CURSUL 11 ETICĂ PROFESIONALĂ SI MULTICULTURALITATE

Abuzuri verbale, fizice, sexuale, psihice

Iatrogenie: de explorare, psihogenă, medicamentoasă, de
instituţionalizare

1. Abuzuri verbale
Cuvintele nu se duc cu vântul, asa cum spun un proverb, ele se aseaza ca un agent de
fermentatie in sentimentele noastre de inferioritate si fac lucrurile tot mai complicate si pentru cel
jignit, si pentru cel care se obisnuiste sa relationeze jignind.
Consecintele abuzului verbal
Umilinta cruda, dura, nediluata
Prin abuzul verbal persoana careia i se adreseaza cuvintele grele este coborata in raport cu
cel care foloseste cuvintele si de multe ori nu are puterea de a se aseza la loc in pozitia potrivita. De
aceea, o injurie adusa aproape la intamplare unei persoane sensibile poate duce la depresie, la frica
de a mai iesi in public sau de a interactiona cu cei in fata carora se simte intr-o pozitie de
inferioritate. O stima de sine scazuta si neincrederea in fortele proprii sunt un catalizator puternic al
unui episod de prabusire atunci cand un angajat, de exemplu, este apostrofat in public.
Dorinta de revolta
De multe ori aceasta conduce la nevoia de a face pe cel care te-a umilit sa sufere asa cum te-a
facut si el sa suferi. Si atunci, pierdut intr-o batalie a agresivitatii, risti sa uiti cine esti de fapt si ce
iti doresti de la tine in relatiile cu ceilalti
Lipsa de comunicare
Agresivitatea verbala transmite de cele mai multe ori doar emotii negative, nu si solutii,
comunicare.
2. Abuzul fizic
Implică folosirea forţei fizice asupra persoanei şi/sau supunerea la munci dificile care depăşesc
posibilităţile acesteia, având ca rezultat vătămarea integrităţii sale corporale. Abuzul fizic poate fi
considerat „minor” atunci când se constată existenţa unor suprafeţe de piele înroşită sau leziuni
uşoare şi „major”, când este vorba de fracturi (craniene, ale membrelor, coastelor) sau arsuri. În
această categorie de abuz intră bătăile cu mâna sau cu orice obiect dur (furtun, cablu, cuţit etc.),
aplicate pe oricare parte a corpului, legarea persoanei, scuturarea sau lovirea eide un obiect, trasul de
păr şi de urechi, arderea sau otrăvirea lui.
3. Abuzul psihologic
Abuzul emoţional (psihologic) – un comportament neadecvat, cu efecte negative asupra
personalităţii celui abuzat.
 deşi abuzul fizic şi sexual sunt percepute şi recunoscute ca atare de comunitatea
medicală, juridică, abordarea abuzului psihologic este considerată a fi mai dificilă.
 fiecare formă de abuz are şi o componentă psihologică
Caracteristici ale abuzului psihologic:
abuzul psihologic este forma cea mai întâlnită, (atunci când avem în vedere o
anumită formă de abuz, cel psihologic se presupune a exista implicit),
forma cea mai insidioasă (nu se manifestă la modul cel mai direct şi previzibil)
forma cea mai distructivă.
Definitie:
 În primul rând se ia în discuţie aspectul intenţional. „Neglijarea emoţională” reflectă un
act de omitere, o lipsă de acţiune; de aceea persoana poate să nu perceapă comportamentul său ca
fiind abuziv. În contrast, termenii de „cruzime mentală” şi “lovitură psihologică” presupun intenţia
de a face rău, presupun acte de comitere.
 În al doilea rând se iau în discuţie componentele afectate de această formă de abuz. De
exemplu, „maltratarea psihologică” reprezintă comportamentul susţinut, repetitiv, inadecvat din
partea adultului care afectează sau reduce potenţialul creator şi de dezvoltare al proceselor şi
funcţiilor psihice ale celui abuzat (inteligenţă, memorie, recunoaştere, percepţie, atenţie, limbaj,
caracter;
 În al treilea rând, fiecare concept se încadrează strict din punct de vedere legislativ. Se
recomandă intervenţia (legală) doar atunci când consecinţele pe plan emoţional asupra acesteia se
observă în manifestări precum anxietate generalizată, depresie, izolare, comportament
auto/agresiv.
Forme ale abuzului emoţional:
Rejectarea – atitudine de îndepartare, refuzul recunoaşterii valorii sau legitimităţii nevoilor.
Izolarea – persoana nu are posibilitatea stabilirii unor contacte sociale sau este izolată într-o
zonă fără interacţiuni sociale (legarea, încuierea lui în diferite spaţii limitative etc.).
 Terorizarea –ameninţare verbală, intimidare.
Degradarea –persoana este tratată ca fiind inferioară, umilită şi subapreciată,
Coruperea –persoana este încurajată şi îndrumată să desfăşoare acte antisociale care conduc la
comportamente criminale şi social neacceptate.
Exploatarea –persoana este folosită în avantajul şi pentru profitul abuzatorului.
Consecinţele pe termen scurt şi lung ale abuzului emoţional au corespondenţe în plan
emoţional şi social.
Consecinţe în plan emoţional:
- întârziere în dezvoltarea sentimentului de sine, a maturizării emoţionale şi a capacităţii
empatice, stimă de sine scăzută.
Consecinţe în plan social:
- acte antisociale;
- dificultăţi de adaptare durabilă, repetate într-un mediu nou
- lipsă de iniţiativă, de creativitate, de autonomie, anxietate de separare sau de anticipare,
inclusiv la vârsta adultă.
4. Abuzul sexual
Abuzul sexual (cunoscut de asemenea sub denumirea de molestare) este definit ca fiind
forţarea unei persoane de către altă persoană de a întreţine relaţii sexuale nedorite. Fenomenul când
abuzul sexual este îndreptat către un copil se numeşte abuzul sexual la copii.
Fenomen care a început a fi recunoscut şi studiat în ultimii ani abuzul copilului presupune
antrenarea copilului într-o activitate realizată cu intenţia de a produce plăcere sau de a satisface
nevoile unui adult sau ale unui alt copil, care, prin vârstă şi dezvoltare, se află faţă de el într-o relaţie
de răspundere, încredere sau putere (OMS, 1999).
Diferitele forme ale abuzului sexual sunt:
Fără consens, forţare fizică sexuală precum violul sau hărţuirea sexuală
Forme psihologice de abuz, precum comportament sexual verbal sau urmărire (pândă)
Profitarea de o poziţie de încredere pentru a recurge la scopuri sexuale
Incest, săvârşit forţat sau manipulat emoţional
Semnele abuzului sexual
Răni nejustificate, mai ales în zona genitală şi în zona sânilor (la femei)
Articole de îmbrăcăminte sau lenjerie intimă şifonate sau pătate
 Sarcină
Boli cu transmitere sexuală (BTS)
Probleme de comportament nejustificate
Depresie
Auto-mutilare (auto-abuz) şi/sau tendinţe de suicid
Consumul excesiv de băuturi alcoolice şi/sau de droguri
Lipsă bruscă de interes referitoare la activitatea sexuală
Interes brusc referitor la activităţile sexuale
Efecte ale abuzului
preocupare accentuată spre sine (încercarea de a înţelege propriile gânduri, emoţii,
comportamente) concretizată în cogniţii distorsionate privind propria persoană (rolul său) şi cei din
jur (gândire ilogică privind acţiunile, gândurile celorlalţi), datorate halo-ului negativ care-i însoţeşte
întreaga activitate cognitivă (stimă de sine scăzută, incoerenţă/incongruenţă în construirea sinelui).
instabilitate emoţională, nivele crescute de anxietate, frică, depresie, singurătate, furie,
agresivitate, vină, ruşine.
competenţe sociale generale scăzute sau deficitare, ataşament insecurizant cu adulţii sau cu
grupul de egali, comportament de retragere, nivel de empatie scăzut, izolare socială, atitudini de
nonconformism, percepţie distorsionată a sinelui în raport cu propria sa sexualitate, comportament
adictiv cu/fără suport substanţial, agresivitate, violenţă îndreptată spre sine sau spre ceilalţi.
dificultăţi de adaptare şcolară, performanţe şcolare scăzute (repetenţie, corigenţe),
dificultăţi de învăţare, absenţe, abandon şcolar, lipsa unei orientări profesionale.
sănătate fizică precară: astm, ulcer, alergii severe etc.
Cum recunoaştem copilul abuzat sexual?
Un copil care a suferit un abuz sexual este recunoscut în principal prin modificarea notabilă a
comportamentului comparativ cu cel anterior abuzului şi prezintă următoarele manifestări:
tulburări de somn frecvente (anxietate de culcare, insomnii, somn agitat, coşmaruri);
tulburări de alimentaţie cu apariţie bruscă (respinge anumite alimente, anorexie, bulimie,
vărsături);
apariţia diferitelor ticuri (verbale, clipitul des, rosul unghiilor);
persistenţa obsedantă a unor senzaţii olfactive şi cutanate prezente în momentul abuzului;
tulburări afective (apatie, dezinteres pentru joc, faţă tristă, criză de plâns, depresie);
 tulburări de adaptare (dificultăţi şcolare bruşte, izolare, fugă, refuz de a sta acasă sau în alt
loc cu un adult);
impulsivitate şi agresivitate manifestate în situaţii care nu o impun;
dificultăţi de relaţionare şi comunicare;
comportament deviant: minte, fuge de acasă sau de la şcoală, fură;
comportament sexual necorespunzător vârstei (joc cu tentă sexuală cu păpuşi sau cu copii
de aceeaşi vârstă, masturbare compulsivă, limbaj care conţine cuvinte sexuale).
La adolescenţi, mai pot apărea tentative de suicid, conduite sexuale deviante de tip prostituţie
sau homosexualitate, atât la fete, cât şi la băieţi.
Consecinţe ale abuzului sexual în plan emoţional:
- sentiment de culpabilitate;
- responsabilitate tensionantă de păstrare a secretului;
- frică de a fi pedepsit;
- degradarea imaginii de sine;
- sentiment de murdărire corporală;
- anxietate de reproducere şi deteriorare sexuală;
- ostilitate, ură, depresie;
- tendinţe suicidare.
Consecinţe ale abuzului sexual în plan social:
- fuga de acasă;
- eşec şcolar;
- prostituţie;
- consum de droguri şi alcool.
Dezvăluirea abuzului sexual de către copil unui adult este un moment deosebit de delicat,
deoarece îi poate provoca acestuia o încărcare emoţională intensă. Când un copil vorbeşte despre
abuzurile sexuale din partea unui adult, el spune adevărul în cea mai mare parte a situaţiilor. Este
important să credem copilul, să-l ascultăm, să-i luăm spusele în serios, altfel copilul riscă să tacă
timp îndelungat dacă adultul căruia i-a făcut confidenţe începe a se îndoi de spusele sale.
 5. IATROGENIE
Definiţie - "iatrogenia = orice patologie sau eveniment indezirabil indus de o interventie in
cadrul sistemului de sanatate, fie ambulator, fie in spital, in medicina sau chirurgie, de catre orice
persoana implicata in actul medical, de la medic la infirmiera, kineziterapeut, fizioterapeut sau
psihoterapeut pana la bolnavul insusi (prin nesupraveghere); pentru unii chiar si de brancardier", din
fr. iatrogenie.
Aici este cazul să vedem la ce anume ne referim prin câteva exemple evocatoare:
 corticoizii, tot mai diversificaţi şi sofisticaţi
 antibioticele administrate iraţional induc reacţii toxico-alergice, uneori severe, distrug flora
naturală a organismului, dezvoltă rezistenţă şi mutaţii microbiene, dereglări ale sistemului imunitar.
 tranchilizante, tratamente hormonale, antidepresive, analgezice, etc.
 somnifere, fac din pacienţi adevăraţi dependenţi, înscriindu-i în categoria toxicomanilor,
acest mare capitol al unui alt fel de iatrogenie, în care individul nu-şi mai poate controla deciziile,
voinţa, demonstrând cât de profund este afectată forţa vitală, echilibratoare, cea care poate face
reversibilă o tulburare dacă ea nu este dusă prea departe în hău.
Tendinta actuala largeste asadar aria semantica a termenului la orice efect nedorit indus de
orice act medical diagnostic, terapeutic sau preventiv, incluzand in afara patologiei medicamentoase,
patologia indusa de actul operator (inclusiv complicatii ale anesteziei si ingrijirilor pre-, intra- si
postoperatorii), de investigatiile invazive precum si de procedurile de substitutie ale functiilor
organelor si sistemelor. In plus, include absenta recurgerii la un mijloc terapeutic adecvat (patologie
iatrogena prin omisiune), recurgerea la proceduri diagnostice si terapeutice cu un raport
beneficiu/risc insuficient de inalt sau stoparea inadecvata a unei proceduri sau medicatii eficiente si
bine tolerate.
Intr-un anumit sens, au fost considerate ca patologie iatrogena efectele automedicatiei (in scop
terapeutic sau autolitic), intoxicatiile accidentale sau manifestarile dependentei de droguri, dar
acestea nu pot fi imputabile medicului, ci sistemului.
Aceasta largire a cadrului nosologic impune clasarea cauzelor posibile de iatrogenie in cauze
evitabile de risc si cauze inevitabile de risc.
In ceea ce priveste riscul evitabil, acesta este un domeniu care trebuie aprofundat, caci aici
putem fi mai eficienti in actiunile de prevenire a riscului. Riscul inevitabil survine in conditiile unei
interventii logice, decisa si condusa pe tot parcursul in cele mai bune conditii si conform cu datele
actuale. In aceasta categorie se plaseaza deocamdata si reactiile adverse majore vizibile la
medicamente care, dincolo de particularitatile de teren ce tin de varsta, sex si stare fiziologica
(sarcina, alaptare, menopauza), starea functionala a sistemelor si organelor (eventual afectata de
comorbiditati) sunt consecinta particularitatilor genetice ale individului; acestea pot influenta decisiv
metabolismul medicamentului, alterandu-i eficienta sau/si toleranta, fenomen ce poate explica in
parte si idiosincrazia. Într-o tentativa de sistematizare a cauzelor evitabile de iatrogenie, s-a propus
ca acestea sa fie impartite astfel:
cauze tehnice:
deficiente ale structurilor de primire;
deficiente ale platoului tehnic;
deficiente ale calitatii produselor folosite (biologice - sange infectat " sau medicamentoase "
droguri cu marja foarte ingusta intre ineficienta si toxicitate);
cauze umane:
formatie (initiala sau continua) deficitara;
incredintare de sarcini unor persoane subcalificate;
decizii eronate din cauza stress-ului sau oboselii;
cauze organizatorice:
coordonare deficitara a asistentei medicale, circuite disfunctionale ale pacientilor;
lipsa unor protocoale standard (pas cu pas, gest cu gest) de lucru (mai ales in urgente);
lipsa de antrenament (a echipelor de solutionare a urgentelor);
lipsa increderii intre componentii echipei;
circuit deficitar al dosarului medical (de la medic la medic) generand carente in
informare;
lipsa unui platou tehnic adecvat.
DIMENSIUNEA EPIDEMIOLOGICA A PROBLEMEI
Multa vreme s-a crezut ca evenimentele iatrogene survin foarte rar, fiind cazuri izolate; ulterior
s-a apreciat ca este de fapt o problema frecventa, cu atat mai grava cu cat este mai greu perceptibila.
Epidemiologia patologiei iatrogene medicamentoase este ceva mai bine cunoscuta, dar datele
sunt disparate, iar metodologia foarte diferita; in plus, majoritatea studiilor se limiteaza la patologia
observata in mediul hospitalier, fie referindu-se la cazuri prezentate sau survenite in serviciul de
primire al urgentelor, fie la cazuri survenite in timpul spitalizarii.
 Iatrogenia poate fi:
consecutiva unei prescriptii medicale cu sau fara caracter evitabil;
consecutiv automedicatiei;
consecutiv nerespectarii recomandarilor medicale prin lipsa de complianta si supraveghere
deficitara.
Accidentele iatrogene au diverse grade de gravitate, putand determina:
prelungirea spitalizarii;
noua spitalizare;
capacitate permanenta sau tranzitorie;
expunere la risc vital;
deces.
Conform HMPS, 14% dintre cazurile raportate s-au soldat cu deces, iar 2.6% cu handicap
definitiv.
Raportarea si analizarea erorilor medicale este cel mai adesea blocata de frica de consecinte:
blamul colegilor, afectarea imaginii, penalitati administrative, acuzatia de malpraxis, tendinta
administratiei spitalelor de a azvarli povara oricarei acuze pe umerii doctorilor, chiar daca situatia a
fost generata de carente in sistem.