1.

INFIRMIERUL ŞI LOCUL DE
MUNCĂ AL ACESTUIA

1
 1.1. Descrierea ocupaţiei de infirmier

• însoţeşte persoanele îngrijite la

îndeplinirea activităţilor vieţii
cotidiene.
• efectuează îngrijiri legate de
funcţii de întreţinere şi continuitate
a vieţii.
• contribuie la îmbunătăţirea stării
de sănătate şi la refacerea
autonomiei, în măsura în care
este posibil.
2
• lucrează în colaborare şi sub
responsabilitatea unui asistent
medical, cel mai adesea în cadrul
unei echipe pluridisciplinare.

• participă la îngrijirile de sănătate

preventive, curative sau paliative.

• îşi exercită activitatea în mediul

spitalicesc sau extraspitalicesc, în
sectorul medical, medico-social
sau social.
3
• Infirmierul participă efectiv la:

- asigurarea unui mediu de viaţă şi climat

adecvat îngrijirii complexe din punct de vedere
fizic, psihic, afectiv.
-  asigurarea igienei şi a spaţiului de viaţă a
persoanei îngrijite.
 asigurarea hidratării şi a alimentaţiei
corespunzătoare a persoanei îngrijite.

4
-  stimularea participării persoanei îngrijite
la activităţile zilnice.
 transportul şi însoţirea persoanei
îngrijite,
- etc.

Respectă permanent
drepturile şi
confidenţialitatea
privind evoluţia stării
de sănătate a
persoanei îngrijite.
5
 1.2. Locul de muncă al infirmierului
Spitalul este o instituţie sanitară
destinată îngrijirii bolnavilor cu
servicii permanente şi are un caracter
curativ.
În spital se internează bolnavii:
- în stare gravă pentru îngrijiri
permanente şi de specialitate.
- care nu pot fi diagnosticaţi decât în
anumite spitale şi necesită îngrijiri de
durată lungă.
- care necesită intervenţii chirurgicale
sau alte tratamente speciale,
nerealizabile ambulatoriu.
- cu boli infecto-contagioase care
trebuie izolaţi.
6
Amplasarea ideală a spitalelor mari
ar fi:
- departe de zonele industriale şi
- pe terenuri mari, înconjurate de
zone de verdeaţă.

Orientarea cea mai bună a spitalelor

este:
- cu saloanele spre sud,
- fără alte construcţii în jur
- pentru a avea acces la lumină şi
soare.
7
Spitalele sunt de două feluri:
1. spitalul pavilionar,
2. spitalul bloc.

Spitalul pavilionar –
- necesită spaţii foarte mari pentru
ca distanţa dintre pavilioane să fie
corespunzătoare.
- asigură linişte pentru bolnavi şi
posibilitatea de mişcare a
acestora.
- infecţiile şi epidemiile sunt mai Spitalul bloc –
rare. - necesită un spaţiu mai mic,
- dezavantaje: - personal administrativ mai
a) întreţinere foarte costisitoare, redus,
b) personalul angajat este mai - sisteme de încălzire şi
numeros, alimentare mai avantajoase,
c) comunicare grea între - comunicarea şi colaborarea
pavilioane. între secţii se face mai uşor.
8
Spitalul cuprinde:

- servicii de primire,
- secţiile clinice,
- serviciul de diagnostic
şi tratament,
- serviciul administrativ-
gospodăresc.

9
SERVICIUL DE PRIMIRE –

- este filtrul principal al spitalului în care

se hotărărşte internarea pacientului.
- cu excepţia secţiilor de maternitate şi
boli contagioase, celelalte secţii au un
serviciu comun de primire - cuprinde:
- sala de aşteptare,
- biroul de investigare al pacienţilor,
cabinetul de consultaţii,
- camera de deparazitare şi baia
bolnavului,
- camera de îmbrăcare,
- camera dezinfectare, deparazitare,
- magazia de efecte ale pacientului,
- magazia de lenjerie curată. 10
• SECŢIA DE SPITAL

-  este partea componentă înzestrată cu paturi.

- asigură asistenţa într-o anumită specialitate a
pacienţilor internaţi.

Cuprinde:
- saloane pentru bolnavi,
- camera pentru asistenţi, pentru medici,
- oficiu, toaletă, baie, hol,
- sala de tratament şi
- alte încăperi în funcţie de specificul secţiei (maternitate,
urologie, chirurgie, etc.).
11
 Secţiile sunt grupate astfel:
- interne,
- chirurgie,
- pediatrie,
- obstretică-ginecologie,
- oto-rino-laringoscopie,
- oftalmologie,
- urologie, etc.

În spitalele mari secţia de boli interne se diferenţiază în:

- cardiologie,
- gastro-enterologie,
- hematologie,
- pneumologie,
- boli endocrine, etc.
12
• SERVICIILE DE
DIAGNOSTIC ŞI
TRATAMENT-

• sunt părţi componente fără

paturi ale spitalului care
servesc toate secţiile.
• Numărul lor este în funcţie
de mărimea, profilul
specialităţii şi categoria de
ierarhizare a spitalului,
• existenţa lor fiind obligatorie
numai în anumite spitale. 13
• În general se găsesc următoarele
servicii de diagnostic şi tratament:
- serviciul de radiologie,
- laboratorul de analize medicale,
- laboratorul de explorări funcţionale,
- punctul de transfuzie,
- farmacie,
- serviciul central de sterilizare,
- serviciul de cultură fizică medicală,
- serviciul de anatomie patologică şi
prosectură,
- laboratorul de medicină
experimentală,
- fizioterapie. 14
• SERVICIILE ADMINISTRATIVE-
GOSPODĂREŞTI

- asigură baza materială a

activităţii medicale,

- una din condiţiile importante

pentru funcţionarea spitalului.

- cuprind: serviciul administrativ,

serviciul tehnic de întreţinere şi
reparaţii, spălătoria, secţia bloc
alimentar. 15
Alte instituţii unde infirmiera îşi poate desfăşura activitatea:

Instituţii pentru îngrijirea, educarea şi

protecţia socială a copiilor
- cuprind următoarele categorii de minori: copii ai
căror părinţi sunt necunoscuţi, decedaţi sau
decăzuţi din drepturile legale de părinte, la care
se impune tutela sau plasamentul familial, etc.

Leagăne pentru copii

- sunt instituţii de îngrijire, ocrotire şi protecţie
socială care se ocupă de creşterea şi îngrijirea
medico-psiho-socială a copiilor până la vârsta
de 3 ani.
16
Case de copii (centre de plasament)
- sunt destinate copiilor preşcolari şi şcolari.
- se împart în două:
a) case de copii cu dezvoltare intelectuală normală,
b) case de copii cu deficienţe.

Alte instituţii:
- grădiniţe pentru copii care prezintă diferite tipuri de deficienţă
(senzorială, mintală),
- şcoli speciale, licee speciale,
- cămine-şcoală, cămine-spital,
- grupe şi clase speciale pentru copii cu HIV şi SIDA,
- centre de zi, centre de înlocuire pe termen scurt a familiei,
centre de reeducare. 17
- Instituţii pentru îngrijirea,
ocrotirea şi recuperarea
adulţilor - sunt ocrotite
următoarele categorii de
adulţi:
- Cei care au venituri
- Persoane aparţinând vârstei a
insuficiente pentru a le treia care nu pot rămâne în
asigura întreţinerea sau familie (din motive temeinice).
cei care nu se pot Astfel de instituţii pentru adulţi sunt:
autoservi, cămine-atelier, cămine spital
- Bolnavi cronici care nu se pentru bolnavi cronici, cămine de
bătrâni.
pot îngriji şi necesită
supraveghere permanentă
din partea personalului
sanitar,
18
 1.3. Planificarea propriei activităţi
• Identificarea activităţilor şi obiectivelor
specifice se face:
a) din documentele oficiale
- fişa postului/ contract de muncă
(stabilesc atribuţiile, responsabilităţile
şi obligaţiile infirmierei),
- raportul de evaluare a problemelor,
- planul individualizat de protecţie şi
îngrijire,
- fişa medicală a infirmierei.
b) evaluarea de la şeful ierarhic.
19
 Ierarhizarea se realizează:
- Cu atenţie ţinând cont de
capabilitatea şi starea persoanei
îngrijite.

- Cu promptitudine, imediat după

identificarea nevoilor persoanei
îngrijite
- În funcţie de starea, vârsta şi
evoluţia persoanei îngrijite.

- Ordinea priorităţilor este flexibilă,

modificându-se în funcţie de
situaţiile intervenite.
20
 Estimarea perioadei de timp:

- Se face în funcţie de starea şi

evoluţia persoanei îngrijite.

- Este realizată în mod realist pe

termen scurt, mediu şi lung, pe
baza unei analize atente a datelor
ce compun situaţia existentă.

- Elaborarea programului de
activităţii se face adaptat noilor
situaţii apărute. 21
 1.4. Participarea la cursuri de formare continuă

Scopuri:
1. creşterea eficienţei şi calităţii serviciilor
acordate persoanei îngrijite.
2. Recunoaştere profesională.

Cerinţe:
- Se face în mod activ în scopul însuşirii
cunoştinţelor necesare.
- Cu conştiinciozitate - se aplică cunoştinţele
dobândite conform procedurilor.
- Cu atenţie - cunoştinţele dobândite se
aplică în practică având grija de a nu greşi.
22
 1.5. Lucrul în echipa multidisciplinară

• Colaborarea cu membrii echipei

• Permanentă,
• ţine seama de interesul
persoanei îngrijite.
• Sprijinul membrilor echipei - în
funcţie de situaţiile specifice.
• Obiectivitate şi receptivitate în
lucrul cu membrii echipei.
• Promptitudine în răspunsul
solicitat de colegi/ şef ierarhic în
situaţii specifice. 23
 Obiectivele echipei
- Se stabilesc:
- împreună cu ceilalţi membrii,

- în funcţiile de atribuţiile din fişa postului.

- cu claritate, putând fi identificate rezultatele

aşteptate şi termenele de realizare.

- în funcţie de starea şi evoluţia pacientului.

- Schimbarea obiectivelor: priorităţi noi

datorate modificării stării pacientului – se
informează echipa cu promptitudine.
24
Schimburile de informaţii sunt
facilitate prin:

- Menţinerea unei legături

permanente între membrii
echipei 

- Transmiterea datelor în timp

optim 

- Comunicarea lor într-o formă

clară, accesibitlă  25
 
Consecvenţă (nu schimbăm)- respectarea
recomandărilor persoanlului ierarhic.

Corectitudine şi încadrare în timp – în

aplicarea tehnicile şi procedurile
recomandate.

Responsabilitate – în implicarea în
activităţile de terapie ocupaţională.
26
 2. Aspecte ale eticii profesionale în
meseria de infirmier
Etica medicală

- ansamblu de reguli de conduită

a profesioniştilor din domeniul
sănătăţii faţă de pacienţii lor.

- este strâns legată de

deontologie, morală şi de ştiinţă.

27
Profesia de infirmier a fost legată
întotdeauna de cerinţe etice (morale) şi
deontologice (drept şi morală) ale căror
particularităţi s-au format ca un rezultat
al mediului în care cadrul medical
trăieşte şi lucrează, sub influenţa unei
desăvârşite pregătiri morale.

Etica contribuie la cunoaşterea de sine şi

ajută individul în raport cu decizia ce
urmează să fie luată.

Daţi exemplu de o situaţie în care decizia

a fost dificilă, dar principiile moralei au
susţinut o hotărâre! 28
 DREPTURILE PACIENTULUI
Principii
1. Abordare umană (nu ca pe un obiect!)
a pacientului de către infirmier (regulă
de bază a profesiei).

2. Orientare spre cunoaştere,

competenţă, comportament etic în
îngrijiri.

3. Promovarea valorilor de bază ale

îngrijirilor:
- încrederea,
- apropierea,
- secretul profesional (confidenţialitatea),
- prietenia,
- respectul de sine şi respectul celorlalţi
29
oameni.
 Se aplică noţiuni de etică medicală:


4.  confidenţialitatea.

5.  a spune adevărul pacientului (numai

medicul comunică diagnosticul şi prognosticul).

6.  consimţământ în urma oferirii de

informaţii pacientului.

7.  obţineriea stării de bine/ ameliorarea.

30
 Teze generale

 Orice persoană are dreptul de a fi respectată ca fiinţă

umană.
 Orice persoană are dreptul la autodeterminare.
Oricine are dreptul la integritate fizică şi mentală şi la
securitatea persoanei sale.
 Oricine are dreptul de a pretinde respectarea intimităţii
sale.
 Oricine are dreptul la respectarea valorii sale morale şi
culturale precum şi a convingerilor sale filozofice.
 Oricine are dreptul la o protecţie corespunzătoare a
sănătăţii asigurată prin măsuri preventive şi curative
care urmăresc atingerea nivelului personal optim de
sănătate.
31
Biroul Regional pentru Europa din cadrul O.M.S.
 Legea nr. 46 din 21. 01. 2003 publicată în Monitorul Oficial nr. 51 din
29 ianuarie 2003.

Capitolul I - Dispoziţii generale

Art. 1. În sensul prezentei legi:

a) Prin pacient se înţelege persoana sănătoasă sau bolnavă care
utilizează serviciile de sănătate
b) Prin discriminare se înţelege distincţia care se face între persoane
aflate în situaţii similare pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenţei
etnice, originii naţionale sau sociale, religiei, opţiunilor politice sau
antipatiei personale
c) Prin îngrijiri de sănătate se înţelege serviciile medicale, serviciile
comunitare şi serviciile conexe actului medical
d) Prin intervenţie medicală se înţelege orice examinare, tratament sau
alt act medical în scop diagnostic preventiv, terapeutic ori de
reabilitare
e) Prin îngrijiri terminale se înţelege îngrijirile acordate unui pacient cu
mijloace de tratament disponibile atunci când nu mai este posibiliă
îmbunătăţirea prognozei fatale a stării de boală, precum şi îngrijirile
acordate în apropierea decesului. 32
Art. 2. Pacienţii au dreptul la îngrijiri
medicale de cea mai înaltă calitate de
care societatea dispune, în conformitate
cu resursele umane, materiale şi
financiare.
Art. 3. Pacientul are dreptul de a fi respectat
ca persoană umană fără nici o
discriminare.

33
Cadrul medical are obligaţia:

 De a aprecia importanţa credinţei religioase pentru

fiecare pacient şi să respecte opţiunea fiecărui pacient
 De a sesiza şi clarifica impactul credinţei religioase
asupra îngrijirilor de sănătate (restricţii asupra dietei
alimentare)
 De a sta lângă pacientul muribund şi a îndeplini anumite
ritualuri.
 De a identifica persoanele care au nevoie de asistenţă
spirituală (pacienţii singuri, care au puţini vizitatori, care-şi
exprimă firca, anxietatea, pacienţii care vor fi supuşi unor
intervenţii chirurgicale, muribunzii)
 De a facilita satisfacerea nevoii spirituale (să permită
vizita preotului, să-i permită pacietnului citirea cărţilor
religioase, să marcheze evenimentele religioase utilizând
decor adecvat şi alte facilităţi permise. 34
Capitolul II – Dreptul pacientului la informaţia medicală

Art. 4. Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la

serviciile medicale disponibile precum şi la modul de a
le utiliza.
Art. 5.
Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identităţii şi
statutului profesional al furnizorilor de servicii de
sănătate.
1) Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra
regulilor şi obiceiurilor pe care trebuie să le respecte pe
durata spitalizării.

Art. 6. Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării

sale de sănătate, a intervenţiilor medicale propuse, a
riscurilor potenţiale ale fiecărei proceduri, a
alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv
asupra neefectuării tratamentului şi nerespectării
recomandărilor medicale, precum şi cu privire la date
35
despre diagnostic şi prognostic.
Art. 7. Pacientul are dreptul de a decide dacă mai
doreşte să fie informat în cazul în care informaţiile
prezentate de către medic i-ar cauza suferinţa.

Art. 8. Informaţiile se aduc la cunoştinţa pacientului

într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea
terminologiei de specialitate. În cazul în care
pacientul nu cunoaşte limba română, informaţiile i
se aduc la cunoştinţă în limba maternă sau în
limba pe care o cunoaşte, ori după caz, se va
căuta o altă formă de comunicare.

Art. 9. Pacientul are dreptul de a cere în mod

expres să nu fie informat şi de a alege o altă
persoană care să fi informată în locul său.

36
Art. 10. Rudele şi prietenii pacientului pot fi
informaţi despre evoluţia investigaţiilor,
diagnostic şi tratament, cu acordul
pacientului.

Art. 11. Pacientul are dreptul de a cere şi de a

obţine o altă opinie medicală.

Art. 12. Pacientul are dreptul să solicite şi să

primească la externare un rezumat scris al
investigaţiilor, diagnosticului, tratamentului
şi îngrijirilor acordate pe perioada
spitalizării. 37
Capitolul III – Consimţământul pacientului privind
intervenţia medicală

Art. 13. Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o

intervenţie medicală asumându-şi, în scris răspunderea
pentru decizia sa. Consecinţele refuzului sau ale opririlor
actelor medicale trebuie explicate pacientului.

Art. 14. Când pacientul nu îşi poate exprima voinţa, dar

este necesară o intervenţie medicală de urgenţă,
personalul medical are dreptul să deducă acordul
pacientului dintr-o exprimare anterioară a voinţei
acestuia.

Art. 15. În cazul în care pacientul necesită o intervenţie

medicală de urgenţă, consimţământul reprezentantului
legal nu mai este necesar.
38
Art. 16. În cazul în care se cere consimţământul
reprezentantului legal, pacientul trebuie să fie
implicat în procesul de luare a deciziei atât cât
permite capacitatea lui de înţelegere.

Art. 17.
1) În cazul în care furnizorii de servicii medicale
consideră că intervenţia este în interesul
pacientului, iar reprezentatul legal refuză să îşi
dea consimţământul, decizia este declinată unei
comisii de arbitraj de specialitate.
2) Comisia de arbitraj este constituită din trei medici
pentru pacienţii internaţi în spitale şi din doi medici
pentru pacienţii din ambulator. 39
Art. 18. Consimţământul pacientului este obligatoriu pentru
recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice
prelevate din corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului
sau tratamentului cu care acesta este de acord.

Art. 19. Consimţământul pacientului este obligatoriu în cazul

participării sale în învăţământul medical clinic şi la cercetarea
ştiinţifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare ştiinţifică
persoanele care nu sunt capabile să îşi exprime voinţa, cu
excepţia obţinerii consimţământului de la reprezentantul legal
şi dacă cercetarea este făcută şi în interesul pacientului.

Art. 20. Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate

medicală fără consimţământul său cu excepţia cazurilor în
care imaginile sunt necesare diagnosticului şi tratamentului şi
evitării suspectării unei culpe medicale.
40
Capitolul IV – Dreptul al confidenţialitatea informaţiilor şi
viaţa privată a pacientului

Art. 21. Toate informaţiile privind starea pacientului,

rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul,
tratamentul, datele personale, sunt confidenţiale chiar
şi după decesul acestuia.

Art. 22. Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate

numai în cazul în care pacientul îşi dă consimţământul
explicit sau dacă legea o cere în mod expres.

Art. 23. În cazul în care informaţiile sunt necesare altor

furnizori de servicii medicale acreditaţi, implicaţi în
tratamentul pacientului, acordarea consimţământului
nu mai este obligatorie.
41
Art. 24. Pacientul are acces la datele medicale
personale.

Art. 25.
1) Orice amestec în viaţa privată, familială a
pacientului este interzis, cu excepţia cazurilor în
care această imixtiune influenţează pozitiv
diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate şi
numai cu consimţământul pacientului.
2) Sunt considerate excepţii cazurile în care
pacientul reprezintă pericol pentru sine sau
pentru sănătatea publică.
42
Capitolul V – Drepturile pacientului în domeniul
reproducerii

Art. 26. Dreptul femeii la viaţă prevalează în cazul în care

sarcina reprezintă un factor de risc major şi imediat pentru
viaţa mamei.

Art. 27. Pacientul are dreptul la informaţii, educaţie şi servicii

necesare dezvoltării unei vieţi sexuale normale şi sănătăţii
reproducerii, fără nici o discriminare.

Art. 28.
• Dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii este
garantat cu excepţia cazului prevăzut la art. 26.
• Pacientul, prin serviciile de sănătate, are dreptul să
aleagă cele mai sigure metode privind sănătatea
reproducerii
• Orice pacient are dreptul la metode de planificare
43
familială eficiente şi lipsite de riscuri.
Capitolul VI – Drepturile pacientului la tratament şi
îngrijiri medicale

Art. 29.
1) În cazul în care furnizorii sunt obligaţi să
recurgă la selectarea pacienţilor pentru
anumite tipuri de tratament care sunt
disponibile în număr limitat, selectarea se va
face numai pe baza criteriilor medicale.
2) Criteriile medicale privind selectarea
pacienţilor pentru anumite tipuri de tratament
se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi
Familiei în termen de 30 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei legi şi se aduc la
cunoştinţă publicului. 44
Art. 30.
• Intervenţiile medicale asupra
pacientului se pot efectua numai
dacă există condiţiile de dotare
necesare şi personal acrediat.
• Se exceptează de la prevederile
din alin. 1) cazurile de urgenţă
apărute în situaţii extreme.

45
Art. 31. Pacientul are dreptul la îngrijiri
terminale pentru a putea muri în
demnitate.

Art. 32. Pacientul poate beneficia de

sprijinul familiei, al prietenilor, de
suport spiritual, material şi de sfaturi
pe tot parcursul îngrijirilor medicale.
La solicitarea pacientului, în măsura
posibilităţilor, mediul de îngrijire şi
tratament va fi creat cât mai aproape
de cel familial.

Art. 33. Pacientul internat are dreptul şi la

servicii medicale acordate de către
un medic acreditat din afara
spitalului.
46
Art. 34.
Personalul medical sau nemedical
din unităţile sanitare nu are
dreptul să supună pacientul nici
unei forme de presiune pentru a-l
determina pe acesta să îl
recompenseze altfel decât prevăd
reglementările de plată legale din
cadrul unităţii respective.
Pacientul poate oferi angajaţilor
sau unităţii unde a fost îngrijit
plăţi suplimentare sau donaţii cu
respectarea legii. 47
Art. 35.
1) Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până
la ameliorarea stării sale de sănătate sau până la
vindecare.
2) Continuitatea îngrijirilor se asigură prin colaborarea şi
parteneriatul dintre diferitele unităţi medicale publice şi
nepublice, spitaliceşti şi ambulatorii, de specialitate
sau de medicină generală, oferite de medici, cadre
medii sau alt persoanl calificat. După externare
pacienţii au dreptul la serviciile comunitare disponibile.

Art. 36. Pacientul are dreptul să beneficieze de asistenţă

medicală de urgenţă, de asistenţă stomatologică de
urgenţă şi de servicii farmaceutice, în program
continuu.
48
 Capitolul VII – Sancţiuni

Art. 37. Nerespectarea de către

personalul medicosanitar a
confidenţialităţii datelor despre
pacient şi a confidenţialităţii actului
medical, precum şi a celorlalte
drepturi ale pacientului prevăzute
în prezenta lege, atrage după caz,
răspunderea disciplinară,
contravenţională sau pensia,
conform prevederilor legale.

49
Capitolul VIII – Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 38.
• Autorităţile sanitare dau publicaţii, anual, rapoarte
asupra respectării drepturilor pacientului, în care se
compară situaţiile din diferite regiuni ale ţării, precum şi
situaţia existentă cu una optimă.

• Furnizorii de servicii medicale sunt obligaţi să afişeze la

loc vizibil standardele proprii în conformitate cu normele
de aplicare a legii.

• În termen de 90 de zile de la data întrării în vigoare a

prezentei legi, Ministerul Sănătăţii şi Familiei elaborează
normele de aplicare a acesteia, care se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I. 50
Art. 39. Prezenta lege intră în vigoare la 30
de zile de la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea I.

Art. 40. La data intrării în vigoare a prezentei

legi se abrogă art 78, 108 şi 124 din
Legea 3/ 1978 privind asigurarea
sănătăţii populaţiei, publicată în Buletinul
Oficial, Partea I, nr. 54 din 10 iulie 1978,
precum şi orice alte dispoziţii contrare.

51
 Drepturile copilului

- Declaraţia cu privire la drepturile copilului de

la Geneva din 1942, luată în considerare în
- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
din 1948 şi în
- Declaraţia Drepturilor Copilului adoptată de
Adunarea Generală din noiembrie 1959 şi în
- Convenţia Internaţională a Drepturilor
Copilului adoptată de Adunarea generală
ONU din noiembrie 1989.

Această convenţie cuprinde 54 de articole şi se

referă la drepturile şi libertăţile care se
acordă copilului fără nici o deosebire de
rasă, culoare, sex, naţionalitate sau etnie,
limbă, religie, opinii politice, stare materială
sau poziţie spcială, dizabilităţi de naştere
sau de orice alt fel.
52
- Dreptul oricărui copil de a beneficia de un
nivel de trai care să permită dezvoltarea sa
fizică, mentală, spirituală, morală şi
socială.

- Copilul care este temporar ori permanent

lipsit de mediul său familial sau care,
pentru protejarea intereselor sale nu poate
fi lăsat în acest mediu are dreptul la
protecţie şi asistenţă speciale din partea
statului.

- Dreptul oricărui copil de a beneficia de

asistenţă socială, inclusiv de asigurări
sociale.
53
- Dreptul copilului la educaţie, şi în
vederea asigurării exercitării
acestui drept în mod progresiv şi
pe baza egalităţii de şanse.

- Dreptul copilului de a fi protejat

împotriva exploatării economice
- a nu fi constrâns la vreo muncă ce
comportă vreun risc potenţial sau
care este susceptibilă să îi
compromită edcuaţia ori să îi
dăuneze sănătăţii sau dezvoltării
sale fizice,mentale, spirituale,
morale sau sociale.
54
- Protejarea copilului contra oricărei
forme de exploatare sexuală şi de
violenţă sexuală.

- Nici un copil să nu fie supus la

tortură, la pedepse sau la tratamente
crude, inumane ori degradante.
Pedeapsa pe viaţă sau închisoarea
fără posibilitatea de a fi eliberat nu
va fi pronunţată pentru infracţiunile
comise de persoane sub vârsta de
18 ani.
55
- Copiii privaţi de libertate să aibă
dreptul de a avea acces rapid la
asistenţa juridică sau la orice altă
asistenţă corespunzătoare,
precum şi dreptul de a contesta
legalitatea privării lor de libertate,
în faţa unui tribunal sau a unei
alte autorităţi competente,
independente şi imparţiale şi
dreptul la judecarea în procedura
de urgenţă a cazului respectiv.

56
- Dreptul la libertatea de
exprimare.
- Acest drept cuprinde
libertatea de a căuta, de a
primi şi difuza informaţii şi
idei de orice natură,
indiferent de frontiere, sub
formă orală, scrisă, tipărită
sau artistică ori prin orice
alte mijloace, la alegerea
copilului.

57
 DREPTURILE PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI

Toţi oamenii sunt născuţi liberi şi egali în demnitate şi drepturi.

Persoanele cu dizabilităţi au demnitate şi valoarea socială
la fel cu toţi ceilalţi oameni.

Dizabilitatea reprezintă dificultatea unui individ de a realiza

relaţii normale cu mediul de viaţă, în concordanţă cu vârsta,
sexul, condiţiile sociale, economice şi culturale.

Persoana cu dizabilitatea este acea persoană care se află în

incapacitatea de a-şi asigura singură toate sau o parte din
necesităţile vieţii individuale sau sociale normale, din cauza
unei deficienţe congenitale sau dobândite a capacităţilor
fizice, psihice sau senzoriale.

Tipurile de dizabilitate sunt următoarele: fizic, vizual, auditiv,

somatic, mintal, psihic, HIV/ SIDA asociat, boli rare. 58
Persoana cu dizabilitate a existat
dintotdeauna dar foarte multă
vreme această categorie a fost
marginalizată şi discriminată.
Nefiind îngrijiţi de nimeni ajungeau
inadaptaţi social.

Din acest motiv Adunarea Generală a

ONU, în 1975 a adoptat Declaraţia
cu Privire la Drepturile Persoanelor
cu Dizabilităţi, care porneşte de la
ideea că
pentru persoanele cu dizabilităţi
libertatea şi egalitatea reprezintă
posibilitatea de a beneficia în mod
egal de îmbunătăţirea condoţiilor
de viaţă, rezultat al dezvoltării
economice şi sociale.
59
Drepturi ale persoanelor cu
dizabilităţi:

- Dreptul la respectarea demnităţii lor

umane indiferent de gravitatea deficienţei,
drept fundamental pe care îl au şi ceilalţi
cetăţeni de aceeaşi vârstă.

- Depturi cetăţeneşti şi politice ca toţi

ceilalţi semeni.

- Dreptul al măsuri care să le permită să

devină cât mai independenţi posibil.
60
- Dreptul la tratament medical, psihologic şi
funcţional (proteze, orteze), la recuperare
medicală şi socială, la şcolarizare, pregătire,
reeducare şi orientare profesională

- Dreptul al servicii de încadrare în muncă, astfel

încât să le permită să-şi dezvolte pe deplin
capacităţile şi să le faciliteze integrarea sau
reintegrarea lor socială.

- Dreptul să locuiască cu familiile lor biologice sau

adoptive.

- Dreptul de a participa la activităţi culturale,

creative şi recreative.
61
- Dreptul la siguranţă economică şi socială şi
la un nivel de viaţă decent.

- Dreptul ca necesităţile lor speciale să fie

luate în consideraţie în toate fazele
planificării economice şi sociale.

- Dreptul de a beneficia de asistenţă

calificată juridică în scopul protejării lor şi a
proprietăţilor de care dispun.
62
- Dacă internarea unei persoane cu
dizabilităţi într-o instituţie
specializată este indispensabilă
atunci condiţiile de viaţă şi mediul
înconjurător din acea instituţie
trebuie să fie cât mai aproape de
o viaţă obişnuită, specifică
celorlaţi semeni de aceeaşi
vârstă.

- În cazul persoanleor cu dizabilităţi

severe şi profunde care nu-şi pot
exercita drepturile se impune
protejarea lor, de către societate. 63
 COMUNICAREA facilitează:

Relaţia “terapeutică”.
Eficienţa îngrijirilor.
Conştientizarea şi participarea
pacientului.
- cadrele medicale au nevoie de
ajutorul pacienţilor pentru o corectă
diagnosticare şi pentru identificarea
celui mai bun tratament.
- pacienţii au nevoie de ajutorul
cadrelor medicale pentru a putea
iniţia şi duce la bun sfârşit procesul 64
de ameliorare/ vindecare.
Limbajul este cel mai direct
mijloc al comunicării umane.

Vorbirea este o cale de

exprimare a unei persoane şi
de manifestare a
sentimentelor sale.

65
Indiferent că suntem medici,
asistenţi medicali, infirmieri,
brancardieri, suntem toţi
oameni, aşa că cea mai
sănătoasă practică şi
naturală abordare este să
ne punem în locul
pacientului şi să comunicăm
cu el, la fel cum o facem cu
un bun prieten care are Echipa de cadre medicale
nevoie de ajutorul şi de trebuie să înţeleagă că relaţia
cunoştinţele noastre. cu un pacient vizează în
primul rând stabilirea unui
contact uman bazat pe
deschidere, simpatie şi
căldură umană. 66
Pentru ca eforturile susţinute ale
cadrelor medicale să fie de maximă
eficienţă trebuie acordată o atenţie
deosebită modului de abordare a
pacientului.

Informarea pacientului.
Comunicarea: ascultare şi
empatizare.
Crearea unei stări de confort psihic
şi de încredere în cadrele medicale
şi în actul medical.
67
Importanţa informării pacienţilor
Dreptul pacienţilor de a fi informaţi complet:
- asupra stării lor de sănătate,
- proceduri medicale propuse,
- riscuri potenţiale,
- beneficiile pe care le incumbă fiecare
procedură,
- alternativelor la procedurile propuse,
- efectul refuzului tratamentului,
- diagnostic, prognostic,
- evoluţia sub tratament.

Excepţie de la regulă - cazul în care există

motive serioase şi temeinice să se creadă că o
anumită informaţie ar putea produce pacientului
un rău grav, fără a aduce vreun beneficiu.
68
Informaţia trebuie comunicată pacientului:

- mod adecvat capacităţii sale de

înţelegere,

- reducând pe cât se poate folosirea

terminologiei tehnice de strictă
specialitate.

- informaţii asupra identităţii şi a statutului

profesional al personalului de îngrijire .

- informaţii asupra regulilor şi

reglementărilor de rutină la care vor fi
supuşi pe durata internării.
69
- Informaţiile vor fi dat cu
regularitate la momentul
oportun.

- Vor fi transmise într-o

manieră favorabilă de
comunicare cu pacientul.

- Nu se vor divulga date pe

care medicul doreşte să nu
le cunoască pacientul
(păstrarea secrectului
profesional). 70
Educarea unui atribut esenţial
al comunicării = ascultarea.

Ascultarea
- proces de învăţare şi de
înţelegere a altora.
- proces de aflare, obţinere şi
Raportată la profesia de
acceptare a informaţiei din
infirmier(ă), ascultarea
exterior.
finalizată cu o serie de
- încurajare, informaţii obţinute de la
- îmbunătăţirea relaţiilor cu pacienţi este legată de
oamenii şi o mai bună procesul de îngrijire,
înţelegere a lor. ameliorare/ vindecare.
71
Câştigarea încrederii

1. SIGURANŢĂ
- ascultare.
- empatie.
-ţinuta morală.

2. COMPETENŢA profesională ireproşabilă,

- sinceritate (= a nu spune neadevăruri)
(infirmerul nu poate fi “sincer” în comunicare unor informaţii medicale
pentru care nu are competenţă)

3. DINAMISM:
Siguranţă
- blândeţe,
- grija. Credibilitate
Competenţă
- respectarea promisiunii.
Dinamism
ÎNCREDERE

72
Pentru o abordare adecvată a
pacientului în context bio-
psiho-social trebuie avute în
vedere:

- cunoaşterea pacientului în
contexul relaţiei sale sociale,
cu preferinţele, valorile şi
convingerile sale legate de
actul medical şi îngrijirile
medicale,
- simpatie, înţelegere, grijă
atenţie şi respect,
- pacientul - convins că Stabilirea unei relaţii de încredere
personalul medical acţionează prin schimb permanent de informaţii
în interesul său şi într-un mod accesibil înţelegerii
- va urmări tratamentul şi
îngrijirea sa, pe toată perioada (comunicare verbală/ nonverbală);
spitalizării.
73
- Adaptarea îngrijirilor acordate
în funcţie de starea pacientului,
menajând convingerile, valorile
şi circumstanţele de viaţă ale
acestuia.

- Restricţiile libertăţii individuale

a pacientului trebuie limitate la
acelea necesitate de starea sa
de sănătate şi justificate de
eficienţa tratamentului.

74
- Infirmiera acordă îngrijiri pentru
sănătatea individului şi

- îşi coordonează activitatea cu

cea a colegilor, superiorilor.

- împarte responsabilitatea de a
coopera cu toţi cei cu care
lucrează îndeaproape,

- ia toate măsurile şi respectă

indicaţiile primite pentru
îngrijirea individului.
75
Contactul cu bolnavul se face încă de la
internare.
Cunoaşterea: observarea şi discuţia cu
pacientul.

Ulterior infirmiera are datoria de-i dezvolta

pacientului:
- Autonomia: a-l ajuta să înveţe să îşi acorde
din nou îngrijirile zilnice, cu sau fără
supraveghere,
- Capacitatea de înţelegere: explică
bolnavului procedura, în ce constă şi
- Securizarea emoţională: necesitatea
expunerii explicaţiilor cu mult tact, la un
nivel uşor deînţeles,
- Responsabilitatea: informaţia ce trebuie
dublată de un consimţământ voluntar din 76
partea pacientului.
Interacţiunea şi conclucarea bună cu
pacientul optimizează rezultatele
tratamentului.
Responsabilitatea nu revine exclusiv
personalului medical, ci şi
pacientului care este responsabil de
respectarea întcomai a indicaţiilor
primite.
Comunicarea eficientă cu echipa
medicală poate uşura acceptarea
bolii de către pacient, poate
îmbunătăţii calitatea autoîngrijirii,
precum şi starea de sănătate fizică
şi psihică în general.
Pentru a obţine o complianţă bună
personalul medical trebuie să
găsească un mod de abordare
diferenţiat pentru fiecare pacient, în
funcţie de tipul de comunicare cel
mai eficient şi cel mai la îndemână. 77
Comunicarea terapeutică
- componentă a relaţiilor interpersonale dintre
cadrul medical şi pacient,

- un act planificat, deliberat şi profesionist,

- scop: stabilirea unei relaţii umane pozitive
care va permite atingerea obiectivelor de
îngrijire.

- se realizează prin următoarele două tipuri de

comunicare:

a) Comunicare verbală (limbajul,

vocabularul, claritatea, simplitatea şi
naturaleţea, politeţea şi demnitatea,
corectitudinea),

b) Comunicare nonverbală (expresie

facială-mimica, gesturile, poziţiile
corporale-postura, atingerea, contactul
vizual, atitudinile, comunicare prin
intermediul obiectelor, comunicarea
scrisă). 78
Pentru ca o comunicare să fie
eficientă, trebuie să îndeplinească
următoarele condiţiii:
- să se ţină cont de factorii fiziologici
şi socio-culturali care pot influenţa
comunicarea.
- să se asigure confortul fizic şi
psihic al pacientului.
- să se câştige şi să se menţină
încrederea pacientului
- Să se asigure respectul cuventi
pacientului..
- Mesajul transmis să fie scurt şi
clar.
- Vocabularul utilizat să fie pe
înţelesul pacientului. 79
- Debitul verbal să fie potrivit, iar tonul verbal
adecvat.

- Intonaţia să nu fie influenţată de emoţiile

sau de oboseala cadrului medical.

- Să fie ales momentul cel mai potrivit.

- Mimica, gesturile să accentueze cuvântul,

să-l clarifice sau să ilustreze ideea.

- Să se manifeste solicitudine faţă de

pacient.

- Atingerea pacientului (prinderea mâinii unui pacient

trist sau cu dureri) să fie utilizată în măsura în care
acesta înţelege bine semnificaţia şi o acceptă ca pe 80
un mesaj de încurajare, tandreţe, susţinere afectivă.
Exemple de comunicări
nonverbale:
- poziţia capului
- Înclinat la dreapta înseamnă
ascultare, bunăvoinţă
- Înclinat la stânga denotă
scepticism, critică, îndoială
- Clătinarea capului de sus în jos
înseamnă acord, înţelegere.
- Clătinarea capului de la stânga
la dreapta înseamnă negare,
dezaprobare.
81
 Mimica este semnul
nonverbal cel mai uşor de
descifrat.
- Mimica (încruntarea, ridicarea
sprâncenelor, ţuguierea
buzelor):
- Fruntea încruntată semnifică
preocupare, furie, frustrare
- Sprâncenele ridicate cu ochii
deschişi-mirare, surpriză
- Buzele strânse înseamnă
nesiguranţă, ezitare
- Nasul încreţit înseamnă
neplăcere.
82
 Tehnicile de comunicare terapeutică şi rolul
cadrelor medicale

Ascultarea activă
- cadrul medical îşi mobilizează întreaga atenţie pentru a
înţelege mesajul pacientului, respectând regulile:
Stă în faţa pacientului când vorbeşte.
 Îl priveşte în ochi pentru a-i demonstra dorinţa de a-l
asculta.
Adoptă o atitudine decontractuantă.
Nu face mişcări care ar putea distrage interlocutorul.
 Îl aprobă când spune lucruri importante.
83
Acceptarea

- voinţa de a asculta mesajul unei

persoane, fără a manifesta îndoială
sau dezgust, chiar dacă sunt
divergenţe de opinii.
- Acestă tehnică este aplicată
respectând următoarele reguli:
- Personalul medical va manifesta
toleranţă faţă de pacient.
- Pacientul va fi ascultat fără a fi
întrerupt.
- Îi dă o retroacţiune verbală pentru a
arăta că înţelege ceea ce îi spune
- Se va asigura că mesajele sale
nonverbale corespund mesajelor
verbale. 84
Întrebările sunt un mijloc direct de
comunicare şi dautonul unei interacţiuni
verbale. Ele vor fi întotdeauna legate de
subiectul discutat şi puse într-o ordine
cronologică.

Parafrazarea reprezintă redarea mesajului

pacientului în cuvintele brancardierului/
infirmierei, pentru a se asigura de
înţelegerea corectă a pacientului.

Clarificarea este necesară şi intervine atunci

când intervine o neînţelegere. În acest caz
cadurl medical poate întrerupe discuţia
pentru a clarifica sensul mesajului.
85
Focalizarea - centrarea mesajului pe o
anumită problemă de sănătate. În acest caz
infirmierul va ajuta pacientul să nu descrie
în termeni vagi problemele sale.

Liniştea va permite infirmierei şi pacientului

să-şi organizeze gândurile şi să asimileze
informaţiile primite.
Infirmiera care asigură liniştea în comunicarea
cu pacientul dovedeşte că este gata să
asculte cu răbdare.

Recapitularea este o revizuire a principalelor

idei discutate. În acest caz infirmierul(a)
începe o discuţie rezumând-o pe
precedenta, pentru a ajuta pacientul să-şi
amintească subiectele abordate.
86
Efectele comunicării adecvate:
- Reducerea anxietăţii.
- Respectarea indicaţiilor de către pacient.
- Satsifacţia pacientului faţă de îngrijirile
medicale primite.
Un rol foarte important în interacţiunea
pacient- cadru medical îl are şi
convingerea religioasă a pacientului,
importanţa rezidând în necesitatea
susţinerii spirituale a pacientului.
87
Stiluri de comunicare ineficace

A da asigurări false - împiedică avansarea

comunicării.
A răspunde criticilor printr-o atitudine
ofensivă - a-i nega dreptul pacientului la
părerile proprii.
A manifesta aprobarea sau dezaprobarea
excesiv:
- O aprobare excesivă presupune că
acesta este singurul lucru acceptabil.
- O dezaprobare excesivă poate face
pacientul să se simtă respins şi să evite 88
interacţiunea.
A generaliza prin stereotipii – orice
persoană este unică iar o generalizare
ar nerga aceasta unicitate.
A schimba subiectul – este o impoliteţe,
împiedică comunicarea terapeutică să
progreseze, pacientul îşi pierde firul
ideilor şi spontaneitatea, mesajul poate
deveni confuz.
A-ţi impune părerea personală -
consecinţe:
- Inhibă personalitatea pacientului.
- Întârzie rezolvarea problemei.
- Nu-i dă posibilitatea pacientului de a lua
decizii.
89
Cauzele comunicării
ineficiente:
- Neîncrederea pacientului,
- Dificultăţi de înţelegere şi
memorie,
- Atitudinea profesională
inadecvată.

90
 4. Norme de igienă în unităţile
sanitare

4.1. Definiţii. Noţiuni generale

Igiena
- ramură a medicinii care studiază
mijloacele de păstrare a sănătăţii şi de
prevenire a bolilor sau – ansamblul de
reguli şi de măsuri menite să apere
sănătatea.
- se realizează prin: curăţenie,
dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.
Curăţenia reprezintă
-suma operaţiilor prin care murdăria este
îndepărtată de pe diverse suprafeţe de
lucru, utilaje, ustensile, pereţi, podele.
-se face pe toată durata lucrului, ori de
câte ori este necesar (nu doar la începutul
sau la sfârşitul activităţii). 91
Dezinfecţia reprezintă totalitatea
măsurilor şi metodelor pentru a
îndepărta sau distruge germenii
patogeni (pentru materiale inerte).

Dezinfecţia are două etape:

1) Dezinfecţie profilactică – se face în
mod prevenitiv pe obiecte, săli
publice, etc.
2) Dezinfecţia în focar cuprinde:
- dezinfecţia curentă –
la patul bolnavului pe toată durata
spitalizării (pat, noptieră, obiecte,
lenjerie).
- dezinfecţia terminală –
după vindecarea sau decesul unui
bolnav care a suferit de o boală 92
infecţioasă.
 Metode de dezinfecţie:

- Metode mecanice: ştergerea şi

măturarea umedă, aerisirea,
spălarea, fierberea.

- Metode fizice: căldura uscată care

se face prin flambare (trecerea unui
obicet prin flacără), călcarea cu fierul
de călcat, arderea, căldura umedă –
fierberea şi călcarea umedă cu fierul
încins.

- Metode chimice: hipocloriţi, formol,

etc. 93
Decontaminarea -
introducerea în soluţie
dezinfectantă (imersie) a
tuturor obiectelor,
instrumentelor murdare,
sau contaminate cu
produse biologice.

Asepsia - lupta contra

infecţiei în ţesuturile vii.
Reprezintă absenţa tuturor
germenilor microbieni, a
tuturor elementelor
susceptibile de a produce o
infecţie. 94
În patologie se spune despre o
leziune că este aseptică atunci
când nu este produsă din cauza
unor microbi şi evoluează fără
complicaţii infecţioase, exemplu
necroza aseptică.

În chirurgie – antisepsia este

totalitatea măsurilor prin care se
realizează distrugerea
germenilor prezenţi într-o plagă,
pe tegumente sau în mediu,
fiind o metodă curativă.
95
Sterilizarea – ansamblul de metode fizico-
chimice de distrugere a tuturor germenilor
patogeni sau saprofiţi.

Dezinsecţia – este operaţia de distrugere a

insectelor dăunătoare (transmiţătoare de
boli) cu ajutorul unui insecticid.

Deratizarea – este operaţia de stârpire a

şoarecilor şi şobolanilor prin otrăvire cu
substanţe chimice sau culturi microbiene.
96
4.2. Prevenirea infecţiilor nosocomiale

Infecţia nozocomială este orice infecţie contractată

în timpul spitalizării, la un pacient care a fost
internat pentru altă boală.

Pacienţii cei mai expuşi la astfel de infecţii sunt cei

cu acte chirurgicale din ce în ce mai grele şi
invazive, care constituie porţi de intrare pentru
infecţii (sonde vezicale, catetere vasculare,
ventilator artificial, etc.)

97
Frecvenţa apariţiei acestor infecţii este variabilă, după
tipul îngrijirilor acordate:

- Mai ridicată în serviciile de îngrijire intensivă, de

reanimare.

- După durata spitalizării – mai ridicată în serviciile cu

spitalizare îndelungată şi de reeducare funcţională din
cauza prezenţei escarelor, sondelor stabile care
favorizează infecţiile.

- După vulnerabilitatea pacienţilor – cei care suferă de

boli acute grave, care au organismul fragilizat prin vârsta
înaintată sau din contră, vârsta foarte mică, cei cu
cancer, cei care sunt internaţi pentru alcoolism cronic, cu
imunosupresie legată de SIDA, cu imunoterapii
anticanceroase sau de grefele de organe. 98
Agenţi patogeni care produc infecţii
nozocomiale:

- Streptococus pneumoniae – agent

important în producerea pneumoniei,
sinuzitei, otitei medii şi meningitei,
mai rar endocardita, artrita septică,
peritonita.

Alte infecţii nozocomiale: infecţia

tractului urinar, infecţii nozocomiale
epidemice, etc.

99
Pentru prevenire este important să se
asigure controlul şi supravegherea
infecţiilor spitaliceşti, pentru a le
aduce la niveluri cât mai scăzute
posibil în funcţie de sectorul de
activitate.

Aceste niveluri apar ca un indicator al

calităţii şi securităţii îngrijirilor,
precum şi al prestigiului unei
instituţii (spital curat).

100
Polii luptei împotriva infecţiei intraspitaliceşti
sunt:

- o bună formare a personalului de îngrijire,

- o strategie de prevenire şi control a

infecţiilor intraspitaliceşti,

- respectarea regulilor de igienă

spitalicească (asepsia sau igiena îngrijirilor
în mediul septic). 101
Metodele de prevenire a infecţiilor nozocomiale se
adresează cauzelor favorizante sau secundare ale modului
de transmitere ale acestor infecţii - se referă la:
1) Reducerea transmiterii de la om la om (contaminarea
prin mâini), contaminarea aerogenă, contaminarea prin
contact – politica vestimentară.
2) Concepţia arhitecturală a spitalului (organizarea spaţiului
şi timpului, circulaţia persoanelor, circulaţia materialelor şi
obiectelor).
3) Suprimarea contaminării prin materiale şi instrumente
(dezinfecţia, decontaminarea, asepsia şi sterilizarea)
4) Asanarea (îmbunătăţirea) regulată şi sistematică a
mediului ambiant (decontaminarea zilnică, dezinfecţie cu
formol sau ultraviolete).

102
 CONTAMINAREA PRIN MÂINI

Mâinile reprezintă calea cea mai rapidă de transmitere a

infecţiilor,
!!! în unităţile spitaliceşti spălatul pe mâini este absolut
obligatoriu înainte şi după orice procedură realizată de
personalul medical.

!!! o igienă temeinică a mâinilor reduce considerabil

răspândirea bacteriilor în spitale.

Întregul personal medical pot să îşi contamineze mâinile doar

făcând lucruri extrem de simple precum: luând tensiunea
sau pulsul pacienţilor, atingând pacientul sau aşternuturile
acestuia, atingând echipamentul din spital.

Apariţia microbilor rezistenţi la antibiotice - igiena mâinilor -

include atât spălatul pe mâini cât şi folosirea
dezinfectantelor pe bază de alcool, a avut parte de o
revenire imrepsionantă în instituţiile de sănătate din 103
întreaga lume.
Flora microbiană de pe mâini este de două tipuri:

Tranzitorie:
- Colonizează stratul superficial al pielii şi este îndepărtată
prin spălarea simplă.
- Este reprezentată de micrororganismele care sunt cel mai
frecvent asociate cu infecţiile nozocomiale
- Este dobândită de personalul în contact cu pacientul sau cu
o suprafaţa contaminată din mediu.

Rezistentă:
- Este ataşată de straturile profunde ale pielii.
- Este mult mai rezistentă la îndepărtare.
- Este reprezentată de mircoorganismele care sunt mai puţin
asociate cu infecţii.
104
Studiile din ultimii ani au arătat că,
în timp ce se îngrijesc de
pacienţi, membrii personalului
din spitale se spală pe mâini
doar în 40-60% dintre cazurile
în care ar trebui să o facă.

Aceste cifre sunt alarmante având

în vedere că acum ştim că
infecţiile se transmit, de cele
mai multe ori, prin contact
direct.

Spălarea mâinilor este cea mai

importantă procedură de
prevenire a infecţiilor în spital,
de prevenire a contaminării şi
diseminării agenţilor microbieni
în spital.
105
Tehnica corectă de spălare a mâinilor trebuie să
fie cunoscută şi aplicată de întreg personalul.

Clasic sunt cunoscute trei nivele de

decontaminare a mâinilor:

1. Spălarea simplă a mâinilor – igienică.

2. Antiseptică (dezinfectarea) igienică.
3. Antiseptică (dezinfectarea) chirurgicală.

106
Spălarea mâinilor se efectuează de fiecare dată în
următoarele circumstanţe (sunt reguli atât
general valabile cât şi reguli special valabile la
locul de muncă):
- La intrarea în serviciu şi la părăsirea locului de
muncă.
- La intrarea şi la ieşirea din salonul bolnavilor.
- Înainte şi după examinarea fiecărui bolnav.
- Înainte şi după efectuarea de intervenţii şi
proceduri invazive.
- După scoaterea mănuşilor de protecţie.
- După scoaterea măştii folosite la locul de muncă.
- După folosirea batistei.
- După folosirea toaletei.
- După activtăţi adminstrative şi gospodăreşti. 107
Tehnica corectă de spălare a mâinilor
este următoarea:
- Se îndepărtează bijuteriile şi ceasul.

- Unghiile trebuie să fie tăiate scurt.

- Se deschide robinetul de apă şi se

umezesc mâinile.

- Se pune în palmă o doză de săpun.

108
Săpunirea cu grijă (până deasupra articulaţiei pumnului) astfel:

1. Palmele între ele – extremităţile degetelor.

2. Faţa palmară a mâinii stângi peste faţa dorsală a mâinii drepte şi

invers 3. Palmele între ele având grijă la spaţiile interdigitale.

4. Palmele între ele cu degetele flectate, încrucişate.

5. Prin rotaţie degetul mare stâng cu mâna dreaptă şi invers.

6. Prin rotaţie palma stângă cu degetele strânse ale mâinii drepte şi

invers.

7. Clătire abundentă cu apă caldă.

Dezinfecţia igienică a mâinilor se face cu soluţii antiseptice din dotare

respectând tipul de contact recomandat de producător.

109
Standarde pentru spălarea curentă a mâinilor.
Criterii temporale - „CÂND”
- la intrarea în serviciu şi la
părăsirea locului de muncă;
- la intrarea şi ieşirea din salon;
- înainte şi după examinarea
fiecăriu subiect;
- înainte şi după aplicarea unui
tratament;
- înainte şi după efectuarea de
investigaţii şi proceduri invazive;
- după scoaterea mănuşilor de
protecţie;
- după scoaterea mănuşilor
folosite la locul de muncă;
- înainte de distribuira
medicamentele administrate per
os;
- după folosirea batistei;
- după folosirea toaletei;
- după trecerea mâinii prin păr;
- după activităţi administrative,
gospodăreşti;
- după manipularea bolnavilor
septici, a bolnavilor contagioşi
sau cu imunodepresie;
- înainte şi după efectuarea
tratamentelor parenterale (la
efectuarea de puncţii lombare este
obligatoriu portul mănuşilor);
Criterii procedurale - „CUM” Criterii situaţionale
- îndepărtarea bijuteriilor (inele, - în cazuri de urgenţă este
brăţări, etc.); permisă utilizarea de antiseptice,
- unghii îngrijite, tăiate scurt; dar nu ca rutină;
- utilizare de apă curentă şi săpun - în unele situaţii (vezi protocolul
pentru spălare obişnuită; urgenţelor), spălarea este
- două săpuniri consecutive; completată de dezinfecţia
- se deschide robinetul de apă şi se mâinilor;
umezesc mâinile;
- se pune în palmă o doză de săpun
obişnuit;
- săpunire de 30 sec. pe toată
suprafaţa mâinilor, până deasupra
articulaţiei pumnului, frecarea
palmelor între ele şi la
extremităţile degetelor;
- faţa palmară a mâinii drepte
peste faţa dorsală a mâinii stângi -
spaţii interdigitale;
- palmele între ele cu degetele
flectate, încrucişate;
- frecate prin rotaţie a degetului
mare drept cu mâna stângă şi
invers;
- frecare prin rotaţie a palmei
stângi cu degetele strânse ale
mâinii drepte şi invers;
- clărire abundentă cu apă;
- ştergere obligatorie cu hârtie,
propsop de unică folosinţă;
- se închide robinetul având în
mână prosopul de hârtie, evitând
contactul direct;
- se aruncă prosopul de hârtie în 110
sacul de deşeuri.
 Contaminarea prin contact

Numărul germenilor cresc de la o zi la alta, în special în

serviciile septice şi de reanimare, unde se recomandă
schimbarea halatului zilnic sau cât de des este
posibil, de asemenea schimbarea obligatorie a
halatului în special când s-a murdărit cu produse
biologice (sânge, urină, bilă, etc.).

Uniforma (halat, bonetă, pantofi, mască) este purtătoare

şi cale de transmitere pentru germenii care se
înmulţesc rapid la temperatură mare şi umiditate
crescută.

De modul corect sau incorect de folosire al

echipamentului de protecţie depinde dacă vom
contribui la micşorarea sau mărirea frecvenţei
infecţiilor.
111
4.3. Uniforma infirmierului(ei) – echipamentul
de protecţie:

Boneta
- Din bumbac (se sterilizează) sau din
microfibră (bonete de unică folosinţă)
- Trebuie să acopere în întregime părul
- La sfârşitul programului se aruncă la deşeuri
nepericuloase.

Pantofii
- Vor fi speciali pentru spital, de culoare albă,
silenţioşi, fără tocuri, odihnitori, comozi
- Când se intră în serviciile speciale se vor
schimba sau proteja cu botoşi din fibră de
sticlă sau polipropilen (de unică folosinţă) sau
din pânză (se sterilizează)
- Este obligatorie purtarea ciorapilor. 112
Masca

- Confecţionată din polipropilen sau fibră de

sticlă foarte eficace (5 ore) chiar dacă este udă.
Masca de hârtie este eficace 30 de minute
pentru că se udeă şi se deteriorează.
- Masca trebuie să acopere nasul şi gura, după
folosire masca se aruncă la deşeuri infecţioase.
- Masca nu se ţine în buzunar.
- Spălatul pe mâini este obligatoriu după
scoaterea măştii.

113
Politica vestimentară – mijloacele de
prevenire sunt simple, dar deosebit de
importante şi pot fi sintetizate în două
cuvinte: politica vestimentară.

Este obligatoriu un echipament complet de

protecţie, format din: halat, bonetă, pantofi,
mască, botoşi.

- de culoare albă sau culoarea stabilită de

spital, imaculat, fără pete, din bumbac
(poate fi fiert şi sterilizat, absoarbe
transpiraţia).

- se schimbă zilnic sau de câte ori este

nevoie (este purtător şi cale de transmitere
pentru germenii intraspitaliceşti).
114
- schimbarea obligatorie a halatului când s-a
murdărit - în special cu produse biologice
(sânge, urină, materii fecale, etc.).

- schimbarea uniformei după acţiuni riscante,

cu risc infecţios, schimbarea uniformei
când se intră în servicii cum ar fi terapie
intensivă, prematuri, copii nou-născuţi,
izolare, bloc operator).
115
- În blocul operator este interzisă
părăsirea sălii cu echipamentul
specific de sală (halat, mănuşi,
mască, botoşi), acest echipament se
scoate la ieşirea din sala de operaţii
şi va urma circuitul specific al
materialului utilizat.

- Oficianta trebuie să poarte

echipamentul adecvat care va fi
schimbat ori de câte ori este nevoie,
de preferinţă zilnic şi să poarte
bonetă şi mască în timpul distribuirii
alimentelor.
116
 Contaminarea aerogenă

- riscul de contaminare prin aer

este redus, ceea ce înseamnă
că vom considera aerul
permanent curat, toate zonele
fiind expuse poluării şi în
consecinţă infecţiilor
nozocomiale.

117
Ca metode de “tratament” se utilizează:

- Filtrarea aerului (fără praf şi fără germeni

în suspensie datorită perfecţionării
filtrelor).

- Asepsia aerului – care completează

filtrarea sau o înlocuieşte când aceasta nu
există. Aseptizarea aerului se realizează
prin:
118
- Vaporizare cu formol – frecvent pentru că odată
cu aerul se aseptizează şi moblierul - se ţine cont
de cablajul camerei, temperatura, umiditatea
mediului ambiant precum şi de felul aparatului
utilizat.

- Ozonizarea – ozonul, gaz care are putere foarte

mare. Razele ultraviolete sunt raze germicide
folosite în aseptizarea aerului din sălile de
operaţii, săli de pansamente şi radiologie.

- Aseptizarea aerului în prezenţa omului - prin: raze

ultraviolete cu lămpi ascunse ochiului printr-un
ecran opac, protector, în contact cu o ventilaţie
permanentă. Se pot folosi şi spary-uri pentru sol.119
Izolarea - metodă cu caracter profilactic prin
care se interzice unui bolnav de a veni în
contact cu alte persoane.

Metode de izolare:
- Izolare absolută – se face prin bulă – fără
nici un contact cu exteriorul, cu aer steril,
flux luminat şi personal medical limitat, cu
echipament special.
- Izolare strictă – formată dintr-o cameră
specială cu un pat şi un grup sanitar
propriu, cu materiale proprii.
120
- Izolare în cameră cu mai
multe paturi, iar distanţa
dintre paturi să fie mare
pentru afinitatea contagiunii
directe.

- Izolare pe pavilioane – în
care sunt bolnavi cu poarta
de intrare aeriană, digestivă
sau cutanată.

121
 4.4. Curăţenia, dezinfecţia şi igiena
în blocul alimentar

Personalul blocului alimentar (oficiantele) vor

respecta următoarele reguli:
- Nivel ridicat de igienă personală corporală.

- Să poarte echipament adecvat care va fi

schimbat ori de câte ori este nevoie, de
preferinţă zilnic.
122
Să poarte boneta,
masca şi mănuşi în
timpul distribuirii
alimentelor.

Trebuie să spele şi să
dezinfecteze
pavimentul de cel puţin
3 ori pe zi, utilizând un
dezinfectant şi
detergentul din uz.
123
- Să practice cu
regularitate igiena
mâinilor – obligatoriu la
intrarea în serviciu şi
după folosirea grupului
sanitar.

- Să respecte tehnica
corectă şi recomandările
privind igiena mâinilor.
124
 În oficiul alimentar:

- Nu trebuie să admită accesul

persoanelor străine (însoţitori,
alte categorii de personal în
afara interesului de serviciu),
prezenţa animalelor 

- Este interzisă curăţenia uscată

(măturare, aspirare uscată) 
125
- Trebuie să spele şi să dezinfecteze
pavimentul de cel puţin 3 ori pe zi,
utilizând un dezinfectant şi detergentul din
uz.

- Trebuie să spele şi să dezinfecteze

surpafeţele de lucru folosind un
dezinfectant de suprafeţe în uz.

- Trebuie să doteze chiuveta de spălat

mâinile cu săpun lichid şi prosop de hârtie
de unică utilizare şi să menţină curăţenia
şi buna funcţionare a dozatorului de
săpun. 126
- Să dezinfecteze periodic chiuvetele de
vase şi mâini.

- Să efectueze dezinsecţia ori de câte ori

este nevoie (când este sesizată prezenţa
insectelor vectoare – muşte, gândaci) .
- Vesela se dezinfectează prin imersie, se
dezinfectează după fiecare utilizare,
tetinele mai întâi se spală, apoi se
dezinfectează apoi se fierb 30 de minute la
100 de grade . 127
- Echipamentele (aragaz, figider, cuptor, etc.) se
menţin în perfectă stare de funcţionare, spălate
şi dezinfectate ritmic.

- Recipientele post-deşeu se menţin în bună stare

de funcţionare şi curate, evacuându-se ritmic,
urmând circuitul deşeurilor menajere din spital
conform protocolului de deşeuri.

- Dezinfecţia ciclică: săpămânal se efectuează

curăţenia generală şi dezinfecţia oficiului
consemnându-se această operaţiune în graficul
de dezinfecţie de pe secţie.
128
5. Circuitul lenjeriei în spital

Colectarea lenjeriei

La colectarea lenjeriei murdare,

infirmiera trebuie să îşi pună mănuşi.

Colectareea lenjeriei de pat şi de corp,

utilizate, va fi făcută în saci curaţi,
care se închid la gură imediat după
colectare.

129
Se interzice scuturatul sau oricare altă manipulare
a lenjeriei (sortare, numărare a rufăriei murdare)
în saloane sau spaţii de circulaţie. Aceste
operaţiuni se fac numai în camera de numărare,
sortare a spălătoriei.

Rufăria de pat şi de corp provenită de la secţiile de

contagioase, dermatovenerice, TBC, de la
bolnavii septici precum şi cea murdărită cu
sânge sau produse patologice va fi colectată şi
spălată separat.

130
- Asigurarea de lenejerie de pat şi de corp sterile,
la fiecare schimbare pentru nou născuţi şi
bolnavi cu mare receptivitate (cei cu transplant
de organe). Această lenjerie se depozitează
separat de lenjeria curată.

- Lenjeria curată se depozitează separat, în spaţii

aerate, ferite de praf şi umezeală şi de
posibilităţi de contaminare prin insecte şi
rozătoare.

Manipularea lenjeriei în depozit se face numai de

personalul special destinat pentru această
activitate.

Transportul lenjeriei curate de la depozit în secţii

se face în saci curaţi pe un traseu bine stabilit. 131
Circuitul materialului moale:

- După utilizarea materialului moale (campuri,

halate, mănuşi) acesta se colectează în saci
speciali şi este transportat la spălătorie.

- Materialul curat se aduce de la spălătorie în saci

curaţi şi va fi împachetat în spaţiul special
destinat în vederea sterilizării.

- Sacii cu material moale curat, nu va fi depozitat

direct pe pavimente.
132
 6. Circuitul şi transportul deşeurilor

Se colectează la locul de producere pe categorii (deşeuri

periculoase, deşeuri nepericuloase).

Dintre deşeurile periculoase fac parte:

- Deşeurile anatomice (părţi anatomice, material biopsic)
- Deşeuri infecţioase (care conţin sau au venit în contact
cu sângele sau alte fluide ale organismului, exemplu:
seringi, perfuzoare, recipient care a conţinut sânge sau
alte fluide organice, campuri operatorii, mănuşi şi alte
materiale de unică folosinţă, comprese, pansamente şi
alte materiale contaminate, membrane de dializă, pungi
de urină, material de laborator folosite, etc.).
133
- Deşeuri înţepătoare – tăietoare:
ace, ace cu fir, catetere, seringi
cu ac, branule, lame de bisturiu,
pipete, sticlărie de laborator,
sticlărie spartă sau care a venit
în contact cu sângele – aceste
deşeuri se consideră
infecţioase.

- Deşeuri chimice şi
farmaceutice: reactivi de
laborator, medicamente
expirate, etc.
134
Deşeuri nepericuloase – asimilabile celor
menajere:
- ambalajele materialelor sterile,
- flacoane de perfuzie,
- gipsul, hârtia,
- resturile alimentare,
- saci, ambalaje de plastic, recipient de
sticlă
- dacă nu au venit în contact cu sângele şi
alte fluide biologice.
135
Se evită supraîncărcarea recipientelor colectoare.

Ambalarea deşeurilor se face în ambalaje de unică

folosinţă care se elimină odată cu conţinutul,
codurile de culori fiind următoarele:
- galben pentru deşeurile periculoase şi
- negru pentru deşeurile nepericuloase.
- Pentru deşeurile periculoase se utilizează
pictograma pericol biologic.

Deşeurile nepericuloase: sunt asimilabile celor

menajere şi se colectează în sacii negrii.
136
 Colectare deşeurilor periculoase:

Deşeurile anatomo-patologice – în cutii de

carton cu perei în interior, pe cutie se noteţi
rezistenţi, căptuşite cu saci galben şi notează cu
marcher secţia şi data colectării.

Deşeurile chimice şi farmaceutice – în

ambalaje special furnizate de firma colectoare.

137
Deşeurile înţepătoare/ tăietoare se colectează în
cutii de plastic de culoare galbenă, cu pereţii rezistenţi,
inscripţionate cu pictograma pericol biologic.

- Detaşarea acelor se face folosind dispozitivul inclus pe

orificiul de colectare.

- După umplere cutia se închide ermetic şi se menţine cu

capacul închis notându-se în spaţiul destinat pe cutie
data începerii colectării, secţia de provenienţă.

- Cutia va fi menţinută pe secţie până în momentul

umplerii. Nu se vor supraîncărca cutiile.

138
6.1. Transportul deşeurilor

- În interiorul unităţii se realizează cu căruţul sau

în saci - atunci când cantităţile de deşeuri
colectate nu sunt mari.
- Sacii mari colectori şi de transport pentru
deşeurile periculoase sunt rezistenţi, de culoare
galbenă şi sunt inscripţionaţi cu pictograma
pericol biologic.
- Transportul deşeurilor se face pe un circuit
separat de cel al bolnavilor şi al vizitatorilor.
- Orele de colectare şi de transport al deşeurilor
sunt stabilite de către secţii. 139
 6.2. Profilaxia primară a accidentelor prin
expunere la produse biologice

Principii de bază:

- Toţi pacienţii sunt consideraţi potenţial infectaţi.

- Sângele, alte fluide biologice (secreţii salivare,

nazale, urina, fecale, etc) şi ţesuturile pot fi
contaminate cu HIV, VHP, VHC sau alte
microorganisme.

- Toate instumentele folosite în practica medicală

se consideră contaminate după utilizare. 140
Precauţiuni:

- Spălarea pe mâini înainte şi după

fiecare manoperă care presupune
contactul cu lichide biologice sau
produse contaminate cu sânge.

- Purtarea mănuşilor de fiecare dată

când există risc de contact cu
sângele sau alte contacte biologice.

141
Atitudinea în caz de accident prin expunere la sânge:
- Întreruperea îngrijirii cu asigurarea securităţii pacientului.
- Persoana accidentată anunţă imediat cadrul medical
superior.

Asigurarea îngrijirilor de urgenţă în caz de expunere

cutanată:
- se spală imediat locul cu apă şi săpun 5 minute.
- se clăteşte.
- se aplică antiseptic.
- este interzisă sângerarea (stoarcere, subţiune) deoarece
poate crea microleziuni ce pot accelera difuzarea virusului.

În caz de expunere a mucoaselor (conjunctivală, nazală,

bucală) se spală abundent 5 minute cu ser fizilogic/ apă.
142
7. Îngrijirile de bază acordate
pacienţilor
7.1. Toaleta pacienţilor

143
7.1.1. Toaleta generală a pacienţilor

Obiectivele procedurii
- Asigurarea stării de igienă, confort,
demnitate a pacientului.

- Menţinerea tegumentelor în stare de

curăţenie – are ca scop prevenirea
apariţiei leziunilor cutanate.
144
 Reguli de bază:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
cunoscând preferinţele sale legate de igienă şi
obţineţi consimţământul.
- Evaluaţi starea generală a bolnavului pentru a
evita toaleta prea lungă, obositoare.
- Verificaţi temperatura din salon – să fie peste 20
grd.
- Închideţi geamurile şi uşa evitând curenţii de aer
- Trageţi paravanul asigurând intimitatea
bolnavului.
- Controlaţi temperatura apei cu termometrul (37-
38 grd). 145
- Pregătiţi în apropiere materialul necesar toaletei,
schimbării lenjeriei patului şi a bolnavului.

- Faceţi toaleta pe regiuni dezvelind numai

suprafeţele necesare, acoperindu-le imediat după
terminare.

- Bolnavul se va dezbracă complet, se va acoperi

cu cearceaf şi pătură.

- Se mută muşamaua şi aleza de protecţie, în

funcţie de regiunea care se spală.

- Ordinea în care se face toaleta: spălat, clătit,

uscat. 146
 Etapele toaletei

1. faţa, gâtul, urechile, braţele şi mâinile,

- partea anterioară a toracelui, abdomenul,
- faţa anterioară a copaselor.

2. se întoarce bolnavul în decubit lateral şi se spală

- spatele, fesele, faţa posterioară a coapselor.

3. din nou decubit dorsal – se spală gambele picioarele,

organele genitale externe.

4. îngrijirea patului şi toaleta cavităţii bucale.

5. Se săpuneşte şi se clăteşe cu o mână fermă şi cu

mişcări line circulare pentru a favoriza circulaţia 147
sangvină.
- Apa caldă – din abundenţă, se schimbă de
câte ori e nevoie.

- Se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini,

spaţiile interdigitale, coate, axile.

- Se mobilizează articulaţiile în toată

amplitudinea lor şi se masează zonele
predispuse escalelor.

- Ştergerea prin tamponare (nu frecare) cu

prosopul uşor încălzit. 148
Toaleta pe regiuni a pacientului imobilizat la pat, permite
examinarea tegumentelor şi observarea unor modificări
(înroşirea, iritaţia tegumentului, echimoze, escale, etc) şi
luarea unor măsuri terapeutice.

Pentru activarea circulaţiei sangvine, după spălarea

întregului corp se fricţionează cu alcool mentolat
îndeosebi pe regiunile predispuse la escare.

De evitat în timpul băii pe regiuni la pacientul imobilizat la

pat udarea aparatului gipsat sau a pansamentelor.

Încurajaţi pacienţii să se spele singuri dacă starea de

sănătate le permite – pentru a le stimula independenţa,
ajutaţi-i la nevoie, supraveghere pe durata procedurii.
149
 7.2.1. Îngrijirea
ochilor
Obiective: prevenirea
infecţiilor oculare prin
îndepărtarea secreţiilor.
Procedelor se aplică mai
ales la pacienţii comatoşi sau
paralizaţi la care e necesară
îndepărtarea regulată a
secreţiilor oculare (datorită
reflexului de clipire abolit ochii
rămân deschişi, corneea se
usucă, secreţiile se adună în
special la nivelul unghiului
intern al ochiului).
Reguli de bază:
- Se folosesc mănuşi sterile
- Se îndepărtează secreţiile,
crustele aderente de gene şi
pleoape de la comisura externă
spre cea internă prin ştergere
uşoară cu ajutorul unui tampon
steril îmbibat în ser fiziologic (câte
un tampon steril pentru fiecare
ochi) procedeul se repetă până
când pleoapele sunt curate.
- Pentru a menţine ochii umeziţi se
aplică pe pleoape pansament steril
îmbibat în ser fiziologic (care150se
schimbă de fiecare dată la nevoie).
7.1.3. Îngrijirea mucoasei nazale

Obiective: prevenirea apariţiei leziunilor mucoasei

nazale şi menţinerea permeabilităţii căilor
respiratorii superioare.

Reguli de bază:
- Pacientul în decubit dorsal.
- Informare pacient.
- i se cere să nu mişte capul.
- Se îmbracă mănuşile de unică folosinţă.
- Se pregăteşte tampon steril îmbibat cu ser
fizilogic.
- Se curăţă cu tamponul fiecare fosă nazală
(mişcări uşoare de rotaţie fără a apăsa).
- pentru fiecare nară tampon diferit.
- Dacă crustele sunt foarte aderente tamponul se
umezeşte cu apă oxigenată.
151
- La pacienţii cu sonde nazo-gastrice, nago-
faringiene, oxigenp-terapie, manevrele se
efectuează sub supravegherea asistentului şi
constau în etapele:
1. Dezlipiţi banda adezivă cu care e fixată sonda.
2. Retrageţi sonda 5-6 cm.
3. Curăţaţi zona de urmele adezivului de la
bandă cu un tampon îmbibat în alcool sanitar.
4. Curăţaţi crustele de la nivelul fiecărei narine
(tampon cu apă oxigenată).
5. Reintrodcuceţi sonda (5-6 cm) .
6. Fixaţi banda adezivă.
7. Asistenta controlează permeabilitatea sondei.152
7.1.4. Îngrijirea urechilor 
Obiective: menţinerea stării de curăţenie a pavilionului urechii şi a
conductului auditiv extern prin îndepărtarea depozitelor fiziologice
(cerumen, tegument descuamat) şi a celor patologice (unde e
cazul).
Reguli de bază:
- Pacient în decubit dorsal cu capul uşor rotat spre dreapta (pentru
curăţarea urechii stângi), capul rotat spre stânga (pentru urechea
drepată).
- Tampon uscat – se curăţă pavilionul auricular de tridusurile formate
din culmen şi tegument descoamat (mişcări blânde de rotaţie).
- Fiecare ureche se curăţă cu tampon separat.
- Se spală pavilionul auricular şi regiunea retroauriculară cu tampon
diferit, nesteril, îmbibat în apă călduţă pe care se toarnă o picătură
de săpun lichid – se limpezeşte cu apă călduţă din abundenţă
având grija să nu intre în conductul auditiv extern - se usucă cu
prosupul.
- Curăţarea conductului auditiv se face cu tampon steril îmbibat în
apă oxigenată, se introduce fără a depăşi limita de vizibilitate, se
usucă cu tampon steril uscat.
153
7.1.5. Îngrijirea cavităţii
bucale

Obiective:
- prevenirea apariţiei infecţiilor
bucale prin reducerea plăcii
bacteriene,
- prevenirea respiraţiei urât
mirositoare. - Materiale: periuţă de dinţi
personală, pastă de dinţi,
pahar unică folosinţă,
Reguli de bază:
tăviţă renală, prosop,
- Poziţia pacientului (în funcţie de muşama, (apă de gură şi
patologie): tăviţă renală, prosop, aţă dentară la cerere).
muşama, apă de gură, şezând sau - Aşezarea pacientului în
în decubit lateral cu capul uşor poziţie adecvată stării sale
rotat şi ridicat pe o pernă. de sănătate. 154
• Tava renală sub bărbia pacientului
aşezată pe perna acoperită cu muşama
sau prosop.
• Dacă pacientul este conştient şi poate –
serviţi pe rând periuţa de dinţi, pasta de
dinţi, pahar cu apă, prosop, încurajându-l
să-şi facă singur toaleta bucală.

155
• Pentru pacientul inconştient: introduceţi
deschizătorul de gură între arcadele
dentare, puneţi mănuşile, se şterge
limba, bolta palatină, suprafaţa internă şi
externă a arcadelor dentare (cu
tampoane îmbibate în glicerină boraxată
– mişcări dinăuntru în afară). Se sterg
dinţii cu alt tampon, se ung buzele cu o
cremă hidratantă.
• Pentru pacientul cu proteză dentară: se
scoate proteza cu tifon prin mişcare de
anterior şi în sus, se spală cu periuţa cu
periuţă de dinţi şi pastă de dinţi, se
păstrează într-un pahar de apă mat.
Dacă pacientul e conştient îl serviţi cu
apă de gură, dacă e inconştient
badijonaţi cavitatea bucală cu tampon
glicerină boraxată. 156
7.1.6. Îngrijirea unghiilor
Obiective: evitarea leziunilor de grataj, obţinerea unui
aspect îngrijit.

Reguli de bază:
- Decubit dorsal – introduceţi mâna/ piciorul în ligheanul cu
apă călduţă şi săpun (5 min), aşezaţi pe un prosop
mâna/ piciorul, introduceţi în lighean mâna/ piciorul
colateral.
- Se taie cu atenţie unghiile evitând lezarea ţesuturilor
adiacente (risc de panariţiu) apoi se pilesc
- Unghiile de la picior se taie “pe drept”, nu se umblă la
colţuri pentru a evita riscul riscul apariţiei unghiei
încarnate.
- Fragmentele rezultate se strâng în aleză sau prosop. 157
- Se dezinfectează materialele folosite (forfecuţă, pilă).
Îngrijirea părului

Obiective: menţinerea igienei, aspectului

plăcut, păstrarea demnităţii şi stării de bine
a pacientului.

Regului de bază:
- Părul se spală o dată pe săptămână la
apcienţii îndelung spitalizaţi
- Materiale: pieptene, perie persoanlă,
prosop, aleză, şampon, lighean cu apă
caldă, găleată pentru apa folosită, uscător
de păr mănuşi.
- Temperartura în salon – peste 20 grd.
- Tehnica: se pregăteşte patul se protejează
cu muşama şi aleză, se umezeşte părul,
şampon, se masează uşor pielea capului
cu pulpa degetului, se spală de două trei
ori, limpezire din abundenţă, se acoperă cu
prosop uscat, se usucă părul, se piaptănă
cu blândeţe
- Se dezinfectează obiectele folosite. 158
 7.1.8. Îngrijirea regiunii ano-genitale

Obiective: evitarea infecţiilor genito-urinare, a mirosurilor,

păstrarea stării de bine şi demnităţii pacientului.

Reguli de bază:
- Se informează pacientul asupra procedurii, se obţine
consimţământul (la pacientul conştient).
- Se trage paravanul (asigurarea intimităţii).
- Muşama, aleză, pregătite – pacientul aşezat în poziţie
ginecologică.
- Se înmânează o ploscă/ urinarul – pentru a goli vezica
urinară.
- Pacientul rămâne în poziţie ginecologică cu altă ploscă
curată aşezată sub regiunea sacrată.
159
- Tehnica: se mănuşa de cauciuc, apoi cea de baie, se
spală regiunea dinspre simfiza pubiană spre anus
turnând apă şi săpun lichid.
• Se limpezeşe din abundenţă, se scoate plosca, se usucă
regiunea genitală, anală, pliurile, se pudrează cu talc
pliurile.
- Spălarea organelor genitale externe se face cu
tampoane de vată montate pe pensa port-tampon.
- La bărbat se decalotează glandul de prepuţ, se spală cu
apă şi săpun, se clăteşte cu apă abundentă, se
reclotează glandul.
- Observaţie: trebuie evitată contaminarea regiunii
genitale cu microorganisme din regiunea anală.
- Eroare: mişcări de spălarea dinspre anus spre simfiza
pubiană.
160
7.2 Deparazitarea – îndepăratarea şi
distrugerea paraziţilor care pot transmite boli
infecţioase.
Prin deparazitare se evită apariţi leziunilor de
grataj care se potn suprainfecta uşor şi
tranmiterea paraziţilor de la un pacient la
altul.
Examinarea se face cu mult tact, mănuşi de
unică folosinţă. Controlul parazitologic –
părul, zonele cu pilozitate, pliurile.
Scurtarea părului şi aplicarea soluţiilor
antiparazitare – cer acordul pacientului.
Hainele cu care a venit pacientul se ard.
Se face îmbăiere generală, îmbrăcare în pijama
curată.
Leziunile de grataj se ung cu creme indicate de
medic. 161
7.3. Schimbarea lenjeriei de
pat şi de corp

Patul - cel mai important mobilier din

salon, trebuie să fie comod, dimensiuni
potrivite, uşor manipulabil, uşor de
curăţat pentru a facilita îngrijirile,
investigaţiile, tratamentele.
Accesoriile patului: salteaua, perna,
pătura, lenjeria (2 cearceafuri sau
cearceaf şi plic, faţă de pernă, aleză,
muşama).
Lenjeria de pat să aibă cât mai puţine
cusături. 162
7.3.1. Schimbarea lenejerie de pat neocupat

Materiale: cearceaf de pat, plic, faţă de pernă, pătură, pernă, aleză,

muşama, mănuşi de unică folosinţă, sac pentru lenjeria murdară,
cărucior pentru lenjerie.

Procedura: verifică materialele alese, transportă în salon căruciorul

pentru lenjerie, aplicare mănuşi, îndepărtează lenjeria murdară, se
introduce în sacul special.
Aranjarea patului: se întinde cearceaful pe lungimea patului, se fixează
capetele şi părţile laterale sub saltea fără a lăsa cute, se
poziţionează muşamaua sau materialul impermeabil deasupra
saltelei.
Deasupra muşamalei se întinde aleza fără să aibă cute. Întindeţi
cearcaful plic pe lungimea patului şi peste el pătura. Intoduceţi
pătura în cearceaful plic şi fixaţi-i colţurile.
Rulaţi pătura astfel înfăşată sub formă de armonică sau aranjaţi colţurile
în formă de plic.
Puneţi la capătul patului perna înfăşată.
Reaşezaţi noptiera la locul ei lângă pat, scoateţi sacul cu rufe murdare
din salon, aerisiţi salonul, îndepărtaţi-vă mănuşile, spălaţi mâinile.
163
7.3.2. Schimbarea
lenjeriei de pat
ocupat

Se explică pacientului procedura.

Schimbarea lenjeriei se face după
toaleta pacientului.
Participă două persoane la
schimbarea lenjeriei.
Schimbarea lenjeriei – metoda se
face în funcţie de poziţia în care
poate fi aşezat pacientul.
164
a) La pacientul care se poate ridica în poziţie şezândă
(schimbarea în lăţime a lenjeriei)
- Materialele necesare: au fost menţionate.
- Procedura: se verifică materialele, se transportă în
salon, se rulează cearceaful pe pat pe dimensiunea
lăţimii, rularea se face împreună cu muşamaua şi aleza
dacă pacientul necesită.
- Se scot marginile cearceafului murdar de sub saltea.
- Se acoperă pacientul şi se ridică în poziţie şezândă la
marginea patului. Un ajutor sprijină pacientul pe durata
efectuării procedurii.
- Îndepărtaţi perna şi rulaţi cearceaful murdar până
aproape de pacient.

165
- Poziţionaţi cearşaful curat la capătul patului, derulaţi-l
aproape de cel murdar fără a-l atinge, schimbaţi faţa de
pernă, aşezaţi-o pe pat la capăt, apoi culcaţi pacinetul în
decubit dorsal.
- Rugaţi ajutorul să ridice împreună cu dvs. bazinul
pacientului astefel încât să ridicaţi cearceaful murdar şi să
îl rulaţi în continuare pe cel curat.
- Ridicaţi picioarele pacientului până când cearceaful
murdar a fost îndeprătat iar cel curat a fost rulat în
întregime.
- Fixaţi colţurile cearceafului curat şi marginile laterale sub
saltea. Dacă pacientul necesită muşama şi aleză, acestea
sunt rulate odată cu cearceaful.
- Introduceţi pătura în cearceaful plic şi acoperiţi bolnavul.
166
b) La pacientul care nu se poate ridica
(schimbarea în lungime)
- Materiale necesare: aceleaşi.
- Procedura:
- se verifică materialele şi se transportă în salon,
- rulaţi cearceaful de pat pe dimensiunea mare,
rularea se face împreună cu muşamaua şi aleza
pe lungime,
- spălaţi-vă mâinile şi îmbrăcaţi mănuşile,
- scoateţi marginile cearceafului murdar de sub
saltea, întoarceţi pacientul în decubit lateral
împreună cu ajutorul (care sprjină pacientul la
umeri şi genunchi), 167
- puneţi perna înfăşată sub capul pacientului,
continuaţi rularea cearcefului murdar şi derularea
celui curat, aduceţi paceintul în decubit dorsal,
introduceţi bine cearceaful curat, fixaţi-l la capete
şi la margini, să nu existe cute, schimbaţi
cearceaful plic de la pătură şi acoperiţi bolnavul.

- Lenjeria murdară în sac, aşezaţi pacientul în

poziţie comodă sau recomandată de medic.

- Scoateţi sacul de rufe murdare, aerisiţi salonul,

îndepărtaţi mănuşile, spălaţi-vă pe mâini.
168
7.3.3. Schimbarea lenjeriei de corp la pacientul imobilizat

Obiective: menţinerea stării de igienă, confort, prevenirea escalelor de

decubit, menşinearea tonusului psihic şi demnităţii. Informare,
explicare a procedurii (necesitatea acesteia), consimţământul din
partea pacientului şi familiei.
- materiale: pijama curată, încălzită, sac pentru lenjerie murdară,
mănuşi.
- Etapele procedurii: informare, explicare a procedurii, asigurarea
intimităţii, spălare pe mâini, aplicare mănuşi.

- La pacientul care poate să stea şezând se rulează pijamaua de la

spate spre ceafă, se trece peste cap rugând pacientul să flecteze
uşor capul. Pijamaua veche se pune în sacul de rufe murdare,
pijamaua curată se rulează fiecare mânecă îmbrăcând pe rând
braţele, apoi se trece peste capul bolnavului care este iniţial uşor
flectat (cu bărbia în piept), apoi se derulează pijamaua peste trunchi.

169
- La pacienţii care nu se pot ridica se întoarce în decubit
lateral, se dezbracă braţul eliberat, se întoarce în decubit
lateral invers, se dezbracă celălalt braţ, se menţine
bolnavul în această poziţie, se rulează mâneca
îmbrăcând braţul liber, se întoarce bolnavul în decubit
lateral invers de unde s-a pornit, se ruleaztă şi se
îmbracă braţul celălalt.
- Dezbrăcarea pantalonilor se face ridic ând uşor regiunea
lombo sacrată a pacientului, se trag pantalonii spre
picioare apoi se scot, se trag pantalonii pe fiecare
membru inferior în pană aproape de şezut apoi se ridică
uşor bazinul, se roatează uşor trâgând stânga dreapta
pantalonul sub regiunea fesieră.
- La final se aşează pacientul într-o poziţie comodă, se
acoperă cu pătură, se scoate din salon sacul cu lenjeria
murdară.
170
7.4. Moblizarea pacienţior
Poziţia bolnavului în pat este determinată de boală, de
starea generală.
- Poziţia activă – când bolnavul se mişcă uşor şi nu are
nevoie de ajutor.
- Poziţia pasivă – când bolnavul e în stare gravă lipsit de
forţă fizică, are nevoie pentru schimbarea poziţiei de ajutor
- Poziţia forţată – neobişnuită, impusă de boală sau de
necesitatea unui tratament manevră. 171
- Poziţii impuse de boală:
- Poziţia ghemuită (genupectorală), cu genuchii la gură –
în ulcer.
- Poziţia cocoş de puşcă – culcat într-o parte cu genunchi
flectaţi, cu mâinile între genunchi şi cu capul în
hiperextensie – în meningită.
- Poziţia ortopneică – la marginea patului şezând, capul
ridicat sprijinit în braţe şi membrele inferioare atârnând.
- Poziţia în obistotonus – hipertensiune având forma unui
arc de cerc cu carvitatea dorsală – în tetanos. 172
173
- Poziţiile impuse de
tratament:

- Poziţia genopectorală:
toracele lipit de cap, mânilie
pe lângă corp, genunchii
aduşi la piept, bazinul
ridicat.

- Decubit lateral stâng cu

membru întins şi cel drept
flectat (în timpul clismei).
174
- Poziţii obişnuite:
- Decubit dorsal: culcat pe spate
cu faţa în sus.
- Decubit lateral: culcat pe o parte
cu piciorul dinspre pat întins iar
cel de deasupra flectat
- Decubit ventral: culcat pe burtă
cu capul întors într-o parte
- Şezând: membrele inferioare fac
cu trunchiul un unghi de 90 de
grd.
- semişezând: se sprijină trunchiul
cu două perne şi se ridică patul
de extremitatea proximală la 30-
40 de grd. 175
- declivă: coborârea patului la extremitatea proximală
cu 60 de grd. – bolnavul stă cu capul mai jos de corp
- Proclivă: inversul declivei
- Genopectorală.

176
Cerinţe pentru buna
poziţionare a bolnavului:
- poziţia stabilă,
- confortabilă,
- absenţa durerii sau
- durerea nu se
accentuează în noua
poziţie,
- asigură simetria
corporală şi
- nu e obositoare.

177
Realizarea mobilizării pacienţilor – acţiuni:
- întoarcere, deplasare laterală în pat, ridicare şi deplasare,
transfer (de pe pat pe brancard).
- Aceste acţiuni se desfăşoară pasiv şi activ asistaţi de către
infirmieră.
- Întoarcerile pot fi executate pasiv şi activ: pentru a trece din
decubit dorsal în decubit lateral, infirmiera realizează
tracţiuni simultane la nivelul umărului şi bazinului, apoi
pentru a-l aduce în decubit ventral i se aduce braţul de pe
partea degajată în lateral după care se continuă acţiunea. 178
179
- Din decubit ventral în decubit dorsal
se execută mişcări de tracţiune de la
nivelul şoldului şi umărului, se
plasează braţul opus mişcării
deasupra capului pentru a nu fi prins
în decubit lateral.
- Deplasarea laterală în pat se execută
de obicei în decubit dorsal prin
deplasarea trunchiului şi capului, apoi
a membrelor inferioare, apoi
deplasarea bazinului.
- Ridicarea şi deplasarea: pasivă cu
ajutor ( pacienţi imobilizaţi, obezi),
infirmiera şi ajutorul susţin bolnavul
sub umeri, sau pasiv-activ când
bolnavul merge singur dar are nevoie
de ajutor, infirmiera susţinându-l cu
un braţ aşezat pe umărul bolnvaului. 180
- Transferul bolnavului se face combinând
mişcările de întoarcere, deplasare laterală, apoi
ridicare şi deplasare în funcţie de materialul
rulant pe care este tranferat bolnavul (brancard,
căruţ, în general atribuţia brancardierului).

181
7.5. Alimentarea şi hidratarea pacienţilor

Un factor foarte important în tratarea şi restabilirea

fizică, mulţi bolnavi au apetit scăzut.
Alimentarea corectă duce la vindecare sau
ameliorare.
Regimul dietetic – în funcţie de tipul de boală, stadiu
de evoluţie, starea pacientului.
- Alimenaţie echilibrată.
- Urmărirea calităţii alimentelor, a regimurilor
servite.
- Asigurarea mesei la timp.
- Aspect estetic şi gust bun.
- Crearea unei bune dispoziţii în timpul mesei.
- Aliemntaţie variată şi completă.
- Cuprinde toate principiile alimentare: glucide,
protenie, lipide, vitamine, săruri minerale.

182
- Dietele diferă pe tipuri de boli.
- Prepararea şi servirea în condiţii de
igienă strictă
- Servirea la ore fixe (activitatea
regulată a aparatului digestiv:
prevenirea indigestiilor şi balonărilor).
- Mestecare lentă a mâncării pentru
digerare mai uşoară.
- Preparate variate.
- Interzicerea sau limitarea cantitativă a - Restricţii la consum de lichide:
unor alimente. boli cardiovasculare, renale
- Condimentele numai la permisiunea (medicul prescrie cantitatea
medicului. zilnică ţinând cont şi de
lichidele din super, compotori,
- Urmărirea cantităţii de lichide fructe).
ingerate.
- Se urmăreşte echilibrul între
- Lichidele în cantităţi mici pentru a nu prescriere şi ingerare,
încărca stomacul. eliminare la pacienţii care au
- Apă, limondaă, sucuri naturale, ceai. nevoie de o cantitate mare de
- Se poate bea fără restricţie în lichide (transpiraţii abundente,
afecţiunile care nu impun această. stări febrile, dezhidratări,
intoxicaţii grave).
183
Alimentarea activă

La bolnavii deplasabili în sala de mese

La bolnavii nedeplasabili – prin întrebuinţarea unei
măsuţe la pat (se autoserveşte)
Alimentarea pasivă
- Pacienţi în stare gravă, în poziţie orizontală
- Infirmiera se plasează în dreapta bolnavului, îi
susţine capul cu mâna stângă.
- Lichidele şi supa – administrate din vase
semiumplute
- La bolnavi în stare gravă se foloseşte linguriţă
sau pipetă
- Ritmul alimentării adaptat la starea bolnavului
- Înghiţituri mai mici ca bolnavul să nu se înece
- La cei cu apetit scăzut sau febrili alimentaţie la
momentul în care starea lor permite
- După alimentare, curăţare, odihnă
- Alimentarea artificială- la pacienţii în stare gravă,
inconştienţă, refuz/ negativism alimentar
184
• Prin sondă, fistulă stomacală, perfuzii

• Alimentarea prin sondă – bolnavi inconştienţi,

negativişti, cu tulburări de deglutiţie

• Sonda lubrefiată se introduce prin gură sau printr-o

nară a bolnavului până în stomac. Capătul liber al
sondei se fixează cu leocoplast pe o zonă
degresată a feţei bolnavului.

• Amestecurile trebuie să fie lichide şi încălzite la

temperatura corpului

• Rate zilnice de 4-6 doze administrate lent

• Medicamentele se pot introduce prin sondă

• Îndepărtarea sondei – după golirea ei totală (se

introduce în sondă o cantitatea de 200-300 ml de
apă care face parte din raţia zilnică a bolnavului)
185
- La pacienţii cu stricturi esofagiene (arsuri,
intoxicaţii cu substanţe caustice) – alimentare
prin gastrostomă.

- Fistula să fie acoperită cu bandaj steril.

- Tehnica alimentării prin fistulă – aceeaşi ca în

cazul sondei.

- Tegumentul din jurul fistulei se verifică

deoarece sucul gastric se poate prelinge
producând iritaţii.

- După fiecare alimentare pielea este ştearsă

cu compresă sterilă, se aplică cremă cu
antibiotic, se acoperă cu tifon steril.

- Conştiinţa infirmităţii îi determină pe bolnavi

să fie retraşi pentru a nu fi văzuţi – abordare
186
cu răbdare şi înţelegere
- Alimentarea prin perfuzii –
intrevenos, subcutanat, ...
-
- Intravenos – cel mai frecvent.

- Se administrează soluţii de
concentraţii mari: glucoză,
aminoacizi, lipide.

- Ritmul de amdinistrare depinde de

natura şi concentraţia
preparatului, de starea bolnavului 187
Căile de hidratare

Calea orală – fiziologică, nu poate fi

folosită în caz de vărsături, stenoze,
refuz.
Calea gastro duodenală – prin sondă
care poate merge până la duoden.
Hidratarea rectală – prin clismă picătură
cu picătură.
Hidratarea prin perfuzie/ parenerală – cel
mai des folosită – picătură cu picătură. 188
7.6. Captarea eliminărilor fiziologice şi patologice

Captarea materiilor fecale

Scopul: golirea conţinutului ampulei rectale la pacienţii
imobilizaţi
Materiale: ploscă, hârtie igienică, materiale pentru toaleta
locală, muşama, aleză, săpun pentru spălarea mâinilor
pacientului
Etapele procedurii:
- Explică procedura bolnavului
- Izolare cu paravan
- Ridicare pătură de pe bolnav
- Decubit dorsal cu membrele interioare flectate,
dezbrăcare de la bâru în jos
- Spălare pe mâini, aplicare mănuşi
- Muşama şi aleză pe pat
189
- Pacientul ridică bazinul sprijinindu-se pe
călcâie, membrele inferioare sunt flectate
(eventaul este ajutat introducând mâna
sub mijlocul pacientului şi ridicându-l),
introducere ploscă sub pacient
- Pacientul e lăsat singur, acoperit cu
pătura.
- Se îndepărtează plosca după ştergerea
regiunii.
- Toaleta regiunii ano genitale.
- Îmbrăcarea şi acoperirea pacientului.
- Se anunţă asistenta modificările privind
aspectul şi cantitatea materiilor fecale.
- Îndepărtare paravan.
- Aerisire salon.
- Spălare, dezinfectare ploscă.
190
Captarea urinei

Scop: golirea vezicii urinare la pacienţii imobilizaţi, măsurarea cantităţii

de urină, observarea aspectului, mirosului, obţinerea unui eşantion
de urină pentru laborator.

Urocultura se prevalează în recipiente sterile după toaleta locală, la

mijlocul jetului urinar.

- Materiale: ploscă/ urinar, hârtie igienică, feşă nesterilă, muşama şi

aleză, mănbuşi de unică folosinţă.
- Etape:
- Explicarea proceduri către pacient.
- Paravan.
- Pacient în decubit dorsal.
- Spălare mâini şi aplicare mănuşi.
- Ridicare a păturii de pe bolnav.
- Dezbrăcare de la brâu în jos.

191
- Protejarea patului cu muşama şi aleză
- Introducere ploscă sub pacient.
- Aşezarea urinarului între coapsele pacientului
(la bărbaţi se orientează penisul către ploscă
sau urinar).
- Pacientul e lăsat singur.
- Ştergerea regiunii genitale.
- Se îndepărtează plosca/ urinarul.
- Îmbrăcare şi acoperire pacient.
- Observarea modificărilor cantitative/ calitative –
anunţarea lor la asistentul medical.
- Aruncarea urinii la toaletă.
- Spălare, dezinfectare ploscă/ urinar.
192
Captarea sputei
Scop: a obţine probe pentru examenele de laborator
Materiale: cutie sterilă Petri sau cu mediul de cultură,
scuipătoare după caz, mănuşi, serveţele de hârtie
Procedura:
- Explicarea importanţei procedurii
- Spălare pe mâini, aplicare mănuşi
- Pacientul stă ridicat în şezut sau la marginea patului
- Se tapotează uşor toracele posterior (pentru a desprinde mai
uşor secreţiile)
- Pacientul e solicitat să tuşească
- Pacientul elimină sputa în colectorul primit
- Se acoperă cutiile Petri
- Se trimit la laborator
- Recipientele se spală, dezinfectează, steriliează
193
Captarea vărsăturilor

Scop: a evita aspirarea conţinutului gastric în căile respiratorii

(pneumonia de aspiraţie)
Materiale: tăviţă renală, aleză sau prosop, pahar cu apă, şerveţele
Procedura:
- Încurajaţi pacientul să respire adânc pentru a reduce senzaţia de
vomă
- Asiguraţi-l că staţi lângă el şi încercaţi să-l liniştiţi
- Ridicaţi pacientul în poziţie şezândă sau aşezaţi-l în decubit lateral
stâng cu capul întors într.o parte şu cu un prosop sau aleză aşezate
sub cap
- Susţineţi cu o mână fruntea şi cu cealaltă tăviţa renală sub bărbia
pacientului
- După vărsătură se oferă pacientului pahar cu apă şi şerveţele
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă şi urmăriţi-l (vărsătura se poate
repeta)
- Se observă aspectul vărsăturii, se informează asistenta dacă apar
modificări (sânge, mucus)
- Spălare, dezinfectare, tăviţe renale

194
 8. Îngrijirile acordate pacienţilor cu
diverse patologii

• Tegument
• Digestiv
• Respirator
• Cardiovascular
• Digestiv
• Reno-urinar
195
8.1. Tegumentul

Are ca producţii epidermice

unghiile şi părul (fanere) şi ca
anexe glande sebacee şi
sudoripare
Tegumentul/ Pielea – funcţii:
- termoreglare, secreţie, excreţie,
imunologice, organ senzitiv
- Poate prezenta modificări
patologice de competenţa
dermatologiei dar şi modificări în
cadrul unor afecţiuni.
196
- Modificările de culoare:
- paloarea - coloraţia deschisă a
tegumentelor şi mucoaselor vizibile,
comparativ cu un status anterior al
bolnavului (în anemii, leucemii,
cancere, şoc).
- roşeaţa: exagerarea nuanşei rozate
obişnuite a tegumentului (stări febrile,
emotivitate, hiperglobulie, intoxicaţii
cu monoxid de carbon, etilismul
cronic),
- cianoza – coloraţia albastru-vineţie
(insuficienţe cardiace, respiratorii,
neoplasme).
- Icterul – coloraţia galbenă (hepatite,
cancere).
197
Leziunile tegumentlui

- Erupţiile cutanate – in boli infecto-

contagioase (rujeola, rubeola, varicela,
herpes, zona zoster, erizipel).

- Hemoragii cutanate – pete roşii ce nu

dispar (traumatisme, curpură, boli
infecţioase, medicamente).

- Arsurile – leziuni produse de agenţi

fiebinţi, electricitate, substanţe chimice
198
Tulburări trofice cutanate

- Degerăturile – determinate de frig, localizate mai ales la

extremităţi, expuse: degete, urechi, nas.

- Gangrena – modificarea tegumentelor şi ţesuturilor moi

subiacente, iniţial se manifestă local printr-o coloraţie
albastră neagă a pielii, apoi se produce necroza
(mortificarea tegumentului) – în artrită, arteroscleroza din
diabetul zaharat.

- Escarele – leziuni ale pielii interpuse între două planuri

dure (os şi pat). Cauzele sunt generale (paralizie,
caşecsie, obezitate) sau locale (cutele lenjeriei de corp şi
pat, menţienerea aceleiaşi poziţii timp îndeşungaz, igienă
defectuoasă sau lipsa igienei)
199
- Escarele, metode de prevenire:

- Schimbarea poziţiei pacientului la două-trei ore

sau de câte ori e nevoie.
- Schimbarea lenjeriei de pat şi corp de câte ori
e nevoie (să nu aibă cute).
- Asigurarea igieniei optime, zilnice (spălare,
ungere a zonelor expuse).
- Masajul zonelor expuse pentru a favoriza
circulaţia (la tegumentul curat, spălat).
- Utilizarea accesoriilor (saltele speciale, colaci,
perne).

- Arsuri: asigurarea temperaturii adecvate în

salon (28-30grd.)
- Poziţia elevată a membrelor afectate de
arsură.
- Sterilitatea lenjeriei şi cearceafului (Se schimbă 200
cu mănuşi sterile)
 Alte boli ale pielii (selectiv)
• Zona zoster - infectie virala - eruptii cutanate dureroase pe
traiectul unui nerv senzitiv, cauzate de reactivarea virusului
care cauzeaza varicela – virusul varicelo-zosterian (VVZ).

• Simptomele debuteaza in general cu senzatia de durere pe

un teritoriu cutanat, urmata la 2-3 zile de eruptii veziculare,
care sunt de obicei diagnostice.

• La unele persoane, zona zoster (sau herpes zoster)

provoaca dureri ce persista luni sau ani dupa vindecarea
eruptiei.
Zona zoster afecteaza cel mai adesea toracele, dar pot fi
observate si pe spate, fese, ceafa si uneori fata si scalp.

• O singura parte sau o portiune a unui membru este

afectata. 201
• Aproximativ 90% din populatia adulta la nivel mondial este
purtatoare a virusului varicelei, iar 20% din aceste
persoane vor fi afectate de herpes zoster intr-un moment
al vietii. 80% din cazuri survin la persoanele peste 20 ani.

• Incidenta zonei zoster este egala la femei si barbati.

• Dupa vindecarea infectiei primare cu VVZ (varicela),

virusul ramane in stare latenta in ganglionii nervosi timp
de mai multi ani.

• Odata cu inaintarea in varsta, sau datorita unei boli,

sistemul imunitar isi pierde capacitatea de controlare a
virusului, care este reactivat. Astfel, in ganglioni si nervi se
produce o reactie inflamatorie, ce determina aparitia unor
vezicule grupate in buchete.
202
• Lichidul din interiorul veziculelor cutanate contine
particule virale.

• Pacientii cu zona zoster trebuie sa evite contactul

fizic cu persoanele care nu au avut varicela si in
cazul carora infectia ar putea antrena consecinte
grave – cum este cazul femeilor insarcinate
(infectia poate fi periculoasa pentru fat),
persoanelor imunodeprimate si nou-nascutilor.

• Tratamentul consta in administrarea de

medicamente antivirale si uneori corticosteroizi, la
203
72 ore dupa aparitia leziunilor cutanate.
• Ulceratii cu sau fara escare

• Antraxul cutanat (bacilul antraxului) debuteaza cu

papule pruriginoase care vor evolua si vor forma in final
o escara neagra.

• Difteria cutanata determina aparitia de ulceratii cronice

care nu se vindeca, boala putand fi confundata cu
eczema, impedigo sau psoriazisul.

• Ciuma se manifesta prin buboane cutanate, insa in

unele cazuri pot apare si escare sau pustule.

• Escarele (ulcerele de decubit), apar datorita imobilizarii

prelungite la pat, fara a modifica pozitia pacientului;
tesuturile ischemiate se necrozeaza si ulcereaza,
favorizand grefarea unor infectii cu germeni proveniti din
flora normala cutanata sau intestinala. 204
• Psoriazis

• boala cronica de piele, caracterizata prin aparitia unor placi rosii, bine
delimitate, ce contin scuame si sunt localizate pe diferite portiuni ale corpului.
Scuamele sunt groase, de culoare alb- sidefii, aderente la piele si usor
detasabile, sub forma unor lamele.
• Boala se intalneste la aproximativ 2- 3% din populatie.

• Distributia incidentei in functie de varsta este bimodala: primul varf se

intalneste la 16 - 22 ani, iar al doilea intre 57 si 60 ani.

• Psoriazisul afecteaza cu precadere anumite zone ale corpului, printre care:

scalpul, coatele, genunchii si spatele. Mai rar, axilele, palmele si plantele
(talpile) sunt atinse.

• In 50% din cazuri, psoriazisul se poate localiza la nivelul unghiilor, care se

ingroasa si se decojesc, devenind verzui.

• Simptomele variaza de la forme usoare si ajung pana la manifestari

chinuitoare (de exemplu, cele localizate in pliurile articulatiilor). Formele grave
de psoriazis dau nastere unor manifestari de ordin emotional, afectiunea
avand un impact negativ asupra raporturilor sociale, personale si afective.
Pacientii sunt uneori atat de coplesiti de boala lor, incat se simt izolati si
deprimati. 205
• Cancerul de piele

• inmultirea excesiva a celulelor pielii - apare in mod obisnuit pe

portiunile de piele expuse la soare.

• Exista trei categorii principale de cancer de piele:

1. carcinom bazocelular,
2. carcinom scuamos,
3.melanom.

• Primele doua forme au o evolutie lenta si sunt tratabile la majoritatea

pacientilor, in special daca sunt depistate din timp.
• Melanomul este cea mai grava forma, intrucat afecteaza straturile
profunde ale pielii si prezinta cel mai mare potential de extindere la
alte tesuturi alte corpului. Incidenta cancerului de piele este in
crestere.

• Pentru a reduce riscul aparitiei cancerului cutanat, evitati sau limitati

expunerea excesiva la razele ultraviolete.
• Depistate din faza incipienta, majoritatea cazurilor de cancer pot fi
tratate cu succes.
206
• Erizipelul

• afectarea cutanata aparuta in urma infectiei cu

S.pyogenes.

• Debuteza brusc, printr-un episod episod de tumefactie

rosiatica a tegumentului fetei sau extremitatilor. Leziunea
este dureroasa, are marginile bine delimitate si indurate;
se extinde rapid in suprafata.

• Foarte rar infectia poate afecta structurile profunde ale

pielii (se limiteaza doar la epiderm).

• Terapia cu penicilina este urmata de diminuarea febrei,

a durerii si a eritemului lezional. Dupa 5-10 zile de
evolutie a bolii, pilea se va descuama. Cel mai frecvent
207
aceasta infectie afecteaza copiii si batranii.
• Erizipeloid

• infectie bacteriana acuta a pielii traumatizate si altor

organe.

• Cauzata de microorganismul Erysipelothrix rhusiopathiae.

• Contactul direct cu carnea infectata si pielea umana traumatizata

determina erizipeloidul. Acesta este o boala profesionala.

• Oamenii dobindesc infectia dupa contactul direct cu animalele

infectate. Boala este mai comuna printre fermieri, macelari, bucatari.
Infectia apare mai ales vara sau toamna.

• Se rezolva fara sechele.

• Persoanele cu forma sistemica, in care organele altele decit pielea
sunt implicate pot prezenta alterari neurologice sau cardiologice.
Persoanele cu infectie sistemica pot deceda prin sepsis daca
tratamentul nu este initiat adecvat.

• Antibioticul de electie este penicilina. Pentru cei alergici la peniciline208

se pot folosi cefalosporinele de generatia a treia, alte macrolide.
• Candidoza

• grup de infectii fungice implicind pielea si

mucoasele.

• Infectia este determinata de speciile de

Candida, mai ales Candida albicans.

• Cea mai folosita clasificare a candidozei orale

imparte infectia in 4 tipuri:
1. candidoza pseudomembranoasa acuta,
2. candidoza acuta atrofica,
3. candidoza hiperplazica cronica,
4. candidoza atrofica cronica.
209
• Candidoza hiperplazica cronica (3)- 4 grupe in
functie de localizare si implicarea endocrina:
1. candidoza cronica orala (leucoplakia
candozica),
2. sindromul candidozic endocrin,
3. candidoza mucocutanata localizata cronica,
4. candidoza difuza cronica.

Candidoza eritematoasa este termenul folosit

pentru leziunile rosii ale candidozei.

210
• Factorii care favorizeaza candidoza cuprind:

- starea de purtator este mai frecventa la femei decit la

barbati si in lunile de vara.

- rata ridicata a starii de purtator este observata la

imunocompromisi, grupa de singe O si lipsa secretiei
antigenelor salivare.

- starea de purtator este mai ridicata pentru saliva acida.

- folosirea de medicamente psihotrope - care determina

xerostomie - creste starea de purtator.

- fumatul creste starea de purtator candida, creste riscul de

infectie la persoanele cu HIV (determina mai ales
candidoza multifocala si glosita romboida mediana).
211
- Alti factori favorizanti:

- terapia cu tetracicline.

- dezechilibrul florei microbiene orale, prin supresie

bacteriana, alterarea fluxului salivar, defecte imunologice.

- terapia corticosteroida topica, sistemica sau aerosolizata.

- diabetul zaharat.

• Se recomanda modificarea antifungicelor folosite.

• Prognosticul este bun pentru majoritatea gazdelor
imunocompetente, dar la pacientii imunocompromisi
rezistenta antifungica este frecventa.

212
 Principii în îngrijirea pielii
• Protecţie cutanată,

• Management corect al materialelor folosite, al deşeurilor,

• Observare şi îngrijire a ţesutului,

• Tratare şi Hidratare a pielii - loţiuni medicamentoase,

hidratante sau cosmetice,

• Înlăturare a produşilor biologici: cruste, calus, bătături,

etc.

• Tratament medicamentos.
213
8.2. Aparatul respirator – totalitatea
organelor care asigură mecanismul
respiraţiei
Rolul
Format din: aparatului
1. căile respiratorii superioare: cavitatea respirator: a
nazală şi faringe reîmprospăta
2. căile respiratorii inferioare: continuu aerul
din zonele
- laringe,
pulmonare
- trahee, unde există
- bronhii principale (stângă, dreaptă) se contact între
ramifică până la bronhiole, sânge şi aer.
- plămânii (organe pereche în cavitatea
toracică unde au loc schimburile gazoase
dintre organism şi mediu). 214
 Funcţiile sistemului respirator
Funcţiile respiraţiei

1. Frecvenţa respiraţiei
• numărul de respiraţii pe minut
• tahipnee
• bradipnee

2. Ritmul respirator
• periodicitatea, regultaritatea respiraţiei
• respiraţie neregulată

3. Profunzimea respiraţiei
• creşterea volumului plămânilor în timpul respiraţiei
• respiraţie superficială 215
Funcţii respiratorii adiţionale
• tusea
• strănutul,
• căscatul
• suflat
• fluierat
• respiraţia pe gură

Funcţiile toleranţei la efort

a. Rezistenţa fizică generală

• toleranţă la efort fizic sau la oboseală

b. Capacitatea aerobică
• a face efort fără a pierde respiraţia

c. Fatigabilitata 216
• susceptibilitate la oboseală, la orice nivel de efort fizic
 SEMNE ŞI SIMPTOME PATOLOGICE PULMONARE:

- Dispneea: dificultatea de a respira, senzaţia lipsei de aer,

sufocare (insuficienţe respiratorii, cardiace, leurezii,
pneumonii, cancere).

- Tahipneea: mişcări respiratorii cu frecvenţă mare (după

efort fizic, pneumotorax, boli febrile).

- Bradipnee: mişcări respiratorii cu frecvenţă redusă (corpi

străini, tumori laringiene, edem glotic).

- Tusea – act reflex declanşat de iritarea căilor respiratorii.

Are efect expulzarea conţinutului arborelui bronşic (aer,
secreţii, corpi străini).
- expectoraţia (eliminarea pe gură, în timpul tusei, a
secreţiilor, excreţiilor căilor respiratorii, spută). 217
- Hemoptizia: eliminarea pe gură prin tuse de sânge
provenind din aparatul respirtor.

- Durerea toracică: poate să aibă origini diferite sau

nespecificate (de la viscerele intratoracice – pulmoni,
inimă -, peretele toracelui – nevralgie intercostală - ,
coloană vertebrală, abdomen)

Rolul infirmierului – asigură condiţiile de spitalizare

(aerisire, fără curenţi de aer, temperatură 18-20 grd.,
curăţenie cu aspiratoarele de praf, ştergere umedă –
niciodată ştergere uscată) ,
- poziţiile în pat şi şezând cu mai multe perne la spate,
şezând la marginea patului.
- Linişteşte bolnavii în criza de astm, edem puolmonar,
emoptizie.
218
 Provocări în afecţiunile pulmonare
• Complianţa terapeutică în TBC - disciplina pacientului în ce
priveşte administrarea tratamentului, pe o durată minimă
standard de cel puţin 6 luni,

• deşi medicamentele sunt gratuite (sau poate tocmai de aceea),

beneficiul imediat (starea subiectivă a pacientului) nu
contrabalansează întotdeauna posibilele reacţii adverse.

• România e una dintre ţările cu o rată relativ ridicată a

noncomplianţei în TBC, spre deosebire de ţările din
Comunitatea Europeană, în care TBC este în cele mai multe
cazuri o complicaţie a altor boli ce evoluează cu
imunodepresie (în special infecţia HIV).

• Evoluţia autonomă şi în mare măsură scăpată de sub control

a infecţiei TBC în România atestă ineficienţa, cel puţin parţială,
a măsurilor de prevenţie şi combatere a răspândirii acestei219boli.
220
• Epidemiologie crescută

• De exemplu, boala pulmonară obstructivă

cronică (BPOC) afectează până la 600 de
milioane de oameni din întreaga lume.

• BPOC - una din cauzele principale de

morbiditate şi mortalitate cronică.

221
• Semne în BPOC -
• dispnee/ dificultăţi de respiraţie,
• limitarea fluxului de aer
• oboseala
• afectează funcţiile fizice, relaţiile sexuale
precum şi activităţile profesionale şi de
petrecere a timpului liber.
• Frică,
• Anxietate,
• Panică.
222
• Probleme psihiatrice

• Depresia este o tulburare psihiatrică

importantă pentru pacienţii cu BPOC cu o
prevalenţă estimată între 6% şi 57%.

• Simptomele depresive au fost asociate cu

- scăderea calităţii vieţii,
- spitalizări prelungite,
- creşterea gravităţii simptomelor,
- rată de readmisie mai mare,
- mortalitate. 223
• Probleme psihologice.
• De ex. în Astmul bronşic

• o entitate nosografică propriu-zisă ca astm pur, fie

ca o bronşită alergică, fie ca sindrom întâlnit în
ambele afecţiuni;
• se manifestă ca un spasm bronhiolar reversibil,
care survine în accese, la intervale variabile.

• Factorul emoţional: aproximativ 50-60% din crizele

astmatice declanşate de episoade emoţionale,
procent ce pare să crească odată cu vârsta
pacienţilor.
• Crizele astmatice precedate de stări anxioase şi 224
coleroase urmate de stări depresive.
• Condiţionarea crizelor: este posibil ca un
pacient alergic la flori să sufere o criză de astm
la vederea de flori artificiale. În acest caz, criza
este în mod evident declanşată doar de
semnificaţia pe care florile o au pentru bolnav.

• Personalitatea asmaticului: agresivitate,

duritate, exigenţă, intoleranţă, cverulentă
(tendinţa de supracompensare a insecurităţii
sale, în opoziţie cu tendinţa spre conformism).
• Teama de a pierde dragostea, afecţiunea şi
protecţia este transpusă în plan somatic şi
determină criza. Asmaticul simte nevoia de
compasiune.
225
 Exemplu de program de reabilitare
în afecţiunile pulmonare
• Notă: Îngrijirile sunt/ pot fi integrate în programe complexe de
recuperare.

• Educaţie: şedinţe de grup şi consiliere privată pe teme de

anatomie şi psihologie, informaţie medicală, nutriţie, adaptare
şi sfaturi despre cum să se descurce cu boala în viaţa de zi
cu zi (o şedinţă de o jumătate de oră săptămânal).

• Exerciţii de relaxare.

• Program de igienă a bronhiilor: scopul acestei părţi a

programului este să îi înveţe pe pacienţi cel mai efectiv mod
de a tuşi pentru a-şi curăţa plămânii. Pacienţii sunt învăţaţi
cum să-şi elimine secreţiile din plămâni folosind poziţii 226
simple.
• Reglarea respiraţiei: pacienţii sunt învăţaţi cum să respire
în cel mai eficient mod în diferite situaţii. Cele mai
importante componente sunt respiraţia cu buzele strânse,
respiraţia diafragmatică, respiraţia segmentată şi mersul
cu o poziţie înclinată înainte.

• Exerciţii de consolidare a părţii musculare superioare,

exerciţii de poziţie şi de mobilizare a pieptului.

• Gimnastică de încălzire, antrenare de mare intensitate a

extremităţii superioare şi inferioare (spre exemplu 15
minute de mers rapid şi 15 minute de ergometria braţului,
gimnastică de răcire).

• Exerciţii cardiopulmonare: 15 minute de mers pe bicicleta

staţionară.
227
 8.3. Aparatul cardiovascular

Inima – organ musculo-cavitar cu rol de pompă aspiro –

respingătoare a sângelui.
Formată din 4 cavităţi:
- 2 atrii (rol de aspirare a sângelui adus de cele două vene
cave, venele pulmonare)
- 2 ventricule (pompează sângele în artele marii şi micii
circulaţii).

Semne şi simptome patologice:

- Dispneea: în insuficienţa cardicaă stângă, poate fi de
efort, de repaus sau paroxistică.
- Durerea precordială: în angina pectorală, infarct
miocardic.
- Palpitaţii - bătăi regulate sau neregulate ale inimii la nivelul
regiunii precordiale. 228
• În S.U.A, aproximativ 4.6 milioane de persoane suferă de
insuficienţă cardiacă - circa 550.000 de cazuri sunt
raportate anual.

• Insuficienţa cardiacă severă, care nu răspunde la

tratament medicamentos, afectează aproximativ 60.000
de pacienţi în fiecare an.

• La pacienţii cu insuficienţă cardiacă clasa IV şansele de

supravieţuire pentru o perioadă de maxim 2 ani sunt foarte
slabe (20%-30%).

• Transplantul de inimă s-a dovedit a fi un tratament de

succes pentru pacienţii cu insuficienţă cardiacă, aflaţi în
stadiul terminal.

• Rata supravieţuirii timp de 1 an este de 81%, dar aceasta

scade cu 4% în fiecare an pe parcursul unei perioade de229
15 ani de la realizarea transplantului.
 Cercetări
• Cercetarea 1: SCHIMBAREA STILULUI DE VIAŢĂ - are efecte
pozitive la pacienţii cu afecţiuni ale arterelor coronare.

• Cercetarea lui Ornish şi colab., 1998:

• pacienţii din grupul experimental au urmat şi au menţinut schimbările
în stilul de viaţă timp de 5 ani,
• pacienţii aparţinând grupului de control au realizat doar schimbări
moderate în propriul stil de viaţă.

• În cadrul grupului experimental, diametrul iniţial al stenozei s-a

micşorat cu 1.75% după numai un an (o îmbunătăţire de 4.5%) şi cu
3.1% după 5 ani (o ameliorare de 7.9%).

• În contrast, în grupul de control diametrul iniţial al stenozei a crescut

cu 2.3% după un an (o agravare de 5.4%) şi cu 11.8% după 5 ani (o
agravare de 27.7%).

• În grupul experimental s-au înregistrat 28 de evenimente cardiace,

• în grupul de control au fost înregistrate 45 evenimente în 5 ani. 230
• Programul Ornish pentru schimbarea dietei

1. cercetarea dietei şi atitudinii pacienţilor faţă

de dietă.

2. studiul factorilor favorizanţi şi perturbatori ai

schimbării dietei.

3. măsuri ameliorative pentru schimbarea şi

menţinerea unui regim alimentar benefic.
231
 1. Întrebări despre dietă
• Spune-mi cum obişnuiai să mănânci înainte de începerea programului.
• Cum ţi-ai schimbat obiceiurile alimentare dupa începerea programului?Ce simţi faţă de
abilitatea ta de a-ţi controla boala?
• Descrie-mi cum ai acţionat în a-ţi schimba dieta. Care a fost partea cea mai dificilă a
noii diete?
• Descrie-mi ce crezi tu că înseamnă să fii vegetarian. Ai considerat asta dintotdeuna?
• Care este probabilitatea ca tu să continui să urmezi această dieta şi anul viitor?
• Care a fost reacţia partenerului de cuplu/a altei persoane semnificative din viaţa ta
legată de aderarea ta la acest program?
• Cumva el sau ea şi-a schimbat obiceiul de a mânca drept rezultat al intrării tale în acest
program?
• Cine te-a susţinut cel mai mult în schimbarea dietei?
• Din partea cui ai întâmpinat opoziţie sau conflict?Descrie-mi cum arată o masă pe care
o serveşti acasă.
• Descrie-mi cum arată o masă pe care o serveşti în oraş.
• Cum ţi se par sărbătorile sau diferitele întâlniri sociale de cînd faci parte din acest
program?
• Care este părerea ta generală despre efectele acestui program asupra bolii tale
cardiace?Ai modificat în vreun fel regulile programului astfel încât acesta să îţi
împlineasca anumite nevoi proprii? Dacă da, ce le diferenţiază de regulile standard ale
programului?Îmi poţi descrie o experienţă din cursul dietei când ai simţit ca structura
acestui program te ajută?

232
2. Factori favorizanţi şi perturbatori ai schimbării dietei
Influenţe Facilitatoare
Factori personali
• Experienţele de dinaintea
programului
Participarea anterioară într-un program
cardiac.
Urmarea unei diete restrictve anterioară
programului.
Istoricul unei operaţii de inimă.
• Dispoziţia emoţională
În contact cu propriile nevoi şi priorităţi.
Exprimarea verbală a angajamentului de
a-şi schimba dieta.
Implicarea emoţională în propria boală şi
în program O manieră analtică de a-şi
alege alimentele.
• Viziunea asupra dietei
Plăcerea asociată consumului de carne
dispare în timp.
Influenţe perturbatoare
Factori personali
• Experienţele de dinaintea programului
Istoricul unei alimentări compulsive sau
obezitate Dietă nerestrictivă anterioară
programului.
• Dispoziţia emoţională
Perceperea unui control slab asupra
schimbărilor dietei.
Motivaţie extrinsecă.
Lipsa sentimentului eficienţei personale.
Conflict al priorităţilor.
Alegerea alimentelor pe baza impulsurilor şi
dorinţelor.
• Viziunea asupra dietei
Sentimente de deprivare sau insatisfacţie faţă
de dietă. Furie faţă de dietă.
Preocupare faţă de extremismul dietei.
Chestionarea abilităţii de a face schimbări. 233
• Viziunea asupra bolii cardiace
Teama de moarte.
Teama de a repeta un atac de cord sau o
operaţie pe inimă.
Confirmarea verbală a existenţei unei
boli cardiace Dorinţa de a „lupta”
împotriva bolii sau de a o „controla”.
• Viziunea asupra programului
Credinţa în eficienţa programului.
Ataşamentul emoţional faţă de program.
• Strategiile adoptate în cursul dietei
Obtinerea unor noi informaţii.
Introducerea unor noi gusturi şi produse.
Varierea dietei cu o gamă largă de
alimente.
Valorizarea sănătăţii ca o prioritate
primordială.
• Starea fizică
Îmbunătăţirea stării fizice.
Creşterea conştientizării propriului corp
şi a bunăstării generale.
• Viziunea asupra bolii cardiace
Folosirea unor termeni eufemistici în
descrierea bolii cardiace.
Ameninţarea din spatele bolii mascată de
„mă simt bine”.
• Viziunea asupra programului
Perceperea separării faţă de ceilalţi în cursul
programului.
• Strategiile adoptate în cursul dietei
Consumul alimentelor semipreparate.
• Starea fizică
Dispariţia semnelor îmbunătăţirii stării
fizice.
234
Factori sociali
Implicarea membrilor familiei în
schimbarea dietei Experimentarea
anterioară a unei diete vegetariene.
Preferinţa partenerului pentru o dietă
vegetariană.
Atitudinea empatică a celorlalţi membri
ai programului.
Prepararea unor mese cu specific
vegetarian de către rude şi prieteni.
Factori situaţionali
Servirea mesei acasă şi prepararea
propriei mese
Restaurante standard
Program flexibil
Structura educaţională, modelatoare şi
empatică a programului
Factori sociali
Ceilalţi membri ai familiei au nevoi
alimentare contradictorii cu cele din
program.
Familia se opune programului.
Prietenii şi rudele servesc alimente interzise.
Factori situaţionali
Servirea mesei în oraş
Timpul necesar preparării mesei
Călătorii în interes de serviciu şi program
lung de lucru
Momentele de criză
235
Factorii de succes în schimbarea dietei
• Factorii personali:

• părerile pozitive despre program (credinţele iniţiale în eficienţa

programului, încrederea),

• aprecierea strategiilor propuse (documentarea cu privire la alimentele

consumate şi la cantitatea de grăsimi a acestora, încercarea unor noi
alimente, mersul la cumpărături şi mâncatul în oraş, în limita
restricţiilor programului),

• sentimentul de control personal asupra dietei (pot schimba dieta),

• percepţia propriei afecţiuni cardiace (percepţia gravităţii şi pericolului

acestei boli a determinat o implicare mai amplă),

• starea fizică (reducerea nivelului colesterolului, scăderea în greutate,

creşterea rezistentei organismului, le-a oferit participanţilor dovada că
236
acest program le tine sub control afecţiunea cardiacă).
• Relaţiile sociale.
• cu familia, cu ceilalţi membri ai programului,
cu prietenii şi cu rudele.
• Cu cât membri familiei (în special, partenerul
de cuplu) au fost mai implicaţi şi mai
suportivi, încercând să adopte şi ei aceeaşi
dietă, cu atât participanţii s-au dedicat mai
mult respectării dietei.
• În schimb, membri familiei participanţilor
care nu s-au implicat în program şi nu au
arătat niciun interes în a-şi schimba dieta, au
complicat aderarea la dietă. 237
• Contextul situaţional

- servirea mesei în oraş (la restaurant, petreceri, recepţii sau alte evenimente) a
complicat în mod evident aderenţa la dietă pentru că participanţii nu mai aveau
control asupra alimentelor gătite şi trebuiau să ceara să li se aducă un meniu
special, fără carne şi fără ulei.

- flexibilitatea job-ului şi responsabilităţile de la locul de muncă au avut o influenţă

asupra timpului pe care participanţii îl aveau la dispoziţie pentru dietă şi
program. Cei pensionaţi aveau un program mai flexibil şi s-au putut acomoda
mai repede la cerinţele de timp ale dietei şi programului. Pregătirea reţetelor
prescrise de acest program putea dura până la 2 ore, astfel că cei care încă
lucrau consumau la locul de muncă legume, alune, iaurturi şi salate, care
îndeplineau cerinţele de alimente slabe în grăsimi, dar cărora le lipsea
complexul de carbohidraţi promovat de program.

- momentele de criză au creeat situaţii care au exacerbat dificultăţile participanţilor

în a respecta dieta. Trecând prin situaţii stresante, anumite leziuni, dificultăţi
financiare, unii participanţi nu au mai putut face faţă şi dietei restrictive.

- structura programului Ornish a reprezentat contextul-cheie care a modelat

schimbarea în dietă. Structura suportivă a programului, care a oferit
participanţilor informaţiile necesare, empatie şi modele de comportament, a
făcut ca schimbarea să fie mai uşoară şi mai accesibilă. 238
• Cercetarea 2: personalitatea şi riscul de infarct miocardic

• La pacienţii cu infarct miocardic (IM) există risc de

depresie.
• depresia poate fi determinată de severitatea IM,
• persistenţa sau recurenţa simptomelor depresive sunt
legate preponderent de trăsăturile de personalitate.

• Factorii de risc semnificativi de dinaintea IM s-au dovedit

a fi: depresia, vârsta, fumatul, probleme de sănătate,
bunăstare generală precară, nevrotismul (tensionat, încordat,
nesigur, vulnerabil, anxios, sensibil, supărat, nervos, etc.).

• În cazul grupului depresiv, doar nevrotismul a fost

relaţionat cu persistenţa simptomelor cardiace.
Nevrotismul s-a dovedit a fi singurul factor de risc asociat
în mod independent cu persistenţa simptomelor. 239
• Cercetarea 3: PERSONALITATEA
ÎNSOŢITORILOR/ÎNGRIJITORILOR

• Titlul unui studiu realizat de Ruiz şi colab. (2006): “Este important pentru sănătate cu cine
te căsătoreşti? Influenţa personalităţii soţiilor asupra bunăstării psihologice a partenerilor
lor în urma operaţiei de bypass aortocoronarian”.

• Lot: 111 pacienţi de sex masculin şi soţiile lor care îi îngrijeau au completat chestionare
ce măsurau nevrotismul, optimismul, satisfacţia maritală şi depresia înaintea operaţiei de
bypass aortocoronarian. Continuarea măsurătorilor s-a făcut după o perioadă de 18 luni.

• Pre şi post operator (18 luni) comportamentul anxios, agitat (nevrotism) al soţiilor a dus la
simptome depresive ale pacienţilor.

• Dacă pacienţii au avut depresie preoperator şi optimism redus au creat probleme în

sarcinile de îngrijire efectuate de către soţiile lor.

• Satisfacţia relaţiei de cuplu a moderat aceste efecte (satisfacţia crescută a sporit calitatea
colaborării, satisfacţia scăzut invers).

• trăsăturile de personalitate ale îngrijitorilor infuenţează starea pacienţilor - efectele

create pot produce creşterea sau scăderea colaborării şi bunăstării
însoţitorilor/îngrijitorilor.

• E necesar a avea îngrijitori care sunt echilibraţi, care nu subnimează optimismul

pacienţilor. Când relaţiile maritale nu sunt bune, personalul angajat poate ajuta pacientul
240
prin comunicarea caldă şi relaţii bune.
 Cercetarea 4. Satisfacţia pacientului cu implant de dispozitiv
de stimulare cardiacă

• Ariile care cresc satisfacţia: • Insatisfacţiile sunt legate de:

• îngrijirea medicală • călătoriile sau vacanţele

• suportul emoţional
• relaţia cu partenerul
• credinţa în Dumnezeu
• copiii
• sănătatea familiei
• viaţa celorlalţi
prietenii
• fericirea familiei
• educaţia
• Comunitatea.
• viaţa sexuală
• capacitatea de a îndeplini sarcini
casnice
• controlul propriei vieţi
• utilitatea propriei persoane în
• abilitatea de a îndeplini
responsabilităţile familiale
• energia necesară desfăşurării
activităţilor zilnice
• starea de sănătate actuală
• independenţa fizică
241
• activităţile din timpul liber
 Provocări în afecţiunile cardiace

• stresul psihologic, furia, anxietatea şi

depresia contribuie la creşterea TA.

• riscul de a dezvolta o TA crescută este cu

aproximativ 8% mai mare printre oamenii cu
un stres psihologic puternic.

• Stresul profesional este asociat cu dublarea

riscului mortalităţii datorate bolilor cardiace.
242
• 5 direcţii în combaterea stresului de la locul
de muncă (Sherman, 2005):

• 1. Luaţi o pauză!

• Folosiţi din plin timpul din concediu şi

profitaţi de toate pauzele de care
beneficiaţi la locul de muncă.
• Chiar dacă simţiţi astfel că sacrificaţi
productivitatea, pauzele - fie ele de 20 de
minute, fie de două săptămâni - vă ajută să
vă relaxaţi şi să vă revigoraţi, ceea ce
garantează o eficienţă pe termen lung! 243
• 2. Consumaţi alimente care vă dau energie
(nu energizante).

• Aveţi grijă să aveţi mereu la îndemână apă

şi alimente sănătoase, cum ar fi batoanele
de cereale şi nucile, care vă asigură un
plus de energie.
• Evitaţi cofeina şi snacks-urile bogate în
zaharuri, cum sunt cele cumpărate de la
automate; acestea aduc un aport energetic
temporar, pentru ca ulterior, să vă simţiţi
obosiţi şi stresaţi.
244
• 3. Faceţi exerciţii fizice!

• Încercaţi să ridicaţi câte 5 kg de greutăţi şi să vă

întindeţi muşchii o dată pe oră, dar şi să mergeţi
în pauze la o plimbare în pas vioi prin împrejurimi,
ori de câte ori aveţi ocazia.

• Cu toate acestea, asiguraţi-vă că faceţi mişcare şi

în afara locului de muncă, biroului.

• Cel puţin 30 de minute de exerciţii “cardio” timp

de 3-5 zile pe săptămână, plus 2-3 zile în care să
efectuaţi exerciţii de întărire a muşchilor, vă vor
ajuta în combaterea stresului în toate aspectele
vieţii dumneavoastră!
245
• 4. Stabiliţi-vă priorităţile şi fiţi mai
organizaţi!

• Când oamenii nu îşi organizează timpul

într-un mod eficient şi sunt prinşi în
capcana amânărilor, ei se simt profund
afectaţi.
• De aceea, este bine să vă faceţi liste cu
ceea ce v-aţi propus să faceţi (to-do lists)
şi să le respectaţi!

246
• 5. Asiguraţi-vă că totul este acolo unde ar
trebui să fie!

• În cele din urmă, job-ul dumneavoastră

este important, însă nu este o tragedie
dacă ceva nu este rezolvat imediat sau
dacă lucrurile nu merg întotdeauna
conform planului!

• Concentraţi-vă atenţia pe ceea ce aţi

realizat şi pe ceea ce se poate face în
continuare şi începeţi să gândiţi pozitiv
despre propria persoană! 247
 7 strategii menite să minimizeze stresul la
locul de muncă şi riscul afecţiunilor cardiace

1. A trăi sănătos – a promova un stil de viaţă

sănătos (mai puţine ţigări, cafele);

2. Mediul sănătos - mai mult aer, verdeaţă,

ergonomia locului de viaţă, muncă;

248
• 3. A atinge un echilibru între viaţa
personală şi cea profesională - ture
flexibile, zile libere, concedii, excursii etc.;

• 4. Preocuparea pentru starea de bine la

locul de muncă: a vorbi frumos, a fi corect
(mai întâi noi între noi să ne respectăm şi
să fim corecţi).

249
• 5. A crea beneficii altora – prin reciprocitate
şi ei ne vor susţine şi aduce beneficii.

• 6. Informarea despre sănătate şi despre risc

(asigură-te căceea ce faci e sigur! dacă nu
ştii întreabă!);

• 7. Suport, agreabilitate – ajutor reciproc,

recunoaşterea meritelor celor cu care
colaborăm, ieşiri în oraş cu colegii!
250
Rolul infirmierei:
1. Asigură repausul pacientului în poziţie indicată
de medic.
2. Toaleta zilnică nu trebuie să implice efort şi
nici disconfort.
3. Schimbarea lenjeriei de pat şi corp de câte ori
e nevoie (pacientul transpiră des).
4. Asigură masajul membrelor inferioare, poziţia
ridicată a membrelor în vederea prevenirii
trombozelor şi edemelor.
5. Ajută şi supraveghează alimentarea la pat a
bolnavului (numai la pat).
6. Ajută bolnavul la efectuarea necesităţilor
fiziologice. 251
 8.4.Aparatul digestiv

Alcătuire: cavitate bucală, faringe, esofag, stomac, intenstin subţire,

intestin gros, rect, glandele anexe ale tubului digestiv (ficat,
pancreas, splină).

În patologia digestivă semnele şi simptomele se pot împărţi în

manifestări generale:
- febră,
- scădere ponderală,
- alterarea stării generale,
- paloarea,
- dezhidratarea,
- tulburarea apetitului,
- durere abdominală,
- eructaţii,
- disfagie, vărsături,
- regurgitaţii,
- hematemeză, melena, fladulenţa,
- alterarea tranzului intestinal (constipaţie, diaree). 252
 Provocare: comportamentul pacienţilor cu ulcer
• coexistenţa unor tendinţe contrarii: agresivitate-
dependenţă şi activitate-pasivitate - generează o stare de
ambivalenţă conflictuală.

• dinamica personalităţii ulcerosului pendulează între

- un pol pasiv, care exprimă nevoia de sprijin şi de protecţie.
- un pol activ, care determină şi orientează conduita
hiperactiv de luptă în viaţă.

- anxietate, sentiment de culpabilitate.

- lipsa frecventă de autocontrol, opoziţie şi ostilitate faţă de

mediu.
253
Rolul infirmierului:
1. Administrarea dietei
individualizate.
2. Urmăreşte dacă pacientul
mănâncă şi mestecă bine
3. Urmăreşte hidratarea orală.
4. Poziţionează pacienţii cu
vărsături în decubit lateral cu
capul într-o parte pentru a evita
aspiraţia în caile respiratorii.
5. Ajută la efectuarea clismelor.
6. Efectuează igiena individuală.
7. Efectuează curăţenia şi
dezinfecţia la patul pacientului.
254
 8.5. Aparatul reno-urinar

Alcătuit din rinichi, căi urinare (calice, pelvis renal,

uretere, uretra), vezica urinară.

Funcţie: secreţia, excreţia şi transportul urinei.

Semne şi simptome de suferinţă renală:

1. Durerea - localizată lombar pe traiectul ureterului

perineal, vezical, poate iradia sau nu, să fie
paroxistică sau intermitentă, cu durata de câteva
ore/ zile.
255
2. Tulburările de micţiune:
- polachiurie (micţiuni frecvente),
- discurie (dificultatea de a urina),
- retenie urinară (incapacitatea vezicii de a-şi goli
conţinuitul),
- incontinenţa de urină (scurgerea urinei parţial
sau total din vezică),
- enurezis (pierderea involuntară de urină),
- tenesme vezicare (micţiuni imperioase,
dureroase). 256
3. Tulburări de diureză
(diureza = valoarea cantitativă a urinei/ 24 h, valorii medii
între 800 şi 2000 ml sau între 0,5 şi 1,5 ml).

- Tulburările de diureză sunt:

- Oliguria (diureză peste 500-800 ml / 24h).
- Anuria (scăderea diurezei sub 250 ml/24 h).
- Nicturia (volumul diurezei nocturne care îl depăşeşte pe
cel al diurezei diurne).
- Poliuria (creşterea diurezei peste 2 l).

4. Hematuria (eliminare prin micţiune a urinii cu sânge).

5. Piuria (puroi în urină). 257

Rolul infirmierei:
- Alimentează şi hidratează conform indicaţiilor
medicului.

- Previne escarele la bolnavii dializaţi.

- Asigură poziţia decubit dosrsal şi poziţia

trendelemburg.

- Schimbă lenjeria de pat şi corp la nevoie.

- Asigură patul, perne calde, sticle cu apă caldă la

cei cu colică renală. 258
 9. Îngrijirea pacienţilor cu
nevoi speciale
- Gravide/ mame,
- Nou-născut,
- Vârstnici/ bătrâni instituţionalizaţi,
- Bolnavi comatoşi inconştienţi,
- Bolnavii terminali.
259
9.1. Îngrijirea gravidelor
- Saloane bine încălzite, luminate,
climat liniştit, ferit de emoţii
- Lenjeria de pat şi corp se schimbă
des
- Învelitoarea patului uşoară şi
călduroasă
- Toaleta organelor genitale numai
duop consultul medical şi recoltarea
secreţiilor
- Spălarea – poziţie ginecologică,
tampon de vată prins în pensă şi
înmuiat în soluţii dezinfectante
călduţe, manevre de sus în jos.
- Se îndepărtează părul pubian
înainte de intervenţii (lamă de
unică folosinţă)
- Baia la pat se face dezvelind
suprafeţele necesare,
reacoperindu-le imediat după
terminare
- Muşamaua şi aleza se schimbă
de fiecare dată la nevoie
- Alimentaţia şi hidratarea la
indicaţia medicului
- Când este în travaliu permanent
însoţită şi supravegheată.
260
 Provocare: tulburări afective postpartum

1.Tristeţea de după naştere:

- tristeţe, lipsa somnului, stări de plâns, de confuzie, de
labilitate emoţională şi depresie, iritabilitate, stări de spirit
schimbătoare (trecerea de la o stare la alta, fără motive
concrete).
• Simptomele apar, de obicei, în primele 3-4 zile, dispar până
în ziua a 10-a de după naştere şi nu sunt asociate cu
deteriorarea funcţionalităţii femeii.
• Aceste momente pot dura de la câteva ore, la câteva zile,
însă, au foarte puţine urmări negative şi nu necesită
intervenţie specializată.
• afectează între 50-75% dintre femei, în timpul primelor zile
de după naştere
• nu se recomandă tratament medicamentos, însă ele pot
persista la unele femei, evoluând către depresie - 5% din 261
cazuri.
• Depresia postpartum (DPP)

- afectează 1 din 7 femei, după naştere.

- Mamele care suferă de DPP sunt mai puţin implicate în
viaţa copilului şi au mari dificultăţi în ceea ce priveşte
afectivitatea, ataşamentul emoţional.

1. Simptome Emoţionale
• Accese de plâns şi iritabilitate;
• Deznădejde şi tristeţe;
• Schimbări necontrolate şi bruşte de stare;
• Sentimente de copleşire şi incapacitatea de a face faţă
diverselor sarcini;
• Teama de a-şi răni copilul, partenerul sau pe sine;
• Frica de a fi singură;
262
• Incapacitatea de concentrare;
• 2. Simptome în comportament

• Lipsă de interes pentru copil sau o supraîngrijire;

• Interes scăzut de a avea grijă de ea însăşi;
• Lipsa interesului sau plăcerii în diverse activităţi;
• Scăderea energiei şi motivaţiei de a acţiona;
• Retragere sau izolare de prieteni şi chiar de
familie;
• Incapacitatea de a gândi clar sau de a lua decizii;
• Neimplicare în jocurile copilului;

263
• 3. Simptime fizice

• Epuizare, oboseală, lene, încetinire în

activităţi (chiar şi retard psihomotor);
• Tulburări de somn şi de apetit (care nu
sunt legate de îngrijirea copilului);
• Dureri de cap, de sâni, hiperventilitate,
palpitaţii ale inimii.

264
 2. Psihoza postpartum

• tulburare psihică severă şi relativ rară, deseori de natură afectivă.

• Simptomele: confuzii, iluzii, halucinaţii, schimbări rapide ale stării

dispoziţionale, insomnii, agitaţie, repezeală, flux verbal crescut, iritabilitate,
paranoia, însă pe măsură ce evoluează, apare comportamentul bizar şi grava
deteriorare a funcţionalităţii femeii (gânduri de suicid sau pruncucidere).

• în primele 48-72 ore, dar în mod obişnuit, se observă în aproximativ 2

săptămâni de la naştere, deşi primele semnale nu sunt clare.

• Este cea mai gravă afecţiune psihică ce apare ca urmare a naşterii şi

• rată de apariţie începând de la 1/500 naşteri până la 1/1000 de naşteri.

• Tratarea acestei psihoze necesită spitalizare.

• Frecvenţa ei are un nivel ridicat în rândul femeilor cu un istoric personal şi

familial asemănător. Unele stări specifice psihozei postpartum sunt, de
asemenea regasite şi in unele tipuri de schizofrenii. Astfel, apariţia psihozei
determină înrăutăţirea sau recidivarea posibilei schizofrenii. 265
• Alte tulburări postpartum

• Tulburarea postpartum obsesiv-compulsivă (OCD) caracterizată prin

gânduri sâcâietoare sau imagini mentale, involuntare,
înspăimântătoare, repetitive şi persistente, de obicei cu hrănirea
copilului; încercarea de a sta departe de copil pentru a-şi minimaliza
gândurile; anxietate şi frică; tristeţe şi dejnădejde. Apare la 3-5%
dintre mame.

• Tulburarea postpartum de panică caracterizată prin episoade de

anxietate maximă, griji excesive sau teamă, denumită adesea "atac
de panică”. Se manifestă prin: probleme de respiraţie; dureri în piept;
ameţeli; agitaţie sau iritabilitate; sentimente puternice de frică sau
anxietate; ritm accelerat al respiraţiei şi respectiv, al bătăilor inimii;
tremor; senzaţii schimbătoare între rece şi cald. Apare la 10% dintre
femei.

• Tulburarea postpartum post-traumatică de stres (PTSD) apare de

obicei în urma unei naşteri traumatizante. Simptomatologie: amintiri
repetitive, gânduri şi imagini mentale deranjante, coşmaruri, vigilenţă
maximă, simptome depresive şi anxietate. Apare la 10% dintre femei.
266
 9.2. Îngrijirea nou născutului
(prima lună de viaţă)
Îngrijirile încep din sala de naştere
(temperatură 24-26 grd, condiţii
aseptice)
- Nou născutul este primit în
cearceafuri sau câmpuri sterile
- Aspirarea secreţiilor nazo-
faringiene imediat după expulzie
(sondă nelaton adaptată la o
seringă sau pară de cauciuc,
manevră blândă)
- Ligatura cordonului omblical la 3
cm de inserţia ombilicală după
încetarea pulsaţiilor, pontul se
atinge cu tetatină şi se pansează
cu comprese sterile
- Ştergerea cu câmp steril.
- Spălarea nu este indicată imediat
după naştere pentru a nu îndepărta
vernix caseoza cu excepţia copiilor
a căror tegumente sunt pătate cu
sânge sau neconiu.
- Cântărire, măsurare.
- Îmbrăcare în lenjerie sterilă.
- Conducere în secţia de nou născuţi
- Examinare de medicul neonatolog.
- Sistem rooming – in (mama în
aceeaşi încăpere cu copilul)
- Prima baie generală – după
cicatrizarea plăgii ombilicale (până
atunci toaletă parţială)
!!! Încurajaţi mama să alimenteze
copilul la sân.
267
 9.3. Îngrijirea pacienţilor bătrâni
instituţionalizaţi
• Vârsta adultă se caracterizează prin parcurgerea a 3 stadii:

• Între 19 – 25 ani, stadiul intimităţii/izolării - scop principal stabilirea

relaţiilor profesionale şi intime satisfăcătoare de lungă durată; dacă
persoana reuşeşte are sentimentul de realizare, împlinire, în sens
contrar se simte izolat, cu relaţii de slabă calitate, cariere
profesionale oscilante;

• Între 26 – 40 ani, stadiul creaţiei/stagnării - stabilitate familială şi

carieră profesională de succes, dacă însă ele sunt insuficient
controlate şi rezolvate, vor apare ca efecte negative relaţii familiale
instabile, cariere nesatisfăcătoare;

• După 40 de ani, stadiul integrităţii personalităţii/disperării

caracterizat prin sarcina acceptării ideii că viaţa poate avea şi
succes şi eşec; ca rezultat bun apare recunoaşterea faptului că
viaţa presupune limitări, renunţări, compromisuri, iar ca rezultat
nesatisfăcător apare starea de disperare. 268
 65
Tranziţie la vârsta
adultă târzie

60
Culmea vârstei
adulte mijlocii

55 Tranziţia spre
50 de ani vârsta adultă
mijlocie
50 Intrare în
vârsta adulă
mijlocie
45
Tranziţie spre vârsta adultă mijlocie

40
Stabilizarea

33 Tranziţie spre
30 de ani vârsta adultă
timpurie
28
Intrare în lumea
adulţilor
22
Tranziţie spre vârsta adultă timpurie
17 269
Fig. Stadiile vârstei adulte după Levinson
Tabelul . Descrierea a celor cinci factori ai personalităţii la varsta matura
Factori Alte denumiri Trăsături asociate Trăsături asociate
(+) (-)
Stabilitate Nevrotism Calm, relaxat, Anxios, deprimat,
emoţională echilibrat, supărat, îngrijorat,
încrezător în sine. nesigur, tensionat,
vulnerabil, nervos,
sensibil.
Extraversie Asertivitate Sociabil, gregar, Liniştit, rezervat,
asertiv, ambiţios, retras, timid, tăcut,
vorbăreţ, activ, inhibat.
expresiv, energic,
entuziast, prietenos
Deschidere Cultură, Creativ, curios, Simplu, pragmatic,
Inteligenţă, educat, inventiv, îngust, fără
Curiozitate complex. imaginaţie.
inteligentă
Agreabilitate Adaptabilitate, Politicos, Egoist, ostil,
Caracter atrăgător, cooperant, flexibil, indiferent, rece,
Caracter prietenos tolerant, grijuliu, răutăcios.
de încredere,
altruist, blând,
modest.
Conştiinciozitate Acceptare, Grijuliu, Inconsecvent,
Dependenţă responsabil, impulsiv,
calculat, orientat, indisciplinat, pe
spre realizări, care nu te poţi
eficient, baza.
disciplinat. 270
Diferenţe între personalitatea
matură şi imatură

Tabelul 3. Continuumul imaturitate-maturitate

(adaptat de Luthans, 1989, după Argyris, 1957).

Caracteristici ale imaturităţii Caracteristici ale maturităţii

Pasivitate
Dependenţă
Modalităţi limitate de
comportament
Interese superficiale
Perspectiva de scurtă durată
Poziţie de subordonare
Slaba conştiinţă de sine
Activism
Independenţă
Comportament complex
Interese complexe
Perspectiva pe termen lung
Poziţie de conducere
Conştiinţă de sine şi control

271
 ... Şi adulţii pot avea trăsături ale
personalităţii imature
Tabelul 4. Comparaţia dintre personalităţi mature şi imature
(Allport, 1981, apud. Zlate, 2006).
Personalităţi mature Personalităţi imature
1. Extensiunea simţului Eului, 1. Eul are graniţe limitate, nu se
încorporează în personalitate noi şi implică în activităţi, nu participă în
numeroase arii ale interesului uman, mod autentic, eventual participă doar
care devin personale. fizic, dar nu şi psihologic.
2. Depăşesc egocentrismul, 2. Centrate pe sine, închise în sine,
stabilesc relaţii cu ceilalţi, se posesive, sufocante, exclusiviste (cred
raportează “cald” la alţi oameni; pot că numai ele au trăit o experienţă,
manifesta capacitatea de intimitate, doresc să fie iubite, dar nu pot oferi
compasiune, toleranţă. iubire).
3. Dispun de echilibru emoţional, 3. Emoţionalitate dezechilibrată/
autocontrol, simţul proporţiei; îşi zgomotoasă; izbucniri de mânie şi
asumă riscuri în mod conştient, pasiune; nu rezistă la frustrări, le
cunoscând în ce constă eşecul posibil; întâmpină cu aversiune; acuzatoare şi
rezistă la frustrare, se acceptă pe sine. autoacuzatoare. 272
 4. Reflectă veridic realitatea
externă; percep, gândesc şi acţionează
cu interes şi în conformitate cu
aceasta.
5. Sunt ele însele, dispun de
capacitatea de auto-obiectivare,
autocunoaştere, intuiţie, umor.
6. Trăiesc în armonie, au o filozofie
unificatoare despre viaţă, dispun de o
concepţie generală despre lume şi o
transpun constant în practică.
4. Reflectarea realităţii este
modificată şi adaptată/ ajustată la
tendinţele şi fanteziile personale.
5. Sunt afectate, “pozează”, caută
să lase alte impresii, eventual diferite,
contrare modului lor de a fi.
6. Acţionează ezitant, fluctuant, în
funcţie de situaţii, împrejurări.
273
• Îmbătrânirea este ansamblul de transformări ce
afectează ultima perioadă a vieţii şi care
constituie un proces de declin, semnele
îmbătrânirii fiind: slăbirea ţesuturilor, atrofie
musculară cu scăderea funcţiilor şi
performanţelor, limitarea progresivă a capacităţii
mentale şi de adaptare (capacităţile psihice nu
scad la toţi indivizii).

• clasificarea bătrâneţii:
• a) stadiul de trecere spre bătrâneţe: de la 65 la
75 de ani;
• b) stadiul bătrâneţii medii: 75-85 de ani;
• c) stadiul marii bătrâneţi: peste 90 de ani. 274
 • Riscuri ale vârstei mature, vârstnice:

1. Riscuri personale

• numărul persoanelor de la 55 de ani în sus cu

serioase probleme mentale reprezintă aproape
dublul oamenilor între 20 şi 35 de ani cu
aceleasi probleme.

• Aproximativ 25 % dintre bătrâni sunt

diagnosticaţi ca fiind incapacitati mental, totuşi
numai 4 % dintre ei primesc tratament adecvat.

• Foarte mulţi oameni de vârsta a treia tind să

experimenteze sentimente de pasivitate,
indiferenţă şi ruşine faţă de societate. 275
• Un risc probabil: Boala Alzheimer (BA: Morbus Alzheimer)
• afecţiune degenerativă progresivă a creierului care
• apare mai ales la persoane de vârstă înaintată,
• producând o deteriorare din ce în ce mai accentuată a funcţiilor de
cunoaştere ale creierului,
• cu pierderea capacităţilor intelectuale ale individului şi a valorii sociale
a personalităţii sale,
• asociată cu tulburări de comportament, ceea ce corespunde stării
cunoscută sub numele de demenţă.

• reprezintă forma cea mai comună de declin mintal la persoanele în

vârstă şi a devenit tot mai frecventă odată cu creşterea longevităţii.

• reprezintă jumătate din totalitatea cazurilor de demenţă.

• În S.U.A. se estimează că 5,1 milioane de americani prezintă această

boală, iar marea majoritate au peste 65 de ani.
276
• tulburări de vorbire: bolnavul nu îşi mai găseşte cuvintele
chiar pentru noţiuni simple.
• incapacitatea de a efectua diferite activităţi motorii
coordonate: bolnavul "nu mai ştie" cum să se îmbrace
adecvat, cum se descuie uşa cu cheia etc.
• imposibilitatea de a recunoaşte, identifica şi denumi
obiecte uzuale.
• tulburări ale funcţiilor de organizare a activităţilor zilnice,
incapacitatea de a lua decizii.
• probleme legate de gândire: încetinirea cursului şi
sărăcirea conţinutului, idei false de tip persecutor,
confabulaţii, tulburări de judecată, pierderea iniţiativelor.
• false recunoaşteri: la început dificultate în recunoaşterea
fizionomiilor cunoscute, urmată de identificări eronate,
care pot provoca stări de anxietate.
• simptomele non-cognitive - tulburări de personalitate şi
afectivitate. 277
• 2. Riscuri sociale

• Excuziunea socială
• este definită în termeni de incapacitate, eşec de integrare
a unei persoane sau grup în unul sau mai multe
subsisteme dintre următoarele:
- sistemul democratic şi legal (care presupune integrare
civică),
- piaţa muncii (care promovează integrarea economică),
- sistemul statutului bunăstării (care promovează integrarea
socială),
- sistemul familiei şi comunităţii (care promovează
integrarea interpersonală).

• Excluziunea socială se referă la o situaţie de eşec privind

realizarea deplină a drepturilor cetăţeneşti, atât datorită
unor cauze de natură socio-economică, cât şi a unor
cauze de natură individuală. 278
• 3. Procesul instituţionalizării

• O instituţie reprezintă o organizaţie care are statut,

reguli de funcţionare, stabilite prin regulamente şi legi,
având funcţia socială de a satisface anumite nevoi
colective.
• În România există mai multe tipuri de instituţii
specializate de ocrotire.
• instituţiile pot presta servicii pe termen lung sau
temporar.

• O caracteristică a instituţiei totale este aceea a existenţei

unei delimitări fundamentale între grupul mare de indivizi
supravegheaţi şi personalul de supraveghere care este
redus numeric.
• În mod tipic, persoanele instituţionalizate trăiesc în
instituţie, accesul la lumea de afară fiind restricţionat sau
chiar inexistent.
279
• Cauzele instituţionalizării pe termen lung:
- singurătatea şi lipsa reţelei de suport,
- dorinţa manifestă a vârstnicului,
- lipsa veniturilor,
- diferite afecţiuni cronice,
- handicapul fizic sau mintal,
- pierderea locuinţei,
- lipsa adaptării în cadrul serviciilor la domiciliu,
- ”crize” în sânul familiilor de origine,
- imobilizarea la pat,
- violenţa domestică sau a celor ce s-au angajat să-l
îngrijească. 280
• Conform legii asistenţei sociale, beneficiază de
asistenţă socială persoana aflată în una din
următoarele situaţii:

a) nu are familie sau nu se află în întreţinerea uneia

sau a unor persoane obligate la aceasta potrivit
dispoziţiilor legale în vigoare;
b) nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt
suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare;
c) nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura
condiţii de locuit pe baza resurselor proprii;
d) necesită îngrijire specializată;
e) se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile
sociomedicale din cauza bolii ori a stării fizice sau
psihice. 281
• în căminele pentru vârstnici predomină
persoanele de sex feminin.
• 80% dintre persoanele instituţionalizate
depăşesc 70 de ani.
• aproape 60% se situează peste 75 de ani.

• Nivelul de instrucţie al vârstnicilor din

aceste instituţii este de peste 50% sub
nivelul mediu, între acesta şi statulul social
al vârstnicului existând o relaţie directă.
282
• Problemele care apar în urma
instituţionalizării:

1. restrângerea identităţii - deposedarea de

rolurile obişnuite, concordante cu vârsta, iar
individului i se asociază unicul rol de
„instituţionalizat”.
2. lipsa de activităţi - plictiseală extremă,
sentiment de inutilitate.
3. deposedarea de bunurile personale - din
motive de spaţiu sau de igienă. 283
• 4. existenţa unor aşa-numite contaminări ale eului:
• contaminarea hranei (prin faptul că poate fi
pregătită de alte persoane, în condiţii
necunoscute),
• contaminarea mediului de viaţă (locuirea în aceeaşi
cameră cu persoane care au anumite vicii sau care,
de exemplu, sforăie în timpul somnului).

• 5. lipsa de spaţiu intim, personal.

• deseori, examinarea medicală şi procedurile de
îngrijire şi igienă expun individul în faţa persoanelor
de ambele sexe.
• “instituţionalizatul” nu este niciodată cu desăvârşire
singur: întotdeauna îl poate vedea sau auzi cineva,
284
chiar dacă este vorba doar de tovarăşii de cameră.
• 6. alte frustrări - felul de adresare a angajaţilor faţă
de persoanele din aceste aşezăminte.
• Angajaţii instituţiei îşi arogă în mod automat dreptul
de a se adresa într-un stil intim sau cu un grad
redus de formalism.
• “Instituţionalizatul” se poate confrunta cu o utilizare
retorică a limbajului: întrebări de genul „te-ai
spălat?” sau „ţi-ai pus amândoi ciorapii?” pot fi
însoţite de acţiuni simultane de verificare din
partea personalului, acţiuni care pun în evidenţă în
mod fizic faptele respective şi fac inutile înrebările
formulate verbal.
• În loc să i se ceară să se deplaseze într-o anumită
direcţie şi cu o anumită viteză, individul poate fi
împins, tras, forţat. 285
Rolul infirmierei
Infirmiera ţine cont de:
- Nevoia de demnitate
- Comunicare
- Socializare cu bolnavul
- Întreţine starea psihică a
bătrânului
- Asigură igiena corporală:
supraveghează bătrânul chiar
dacă se poate îngriji singur
- Baie cu atenţie să nu se lezeze
tegumentele (pielea e fragilă)
- Masajul zonelor predispuse la
escare (creme cu lanolină, nu se
fricţionează cu alcool pentru că
usucă pielea)
- Schimbarea lenjeriei de pat de
fiecare dată la nevoie
- Schimbarea poziţiei bolnavului
(preferată sau indicată de medic)
- Supraveghere la alimentare şi
hidratare (să mestece bine bolul
alimentar, să bea lichide)
- Supravegherea tranzitului şi a
diurezei (evidenţa eliminărilor)
- Salon iluminat
- Evitarea suprafeţelor care
predispun la accidente (mobilier
cu muchii ascuţite). 286
• Abilităţi necesare în interacţiunea cu persoanele
vârstnice instituţionalizate/ sau spitalizate:

• abilităţi de relaţionare (a asculta, a răspunde, a

comunica, a clarifica, a accepta, a înţelege,
spontaneitate, principialitatea şi obiectivitatea
etc.),

• abilităţi de natură metodologic-profesională

(pregătirea temeinică în specialitate, capacitatea
de analiză, sinteză, expunere şi decizie, a
indentifica o problemă, a evalua trebuinţe, a
investiga, a planifica activităţile, a lucra în
echipă).
287
• Erori de comunicare/ relaţionare:

• întreruperea - poate submina o bună comunicare deoarece a întrerupe pe

cineva este echivalent cu a călca peste ideile sale, iar persoana respectivă se
poate simţi devalorizată.

• evitarea contactului cu privrea - poate însemna indiferenţă şi o vădită lipsă de

respect faţă de ceea ce interlocutorul afirmă.

• atitudinea ascultătorului plictisit - este evidenţiată mai ales în situaţiile în care o

persoană obişnuieşte să repete acelaşi mesaj. Aceasta este des întâlnită în
cazul persoanelor vârstnice care simt nevoia de a repeta mereu aceleaşi lucruri.

• atitudinea ascultătorului selectiv - este specifică celor care preferă să

recepţioneze doar o parte a mesajului în funcţie de interesele personale.

• atitudinea ascultătorului insensibil - se întâlneşte la persoanele care nu pot

recepţiona simţămintele sau emoţiile din spatele cuvintelor rostite.

• Personalul sanitar trebuie să-şi controleze impulsurile de a întrerupe persoanele

vârstnice când acestea relatează ceva, indiferent cât de plictisitor ar fi ceea ce
288
se spune, a privi în ochi, a arăta interes, grijă pentru viaţa, sufletul vârstnicului.
 Indicaţii
• Atrageţi atenţia persoanei cu care vreţi să
comunicaţi!
• Stabiliţi un contact vizual clar!
• Păstraţi contactul vizual direct, vorbiţi rar cu pauze
între cuvinte, pronunţaţi cât se poate de clar!
• Vorbiţi tare dar fără a da impresia că ţipaţi! Pe
foarte multe persoane tonul ridicat le pune în
încurcătură, comunicare, fiind astfel blocată.
Încercaţi să vorbiţi tare dar cu tonul vocii păstrat
jos.
• Niciodată nu vorbiţi în urechea persoanei în cauză!
Aşa nu mai poate să vă observe.
289
• După ce aţi spus ceva verificaţi dacă interlocutorul
a înţeles corect mesajul!
• Dacă nu pricepe încercaţi să reformulaţi mesajul în
alte cuvinte! S-ar putea să audă dar să nu
înţeleagă! Uneori este bine să folosiţi scrisul.
Cuvintele mai grele scrieţi-le. Desenaţi dacă este
nevoie!
• Trataţi persoana cu respect! Niciodată nu profitaţi
de faptul că cineva nu aude prea bine. Fiţi onest şi
cu astfel de persoane!
• Fiţi răbdător! Nimeni nu ar dori să fie ignorat fiind
într-o situaţie similară.
• Ajutaţi clienţii să accepte că pierderea auzului este
o realitate în viaţa lor! Convingeţi-i (unde este
cazul) să poarte proteze auditive! Ajutaţi-i să
folosească simţul umorului!
290
9.4. Îngrijirea bolnavilor comatoşi
inconştienţi

Infirmiera are un rol esenţial – pacienţii nu îşi

pot asigura nevoile fundamentale.

- Temperatura 18-21 grd, aerisirea salonului,

aspirarea umedă
- Poziţionarea în decubit dorsal cu capul uşor
înălţat pe o pernă, rotat într-o parte (previne
căderea limbii în posterior)
- Asigurarea urinarului sau ploştii la pacienţii
nesondaţi vezical
- Asigurarea toaletei pe regiuni, zilnic, toaleta
bucală şi a părului, prevenirea escarelor
- La pacienţii cu reflex de deglutiţie, alimentaţia
se face cu linguriţa şi se asigură că pacientul
mestecă bine bolul alimentar.
291
9.5. Îngrijirea bolnavilor oncologici sau
în stări terminale

Îngrijirile paliative – îngrijirea totală şi activă a

pacienţilor a căror boală nu mai răspunde
tratamentului curativ.
Scop: asigurarea calităţii vieţii
Îngrijirea terminală a pacienţilor - partea îngrijirii
paliative, pacientul poate muri în orice moment.

În mare parte aceleaşi principii ca la pacienţii

comatoşi.

Comportamentul infirmierei:
- Înţelegător (pacienţii trec prin stări diferite extrem de
rapid – şocul diagnosticului, agitaţie, anxietate,
frică, depresie profundă).

292
 Aspecte psihologice la pacienţii terminali
• Îngrijirea pacienţilor terminali e costisitoare emoţional.
Personalul trebuie pregătit!

• Depresia
• La pacienţii cu cancer în stadii terminale poate apărea
dorinţa de moarte şi ideea de suicid.
• Dorinţa de moarte a fost asociată cu depresia şi lipsa
suportului familial.
• Schimbări ale apetitului şi greutăţii corporale, tulburări de
somn, schimbări în funcţionarea psihomotorie, oboseală
şi tulburări cognitive.
• Gândurile frecvente asupra morţii sunt de asemenea un
simptom obişnuit printre aceşti pacienţii.
• !!! identificarea şi terapia stărilor depresive pe care
pacienţii le experimentează, suportul moral. 293
• Anxietatea

• Persoanele cu un nivel ridicat al anxietăţii prezintă o incidenţă mai mare

de agravare a bolii. Un nivel de anxietate scăzută este asociat cu
şanse mai mari de supravieţuire în boli precum cancerul.

• Anxietatea legată de moarte este asociată la persoanele în vârstă în

stadii terminale ale bolii cu o integritate redusă a eului, cu probleme
fizice şi psihologice şi cu disconfortul sentimentului instituţionalizării.

• Condiţia de boală este un factor stresant ce necesită construirea prin

consiliere a unor mecanisme de apărare: acceptarea de sine,
sentimentul controlului, căutarea suportului social, căutarea sau
evitarea informaţiei de specialitate, umorul şi spiritualitatea.

• Un mecanism de apărare foarte puternic este speranţa. Unii clinicieni

consideră că pacienţii nu ar trebui lăsaţi să spere la nişte scopuri
nerealiste de vindecare pe când alţii consideră că felul de a-şi gestiona
propriile speranţe trebuie lăsat la latitudinea pacienţilor ( Gum & Snyder,
2002).

294
• Tulburările cognitive la pacienţii cu cancer care au făcut
chimioterapie s-au manifestat prin probleme în:

- viteza procesării informaţiei,

- limbaj,
- atenţie/ concentrare,
- memorie vizuală,
- memorie verbală,
- coordonare spaţială,
- funcţiile motorii.

Factorii cei mai importanţi ai determinării performanţelor

neuropihologice s-au dovedit a fi vârsta, inteligenţa,
educaţia (McAllister et al., 2004).

Oboseala este un alt simptom frecvent la pacienţii cu

cancer şi poate reprezenta un rezultat de activare cronică
295
a sistemului imunitar.
 Abordarea pacientului terminal
• Managementul dependenţei

• Dependenţa fizică de personalul medical poate fi

mare pentru că pacientul poate avea nevoie de
ajutor chiar şi pentru cele mai simple lucruri,
cum ar fi spălatul dinţilor sau întoarcerea pe o
altă parte în pat.
• Pacienţii sunt pe deplin dependenţi de
personalul medical pentru calmarea durerilor.
• Personalul este singura entitate care zilnic îl
vede pe pacient şi constată dacă acesta are sau
nu prieteni, ori rude care să îl viziteze regulat.
• Personalul este cel care cunoaşte starea fizică
actuală a pacientului, prin urmare este singura
sursă de informaţii şi suport a pacientului. 296
• Emoţionalitatea pacientului

• Personalul se confruntă cu declaraţii, expresii

emoţionale pline de dramatism din partea
pacientului.

• Durerea este unul din simptomele principale într-

o boală în fază terminală, asociindu-se nu numai
cu exclamaţii, ci şi cu solicitări de spuplimentare
a medicaţiei.
• În spitalele aglomerate, dreptul pacienţilor de a
beneficia de tipul şi cantitatea necesară de
calmante poate fi compromis. 297
• Deschiderea sufletească

• Membrii personalului pot cunoaşte

adevăratele sentimente ale pacientului, în
timp ce alţii nu.
• Pacientul poate permite comunicarea cu
personalul medical, deoarece poate fi foarte
înţelegător şi blând.
• De cele mai multe ori pacienţii se arată a fi
fericiţi în faţa familiei pentru a nu îi supăra.

298
• Moartea într-o instituţie poate fi o experienţa lungă,
singuratică, mecanizată, dureroasă şi
dezumanizantă.
• Moartea într-un mediu instituţionalizat poate
depersonaliza.
• Pacientului ar trebui să i se permită să dobândească
moartea cu demnitate. Din păcate «un deces
decent» nu este accesibil tuturor.
• Un studiu recent a 1500 de oameni care au murit a
descoperit faptul pacienţii pe moarte cel adesea nu
primeau calmante pentru a le reduce durerea
suficient şi nu beneficiau de suport emoţional.
• Comunicarea şi atitudinea de respect din partea
personalului medical nu a fost la nivelul necesar,
existând chiar plângeri (Teno et al., 2002). 299
• Contribuţia infirmierelor

• Principiul 1: nimeni nu doreşte să moară în condiţii nedemne!

• pornind de la dezideratul că o viaţă merită să se încheie cu o moarte
demnă, se înţelege faptul că deşi pacientul va deceda, eforturile nu
sunt inutile, ci ele au ca scop crearea celor mai demne condiţii pentru
momentul final al vieţii pacientului.

• Principiul 2: putem fi cele mai respectate persoane din viaţa

pacientului când îl ajutăm în ultimile momente de viaţă!
• Infirmierele pot fi mândre pentru că au ajutat pacientul, i-au întreţinut
respectul, l-au îngrijit în condiţii curate, într-un climat de colaborare şi
simpatie, au suplinit atitudinile de abandon ale unora din familia
pacientului;

• Principiul 3: a fi alături de cineva în momentele cele mai grele e o

dovadă de caracter, o virtute pe care ne-o putem dovedi!
• după decesul pacientului se poate spune că obiectivele au fost atinse,
chiar dacă pacientul nu mai este, personalul şi-a încheiat faţă de
pacient o misiune deosebită, a fost alături de el până la final, într-o
perioadă grea sau cea mai grea, ajutându-l să lupte! 300
9.6. Îngrijirea în secţiile de
psihiatrie

Pacienţii cu boli psihice –

pericol – măsuri de urgenţă
- Se asigură condiţii de
spitalizare: salon aerisit, “Pentru orice
liniştit, ferestre cu gratii, problemă există o
prize izolate. soluţie simplă,
clară
- Se îndepărtează obiectele
Şi care nu-i bună de
din jurul bolnavului nimic”.
- Igienă generală şi corporală H.L. Mencken
(control discret, îndrumare
a bolnavului)
301
 Concepte despre sănătatea şi
boala mintală/ psihică
• „Sănătatea mintală este
• o stare de funcţionare optimă a mecanismelor psihice,
• o stare de bine, în care
• insul are capacitate de muncă şi de
• relaţii cu ceilalţi,
• este capabil de a iubi şi pe altcineva decât pe sine,
• nu are simptome şi nu este dominat de conflicte mintale
apăsătoare” (Pollin, Cardon, Ketty, 1961).

• Individul sănătos mental deţine „facultatea de adaptare

la mediu şi la situaţii, puterea de a accede la fericire, ca
şi acceptarea de sine şi a formelor de viaţă instinctivă,
care trebuie să fie controlate de instanţele superioare ale
psihismului”. 302
• Boala psihică presupune alterarea funcţiilor
psihice:
• Senzaţii (senzaţii ciudate, impresia unor stimuli
care crează senzaţii),
• Percepţii (iluzii, halucinaţii vizuale, auditive,
gustative, olfactive),
• Gândire (gânduri necontrolabile, idei delirante:
delir de mărire, de persecuţie, delir regilios, etc.)
• Memorie (alterări, confabulaţii),
• Afectivitate (tulburări afective: euforie, depresie,
fobie, atac de panică, etc.)
• Personalitate (depersonalizare, acte aberante,
ciudăţenii).
• Comportament: dezordonat, imprevizibil, ce
contrazice normele curente. 303
• Fiind un concept medical, boala psihică implică următoarele aspecte:

• o cauză care o produce (etiologia);

• o anumită formă de manifestare clinică care-i conferă identitatea, făcând-o

„clasificabilă” într-o anumită ordine a gândirii medicale (diagnosticul);

• un anumit tip de evoluţie clinică, expresie medicală a „psihobiografiei

individului” (evoluţia bolii);

• anumite consecinţe asupra structurii şi dinamicii personalităţii bolnavului

(prognosticul);

• posibilitatea medicului de a acţiona asupra evoluţiei bolii cu anumite remedii,

în scopul eliminării sau atenuării cauzelor care o produc, în scopul restabilirii
stării de echilibru pshihic al personalităţii bolnavului (terapeutica);

• adoptarea unor forme de reintegrare a bolnavilor psihici convalescenţi sau a

celor cu defecte post-procesuale, în grupul social, familie, şcoală, profesiune
(recuperare, resocializare);

• instituirea unor metode de psihoprofilaxie vizând păstrarea stării de sănătate

mintală şi combaterea factorilor de risc morbigenetici (igiena mintală). 304
• Schizofrenia este cea mai profundă boală psihică!
• Exemple:

• Schizofrenia paranoidă - iluzii sau halucinaţii

auditive frecvente, idei de persecuţie sau
grandoare.

• Schizofrenia catatonică - stupoare, negativism,

rigiditate sau aşezarea într-o anumită poziţie
(postarea).

• Schizofrenia nediferenţiată - idei delirante,

halucinaţii, incoerenţă ideo-verbală,
comportament dezorganizat. 305
- În cazul pacienţilor agitaţi
psihic se încearcă
liniştirea lor prin vorbă
blândă, încercând
reţinerea lor la pat, se
anunţă asistenta fără a
lăsa singur bolnavul.
- Imobilizarea bolnavului
agitat e o măsură - Tipuri de imobilizări:
extremă, se execută de - cu cămaşă de protecţie,
cel puţin o infirmieră şi - cu cearceaf, cu benzi/
două ajutoare. chingi,
- prin forţă fizică (la nivelul
înceheiturilor,
- umeri, articulaţia cotului,
306
genunchi).
 9.7. Îngrijirea pacienţilor supuşi
unor intervenţii chirurgicale
• Contextul existenţial al pacientului:

• 1. situaţia marginală (între lumea sănătăţii şi a

bolii) care îl face instabil, dominat de stări
conflictuale;

• 2. starea de primejdie care aplanează asupra sa,

ceea ce-l determină să apeleze la metode
protectoare, cum ar fi euforia, sugestibilitatea;

• 3. restrângerea orizontului de preocupări şi

ambianţă;

• 4. egocentrism – este atent mai mult la propria

persoană;

• 5. perspectiva temporară îndepărtată a bolii, care

duce la creşterea anxietăţii şi potenţează acţiunea
factorilor 3 şi 4 307

Rolul infirmierei
Preoperator:
- asigurarea unui climat liniştit,
clismă evacuatoare în seara
dinaintea intervenţiei,
- supraveghere pentru ca
pacientul să nu consume
alimente, băuturi, în seara
dinaintea intervenţiei.
Postoperator:
- mobilizare numai la indicaţia
medicului,
- schimbarea lenjeriei de pat cu grijă
pentru a nu îndepărta sonda
urinară, tuburile de tren sau
pansamentele, - muşama şi aleză
pe pat,
- pungi colectoare de urină,
- se schimbă după ce asistenta a
notat cantitatea de urină.
- igienă riguroasă – toaletă pe
regiuni, grija de a nu uda
pansamente sau a smulge tuburile
de dren
- Prevenirea escarelor.
- Alimentaţia la indicaţia medicului.
308
 10. Măsuri de prim ajutor

Primul ajutor – luarea imediată a unor

măsuri care duc la salvarea vieţii şi
prevenirea complicaţiilor la nivelul
diferitelor părţi ale corpului.

REGULI:
  Îndepărtarea factorilor care ameninţă
viaţa pacientului (ex. Pacientul este scos din
mediul toxic la aer curat).

 Primul ajutor la locul accidentului sau în

imediata lui apropiere: se îndepărtează toate
persoanele de prisos din jurul bolnavului.

  Aşezarea într-o poziţie comodă,

îndepărtarea hainelor.

309
 Examinarea semnelor vitale
(puls, TEMPERATURĂ,
RESPIRAŢIE, CONŞTIENŢĂ)

 Scoatrerea bolnavului din

pericol, transportul la cel mai
apropiat spital.

 Triajul bolnavilor în funcţie

de gravitate

310
 ABC
ABC - formula mneomotehnică ce redă ordinea
manevrelor de salvare
- Airway – eliberarea căilor aeriene (se menţin
deschise şi libere, se permite circulaţia aerului)
- Breathing – respiraţia (pătrunderea aerului în
plămâni şi eliberearea dioxidului de carbon)
- Circulation – circulaţia sângeului prin organism –
căile aeriene curăţate: asigurată deschiderea lor
(subluxaţia mandibulei în cazul în care pacientul
are trismus – gura încleştată) pentru a efectua
manevrele de reluare a mişcărilor respiratorii.
311
A. Curăţirea căilor aeriene – manevre:

- Se întinde victima pe spate, pe un plan rigid (palma salvatorului pentru

sugar , copil mic,).

- Se curăţă cu degetele cavitatea bucală de materiale străine sau secreţii
- Dacă nu se evidenţiază nici o leziune la nivelul gâtului sau cefei se
înclină capul victimei pe spate (menţine deschise căile aeriene prin
amplasarea unei palme pe fruntea victimei şi degetele de la cealaltă
mână sub partea osoasă a bărbiei, astfel limba se va ridica din fundul
gâtlejului).
- La sugar şi copil foarte mic înclinarea capului se efectuează foarte încet
aşa încât pereţii căilor respiratorii să nu se cuteze şi să astupe căile
respiratorii.
312
B. Restabilirea respiraţiei

- Se asigură victima – capul înclinat pe spate.

- Cu mâna de pe fruntea victimei se strâng
nările.
- Salvatorul inspiră adânc, cu gura deschisă,
aşează gura deschisă cu buzele în jurul
buzelor victimei, expiră de două ori complet,
aşa încât aerul să intre în plămânii victimei
timp de o secundă, o secundă şi jumătate
pentru fiecare respiraţie
- După fiecare expiraţie se ridică gura şi se
inspiră adânc repetându-se procedura
- Pentru sugar şi copil gura se fixează în jurul
gurii şi nasului victimei folosind mai puţin
313
aer.
314
315
C. Circulaţia

- Se evaluează conştienţa victimei (scuturare, întrebare).

- Se examinează (privire, ascultare, palpare) pentru a găsi semne de respiraţie,

observăm dacă toracele se mişcă.

- Verificăm dacă există substranţe sau corpuri străine în grua victimei

- Dacă victima nu respiră îi înclinăm capul pe spate pentru deschiderea căilor

aeriene ( se repetă procedura de mai sus)

- Verificăm prezenţa pulsului la gâtul victimei (artera carotidă) – plimbăm două

degete de-a lungului victimei către mărul lui Adam. Apoi mutăm degetele
alăturate spre partea laterală a gâtului victimei, între traheee şi musculatura
laterală a gâtului. Apăsăm gradam şi ferm până simţim bătăile pulsului,
prezenţa pulsului indică activitatea cardiacă.

- Dacă există puls dar nu respiră – manevra respiraţie gură la gură cu frecvenţa
de 12 respiraţii pe minut (o respiraţie la 5 secunde)

- Dacă nu există puls se începe masajul cardiac. 316

- Aşezarea corectă a mâinilor pentru a evita fracturarea coastelor sau
lezarea organelor interne.
- Victima este întinsă pe un plan tare fără denivelări.
- Capul la acelaşi nivel sau puţin mai jos decât corpul (preîntâmpină
scăderea cantităţii de sânge care ajunge la creier)
- Îi ridicăm un picior pentru a ajuta sângele să se întoarcă la inimă.
- Îngenuchem la pieptul victimei – să fim cu umerii deasupra pieptului ei
(astfel încât toată greutatea noastră să fie îndeprtată către sternul
victimei prin mijlocirea podului palmelor)
- Plimbăm degetele către centrul toracelui spre stern pentru a găsi locul
unde se leagă coastele
- Cu două degete în această adâncitură punem podul palmei celeilalte
mâini la o distanţă de două degete lăţime deasupra degetelor de la
prima mână.
- Luăm prima mână din capul pieptului şi o aşezăm deasupra celei de-a
doua
- Degetele se pot împleti, nu sprijinim degetele pe coaste.

317
- Apăsăm numai cu podul palmei.
- Braţele întinse cu coatele fixate pentru a exercita
presiunea ca nişte pistoane.

- Se împinge în jos sternul de 15 ori (la copil de 5 ori).

- La fiecare apăsare împingem în jos rapid şi cu o forţă
până la o adâncime de 4-5 cm, la copil 2-4 cm.

- Lăsăm toracele să se ridice după fiecare compresie fără

a ridica mâinile de pe stern

- Se efectuează 4 cicluri complete de 15 compresiuni şi

două respiraţii l(a copil 10 cicluri – 5 compresiuni şi o
respiraţie)

318
- Manevra Heimlich când victima
se sufocă din pricina astupării
căilor aeriene cu un corp străin:
- Plasăm degetul mare spre
abdomenul victimei puţin mai sus
de ombilic şi mai jos de coaste şi
stern!
- Dacă victima stă în picioare sau
aşezată pe un scaun ne plasăm în
spatele ei cu braţele aşezate în
jurul taliei sale!
- Apucăm pumnul cu cealaltă
mână, efectuăm 4 mişcări de
împingere în sus, rapid şi cu forţă!

319
- La copil ne aşezăm în spate cu braţele în jurul taliei lui, efectuăm 4
mişcări de împingere în sus, rapid cu forţă, repetarea manevrei de 6-
10 ori.
- Dacă pacinetul poate vorbi, tuşi, respira, nu se intervine în timpul
eforturilor lui de a elimina obiectul.
- Pentru victima întinsă jos, încălecăm pacientul – podul palmei pe
abdomen, puţin mai sus de ombilic, sub coaste, punem mâna
deasupra celeilalte, ne fixăm cu coatele întinse, efectuăm 4 împingeri
în jos şi înainte, rapid cu forţă, către cap.
- Lovirea spatelui în mod repetat cu forţă, între omoplaţi când manerva
Hemlich nu a fost eficient pentru dizlocarea corpului străin aspirat în
trahee.

320
11. Comportament de protecţie în caz de dezastre

“Suntem pregătiţi pentru un

eveniment neprevăzut,
Care poate apărea sau nu”.
Dan Quaile

321
Dezastrul este un eveniment catastrofă de
mari proporţii care se abate asupra unei
colectivităţi.

- Dezastrele sunt:
- Naturale: inundaţii, furtuni, cutremure de
pământ, erupţii vulcanice, secetă.
- Provocate de om: război, teorism, dezastre
nucleare, incendii, despăduriri.
- Cutremurul reprezintă o ruptură brutală a
rocilor din scoarţa terestră datorită mişcărilor
plăcilor tectonice care generează o mişcare
vibratoare a solului ce poate duce la victime
umane şi distrugeri.
322
Gestionarea efectelor medicale ale
unui dezastru – sarcină dificilă.
E necesară o pregătire mai
avansată pentru a oferi asistenţă
într-un mediu auster.
Pregătirea, cunoaşterea planurilor
de intervenţie medicală în caz de
dezastru – proceduri, protocoale
Calificare, experienţă,formare
corespunzătoare pentru
planificatori, personalul cheie şi
toţi cei implicaţi.

323
- Inundaţiile reprezintă acoperirea terenului cu un
strat de apă în stagnare sau în mişcare, care prin
mărime şi durată poate provoca victime umane şi
distrugeri materiale şi dereglează buna desfăşurare
a activităţii social economice în zona afectată.

- Tornada reprezintă furtună violentă în formă de

vârtej care afectează regiuni întinse, vârtej de vânt
devastator cu o arie restrânsă, adesea însoţit de
ploi torenţiale.

- Incendiul poate fi produs de un foc mare care

cuprinde şi distruge parţial sau total o clădire, o
pădure, etc, sau care se propagă cauzând mari
pierderi materiale
324
 Categoriile vulnerabile
• Localnicii din zonele unde s-au petrecut
calamităţi.
• Subiectii cu venit redus in gospodarie.
• Familiile cu peste 5 membrii.
• Tineretul şi femeile.
• Femei vaduve.
• Subiecţii care declară că vor părăsi
localitatea (la rude).
• Subiectii care se declară inapţi de a face
ceva 325
 TULBURAREA DE STRES POSTTRAUMATIC - PTSD

• Stresul constituie un element inevitabil al

experienţei cotidiene, în unele situaţii putând fi
chiar un factor dezirabil.
• Totuşi, unii stresori pot fi atât de traumatici încât
pot provoca probleme psihologice serioase.
• Trauma psihologică poate rezulta dintr-o varietate
de experienţe, care includ: dezastrele naturale,
accidente, abuzuri fizice, sexuale şi emoţionale,
atacuri violente, luptă, violenţă domestică,
situaţiile de luare de ostatici, procedurile medicale
ce implică pierderea unui membru (amputarea),
moartea (avortul), tortura militară şi politică, violul,
terorismul şi violenţa de la locul de muncă
326
• SIMPTOMELE comune apărute în urma
expunerii la situaţii traumatice:
• coşmaruri sau/ şi flashback-uri (în minte are
imagini cu evenimentul),
• dificultăţi de concentrare a atenţiei,
• dificultăţi de a adormi sau de a menţine somnul,
• aplatizarea emoţională,
• incapacitatea de eliberare de gândurile şi
imaginile mentale recurente,
• sentimentul de neajutorare şi de pierdere a
controlului,
• sentimente de vinovăţie şi autoculpabilizare,
• evitarea reamintirii anumitor aspecte ale
evenimentului precum şi expunerii la locuri şi
situaţii asemănătoare.
327
• ÎN PTSD – 3 categorii de simptome

1. Simptome de reexperienţire (de exemplu:

coşmaruri, flashbackuri)
• Retrăirea evenimentului traumatic –
• gânduri, imagini sau coşmaruri recurente
referitoare la evenimentul traumatic, stimulii
care îi amintesc de eveniment provocându-i o
trăire emoţională negativă foarte intensă.
• Retrăirea traumei interferează cu procesul de
integrare a experienţei traumatice în schema
personală despre sine şi lume, prezenţa
simptomului fiind corelată cu anxietatea,
depresia, trăiri disociative, gândirea paranoidă
328
şi tulburări de somn.
2. Simptome de evitare şi detaşare

• Pacientul evită sa se gândească la evenimentul traumatic

şi evită orice situaţie care i-ar putea reaminti de acel
eveniment,
• are impresia de detaşare şi înstrăinare de ceilalţi),
• amnezii.
• se izolează emoţional, aceste simptome constituind o
încercare de suprimare defensivă a gândurilor intruzive.
• Izolarea emoţională se referă la diminuarea interesului
pentru cei din jur, sentimente de înstrăinare şi
incapacitatea de a experienţia emoţii pozitive.
• În general pacienţii cu PTSD oscilează între primele 2
categorii de simptome, cele 2 nefiind compatibile între
ele.
329
3. Simptomele de activare

• dificultăţi de somn,
• dificultăţi de concentrare,
• hipervigilenţă,
• pierderea controlului,
• bâlbâială excesivă,
• persistă timp de cel puţin o lună după
evenimentul traumatic.
• În cazul în care simptomele persistă mai puţin
de o lună, se va pune un diagnostic de
Tulburare de Stres Acut.

330
 Masuri generale
• oficialităţile locale - să prezinte noi direcţii de ameliorare a
securităţii în faţa dezastrelor.
• Pregătirea comunităţii.
• Simulările.
• Manualul managementului local al inundaţiilor.
• Dezvoltare comunitara, organizarea de evenimente de
socializare.
• Fond comunitar de ajutor social (destinat categoriilor
vulnerabile).
• Harta zonelor de risc.
• Registrul famiilor sau cetatenilor vulnerabili.
• Evidenţierea intervenţiilor guvernamentale.
• Consolidare sau construcţie a digurilor. 331
Rolul infirmierei:

- Cunoaşte şi aplică reguli de

comportament pentru fiecare tip de
dezastru.

- Reguli privind limitarea şi

înlăturarea efectelor dezastrului.

- Cunoaşte managementul situaţiilor

de urgenţă şi organizarea
sistemului local pentru situaţii de
urgenţă.

- Cunoaşte obligaţiile şi drepturile ce

decugr din reglementările
domeniului situaţiilor de protecţie
civilă. 332
- Identifică elemente de bază privind
organizarea şi desfăşurarea
adăpostirii şi evacuării în diferite
situaţii.
- Cunoaşte, foloseşte mijloace de
protecţie individuală şi colectivă.
- Cunoaşte sistemul de înştiinţare,
avertizare şi alarmare a populaţiei
şi acţionează conform specificului
acestuia.
- Cunoaşte modul de utilizare al
apelului de urgenţă.

333
- Cunoaşte modul de comportare în
cazul descoperirii muniţiilor
neexplorate.
- Cunoaşte şi acordă primul ajutor în
diferite situaţii
- Cunoaşte necesitatea şi utilizează
mijloace de igienă individuală şi
colectivă.
- Îşi dezvoltă stăpânirea de sine şi
spiritul de solidaritate în situaţii de
protecţie civilă.
- Manifestă o atitudine rezonabilă în
situaţii de urgenţă.
334
Măsuri în situaţii de urgenţă – cutremure:

- Nu fugiţi din casă

- Nu săriţi pe fereastră
- Nu alergaţi pe scări
- Nu utilizaţi liftul
- Evitaţi aglomeraţia, îmbulzeala
- Deschideţi dacă e posibil uşa încăperii
spre exterior pentru a preveni blocarea
acesteia în vederea evacuării după
terminarea mişcării seismice
- Nu alergaţi în stradă
335
- Nu părăsiţi imediat clădirea în
care v-a surprins cutremurul,
acordaţi ajutor celor afectaţi,
- calmaţi persoanele intrate în
panică,
- ajutaţi pe cei răniţi sau prinşi sub
obiecte să se degajeze, nu mişcaţi
răniţii grav (dacă nu sunt în pericol
imediat de a fi rănit suplimentar
din alte cauze) până la acordarea
primului ajutor medical calificat
- Asiguraţi îmbrăcăminte,
încălţăminte în eventualitatea
evacuării ore sau zile din clădire 336
- La evacuare au prioritate cei răniţi,
copiii, femeile, ascultaţi
recomandările celor care au rolurile
principale de salvare
- Utilizaţi telefonul numai pentru
apeluri de salvare la pompieri,
instituţii, pentru a nu bloca circuitele
telefonice.

337
- Închideţi sursele de foc
- Încercaţi să stingeţi incendiul prin
forţe proprii.

- Verificaţi starea instalaţiilor

electrice, gaze, apă, canal.

- Verificaţi vizual starea construcţiei

în interior.

- Închideţi alimentarea locală sau

generală, anunţaţi avariile, nu
folosiţi foc deschis.

- Ajutaţi echipele de salvare pentru

evacuarea răniţilor.
338
- Ţineţi cont de triajul răniţilor conform
etichetelor:
- roşu – prioritate de evacuare (victime ce
necesită ajutor imediat),
- galben - a doua prioritate (victime ce
necesită ajutor dar a căror viaţă nu e în
pericol imediat),
- verde – a treia prioritate (răniţi cu leziuni
minore, nu necesită îngrijire deosebită),
- negru – decedaţi sau cu leziuni fatale
sau fără speranţă.

- Părăsiţi clădirea fără a lua lucruri inutile.

339
 Atenţie
• După cutremure supravieţuitorii mureau de blocaj
renal – s-a descoperit că din muşchii striviţi
eliberează în sânge compuşi/celule care afectează
activitatea rinichilor – tratamentul cu diuretice
(Furosemid etc. e maximal necesar).

• În multe cazuri tratarea cu soluţii, perfuzii începe

înainte ca pacientul să fie scos de sub dărâmături,
scoaterea lui poate produce schimbări fiziologice şi
deficite majore. Când există om blocat anunţăm,
numai la indicaţia specialiştilor scoatem oamenii
de sub dărâmături! 340
În cazul incendiilor şi intoxicaţiilor cu monoxi de
carbon:

- Scoateţi victimele din mediul periculos!

- Stingeţi victimele cu pături, cearceafuri, haine,

sau rostogoliţi victima de pământ, turnaţi apă,
acoperiţi cu zăpadă!

- La nevoie, resuscitarea căilor respiratorii,

administrare de oxigen dacă există condiţii!

- Transport urgent în maximum 3 ore de la

afectarea victimei!
341
Este interzis:

- Să îndepărtam hainele sau corpii străini

de pe victimă (sunt manevre socogene
şi care expun la infectare).
- să aplicăm ceva pe porţiunile arse
(unguente, sare, ulei, albuş de ou) ci le
acoperim cu pansamente aseptice
mari, sau cu prosoape, cearceafuri,
realizându-se izolarea termică şi
protecţia antiinfecţioasă.
- Setea se combate prin umezirea
buzelor cu apă (nu se dau cantităţi mari
de apă).
- Ingerarea de cantităţi mici de lichide.
342
 Victima cu arsuri poate prezenta leziuni
organice mai grave decât leziunile de la
suprafaţa pielii (intoxicaţii cu CO, leziuni
determinate de inhalarea fumului)

Acţiunile sunt ample ca şi la

politraumatizaţi:
- evaluarea funcţiilor vitale (A, B, C),
resuscitarea cardio-respiratorie la nevoie,
- evaluarea ulterioară a arsurilor,
- dezbrăcarea victimei cu arsuri cu mare
atenţie,
- administrare de oxigen pe mască. 343
 Intoxicaţia cu fum

- se produce în timpul incendiilor,

- fumul este nociv, prin monoxidul de
carbon şi efectul iritant la nivelul
căilor respiratorii superioare.

Manifestări clinice:
- cefalee, agitaţie,
- tulburări de conştienţă până la comă,
- depozite de funingine la nivelul
orificiilor nazale, a gurii şi a
faringelui,
- tuse, dispnee, voce răguşită,
- semne ale intoxicaţiei cu CO.
344
 Concluzii
• Pregătirea profesională este extrem de
necesară:

- Ne ajută să efectuăm corect misiunea

pentru care ne-am angajat!
- Ne permite evitarea erorilor, care pot fi
fatale, cu implicaţii legale!
- Ne asigură menţinerea respectului la locul
de muncă!
- Ne permite să avem sentimentul de bine,
de competenţă în faţa semenilor! 345
 Mulţumim!

Spor la treabă!

346