1. Iniţierea în profesia de asistent medical.

Activitatea lui Florence

Nightingale.
Profesia de asistent medical a avut de-a lungul anilor numeroase dificultăți în recunoasterea
ei, dar totuși aceasta s-a recunoscut la jumătatea secolului al XX-lea. Nursa este
profesionalistul care hrănește, încurajează și protejează o persoană, fiind pregătita pentru a
îngriji bolnavi, răniți și bătrâni.
Florence Nightingale (1820-1910) nu a fost prima infirmieră modernă, dar și un statiscian
important. Datorită ambiției și devotamentului de care a adat dovadă, spitalele secolului
XIX-lea s-au transformat în instituții de tratament adecvate, dotate din punct de vedere
sanitar și cu personal de specialitate gata oricând sa îngrijească bolnavii.
2. Activitatea Virginiei Henderson în dezvoltarea profesiei de asistent medical.
”Să ajuți individul, fie bolnav sau sănătos, să-și folosească fiecare acțiune pentrua a
promova sănătatea sau recuperarea cu condiția că acesta să aibă tărie, voință sau cunoaștere
necesară pentru a o face și să acționeze în așa fel, încât acesta săâși poarte de grijă singur
cât mai curând posibil.”
Virginia Henderson este una din primele nurse care a dat dupa Florence Nightingale această
noțiune a nursingului. Ea a început studiile la școala de Nursing a armatei SUA, iar după s-a
angajat ca nursă în New-York. Ea a fost prima persoană care a primit prestigiosul PREMIU
CRISTIANE REIMANN acordat de CIN.
3. Organizaţii şi asociaţii profesionale Organizaţia Mondială a
Sănătăţii (OMS), Consiliul Internaţional al Nurselor (CIN).
OMS este o organizație internațională care are rolul de a menține și coordona
situația sănătății populațiilor pe glob. Țelul OMS constă în promovarea
cooperării internaționale în vederea ridicării tuturor popoarelor la cel mai înalt
grad de sănătate.
CIN are ca scop îmbunătățirea îngrijirilor de sănătate și a condițiilor de lucru,
profesia de nursă fiind direct legată de societate. De când a fost format CIN a
reușit să se împună ca organizație dinamică cu profesioniști din sănătate, un
organism impical activ în deservirea profesiei de nursing și a unei societăți mai
bune pentru toți. Astăzi CIN este o federație de 118 asociații naționale și este
condus de nurse, pentru nurse, cu implicații majore în politica globală de
sănătate.
4. Principiile şi premisele dezvoltării asistenţei medicale pe plan naţional.
Un rol decisiv în dezvoltarea ajutorului medical din Moldova s-a întâmplat în 1814 când
a fost propus de a construi la Chișinău un spital și care peste 3 ani s-a finisat cu
construcția unui bloc central cu capacitatea de 36 paturi. Primul spital a început să
activeze la 26 decembrie 1817.
5. Activitatea Asociaţiei Nurselor din Moldova (ANM).
La 27 octombrie 1994 la inuțiativa unui grup de 30 de asistente medicale în Moldova a
fost inființată Asociația Asistenților Medicali din Moldova, președintă – Elena
Stempovskaia. Aceasta este o organizație profesional- științifică, nonguvernamentală,
nonprofit, apolitică. Scopul acestei asociații este de a promova și implimenta Nursingul
modern în practica asitenței medicale, menținerwea calității serviciilor acordate
pacienților, ridicarea prestigiului profesiei, colaborarea cu alte organizații relevante
internaționale.
6. Rolul şi funcţiile asistentului medical.
Rolul nursei în societate este să asiste indivizi, familii și grupuri, să optimizeze și să
integreze funcțiile fizice, mentale și sociale, afectate semnificativ prin schimbări ale stării
de sănătate.
Funcțiile asistentului medical sunt: Funcția independentă (asistă pacientul din propria
inițiativă, temporar sau definitiv); funcția dependentă (observație, de tratament, de
readaptare; observă la pacient modificările provocate de boală sau tratament, le transmite
medicului); funcția interdependentă (asistenta cooperează cu alți profesioniști din domeniu
sanitar, social, educativ, administrativ și participă la activități interdisciplinare).
7. Competenţele profesionale ale asistentului medical. Comportamentul şi
calităţile moral-profesionale ale asistentului medical.
Competențe: determinarea nevoilor de îngrijiri generale de sănătate, și furnizarea îngrijirilor
generale de sănătate, de natură preventivă, curativă și de recuperare, conform normelor
elaborate de catră M. Sănătății; administrarea tratamentului conform prescripției medicale;
protejarea și ameliorarea sănătății, elaborarea de programe și desășurarea de activități de
eucație pentru sănătate și facilitarea acțiunilor pentru protejarea sănătății în grupuri
considerate cu risc; desfășurarea opțională a activităților de cercetare în domeniul
îngrijirilor generale de sănătate, de către asistenții medicali licențiați; pregătirea
personalului sanitar auxiliar; participarea la protejarea mediului ambiant; întocmirea de
rapoarte scrise referitoare la activitatea specifică desfășuartă.
Comportamentul: conștiinciozitatea, păstrarea secretului profesional, dragostea față de
profesiune și atitudinea.
8. Drepturile şi obligaţiunile asistentului medical.
Drepturile: să supravegheze și controleze bolnavii și să facă observații; să învețe, să
îndumeze și să facă observațiile necesare infiermierei; să observe și să corecteze în mod
colegial colegele sale; să se odihnească și să se relaxeze; să se perfecționeze.
Obligațiile: să se prezinte la timp la serviciu, să primească serviciu de gardă de la colega sa;
să mențină regimul intern din secție și disciplina bolnavilor; sa efectueze și să întrețină
regimul sanitaro-epidemic; să distribuie la timp medicamentele de uz intern; să efectueze la
timp și corect tehnica îngrijirilor; să respecte cerințele față de exterior; sa verifice
activitatea infiermierei; să supravegheze bolnavii gravi și la timp să observe schimbările în
starea lor cu anunțarea imediată a medicullui; să îndeplinească corect documentația din
secție; să pregătească corect și la timp bolnavul pentru diferite investigații și examinări.
9. Noţiuni generale despre deontologia şi etica medicală. Respectul faţă
de persoana îngrijită, familie, comunitate.
Deontologia – parte a eticii care studiază normele și obligațiile specifice unei
activități profesionale. Termenul derivă din grecescul ”deon” însemnând ”ceea ce
trebuie de făcut”, deontologia pentru lucrătorul medical fiind condensată în Codul
Deontologic.
Etica aparține lumii ideilor, marilor orientări încercând să aducă o justificare
teoretică principiilor de acțiune. În profesia sa, lucrătorul medical trebuie să se
supună unui cod etic mult mai strict comparativ cu profesioniștii din alte domenii.
În practicarea profesiunii sale, asistentul medical răspunde din punct de vedere
profesional, legal și moral. Asistentul medical se conduce după vechiul principiu
uman: ”în primul rând – nu dăuna”. În îndeplinirea investigațiilor/manipulațiilor cu
 posibile consecințe negative, referitor la sănătatea pacientului, asistentul medical
este dator să se asigure cu măsuri de protecție.

10.Normele de protecţie şi tehnica securităţii muncii. Asigurarea igienei

personale a asistentului medical şi folosirea echipamentului de lucru.
Îngrijirea bolnavilor nu este lipsită de pericol. Personalul de îngrijire își asumă acest risc din
momentul în care se dedică profesiunii alese. Volumul și intesitatea riscului pot fi însă
foarte mult reduse printr-un comportament corect la locul de muncă, precum și printr-o
serie de măsuri de protecție, menite să evite efectele dăunătoare ale muncii cu bolnavul.
Cauzele generale producătoare de accidente și boli profesionale sunt: umezeala, curentul
electric, explozia gazelor sub presiune, efortul fizic incorect dozat, acțiunea substanțelor
toxice, caustice, corosive și inflamabile.
Asigurarea igienei personale are ca scop apărarea de infecții și infectații provenite de la
bolnavi; evitarea transportării microorganismelor spre bolnavi sau de la un bolnav la altul;
sporirea capacității de muncă. Pentru această trebuie să executăm cu prudență: igiena
mâinilor; igiena corpului; igiena părului; igiena buco-dentară.
Folosirea echipamentului include: ămbrăcarea uniformei zilnice, folosirea echipamentelor
speciale, folosirea echipamentului de lucru la intrarea în serviciu și la plecarea din serviciu.
11.Clasificarea instituţiilor curative. Structura instituţiilor curative de tip
ambulator.
Tip ambulator:AMT,CMF,Policlinica,serviciul de salvare,Punctul
medical,Dispensarul,Unitatea medico-sanitară,Centru de sănătate,Cabinete
individuale,medicale
Tip staţionar:Spitalul,Sanatoriul,Clinica,Asistența medicală de
Urgență,Serviciul de salvare,Serviciul Mobil de Urgență,Reanimare şi
Descarcerare. AMT (Asociaţia medico-teritorială) are în subordonare : cîteva
CMF(Centru
medicilor de familie), unitate medico-sanitară, dispensar, serviciu de salvare.
CMF- Medicina de Familie este o specialitate care acordă asistenţă medicală
continuă şi completă persoanelor individuale şi familiilor. Policlinica este o
instituție curativo-profilactică predestinată pentru acordarea
ajutorului medical specializat, bolnavilor în condiții de ambulator și celor de la
domiciliu ce nu au nevoie de internare în spital. Dispensarul este o instituție
curativă specializată de tip ambulator. Toată activitatea dispensarului se
bazează pe metoda de dispensarizare a unor categorii de bolnavi:tuberculoză,boli
oncologice,boli venerice etc...
12.Structura instituţiilor curative de tip staţionar.
Spitalul este o instituţie medicală pentru bolnavii care au nevoie de un tratament şi
îngrijire permanentă, înzestrat cu aparatură şi utilaj curativ, şi de diagnostic
necesar. Clinica este o instituţie curativo-profilactică în care în afară de tratamentul
staţionar al bolnavilor se efectuează un lucru de cercetăre şi de învăţămînt
practic al studenţilor. Sanatoriul este o instituţie de tip staţionar în care se
efectuează completarea tratamentului de bază a bolnavului.
13.Organizarea serviciului de asistenţă medicală primară. Activitatea asistentului
medical în instituţiile de asistenţă medicală primară. Noţiune de pacient,
bolnav.
Asistenţa Medicală Primară constituie primul nivel de contact al individului,
familiei şi comunităţii cu sistemul sanitar, aducând serviciile de sănătate cât mai
aproape de locul unde trăiesc sau muncesc oamenii, în acelaşi timp, este primul
element al procesului continuu de promovare şi păstrare a sănătăţii. Obligaţiunile de
bază ale asistentei medicale de profil general sunt:
1.Realizarea măsurilor profilactice, diagnostice şi curative conform indicaţiilor
medicului.
2.Colectarea şi analiza informaţiei.
3.Acordarea primului ajutor medical-mediu de specializate bolnavilor, suferinzilor
în stări urgente, stări extremale acute.
4.Pregătirea locului de muncă, utilajului, aparatajului, instrumentariului, fişelor
medicale ale pacienţilor.
5.Respectarea regimului sanitaro-igienic în cadrul oficiului, regulilor asepticii şi
antisepticii.
6.Evidenta formularelor, documentaţiei medicale.
7.Respectarea eticii şi deontologiei medicale.
8. Imunoprofilaxia patologiilor infecţioase a contingentului deservit.
9 Îndeplinirea măsurilor antiepidemice.
Pacienti - utilizatori al serviciilor de sanatate, fie ei sanatosi sau bolnavi.
bolnavi – fiintele care sufera de o boala.
14.Dezinfecţia. Noţiune de dezinfecţie, tipurile şi metodele de dezinfecţie.
Dezinfecţia este procesul prin care sunt înlăturate, sau distruse, microorganismele
patogene de pe obiectele din mediul extern, cu excepţia sporilor bacterieni.
Tipurile de dezinfecţie: dezinfecţie profilactică(are drept scop prevenirea
apariţiei şi răspândirii bolilor
infecţio-contagioase de la sursele de infecţie necunoscute. Dezinfecţia profilactică
include dezinfecţia apei potabile, măsurile de igienă individuală precum şi
procedeele de dezinfecţie aplicate în colectivităţi.)
dezinfecţie în focar(Dezinfecţia în focar se efectuează acolo unde se află focarul de
infecție -bolnavul (locuinţa, grădinița, școala, instituția medicală).
Deosebim 2 tipuri de dezinfecţie în focar:
 dezinfecţie curentă
 dezinfecţie terminală
Metodele de dezinfecție sunt:
 metoda fizică-flambarea,incinerarea,pateurizarea,fierberea
 metoda chimică-dezinfectarea(dezinfectant)
 metoda combinată (mixtă)-insumeaza efectul comun al dezifectiei prin
metode chimice si fizice.
15.Antisepsia şi antisepticele. Noţiune de antisepsie. Metodele şi substanţele
antiseptice, utilizarea lor. Spălarea şi dezinfectarea mâinilor.
Antisepsia (anti-împotriva, sepsis-putrefacţie) - reprezintă totalitatea
măsurilor prin care se realizează distrugerea germenilor prezenți într-o
plagă sau pe tegumente. Antiseptice – substanţe cu acţiune bactericidă sau
bacteriostatică care se aplică pe ţesuturi.Metode de antisepsie-
fizica(asigurarea eliminării secreţiilor din plagă în pansament, folosind
tifonul hidroscopic, drenaje de cauciuc, sticlă, masă
plastică),chimica(utilizarea diferitor substanţe chimice cu acţiune
bactericidă (antiseptice),mecanica(se face tualeta primară chirurgicală
a plăgii),biologica(se folosesc preparate care se obţin din plante, microbi,
ţesuturi animale, precum şi pe cale sintetică (antibiotice, seruri, vaccine,
globuline).
Spălarea riguroasă pe mâini este o procedură obligatorie pentru cadrele
medicale. Spălarea simplă a mâinilor este definită ca fiind fricţionarea
viguroasă a mâinilor, una de alta, pe toate suprafeţele, după prealabila
umezire şi săpunire, se efectuează cu apă potabilă şi săpun fluid.
Tehnica igienizării mâinilor constă în respectarea următoarelor cerinţe:
1. de scos de pe mâini toate giuvaierele şi ceasul
2. de umectat mâinile cu apă curgătoare, energic de săpunit palmele, părţile
3. posterioare a mâinilor, spaţiilor interdigitale, regiunea unghiilor şi de
fricţionat
4. săpunul nu mai puţin de 30 secunde
5. de înlăturat toate rămăşiţele de săpun prin spălare cu apă potabilă
curgătoare
6. de uscat mâinile cu o meșă (şervet) de o singură folosinţă, cu care se
închide robinetul conductei de apă
16.Noţiuni generale de asepsie şi sterilizare. Metodele de sterilizare. Sterilizarea
prin autoclavare a materialelor utilizate în activitatea medico-sanitară.
Asepsia( a = fara, sepsis = putrefactie ) – este o totalitate de măsuri prin care
se împiedică pătrunderea microbilor în plagă sau contactul dintre germeni si plaga
operatorie. Sterilizarea poate fi apreciată drept o totalitate de metode, mijloace şi
forme utilizate pentru mortificarea şi înlăturarea tuturor speciilor de
microorganisme, la toate fazele de dezvoltare ce se conţin în interiorul şi pe
suprafaţa diferitor materiale, substraturi.Sterilizarea se face prin metode
fizice(autoclavarea,sterilizarea cu acer cald si fierbinte,sterilizarea uscata cu
temp, joase,s cu radiatii ionizante) si chimice(procedeu de sterilizare în soluţii
dezinfectante puternice.Metoda chimică de sterilizare este recomandată pentru
articolele din materiale polimerice, sticlă, cauciuc, metale corosiv-rezitente.
alcoolul etilic 96 grade, -peroxid de Hidrojen 6 % ). Autoclavarea – sterilizarea
prin vapori de apă sub presiune (căldură umedă) într-un autoclav. Autoclavele
pot fi folosite pentru sterilizarea materialelor textile, a instrumentelor, obiectelor
de sticlă, materialelor de cauciuc şi a altor materiale care nu se deteriorează
 prin tratamentul termic respectiv. În funcţie de material, se sterilizează la 121°C
(=1,1 atmosferă de suprapresiune) sau la 132°C (=2 atmosfere de
suprapresiune).
17.Metodele de sterilizare. Acţiunea aerului ferbinte şi uscat.
Sterilizarea se face prin metode fizice(autoclavarea,sterilizarea cu acer cald si
fierbinte,sterilizarea uscata cu temp, joase,s cu radiatii ionizante) si
chimice(procedeu de sterilizare în soluţii dezinfectante puternice. Sterilizarea cu
aer uscat şi fierbinte (pupinel)- sterilizarea prin aer uscat (căldură uscată) timp
de 1 oră la 180°C este o metodă eficace, convenabilă pentru sterilizarea
instrumentarului medical reutilizabil, sticlei termorezistente, dar nu şi
pentru sterilizarea materialului moale (textil) şi a compreselor. Este important la
timpul de sterilizare trebuie să fie socotit din momentul în care temperatura este
atinsă.
18.Gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea medicală. Definirea
noţiunilor.Clasificarea deşeurilor (deşeuri nepericuloase şipericuloase).
Deşeurile reprezintă orice substanţă sau obiect,care sunt eliminate sau sunt
supuse eliminării sau trebuie supuse eliminării în corespundere cu cerinţele
legislaţiei naţionale.Clasifiycarea deseurilor:nepericuloase(Deșeuri neinfecțioase,
componența și natura cărora sunt asociate cu componența și natura deșeurilor
menajere).Ex resturi de produse alimentare,deseuri similare celor
menajere,ambalaj si hirtii necontaminate.Locul de formare-saloane,bloc
alimentar,birourile.D. periculoase(deșeurile care conțin substanțe sau compuși
care prezintă un risc direct sau indirect pentru sănătate și mediu.Ex
explosive,inflamabile,cancerogene,radioactive.
19.Colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor medicale.
Noțiunea de “colectare, tratare și eliminare a deșeurilor medicale” include
activități cu referire la clasificare, colectare, transportare, tratare, reciclare sau
eliminare a deșeurilor, monitorizare a acestor activități și supraveghere a
obiectivelor de eliminare/tratare a deșeurilor medicale. Scopul acestor activități este
de a minimiza :
1. Impactul deșeurilor asupra sănătății
2. Impactul deșeurilor asupra mediului
3. Riscurilor asociate cu tratarea deșeurilor
4. costurilor pentru gestionarea deșeurilor.
20.Securitatea injecțiilor. Noțiune de injecție sigură. Riscurile asociate
nerespectării securității injecției. Măsuri de prevenire a maladiilor
transmisibile. Conduita în caz de accident la locul de muncă.
O injecţie sigură, inofensivă, este cea care:
-nu dăunează pacientului,
-nu expune lucrătorul medical la riscuri evitabile
-nu crează deşeuri periculoase pentru societate.
Riscurile in caz de nerespectare a securitatii injeciilor
Contractarea infecţiilor:
- virusuri, bacterii, fungi, paraziţi.
Traume:
-Mecanice: nervi, muşchi
-Psihologice.
-Reacţii adverse la produs medical
Masuri de prevenire a maladiilor transvirsibile
La administrarea medicamentului:
-Nu folosiți o seringă pentru mai mulți pacienți;
-Nu schimbați acul pentru reutilizarea seringii;
-Nu folosiți o seringă pentru diluarea și repartizarea medicamentului în mai multe
flacoane;
-Nu turnați resturile de medicament în alt flacon pentru readminstrare;
-Deschideți flaconul când pacientul este în sala de proceduri și pregătit pentru
injecție;
-Nu recapișonați acul.
Conduita post-expunere cuprinde următoarele elemente esenţiale:
-evaluarea gravităţii situaţiei şi îngrijirile primare acordate personalului medical
expus accidentului;
-spălarea cu apă și săpun a locului accidentat ;
- raportarea evenementului;
-evaluarea clinică şi testarea serologică a persoanei accidentate;
-supravegherea serologică şi profilaxia infecţiei cu HIV, hepatitelor virale B şi C;
-profilaxia specifică a HVB
-stabilirea unei scheme de tratament / profilaxie (la HIV ARV terapia);

21.Segregarea deşeurilor - definiţie, scop şi obiective. Componentele segregării.

Segregarea însemană păstarrea diferitor tipuri de deșeuri pe categorii definite, și
anumefacilotarea gestionării sigure ale deșeurilor, separare deșeurilor reciclabile de
deșeurice periculoase, cu certitudinea că deșeurile vor fi tratae în conformitate cu grdaul
lor de periculozitate, și reducerea costurilor pentru transportare, tartare și eliminare.
Diferite tipuri de deșeuri necesită diferite tipuri de ambalare, gestionare, depozitare și
transportare. Componentele segregării sunt importante pentru a asigura siguranța
lucrătorilor dar și a pacienților. Procesul de segregare include ambalarea, folosirea
sistemului de culori, etichetarea și marcarea cu simboluri

22.Importanţa codului de culori în segregarea deşeurilor. Cerinţele pentru

diferite categorii de deşeuri.
Codul de culori înseamnă combinarea diferitor grupuri de deșeuri cu caracteristici
similare ale pericolului într-un grup mai mare și permite identificarea rapidă și simplă a
grupului de deșeuri după culoarea corespunzătoare a ambalajului. Această metodă
facilitează procesul de segregare a deșeurilor, decade necesitatea de a evalua riscurile
pentru tipurile de deșeuri în fiecare caz separat; permite ca procesul de sortare să fie clar,
chiar și pentru specialiștii cu un nivel de calificare și instruire generală scăzut.
Negru – pungi de plastic din poilietnilenă sau polipropilenă, container de calitate
acceptabilă cu capacitate suficientă.
 Verde – container de plastic; pungi de plastic; curii carton utilizate
Galben 1 – pungi impermiabile; container sau alte vase
Galben 2 – pungi puternice de plastic de bună calitate; pungile se plasează în containere,
dotate cu pedală, sau cu capac în care punga sse suspendează; pe parcursul transportării
în exterior containere rigide trebuie sa servească ca ambalaj secundar
Galben 3 – containere din carton sau masă plastică impermeabile, cu pereți impenetrabili
cu capac; trebuie să aibă capac ce nu permite etragerea conținutului, toartă ce nu
contactează cu deșeurile infecțioase.
Cafeniu 1 – Cutii de carton specifice; containere sau alte ambalaje sigure
Cafeniu 2 – container impermiabil din plstic
Cafeniu 3 – containere rigide cu capac etanș, estinate special pentru substanțe chimice
23.Secţia de internare. Structura şi amenajarea secţiei de internare. Activitatea
asistentului medical la internarea pacientului. Documentaţia medicală în
secţia de internare.
Secția de internare se ocupă de internarea și înregistarea pacienților, acordarea ajutorului
de urgență, examenul medical și stabilorea diagnosticului preventiv, preluclarea sanitară
și transportarea pacienților internați în secțiile respective.
Secția de internare cuprinde: vestibulul, registratura, cabinete de examen medical, săli de
tratamente, pansamente și de investigații chirugicale urgente, izolator pentru bolnavii
infecțioși, punctul sanitar, cabinetul medicului de serviciu, laboratorul de urgență, cabinet
radiologic, veceu. Asistentul medical înregistrează informația despre pacient în registrul
de evidență a pacienților internați, introduce datele în calculator, completează pentru
fiecare pacient foaia de titlu a foii de observație clinică.Documentația: registrul de
evidență a bolnavilor internați; registru de evidență a pacienților accidentați; registru de
evidență a pacienților necunoscuți; registru special F20.
24.Regimul sanitar în secţia de internare. Metodele de transportare a pacienţilor
în secţie.
În scopul prevenirii infecțiilor nosocomiale în secția de internare se respectă strict
cerințele regimului sanitaro-antiepidemic: Medicul examinează toţi pacienţii în secţia de
primire în scopul depistării la timp a pacienţilor cu boli infecţioase, izolării şi transferării
lor urgente în spitalul de boli infectioase ; În cazul depistării unui pacient cu boli
infecţioase, încăperea şi toate obiectele cu care a contactat pacientul sunt supuse
dezinfectării; Transportarea pacienţilor infecţiosi din secţia de primire se efectuează prin
utilizarea unei brancarde speciale, care ulterior se dezinfectează ; Examinarea fiecărui
pacient se efectuează pe o canapea acoperită cu muşama, care se dezinfectează după
fiecare pacient ; Fiecare pacient va fi supus prelucrării sanitare în funcţie de starea
generală, într-o incăpere specială (cameră sanitară); La internare pacienţii sunt supuşi
controlului la pediculoză în mod obligatoriu. După petrecerea prelucrării sanitare,
pacientului i se schimbă lengeria; Curăţenia umedă curentă în secţia de internare se
efectuează de 2 ori pe zi, iar curăţenia generală o dată in 7 zile, cu folosirea soluţiilor
dezinfectante; Inventarul se marchează şi se păstrează în locurile corespunzătoare
marcajului; Secţia de internare e asigurată cu: săpun, vesela pentru păstrarea
inventarului pentru igiena corporală cu marcarea specială, maşina de tuns,
maşina de bărbierit, foarfece, alcool etilic, vată, pense, canule pentru clisme
şi veselă pentru dezinfectarea şi păstrarea lor, căldări cu capace, solutii
dezinfectante.
25.Determinarea datelor antropometrice.
Antropometria este o totalitate de metode şi procedee pentru măsurarea
 corpului omenesc. Ea include determinarea masei corporale, înălţimii,
perimetrului cutiei toracice, perimetrului cutiei craniene (la copii) şi
perimetrul abdomenului.
Înălţimea se măsoară cu antropometrul.
Greutate se măsoară cu ajutorul cântarului.
Perimetrul cutiei toracice se masoară cu o panglică centrimetrică moale.
Perimetrul abdominal se masoară cu panglica centimetrică.
26.Asigurarea condiţiilor igienice bolnavului la internare.
După stabilirea diagnosticului, înainte de al duce în secţie bolnavul va fi îmbăiat. Apa pe
măsură ce se murdăreşte în timpul spălatului se scurge şi este înlocuită cu apă curată, iar
masajul uşor şi fin al duşului tonicizează ţesuturile bolnavului prevenind starea de
moleşeală şi de vaso-dilatație generală pe care o produce apa caldă din cadă. Întreţinerea
băii în stare de curăţenie şi dezinfecție după fiecare bolnav este mult mai
uşoară în cazul utilizării duşului.
În funcţie de starea bolnavului spălarea se va face:
- În picioare
- În poziţie – șezând
- Culcat pe un grătar de lemn aşezat deasupra vanei
În raport cu gravitatea cazului şi a gradului de parazitare a bolnavului examenul complet
poate fi făcut şi după îmbăiere.
Se va renunţa la baie în cazul bolnavilor:
- în stare de comă
- şoc
- colaps
- bolnavii cu hemoragii
- insuficienţă circulatorie
- precum şi în toate cazurile grave în care baia ar prezenta un efort pre mare pentru
bolnavi
În aceste cazuri toaleta bolnavilor se va face prin spălarea completă sau fragmentară: în
cazuri extreme, bolnavul – cu aprobarea medicului – poate fi transportat în secţie fără să
fie spălat.
Toaleta bolnavului se completează apoi cu tăierea unghiilor şi pieptănatului. După
terminarea băii bolnavul va fi bine uscat şi trecut în camera de îmbrăcare. Aici bolnavul
va fi îmbrăcat cu pijama sa cu cămaşa de noapte, ciorapi şi papuci. Peste pijama primeşte
un halat gros, pentru circulaţia pe coridoare şi în salon. Bolnavul astfel pregătit va fi
dirijat în secţia indicată de către serviciul de primire, după caracterul bolii de care suferă.

27.Prelucrarea sanitară în pediculoză

În secţia de internare bolnavii vor fi examinaţi la pediculoză şi scabie. Această
examinare trebuie făcută cu mult tact şi prudenţă pentru a nu jigni nici pe acei bolnavi
care nu sunt într-adevăr parazitaţi.
Deparazitarea bolnavului trebuie să fie completă interesând atât haina cât şi suprafaţa
păroasă a corpului. Deparazitarea trebuie să se îndrepte atât contra paraziţilor adulţi, cât
şi contra larvelor şi ouălor. Hainele şi lenjeria bolnavului parazitat se vor pulveriza până
la ud cu cimexan. După
uscare acestea vor fi aşezate întru-un sac adăugând 100-120 grame de Platox pulbere,
după care sacii se închid şi se păstrează până la externarea bolnavului sau introducerea
hainelor în etuvare. Pentru deparazitarea suprafeţelor păroase se aplică după baie o
soluţie de Nitifor(cu bază D.D.T.) ceia ce se repetă la 7 zile.
Experienţa a arăta însă că această metodă folosită singură nu dă rezultate sigure. Din
acest motiv, este bine să se utilizeze o metodă mixtă chimică şi mecanică aplicată în
patru faze:
1. distrugerea păduchilor cu nitifor, sau alte substanţe asemănătoare (totulen, benzen)
2. aplicarea insecticidelor de contact : D.D.T. sau H.C.H.. insecticidele de contact
acţionează prin contactul insectelor cu substanţa parazită. Ele pătrund în organismul
păduchilor şi al altor insecte prin dizolvarea învelişului chitinos al acestuia
intoxicându-le sistemul nervos.
3. curățirea mecanica a suprafețelor păroase cu un pieptene foarte des muiat in sublimat
acetic de 10%.
4. aplicarea din nou a insecticidelor de contact şi acoperirea capului cu o basma.
28. Structura şi amenajarea secţiei staţionarului. Dezinfectarea încăperilor,
mobilierului şi obiectelor de îngrijire a bolnavului.
Secţia terapeutică a staţionarului constă din: Saloane pentru bolnavi (bărbaţi,
femei) Postul de gardă, al asist. Medic; Punctul sanitar; Bufet pentru repartizarea
hranei/şi sufragerie pentru bolnavi; Săli de tratamente (pentru inj. i/v, i/m, s/c);
Sală pentru clisme; Cabinete pentru medici, şefi, asis. medic, infirmiera; Cameră
pentru păstrarea albiturilor de pat şi de corpi, halatelor pentru bolnavi
În dependenţă de profilul secţiei se rezervează încăperi pentru servicii diagnostice
şi de tratament:
- salon pentru colectarea sucului duodenal şi gastric,
- cabinet endoscopic,
- cabinet de diagnostic funcţional.
Înainte de curăţenie se scoate tot mobilierul din încăpere
- Se spală pereţii, tavanul, plafoanele, uşile cu detergent, apoi se şterg cu soluţii
dezinfectante.
- Mobilierul se şterge cu soluţii dezinfectante apoi se aranjează la loc
- Încăperea se aeriseşte timp de 20-30 min
- Inventarul se dezinfectează şi se păstrează într-un loc anumit
29.Amenajarea bufetului şi a sufrageriei. Curăţenia umedă. Dezinfectarea
obiectelor folosite în alimentaţia bolnavului.
 Sufrageria trebuie să fie o încăpere luminoasă şi frumos amenajată
- Ea este prevăzută cu mese şi scaune pentru 4 bolnavi; Mesele din plastic se lasă
descoperite, cele din lemn se acoperă cu feţe de masă de
Muşama; După dejun, prânz şi cină mesele se şterg de fărâmături şi se
dezinfectează; Podelele se spală
 Bufetul: apă fierbinte şi rece; încălzitoare electrice de apă; cade cu secţii
pentru spălarea, dezinfectarea clătirea veselei; plită electrică pentru
încălzirea hranei; dulapuri pentru păstrarea veselei, pâinii, zahărului etc.;
masă cu suprafaţă igienică pentru repartizarea hranei; substanţe dezinfectante
şi detergent; utilaj marcat pentru curăţenie; inventarul folosit pentru hrană
este marcat şi folosit conform marcaj ului: pentru resturile de hrană se vor
folosi căldări marcate cu capace
 Curăţenia umedă a încăperilor se face nu mai puţin de 2 ori pe zi (dimineaţa
după trezirea bolnavilor şi seara înainte de somn) la necesitate mai des
- In timpul curăţeniei se atrage atenţie la starea sanitară a noptierelor şi măsuţelor
de
lângă pat; Mai întâi se şterg suprafeţele începând de la curat la murdar cu cârpă
înmuiată în
soluţie dezinfectată (noptiera, masa, pervazuri, paturi, uşi şi altă mobilă); Se mătură
dinspre ferestre şi pereţii în direcţi a uşii, spre centrul; La sfârşit se spală podeaua
cu soluţie dezinfectată; Curăţenia umedă se termină cu aerisirea încăperilor timp de
15-20 min
 Dezinfectarea obiectelor folosite în alimentația boolnavului: Vasele se
eliberează de resturi; Se spală bine în I lavoar cu apă caldă şi muştar sau
paste degresante; Se clătesc cu apă fierbinte la t de 70; Se aşează să se scurgă
 şi să se usuce; Se sterilizează în dulapul cu aer fierbinte şi uscat la t° de 130°
timp de 45 minute.
30.Postul de gardă. Predarea şi preluarea serviciului. Documentaţia
medicală în secţie.
Conduita de predare a serviciului cuprinde: Data şi ora schimbului; Numărul
salonului; Numărul patului şi numele complet al bolnavului; Diagnosticul
preventiv; Starea bolnavului în cursul serviciului; Numele, doza concentraţia, calea
şi orarul de administrare a medicamentelor; Tratamentele fizio-terapice sau de altă
natură pe care le primeşte; Modificările survenite în tratamentul bolnavului în
cursul serviciului; Problemele principale care trebuie supravegheate de asistentă în
cursul serviciului
Următor; Sarcinile concrete în legătură cu pregătirea bolnavului pentru examinări
de laborator.
Documentația: Registru de evidenţă a internărilor bolnavilor şi renunţărilor la
spitalizare; Fişa medicală a bolnavului de staţionar cu anexele (zilnic, foaie de
prescripţii medicale, foaie de temperatură, foaie de indicatori principali ai stării
bolnavului, aflat în secţia (salonul) de reanimare şi terapie intensivă, epicriză);
Centralizator de evidenţă a mişcării bolnavilor şi fondului de paturi pe staţionar,
secţie sau profilul paturi; Fişa de evidenţă a prelevării ţesuturilor; Fişa statistică a
persoanei, externate şi decedate din staţionar.
31.Amenajarea şi cerinţele faţă de sala de tratamente. Organizarea
activităţii asistentului medical în sala de tratamente. Documentaţia
medicală în sala de tratamente.
Sala de tratamente este o încăpere specială pentru efectuarea tratamentului medical
care necesită respectarea regulilor de asepsie. Atât la staţionar cât şi la ambulatoare
sunt săli de tratamente.
1. Pentru sala de tratamente se rezervează o încăpere cu suprafaţă de
15 m2
2. Ea trebuie să fie bine iluminată şi ventilată
3. Pereţii trebuie să fie vopsiţi cu vopsea de ulei sau acoperiţi cu teracotă
4. Podeaua să fie acoperită cu ienolium ca mai uşor să fie prelucrată
5. Pe podea trebuie să fie marcată o linie roşie ce indică zona de limitare a
activităţii
6. După această linie se interzice trecerea personalului ce nu lucrează în sala de
tratamente. Asist, medic. Trece linia roşie numai în haina specială de lucru
(halat, bonetă, mască, ciupici)
7. In fiecare zi de 2 ori se efectuează curăţenia umedă cu soluţii dezinfectante
8. Strict se respectă regulile de ventilare şi iradiere cu raze ultraviolete
9. O dată pe săptămână se efectuează curăţenia generală
10.Tot inventarul pentru curăţenia umedă trebuie să fie marcat cu inscripţia
"pentru sala de tratamente"
Sala de tratamente trebuie să fie utilată cu:
- un dulap pentru păstrarea medicamentelor
- o masă sterilă pentru păstrarea instrumentelor sterile
- o masă de lucru
- o masă cu sertare pentru păstrarea documentaţiei necesare
- dulap cu aer fierbinte şi uscat
- frigider pentru păstrarea serurilor, sângelui şi medicamentelor ce uşor se alterează
- banchetă acoperită cu muşama
- scaune rotătoare sau taburete
- casolete cu materiale sterile (vată, tifon)
- lavoar cu apă caldă şi rece
- stative
- sterilizatoare şi cratiţe pentru dezinfecţia şi prelucrarea instrumentelor
- necesarul pentru efectuarea injecţiilor şi perfuziilor
- vase cu soluţii dezinfectante
- o trusă pentru determinarea grupelor de sânge
- stative cu eprubete pentru recoltarea sângelui
- căldare cu pedală şi capac pentru material folosit
- cuve renale
- pompă aspiratoare electrică
- safeu pentru păstrarea medicamentelor
- trusă cu medicamente pentru asistenţă de urgenţă (şoc anafilactic)

Activitatea asistentei medicale din sala de tratamente

1. Asis. medic, de gardă după folosirea sălii de tratamente în decursul nopţii pregăteşte
cabinetul pentru lucrul de zi. Efectuează curăţenia umedă, sterilizează instrumentarul.
2. Ziua de lucru a asis. medic, din sala de tratamente începe cu curăţenia umedă.
3. Curăţenia umedă se efectuează după principiul de la curat la murdar (măsuţa sterilă, mesele
de lucru, dulapul, frigiderul, scaunul, bancheta, pernuţa de muşama, garoul), apoi pereţii şi
podeaua.
1. Conectează lampa de cuarţ pe 15 min.
2. Schimbă halatul, boneta, prelucrează mâinile şi aşterne măsuţa sterilă.
4. Recoltează sânge pentru analize biochimie, la necesitate determină grupa de sânge.
În sala de tratamente se păstrează următoarea documentaţie medicală:
- registrul de control al grupei de sânge şi rezus factor
- registrul transfuziei de sânge şi plazme
- registrul de evidenţă a substituenţilor sîngelui şi preparatelor proteice
- registrul de evidenţă a injecţiilor intravenoase
- registrul de evidenţă a recoltării sângelui pentru analizele biochimice
- registrul de evidenţă a perfuziilor intravenoase
- registrul de evidenţă a substanţelor medicamentoase folosite în caz de şoc
anafilactic

32.Moduri de aranjare a casoletei pentru sterilizare. Regulile de lucru cu

casoleta sterilă.
Modurile de aranjare a casoleti sunt 2: metoda universala(se aranjeaza tot felul
de material pentru interventa cirurgicala-in straturi,iar fiecare strat-pe
sectoare.Metoda specifica-pentru acoperirea masutei sterile; felul de material-
in fiecare casoleta se aranjeaza un anumit tip de material(numai halite sau
numai cearseafuri).Reguli de lucru cu casoleta sterila:
-dupa sterilizare este interzis de a elibera casoletele pina la racirea lor
-transportatrea casoletelor se efectuaza de asistentul medical
-inainte de a descjide casoleta se verifica daca orficiile laterale sunt inchise
ermetic
-se inscrie pe eticheta ora si data deschiderii casoletei
-se deschide casoleta spre sine cu ajutorul unui alt asistent
-se verifica testele de control si se lipesc in registru de evidenta
-tot materialul din casoleta se scoate cu ajutorul pensei sterile
-dupa scoatere se inchide inapoi casoleta pentru a nu desterilize materialul
ramas
-dupa deschiderea casoletei matrialul se foloseste timp de 24 de ore
-daca casoleta nu a fost deschisa ea se foloseste 72 de ore
- daca casoletele sau deschis intimplator in timpul transportarii, este interzis de
a se folosi materialul din casoleta
-casoletele se pastreaza in dulap special in sala de tratamente
33.Pregătirea casoletei pentru sterilizare.
-se dezinfecteaza interiorul casoletei si capacului cu s.dezinfectanta
-se deschid orificiile laterale
-se aranjeaza un scutec la fundul casoletei cu colturile in afara
-se pune un test de contro la funsul casoletei
-se aranjeaza materialul pentru activitatea a/m(vata si tifon)
-se pune un cearseaf pentru acoperirea masutei sterile
-la mij casoletei se pune un test de control
-apoi se pune musamaua
-din nou un test de control
-apoi se aranjeaza colturile scutecului in casoleta
-se inchide capacul,apoi se pune o eticheta din musama unde se indica data si
ora si numele a/m care a pregatit casoleta
-casoleta este pregatita
34.Amenajarea şi cerinţele faţă de sala de pansamente. Organizarea
activităţii asistentului medical. Documentaţia medicală în sala de
pansamente.
Sala de pansamente este o încăpere specială pentru efectuarea pansamentului medical
care necesită respectarea regulilor de asepsie. Atât la staţionar cât şi la ambulatoare sunt săli
de pansamente.
1. Pentru sala de pansamente se rezervează o încăpere cu suprafaţă de
Nu mai mică de 15 m2
11. Ea trebuie să fie bine iluminată şi ventilată
12. Pereţii trebuie să fie vopsiţi cu vopsea de ulei sau acoperiţi cu teracotă
13. Podeaua să fie acoperită cu linoleum ca mai uşor să fie prelucrată
14. Pe podea trebuie să fie marcată o linie roşie ce indică zona de limitare a activităţii
15. După această linie se interzice trecerea personalului ce nu lucrează în sala de
pansamente.
16. In fiecare zi de 2 ori se efectuează curăţenia umedă cu soluţii dezinfectante
17. Strict se respectă regulile de ventilare şi iradiere cu raze ultraviolete
18. O dată pe săptămână se efectuează curăţenia generală
 19. Tot inventarul pentru curăţenia umedă trebuie să fie marcat cu inscripţia "pentru
sala de pansaamente"
Sala de pansamente trebuie să fie utilată cu:
- un dulap pentru păstrarea medicamentelor
- o masă sterilă pentru păstrarea instrumentelor sterile
- o masă de lucru
- o masă cu sertare pentru păstrarea documentaţiei necesare
- dulap cu aer fierbinte şi uscat
- frigider medicamentelor ce uşor se alterează
- masa de pansamente acoperită cu muşama
- scaune rotătoare sau taburete
- casolete cu materiale sterile (vată, tifon)
- lavoar cu apă caldă şi rece
- vase pentru dezinfecţia şi prelucrarea instrumentel
- vase cu soluţii dezinfectanteor
- căldare cu pedală şi capac pentru deşeurile menajere
- cuve renale
- pompă aspiratoare electrică
- trusă cu medicamente pentru asistenţă de urgenţă (şoc anafilactic)

Obligaţiile asistentului medical din sala de pansamente

1. Îndeplinirea manipulaţiilor după prescripţiile medicului

2. Duce evidenţa manipulaţiilor îndeplinite într-un registru aparte
3. În cazul apariţiilor complicaţiilor la bolnav în timpul manipulaţiilor se anunţă medicul
şi se înregistrează într-un registru
4. Ajută medicul în timpul manipulaţiilor
5. Respectarea strictă a regulilor de asepsie şi antisepsie în sala de pansamente în timpul
îndeplinirii manipulaţiilor
6. Îndestularea sălii de pansamente cu medicamente şi utilaj necesar
7. Îndeplinirea corectă a documentaţiei medicale
8. Respectarea regulilor de etică şi deontologie
9. Respectă regimul sanitar-antiepidemic în sala de pansamente

În sala de panstamente se păstrează următoarea documentaţie medicală:

- registrul de evidenţă a pansamentelor efectuate
- registrul de evidenţă a substanţelor medicamentoase folosite în caz de şoc anafilactic
- instrucţiuni pentru acordarea primului ajutor în caz de şoc anafilactic
- registru pentru notarea curăţeniilor generale în sala de pansamente

35.Acoperirea măsuţei sterile.

Utilajul necesar:masuta,casoleta cu materialul steril,solutii dezinfectante,meșe
pense sterile,crontanguri sterile.
Tehnica efectuarii:
-a/m imbraca echipament special
-spala miine
-prelucreazansuprafata masutei cu solutie dezinfectanta
-atrage atentia la casoleta sterile daca sunt inchise orificiile si data
sterilizarii,indica data si ora deschiderii casoletei pe eticheta
-deschide capacul casoletei sterile spre sine
-cu pensa sterile scoate testul de control si verifica prezenta sterilizarii
-cu pensa scoata musamaua si o aranjeaza pe masuta sterile
-apoi cu pensa sterile se scoate cearseaful steril si se aranjeaza pe masuta asa
mod ca sa fie 2 straturi duble:un strat dublu pe masuta si altul deasupra
materialului steril
-stratul dublu de la suprafata se fixeaza la margini 2 crontanguri, pentru
evitarea desterilizarii in procesul lucrului’
-pe masuta se aranjeaza instrumentele si materialele sterile necesare
-se indica data si timpul pregatirii masutei sterile intr-un regsitru
-masuta sterile poate fi folosita timp de 6 ore,ora acoperii indicindu-se pe
eticheta atasata
36.Acoperirea tavei sterile.
Utilajul necesar: tava sterila,solutie dezinfectanta,pense sterile
Tehnica efectuarii:
-tava sterila se ia de pe masuta sterila
-scutecul steril din casoleta se aranjeaza materialele sterile necesare cu pensa
sterila
- e folosita pentru deplasarea in salon pentru efectuarea manipulatiilor
-dupa intrebuintare tava se dezinfecteaza si se sterilizeaza in dulapul cu
fierbinte si uscat si se pastreaza pe masuta sterila.
37.Secţia de terapie intensivă. Structura secţiei. Funcţiile asistentului
medical.Dotarea salonului. Completarea fişei de terapie intensivă.
Unitatea de terapie intensive este un serviciu sau sectie independenta,care nu este
subordonata nici uneia dintre sectile de specialitate.Toate incaperile in sectie se
impart in:cabinetul sefului de sectie,cabinetul asistentului medical major,cabinetul
asistentul medical,laborator,cabinet functional,saloane,incaperi commune pentru
sectie.Saloanele de obicei sunt de 6 paturi,divizate in incaperi mai mici cu 2-3
paturi,respectiv 1 pat.Saloanele sunt divizate in doua zone septica si
aseptica.Saloanele sunt prevazute cu camera filtre.Peretii despartitor ai salonului de la
1,5 matri sunt suprainaltati cu sticla,iar paturile sunt despartite intre ele prin panouri
mobile de aceeasi inaltime.15-20m2 revin la un pat.In paturi se folosesc saltele
antidecubit.La fiecare pat sunt adaptate instalatiile pentru administrarea
oxigenului,instalatii de lumina.Sarcinile a/m sunt legate in egala masura cu inventarul
ethnic,pe care trebuie sa-l intretina in stare perfecta functionare si sterilitate.A/m este
obligat sa supravegheze pacientul pentru a culege toate datele privind starea generala
si evolutia bolii.Astfel a/m urmareste:comportamentul bolnavului,functiile vitale si
vegetative,aparitia unor manifestari patologice.
38.Date generale asupra administrării medicamentelor. Noțiune de
medicament, doză.
Medicamentele sunt substante utilizate cu scopul de a preveni,a ameliora
sau a vindeca bolile.Medicamentele sunt prescrise de medic si
administrate de a/m.Diferenta actiunii medicamentelor asupra
organismului este in functie de doza. Pentru fiecare medicament se vor
deosebi:
1. doza terapeutică – cantitatea care poate să fie administrată, pentru obţinerea
efectului terapeutic dorit.
2. doza maximă – cantitatea cea mai mare supportată de organizm fără apariţia
unor fenomene toxice.
3. doza toxică – cantitatea care provoacă o reacţie periculoasă de intixyicare
pentru organism.
4. doza letală – cantitatea care produce moartea.
De asemenea asistenta trebuie să aibă cunoştinţe exacte asupra modului - cum se
administrează medicamentele.

39.Completarea fișei de prescripții medicale. Întocmirea bonului de

comandă-livrare a medicamentelor.
Prescrierea medicală
- este făcută de medic în scris pe rețetă .
- pentru pacienții spitalizați – prescrierea se face pe foaia de prescripții medicale

Medicamentele trebuie să fie prescrise zilnic în foaia de prescripţii medicale în

timpul vizitei bolnavului.
În foaia de prescripţii se indică:
 numărul fişei de observaţie clinică
 numele, familia şi vîrsta bolnavului
 data, regimul, dieta
 denumirea medicamentului în limba latină
 doza pentru o administrare şi forma de livrare
 oralul administrării (administrarea în raport cu alimentația)
 calea de administrare a medicamentelor
 durata tratamentului

Asistenta medicală zilnic extrage prescripţiile medicale din foaia de prescripţii şi

scrie lista medicamentelor care lipsesc la post.
Fiecare asistentză medicală de gardă de la postul său transmite lista
medicamentelor asistentei majore care sumează şi complectează, apoi bonul de
comandă pentru farmacie.
Condica de comandă-livrare
1. Asistenta majoră, întocmeşte bonul de comandă pentru farmacie – în două
exemplare.
2. Un exemplar este trimis la farmacie, iar celălalt exemplar rămîne în secţie
pentru verificare.
 3. După ce au fost completate bonurile iscălita de şeful secţiei sunt duse la
farmacie.
4. Substanţele narcotice toxice, alcoolul etilic se comandă pe bonuri speciale
in limba latină, cu ştampila instituţiei curative şi iscălitura medicului şef.
5. Penru substanţele narcotice se mai indică numărul foii de observaţie clinică,
familia, numele bolnavului, diagnoza.
6. Se admite dublarea normelor unice de prescriere şi livrare a narcoticelor
numai pentru bolnavii oncologici.
7. În instituţiile curative eliberarea preparatelor medicamentoase din farmacie
are loc de şeful farmaciei sau înlocuţiitorul lui după prezentarea bonului de
comandă.
8. Primind medicamentele de la farmacie asistenta majoră verifică inscripţiile
de la farmacie cu acele de pe bonurile de comandă. Doza preparatului,
termenul valabilităţii.
9. Soluţiile pregătite pentru uz intern sunt cu eticheta – albă, pentru uz extern
– galbenă, pentru administrare parenterală – albastră.
10.Înainte de eliberarea medicamentelor sunt verificate încă o dată de
personalul farmaciei pentru a evita eventualele erori.

40.Primirea, păstrarea şi distribuirea medicamentelor în secție.

Asistenta majoră după ce a primit medicamentele de la farmacie, le împarte
conform cerinţelor şi regulilor.
Medicamentele sînt păstrate în locurile speciale.
La fiecare post se află cîte un dulap special care se ţine încuiat şi se controlează
de asistenta de gardă. În el se păstrează substanţele medicamentoase de uz intern
şi extern. Îm dulap medicamentele se aşează după aspectul exteriorca ca mai uşor
să fie luate din dulap.
Se interzice categoric păstrarea medicamentelor împreună cu obiectele de
îngrijire a bolnavului (pipete, punga cu gheţă, para de cauciuc).
Soluţiile sterile în fiole şi flacoane pentru administrarea parenterală se păstrează
în dilapuri în sala de tratament. Pe un raft cu inscripţia respectivă se păstreză
antibioticele şi dizolvanţii lor, pe altul cutiile cu soluţii în fiole care nu se atîrnă la
grupa „A” (narcotice) – (vitamine, papaverină).
În sala de tratament se află safeul unde se păstreză preparatele
medicamentoase din grupa „A” şi „B” cele dificitare. Cheia de la safeu se transmite
la asistenta de gardă şi se înregisrează într-un caiet special.
Păstrarea bună a medicamentelor depinde de :
 Temperatura şi umiditatea încăperii
 Lumina
 Cât de bine au fost închise
Cele care se alterează mai uşor (infuziile, mixturile, serurile,serurile, unguentele)
se păstreză în frigider.
Distribuirea medicamentelor în secţie se efectuiază de asistenta medicală de
salon. La sosirea orei medicaţiei, asistenta pune pe măsuţa portativă paharele
 aşezate în ordinea paturilor şi numerotate. La fundul fiecărei diviziuni este scrisă
familia, numale şi prenumele bolnavului. Asistenta medicală verifică din condica
de predare şi o confruntă cu prescripţiile din foia de prescripţii. În caz de
concordante ea pune dozele de medicamente în paharele respective, separat
tabletele, separat soluţiile şi siropurile. Cu excepţia tabletelor nu se vor pune mai
multe medicamente în celaş pahar. Întreaga operaţie asistenta o va face în sala de
tratamente sau la postul asistentei medicale. Cînd medicamentele sînt repartizate
asistenta acoperă cu un şerveţel steril măsuţa şi o roteşte în fiecare salon
distribuind medicamentele.
Adminisrtarea medicamentelor asistenta o va face şi la bolnavii mai puţin gravi.
Formele medicamentoase lichide vor fi băute direct din pahare, iar formele solide
vor fi adminisrate cu ajutorul unei linguriţe. Bolnavul înghite medicamentele în
prezenţa asistentei medicale. În aşa fel se va evita refuzarea medicamentelor.

41.Identificarea medicamentelor prescrise (doza, aspectul calitativ al

medicamentului, culoarea, forma de prezentare, concentraţie, termen de
valabilitate).
Diferenţierea acţiunii medicamentelor asupra organismului este în funcţie de
dozele administrate. Pentru fiecare medicament se vor deosebi:
5. doza terapeutică – cantitatea care poate să fie administrată, pentru obţinerea
efectului terapeutic dorit.
6. doza maximă – cantitatea cea mai mare supportată de organizm fără apariţia
unor fenomene toxice.
7. doza toxică – cantitatea care provoacă o reacţie periculoasă de intixyicare
pentru organism.
8. doza letală – cantitatea care produce moartea.
De asemenea asistenta trebuie să aibă cunoştinţe exacte asupra modului - cum se
administrează medicamentele.
Astfel asistenta trebuie să cunoască: medicamentele după aspectul exterior;
dozele terapeutice şi maximale, precum şi limita inferioară a dozelor toxice; calea
de administrare; modul de administrare; incompatibilitatea medicamentoase în
special în cazul injecţiilor; anunţarea imediată a greşelilor de administrare a
medicamentelor; administrarea imediată a medicamentelor deschise (sol
injectabile); prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti.
42.Regulile de păstrare, evidenţă şi eliberare a preparatelor stupefiante,
toxice şi psihotrope conform legislaţiei în vigoare.
Substanţele narcotice se păstreză în safeuri, care au 2 uşi duble pentru răstrarea
strictă a lor. Pe partea internă a uşii safeului se află lista preparatelor
medicamentoase care se păstrează în safeu. Pentru a duce evidenţa consumului de
medicamente narcotice şi cu acţiune puternică. Sunt două registre care trebui să fie
numerotate, sigelate şi ştampilate cu ştampila instituţiei curative respective,
iscălitura medicului şef. Pentru păstrarea incorectă a medicamentelor personalul
medical răspude jurudic. Medicii curanţi, indicînd substanţele narcotice, confirmă
în mod obligatoriu indicaţia în scris în fişa bolnavului staţionar, indică denumirea
substanţelor narcotice şi cantitatea lor. Administrarea substanţelor narcotice,
 potrivit prescrierii medicului, va fi efectuată de asistenta medicală în prezenţa
acestuia afirmînd faptul efectuării injecţiei (ori peros) atît în fişa de observaţie
clinică, cît şi în fişa de indicaţii medicale. Foile goale sînt transmise asistentei
superioare. Foile folosite se decontează de comisia specială, formată de direcţia
spitalului. Administrarea medicamentelor în organism se poate face prin mai multe
căi:
 Calea de administrare externă
 Calea de administrare internă
 Calea parenterală
43.Căi de administrare a medicamentelor. Calea externă.
Capacitatea de absorbire a pielii nelezate este foarte mică, se absorb numai
grăsimile prin canalele externe ale glandelor sebacee şi folicolii pieloşi. De aceea
administrarea medicamentelor pe cale externă are drept scop: de a acţiona local,
asupra pielii, mucoasei sau suprafeţii plăgii. Se aplică unguente, linimente, soluţii
alcoolice, prafuri, paste, sub formă de aerosoli, emplastre.
Pentru administrarea externă a substanţelor medicamentoase se folosesc
următoarele metode: Frecționare; Badijonarea; emplastrul; Pudrarea; băile
medicamentoase; inhalațiile; instilațiile; unguiente.
44.Căi de administrare a medicamentelor. Calea internă.
Pentru adminisrarea internă a substanţelor medicamentoase se folosesc următoarele
metode:
Calea orală (bucală) – este calea naturală de adminisrare a medicamentelor.
Peroral se întroduc medicamentele: lichide – mixturi, soluţi, infuzii, ecocturi,
tincturi; solide – prafuri, tablete, pastile, granule; medicamentele întroduse pe cale
bucală poate să aibă un efect local sau general. (sublingual, rectal, vaginal)
Metoda parenterală asigură dozarea rapidă a medicamentelor. Acesta nimeresc în
sînge evitînd tubul digestiv, prin urmare, medicamentele nu se distrug sub acţiunea
fermenţilor digestivi. În modul acesta ele îşi fac repede efectul şi dozarea lor poate
fi mai exactă. Administrarea parenterală a medicamentelor se efectuiază prin
injecţii: intradermice, inramusculare, subcutanate, intravenoase, intraarteriale, în
cavitatea pleurală sau abdominală, inimă, în cavitatea articulară, măduva oaselor,
canalul rahidian.
45.Administrarea parenterală a medicamentelor - definiţie. Caracteristica
seringilor. Avantajele și dezavantajele administrării parenterale.
Administrarea parenterală este administrarea substanțelor medicamentoase cu
ajutorul injecțiilor, evitând tubul digestiv, prin urmare medicamentele nu se distrug
sub acţiunea fermenţilor digestivi.
Avantajele: absorbția ușoară, efectul se instalează rapid; dozajul este precis,
absorbția nefiind în funcție de condițiile specifice din tubul digestiv;
medicamentele sensibile la acțiunea sucurilor digestive, ca numeroși hormoni,
vaccinuri, seruri terapeutice, nu sunt alterate sau modificate în stomac sau intestin;
se pot introduce medicamente și în caz de intoleranță digestivă, tulburări de
deglutiție sau când calea enterală este contraindicată, ca în caz de hemoragii sau
intervenții pe tubul digestiv, precum și la bolnavii inconștienți
 Dezavantaje: mod de administrare traumatizant; administrarea necesită personal
calificat; administrarea presupune costuri suplimentare datorită recipientelor,
proceselor tehnologice, sterilizare; intoleranța locală.
Seringa este din material plastic, de unică folosinţă, alcătuită din:
 corpul de pompă – cilindric, are marcate pe el gradaţii, volum de 1, 2, 5, 10, 20
ml
 piston – cilindric, etanş se plasează în interiorul corpului de pompă
Orice seringă trebuie să fie - etanşă, gradată corespunzător scopului pentru care
este folosită, obligator sterilă. Se recomandă utilizarea seringilor cu protector
mecanic al acului
Acele au diferite dimensiuni, în funcţie de utilizare:
 pentru injecţii intradermice au lungime 10 – 25 mm, grosime 0,4 mm şi margine
tăiată oblic (bizou) scurt
 pentru injecţii subcutanate au lungime 25 – 30 mm, grosime 0,6 – 0,8 mm şi
bizou lung
 pentru injecţii intramusculare, sunt lungi de 50 – 80 mm, grosime 0,7 – 0,8 mm
şi bizou lung
 pentru injecţii intravenoase, au lungime 30 – 40 mm, grosime 0,8 – 1 mm şi
bizou scurt
46.Montarea seringii, aspirarea soluţiilor din fiolă și din flacon.
Montarea seringii:
 asistentul medical se pregăteşte pentru aspirarea soluţiilor din fiolă sau flacon
respectând regulile asepsiei şi antisepsiei
 toate materialele necesare se vor aranja din timp pe măsuţa sterilă acoperită
conform standardului
 seringile şi acele se pregătesc în dependenţă de indicaţii
 adăugător se pregătesc ace pentru aspirarea soluţiei medicamentoase
 se verifică ambalajul seringii, volumul seringii şi termenul de valabilitate
 se ia ambalajul cu seringa sterilă în mâna stângă, cu mâna dreaptă se rupe atent
marginea superioară a ambalajului din partea unde este mânerul seringii
 atent se scoate seringa din ambalaj, pentru a menţine sterilitatea
 se introduce vârful seringii în amboul acului fără al scoate din ambalaj, acul se
află într-o teacă de protecţie
 seringa montată rămâne în ambalaj sau în cuva renală sterilă până se va pregăti
fiola sau flaconul
Aspirarea medicamentului din fiolă se execută în felul următor:
 se introduce acul seringii în fiolă
 fiola se ţine între degetul arătător şi mijlociu a mânii stângi mai aproape de
mijlocul ei, pentru a mişca liber fiola în timpul aspirării
  degetul mare şi inelar al mânii stângi fixează seringa cu acul la nivelul amboului
ce se introduce cu uşurinţă în fiolă
 cu mâna dreaptă se fixează mânerul de la piston şi se încarcă seringa prin
aspirare
 asistentul medical va fi atent ca acul să se afle permanent în soluţie, să nu se
aspire aer, fiola goală se aruncă în cuva renală pentru material folosit
 seringa încărcată se verifică dacă nu au pătruns bule de aer
 se schimbă acul cu cel pentru injecţia respectivă, se fixează acul de amboul
seringii în aşa mod ca bizoul acului să se afle pe acceaşi axă cu gradaţiiile de pe
cilindrul seringii (acul cu care s-a aspirat soluţia se supune dezinfecţiei)
 se evacuează aerul din seringă apăsînd cu mâna stângă pistonul până apare prima
picătură de soluţie în vârful acului
 se va instala seringa încărcată în cuva renală sterilă sub stratul 2 al scutecului
steril, pentru a menţine sterilitatea în timpul transportării
Aspirarea soluţiei din flacon
 asistentul medical verifică denumirea medicamentului, etichetarea, dozajul
corepunzător celor prescrise, termenul de valabilitate
 cu un tampon steril de vată îmbibat în alcool se dezinfectează suprafaţa dopului
de metal
 cu pensa sterilă special pentru flacoane se scoate mijlocul capacului de pe flacon,
se aruncă la resturi
 cu alt tampon de vată îmbibat în alcool la fel se dezinfectează suprafaţa de
cauciuc a capacului de pe flacon
 în flacon se introduce acul montat la seringă
 se ţine flaconul în mâna stângă la fel ca fiola, pentru a uşura aspirarea
 dacă medicamentul în flacon este sub formă de pulbere mai întâi se va dizolva,
pentru a fi uşor aspirat.

47.Injecţia intradermică. Definiţie, scop, materiale necesare,

pregătirea bolnavului, locului. Intervenţiile asistentului
medical în complicaţii.
Injecția intradermică este administrarea soluţiei medicamentoase în stratul
intradermal al pielii.
Scopul injectiei intradermice este:
De a determina sensibilitatea organismului faţă de diferite substanţe, testare
sau anestezie locală adică:
 explorator - pentru executarea intradermoreacțiilor;
 anesteziant - se aplica mai rar, pentru infiltrarea dermica cu sol.anestezică
 curativ - se utilizeaza foarte rar,pentru desensibilizări in caz de afectiuni
alergice.
Pregătirea materialelor necesare:
Injectiile intradermice se efectuează cu:
 seringi de 0,5-1ml. lungi si subtiri(seringa tuberculinica),
ace cit mai fine, cu virful taiat scurt,cu diametrul de 0,4, lungimea 15mm,
cuva renala,
tampoane de vata,
alcool etilic 700
pensa,
solutie medicamentoasa,
pila de metal sau carborund.
Pregătirea pacientului:
Se explică pacientului necesitatea probei respective sau injectării soluţiei
medicamentoase, poziţia pacientului culcată sau şezânda.
Se eliberează antebraţul de haină, se examinează suprafaţa pielii pentru a evita
prezenta proceselor patologice.
Locurile de efectuare a injectiei intradermice:
-cu scop de diagnostic,injectiile se fac pe partea palmara a antebratului,in treimea
medie;
-cu scop anesteziant si curativ,ele se efectueaza pe orice parte a suprafetei corpului.
Complicații posibile:
1. Cind nu s-a traversat complect grosimea dermului, lichidul se revarsă în
afara, deci nu se poate aprecia corect sensibilitatea organismului față de acest
medicament.
2. Cind acul a traversat dermul si ajunge în stratul hipodermic, se produce
tumefierea stratului subcutanat fără aspectul cojii de lămâe.
3. In cazul cind nu se respecta regulile de asepsie si antisepsie, se formeaza
infiltrat-erizipel.
4. Uneori reactia la locul injectiei poate fi atât de intensă, încât duce la necroza
unor porțiuni de tegument, din cauza distensiei puternice prin injectarea cu
solutii hipotonice, apoi tulburări trofice.
5. Injecțiile făcute cu diferite substante, în scop de diagnostic pot provoca
lipotemii sau chiar stări de șoc.
Din acest motiv asistentul medical va efectua injecțiile intradermice în pozitie
culcată sau șezândă și va pregăti tot necesarul pentru eventualele accidente,
având la îndemâna medicamentele necesare.
48.Tehnica efectuării injecţiei intradermice.
Tehnica efectuării injecției
1. asistentul medical îşi spală mâinile cu săpun sub apă curgătoare,
dezinfectează mâinile, îmbracă mănuşi sterile pentru a preveni infecţiile
nozocomiale
2. se montează seringa sterilă apoi se aspiră soluţia medicamentoasă în seringă
şi se schimbă acul pentru evitarea apariţiei complicaţiilor
3. locul injecţiei se dezinfectează cu un tampon steril îmbibat în alcool pentru
evitarea infectării
4. cu mâna stângă asistentul fixează bine pielea în locul injecţiei (treimea medie
a antebraţului partea anterioară), fixând-o prin partea posterioară a
antebraţului, se asigură administrarea în dermă
 5. se ţine corect seringa (unghiul ce se formează între ac şi tegument va fi de
100) în mâna dreaptă, gradaţia de pe cilindru seringii să se afle în faţă şi se
introduce în grosimea pielii numai bizoul acului, se asigură dozarea corectă
6. lent se injectează apăsând pistonul seringii cu mâna stângă
7. se administrează 0,1 ml de soluţie medicamentoasă
8. în locul injectării soluţie medicamentoase se formează o papulă albă cu
aspectul cojii de portocală, acesta fiind semnul cert de administrare corectă
9. se retrage brusc acul
10.nu se tamponează locul injecţiei
11.se explică pacientului să aştepte 20-30 minute după care se va citi rezultatul
probei, asigură citirea corectă a rezultatului
49.Proba la penicilină (dizolvarea dublă).
Dizolvarea penicilinei pentru probă:
1.Penicilina se eliberează în flacoane de sticla cu dopuri de cauciuc și fixate cu
capac metalic.
2.Pe flacon este indicată doza, producatorul, data de producere, termenul de
valabilitate.
3.Aspirăm din fiolă sau din flaclon solutia fiziologică sau apa pentru injectie.
4.Diluăm antibioticul:10ml.solutie la 1.000000 UA penicilină.
ex:flacon de 500000 UA-cu5 ml.sol.
5.Cu un tampon de vata imbibat in alcool de 70% se dezinfecteaza dopul de
cauciuc.
6.Perforam dopul de caucuic si introducem solutia dizolvata, care a fost aspirate in
seringa.
7.Se inlatura seringa de la ac si flaconul se agita bine pina la dizolvarea totala a
medicamentului.
8.Pentru proba de penicilina se efectueaza diluare dubla.Din lichidul agitat se
aspira in seringa 1 ml. la care se adauga 9 ml.diluant si se introduce intr-un flacon
steril si se agita.
9.Din solutia primita cu alta seringa se aspira 0,2 ml.
10.Se schimba acul si se introduce intradermal 0,1 ml, in treimea medie a
antebratului pe fata antero-interna.
11.La locul injectarii se formeaza o papulă palida, având aspectul cojii de potocală.
12.Peste 20-30 min.se citeste rezultatul probei.
50.Injecţia subcutanată. Definiţie, scop, materiale necesare, pregătirea
bolnavului, locului, complicaţii şi accidente posibile. Intervenţiile
asistentului medical în complicaţii.
Injecţia subcutană este administrarea soluţiei medicamentoase, cu scop
curativ,în stratul subcutan.
Scopul:
De a căpăta efectul terapeutic necesar: administrarea soluţiilor cristaline
sau perfuzie subcutanată în scopul hidratării organismului.
Indicaţii: Administrarea în diverse patologii a soluţiilor uleioase, a
tonicardiacelor, a insulinei şi anheparinei.
Contraindicaţii: Patologii ale pielii în locul indicat
Pregătirea materialelor necesare:
 seringa de 1-2 ml,
  ace pentru aspirare,
 fiole sau flacoane cu medicamente,tampoane de vată,
 alcool,
 tavă sterilă,
 scutec steril,
 pensă, pilă,
 mănuşi sterile,
 tăviţă pentru deşeuri.
Pregătirea pacientului:
 Se explică necesitatea efectuării injecţiiei;
 Poziţia culcată în D.D. ori D.L, sau şezîndă.
 Se va dezgoli locul ales pentru injectare.
Locurile permise pentru efectuare:
 suprafaţa exterioară a braţului;
 suprafaţa antero-laterală a şoldului;
 regiunile subscapulare;
suprafaţa antero-laterală a abdomenului.
Complicaţii posibile: intervenţiile asistentului medical.Profilaxia
complicaţiilor.
1. Înţeparea unui filet nervos, ceea ce produce durere la locul
înţepăturii;
-se retrage puţin vârful acului şi se verifică din nou poziţia
acestuia.
2. Înţeparea unui vas sangvin, ceea ce face să apară sînge la aspiraţie
în seringă;
-se retrage sau împinge puţin acul, aspirîndu-se din nou, iar la
sfîrşit se masează locul ceva mai mult pentru a evita formarea unui
hematom.
3. Ruperea acului, accident foarte rar se acitoneaza urgent prin
retragerea imediată a acului cu penceta sau chirurgical.
4. Abcese sau flegmone prin lipsa de asepsie a regiunii, injectarea de
substanţe caustice sau nesterile; din acest motiv, în derma se
injectează numai soluţii izotonice.
5. Lipodistrofia – complicaţie la administrarea insulinei
51.Tehnica efectuării injecţiei subcutanate.
Tehnica efectuării:
1. Asistentul medical/nursa îşi spală mîinile sub apă curgătoare cu
săpun, le dezinfectează, îmbracă mănuşi sterile.
2. Montează seringa sterilă.
3. Aspiră soluţia medicamentoasă indicată.
4. Îmbibă 2-3 - tampoane cu alcool 70°.
5. Se dezinfectează pielea cu mişcări circulare sau de sus în jos.
6. Cu mîna stingă cu degetele orientate în jos formează o cută în
treimea medie a braţului, partea externă,
7. Se ia seringa în mîna dreaptă, degetul arătător va fi fixat pe amboul
acului.
 8. Se străpunge îndrăzneț pielea în stratul celulo-adipos ca acul să fie
introdus pînă la 1/3 din lungime, acul fiind introdus sub un unghi de
30 0 .
9. Se eliberează cuta şi lent se apasă pistonul.
10.Se retrage acul printr-o mișcare sigură.
11.Se fixează un alt tampon îmbibat cu alcool 70° pe locul injectării şi
se masează uşor locul efectuării injecției.

52.Dozarea insulinei şi particularitățile de administrare a insulinei.

Insulina - se dozează în unităţi de acţiune. Se administrează
parenteral de obicei subcutanat mai rar intravenos.Insulina acţionează
rapid. In unele cazuri provoacă reacţii alergice, insulina se eliberează
în flacoane de 5 ml.
Pentru injecţii folosim seringi speciale insulinice. Pe partea
stingă a seringii sînt gradate în diviziuni cu mililitri, pe partea dreaptă
corespunzător în unităţi de acţiune (UA)0,5 ml.- 20 UA, 1 ml - 40 UA,
2 ml - 80 UA.

53.Particularităţile de administrare a soluţiilor uleioase.

Înainte de a fi administrate, soluţiile uleioase (aloia, camfora,
retabolil) se încălzesc la t° - 25-30 C°, pentru reabsorbţia lor mai
rapidă în ţesuturi. Soluţia uleioasă se introduce cel mai des subcutanat,
mai rar intramuscular. Nici într-un caz nu se admite administrarea
intravenoasă a soluţiilor uleioase.
La administrarea intramusculară se va verifica obligatoriu dacă
acul n-a nimerit într-un vas sanguin, deoarece introducerea uleiului în
torentul sanguin provoacă embolie, ceea ce uneori poate cauza
dereglări serioase ale funcţiilor vitale.
După administrarea soluţiilor uleioase pe locul injectării
medicamentului se recomandă să se aplice căldură uscată (se aplică
termoforul
54.Injecţia intramusculară. Definiţie, scop, materiale necesare,
pregătirea bolnavului. Accidentele posibile în injecţia intramusculară.
Intervenţiile asistentului medical în complicaţii.
.Utilajul necesar:pentru efectuarea injecțiilor intramusculare se utilizează:
 seringi obișnuite de unică folosință de 2-5ml.,

 acele trebuie să fie foarte bine ascuțite și prevăzute cu un vîrf lung ;

 cuvă renala,

 tampoane de vată,

 pensă,

 alcool etilic,

 fiole sau flacoane cu substanțe medicamentoase.

Locurile de elecție ale injecțiilor intramusculare sunt:

 regiunea supero-externă a mușchilor fesieri

 muschii externi sau anteriori ai coapsei,

 mușchiul triceps brahial ,

mușchiul deltoid.
Pregătirea pacientului:
psihologică
 se explică necesitatea efectuării injecţiei.
fizică
 în d.v , d.l, poziţie culcată sau şezîndă
Se eliberează locul de haină, se examinează suprafaţa .
Se va alege locul injecţiei în muşchiul fesier în felul următor:
 se duce imaginar linia orizontală care trece prin marginea superioară a marelui
trohantere pînă deasupra şanţului interfesier;
 linia verticală întretaie linia orizontală la
mijlocul ei, strict perpendicular;
 se capătă 4 cadrane: 2 superioare şi 2 inferioare;
 sau 2 interne şi 2 externe;
 locul efectuării injecţiei este cadranul superior extern al fesei, în unghiul
lui intern.
Complicațiile posibile
1.Atingerea nervului sciatic sau a ramurilor sale se traduce print-o durere vie.În astfel
de cazuri se scoate imediat acul și se execută injecția într-un alt loc.
2.Pătrunderea cu acul într-un vas sanguin se constată prin refluare de sînge prin ac
după aspirție.Se scoate acul și se încearcă injecția în altă parte.
3.Înțeparea unei ramuri arteriale mai mari cauzează lezarea plexului nervos
periarterial, care duce la spazmul arterial, ceea ce se traduce printr-o durere vie ,
urmată peste cîteva ore de o colorație lividă a tegumentelor și mai tîrziu de necroză
locală a țesuturilor.
 4.Ruperea acului.
5.Infiltrația dureroasă a regiunii fesiere se previne prin alternarea locurilor unde se
administrază injecțiile și împiedicarea refluării substanțelor iritante în țesuturile
superficiale.
6.Abcesele locale și flegmonul fesier se datorează neglijării principiilor stricte de
asepsie.

55.Dizolvarea antibioticelor pentru injectare.

Penicilina este un antibiotic cu spectru larg de acțiune ce își desfășoară acțiunea
tocmai în perioada înmulțirii microbilor, de aceea intervalul dintre două administrări
de doze trebuie să fie mai mic decît timpul necesar pentru dizolvarea unei generații
microbiene.
Penicilina se va administra la interval de 6-8-12 ore.Dozele depind de caracterul
afecțiunii, de vîrsta bolnavului. Dacă asistentul nu are la dispoziție flacoane de
monodoze de medicamente, atunci va trebui să dizolve deodată mai multe doze de
antibiotice, eventual cantitatea necesară pentru 24 de ore. În acest caz asistentul
trebuie să cunoască exact concentrația antibioticului în soluția utilizată.
56.Tehnica efectuării injecţiei intramusculare.
Înainte de injecție asistenta medical iși spală măinile sub apă curgătoare cu
săpun,după care le dezinfectează cu alcool etilic,pîna la evaporarea lui.
 Se verifică substanța medicamentoasă.

 Se montează seringa sterile și se aspiră,medicamentul în seringă .

 Cu primul tampon de vată muiat în alcool etilic se degrasează o porțiune mai

mare ,

 cu al doilea tampon se dezinfectează numai locul înțepăturii.

 Seringa se ține în mina dreapă în felul următor : degetele I,III,IV fixează

cilindrul seringii, degetul II se află pe piston , degetul V se găsește pe
manșonul acului.

Se cere bolnavului să nu-și contracte musculatura, să stea liniștit, cu mușchii relaxați. Se

întinde sau se face o cută a pielii cu policele și indexul mîinii stîngi. Cu o mișcare
energică se infringe acul în musculature fesieră în așa fel ca la suprafața pielii să rămănă
numai puțin de 1 cm din lungimea acului. Se trage puțin pistonul seringii înapoi , pentru
a ne convinge că nu suntem într-un vas sanguin. Dacă acest fapt nu s-a produs , se
injectează încet soluția medicamentoasă.Dacă însă suntem într-un vas sanguin, se scoate
imediat acul și se efectuează injecția într-o altă regiune. După terminarea injecției se
dezinfectează cu un alt tampon locul înțepăturii și se masează ușor regiunea favorizînd
închiderea canalului de înțepătura și resorbția lichidului.Este bine ca bolnavul să stea în
repaus timp de 5-10 min. După injecția intramusculară.
57.Injecţia intravenoasă. Definiţie, scop, materiale necesare, pregătirea
bolnavului. Complicaţii şi accidente în injecţia intravenoasă. Intervenţia
asistentului medical în complicaţii.
I/v-administrarea substantei medicamentoase direct in circuitul
sanguin.Scop
Furnizarea unei linii pentru administrarea intravenoasă a medicamentelor în scop
 explorator sau therapeutic.Pregatirea pacientului:psihologica-se explica necesitatea
injectiei,fizica-pozitie culcata sau sezinda. Locuri de elecţie Venele abordate pot fi:
- venele de la plica cotului (exceptând zona medială) – cefalică, bazilică;
- venele de pe partea dorsală a mâinii;
- venele de pe partea posterioară a gambei; - venele jugulare;
- venele epicraniene la nou născut şi sugar.
Pregătirea materialelor
- tavă medicală sau cărucior rulant;
- seringi sterile cu amboul situat periferic de capacităţi adecvate cantităţii de
medicament prescris;
- ace cu bizoul ascuţit dar scurt;
- comprese sterile/tampoane de vată;
- fiolă sau flacon cu soluţia izotonă sau hipertonă;
- mănuşi de unică folosinţă;
- materiale pentru puncţia venoasă.
Incidente/Accidente
- flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei sau prin introducerea unor substanţe
iritante pentru intima vasului (ex.: soluţiile hipertone);
- hematom prin perforarea venei sau prin retragerea acului fără eliberarea garoului
-ameţeli, lipotimie, colaps;
- reacţii anafilactice la soluţiile injectate în scop explorator (soluţii iodate).

58.Tehnica efectuării injecţiei intravenoase.

Efectuarea procedurii
- se verifică prescripţia medicală;
- se obţin informaţii suplimentare dacă medicamentul este nou;
- se spală mâinile;
- se folosesc mănuşi de unică folosinţă;
- se aspiră soluţia din flacon conform procedurii standard;
- se elimină bulele de aer din seringă menţinând seringa în poziţie verticală;
- se schimbă acul cu altul capişonat;
- se leagă garoul, se palpează traiectul venei;
- se dezinfectează larg zona aleasă pentru injecţii;
- se îndepărtează capacul de protecție de la ac prin tracţiune;
- se efectuează puncţia venoasă conform procedurii;
- se verifică poziţia acului prin aspirare;
- se desface garoul dacă acul este în venă;
- se injectează lent soluţia medicamentoasă observând locul puncţionat şi reacţiile
pacientului;
- se extrage rapid acul adaptat la seringă;
- se comprimă locul injecţiei cu tampon cu alcool, 3-5 minute pentru hemostaza
completă.

59.Colectarea sângelui pentru examinările clinice și biochimice.

Recoltarea sangelui venos/capilar pentru pacientii internati se efectueaza dimineata –
intre orele 7.00 si 10.00, fara a consuma alimente, bauturi (ceai/cafea) sau alcool,
inainte de administrarea medicatiei. Recoltarea se face la pat. Materiale necesare:
 garou
  mănuşi
 seringă sau eprubete speciale cu aditivii specifici în funcţie de analiza cerută
 holder cu acul ataşat sau ac pentru holder şi holder
 paduri cu alcool
 etichete
 formular de cerere analize pentru laborator
 recipient special de colectare şi transportare a probelor de laborator
 bandaj adeziv pentru locul puncţiei
Pregătirea materialelor:
 formularul de cerere analize trebuie completat corect şi clar cu datele pacientului,
analizele cerute, data şi ora recoltării, numele medicului care indică analizele.
 eprubetele trebuie alese cu grijă în funcţie de analizele care se cer şi de aditivii pe
care îi conţin
 fiecare eprubetă trebuie completată corect şi clar cu datele pacientului.
Recoltarea:
 se spală mâinile bine şi se pun mănuşi
 confirmarea identităţii pacientului (pentru a se evita confuzia şi a nu se lua analize
la un alt pacient)
 se comunică pacientului ce i se va face, i se va explica procedura pentru a -i reduce
anxietatea şi a ne asigura de cooperarea sa
 se face o scurtă anamneza referitor la ce a simţit pacientul şi la eventulele incidente
în cazul unor recoltări anterioare (lipotimii, ameţeli) 20
 recoltarea se face cu pacientul întins în pat sau stând în scaun, cu mâna sprijinită
pe suportul special al scaunului sau de o masă
 evaluarea celui mai bun loc de puncţie venoasă
 se observă şi se palpează vena pentru o mai precisă localizare
 se montează garoul proximal faţă de zona aleasă pentru puncţie. Dacă venele nu s-
au dilatat corespunzător se cere pacientului să închidă şi să deschidă pumnul de
câteva ori. (pacientul trebuie sa ţină pumnul strâns în timp ce se puncţionează vena şi
să-l deschidă după ce se introduce acul în venă).
 se dezinfectează zona aleasă pentru puncţie cu paduri cu alcool până acesta rămâne
curat. Curăţarea zonei se face dinăuntru spre în afară pentru a se preveni
contaminarea zonei puncţionate cu flora existentă pe pielea din jur.
 nu se combină folosirea padurilor cu alcool cu cele pe bază de iod, deoarece
alcoolul neutralizează efectul dezinfectantelor pe bază de iod.
 după dezinfectarea zonei se asteaptă să se usuce înainte de puncţionare
 se imobilizează vena presând cu policele exact sub locul ales pentru puncţie şi se
întinde de piele
 se puncţionează vena sub un unghi de 30 grade. Dacă se foloseşte eprubeta, ea se
va umple automat până la nivelul la care este marcată. Dacă se foloseşte seringa, se
va evita aspirarea bruscă şi rapidă, deoarece se va colaba vena

60.Perfuzia intravenoasă. Definiţie, scop, indicaţii, materialele necesare,

pregătirea bolnavului. Complicaţii şi accidente posibile în perfuzia
intravenoasă. Intervenţiile asistentului medical în complicaţii.
Definiţie: Administrarea cantităţilor mari de substanţe medicamentoase direct în circuitul sanguin.
Scop:
• căpătarea efectului terapeutic rapid
 • hidratarea și mineralizarea organismului
• administrarea medicamen¬telor la care se urmăreşte un efect prelungit
• depurativ - diluând și favorizând excreția din organism a produşilor toxici
• completarea proteinelor sau altor com¬ponente sangvine
alimentaţie pe cale parenterală
Pregatirea necesarului :
• sistem pentru perfuzie (de unică folosință)
• flacoane cu soluțiile medicamentoase prescrise
• tampoane de vată și comprese sterile
• seringă și ace sterile, garou, pensa sterilă
• alcool 70(grade)
• scutec steril
• emplastru
• suport pentru sistemul de perfuzie
• pilă sterilă
• mănuși sterile
Pregătirea pacientului:
• psihologică: se explică necesitatea efectuării perfuziei.
• fizică: poziția culcată cu brațul întins; se eliberează de haină locul puncției venei,
se examinează suprafața pielii pentru a preveni apariția proceselor patologice, se
examenează starea și calitatea venelor.
Complicaţiile posibile ale perfuziei intravenoase:
1. Întroducerea bruscă a unei cantităţi mari de lichide în circulaţie
2. Hiperhidratarea care se manifestă prin tuse, expectoraţie, nelinişte, polipnee,
creşterea tensiunii arteriale. Se combate prin reducerea la minim a ritmului de
hidratare, se administrează sol. papaverină.
3. Embolia găzoasă (pătrunderea aerului) este însoţită de sincopă cardiacă. Ea se
previne prin înlăturarea aerului din tub înainte de introducerea canulei în venă şi
întreruperea perfuziei înainte de a se goli lichidul din rezervor şi tub.
4. Frisoane - apar în caz de mânuire nesterilă a aparatelor şi lichidelor de perfuzie
sau utilizarea soluţiilor cu substanţe pirogene. În acest caz se întrerupe temporar
perfuzia, se administrează antihistaminice, se schimbă atât perfuzorul cât şi lichidul
perfuzat.
5. Revărsarea lichidului de perfuzie în ţesuturile perivenoase poate da naştere la
flebite sau în cazul soluţiilor hipertonice, la necroze. În aceste cazuri se va infiltra
regiunea respectivă cu ser fiziologic pentru a dilua lichidul extravazat.
6. Coagularea sângelui în ac sau canulă se previne prin perfuzarea lichidului cu o
soluţie de heparină.
7. Injectarea rapidă se manifestă prin vertij, colaps, aritmii cardiace
61.Montarea sistemei pentru perfuzie, tehnica efectuării perfuziei
intravenoase.
 asistentul medical își prelucrează mâinile, îmbracă manușile sterile
 se dezinfectează capacul flaconului cu un tampon steril îmbibat în alcool
 cu pensa sterilă se înlatură capacul metalic
  cu un alt tampon se dezinfectează capacul de cauciuc
 se scoate sistemul pentru perfuzie din ambalaj
 se protejează de orice atingere ambele capete ale sistemului pentru perfuzie
 se introduce acul conductor de aer în flacon
 se introduce acul de la capatul tubului mai scurt al sistemului pentru perfuzie, în capacul
de cauciuc al flaconului
 se fixează flaconul cu dopul în jos pe suport (căpacul de protecţie fixează de suport
flaconul cu soluţie medicamentoasă)
 se va umple sistemul prin urmatoarele două metode:
o dacă perfuzorul este instalat prea aproape de acul pentru flacon, se va pompa întâi prin
apăsarea repetată a perfuzorului pâna se va umple ½
o dacă sistemul pentru perfuzie are perfuzorul situat mai departe de ac, atunci ținându-l orizontal
se va umple cu soluție ½ din perfuzor
 după ce s-a umplut perfuzorul ½ se schimbă în poziție verticală și se elimină tot aerul
din sistemă până când prin ac se elimină soluția, sub formă de jet
 se închide prestubul
 se fixează manșonul pe ac
 se acoperă flaconul și sistemul cu un scutec steril si se transportă în salon la pacient
 pacientul se culcă în pat, mâna în extensie și abducție
 se verifică absența aerului în sistem
 se fixează sub cot pernuța elastică acoperită cu mușama iar pe ea un scutec
 se aplică garoul pe braț cu 7-8 cm mai sus de locul puncției
 pacientului i se indică să strângă pumnul
 se dezinfectează pielea în regiunea plicii cotului
 se repetă dezinfectarea strict pe locul ales pentru puncție
 cu policele mâinii stângi se fixează vena la 4-5 cm sub locul puncției
 se ia acul în mâna dreaptă cu bizoul în sus
 se ține acul sub unghi 300 și se străpunge pielea în direcția oblică, apoi se străpunge
peretele venei ținând acul aproape paralel cu pielea
 dacă acul a nimerit în venă apare sânge în amboul acului
 se înlatură garoul
 se fixează imediat sub amboul acului un tampon steril
 atașăm amboul de la sistem la amboul acului din venă
 se fixează bine acul și sistema cu emplastru în doua locuri
 deschidem clema – prestubul
 reglăm viteza picăturilor conform indicației
 se acoperă cu scutec steril
 se supravegheză pacientul
 asistentul medical va nota pe flacon data și ora începerii perfuziei
 finisarea perfuziei:
o nu se perfuzează toată soluția din flacon
o se închide clema – prestub
o se pregatește un tampon de vată îmbibat cu alcool
o se înlătură emplastrul
o se extrage atent acul din venă
 pe locul puncției se fixează și se ține câteva minute tamponul pregătit
 pacientul ramâne în pat cel puțin 1 ora
62.Aplicarearea cateterului venos periferic.
 Puncţia venei se face în decubit dorsal, cu membrul superior în abducţie, antebraţul fiind fixat:
 se alege o venă palpabilă şi vizibilă
 se aplică un garou în jurul braţului şi se cere pacientului să strângă pumnul
 dezinfectarea şi degresarea tegumentului se va face cu alcool etilic 700
 se întroduce acul/canula prin tegument în venă; apariţia sângelui în ambou indică faptul că vena
a fost puncţionată
 se scoate acul în timp ce canula este avansată
 se conectează la sistema de perfuzie
 se aplică pansament steril
63.Agenţii fizici calzi. Mecanismul de acţiune, indicaţiile, contraindicaţiile,
materiale necesare. Complicaţii posibile şi intervenţii ale asistentului
medical.
Măsurile de acţiune asupra circuitului sangvin periferic includ aplicarea
agenţilor fizici calzi şi reci. Efectul frigului şi a căldurii asupra organismului este
complex. Acţiunea temperaturii este în primul rănd locală, dar cu repercusiuni şi
asupra ţesuturilor şi organelor din profunzime, subiacente locului de aplicare.
Căldura are o acţiune stimulantă, resorbantă, antispastică, calmantă, hipotensivă.
Căldura exercită o acţiune de dilatare asupra vaselor sanguine, în urma căreia scade
tensiunea arterială. Frigul are un efect tonifiant, stimulant, şi regenerator asupra
organismului. Frigul aplicat pe suprafaţa tegumentelor provoacă o vasoconstricţie
locală . Căldura şi frigul în terapie pot fi aplicate sub formă uscată sau sub formă
umedă. Aplicarea căldurii sub formă uscată cît şi umedă este utilizată destul de des.
Vasele sangvine ale pielii se dilată sau se contractă în urma iritării receptorilor
nervoşi cu căldură sau frig. Pe acest principiu se bazează aplicarea aşa numitelor
mijloace sau substanţe revulsive (prâşniţe,sinapisme,lipitori,termoforul,punga cu
gheaţă ş.a)

64.Aplicarea termoforului.
Indicaţii - Cu scop de încălzire locală şi totală în prima perioadă a febrei,
şoc anafilactic, în caz de dureri spastice, în colică intestinală, renală, hepatită,
gastrită cronică, criză hipertonică.
Contraindicaţii- procese inflamatorii acute în cavitatea abdominală, tumori,
hemoragii, Contuzii(în primile 24 ore), afecţiuni ale pielii.
Tehnica efectuării-se utilizează termofoare de cauciuc sau
electrice.Termoforul de cauciuc reprezintă un rezervor din cauciuc cu capacitatea de
1-1,5 litri cu un dop înşurubat. Se umple cu apă caldă la temperatura de 700-800 C (la
adulţi), ¾ din volumul lui. Se înveleşte în flanelă şi se verifică reacţia
pielii.Termoforul se ţine până când se răceşte.Termoforul electric poate fi reglat şi se
utlilizează respectând pauzele.
Complicaţii posibile - arsuri.
65.Aplicarea sinapismelor.
Indicaţii – Procese inflamatorii ale organelor cutii toracice (pneumonii,
bronşite). Miozite, nevralgii. Inflamaţii ale căilor respiratorii superioare(rinită,
faringită, traheită). Durere în regiunea inimii. Boala hipertonică (la ceafă)
 Contraindicaţii- hemoragii , tumori maligne sensibilitatea marită la
muştar,boli ale pielii nu se aplică pe acelaşi loc repetat.
Tehnica aplicării - Asistentul medical/ nursa îşi pregăteşte mîinile, controleză
calitatea.
Sinapismele se înmoaie în apă caldă pîna la 350C, se aplică pe sectorul
necesar al pielii cu muştarul spre piele, pe 10-15 min . În caz de sensibilitate mărită
la muştar, timpul aplicării se micşoreză. Dacă sinapismul este aplicat corect apare
senzatia de arsură si hiperemie. După înlăturarea sinapismelor pielea se şterge cu apă
caldă ,apoi cu un prosop uscat. Pacientul se îmbracă si se înveleşte bine. Sinapismele
se aplică înainte de somn.
66.Aplicarea compreselor calde.
Indicaţii- Dureri cauzate de spasme ,migrenă,colaps, astm bronşic
(pe cutia toracică), dureri articulare.
Contraindicaţii –dureri abdominale, boli ale pielii, febră.
Tehnica aplicării : - se formează din trei straturi
1 strat – o bucată de ţesătură moale şi hidroscopică ,îmbibată cu lichid la
temperatura camerei, bine stoarsă
2 strat -muşama sau o bucată de hârtie cerată
3 strat - vată
Fiecare strat următor trebuie sa fie mai lat decât cel precedent cu 2 cm.
Prâşniţa pregatită în modul acesta se aplică cu grijă pe sectorul corpului în aşa fel
încît stratul umed să se prindă bine de piele, iar celelalte straturi să-l acopere bine.Se
bandajează cu grija. Prîşniţa poate fi aplicată pe un interval nu mai mare de 12 ore.
Prîşniţele calde trebuie schimbate dimineaţa şi seara. Pentru prâşniţele calde pot fi
utilizate următoarele soluţii: Apa caldă, Soluţie spirtoasă ş.a
Dacă prâşniţa caldă se aplică pe o suprafaţă mare, pacientul va sta în poziţie
culcat.

67.Agenţii fizici reci. Mecanismul de acţiune, indicaţiile, contraindicaţiile,

materiale necesare. Complicaţii posibile şi intervenţii ale asistentului
medical.
Măsurile de acţiune asupra circuitului sangvin periferic includ aplicarea
agenţilor fizici calzi şi reci. Efectul frigului şi a căldurii asupra organismului este
complex. Acţiunea temperaturii este în primul rănd locală, dar cu repercusiuni şi
asupra ţesuturilor şi organelor din profunzime, subiacente locului de aplicare.
Căldura are o acţiune stimulantă, resorbantă, antispastică, calmantă, hipotensivă.
Căldura exercită o acţiune de dilatare asupra vaselor sanguine, în urma căreia scade
tensiunea arterială. Frigul are un efect tonifiant, stimulant, şi regenerator asupra
organismului. Frigul aplicat pe suprafaţa tegumentelor provoacă o vasoconstricţie
locală . Căldura şi frigul în terapie pot fi aplicate sub formă uscată sau sub formă
umedă. Aplicarea căldurii sub formă uscată cît şi umedă este utilizată destul de des.
Vasele sangvine ale pielii se dilată sau se contractă în urma iritării receptorilor
nervoşi cu căldură sau frig. Pe acest principiu se bazează aplicarea aşa numitelor
 mijloace sau substanţe revulsive (prâşniţe,sinapisme,lipitori,termoforul,punga cu
gheaţă ş.a)
68.Aplicarea agenţilor fizici reci: prâşniţele reci, punga cu gheaţă.
Punga cu gheață: Indicaţii - este utilizată în hemoragii ,procese inflamatorii
acute (etapele iniţiale) pentru calmarea durerii, în muşcăturile de insecte, trauma-
primele 24 ore , cefalee, febră înaltă.
Contraindicaţii - prima perioadă a febrei , erupţii cutanate
Pregătirea - punga de cauciuc se umple cu bucaţele mici de gheaţă, şi este
înfăşurată cu flanelă în câteva straturi.Dacă punga cu gheaţă este aplicată pen un
interval de timp mai îndelungat, atunci peste fiecare 20-30 de minute este înlăturată
pentru o pauză de 10-15 minute.
Pe măsura ce gheaţa se topeşte, apa se varsă din pungă,iar in schimb în ea se
adaugă bucăţi noi de gheaţă. Punga umplută cu apă nu se pune în congelator, fiindcă
substanţele congelatului de gheaţă ce se formează provoacă degerături şi suprarăciri.
Dacă apar dureri acute din cauza presiunii pungii, punga se agaţă deasupra
locului afectat. După înlăturarea pungii cu gheaţă,se va verifica locul aplicării şi se va
usca. Dacă există un pansament sau un dren, se verifică dacă pansamentul n-a fost
udat sau deplasat.
Complicaţii posibile - suprarăciri, degerături.
Prâşniţele reci procoacă o răcire şi o compresie locală a vaselor sangvine,
micşorează gradul de umplere cu sânge şi diminuează durerea.
Indicaţii - contuzii, traume, hemoragii.
Contraindicaţii – erupţi icutanate, prima perioadă a febrei.
Tehnica efectuării - se ia o bucată de tifon în cîteva straturi îmbibat în apă
rece, se stoarce şi se aplică pentru 2-3 minute pe locul indicat. La necesitate, pe
măsură ce se încălzeşte se schimbă cu o altă prîşniţă rece.

69.Noţiune de termoreglare, termogeneză, termoliză.

Termoreglare - Temperatura corpului se menţine constantă datorită echilibrului dintre
termogeneză (producerea de căldură) şi termoliză (pierderea de căldură).
Termogeneza (producerea de căldură) se realizează pe seama arderii alimentelor
energetice, în primul rînd al lipidelor şi glucidelor şi a proteinelor.
Termoliza (pierderea de căldură) se realizează prin:
1. Evaporare - pierderea căldurii datorită eliminării transpiraţiei şi evaporării ei
prin piele. Respiraţia antrenează pierderea de căldură şi astfel răcirea
corpului.
2. Radiaţie - pierderea căldurii sub forme de unde electromagnetice atunci cînd
temperatura mediului înconjurător este mai mica decît temperatura corpului.
3. Conducţie - pierderea căldurii prin contactul direct cu obiecte reci (băi reci,
cuburi de gheaţă).
4. Convecţie - pierderea căldurii printr-o circulaţie de aer în jurul corpului
(evantai, vînt rece).
70.Tipuri de termometre medicale. Păstrarea şi prelucrarea termometrelor.
Foaia de temperatură.
Măsurarea temperaturii corpului se efectuează cu termometrul medical Celsius,
care prezintă un tub de sticlă cu un lumen capilar, prevăzut la capăt cu un
rezervor umplut cu mercur. Tubul este fixat pe o scară gradată de la 34 la 42
°C. Termometrele după fiecare întrebuinţare se dezinfectează prin
scufundarea completa într-un vas de sticlă de culoare întunecată în care se
toarnă soluţie dezinfectantă sau prin ştergerea lui cu un tampon de vată cu
alcool de 70 grade. Termometrul se păstrează cu rezervorul de mercur
îndreptat în jos într-un vas de sticlă la fundul căruia se pune un strat de vată.
71.Determinarea şi notarea temperaturii corpului. Rezultatele obţinute
se introduc în foaia individuală de înregistrare a temperaturii. Aceasta foaie se
copletează paralel cu foaia de observaţii medicale pentru fiecare bolnav supus
spitalizării. În foaia de temperatură se înregistrează grafic datele despre
temperatura corpului (scara ,,T”), frecvenţa pulsului (scara ,,P”) cît şi datele
tensiunii arteriale (scara ,, TA”). În partea de jos a foii de temperatură cu cifre
se înregistrează datele obţinute după aprecierea frecvenţei respiraţiei,
aprecierea masei corporale, a cantităţii de lichid ingerat în 24 ore precum şi
volumul urinei eliminate în 24 ore. Valoarea unei gradaţii de pe scara de
temperatură este de 0,2°C. Rubrica ,,A cîta zi de internare” este împărţită în
două: ,,d” (dimineaţa) şi ,,s” (seara). Datele termometriei de dimineaţă se
înregistrează printr-un punct în rubrica ,,d” , temperatura de seară se
înregistrează printr-un punct în rubrica ,,s”. Punctele se unesc formînd curba
termică.

72.Noţiune de febră. Clasificarea febrei.

În vorbirea curentă se foloseşte termenul de febră (sinonim cu pirexie sau
hipertermie) atunci când febra este acută, de scurtă durată şi izolată
neânsoţită de altă simptomatologie. În mod obişnuit febra este definită ca o
temperatură centrală mai mare de 38 C. Dacă temperatura corpului este
situată între 37 şi 38 C se etichetează subfebrilitate iar peste 39 C
hiperpirexie.
73. Perioadele febrei. Sindromul febril.
Se disting 3 perioade:
-de debut(brusc si lent),are loc ridicarea treptata a temperaturii insotita de
senzatia de frig,de frison,cianoza,cefalee,insomnie.
-de stare -poate sa dureze zile sau saptamini,termogeneza si termoliza sunt la un
nivel,e caracteristic sindromul febril,cefalee,tahicardie,sete,urina
concentrata,convulsii,halucinatii.
-de declin-temperatura poate sa scada brusc(liza) insotita de transpiratii
mari,poliurie,membrele devin reci,apare cianoza buzelor.
74.Îngrijirea bolnavului febril în diferite perioade ale febrei.
Perioada de debut:
-regim strict de pat
-bolnavul se inveleste bine
-termofoare calde la picioare
-se evita curentul si afluzul de aer rece
-se administreaza bauturi calde
-se mentine igiena tegumentelor si mucoaselor
- se observa respiratia,pulsul,TA,T
Perioada de stare:
-regim strict la pat
-se mentine igiena tegumentelor si mucoaselor
-se andministreaza bauturi in cantitati mari
-dieta nr 13(alimentaia 4-5 ori pe zi cantitati mici)
-se observa functionarea org. De excretie
-comprese reci,punga cu gheata
-se observa respiratia,Pulsul,TA,T
Perioada de declin:
-se evita curentul si afluxul de aer rece
-schimbarea frecventa a lenjerie de corp si de pat
-igiena tegumentelor si mucoaselor
-administrarea bauturilor calde
-dieta nr13
75.Patul bolnavului. Cerinţele faţă de patul de spital. Construcţia patului de
spital.Tipurile de paturi de spital.
Odihna la pat relaxează musculatura,eliberează articulațiile de sarcini,scade
pierderile de căldură și reduce necesitățile energetice ale organismului ,durerile se
atenuiază și bolnavul este cuprins de o senzație de confort .Majoritatea timpului unii
bolnavi sunt legați obligatoriu în tot timpul zilei și a nopții de pat ,adică își petrec
majoritatea timpului de spitalizare în pat.
Pretențiile bolnavului față de pat :
- Să fie comod și să asigure relaxare.
- Să se poată așeza la marginea patului.
- Să poată urca și coborî din pat ușor.
- Să asigure efectuarea investigațiilor și tratamentului în pat făra incomodități.
- Să simtă o relativă izolare atunci cînd sunt efectuate unele procedee de îngrijire
față de restul bolnavilor.
- Să fie prevăzut cu accesorii corespunzătoare care să asigure un confort
oarecare.
Patul este constuituit din :
1.Partea utilă a patului ,somiera ,care poartă greutatea bolnavului.Ea trebuie să
fie elastică dar netedă ,puternic întinsă,deoarece somierele laxe influențează
negative odihna bolnavului.După tipul somierei se deosebesc :
-paturi cu somieră fixă-constituită dintr-o singură bucată.
-din două părți –partea cefalică putînd fi ridicată pentru a asigura
bolnavului o poziție semișezîndă sau șezîndă.
-din 3-4 bucăți care predau pacientului poziții foarte variate.
 2.Chingile – sunt două ,care se află în ambele părți ale somierei ,
confecționate tot din metal pentru a fi mai ușor prelucrate cu substanțe
dezinfectante.
3.Cazarmamentul –este format din saltea ,apărătoare de saltea .Salteaua la fel ca
și somiera constă din 1,2,3 sau 4 părți ,care ocupă forma conform
somierii ,perna și pătura.
4.Lengeria de pat se compune dintr-un cearșaf ,două fețe de pernă ,o fusă de
pătură (ciarșaf-plic) și o mușama..Mușamaua se folosește sub bolnavul cu
incontenență de urină și fecale,scurgeri vaginale,supurații abudente, precum
și în cursul efectuării clizmelor sau a sondajelor ,etc .pentru a proteja
cearșaful și salteaua.
5.Utilajul de confort al patului –ele fac mai suportabil repaosul la pat,evită
durerile din cauza unor poziții forțate și previn numeroase complicatii ale
imobilizării îndelungate:
-calacul de cauciuc.
-colacii de vată
-agățători pentru ușurarea mobilizării active.
-pernele elastice.
-rezemători de spate.
-masă ce se adaptează la pat în timpul alimentației.
Tipurile de pat în spital:
1.Patul funcțional -care predă pacientului o poziție comodă,în unele cazuri
forțată ,este format din 2,3 sau 4 părți a somierei.
2.Paturile de reanimare – sunt mai înalte, prevăzute cu apărătoare mobilă și roți de
cauciuc care pot fi imobilizate cu tampoane.
3.Paturi pentru îngrijirea bolnavilor agitați și psihici- sunt prevăzute cu plase din
fibre textile și cu suporturi pentru fixarea membrelor.
4.Paturi pentru copii mici – sunt prevăzute cu gratii fixate,dispozitive de siguranță
pentru a evita căderea micilor bolnavi din pat.
5.Paturi utilizate pentru bolnavii imobilizați pe o durată lungă – sunt prevăzute
cu roți ,sertare ce înlocuiesc noptiera,masa pentru scris-citit.Aceste paturi schimbă în
mod automat poziția bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral și invers.
76.Pregătirea şi schimbarea lenjeriei de pat. Poziţia bolnavului în pat.
Dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului.
Pregătirea patului simplu fără bolnav se execută de către doua asistente.
Materiale necesare :un cearșaf,un plic de pânză pentru pătură,două fețe de pernă,1-2
pături ,2 perne.
Tehnica :se îndepărtează noptiera de lîngă pat și se așează la capătul patului un
scaun cu spătează.Pe scaun se pregătește lengeria curată ,pernele și păturile
împăturite corect,în ordinea întrebuințării.
Păturile se introduc în cearșaful plic ,apoi se aranjează colțurile în colțurile
plicului,unde se fixează cu ace de siguranță sau cu ață pentru a evita alunecarea și
stringerea păturii în interiorul plicului.
Pe somieră se aranjează salteaua.apoi se așează cearșaful împăturit în trei la
mijlocul patului ,cu o mînă desfac cearșaful spre cap iar cu cealaltă întind partea
dinspre picioare .
 Marginile dinspre capetele patului se întroduc adânc sub saltea ,întinzînd bine
cearșaful pentru ca în timpul mișcărilor bolnavului ,mai ales dacă este agitat ,să nu se
adune sub el.Colțurile cearșafului se aranjează sub formă de plic.
Cearșaful odată întins ,se așează pătura învelită și împăturită în trei la mijlocul
patului ,dar mai aproape de extremitatea distală a acestuia și apoi se întinde la fel ca
și cearșaful ,capătul dinspre picioare patului introducîndu-se sub saltea.Pentr-u a
ușura mișcările bolnavului în pat și a evita apăsarea păturii asupra degetelor
picioarelor,se face la acest nivel o cută din cele două pături.

Poziția bolnavului în pat.

În funcție de starea generală și boala sa pacientul ocupă în pat o poziție activă,pasivă
sau forțată.
Poziția activă –este caracteristică bolnavilor în stare bună ,poziția lor în pat este
identică cu cea a omului sănătos,ei se mișcă singuri ,neavînd nevoie de ajutor.
Poziția pasivă – este caracteristică pacienților în stare gravă,adinamică,care și-au
pierdut forța fizică.Poziția lor în pat este determinată de forma de graviditate ,pentru
orișicare mișcare pacienții necesită ajutor.
Poziția forțată –este caracteristică pentru atitudini neobișnuite ,determinate de
afecțiunea de bază a bolnavului impusă de conduita terapeutică .În mod obișnuit
bolnavii –iau în pat următoarele poziții:
-decubit dorsal.
-decubit lateral stîng sau drept .
-decubit ventral.

Dezbrăcarea bolnavului de hainele și legeria proprie se face încă în secția de

internare ,iar în secție se face numai dezbrăcarea și îmbrăcarea lengeriei de
corp în cadrul efectuării tratamentului.În spitale se utilizează pijamele
pentru ambele sexe,cămașe și capoturi .Bolnavii în stare
gravă ,inconștieți,paralizați,traumatizați și adinamici necesită de ajutorul
personalului medical pentru a fi îmbrăcați și dezbrăcați.

Dacă bolnavul se poate așeza în poziție șezîndă ,atunci după deschiderea

nasturilor la cămașă se scoate mai întâi brațul sănătos apoi cel bolnav.Dacă
cămașa nu are nasturi sau bolnavul este în maiou sau tricou atunci ele se
răsucesc pînă în partea superioară a trunchiului ,se trage peste cap și se scot
mîinile.La fel și la membrele inferioare :se scot pantalonii de pe piciorul
sănătos ,apoi cel bolnav.
Îmbrăcarea cămașei cu nasturi se efectuiază :mai întîi se imbracă membrul
superior bolnav ,traumat apoi cel sănătos,la fel și la membrele
inferioare.Dacă cămașa este fără nasturi se îmbracă pe cap mîna
bolnavă,apoi cea sănătoasă.
77.Evaluarea stării bolnavului. Urmărirea comportamentului bolnavului
(poziţia, stărea de conştienţă, expresia feței, somnul, etc.)
Relaţiile pe care le realizează cu bolnavul în timpul îngrijirii lui, ca şi convorbirile
provocate intenţionat, eventual cu scopul educaţiei sanitare trebuie să fie prilejuri de
a studia starea bolnavului din toate punctele de vedere.
 Poziţia bolnavului în pat este determinată de gravitatea bolii de care acesta
suferă. Dacă starea bolnavului este mai puţin gravă, el îsi păstrează în pat o atitudine
asemănătoare cu aceea a unei persoane sănătoase. Musculatura îşi păstrează
tonicitatea sa normală, poziţia fiind dirijată de mişcările sale active. Se spune că
bolnavul stă în pat în poziţie activă.
Dacă însă starea bolnavului este gravă, el devine adinamic. Musculatura îşi pierde
tonicitatea sa normală, iar pacientul nu mai este în stare să execute mişcări active. Se
spune că bolnavul stă în pat în poziţie pasivă.
În afecţiunile însoţită de dureri, bolnavul caută să menajeze partea dureroasă luînd
diferite poziţii forţate. Evaluarea stării de conştienţă sau Starea psihică a
bolnavului prezintă deasemenea un interes deosebit pentru asistentă. Ea se va orienta
in primul rînd dacă bolnavul îşi păstrează conştienţa, dacă este obnubilat sau complet
inconştient. Dezorientarea în timp şi în spaţiu, iluziile şi halucinaţiile bolnavului pot
fi observate prima dată de asistentă.
Tulburările de conştienţă pot să se manifeste sub diferite grade ca:
obnubilaţia, cînd bolnavul sesizează numai parţial evenimentele din anturajul lui.
Aceeaşi stare, însoţită de iluzii, halucinaţii, hiperexcitaţii poartă denumirea de delir,
destul de frecvent în bolile infecţioase acute, afecţiuni cerebrale, intoxicaţi etc.
Delirul se poate manifesta sub formă liniştită, pașnică, fie sub formă violentă,
agresivă. Apatia se manifastă printr-o stare de dezinteres faţă de mediu şi faţă de
persoana proprie. O formă mai înaintată de tulburare de conştiinţă este stupoarea,
cînd bolnavul se află în stare de imobilitate şi de insensibilitate, poate fi trezit dar nu
răspunde la întrebări. Somnolenţa se trădează prin necesitatea de adormi îndelungat.
Bolnavul se trezeşte uşor, dar adoarme imediat. Dacă bolnavul poate fi trezit numai
cu excitaţii foarte puternice, vorbim despre sopor, iar cănd bolnavul nu mai poate fi
trezit şi nu mai reacţionează nici la excitaţii puternice, vorbim de comă.
Expresia feţei bolnavului poate exprima gradul de inteligenţă a bolnavului,
precum şi anumite stări psihice ca: durere, spaimă, agitaţie, depresiune, bucurie,
indiferenţă, oboseală etc. Astfel, faţa este anxioasă şi cianotică la bolnavii cu
insuficienţă circulatorie gravă. În peritonită şi alte afecţiuni abdominale grave, faţa
este acoperită cu sudori reci, ochii înfundaţi şi inconjuraţi cu cearcăne albastre, nasul
ascuţit şi privirea anxioasă (faţa peritoneală). În bolile infecţioase grave, de multe ori
faţa bolnavului este congestionată, agitată, cu ochi sclipitori, alteori exprimă o
oboseală sau astenie gravă. În caz de tetanos, trăsăturile feţei dimprejurul gurii,
ochilor şi nărilor simulează un rănjet, cu fruntea încreţită, adînc întristată. Această
expresie bizară poartă numele de rîs sardonic. În boala Basedow expresia feţei
prezintă spaimă, în mixedem faţa este rotundă, asemănătoare cu luna plină.

Somnul bolnavului trebuie, de asemenea, urmărit de asistenta medicală, atît

cantitativ, cît şi calitativ, precum şi din punct de vedere a orarului. Pentru stabilirea
duratei somnului este necesar să se adune numărul orelor dormite ziua și noaptea.
Dacă bolnavul doarme ziua, se vor observa orele cînd doarme, înainte sau după
alimentaţie, în orele de dimineaţă sau după masă etc. Somnolenţa care se instalează
imediat după alimentaţie trădează un grad oarecare de insuficienţă hepatică, pe cînd
somnul de dimineaţă se constată la bolnavii de hepatită acută virală etc. Asistenta va
urmări dacă somnul bolnavului este liniștit sau agitat, dacă doarme fără întrerupere
sau cu întreruperi repetate, motivele întreruperilor (dureri de foame, diaree, necesitate
de micţiuni, stări de tensiune nervoasă etc.)
78.Evaluarea stării bolnavului. Urmărirea manifestărilor patologice (aspectul
tegumentelor şi mucoaselor vizibile, transpirația, edemele, durerea,
mișcările involuntare).
Transpiraţia este un fenomen fiziologic prin care organismul î-şi intensifică
pierderile de căldură. Intr-o cantitate excesivă are semnificaţie patologică, ce poate
duce uneori la deshidratarea organismului. Transpiraţia poate să aibă un caracter
regional. Astfel întîlnim transpiraţia palmelor şi a plantelor în cazul bolii Basedow.
Culoarea tegumetelor .Asistenta în cursul îmbrăcării şi dezbrăcării bolnavului,
toaletei zilnice şi cu ocazia aplicării unor proceduri terapeutice, trebuie să observe
bine tegumentele bolnavului, pentru a putea sesiza modificările survenite.
Paloarea exagerată a tegumentelor se constată în caz de anemii ţi de irigare
insuficientă ă pielii. Paloarea instalată în mod brusc se datorează de obicei unei
hemoragii. O paloare extremă se constată în cazuri de colaps şi şoc, datorită adunării
săngelui în vasele excesiv dilatate, lipsind pielea de o irigare suficientă. Cianoza se
manifestă prin culoarea albastră a tegumentelor. Ea se datorează tulburărilor ce fac să
se acumuleze hemoglobină redusă în sînge. Ea apare în afecţiunile aparatului
respirator care deranjază procesul de respiraţie ca: obstacole în calea aerului,
reducerea suprafeţei respiratorii sau alterarea suprafeţei respiratorii. Hiperemia
(roşeaţa) intensă a pielii poate să apară în emoţii, în cursul efortului fizic sau în caz
de febră.
Coloraţia galbenă a tegumentelor apare în caz de icter. Icterul se manifestă mai
întîi la sclerotice. Coloraţia icterică poate semnala apariţia unei boli infecţioase , de
aceea va fi raportată imediat medicului.
Edemul este un fenomen foarte frecvent în cursul bolilor renale, cardiace,
carenţiale sau inflamatoare. Regiunea edemaţiată este mai voluminoasă, pielea şi
ţesutul sunt infiltrate cu serozitate. Edemul de culoare albă, localizat mai întîi la
pleoape, apoi la organele genitale se datorează unor afecţiuni renale.
Edemul, însoţit de cianoză, localizat iniţial în părţile declive ale corpului, se
datorează stazei venoase. El poate fi localizat, sau generalizat în funcţie de patologie.
Edemul survenit la bolnavii caşectici, canceroşi, tuberculoşi, subnutriţi în distrofii
hepatice etc.apare ca o consecinţă a scăderii proteinelor plasmatice şi reducerii
presiunii coloid-osmotice a sîngelui şi poartă numele de edem caşectic.

Mişcările involuntare. În cursul îngrijirilor asistentul poate observa la bolnav unele mi

Tremurăturile sunt oscilaţii musculare ritmice, de mică amplitudine, care interesează
una sau mai multe regiuni ale corpului cum sunt tremurăturile mâinilor, buzelor, ale
limbii, ale membrelor superioare sau inferioare, ale capului sau numai ale mandibulei,
sau pot fi generalizate.şcări involuntare. Miocloniile sunt contracţii musculare apărute
brusc, comparabile cu contracţiile apărute în cursul curentărilor, care poate fi localizat
la un singur muşchi sau la mai multe grupe musculare. Ticurile sunt contracţii
involuntare ale unor grupe musculare, care se repetă stereotip şi imită unele gesturi ale
vieţii obişnuite. Ele sunt foarte variate: clipitul, scuturarea capului, strâmbarea feţei,
ridicarea mâinilor. Apar la copii şi adolescenţi, dar pot fi prezente şi la adulţi.
Convulsiile şi contracţiile:
Contracţia musculară - reprezintă punerea în tensiune sau scurtarea fibrei musculare.
Convulsia - este o succesiune de contracţii puternice, involuntare ale unor grupe
musculare sau ale întregii musculaturi. Se deosebesc următoarele tipuri de convulsii:
  convulsiile locale sau generale
 convulsiile clonice (scurte)
 convulsiile tonico-clonice (scurte, ritmice, asociate cu altele cu caracter permanent)

79.Asigurarea igienei zilnice a bolnavului grav, îngrijirea ochilor, cavităţii

bucale, cavităţii nazale, toaleta intimă.
Toaleta igienică zilnică constă din:
 Spălarea (mâini,față,),
 Toaleta cavității bucale, spălarea dinților;
 Întreținerea părului - pieptănarea, aranjarea;
 Baia parțială
 Schimbarea lengeriei de noapte cu lengeria proaspătă de zi(dup[ necesitate];
 Toaleta intimă.
2.Îngrijirea ochilor
Scop
-prevenirea infecţiilor oculare
-îndepărtarea secreţiilor

Materiale necesare:
Cuvă renală,
tampoane sterile,
soluție de furacilină 1:2000,
manuşi de baie
Tehnica efectuării:
O atenție deosebită din partea asistentei necesită îngrijirea ochilor.
1. Asistenta își spală mîinele , îmbracă mănușile sterile.
2. În caz dacă apar secreții albe purulente în unghiurile comisurilor palpebrale, se
vor șterge ochii cu un tampon steril înmuiat în soluție furacilină 1:2000
3. Mișcările tamponului vor fi îndreptate de la unghiul extern al ochiului spre nas.
4. se spală ochii cu mâna acoperită cu mănuşi, se limpezesc şi se şterg cu prosopul
curat
5. În caz de boli de ochi se aplică picături în ochi și unguente oftalmice.
6. la pacientul inconştient, prin lipsa reflexului palpebral, pentru a menţine
supleţea corneei, se picură „lacrimi artificiale" în fiecare ochi; iar dacă ochiul
rămâne deschis (corneea se usucă), se aplică comprese îmbibate în ser
fiziologic şi se îndepărtează în mod regulat secreţiile oculare.

3.Îngrijirea cavității bucale

Îngrijirea cavității bucale la pacienții conștienți

În funcție de starea bolnavului, se face în poziție șezîndă sau în decubit lateral.

Materiale necesare:
 -peria și pasta de dinți,
-două pahare sau cești cu cioc pentru apă și soluție de gargară,
-o tăviță renală de preferință de porțelan, deosebită de restul tăvițelor de pe secție, -
un prosop,
-o mușama.
Tehnica I: Bolnavul este adus în poziție semișezîndă și la nevoie va fi sprijinit.
Bolnavul își spală dinții în mod obișnuit, avînd fixat în față prosopul, și în fața bărbiei
I se ține cuvița renală. După acesta își clătește dinții cu soluție de gargară.
Tehnica II: Bolnavul va fi adus în decubit lateral, lăsînd liberă mîna cu care se va
spăla pe dinți. Se acoperă perna cu o mușama, se fixează prosopul în față și se ține
tăvița renală lîngă față. Bolnavului i se va da peria pregătită cu pastă, iar clătirea gurii
cu apă și soluție de gargară se va face din cești cu cioc sau prin tuburi de material
plastic ținute de asistentă. La nevoie , asistenta va face și spălarea propriu-zisă a
dinților.

Îngrijirea cavității bucale la pacienții inconștienți

Se face în decubit dorsal, fără apă sau lichid de gargară pe care le-ar putea aspira.
Materiale necesare:
-un prosop,
-o tăviță renală,
-tampoane pe portampoane,
-un deschizător de gură,
-o spatulă linguală,
-tifon,
-pensă porttampon,
-glicerină boraxată 20%,
-mănuşi
Tehnica: se întoarce capul bolnavului într-o parte, se fixează sub bărbie
prosopul, se amplasează printre arcadele dentare deschizătorul de gură.Se
înmoaie un tampon și se șterge mai întîi limba apoi bolta palatină, suprafața
internă și externă a arcadelor dentare cu mișcări îndreptate dinăuntru în
afară. Apoi , cu un alt tampon se curăță dantura ținînd la nevoie – limba
bolnavului cu o pensă sau cu ajutorul unui tifon. La bolnavii agitați și
psihici, introducerea degetului în cavitatea bucală se va face numai cu un
apărător metalic sau sub protecția deschizătorului de gură.
4.Îngrijirea cavității nazale

Scop
· mentinerea permeabilitatii cailor respiratorii superioare
· prevenirea escarelor, infectiilor nazale, in cazul in care pacientul prezinta sonde
introduse pe aceasta cale.
Pregatiri
· materiale: tampoane sterile, montate pe bastonase, ser fiziologic, H2O2 diluata,
tavita renala, manusi de cauciuc, vazelină.
· pacientul – se informeaza, i se explica necesitatea tehnicii, i se intoarce capul usor
intr-o parte.
Tehnica
· se curata fosele nazale, fiecare cu cate un tampon umezit in ser fiziologic sau
vazelina
· daca pacientul prezinta o sonda: se dezlipeste romplastul cu care este fixata; se
retrage sonda 5-6 cm; se curata tubul cu un tampon de urmele de romplast; se
indeparteaza crustele dupa mucoasa nazala cu tamponul umezit in apa oxigenata
diluata
· se reintroduce sonda gastrica, iar sonda pentru oxigenoterapie se poate reintroduce
in cealalta fosa nazala
· se fixeaza sonda
Ingrijiri ulterioare
· se controleaza functionalitatea sondelor dupa curatarea mucoasei nazale
· se supravegheaza respiratia pacientului
Toaleta intimă a bolnavilor
Scopul: igienic și menţinerea stării de confort fizic
Părţile intime ale corpului sunt expuse infecţiilor, ulcerelor de presiune, mirosurilor
neplăcute, având în vedere anatomia şi fiziologia lor. Se execută de mai multe ori pe
zi la pacienţii inconştienţi, cu sonde vezicale, înaintea intervenţiilor chirurgicale în
regiunea anală, organe genitale sau pe căile urinare şi în perioadele menstruale.
Dacă pacientul este independent, i se pregătesc materialele pentru a se îngriji singur.
Materialele necesare: paravan, două bazinete, tampoane sterile de tifon, pensă
porttampon, cană cu apă caldă, săpun lichid, prosop, manuşă de cauciuc, manuşă de
baie, muşama, aleză. Controlează temperatura camerei.
Tehnica  efectuării:
 pregăteşte pacientul informându-l şi asigurând intimitatea, pregăteşte patul cu
muşama, şi pacientul în poziţie ginecologică
 serveşte pacientul cu un bazinet pentru a-şi goli vezica urinară, al doilea bazinet
curat se pune sub regiunea sacrală
 se îmbracă mănuşa de cauciuc
  se spală regiunea dinspre simfiza pubiană spre anus, turnând apă şi săpun lichid
 se limpezeşte abundent
 se scoate bazinetul
 se usucă regiunea genitală, anală
 spălarea organelor genitale externe se poate face cu tampoane de tifon montate pe
pensa porttampon
 la bărbat, se degajă glandul de prepuţ şi se spală cu prudenţă (se previne
pătrunderea săpunului în uretră)
Ulterior îndepartează materialele, aranjează patul şi aşează pacientul într-o poziţie
comodă.
80.Asigurarea igienei corporale totale. Toaleta corporală totală. Îngrijirea
părului, urechilor, unghiilor.
Baia generală pentru categoria de bolnavi mobilizabili va fi efectuată în mod
obligatoriu şi înaintea intervenţiilor chirurgicale, ca şi înaintea externarii.
Pentru a preveni accidentele ce pot surveni, asistenta va programa baia și
duşul bolnavului nemobilizat, dimineaţa pe nemîncate sau seara după digestie (dupa
3 ore de cînd a luat masa). Baia nu va depaşi 15 min.
Spălarea întregului corp, prin întroducerea bolnavului în cada de baie, are acelaşi
scop ca şi toaleta parţială.
Materiale necesare:
- camera de baie si cada de baie curaţată, spalată, dezinfectată;
- covoraș de cauciuc lângă cadă;
- termometru de baie;
- cearşaf de baie;
- sapun neutru;
- două prosoape;
- două mănusi de baie;
- lenjerie de corp curată;
- materiale pentru ingrijirea unghiilor;
- materiale pentru igiena bucala;
- alcool mentolat sau camforat;
- pudriera cu pudra de talc;
- sac pentru lenjerie murdara;
- soluţii dezinfectante pentru cadă si robinete (clorura de var 1%, tabidez);
- un scaun.
Etape de executie:
Pregatirea materialelor:
Se pregătesc materialele necesare pentru efectuarea imbăierii, in ordinea utilizarii
lor.
Pregatirea psihica si fizica a bolnavului:
Se anunță bolnavul cu o jumătate de oră înainte și i se explică necesitatea.
Se oferă bolnavului urinarul.
După mictiune se indepartează urinarul.
Spălarea mâinilor.
Pregătirea camerei de baie:
 Se închid ferestrele și ușa.
Se verifică temperatura din camera de baie (21 – 22o C).
Se dă drumul la apa rece si apoi la apa caldă.
Se verifică temperatura apei cu ajutorul termometrului.
Se aranjează lenjeria de corp curată și incalzită pe un radiator, în
ordinea întrebuințării.
Efectuarea îmbăierii:
Se transportă bolnavul în camera de baie.
Se dezbracă bolnavul.
Se întroduce bolnavul în cadă (cu ajutorul unui cearșaf - două persoane).
Se menține cearșaful pe fundul căzii în tot timpul băii.
Se susține bolnavul să intre în baie.
Se supraveghează reacția bolnavului.
Se îmbracă o manușă de baie.
Se săpunește suprafața corpului, în aceeași ordine ca la toaleta partială la pat.
Se îndepartează săpunul de pe tegumente.
Se schimbă manușa și i se efectuează toaleta organelor genitale.
Se stropește suprafața corpului cu apă la o temperatură ceva mai scăzută decât
cea din cadă (pentru efectul de tonifiere a țesuturilor și activarea circulației si
respirației).
Se susține de sub axile pentru a ridica bonavul din cadă.
Se înfașoară bolnavul într-un cearșaf uscat și încălzit.
Bolnavul se întinde pe canapeaua din camera de baie acoperită cu mușama și
Cearșaf curat.
Se șterge și se fricționează bolnavul cu alcool.
Se pudrează regiunea plicilor.
Se imbraca bolnavul cu lenjeria de corp curata si incalzita.
Se face toaleta unghiilor.
Bolnavul se imbraca cu halat, i se pun papuci si se transporta la
salon.
Se asaza bolnavul comod in patul sau.

Se inveleste Îngrijirea părului se face prin pieptănare și spălare. Evitarea îngrijirii

părului, mai ales la femei duce la încâlcirea lui.

Peptănarea părului

Pieptănatul se face la sfîrșitul toaletei de dimineață și seara înainte de culcare.

Materiale: un pieptene rar, unul des , o perie de păr , un prosop , un vas cu soluție
dezinfectantă, tampoane de vată, o tăviță renală.
Tehnica:pieptănatul se face în poziție șezîndă sau in decubit dorsal cu capul intors
într-o parte. Asistenta se așează la ceafa bolnavului și întinde sub capul lui un
prosop. La femei va desface părul în două la mijloc, pieptănîndu-l mai întîi cu
pieptenele rar , apoi cu cel des, întîi de virf, apoi de mai sus, apropiindu-se din ce în
ce mai sus spre rădăcină. Se perie apoi partea pieptănată și după terminarea dintr-o
 parte, se împletește părul. Se întoarce capul pe cealaltă parte ,procedînd la fel. După
terminare pieptenele și peria vor fi spălate cu tampoane de vată îmbibate în soluție
dezinfectantă și așezate în noptiera bolnavului. Dacă bolnavul nu are pieptene
propriu, atunci după fiecare întrebuințare, uneltele de pieptănat se vor supune
dezinfecției terminale.
Tăierea parului la femei fără consimțămîntul lor este interzisă, chiar dacă este
parazitat.

Tăierea unghiilor se va face totdeauna după baia generală.

Materiale necesare: o foarfecă sau ghilotină pentru unghii, o pilă de unghii, un
prosop.
Tehnica: Se întinde prosopul sub membru respective, pentru a evita împrăștierea
porțiunilor tăiate. Tăierea nu se va face prea adînc, iar eponichiul se va lăsa pe loc
pentru a nu deschide porți de intrare a microbilor. Suprafețele tăiate se șlefuiesc cu
pila. Se taie mai întîi unghiile de la membrele superioare și apoi de la cele inferioare.
Tăierea unghiilor se face drept, menținînd colțurilor pentru a evita formarea unghiilor
incarnate. Instrumentul de tăiat fiind un mijloc de transmitere a unor infecții, în
special al infecției cu HIV,HBV și a altor agenți transmisibili, va fi utilizat de la
bolnav la altul numai după sterilizare.

81.Escare - definiţie. Factorii de risc şi locurile apariţiei escarelor.

Clasificarea escarelor.
Escarele de decubit sunt procese necrotico-ulceroase, distrofice ce apar la bolanavii
slăbiți , ce stau mult timp la pat.
Cauze locale : Imobilitatea, Igiena incorectă, necalitativă a pielii şi a mucoaselor,
Lenjeria umedă, cu cute, Diversele fărâmituri – pâine, ghips etc., Edemele,
Incontinenţa de urină şi de materii fecal, Presarea, Frecarea
Cauze generale: Paraliziile, Subnutriţia, malnutriţia, Caşexia, Obezitatea, Vârsta
înaintată, Ateroscleroza la pacienţii adinamici, Traumatismele, fracturile.
Locurile de apariție a escarelor:
- Regiunea occipitală; Regiunea omoplaților; Regiunea coloanei vertebrale;
Regiunea coatelor; Regiunea călcîilor; Regiunea marelui trohanter a femurului;
Regiunea maleolilor; Regiunea genunchilor; Regiunea parietală,urechi.
Clasificarea plăgii escarelor după stadii
Stadiul I – pe locul apariţiei escarelor de decubit apar hiperemia pielii, senzaţia de
amorţeală, o durere uşoară. Dimensiunile pot fi diverse în funcţie de localizare. Poate
fi atestat prurit local.
Stadiul II – durere, usturime. Apar bule mici sau mai mari – vezicule. Apoi este
lezată derma şi ţesutul subcutanat. Apare plaga superficială în locul veziculei sub
formă de ulceraţie de diverse dimensiuni, fără eliminări.
Stadiul III – plagă profundă, ulceraţia pielii şi a ţesutului subcutanat. Durere locală
de diverse intensităţi.
Dimensiunile plăgii ulcerate sunt diverse, în funcţie de locul de formare a escarelor
de la 0,5 cm până la 5-10-15 cm. Sunt eliminări seroase din plagă. Plaga se poate
infecta, atunci eliminările sunt purulente, cu miros neplăcut.
Stadiul IV – plaga ulceroasă e mai profundă. Se lezează ţesutul muscular până la os
(are loc necroza ţesuturilor). Sunt eliminări seroase sau sangviolente, sau purulente.
Culoarea plăgii este întunecată.
82.Fazele evolutive ale escarelor. Profilaxia escarelor. Tratamentul
escarelor.
Stadiul I – pe locul apariţiei escarelor de decubit apar hiperemia pielii, senzaţia
de amorţeală, o durere uşoară. Dimensiunile pot fi diverse în funcţie de
localizare. Poate fi atestat prurit local.
Stadiul II – durere, usturime. Apar bule mici sau mai mari – vezicule. Apoi este
lezată derma şi ţesutul subcutanat. Apare plaga superficială în locul veziculei
sub formă de ulceraţie de diverse dimensiuni, fără eliminări.
Stadiul III – plagă profundă, ulceraţia pielii şi a ţesutului subcutanat. Durere
locală de diverse intensităţi.
Dimensiunile plăgii ulcerate sunt diverse, în funcţie de locul de formare a
escarelor de la 0,5 cm până la 5-10-15 cm. Sunt eliminări seroase din plagă.
Plaga se poate infecta, atunci eliminările sunt purulente, cu miros neplăcut.
Stadiul IV – plaga ulceroasă e mai profundă. Se lezează ţesutul muscular până
la os (are loc necroza ţesuturilor). Sunt eliminări seroase sau sangviolente, sau
purulente. Culoarea plăgii este întunecată.
Măsurile de profilaxie a escarelor de decubit

1. Reducerea presiunii prin folosirea paturilor speciale cu saltele antidecubit sau

cu saltele cu apă; saltele pneumatice, saltele cu puf sau siliconice.
2. Pernele umplute cu lână naturală sau sintetică, cu puf, aer, apă sau cu gel se
aplică sub regiunea sacrale.
3. Pielea şi mucoasele să fie curate şi uscate.
4. Lenjeria de corp şi de pat să fie curată, uscată, fără cute şi fărâmituri.
5. Se va evita iritarea, frecarea pielii.
6. Poziţionarea corectă a pacientului în pat folosing anexele respective.
7. În locurile cu risc de formare a escarelor, zilnic se fricţionează pielea cu
Alcool etilic 70% diluat, Alcool mentolat, oţet diluat, Menovazină etc.
8. Se folosesc rulourile, pernele pentru suport şi inelele speciale pentru umere,
coate, genunchi, călcâie.
9. Schimbarea posturii pentru a reduce presiunea. Se respectă orarul de
poziţionare, din 2 în 2 ore sau mai frecvent (schimbarea activă sau pasivă).
10. Alimentaţia calorică şi hidratarea corectă.
11. Se evită spălarea pielii cu săpun dur – se va folosi săpun cu pH 5,5.
12. Promovarea şi menţinerea continenţei, combaterea incontinenţei de urină şi
de fecale.
13. Examinarea zilnică a pielii în locurile cu risc de formare a escarelor.
14. Acordarea asistenţei educative a pacientului şi aparţinătorilor în formarea
deprinderilor îngrijirilor corecte, igienice ale pielii şi ale mucoaselor.
15. Se evită masajul pielii hiperemiate.

83.Principiile generale ale alimentaţiei.

Una din cele mai importante sarcini ale îngrijirii bolnavului este alimentaţia.
Asigurarea aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale
 bolnavului, stabilirea regimului alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor
de vindecare şi administrarea alimentelor  pe cale naturală sau artificială,
constituie sarcini elementare ale îngrijirii oricărui bolnav spitalizat.
Alimentatia rationala – aportul de alimente în concordanță cu nevoile
organismului, diferențiate după varstă, muncă, stare de sănătate sau de boală,
stare fiziologică.
O alimentație adecvată trebuie sa conțină toți factorii necesari menținerii vieții
și asigurării tuturor funcțiilor organismului în condiții normale:
-glucide (hidrați de carbon); proteine; lipide; vitamine; apă și săruri minerale
Alimentația bolnavului trebuie să respecte urmatoarele principii:
-înlocuirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului-cele necesare
creșterii la copii sau cele necesare refacerii pierderilor prin consum la adult
-asigurarea aportului de vitamine și săruri minerale necesare metabolismului
normal, creșterii la copii și celorlalte funcții.
-favorizarea procesului de vindecare prin cruțarea organelor bolnave
-prevenirea evoluției nefavorabile în bolile latente, transformarea bolilor acute
în boli cronice și apariția recidivelor
-consolidarea rezultatelor terapeutice
84.Asigurarea necesităţilor cantitative şi calitative ale organismului.
Compozitia chimica a alimentelor. Regimul alimentar trebuie să cuprindă toţi
factorii necesari pentru menţinerea vieţii şi asigurarea tuturor funcţiilor
organismului in condiţiile normale:
- Hidraţii de carbon
- Substanţele proteice
- Grăsimile
- Vitaminele
- Apa şi sărurile minerale
85.Alimentaţia activă şi pasivă.
Alimentatia activa se realizeaza la masă sau în pat. În cadrul alimentaţiei
active, pacientul stă în pat în poziţie şezândă mănâncă singur, fără nici un ajutor
din partea personalului medical. În acest caz, bolnavul se serveşte şi de o
măsuţă de lângă pat,sau de o masă specială,cu partea de sus mobilă. În unele
cazuri vom putea folosi o banchetă mică şi joasă, care se pune de-a curmezişul
patului.
Pacienţii în stare gravă vor fi alimentaţi de asistentul medical sau de
rude (alimentaţie pasivă). Pentru administrarea hranei în formă lichidă se va
folosi ceaşca de porţelan cu cioc alungit sau pai pentru ca pacientul să nu le
verse. Asistentul medical cu blândeţe şi cu străduinţă, va convinge pacientul să
mănânce. Pacientului i se vor oferi porţii mici de mâncare deoarece porţiile
mari de mâncare scad, în general, apetitul.
86.Alimentaţia artificială.
Alimentaţia artificială constă în introducerea în organismul omului a
substanţelor nutritive cu ajutorul sondelor, fistulilor sau clismelor şi parenteral
(intravenos, subcutan).
Indicaţii pentru alimentaţie artificială:
 disfagia, dereglarea deglutiţiei;
 stenozarea sau ocluzia esofagului;
 stenoza pilorică;
  perioada postoperatorie (după operaţii la esofag şi tractul
gastrointestinal);
 vărsături incoercibile;
 pierderi mari de lichid;
 starea inconştientă;
 psihoze cu negativism alimentar
Metodele alimentaţiei artificiale:
 alimentaţie prin sondă;
 alimentaţie prin fistulă;
 alimentaţie prin rect;
 alimentaţie parenterală
87.Alimentația prin sonda nazogastrică.
Alimentaţia prin sondă
Indicaţii:
o bolnavi inconştienţi;
o psihoze cu negativism alimentar;
o tulburări de deglutiţie
Pentru alimentarea prin sondă se utilizează sonda gastrică, sonda
duodenală, sondele intestinale.
Pentru a evita apariţia reflexelor de apărare (strănut, tentativă de scoatere a
sondei), mucoasa nazală va fi anesteziată cu ajutorul unei soluţii. Înainte de a fi
introdusă, sonda va fi sterilizată, se va unge cu glicerină sau ulei de vazelină şi
apoi se întroduce în stomac. Poziţia sondei se va verifica prin introducerea
extremităţii libere a sondei într-un pahar cu apă: dacă sonda a pătruns în trahee,
vor apărea bule de aer în timpul expiraţiei.
Sondele pot fi lăsate pe loc 2-3 zile. Menţinerea lor mai mult timp poate
cauza leziuni ale mucoasei nazale. După 3 zile, sonda trebuie îndepărtată pentru
6-8 ore (de obicei pe noapte), după care se va putea fi reintrodusă, dar în nara
opusă. Extremitatea liberă a sondei se fixează de faţa şi urechea bolnavului cu
un emplasture.
 Caz clinic 1
Un pacient de 42 ani s-a prezentat la sala de tratament, cu prescripţie de la medic, pentru
a fi îndeplinită. Pacientul este alergic la mai multe preparate medicamentoase. Preparatul
indicat acum, nu a mai fost utilizat de pacient anterior. Descrieţi acţiunile asistentului
medical necesare în cazul dat.
Demonstraţi manipulaţia pe mulaj.

Caz clinic 2
Un pacient de 58 de ani este diagnosticat cu diabet zaharat. Este bolnav de mai mulţi ani,
investigaţiile de laborator arată hiperglicemie. Pacientul este luat la evidenţă de medicul
endocrinolog, care i-a indicat tratament cu insulină. Demonstraţi administrarea a 16 UA
de insulină.

Caz clinic 3
Un bolnav de 42 de ani este diagnosticat cu bronşită cronică. Ultimii cinci ani se
îmbolnăveşte foarte des. Tratamentul cu preparate medicamentoase administrate pe cale
orală nu dau efect terapeutic. Este indicat tratament cu substanţe medicamentoase
injectabile i/m.
Demonstraţi administrarea medicamentului intramuscular.

Caz clinic 4

Un pacient de 76 ani a suportat recent o hemoragie. Starea generală este de gravitate

medie. Au fost prescrise recomandările necesare. I-a fost indicată soluţie de clorură de
calciu 10% -10.0 ml/zi pentru administrare parenterală. Demonstraţi administrarea
soluţiei medicamentoase indicate.

Caz clinic 5
Pacienta în vârstă de 36 de ani se află la evidenţa medicului genicolog, având probleme
de sănătate. Medicul i-a indicat soluţie uleioasă de sinestrol 2%- 1ml. Enumeraţi
particularităţile de administrare a soluţiilor uleioase.
Demonstraţi administrarea soluţiei uleioase.

Caz clinic 6
Un pacient de 28 ani a fost internat în stare gravă cu semne de intoxicaţie. Se remarcă
sete pronunţată, tegumente uscate, deshidratare accentuată. A fost prescris tratamentul
necesar. Pentru reechilibrarea hidroelectrolitică se vor administra soluţii medicamentoase
în cantităţi mari.
Indicaţi modul de administrare a soluţiilor medicamentoase.
Demonstraţi tehnica administrării soluţiilor medicamentoase.

Caz clinic 7
Un pacient de 26 ani este internat cu probleme respiratorii. Bolnavul acuză: stare generală
alterată, astenie, cefalee, inapetenţă, senzaţie de căldură, sete, tuse. Obiectiv se observă
hiperemia feţei, tegumentele sunt fierbinţi la palpare, temperatura corporală 39,3oC,
pulsul-88 b/min, frecvenţa respiraţiei -26 /min. Identificaţi perioada febrei.

Descrieţi îngrijirea pacientului febril.

Determinaţi temperatura corpului în fosa axilară şi notaţi în foaia de temperatură.
 Caz clinic 8
Asistentul medical din sala de tratamente s-a prezentat la serviciu. Este necesar de a
pregăti sala de tratamente pentru activitatea de zi.
Descrieţi activitatea asistentei medicale în sala de tratamente.
Demonstraţi acoperirea măsuţei sterile.

Caz clinic 9
După activitatea zilnică asistentul medical din sala de pansamente pregăteşte materialele
pentru sterilizare.
Demonstraţi pregătirea casoletei pentru sterilizare.
Enumeraţi regulile de lucru cu casoleta sterilă.

Caz clinic 10
Asistentul medical din sala de tratamente se pregăteşte pentru administrarea preparatelor
injectabile. În secţie sunt pacienţi cu regim la pat, cărora injecţiile li se vor administra în
salon.
Pregătiţi necesarul pentru acoperirea tavei sterile.
Demonstraţi acoperirea tavei sterile.

Caz clinic 11
Pacientul V. în vârstă de 20 ani prezintă febră 38,9 0C, cefalee, hiperemia feţei, semne
catarale la nivelul căilor respiratorii superioare. Cu scop antipiretic i-a fost indicat sol.
analgină 50 % – 2 ml cu sol. dimedrol 1 % - 1 ml i/m. Demonstraţi montarea seringii
şi aspirarea soluţiei din fiolă.
 Caz clinic 12
Pacientului M. i-a fost indicată de către medic penicilina. Deoarece pacientul n-a primit
tratament cu penicilină anterior, este necesar de a face proba la penicilină. Pregătiţi
necesarul.
Demonstra-ţi dizolvarea dublă a penicilinei.

Caz clinic 13
Pacientei B. în vârstă de 61 de ani i-a fost indicat de către medic tratament cu antibiotic,
care va fi administrat injectabil. Preparatul prescris este livrat in flacoane cu pulbere.
Pregătiţi necesarul pentru dizolvarea antibioticului. Demonstra-ţi dizolvarea
antibioticului.

Caz clinic 14
Pacientei A. de 63 ani, după o intervenţie chirurgicală pe stomac, i-a fost indicată
alimentaţia artificială pe cale parenterală. Deoarece administrarea intravenoasă se va face
repetat este necesară aplicarea cateterului intravenos periferic. Pregătiţi necesarul pentru
aplicarea cateterului venos.
Demonstra-ţi manipulaţia pe mulaj.

Caz clinic 15
Pacientul N. în vârstă de 57 ani, fără adăpost, a fost adus de ambulanţă cu semne de
suprarăcire. I-a fost acordată asistenţa de urgenţă. Pentru încălzirea pacientului sunt
necesare termofoarele.
Pregătiţi necesarul pentru aplicarea termoforului.
Demonstraţi manipulaţia.
 Caz clinic 16
Pacientul V. în vârstă de 42 ani a suferit o traumă cu contuzia ţesuturilor moi a braţului.
El s-a adresat la punctul traumatologic pentru îngrijiri medicale. Din momentul traumei a
trecut 1 oră.
Determinaţi agentul fizic necesar în cazul dat.
Pregătiţi necesarul pentru aplicarea lui.
Demonstraţi manipulaţia.

Caz clinic 17
Unui pacient din secţia endocrinologie i-a fost indicată recoltarea sângelui din venă
pentru analizele de laborator.
Pregătiţi materialele necesare.
Demonstraţi pe mulaj recoltarea sângelui din venă.

Caz clinic 18
La internarea unui pacient, în timpul examinării părţii piloase a capului, s-a depistat
pediculoză.
Descrieţi acţiunile asistentului medical în pediculoză.
Demonstraţi prelucrarea sanitară în pediculoză pe mulaj.

Caz clinic 19
Pacienta M. în vârstă de 46 de ani suferă o infecţie respiratorie acută, acuză tuse cu
expectoraţie care se elimină cu greu. Medicul i-a indicat sinapisme pe cutia toracică.
Pregătiţi materialele necesare.
Demonstraţi tehnica aplicării sinapismelor pe mulaj.
 Caz clinic 20
Un pacient de 56 de ani suferă de mai mulţi ani de o afecţiune a articulaţiei cotului.
Medicul i-a indicat prâşniţa caldă.
Pregătiţi materialele necesare.
Demonstraţi tehnica aplicării prâşniţei calde.

Caz clinic 21
În secţia de internare a venit un pacient programat. Asistentul medical trebuie să ia datele
antropometrice.
Demonstraţi măsurarea perimetrului abdominal.
Demonstraţi măsurarea perimetrului cutiei toracice.

Caz clinic 22
La secţia de internare s-a adresat un pacient cu semne de bronşită. Este necesară
efectuarea antropometriei.
Demonstraţi măsurarea înălţimii.
Demonstraţi măsurarea masei corporale.

Caz clinic 23
Pacienta B. de mai multe luni suferă de incontenenţă urinară. Pentru a menţine igiena
organelor urogenitale asistenta medicală zilnic efectuiază toaleta intimă. Demonstraţi
manipulaţia pe mulaj.
 Caz clinic 24
Pacientul G. în vârstă de 24 ani a fost internat în stare gravă în secţia de reanimare a
spitalului de urgenţă, inconştient, cu politraumatism (multiple fracturi) inclusiv fractura
mandibulei.
Numiţi căile de alimentaţie a pacienţilor gravi.
Demonstraţi alimentaţia artificială (sonda nazală).

Caz clinic 25
Pacientului A.M. în vârsta de 63 ani, este internat, inconștient, în secţia de terapie
intensivă. Pacientul manifestă respiraţie dificilă. Medicul a indicat toaleta cavităţii nazale
și cavității bucale.
Demonstraţi manipulaţia pe mulaj.

Caz clinic 26
Doamna C. a suferit o contuzie a ţesuturilor moi. La indicaţia medicului asistentul
medical trebuie să aplice prâșniţa rece.
Pregătiţi materialele necesare
Demonstraţi manipulaţia pe mulaj.
 Caz clinic 27
Pacientului G.A. în vârsta de 53 ani, este internat în secţia de terapie intensivă. Pacientul
este inconştient. Medicul a indicat toaleta ochilor și urechilor. Pregătiţi materialele
necesare
Demonstraţi manipulaţia pe mulaj.

Caz clinic 28
Pacient cu vârsta de 9 luni este internat cu febră. Ps.-119/min. şi Fr.-30/min. Tegumentele
sunt uscate, calde, hiperemiate.
Determinaţi temperatura corpului în plica inghinală.
Explicaţi cum se prelucrează termometrul medical.