Studiu de jurisprudența în materia malpraxis-ului medical partea I

conf.univ.dr. Rodica Diana Apan - avocat

Răspunderea civilă delictuală- Codul civil roman din 2011, art. 1349
Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul
locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau
intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire
răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. În cazurile anume
prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia.
Răspunderea pentru fapta proprie
Codul civil roman din 2011, art.1357
Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este
obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.
Codul civil roman din 2011, art. 1358
Pentru aprecierea vinovăţiei se va ţine seama de împrejurările în care s-a produs
prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum şi, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul
a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi.
Raportul juridic profesionist – persoana fizică
Profesioniștii furnizori de servicii - medici, avocați, notari, executori, practicieni în
insolvența - specializați, documentați, informați, aflați pe poziție de superioritate față de persoana
fizică
Persoana fizică - “partea slabă” a raportului juridic, profana și ignoranța
Legiuitorul - protejează persoana fizică, reechilibrează raportul juridic prin instituirea unei
răspunderi speciale profesionale
Răspunderea civilă profesională
Delimitarea tradițională între dreptul civil și dreptul comercial, dintre răspunderea civilă
contractuală și răspunderea civilă delictuală s-a dovedit insuficientă pentru atragerea răspunderii
agravante în profesiile exercitate de medici, avocați, notari, executori, practicieni în insolvență,
etc.
Răspunderea profesioniștilor are o natură specială rezultată din reglementările profesiei.
Răspundere de tipul III.
(din Topan)
Raportul juridic medic – pacient
Pacient - persoana sănătoasă sau bolnavă care utilizează serviciile medicale
Furnizor de servicii medicale - furnizorul serviciilor acordate pacientului
Act medical - manoperă medicală, consultație medicală, asistență medicală, îngrijiri
medicale, tratament medical, intervenţie medicală, urgenţă medicală, serviciu medical sau serviciu
de sănătate
Profesioniștii sănătății
- persoanele fizice sau juridice autorizate de către Ministerul Sănătății pentru a acorda
servicii medicale sau pentru a furniza medicamente şi dispozitive medicale;
- cabinet medical individual;
- cabinete medicale grupate sau asociate;
- societate medicală reglementate de Legea 31/1990 a societăților ambulatoriu, policlinică,
spital.
Conţinutul raportului juridic - drepturi și obligații corelative și interdependente
 Drepturile pacientului
- dreptul de a-și alege furnizorul de servicii medicale
- dreptul de a fi informat
- dreptul la îngrijirea sănătăţii
- dreptul la a doua opinie medicală
- dreptul la confidenţialitate
- dreptul la respectarea vieţii private
Obligațiile personalului medical
- obligaţia de nediscriminare între pacienţi
- obligaţia de informare
- obligaţia de îngrijire și de securitate
- obligaţia de a obţine o a doua opinie medicală
- obligaţia de confidenţialitate
- obligaţia de respectare a vieţii private a pacientului
Obligaţia de îngrijire a pacientului de către medic
Obligaţie de mijloace, de diligență, de prudență nu obligație de rezultat
Obligaţia medicului este aceea de a acţiona cu toată prudenţa şi diligenţa cerută de ştiinţa
şi etica medicală, în vederea atingerii rezultatului dorit și anume vindecarea pacientului.
Vindecarea are un caracter aleatoriu, depinde pe lângă conduita medicului de factori
exterior - riscurile medicale acceptate ale tehnicilor terapeutice sau particularităţile şi reactivitatea
specifică a corpului uman, iar rezultatul nu poate fi garantat de către medic.
Consecințele calificării obligației de îngrijire a medicului ca obligație de mijloace - în cazul
neîndeplinirii obligației de către medic pacientul - victima va trebui să facă dovada culpei
medicului.
Fundamentul răspunderii civile medicale
Regula este angajarea răspunderii medicale subiective, bazată pe culpa proprie, atât în
cazul personalului medical cât şi în cazul unităţilor sanitare - răspunderea civilă medicală
subiectivă. Pe cale de excepţie răspunderea medicală se angajează în lipsa culpei, pe un temei
obiectiv având ca temei riscul de activitate sau ideea de garanţie - răspunderea civilă medicală
obiectivă
Condițiile generale ale răspunderii civile medicale
Fapta ilicită - este săvârșită în cadrul furnizării serviciului medical, consta încălcarea unei
obligații legale stabilite în sarcina medicului
Prejudiciul - material și moral și consta în vătămarea integrității corporale sau a sănătății
Raportul de cauzalitate - legătura între fapta ilicită și prejudiciu
Vinovăția - conduita imputabilă autorului faptei ilicite
Definiția malpraxis-ului medical
- eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic,
generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical
şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice - art. 653 alin. 1 lit. b
Legea nr 95/2006;
- toate persoanele implicate în actul medical vor răspunde proporţional cu gradul de
vinovăţie ai fiecăruia - art. 654 alin. 1 Legea nr. 95/2006
Răspunderea medicală subiectivă pentru fapta proprie
Răspunderea civilă subiectivă pentru fapta proprie a personalului medical pentru
prejudiciile produse este antrenată în trei ipoteze prevăzute de Legea nr. 95/2006 art. 653:
 - eroarea medicală săvârşită în exercitarea actului medical, inclusiv neglijenţa, imprudenţa
sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiei art.653 alin.2
- nerespectarea reglementărilor privind confidenţialitatea, consimţământul informat şi
obligativitatea acordării asistenţei medicale art.653 alin 3;
- depăşirea limitelor competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă art.653 alin 4
Cauze exoneratoare de răspundere pentru fapta proprie Legea nr. 95/2006 art. 654
alin. 2
Personalul medical nu este răspunzător pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea
profesiei:
- când acestea se datorează condiţiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de
diagnostic şi tratament, infecţiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicaţiilor şi riscurilor în
general acceptate ale metodelor de investigaţie şi tratament, viciilor ascunse ale materialelor
sanitare, echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicale şi sanitare folosite;
- când acţionează cu bună-credinţă în situaţii de urgenţă, cu respectarea competenţei acordate
Malpraxis-ul medical tipologii
Greşeala împotriva ştiinţei medicale
- erorile de diagnostic - stabilirea unui diagnostic greşit, întârzierea în stabilirea
diagnosticului
- erorile în alegerea tratamentului - alegerea unei tehnici operatorii inadecvate, eroarea de
prescripţie, eroare de posologie
- erorile tehnice - greşeala în actul de îngrijire
- erorile de supraveghere - supravegherea operatorie, supravegherea psihiatrică
Greşeala împotriva conştiinţei medicale
- nerespectarea secretului medical,
- încălcarea datoriei de a informa şi de a consilia
- refuzul sau necontinuitatea îngrijirilor - lipsa intervenţiei
(după Năsui.G)

Răspunderea unităților sanitare pentru fapta personalului medical angajat

- unităţile sanitare răspund pentru fapta personalului medical angajat Legea nr. 95/2006 art.
654 alin. 2;
- unitatea medicală răspunde în solidar cu medicul pentru malpraxisu-ul medical, deci pentru
fapta proprie a acestuia;
- răspunderea solidară este prevăzută pentru a acoperi riscul de insolvabilitate al medicului.
Consecințe
- în procesele de malpraxis va fi improcesuat spitalul alături de medic;
- în faza executării sentinței irevocabile reclamantul - pacient va începe executarea silită
împotriva spitalului.
Răspunderea medicală obiectivă a unităţilor sanitare
Răspunderea medicală obiectivă a unităţilor sanitare, fundamentată pe riscul de activitate
este antrenată în următoarele ipoteze:
- pentru prejudiciile cauzate de defectele materialelor sanitare, echipamentelor şi
dispozitivelor medicale, substanțelor medicale și sanitare folosite – art. 657 din Legea nr. 95/2006
- pentru prejudiciile cauzate de infecţiile nosocomiale – art. 655 alin. 1 din Legea nr. 95/2006
 - pentru prejudiciile cauzate de contaminarea prin sânge sau produse de sânge – art. 26 din
Legea nr. 282/2005.
- pentru prejudiciile cauzate de către furnizorii de servicii medicale subcontractate – art. 658
din Legea nr. 95/2006.
Răspunderea civilă medicală subiectivă (bazată pe culpă)
Răspunderea civilă subiectivă a unităţilor sanitare publice sau private, pentru fapta proprie,
pentru prejudiciile produse, în activitatea de preventive, diagnostic, tratament este antrenata în
următoarele ipoteze prevăzute de art. 655 alin. 1, lit. b-d din Legea nr. 95/2006:
- pentru defectele cunoscute ale dispozitivelor şi aparaturii medicale folosite fără a fi
reparate;
- pentru folosirea materialelor sanitare, a dispozitivelor medicale şi a substanţelor
medicamentoase după expirarea perioadei de garanţie sau a termenului de valabilitate;
- în cazul acceptării de echipamente şi dispozitive medicale, de la furnizori, fără asigurarea
prevăzută de lege.

Jurisprudența malpraxis medical

1. DECIZIA CIVILĂ NR. 287 din 28 iunie 2016 Curtea de Apel secţia I Civilă
Analiza jurisprudenței în materia malpraxis-ului medical
Părțile litigiului
Reclamata - S.N.
Pârât - T.N. medic
Chemați în garanție – spitalul.
Obiectul cauzei
Acțiunea în răspundere civilă medical prin care se solicită obligarea lui T.N. medic și a
Spitalului în solidar la plata daunelor în suma de……………ca urmare a decesului fiului lui S.N.,
S.I. de 29 ani, datorată erorii de diagnostic a T.N, acesta făcând o eroare de diagnostic, neefectuând
investigațiile medicale de specialitate la UPU și explorări radioimagistice, cazul fiind superficial
analizat
Jurisprudența malpraxis medical
Situația de fapt
Fiul reclamantei a fost internat la spital, la UPU, la data de 13.03.2011, ora 23, la camera
de gardă. La internare pacientul prezenta durere și contractura musculară laterocervicală și i s-a
stabilit de către T.N. medic angajat al spitalului, diagnosticul de torticolis pe baza anamnezei și
examenului clinic, i se administrează o perfuzie de glucoza 5% 250 ml și Ketonal. Pacientul a fost
externat fără să i se facă alte analize, dar revine la 45 de min. de la externare, în jurul orei 02.00
acuzând dureri amplificate ale membrelor superioare, amorțeli, vertij.
La al doilea consult se relevă agravarea stării generale a pacientului, parestezii al
membrelor superioare, acesta declară că este consumator ocazional de cannabis. Se constată că nu
a suferit nici un traumatism și i se aplică manevrele medicale obișnuite, monitorizare puls, terapie
cu Furosemid și Manitol, administrare vitamine neurotrope tip B, radiografia de torace ITN.
Inițial starea pacientului se ameliorează, dar în jurul orei 6.30 se deteriorează progresiv, se
decide consult de medicină internă, neurologic, psihiatric, efectuarea de CT și este trimis la N.
SRL pentru efectuare, spitalul nu avea CT. La ora 9.00 revine, dar face stop respirator, este
resuscitat, își revine, este conștient respiră pe sondă și este trimis la spitalul județean, secția
neurologie, spitalul neavând o astfel de secție. La spitalul județean, secția neurologie i se stabilește
diagnosticul mielita transversa, diagnostic stabilit la 72 de ore de la internarea pacientului;
 Motivarea acțiunii formulate de către reclamantă
Pârât T.N. medic, având în vedere că nu a fost în măsură să stabilească un diagnostic la
orele 23.00, trebuia să efectueze toate analizele în perioada imediat următoare primei internări,
potrivit simptomelor și manifestărilor pacientului și nu peste 8 ore, trebuia să realizeze și transferul
către o altă unitate sanitară. Pârât T.N. medic i se impută neglijenţa medicală prin lipsa unui
diagnostic corect în funcţie de starea medicală a pacientului avută la internare, ce a determinat
degradarea fizică a pacientului, urmată de decesul acestuia. A susținut că există o legătură de
cauzalitatea între decesul pacientului și eroarea de diagnostic, coroborată cu neîmplinirea
obligațiilor de către T.N
Temeiul de drept al acțiunii
Art. 653 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 răspunderea civilă directă subiectivă a
personalului medical, pentru fapta proprie, malpraxis-ul medical constând în eroare de
diagnostic și neîndeplinirea obligației de îngrijire de către medic. Art. 654 alin. 2 644 din Legea
nr. 95/2006 răspunderea unităţilor sanitare pentru pentru fapta personalului medical angajat
Probațiunea acțiunii
Documentele medicale – fișa de internare la UPU; fișa de internare la spitalul județean,
secția neurologie, analizele medicale din ambele unități sanitare; expertiza și contraexpertiza
medico-legală; declarațiile martorilor, interogatoriul pârâtei.
Analiza jurisprudenței în materia malpraxis-ului medical
Concluziile raportului de expertiză și contraexpertiza medico-legală
Tratamentul aplicat în UPU a spitalului a fost în concordanţă cu diagnosticul de etapă şi cu
simptomatologia prezentată şi nu a fost de natură a agrava evoluţia mielitei transverse
diagnosticate ulterior la spitalul judeţean.
Din punct de vedere al modului de investigare, medicul de gardă din UPU al spitalului a
parcurs toate etapele ce se impuneau pentru stabilirea diagnosticului şi pentru instituirea conduitei
terapeutice adecvate; că pacientul a fost asistat medical în UPU, dar că terapia aplicată a fost una
asociată pe criterii probabilistice, deoarece, în faza respectivă, nu se putea emite un diagnostic de
certitudine, chiar și CT efectuat fiind normal.
Jurisprudenței în materia malpraxis-ului medical
Concluziile raportului de expertiză și contraexpertiză medico-legală
Nu se poate susține cu nici un argument medical științific suspiciunea de deficiențe în
acordarea asistenței medicale atribuită lui T.N. care a stabilit un diagnostic și un tratament iniţial
simptomatic corect conform competențelor sale, a urmărit evoluţia clinică a bolnavului și a
suspicionat în mod corect o afecţiune neurologică acută în momentul agravării stării bolnavului,
motiv pentru care l-a transferat în secţia de neurologie a spitalului judeţean;
Nu există nici un fel de dovadă că inițierea terapiei încă de la debutul prezentării la UPU
ar fi putut influența semnificativ evoluția pacientului, deoarece în acel moment procesul lezionar
era declanșat.
Soluția instanței
Respinge acțiunea - exclude existența în speță a malpraxis-ului medical; soluția este
menținută de tribunal și curtea de apel

2. Sentința Civilă nr. 180 din 8 martie 2016 Tribunalul Secţia I civilă
Reclamata - M.C
Pârât 1 - A.I. medic
Pârât 2 - spitalul
 Analiza jurisprudenței în materia malpraxis-ului medical
Obiectul cauzei
Acțiunea în răspundere civilă medicală prin care se solicită obligarea lui A.I. medic și a
Spitalului în solidar la plata daunelor material în suma de xxxxx, constând în contravaloare
medicație, tratament, intervenții chirurgicale, transport, alimentație specială și suma de 300.000
euro daune morale pentru prejudicial fizic și psihic produs, 300 euro/lună reprezentând prestație
periodică, plătibilă începând cu data introducerii prezentei acțiuni și până la încetarea stării de
nevoie, daune interese moratorii calculate de la data introducerii acțiunii și până la data achitării
efective
Situația de fapt
Reclamanta a avut începând cu 2010 probleme ginecologice: sângerări, dureri abdominale,
prelungirea perioadei de ciclu menstrual și a fost internat la spital, iar A.I. i-a recomandat
internarea în spital, în vederea efectuării unor investigaţii şi diagnosticul pus atunci a fost de
anexită acută stânga și a urmat tratament cu antibiotic. După 8 zile de spitalizare starea sa de
sănătate a fost una bună însă după 4 luni în iulie 2010, iar a avut probleme de sănătate, simptomele
erau aceleaşi ca şi prima dată; diagnosticul fiind metroanexita STG, a luat antibiotice injectabil şi
tot atunci a făcut primul test P N, care a ieşit valoarea 3, adică testul arăta că există o infecţie sau
o rană pe colul uterin.
În octombrie 2010 aceleaşi probleme au reapărut fiind din nou internată fiindu-i pus acelaşi
diagnostic şi primind acelaşi tratament cu antibiotic timp de 10 zile. Din nou au apărut sângerările,
de această dată mult mai abundent, astfel că în luna mai 2011 a fost din nou internată
administrându-se tratament cu antibiotice, iar repetarea testului P N a indicat aceeaşi valoare 3.
Reclamanta apreciază că din acel moment trebuia să se facă neapărat o biopsie sau măcar un
chiuretaj bioptic, proceduri relevante în stabilirea naturii infecţiei, aplicarea unui alt tratament sau
chiar recomandarea intervenţiei chirurgicale
Pârâta 1 s-a limitat la a-i recomanda tratamentul cu antibiotice gentamicină cu ampicilină
şi supozitoare indometacin. Starea de sănătate a reclamantei s-a agravat dar, pârâta 1 i-a
recomandat iar internare în spital şi a vorbit despre o posibilă intervenţie chirurgicală de extirpare
a uterului, diagnosticul pus de această dată fiind parametroanexita stg. și a primit acelaşi tratament
cu antibiotice injectabil și supozitoare. Solicitând consult la un alt medic, reclamantei i s-a
comunicat că are o rană mare pe colul uterin care produce această sângerare și i s-a recomandat de
urgenţă efectuarea unei biopsii, iar după efectuarea acesteia i s-a stabilit diagnosticul cancer de col
uterin stadiul 2 B.
La o nouă consultaţie la un al treilea medic i s-a confirmat diagnosticul dar, după părerea
acestuia stadiul bolii era de 3 A, ceea ce confirma că boala debutase cu cel puţin un an în urmă.
Reclamanta a început radioterapia şi chimioterapia, iar timp de 6 săptămâni a fost internată la spital
în Timişoara, a urmat apoi procedura de branhiterapie- radioterapie vaginală. Onorariile medicilor,
medicamentele, analizele medicale şi alte cheltuieli aferente acestor deplasări au fost foarte mari,
iar în luna martie 2012 a fost informată de la serviciu că din cauza numărului mare de zile de
concediu medical, contractual său de muncă nu se mai prelungeşte şi că începând cu 1 martie 2012
este şomeră.
Reclamanta a fost operată fără probleme, dar s-a descoperit o masă ganglionară în zona
aortocavă (gura stomacului), ganglioni au fost extirpaţi recoltându-se biopsia pentru analiza
histopatologică, dar i-a fost recomandat reînceperea unui nou ciclu de chimioterapie şi……………
Motivarea acțiunii formulate de către reclamantă
 Fapta ilicită – maplraxis-ul medical constă în omisiunea diagnosticării corecte a afecţiunii
reclamantei în perioada 2010 – noiembrie 2011, pe parcursul unor internări spitaliceşti succesive,
fapta omisivă şi continuă, pe parcursul căreia nu au fost efectuate investigaţiile medicale necesare
pentru identificarea în timp util a bolii neoplazice.
Temeiul de drept al acțiunii
Art. 653 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 răspunderea civilă directă subiectivă a
personalului medical, pentru fapta proprie, malpraxis–ul medical constând în eroare de
diagnostic și neîndeplinirea obligației de îngrijire de către medic.
Art. 654 alin. 2 644 din Legea nr. 95/2006 răspunderea unităţilor sanitare pentru fapta
personalului medical angajat.
Probațiunea acțiunii
Documentele medicale - fișele de internare; fișa de internare, analizele medicale din toate
unitățile sanitare; foile de observaţie clinică generală şi bilete de ieşire, scrisorile medicala şi bilete
de externare, expertiza și contraexpertiza medico-legală; declarațiile martorilor, interogatoriul
pârâtei.
Analiza jurisprudenței în materia malpraxis-ului medical
Concluziile raportului de expertiză medico-legală
Nu poate fi stabilit debutul neoplasmului întrucât stadiile evolutive incipiente ale tumorilor
pot fi asimptomatic; a fost indicată histerectomia totală cu anexectomie bilaterală, iar consecinţele
efectuării intervenţiei ar fi fost pozitive, tratând ambele patologii ale reclamantei (biopsia trebuie
efectuată după răcirea procesului infecţios acut) tratamentele aplicate pentru boala inflamatorie
pelvină au fost eficiente. Având în vedere stadiile concomitente ale displaziei uşoare/moderate a
colului uterin cu această patologie şi a inflamaţiei marcate regăsite în ambele teste P, tip III, precum
şi literatura de specialitate, concluzia acestei expertize a fost că tratamentul aplicat a fost corect,
iar diagnosticul precoce al afecţiunii colului uterin ar fi presupus respectarea de către pacientă a
recomandărilor ce i-au fost date la externare. Pacienta este vinovată de evoluţia ulterioară a bolii
ca urmare a nerespectării indicaţiilor medicale, în condiţiile în care dacă ar fi fost urmate, biopsia
uterină etajată ar fi fost efectuată în timp util, iar neoplasmul ar fi fost depistat într-o fază
incipientă.
Soluția instanței
Respinge acțiunea exclude existența în speța a malpraxis-ului medical; soluția este menținută de
tribunal și Curtea de Apel