Universitatea „Al. I.

Cuza” Iaşi
Facultatea de Educaţie Fizică și Sport
Specializarea Kinetoterapie în Traumatologie Sportivă

ETICA ŞI DEONTOLOGIA PACIENTULUI ŞI

KINETOTERAPEUTULUI

Îndrumător: Popescu Veronica

Masteranzi: Demetercă Vlad

Lică Valentin
 Termenul de etică vine de la cuvântul grec "ethos" care
înseamnă "obicei", "caracter","comportament".
Etica medicală se ocupa de normele morale şi comportamentale ale celor ce
îngrijesc şi tratează bolnavii. Ea defineşte obligaţiile şi sarcinile de serviciu,
modul de conduită în raport cu bolnavul, responsabilitatea faţă de reuşita actului
medical, calităţile psiho-morale ale personalului medico-sanitar: cinstea,spiritul
dedăruire.
Termenul de "deontologie" provine din doi termeni grecesti:
"deontos"- cea ce se cade, ceea ce este necesar şi "logos" - stiinta. El
desemnează, in sens larg, acele teorii etice care se ocupa de studiul datoriei
morale, al originii, al naturii şi formelor acestora, in calitate de componenta a
conştiinţei morale.
In sens restrans prin deontologie se inţelege un ansamblu de norme (datorii,
reguli) morale specifice unei anumite profesiuni (medicină, drept, stiinţa).

Principiile morale ale kinetoterapeutului, la prima vedere par o chestiune

adiacentă domeniului kinetoterapiei.Majoritatea este obişnuită, atunci când aude
sau se gândeşte la kinetoterapie,să creadă că această noţiune are conotaţii
asemănătoare terapiilor complementare de genul: aromoterapie, cromoterapie,
meloterapie, reflexoterapie, chiar şi bioenergie, etc.Dorim să precizăm însă faptul
că ea aparţine domeniului medicinii tradiţionale iar efectele ei pot fi suplinite cu
succes de terapiile complementare în măsura în care noi le înţelegem şi le
acceptăm ca pe o completare la tratamentele clasice.
De multe ori se fac confuzii mari, între kinetoterapeut şi maseor, dacă pentru a
face masaj, reflexoterapie, bioenergie sau orice altceva de acest gen este nevoie
de un curs în baza căruia se obţine un atestat, pentru a fi kinetoterapeut însă,
trebuie să fi licenţiat al Facultăţii de Kinetoterapie, fie în cadrul Academiei
Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport, fie în cadrul Univ. de Medicină şi Farmacie.

Azi în secolul XXI, kinetoterapia este nelipsită în cadrul unui spital, şi asta
datorită efectelor şi rezultatelor obţinute prin practicarea ei.
Kinetoterapeutul de azi, nu e totuna cu medicul de azi sau maseorul de azi. Ceea
ce deosebeşte un medic de un kinetoterapeut este faptul că acesta din urmă nu
poate pune un diagnostic aşa cum nici medicul nu poate alcătui un program de
kinetoterapie pentru pacient (îl poate recomanda şi indica ca şi tratament însă
conţinutul lui va fi realizat de către kinetoterapeut pe baza unei anamneze
ulterioare).
Kinetoterapeutul trebuie să fie o persoană complexă, din toate punctele de vedere,
deasemenea el trebuie să tindă şi către statutul de pedagog în relaţia cu pacienţii,
dar şi în conduita sa. Kinetoterapeutul se ghidează după nişte reguli şi este un
deontolog.

În primele decenii ale secolului XX, unul dintre cele mai elocvente documente de
etică medicală a fost "decalogul lui Masci":

respectul absolut al bolnavului, indiferent de vârstă,

necesitatea tratamentului pacienţilor, indiferent de poziţia socială,

respectul absolut pentru profesia medicală şi pentru confraţi,

respectarea riguroasă a regulii confidenţialităţii,

acordarea suportului afectiv pentru pacient în fiecare fază a bolii,

interzicerea comentariilor asupra recomandărilor şi prescripţiilor medicale,

tratarea pacientului cu dragoste şi credinţa,

să nu consideri niciodată profesiunea ta o povară,

să nu distrugi la nici un bolnav iluzia vindecării, să-i menţii trează speranţa,

credinţa, obligaţia morală a autoperfecţionării profesionale continue

DREPTURILE PACIENTULUI:

Dreptul la informare:

Pacientul are dreptul :

• să primească informaţii adecvate pentru a putea lua deciziile în
cunoştinţă de cauză;

• de a cere şi de a obţine o altă opinie medicală;

• de a decide dacă mai doreşte să fie informat;

• kinetoterapeutul are datoria de a spune pacientului sau aparţinătorilor care

este starea reală de sănătate a bolnavului.

Dreptul la confidenţialitate:

• dreptul pacientului la confidenţialitate este reglat de legea secretului

profesional,dar în acelaşi timp şi de jurământul hipocratic;

• asigură stabilirea unei relaţii de încredere;

• pacientul are acces la datele medicale personale;

• impune ca atunci când se scrie un articol de specialitate să nu fie utilizat

numele pacientului;

Dreptul la îngrijiri sigure:

• personalul medical este obligat să fie cât mai bine pregătit pentru a putea
acorda îngrijiri adecvate;

• pacientul are drepturi medicale continue până la ameliorarea stării sale de

sănătate sau până la vindecare;

• pacientul internat are dreptul şi la servicii medicale acordate de către un

medic acreditat din afara spitalului.

Dreptul de a se plânge şi de a obţine modificarea îngrijirilor:

• pacientul nu trebuie să fie o persoană care trebuie să suporte orice
intervenţie din partea celor din jur,ci trebuie să poată să-şi expună
dorinţele,şi să semnaleze orice neajuns în îngrijire.

Dreptul la a doua opinie:

• pacientul are dreptul de a apela la un alt medic,atunci când doreşte să fie

sigur de diagnostic sau de tratamentul prescris.

OBLIGAŢIILE PACIENTULUI

să comunice cu kinetoterapeutul;

să aibă o conduită civilizată faţă de kinetoterapeut;

să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile date de kinetoterapeut;

să răspundă cinstit şi complet la întrebările kinetoterapeutului,referitor la

problemele de sănătate pe care le-a avut,despre ce simte acum şi despre
obiceiurile sale.

să-şi exprime dorinţele în mod clar,astfel încât kinetoterapeutul să ştie de

ce a venit pacientul.

să se prezinte la kinetoterapeut când este nevoie, când sunt probleme

DREPTURILE KINETOTERAPEUTULUI

Dreptul la condiţii adecvate de muncă:

• dreptul de a lucra într-un climat liniştit,care

să-i asigure confortul psihic adecvat;

• dreptul la securitate la locul de muncă (asigurarea materialului de unică
folosinţă,repararea spitalelor pentru a evita riscul îmbolnăvirilor datorate
condiţiilor insalubre,asigurarea materialelor de protecţie;

• dreptul de a i se crea condiţii optime de lucru (indiferent că lucrează la oraş

sau la sat,într-o mare clinică sau într-un modest dispensar;

• dreptul de a trăi într-un mediu care acţionează cât mai puţini factori nocivi.

Dreptul la demnitate personală:

• dacă pacientul are dreptul de a alege kinetoterapeutul care să-l

trateze,acesta la rândul lui trebuie să aibă dreptul de a-şi alege pacienţii;

• kinetoterapeutul are dreptul de a i se respectă propria imagine,de a fi tratat

ca om şi nu ca unealtă;

Dreptul de a lucra fără constrângeri:

• kinetoterapeutul trebuie să aibă dreptul de a lucra fără a fi constrâns de

reglementările de ordin politic,religios.

OBLIGAŢIILE KINETOTERAPEUTULUI

 Să aibă cunoştinţe de medicină, sociologie,psihologie;

 Să manifeste discreţie;
 Să respecte modelul cultural,psihic al pacientului;
 Să demonstreze o buna capacitate de comunicare;
 Să respecte demnitatea pacientului;
 Să fie adaptabil şi flexibil în activitatea sa;
 Să acţioneze potrivit normelor de protecţie a muncii;
 Să-şi focalizeze asupra pacientului practica profesională;
Sistemul de principii generale de care vom ţine seama atunci când avem
spre îngrijire o persoană cu nevoi speciale.

1. „În primul rând să nu faci rău" – este un principiu „vechi cât ştiinţa
medicală”.

Se recomandă ca măsurile de ajutor oferite kinetoterapeut persoanei cu

nevoi speciale să se încadreze strict în indicaţiile medicului. Este interzis a
avea iniţiative sau a asculta de sfaturi binevoitoare ale unor persoane
neavizate.

2. Individualizarea tratamentului

Procesul de refacere a capacităţii funcţionale a organismului este diferit

de la un pacient la altul datorită unei diversităţi de localizări, de
particularităţi individuale privind reacţiile organismului la tratament, de
varietatea afecţiunilor. Din aceste motive, sistemul de lucru trebuie
individualizat în funcţie de situaţia fiecărui pacient

BIBLIOGRAFIE
• Bunescu, G. (1998) – „Şcoala şi valorile morale”, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti.

• Rogozea L. (2006) – „Etică şi deontologie medicală” vol.1 ,Editura

Universităţii Transilvania, Braşov.

• Sbenghe, T. (1999) – „Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei”,

Editura Medicală,Bucureşti.