FUNCŢIILE MEDICINEI DE

FAMILIE

1
Medicina familiei are o serie de funcţii deosebit de importante
cum sunt:
asigurarea accesibilităţii populaţiei la asistenţă medicală,
supravegherea stării de sănătate a acesteia,
prevenţia primară, secundară şi terţiară, aplicarea măsurilor de
promovare a sănătăţii, efectuarea prevenţiei specifice,
asigurarea îngrijirilor medicale curente,
facilitarea intrării bolnavului în asistenţa medicală secundară,
sinteza diagnostică şi terapeutică,
asigurarea asistenţei medicale continue,
coordonarea serviciilor medicale în funcţie de nevoile bolnavului,
asistenţa medicală a familiei, a comunităţii,
recuperarea şi reabilitarea bolnavilor,
asigurarea îngrijirilor medicale terminale şi paliative
efectuarea cercetării medicale specifice. 2
 Tabelul 5.1. Funcţiile medicinei de familie

 Funcţia de supraveghere a stării de sănătate a populaţiei

 Funcţia de prevenţie primară, secundară şi terţiară
 Funcţia de prevenţie specifică
 Funcţia de acordare a îngrijirilor medicale curente
 Funcţia de facilitare a intrării şi a medierii pacientului prin sistemul
medical
 Funcţia de sinteză diagnostică şi terapeutică
 Funcţia de coordonare a serviciilor medicale după nevoile
pacientului
 Funcţia de supraveghere medicală continuă
 Asistenţa medicală a familiei
 Asistenţa medicală comunitară
 Funcţia de recuperare şi reabilitare
 Funcţia de acordare a îngrijirilor medicale terminale şi paliative
 Funcţia de cercetare ştiinţifică
3
 1. Funcţia de supraveghere a stării de sănătate a
populaţiei

• Supravegherea sănătăţii este pentru medicina de familie foarte

importantă, cel puţin la fel de importantă ca şi îngrijirea
bolnavilor.

• Fiind medicul pacientului, al familiei şi colectivităţii, având pe

lista lui de asiguraţi atât oameni sănătoşi cât şi oameni bolnavi,
medicul de familie îngrijeşte pacienţii săi chiar înainte ca aceştia
să fie bolnavi, urmărind prevenirea bolilor.

4
• Pentru a asigura accesibilitatea pacienţilor la asistenţă medicală
sunt necesari mai mulţi medici de familie decât specialişti,
aproximativ unul la 2000-3000 de asistaţi. Medicul de familie
poate rezolva singur 80% din problemele medicale curente ale
pacienţilor săi, pentru celelalte situaţii va apela la medicii
specialişti.

• Omul sănătos reprezintă un obiect de activitate ale medicului de

familie de care nu se ocupă celelalte specialităţi. Supravegherea
stării de sănătate este una dintre funcţiile de bază ale medicului
de familie prin intermediul căreia acesta îşi îndeplineşte nu
numai un deziderat medical, dar şi unul social.

5
 2. Funcţia de prevenţie primară, secundară şi terţiară
• Nu numai microbii, toxinele şi radiaţiile, dar şi aerul, apa şi
hrana, atât de necesare, pot deveni, in anumite situaţii, factori de
risc. Sănătatea individului este in permanenţă ameninţată de
factorii patogeni.
• Se cunoaşte rolul pe care factorii de risc, interni şi externi, aşa
cum este excesul de sare şi de grăsimi, fumatul, alcoolul,
sedentarismul îl pot avea în apariţia unor boli. Medicul de familie
trebuie să combată factorii de risc şi să contribuie astfel la
promovarea sănătăţii. Prin combaterea fumatului şi a
consumului de alcool şi cultivând exerciţiul fizic şi o alimentaţie
raţională, MF va face prevenţia primară a îmbolnăvirilor.
• Atunci când boala a apărut, medicul de familie va încerca să o
depisteze cât mai repede şi va face astfel o prevenţie secundară.
Prevenţia terţiară implică prevenirea complicaţiilor bolilor şi a
invalidităţii secundare. 6
 3. Funcţia de promovare a sănătăţii

• Pe lângă măsurile de prevenire a bolilor, medicul de familie

trebuie să aplice o serie de măsuri de promovare a sănătăţii,
ceea ce înseamnă nu numai combaterea factorilor patogeni sau
a factorilor de risc, ci şi promovarea unor factori sanogenetici.

• Măsurile de promovare a sănătăţii vor fi adaptate la problemele

concrete ale individului şi ale colectivităţii îngrijite, precum şi la
etapele de viaţă ale individului respectiv.

7
4. Funcţia de prevenţie specifică

În prezenţa unor factori patogeni cu răspândire mare în

colectivitatea pe care o îngrijeşte, medicul de familie va lua o
serie de măsuri de prevenire specifică.

În acest sens, încă din primele luni de viată, copilul este vaccinat
antidifteric, antitetanic, antipertusis, antipoliomielitic,
antirujeolic, etc. Medicul de familie va administra fier pentru
prevenirea anemiei la gravide, iod pentru profilaxia guşei în zone
endemice, vitamina D pentru combaterea rahitismului la copii.

8
Medicul de familie trebuie să ia toate măsurile de prevenire
specifică pentru anumite boli, cum sunt hepatita, dizenteria,
toxiinfecţiile alimentare, chiar şi atunci când numărul de cazuri
de îmbolnăvire nu este crescut în colectivitatea pe care o
îngrijeşte.

Va supraveghea sistemul de alimentare cu apă din şcoli şi alte

colectivităţi, modul de preparare a alimentelor la cantine şi
restaurante, modul de asigurare a ventilaţiei cu aer în şcoli,
cămine, etc.

Dacă într-o colectivitate predomină anumite boli, medicul de

familie trebuie să ia anumite măsuri specifice de prevenire a
acestor boli.

9
 5. Funcţia de acordare a îngrijirilor medicale curente
• Cea mai mare parte a activităţii medicului de familie este
reprezentată de activitatea curativă curentă. El este o staţie de
bază a sistemului sanitar fiindcă asigură nevoile curente de
asistenţă medicală a populaţiei asistate. Va rezolva singur peste
80% din problemele de sănătate ale pacienţilor săi, îndeplinind
astfel funcţia de asigurare a îngrijirilor medicale curente.

• Medicul de familie nu va funcţiona ca un dispecer, el este pus în

situaţia de a soluţiona concret problemele medicale ale
pacienţilor, pe care nu-i va trimite mai departe la un specialist
decât atunci când competenţele sale profesionale sunt depăşite
de complexitatea cazului. În acelaşi timp, în vederea soluţionării
optime a cazurilor, nu va amâna colaborarea cu specialiştii
atunci când gravitatea problemelor pacientului o impune.
10
6. Funcţia de facilitare a intrării şi a medierii
pacientului prin sistemul medical

Deoarece nu poate rezolva singur totdeauna problemele

pacienţilor, medicul de familie este obligat uneori să trimită
bolnavul la un consult la specialist, sau chiar să-l interneze în
spital.

Astfel îndeplineşte funcţia de intrare şi de mediere a pacientului

in sistemul medical, care a devenit foarte complicat şi în care
bolnavul nu s-ar putea descurca uşor singur, neîndrumat de o
persoană competentă, care cel mai ades este medicul său de
familie.
11
De obicei pacientul nu are cunoştinţele medicale necesare,
astfel că nu ştie când şi ce specialist să consulte pentru
simptomatologia prezentată. El are nevoie de ajutorul medicului
său, care îi facilitează accesul în timp util la specialiştii
corespunzători, urmărind apoi traseul pacientului prin sistemul
medical (trimite şi primeşte bolnavii din reţeaua secundară şi
terţiară).

El trebuie să cunoască rezultatele investigaţiilor şi

tratamentelor efectuate în reţeaua secundară şi terţiară. În felul
acesta are ocazia să-şi verifice ipotezele diagnostice iniţiale, să-
şi îmbogăţească cunoştinţele şi să stabilească relaţii de
colaborare cu specialiştii, relaţii care sunt necesare pentru buna
rezolvare a cazuisticii sale.
12
 7. Funcţia de sinteză diagnostică şi terapeutică
• Medicul de familie este medicul persoanei în toată complexitatea
ei, astfel că trebuie să ia în considerare toate bolile acesteia.
• Bolnavii cronici pot dobândi cu timpul mai multe boli, care se
influenţează reciproc. Astfel un bolnav hipertensiv poate face un
infarct miocardic sau un accident vascular cerebral, un diabetic
poate prezenta o nefroangioscleroză sau o neuropatie periferică.
• Pacienţii trimişi la policlinică pot fi consultaţi de mai mulţi
specialişti, pentru fiecare boală în parte, iar cei internaţi pot fi
transferaţi de la o secţie de specialitate la alta, în funcţie de
patologia care trebuie rezolvată. Ei se vor înapoia la medicul lor
de familie cu mai multe diagnostice şi cu mai multe recomandări
notate pe scrisorile medicale sau pe biletele de ieşire din spital,
astfel încât acesta va fi pus în situaţia de a face o sinteză
diagnostică şi terapeutică a cazului.
13
Această sinteză este necesară pentru că medicul de familie nu
îngrijeşte boli, ci bolnavi. El nu este medicul unei boli, sau al
unor categorii de boli, fiind medicul bolnavului şi al persoanei.

Medicul de familie va realiza la fiecare caz o sinteză a tuturor

factorilor biologici, psihologici şi sociali, care privesc pacientul,
un inventar al tuturor bolilor de care suferă bolnavul, va sesiza
legăturile dintre acestea, le va ierarhiza şi va lua decizia
terapeutică optimă ţinând seama de toţi factorii implicaţi.

14
8. Funcţia de coordonare a serviciilor medicale după
nevoile pacientului
În funcţie de nevoile concrete ale bolnavului medicul de familie
stabileşte ce investigaţii sunt necesare şi la care specialist va
îndruma pacientul.
În interesul pacientului medicul de familie trebuie să realizeze o
coordonare a serviciilor medicale necesare acestuia.
Dacă de exemplu bolnavul are o fractură, el îi acordă primul ajutor,
îi aplică o atelă şi solicită salvarea pentru a-l transporta la spital.
Dacă un bolnav are o tuse cronică însoţită de dispnee, va solicita
un examen radiologic şi va trimite pacientul la pneumolog.
Atunci când pacientul are angină pectorală îi va face o
electrocardiogramă şi în prezenţa modificărilor ECG îl va îndruma
la cardiolog.

15
9. Funcţia de supraveghere medicală continuă

Medicul de familie asigură supravegherea medicală continuă a

individului, a familiei şi a colectivităţii. Astfel el trebuie să
asigure continuitatea îngrijirilor medicale în bolile cronice, lucru
pe care nici un alt specialist nu l-ar putea face mai bine.

În acest sens medicul de familie urmăreşte tratamentul,

apreciază periodic evoluţia bolilor cronice, precum şi evoluţia
diferitelor boli la nivelul familiei şi a colectivităţii pe care o
îngrijeşte.

16
10. Asistenţa medicală a familiei

Starea de sănătate a asistaţilor este influenţată semnificativ de

factorii familiali.
Pacientul se naşte, se dezvoltă, trăieşte, se îmbolnăveşte, se
vindecă, sau moare, într-o familie.
Pe de altă parte, familia poate avea, ea însăşi patologia ei.
De aceea familia reprezintă obiectul de activitate al medicinei de
familie, asistenţa medicală a familiei fiind una din funcţiile cele
mai importante.

17
11. Asistenţa medicală comunitară

Pacientul trăieşte într-o familie, iar familia într-o colectivitate

umană, care poate influenţa la rândul ei starea de sănătate a
acestuia.

Medicul de familie va cunoaşte problemele medicale ale

comunităţii şi va asigura asistenţă comunitară pe toate
problemele legate de starea de sănătate a populaţiei.

18
12. Funcţia de recuperare şi reabilitare

Medicul de familie trebuie să ia toate măsurile necesare de

tratament pentru pacienţii săi: de recuperare, reabilitare şi
integrare familială şi socială.

Multe din rezultatele obţinute in spital de către alţi specialişti se

vor pierde dacă după externarea bolnavului din spital nu vor mai
fi aplicate măsurile de recuperare şi reabilitare.

La externare uneori pacientul nu este încă complet vindecat, în

acest sens fiind necesare tratamente fizioterapice sau balneare,
ce vor fi indicate şi urmărite de medicul de familie.
19
 13. Funcţia de acordare a îngrijirilor medicale
terminale şi paliative

• Unele suferinţe cum sunt cancerul, ciroza hepatică, silicoza,

insuficienţele organice ireversibile au o evoluţie spre deces.

• In toate aceste cazuri, medicul de familie trebuie să facă tot ce

este posibil pentru a asigura o calitate minimă a vieţii în
perioadele terminale ale bolii, să combată durerile, să asigure
desfăşurarea funcţiilor vitale, autoservirea bolnavului, etc.,
acordând îngrijiri medicale paleative şi terminale.

20
14. Funcţia de cercetare ştiinţifică

Medicina de familie este o disciplină ştiinţifică, de aceea va

trebui să-şi dezvolte în permanenţă domeniul ei de activitate,
desfăşurând ca şi celelalte specialităţi o activitate de cercetare
ştiinţifică.
Cercetarea pe care o efectuează medicina de familie este legată
de obiectul şi metodele sale de studiu. Astfel se pot studia
următoarele teme: abordarea globală a individului, problemele
de boală ale persoanei, familiei, colectivităţii, şi ale omului
sănătos.
Pot fi cercetaţi factorii de risc, mecanismele de trecere de la
starea de sănătate la starea de boală, problemele asistenţei de
prim contact, ale asistenţei medicale continue, ale colaborării cu
ceilalţi specialişti, etc. 21