UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT
CENTRUL : SIBIU

DISCIPLINA : DREPT MEDICAL

TITLUL REFERATULUI: Erorile Medicale

COORDONATOR: Prof. univ. dr. Călina Jugastru

STUDENT: NICU VALENTIN-GABRIEL

ANUL: III, sem I.

-3-
 Erorile Medicale

Maniera traditionala de evaluare a responsabilitatii medicale vizeaza persoana care a

comis in mod direct eroarea. Din aceasta perspectiva, eroarea este consecinta unei optiuni
individuale, considerindu-se ca sistemul este bine pus la punct, nu contine puncte slabe sau lacune
care ar putea fi cauza erorilor. Din aceasta perspectiva, daca se intampla ceva rau este pentru ca
cineva nu a facut ce trebuia, când trebuia, unde trebuia sau cum trebuia; asadar, este vorba
despre optiunea strict personala a unui individ sau a unui grup de indivizi care a uitat, a
confundat sau a neglijat din nepasare, imprudenta, indiferenta sau lipsa de motivatie.
Teoria generala a erorilor profesionale vorbeste de erori de fapt (ce tin de natura actului
medical, de natura lucrului in sine) si de erori de norma (ce tin de lacune de atitudine
profesionala). Prin studierea erorilor de fapt se pot trage invataminte care ajuta la dezvoltarea
artei medicale, iar prin cercetarea erorilor de norma – generatoare de prejudicii – se poate
incerca evitarea acestora.

Eroarea de fapt este neimputabila. Ea nu este urmata de reprezentarea subiectiva a

consecintelor negative deoarece nu a putut fi prevazuta in ciuda diligentelor atente si
minutioase. Erorile se datoresc unei imperfectiuni a stiintei mdicale la un moment dat, unei
reactivitati particulare a bolnavului, care duc la cunoasterea falsa a unei situatii de fapt. Ele se
produc in conditiile unei activitati perfect normale. Deoarece respecta regulile de
comportament profesional, eroarea de fapt este susceptibila doar de o analiza morala, cu un
beneficiu deontologic. Se apreciaza ca se afla in eroare orice medic care, in aceleasi conditii, ar
fi fost victima aceleasi capcane.

Eroarea de norma este imputabila. Ea tine de domeniul cunostintei profesionale si se

omologheaza cu greseala, când nu se respecta normele acceptate unanim, de obicei. Erorile de
norma pot fi comisive (atunci când faci ceva ce nu trebuie) si omisive (atunci când nu faci ceea
ce trebuie), pot fi certe si indoielnice, pot fi usoare si grave.

Erorile faptice apar prin neconcordanta totala sau partiala a diagnosticului cu realitatea.
Erorile logice apar prin incalcarea regulilor de rationament medical. Cele doua tipuri de
erori se genereaza reciproc, lipsa unui diagnostic corect determinând o atitudine medicala
neadecvata. Erorile faptice sunt in realitate greseli.

In acest context, definitia greselii presupune:

1. Existenta unei datorii profesionale
2. Neindeplinirea acestei datorii facute cu vinovatie

-4-
3. Aparitia unui prejudiciu datorat actiunii sau inactiunii
4. Demonstrarea legaturii cauzale intre fapta medicala si prejudiciu

Toate aceste abordari au un punct comun si anume diferentierea erorii medicale de

greseala medicala.
Deosebirea intre eroare si greseala.
Eroare vs. greseala
Eroarea
- de domeniul cunoasterii
- deseori inevitabila, deoarece tine de natura lucrurilor
- de regula imprevizibila in conditii de comportament medical competent si prudent
- poate fi comisa de orice persoana plasata in aceleasi conditii de lucru
- progresul tehnic poate creste riscul erorilor, facându-le si mai vizibile
Greseala
- de domeniul corectitudinii medicale
- evitabila, deoarece tine de conduita medicului
- de regula previzibila când lipseste comportamentul medical competent si prudent
- comisa numai de cei care in aceleasi conditii de lucru nu respecta regulile de
comportament profesional
- indiferent de progresul ethnic
- informare insuficienta
- incalcarea consimtamântului
- nesupravegherea pacientului
- greseala de diagnostic
- tehnica medicala etc.

Responsabilitatea profesionala bazata pe vinovatie are ca element al laturii subiective culpa

medicala.

Formele culpei medicale

Culpa medicala, asemenea altor culpe, poate fi de mai multe forme:

Culpa in adendo sau comisiva consta intr-o stângacie, imprudenta, nepricepere,

nedibacie, nepasare fata de cerintele bolnavului, temeritate nejustificata de o necesitate,
folosirea inadecvata a conditiilor de lucru sau o usurinta in activitatea medicala care reclama
atentie si prudenta deosebita.

Culpa in omitendo sau omisiva apare când bolnavul isi pierde sansa de vindecare sau
supravietuire datorita neexecutarii unor gesturi necesare. Omisiunea insasi poate aparea prin
indiferenta, nebagare de seama, neglijenta si este culpabila daca intre ea si prejudiciu exista
legatura cauzala.

-5-
 Culpa in eligendo rezida dintr-o alegere gresita a procedurilor tehnice, intr-o delegare
catre o persoana nepotrivita a unor obligatii sau in delegarea obligatiilor proprii unor altor
persoane, incalcând principiul potrivit caruia “atributiile delegate nu se deleaga”.

Culpa in vigilando rezida in incalcarea unei datorii de confraternitate privind solicitarea

si obligatia de a raspunde la un consult interclinic, prin nesolicitarea unui ajutor, prin
neinformarea despre soarta bolnavului si prin nesupravegherea corecta si adecvata a
subalternilor.

Diferentierea erorii de greseala impune si analiza conditiilor de lucru concrete pe care

le-a avut medicul la indemâna. Se cauta sa se afle daca medical a facut, apelând cu
constiinciozitate si diligenta la cunostintele sale stiintifice, tot ce era posibil in acele conditii,
pentru a pune cel mai exact diagnotic si a alege cea mai buna metoda de tratament in interesul
bolnaului. Daca el a respectat cerintele unei atitudini ideale, neconcordanta diagnosticului cu
realitatea va fi doar o eroare, caci orice medic ar fi ajuns la aceleasi concluzii, in aceleasi
conditii. Daca neconcordanta diagnostica apare prin folosirea nejudicioasa, fara diligenta si
constiinciozitate a cunostintlor sale, in conditiile concrete de lucru, ne aflam in situatia de
greseala.

Eroarea apare in ciuda bunei-credinte si a constiinciozitatii medicului, dar greseala nu s-

ar putea produce daca medicul ar lucra in aceleasi conditii, competent si constiincios.
Teoria raspunderii bazate pe vinovatie arata ca medicul nu va raspunde de riscurile
imprevizibile – cazul fortuit, forta majora, desi si in aceste imprejurari va fi apasat de
raspunderea sa morala.

Forta majora apare atunci când nepunerea corecta a diagnosticului sau neducerea la
bun sfârsit a unei terapii este de cauza externa.

Cazul fortuit apare atunci când nepunerea corecta a diagnosticului sau neducerea la bun
sfârsit a unei terapii este de cauza interna.
Medicul trebuie sa aiba in vedere si sa evalueze cele mai mici riscuri printr-o atitudine
prudenta si printr-o tehnica plina de acuratete.
Riscul oportun – calculat si controlat – trebuie sa evite riscul inoportun – necontrolabil.
Din punct de vedere juridic exista riscuri supuse normarii – susceptibile de o evaluare
anticipata (eventual pe baza statistica) – si riscuri nesupuse normarii – imprevizibile, rezultate
din situatii de urgenta, caz fortuit sau forta majora.

Riscul profesional devine tolerabil daca medicul isi ia toare masurile de precautie
dictate de discernamântul sau moral si profesional. Pentru exercitarea profesiunii medicale
sunt imperative modestia, prudenta, frânarea elanului subiectiv, respectarea regulii dupa care
in bolile obisnuite nu se accepta reguli majore si echilibrarea intre riscul interventiei si cel al
abtinerii. in ciuda dezvoltarii permanente a artei si a profesiunii medicale, nocivitatea
ignorantei si a ambitiilor desantate este perena.

Consimtamintul bolnavului este un criteriu salutar in evaluarea riscului util.

Consimtamântul, dupa prealabila informare – terminologia actual uzitata in literatura anglo-

-6-
saxona – reprezinta un drept al bolnavului si o obligatie a medicului, esentiale in profilaxia
urmaririlor judiciare pentru malpraxis – greseala medicala. Consimtamântul trebuie sa
exprime echilibrarea dintre prevederea riscurilor si asumarea lor, dintre avertizarea utila si
avertizarea excesiva. Prealabila informare nu trebuie sa dea senzatia de “ducere in eroare” in
ultima instanta, dar nici nu trebuie sa determine refuzul tehnicii de catre bolnav prin clarificare
excesiva.

Profilaxia riscului implica prevederea, anuntarea si limitarea acestuia de catre medic,

care nu trebuie sa fie nici prea temerar, nici prea prudent.
Posologia riscului se face in conditiile aplicarii oricarei terapii medicamentoase si cuprinde
evaluarea riscului administrarii in functie de boala, bolnav, reactivitatea actuala a bolnavului si
in raport cu proprietatea medicamentului de a declansa reactii de intoleranta. Cel mai mic risc
trebuie evaluat, calculat si controlat in asa fel incât riscul oportun sa reduca la minim riscul
inoportun – imprevizibil si incontrolabil.

Epistemologia urgentelor medicale este deosebit de importanta pentru standardizarea

atitudinilor medicale in cele mai variate si neasteptate situatii obiective.
Aici vedem din nou diferenta dintre eroare, care este de domeniul cunoasterii, si greseala,
care este de domeniul constiintei.

Medicul are obligatia neconditionata de a raspunde la o chemare de urgenta, deoarece

ceea ce constituie banal pentru medic poate fi iesit din comun pentru bolnav si anturaj, iar unele
cazuri aparent banale pot evolua fatal.
Medicul are obligatia de a nu parasi bolnavul pe toata perioada pericolului.
Starea de necesitate medicala se omologheaza cu starea de necesitate juridica, in asa fel incât
dreptul medicului de a interveni poate incalca chiar dreptul bolnavului la informare si
consimtamânt. incalcarea libertatii individului este justificata de interesul social al salvarii
vietii individului aflat in stare de necesitate.

Necesitatea luarii consimtamântului pentru orice act reprezinta un drept al bolnavului,

dar reprezinta un act de securitate pentru medic, neconstituind un privilegiu al acestuia.
Atitudinea fata de consimtamânt decurge din tipul interventiei asupra pacientului:
- Interventia de necesitate – vitala – nu cere avertizarea asupra riscurilor
- Interventia utila – cere avertizarea riscurilor grave
- Interventia de lux – cere avertizarea tuturor riscurilor
- În afectiunile cronice si tratamentele uzuale, unde consimtamântul este prezumat prin
insasi adresabilitatea bolnavului la medic, daca se va apela la orice act medical deosebit,
necunoscut pâna atunci de pacient, se va cere un consimtamânt expres.

Degrevarea de luare a consimtamântului apare in conditiile bolilor infecto-contagioase sau

in cazul bolnavilor psihici, unde interesul general domina interesul individual, iar medicul are
obligatia de a salvgarda interesul colectivitatii prin institutionalizarea bolnavului.

-7-
 Responsabilitatea pentru actele altora

Principiul respondeat superior indica pe sef ca responsabil de actele de neglijenta ale

agentilor si angajatilor sai. in cadrul spitalelor, medicul sau spitalul raspund pentru neglijenta
subordonatilor. in cabinetul sau, medicul este responsabil pentru actele neglijente ale
surorilor, infirmierelor, tehnicienilor radiologi sau chiar pentru actele neglijente ale medicilor
angajati in slujba sa.
Exista responsabilitatea in eligendo pentru medicul care face trimiterea bolnavului la un
specialist, daca alegerea acestuia nu este judicios facuta. Medicul care a asigurat asistenta
medicala pâna la un anumit moment si a trimis bolnavul la un specialist cu renume prost intre
colegi ar putea fi urmarit pentru neglijenta.

Când medicul trimite pacientul, dar continua sa participe la tratamentul acestuia, va

avea statutul de asociat, fiind in continuare pasibil de responsabilitate pentru neglijenta
celuilalt medic.

Când doi medici sunt asociati ca parteneri, apare responsabilitatea pentru greseala
partenerului doar in masura in care actul incriminat a fost comis in scopul afacerii in comun.
Din punctul de vedere al responsabilitatii civile, daca fondurile asociatiei nu sunt suficiente
pentru cheltuielile de judecata, pot fi folosite fondurile personale ale medicului.

Responsabilitatea in echipa

S-a vorbit despre activitatea in echipa si despre raspunderea colectiva ca despre o

depersonalizare a relatiei medic-bolnav, ca despre o diluare a responsabilitatii prin
transformarea raspunderii intr-un act impersonal. Au fost create noi premise juridice datorate
imperativelor activitatii moderne care a generat munca de echipa – cu o noua deontologie
bazata pe altruism, maleabilitate, lipsa de dogmatism.
Superiorul, seful echipei, va trebui sa stie ce face concret fiecare membru al echipei sale si va
raspunde pentru greselile colaboratorilor sai.

Exista maniere de incriminare care abordeaza responsabilitatea echipei in solidum, toti

fiind responsabili in mod solidar, de maniera generala.

Responsabilitatea medicului pentru subalterni

Conditiile in care dreptul medicului de a vindeca poate fi delegat altor persoane sunt
stipulate cu precizie. Modalitatea de efectuare va trebui supravegheata permanent de catre
medic. Literatura româneasca precizeaza responsabilitatea medicului pentru subaltern ca o
derivare din responsabilitatea pentru faptele tertilor, dupa cum urmeaza:
- daca ordinul dat de medic este gresit, este responsabil medicul, si nu executantul
- daca ordinul dat de medic este bun, dar este gresit executat, este responsabil
executantul
- daca ordinul dat de medic este bun, dar persoana nu are competenta de a-l executa, este
responsabil medical

-8-
 - daca ordinul dat de medic este bun, dar subalternul nu este supravegheat si controlat,
este responsabil medicul.

Raspunderea medicala are o latura profesionala si una juridica, ultima fiind rezultatul
incalcarii normelor medicale ce are ca rezultat prejudicierea unei persoane.
Nu orice conduită umană are relevanţă din punct de vedere juridic ci numai aceea care cade,
într-o formă sau alta, sub incidenţa normei juridice. Se pot distinge astfel mai multe feluri de
răspundere juridică medicală:
- responsabilitatea juridica – penala sau/si civila
- responsabilitatea disciplinara
- responsabilitatea administrativa.

Trebuie subliniat ca ceea ce in opinia publica si massmedia se vehiculeaza sub numele

de malpraxis este echivalentul raspunderii juridice civile si are drept scop acoperirea
prejudiciului creat bolnavului.

Raspunderea juridica a medicului

Dupa cum se mentiona mai sus, raspunderea medicului poate fi penala sau civila.

Raspunderea penala deriva din constatarea unei infractiuni din culpa (vatamare
corporala, neglijenta in serviciu, omor din culpa, incalcarea secretului profesional etc) si nu
exista prevederi legislative specifice profesiei medicale.

Raspunderea civila se evalueaza in baza procedurii comune privind prejudiciul creat

pacientului prin actul medical. De regula, pacientul român alege calea raspunderii penale si in
subsidiar a raspunderii civile din ratiuni economice, deoarece in situatia comasarii celor doua
actiuni, penala si civila, nu se plateste taxa de timbru, prohibitiva pentru majoritatea
cetatenilor români.
Desi legea 95/2006 impune atât organelor de urmarire penala cit si instantelor de judecata
comunicarea oricarei actiuni impotriva unui medic legata de exercitarea profesiei, aceasta
prevedere nu este respectata si nu avem o statistica privind numarul de cazuri si modalitatea
de solutionare a acestora.

Raspunderea disciplinara a medicului

Raspunderea disciplinara a medicului apare atunci când au fost incalcate principiile etice
si normele deontologice prevazute in codurile profesionale. Ea poate apare ca unica sau poate
coexista cu raspunderea juridica si administrativa. Ea nu se poate substitui raspunderii juridice
civile a medicului si, deci, nu poate fi echivalata cu malpraxisul chiar daca aceasta confuzie este
frecventa in practica. Raspunderea disciplinara exista chiar si atunci când nu s-a produs un
prejudiciu material cert pacientului.

Competenta de a analiza raspunderea disciplinara o are Corpul profesional; in România

aceasta atributie a fost delegata Comisiilor de disciplina ale Colegiului Medicilor din România.

-9-
Codul deontologic al Colegiului Medicilor din România reglementeaza atât relatiile dintre
medic si pacient cât si intre medici si ale medicului cu societatea.
Incalcarea oricarei norme atrage in mod automat responsabilitatea disciplinara.

In concluzie:
1. Formele de raspundere medicala pot fi sintetizate dupa cum urmeaza:

- disciplinare (neîndeplinirea unor obligații în cadrul serviciului impuse de legi, regulamente,

instrucțiuni sau fișa postului);
- administrative (încălcarea unor dispoziții /norme interioare);
- contravenționale (sancțiuni de natură contravențională în legătură cu obligațiile de serviciu);
- penale (pentru fapte ce sunt calificate drept infracțiuni);
- civile delictuale (fapte producătoare de prejudicii din culpă în exercițiul profesiunii);
- contractuală (încălcarea obligațiilor profesionale convenite prin contract, fișa postului sau alte
atribute).

2. In Romania abordarea responsabilitatii medicale, in prezent, este incoerenta, fara un

fundament teoretic si, de aici, fara consistenta practica. Pacientul român, ca si medicul, nu
cunoaste procedurile si, mai grav, nici autoritatile si mass media nu il indruma corect. Existenta
numai a sistemului de indemnizatie bazat numai pe greseala obliga pacientul sa urmezte strict
calea judecatoreasca, care este de lunga durata (in Europa, in medie, 3,5 ani), costisitoare si, de
aici, gradul crescut de insatisfactie al pacientului dar si al medicului care este tracasat in acest
interval de timp.

3. In Europa, trend-ul este de a evalua cazurile de malpraxis mai degraba prin mediere si nu in
scopul de a blama un medic ci de a identifica punctele slabe ale sistemului care predispun la
greseli.

4. Un sistem sanitar care promoveaza drepturile pacientului ar trebui ca in evaluarea

plângerilor de malpraxis (in concordanta cu opinia si recomandarile Consiliului Europei) sa
respecte urmatoarele:
- sa elaboreze legislatia specifica bazata pe drepturile pacientului
- sa implice responsabilitatea unitatii sanitare mai degraba decit responsabilitatea personala a
medicilor
- sistemele de compensatie a prejudiciilor nu ar trebui sa aiba la baza blamarea medicilor;
aceasta ar putea fi realizata prin separarea completa a compensatiei economice a pacientului
de actiunea disciplinara impotriva medicului care a gresit
- sa se compenseze prejudicii care ar fi putut fi evitate, indiferent de aspecte ca neglijenta,
eroarea sau omisiunea din partea medicului, ceea ce ar facilita procedurile administrative si ar
reduce la minimum procedurile juridice
- utilizarea unui sistem administrativ de rezolvare a plângerilor in locul actiunilor judiciare,

- 10 -
pentru a reduce costurile si timpul de solutionare
- sa se foloseasca informatiile din plângeri pentru a invata cum sa se evite astfel de
erori/greseli in viitor.

Aceasta inseamna ca ar trebui incurajata raportarea cazurilor si analizarea lor. Plecând

de la ideea ca toti oamenii gresesc, ca greseala este in natura umana, solutia este de a modifica
sistemul (pe baza informatiilor si invatamintelor rezultate din analizarea greselilor), astfel
incât riscul de a gresi pe viitor sa fie redus la minimum.

Responsabilitatea medicala contemporana trebuie sa se bazeze pe urmatorul

principiu:
PROTEJATI PACIENTUL, INLATURATI CAUZELE ERORILOR DIN SISTEM (PROFILAXIA),
INDEMNIZATI PACIENTUL PAGUBIT SI NU BLAMATI MEDICUL!

- 11 -
 BIBLIOGRAFIE

Almos T.B., Astarastoae V., Responsabilitatea juridica medicala in România. Premise pentru
un viitor drept medical, Ed. Polirom Bios, 2000
Astarastoae V., Almos T.B., Esentialia in Bioetica, ed. Cantes, Iasi, 1998
Cocora L., Evaluarea si managementul riscului in medicina, Rev. Rom. de Bioetica vol. 1, nr.1,
2003: 95-100
Ungureanu G., Astarastoae V., Ungureanu M.C., Stoica O., Iatrogenia: dileme etice si
modalitati de abordare a erorii medicale, Revista Româna de Bioetica, vol. 6, nr. 2, aprilie-iunie
2008
Codul penal. Codul de procedura penala (ed. Dan Lupascu), ed III. Ed. Rosetti, , 2003
Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii,
*** Recomandarea Comitetului de Ministri ai statelor membre ale Consiliului Europei privind
managementul sigurantei pacientului si prevenirea efectelor adverse in domeniul medical,
Surse net:
www.cdep.ro
www.coe.int
www.cmr.ro

- 12 -