CURS NR 7.

ETICA PROFESIONALA SI MULTICULTURALITATE

1. RASPUNDERE SI RESPONSABILITATE

1.1. Răspundere - legală, morală

1.2. Responsabilitate profesională, civilă
1.3. Neglijenţă, culpă, fuga de răspundere
1.4. Eroare şi greşeală in nursing
Responsabilitatea profesională - exprimă asumarea consecinţelor actelor proprii de comportament
profesional.
În cadrul actului medical curativ/preventiv responsabilitatea profesională este echivalentă cu
garantarea competenţei profesionale, cu asigurarea bolnavilor şi a societăţii de intervenţia corectă şi
promptă a lucrătorului sanitar în situaţii legate de viaţă şi de sănătatea membrilor unei societăţi şi
totodată de acceptarea sancţiunilor în caz de eşec.
Responsabilitatea profesională îmbracă, asadar, mai multe forme:
- Morala – fata de propria conștiință.
- Disciplinară faţă de normele deontologice stabilite de organismele profesionale;
- Administrativă care de obicei este bănească (pecuniară) şi care se referă la
responsabilitatea faţă de instituţia sanitară de stat sau particulara.
- Juridica – penala sau civila
Dintre domeniile activitatii umne, practica medicala presupune cele mai mai riscuri
pentru profesionisti, personalul medical. Personalul medical nu poate invoca necunoasterea
legii. (NEMO CENSETUR IGNORAR LEGEM!) Domeniul medical este reglementat de
diferite tipuri de norme/legi si reguli. Incalcarea normelor atrage dupa sine diverse tipuri de
raspundere sau responsabilitati.
Exista mai multe tipuri de responsabilitate medicala si anume:
 Responsabilitatea disciplinară – statuată de Ordinul Asistentilor Medicali, prin Codul de
Etica si Deontologie, si care poate merge pana la suprimarea dreptului de practica medicala.
 Responsabilitatea administrativă – a institutiei sanitare, de stat sau particulare, si care, de
obicei, este pecuniară. Spitalul poate face actiune recursorie impotriva asistentului medical in
culpa.
 Responsabilitatea juridica civila – de natura contractuala, care obliga asistentul la ”a da
ingrijiri constiente, atente si conforme datelor actuale ale stiintei”. Aceasta responsabilitate se

1
 bazeaza pe un contract de mandat, contract de serviciu, contract nenumit, contract de prestare
servicii intelectuale sau contract de diligenta, in functie de tara implicata. In Franta,
raspunderea civila se bazeaza pe intrunirea a trei conditii: prejudiciul material, moral sau
estetic, prezumtia de vinovatie si legatura de cauzalitate intre ele.
 Responsabilitatea judiciara penala incrimineaza:
 greseli comune tuturor profesiilor – neindemanare, imprudenta, neatentie, neglijenta,
nerespectarea regulilor de comportament profesional.
 greseli specifice profesiei medicale – violarea secretului profesional, neasistarea unei
persoane aflate in pericol, neinformarea bolnavului.
In majoritatea cazurilor, proba greselii o face bolnavul prin avocatul sau, dar in unele tari
(Germania) asistentul medical este obligat sa-si probeze inocenta.
Cel mai frecvent intalnim:
 omisiuni de luare a consimtamantului pacientului pentru o investigatie sau
tratament - de aceea, in prezent, consimtamantul se ia in scris, iar dovada lipsei lui o
face bolnavul;
 omisiuni de tehnica a diagnosticului si tratamentului, de supraveghere a bolnavului,
de alterare a prognosticului bolii prin refuzul sau intarzierea spitalizarii.
Responsabilitatea medicala se poate angaja pentru
 încalcarea indatoririlor profesionale de serviciu;
 neindeplinirea indatoririlor profesionale de serviciu;
 îndeplinirea defectuoasa a indatoririlor profesionale de serviciu.
Responsabilitatea juridică este legată de posibilitatea aparitiei unor erori şi a unor greşeli în
practica actului medical. Este de înţeles că, aparitia în timpul actului medical a unei multitudini de erori
şi greşeli si efectele lor negative care se răsfrâng asupra pacientului şi asupra unităţii sanitare unde se
produc ele, efectele negative asupra prestaţiei profesionale a celui care a greşit, asupra calificării
profesiei de asistent medical şi, ca atare, asupra societăţii, trebuie cunoscute.
Pentru acelaşi act medical avem şi o responsabilitate juridică: penală sau civilă.
Responsabilitatea penală pedepseşte prejudicierea fizică, estetică sau morală a bolnavului de către
personalul medical în timpul actului profesional.(pierderea unui simt sau organ, incetarea functionarii
unui organ sau simt, infirmitatea fizica temporara sau permanenta, avortul posttraumatic).
Condiţii pentru a vorbi de responsabilitate penală:
 să existe un prejudiciu de sănătate sau al vieţii bolnavului.

2
  In dreptul penal cand vb despre un prejudiciu sau rezultat vatamator ne referim la
urmatoarele situatii:
 ucidere din culpa (in cazul decesului pacientului)
 vătămare corporală ce necesita pentru vindecare între 10-60 de zile de ingrijiri
medicale
 pierderea unui simt sau organ (de ex. în cazul unui avort ilegal in urma caruia
persoanei căreia i s-a facut avortul i s-a facut histerectomie pentru a-i salva
viata).
 alta conditie pentru atragerea raspunderii penale este ca acest prejudiciu să se datoreze
greşelii sau erorii actului medical;
 să existe o vinovăţie a actului medical, adica a asistentului medical in legatura cu
nerespectarea obligatiilor profesionale, in legatura cu nerespectarea obligatiilor
profesionale si a prejudiciului suferit de pacient.
 să existe o legătură cauzală între eroare sau greşeală şi prejudiciu.
- Resposabilitatea penală se referă la infracţiuni şi delicte. Incriminează greşeala prin:
 neindemanare
 imprudenţă,
 neatenţie,
 neglijenţă sau nerespectarea regulilor de comportament profesional precum şi violarea
secretului profesional.
 neasistarea unei persoane în pericol,
 neinformarea bolnavului asupra stării sale de sănătate.
Infracţiunea este un act socialmente periculos, comis cu intenţie (mai grav) sau din culpă, act care
este înscris şi pedepsit de Codul penal. Intenţia şi culpă reprezintă forme ale vinovăţiei, atitudine psihică
a unei persoane faţă de un act, atitudine care trebuie să fie aleasă de persoana respectivă în mod
conştient, voit şi liber. Cele mai multe acte de malpraxis sunt comise din culpă, acestea fiind de cele
mai multe ori forma de vinovație cu care acționează personalul medical.
Culpa medicală reprezintă prejudicierea sănătăţii sau a vieţii unei persoane în cursul actului medical,
vinovăţia constând într-o greseala comisa din neatenţie, neglijenţă, neîndemânare, neştiinţă etc. Toate
aceste situaţii sunt cauze de greşeli care atrag responsabilitatea juridică.
Greşeala poate fi consecinţa neîndeplinirii unor obligaţii, neîndeplinire pe care un alt profesionist,
asistent medical conştient şi avizat în aceleaşi circumstanţe de lucru ar fi evitat-o.

3
 În unele ţări, (Portugalia), în malpraxis se ţine seama de specializarea, locul şi resursele tehnice ale
persoanei vinovate. În Germania pacientul nu trebuie să aducă probe iar cel vizat de greşeală se poate
apăra.
În cadrul greşelii medicale este invocată lipsa consimţământului bolnavului la o investigaţie şi
tratament sau este invocată lipsa consimţământului prin lipsa de informare.
Alte cauze ale greşelilor profesionale:
 omisiunile tehnice în timpul tratamentului;
 lipsa de supraveghere a bolnavului;
 comunicarea precoce a unui prognostic nefavorabil;
 aplicarea incompletă a tratamentului.
Greşeala trebuie diferenţiată de eroare, care de asemenea duce la prejudicierea sănătăţii bolnavului
şi care se poate datora unor probleme tehnice ale aparaturii, unor substanţe cu termen depăşit utilizate în
unele analiza, unor date inexacte furnizate de bolnav sau reactivitatii particulare a pacientului.
Spre deosebire de greseala, eroarea apare in ciuda bunei credinte si a constinciozitatii personalului
medical. În cazul erorii orice alt profesionist, indiferent de calităţile profesionale şi intelectulale ar
ajunge la acelaşi rezultat.
În medicină se mai discută şi despre riscuri previzibile şi imprevizibile, riscuri care pot fi evitate şi
riscuri care nu pot fi evitate.
Răspunderea juridică a medicului este solidară cu a asistenţilor medicali. Medicul răspunde de
actul asistentului medical care a comis o greşeală în cursul unui act medical recomandat de medic şi
pentru care acesta nu avea pregătirea necesară. Exemplu: provocarea unor arsuri în urma aplicării de apă
fierbinte la un bolnav sub narcoză de către infirmieră, cade în răspunderea asistentului medical şi
medicului aceştia fiind obligaţi să supravegheze bolnavul şi infirmiera în acelaşi timp.
Apariţia unei infecţii în urma unei injecţii efectuate de asistentul medical antrenează
responsabilitatea asistentului medical şi a medicului dacă acesta nu a dat indicaţiile precise privind
dozele, ritmul şi calea de administrare.
În general, bolnavul trebuie să primească îngrijiri atente, efectuate conştiincios conform normelor
profesionale şi a datelor ştiinţelor medicale valabile la acea oră.
Categorii de culpă medicală
Culpa medicală, asemeni altor culpe, poate fi de mai multe forme:

4
 Culpa „in agendo” sau comisivă consta intr-o stangacie, imprudenta, nepricepere, nedibacie,
nepasare fata de cerintele bolnavului, folosirea inadecvata a conditiilor de lucru sau o usurinta in
activitatea medicala care reclama atentie si prudenta deosebita. (de ex. efectuarea gresita a unei injectii).
Culpa „in omitendo” – omisiunea, neglijenţa, nebăgarea de seamă, indiferenţa, nerespectarea
regulilor profesionale duce la culpa “in omitendo” sau culpa omisiva; în acest caz bolnavul isi pierde
sansa de vindecare sau supravietuire din cauza neexecutarii unor gesturi necesare.(de ex. asistentul
medical nu se spala pe maini si nu isi pune manusile de protectie inainte de a intra in sala de operatii
pentru a servi medicul).
Culpa „in eligendo” – când asistentul medical face o alegere greşită în alegerea unei persoane căreia
îi dă o însărcinare de supraveghere a unui bolnav este culpa “ in eligendo” (exemplu: un bolnav trezit
din narcoza supravegheat de infirmiera care poate prezenta vărsături pe care le poate inghiti). Este un
caz de delegare a obligatiilor proprii unei alte persoane care nu avea competenta necesara.
Culpa „in vigilendo„ rezidă din nesolicitarea unui ajutor, din neinformarea despre soarta
bolnavilor sau prin nesupravegherea corecta si adecvata a subalternilor. (dacă un bolnav nu este
supravegheat şi după ieşirea din narcoză cade de pe masă şi îşi produce o fractură este o culpă “in
vigilendo”).
Dupa alta clasificare culpa poate fi:
- directă când activitatea dăunătoare aparţine celui care practică un tratament;
- indirectă când rezultatul dăunător îl produce altcineva.
Natura culpei:
 imprudenţa (pentru legiuitor) echivalentă cu superficialitatea avand la baza o subestimare
nejustificata a riscului, poate fi exemplificata prin:
nesupravegherea postoperatorie
aplicarea unui tratament chimioterapic fara cunoasterea contraindicatiilor
adminstrarea tratamentului in doze inadecvate
administrarea unui tratament (ser sau alt medicament) la persoane care au prezentat
fenomene de intoleranta la aceste substante inainte.
 Neglijenţă înseamnă pentru legiuitor încălcarea normelor profesionale şi a precauţiilor cerute
de simţul prevederii (absenţa vaccinării antitetanos în cazul unei plăgi). Nepăsarea,
indiferenţa la acuzele bolnavului sunt încadrate tot la neglijenţă.
Administrarea unui medicament injectabil fara test alergic prealabil.
Nedezinfectarea unei plagi.

5
 Neexplicarea modului de administrare a medicamentelor.
Delegarea atributiilor unei persoane care nu are competenta necesara.
Injectarea de substante cu perioada de utilizare depasita.
Injectarea de alte substante decat cea dorita, numai pentru ca fiolele au fost puse
neglijent, una langa alta.
Nerespectarea protocolului terapeutic.
 Ignoranţa şi eroarea se mai numeşte nepricepere şi înseamnă lipsa cunoştinţelor necesare
sau cunoştinţe greşite.
 Usurinta se intalneste atunci cand asistentul medical stie ca nu a luat toate masurile de
precautie necesare, dar spera ca va putea evita efectele nefavorabile ale activitati sale
(trecerea cu vederea a conditiilor precare de lucru – ignorarea murdariei sau neverificarea
sterilizarii). Producerea efectelor negative provoaca un prejudiciu bolnavului. Eroarea
medicală are aceeaşi concepţie.
 Nedibăcia presupune deficienţa pregătirii teoretice sau absenţa experienţei în executarea
unui act terapeutic.
 Violarea secretului profesional sau neglijenta de a informa se etichetează de către jurist ca
fiind nepaza rânduielilor legale.
Situaţii care anulează răspunderea penală:
- sunt reglementate de articol 45 şi 47 Cod penal- starea de necesitate sau cazul fortuit.
- în situaţii de cauză de forţă majoră (in timpul unei interventii chirurgicale se produce un amplu
incendiu cu ranirea personalului medical sau in timpul unei endoscopii are loc un cutremur).
- cazul fortuit (legat de obicei de cataclisme) sau de ex. situatiile generate de o patologie a
asistentului medical, care il face inapt pe moment de indeplinirea sarcinilor medicale (sufera un
infarct, AVC, o sincopa cu alterarea sau pierderea cunostintei) sau imprejurari generate de alte
persoane, de vicii ale materialelor (ex. recipientul cu sange pentru transfuzat este alterat si nu
poate fi folosit, fiolele sunt gresit inscriptionate).
Răspunderea civilă este legată de dezdăunarea materială a bolnavului. În drept există un principiu:
orice prejudiciu trebuie reparat şi în dreptul civil această reparaţie înseamnă a dezdăuna bolnavul (a-i
plăti nişte bani).
Răspunderea civilă poate fi:

6
  Delictuală când decurge dintr-un fapt penal (accident de maşină cu zile de îngrijiri medicale este
pedepsit penal dar de aici decurge consecinţa civilă – bani pentru îngrijiri şi spitalizare se plătesc de cel
care a comis fapta).
Exemplu: - un avort traumatic infectat urmat de o spitalizare prelungita, persoana care a produs
traumatismul răspunde penal şi plăteşte despăgubiri civile.
- injectarea de substanţe necrozante care duce la necroza ţesuturilor duce la pedeapsa
penală: privare de libertate, închisoare cu suspendare, amendă penală dar se acordă şi despăgubiri civile
pentru perioada de spitalizare.
 Contractuală : contractul între bolnav şi asistentă care se obligă să-i acorde îngrijiri de sănătate
este un contract de mijloace (administrarea medicamentelor, alimentaţia, asigurarea nevoilor
fundamentale, etc). Dacă nu acordă aceste îngrijiri asistentul medical este răspunzător şi plăteşte.
Asistentul de laborator are un contract de rezultat: utilizarea mijloacelor, cheltuielile efectuate se
impută asistentului dacă acesta nu a supravegheat şi nu a efectuat corect analizele cerute. Contractul
poate fi tacit sau verbal.
 Responsabilitatea de scop este legată mai mult de activitatea medicului; în aceste cazuri medicul
este ajutat de un cadru mediu. Dacă în spital sau cabinet medical asistentul medical a înlocuit
medicamentul indicat cu un altul în mod intenţionat, din acest gest rezultă următoarele consecinţe:
 nerespectarea indicaţiei de tratament care duce la efecte negative asupra evoluţiei bolii (este
efectul penal deoarece înlocuirea medicamentului s-a făcut cu intenţie);
 efectul material rezultat din faptul că asistentul medical trebuie să plătească medicamentul
însuşit.
Toate acţiunile care au dus prejudicii sănătăţii sau vieţii sunt considerate culpe extracontractuale
şi uneori contractuale.
În cadrul îngrijirilor balneofizioterapeutice sunt posibile consecinţe nefaste (ex. arsuri prin
supraexpunere sau pur şi simplu acţiuni ineficiente) Ele pot fi determinate de aparatura defectă, vină
care de data acesta revine spitalului sau policlinicii care are aparatura.
Medicina modernă care utilizează o tehnologie sofisticată precum şi specializarea strictă a
medicilor a dus la o limitare a răspunderii medicului care însă împarte acum răspunderea cu tehnicianul
care se ocupă de aparatura folosită. Instalarea unor complicaţii neprevăzute după o intervenţie
chirurgicală poate fi sesizată în majoritatea situaţiilor doar de asistentul care rămâne în permanenţă în
salon cu bolnavul. Instalarea unei reacţii de intoleranţă la un medicament perfuzat este sesizată de

7
asistentul de salon. Din aceste câteva exemple rezultă că în medicină se lucrează în echipă şi că toţi
membrii echipei răspund atât de calitatea diagnosticului cât şi de eficienţa tratamentului.