului sau invazia lui cu agenţi patogeni,
etc.
De aceea tratamentul medical se adresează bolii şi cazurilor ce au determinat-o.
Am putea concluziona astfel:
- Sănătatea derivă din normalitate şi drept urmare există o conotaţie morală care sugerează că:
„a fi sănătos înseamnă a fi normal, înseamnă a fi bun” şi că „a fi bolnav sau suferind înseamnă a fi
într-un fel rău”.
Pentru a apăra şi menţine sănătatea, un rol important îi revine asistentei medicale - nursei -,
prin îndeplinirea sarcinilor pe care individul le-ar îndeplini singur, dacă ar avea voinţa, posibilitatea
sau cunoştinţele necesare, astfel încât acesta să-şi recâştige independenţa cât mai repede (VH -
definiţia nursei).
Nursing-ul îşi trage rădăcinile din nevoile fundamentale ale individului, pentru că orice fiinţă
umană sănătoasă sau bolnavă este animată de dorinţa vitală de a mânca, a bea, a avea adăpost, de a
se îmbrăca, de nevoia de afecţiune, de apreciere, de sentimentul de utilitate, de îngrijire mintală în
relaţiile sociale (VH).
De aceea, la noi în ţară, se aplică în această perioadă, codul de principii elaborat de Virginia
Henderson, bazat pe satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale ale individului sănătos sau bolnav.
1. Să respire normal;
2. Să mănânce şi să bea;
3. Să elimine pe toate căile;
4. Să se mişte, să-şi menţină o bună postură a corpului, în mers, aşezat, culcat, sau când trece
de la o poziţie la alta;
5. Să doarmă şi să se odihnească;
6. Să aleagă îmbrăcămintea necesară, să se îmbrace şi să se dezbrace;
7. Să-şi păstreze temperatura în limite normale;
8. Să păstreze curăţenia corporală, să aibă o aparenţă decentă şi să-şi protejeze tegumentele;
9. Să evite riscul de acomodare al bolnavului în mediul său, şi riscul ca aceasta să fie cauza
accidentării altora;
10. Să comunice cu alte persoane, pentru a-şi exprima emoţiile, nevoile, temerile, etc.;
11. Să-şi practice religia sa;
12. Să aibă o ocupaţie care să-i dea sentimentul de a fi util;
13. Să joace sau să participe la diferite forme de recreere;
14. Să înveţe, să se informeze, să descopere sau să-şi satisfacă curiozitatea care conduce la
dezvoltare normală şi sănătoasă.
34
Acest fapt a dus la modificările apărute din punct de vedere al îngrijirilor profesionale, dar şi
al noii viziuni ce trebuie să o avem asupra planului de îngrijire, pe care îl putem defini ca un cod
teoretic sau metodă sistematică, organizată, prin care se acordă îngrijiri individualizate, ce au în
vedere identificarea răspunsurilor unice ale individului sau comunităţii vis-à-vis de alterarea stării
de sănătate actuală sau potenţială.
Identificarea problemelor de îngrijire a fost recunoscută ca fază esenţială a planului de
îngrijire.
Multe dintre activităţile noastre cotidiene se desfăşoară după un anumit sistem cu care suntem
obişnuiţi: să stabilim ce vom face mai întâi? ce activităţi vom amâna sau le îndeplinim într-o
manieră uzuală, nouă, ne sprijinim pe echipament auxiliar, inventariem continuu ce avem de făcut
în viitorul apropiat sau mai îndepărtat; planificăm aceste activităţi după considerente ca: necesitate,
timp disponibil, timp necesar, resurse şi rezultate.
Efectuarea lucrărilor de îngrijire trebuie să se bazeze pe toate acele considerente ce formează
(chiar şi nefiind exprimate explicit) baza acţiunilor asistentei medicale - nursei.
Astfel se introduce în cadrul îngrijirilor conceptul de „muncă metodică", munca desfăşurată
într-o manieră bine gândită, pentru a atinge într-un mod cât mai eficient scopul propus.
Ansamblul acestor activităţi de nursing (de îngrijiri) se desfăşoară metodic ca o structură a
unui proces cunoscut sub denumirea de PLAN DE ÎNGRIJIRE (DE NURSING) ce cuprinde cinci
etape:
1. Culegerea datelor şi aprecierea lor.
2. Analiza şi interpretarea lor (probleme, Dx).
3. Planificarea îngrijirilor (Ob):
a) fixarea scopurilor şi obiectivelor;
b) determinarea intervenţiilor.
4. Realizarea intervenţiilor (aplicarea lor):
- intervenţii: - autonome
- delegate.
5. Evaluarea îngrijirilor.
Asistenta medicală, împreună cu pacientul şi familia
acestuia, pe parcursul acestui proces, poate influenţa implicarea lor
în autoîngrijire şi poate furniza o cale importantă de evaluare a
calităţii îngrijirilor asigurate.
ETAPELE PROCESULUI NURSING

Prima fază a procesului de îngrijire este de fapt o informare iniţială despre starea de sănătate
a pacientului, în conformitate cu competenţele pentru acordarea îngrijirilor. Această fază are ca
activitate principală colectarea datelor despre pacient. Scopul acestei faze este acela de a stabili o
bază de date, relativ la ceea ce a suferit pacientul în trecutul său şi la starea sa prezentă de sănătate.
1. CULEGEREA DATELOR .
- asistenta medicală în mod sistematic, culege informaţiile necesare despre pacient, apoi
organizează datele culese.
Scop:
- asigură o bază pentru luare de decizii eficiente şi în cunoştinţă de cauză
- promovează o abordare holistică a îngrijirii = preocupări pentru aspectele fizice, psihice, sociale,
culturale şi spirituale ale pacientului
- adună datele pentru cercetare de nursing
- facilitează evaluarea îngrijirilor
Surse de date: - pacientul, familia şi alte persoane semnificative
- membrii echipei de sănătate
- documentaţia medicală

35
Metode de culegere a datelor:
- interviul pentru obţinerea de date personale şi ale istoricului bolii
- observarea, include folosirea tuturor simţurilor pentru a obţine informaţii despre = atitudini,
comportament, stare generală, semne somatice
- schimbul cu serviciile externe = medicul curant sau de familie (pacient îngrijit la domiciliu)
- examinarea fizică: cântărirea pacientului, măsurarea semnelor vitale, observarea tegumentelor şi
mucoaselor etc.
- palparea, percuţia, auscultaţia, datele de laborator
- informaţia obţinută are elemente obiective şi subiective
- tipul şi calitatea datelor obţinute de asistentele medicale, depind de modul cum priveşte pacientul,
sănătatea şi îngrijirile
- dacă ele se consideră persoane auxiliare medicului culegerea de date va fi limitată la aspecte
fiziopatologice
- dacă însă, asistenta medicală acordă importanţă independenţei în satisfacerea nevoilor, a adaptării,
descoperirii unui nou echilibru, autonomiei şi realizării, datele culese vor fi orientate către
dimensiunile persoanei privită global
- pacientul va fi privit ca o persoană cu istorie proprie, cu trecut personal şi care acţionează în felul
său într-un mediu propriu (microclimatul său)
- deprinderi esenţiale pentru culegerea datelor:
- curiozitatea = continua folosire a întrebării „de ce?” măreşte cunoştinţele şi îmbogăţeşte
îngrijirea
- deschiderea = asistentele medicale vor fi deschise şi receptive la lumea din jurul lor, pentru a
putea folosi avantajele şi şansele pentru explorare şi studiu
- scepticismul = asistentele medicale vor fi capabile să valideze sursa şi credibilitatea datelor;
trebuie să judece informaţiile, în loc să le accepte şi să le creadă fără să se îndoiască
- perseverenţa = asistentele medicale trebuie să fie capabile să obţină informaţiile necesare,
chiar şi când obţinerea acestor informaţii este dificilă
- comunicarea = asistentelor medicale le sunt necesare calităţi deosebite în comunicare pentru
a obţine toate datele
- discuţia cu pacientul (anamneza asitentei medicale) va conţine următoarele:
- cunoaşterea şi înţelegerea ce o are pacientul despre boala sa, ce aşteaptă de la această
internare, păreri despre experienţele trăite într-o spitalizare anterioară
- starea fizică şi psihică a pacientului, trecutul său
- nivelul de autoîngrijire şi mobilitate
- eventualele handicapuri fizice
- obişnuinţele pac. privitoare la activităţile obişnuite, zilnice – orarul meselor, preferinţele
alimentare, eliminări, somn, mod de petrecere a timpului liber, concepte fiziologice, credinţe
etc.
- teste de laborator, diagnostic medical, dosar de date.
Deci, prin interviu şi istoricul bolii încep relaţiile dintre asistenta medicală - nursă - şi pacient
cuprinzând informaţii complete adunate de la sursele existente. Acest schimb de informaţii se
obţine prin comunicare - un proces prin care una, două sau mai multe persoane îşi exprimă
gândurile sau sentimentele şi îşi înţeleg reciproc sensurile.
Scopul comunicării: înţelegere şi răspuns din partea interlocutorului.
Cheia unei bune comunicări constă în: - conţinutul comunicării
- înţelegerea mesajului
- expresia verbală
- comunicarea nonverbală.
Între asistenta medicală şi pacient se realizează o comunicare terapeutică.
Comunicarea terapeutică este un proces dinamic care include elaborarea, transmiterea şi

receptarea dintre pacient şi asistenta medicală - nursă.

36
Asistenta medicală trebuie să ţină cont de următorii factori care pot influenţa comunicarea:
- percepţia trebuie bazată pe experienţă, ce conduce la înţelegerea mesajului, la transmiterea şi
receptarea lui;
calea de transmitere
E -------------------- ► ---------------- ► R
Emiţător ( COMUNICAREA ) Receptor
- valoarea mesajului transmis - recepţionat;

- răspuns cu înţelegere la mesajul transmis;
- gradul de concentrare asupra mesajului şi asupra persoanei ce transmite mesajul;
- nivelul socio-cultural care influenţează comunicarea verbală şi nonverbală (nivelul de cunoştinţe
reprezentând produsul dezvoltării gândirii şi educaţiei, ce det. abilitatea de înţelegere a mesajului);
- mediul adecvat în care se desfăşoară comunicarea (linişte, fără factori ce pot perturba discuţia);
Comunicarea verbală se realizează printr-un control asupra înţelesului cuvintelor folosite
(intonaţia vocii, claritatea în vorbire, ritmul conversaţiei).
Comunicarea nonverbală se realizează prin prezenţă, poziţia capului, expresia feţei, folosirea
mâinilor, atingerea persoanei, precum şi folosirea distanţei corespunzătoare.
În cadrul procesului de îngrijiri - nursing abilitatea în comunicare este utilă în toate tipurile de
relaţii: nursă-pacient, nursă-medic, nursă-nursă.
Comunicarea dintre nursă şi pacient se bazează pe abilitate, simpatie, căldură sufletească.

Acest lucru se realizează prin trei faze:
a) orientarea asupra problemelor pacientului şi realizarea planului de îngrijire;
b) faza de lucru - comunicarea şi întreţinerea acesteia pe tot parcursul planului de îngrijire -
când asistenta medicală - nursa - ajută pacientul să-şi exprime gândurile, sentimentele,
obiceiurile;
c) faza terminală - când nursa şi pacientul favorizează împreună asigurarea scopului îngrijirilor
şi asigură înlăturarea neliniştii sau a sentimentului de abandonare.
O comunicare eficientă poate fi împiedicată de: opinii personale, false încurajări, reacţii de
apărare, dezaprobări, schimbare nejustificată a subiectului discuţiei, stoparea comunicării prin
gesturi sau fraze nejustificate.
Comunicarea cu copiii necesită o îndemânare aparte bazată pe înţelegerea cu pacientul la
nivelul lui de dezvoltare.
Datele pot fi:
- variabile (vizează starea fizică şi condiţiile psiho-sociale);
- relativ stabile (dau informaţii generale: ex. sex, vârstă, grupă sanguină, etc).
Datele variabile reflectă:
- condiţiile fizice: ex. temperatură, eliminări, capacitatea de mobilizare, prezenţa unor reacţii
alergice, oboseală, durere, lipsa de răspuns la stres, etc.);
- condiţii psiho-sociale: stres, anxietate, stări de confuzie, stări de criză, adaptare la boală şi
infirmitate, schimbare de rol, capacitate de comunicare, probe spirituale.
Datele relativ stabile:
- gusturi personale: ex. alimentare, mod de petrecere a timpului liber etc.;
- elemente fizice: ex. elemente de sprijin, elemente senzoriale, proteze dentare, ochelari, etc.;
- elemente biologice legate de sănătate: ex. boli anterioare, sarcini, avorturi, accidente, intervenţii
chirurgicale, etc.;
- elemente caracteristice: ex. rasă, religie, limbă, ocupaţie, reţea de susţinere (familie, prieteni,
colegi);
- elemente relaţionale (alergii, predispoziţii la anumite boli).
Toate aceste date se vor analiza de asistenta medicală - nursa -, care va stabili semnele de
dependenţă a individului; va stabili priorităţile de îngrijire, fie luate şi centralizate în ordinea
piramidei lui Maslow, fie conform sistemului organismului (ex. ap. resp., ap. c-v, ap. dig., etc.).
Se vor identifica problemele prioritare şi potenţiale ale pacientului trecându-se la cea de-a II-a
etapă a planului de îngrijiri nursing.
37
FIŞA DE CULEGERE A INFORMAŢIILOR DE NURSING
Numele pacientului ________________________________________________________________

şi alte detalii de la internare: _________________________________________________________
Probleme principale________________________________________________________________
Problema actuală__________________________________________________________________
Sănătatea din punct de vedere fizic
Starea respiraţiei__________________________________________________________________
Alergii, medicaţie_________________________________________________________________
Dureri/stare de confort_____________________________________________________________
Mobilitate/siguranţă________________________________________________________________
Odihnă/somn_____________________________________________________________________
Nutriţie_________________________________________________________________________
Eliminări________________________________________________________________________
Tegumente/igiena_________________________________________________________________
Comunicare______________________________________________________________________
Menţinerea temperaturii____________________________________________________________
Sănătate psihică şi spirituală
Stare emoţională__________________________________________________________________
Comunicare _____________________________________________________________________
Reacţie la boală/spital ________ _____________________________________________________
Căi de a face faţă stresului/durerii ____________________________________________________
Necesităţi spirituale __________ _____________________________________________________
Sensul stimei de sine _________ _____________________________________________________
Viaţa interioară şi sensul bunăstării___________________________________________________
Credinţe şi valori (inclusiv credinţele religioase şi modalităţi obişnuite de venerare)
________________________________________________________________________________
Sănătate socială
Reţele de sprijin social_____________________________________________________________
Familie/prieteni___________________________________________________________________
Locuinţa________________________________________________________________________
Venituri/Ocupaţie _______________________________________________________________
Recreere/internare_________________________________________________________________
Dezvoltare sau cerinţe informaţionale_________________________________________________

38
2. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR (IDENTIFICAREA PROBLEMELOR)
În urma analizei se vor găsi: fie lipsă de probleme, fie probleme prezente, fie probleme
potenţiale.
În această etapă se elaborează Diagnosticul de nursing (Dx - DN) - care identifică nevoile
pacientului sub toate aspectele (fizic, psihic, emoţional) stabilind o problemă actuală sau potenţială
de sănătate şi permiţând un plan de îngrijiri ce ajută pacientul şi familia să se adapteze schimbărilor
ce intervin în starea sa.
Problema de îngrijire.
- se defineşte ca fiind o dificultate trăită de o persoană, un comportament sau o atitudine
nefavorabilă sănătăţii sau satisfacerii nevoilor sale
- termenii care arată o schimbare în starea de sănătate şi frecvent folosiţi în formularea problemei
sunt următorii = alterarea, deteriorarea, incapacitatea, diminuarea, dificultatea, perturbarea
Diagnosticul de îngrijire / nursing.
- este o problemă de sănătate actuală sau potenţială, pe care asistentele medicale, în virtutea
educaţiei şi experienţei lor, sunt capabile şi calificate să o trateze
- asistentele medicale cunosc şi compară diagnosticul medical şi cel de îngrijire
Diagnostic de îngrijiri = Dx Diagnostic medical = dg
- identificăm un răspuns uman la boală, - identificăm boala sau îmbolnăvirea specifică,

îmbolnăvire, condiţie sau situaţie în funcţie de patologia organelor sau sistemelor
- derivă din reacţiile fizice şi psihice ale - derivă din simptomele pacientului, examenul
pacientului fizic şi examinările paraclinice
- se schimbă ori de câte ori se modifică - rămâne de regulă constant pe întreaga
răspunsurile pacientului perioadă a bolii; la nevoie se adaugă noi
diagnostice
- nu există clasificare sau terminologie - terminologia este clasificată şi acceptată de
constantă profesiunea medicală
- serveşte drept ghid pentru îngrijiri; conduce la - servește drept ghid pentru conduita medicală,
planurile și intervenţiile de nursing/ îngrijiri părți ale căruia pot fi implementate de
asistentă; conduce la prescripţii și la
recomandări ale medicilor.
- Dx şi recomandările sale sunt legate de funcţiile independete ale asistentei medicale, în timp ce
implementarea recomandărilor ca urmare a dg, reprezintă funcţia dependentă a asistentei medicale
- determinarea Dx folosind datele culese, asistenta medicală stabileşte dacă starea sau răspunsurile
pacientului s-au schimbat sau nu de la ultimul interviu
- solicitările la adresa pacientului/familiei pot fi fizice, psihice, intelectuale sau sociale
- Dx versus dg
Dx dg
- rolul independent - rolul dependent
- se concentrează asupra răspunsului - se concentrează asupra răspunsului

pacientului la problemele de sănătate patofiziologic al organismului
- asistenta medicală este capabilă să - asistenta medicală tratează problemele
iniţieze independent tratamentul la indicaţia medicului
Diagnosticul de nursing are avantaje atât pentru pacient cât şi pentru asistenta medicală;
- pentru pacient: - individualizarea îngrijirilor;
- selecţie specifică a intervenţiilor;
- stabilirea criteriilor de analiză a rezultatelor obţinute.
- pentru asistenta medicală - nursa:
- o comunicare mai eficientă între ea şi pacient;
39
- o comunicare cu ceilalţi membri ai echipei de sănătate;
- continuitate şi planificare a activităţilor având ca scop asigurarea calităţii muncii echipei.
- toate dg sunt colaborative
Identificarea unei probleme de sănătate actuală sau potenţială
Poate asistenta valida problema şi iniția independent tratament?
DA NU
Dx Problema colaborativă
În această etapă a planificării de îngrijiri asistenta medicală - nursa - reuşeşte să aprecieze dacă
pacientul este în situaţia în care prezintă dificultăţi ce-i afectează sau ruinează sănătatea?
 care sunt aceste probleme?
 care sunt sursele de dificultate?
 dacă pacientul este capabil să-şi utilizeze propriile resurse?
 sau dacă pune problema unor îngrijiri actuale sau potenţiale de sănătate?
 deci stabileşte gradul de dependenţă (majoră - moderată - totală).
Asistenta medicală - nursa - este calificată şi are licenţă să trateze astfel de probleme, deci să
formuleze Dx (diagnostic de nursing).
Componentele diagnosticului de nursing au fost în general acceptate şi includ:

P - Probleme de sănătate actuale sau potenţiale.
E - Cauza ce le-a determinat (etiologia).
S - Semnele şi simptomele existente/manifestările.
[P]- este rezultatul clar, concis al problemelor de sănătate ale pacientului - existente sau
potenţiale.
[E] - reprezintă identificarea factorilor de mediu, sociologici, de natură spirituală, psihologică,
fiziologică şi de orice alţi factori care sunt în legătură cu o varietate de factori etiologici.
[S] – s/s sunt cele care reflectă existenţa unor caracteristici observabile ale stării de sănătate
definite.
Deci: Dx = P + E + S
Ex: - dg = sarcina
- Dx - P = alterarea confortului
E = din cauza creşterii estrogenilor, scăderii motilităţii gastrice, scăderii glicemiei
S = manifestată prin greţuri şi vărsături
Există 3 tipuri de Dx:

1. Diagnosticul actual – când MD sunt observabile, prezente.
Legătura dintre cele două elemente se realizează prin intermediul expresiei „legat de” sau
„datorită”. Esenţial este ca între cele două elemente să existe o conexiune.

40
Exemple de formulare a diagnosticului actual:
Problema actuală Legătură Factori etiologici

disconfort durere
perturbarea imaginii „legat de” pierderea unui membru
corporale sau
„datorită” iminenţa unei
anxietate
intervenţii chirurgicale
2. Diagnosticul potenţial – când o problemă poate surveni dacă nu intervenim.

La diagnosticul cert (actual) se pot asocia diagnostice potenţiale sau posibile (în suspiciuni
de diagnostic).
El poate fi utilizat pentru a evidenţia un răspuns incert al pacientului sau legat de factori
necunoscuţi.
Diagnosticul potenţial poate fi enunţat pe baza:
 istoricului stării de sănătate a pacientului
 cunoaşterea complicaţiilor bolii
 experienţa asistentei.
Exemplu: Un pacient care fumează 40 de ţigări pe zi poate avea un diagnostic potenţial
posoperator: „Potenţial de alterare a respiraţiei legată de fumat excesiv”.
3. Diagnosticul posibil – când prezenţa unei astfel de probleme nu este sigură.
Erori în formularea diagnosticului de nursing

În formularea diagnosticului de nursing se pot produce erori prin:
- utilizarea terminologiei medicale în defavoarea celei specifice nursingului;
- utilizarea unui singur semn sau simptom ca răspuns al pacientului la o problemă de sănătate;
- plasarea factorilor cauzali înaintea răspunsului pacientului;
- implicarea valorilor şi credinţelor proprii.
Acurateţea diagnosticului de nursing depinde de:

 obţinerea de informaţii complete
 prelucrarea obiectivă a acestor date
Dacă sunt omise date, diagnosticul poate fi un eşec, iar dacă datele nu sunt prelucrate
corespunzător diagnosticul este incorect. Pentru a evita erorile de diagnostic, asistenta trebuie să se
asigure că nu a omis date relevante în favoarea culegerii altora, irelevante.
Asistenta poate evita omiterea de date dacă utilizeză un plan organizat de culegere a
informaţiilor şi poate evita obţinerea de detalii irelevante prin punerea unor întrebări
corespunzătoare situaţiei.
Dacă problemele au fost identificate, trebuiesc rezolvate, deci găsite soluţiile posibile cele mai
potrivite, cu mijloacele ce le avem trecându-se astfel la cea de-a treia etapă a planului de îngrijire.
Concluzii
■ Un diagnostic de nursing este o problemă de sănătate actuală sau potenţială, care conduce la
intervenţii autonome.
■ Procesul de nursing este analiza şi sinteza datelor.
■ Abilităţile cognitive pentru stabilirea diagnosticului sunt: obiectivitate, gândire, critică,
putere de decizie, judecată deductivă.
■ Un diagnostic de nursing trebuie să fie formulat clar, concis, centrat pe pacient, legat de o
problemă, bazat pe date relevante şi reale.
■ Diagnosticul de nursing este baza pentru planificarea intervenţiilor independente.
■ Dezvoltarea terminologiei diagnosticelor de nursing este şi în prezent un proces în derulare.

41
Enunţuri ale problemelor de sănătate:

- intoleranţă la activitate - suferinţă spirituală
- dificultate în acomodare - potenţial de asfixie
- căi aeriene încărcate - tulburări de deglutiţie
- potenţial pentru modificarea T - modificarea potenţialului de creştere
- incontinenţă de materii fecale / urinară - metode ineficiente de a face faţă unor situaţii
- alăptare necorespunzătoare - dificultăţi în activitatea diversă
- tulburări de respiraţie - disreflexie
- scăderea debitului cardiac - alterarea procesului familial
- tulburări de comunicare - oboseala
- tulburări ale comunicării verbale - teama
- conflict decizional - deficit / exces al volumului de lichide
- constipaţie - tulburări în schimbul de gaze
- alterarea senzorială/perceptuală, vizuală, - termoreglare ineficace
auditivă kinestetică, gustativă, tactilă, olfactivă - alterarea procesului gândirii
- alterarea funcţiei sexuale - alterarea integrităţii ţesuturilor
- tulburări în integritatea pielii - alterări în perfuzia tisulară = renală, cerebrală,
- alterarea modelului de somn cardio-pulmonară, gastro-intestinală, periferică
- anxietate - potenţial pentru traumatisme
- potenţial de aspirare - alterarea tipului de diureză
- alterarea imaginii de sine - potenţial pentru violenţă
- supărare - durere
- supărare anticipată - durere cronică
- supărarea disfuncţională - alterarea rolului de părinte
- alterarea în creştere şi dezvoltare - tulburări de identitate personală
- dificultăţi în menţinerea sănătăţii - alimentaţie dăunătoare
- lipsa de speranţă - nevoie excesivă de control
- hipertermia / hipotermia - negare sentimentală
- potenţial pentru infecţii - dificultăţi în exprimarea sentimentelor
- potenţial pentru răniri - teama de abandon emoţional
- deficit de cunoştinţe - sentiment cronic al insecurităţii
- alterarea mobilităţii - dificultăţi sau relaţii nesatisfăcătoare
- necooperare - sentimente de vinovăţie
- alterarea nutriţiei mai mult / mai puţin decât - comportament predispozant
cerinţele organismului - alimentaţie dezordonată
- sindromul traumei violului - predispoziţie la abuz
- alterarea în îndeplinirea rolului - dependenţă chimică
- deficit de autoîngrijire - deficitul activităţilor recreative modificat
- afectarea stimei de sine - predispoziţii şi înclinaţii reduse pentru distracţii
- potenţial de intoxicaţie - dificultăţi în stabilirea şi respectarea limitelor
- sindromul post-traumatic - sentiment conştient de moarte
- izolare socială
Etiologia sau cauza

- identifică ce ar trebui schimbat pentru ca pacientul să revină la sănătate optimă
- identificarea exactă a cauzei ajută asistenta medicală să selecteze IN potrivite, pentru obţinerea
rezultatelor dorite
- dacă problema de sănătate este potenţială, etiologia/cauza poate fi alcătuită din factorii de risc
apropiaţi
- aceştia descriu evenimente şi comportamente care expun pericolul de risc şi sugerează interveţii
pentru protejarea lui
- în identificarea cauzei se i-au în considerare următoarele întrebări:
 care sunt factorii pe care pac. sau fam. îi identifică a determina sau a contribui la problemă?
42
 există factori legaţi de stadiul de dezvoltare, prezenţa bolii sau schimbării stilului de viaţă,
care ar putea contribui la problemă?
- alte surse pentru culegerea şi analiza datelor (fişe medicale, alţi profesionişti din sănătate,
literatură consultată) care au identificat factorii favorizanţi ai problemei?
Semne şi simptome (s/s)

- reprezintă caracteristici definitorii legate de dovada care sprijină identificarea problemei
- caracteristicile definitorii sunt descrieri ale comportamentului pacientului, fie observate de
asistentă, fie declarate de pacient sau familie; sunt organizate în grupuri sau modele de informaţii
semnificative, care atenţionează asistenta medicală asupra posibilităţii existenţei unei probleme de
sănătate actuale/potenţiale la pacient.
Enunţul întreg = problema de sănătate determinată de etiologie manifestată prin s/s

- indiferent că este o problemă clinică sau Dx, enunţul trebuie făcut de o manieră precisă:
 care este dificultatea şi manifestările sale?
 care este etiologia şi factorii favorizanţi?
- expresia „în legătură” – „datorat” – „cauzat”, permit stabilirea unei selecţii între manifestarea
problemei şi originea sa:
 problema va trebui să fie bine delimitată
 este important să formulăm cauza şi apoi să alegem intervenţia în consecinţă
 când etiologia/cauza este necunoscută, enunţul va fi urmat de menţiunea „în legătură cu o
cauză necunoscută”
 acest fapt va incita pe ceilalţi membrii din echipa de îngrijiri să cerceteze originea şi
factorii favorizanţi, în legătură cu manifestările problemei
 este o eroare ca în planul de îngrijire, să nu fie scris Dx, planul va cuprinde însă,
întotdeauna şi dg.
3. PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR (INTERVENŢIILOR)

- o dată ce ai determinat intervenţiile pe care le vei angaja în acordarea IN, va fi nevoie să scrii
recomandările tale, astfel ca toate colegele asistente, care îngrijesc pacientul, să aibă instrucţiuni
clare pentru aplicarea/implementarea planului de îngrijiri
- când faci recomandările de nursing, ţine seama de:
* ce ar trebui să cauţi?
* ce ar trebui să faci tu sau pacientul?
* ce instruire trebuie să faci?
* ce trebuie să înregistrezi?
Pentru această planificare trebuie să fixăm obiective ce vor fi atinse în două faze:
 determinarea sau formularea obiectivelor de rezolvat;
 stabilirea mijloacelor pentru rezolvare.
Formularea obiectivelor:
- obiectivele permit orientarea IN, modul cum să controleze dacă rezultatele sunt obţinute
(evaluarea) şi pot fi grupate în 2 categorii
- obiective care se referă la starea fizică şi fiziologică; este vorba de starea aşteptată, dorită, asupra
căreia pacientul nu are control voluntar (de ex. prevenirea sau ameliorarea unor disfuncţii cum sunt:
febra, vertijul, contractura)
- obiective care se referă la capacitatea fizică şi la tipul de comportament:
- motor (capacitatea pacienţilor sub control voluntar);
- cognitiv (ce poate să înţeleagă, să recunoască, să analizeze, să-şi amintească pacientul)
- afectiv = privesc emoţiile, sentimentele, motivaţiile pacientului referitor la starea de sănătate
sau boală, la încercările şi evenimentele trecute, prezente sau viitoare
- social/interactiv = sunte legate de acţiunile sociale şi relaţiile interpersonale ale pacietului.
Pentru fiecare problemă pot fi formulate unul sau mai multe obiective.

43
Pentru ca obiectivul să cuprindă criterii de valoare, enunţul trebuie să resprecte următoarele

reguli:
- va fi centrat pe pacient şi descrie starea sa sau comportamentul aşteptat de la pacient şi nu
activitatea asistentei
- va li realist
- va ţine cont de: - starea şi posibilităţile pacientului
- condiţiile sale de viaţă
- de ajutorul pe care îl poate oferi familia şi serviciul sanitar
- va fi observabil, de o manieră concretă şi specifică, adică în termeni precişi care permite evaluarea
realizării obiectivului
- va fi măsurabil pentru a putea să evaluam gradul de eficacitate, conţinutul care trebuie să cuprindă
limitele măsurabile exprimate, de ex. un pacient deshidratat va bea cel puţin 1,5 l/zi; sau timpul –
secunde, minute, ore, zi sau volumul – ml, l sau măsurabil al distanţei – cm, m.
- va indica intervalul de timp (perioada) deoarece trebuie să ştim când se va evalua rezultatul;
această noţiune permite în mod egal să se măsoare progresul pacientului şi să estimeze evaluarea sa.
- pe termen scurt (OTS) ore, zile
- pe termen mediu (OTM) o săptămână
- pe termen lung (OTL) săptămâni, luni
- un obiectiv ce priveşte comportamentul este enunţat sub forma unei fraze, ce cuprinde:
- un verb de acţiune (ce?)
- o condiţie în care activitatea trebuie să aibă loc (cum?)
- momentul (când?)
Stabilirea mijloacelor pentru rezolvare – intevenţii:
- asistenta medicală alege intervenţiile privind îngrijirile adecvate pentru a preveni, a reduce sau a
elimina modificare/alterare
- la alegerea intervenţiilor, se va specifica dacă aceasta nu comportă riscuri (care duc la conflicte
nedorite, uneori grave) şi se va ţine seama şi de individ ca personalitate distinctă
- asistenta care întocmeşte planul de îngrijire trebuie să se gândească la IN care răspund cu adevărat
nevoilor specifice ale pacientului
- intervenţiile sunt în funcţie de gradul de dependenţă şi posibilităţile pacientului; nu se vor limita la
acţiuni de ajutor parţial, complet sau de supraveghere, ci vor conţine probleme de educaţie pentru a
autonomie, comunicare pentru susţinerea psihosocială ca şi pregătirea pentru întoarcerea la
domiciliu – toate
În măsura posibilului un S
obiectiv trebuie să răspundă la „cine?”
SPECIFICITATE
cinci întrebări:
1. „Cine” face acţiunea?

2. „Ce” face pacientul, „ce se
O P
poate face” pentru el? „când?” „ce?”
3. „Cum” se face acţiunea? OBSERVABIL PERFORMANŢĂ
4. „Când” se realizează obiectivul? Întrebări la

care să
5. „În ce măsură” s-au obţinut răspundă
rezultatele dorite? OBIECTIVUL
S = specificitate
P = performanţă
I = implicare R I
„în ce „cum?”
R = realism măsură?” IMPLICARE
O = observabil REALISM

44
Decizia asupra rezultatelor obţinute sau a celor de aşteptat, este sugerată de următoarele
scopuri de ansamblu ale îngrijirilor de nursing:
- să promoveze o sănătate pozitivă
- să maximalizeze potenţialul de autoîngrijire şi de acoperire a nevoilor pacientului
- să prevină apariţia unor complicaţii
- să rezolve prioritar problemele existente
- să amelioreze problemele ce nu pot fi rezolvate
- să ajute pacientul să facă faţă problemelor ce nu pot fi ameliorate.
Rezultatele aşteptate au următoarele caracteristici:
- reflectă ceea ce pacientul poate face singur;
- includ rezultatele generale şi specifice (cele legate de nevoile globale de sănătate - cele
specifice legate de intervenţia de nursing);
- includ acţiuni certificate în timp, precum şi reculegerea de informaţii (date) pe tot timpul
planului, ce pot fi descrise sub formă de rezultate pentru T.S.; T.M.; T.L.
Rezultatele sunt de obicei scrise astfel încât descriu comportamentul aşteptat de la pacient în
termeni măsurabili şi observabili în aşa fel încât progresul sau lipsa de progres pot fi evaluate
obiectiv.
Obiectivele fixate vor fi realizate prin intervenţii, care de cele mai multe ori, în practica
curentă, se suprapun acestor planificări (etapa III şi IV - se fac de obicei împreună - asistentele
medicale - planifică şi îndeplinesc ce şi-au propus).
IV. REALIZAREA / APLICAREA INTERVENŢIILE (IN)

Intervenţiile pot fi definite ca: ansamblul planificat al actelor de executat, pentru realizarea
unui obiectiv fixat, în scopul rezolvării unei probleme de îngrijire a pacientului. IN pot fi:
a) independente – autonome, proprii asistentei medicale - nursei (aplicarea Dx conform
standardelor şi normelor legislative);
b) dependente - delegate - cerute de medic (analize, medicaţie, tratamente, proceduri);
c) interdependente - în colaborare cu membrii echipei de sănătate sau cu alte discipline.
Ce responsabilităţi îi revin asistentei medicale - nursei - în efectuarea intervenţiilor?:
- supravegherea lor;
- sprijinirea realizării lor;
- educarea pacientului şi familiei acestuia;
- counseling;
- monitorizare.
Pentru realizările obţinute între cel ce este îngrijit şi cel ce îngrijeşte, trebuie să existe, pe tot
parcursul planului de îngrijire o comunicare: - funcţională permanentă
- pedagogică
- terapeutică
Intervenţiile includ:
- activităţi zilnice în funcţie de nevoile fundamentale;
- sfătuirea şi educarea pacienţilor şi familiei acestuia, pentru satisfacerea nevoilor independente,
pentru că acestea sunt adjuvante ale îngrijirilor medicale;
- asigurarea unui mediu ambiant, intimitate, încurajare, suport moral şi spiritual;
- folosirea tuturor mijloacelor pentru a trece pacientul de la unul dependent (sau potenţial
dependent) la unul independent.
Intervenţiile aplicate sunt în funcţie de gradul de dependenţă al pacientului:

- Persoană independentă şi autonomă - prestări pentru menţinerea sănătăţii;
- Persoană cu dependenţă moderată - ajutor parţial;
- Persoană cu dependenţă majoră - ajutor permanent;
- Persoană cu dependenţă totală - suplinire în totalitate.

45
Pentru menţinerea unui mediu sănătos: asistenta medicală - nursă - va ţine cont de:
- gradul de dependenţă al pacientului;
- prevenirea accidentelor prin folosirea auxiliarelor patului;
- prevenirea infecţiilor, prin tehnici aseptice, controale ale infecţiilor nosocomiale;
- confort şi eliberare de durere;
- riscuri asociate, datorită medicaţiei sau lipsei de colaborare;
- tehnici şi metode adecvate de mobilizare;
- gândire suicidă;
- posibile automutilări; agresiuni;
- deficit senzorial;
- folosirea oxigenoterapiei sau oxigenare naturistă;
- educaţie pentru sănătate.
În legătură cu menţinerea unui mediu sănătos asistenta medicală -nursa - trebuie să ştie:
- dacă individul a avut în trecut dificultăţi cu menţinerea unui mediu sănătos; cum a făcut faţă?
- dacă are probleme în prezent. Ce fel de probleme? sau dacă este posibil să apară anumite
probleme? Pentru aceste probleme asistenta medicală - nursa - trebuie să ia în considerare şi alţi
factori: alcoolul, tutunul, drogurile, obezitatea, dieta, precum şi modul de implicare al pacientului -
pentru menţinerea unui mediu sănătos.
Stabilirea intervenţiilor în funcţie de Dx.

Pentru diagnosticul actual asistenta va studia atent etiologia şi va identifica intervenţiile menite
să reducă sau să combată factorii etiologici.
Pentru diagnosticul potenţial asistenta va analiza factorii care pot determina o problemă,va
identifica intervenţii de diminuare sau combatere a acestor factori.
Exemple de stabilire a intervenţiilor în funcţie de Dx şi Ob.

Dx: potenţial de deficit al volumului de lichid legat de ingestia insuficientă de lichide.
Ob - pacientul să consume zilnic câte 2 l lichid.
IN - încurajarea pacientului să bea 2 l lichid pe zi.
Enunţul intervenţiei: Ca şi obiectivele, intervenţiile trebuie să fie centrate pe pacient,

măsurabile, evaluabile. Enunţul unei intervenţii va cuprinde data, verbul de acţiune, locul de
realizare, intervalul de timp.
Notarea intervenţiei: În documentele utilizate pentru scrierea planului de nursing, intervenţiile
vor fi consemnate clar, complet lizibil pentru ceilalţi membri ai echipei.
V. EVALUAREA REZULTATELOR
- înseamnă a determina dacă pacientul a atins obiectivul stabilit
- este o descriere precisă şi o apreciere a rezultatelor îngrijirilor acordate pacientului, în funcţie de
oboectivele stabilite
- constă în a observa starea sau comportamentul pacientului ca urmare a îngrijirilor acordate, să
culeagă date de la pacient
- evaluarea zilnică a procesului de îngrijiri/nursing va trebui să răspundă la următoarele întrebări:
- ating IN propuse Ob intermediate de pacient?
- sunt realiste orele şi datele stabilite iniţial?
- este necesară modificarea IN pentru a asigura realizarea Ob?
- este necesară modificarea limbajului din plan sau a metodelor de comunicare, pentru buna
participarea a asistentelor medicale din celelalte schimburi?
- este necesară consultarea altui membru din echipa de îngrijiri, pentru mai multe informaţii care
să ajute la identificarea cauzei, problemelor sau la elaborarea IN potrivite pentru relizarea Ob?
- există vreo modificare în starea pacientului care să necesite adăugarea unui nou Dx?
- este necesar să intervenim în lista de priorităţi iniţială?

46
Concluzii:
- revederea zilnică a Ob stabilite pentru ziua precedentă cu pacientul şi familia acestuia, continuă
să-i implice în procesul de reabilitare; le permite, de asemenea, să-şi privească în mod realist
propria responsabilitate pentru atingerea scopului, pregătirea externării şi le asigură un sentiment
de autocontrol
- poate, de asemenea, să înlăture anxietatea legată de externare şi capacitatea de a controla şi
dirija starea de sănătate a paceintului
- în practică, etapele/fazele se suprapun, iar cercetarea sistematică a informaţiilor ne permit să
descoperim aspecte noi la problemele puse
- ca atare, procesul de îngrijiri/nursing, este un proces care se reînoieşte permanent, este un proces
ciclic.
AVANTAJELE PLANULUI DE ÎNGRIJIRE / NURSING:

- Identifică problemele specifice individului;
- Ajută la stabilirea unor obiective reale;
- Asigură stabilirea unor intervenţii individualizate;
- Asigură abordarea holistică a individului;
- Rezolvă reacţiile persoanelor îngrijite faţă de boală;
- Asigură acordarea sistematică a îngrijirilor şi elimină reacţiile şi omisiunile;
- Promovează flexibilitatea şi gândirea independentă;
- Facilitează comunicarea, informarea şi continuitatea tuturor acţiunilor într-o secţie sau comunitate;
- Scoate în evidenţă rolul unic al asistentei medicale;
- Realizează satisfacţia asistentei medicale.
DIAGNOSTIC
PLANIFICARE
ANAMNEZĂ
(colectarea datelor)
IMPLEMENTARE
PACIENT
SCOP RATAT
Reincepe ciclul
EVALUARE
SCOP ATINS
Ciclu incheiat
PN: P E S = Dx
Obiectivul (scopul)
Intervenţii - autonome, delegate
Evaluare - rezultate fizice şi comportamentale precise

- rezultate actuale - răspunsuri observabile

47
Implicarea simţurilor.
În cursul muncii sale pentru pacient, asistenta se foloseşte de organele de simţ, vedere, auz,
atingere şi miros.
Vederea: ne aduce o multitudine de informaţii privind caracteristicile fizice ale unei persoane
(fizionomia, privirea, comportamentul etc.). Ea ne informează, de asemenea, asupra anumitor
semne şi simptome care traduc o nevoie nesatisfăcută, o problemă de sănătate:
- faţă tristă sau denotând suferinţă
- agitaţie sau descurajare
- erupţii ale pielii, ictere etc.
Auzul: prin simţul auzului ne parvin cuvintele
- intonaţia vocii
- gemete, văicăreli, plângeri
- zgomote emise de pacient, bătăi cardiace, gaze
Atingerea: joacă rol important la examenul fizic sau la palparea anumitor părţi ale corpului,
permiţând cunoaşterea detaliilor (induraţie, grosimea unei mase, căldura membrelor etc.)
Mirosul permite:
- decelarea unui miros relevant pentru gradul de curăţenie al pacientului
- procese patologice: - infecţia unei plăgi care degajă miros urât
- halena - de exemplu la un diabetic (în acidoză)
Utilizarea observaţiei.
Pentru a fi eficace, observaţia trebuie să fie făcută cu multă atenţie, asistenta trebuie să-şi
dezvolte spiritul de observaţie, trebuie deci, pe cât posibil, să facă abstracţie de propriile preocupări
şi să se concentreze asupra pacientului şi asupra a tot ceea ce-l înconjoară.
Cadrul conceptual al nevoilor fundamentale constituie o grilă de observaţie sistemică şi
practică. Această grilă cu cele 14 nevoi ale pacientului din punct de vedere bio-psiho-social,
cultural, spiritual permite observarea pacientului ca un tot - adică de a avea o viziune holistică
asupra persoanei. Presupune, de asemenea depistarea surselor de dificultate care sunt cauza
dependenţei pacientului.
Elemente de evitat
Asistenta trebuie să se ferească de:
- subiectivism
- judecăţi preconcepute
- rutină şi superficialitate
- lipsa de concentraţie şi continuitate
Precizare: în observarea pacientului de către asistentă, pentru culegere datelor, se recurge şi la

instrumentele de măsură termometrice, aparate de monitorizare etc. Acestea ar fi informaţiile culese
după modelul medical, dar este foarte important ca datele să fie după modelul nou, al procesului de
îngrijire care permit o viziune globală a pacientului dpdv bio-psiho-social în acordarea de îngrijiri
individualizate. Dacă folosim modelul medical vom avea numai informaţii medicale.

48
BAZELE ȘTIINȚEI NURSING-ULUI
INTERVIUL
ghid pentru asistenta medicală
Definiţie:
 este o întâlnire faţă în faţă, un dialog - asistentă medicală şi pacient - pentru susţinerea unei
conversaţii, în vederea obţinerii unor informaţii cu utilizarea a numeroase deprinderi în
funcţie de scopul, percepţia şi abilitatea celui implicat.
Noţiuni generale
• climatul stabilit influenţează interviul:
- arătaţi un interes deosebit faţă de ceea ce spune pacientul şi ascultaţi atent
- încrederea este realizată prin:
 apropiere, răspuns la tot ce se spune, deschidere faţă de problemă
 atenţie, asigurarea confindenţialităţii
- determinaţi obiceiurile, sentimentele, cunoştinţele pacientului în mod cât mai eficace şi mai
plăcut posibil
- o atitudine de acceptare apropiată, de înţelegere cuplată cu obiectivitate, asigură rezultatul
aşteptat
- prezentaţi-vă cu nume, funcţie şi spuneţi pacientului motivele acestui dialog/interviu
- staţi cât mai confortabil în timpul dialogului-interviului
• folosiţi întotdeauna un sistem de înscriere a informaţiilor primite, foarte precis, nu vă bazaţi pe
memorie
• amintiţi-vă că necesităţile şi scopurile ambelor părţi - pacient şi asistentă medicală - asigură
rezultatul unui interviu
• nu întrebaţi chestiuni la care răspunsul este dat, doar dacă este necesar să reveniţi pentru
acurateţea răspunsului - a problemei
• este responsabilitatea asistentei medicale, să menţină discuţia „trează-vie”
• observaţi dacă pacientul oboseşte; folosiţi momente de pauză
• practicaţi/folosiţi interviul, acesta vă va permite să stăpâniţi această tehnică/acest procedeu, vă va
ajuta să identificaţi şi să corectaţi „punctele slabe”.
• cu cât veţi folosi mai mult interviul, cu atât veţi deveni adeptul lui.
Utilizarea întrebărilor.
• folosiţi întrebări:
- directe, ca să obţineţi informaţii specifice, de ex.: „ce vârstă aveţi?, când v-aţi cunoscut?”
- care să încurajeze comentariile persoanei sau exprimarea sentimentelor = de ex.: „ce simţiţi în
legătură cu?”, „puteţi să-mi spuneţi mai multe despre aceasta ?”
- deschise, care să permită pacientului să spună tot ce gândeşte = de ex.: „despre ce doriţi să
vorbim?”, „ce a-şi putea face ca să vă simţiţi bine?”
Cum se ascultă
 ascultaţi ce spune despre fapte şi înţelesul acestora;
 concentraţi-vă asupra pacientului şi ceea ce spune acesta;
 să nu vă fie frică de perioadele de linişte (fără răspuns imediat); aşteptaţi suficient pentru ca
pacientul să răspundă în felul său;
 ascultaţi, apoi consemnaţi; priviţi pacientul în ochi;
 ascultaţi plini de înţelegere;
 nu uitaţi - „înţelegerea se află în oameni, nu în vorbe”.
Alte deprinderi
 utilizaţi toate deprinderile privind comunicarea verbală sau nonverbală în timpul interviului
(individul foloseşte mişcări ale capului, braţelor, ochilor, trunchiului etc).
Vasile Simona, instructor nursing 49 Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca
INTERVIUL ŞI CULEGEREA DE DATE

ÎN FUNCŢIE DE NEVOILE FUNDAMENTALE
A respira.
• camera: - aerisită, curată, umiditate, luminozitate corespunzătoare
• mediu: - curat, poluat, fumător, băutor, etc.
• respiraţia:
- bună, jenă, durere, tuse, secreţie nazală, bronşică, expectoraţie, hemoptizie, transpiraţie
- mod de respiraţie = nazal, intubat, ventilat mecanic cu O 2, trahestomie
- observaţii generale = ritm, frecvenţă, amplitudine, zgomote respiratorii, dispnee, facies,
culoarea tegumentelor, temperatura extremităţilor
- mijloace de măsurare a respiraţiei = da, nu, foloseşte - care, sporturi practicate
- membri de familie cu afecţiuni pulmonare, alergii respiratorii, alergeni, animal la domiciliu.
A se alimenta şi hidrata.
• mod de administrare
- autonom, ajutat, dependent, sprijinit de familie, natural, gavaj, sondă, fistulă, perfuzie
- dieta = da, nu, înţeleasă, respectată, parţial respectată
- apetit - da, nu, cauza inapetenţei, mese regulate = da, nu, cauza, nr.mese/zi
- mănâncă între mese = da, nu, rar, des, foarte des, ce anume
- foame nocturnă = da, nu, cauza, ora, forma de manifestare
• dificultăţi: - masticaţie, deglutiţie, digestie, flatulenţă, meteorism, durere, surplus alimentar, pos-
turi = da, nu, rar, des, foarte des, observaţii
• mod de hidratare: - cantitate = suficient, insuficient; sete - da, nu, rar, des, foarte des
- lichide preferate = ceai, sucuri, compot, apă minerală, apă potabilă, sifon, etc
• alimente interzise
• alergii alimentare = da, nu, la ce, reacţia
• consum zilnic: - lapte, produse lactate, unt, margarina, pâine albă, cereale, cartofi fierţi
- fructe proaspete, compot, sucuri, salate crude, fierte, conserve
- carne de porc, vită, pui, peşte, ficat, altele
- dulciuri, băuturi - cantitate (în pahar/ceşti) de apă, ceai, cafea. etc.
• factori de influenţă:
- stress, durere, nervozitate, agitaţie, nelinişte, boli, atmosfera din timpul mesei, constrângeri
• obişnuinţe alimentare: care sunt
• observaţii generale
- aspectul limbii, a mucoasei bucale, aspectul pielii, starea tegumentelor
- reacţii alimentare, data apariţiei problemei.
A elimina.
• mod de eliminare: - autonom, ajutat, dependent, WC, bazinet, sondă, stomă, incontinenţă
• urină: - frecvenţa micţiunilor, ziua, noaptea, cantitate, aspect, culoare
- cu sânge albumină, glucoză, ph, densitate, dificultăţi de urinare, durere
• scaun: - frecvenţă, cantitate, consistenţă, aspect, culoare, conţinut de paraziţi, obişnuinţe
- dificultăţi de defecare, durere, hemoroizi, constipaţie, diaree, melenă
- eliminare: spontan, laxativ, clismă, alte mijloace
• transpiraţie: - abundentă, puţin abundentă, durată, caracteristici
• menstruaţie: - frecvenţa ciclului, durata, caracteristici
- emoţii, mediu, spitalizare, durere, stress, stare de agitaţie, imobilizare, constrângeri fizice etc.
• observaţii generale: - data apariţiei problemei, suferinţa care afectează eliminarea
- mijloace folosite pentru uşurarea eliminării = băuturi, alimente, exerciţii fizice etc.
A se mişca, a avea o bună postură.
• deplasare: - mod = autonom, ajutat, dependent, cu uşurinţă, da/nu, cauza
- mijloc = fotoliu rulant, targa, cârje, cadru, baston, ajutor etc.
- obişnuinţe = mers pe jos, loc drept, scări, pantă, cu maşina, cu transportul în comun
• factori ce influenţează mobilitatea:
- durere articulară, anchiloză, invaliditate, gradul ei
- proteze de membre, aparat ghipsat, fractură veche consolidată
- localizare, emoţii, activitate cardiacă/respiratorie, tremurături
- rezistenţă la oboseală - bună, medie, scăzută
• observaţii generale: - data apariţiei problemei
- dreptari, stângaci, modificări în timpul deplasării
- valorile funcţiilor vitale
- crampe musculare - da, nu, ocazional, rar zilnic, frecvent
- se întoarce singur în pat - da, nu; se ridică singur - da, nu; se aşează singur - da, nu
• exerciţii fizice: - da, nu, ocazional, zilnic, durata, tipul, sport practicat
• dificultăţi în menţinerea unei poziţii: - aşezat, culcat, în picioare - da, nu, cauza
• mijloace de mobilizare/menţinere a unei poziţii:
- exerciţii fizice, masaje, sisteme de elongaţie, aparat ghipsat
- alte activităţi recomandate de medic.
A dormi, a se odihni.
• obişnuinţe:
- doarme - da, nu, bine, cauza
- probleme de adormire, treziri matinale, coşmaruri, somn neregulat, somnambulism, ore de somn,
ore de siestă, ora de culcare, ora de trezire
- obiceiuri de culcare - da, nu, lumină, întuneric, semiobscuritate, muzică (da, nu, ce gen?),
insomnii (da, nu, foarte des, periodic, cauza)
- somnifere - da, nu, ocazional, nou, des, zilnic, doza, produsul
• factori de influenţă: - emoţii, nervozitate/agitaţie, durere, stress, nelinişte, zgomot, lumină,
surescitare nervoasă, diureză nocturnă, probleme digestive
• observaţii generale:
- atitudine în faţa durerii - vorbeşte tare, preferă medicamente
- utilizează tehnici de relaxare - da, nu, care, nu cunoaşte
- anturajul favorizează odihna - da, nu, cauze, data apariţiei problemei.
A fi curat, a-şi proteja tegumentele.
Aspect general:
• pielea: - moale, uscată, umedă, grasă, sensibilă, caldă
- cu leziuni - da, nu, care, eczeme, pustule, macule, papule etc.
- cu prurit, edeme, plăgi, placarde etc.
• tegumente: - aspecte, culoare
• părul: - aspect, lungime, culoare, alopecie, normal, gras, uscat, lucios, mat, friabil, parazitat
• unghiile: - curate, murdare, îngrijite, friabile
• obişnuinţe de igienă personală:
- toaletă/baie - duş, la cadă, zilnic, periodic, ocazional, săptămânal
- igiena cavităţii bucale - da, nu, rar, des periodic, după mese, dimineaţa, seara, singur, ajutat,
dependent
- se rade - da, nu, zilnic, asistat, ajutat, dependent, cu lamă, cu brici, cu aparat electric
- igiena părului - da, nu, zilnic, săptămânal, lunar, periodic, singur, ajutat, dependent, se piaptănă -
da, nu, singur, ajutat, dependent
- igiena unghiilor - nu, da, rar, des, foarte des, singur, ajutat, dependent, tăiat scurt etc.
• dificultăţi: - boli diverse
• importanţa acordată igienei = da, nu, foarte puţin, mult, foarte mult, utilizează ustensile/obiecte
proprii, execută corect îngrijirile, observaţii generale:
- alergii tegumentare - da, nu, la ce, restricţii
- boli de piele – care; stomă, durere: de când au apărut, formă de manifestare
- gradul de educaţie privind respectarea regulilor de igienă - fără, slab, obişnuit, crescut,
excepţional
- alte influenţe, data apariţiei problemei.

A se îmbrăca.
• capacitatea de realizare: singur, cu ajutor, dependent
• importanţa acordată nevoii - da, nu, foarte puţin, puţin, mult
• mod de a se îmbrăca/dezbrăca:
- adaptat - da, nu, cauza, rar, des, foarte des; după anotimp - da, nu, cauza
- după vârstă - da, nu, cauza, după circumstanţe - da, nu, cauza, altele.
• dificultăţi de a se îmbrăca/dezbrăca:
- financiare, restricţii de modă, uniformă, boli, credinţe, constrângeri fizice, altele.
• încălţăminte: - caracteristici = comodă, modernă, clasică, obişnuită, cu toc, fără toc, adaptată
momentului, specială, ortopedică
• observaţii generale: - alergii cunoscute - bumbac, mătase, blană naturală, blană sintetică etc.
- data apariţiei problemelor.
A evita pericolele.
• mijloace de prevenire a pericolelor:
- acuitate vizuală şi auditivă, imobilizare la pat, orientare în spaţiu, în timp
- supraveghere, tratamente, intervenţii, altele.
• boli transmisibile în medii: da, nu, care
- auz, văz, dezorientare, nelinişte, descurajare, fobie, emoţii, dispnee
- schimbări familiale - da, nu, separare, divorţ, boală, deces, schimbare de domiciliu.
A comunica.
• modalităţi: - de exprimare = orală, scrisă, gesturi, atitudine personală, înţelegere
- de comunicare = auditivă, vizuală, verbală, scrisă, gesturi
• dificultăţi de comunicare:
- ochelari, proteză oculară, lentile de contact, aparat auditiv, aparat ortopedic, etc
- locuieşte singur, cu adulţi, cu copii
• comunică cu: - soţ, soţie, copii, părinţi, fraţi, prieteni, vecini, rude, colegi, alte persoane
• atitudinea: - familiei faţă de pacient, pacientului faţă de familie
- personalului din spital faţă de pacient, pacientului faţă de personal, se confesează - da, nu,
cui?, motivaţia
- solicită ajutor - da, nu; acceptă ajutor - da, nu, cauza
- preferă singurătatea - da, nu, rar, des, foarte des, motivaţia
- foloseşte singurătatea ca mijloc de exprimare şi comunicare - da, nu, rar, des, foarte des
- este o persoană tristă - da, nu, rar, des, foarte des
• este o persoană supărătoare faţă de ceilalţi, este o persoană încrezătoare în ceilalţi probleme de
comunicare: - tulburări de comportament, durere, momente diferite de viaţă;
- dezordine, dificultatea de a recunoaşte, limba vorbită, altele.
A acţiona după credinţele şi valorile sale.
• acţiuni şi atitudini care reflectă: - grijă faţă de propriile interese, grijă faţă de nevoile altora
- gesturile şi atitudinile corporale, căutarea, corectarea sensului vieţii şi a morţii;
- dorinţa de a comunica cu fiinţa supremă, emoţiile, cultura;
- apartenenţa religioasă, familia, anturajul, spitalizarea, boala
• obişnuinţe:
 credinţe:
- asistarea la ceremonii religioase - da, nu, care?, când?; apartenenţă la grup - da, nu;
- folosirea de obiecte religioase - da, nu, care?;
- religie = da, nu, care?; vorbeşte despre ea - da, nu, cauza;
- citeşte scrieri religioase, spirituale - da, nu, care?; ritualuri = da, nu.
• doreşte: - să vorbească cu - preot, rabin, alt reprezentant al cultelor
- să participe la slujbe religioase - da, nu, de ce?
- să asculte la radio sau să urmărească la TV slujbe religioase - da, nu, de ce?
- să fie împărtăşit - da, nu.

A se realiza.
• modalităţi:
- integritatea fizică şi psihică, ambiţie, motivaţie - da, nu, cauza
- autocritica - da, nu, cauza, luarea de decizii - da, nu, cauza, stima de sine - da, nu, cauza
- manifestări de mulţumire - da, nu, cauza, roluri sociale - da, nu, cauza
• comportament: - legat de stadiul de dezvoltare, copil, adolescent, adult, persoană vârstnică
- legat de capacităţile proprii
• activităţi: - preferate, detestate = da, nu, care, de ce?
- fizice, sociale, culturale - da, nu, care?
- şcolare, profesionale, sportive, yoga - da, nu, care?
• capacitate de adaptare/interesare socială - da, nu, cauza
• factori de influenţă - starea de sănătate, de nelinişte - da, nu, care?
- neîncredere, eşec, regulamente impuse - da, nu, care?
- face parte dintr-o societate - da, nu, care?; are sentimentul utilităţii - da, nu, de ce?
- are program de lucru şi odihnă - zilnic, săptămânal, concediu - da, nu, când?
- este mulţumit de programe/activitate proprie - da, nu, cauza.
A se recreea.
• modalităţi: - singur, în grup restrâns, în colectiv, în familie, altele.
• activităţi preferate: - da, nu, care, colective - da, nu, care?
• activităţi recreative: - da, nu, care - teatru, film, opera, video, TV, lectură, sport, altele,
• are capacitatea de a intra în contact cu alţii - da, nu, cauze.
A învăţa.
• nivel de educaţie: - şcolarizare impusă, preferată, de specialitate, altele.
• cunoaşte: - da, nu, foarte puţin, bine, foarte bine, despre boala şi efectele ei;
- motivele spitalizării, examenele radiologice, explorări funcţionale specifice;
- teste-analize de laborator;
- operaţia/intervenţia chirurgicală, consecinţele acesteia;
- tratamentul medicamentos, intervenţiile asistentului;
- perioada de convalescenţă, perioada de recuperare.
• alte probleme de sănătate cunoscute - da, nu, înţelese, care?
- cunoaşte mediul spitalicesc - da, nu
- cunoaşte termenii medicali - da, nu, puţin
- cunoaşte medicamentele specifice - da, nu, puţin
- cunoaşte tratamentul igieno-dietetic - da, nu, puţin
- are capacitate de a învăţa - da, nu, cauza; are mjloace de învăţare - da, nu, cauza
- are sugestii referitoare la mijloacele de a face acomodarea la spital mai uşoară - da, nu, care?

FIŞA DE INTERVIU
STAGIU PRACTIC .........................
SPECIALITATEA ...........................
ELEV .........................................................
ŞCOALA ....................................................
ANUL ................ DATA ...........................
DATE GENERALE DESPRE PACIENT

INIŢIALELE PACIENTULUI: .......................vârsta ....................... sex .............................. starea
civilă ...................... nr. copii ....................... ..... religie ......................... profesia ................. statutul
social ....................... ocupaţia ....................... loc de muncă ............................................................
DOMICILIUL: Localitatea ................................. casa ................... camere .......................................

Locuieşte: singur / cu soţ(ie) / cu copii / cu părinţi / instituţionalizat.
OBIŞNUINŢE DE VIAŢĂ:
Alcool: da / nu / ocazional. Tutun: da / nu / ocazional.
Drog: da / nu / denumirea ......................... mod de administrare ........................................................
Cafea: da/nu/ocazional.
Dieta .........................greutate.................../kg; înălţime ..............TA ..............mmHg, puls......../min.;
semne particulare .................. Alergii cunoscute:...................... reacţia................................................
STAREA DE DEPENDENŢĂ:
Autonom.......................semidependent ........................... dependent ....................................................
proteze: dentară / oculară / auditivă / de membru / valvulară; stimulator cardiac / din anul
.........................; lentile de contact; / ochelari – dioptrii...............; afecţiuni care limitează activitatea:
cardiace / respiratorii / locomotorii / senzoriale / altele ....................................................................
ALTE PROBLEME DE SĂNĂTATE:

Spitalizări / anterioare pentru .....................................................la data................................................
operaţii / intervenţii ...................................................................la data................................................
Tratamente prescrise ..................................................................... .................................urmate: da/nu.
Impresii din spitalizarea anterioară .................................................................... ..................................
PREZENTARE DE CAZ (CULEGEREA DE DATE):
Data apariţiei .........................................................................................................................................
Motivele internării .............................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
Probleme de sănătate (dependenţa - P -) ...........................................................................................
..........................................................................................................................................................
Surse de dificultate (etiologia - E - ) .................................................................................................
..........................................................................................................................................................
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome - S -) ........................................................................
..............................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
Alte date: (investigaţii paraclinice, etc.) ................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................

Plan de îngrijire (ghid) (fără evaluare)
Date care demonstrează

Nevoia Dx Ob IN
dependenţa
Se fac exerciţii pasive şi

- Dificultate în a se active ale membrelor
deplasa; Alterarea mobilităţii din Ca într-o săptămână el inferioare de două ori pe zi. Se
- Durere la nivelul cauza sechelei unei să fie capabil să se de- determină pacientul să meargă
A se mişca
gambei; fracturi manifestate plaseze pentru a merge cu ajutor de trei ori pe zi, cinci
- Are nevoie de ajutor prin... la toaletă minute la început şi apoi
pentru a umbla crescând un minut în fiecare
zi.
Ca el să-şi exprime Se răspunde cu rapiditate când

- îi este jenă să ceară
Dificultate în a nevoile cu mai multă sună; îi subliniez
A comunica ajutor;
comunica, legată de jenă îndrăzneală (a se disponibilitatea asistentei
- nu sună decât foarte rar
evalua la trei zile) pentru a-l ajuta.
- Micţiuni puţin mai Se explică pacientului

frecvente; necesitatea de a urina atunci
Modificarea schemei
- Incontinenţă Ca el să-şi restabilească când simte această senzaţie
urinare (uşoară incon-
ocazională; o schemă urinară nor- pentru a evita incontinenţa. Se
A elimina tinenţă) din cauza
- Dureri (uneori) mală, orar de eliminare va conduce la toaletă la două
dificultăţii în a se adapta
în partea inferioară a într-o săptămână ore. Se lasă urinarul la înde-
pentru mobilizare
abdomenului mână pe timpul nopţii.
Se lasă porţia de apă la

îndemână. Se explică nece-
Insuficientă hidratare,
Ca el să bea 1500 ml sitatea de a bea cel puţin un
Se hidratează puţin; nu legată de frica de a fi
A se hidrata de lichid în 24 ore (a se pahar de apă între mese. Se
bea lichide între mese obligat să meargă la
evalua zilnic) oferă pacientului un pahar de
toaletă
suc la ora 10, la ora 16 şi la
ora 20.
ETAPELE PROCESULUI DE ÎNGRIJIRE

REZUMAT
Definiţie:
~ Procesul de îngrijire → plan organizat şi planificat al intervenţiilor individualizate, aplicate
pentru ameliorarea stării de sănătate sau pentru recuperarea şi menţinerea ei.
~ Procesul de îngrijire este transpus în practică în planul de îngrijire → document scris –
mijloc de comunicare şi informare in cadrul echipei de îngrijire, privind îngrijirea şi
intervenţiile planificate, aplicate sau supravegheate.
Planul de îngrijire:
1. Culegerea datelor.
2. Analiza datelor culese → stabilirea diagnosticului de îngrijire.
3. Planificarea intervenţiilor.
4. Realizarea - Aplicarea intervenţiilor planificate.
5. Evaluarea tehnicilor aplicate, evaluarea stării bolnavului.
Culegerea datelor:
~ Se culeg date complete, exacte, concise, neinterpretabile:
o Informaţii generale → nume, prenume, vârstă, sex.
o Probleme anterioare de sănătate.
o Starea de sănătate a familiei.
o Probleme actuale de sănătate.
o Examenul clinic pe aparate.
o Examene paraclinice.
~ Surse de informaţie:
o Pacient, familie, anturaj.
o Membrii echipei de îngrijire.
o Documente medicale.
o Literatură de specialitate.
~ Tipuri de date:
o Subiective – acuzate de pacient.
o Obiective – observate de către asistentă.
o Descoperite prin examinare.
~ Metode de culegere a datelor:
o Interviu → direct – cu întrebări structurate; indirect → pentru clarificare.
o Observare şi investigare clinică.
o Examen fizic → inspecţie, palpare, auscultaţie.
Analiza datelor – stabilirea diagnosticului de îngrijire:
~ Se identifică problemele şi se defineşte diagnosticul de sănătate actuală sau potenţială.
~ În fixarea diagnosticului se ţine cont de factorii cauzali.
~ Se ajută la orientarea intervenţiilor specifice.
~ Se promovează activităţi independente.
Planificarea intervenţiilor:
~ Se aleg strategiile de îngrijire.
~ Se reduc şi se elimină problemele pacientului.
~ Se stabilesc priorităţile.
~ Se fixează obiectivele de îngrijire şi strategiile de lucru.
~ Se elaborează planul de îngrijire.
Realizarea - Aplicarea tehnicilor de îngrijire şi tratament:
~ Se continuă culegerea datelor.
~ Se aplică tehnicile planificate şi se notează pe plan.
~ Pentru efectuarea tehnicilor se respectă:
o Etapele de desfăşurare a tehnicilor.
o Pregătirea locului.
o Pregătirea materialelor.
o Pregătirea fizică şi psihică. Asigurarea intimităţii. Respectarea demnităţii pacientului.
o Aplicarea măsurilor de asepsie.
o Explicarea comportamentului pacientului în timpul diverselor tehnici. Obţinerea
consimţământului.
o Îngrijirea bolnavului după tehnică. Adaptarea îngrijirilor la pacient. Previne
complicaţiile.
o Notează tehnica – eventualele incidente şi accidente.
Evaluarea → ultima etapă a planului de îngrijire:
~ Se stabilesc criteriile de evaluare a obiectivelor atinse.
~ Se identifică factorii care afectează atingerea obiectivelor.
~ Evaluarea determină reexaminarea planului de îngrijire aplicat, calitatea intervenţiilor şi
rezultatele obţinute.


Bazele Stiintei Nursingului

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bazele Stiintei Nursingului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI 2015 - 2016

NURSE = ASISTENTĂ MEDICALĂ

A fi „Asistent(ă) medical(ă)” înseamnă:

ASISTENTA MEDICALĂ ŞI SARCINILE EI

Aplicarea metodelor moderne de investigare şi tratament, bazat pe înaltă tehnicizare, mărirea

ROLURILE ŞI FUNCŢIILE ASISTENTEI MEDICALE

Vasile Simona, instructor nursing Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

În prezent funcţiile asistentei medicale / nursei sunt de tip:

CARACTERELE MORALE ALE ASISTENTEI MEDICALE

Relaţia asistentă – pacient:

Vasile Simona, instructor nursing Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

Spitalul cuprinde următoarele părţi componente:

INTERNAREA BOLNAVULUI ÎN SPITAL

Vasile Simona, instructor nursing Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

SCHEMA SERVICIULUI DE PRIMIRE A BOLNAVULUI

Inregistrare Efectele Magazie pentru

Dezinfectia si Magazie pentru

EVIDENŢA ŞI MIŞCAREA BOLNAVILOR

FOAIA DE OBSERVAŢIE (FO) A BOLNAVULUI - este un document medico - legal, practic,

Vasile Simona, instructor nursing Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

IESIREA BOLNAVILOR DIN SPITAL

TRANSFERUL ÎN ALTE SECŢII

DECESUL În caz de deces asistenta are următoarele sarcini:

PREDAREA ŞI PRELUAREA SERVICIULUI

SARCINILE PERSONALULUI DIN SPITAL

Vasile Simona, instructor nursing Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

Asistenta medicală de salon

Vasile Simona, instructor nursing Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

Îngrijiri de prevenire a sănătăţii (IPS)

Comunitatea – ansamblul unei populaţii de pe un teritoriu geografic determinat de care este

IPS-ul acoperă 3 niveluri de intervenţii:

Vasile Simona, instructor nursing Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

Organizarea Naţiunilor Unite (ONU)

MESOPOTAMIA. Mesopotamienii căutau în valorile etice o unitate de măsură care să le dea

Vasile Simona, instructor nursing Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

GRECIA ANTICĂ. Miturile şi legendele vechilor greci se oglindesc şi în preocupările pentru

ROMA ANTICĂ. Romanii au dezvoltat servicii comunitare de sănătate a căror organizare

ISLAM. Îngrijirile medicale practicate de arabi aveau la bază moştenirea medicală

RENAŞTEREA. O perioadă în care arta de a îngriji începe să se impună ca o practică diferită

Vasile Simona, instructor nursing Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

REVOLUŢIA INDUSTRIALĂ. Epidemiile care au bântuit Europa secolelor XVII-XVIII au

SECOLUL XIX. Un secol în care oamenii de ştiinţă continuă să aducă remarcabile

Vasile Simona, instructor nursing Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

NURSING-UL ÎN SECOLUL XX aduce cu sine accelerarea dezvoltării fără precedent, în

Vasile Simona, instructor nursing Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

ETAPE ŞI PERSONALITĂŢI ÎN DEZVOLTAREA NURSING-ULUI

Vasile Simona, instructor nursing Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

Crucea Roşie – organism internaţional de solidaritate umană

De-alungul secolelor, în timpul războaielor au existat permanent

Vasile Simona, instructor nursing Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

Crucea Roşie în România

Aron Florian, participant al revoluţiei de la 1848, a întocmit un proiect de statut pentru

Vasile Simona, instructor nursing Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

I. MODELUL CONCEPTUAL AL VIRGINIEI HENDERSON

Un individ poate supravieţui cu:

Vasile Simona, instructor nursing Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

Vasile Simona, instructor nursing Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

Vasile Simona, instructor nursing Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

II. MODELUL CONCEPTUAL AL LUI ABRAHAM MASLOW

Vasile Simona, instructor nursing Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

III. MODELUL CONCEPTUAL HILDEGARD PEPLAU

IV. MODELUL CONCEPTUAL IDA JEAN ORLANDO

V. MODELUL CONCEPTUAL DOROTHY JOHNSON sau Modelul Sistemelor comportamentale care se