ROLUL ASISTENTULUI MEDICALE IN INGRIJIREA PACIENTILOR CU

HIPERURICEMIA
Rolul asistentului medical constă în a „ ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă să-şi câştige
sănătatea ( sau să o asiste în ultimele sale clipe) prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi
îndeplinit singură dacă ar fi avut voinţa sau cunoştinţele necesare"

A fi asistent înseamnă
Să nu fii niciodată plictisit.
Să fii deseori frustrat
Să fii înconjurat de probleme.
Să ai multe de făcut şi foarte puţin timp.
Să ai responsabilitate foarte mare şi autoritate foarte puţină.
Să faci diferenţă când intri în viaţa oamenilor.
Unii te vor binecuvânta, alţii te vor blestema.
Să fii întotdeauna uluit de capacitatea oamenilor de a iubi,
de a îndura, de curajul lor.
Să vezi viaţa începând şi sfârşind.
Să ai victorii triumfătoare şi eşecuri devastatoare.
Să plângi mult.
Să râzi mult.
Să știi ce înseamnă să fii om și să fii uman.

Calități necesare exercitării profesiei

În vederea îndeplinirii sarcinilor sale, asistentul medical trebuie să dezvolte o serie
de abilități și aptitudini, cum ar fi: atenție, îndemânare, spirit de observație, putere de analiză
și sinteză, precizie, promptitudine, comunicare, capacitate de decizie, minuțiozitate, spirit de
echipă, adaptabilitate la situații noi, viteză de reacție, creativitate, responsabilitate, seriozitate,
confidențialitate și obiectivitate.
Toate acestea pot contura un tablou al competenței profesionale. Aceasta presupune
îmbinarea echilibrată a cunoștințelor profesionale, depriderilor și atitudinilor în vederea
obținerii rezultatelor așteptate la locul de muncă.
Cunoștințele profesionale sunt acele informații pe care deținătorul unui post trebuie
să le aibă pentru a înțelege mai bine ceea ce trebuie să facă.
 Depriderile sunt o componentă automatizată a activității umane care se realizează cu
un efort conștient minim și prin care se facilitează desfășurarea activității spontan și rapid.
Deprinderile se formează prin exercițiu în urma căruia se formează un stereotip dinamic (de
exemplu spălatul pe mâini).
Atitudinea este modalitatea constantă de raportare la anumite aspecte ale vieții
sociale sau la propria persoană prin care se evaluează comportamentul unei persoane. De
exemplu, atitudinea față de oameni poate fi de bunăvoință, autoritară, de superioritate,
prietenoasă, ostilă. Atitudinea față de muncă poate fi: de seriozitate, responsabilitate,
implicare, superficialitate, indiferență și are impact asupra eficienței muncii.
Asistentul medical îşi desfăşoară activitatea în diferite medii, domenii sau locuri, cu
scopul de a preveni sau trata bolile - pentru îngrijirea celui suferind sau potenţial suferind.
Pentru exercitarea profesiei sunt necesare anumite înclinaţii şi aptitudini, dublate de
o bună pregătire profesională - traduse prin trăsături morale ce vor influenţa pozitiv conduita
profesională.
O conduită corespunzătoare contribuie la:
 Alinarea suferinţelor.
 Reducerea perioadei de îmbolnăvire.

 Reintegrarea rapidă în societate.

Calități fizice
 Forţă fizică - pentru transportul materialelor, mobilizarea
bolnavilor.
 Rezistenţă fizică - serviciu în ture, ortostatism prelungit.
 Mişcări sigure, coordonate.

Calități profesionale
 Pregătire pluridisciplinară – socială, tehnică, practică.
 Însuşirea competenţelor de bază.
 Cunoaşterea corectă a tehnicilor generale şi specifice de îngrijire.
 Cunoaşterea aparatelor şi instrumentelor folosite în practica
medicală.
 Cunoaşterea metodelor de profilaxie a infecţiilor.
  Dorinţă de perfecţionare continuă a pregătirii profesionale.
 Cunoaşterea fişelor de execuţie a tehnicilor de îngrijire generală şi
specială.

 Adoptarea unui stil de muncă corect:

 Îşi organizează şi sistematizează
activitatea - planifică îngrijiri medicale,
elaborează plan de îngrijire
 Cultivă spiritul de observaţie
 Verifică periodic efectul activităţii
prestate
 Previne infecţiile intraspitaliceşti,
autocontaminarea / autoinfectarea
 Asigură predarea şi preluarea serviciului.

Asistentul medical care lucreaza pe fiecare sectie, pe langa cunostiintele generale medicale,
trebuie sa fie specializat pe profilul sectiei. Manevrele de specialitate, trebuie sa fie executate
cu promtitudine, profesionalism, corect, rapid si curat.Cunostiintele profesionale sunt
acumulate in colegiu, dar acestea trebuie mereu completate cu cunostinte noi, sistematic si
permanent.In permanenta apar medicamente noi, aparatura medicala performanta, tehnici noi
de tratament, cu toate acestea asistentul medical trebuie sa le cunoasca pentru a le putea aplica
cat mai corect la orice bolnav.Un exemplu plauzibil, este schimbarea antibioterapiei pentru
aparitia de antibiotice noi cum sunt cefalosporinele de diferite generatii, pe care asistentul
medical trebuie sa le cunoasca.Tot o datorie care tine de asistentul medical, este aceea de a
invata un cadru sanitar mai tanar, aratandu-i experienta sa. Alaturi de munca sa de zi cu zi,
mai are obligatia de activitate stiintifica, publicand din activitatea sa, cazuri mai deosebite si
aportul sau adus pentru rezolvarea cat mai corecta a cazurilor tratate.

Munca de asistent medical presupune si un sacrificiu de multe ori, care este recompensat, prin
satisfactii morale, stiind ca ai redat viata unui muribund, unuia care isi pierdu-se orice
speranta de viata. Aceasta dovedeste devotamentul asistentului medical, care este gata oricand
sa ajute bolnavul suferind.
Prescriptiile medicale cat si orarul tratamentului prescris de medic trebuie respectat cu
strictete. Alaturi de medic, asistentul medical, trebuie sa pastreze secretul profesional. Acest
secret, poate fi divulgat numai la cererea organelor judecatoresti. Deasemenea, familia
bolnavului, trebuie sa cunoasca diagnosticul real.

Daca aceasta munca, nu o faci cu pasiune si dragoste, ea va deveni o rutina, care nu-ti va da
satisfactie profesionala, si in acest caz profesiunea se va banaliza, devenind adeseori
obositoare.

Sa nu uitam si demnitatea cadrului medical care este permanent urmarita de catre bolnav si
care ajuta mult la castigarea increderii bolnavului in cadrul medical.

Munca asistentului medical este grea. Cand o persoana a luat decizia sa devina asistent
medical, deja a renuntat la multe alte activitati usoare. Serviciul de 8 ore, care se desfasoara
mai mult in miscare, in picioare, garzile de noapte, serviciul prelungit, mediul infectios si
poluat in care traieste, suferinta bolnavului.

Asistentul medical trebuie să îndeplinească aceste funcţii, a îngriji astfel bolnavul să-şi
recâştige independenţa cât mai repede posibil. Va ajuta bolnavul să respecte prescripţiile
terapeutice ale medicului. Unii pot considera foarte limitat acest rol al asistentului medical de
a suplini la bolnav ceea ce-i lipseşte pentru a fi complet întreg sau independent din cauza
slăbiciunii fizice, a lipsei de voinţă sau de cunoştinţă. Cu cât ne gândim mai mult , cu atât
rolul asistentului medical este mai complex. Asistentul medical trebuie să înţeleagă foarte
bine ceea ce vrea pacientul şi care sunt nevoile sale pentru a se menţine în viaţă şi pentru a-şi
câştiga existenţa. Ea va fi pentru un timp : „conştiinţa celui lipsit de cunoştinţă, dorinţa de a
trăi pentru cel ce a gândit la suicid, membru pentru cel căruia i-a fost amputat, ochiul pentru
cel ce a orbit, mijlocul de locomoţie pentru copil,cunoştinţe şi încredere pentru mama tânără,
vocea celor prea slabi pentru a se putea exprima". Rolul lui este cu totul aparte deoarece fiind
în locul unde este nevoie de el, poate dărui dragoste celor suferinzi. De mai multe ori, un
zâmbet, o vorbă bună, o ascultare sunt mult mai benefice decât un tratament complex. In
unităţile sanitare, în general se tratează suferinţa fizică, nepunându-se mare preţ pe cea
sufletească. Oamenii sunt nişte fiinţe minunate, de aceea trebuie trataţi ca atare. Ei merită
toată atenţia noastră şi tot efortul nostru, trebuie îndreptat spre a-i aduce la starea de bine.
Viaţa oricărui cetăţean poate fi ameninţată la un moment dat, de o suferinţă apărută brusc,
care-1 aduce într-o situaţie critică, acută ce trebuie rezolvată de serviciul sanitar cu
promptitudine şi deosebită competenţă. Asistenta medico-chirurgicală solicită zi şi noapte
corpul sanitar. Eficienţa asistenţei de urgenţă impune o muncă dusă în echipă, pentru a fi
eficientă, cere din partea fiecăruia multă dăruire, dar în acelaşi timp multă responsabilitate.
Spiritul acestei responsabilităţi cere la rândul ei conştiinţă şi competenţă profesională, care să
asigure pentru bolnavul de urgenţă, a cărui viaţă este ameninţată de a se sfârşi uneori în câteva
zile, în câteva ore sau minute chiar, aplicarea imediată a tuturor măsurilor terapeutice care să
înlăture cauzele care se opun supravieţuirii. Competenţa corpului sanitar, pusă în valoare de o
bună organizare şi dotare a asistenţei de urgenţă, impune, din partea medicilor şi a cadrelor
medii, o continuă pregătire şi perfecţionare. Asistentul medical îşi îndreaptǎ atenţia asupra
bolnavilor, ei au responsabilitatea de a crea un mijloc psihic, social şi spiritual favorabil
vindecǎrii şi se strǎduiesc prin pregǎtire şi exemple sǎ previnǎ bolile şi sǎ promoveze
sǎnǎtatea.

Asistentii sunt în serviciul sǎnǎtǎţii individului, al familiei şi al societǎţii, ele coordonându-

şi acţiunile împreunǎ cu membrii altor profesii din echipa sanitarǎ. A servi umanitatea este
funcţia esenţialǎ a asistentilor şi motivul profesiei lor. Exerciţiul profesiei este bazat pe
nevoile omului, în consecinţǎ el nu poate fi limitat nici de consideraţie naţionalǎ, de rasǎ, de
credinţǎ, de culoare şi nici de consideraţii de ordin politic sau social. Principiile fundamentale
sunt credinţa în libertǎţile esenţiale ale omului şi respectul pentru viaţa umanǎ. Profesia,
recunoaşte cǎ un cod internaţional nu poate sǎ ia în consideraţie, în detaliu tot ceea ce
înseamnǎ comportamentul individual şi social al asistentilor, condiţionat în caz cert de
convingeri şi pǎreri personale. Asistentii au trei responsabilitǎţi principale: pǎstrarea vieţii;
alinarea suferinţei; promovarea sǎnǎtǎţii.
În atenţia pe care ea o acordǎ şi în exerciţiul profesiei sale, asistentul trebuie ca în tot acest
timp sǎ menţinǎ cel mai înalt grad calitativ. Trebuie sǎ vegheze constant la menţinerea unui
nivel ridicat al cunoaşterii sale teoretice şi tehnice. Asistentul trebuie sǎ respecte convingerile
religioase ale pacientului. El este legat strict de secretul profesional. Conştient de întinderea
responsabilitǎţilor sale, asistentul în cunoştinţa limitelor, nu recomandǎ şi nu executǎ un
tratament fǎrǎ prescripţie medicalǎ, iar în caz urgent şi într-o eventualitate face raport
medicului pânǎ la cel mai mic detaliu. Asistentul are obligaţia de a executa prescripţiile
medicului cu inteligenţǎ şi loialitate. Asistentul trebuie sǎ stimuleze şi sǎ încurajeze
încrederea faţǎ de medic şi de ceilalţi membrii ai echipei sanitare. El trebuie sǎ coopereze cu
colegii sǎi şi sǎ menţinǎ cu ei relaţii armonioase. Asistentul trebuie sǎ facǎ dovada unei
moralitǎţi care sǎ onoreze profesia sa. În conduita sa personalǎ, asistentul nu trebuie sǎ
meargǎ cu bunǎ ştiinţǎ contra moravurilor şi tradiţiilor comunitǎţii în care trǎieşte şi
munceşte. Asistentul împarte resposabilitǎţile şi se alǎturǎ acţiunii concetǎţenilor şi altor
membrii ai echipei sanitare în vederea de a rǎspunde nevoilor publicului în domiciliul
sǎnǎtǎţii pe plan local, naţional şi internaţional. Eforturile medicului și asistentului medical au
ca scop, ca pacientul să afirme starea de bine fizic și psihic, să aibă respirație liberă, ușoară,
eficientă, să se poată alimenta pe cale naturală și să nu intervină complicații.

În cazul unui atac acut de gută trebuie instituit repausul imediat al articulaţiei afectate şi
trebuie de asemenea începută prompt terapia care se efectuează cel mai frecvent cu
Colchicină, Indometacin sau alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), mai rar cu
Fenilbutazonă. În primul rând trebuie atrasă atenţia asupra faptului că medicamentele care
modifică concentraţia serică de urat, nu trebuie întrerupte sau începută brusc în timpul unui
atac acut şi nu trebuie de asemenea schimbate deoarece modificările bruşte ale nivelului seric
de urat pot precipita apariţia unui atac acut sau creşte amplitudinea reacţiei inflamatorii; de
asemenea , terapia antihiperuricemică trebuie instituită numai după terminarea unui atac acut.
De asemenea, dacă un atac acut nu s-a rezolvat în 24-48 de ore de la instituirea unui
tratament, atunci trebuie avute în vedere alte posibile diagnostice, spre exemplu un proces
infecţios sau trebuie schimbată terapia dacă se exclude un alt diagnostic în afara gutei, spre
exemplu colchicina poate fi înlocuită cu fenilbutazonă în caz de eşec şi dacă nici după
schimbarea schemei terapeutice, atacul nu se rezolvă iar inflamaţia persistă, se poate proceda
la administrarea de glucocorticoizi intraarticular. Profilaxia în acest sens se efectuează de
obicei prin administrarea de doze scăzute de colchicină zilnic (o tabletă) sub supravegherea
formulei leucocitare odată la 6 ore iar pentru pacienţii care nu suportă acest medicament se
recomandă utilizarea indometacinului în doze de 25 mg pe zi. Acest tip de tratament poate fi
întrerupt dacă pe o perioadă de 1 an uricemia s-a menţinut în limite normale şi nu au fost
atacuri acute în această perioadă.

Alimentaţia bolnavului

Explica pacientului importanta regimului alimentar prescris de medic. Il informez asupra

alimentelor pe care trebuie sa le consume. Explorez preferintele pacientului asupra
alimentelor permise si interzise. Servesc pacientul cu alimente la temperatura moderata, la ore
regulate si prezentate atragator.
Regimul alimentar al persoanei gutoase trebuie să fie sărac în purine, grăsimi, protide;
obligatoriu hipocaloric (dacă persoana este obeză) şi fără băuturi alcoolice, o dietă restrictivă
ducând la o scădere a excreţiei urinare de purine de 200-400 mg/zi şi la o scădere a valorilor
serice cu 1-2 mg/dl. Conţinutul zilnic în proteine trebuie să fie de maxim 70-80 mg/zi iar
aportul hidric de peste 2 l/zi. Alimente foarte bogate în purine (150-1000 mg/100g): - inimă,
carne de oaie 174; - sardele 172; - icre de sardină 484; - extracte de carne 236 – 356; - drojdie
de bere 570 – 990; - cacao 1900; - momiţe 990;
- scrumbii, heringi 790; - ciocolată 620; - creier 195. Alimente bogate în purine (75 – 150
mg/100g): - carne de viţel, de pasăre (curcan, gâscă); - şuncă; - vânat; - moluşte; - ficat; -
rinichi; Prin fierbere carnea pierde 50% din conţinutul său de purine, care trece în apă. 1)
Alimente cu conţinut mediu de purine (sub 75 mg/100g): - limbă; - carne de porc; - creier; -
peşte; - ciuperci; - mazăre; - spanac. 2) Alimente fără purine: - produse din făină; - ouă; -
grăsimi; - lactate; - dulciuri; - fructe şi sucuri de fructe. De asemenea, trebuie evitate
alimentele bogate în oxalaţi: fructele oleginoase (nuci, alune, migdale, alcoolul, cafeaua,
cacao, fasolea, mazărea, spanacul, ciupercile, varza, conopida.