Curs 1 MF Anul I ReziI

Definirea și rolul
medicinei de familie
Definirea și rolul medicinei de familie
Medicina de Familie (MF/MG) reprezintă cea mai veche

specialitate medicală, care însă nu a avut, până în urmă cu
aproape 40 de ani, nici o definiţie şi nici nu au existat referiri
specifice de învăţământ şi cercetare.
Conform definiţiei elaborate în anul 2002 de către

Societatea Europeană de Medicină de Familie (Wonca Europe),
medicina de familie este o disciplină academică şi ştiinţifică ce are
un conţinut propriu educaţional, de cercetare, de medicină bazată
pe dovezi şi pe activitate clinică, precum şi o specialitate clinică
orientată spre asistenţa primară.
Medicina de Familie s-a impus ca o cerinţă firească a societăţii

moderne, care a generat o serie de neajunsuri:
• izolare a individului faţă de societate, de propriii semeni

şi chiar de familia sa;
• în această societate - timpul devine din ce în ce mai

preţios;
• evoluţia medicinei spre latura centrifugă a

supraspecializării, ce duce la o risipă de timp şi de bani şi
,,fragmentează organismul", care nu se mai regăseşte ca întreg.
Medicina de Familie revine ca o necesitate firească:

• mult mai economică;
• mult mai eficientă;
• mai apropiată de cerinţele individului şi de familie;
• reprezintă modalitatea cea mai firească de rezolvare a
asistenţei medicale primare;
• medicul de familie este mult mai accesibil;
• medicul de familie poate rezolva problemele globale de
sănătate ale pacientului;
• medicul de familie este capabil să îngrijească şi să trateze
toţi membrii familiei (nou-născut - bătrân);
• medicul de familie se preocupă nu numai de omul bolnav,
ci şi de cel sănătos;
• medicul de familie este preocupat de latura preventivă a

actului medical;
• medicul de familie se ocupă de aspecte de planning
familial şi contracepţie;
• medicul de familie acordă îngrijiri nou-născutului şi
sugarului ca şi celorlalte grupe de vârstă;
• medicul de familie se ocupă de îngrijirea bătrânului,
care are o patologie specială;
• medicul de familie se ocupă şi de îngrijirea paliativă şi
terapia durerii în stările terminale,
incluzând aspecte de îngrijire atât a omului sănătos, cât şi bolnav,

de orice vârstă şi de orice patologie.
Medicina de Familie, în contextul actual, este o

specialitate pe deplin justificată, cu un conţinut propriu
specific, firească şi accesibilă, eficientă şi economică.
Medicina de familie este o disciplină ştiinţifică ce

asigură asistenţa primară şi continuă a populaţiei şi care prin
acţiuni educaţionale, preventive şi terapeutice contribuie la
promovarea stării de sănătate a individului, a familiei şi a
colectivităţii (A. Restian).
Principalii factori care au
contribuit la promovarea
Principalii factori care au contribuit la promovarea
Factorii biologici
Sunt cei mai importanţi factori şi se referă la faptul că, deşi
organismul uman este constituit din aparate şi sisteme cu o anumită
autonomie, acesta reacţionează unitar la diferite solicitări sau
agresiuni.
În acelaşi timp, omul face parte dintr-un ecosistem care
cuprinde ansamblul factorilor fizici, reprezentaţi de sol, apă,
lumină, temperatură şi ansamblul vieţuitoarelor adaptate
ecosistemului; de asemenea, el aparţine unui mediu social şi
familial care are un impact major asupra stării lui de sănătate.
Datorită faptului că medicul de familie are adesea de-a face cu
efecte ale interacţiunilor factorilor de mediu şi ale celor din
interiorul familiilor are posibilitatea de a aborda integral pacientul,
identificând anumite legături dintre tiparele de îmbolnăvire.
Factorii medicali
• Manifestări nespecifice la debutul majorităţii bolilor- perioadă în
care nu se prea ştie către care specialist trebuie îndrumat
pacientul dar în mod sigur el ar trebui să meargă mai întâi la
medicul său de familie.
În anumite ţări există această obligativitatea prezentării
iniţiale la medicul de familie. Aceasta presupune ca medicul de
familie să cunoască şi frecvenţa de apariţie a bolilor, condiţie
care contribuie la un diagnostic corect.
• Debuturi atipice ale unor boli, caz în care pacientul poate ajunge
la un alt specialist decât cel care-i poate rezolva problema.
• Coexistenţa mai multor boli - unul dintre exemple este

reprezentat de pacienţii cu diverse boli cronice, care trebuie
ierarhizate şi tratate astfel încât să evităm polipragmazia, apariţia
reacţiilor adverse sau necomplianţa pacientului.
• Frecvenţa problemelor medicale pasagere: majoritatea

problemelor pe care le prezintă pacienţii în mod curent pot fi
rezolvate corespunzător de către medicul de familie.
Factorii de ordin organizatoric
•Complexitatea sistemului medical, care, datorită înmulţirii
specialităţilor şi diversificării unităţilor medicale, a devenit greu
accesibilă pentru pacienţi;
Inaccesibilitatea specialiştilor, pentru că oricât de performant
ar deveni un sistem de sănătate, el nu poate dispune de policlinică
sau spital în toate satele sau comunele, în schimb aici există
aproape constant un dispensar în care îşi desfăşoară activitatea cel
puţin un medic de familie;
•Discontinuitatea asistenţei medicale de specialitate; în general,
pacientul este internat, în final el va fi trimis acasă şi în continuare
va trebui să fie supravegheat de cineva, mai precis tot de medicul
de familie.
Factorii de ordin economic
Nici o ţară din lume nu este suficient de bogată pentru a
putea oferi cetăţenilor toate facilităţile de care dispune asistenţa
medicală. Acest fapt evidenţiază ideea utilizării eficiente a unor
resurse limitate, ceea ce presupune un sistem eficient de asistenţă
medicală primară.
Pentru a fi eficient, sistemul trebuie să fie accesibil, să
răspundă nevoilor populaţiei, să fie integrat, să fie eficient din
punctul de vedere al costurilor.
Asistenţa medicală modernă a devenit foarte scumpă şi
singura rezolvare este ieftinirea ei prin rezolvarea directă de către
medicul de familie a problemelor de sănătate ale pacienţilor săi,
eliminând în felul acesta investigaţiile şi tratamentele inutile şi
uneori prea costisitoare.
Factorii de ordin psihologic
Medicul care îngrijeşte pacientul trebuie să ţină cont de

factorii psihici şi de personalitatea pacientului.
Pe lângă faptul că boala reprezintă o criză existenţială şi
un stres pentru pacient, trimiterea lui la specialist sau internarea
în spital creându-i o stare suplimentară de teamă.
De cele mai multe ori, în astfel de situaţii, starea
sufletească a pacientului este ignorată, ceea ce conduce la
accentuaiea suferinţei, la o stare de depresie, de resemnare, care va
întârzia vindecarea.
Deci, în astfel de situaţii ar trebui ca pacientul să fie

lămurit, să i se arate compasiune şi înţelegere, să i se ofere
explicaţii suplimentare dacă acesta le solicită, cu alte cuvinte, să
fie susţinut din punct de vedere psiho-social.
Acest aspect pare să fie rezolvat destul de bine în asistenţa

medicală primară de către medicul de familie ajutat de
membrii echipei sale de lucru.
Factorii ce ţin de necesitatea apariţiei asigurărilor medicale de sănătate
Medicul de familie ocupă o poziţie centrală în sistemele de

sănătate moderne, pentru că el furnizează ceea ce specialiştii
nu asigura, şi anume principala cerinţă a pacientului, accesul
la asistenţa medicală primară.
Medicul de familie funcționează ca un neuron motor central
interpus între pacienţi, ce reprezintă stimuli, şi celelalte
verigi ale sistemului sanitar la care poate fi îndrumat pacientul
(numai după o procesare prealabilă de către MF).
Principalii factori Caracteristici
1. Factori biologici MF are posibilitatea de a aborda integral pacientul
supus interacţiunii cu factorii de mediu/familiali
2. Factorii medicali MF poate îndruma pacientul atunci când se confruntă
cu debuturi atipice ale unor boli, coexistența mai
multor boli, incompatibilități medicamentoase
3. Factorii de ordin MF asigură accesibilitatea pacientului în sistemul de
organizatoric sănătate, în funcţie de necesităţile lui
4. Factorii de ordin economic MF rezolvă aproximativ 90% dintre problemele
medicale ale populaţiei folosind resurse financiare
minime
5. Factorii de ordin psihologic MF cunoaşte personalitatea pacientului, îi poate oferi
susţinere psiho-socială în caz de îmbolnăvire
6. Factorii ce ţin de necesitatea MF este cel care coordonează îngrijirile pacienţilor
apariţiei asigurărilor în sistemele asigurărilor medicale de sănătate
medicale de sănătate
Obiectul şi metodologia în
medicina de familie
Obiectul şi metodologia în medicina de familie
Spre deosebire de celelalte specialităţi, care au ca obiect
de activitate un anume organ sau o anumită patologie, medicina
de familie are ca obiect specific de activitate:
•pacientul în toată integritatea lui, integrat în mediul său de viaţă şi
de muncă, cu toate problemele şi nevoile sale medicale- deci omul
bolnav;
• problemele medicale ale omului sănătos, asigurând în acest caz
şi prevenţia primară;
• familia: deoarece omul se naşte, trăieşte, se îmbolnăveşte,
se vindecă sau moare într-o familie, având deci o influenţă decisivă
asupra stării lui de sănătate;
•patologia socială: cuprinde oamenii neajutoraţi şi fără speranţă din
cauza marilor flageluri ale timpului pe care-l trăim: şomaj,
sărăcie, supraaglomerare, handicap, familii dezorganizate, părinţi
plecaţi la muncă în străinătate, copii lăsaţi în grija bunicilor,
mătuşilor sau uneori chiar în grija vecinilor etc.
Şi ca obiectiv nespecific de activitate (adică activităţi care

pot fi rezolvate şi de medici de alte specialităţi):
diagnosticul precoce al bolilor, realizând în acest fel
prevenţia secundară;
prevenţia terţiară;
asistenţă medicală continuă;
îngrijirile medicale paliative din stările terminale;
probleme medicale ale comunității.
Obiectele de activitate specifice MF Obiectele de activitate nespecifice MF
Problemele medicale ale omului sănătos Prevenţia secundară

Educaţia pentru sănătate
Prevenţia primară
Asistenţa omului suferind în toată Prevenţia terţiară
complexitatea sa, cu toate problemele sale de
sănătate şi boală
Prevenţia specifică Asistenţa medicală curentă şi continuă a
bolnavilor
Asistenţa familiei Problemele medicale ale comunităţii
Patologia socială Îngrijirile medicale paliative din stările

terminale;
Metodologia de studiu în medicina familie
Specialitatea de medicina familiei este predominant
clinică, predominant comunicaţională, predominant sintetică.
Aceasta înseamnă că, spre deosebire de celelalte specialităţi, care
au o metodologie predominant analitică, intrând în profunzimea
fenomenelor prin analiza lor, medicina de familie are o
metodologie predominant sintetică, diagnosticul bazându-se pe
observarea, anamneza şi examenul clinic al pacientului, realizând
în final o sinteză a ceea ce am obţinut prin aceste metode.
Urmează etapa paraclinică, care reprezintă principala
metodă de stabilire a diagnosticului de certitudine, afirmaţie
valabilă mai ales pentru celelalte specialităţi, dar care nu poate
fi ignorată nici de medicina de familie.
Particularităţile metodologiei MF şi a specialităţilor de profil
Specialităţile de profil Medicina de familie

 Caracter predominant analitic  Caracter predominant sintetic
 Apelează la o tehnologie  Apelează la tehnologie redusă
avansată  Este predominant clinică
 Caracter predominant  Este comunicaţională
paraclinic  Acordă îngrijiri continue
 Se bazează pe investigaţii
 Acordă îngrijiri intermitente
22
Funcţiile medicinei de familie
23
1. Asigurarea accesului la asistenţa medicală a populaţiei

2. Supraveghere a stării de sănătate a populaţie
3. Prevenţie primară, secundară şi terţiară
4. Prevenţie specifică
5. Acordare a îngrijirilor medicale curente
6. Facilitare a intrării şi a medierii pacientului prin sistemul medical
7. Sinteză diagnostică şi terapeutică
8. Coordonare a serviciilor medicale după nevoile pacientului
9. Supraveghere medicală continuă
10.Asistenţa medicală a familiei
11.Asistenţa medicală comunitară
12.Recuperare şi reabilitare
13.Acordare a îngrijirilor medicale terminale şi paliative
14.Cercetare ştiinţifică
24
1. Funcția de asigurare a accesului la asistenţa medicală a

populaţiei
Pentru a putea asigura accesul la asistenţa medicală a

pacienţilor, cabinetele medicilor de familie se găsesc în
teritoriu cât mai aproape de domiciliul pacienţilor şi
numărul medicilor de familie este mai mare decât numărul
celorlalţi medici specialişti
2. Funcția de supraveghere a stării de sănătate a populaţie
Înainte de a asigura asistenţă medicală curentă sau

intrarea pacientului în sistemul sanitar, medicul de familie are
grijă de omul sănătos şi de starea de sănătate a familiei şi a
comunităţii.
Pentru că medicul de familie are pe lista sa mai mulţi
pacienţi sănătoşi decât bolnavi, se poate spune că, pentru
medicul de familie, supravegherea sănătăţii este, dacă nu mai
importantă, atunci cel puţin la fel de importantă ca şi funcţia de
îngrijire a pacienţilor.
Prin diverse acţiuni, indivizilor şi familiilor acestora li se

dă posibilitatea să contribuie la promovarea propriei sănătăţi,
întrucât, conform principiului din medicina de familie, dacă
aceştia nu acţionează din proprie iniţiativă pentru promovarea
sănătăţii, atunci nici un fel de îngrijire medicală nu-i va
însănătoşi.
În consecinţă, un număr cât mai mare de pacienţi este
implicat în dezvoltarea şi educarea acestui simţ al iniţiativei de
a-şi promova propria sănătate.
3. Funcţia de prevenţie primară, secundară şi terţiară

Nu numai microbii, toxinele şi radiaţiile, dar şi aerul, apa
şi hrana, atât de necesare, pot deveni, în anumite situaţii, factori
de risc.
Sănătatea individului este in permanenţă ameninţată de
factorii patogeni.
Se cunoaşte rolul pe care factorii de risc, interni şi externi,
aşa cum este excesul de sare şi de grăsimi, fumatul, alcoolul,
sedentarismul îl pot avea în apariţia unor boli.
Medicul de familie trebuie să combată factorii de risc şi să
contribuie astfel la promovarea sănătăţii.
Prin combaterea fumatului şi a consumului de

alcool şi cultivând exerciţiul fizic şi o alimentaţie raţională, MF
va face prevenţia primară a îmbolnăvirilor.
Atunci când boala a apărut, medicul de familie va încerca

să o depisteze cât mai repede şi va face astfel o prevenţie
secundară.
Prevenţia terţiară implică prevenirea complicaţiilor bolilor

şi a invalidităţii secundare. 29
4. Funcția de prevenție specifică

pentru anumite grupe deboli atât acute, cât şi cronice:
• Vaccinarea sugarului încă din primele luni de viaţă pentru
o serie de boli infecţioase (tuberculoză, difterie, tuse convulsivă,
poliomielită, hepatită B, infecţii cu Haemophilus influenzae tip B,
rujeolă, rubeolă, oreion etc.);
• Administrarea de fier la gravide pentru prevenirea anemiei
feriprive a gravidei, dar şi a sugarului;
• Administrarea de iod pentru prevenirea guşei endemice;
• Administrarea vitaminei D şi a calciului încă din primele
săptămâni de viaţă pentru prevenirea rahitismului carenţial;
• Implementarea anumitor măsuri specifice pentru bolile
care predomină într-o anumită colectivitate.
Din acest punct de vedere, este necesar ca medicul de

familie să gândească nu numai din punct de vedere curativ, ci şi
din punct de vedere profilactic, pentru că, deşi prevenţia este
dificilă şi mai puţin spectaculoasă, este absolut necesară.
Astfel că este necesară nu numai evaluarea asistenţei
medicale, ci şi analiza aspectelor de profilaxie, aspectelor
sociale, politice şi culturale.
5. Funcţia de acordare a îngrijirilor medicale curente
Se realizează printr-o activitate zilnică de consultaţii la

cabinet şi vizite la domiciliul pacienţilor.
Numărul de consultaţii şi timpul alocat fiecăreia depind de o
multitudine de factori precum:
mărimea listei de pacienţi,
vârsta pacienţilor,
existenţa pacienţilor noi,
perioada din an (concedii, epidemii),
deprivarea socială şi, nu în ultimul rând,
de vârsta, sexul şi posibilitățile medicului de familie.
Durata consultaţiei influenţează gradul de satisfacţie al

pacientului şi numărul de consultaţii ulterioare.
Este bine ca medicul de familie să-şi pună următoarea
întrebare legată de asigurarea unor îngrijirii medicale curente
satisfăcătoare:
Sunt solicitările mari cauza consultaţiilor scurte sau

consultaţiile scurte generează solicitări mari, pentru că nu
satisfac nevoile pacienţilor?
6. Funcția de facilitare a intrării şi a medierii pacientului prin

sistemul medical
Deoarece medicul de familie nu poate rezolva singur toate

problemele pacienţilor săi, este obligat să trimită pacientul la
specialist sau, în caz de necesitate, să-l interneze pe acesta în
spital, facilitând astfel accesul pacientului în timp util la întreg
sistemul sanitar.
Ulterior, el poate urmări traseul pacientului prin
sistemul medical, îngrijirile acordate în asistenţa secundară,
tratamentul prescris şi rezultatele lui.
Cu această ocazie, medicul de familie îşi poate verifica şi
corectitudinea diagnosticului de trimitere.
7. Funcția de sinteză diagnostică şi terapeutică
Tratând pacientul, medicul de familie trebuie să ia în

consideraţie toată patologia acestuia.
Din policlinică, unde pacientul poate fi consultat de unul
sau doi specialişti, sau din spital, unde pacienţii pot fi
transferaţi dintr-o secţie în alta, el se întoarce la medicul de
familie cu unul sau mai multe diagnostice sau tratamente.
De asemenea, bolnavii cronici pot cumula, cu timpul, mai
multe boli care se pot influenţa reciproc şi, de asemenea,
medicamentele prescrise pot interacţiona între ele, astfel încât
efectul poate fi altul decât cel aşteptat.
De aceea, în toate aceste cazuri, medicul de familie este

obligat să realizeze o sinteză mai ales a tratamentelor aplicate, dar
şi a tuturor factorilor biologici, psihologiei şi sociali ai
pacientului.
De asemenea, medicul de familie, printr-o concepţie
unitară şi de sinteză, trebuie să aibă capacitatea de a realiza în
fiecare moment un inventar al tuturor bolilor de care suferă
pacientul, de a sesiza legăturile dintre aceste boli şi de a face o
ierarhizare a bolilor şi a medicamentelor necesare pacientului.
8. Funcția de coordonarea a serviciilor medicale în funcţie de
nevoile pacientului
Medicul de familie stabileşte de fiecare dată ce specialişti
şi ce servicii medicale se potrivesc într-o situaţie concretă în care
se află pacientul.
Dacă de exemplu bolnavul are o fractură, el îi acordă
primul ajutor, îi aplică o atelă şi solicită salvarea pentru a-l
transporta la spital.
Dacă un bolnav are o tuse cronică însoţită de dispnee, va
solicita un examen radiologic şi va trimite pacientul la pneumolog.
Atunci când pacientul are angină pectorală îi va face o
electrocardiogramă şi în prezenţa modificărilor ECG îl va îndruma
la cardiolog.
9. Funcția de supravegherea medicală continuă
Medicul de familie asigură continuitatea îngrijirilor

medicale, mai ales în bolile cronice sau recurente.
În acest sens, urmăreşte tratamentul prescris,
complianţa pacientului la tratament, apreciază periodic
evoluţia acestor boli cronice, dacă au intervenit schimbări,
complicaţii sau agravări şi, numai în ultimă instanţă, acolo
unde este nevoie, face trimiteri şi la specialiştii din linia a doua
sau internează pacientul.
10. Funcția de asistenţa medicală a familiei
Membrii unei familii sunt în general supuşi unor

influenţe multiple reciproce, atât de ordin fizic, cât şi de ordin
psihic, şi adesea demonstrează potriviri genetice, astfel încât
familia influenţează starea de sănătate a membrilor ei atât în
sens pozitiv, cât şi în sens negativ.
De aceea, mediul familial în care trăieşte pacientul este
esenţial în medicina de familie.
11. Funcția de asistenţa medicală a comunităţii
În acest sens, medicul de familie trebuie să ţină seama de

modul în care factorii sociali influenţează starea de sănătate a
individului, să evite influenţele negative şi să cultive influenţele
pozitive ale mediului social.
12. Funcția de asigurare a reabilitării şi recuperării pacientului
Medicul de familie trebuie să urmărească modul de integrare

a pacientului în muncă, în familie şi în societate după o
perioadă de spitalizare sau după anumite boli care necesită
recuperarea la domiciliu.
La externare uneori pacientul nu este încă complet
vindecat, în acest sens fiind necesare tratamente fizioterapice sau
balneare, ce vor fi indicate şi urmărite de medicul de familie.
13. Funcția de acordare a îngrijirilor medicale terminale şi

paliative
În cazul bolilor care evoluează inexorabil spre deces,

medicul de familie trebuie să facă tot ce este posibil pentru a
asigura o minimă calitate a vieţii bolnavului, încercând să trateze
simptomatic pacientul şi evitând pe cât posibil durerea.
14. Funcția de cercetarea ştiinţifică
Medicina de familie trebuie să desfăşoare o activitate de

cercetare legată de obiectul şi metodele sale de studiu.
Astfel se pot studia următoarele teme: abordarea globală a
individului, problemele de boală ale persoanei, familiei, colectivităţii şi
ale omului sănătos.
Pot fi cercetaţi factorii de risc, mecanismele de trecere de la
starea de sănătate la starea de boală, problemele asistenţei de prim
contact, ale asistenţei medicale continue, ale colaborării cu ceilalţi
specialişti, etc.
Conţinutul activităţii medicului de
familie
Conţinutul activităţii medicului de familie
Activitatea curativă
La cabinetul medical:
De regulă, aici se prezintă pacienţi care, în proporţie de
50%, au o problemă medicală pasageră, 40% care au o boală
cronică, restul fiind reprezentate de urgenţe medicale sau
probleme personale fără o legătură aparentă cu starea de
sănătate.
Cele mai frecvente simptome pe care le acuză pacienţii
sunt reprezentate de: febră, dureri abdominale, diaree, tuse,
disfagie, erupţii cutanate, dispnee, palpitaţii, artralgii, cefalee,
anxietate şi insomnie.
La domiciliul pacientului:
Medicul de familie este solicitat să facă vizite la domiciliul
pacienţilor care nu se pot deplasa la cabinet din cauza unor
boli acute care determină alterarea stării generale, fie în cazul
unor urgenţe majore, al unor boli cronice debilitante sau al
unor boli cronice.
Vizitele la domiciliul pacientului, în condiţiile impuse de
casa de asigurări, presupun deplasarea medicului nu numai cu
stetoscop şi tensiometru, dar şi cu laptop, stick pentru conectare
la internet, cititor de carduri şi semnătura digitală.
De asemenea, medicul de familie efectuează vizite
profilactice copiilor în perioada de nou-născut şi sugar, precum şi
lăuzelor la externa rea din spital.
Activităţile efectuate de medicul de familie la nivelul cabinetului:
• examinarea bolnavilor de orice vârstă;
• prescrierea unui tratament medicamentos;
• prescrierea unui regim igieno-dietetic;
• solicitarea unui anume examen paraclinic;
• efectuarea unui examen de bilanţ;
• solicitarea unui consult într-o altă specialitate;
• acordarea avizelor epidemiologice de intrare în colectivitate
şi a altor adeverinţe medicale, concedii etc.;
• efectuarea catagrafiilor privind vaccinarea, precum şi a vaccinărilor
propriu-zise;
• organizarea unor şedinţe de puericultură;
• dispensarizarea profilactică a gravidelor;
• dispensarizarea bolilor cronice.
Cauzele vizitelor la medicul de familie sunt reprezentate de
boli acute: 41,5%,
boli cronice: 29,6%, şi
vizitele pentru medicina preventivă 23,3%.
În practica medicilor de familie cele mai întâlnite diagnostice
sunt:
HTA: 7,8%,
infecții ale căilor respiratorii superioare (IACRS) - fără
faringite: 5,1%,
diabet: 3,1%,
otite medii: 2,4%,
artropatii: 2,1%.
Serviciile cele mai frecvente din practica medicului de

familie sunt:
consult general: 60,8%,
măsurarea tensiunii: 40%,
analize de urină: 12,8%,
HLG: 10,9%,
nutriţie şi diete: 19,3%,
recomandare de exerciţii fizice.
Activitatea preventivă
În cazul oricărei boli, scopul este prevenirea.

Teoretic, ar trebui ca activitatea preventivă să se desfăşoare
în cadrul unor consultaţii destinate special acestui scop,
însă practic acest lucru este puţin probabil din cauza timpului
dedicat activităţii curative, care îl solicită pe medic aproape în
totalitate, astfel încât, în mod uzual activitatea preventivă se
îmbină cu cea curativă într-o consultaţie obişnuită.
Problemele specifice cu care se
confruntă medicul de familie
Problemele specifice cu care se confruntă medicul de familie
Deoarece medicul de familie ( MF) este medicul de prim

contact, care asigură o accesibilitate nediscriminatorie la
asistenţă medicală a populaţiei, la el poate veni orice bolnav, cu
orice boală.
Spre deosebire specialiştii de profil, la medicul de
familie pot veni bolnavi cu orice boală din orice specialitate,
fiind astfel solicitat de o problematică extrem de variată.
Medicina de familie se deosebeşte de celelalte specialităţi

medicale prin practica sa de medicină de prim contact pe care o
ocupă în sistemele de sănătate, prin problemele extrem de variate
cu care este confruntată şi prin posibilităţile relativ limitate de
rezolvare a acestor probleme, ceea ce o obligă să colaboreze mult
mai susţinut cu toate celelalte specialităţi medicale.
Realitatea arată că, deşi la medicul de familie poate veni
orice bolnav, cu orice boală, la el vin mai frecvent anumiţi bolnavi,
cu anumite boli, iar problemele cu care se confruntă medicul de
familie depind de structura colectivităţii căreia îi acordă asistenţa
medicală.
Factorii de care depind solicitările medicului de familie

1. Structura colectivităţii respective
2. Starea de sănătate a colectivităţii
3. lncidenţa diferitelor boli
4. Prevalenţa diferitelor boli
5. Locul medicului de familie în sistemul de sănătate
6. Funcţiile medicului de familie în sistemul de sănătate
7. Situaţia epidemiologică a colectivităţii
8. Programele de sănătate ale colectivităţii
9. Situaţia socio-economică a colectivităţii
În cazul în care populaţia de bolnavi este vârstnică, atunci

medicul de familie va fi confruntat mai ales cu boli cronice şi
degenerative, spre deosebire de o populaţie tânără care se va
prezenta la medicul de familie cu boli acute, cu accidente, cu
traumatisme, cu boli cu transmitere sexuală, cu accent pe
activitatea preventivă ş.a.
Problemele cu care este confruntat medicul de familie vor
depinde şi de starea de sănătate a colectivităţii respective.
În cazul în care colectivitatea are o stare de sănătate mai bună,
medicul de familie va avea mai puţine solicitări curative. În
cazul în care colectivitatea are o stare de sănătate mai precară,
medicul de familie va fi mai solicitat cu mai multe probleme
curative.
Problemele cu care este confruntat medicul de familie depind si de

poziţia pe care medicul de familie o ocupă şi de funcţiile pe care el trebuie să
le îndeplinească în sistem.
În sistemele în care el ocupă funcţia de "gate keeper", adică de
păzitor al funcţiei de intrare în sistem şi pacienţii nu pot ajunge la
specialist fără trimitere de la medicul de familie, atunci acesta va fi
confruntat cu probleme mult mai numeroase decât în sistemele de sănătate
în care pacientul se poate duce direct la specialist.
Evident că situaţia epidemiologică va influenţa şi ea solicitările. În
cazul creşterii morbidităţii prin tuberculoză, medicul de familie va fi mai
confruntat cu această boală. De asemenea, în cazul unei epidemii de gripă,
el va fi mai confruntat cu cazuri de gripă.
Structura solicitărilor medicului de familie mai poate fi

influenţată de existenţa unor programe de sănătate, aşa cum ar fi
programul de prevenţie şi combatere a bolilor cardiovasculare, a bolilor
cu transmitere sexuală, programul de vaccinare şi de educaţie sanitară,
care necesită intervenţia acestuia.
În sfârşit, problemele cu care este confruntat medicul de familie
mai depind şi de starea socio-economică a colectivităţii respective.
În colectivităţi le sărace predomină un anumit tip de boli, cum ar fi bolile
carenţiale, bolile infecţioase şi bolile parazitare, iar în colectivităţile
bogate predomină alt tip de boli: metabolice, obezitatea şi bolile
cardiovasculare.
Criteriile de apreciere a solicitărilor
Problemele cu care este confruntat medicul de familie pot fi
apreciate din foarte multe puncte de vedere.
1. Numărul de pacienți de care este solicitat
2. Simptomele pe care le acuză pacientii
3. Organele şi aparatele implicate
4. Bolile pe care le prezintă
5. Caracterul preventiv sau curativ al solicitărilor
6. Caracterul acut cronic sau de urgentă al bolilor
7. Gravitatea bolilor
8. Numărul de bolnavi rezolvați
9. Numărul de bolnavi trimişi la specialişti
10. Numărul de bolnavi internați în spital
Solicitările medicului de familie pot fi apreciate cantitativ,

privind numărul de pacienţi de care este solicitat medicul de familie,
care poate depinde de starea de sănătate a colectivităţii, de situaţia
epidemiologică şi de funcţia pe care medicul de familie o ocupă în
sistemul de sănătate.
Solicitările medicului de familie mai pot fi apreciate în funcţie

de simptomele pe care le acuză pacienţii, deoarece la medicul de
familie bolnavii nu vin de obicei cu boli cunoscute, ci cu anumite
semne sau simptome, în funcţie de structura morbidităţii.
Solicitările medicului de familie mai pot fi apreciate în

funcţie de organele sau de aparatele afectate. În funcţie de
structura morbidităţii, medicul de familie va putea fi confruntat
mai mult cu boli respiratorii sau cu boli cardiovasculare.
Solicitările vor mai putea fi apreciate în funcţie de natura

bolilor acute sau cronice cu care este confruntat, în funcţie de
gravitatea bolilor, de numărul de bolnavi trimişi la specialişti, de
numărul de bolnavi rezolvaţi şi de numărul de bolnavi internaţi.
Structura solicitărilor curative la medicul de familie

Trebuie să remarcăm faptul că, deşi în medicina de
familie ar trebui să predomine activitatea preventivă, medicul de
familie este confruntat mai ales cu probleme curative.
În calitatea lui de medic de prim contact, la medicul de
familie pot veni atât bolnavi cu boli acute, cât şi bolnavi cu boli
cronice şi cu urgenţe medico-chirurgicale a căror rezolvare nu
poate fi amânată.
Deşi cifrele pot să varieze de la o colectivitate la alta, s-a
constatat că bolnavii care vin la medicul de famile, aproximativ
40-50% boală acută,
40-50% boală cronică şi
10-15% urgenţă medico-chirurgicală.
După cum reiese din cercetarea efectuată la Centrul de Studii
pentru Medicină de Familie din România, pe un lot de 70.887 de pacienţi
(cazuri noi) la care s-au acordat 58.015 de consultaţii, 56% dintre
pacienţi s-au prezentat cu un simptom şi nu cu o boală cunoscută.
38% dintre pacienţi solicitau diferite proceduri de diagnostic şi
tratament şi doar 1% veneau cu un diagnostic clar, bine cunoscut, în
care se vor întâlni desigur bolile care au incidenţa şi prevalenţa cea mai
mare în colectivitatea respectivă.
Cele mai frecvente boli diagnosticate în cadrul celor 58.015 de
consultaţii au fost: HTA, cardiopatia ischemică fără angină pectorală,
IACRS, bronşita acută şi bronşiolita, angina pectorală, amigdalita acută,
diabetul zaharat tip Il, artrozele, infecţiile urinare, durerea lombară,
dislipidemiile, pneumonia, colecistita, fibrilaţia atrială, tulburările
gastrice, BPOC, insuficienţa cardiacă, arteriopatia obliterantă periferică
ş.a.m.d.
Cu alte cuvinte, medicul de familie este confruntat cu o

patologie foarte variată din medicină internă, cardiologie, boli de
nutriţie, gastroenterologie, ORL, neurologie, psihiatrie şi
ginecologie.
Dintre semnele şi simptomele cel mai frecvent acuzate de

bolnavi se remarcă: febra, tusea, durerile faringiene, ameţelile,
durerile articulare, durerile precordiale, durerile laterotoracice,
durerile abdominale şi oboseala generalizată, mai recent cefaleea,
starea de anxietate şi tulburările de somn.
Cele mai frecvente boli cu care este confruntat medicul de familie

1. HTA
2. Cardiopatia ischemică fără angină
3. IACRS (infecții virale ale căilor respiratorii superioare)
4. Bronşita acută şi bronşiolita
5. Angina pectorală
6. Amigdalita acută
7. Diabetul zaharat tip II
8. Artrozele
9. lnfecțiile urinare
1o. Dislipidemiile
11. Colecistita şi litiaza biliară

12. Fibrilaţia atrială
13. Pneumonia
14. Tulburările gastrice funcţionale
15. BPOC
16. Insuficiența cardiacă
17. Arteriopatie obliterantă periferică
18. Boala hepatică
19. Anemia feriprivă
20. Tulburările depresive
Cele mai frecvente motive de prezentare la medicul de familie

1. Solicitarea unei reţete, a unui tratament
2. Tuse
3. Probleme administrative
4. Proceduri de diagnostic
5. Rezultate şi scrisori de la un specialist
6. Febră
7. Trimiterea la specialist
8. Semne faringiene
9. Solicitarea unei consultații
10. Rezultatele unor investigații
11. Congestie oculo-nazală

12. Cefalee
13. Proceduri preventive
14. Amețeli
15. Acuze articulare
16. Evaluarea stării de sănătate
17. Dureri precordiale
18. Dureri abdominale
19. Dureri epigastrice
20. Oboseală
Structura solicitărilor preventive la medicul de familie
Pe lângă problemele curative care îl ţin într-o alertă

permanentă, medicul de familie mai este confruntat şi cu o serie
întreagă de probleme preventive, solicitate mai ales de sistemele
de sănătate, care îl obligă pe medicul de familie să întreprindă
anumite activităţi profilactice atât asupra mediului, cât şi asupra
individului.
O parte dintre activităţile preventive privesc prevenţia
primară, adică prevenirea îmbolnăvirilor prin identificarea şi
combaterea factorilor de risc, prin intermediul vaccinărilor şi prin
educaţia sanitară a populaţiei.
O altă parte din activităţile preventive, pe care trebuie să

le desfăşoare medicul de familie, priveşte prevenţia secundară,
adică depistarea precoce a bolilor, prin intermediul consultaţiilor
curente, al examenului de bilanţ şi al screening-ului, şi prevenţia
terţiară, de prevenire a complicaţiilor.
De aceea, pentru a putea contribui la îmbunătăţirea stării
de sănătate a populaţiei, medicul de familie trebuie să îmbine
activitatea curativă cu cea preventivă, de identificare şi de
combatere a unor factori de risc, de schimbare a stilului de viaţă,
de depistare precoce a unor boli latente şi de prevenire a
complicaţiilor pe care unele boli existente le pot produce.
1. Prevenţia primară
- Supravegherea stării de sănătate a populaţiei
- Examenele de bilanţ
- Identificarea şi combaterea factorilor de risc
- Combaterea factorilor patogeni
- Triajul epidemiologic în colectivităţi
- Promovarea unui comportament sanogen
2. Prevenţia secundară
- Depistarea precoce a bolilor în cadrul consultaţiilor generale
la examenul de bilanţ
- Organizarea unor screening-uri
3. Prevenţia terţiară
- Supravegherea bolilor cronice
- Instituirea unui tratament corect
- Prevenirea şi combaterea complicaţiiior
- Evitarea unor evenimente majore
- Educaţia terapeutică a pacientului
4. Prevenţia specifică
- Administrarea unor factori capabili să prevină apariţia unor
boli
- Vaccinările
- Administrarea de vitamina D, de fier, de iod
5. Promovarea sănătăţii
- Prevenirea îmbolnăvirilor
- Combaterea unor factori de risc
- Administrarea unor factori protectori
- Educaţia sanitară
- Promovarea unui stil de viaţă sanogen.
Solicitările manageriale ale medicului de familie

Pe lângă serviciile curative şi preventive, medicul de
familie
este solicitat şi de o serie de servicii manageriale. Spre deosebire
de specialiştii din spital care nu trebuie să efectueze decât servicii
medicale, medicul de familie este obligat să se îngrijească singur
de buna funcţionare a cabinetului său.
În acest sens, medicul de familie trebuie să se ocupe de
întreţinerea şi de dotarea cabinetului, de coordonarea echipei de
lucru, de colaborarea cu ceilalţi specialişti, de coordonarea
relaţiilor cu Casa de Asigurări de Sănătate, de contabilitatea
cabinetului ş.a.m.d.
1. Înfiinţarea cabinetului
2. Întreţinerea cabinetului
3. Coordonarea echipei de lucru
4. Coordonarea relaţiilor cu ceilalţi specialişti
5. Coordonarea relaţiilor cu Casa de Asigurări de Sănătate
6. Coordonarea relaţiilor cu alte organe şi organizaţii
7. Contabilitatea cabinetului
Din analiza sumară a problemelor cu care este solicitat medicul de
familie reiese că el este confruntat cu boli cronice, cu urgenţe din toate
specialităţile medicale, precum şi cu probleme de prevenţie şi manageriale,
pentru a căror rezolvare trebuie să îndeplinească o serie întreagă de servicii
medicale, extrem de variate şi de complicate.
Deosebirea dintre medicina
familiei și celelalte specialități
Deosebirea dintre medicina familiei și celelalte specialități
1. Prima deosebire dintre medicina familiei şi celelalte specialităţi

medicale este reprezentată de faptul că la medicul de familie se
prezenta orice pacient cu orice problemă de sănătate, indiferent de
specialitatea căreia i-ar aparţine problema respectivă.
De aici decurg însă foarte multe avantaje pentru pacienţi şi
pentru sistemele de sănătate, care pot asigura o accesibilitate
nediscriminatorie la asistenţa medicală a populaţiei.
Dar de aici decurg şi foarte multe responsabilităţi pentru
medicul de familie, cum ar fi:
 aceea de a aborda bolnavul integral,
 de a avea cunoştinţele necesare abordării integrale a
bolnavului,
 de a lua o decizie iniţială indiferent de problemele de

sănătate ale bolnavului,
 de a şti când să apeleze la specialistul de profil,
 cum să colaboreze cu el şi
 ce să se aştepte de la colaborarea cu specialistul respectiv.
Este evident că dacă bolnavul care se prezintă la medicul de

familie ar putea avea orice boală din orice specialitate medicală,
medicul de familie ar trebui să vadă bolnavul în toată
integritatea lui.
2. Cea de-a doua deosebire dintre medicina de familie şi celelalte

specialităţi este reprezentată de faptul că medicul de familie are obligația de
a aborda integral bolnavul.
Dacă nu abordează integral bolnavul, el nu va putea stabili
diagnosticul în manifestările extrem de variate pe care le acuză bolnavii
săi.
Un bolnav care are febră ar putea să aibă pneumonie, dar ar putea
tot atât de bine să aibă o infecţie urinară sau o meningită, boli care aparţin
unor specialităţi diferite.
De aceea, bolnavul va trebui consultat integral, şi medicul de familie
este probabil singurul specialist care are obligaţia de a face acest lucru
Nici cardiologul, nici pneumologul, nici

gastroenterologul, nici oftalmologul şi nici ginecologul nu au
obligaţia de a consulta integral bolnavul, ei consultă bolnavul
strict pentru afecţiunea specifică specialităţii respective.
Obligaţia lor este aceea de a consulta bolnavul în cadrul
specialităţii lor.
Însă chiar şi pentru a putea îndruma bolnavul la
specialistul cel mai indicat, medicul de familie va trebui să-I
abordeze integral.
3. Cea de-a treia deosebire a medicinei de familie este

reprezentată de faptul că spre deosebire de toate celelalte
specialităţi care se rezumă la domeniul lor de activitate,
medicina de familie este o specialitate multidisciplinară.
lar aceasta înseamnă că medicul de familie trebuie să
aibă cunoştinţele de bază de la toate celelalte specialităţi cu
care se intersectează în practica medicală curentă.
Modelul medicinei de familie are ca scop integrarea şi
personalizarea serviciilor medicale acordate pacienţilor, care
sunt din ce în ce mai frustraţi de sistemul de sănătate
fragmentat şi complex.
Pentru a putea rezolva problemele curente de cardiologie

cu care se confruntă, medicul de familie trebuie să aibă
cunoştinţele de bază de cardiologie. Pentru a rezolva problemele
de neurologie trebuie să aibă cunoştinţele de bază de neurologie.
Pentru a rezolva problemele de ginecologie trebuie să aibă
cunoştinţele de bază de ginecologie şi aşa mai departe.
Dar aceasta nu este o problemă foarte uşor de rezolvat,
deoarece mai întâi ar trebui stabilit care sunt specialităţile cu
care se intersectează cel mai frecvent medicul de familie, iar apoi
care sunt cunoştinţele de bază care ar trebui însuşite din fiecare
specialitate.
Deşi intersecţia cu celelalte specialităţi poate să difere în
funcţiede incidenţa şi de prevalenţa bolilor în diferite
colectivităţi, în general se poate admite că medicina de familie se
intersectează cel mai frecvent cu medicina internă- inclusiv cu
orice specialitatederivată din ea: pneumologie, cardiologie,
gastroenterologie, nefrologie, reumatologie, pediatrie,
neurologie, ORL, oftalmologie, obstetrică-ginecologie,
endocrinologie, dermatologie şi psihiatrie.
Iar cunoştinţele de bază vor depinde de bolile din diferite
specialităţi cu care se confruntă cel mai des medicul de familie.
Astfel, din cardiologie, medicul de familie ar trebui să cunoască
cel mai bine hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică,
insuficienţa cardiacă, tulburările de ritm cardiac,
tromboflebitele şi arteriopatiile obliterante.
4. Fiind obligat de diversitatea solicitărilor şi de nespecificitatea

acuzelor bolnavilor să efectueze o abordare integrală a
bolnavului, medicul de familie este specialistul cel mai indicat să
efectueze o sinteză diagnostică şi terapeutică a bolnavului. Acest
lucru este favorizat de faptul că la el se întorc toate analizele şi
investigaţiile efectuate de specialiştii de profil. În felul acesta,
medicul de familie poate diagnostica împreună cu ceilalţi
specialişti toate bolile de care suferă bolnavul şi poate efectua o
ierarhizare a lor, această ierarhizare fiind foarte importantă
pentru a putea acorda îngrijirea cea mai adecvată fiecărui
bolnav în parte.
De aceea, pentru a putea acorda o îngrijire cât mai

adecvată, medicul de familie trebuie să aibă în vedere toate
bolile de care suferă bolnavul şi toţi factorii care au contribuit
la îmbolnăvi rea lui.
Bineînţeles că pentru a putea efectua sinteza diagnostică
şi ierahizarea bolilor de care suferă bolnavul, medicul de familie
va trebui să dispună de o serie de cunoştinţe specifice privind
primul contact medical şi continuitatea asistenţei medicale.
5. Dar deşi trebuie să abordeze bolnavul integral şi să ia o decizie
iniţială indiferent de problemele de sănătate ale bolnavului,
medicul de familie nu dispune de prea multe posibilităţi de investigaţie
paraclinică. În timp ce toate celelalte specialităţi de profil s-au dezvoltat pe
o tehnologie din ce în ce mai performantă, medicina de familie a rămas
foarte modest dotată cu aparatură medicală, fiind o specialitate predominant
clinică. De aceea, medicul de familie este obligat să investigheze bolnavul
aproape exclusiv prin mijloace clinice. Aceasta face ca prin cea de-a cincea
deosebire faţă de toate celelalte specialităţi care sunt mai ales paraclinice,
medicina de familie să fie o specialitate predominant clinică.
Medicul de familie ar trebui să fie prin forţa împrejurărilor cel mai
mare clinician din medicina actuală.
6. Dar deşi la medicul de familie poate să vină orice bolnav cu

orice boală, pe care este obligat să îl abordeze integral şi deşi nu
dispune de prea multe mijloace de investigaţie paraclinică, el este
obligat să ia totuşi o decizie iniţială indiferent de problemele de
sănătate ale bolnavului. De aceea, cea de-a şasea deosebire
esenţială a medicinei de familie, faţă de toate celelalte specialităţi,
este reprezentată de obligaţia medicului de familie de a lua o
decizie iniţială indiferent de problemele de sănătate pe care le
prezintă bolnavul.
Chiar dacă nu are posibilităţi prea mari de investigaţie,

medicul de familie trebuie să îşi facă o părere despre starea
bolnavului. Chiar dacă nu poate stabili un diagnostic definitiv,
medicul de familie trebuie să formuleze cel puţin o suspiciune de
diagnostic. De obicei, el are toate datele pentru a stabili un
diagnostic clinic sau o prezumţie de diagnostic. Ideal ar fi ca
această prezumţie să fie cât mai asemănătoare cu diagnosticul
definitiv.
7. În orice situaţie, în urma abordării integrale a bolnavului,

medicul de familie trebuie să răspundă la întrebarea dacă poate
trata singur bolnavul sau acesta trebuie trimis la un specialist de
profil. De abilitatea de a răspunde în timp util la această
întrebare depind mult nu numai sănătatea, ci şi viaţa bolnavului.
De aceea, medicul de familie ar trebui să-şi cunoască foarte bine
posibilităţile şi limitele.
Asistenţa medicală modernă este o activitate de echipă.

Astăzi, aproape nici un medic nu mai poate rezolva singur
problemele medicale ale bolnavilor săi. Nici medicul de familie
nu face excepţie de la această condiţie. De aceea, cea de-a şaptea
deosebire a medicinei de familie este aceea că medicul de familie
trebuie să colaboreze cu specialiştii de profil. Pentru a confirma
un diagnostic sau pentru a efectua un tratament mai laborios,
medicul de familie trebuie să apeleze de multe ori la specialiştii
de profil.
Prin aceste particularităţi, medicina de familie se

deosebeşte de toate celelalte specialităţi medicale, la care nu se
poate prezenta orice bolnav cu orice boală, care se rezumă de
obicei la domeniul lor de activitate, care nu au obligaţia să
abordeze integral bolnavul, care dispun de o tehnologie din ce în
ce mai performantă şi care nu trebuie să ia o decizie iniţială în
orice probleme de sănătate a bolnavului.
Modelul medicinei de familie ce are ca scop integrarea şi
personalizarea serviciilor medicale acordate pacienţilor, care sunt
din ce în ce mai frustraţi de sistemul de sănătate fragmentat şi
complex.
„Medicul de familie este medicul
meu, cel care mă îngrijeşte, este în
general managerul sănătăţii mele”.
91
MULȚUMESC PENTRU
ATENȚIE!
92

Curs 1 MF Anul I ReziI

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 1 MF Anul I ReziI

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Definirea și rolul

Medicina de Familie (MF/MG) reprezintă cea mai veche

Conform definiţiei elaborate în anul 2002 de către

Medicina de Familie s-a impus ca o cerinţă firească a societăţii

• izolare a individului faţă de societate, de propriii semeni

• în această societate - timpul devine din ce în ce mai

• evoluţia medicinei spre latura centrifugă a

Medicina de Familie revine ca o necesitate firească:

• medicul de familie este preocupat de latura preventivă a

incluzând aspecte de îngrijire atât a omului sănătos, cât şi bolnav,

Medicina de Familie, în contextul actual, este o

Medicina de familie este o disciplină ştiinţifică ce

• Coexistenţa mai multor boli - unul dintre exemple este

• Frecvenţa problemelor medicale pasagere: majoritatea

Factorii de ordin psihologic

Medicul care îngrijeşte pacientul trebuie să ţină cont de

Deci, în astfel de situaţii ar trebui ca pacientul să fie

Acest aspect pare să fie rezolvat destul de bine în asistenţa

Factorii ce ţin de necesitatea apariţiei asigurărilor medicale de sănătate

Medicul de familie ocupă o poziţie centrală în sistemele de

Şi ca obiectiv nespecific de activitate (adică activităţi care

Obiectele de activitate specifice MF Obiectele de activitate nespecifice MF

Problemele medicale ale omului sănătos Prevenţia secundară

Patologia socială Îngrijirile medicale paliative din stările

Specialităţile de profil Medicina de familie

1. Asigurarea accesului la asistenţa medicală a populaţiei

1. Funcția de asigurare a accesului la asistenţa medicală a

Pentru a putea asigura accesul la asistenţa medicală a

2. Funcția de supraveghere a stării de sănătate a populaţie

Înainte de a asigura asistenţă medicală curentă sau

Prin diverse acţiuni, indivizilor şi familiilor acestora li se

3. Funcţia de prevenţie primară, secundară şi terţiară

Prin combaterea fumatului şi a consumului de

Atunci când boala a apărut, medicul de familie va încerca

Prevenţia terţiară implică prevenirea complicaţiilor bolilor

4. Funcția de prevenție specifică

Din acest punct de vedere, este necesar ca medicul de

Se realizează printr-o activitate zilnică de consultaţii la

Durata consultaţiei influenţează gradul de satisfacţie al

Sunt solicitările mari cauza consultaţiilor scurte sau

6. Funcția de facilitare a intrării şi a medierii pacientului prin

Deoarece medicul de familie nu poate rezolva singur toate

7. Funcția de sinteză diagnostică şi terapeutică

Tratând pacientul, medicul de familie trebuie să ia în

De aceea, în toate aceste cazuri, medicul de familie este

9. Funcția de supravegherea medicală continuă

Medicul de familie asigură continuitatea îngrijirilor

10. Funcția de asistenţa medicală a familiei

Membrii unei familii sunt în general supuşi unor

11. Funcția de asistenţa medicală a comunităţii

În acest sens, medicul de familie trebuie să ţină seama de

12. Funcția de asigurare a reabilitării şi recuperării pacientului

Medicul de familie trebuie să urmărească modul de integrare

13. Funcția de acordare a îngrijirilor medicale terminale şi

În cazul bolilor care evoluează inexorabil spre deces,

14. Funcția de cercetarea ştiinţifică

Medicina de familie trebuie să desfăşoare o activitate de

Serviciile cele mai frecvente din practica medicului de

În cazul oricărei boli, scopul este prevenirea.

Deoarece medicul de familie ( MF) este medicul de prim

Medicina de familie se deosebeşte de celelalte specialităţi

Factorii de care depind solicitările medicului de familie

În cazul în care populaţia de bolnavi este vârstnică, atunci

Problemele cu care este confruntat medicul de familie depind si de