www.referat.

ro

Curs nr 2

Managementul riscului legal

Teoria raspunderii bazate pe vinovatie
Conform acesteia un cadru medical nu va raspunde de riscurile imprevizibile si anume:
-caz fortuit
-forta majora.
In aceste imprejurari asistentul medical sau medicul va fi apasat de raspunderea sa
morala.
Raspunderea medicala urmareste pe de o parte protejarea intereselor bolnavului ,iar pe
cealalta au valoare profilactica stimuland initiativa cadrului medical in interesul
bolnavului,evitand astfel cazurile de urmarire pentru responsabilitate.
Obsesia raspunderii determina inhibitie profesionala care duce la neacceptarea riscurile
utile bolnavului.Aceste situatii de abstentionism duc la nerezolvarea cazurilor grele si la
degradarea relatiilor cadru medical- pacient prin fuga de raspundere sau de aruncarea
raspunderii asupra unei echipe de specialisti.
Putem considera responsabilitatea juridica a cadrului medical ca o parte a personalitatii ca
o luare de atitudine prin care el isi realizeaza imaginea morala.
Responsabilitatea medicala necesita imbinarea armonioasa a rationalului cu afectivul si a
prudentei cu determinarea.
Sistemul medicinei liberale a generat ideea inlocuirii responsabilitatii medicale clasice cu
un sistem de asigurari pentru incertitudinile medicinei si pentru lacunele practicii
medicale.
In acest mod se evita discreditarea cadrului medical in fata opiniei publice ,se suprima
relativismul juridic si se satisface nevoia de compensare a bolnavului.
Declinul responsabilitatii poate limita comportamentul profesional anticipativ acesta
constituind un dezavantaj o data cu atenuarea sentimentului de culpa si depersonalizarea
relatiei cadru medical-pacient.
In ultima perioada se recurge la responsabilitatea obiectiva in functie de rezultat.Nu pot
compensa in bani suferintele morale neexistand un echivalent pecunian al demnitatii
umane.
Cu toate aceste neajunsuri ,in Romania la ora actuala ideile provenite din practica
statelor cu un nivel economic si sanitar avansat sugereaza o trecere de la responsabilitatea
bazata pe mijloace la o responsabilitate contractuala si chiar la o responsabilitate bazat pe
rezultat.
Din fericire nici macar juristii nu pretind ca ar putea face o diferentiere intre o culpa si un
caz nefericit.Aici intervine comisia de expertiza medico-legala sau martorul expert.
Insuccesele sau esecurile medicale sunt situatii in care prejudiciul datorat bolii sau
complicatiilor ei nu au putut fi stapanite de cadru medical.
In situatiile de esec sau insucces constiinata celui prejudiciat poate fi influentata de
apartinator ,reprezentanti legali sau reprezentanti ai presei determinand urmaririle
rautacioase.
Cu toate posibilitatile tehnice doandite de medicina moderna practica medicala are
aspecte neprevazute care genereaza noi riscuri si noi responsabilitati pentru cadrul
medical.
Cunoasterea ideala nu are cum exclude intamplarea si nici riscurile .
Riscul poate deveni previzibil ameliorand cunoasterea.
Se cere de asemenea o puternica autocunoastere de catre cadrul medical chiar in
interventii chirurgicalede rutina sau in conditiile diagnosticului pozitiv facut cu exactitate
,unde poate interveni neprevazutul.
Cadrul medical trebuie sa fie avizat de puterile si limitele proprii ,de riscurile ce pot
interveni si de cererile si greselile ce pot aparea.
Cauzele cestora apar pe de o parte din lacunele pregatirii cadrului medical (factorul
uman) iar de cealalta parte din reactivitatea neasteptata a bolnavului (factor biologic
necontrolabil).

Deosebirea dintre cazul nefericit si culpa

In decursul timpului afirmarea ca utile a mai multor descoperiri noi a insemnat tot atatea
momente de asumare a unor riscuri.Uneori riscurile depaseau cu mult notiunea de
responsabilitate profesionala morala sau juridica reprezentand chiar si pericol de moarte.
Noile terapii mai eficiente si deci mai utile nu sunt intotdeauna nevatamatoare.Acestea
creeaza asumarea unui risc .
Progresul stiintific permite o mai clara diferentiere a eroarii de greseala, folosind criterii
cat mai exacte care sa-l indemne pe cadrul medical sa accepte riscurile in interesul
bolnavului.
Teoria generala a erorilor profesionala vorbeste de erori de fapt si de erori de
norma.
Erorile de fapt tin de natura actului medical ,de natura lucrului in sine.
Erorile de norma tin de lacunele de atitudine profesionala.
Prin studierea erorilor de fapt se pot trage invataminte care pot ajuta la dezvoltarea artei
medicale ,iar prin cercetarea erorilor de norma (generatoare de prejudicii) se poate
incerca evitarea acestora.
Eroarea de fapt este neimputabila.Ea este urmata de reprezentarea subiectiva a
consecintelor negative deoarece nu a putut fi prevazuta,.
In ciuda comportamentului profesional caracterizat prin atentie,erorile se datoresc unei
imperfectiuni a stiintei medicale la un moment dat ,unei reactivitati particulare a
bolnavului care duc la cunoasterea falsa a unei situatii de fapt.
Ele se produc in conditiile unei activitati perfect normale deoarece respecta regulile de
comportament, profesional eroarea este de fapt susceptibila doar de o analiza morala cu
un beneficiu deontologic.
Se apreciaza ca se afla in eroare orice cadru medical care in aceleasi conditii ar fi fost
victima aceleiasi capcane.
Eroarea de norma
Este imputabila .Ea tine de domeniul cunostintei profesionale si se omologheaza cu
greseala.Apare atunci cand nu se respecta normele acceptate unanim.
Erorile de norma pot fi comosive sau omisive.
Erorile comisive apar atunci cand faci ceva cand nu trebuie ,iar cele omisive cand nu faci
ceea ce trebuie .
Erorile de norma pot fi certe sau indoielnice.Mai pot fi usoare sau grave.
In ceea ce priveste relatia cadru medical –pacient ceea ce ne intereseaza este eroarea
diagnostica.
Eroarea diagnostica apare prin formularea incompleta sau formularea gresita.
Nestabilirea diagnosticului , neprecizarea continutului bolii reprezinta greseala faptica
,iar formularea inadecvata a diagnosticului reprezinta greseala logica.
Erorile faptice apar prin neconcordanta totala sau partiala a diagnosticului cu realitatea.
Erorile logice apar prin incalcarea regulilor de rationament medical.
Cele doua tipuri de erori se genereaza reciproc si anume: lipsa unui diagnostic corect
determina o atitudine medicala neadecvata.
Cauzele greselii sunt multiple si sunt de delimitat:
-se poate gresi din prea multa incredere in sine ;
-in cauza ideilor preconcepute (subiectivism);
-ideile false pot fi generate si de situatii obiective;
-imperfecta de recunoastere a realitatii.

Erori de laborator
Diferentierea erorii de greseala impune si analiza conditiilor de lucru concrete pe care le-
a avut cadrul medical la indemana.Se cauta sa se afle daca asistentul sau medicul a facut
tot ceea ce era posibil in acele conditii pentru apune cel mai exact diagnostic si de a alege
cea mai buna metoda de tratament in interesul bolnavului.
Daca el a respectat cerintele unei atitudini ideale neconcordanta diagnosticului cu
realitatea va fi doar o eroare deoarece orice cadru medical ar fi ajuns la aceleasi concluzii
in aceleasi conditii.
Daca neconcordanta diagnostica apare prin folosirea nejudiciara a cunostintelor sale in
conditiile de lucru ne aflam in situatiile de greseala.
Eroare apare in ciuda bunei credinte si a constiinciozitatii ,dar greseala nu s-ar putea
produce daca un medic sau un asistent medical ar lucra in aceleasi conditii competent si
constiincios .
Forta majora apare atunci cand nepunerea corecta a diagnosticului sau neducerea la bun
sfarsit a unei terapii este de cauza interna.Cadrul medical trebuie sa aiba in vedere si sa
evalueze cele mai mici riscuri printr-o atitudine prudenta si printr-o tehnica plina de
acuratete.

Riscul oportun este riscul calculat si controlat .Prin riscul opartun se evita riscul
inoportun care este incontrolabil.
D.p.d.v juridic exista riscuri supuse normarii (susceptibile de evaluare anticipata) si
riscuri nesupuse normarii ,care sunt imprevizibile rezultate din situatii de urgenta ,caz
fortuit sau forta majora.
Riscul justificat este un risc constient acceptat ,legitimat ,este cel care indeplineste
urmatoarele conditii:
-salveaza de la un pericol mai mare;
-pericolul este real,actual si iminent;
pericolul nu poate fi evitat altfel;
-valoarea bunului supus riscului este mai mica decat a prejudiciului care s-ar putea
produce.

Riscul ilegitim este cel care apare in alte situatii si nu indeplineste conditiile
enumerate ,cum ar fi riscul impus de depasirea competentei sau riscul in cazul increderii
exgerate in fortele proprii.
Atat medicul,cat si asistentul medical este permanent supus unor riscuri anodine de care
este perfect constient cum ar fi pericolul reprezentat de o boala psihica ,de un pacient
aflat in stare de ebrietate.
Tot la fel de riscante sunt falsele interpretari ale modalitatilor verbale si fizice de
abordare a pacientului sau generarea de situatii conflictuale datorate susceptibilitatii
crescute a bolnavului independent de vointa cadrului medical.
Mai pot fi enumerate:
-riscurile profesionale specifice din investigatiile complementare din tratamentele
chirurgicale,riscuri ce pot fi reduse printr-un consult interdisciplinar prin informarea
prealabila si buna pregatire a bolnavului ,prin executie fara cusur .
Medicul sau asistentul terapeut va trebui sa dea dovada de indoiala rationala
constructiva ,utila bolnavului deoarece va fi preferabil sa regreti un efect terapeutic
partial soldat cu supravietuirea decat o moarte la care ai asistat cu bratele incrucisate.
Temeritatea profesionala consta in practicarea unor acte medicale neconsacrate si
oarecum riscante fata de pregatirea proprie si fata de conditiile obiective de lucru .
Acest lucru este de preferat fata de neasumarea riscurilor utile bolnavului care constituie
o greseala grava.
In starile de necesitate se impun in mod imperios sa se accepte riscurile utile ,iar orice
cadru medicala cu vocatie autentica va deveni in mod constient temerar la nevoie.
In scopul reducerii la minimum a esecurilor profesionale medicul si asistentul medical
trebuie sa dea dovada de scrupulozitate stiintifica,prudenta,scepticism obiectiv si
entuziasm limitat.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate