Sunteți pe pagina 1din 56

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 INTRODUCERE ÎN NURSING NURSE = ASISTENTĂ MEDICALĂ A fi

INTRODUCERE ÎN NURSING

NURSE = ASISTENTĂ MEDICALĂ

A fi „Asistent(ă) medical(ă)” înseamnă:

Să nu fii niciodată supărat(ă);

Să fii deseori frustrat(ă);

Să fii înconjurat(ă) de multe probleme;

Să ai multe de făcut şi atât de puţin timp;

Să porţi o responsabilitate foarte mare şi să ai atât de puţină autoritate;

Să intri în viaţa oamenilor, dar să marchezi diferenţa;

Unii te vor binecuvânta, alţii te vor blestema;

Vei vedea oameni în starea lor cea mai proastă, dar şi în starea lor cea mai bună;

Vei vedea viaţa începând şi sfârşindu-se;

Vei fi uimită de capacitatea oamenilor de a iubi şi de curajul lor de a îndura;

Vei experimenta victorii triumfătoare, dar şi eşecuri devastatoare;

Vei plânge mult şi vei râde mult;

Vei şti să fi om şi să fii uman.

ASISTENTA MEDICALĂ ŞI SARCINILE EI

Aplicarea metodelor moderne de investigare şi tratament, bazat pe înaltă tehnicizare, mărirea sferei de responsabilitate au necesitat introducerea unei pregătiri superioare pe o bază de cultură generală serioasă. Locul de muncă al asistentei medicale poate fi: spitalul, policlinica, cabinetul medical individual (C.M.I.), îngrijiri la domiciliu, şcoli, creşe, grădiniţe, cămine de bătrâni.

ROLURILE ŞI FUNCŢIILE ASISTENTEI MEDICALE

OMS descrie rolul nursei în societate: ”să asiste indivizi, familii şi grupuri, să optimizeze şi să

integreze funcţiile fizice, mentale şi sociale afectate semnificativ prin schimbări ale stării de sănătate.” Asistenta medicală utilizează în practica profesională cunoştinţe medicale, de economie, informatică, psihologie, pedagogie, cu centrarea activităţii nu pe sarcini, ci pe persoana îngrijită.

Îngrijeşte bolnavii;

Supraveghează permanent bolnavul urmărind toate complicaţiile posibile şi toate efectele

tratamentului aplicat;

Intervine în cazuri de urgenţă pentru a nu pierde nici un moment până la venirea medicului;

Cunoaşte tehnicile de investiţii (examinare) a bolnavului pentru a stabili diagnosticul acestuia;

Recoltează probe biologice şi patologice;

Pregăteşte bolnavul pentru examene paraclinice (examene radiologice, endoscopice);

Efectuează formele pentru internarea şi externarea bolnavului din spital;

Ţine evidenţele administrative şi medicale ale bolnavului;

Consemnează în F.O. (foaia de observaţie) şi F.T. (foaia de temperatură) a bolnavului;

Formulează dieta bolnavului, asigurând controlul şi distribuirea alimentelor;

Scrie medicaţia prescrisă de medic pe condica de medicamente şi le aduce de la farmacie;

Administrarea medicamentelor urmărind efectul acestora, semnalând orice schimbare care se

iveşte în starea bolnavului;

Realizarea condiţilor necesare, îngrijind bolnavul la domiciliu apelând la toate metodele de

îngrijire pentru vindecarea acestuia;

Are rol în depistarea cazurilor de boală, în profilaxie (prevenire), şi de educaţie sanitară prin vaccinare.

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

1

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 În prezent funcţiile asistentei medicale / nursei sunt de

În prezent funcţiile asistentei medicale / nursei sunt de tip:

Funcţiile de natură independentă (din proprie iniţiativă, temporar sau definitiv):

- îngrijiri de confort, atunci când pacientul nu-şi poate îndeplini dependent anumite funcţii

- stabileşte relaţii de încredere cu persoana îngrijită şi aparţinătorii acesteia

- ascultă pacientul, îl susţine, îi transmite informaţii şi învăţăminte, lui şi aparţinătorilor

- este alături de indivizi şi colectivitate în vederea promovării unor condiţii mai bune de viaţă şi sănătate

- observă la pacient modificările produse de boală sau tratament şi le transmite medicului Funcţiile de natură dependentă: la indicaţiile medicului aplică metode de observaţie, de tratament sau de readaptare. Funcţiile de natură interdependentă: colaborează cu alţi profesionişti din domeniul sanitar, social, educativ, administrativ etc. şi participă la activităţi interdisciplinare. Deci, sarcinile nursei sunt profesionale, educative, economice şi de cercetare în domeniul medical.

CARACTERELE MORALE ALE ASISTENTEI MEDICALE

Condiţii:

~ Activitatea medicală se desfăşoară în diferite locuri de muncă şi are în vedere îngrijirea celor suferinzi.

~ Asistenta medicală trebuie să prezinte sensibilitate, tărie de caracter şi o complexă pregătire

profesională.

~ Pentru exercitarea meserie sunt necesare anumite înclinaţii şi aptitudini dezvoltate în trăsături morale care să influenţeze pozitiv conduita.

Scop:

~ Să contribuie la alinarea suferinţelor celor bolnavi.

~ Să reducă perioada de îmbolnăvire.

~ Să contribuie la reintegrarea rapidă socio-profesională a celor suferinzi.

CALITĂŢI NECESARE:

Calităţi fizice:

~ Forţă fizică – pentru mobilizarea bolnavului, transport etc.

~ Rezistenţă fizică – pentru serviciu în ture, activităţi prelungite, sta prelungit în picioare etc.

~ Mişcări sigure, coordonate. Calităţi profesionale – tehnice:

~ Cunoaşterea instrumentarului.

~ Cunoaşterea funcţionalităţii aparaturii medicale.

~ Cunoaşterea procesului de sterilizare.

~ Cunoaşterea fişelor de execuţie a tehnicilor de îngrijire generală şi specială. Calităţi morale:

~ Stăpânire de sine, răbdare.

~ Optimism, seninătate. Empatie.

~ Conştiinciozitate.

~ Punctualitate.

~ Devotament până la abnegaţie.

~ Promptitudine în luarea deciziilor, iniţiativă, ingeniozitate, luciditate.

~ Păstrarea secretului profesional.

~ Atitudine principială. Domenii de activitate. Pentru asistenta generalistă:

- în servicii de sănătate staţionar sau ambulatoriu

- în învăţământ

-

-

- educaţie

- social-economic

în cultură

cercetare

administrativ

demografie

-

-

- domeniu alimentar

- igienic

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

2

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 Locul de muncă 1. în comunitate şi ambulatoriu (dispensar

Locul de muncă

1. în comunitate şi ambulatoriu (dispensar urban sau rural, policlinică, grădiniţe, şcoli,

cămine, leagăne, cămine de bătrâni)

2. în staţionar diferite secţii din spital

3. inspectoratele de poliţie sanitară igienă

Ţinuta nursei.

1. ţinuta vestimentară obligatoriu purtarea uniformei de spital care este şi un echipament de

protecţie: halat alb, papuci albi de interior, bonetă, mască. Uniforma se schimbă des, ori de câte ori este nevoie, nu se poartă bijuterii, iar unghiile tăiate scurt.

2. ţinuta morală să aibă o bună pregătire profesională (cunoştinţe teoretice şi practice, moderne,

aplicate la patul bolnavului) - calităţile: răbdătoare, blândă, să inspire încredere, înţelegătoare, sinceră, conştiincioasă, promptitudine, solicitudine, amabilitate, devotament, punctualitate, relaţii bune cu colegii, păstrarea secretului profesional (tot ce scrie în fişa de observaţie şi din confidenţele pacientului sau a familiei). Nu se vorbeşte şoptit cu medicul la vizită - trezeşte suspiciunile pacientului. Doar în faţa instanţei este voie să se divulge secretul profesional.

Asistenta trebuie:

- să se poarte independent de grijile proprii. Atât faţă de bolnavi trebuie să fie corespunzătoare gravităţii şi temperamentului bolnavului, principială şi fără exagerări

- să insufle optimism bolnavilor în stare gravă şi să menţină trează dorinţa de a trăi

- -şi păstreze demnitatea mai ales faţă de sexul opus

- să refuze glumele neserioase şi avansurile

- să nu se distreze cu colegele în faţa bolnavilor sau pe seama lor

- să nu plictisească bolnavul cu problemele ei

- să respecte bunurile bolnavului

- să nu submineze prestigiul colegelor sau al superiorilor ei.

Relaţia asistentă – pacient:

Această relaţie trebuie să urmărească stabilirea unei comunicări:

- funcţionale care uşurează schimburile, dialogurile cotidiene - pedagogică care transmite informaţiile necesare prevenirii îmbolnăvirii, reabilitării fizice şi psihice a pacientului - terapeutică de acceptare reciprocă, de respect, căldură, înţelegere, empatie.

Nevoia şi homeostazia.

Satisfacerea în ansamblu a nevoilor unei persoane permite conservarea în stare de echilibru a diverselor sale procese fiziologice şi psihologice. Homeostazia este o stare de echilibru şi autoreglare care se instalează între diverse procese fiziologice ale persoanei şi psiho-sociologice. Nesatisfacerea unei nevoi fiziologice sau psiho- socială este susceptibilă de a avea repercursiuni la una sau mai multe nevoi.

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

3

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 SPITALUL - este o instituţie sanitară destinată îngrijirii bolnavilor

SPITALUL - este o instituţie sanitară destinată îngrijirii bolnavilor şi este organizat pentru serviciu permanent:

aici se îngrijesc anumite categorii de bolnavi în stare gravă, cu îngrijire permanentă, calificată pe specialităţi;

se diagnostichează bolile rare care necesită o atenţie de lungă durată, intervenţii

chirurgicale sau tratamente nerealizabile în ambulator (îngrijiri la domiciliu);

bolnavii suspectaţi de boli infecto-contagioase trebuie izolaţi de restul populaţiei.

Spitalul cuprinde următoarele părţi componente:

1. SERVICIUL DE PRIMIRE - filtrul principal al spitalului unde se hotăreşte internarea

bolnavului. Cu excepţia serviciului de primire din secţia de boli contagioase sau maternitate, toate celelelte spitale au serviciul de primire compus din:

- sală de aşteptare;

- biroul de înregistrări;

- cabinet de consultaţii;

- cameră de deparazitare şi baie;

- cameră de deparazitare şi dezinfectarea efectelor (hainelor bolnavului);

- magazia de efecte a bolnavului;

- magazia de lenjeria curată.

2. SECŢIILE DE SPITAL parte componentă a spitalului, înregistrate cu paturi dispuse în

saloanele bolnavului:

- camera de gardă a asistentei;

- cabinet pentru medici;

- oficiul pentru sevirea mesei;

- toaletă;

- baie;

- săli de tratament.

Secţiile de spital sunt grupate pe specialităţi:

1.

boli interne (medicală);

2.

cardiologie;

3.

endocrinologie;

4.

hematologie;

5.

gastroenterologie (ulcer, gastrită, hepatite cronice care nu se vindecă, ciroze hepatice);

6.

ftiziologie (TBC, pleurezii, boli pulmonare);

7.

chirurgie;

8.

neurochirurgie (în spitale mari);

9.

neurologie;

10.

psihiatrie;

11.

ortopedie (fracturi) şi traumatologie;

12.

obstetrică-ginecologie (OG) - ginecopatie şi gravide;

13.

pediatrie (copii);

14.

oftalmologie;

15.

otorinolaringologie - ORL;

16.

dermatologie (piele);

17.

infecto-contagioase (boli care se transmit: scarlatină, rujeolă);

18.

nefrologie şi urologie (boli ale aparatului renal: prostată la vezică, la rinichi);

19.

oncologie (cancer).

- Saloanele de spital este bine să fie orientate spre sud, zugrăvite în culori odihnitoare (bleu, alb) cu maxim patru paturi.

- Temperatura optimă: 18-20C ziua şi 16C noaptea pentru adulţi, la copii ziua şi noaptea Teste de 20-22C, la sugari 22-24C, la prematuri 28C.

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

4

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 - Fiecare salon trebuie să aibe 2 m 2

- Fiecare salon trebuie să aibe 2 m 2 de geam, apă curentă şi încălzire centrală în fiecare salon, ventilaţia făcându-se prin fereastra mobilă principală.

- Coridoarele trebuie să fie largi, fără mobilier.

- Oficiul trebuie să fie înzestrat cu vase necesare speciale pentru încălzirea şi distribuirea mâncării. Să existe surse de apă curentă, frigider, cărucior pentru transportul alimentelor, mese, scaune, tacâmuri, baie, sursă de apă caldă permanentă.

- Baia, scaunele de toaletă se normează câte un scaun la zece femei, câte un scaun la cincisprezece

bărbaţi.

- Sălile de tratament trebuie să aibe canapea de consultaţie, un dulap cu medicamente, surse de apă permanente.

3. SERVICIUL DE DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT

- radiologia - este serviciul unde se fac explorări radiologice cu ajutorul razelor Röentgen sau X. Aici întâlnim cameră obscură pentru developare, filmotecă, radioscopia, radiografia, tomografia computerizată (TC);

- laboratorul pentru analize cuprinde: serviciul de biochimie, serologie, microbiologie,

hematologie, parazitologie;

- laboratorul de explorări funcţionale asigură explorări specifice EKG (electrocardiogramă) şi

EEG (electroencefalogramă);

- explorări funcţionale respiratorii (PFV- probe funcţionale ventilării);

- ecografia - ultrasonografie;

- oscilometria pentru a depista prezenţa pulsului de la picioare;

- metabolism bazal (MB) pentru boli endocrine;

- serviciul de transfuzie asigură efectuarea transfuziilor şi a preparatelor de sânge la pacieţii internaţi. Aici se determină grupa sanguină şi se execută probele de compatibilitate în laborator propriu şi mai cuprinde spaţiul pentru depozitarea sângelui (frigider), spaţiul de sterilizarea şi spălarea sticlei şi a aparaturii având şi cameră frigorifică;

- farmacia aprovizionează cu medicamente toate secţiile din spital pe bază de prescripţii

medicale;

- serviciul de sterilizare este locul unde se sterilizează instrumentele şi materialele necesare tratamentului şi investigaţiilor curente;

- serviciul de anatomie patologică şi prosectură (morga) execută analize histopatologice (ţesut), necropsii (disecţii) şi investighează cauzele decesului.

4. SERVICIUL ADMINISTRATIV GOSPODĂRESC cuprinde:

- spălătoria;

- atelierul de croitorie;

- serviciul pentru întreţinere şi reparaţii;

- bloc alimentar;

- centrala termică.

POLICLINICA Policlinica este o unitate sanitară organizată să asigure asistenţă medicală, curativ profilactică ambulatorie. Cuprinde:

serviciul de consultaţii pe specialităţi;

CMI;

unităţi sanitare teritoriale care asigură asistenţă generală a unei grupe de populaţie din teritoriul apropiat.

INTERNAREA BOLNAVULUI ÎN SPITAL Se face pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie sau medici specialişti de la

CMI

sau policlinică. În caz de urgenţă bolnavul este dus cu ambulanţa primit în secţie, unde i se

arată

părţile componente ale secţiei şi este informat în legătură cu regulamentul intern.

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

5

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 SCHEMA SERVICIULUI DE PRIMIRE A BOLNAVULUI Dezbracare Deparazitare

SCHEMA SERVICIULUI DE PRIMIRE A BOLNAVULUI

Dezbracare

Deparazitare

Imbracare

examinare

imbaiere

Sectie de

spital

Intrare
Intrare
imbaiere S e c t i e d e spital Intrare Inregistrare Efectele bolnavului Magazie pentru

Inregistrare

Efectele

bolnavului

Magazie pentru

lenjerie curata

Efectele bolnavului Magazie pentru lenjerie curata Dezinfectia si Magazie pentru deparazitarea

Dezinfectia si

Magazie pentru

deparazitarea

hainele

efectelor

bolnavului

EVIDENŢA ŞI MIŞCAREA BOLNAVILOR Bolnavii primiţi în secţie sunt înregistraţi în condica secţiei care conţine toate datele personale ale bolnavului: diagnostic, număr FO, data internării şi ieşirii din spital şi diagnosticul la ieşire. Asistenta şefă sau de la internări raportează zilnic numărul bolnavilor internaţi şi al celor externaţi. Foaia de mişcare, iar pe verso foaia de masă - regim. În cazul bolnavilor inconştienţi, fără acte se înştiinţează poliţia dacă pot fi identificaţi şi apoi se anunţă familia. Serviciul de primire are cabinete pentru examinare, unde se stabileşte diagnosticul de probabilitate, tratamentul de urgenţă. Există masă, canapea de consultaţie, un dulap cu instrumente şi aparate de urgenţă. Examinarea (examenul clinic) îl face medicul de gardă, medicul de la internări, care întocmeşte FO, cu datele obiective şi examenul clinic.

FOAIA DE OBSERVAŢIE (FO) A BOLNAVULUI - este un document medico - legal, practic, util, pe baza căreia se dirijează tratamentul bolnavului. Este un document ştiinţific. Păstrarea FO în bune condiţii este absolut necesară. Foile aceluiaşi salon se păstrează într-un dosar în camera de gardă a asistentelor. Conţinul FO constituie secret profesional şi personal. Medicul notează în FO evoluţia bolii, tratamentul descris pentru bolnav, respectiv examenele paraclinice, iar asistenta trece rezultatul analizelor. La ieşirea din spital medicul încheie FO a bolnavului alcătuind epicriza (unde enumeră motivele internării, examenele paraclinice, exparaclinice, diagnostic, tratamentul şi evoluţia bolii, recomandări la externare, dietă şi controale periodice). Pe baza acestei epicrize, asistenta scrie biletul de ieşire (externare) a bolnavului care se înmânează cu reţeta sau eventual scrisoare medicală către medicul de familie şi dietă. FO la ieşirea din spital se depune la biroul unde se face mişcarea bolnavilor, se înregistrează pe calculator şi se păstrează în arhiva spitalului unde se eliberează în situaţii speciale. Externarea bolnavului se face la indicaţia medicului în cazuri rare la cererea bolnavuluii şi asistenta asigură toate condiţiile ca bolnavul să primească biletul de ieşire, indicaţii de dietă şi tratament. Cu biletul de ieşire pacientul merge la magazie unde i se restituie hainele şi poate pleca acasă. Sunt situaţii (sechele, AVC, pareze) când pacietul poate beneficia de transport la domiciliu cu autosanitară - salvare.

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

6

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 IESIREA BOLNAVILOR DIN SPITAL Momentul plecării bolnavului din spital

IESIREA BOLNAVILOR DIN SPITAL Momentul plecării bolnavului din spital este stabilit de medicul primar şef de secţie. Asistenta va fixa împreună cu bolnavul ora plecării, pentru a-i putea asigura alimentaţia până în ultimul moment. Va verifica mai departe dacă hainele cu care a sosit bolnavul sunt corespunzătoare anotimpului. Asistenta aprofundează cu bolnavul indicaţiile primite de la medic şi cuprinse în biletul de ieşire. Va lămuri în special prescripţiile referitoare la regimul dietetic, insistând asupra variabilităţii posibile de alimentaţie în cadrul regimului, precum şi modul de preparare a alimentelor prescrise.

TRANSFERUL ÎN ALTE SECŢII În cursul tratamentului se poate ivi posibilitatea ca un bolnav să fie transferat dintr-o secţie în alta. Asistenta pregăteşte documentaţia bolnavului, înştiinţează familia de transfer, îl pregăteşte pe pacient pentru transfer şi uneori îl poate însoţi.

DECESUL În caz de deces asistenta are următoarele sarcini:

completează biletul de trimitere a cadavrului la prosectură. Cadavrul este ţinut în salon două ore după deces, apoi este transportat la morgă. pregăteşte documentele bolnavului în vederea întocmirii de către medic a certificatului de deces; se anunţă administraţia spitalului care va anunţa familia şi va scoate bolnavul (decedatul) din evidenţa secţiei; are grijă ca transportul cadavrului să se facă în linişte cu uşile culoarului şi a saloanelor închise şi fără ca bolnavii să fie pe hol.

PREDAREA ŞI PRELUAREA SERVICIULUI

Definiţie:

~ Realizarea continuităţii medicale pe 24 ore.

~ Transmiterea informaţiilor de la un schimb la altul

Metode de predare:

~ În scris la sfârşitul activităţii personalului, pe bază de proces verbal.

~ Verbal în timpul raportului de serviciu.

~ Individual la patul bolnavului cazurile deosebite sau noi internaţi ce necesită indicaţii suplimentare. Material necesar:

~ Condică specială în care se notează consemnările personale şi recomandările medicului.

~ Se semnează de predare şi de preluarea serviciului de la o tură la alta. Predarea în scris:

~ Se notează data şi ora schimbului.

~ Se notează numele şi prenumele bolnavului cu un număr de salon, pat, numărul foii de observaţie, diagnosticul.

~ Se notează manifestările şi reacţiile deosebite din timpul turei.

~ Se notează recomandările suplimentare făcute de medic.

~ Se notează examinările pentru care trebuie făcută pregătire.

~ Se notează indicaţiile de recoltare şi investigare.

~ Semnătura de predare – primire a turei.

Predarea verbală pentru fiecare bolnav.

~ Sunt prezentate cazurile speciale sau cazurile noi.

~ Sunt scoase în evidenţă sarcinile ce revin asistentei privind îngrijirea, investigarea şi

supravegherea acestor bolnavi. Predarea la patul bolnavului:

~ Se face între cele două asistente care schimbă tura, se pot da indicaţii suplimentare.

Observaţii: - În cazul în care, în mod accidental schimbul de tură nu a venit, asistenta nu părăseşte

serviciul decât după ce a anunţat medicul şi asistenta şefă de tură şi numai dacă are înlocuitor.

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

7

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 CONDIŢII DE SEMNALIZARE În spital, la dispensar, pentru bolnav

CONDIŢII DE SEMNALIZARE În spital, la dispensar, pentru bolnav există sisteme de semnalizare. Aceste sisteme sunt luminoase, sonore şi trebuie să se afle la îndemâna pacientului sau la capătul patului pacientului. Bolnavul are nevoie de lenjerie curată. Perioada cât poate fi utilizată acestă lenjerie este după specificul secţiei: lejeria murdară se adună în coşuri, dublate cu saci de pânză, înmuiate în soluţie dezinfectată sau saci de pânză impermeabilă. Transportul se face pe cărucioare, lejeria uscată e scoasă din spălătorie printr-o uşă, iar apoi se distribuie pe secţii, pe circuitul rufelor curate care nu se intersectează cu circuitul rufelor murdare.

SARCINILE PERSONALULUI DIN SPITAL

Medicul şef

Controlează şi răspunde de întreaga activitate

Medicul specialist

Examinează bolnavul

Completează dosarul medical (foaia de observaţie – F.O.)

Consemnează evoluţia bolilor şi manifestărilor

Recomandă explorările de laborator

Indică tratamentul

Întocmeşte epicriza la externare

Întocmeşte condica de farmacie

Controlează personalul din subordine

Controlează comportamentul bolnavilor

Răspunde de aplicarea măsurilor de igienă şi de respectarea normelor de protecţie, sănătate şi securitate în activitatea medicală

Medicul rezident

Îndeplineşte sarcinile indicate de medicul specialist

Asistenta şefă

Colaborează cu medicul şef

Controlează şi îndrumă cadrele medii şi auxiliare

Răspunde de ţinuta şi disciplina personalului

Asigură condiţii optime de spitalizare

Repartizează bolnavii în secţii

Ţine evidenţa bolnavilor în registrul intrări/ieşiri al secţiei

Participă la raportul de garda şi la vizita medicului şef

Întocmeşte F.O.

Supraveghează distribuţia alimentelor

Întocmeşte graficul de muncă al pesonalului

Asigură instrumentele şi materialele necesare

Controlează şi răspunde de aplicarea măsurilor anti-epidemice

Contribuie la ridicarea nivelului profesional al personalului din subordine

Sprijină pregătirea practica a elevilor stagiari

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

8

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 Asistenta medicală de salon  Este subordonată asistente şefe

Asistenta medicală de salon

Este subordonată asistente şefe şi medicilor

Are obligaţia de a purta echipament de protecţie şi de a respecta graficul de lucru

Previne infecţiile nosocomiale (intraspitaliceşti)

Primeşte şi repartizează bolnavul în salon

Respectă drepturile pacientului

Ajută şi supraveghează pacientul

Măsoară şi notează funcţiile vegetative

Participă la vizita medicală şi îşi notează recomandările

Pregăteşte bolnavul pentru intervenţii şi investigaţii diverse

Efectuează recomandări şi investigaţii conform competenţelor

Însoţeşte bolnavul la diverse examene şi investigaţii

Asigură igiena şi alimentaţia bolnavilor

Administrează personal tratamentul

Respectă normele de protecţie, sănătate şi securitate în activitate

Răspunde de buna funcţie a aparaturii şi instrumentelor

Se preocupă de ridicarea propriului nivel profesional

Participă la formarea viitorilor asistenţi medicali

Face educaţie pentru sănătatea bolnavilor internaţi

Respectă secretul profesional şi codul de etică al asistenţilor medicali

Infirmiera

Îngrijeşte bolnavul grav

Ajută asistentul medical în activităţile de îngrijire

Întreţine igiena salonului, patului, veselei

Îngrijitoarea

Asigură curăţenia şi dezinfecţia saloanelor şi spaţiilor anexe

Răspunde de materialele de curăţenie

Igienizează urinarele, bazinetele, scuipătorile, tăviţele renale

Brancardierul

Transportă bolnavii şi decedaţii

Ajută la mobilizarea bolnavilor

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

9

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 TEORII DE ÎNGRIJIRE În 1990, la Copenhaga, întâln ire

TEORII DE ÎNGRIJIRE

În 1990, la Copenhaga, întâlnire OMS şi UNICEF au stabilit că nursingului este partea

integrantă a sistemului de asistenţă socială care cuprinde ocrotirea sănătăţii, prevenirea bolilor şi îngrijirea bolnavilor fizic, psihic etc. în toate formele de asistenţă socială şi aşezări comunitare. Nursingul este o parte importantă a sistemului de îngrijire ce cuprinde promovarea sănătăţii, prevenirea bolii, îngrijirea persoanelor bolnave fizic, mental, psihic, îngrijirea handicapaţilor de toate vârstele în toate unităţile medicale, aşezările comunitare şi sub toate formele de asistenţă

medicală.

(OMS)

Nursingul să ajuţi individul bolnav sau sănătos să-şi afle calea spre sănătate sau recuperare, să ajuţi individul bolbav sau sănătos să-şi folosească fiecare funcţie pentru a promova sănătatea sau recuperarea cu condiţia ca aceştia să aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea necesară pentru a o face şi să acţionezi în aşa fel încât aceştia să-şi poarte de grijă singuri cât mai curând posibil.

(Virginia Henderson)

Nursingul este o artă care necesită devotament exclusiv, pregătire temeinică ca orice pictor sau

sculptor.

Nursingul este arta şi ştiinţa care îl împiedică pe pacient în întregul său corp, intelect, afect şi care promovează sănătatea sa fizică, mentală şi spirituală punând accent pe educaţia sănătăţii, pe menţinerea sănătăţii şi pe ajutarea bolnavului. (Olivia Gowen) Nursingul este disciplina care se concentrează asupra servirii directe a indivizilor şi o grupă de

oameni, având ca scop facilitarea şi menţinerea sănătăţii optime folosind îngrijirea prin procesul de

nursing.

Nursingul este un proces interpersonal semnificativ terapeutic ce funcţionează în cooperare cu

alte procese umane făcând posibilă existenţa sănătăţii.

Nursingul este o profesie care funcţionează autonom fiind preocupată de nevoia de ajutor reală

sau potenţială a individului.

Nursingul este ştiinţa şi arta care caută să studieze natura şi direcţia de dezvoltare a unei

persoane unitare în interacţiune cu mediul.

Nursingul este un serviciu solicitat când cerinţele terapeutice ale autoîngrijirii depăşesc

resursele proprii.

(Florence Nightingale)

(Dorothy Johnson)

(Hildergard Peplau)

(Orlando)

(Martha Rogers)

(Dorothy Orem)

Ea diferenţiază trei tipuri de cerinţe:

Cerinţe universale A insipra aer suficient A ingera suficient lichid A consuma alimente suficiente

Cerinţele determinate de dezvoltare se află în strânsă corelaţie cu procesul de

dezvoltare al omului, cu evenimentele apărute în diferite stadii de viaţă sau cu întâmplări care pot fi

dăunătoare dezvoltării.

Cerinţe determinate de starea de sănătate. Acestea derivă din starea de boală, traumă,

care au legătură cu îngrijirea medicală prescrisă de medic. Nursingul este o profesiune unică care abordează variabilele care afectează persoana ca întreg.

(Booty Newman)

Teoria este influenţată de concetul de stres şi propune 2 instrumente pentru studiul îngrijirii medicale: - Gândirea inductivă - Abordarea deductivă Botty concepe individul ca un ansamblu de factori ce funcţionează precum un sistem deschis iar scopul îngrijirilor este de a ajuta individul, familia, grupul de indivizi să atingă starea de bine şi să o menţină la un nivel optim. Nursingul este cerut atunci când o persoană cheltuieşte mai multă energie în depăşirea situaţiilor actuale rămânându-i mai puţină energie pentru satisfacerea nevoilor de creştere, suprevieţuire, reproducere şi perfecţionare. (Calisto Roy) Conform teoriei sale, îngrijirile trebuie să fie centrate pe individ şi pe sistemul său adaptiv.

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

10

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 Propune 6 etape în procesul de îngrijire:  Aprecierea

Propune 6 etape în procesul de îngrijire:

Aprecierea comportamentului bolnavului

Influenţa factorilor

Identificarea problemei

Stabilirea obiectivelor

Intervenţii

Evaluare

Totodată pledează şi pentru utilizarea termenului de diagnostic de nursing. Nency Roper a fondat teoria asistenţei medicale care se bazează pe activităţi de viaţă. Teoria se bazează pe 2 modele concepute:

I. Modelul de viaţă în care sunt luate în consideraţie dimensiuni diferite: durata de viaţă, dependenţă, independenţă şi activităţi de viaţă. II. Modelul de asistenţă medicală se bazează pe modelul de viaţă şi serveşte pentru a oferi asitenţei medicale o structură atât conceptuală cât şi practică pentru a furniza îngrijirea medicală la persoane fizice. Virginia Henderson consideră omul ca fiind o unitate psiho-socială. Sănătatea omului este corelată cu nevoile fundamentale umane pe care se bazează activitatea de îngrijire. În principiile de bază, o îngrijire medicală diferenţiază 14 nevoi de viaţă. Tot în teoria ei, bolile sau stările patologice, pot influenţa modul de satisfacere a nevoilor de bază. Asistenta medicală este un membru recunoscut în cadrul echipei de îngrijire, cu rol în asigurarea nevoilor de bază a pacientului. Ştiinţa îngrijirii de bază a bolnavului este aplicabilă la orice pacient, în orice mediu şi este dirijată atât spre promovarea stării de sănătate cât şi spre activitatea medicală preventivă şi cutativă. Gradul de independenţă al pacientului constituie un criteriu important de evaluare.

Îngrijiri de prevenire a sănătăţii (IPS) Definiţie: Prin IPS înţelegem îngrijiri esenţiale de sănătate accesibile tuturor persoanelor şi familiilor din comunitate prin mijloace ce le sunt acceptabile cu participarea lor plenară şi la un preţ de cost abordabil comunităţii şi ţării. IPS se sprijină pe comunitate.

Comunitatea ansamblul unei populaţii de pe un teritoriu geografic determinat de care este legat prin interese şi valori comune, având o formă de gestiune administrativă iar membrii săi au inter-relaţii cu grupuri sociale şi instituţii.

IPS-ul acoperă 3 niveluri de intervenţii:

1. Îngrijiri de prevenire primară menţinerea şi promovarea sănătăţii precum şi prevenirea îmbolnavirii lor intervenţia asistentei urmăreşte: - educaţia sanitară - prevenirea specifică

2. Îngrijiri de prevenire secundară Urmăreşte intervenţii curative pentru tratamentul bolnavilor şi prevenirea agravării sau a complicaţiilor Rolul asistentei este să descopere problema la timp.

3. Îngrijirea de prevenire terţiară

Urmăreşte recuperarea

Rolul asistentei este să susţină persoana îngrijită pentru a readopta la diferitele dificultăţi cauzate de problemele de sănătate.

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

11

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 Organizarea internaţională şi influenţa lor asupra evoluţiei nursingului

Organizarea internaţională şi influenţa lor asupra evoluţiei nursingului

Organizarea Naţiunilor Unite (ONU) În 1945 în San Francisco-USA, Anglia, China şi URSS hotărăsc înfiinţarea ONU. Doi ani mai târziu ONU crează Fondul Internaţional de Ajutoare a copiilor victime de război. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului Art.25 din acest document prevede că oricare persoană are dreptul la un nivel de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii sale, bunăstării proprii sau a familiei, cuprinzând hrana, locuinţa, îngrijirea medicală şi serviciile sociale necesare; mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire socială. Consiliul Naţional al Asistenţilor Medicali (ICN - International Council of Nursing) A luat fiinţă în 1899 şi are sediul la Londra. Obiectivul său de bază este să ajute la menţinerea îngrijirilor de sănătate la cel mai înalt nivel, în toate ţările lumii membre ale consiliului.

Strategia Sănătate21 Politica Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru următorii 20 de ani, în vederea asigurării condiţiilor necesare tuturor oamenilor de a obţine şi menţine cel mai înalt nivel posibil de sănătate de-a lungul vieţii, conţine următoarele elemente principale:

1. Scop unic şi constant - este atingerea potenţialului maxim de sănătate pentru toţi europenii.

2. Căi principale pentru atingerea obiectivului:

1. Promovarea şi protejarea sănătăţii oamenilor pe tot cursul vieţii.

2. Reducerea incidenţei şi suferinţelor provocate de bolile şi accidentele grave.

3. Valori de Bază care formează fundamentul etic al Politicii de Sănătate:

1. Sănătatea ca drept fundamental al fiecărui OM

2. Echitatea în sănătate şi solidaritatea în acţiune între ţări, grupuri de oameni din fiecare

ţară şi între sexe în cadrul grupului.

3. Participarea (cu gestionarea contribuţiilor şi costurilor) a tuturor oamenilor, grupurilor,

comunităţilor, instituţiilor, organizaţiilor şi sectoarelor la dezvoltarea serviciilor de sănătate.

4. Strategii principale de acţiune pentru a asigura susţinerea ştiinţifică, economică, socială şi politică a implementării programului Sănatate21:

1. Strategii multisectoriale pentru a implica toţi factorii care afectează sănătatea.

2. Programe şi investiţii pentru promovarea sănătăţii şi îngrijirea clinică bazate pe eficienţa

dovedită a acestora.

3. Asistenţă primară de sănătate integrată la nivel familiar şi orientată comunitar alături de

un sistem spitalicesc flexibil. 4. Un parteneriat extins (familie, şcoală, loc de muncă, comunitate locală şi ţară), participarea la toate procesele de promovare şi îngrijirea sănătăţii atât la stabilirea deciziilor cât şi la implementarea şi gestionarea costurilor acestora.

21 Obiective care stau la baza Politicilor de Sănătate în toate Ţările Europei pe următorii 20 de ani şi vor fi folosite la Evaluarea Anuală a progreselor realizate de fiecare ţară în îmbunătăţirea şi protejarea sănătăţii tuturor cetăţenilor alături de reducerea riscurilor de îmbolnăvire:

1. Solidaritate pentru sănătate între toate ţările din Europa prin partajarea viziunii, resurselor,

cunoaşterii şi expertizei la nivel European. 2. Echitate în sănătate prin reducerea inechităţilor între diferitele grupuri umane folosind politici, legislaţie şi activităţi specifice.

3. Un început sănătos în viaţă prin investiţii sociale şi economice în viaţa părinţilor şi familiilor, acces la servicii de reproducere şi sănătatea copilului.

4. Sănătatea tinerilor prin asigurarea unui mediu fizic, social şi economic sigur şi susţinător

folosind cooperarea dintre serviciile de sănătate, educative şi sociale. Acestea trebuie să lucreze

împreună pentru a contracara cauzele unei imagini de sine proaste a tinerilor, îmbunătăţirea capacităţii lor de a coopera cu situaţiile stresante din viaţa lor şi pentru a construi şi menţine relaţii sociale, răspunzând la cerinţele lor psihosociale. Este necesară o evaluare periodică a stării de sănătate a copiilor şi adolescenţilor, inclusiv a sănătăţii lor emoţionale.

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

12

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 5. Î mbătrânire sănătoasă prin asigu rarea locuinţei, venitului

5. Îmbătrânire sănătoasă prin asigurarea locuinţei, venitului şi altor necesităţi destinate

îmbunătăţirii autonomiei şi productivităţii sociale folosind promovarea şi protecţia sănătăţii pe tot timpul vieţii. Serviciile de Sănătate şi Sociale la nivel comunitar trebuie să-şi ajute

persoanele în vârstă să devină mai active şi să se ajute singure.

6. Îmbunătăţirea sănătăţii mentale prin adaptarea condiţiilor de lucru şi viaţă pentru a obţine

şi întări un sens al coerenţei şi al relaţiilor sociale, concomitent cu creşterea capacităţii de a coopera cu situaţiile şi evenimentele stresante. Pentru cei care au afecţiuni mentale se

propune creşterea calităţilor serviciilor de sănătate mentală.

7. Reducerea bolilor transmisibile prin eradicarea sau eliminarea poliomelitei, pojarului şi

tetanosului neonatal folosind monitorizarea agreată internaţional, imunizare şi strategii de control.

8. Reducerea bolilor netransmisibile prin prevenirea şi controlul factorilor de risc al acestora

folosind noi politici de sănătate publică inclusiv noua Mişcare Europeană pentru un Stil de

Viaţă Sănătos.

9. Reducerea vătămărilor provocate de violenţă şi accidente prin acordarea unei atenţii

deosebite siguranţei şi coeziunii sociale la locul de muncă şi în comunităţile umane.

10. Un mediu fizic sănătos şi sigur prin planuri naţionale şi regionale referitoare la mediu şi

sănătate folosind instrumente legale şi economice pentru reducerea deşeurilor şi poluării.

11. Viaţă sănătoasă prin activităţi de sprijinire a opţiunilor sănătoase în nutriţie, exerciţii fizice

şi cooperare cu stresul. Oamenii trebuie să poată să-şi dezvolte şi utilizeze întregul potenţial pentru avea o viaţă economică, socială şi mentală mulţumitoare. Este necesară realizarea unei

infrastructuri eficiente prin care cele mai noi informaţii despre sănătate să fie puse la dispoziţia oamenilor prin cursuri şi informare continuă.

12. Reducerea răului provocat de alcool, droguri şi tutun prin strategii de prevenire a

dependenţelor şi tratare a celor dependenţi. Sunt necesare strategii educaţionale destinate

îmbunătăţirii stilului de viaţă şi a stării de bine, ajutându-i pe oameni să-şi gestioneze mai bine viaţa şi să aibă opţiuni sănătoase.

13. Stabilimente pentru sănătate prin mecanisme multisectoriale de a face locuinţele, şcolile,

locurile de muncă şi oraşele mult mai sănătoase.

14. Responsabilitate multisectorială pentru sănătate prin evaluarea impactului asupra sănătăţii

tuturor sectoarelor din viaţa şi activitatea umană.

15. Un sistem de sănătate care integrează serviciile de sănătate primară ale familiilor şi

comunităţilor cu un sistem spitalicesc flexibil.

16. Gestionarea calităţii înngrijirilor medicale prin folosirea eficienţei dovedite a îngrijirilor

medicale în programele de dezvoltare ale serviciilor de sănătate. 17. Finanţarea serviciilor de sănătate şi alocarea resurselor prin creşterea acoperirii universale, solidarităţii naţionale şi sustenabilităţii, alături de o alocare a unor resurse financiare

suficiente nevoilor de sănătate prioritare.

18. Dezvoltarea resurselor umane pentru promovarea şi îngrijirea sănătăţii prin punerea la

baza educaţiei pentru sănătate a acestor principii, iar profesioniştii din sănătatea publică să acţioneze ca iniţiatori cheie şi avocaţi ai sănătăţii de la comunitatea locală până la nivel

naţional.

19. Cercetarea şi cunoaşterea din sănătate să fie orientată către nevoile prioritare ale acestor

obiective, oferind mecanismele practicii medicale folosind cercetarea ştiinţifică.

20. Mobilizarea partenerilor din sănătate prin realizarea unor coaliţii şi acţiuni reunite în

promovarea şi refacerea sănătăţii, cu identificarea şi evaluarea beneficiilor mutuale ale investiţiilor în acest domeniu.

21. Politici şi strategii destinate sănătăţii pentru toţi să fie formulate şi implementate de la

nivel naţional, la nivel local, implicând sectoare şi organizaţii semnificative având la bază

aceste 21 obiective.

Indiferent de momentul şi locul practicii, asistenta medicală trebuie să respecte cele patru reguli „de aur” ale nursingului:

- respectul pentru persoana îngrijită - păstrarea secretului profesional

- responsabilitatea morală şi penală - acumulări progresive în competenţă.

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

13

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 ISTORIA PROFESIUNII Practicată din perioada preistorică, arta de a

ISTORIA PROFESIUNII

Practicată din perioada preistorică, arta de a îngriji are un caracter universal, putând fi acceptată ca o lege naturală. Recunoaşterea ca profesie, „utilă şi unică”, se produce în a doua jumătate a secolului XX. De-a lungul timpului „arta de a îngriji”, a fost influenţată de specificităţile culturale, etnice, credinţă, diferitelor grupuri etnice.

MESOPOTAMIA. Mesopotamienii căutau în valorile etice o unitate de măsură care să le dea

o solidă bază morală. Lumea lor nu mai este arbitrară, răul şi bolile nu mai sunt considerate simple

întâmplări. La începuturile istoriei lor mesopotamienii au abordat bolile prin prisma medicinei magico- religioase, iar când acestea dădeau greş se recurgea la serviciile medicului empiric sau la chirurg. Medicina magică era practicată de preoţi, iar cauza bolilor era pusă pe seama greşelilor

săvârşite faţă de zei. Diferiţi demoni, spirite şi duhuri erau asociate unor boli şi afecţiuni. Ritualul izgonirilor din corpul suferind era practicat de un preot exorcist numit Asipu. Preoţii se formau în şcolile de medicină hieratică, cea mai vestită fiind situată în oraşul Bosippa. Patronul medicinei era considerat zeul Ninazu, care avea ca simbol un şarpe încolăcit pe toiag. Pentru aflarea unui prognostic sau a unei terapii eficiente într-o anumită boală, preoţii Asipu foloseau diferite metode de divinaţie, constând în studierea organelor unor animale sacrificate, a picăturilor într-un vas cu apă, interpretări astrologice sau interpretarea viselor. Cu timpul asiro-babilonienii dezvoltă o nouă ştiinţă, numită catarctica, sau „arta de a preveni

şi

vindeca bolile şi suferinţele morale, prin purificarea sufletului şi curăţenie corporală”, reuşind să-

şi

dezvolte o medicină empirică pre-ştiinţifică.

Din codul regelui Hammurabi reiese că ştiinţa practicată de medicii empirici se numeşte ASUTU, iar practicantul ASU. Activitatea medicilor se desfăşura conform unei stricte etici profesionale, care reglementa atribuţiile şi onorariile ce li se cuveneau. În oraşul sumerian Nippur s-a găsit o tăbliţă care conţine texte medicale, în special elemente de farmacopee, majoritatea medicamentelor folosite fiind de origine vegetală. Civilizaţia asiro-babiloniană a dat culturii medicale o farmacopee bogată, cu un mare număr de reţete şi tehnici terapeutice, din care însă lipsea un element esenţial: cantitatea diferitelor produse componente. Judecând după vechimea textelor descoperite, mesopotamienii au fost probabil, primii care au reuşit să creeze o medicină empirică.

EGIPT. Cele mai cunoscute scrieri medicale egiptene sunt: Papirusul Ebers (descoperit în 1873 la Teba), Papirusul Brugsh (1909 în Memphis), Papirusul Edwin Smith (1862), Papirusul Hearst şi Papirusul Chester Beatty. Studiul lor relevă baza empirică a procedeelor medicale, amestecate cu magia şi practicile religioase. Medicii egipteni se formau de regulă în jurul templelor şi erau consideraţi reprezentanţi ai marelui zeu Toth, patron al ştiinţelor şi al bibliotecarilor. Preocupările medicale erau în deplină concordanţă cu civilizaţia egipteană şi aveau un caracter mistico-religios, dezvoltând în paralel şi o medicină empirică, laică, bazată pe unele proceduri terapeutice ce îşi dovediseră eficacitatea de-a lungul timpului. Deşi cunoşteau arta îmbălsămării şi practica disecţiei cadavrelor, se pare că aveau puţine cunoştinţe despre anatomia corpului omenesc. Aflăm de la istoricul grec Herodot, că medicina egipteană avea un oarecare grad de specializare: „Ţara este plină de medici, unii pentru ochi, alţii pentru dinţi, alţii pentru abdomen, alţii pentru boli ascunse.” Istoricul grec Diodore relatează despre obligativitatea bolnavilor egipteni, că odată însănătoşiţi să relateze preoţilor, simptomele bolii avute şi remediile folosite. Se pare că vechii egipteni ştiau semiologia anginei pectorale şi a infarctului miocardic. Începând din jurul anului 1650 ICh., în Egipt începe să se formeze o medicină socială şi o medicină a muncii. Soldaţii primeau îngrijire medicală gratuită, constructorii de piramide erau

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

14

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 supravegheaţi medical, favorizând astfel dezvoltarea chirurgiei şi a

supravegheaţi medical, favorizând astfel dezvoltarea chirurgiei şi a ortopediei. Totuşi în vechiul Egipt nu s-a găsit nici o urmă a vreunei instituţii comparabilă cu spitalul.

INDIA. Experienţele medicinii indiene pot fi catalogate pe trei mari perioade trei perioade:

medicina preariană (300-1500 ICh.), medicina vedică (700 ICh., – până acum), medicina ayurvedică (tradiţională, indiană). Conceptele medicale ale civilizaţiei preariene au putut fi deduse odată cu descoperirea minelor de la Mohenj-Daro şi Harrapa, ai căror locuitori, se pare că acordau o mare importanţă igienei corporale. Medicina vedică are la bază o concepţie medicală mistică, bazată pe exorcizare şi demonologie. Filozofia medicală indiană se bazează pe existenţa unor canale (nandi, dhamani şi hira) prin care circulă forţa organică, care va constitui fundamentul pe care se vor construi, atât medicina ayurvedică cât şi tehnica yoga. Ayurveda, sau „ştiinţa vieţii”, este o concepţie bio-medicală asupra omului sănătos, dar şi bolnav. Cel mai vechi text de medicină ayurvedică este cunoscut sub denumirea de Carakasamita, reprezentând o colecţie de cărţi în proză şi versuri, cuprinzând în mod separat, cunoştinţe de anatomie, diagnostic, prognostic şi diferite terapii. În India educaţia medicală se făcea în universităţi, cele mai cunoscute fiind, Nalanda şi Takasila. După 7 ani de învăţătura, „învăţăcelul” îşi desăvârşea cunoştinţele sub îndrumarea unui maestru. Odată dobâdit, dreptul de a practica, medicul se obligă să înlăture suferinţa şi să lupte pentru fericirea oamenilor. Îngrijirea medicală era acordată, deopotrivă de către bărbaţi cât şi de femei. Bolile erau diagnosticate prin observaţie şi examinarea clinică, medicul luând în observaţie trei elemente principale: culoarea conjunctivei, aspectul limbii şi caracteristicile urinei. Din arsenalul terapeutic bazat pe droguri, vegetale şi produse de origine animală, făceau parte: boraxul, sulfatul de cupru, carbonat de sodiu, mercurul, rezepina, extracte de substanţă nervoasă etc. În esenţă medicina ayurvedică poate fi rezumată astfel: este creată de preoţi, filozofi sau medici, fiind practicată de profesionişti; se bazează pe o literatura medicală temeinică, ce conţine o semiologie bogată, dar şi un arsenal terapeutic medical şi chirurgical evoluat, comparabil cu cel european; în ecuaţia sănătate - boală, bolnavul reprezintă factorul pasiv ce apelează la factorul activ pentru a-l salva.

CHINA. Atât civilizaţia antică chineză cât şi medicina pe care au dezvoltat-o, se bazează în special pe viziunea cosmologică asupra lumii. De aici ideea că microcosmosul corpului omenesc, nu reprezintă altceva decât o imagine miniaturală a macrocosmosului. Interzicerea disecţiilor a dus la dezvoltarea unei anatomii filozofică în care se încerca un paralelism între alcătuirea corpului şi astrologie, soldat de cele mai multe ori cu deducţii aberante. Pe baza acestor concepţii se va dezvolta medicina tradiţională şi acupunctura. Între secolele XII şi III ICh, meşteşugul vindecării începe să se diferenţieze pe ramuri: medici de boli (internişti), medici de tumori (chirurgi), medici de hrană (dieteticieni) sau medici de animale (veterinari). Prima lucrare medicală chineză cunoscută este Yi Jing (Cartea Schimbărilor) atribuită împăratului Fu Xsi (2850 ICh.), ce reuşeşte să fundamenteze concepţiile filozofice ale ştiinţelor medico-chirurgicale ale acelor vremuri. Împăratul Sei Nung (2748 ICh.) publică Farmacopeea vegetală Chineză (Pen Tsao) iar împăratul Huang Ti (2697 ICh.) editează o scrisoare medicală celebră, numită Canonul Medicinei (Nei Ching), în care reuşeşte să formuleze principalele obiective ale artei medicale chineze: „Vindecarea bolnavilor şi întărirea sănătăţii celor sănătoşi.” În paralel cu medicina cosmologică se va dezvolta şi o medicină empiric-pragmatică, şcolile medicale apărând, se pare, în perioada 800 1000 era noastră, unde medicii erau învăţaţi să consulte bolnavii cu deosebită minuţiozitate. Terapia prin acupunctură, ce caută să aducă redobândirea echilibrelor diferitelor organe ale corpului prin înţepare şi presopunctura diferitelor puncte corespondente ale organelor interne, a reuşit să reziste timpului peste 1200 de ani.

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

15

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 I UDEEA . Codul de sănătate cuprins în Vechiul

IUDEEA. Codul de sănătate cuprins în Vechiul Testament, abordează în primul rând aspecte ale igienei individului, familiei şi comunităţii, cu scopul de menţinere a sănătăţii şi prelungirea vieţii.

Vechii evrei aveau programe atent planificate de vizitare şi îngrijire a bolnavilor la domiciliu, pentru curăţenie fizică şi spirituală, atât al celui suferind cât şi a familiei sale. Preoţii erau aceia care dădeau vedictul, de curat sau spurcat unei persoane, pe baza cărţilor sfinte şi tot ei decideau izolarea bolnavilor suferinzi de boli contagioase sau reintegrarea în familie a celor vindecaţi. Medicina laică era practicată de medici (Rofe) şi moase (Hacania).

GRECIA ANTICĂ. Miturile şi legendele vechilor greci se oglindesc şi în preocupările pentru perfecţionarea artei de vindecare a trupului şi sufletului. Pentru eleni bolile erau rezultatul pedepselor pe care zeul Apollo şi sora sa Artemis le aplicau pământenilor intraţi în conflict cu ei. Apollo era recunoscut în Olimp ca patron al medicinei iar Artemis zeiţa care ocroteşte câmpurile, animalele, şi vindecă miraculos bolile. De la zeiţa Artemis a deprins virtuţile plantelor medicinale centaurul Kiron, cel care avea să formeze o întreagă pleiadă de medici practicieni, printre care se va număra şi faimosul medic al antichităţii greceşti, Asklepios. Folosindu-şi de tânăr arta de a vindeca, acesta este zeificat şi identificat ca zeu al medicinii. Metodele sale de tratament erau descântecul, elixirul, buruienile de leac, alifiile şi intervenţiile chirurgicale. Templele închinate zeului vindecător erau de regulă aşezate în locuri cu climă caldă, înconjurate de multă verdeaţă, unde cei bolnavi erau aduşi pentru a-şi menţine o igienă riguroasă şi un regim de viaţă foarte chibzuit. De fapt sanctuarele lui Asklepios erau un fel de sanatorii cu caracter laic iar discipolii lui numiţi asklepiazi, sunt consideraţi primii medici ai antichităţii. Începând cu secolul VI ICh., filozofii medici greci renunţând la un empirism fără orizont, reuşesc să diferenţieze o filozofie laică, punând bazele dezvoltării ştiinţelor biologice, inclusiv al medicinei. Interpretările materialiste asupra lumii, enunţate de filozofii greci, deşi nu aveau o bază experimentală, prezintă importanţă datorită gândirii raţionale pe care caută să o promoveze. Cel care a reuşit să sintetizeze cunoştinţele medicale ale timpului său, elaborând o concepţie medicală unitară bazată pe filozofia materialistă a fost Hippocrate din Kos, care a reuşit desprinderea medicinii ca ştiinţă din cuprinsul general al filozofiei. Cele aproximativ 67 de cărţi medicale atribuite lui Hippocrates, cunoscute sub numele de „Corpus Hippocraticum”, reprezintă concepţia ştiinţifică şi filozofică a „epocii de aur” a culturii elene. Principiile generale ale doctrinei hipocratice se fundamentează pe următoarele teze patogenice:

Teoria dezechilibrului celor patru umori prin care sângele produs de inimă, phlegma produsă de creier, bila neagra (melancolia) produsă de splină, şi bila galbenă secretată de ficat, trebuie să fie în echilibru, apariţia bolii datorându-se dezechilibrului produs între aceste umori. Teza temperamentelor, care susţine că oamenii aflându-se sub influenţa factorilor cosmici şi geografici formează următoarele tipuri temperamentale: sangvinic (vioi), flegmatic (rece), coleric (furtunos), melancolic (timid, trist). În ceea ce priveşte etiologia bolilor, Hippocrate susţine în tratatul ”Despre aer, ape şi lacuri”:

Nu există

boli divine datorită intervenţiei zeilor

Natura este primul medic al bolnavilor şi numai

„Orice boală are o cauză naturală şi nimic nu se întâmplă fără intervenţia naturii

favorizând eforturile sale putem obţine oarecare succes.” Observarea atentă a bolnavului, descrierea simptomelor bolii pentru un diagnostic cât mai exact, fac din lucrarea „Despre prognoze”, o carte de referinţă pentru tripla misiune a medicului: „să judece asupra celor petrecute, să cunoască cele prezente şi să prevadă cele ce vor fi.” Referindu-se la terapie enunţă un pricipiu universal valabil: „nu există reguli absolute, căci nu există boli, ci bolnavi şi organisme diferite ce pot reacţiona în mod diferit la acelaşi remediu.” De la Hippocrate ne-a rămas şi celebrul jurământ atribuit lui, care cuprinde îndatoririle morale ale unui medic în exercitarea profesiunii sale. În multe universităţi, absolvenţii facultăţilor de medicină prestează la sfârşitul studiului jurământul lui Hippocrate.

ROMA ANTICĂ. Romanii au dezvoltat servicii comunitare de sănătate a căror organizare eficientă a contribuit la perpetuarea funcţionării acestora, chiar după destrămarea imperiului. În

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

16

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 primul secol al erei noastre, o serie de învăţaţi

primul secol al erei noastre, o serie de învăţaţi ai vremii reuşesc să cuprindă în operele lor sinteza cunoştinţelor acumulate în diverse domenii. Cele mai remarcabile personalităţi medicale romane sunt consideraţi Aulus Cornelius Celsus (60 ICh.-20 DCh) autorul lucrării „De arte medica”, cel care a introdus în semiologia medicală celebrele caracteristici ale inflamaţiei: „rubor et tumor cum color et dolor” şi celebrul medic antic, Galenus (129-201), născut în Pergam, considerat ultimul mare reprezentant al medicinei antice. Datorită disecţiilor şi vivisecţiilor publice, este considerat primul mare experimentator al medicinei. În tratatul său „De simplicum medicamentorum”, reuşeşte să descrie şi să clasifice aproximativ 473 de remedii vegetale.

ISLAM. Îngrijirile medicale practicate de arabi aveau la bază moştenirea medicală hippocratică, adaptată la principiile islamice. Cea mai reprezentativă figură a medicinei arabe a fost Abu al Hussein ibn Abdallah ibn Sina (980-1037) mai cunoscut sub numele de Avicena. În tratatul său „Al Quanun” (Canonul Ştiinţelor Medicale) redă cu rigurozitate matematică cunoştinţele medicale ale vremii: anatomia, fiziologia, diagnosticul şi tratamentul. A făcut primele descrieri clinice ale diabetului zaharat (boala urinilor dulci) şi antraxul (focul persan), a reuşit să facă o diferenţiere argumentată între ulcer, gastrită şi stenoza pilorică precum şi între meningism şi meningită.

RENAŞTEREA. O perioadă în care arta de a îngriji începe să se impună ca o practică diferită faţă de arta de a vindeca, în paralel cu progresul ştiinţei, tehnicii şi dărâmarea barierelor mistico- religioase, la care au contribuit numeroşi învăţaţi. Andre Vesale (1514-1564) în cele 7 părţi ale tratatului său de anatomie, „De Humani Corporis Fabrica” (Alcătuirea corpului uman), expune o concepţie nouă, bazată pe observaţii directe, cercetare şi gândire raţională. Adevărurile enunţate de Vasale sunt:

maxilarul inferior este mic

femurul şi humerusul sunt oase drepte, nu curbate

vena azigos se varsă în vena cavă superioară, nu în cea inferioară

osul stern este constituit din 3 părţi şi nu din 7

uterul este format dintr-o singură cavitate

ovarul conţine corpul galben

descrie corect anatomia inimii şi traiectul venelor

susţine posibilitatea afoniei după secţionarea nervului recurent al colapsului pulmonar

secundar, după deschiderea toracelui

atrage atenţia asupra posibilităţilor de stimulare directă a miocardului în timpul opririi

inimii şi a supravieţuirii bolnavului după splenectomie Miguel Seret (1509-1553) bazându-se pe studii anatomice reale reuşeşte să dea o descriere exactă a micii circulaţii. Paracelasus (1493-1541), fiu al unui medic elveţian, este considerat un inovator al gândirii biomedicale. Folosind metoda experimentală a încercat să fundamenteze următorul concept biomedical: „procesele care se petrec în corpul uman sunt chimice, iar chimia este sortită să joace un rol imens în medicină”. Girolamo Francastoro (1483-1553) în lucrarea sa „De contagione contagionis morbis et eorum curratione” (Despre contagiune, boli contagioase şi tratamentul lor) descrie căile de transmitere a bolilor infecţioase, realizând totodată o clasificare a lor. Susţinând că infecţia este produsă de particule mici invizibile poate fi considerat ca pionierul epidemiologiei. A fost primul care a diferenţiat ciuma de tifosul exantematic. Ambroise Pare (1509-1590) va introduce în tratamentul plăgilor un antiseptic format din gălbenuş de ou, soluţie alcoolizată şi terebentină, acoperite de feşe din bumbac. A imaginat tot felul de proteze mecanice pentru răniţii suferinzi de amputări. William Harvey (1578-1657), cu studii de medicină la Cambridge şi Padova, publică lucrarea „Excitatio anatomica de motu cordis et sanguinis în animalibus” (Cercetarea anatomică

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

17

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 asupra mişcării inimii şi sângelui la animale). Socotită ca

asupra mişcării inimii şi sângelui la animale). Socotită ca apogeu al descoperirilor Renaşterii, descrierea circulaţiei sanguine reprezintă o lovitură definitivă dată medicinii dogmatice tradiţionale. El este cel care va pune bazele embriologiei prin dezvoltarea epigenezei: „Omne vivum ex ovo” (tot ceea ce este viu provine din ou). Printre pionierii politicilor de sănătate comunitare este şi William Perry, care a emis ideea că doar controlând bolile transmisibile s-ar putea ameliora mortalitatea materno-infantilă. Spitalele vremii devin locuri unde pe lângă îngrijirea bolnavilor se studia şi se învăţa arta medicală. Arta de a îngriji începe să se diferenţieze faţă de arta de a vindeca. Saint Francisc De Sales (1567-1662) înfiinţează o asociaţie voluntară a „vizitatorilor prieteni”, care mergeau la domiciliul persoanelor bolnave acordând îngriiri. Asociaţia a reprezentat o formă timpurie de „îngrijiri tip nursing” la domiciliu. Saint Vincent de Paul (1581-1660) este considerat un alt precursor al dezvoltării îngrijirilor de sănătate şi al ajutorului social. În 1617 organizează la Paris „Confreria carităţii”, organizaţie formată din tinere credincioase laice, ce se consacră îngrijirilor la domiciliu. Camille de Lelis, militar de carieră, se converteşte la catolicism şi se dedică îngrijirii bolnavilor, în special a celor atinşi de ciumă. După canonizare a fost ales ca patron al infirmierelor. Crearea centrelor de primire destinate bolnavilor şi a celor săraci, va instituţionaliza funcţia de ajutor social şi de îngrijire, creând premisele apariţiei funcţiei de îngrijitor de sănătate.

REVOLUŢIA INDUSTRIALĂ. Epidemiile care au bântuit Europa secolelor XVII-XVIII au influenţat radical modul de gândire, de la concepţia fatalistă la instituirea carantinelor şi intensificarea controlului sanitar asupra vieţii publice. Dezvoltarea industrială a dus la creşterea populaţiei urbane, la o rată crescută a mortalităţii infantile, abandonul şi uciderea sugarilor, condiţii grele de muncă, creşterea exponenţială a îmbolnăvirilor profesionale şi o creştere a incidenţei bolilor mintale. Printre cei care au pregătit reforma concepţiilor privind bolnavii mintali se numără şi scriitorii Fracncoise-Marie Voltaire (1694-1778), Diderot (1713-1784) şi H.G. Mirabeau (1749-1791). Printre primii reformatori ai sistemului psihiatric se numără Vincenzo Chiarugi (1759-1820), care reuşeşte să introducă în 1788 la Spitalul Sf. Bonifacio din Florenţa, un sistem în care nurse instruite corespunzător, îngrijeau bolnavii psihici sub directa supraveghere a medicilor. În lucrarea „De morbis artificum” (Despre bolile meseriaşilor), Bernardino Ramazzini (1633- 1714) descrie peste 50 de profesii expuse noxelor. Eforturile moderne privind sănătatea publică au apărut în Anglia odată cu Legea Elisabetana pentru săraci, din 1601, ce garanta asistenţa medicală şi îngrijire de nursing pentru săraci, orbi, şi handicapaţi. Spre sfârşitul perioadei industriale opinia publică îşi va schimba optica faţă de persoanele care prestau activităţi de nursing. Aceste grupuri constituite în special din persoane de sex feminin şi sprijinite de cele mai multe ori de ordine religioase, vor fi treptat înlocuite de femei murdare, beţive, necinstite, numite „drojdia societăţii”. Nursa era considerată cea mai umilă dintre servitori, fiind obligată să desfăşoare o muncă zilnică obositoare şi prost remunerată. Aceasta perioadă a fost denumită de istoriografi „epoca neagră a nursingului”. Una dintre cele mai importante descoperiri ale acestei perioade se referă la imunologia practică şi anume la vaccinarea antivariolică. Inocularea copilului James Phipps cu vaccin antivariolic, la 14 mai 1796, de către medicul generalist englez Edward Jenner a deschis cea mai importantă eră în lupta cu microbii.

SECOLUL XIX. Un secol în care oamenii de ştiinţă continuă să aducă remarcabile contribuţii în diferite domenii de activitate, inclusiv în medicină. Georges Cuvier (1769-1832) intemeietorul anatomiei comparate şi paleontologiei, Robert Brown (1873-1913) descrie existenţa nucleului în celulele animale şi vegetale, Mathias Schleiden (1804-1881) şi Theodor Schwann (1810-1882) elaborează „teoria celulară” ca bază de organizare a structurilor animale şi vegetale. Chimistul Louis Pasteur (1822-1895) a reuşit câteva descoperiri esenţiale în microbiologie (teoria microbiană a bolilor infecţioase), chimie (fermentaţii, cristalografia) şi imunologie, realizând vaccinuri împotriva holerei aviare, antraxului şi turbării. Robert Koch (1843-1905) a dăruit medicinei importante descoperiri în domeniul mediilor de cultură a bacteriilor, etiologia antraxului, tuberculozei şi holerei. Românul Victor Babeş (1854-

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

18

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 1926) împreună cu patologul Victor A. Cornil (1837- 1908)

1926) împreună cu patologul Victor A. Cornil (1837-1908) publică prima carte de bacteriologie din lume. Tot el a fost descoperitorul fenomenului imunităţii pasive, perfecţionând tratamentul antirabic prin asocierea vaccinului cu serul antirabic. În aceeaşi perioadă I.I. Mecinikov (1845- 1916) şi Paul Ehrlich (1854-1915) au descris principalele mecanisme de apărare a organismului în caz de infecţie, punând bazele imunologiei. Dezvoltarea ştiinţelor va duce la apariţia unor mari clinicieni precum Rene T. Laennec (1781-1826) care introduce metoda auscultaţiei în examinarea clinică. El a fost şi cel care a inventat şi a construit primele stetoscoape auriculare. Chirurgia va fi puternic influenţată de 3 mari descoperiri: anestezia atribuită lui W.T. Morton (1819-1868), sistemul antiseptic introdus de Joseph Lister (1827-1912) şi asepsia pasteuriană în 1893. Secolul XIX reprezintă o epocă importantă în formarea cadrelor sanitare şi popularizarea cunoştinţelor medicale inclusiv pe teritoriul Romaniei de azi. În 1811 se înfiinţează la Bucureşti, Spitalul Filantropia, în 1838 este inaugurat Spitalul Brâncovenesc iar sub conducerea lui Iosif Sporer (1780-1850) se va înfiinţa o şcoală de moaşe. El va redacta pentru elevele sale manualul „Meşteşugul moşirii pentru învăţătura moaşelor la Institutul maternităţii din Bucureşti”. Printre promotorii organizării sanitare moderne se numără şi medicii Carol Davila (1828-1884) şi Nicolae Kretzulescu (1812-1900) iniţiatorul Şcolii de mică chirurgie de la Spitalul Colţea. În America prima asociaţie de voluntari pentru sănătate, „Societatea doamnelor milostive” se constituie în prima jumătate a secolului al XIX-lea în New York şi îşi propunea într-ajutorarea bolnavilor şi săracilor. În 1877, Comitetul de femei al Misiunii din New York o angajează pe Francesca Root, absolventa primei clase de nursing Bellevue, pentru a acorda bolnavilor săraci, îngrijiri de sănătate şi asistenţă religioasă. În 1866 în Philadelphia ia naştere „Asociaţia Nurselor Vizitatoare” ce presta îngrijiri la domiciliul bolnavilor. În jurul anilor 1840 apar primele departamente locale de sănătate iar în 1878 se înfiinţează Serviciul Spitalelor de Marină, o instituţie care să ofere îngrijiri marinarilor bolnavi şi infirmi, reuşind în timp să devină un model pentru organizarea serviciilor de sănătate publică în S.U.A. Lillian Wald şi Mary Brewster, ambele nurse instruite, au reuşit în 1893, organizarea unui serviciu pentru vizitarea la domiciliu a bolnavilor săraci. Lillian Wald considerată prima nursă pentru sănătate din SUA, implicându-se activ în folosirea metodelor epidemiologice în campaniile de politică socială pentru promovarea sănătăţii, a condus la înfiinţarea companiilor de asigurări, care să plătească serviciile de nursing şi împreună cu Lee Fraskel a iniţializat primul program de nursing comunitar pentru muncitori, la Compania de Asigurare Metropolitană. Serviciul de nursing înfiinţat de Lillian Wald a avut o contribuţie importantă în organizarea nursingului comunitar, prin îngrijirile acordate la domiciliu plătibile în rate, stabilirea unui sistem de salarizare pentru nurse, folosirea anunţurilor publicitare în recrutarea de noi nurse, scăderea indicatorilor de morbiditate şi mortalitate. În 1862, omul de afaceri Henry Durant publică cartea „O amintire de la Solferino”, cu această ocazie propunând înfiinţarea în fiecare ţară a unor societăţi de ajutorare a militarilor răniţi în confrutările armate. La 17 februarie 1863 la Geneva, împreună cu bancherul Gustave Moynier, generalul G.H. Dufour, medicii Louis Appia şi Theodore Maunoir formează un comitet cu scopul de a pregăti o Conferinţă internaţională, în vederea discutării unor aspecte legate de sprijinirea serviciilor sanitare şi la acordarea de ajutor tuturor militarilor răniţi. În luna octombrie 1863 reuşesc organizarea acestei conferinţe, ocazie cu care „Comitetul celor 5” se transformă în Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, având ca deviză: „pregătirea în timp de pace, pentru a fi de ajutor în timp de război”. La 8 august 1864 reuşesc să convoace, cu ajutorul guvernului elveţian, o Conferinţă diplomatică, la care au luat parte 11 ţări europene şi SUA. Textul pregătit de Comitetul Internaţional, cunoscut sub numele de „Convenţia pentru ameliorarea soartei militarilor răniţi din armatele în campanie”, marchează o dată importantă în istoria umanităţii. Convenţia stipulă:

„Ambulanţele, spitalele militare, personalul sanitar vor fi recunoscute ca neutre şi ca atare vor fi protejate şi respectate de către beligeranţi. Militarii răniţi sau bolnavi vor fi luaţi în îngrijire de către naţiunea cărei îi aparţin.” Totodată s-a adoptat şi semnul distinctiv, o cruce roşie pe fond alb, reprezentând culorile inversate ale steagului federaţiei elveţiene, ca un omagiu adus neutralităţii Elveţiei.

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

19

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 În timpul războiului ruso -turc din anul 1876, guvernul

În timpul războiului ruso-turc din anul 1876, guvernul turc va înlocui crucea cu o semilună roşie, fiind apoi urmată de majoritatea ţărilor musulmane. În următorul deceniu 22 de state vor adera la această convenţie, fiecare dintre ele înfiinţându-şi Societăţi Naţionale de Cruce Roşie. În aprilie 1919, cu prilejul Conferinţei medicale internaţionale de la Cannes se va adopta propunerea ca activitatea Crucii Roşii să se desfăşoare inclusiv pe timp de pace. Astfel la iniţiativa lui H.P. Davison, va lua naştere la Paris în data de 5 mai 1919, Liga Societăţilor de Cruce Roşie şi Semiluna Roşie, ca federaţie a Societăţilor Naţionale, având ca deviză: „Per Humanitatem ad Pacem” (Prin umanitate spre pace).

NURSING-UL ÎN SECOLUL XX aduce cu sine accelerarea dezvoltării fără precedent, în toate sectoarele de activitate, inclusiv în medicina şi arta îngrijirilor de sănătate. La o lună de zile după ce W.C. Röentgen (1845-1923) descoperă razele X, Henry Bequerel (1852-1908) pune în evidenţă fenomenul radioactivităţii naturale. Marie Curie (1864-1934) împreună cu soţul ei Pierre Curie (1859-1906), studiind fenomenul radioactivităţii, vor descoperi radiumul. Atât radiologia cât şi izotopii radioactivi, reprezintă progrese fără precedent, care vor revoluţiona metodele de diagnostic şi tratament, ducând la dezvoltarea unor noi ramuri medicale precum ftiziologia, traumatologia, urologia, angiocardiografia, radioterapia etc. Legea segregării genetice, postulată de botanistul W.J. Johannsen (1857-1917), va revoluţiona biologia celulară iar postularea transmiterii eredităţii la nivelul celular, de către T.H. Morgan (1866-1945) şi echipa sa, genetică moleculară va evolua considerabil. Descrierea în anul 1900 a grupelor sanguine şi a factorului Rhesus (Rh) de către K. Landsteiner şi a reacţiei de fixare a complementului de către Jules Bordet (1870-1960) şi P.O. Gengnon (1875-1957), vor duce la dezvoltarea unor sectoare medicale precum imunologia, hematologia, genetica, antropologia, medicina judiciară. Dezvoltarea unor noi ramuri ale biologiei precum imunochimia, imunogenetica, imunopatologia, vor atrage după sine una dintre cele mai spectaculoase realizări ale secolului XX:

transplantul de organe. Profesorul Cristian Barnard reuşeşte în 1967 efectuarea primelor grefe cardiace, ulterior chirurgia transplantului extinzându-se şi la alte organe interne ca rinichi, ficat, grefe intestinale, şi de membre etc. Descoperirea culturilor de ţesuturi pusă la punct de Alexiss Carel (1873-1955) va deschide calea cercetării în inframicrobiologie. Datorită tehnicilor culturilor de celule, s-a reuşit obţinerea vaccinului antipoliomielitic. După descoperirea sulfamidelor în anul 1938 de către Gerhard Domagk (1895-1964), în 1944 o echipă a Universităţii Oxford, condusă de Sir Alexander Fleming (1881-1955), va reuşi să izoleze şi să stabilizeze primul antibiotic operant, penicilina, ce va atrage după sine sinteza unui număr important de alte antibiotice, revoluţionând terapia bolilor infecţioase. În paralel cu importantele descoperiri din domeniul medicinei în secolul XX vor începe să se dezvolte în toate ţările europene şcoli pentru formarea asistentelor medicale. Fondatorii acestor şcoli alături de puterea publică, vor căuta să-şi finalizeze iniţiativele de formare a cadrelor medicale şi recunoaşterea profesiei de asistent medical. După Primul Război Mondial ţările beligerante se vor confrunta cu multe şi complexe probleme de sănătate a populaţiei lor. Deşi timide şi sporadice la început, semnalele trimise de către lumea medicală guvernelor cu privire la starea precară de sănătate a populaţiei din majoritatea ţărilor europene, încep să sensibilizeze opinia publică. Vor lua naştere asociaţii naţionale de luptă împotriva diferitelor maladii, ce aveau nevoie de profesionişti, capabili să dezvolte strategii şi să intervină prompt în teren. Se va face apel la asistentele medicale, ale căror cunoştinţe profesionale vor căuta să fie completate cu noi discipline precum fiziopatologia, epidemiologia, educaţia sanitară etc. În acest context câmpul de activitate al asistentelor medicale începe să se lărgească şi în afara mediului spitalicesc, dând naştere la profesia de asistentă medicală. Necesitatea existenţei unei astfel de specialităţi va determina şcolile să-şi diversifice oferta, formând şi acest gen de profesionişti. După cel de-al II-lea Război Mondial s-au produs schimbări majore în educaţia de nursing, fiiind înfiinţate şi extinse programele de nursing practic. Virginia Henderson (1897-1996) S-a născut la la Kansass City, în Virginia, USA. A fost descrisă ca fiind prima doamnă a nursingului, scripter, cercetător avid, vizionar, este considerată de mulţi cea mai importantă figură a

este considerată de mulţi cea mai importantă figură a Vasile Simona, instructor nursing 0767586747 Scoala

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

20

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 nursingului secolului XX. A descris rolul asistentei medicale ca

nursingului secolului XX. A descris rolul asistentei medicale ca fiind substitutiv (înlocuind

persoana), suplimentar (ajutând individul), şi complementar (lucrând cu individul). Toate acestea cu scopul de a ajuta individul/pacientul să se descurce, pe cât posibil singur.

În 1948 a început să scrie Principiile fundamentale ale îngrijirii bolnavului.

Începând din 1960 Virginia Henderson a dat nursingului o varietate de definiţii în cadrul cărora funcţia principala o are asistenta. Una dintre acestea, clasică, este: “asistenta face pentru alţii, ceea ce ar face aceştia, dacă ar avea puterea, dorinţa şi cunoştiinţele necesare”; asistenta trebuie să-l

facă pe pacient să devină independent de ea cât de repede posibil. În ultimele decenii nursingul va evolua ca o profesie ştiinţifică, caracterizându-se prin sporirea cercetărilor în rândul profesioniştilor şi alcătuirea unei baze conceptuale de practici. Lucreţia Titircă (n. 1930, la Borşa Maramureş), este personalitatea română contemporană cea mai proeminentă a profesiei noastre. Din anul 1964 a devenit profesoară de Tehnica Ingrijirii Bolnavului şi Directoare adjunctă la Şcoala Sanitară din Baia Mare. Din 1974 Lucreţia Titircă a fost numită asistentă medicală şefă coordonatoare a Spitalului Judeţean din Baia Mare, funcţie pe care a onorat-o până în 1989, când s-a pensionat.

Şi după pensionare îşi continuă activitatea în funcţia de Director al Şcolii Postliceale Sanitare

“ Carol Davila” din localitate. Deţine o colecţie impresionantă de diplome, titluri de onoare şi insigne, primite în ţară sau în străinatate, în Austria, Elveţia, Danemarca, Republica Moldova şi a obţinut tot atâtea premii, pentru contribuţia importantă la afirmarea profesiei de asistent medical în România şi pretutindeni. Este binecunoscuta autoare a peste 10 manuale, pentru asistenţii medicali, care se regăsesc în programele de învăţământ, examene şi concursuri.

În anul 2002, ca o recunoaştere deosebită a activităţii sale, de peste 40 de ani în slujba

profesiei şi a oamenilor, Lucreţia Titircă a primit şi diploma de “CETĂŢEAN DE ONOARE” al

Municipiului Baia Mare.

A avut şi are în continuare capacitatea de a mişca minţile şi inimile asistenţilor medicali,

pentru a ridica prestigiul acestei profesii, căreia şi-a dedicat întreaga viaţă! În munca sa pentru afirmarea şi dezvoltarea profesiei de asistent medical, Lucreţia Titircă a făcut pionierat prin cărţile scrise şi poate fi asemuită cu celebrele înaintaşe în domeniu: Florence Nightingale, Edith Cavell şi Virginia Henderson, femei care au dat identitate acestei profesii, au pus bazele nursingului modern în lume şi şi-au dedicat viaţa îngrijirii sănătăţii şi alinării suferinţei umane!

Spitalul. Cadru de referinţă pentru activitatea cadrelor medicale de la bolniţă la spitalul modern Începând cu a doua jumătate a sec. XIV sunt cunoscute unele lăcaşuri tămăduitoare denumite bolniţe la Bistriţa, Tismana, în Ţara Românească, la Neamţ. Ospiciile înfiinţate de Radu Basarab în 1372 pe moşia lui de la Măţăuli lângă Câmpulung era pentru adăpostirea unor infirmi, orbi, ologi. Se mai cunoaşte bolniţa de la Simidreni datând din 1542 ce forma, împreună cu un adăpost pentru călători din preajma mănăstirii clădită de Neagoe Basarab, locaşuri destinate călugărilor bătrâni, bolnavi sau infirmi, aceste lăcaşuri neavând şi funcţie de spital pentru laici. Din cercetările intreprinse până în prezent în ţara noastră rezultă că între primele înjghebări spitaliceşti atestate documentat, se cunosc cele din Transilvania, fondate de diferite ordine călugăreşti ca cel din Sibiu, întemeiat de cavalerii cruciferi în 1292, deşi se pare că spitalul din Oradea, fondat de Ioan Niţi era mai vechi. Se mai cunosc spitalul azil din Bistriţa, care a luat fiinţa în acelaşi an cu spitalul din Sibiu cât şi micile spitale medievale cunoscute în secolul următor la Feldioara, Râşnov, Codlea. Deşi majoritatea istoricilor sunt de acord că spitalele medievale nu au provenit din bolniţe, se pare că, totuşi, unele din acestea au construit nucleul spitalelor de mai târziu, ca Sfântul Spiridon din Iaşi, din bolniţa de pe uliţa Hagioaiei, fondat în 1752 sau spitalul din Roman, înfiinţat în 1798, în locul bolniţei de pe lângă mănăstirea Precista. Spitalele medievale sunt socotite atât la noi cât şi în întreaga Europă, lăcaşuri de adăpost şi ocrotire, aziluri pentru săraci şi bătrâni, orfani, precum şi ca instituţii specializate pentru izolarea bolnavilor contagioşi.

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

21

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 ETAPE ŞI PERSONALITĂŢI ÎN DEZVOLTAREA NU RSING-ULUI După milenii

ETAPE ŞI PERSONALITĂŢI ÎN DEZVOLTAREA NURSING-ULUI

După milenii de existenţă umană medicina modernă îşi consideră punctul de cotitură în cunoaşterea asepsiei şi antisepsiei a lui Joseph Lister (1827-1912).

asepsiei şi antisepsiei a lui Joseph Lister (1827 -1912).  Asepsia – a sepsis – fără

Asepsia – a sepsis – fără microbi

Antisepsia – împotriva microbilor

Descoperirea microbilor de către Louise Pasteur (1822-1912), a fost momentul ce a determinat noi orientări şi concepţii în formarea cadrelor sanitare, în organizarea asistenţei medicale şi implicit, în actul de îngrijire a omului suferind. Este perioada în care se plasează naşterea nursingului modern legat de numele lui Florence Nightingale (1820-1910), cea care a fundamentat convingerea că, fără armata personalului sanitar de îngrijire a

bolnavului, fiind formată şi organizată, lupta pentru sănătate pe timp de pace sau război, poate fi câştigată. De la Florence Nightingale asistăm la tendinţe şi eforturi de profesionalizare, de găsire a unui loc stabil în ierarhia slujitorilor sănătăţii, de definire a rolului care să fie acordat cu titluri şi cadru juridic respectiv. Statutul socio-profesional al asistentei medicale se bazează tot mai mult pe existenţa unei structuri bine definite, cu un loc bine stabilit în statutele de funcţiuni care emană dintr-o pregătire bazată pe programe corespunzătoare orientate de principii deontologice clar definite. Există o fundaţie care îi poartă numele, o insignă şi o statuie în centrul Londrei. S-a născut la Florenţa, numele fiindu-i dat după numele acestei localităţi, la data de 12 Mai 1820. Era frumoasă, cultivată, deşteaptă, construită şi bogată şi nu a cedat tentaţiilor şi succeselor vieţii moderne. La 30 de ani îşi afirmă convingerea că sensul vieţii ei era să facă ceva folositor pentru oamenii care au nevoie de ajutor. Acest altruism neînţeles şi neacceptat de societatea şi familia din care făcea parte şi care socotea o aberaţie sau dramă faptul că o fată ca ea să muncească a trebuit apărat. În călătoriile sale, Florence Nightingale va culege informaţii despre problemele sănătăţii publice şi a celor din spitale. În 1851 ea va studia, timp de 3 luni, la şcoala de la Kaiserwerth a păstorului Cliedern. Anul 1853 o găseşte pe tânara Florence lucrând într-un comitet ce conducea instituţia pentru îngrijirea femeilor nobile în perioada îmbolnăvirii. În cele din urmă, ea va fi numită şefa acestei organizaţii. Pe măsură ce cunoştinţele sale despre reforma nursingului şi a spitalelor sporeau, Florence a fost cunoscută ca o autoritate în materie.

Când a izbucnit Războiul Crimeei, în 1854, corespondenţii de pe front descriau maniera în care erau îngrijiţi soldaţii răniţi şi bolnavi de către armata britanică. Florence Nightingale venind în întâmpinarea guvernului britanic va propune prietenului ei, Sir Sidney Harbert, care îndeplinea funcţia de secretar de război, să fie trimisă în Crimeea cu un grup de nurse. Dând dovadă de reale calităţi organizatorice şi profesionale, ea se va distinge prin

organizarea în prima linie a frontului, a unui spital de campanie modern. Alintată femeia cu lampa, Florence Nightingale a devenit o figură legendară printre soldaţi. În 1856 se reîntoarce în Anglia cu sănătatea serios afectată. În următorii 40 de ani îşi va conduce afacerile din apartamentul său izolat. Îşi va petrece restul vieţii scriind despre spitale, salubritate, statistici de sănătate şi în special despre nursing şi educaţie în nursing. În 1860 ea reuşeşte să inaugureze prima şcoală laică de nursing în cadrul spitalului Sfântul Tomas din Londra. În acelaşi an, la Boston, Maria Zakrzewski şi Elisabeth Blackwell vor înfiinţa prima şcoală de asistente medicale. Principiile de bază pe care Florence Nightingale şi-a creat şcoala au fost următoarele:

1. Nursele trebuie să fie educate în spitale clinice, organizate în acest scop şi asociate cu şcoli

clinice, organizate în acest scop şi asociate cu şcoli medicale. Vasile Simona, instructor nursing 0767586747

medicale.

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

22

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 2. Nursele vor fi selecţionate cu atenţie şi vor

2. Nursele vor fi selecţionate cu atenţie şi vor locui în cămine special amenajate pentru a le forma caracterul şi a le impune o disciplină.

3. Intendenta şefă a şcolii va avea cuvânt hotărâtor asupra programei, asupra modului de administrare şi asupra celorlalte probleme ale şcolii.

4. Programa şcolară va cuprinde atât material teoretic cât şi practic.

5. Frecvenţa studenţilor la cursuri va fi obligatorie existând o evidenţă în acest sens.

6. Cunoştinţele dobândite de studenţi vor fi apreciate prin teste scrise şi examene orale.

Respectând tradiţiile şcolii engleze tinerii absolvenţi erau trimişi în toate colţurile Imperiului Britanic pentru a implementa îngrijirile de sănătate aşa cum au fost învăţaţi. Modelul şcolii Saint Thomas va constitui un nivel de învâţământ şi funcţii pentru multe şcoli din Anglia. Florence Nightingale este incontestabil fondatoarea nursingului modern. Ea reuşeşte să convingă opinia publică că îngrijirile de sănătate reprezintă o artă ce trebuie ridicată la rangul de profesie disciplinară. Ea apreciază că e mai util ca nursele să-şi petreacă timpul îngrijind pacienţii fără să facă curăţenie, îndeletnicire rezervată personalului îndemnat pe această activitate. Profesia de nurse va fi aleasă de persoane inteligente, ce vor căuta să-şi îmbogăţească cunoştinţele, pe care le vor folosi pentru ameliorarea condiţiilor pacienţilor pe care îi au în îngrijire. Pentru ca această profesie să fie respectată ea consideră că liderii de nursing trebuie să aibă un statut social. Contrar la ceea ce se observă astăzi, Florence gândea că această profesie e rezervată exclusiv femeilor, dar pe de altă parte remarcă faptul că nursingul, pentru a putea fi practicat cu ştiinţă şi conştiinţă, trebuie să fie legat de domeniul religios. Pentru a reuşi în apărarea profesiei a intuit munca în echipă şi combaterea individualismului. Spre sfârşitul vieţii sale, susţinând atât eforturile înaintaşilor cât şi pe cele a succesorilor ei, ea va contribui la înfiinţarea Consiliului Internaţional al Nurselor (ICN) în 1890. Florence Nightingale moare în somn la vârsta de 90 de ani (13.08.1910). Ziua de 12 Mai, data naşterii sale, a fost consacrată drept Ziua Internaţională a Nursingului, fiind sărbătorită de către nurse în toată lumea. Dezvoltând principiile unui învăţământ corespunzător în acordarea îngrijirilor medicale adaptate, Florence e fondatoarea unei reforme a căror beneficiari suntem noi. Esenţialul mesajului său e următorul: prioritatea îngrijirilor acordate de nursă e ajutorul pe care aceasta îl garantează unei persoane văzută în toată complexitatea sa pentru ai menţine şi recupera sănătatea atunci când aceasta nu poate să o facă singură. Inspirându-se din jurământul lui Hipocrate, Florence Nightingale îşi caracterizează concepţia profesională prin textul propriului jurământ pe care îl propune tuturor asistentelor medicale ca să îl cunoască şi să îl rostească la începutul carierei lor:

Mă angajez, solemn, în faţa lui Dumnezeu şi în prezenţa acestei adunări să duc o viaţa integră şi să-mi îndeplinesc cu credinţă îndatoririle profesiei mele. Nu voi lua şi nu voi administra nici un remediu periculos. Voi face totul pentru creşterea nivelului profesiunii mele şi voi păstra cu o totală discreţie lucrurile private care îmi vor fi încredinţate. Voi ajuta din toate puterile mele şi în mod cinstit medicul în munca sa şi mă voi dedica bunăstării celor ce sunt lăsaţi în grija mea.

Crucea Roşie organism internaţional de solidaritate umană

De-alungul secolelor, în timpul războaielor au existat permanent unele principii umanitare care au inspirat comportamentul faţă de răniţi. Adeseori îngrijirea răniţilor era asigurată în măsura posibilităţilor de populaţia din teritoriul unde avuseră loc luptele. În 1743, în timpul războiului de succesiune la tronul Austriei, au format un serviciu medical de campanie, în care s-a stabilit ca răniţii să fie consideraţi neutri iar spitalele militare să fie protejate.

neutri iar spitalele militare să fi e protejate. Vasile Simona, instructor nursing 0767586747 Scoala

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

23

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 O altă iniţiativă remarcabilă este cunoscută în timpul Războiului

O altă iniţiativă remarcabilă este cunoscută în timpul Războiului din Crimeea (1853-1856) prin

2 unităţi de surori: una în Rusia, 300 de femei conduse de ducesa rusă, Charlote, iar celălalt format din 37 de femei, având în frunte pe Florence Nightingale. Conceperea şi organizarea unui organism internaţional care să reglementeze protecţia răniţilor şi bolnavilor a aparţinut unui filantrop elveţian, Hanrz Dunant, care a elaborat prima carte umanitară numită Convenţia de la Genova, din 22 August 1864. În 1863, la 28 Octombrie, are loc Congresul Internaţional de la Geneva când se pun bazele Comitetului Internaţional, iar în 1864 convenţia şi statutul sunt aprobate de 12 guverne. Se adoptă simbolul “Crucea Roşie”, identic cu drapelul Elveţiei, dar cu culorile inversate. Prima ţară ce a adoptat denumirea de Crucea Roşie a fost Olanda, urmată apoi de celelalte. Ca urmare, în 1880, centrul din Geneva capătă denumirea de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.

Crucea Roşie în România

Aron Florian, participant al revoluţiei de la 1848, a întocmit un proiect de statut pentru înfiinţarea unei asociaţii a femeilor al cărei scop era ajutorarea tinerelor fete românce rămase orfane după moartea părinţilor în revoluţia din 1848. În 1850 proiectul este aprobat şi apare Asociaţia Femeilor Românce din Braşov. În 1876, Comitetul Provizoriu format din Dimitrie Ghica, Dimitrie Sturza, Grigore Cantacuzino şi medicii Carol Davila şi Panait Iacropol, i-au în discuţie statutul şi stabilesc denumirea de Societatea Crucii Roşii a României. În 1887 Societatea de Cruce Roşie îşi propune să se preocupe de formarea surorilor de caritate pentru care alocă o parte din fonduri. În 1906 ia fiinţă Societatea de Cruce Roşie a Doamnelor din România în spiritul Conferinţei de la Geneva, cu 54 de filiale şi 1200 de membri.

În 1913 cele 2 organizaţii se unifică sub denumirea de Comitetul Unirii Crucii Roşii.

În perioada următoare Societatea de Cruce Roşie organizează trenuri-spitale şi caravane medicale dotate cu laborator de analize, medicamente, cu echipe medicale formate din medici şi surori, care participă la combaterea unor epidemii de holeră şi tifos.

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

24

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 MODELE CONCEPTUALE Trăim într - o lume în continuă

MODELE CONCEPTUALE

Trăim într-o lume în continuă schimbare, iar pentru societatea de astăzi, multe din problemele individului tind să devină din ce în ce mai mult, probleme ale societăţii. Efectele extinse ale transformărilor care au loc în dinamica socială determină această schimbare de atitudine. În acelaşi timp, problemele majore ale societăţii se înscriu ca factori modelatori ai personalităţii individului. Respectarea individualităţii se conturează tot mai mult ca şi regulă esenţială a unei societăţi civilizate. În acest context, procesul de nursing, se defineşte ca un proces dinamic, adaptabil la cerinţele individului şi trebuinţele societăţii, mentinându-şi nealterat obiectivul principal, obţinerea unei mai bune stări de sănătate pentru individ, familie, comunitate. Astăzi procesul de nursing a căpătat valenţe noi, rolul asistentului medical a devenit mai complex, în sensul lărgirii sferei de activitate, una dintre îndatoriri fiind aceea „de a diagnostica şi stabili atitudinea terapeutică adecvată pentru răspunsul individului faţă de o problemă de sănătate actuală sau potenţială”. În centrul îngrijirilor de sănătate se află pacientul, dar el nu mai este perceput simplist doar ca un individ ce suferă de o anumită boală, ci este apreciat holistic ca o persoană cu necesităţi fizice, emoţionale, psihologice, intelectuale, sociale şi spirituale. Aceste necesităţi inter-relaţionează, sunt

interdependente, de egală importanţă şi reprezintă fundamentul intervenţiilor asistentului medical ce va trebui să se adapteze la o infinitate de reacţii, manifestări, trăiri, relaţii interpersonale, generate de unicitatea profilului psihic al protagoniştilor implicaţi şi de specificul situaţiei concrete în care îşi desfăşoară activitatea. Este important ca asistentul medical să fie familiarizat cu aspectul complex al naturii psihice umane, să înţeleagă că indivizi diferiţi au reacţii diferite faţă de aceeaşi problemă urmare a structurii lor unice de personalitate. Există mai multe accepţiuni ale conceptului de personalitate, dar cea mai folosită este aceea ce defineşte personalitatea ca fiind „organizarea mai mult sau mai puţin durabilă

a caracterului, temperamentului, inteligenţei şi fizicului unei persoane; organizare ce determină

adaptarea sa unică la mediu”, (Eysenck). Vom putea aprecia pe deplin un individ doar dacă îi vom cunoaşte mediul de viaţă şi activitate. Suntem ceea ce suntem şi devenim ceea ce devenim, în mare parte, datorită contextului social în care existăm şi ne desfăşurăm activitatea. Socializarea se realizează în interiorul diverselor grupuri umane (familie, şcoală, prieteni, colectiv de muncă). Grupul intermediază individului relaţia cu societatea şi cu sine.

Individul dezvoltă concomitent şi continuu relaţii informaţionale cu lumea externă şi cu propria fiinţă, întreţinând la nivelul normalului, un echilibru între cunoaşterea de sine şi cunoaşterea realităţii. Fiecare ne naştem cu un potenţial uman care se valorifică şi se dezvoltă treptat prin socializare, asimilarea valorilor şi comportamentelor sub forma unei învăţări continue. Conceptul holistic de apreciere a individului poate fi rezumat în câteva idei principale ce stau

la baza susţinerii ştiinţifice a desfăşurării procesului de nursing:

individul este un tot unitar caracterizat prin integritate şi el reprezintă mai mult decât suma părţilor sale componente;

individul este în permanentă interacţiune cu mediul înconjurător, schimbând materie şi energie cu acesta;

evoluţia fiziologică a individului este ireversibilă şi unidirecţională în timp şi spaţiu;

individul uman se caracterizează prin capacitate de abstracţie, imaginaţie, senzaţii, emoţii.

Toate aceste aprecieri subliniază evoluţia conceptului "îngrijirilor de sănătate" de-a lungul

timpului şi adaptarea acestuia la principiile de organizare actuală a sistemului sanitar, urmărind în principal rolul asistentului medical:

asistentul medical reprezintă un element important al echipei medicale;

asistentul medical desfăşoară o activitate autonomă, cu competenţe bine stabilite;

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

25

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015  activitatea medicală nu vizează doar tratarea eficientă a

activitatea medicală nu vizează doar tratarea eficientă a îmbolnăvirilor, în prezent accentul se pune pe prevenirea bolilor şi promovarea stării de sănătate;

rolul asistentului medical intervine atât în îngrijirea individului cât şi a comunităţii (promovarea sănătăţii, educaţia pentru sănătate).

Organizarea datelor culese în vederea întocmirii planului de îngrijire se poate face conform unui model conceptual. Conceptele sunt necesare în nursing pentru a lega teoria de practică, iar pentru a fi complete trebuie să conţină elemente critice severe precum procesul de nursing, un scop anume, un raţionament, o specificare a rolului profesional, o descriere a clientului şi a aşezării clinice.

I. MODELUL CONCEPTUAL AL VIRGINIEI HENDERSON

În cartea sa, „Principii fundamentale ale îngrijirii nursing”, defineşte funcţia nursei astfel:

„Rolul esenţial al nursei este de a ajuta individul bolnav sau sănătos prin activităţi ce contribuie la menţinerea sau redobândirea sănătăţii (sau să-l asiste în ultimele clipe), pe care ar putea să le îndeplinească singur dacă ar avea puterea, voinţa sau cunoştinţele necesare, să-l ajute să facă aceasta pentru a-şi recâştiga independenţa cât mai repede posibil.” Modelul conceptual al Virginiei Henderson apreciază individul ca fiind un tot unitar caracterizat prin nevoi fiziologice şi aspiraţii denumite generic nevoi fundamentale. Acestea sunt:

1. A RESPIRA

• respiraţia este procesul fiziologic prin care O 2 din aerul atmosferic ajunge până la nivelul

celulelor, unde este folosit în reacţiile de oxido-reducere, CO 2 rezultat fiind eliminat din organism prin expiraţie; • o respiraţie eficientă presupune şi o bună circulaţie deoarece sângele joacă rolul de transportor pentru gazele respiratorii; • disfuncţia respiratorie atrage după sine o perturbare a întregului organism atât la nivel fiziologic şi fiziopatologic (hipoxie tisulară, hipercapnie) cât şi psihologic (senzaţie de sufocare, anxietate, teamă).

2. A BEA ŞI A MÂNCA

Apa reprezintă aproximativ 60% din greutatea organismului adult, ea având un rol deosebit de important în buna desfăşurare a proceselor fiziologice ale organismului.

Un individ poate supravieţui cu:

• 15% din funcţia normală a ficatului

• 25% din funcţia normală a rinichilor

• 35% din numărul total de hematii

• 45% din suprafaţa de hematoză pulmonară

• 70% din volumul plasmatic.

Reducerea volemiei cu mai mult de 30% este critică pentru supravieţuire.

• aprecierea statusului volemic al pacientului se poate face pe baza examenului clinic şi a

investigaţiilor paraclinice dar cel mai simplu prin stabilirea bilanţului hidric aport - pierderi

(intrări - ieşiri);

• deficitul de apă al organismului va fi corectat prin hidratare per os sau la nevoie prin

administrare de soluţii perfuzabile coloidale sau cristaloide; • excesul de apă al organismului impune restricţionarea aportului şi administrarea de diuretice;

• principalul mecanism fiziologic de reglare a cantităţii de apă din organism este reflexul de sete. La vârstnici acest reflex diminuă astfel că în mod obişnuit aceştia prezintă un anumit grad de deshidratare;

• o alimentaţie sănătoasă vizează mai multe aspecte: cantitatea alimentelor, calitatea acestora, ritmul de administrare;

• o dietă adecvată trebuie să asigure un aport suficient de nutrienţi, vitamine, apă şi săruri minerale, aport adaptat necesităţilor organismului.

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

26

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 3. N EVOIA DE A ELIMINA • organismul este

3. NEVOIA DE A ELIMINA

• organismul este un sistem deschis în permanentă interacţiune cu mediul înconjurător, schimbând cu acesta materie şi energie;

• eliminarea satisface nevoia organismului de a îndepărta anumite substanţe nefolositoare rezultate din metabolism sau digestie;

aparatului renal (diureză), aparatului digestiv (scaun), aparatului genital feminin (menstruaţie)

organismului:

fiziologic

în

eliminarea

condiţii

are

loc

la

nivelul

se

tegumentelor

modificări

(transpiraţie),

ale

respiraţiei

de

(expiraţie),

ale

anumite

patologice

produc

modalităţilor

eliminare

◦ transpiraţii abundente (coma hipoglicemică) şi hemoptizie (neoplasm pulmonar)

◦ vărsături bilioase (colecistită)

◦ vărsături explozive în jet, neprecedate de greaţă (tumori cerebrale)

◦ hematemeză (vărsături cu aspect de zaţ de cafea ce apar în hemoragia digestivă superioară)

◦ hematurie

◦ tulburări ale tranzitului intestinal cu alternanţă: constipaţie / diaree (tumori de colon)

◦ melenă (tumoră de colon)

◦ amenoree (ovar polichistic).

4. NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ

nevoia de a te mişca şi a avea o bună postură reprezintă un aspect esenţial al mecanismului de

integrare a individului în mediul înconjurător şi orice disfuncţionalitate legată de această nevoie fundamentală are repercursiuni în plan fizic, psihic şi social;

• menţinerea independenţei de mişcare şi a unei bune posturi presupun integritatea structurală şi funcţională a sistemului osos, sistemului muscular, sistemului nervos, aparatului vestibular.

Putem întâlni:

◦ paralizie - absenţa completă a forţei musculare, urmare a pierderii contractilităţii musculaturii striate datorită întreruperii uneia sau mai multor căi motorii cortico-musculare;

◦ pareza - uşoară slăbire a forţei musculare;

◦ hemiplegia - paralizia unei jumătăţi de corp;

◦ monoplegie - paralizia unui singur membru;

◦ paraplegia - paralizia jumătăţii inferioare a corpului;

◦ tetraplegia - paralizia celor patru membre.

• apariţia deficitelor motorii atrage după sine o serie de alte modificări:

◦ tendinţa de limitare a folosirii părţii afectate;

◦ nesiguranţa echilibrului;

◦ mersul cu paşi mici;

◦ diminuarea încrederii în sine;

◦ teama de a nu cădea;

◦ nervozitate, nelinişte.

5. NEVOIA DE A DORMI ŞI A SE ODIHNI

• somnul reprezintă o extindere a procesului de inhibiţie la nivelul scoarţei cerebrale, expresia somatică a unei decuplări temporale a individului faţă de mediul exterior.

• Necesarul fiziologic de somn diferă după vârstă:

• la copii 12-14 h;

• la adulţi 7-9 h;

• la vârstnici 5-7 h;

• odihna şi somnul în bune condiţii şi timp suficient sunt indispensabile unei bune funcţionări a

organismului la randament maxim;

• oboseala se defineşte ca fiind acea stare temporară a organismului care apare în urma unui efort

excesiv sau de prea lungă durată şi care se anulează ca urmare a unei perioade de odihnă;

• numeroase observaţii şi experimente au demonstrat că oboseala nu este un element periferic, legat

de organele efectoare (sistemul muscular) ci un fenomen central, nervos, legat fie de consumarea substanţei excitative a neuronilor, fie de cauze fiziopsihice mai complexe (tipul de sistem nervos, experienţa de adaptare la mediu a individului);

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

27

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 • asistentul medical va trebui să diferenţieze: ◦ oboseala

• asistentul medical va trebui să diferenţieze:

◦ oboseala patologică - care este parte a tabloului clinic al anumitor boli (hepatită, tuberculoză, diabet) ◦ oboseala fiziologică - normală;

• remediul cel mai bun al oboselii nu este întotdeauna odihna înţeleasă ca şi stare de inactivitate

absolută, simpla întrerupere a activităţii şi aşteptarea pasivă a refacerii energiei cheltuite; • nu orice fel de repaus, indiferent de moment şi condiţii este reconfortant

• odihna cea mai eficace constă în alternarea raţională a unei activităţi cu alta. Acest mod de odihnă

a fost numit odihnă activă şi a căpătat o largă răspândire după fundamentarea sa ştiinţifică (de către

L.M. Secenov). Principiile odihnei active:

a. una şi aceeaşi activitate, de aceeaşi intensitate trebuie să se adreseze, alternativ unor organe simetrice;

b. activităţile bazate în mod predominant, pe primul sistem de semnalizare (mimica, gestica) trebuie să fie alternate cu cele bazate, în mod predominant pe cel de-al doilea sistem de semnalizare (limbajul);

c. să nu se treacă la introducerea activităţii de variaţie mai înainte de a semnala oboseala în

activitatea principală, avându-se însă grijă ca alternare a activităţii să nu se facă prea târziu;

d. activitatea secundară să nu fie mai obositoare decât cea principală.

6. NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA

• omul este o fiinţă socială. Integrarea în grup se face pe baza unor comportamente învăţate, a unor

valori asumate. Îmbrăcămintea are valoare practică (protejează corpul de variaţiile climei) dar şi valoare de simbol (exprimă personalitatea şi unicitatea individului);

• dificultatea sau imposibilitatea de a se îmbrăca, dezbrăca, de a purta îmbrăcăminte adecvată este

percepută de către individ ca o lezare a libertăţii sale cu implicaţii în percepţia sentimentului de

demnitate şi autorespect.

7. NEVOIA DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITE NORMALE

• menţinerea constantă a temperaturi corpului, în ciuda variaţii lor termice exogene şi a diverselor activităţi ale organismului, implică intervenţia adecvată a unor modificări funcţionale complexe

(metabolice, circulatorii, musculare, hidroelectrolitice, endocrine, etc.) coordonată prin mecanismul de termoreglare, controlat de centrii hipotalamici, ce menţin permanent şi dinamic echilibrul între producerea şi pierderea de căldură din organism;

• temperatura corpului este menţinută constantă, în condiţiile unor mari modificări ale temperaturii

mediului. Fiind influenţată de o serie de factori fiziologici (starea de somn sau de veghe, digestie, activitatea fizică etc.) temperatura corpului prezintă variaţii ciclice, având valori minime între orele

4-6 dimineaţa şi atingând valori maxime, care în general nu diferă cu mult de 0,50C faţă de cele matinale, între orele 16-17 după-amiaza;

• perturbările mecanismului de termoreglare conduc la apariţia a două situaţii cu particularităţi distincte: hipotermia, hipertermia.

8. NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, DE A-ŢI PROTEJA TEGUMENTELE ŞI MUCOASELE

• definiţia completă a stării de sănătate este aceea ce o apreciază ca fiind starea de bine bio-psiho-

social;

• starea de bine biologic presupune integritatea funcţională a structurilor organismului şi la aceasta

contribuie şi protejarea tegumentelor şi mucoaselor, prin menţinerea curăţeniei şi igienei personale;

• nevoia de a fi curat şi îngrijit, presupune un comportament învăţat, reflectă o anumită trăsătură de

personalitate şi indică un anumit nivel de înţelegere şi respect al individului; • deficitul în satisfacerea acestei nevoi fundamentale, necesită implicarea activă a asistentului medical atât în suplinirea măsurilor elementare de igienă cât mai ales în însuşirea de către pacient a anumitor deprinderi.

9. NEVOIA DE A COMUNICA

• comunicarea reprezintă una dintre trebuinţele fundamentale, de ordin spiritual a oamenilor, fiind o

modalitate esenţială de interacţiune psihosocială, un schimb de mesaje între interlocutori, menit să realizeze o relaţie interumană durabilă determinând menţinerea ori modificarea comportamentului individual sau de grup;

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

28

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 • comunicarea interumană se realizează cu ajutorul limbajului verbal

• comunicarea interumană se realizează cu ajutorul limbajului verbal sau nonverbal prin care se

schimbă mesaje (informaţii, simboluri, semnificaţii, idei, sentimente, intenţii etc.) pentru a influenţa, mai ales calitativ, comportamentul celuilalt;

• a comunica eficient şi expresiv cu ceilalţi înseamnă:

◦ să convingi,

◦ să poţi dezvolta gândirea, afectivitatea, personalitatea,

◦ să informezi inteligibil şi să înţelegi corect semnificaţia mesajului,

◦ să sesizezi şi să conştientizezi reacţiile, atitudinile şi modificările comportamentale ale interlocutorului;

• în cadrul procesului de nursing, comunicarea are un rol esenţial, ea fiind o unealtă de influenţare şi modificare a comportamentului pacientului, în sensul înlăturării sentimentului de teamă şi nesiguranţă, urmărind creşterea încrederii în sine, urmare a înţelegerii corecte a situaţiei sale;

• este important ca în procesul de comunicare asistenta să folosească un limbaj adecvat şi accesibil pacientului.

10. NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE

• individul sănătos este capabil să reacţioneze adecvat la variaţiile continue ale parametrilor

mediului exterior prin mecanisme de adaptare dezvoltate ontogenetic şi filogenetic, ceea ce îi

asigură menţinerea homeostaziei mediului intern şi a echilibrului psihic, conferindu-i sentimentul de siguranţă;

• prezenţa bolii este de fapt o ameninţare a "stării de bine bio-psiho-social", ce vizează integritatea

funcţională a structurilor organismului şi sentimentul încrederii în propriile forţe; pacientul se simte

vulnerabil, nesigur, expus pericolelor, chiar dacă uneori nu-şi exteriorizează sentimentele;

• în aceste condiţii este importantă asigurarea unui climat de încredere, înţelegere şi suport din

partea echipei de îngrijire, în concordanţă cu caracteristicile pacientului: vârsta, inteligenţa, stilul de viaţă, credinţe le şi valorile sale, experienţele anterioare.

11. NEVOIA DE A-ŞI PĂSTRA CREDINŢA ŞI VALORILE PROPRII

• nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori exprimă necesitatea individului de a-şi

afirma apartenenţa la un anumit grup social ceea ce în esenţă îi conferă sentimentul de siguranţă;

• valorile sunt calităţile pe care le capătă pentru om elementele realităţii (obiecte, procese, acţiuni)

privite prin prisma unei atitudini (politice, juridice, morale, estetice, religioase) a unei colectivităţi umane (categorie socială, naţiune); • numeroase cercetări au evidenţiat că practicarea religiei contribuie la menţinerea echilibrului psihic al individului, acţionând prin mai multe mecanisme:

◦ credinţa (care încurajează serenitatea),

◦ sentimentul de apartenenţă la un grup care te susţine,

◦ valorizarea obişnuinţelor unei vieţi regulate (care încurajează mulţumirea);

• este evident faptul că asistentul medical trebuie să dea dovadă de disponibilitate, compasiune şi

toleranţă faţă de pacienţii care au stiluri de viaţă, atitudini şi sisteme de valori diferite de ale sale. Ea va trebui să-şi supravegheze şi să-şi controleze comportamentul propriu astfel încât binele pacientului să rămână principala motivaţie a acţiunii sale, tot timpul.

12. NEVOIA DE AUTOREALIZARE

• a fi preocupat în vederea realizării personale reprezintă o nevoie fundamentală de ordin superior a

individului ce implică atingerea potenţialului său maxim prin valorizarea configuraţiei unice a personalităţii, creativităţii, proceselor cognitive, structurilor afective şi volitive;

• când această nevoie nu este satisfăcută apare sentimentul de frustrare (imposibilitatea de a-ţi

îndeplini o dorinţă sau a-ţi exercita un drept) cu repercursiuni asupra sentimentului de stimă şi încredere în sine;

• se poate spune că nevoia de realizare şi autorealizare corespunde unei trebuinţe intrinseci de

interacţiune cu realitatea înconjurătoare şi se exprimă în mod diferit în funcţie de vârstă, sex şi

condiţiile socio - culturale în care se dezvoltă individul.

13. NEVOIA DE A SE RECREEA

• activităţile recreative şi ludice sunt parte importantă a vieţii individului, esenţiale în menţinerea echilibrului sau interior asigurând relaxarea fizică şi psihică;

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

29

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 • jocul şi activităţile agreabile în general au implicaţii

• jocul şi activităţile agreabile în general au implicaţii benefice certe în desfăşurarea proceselor afectiv emoţionale (sentimentul de mulţumire, bucurie, plăcere) asigurând condiţii propice de afirmare a personalităţii, facilitând interrelaţionarea cu indivizi cu preocupări asemănătoare.

14. NEVOIA DE A ÎNVĂTA CUM SĂ-ŢI PĂSTREZI SĂNĂTATEA

• fiinţa umană, se află în permanentă interacţiune cu ambianţa socială şi materială, cu semenii, cu natura, cu situaţiile pe care le stăpâneşte, provoacă, anticipează, rezolvă, precum şi cu sine însuşi;

• învăţarea este modalitatea de asimilare a cunoştinţelor şi de formare intelectuală, emoţională şi voliţională, de elaborare a deprinderilor, a conştiinţei şi a comportamentului socio-cultural;

• prin învăţare personalitatea umană se construieşte, se menţine şi se regenerează permanent. Implicat în educaţia pentru sănătate a individului şi a comunităţii, asistentul medical contribuie activ la acumularea de cunoştinţe, atitudini şi deprinderi în scopul menţinerii sau redobândirii sănătăţii. Modelul conceptual al Virginiei Henderson permite o apreciere globală a individului ca un tot unitar ce reprezintă mai mult decât suma părţilor sale componente, având particularităţi ce îi conferă unicitate.

II. MODELUL CONCEPTUAL AL LUI ABRAHAM MASLOW

Psihologul american Abraham Maslow afirmă că individul uman este rezultatul interacţiunii dintre nevoile sale fundamentale şi realitatea mediului înconjurător. Nevoile fundamentale pot fi ierarhizate în ordinea priorităţilor pe cinci niveluri diferite interconectate între ele:

1. Nevoi fiziologice:

• asigură menţinerea homeostaziei mediului intern

• includ trebuinţe organice (respiraţia, nutriţia, excreţia, menţinerea temperaturii organismului) dar şi nevoi psihologice (nevoia de odihnă şi somn, evitarea durerii)

nevoile sexuale sunt importante pentru individ dar nu indispensabile. Sexul este esenţial pentru supravieţuirea speciei nu a individului.

2. Nevoia de siguranţă şi securitate

• include siguranţa şi securitatea fizică

• include siguranţa şi securitatea fizică • (apărare, adăpost, locuinţă) şi psihică (confort,

(apărare, adăpost, locuinţă) şi psihică (confort, protecţie).

3. Nevoia de apartenenţă şi

afectivitate, nevoi sociale

• apartenenţă la un grup social (familie,

prieteni, colegi de muncă)

integrare şi acceptare

iubire şi înţelegere.

4.

Nevoia de stimă şi respect

recunoaştere şi apreciere

consideraţie

recunoştinţă

valorizare.

5.

Nevoia de cunoaştere,

autocunoaştere

• a ştii, a înţelege

• a rezolva

• a crea. Ierarhizarea trebuinţelor individului permite aprecierea sa pe ansamblu şi se dovedeşte a fi extrem de utilă în organizarea procesului de nursing permiţând adaptarea intervenţiilor asistentului medical la nevoile pacientului. Evoluţia spre o nevoie superioară se poate realiza doar atunci când nevoia inferioară este pe deplin satisfăcută, de aceea această ierarhizare mai este cunoscută sub denumirea de "piramida sau spirala trebuinţelor individului uman".

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

30

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 III. M ODELUL CONCEPTUAL H ILDEGARD P EPLAU Hildegard

III. MODELUL CONCEPTUAL HILDEGARD PEPLAU

Hildegard Peplau, nursă de psihiatrie, a prezentat în 1952 modelul teoretic „Relaţiile interpersonale în nursing”, unde nursingul este un „proces terapeutic interpersonal important. Nursingul este un instrument educativ, o forţă matură care ţinteşte să promoveze mai departe mişcarea personalităţii în direcţia curativă, constructivă, productivă, personală, şi existenţa comunităţii”.

Peplau foloseşte termenul de “nursing psihodinamic”, descriind şi cele patru faze ale acestei relaţii:

orientarea - pacientul şi nursa identifică problema de boală

identificarea - pacientul cunoaşte nursa şi apoi acceptă ajutorul

exploatarea - pacientul se foloseşte de ajutorul nursei

rezoluţia - pacientul acceptă noile obiective în mod voluntar

Persoana este un sistem compus din caracteristici şi nevoi biochimice, fizice şi psihologice; accentul este pus pe nevoile psihologice.

IV. MODELUL CONCEPTUAL IDA JEAN ORLANDO

Ida Jean Orlando a identificat patru practici pe care le-a considerat de bază pentru nursing (observarea, raportarea, înregistrarea şi îndeplinirea acţiunilor, pentru şi cu pacientul) descriind două tipuri de acţiuni nursing:

Acţiuni nursing planificate sunt cele care stabilesc sau satisfac nevoile imediate ale clientului

Acţiuni nursing automate sunt cele care au fost decise pe alte considerente decât pe nevoile

imediate ale clientului, dar acestea sunt consecvent ineficiente. Teoria lui Orlando este specifică interacţiunii nursă - pacient. Scopul asistentului este de a determina şi de a răspunde nevoilor imediate ale pacienţilor şi de a îmbunătăţi starea lor, prin scutirea de suferinţă sau disconfort. Orlando pune accentul pe acţiunea planificată (mai degrabă decât pe acţiunea automată), bazată pe observarea comportamentului pacienţilor verbală şi non- verbală, care duce la o anumită concluzie, confirmată sau neconfirmată de către pacient, ducând la identificarea de către nursă a necesităţilor pacientului, putând astfel să-i ofere acestuia o îngrijire medicală eficientă. Persoana este un organism uman capabil de dezvoltare ce prezintă nevoi şi care se găseşte sub supraveghere medicală sau tratament medical.

V. MODELUL CONCEPTUAL DOROTHY JOHNSON sau Modelul Sistemelor comportamentale care se concentrează pe compotramentul pacientului luat ca un întreg organizat şi integrat, format din 7 ◦

subsisteme strâns legate între ele:

ataşamentul

dependenţa

ingestia

eliminarea

sexualitatea

agresiune/protecţie

realizarea

Al 8-lea subsistem - reintegrarea - a fost adăugat mai târziu în 1997 de Holaday. Fiecare subsistem îndeplineşte sarcini specializate pentru sisteme integrate şi fiecare este structurat prin 4 elemente motivaţionale precum scop, set, alegere şi acţiune/comportament.

Funcţia nursingului este să ajute restaurarea echilibrului fiecărui subsistem şi să prevină în viitor tulburările sistemului. Persoana este un sistem de comportamente care conţine şapte sisteme: apartenenţă, dependenţă, realizare de sine, agresivitate, ingestie, eliminare şi sexualitate.

VI. MODELUL CONCEPTUAL DOROTHEA OREM se bazează pe 3 concepte: autoîngrijirea, deficitul

de auto îngrijire şi sistemul nursing. Modelul se centrează pe abilitatea fiecărui individ de a realiza autoîngrijirea. În acord cu acest model există 3 categorii de cerinţe pentru autoîngrijire:

Cerinţe universale asociate cu procesul vieţii şi menţinerea integrităţii structurale şi funcţionale

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

31

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 ◦ Cerinţe de dezvoltare - asociate cu procesul de

Cerinţe de dezvoltare - asociate cu procesul de creştere şi dezvoltare în diverse stadii ale ciclului vieţii

Cerinţe determinate de starea de sănătate deviaţii de la sănătate, de la deviaţii

structural funcţionale sau constituţionale/defecte genetice. În modelul Dorothea Orem scopul nursingului este să ajute oamenii să-şi satisfacă propriile cerinţe de auto îngrijire. D. Orem a identificat 3 tipuri ale sistemului nursing:

Sistemul complet compensator - compensarea în totalitate a incapacităţii pacientului de a îndeplini activităţile de autoîngrijire, sprijin şi protecţie.

Sistemul parţial compensator - compensarea parţială pentru pacienţii care sunt

incapabili de a îndeplini activităţile de autoîngrijire.

Sistemul de sprijin şi educaţie - nursa ajută pacienţii care sunt capabili şi pot învăţa

activităţi de autoîngrijire, îi asistă pe ei în luarea deciziilor şi-i ajută să dobândeasca îndemânări şi cunoştinţe.

Persoana este o fiinţă umană cu componentă biologică, simbolică şi socială ce prezintă capacităţi de autoîngrijire.

VII. MODELUL CONCEPTUAL MYRA LEVINE

Imaginat de Myra Levine, numit şi Modelul Conservării are la bază trei mari concepte:

integritate, adaptare şi conservare. Acesta se concentrează pe indivizi ca fiinţe holiste iar domeniul major de interes este menţinerea persoanei ca un întreg. Myra Levine a sugerat 4 principii ale menţinerii conservării, care au ca scop să faciliteze adaptarea pacienţilor:

Conservarea energiei pacientului - conservarea resurselor energetice, fiziologice şi psihologice ale idividului

Conservarea integrităţii structurale - conservarea formei şi funcţiilor corpului pacientului

Conservarea integrităţii personale - menţinerea stimei de sine şi a identităţii psihologice a

pacienţilor ◦ Conservarea integrităţii sociale- păstrarea familiei, comunităţii şi afilierilor culturale ale pac.

Persoana este un organism în schimbare, în interacţiune constantă cu mediul intern şi extern şi care caută să-şi menţină integritatea.

VIII. MODELUL CONCEPTUAL IMOGENE KING. Conform lui Imogene King, „Procesul de nursing este un proces interpersonal de acţiune, reacţiune şi interacţiune, în cadrul căruia nursa şi pacientul împărtăşesc informaţiile despre percepţiile lor, în timpul unei situaţii care necesită îngrijiri.” Interacţiunea sistemelor cadru şi obiectivele îngrijirii, se concentrează asupra indivizilor, asupra relaţiei lor interpersonale şi contextul social prin 3 sisteme ce interacţionează între ele:

personal, interpersonal şi social. În fiecare dintre aceste 3 sisteme, King a identificat concepte ce furnizează un concept structural, descriind procesele în fiecare dintre cele trei sisteme:

Sistemul personal

◦ Percepţia

◦ Interesul personal

◦ Imaginea corpului

◦ Creşterea şi dezvoltarea

◦ Timp

◦ Spaţiu

Sistemul interpersonal

◦ Rolul

◦ Interacţiunea

◦ Comunicarea

◦ Înţelegerea

◦ Stress-ul

Sistemul social Organizare Putere Autoritate Statut Factor decizional

Prin Modelul King, domeniul nursingului include promovarea, menţinerea şi restaurarea sănătăţii.

Persoana este un sistem deschis ce prezintă frontiere permeabile schimburilor de materie, energie şi informaţie cu mediul înconjurător.

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

32

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 IX. M ODELUL CONCEPTUAL B ETTY N EWMAN În

IX. MODELUL CONCEPTUAL BETTY NEWMAN

În 1972 Betty Newman enunţă aşa numitul „Model al sistemelor în îngrijirile de sănătate”, este concetrat pe persoană ca un sistem complet, cu subpărţi ce reprezintă un sistem deschis, compus din 5 variabile care interacţionează între ele: fiziologică, psihică, socio-culturală, de dezvoltare şi spirituală, având o reprezentare grafică sub forma unor cercuri concentrice. Interacţiunea acestor variabile determină cantitatea de rezistenţă a unui individ, care poate creşte împotriva factorilor de stress. În centrul protecţiei persoanei este prima linie de apărare împotriva stressorilor, care este o linie flexibilă de rezistenţă, reprezentată de factorii interni care ajută să se apere împotriva stressorilor. Următoarea barieră de protecţie este linia normală de apărare, ce include factori ca: stilul persoanei de a face faţă, etapa de dezvoltare. Frâna finală împotriva stressorilor este o linie flexibilă de apărare compusă din factori dinamici care pot varia în răspunsul la diferite circumstanţe. În Modelul Newman persoana menţine echilibrul şi armonia între mediile interne şi externe, prin adaptare la stress şi prin apărarea împotriva tensiunii producătoare de stimuli. Primul scop al nursingului este să ajute la atingerea şi menţinerea stabilităţii clientului. Persoana este o fiinţă umană fiziologică, psihologică, socio-culturală şi spirituală capabilă de a se dezvolta; fiinţă considerată ca un tot unitar.

X. MODELUL DE ADAPTARE ROY

În viziunea lui Callista Roy, fiinţele umane sunt sisteme adaptative bio-psiho-social, care au capacitatea de a face faţă la schimbarea mediului, prin procesul de adaptare. Conform Modelului Roy în sistemele umane există 4 subsisteme: nevoi fiziologice, conceptul de sine, rolul funcţional şi interdependenţa. Aceste subsisteme constituie moduri adaptative care furnizează mecanisme pentru a face faţă stimulilor de mediu şi schimbării. Modelul de adaptare legat de nevoile fiziologice este interesat de nevoia pentru integritate fiziologică. Modelul adaptativ al conceptului de sine se adresează nevoii de integritate psihică. Modurile de adaptare ale rolului funcţional şi interdependenţa se concentrează pe nevoia de integritate socială. Scopul nursingului în acord cu acest model este să promoveze adaptarea individului în cele patru moduri, pe durata sănătăţii şi a bolii. Nursingul de altfel reglează stimulii care afectează adaptarea. Intervenţiile nursing, în general, dau forma creşterii şi descreşterii, modificării, retragerii sau menţinerii stimulilor interni şi externi care afectează adaptarea. Persoana este un sistem de adaptare de posedă mecanisme reglatoare şi cognitive; fiinţă bio-psiho-socială în interacţiune permanentă cu mediul înconjurător, ce posedă patru modalităţi de adaptare: fiziologic, “concept de sine”, “funcţionare în funcţie de rol”, “independenţă”.

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

33

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 PROCESUL NURSING (PROCESUL DE ÎNGRIJIRE) Procesul de nursing este

PROCESUL NURSING (PROCESUL DE ÎNGRIJIRE)

Procesul de nursing este o metodă de organizare şi desfăşurare a îngrijirilor. Procesul de nursing a fost definit, tradiţional, ca o metodă organizată şi sistematică de apreciere a stării de sănătate diagnosticând problemele de dependenţă, formulând un plan de intervenţie şi evaluând eficienţa acestui plan, în urma implementării lui. Acest demers presupune cunoştinţe cu caracter ştiinţific, dar şi o mare putere de judecată şi capacitate de stabilire a priorităţilor. Procesul de nursing presupune stabilirea unor etape ce trebuie urmate în derularea acţiunilor întreprinse. Pentru înţelegerea funcţionării, a componentelor şi interacţiunilor este nevoie de cunoştinţe despre activitatea procesuală în care o serie de paşi ne conduc către atingerea unui scop. El necesită capacităţi creative, fiind suficient de flexibil pentru a putea fi folosit într-un cadru organizaţional în care se pot aplica intervenţii de nursing. Sănătatea este considerată o proprietate a fiinţelor biologice. Existenţa sănătăţii este recunoscută când toate componentele organismului individual funcţionează cum trebuie. Sănătatea se consideră pierdută când apare boala. Boala poate fi definită ca: o modificare a funcţiilor organice cauzată de scăderea potenţialului sau scurtarea duratei vieţii. Boala este cauzată de factori specifici/procese interne, fiziologice, agenţi externi ce tulbură funcţiile fiziologice ale organismului sau invazia lui cu agenţi patogeni, etc.

De aceea tratamentul medical se adresează bolii şi cazurilor ce au determinat-o. Am putea concluziona astfel:

- Sănătatea derivă din normalitate şi drept urmare există o conotaţie morală care sugerează că:

a fi sănătos înseamnă a fi normal, înseamnă a fi bun” şi că „a fi bolnav sau suferind înseamnă a fi într-un fel rău”.

Pentru a apăra şi menţine sănătatea, un rol important îi revine asistentei medicale - nursei -, prin îndeplinirea sarcinilor pe care individul le-ar îndeplini singur, dacă ar avea voinţa, posibilitatea sau cunoştinţele necesare, astfel încât acesta să-şi recâştige independenţa cât mai repede (VH - definiţia nursei). Nursing-ul îşi trage rădăcinile din nevoile fundamentale ale individului, pentru că orice fiinţă umană sănătoasă sau bolnavă este animată de dorinţa vitală de a mânca, a bea, a avea adăpost, de a se îmbrăca, de nevoia de afecţiune, de apreciere, de sentimentul de utilitate, de îngrijire mintală în relaţiile sociale (VH). De aceea, la noi în ţară, se aplică în această perioadă, codul de principii elaborat de Virginia Henderson, bazat pe satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale ale individului sănătos sau bolnav.

1. Să respire normal;

2. Să mănânce şi să bea;

3. Să elimine pe toate căile;

4. Să se mişte, să-şi menţină o bună postură a corpului, în mers, aşezat, culcat, sau când trece de la o poziţie la alta;

5. Să doarmă şi să se odihnească;

6. Să aleagă îmbrăcămintea necesară, să se îmbrace şi să se dezbrace;

7. -şi păstreze temperatura în limite normale;

8. Să păstreze curăţenia corporală, să aibă o aparenţă decentă şi să-şi protejeze tegumentele;

9. Să evite riscul de acomodare al bolnavului în mediul său, şi riscul ca aceasta să fie cauza accidentării altora;

10. Să comunice cu alte persoane, pentru a-şi exprima emoţiile, nevoile, temerile, etc.;

11. -şi practice religia sa;

12. Să aibă o ocupaţie care să-i dea sentimentul de a fi util;

13. Să joace sau să participe la diferite forme de recreere;

14. Să înveţe, să se informeze, să descopere sau să-şi satisfacă curiozitatea care conduce la dezvoltare normală şi sănătoasă.

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

34

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 Acest fapt a dus la modificările apărute din punct

Acest fapt a dus la modificările apărute din punct de vedere al îngrijirilor profesionale, dar şi al noii viziuni ce trebuie să o avem asupra planului de îngrijire, pe care îl putem defini ca un cod teoretic sau metodă sistematică, organizată, prin care se acordă îngrijiri individualizate, ce au în vedere identificarea răspunsurilor unice ale individului sau comunităţii vis-à-vis de alterarea stării de sănătate actuală sau potenţială. Identificarea problemelor de îngrijire a fost recunoscută ca fază esenţială a planului de îngrijire. Multe dintre activităţile noastre cotidiene se desfăşoară după un anumit sistem cu care suntem obişnuiţi: să stabilim ce vom face mai întâi? ce activităţi vom amâna sau le îndeplinim într-o manieră uzuală, nouă, ne sprijinim pe echipament auxiliar, inventariem continuu ce avem de făcut în viitorul apropiat sau mai îndepărtat; planificăm aceste activităţi după considerente ca: necesitate, timp disponibil, timp necesar, resurse şi rezultate. Efectuarea lucrărilor de îngrijire trebuie să se bazeze pe toate acele considerente ce formează (chiar şi nefiind exprimate explicit) baza acţiunilor asistentei medicale - nursei. Astfel se introduce în cadrul îngrijirilor conceptul de „muncă metodică", munca desfăşurată într-o manieră bine gândită, pentru a atinge într-un mod cât mai eficient scopul propus. Ansamblul acestor activităţi de nursing (de îngrijiri) se desfăşoară metodic ca o structură a unui proces cunoscut sub denumirea de PLAN DE ÎNGRIJIRE (DE NURSING) ce cuprinde cinci etape:

de PLAN DE ÎNGRIJIRE (DE NURSING) ce cuprinde cinci etape: 1. Culegerea datelor şi aprecie rea

1. Culegerea datelor şi aprecierea lor.

2. Analiza şi interpretarea lor (probleme, Dx).

3. Planificarea îngrijirilor (Ob):

a) fixarea scopurilor şi obiectivelor; b) determinarea intervenţiilor. 4. Realizarea intervenţiilor (aplicarea lor):

- intervenţii: - autonome - delegate. 5. Evaluarea îngrijirilor. Asistenta medicală, împreună cu pacientul şi familia acestuia, pe parcursul acestui proces, poate influenţa implicarea lor în autoîngrijire şi poate furniza o cale importantă de evaluare a calităţii îngrijirilor asigurate.

ETAPELE PROCESULUI NURSING

Prima fază a procesului de îngrijire este de fapt o informare iniţială despre starea de sănătate a pacientului, în conformitate cu competenţele pentru acordarea îngrijirilor. Această fază are ca activitate principală colectarea datelor despre pacient. Scopul acestei faze este acela de a stabili o bază de date, relativ la ceea ce a suferit pacientul în trecutul său şi la starea sa prezentă de sănătate.

1. CULEGEREA DATELOR .

- organizează datele culese.

Scop:

- asigură o bază pentru luare de decizii eficiente şi în cunoştinţă de cauză

- promovează o abordare holistică a îngrijirii = preocupări pentru aspectele fizice, psihice, sociale, culturale şi spirituale ale pacientului

- adună datele pentru cercetare de nursing

- facilitează evaluarea îngrijirilor

Surse de date: - pacientul, familia şi alte persoane semnificative

apoi

asistenta

medicală

în

mod

sistematic,

culege

informaţiile

necesare

despre

pacient,

- membrii echipei de sănătate

- documentaţia medicală

Vasile Simona, instructor nursing

0767586747

Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca

35

vasisimona@yahoo.com

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU-LUI

2014 - 2015

BAZELE ŞTIINŢEI NURSINGU -LUI 2014 - 2015 Metode de culegere a datelor: - interviul pentru obţinerea

Metode de culegere a datelor:

- interviul pentru obţinerea de date personale şi ale istoricului bolii

- observarea, include folosirea tuturor simţurilor pentru a obţine informaţii despre = atitudini,

comportament, stare generală, semne somatice

- schimbul cu serviciile externe = medicul curant sau de familie (pacient îngrijit la domiciliu)

- examinarea fizică: cântărirea pacientului, măsurarea semnelor vitale, observarea tegumentelor şi mucoaselor etc.

- palparea, percuţia, auscultaţia, datele de laborator

- informaţia obţinută are elemente obiective şi subiective

- tipul şi calitatea datelor obţinute de asistentele medicale, depind de modul cum priveşte pacientul, sănătatea şi îngrijirile

- dacă ele se consideră persoane auxiliare medicului culegerea de date va fi limitată la aspecte

fiziopatologice

- dacă însă, asistenta medicală acordă importanţă independenţei în satisfacerea nevoilor, a adaptării,

descoperirii unui nou echilibru, autonomiei şi realizării, datele culese vor fi orientate către dimensiunile persoanei privită global