UROLOGIE 2

Examenul urinei este primul indicat în cazul unei suspiciuni de afecţiune renală. Se
efectuează din prima urină matinală şi cuprinde:

EXAMENUL MACROSCOPIC AL URINEI

1. Aspectul:
Normal, imediat după emisie urina este clară şi transparentă, de culoare galben-pal
până la galben roşietic (în funcţie de diureză). Lăsată în repaus, se constată, mai ales
la femei, un nor fin (nubeculă) format din celule epiteliale descuamate şi mucus (fără
semnificaţie patologică).
Modificări ale aspectului urinei.
Urina devine opalescentă/tulbure în prezenţa:
- sărurilor în exces (fosfaţi, uraţi, carbonaţi, oxalaţi);
- piuriei: prezenţa de puroi în urină (infecţii urinare). Urina tulbure datorită puroiului
nu se limpezeşte la cald sau prin adaus de acizi.
- lipiduriei: prezenţa de lipide în urină (sindrom nefrotic)
2. Volumul urinar:
Normal, diureza pe 24 ore 1000 - 1500 ml (cu limite extreme 800 - 2500 ml). Diureza
nocturnă este sub 25% din cea pe 24 ore. 
Volumul urinar depinde esenţial de cantitatea de sodiu eliminată şi de acţiunea
hormonului antidiuretic asupra tubilor colectori.
MODIFICĂRI ALE VOLUMULUI URINAR:
- oliguria: scăderea diurezei sub 500 ml. Poate fi:
• fiziologică - alimentaţie hiperproteică, aport lichidian redus
• patologică - hemoragii, vărsături incoercibile, diarei profuze, transpiraţii,
glomerulonefritele acute, IRA în faza de debut/stare, IRC

- anuria: scăderea diurezei sub 100 ml. Poate fi:

• secretorie în IRA de cauze prerenale (rinichiul de şoc, intoxicaţii acute)
• excretorie prin: obstacol mecanic pe căile urinare (tumori vezicale).
- poliuria: creşterea diurezei peste 2500 ml (asociată, de regulă, cu nicturie):
• fiziologică - alimentaţie bogată în legume şi fructe, ingestie crescută delichide
• patologică - în diabetul zaharat, diabetul insipid nefrogen şi hipofizar, înIRA în faza
de reluare a diurezei, IRC în stadiul compensat.
TULBURARI DE EMISIE URINARA=DE MICTIUNE

Polakiuria – cresterea frecventei mictiunilor cu sau fara cresterea volumului urinar.

Cauze:- afectiuni ale vezicii urinare, infectii tumori
-calculi, prolaps uterin, sarcina, TBC urinara,IRA, adenom de prostata

Mictiuni rare – 1-2 in 24 ore

Nicturia – inversarea raportului de urinare zi/noapte
Opsiuria – eliminarea urinei la interval mare de la momentul ingestiei de lichide.
Normal lichidele se elimina la 4 ore de la ingestie
Cauze:- insuficienta hepatica, ciroza hepatica

Disuria – mictiuni dificile, cu efort

Cauze – tumori de prostata, calculi vezicali, afectiuni neurologice ale
maduvei spinarii, stricturi uretrale

Mictiuni dureroase – apare durere sau usturime la urinare

Mictiuni imperioase – necesitatea de mictionare imediata dupa ce a aparut senzatia
de mictionare
Retentia de urina=ischiuria=glob vezical – este incapacitatea vezicii de a se goli.
-Poate fi completa sau incompleta
Cauze – afectiuni ale uretrei sau vezicii urinare, afectiune
neurologica a maduvei spinarii

Incontinenta urinara – mictiuni involuntare

Enurezis – pierderi involuntare de urina noaptea la copil peste 3 ani
Pneumaturia – eliminarea de gaze in timpul mictiunii

EXAMENUL FIZIC AL URINEI

1. Densitatea urinară
Normal, densitatea spontană a urinii emise dimineaţa este de 1015-1025, cu variaţii
extreme ale densităţii eşantioanelor recoltate în diferite momente ale zilei între1001-
1030.
Modificări ale densităţii urinare:
- hiperstenuria: densitate urinară spontană peste 1025.
Apare:
• fiziologic - diarei, vărsături, transpiraţii
• patologic - ciroză hepatică, insuficienţă cardiacă congestivă

- hipostenuria: densitate urinară în jur de 1012 – 1015 (nu depăşeşte 1017).

Apare:
• fiziologic, după aport lichidian crescut şi în perioada de eliminare a edemelor 
• patologic, în pielonefritele cronice, IRA în faza de reluare a diurezei

- izostenuria: densitate urinară constantă 1010-1012, indiferent de volumul diurezei

(egală cu cea a plasmei).
2. Osmolaritatea urinară:
Normal, are valori cuprinse între 500-1200 mosm/l.
La o alimentaţie mixtă se elimină cca. 800 mosm/l substanţe dizolvate în urină.
Este determinată în principal de sodiu,clor şi uree.

3. pH-ul urinar:
Normal, este uşor acid – aprox. 6, cu variaţii extreme largi, între 4,7 - 8 în funcţie de
alimentaţie.
Modificări ale pH-ului urinar:
- pH urinar acid:
• fiziologic - regim alimentar carnat, după efort fizic intens
• patologic - acidoza tubulară renală, TBC renal

- pH urinar alcalin
• fiziologic - regim alimentar lacto-vegetarian, după ingestia masivă de ape minerale
alcaline
• patologic - alcalozele metabolice (după vărsături), infecţii urinare cu baciliGram (-)
Proteus

EXAMENUL CHIMIC AL URINEI 

Determinarea compuşilor urinari fiziologici:

1. Ureea urinară:
Valori normale: 15 - 35 g/24 ore
Patologic:
Valori crescute: - regim hiperproteic, diabet zaharat, hipertiroidism.
Valori scăzute: - perioada de creştere rapidă, IRA faza de stare, IRC terminală
2. Creatinina urinară
Valori normale : 0,8 - 2 g/24 ore (în funcţie de masa musculară).
Patologic:
Valori crescute: - după efort fizic, hipercorticism, acromegalie.
Valori scăzute: - în imobilizări prelungite, IRA şi IRC.

3. Acidul uric urinar 

Valori normale: 0,3 - 0,8 g/24 ore.
Patologic:
Valori crescute: - gută, leucemii, tratament cu corticoizi.Valori scăzute: - IRA şi IRC

4. Pigmenţii biliari:
Urobilinogenul, urobilina
Urina normală, proaspăt emisă, conţine numai urobilinogen care, prin oxidarea la
lumină, trece în urobilină. 
De aceea în urina proaspătă trebuie să căutăm urobilinogenul, iar în cea care a stat
câteva ore, urobilina.
Patologic, ambele sunt:
- crescute în urină în icterele hemolitice şi hepatocelulare
- absente în icterul obstructiv.

5. Ionograma urinară
Valori normale: Anioni (mEq/zi)  Cationi (mEq/zi)
Clor 120 -140  Sodiu 120 – 260
Sulfat 20 - 75  Potasiu 50 – 100
Fosfat 25 - 30  Amoniu 20 – 60
Calciu 5 – 25
Magneziu 6 – 10

.
Determinarea compuşilor urinari patologici:

1. Proteinuria
Normal, este sub 150 mg/24 h, cantitate ce nu poate fi identificată prin metodele
uzuale şi de de aceea, la individul normal se consideră absentă.
Proteinuria  fiziologică. Creşteri tranzitorii ale proteinuriei pe seama fracţiunii
albuminice, sub 500 mg/24 h. Albuminurie funcţională, benignă se constată după:
efort fizic intens, ortostatism prelungit, expunere la frig, sarcină, medicamente
vasoconstrictoare.

Proteinuria patologică
- creşteri persistente ale proteinelor urinare peste 500 mg/24h pot fi de cauză:
• extrarenală
a. proteinurii determinate de apariţia în sânge a unor cantităţi mari de proteine care
traversează filtrul glomerular normal şi saturează capacitatea de reabsorbţie tubulară.
Cauze: - mielom multiplu
- pancreatita acută (amilazurie), hemoliza patologică intravasculară
(hemoglobinurie).
b. tulburări hemodinamice în insuficienţa cardiacă, HTA.
• renală: glomerulonefritele acute sau cronice cu: - sindrom nefritic – 1-3 g/24 h
- sindrom nefrotic - peste 3,5 g/24 h
Proteinuria este simptomul cardinal în afecţiunile glomerulare.

2. Glicozuria:
Normal este absentă (glucoza filtrată glomerular este complet reabsorbită în
tubiiproximali).
Valori crescute ale glicozuriei apar în: diabetul zaharat, diabetul renal, sindromul
Faconi, intoxicaţii cu Pb, Hg, alte afecţiuni endocrine (gigantism, acromegalie,
sindrom Cushing).

3. Lipiduria
Normal, se elimină sub 0,01 g lipide/ 24 ore. Include grăsimi neutre, acizi graşi şi
colesterol.
Valori crescute (> 0,5 g/24 ore): sindromul nefrotic din glomerulonefrită cu leziuni
minime (nefroza lipoidică). Afectiuni hepatice sau pancreatice

4. Cetonuria:
Normal urina nu conţine corpi cetonici (acetonă, acetoacetat, acid beta-
hidroxibutiric). Valori crescute ale corpilor cetonici urinari apar în: cetoacidoza
diabetică, catabolism crescut (hiperpirexie, caşexie, diaree, vărsături, tireotoxicoză
severă), stările cu exces de catecolamine.
5. Pigmenţii biliari
• Bilirubina directă (BD)
Normal, este absentă. Urina nu conţine decât urme de bilirubină, care nu dau reacţie
de identificare pozitivă.
Patologic, BD apare în urină (colurie, icter coluric) în icterul mecanic şi
hepatocelular.
• Sărurile biliare:
Prezenţa lor se determină prin proba Hay, cu floare de sulf. Apariţia lor în urină
(colalurie) se întâlneşte în aceleaşi situaţii care determină şi creşterea BD.

6.Piurie – puroi in urina

7.Uraturia – aspect tulbure, in consum excesiv de proteine animale, stari patologice
8.Fosfaturia – in acidoza metabolica, in alcaloza respiratorie, in infectii cu proteus
9.Urina cu aspect mat – in TBC urinara,-ph acid , urina sterila
10,Hematuria – urina sanguinolenta macro si microscopic
Dg,diferential cu uretroragia:pierdere sanguina in afara mictiunii
Dg.de laborator-Proba Adis-mai mult de 3000 hematii/min
Cauze: infectioase, traumatice, litiaza, tumori, leucemii
Proba celor 3 pahare: hematuria macroscopica

11.Hiluria – prezenta limfei in urina

EXAMENUL MICROSCOPIC AL URINEI

a) Sedimentul urinar simplu
Examenul microscopic al sedimentului urinar normal (min 10 câmpuri
microscopice) obţinut din urina proaspătă, matinală prin centrifugare uşoară (5minute
la 2000 turaţii/ minut), pentru a nu se distruge elementele figurate, relevă:
1. Celule epiteliale
Normal se admit 3 – 4 celule epiteliale plate/câmp microscopic, provenite din
descuamarea epiteliului care tapetează tractul urinar.
Fiziologic: celule mari, plate, pavimentoase care provin din straturile superficiale
alevezicii urinare, celule cilindrice, alungite care provin din uretră şi uretere.
Patologic: creşterea numărului de celule epiteliale (5 – 10/câmp) în inflamaţiile
tractului urinar.
2. Leucocite
Normal se admit 0 - 5 leucocite/câmp microscopic.
Patologic (> 5 leucocite /câmp): infecţii urinare joase (cistită, uretrită) sau înalte
(pielonefrită).

3. Hematii
Normal se admit 0 - 2 hematii /câmp microscopic.
Patologic: hematurie - microscopică, > 3 hematii /câmp
- macroscopică, câmp plin de hematii

4. Cilindrii
Normal se admite 0 - 1 cilindru pe câmp/microscopic. Reprezintă mulaje ale
lumenului tubular distal sau colector (masă proteică care înglobează detritusuri
celulare, elemente figurate, celule epiteliale, bacterii), prezenţalor indicând afectarea
parenchimului renal.
b) Sedimentul urinar minutat Addis - Hamburger:
Reprezintă o metodă mai precisă deoarece ţine cont de debitul urinar şi exprimă
rezultatul în elemente pe minut.
Valori normale: - hematii < 1000 / minut,
-leucocite < 2000 / minut,
-cilindrii < 7 / minut;
Patologic:
Hematurie:
• microscopică uşoară > 5000 până la zeci de mii de hematii/minut
• microscopică moderată > 100.000 hematii/minut
• macroscopică > 300.000 hematii/minut
Leucociturie:
• > 6.000 - 10.000 leucocite/câmp

EXAMENUL BACTERIOLOGIC AL URINEI
(UROCULTURA)
Este indicată în cazul suspiciunii de infecţie urinară în urma examenului microscopic.
Cei mai frecvent incriminaţi germeni sunt: E. Coli, apoi Proteus, Klebsiella,
Pseudomonas.
Interpretare:
• absenţa germenilor - urocultură sterilă
• sub 10.000 germeni/ml – bacteriurie fiziologică
• 10.000 – 100.000 germeni/ml – bacteriurie de graniţă (necesitărepetare)
• peste 100.000 germeni/ml – infecţie urinară certă

EXAMENUL SÂNGELUI

Ureea serică
Valori normale: ureea plasmatică = 20 - 40 mg%
  azotul sanguin ureic = 8 – 25 mg%
Concentraţia serică a ureei depinde de: producţia endogenă în cadrul metabolismului
azotat, aportul alimentar proteic, excreţia urinară.
Creatinina
Valori normale: 0,6 - 1,2 mg%
Este constituentul cel mai fidel pentru evaluarea funcţiei renale, fiind puţin
influenţatăde factori extrarenali.
Valorile sunt dependente de masa musculară şi sex (mai marela bărbaţi decât la
femei).
Ionograma sanguină
Valori normale:  Anioni (mEq/l)  Cationi (mEq/l)
Clor 103  Sodiu 142
Sulfat 1  Potasiu 5
Fosfat 2  Calciu 5
Bicarbonat 27  Magneziu 3
Alţi anioni 20-22

PROBELE DE CLEARANCE

Definiţie: Clearance-ul unei substanţe reprezintă volumul de plasmă epurată de o

anumită substanţă la nivelul rinichiului în unitatea de timp.
Eliminarea renală a diferitelor substanţe este determinată de:
- filtrarea glomerulară
- reabsorbţia tubulară
- secreţia tubulară

Clearance-uri glomerulare
Substanţele utilizate pentru determinarea clearance-ului glomerular pot fi exogene
sau endogene, dar pentru menţinerea constantă a nivelului plasmatic al substanţei pe
toată durata probei, pentru substanţele exogene (inulina, manitol, tiosulfatul desodiu)
este necesară administrarea lor în perfuzie continuă. De aceea, în practică filtrarea
glomerulară este apreciată cu ajutorul unor substanţe endogene (creatinina, ureea).
Clearance-ul creatininei endogene – este cel mai utilizat în clinică pentru evaluarea
FG.
Valori normale: în medie 125 ml/minut  

Fluxul plasmatic renal (FPR): reprezintă volumul de plasmă care perfuzează

rinichii în unitatea de timp.
Valori normale: 500-700 ml/min (în medie 650 ml/min pentru 1,73 mp s.c.)
Patologic: sub 400 ml/min.
Scăderea FPR sub 400 ml/min reflectă scăderea irigaţiei renale (deshidratări severe,
insuficienţă cardiacă, insuficienţă renală). 
Fluxul sanguin renal (FSR): reprezintă cantitatea de sânge care perfuzează rinichii
în unitatea de timp.
Valori normale: 1200 ml/min (20 -25% din DC)
Fracţia filtrată (FF ): reprezintă fracţiunea de plasmă filtrată la nivel glomerular  în
unitatea de timp. Se exprimă procentual.
Valori normale: 20% din FPR
 Patologic: FF indică starea de constricţie/dilataţie a arteriolelor glomerulare:
Semnificaţia fiziopatologică a probelor de clearance
Probele de clearance sunt utilizate în investigarea nefropatiilor care evoluează fără
azotemie şi creatinină serică crescute, dar cu prezenţa hematuriei microscopice sau
unei albuminurii moderate. Modificări patologice ale Cl renale se întâlnesc atât în
afecţiunile renale, cât şi în cele extrarenale.
 
Afecţiuni renale:
a. Glomerulonefrita acută:
b. Glomerulonefrita cronică:
c. Pielonefrita cronică:
d. Insuficienţa renală acută:

EXPLORAREA FUNCŢIEI RENALE DE DILUŢIE ŞI CONCENTRAŢIE

Sunt probe de efort ce explorează funcţia de resorbţie tubulară.

Rinichiul sănătos are capacitatea de a produce o urină mai diluată sau mai
concentrată în funcţie de gradul de hidratare al organismului.
 

Rinichiul adaptează eliminările de apă la

aportul acesteia pentru a menţine constantă osmolaritatea mediului intern.

Proba de diluţie
Constă în aprecierea cantităţii de urină eliminată şi determinarea densităţii a 8
eşantioane recoltate din 30 in 30 de minute timp de 4 ore. Bolnavul a jeun urinează
dimineaţa şi bea apoi o cantitate de 1,5 l apă sau ceai. 
Din 30 în 30 de minute urinează în borcane diferite.
Normal:
- după 4 ore se elimină un volum urinar egal sau mai mare faţă de cel ingerat
- în primele 2 ore diureza depăşeşte 1/2 din cantitatea ingerată
- densitatea urinei scade, ajungându-se la valori minime, pentru cel puţin una din
probe
- osmolaritatea urinară sub 60 mOsm/l

Patologic:
Scăderea capacităţii renale de diluţie se manifestă prin:
- eliminarea unui volum urinar mai mic faţă de cel ingerat,
- eliminarea unui volum urinar relativ constant pentru fiecare eşantion
- densitatea urinară a cel puţin unui eşantion nu scade sub 1010.

Proba de concentrare (Volhard)

In ziua probei, după ce urinează dimineaţa, bolnavul aflat în repaus la pat va consuma
o alimentaţie ''seacă'' (cu alimente puţin hidratate: paste făinoase, ouă)şi maximum
500 ml lichid/zi. Urina se colectează în recipiente separate din 3 în 3 ore ziua şi din 6
în 6 ore noaptea cu determinarea volumului şi densităţii fiecărui eşantion.
Contraindicaţiile probei: - HTA
- edeme cardiace, renale
- IRC avansat

Normal:
- se elimină 300 - 700 ml urină/zi
- densitatea urinară este de minimum 1025 -1030 pentru un eşantion (celelalte putând
fi 1035-1040)
- osmolaritatea urinară peste 850 mOsm/l
Patologic:
Alterarea funcţiei renale de concentraţie se poate produce prin:
- creşterea sarcinii osmotice per nefron (diureză osmotică): hiperglicemie, alimentaţie
hiperproteică
- în IRC compensat diureza depăşeşte de 2-3 ori aportul (poliurie osmotică),
densitatea rămâne sub 1025 (hipostenurie, izostenurie) şi osmolaritatea urinară sub
600 mOsm/l
- reducerea secreţiei de ADH (diabet insipid hipofizar)

EXAMENUL SEDIMENTULUI URINAR

După sedimentare prin centrifugare, se decantează şi se recoltează o picătură ce se

depune pe o lamă şi se examinează la microscop (nativ sau colorat).
Normal urina centrifugată nu formează sediment sau e foarte săracă.
Conţine câteva săruri amorfe, 1-2 elemente figurate, celule epiteliale descuamate, 1-2
leucocite, rare hematii.
Patologic apar leucocite în: infecţii urinare sau TBC renal.
Hematii decolorate din glomerul sau colorate când provin din căile urinare inferioare.
Celule renale sau tumorale
Microbi sau paraziţi (Trichomonas)
Celule epiteliale descuamate.
Oxalaţi de Ca, acid uric, fosfaţi, uraţi, cilindri granuloşi (care arată o suferinţă tubară)

PROBA ADDIS-HAMBURGER

Se foloseşte pentru studiul elementelor figurate şi al cilindrilor.

1. Bolnavul primeşte regim sec (fără lichide) 24 h.
2. Din prima urina se aruncă sau se pune într-o sticlă pentru sumarul de urină după
prescripţie şi se notează ora.
3. Bolnavul stă în repaus la pat 3 h timp în care nu bea şi nu mănâncă.
4. După toaleta organelor genitale externe se recoltează toată urina, se trimite la
laborator unde se măsoară volumul şi capacitatea de diluţie şi concentraţie în acest
interval.Recipient steril

Normal: între - 10-10000 de hematii /min.

- 5000 de leucocite / min.
- 200-400 celule epiteliale / min.
-1-2 cilindri hialini / min.

PROBA CELOR TREI PAHARE

Pentru stabilirea locului de unde provine hematuria se oferă bolnavului 3 borcane

curate şi se educă să urineze câte puţin în fiecare pe rând.
- în primul pahar, când se găsesc hematii, hematuria provine din uretră sau prostată.
- în al doilea pahar, hematiile provin din vezică
- în al treilea pahar, hematiile provin din colul vezical sau traiectul urinar
superior.
-
 v

UROCULTURA

Cercetează prezenţa bacteriilor în urină deaceea se impune ca recoltarea urinei să se

facă în condiţii de asepsie într-o eprubetă sterilă cu dop steril.
Urocultura se face prin emisie spontană; se recoltează urina de dimineaţă după o
prealabilă toaletă a organelor genitale.

La femei recoltarea necesită o toaletă atentă:

Se spală cu apă şi săpun, se clăteşte cu soluţie antiseptică de permanganat de K, se
sterge cu 3 tampoane succesive cu rivanol
Se introduce un tampon steril intravaginal , dacă este cazul, pentru a evita ca urina să
fie contaminată cu scurgere vaginală.Se recoltează jetul mijlociu direct în eprubeta
sterilă; dopul se ţine în mână fără a atinge porţiunea ce intră în eprubetă
La bărbaţi recoltarea este mai simplă:
Se recoltează jetul mijlociu, dar se iau toate măsurile pentru ca urina să nu fie
contaminată cu germeni oportunişti de pe tegumentele vecine
Se face toaleta glandului, a prepuţului prin spălare,clătire,dezinfectare cu 3 tampoane
rivanol.
La persoanele imobilizate la pat care nu pot coopera, ca şi la sugari
Se face o toaletă riguroasă a organelor genitale
Fixarea la nivelul meatului urinar a unor recipiente sau a unor pungi adezive
sterile(la sugari)
La bolnavii imobilizaţi ca şi la copiii mici care colaborează greu
Recoltarea se face direct în vasele proprii de urinat dacă sunt de metal şi sterilizate
Dacă sunt din material plastic sau alt material ce nu poate fi sterilizat în ele se
introduc vase de sticlă sterilizate
Se va evita contactul acestor vase sterilizate cu tegumentele sau mâna copilului

Sondarea sau cateterismul la femei, bărbaţi.

Transportul trebuie să fie asigurat în curs de 1h de la prelevare deoarece urina este un
excelent mediu de cultură; astfel sunt necesari câţiva germeni pentru a obţine în scurt
timp o contaminare masivă
Urina poate fi păstrată la frigider câteva ore (la 4 ºC 2-5h)
Cantitatea de urină pentru urocultură este de 5ml(în eprubetă)
Nu se administrează antibiotice 10 zile înainte de recoltare
Bolnavul nu va consuma lichide timp de 12-24h înainte de recoltare
Nu va urina 6h înainte de recoltare
Recoltarea se face de preferinţă dimineaţa la ridicarea din pat.

EXPLORAREA FUNCŢIEI TUBULARE

PROBA CU ROŞU-FENOL
1.Bolnavul nu mănâncă.
2. Se injectează i.v. 6 mg roşu fenol şi se urmăreşte eliminarea lui prin urină.
Normal in 15 min. se elimină 20-30% din cantitate, în 60 min. se elimina 60% .
Valori mai mici denotă alterarea excreţiei tubulare.
 EXAMENUL SÂNGELUI PENTRU EVALUAREA
FUNCŢIEI RENALE

UREMIA (uree sanguină) 20-40 mg %

ACID URIC 2-6 mg %
CREATININA SERICĂ 0,6-1,2 mg %
REZERVA ALCALINĂ: valorile scad în acidoză şi cresc în alcaloză.

IONOGRAMA PLASMATICĂ Cateterizarea percutanată vezicii

Na 142 mg % urinare se foloseşte adesea fie pentru
Calciu total 9-11 mg % recoltarea unui eşantion de urină
Ca ionic 5 mEq sterilă, fie în caz de imposibilitate /
K <5 contraindicaţie a sondajului uretral.
Prin lumenul acului de puncţie se
realizează drenaj vezical prelungit.

PROTEINELE SERICE
COLESTEROLUL 150-250 g ‰
LIPIDELE TOTALE 600-800 mg %
GLICEMIA: 0,70-1,10 g ‰

pH-ul sanguin 7,3-7,4

***DE RECAPITULAT***
* Sondajul vezical
* Spălătura vezicală
* Îngrijirea pacientului cu sonda a
dèmeure
* Puncţia vezicii urinare
* Sonde urinare

ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU
CISTOSTOMIE