CE ESTE MALPRAXIS-

UL?
DECLARAŢIA DE LA GENEVA – 1975
"Odată admis printre membrii profesiunii de medic:
 Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii;
 Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa care le sunt
datorate;
 Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate;
 Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţia sacră;
 Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi, chiar şi după decesul
acestora;
 Voi menţine, prin toate mijloacele, onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii
de medic;
 Colegii mei vor fi fraţii mei;
 Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii
de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;
 Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale
chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar
legilor umanităţii.
 Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!"
 MALPRAXIS MEDICAL

Definiţie
 Etimologic - malpraxis este un cuvânt alcătuit din
latinescul “mal”, “malus” – “rău” şi cuvântul de origine greacă “praxis” –
“practică”.
 Sensul cuvântului malpraxis este acela de: practică rea,
practică inadecvată, a practica profesia în mod greşit

Malpraxisul este eroarea profesională săvârșită

în exercitarea actului medical sau
medicofarmaceutic generatoare de prejudicii asupra pacientului,
implicând răspunderea civilă a personalului medical și a
furnizorului de produse
și servicii medicale, sanitare și farmaceutice (conf. Lg. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății).
De foarte mult timp a existat o răspundere a medicului,
care a fost conformă cu sistemul social al epocii şi a evoluat odată cu acesta. Şi tot
 de atunci, a existat o răspundere morală, care nu de puţine ori a depăşit morala
epocii.
 Codul Hamurabi (cca 1725 î.e.n.) conţine primele aprecieri
(cunoscute) privind răspunderea penală şi civilă a medicului.
 Legile lui Manu, Cărţile vieţii, Vedele (India) vorbesc despre puritatea morală
şi pregătirea profesională a medicului.
 Cărţile Biblice, Talmudul conţin texte privind condiţiile de activitate ale
medicului şi răspunderea lui pentru greşelile săvârşite în activitatea
terapeutică.
 La Egipteni a existat un adevărat cod medical care reglementa şi răspunderea
medicului.
 O adevărată revoluţie, ale cărei efecte se resimt şi astăzi, au declanşat-o în etica
profesională şi, implicit, în răspunderea medicală scrierile lui Hipocrat.
 În Roma antică, Lex Cornelia stabileşte răspunderea medicului (chiar în lipsa
relei credinţe) pentru:
- provocarea avortului,
- părăsirea bolnavului,
- moartea unui sclav tratat neglijent.
 Lex Aquilia stabileşte răspunderea civilă (nu şi cea penală) pentru:
- Moartea, din vina medicului, a unui sclav.
 - Moartea unui om liber (imputabilă
nepriceperii medicului) atrăgea pedeapsa
capitală, deoarece un cetăţean nu putea fi
subiect de evaluare pecuniară.
 În Lex Aquilia se specifică, pentru prima oară,
termenul de „culpa gravis” care a stat la baza
a numeroase legislaţii.
În ţara noastră, cel care a introdus elementele de
morală în practicarea medicinei a fost, potrivit
legendelor, Zamolxe, care înainte de zeu, era filozof
şi medic.
Format (după Herodot, Strabon şi Platon), în
atmosferă pitagoricească (combinată în plus cu
influenţa Egiptului), Zamolxe a impus considerarea
bolnavului ca o unitate biopsihică

 Traducerea în 1710, de către Marcu

Cipriotul, a perceptelor lui Hipocrat, dă în Ţările
Române un impuls practicii medicale.
 Între faptele care atrag răspunderea se include şi omisiunea de a acorda asistenţă
de urgenţă, obligaţie impusă şi printr-un hrisov al lui Scarlat Calimachi din 1813
(Codul lui Calimachi şi Regulamentul organic).
  Legile sanitare din anii 1874, 1910, 1935, 1943, 1974, 2006 conţin instrucţiuni
privind activitatea desfăşurată de medici a căror încălcare atrage răspunderea
(penală şi/sau civilă).

Eroarea profesională include, potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii,
 neglijenţa,
 imprudenţa,
 cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii.
Aşadar, eroarea profesională este acea faptă săvârşită cu ocazia exercitării profesiei
care
 cauzează un prejudiciu pacientului şi
 este legată de actul ştiinţific medical individual în cadrul procedurilor de
prevenţie, diagnostic sau tratament.
Într-o primă concluzie, sfera malpraxisului include:
 eroarea medicală legată de actul ştiinţific medical, dar şi greşeala medicală
legată de etica şi deontologia profesiei de medic.
 Deosebirea între eroare şi greşeală
Teoria generală a erorilor profesionale vorbeşte de:
 erori de fapt (ce ţin de natura actului medical, de natura lucrului în sine)
şi de
 erori de normă (ce ţin de lacune de atitudine profesională).
Prin studierea erorilor de fapt se pot trage învăţăminte care ajută la dezvoltarea
artei medicale, iar prin cercetarea erorilor de normă - generatoare de prejudicii - se
poate încerca evitarea acestora.
Eroarea de fapt este neimputabilă.
 Ea nu este urmată de reprezentarea subiectivă a consecinţelor negative
deoarece nu a putut fi prevăzută în ciuda diligenţelor atente şi minuţioase.
 Erorile se datoresc unei imperfecţiuni a ştiinţei medicale la un moment
dat, unei reactivităţi particulare a bolnavului, care duc la cunoaşterea
falsă a unei situaţii de fapt.
 Ele se produc în condiţiile unei activităţi perfect normale.
  Deoarece respectă regulile de comportament profesional, eroarea de fapt
este susceptibilă doar de o analiză morală, cu un beneficiu deontologic.
 Se apreciază că se află în eroare orice medic care, în aceleaşi condiţii, ar
fi fost victima aceleiaşi capcane.
Eroarea de normă este imputabilă. Ea ţine de domeniul cunoştinţei
profesionale şi se omologhează cu greşeala, când nu se respectă normele
acceptate unanim, de obicei.
Erorile de normă pot fi
- comise (atunci când faci ceva ce nu trebuie) şi
- omisive (atunci când nu faci ceea ce trebuie).

 Erorile faptice apar prin neconcordanţa totală sau parţială a

diagnosticului cu realitatea.
 Erorile logice apar prin încălcarea regulilor de raţionament medical.
 Cele două tipuri de erori se generează reciproc, lipsa unui diagnostic corect
determinând o atitudine medicală neadecvată.
Erorile faptice sunt în realitate greşeli. În acest context, definiţia greşelii
presupune:
1. Existenţa unei datorii profesionale
2. Neîndeplinirea acestei datorii făcute cu vinovăţie
3. Apariţia unui prejudiciu datorat acţiunii sau inacţiunii
4. Demonstrarea legăturii cauzale între fapta medicală şi prejudiciu

RASPUNDEREA CIVILA MEDICALA

TITLUL XVI/LEGEA 95
Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse
şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice
  Răspunderea civilă delictuală este generată de obligaţia civilă de reparare a
prejudiciului cauzat de o faptă ilicită.
 Codul civil reglementează răspunderea civilă delictuală pentru:
- fapta proprie
- răspunderea persoanelor pentru faptele altor persoane
TITLUL XVI/LEGEA 95
Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi
servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.
- personalul medical este:
 Medical;
 medicul dentist;
 farmacistul, care acordă servicii medicale;
 asistentul medical;
 moaşa.
(1)Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse
din eroare, care include:
 neglijenţa,

 imprudenţa sau
  cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte
individuale în cadrul procedurilor de
prevenţie, diagnostic sau tratament.
(2) Personalul medical răspunde civil şi pentru prejudiciile ce decurg din:
 nerespectarea reglementărilor privind:
- confidenţialitatea,
- consimţământul informat şi
- obligativitatea acordării asistenţei medicale.
(3) Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea
profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor
de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară.

Unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale,

răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de
prevenţie, diagnostic sau tratament, în situaţia în care acestea sunt consecinţa:
a) infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedeşte o cauză externă
ce nu a putut fi controlată de către instituţie;
b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor şi aparaturii medicale folosite în mod
abuziv, fără a fi reparate;
c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase
şi sanitare, după expirarea perioadei de garanţie sau a termenului de valabilitate
a acestora, după caz;
d) acceptării de echipamente şi dispozitive medicale, materiale sanitare, substanţe
medicamentoase şi sanitare de la furnizori, fără asigurarea prevăzută de lege, precum
şi subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fără asigurare
de răspundere civilă în domeniul medical.

RASPUNDEREA CIVILA
 Unităţile sanitare publice sau private prevăzute răspund în condiţiile legii civile
pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta.
 Unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, răspund civil
şi pentru prejudiciile cauzate, în mod direct sau indirect, pacienţilor, generate de
nerespectarea reglementărilor interne ale unităţii sanitare.
Unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, şi
producătorii de echipamente şi dispozitive medicale, substanţe medicamentoase şi
materiale sanitare răspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse pacienţilor
în activitatea de prevenţie, diagnostic şi tratament, generate în mod direct sau
indirect de viciile ascunse ale echipamentelor şi dispozitivelor medicale,
substanţelor medicamentoase şi materiale sanitare, în perioada de garanţie /
valabilitate, conform legislaţiei în vigoare.

Răspunderea penală derivă din constatarea unei infracţiuni din culpă:

- vătămare corporală;
- neglijenţă în serviciu;
- ucidere din culpă;
- infirmitate permanenta fizica sau psihica;
- punerea in primejdie a vietii;
- luarea de mita, primirea de foloase necuvenite;
- trafic de influienta;
- neindeplinirea indatoririlor de serviciu sau indepliniea defectuoasa din
culpa;
- parasirea postului si prezenta la serviciu in stare de ebrietate;
- falsul intelectual/uz de fals, falsul material in inscrisuri oficiale;
- zadarnicirea combaterii bolilor, încălcarea secretului profesional etc.
Răspunderea disciplinară a medicului apare atunci când au fost încălcate
principiile etice şi normele deontologice prevăzute în codurile profesionale.
Ea poate să fie unică sau poate coexista cu răspunderea juridică şi
administrativă.
 • S-a constituit în conformitate cu dispoziţiile art. 679 din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătăţii.
• Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei a fost aprobat prin
Ordinul MSP nr. 1343 din 6 noiembrie 2006, publicat în MO nr. 970 din 5
decembrie 2006.

Comisia este alcătuită din 13 membri, respectiv, câte 2 reprezentanţi numiţi prin
decizia conducătorului sau preşedintelui din următoarele instituţii:
• Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului
• Casa de Asigurări de Sănătate
• Colegiul Judeţean al Medicilor
• Colegiul Judeţean al Medicilor Dentişti,
• Colegiul Judeţean al Farmaciştilor
• Ordinul Judeţean al Asistenţilor şi Moaşelor din România
• şi un expert medico-legal.
 Durata mandatului de membru al comisiei este de 4 ani, fiecare membru al
comisiei putând fi reinvestit, la propunerea instituţiei din care face parte.
Comisia are următoarele atribuţii principale:
a) verifică, înainte de a da curs sesizării, calitatea persoanei care a sesizat comisia
b) dacă dosarul nu conţine toate documentele necesare în vederea elucidării
cazului expertizat, solicită instituţiilor abilitate, precum şi persoanei care a
sesizat comisia prezentarea de documente şi de informaţtii suplimentare
referitoare la cazul respectiv;
c) desemnează, prin tragere la sorţi, din lista judeţeană a experţilor, un grup de
experţi sau un expert, în funcţie de complexitatea cazului, însărcinat cu
efectuarea unui raport asupra cazului;
d) repartizează dosarele cuprinzând documentaţia cazurilor cercetate experţilor
desemnaţi, spre analiză şi evaluare, în vederea efectuării raportului asupra
cazurilor respective;
e) primeşte de la experţii desemnaţi, în termenul legal, rapoartele cazurilor
expertizate;
f) pune la dispoziţia părţilor interesate, la solicitarea scrisă a acestora, o copie a
raportului experţilor şi a documentelor medicale care au stat la baza acestuia;
g) emite dispoziţii privind prezentarea de documente, situaţii, informaţii şi audieri
solicitate şi considerate necesare de către experţii desemnaţi, pe parcursul
cercetării cazului supus expertizării;
h) stabileşte, prin decizie adoptată în maximum 3 luni de la data sesizării, dacă în
cauză a fost sau nu o situaţie de malpraxis;
i) comunică decizia, în termen de 5 zile calendaristice de la data adoptării, tuturor
persoanelor implicate, inclusiv asigurătorului;
j) întocmeşte un raport anual detaliat pe care îl prezintă Ministerului Sănătăţii
până la data de 1 februarie a anului următor celui pentru care se întocmeşte
acest raport;
k) ţine evidenţa tuturor sesizărilor adresate comisiei şi monitorizeazăcazurile de
malpraxis stabilite prin deciziile adoptate;
l) răspunde de respectarea reglementarilor în vigoare cu privire la asigurarea
confidenţialităţii asupra tuturor informaţiilor care au legatură cu cazurile
deduse judecăţii;
m) alte atribuţii prevăzute de legislaţia în vigoare.

Comisia poate fi sesizată de:

1. persoana sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia, care se consideră
victima unui act de malpraxis săvârşit în exercitarea unei activităţi de
prevenţie, diagnostic şi tratament;
 2.succesorii persoanei decedate ca urmare a unui act de malpraxis imputabil
unei activităţi de prevenţie, diagnostic şi tratament.

Comisia se întruneşte în şedinţă la solicitarea

preşedintelui, în termen de maximum 3 zile
lucrătoare de la data înregistrării sesizării adresate
acesteia.
Membrii comisiei răspund pentru activitatea lor în
mod solidar, cu excepţia situaţiei în care au votat
împotriva unei hotărâri şi au consemnat opinia
separată în procesul verbal.
Experţii medicali sunt consultaţi în toate cazurile
în care comisiile de monitorizare şi competenţă
profesională pentru cazurile de malpraxis de la nivelul
direcţiei de sănătate publică sunt sesizate în legătură
cu săvârşirea unor acte de malpraxis în exercitarea
unor activităţi de prevenţie, diagnostic si tratament.
În consecinţă, expertul elaborează Raportul de
Expertiză Medicală asupra cazului numai după
acceptul părţii interesate privind achitarea onorariului stabilit în conformitate cu
 prevederile Ordinului MSP nr. 1356 din 9 noiembrie 2006, privind stabilirea
onorariilor pentru serviciile prestate de experţii medicali.

După primirea raportului asupra cazului, întocmit de expertul sau grupul de

experţi desemnat, comisia analizează documentul înaintat şi stabileşte, prin decizie,
în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii lui, dacă în cauza a fost
sau nu un caz de malpraxis.
Decizia se comunică tuturor persoanelor implicate, inclusiv asigurătorului,
în termen de 5 zile calendaristice, prin scrisoare recomandată cu confirmare de
primire.
Comisia stabileşte, prin decizie, dacă în cauză a fost sau nu o situaţie de
malpraxis, având în vedere, obligatoriu, cel puţin următoarele criterii:
1. existenţa unei fapte produse în exercitarea unei activităţi de prevenţie,
diagnostic şi tratament;
2. fapta să fie cauzatoare de prejudiciu patrimonial sau moral;
3. vinovăţia făptuitorului;
4. raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
 În cazul în care asiguratorul sau oricare dintre părţile implicate nu este de
acord cu decizia comisiei, o poate contesta la instanţa de judecată competentă,
în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.

Referitor la prevederile privind infiintarea si functionarea comisiei, din Legea

95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, aceasta a fost contestata la
Curtea Constituţională, ca fiind neconstituţionala, dar CC a constatat că, prin
această lege, nu s-a reglementat o jurisdicţie specială administrativă, ci
doar s-a înfiinţat o comisie de monitorizare şi competenţă profesională pentru
cazurile de malpraxis, care nu desfăşoară o activitate jurisdicţională, ci doar o
activitate de control şi expertizare profesională.
Activitatea jurisdicţională se desfăşoară în baza principiilor
“contradictorialităţii” şi “asigurării dreptului la apărare”, principii care guvernează
activitatea unei instanţe judecătoreşti.
Părţile implicate sunt citate pentru a fi prezente şi a se apăra, în
contradictoriu una cu cealaltă. Hotărârea finală se ia după ce au fost
administrate probe şi au fost ascultate ambele părţi.
Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de
malpraxis ia o decizie pe baza unui Raport de Expertiză a documentelor
medicale.
 Nu există posibilitatea administrării altor probe, de pildă, efectuarea unei
contraexpertize, la cererea uneia dintre părţi.
Astfel, Comisia, nu are atribuţii jurisdicţionale, întrucât:
 este un organism administrativ, cu atribuţii de control profesional
stabilite prin Ord. MS nr. 1343/2006.
 dacă Comisia ar fi avut atribuţii jurisdicţionale (similare cu cele
judecătoreşti) acestea ar fi fost stabilite prin lege.
Intreaga procedura de stabilire a cazurilor de malpraxis este
confidentiala pana la momentul sesizarii instantei de judecata.
Actele de malpraxis se prescriu in 3 ani de la producerea prejudiciului, cu
exceptia faptelor ce reprezinta infractiuni.

EXEMPLU
O femeie de 30 de ani este lovita cu o piatra in cap si se adreseaza unui medic
de familie/ medic de medicina generala/ medic specialist chirurg, … Se face
toaleta si sutura plagii si profilaxia antetanica cu ATPA.
Dupa trei zile, pacienta se interneaza cu hemipareza dreapta si stare
generala grava la Spitalul de Boli Infectioase. Este transferata la Sectia
Clinica de Neurochirurgie a Spitalului Judetean, unde in ciuda terapiei,
decedeaza.
La necropsie se constata drept cauza a mortii:
-Soc anafilactic la ATPA;
-Bronhopneumonie;
-Contuzie cerebrala minora;

-Plaga a pielii capului.

Comisia de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de
mlpraxis analizeaza cazul pe baza Raportului Expertului Medical si
elaboreaza Decizia: Nu este caz de malpraxis.

Organul de urmarire penala ordona Expertiza Medico Legala,

intreband:
1. Era indicat ATPA-ul ?
2. Exista contraindicatii la ATPA ?
3. Administrarea ATPA-ului a fost urmarita de medic ?
4. A fost testata sensibilitatea la ATPA ?
Comisia de expertiza raspunde:

1. Vaccinarea ATPA este obligatorie pentru profilaxia tetanosului si

deci indicata.
2. Reactivitatea victimei a fost particulara, neexistand testare si nici
contraindicatii la administrare.
ARISTOTEL

Demnitatea constă nu din

a poseda onoruri, ci din
conştiinţa că le merităm.

Aristotel