Elementele practicii sanatatii comunitare:

1. Promovarea unui stil de viata sanatos.

2. Tratarea tulburarilor si afectiunilor prin interventii directe si indirecte.
3. Promovarea recuperarii.
4. Sprijinirea serviciilor comunitare.
5. Susţinerea serviciilor primare de ingrijire a sanatatii.
6. Aprecierea nevoilor si evaluarea serviciilor.

Preceptele ingrijirii sanatatii in comunitate: activitate stabilita pe baza nevoilor si a

planului general de sanatate, scopuri si obiective clare, integrarea cetăţenilor in servicii pentru
intreaga comunitate, familia ca unitate de baza, promovarea sanatatii si educatia pentru
sanatate, implicarea familiei si indivizilor in luarea deciziei, aprecierea periodica si continua a
starii de sanatate, buna pregatire a asistentului medical, asistentul - membru activ al echipei de
ingrijire, acordarea ingrijirilor conform recomandarilor medicale, utilizarea inregistrarilor,
dirijarea clientului si familiei catre resurse comunitare, supravegherea personalului de
ingrijire, planificare programelor de educatie continua si asumarea responsabilitatii.

Rolul familiei
Un membru important in actiunea de ingrijire este familia, reprezentata de orice
persoana din grupul familial care ajuta direct la ingrijire sau care asista clientul la domiciliu in
rezolvarea de catre el insusi a nevoilor sale de autoservire si de ingrijire, adica realizarea
igienei personale corespunzatoare, prepararea mancarii si administrarea medicatiei. Ele
rezolva acest tip de nevoi pana la sau intre vizitele personalului de specialitate.
Scopurile clientului sunt raportate la principiile ingrijirilor primare privind maximizarea
(cresterea) gradului de independenta. Asistentele care ofera ingrijiri la domiciliu pot asista
clientul pentru a functiona la cel mai bun nivel posibil, preintampinand astfel dependenta.
Acest timp de asistenta se poate exprima prin instruirea acestuia sau prin crearea de legaturi
intre client si alte institutii comunitare care efectueaza servicii ce-i pot fi necesare pentru a
ramane acasa, neinstitutionalizat.
In plus, se realizeaza prevenirea complicatiilor posibile la persoanele cu probleme cronice ca
si micsorarea riscurilor de recadere. Complicatiile ce pot apare in cazul suferintelor
indelungate pot fi preintampinate prin acordarea unor interventii adecvate la domiciliu. Bolile
terminale pot fi monitorizate la domiciliu mai bine decat spital, daca acest lucru este acceptat
de client si familia sa.
Planul de ingrijiri alcatuit initial poate sa intampine o serie de rezistente de ordin
psihic prin:
1) mecanismele de aparare psihice inconstiente ale pacientului ca negarea, evitarea,
rationalizarea, distorsionarea, care il impiedica sa accepte rezervat rolul de bolnav, de
persoana asistata, precum si interferenta actiunilor sau procedurilor propuse cu valorile
morale, credintele religioase, opiniile si prejudecatile proprii si ale grupului familial.
2) Refuzul pasiv de implicare prin demisie depresiva, pacientul fiind coplesit de stresul
anterior boli, produs de alte evenimente psihotraumatizante.
3) Boala fizica acuta poate duce la regresiune, dependenta, pasivitate fata de starea patologica
actuala. Si in tulburarile mental organice, caracterizate prin deteriorarea functiilor intelectuale
si emotionale, clientul poate neglija semnele lor ca si consecintele pe diferite planuri, cum ar
fi nevoia de tutela juridica.
Esecuri
Situatiile de stres legate de raspunsul inadecvat al sistemului social de ocrotire sunt
legate de complexitatea, lipsa de flexibilitate, incapacitatea de a raspunde nevoilor si
circumstantelor specifice fiecarui pacient si familiei sale. Numarul mare de factori cu
potential contradictoriu pozitiv sau negativ, implicati in fiecare sistem, impune dezvoltarea
unor abilitati speciale de evaluare si coordonare a actiunilor de nursing din partea asistentei.
Influenta familiei asupra starii de sanatate a individului
Mecanisme
Situatii patologice
Mecanisme:
Ereditatea
Riscul mostenirii de catre copii a unor tare genetice manifeste/latente la parintii lor (risc
crescut daca cei 2 parinti au o incarcatura ereditara proprie sau familiala diagnosticate –
cunoscute);
Lipsa sfatului genetic in situatii suspecte;
Riscul mostenirii de catre parinti a tarelor genetice de la proprii ascendenti (-→ risc crescut de
a dezvolta aceleasi boli genetice ca si proprii parinti + posibilitatea ca aceste boli sa se
manifeste tardiv, in a 2-a jumatate a vietii).
Dezvoltarea copilului
Exista relatii evidente intre (dis)functionarea familiei si dezvoltarea insuficienta a copilului
(depresie, apatie, perturbari afective, boli infecto-contagioase, suicid) prin:
relatii afective reduse intre soti ;
relatii reduse afective intre:
parinti si copii
bunici – copii
frati naturali/vitregi
conceptii gresite ale parintilor despre valoarea sanatatii si caracteristicile starii de bine/bolii –
suferintei.
Zestrea patologica familiala mostenita de copii: ereditate, obiceiuri dizarmonice de viata,
mostenirea unor profesii sau vocatii:
Varsta parintilor
Stilul de viata familiala:
alimentatia (program, calitate – cantitate)
timpul liber ,conditii de igiena
Timpul afectat profesiei/familiei/instruirii si educatiei
Impartirea responsabilitatilor
Tipuri de dependenta: alcoolism, stupefiante, tabagism
Climatul familial
Situatia economica: spatiul locativ (suprafata locuibila, dotari utilitare si de confort, nr. de
persoane); venit mediu pe membru de familie/an; distributia bugetului – subzistenta, servicii
medicale, alocatii pentru instruire, cultura, recreatie -; accesul la informatii
Situatia socio-culturala:
Nivelul de educatie si instruire
Climatul familial (relatii parinti – copii, tipuri de familie: mono-parentala, bi-parentala,
reconstituite, nucleara, extinsa; ocupatiile profesionale ale parintilor; personalitati accentuate
in familie
Membri ai familiei aflati in conflict cu legile sociale
Apartententa religioasa: restrictii alimentare, sociale, medicale, culturale sau de instruire,
ritualuri periculoase etc;
Familia – sursa de boli cronice si contagioase
Drame familiale cu rasunet asupra celorlalti membri ai familiei: vaduvie, divort, singuratate,
celibat, batranete.
Situatii patologice
1.Sociale:
primatul interesului material in realizarea casatoriei si intemeierea familiei;
mediul in care se constituie familia/cuplul conjugal ;
tipuri labile/dezechilibrate caracterial, comportamental si relational (cupluri divergente,
devitalizate, pasive);
pauperitatea;
confort deficitar material in sanul familiei ;
intruziunea unor persoane straine in familie;
diferente etno-culturale si educativ-profesionale (diferenta de acumulare culturala, de educatie
sexuala-proctrativa/contraceptiva, de cultura sanitara sau igiena).
2.Psihologice:
conflicte, stari tensionale, indiferenta;
lipsa de confort psiho-emotional in cadrul familiei;
comunicare deficitara informativa, afectiva, educativa ;
legaturi extra-conjugale;
abandon/divort/despartire-separare (+perceptia evenimentului de catre copil si sotul inocent);
decesul unui membru al familiei ;
nereusita/esecul;
conflicte intre generatii;
atitudinea dominatoare-autocratica a unuia din soti.

APRECIEREA STARII DE SANATATE A FAMILIEI.

Culegerea datelor:
Vizita la domiciliu:
intrarea in relatie:
tehnici de comunicare: ascultare, exprimare clara, concentrare, incredere, empatie, capacitatea
de a se adapta la situatie:
asigurarea confidentialitatii, respectarea demnitatii.
Descrierea familiei si a factorilor care pot influenta starea de sanatate a acesteia:
membri: numar, stuctura pe varste, starea de sanatate, probleme deosebite;
relatii intre membrii familiei: intre parinti (soti), parinti – copii, relatiile cu bunicii;
relatii sociale: cu prietenii, cu vecinii;
habitatul: locuinta (spatiu de locuit adecvat, dotari, intretinere igiena), spatiul din jurul
locuintei.
alimentatia: adecvata, obiceiuri alimentare:
activitatea profesionala: profesia membrilor familiei, conditiile la locul de munca;
odihna si timpul liber, posibilitati de recreere:
nivel economic: venit, satisfacerea nevoilor familiei;
nivel cultural si de educatie, preocupari cultural- educative, comportamentul fata de sanatate;
apartenenta religioasa;
stabilirea scorului APGAR pentru familie

CONCEPTUL DE INGRIJIRI PRIMARE.

1. Definitia ingrijirilor primare.

Ingrijirile primare de sanatate –I.P.S.-sunt ingrijiri sanitare esentiale bazate pe metode si
tehnologii practice, pertinente din punct de vedere stiintific si acceptabile din punct de vedere
social, facute sa fie accesibile in mod universal indivizilor si familiilor din comunitate prin
totala lor participare si, la un cost pe care comunitatea si tara poate sa isi permita sa il mentina
in fiecare stadiu al dezvoltarii lor in spiritul increderi in sine si al autodeterminarii. Formeaza
o parte integranta a sistemului de sanatate al tarii, pentru care reprezinta atat functia centrala
cat si problema principala, dar si a dezvoltarii globale, sociale si economice a comunitatii.
Reprezinta primul nivel al contactului dintre indivizi, familie si comunitate cu sistemul de
sanatate national, inceracnd sa apropie pe cat mai mult posibil, activitatea din domeniul
sanatatii de mediu de viata si de munca al oamenilor, constituind primul element al unui
proces continuu de ingrijire al sanatatii.
Definitie.Prin I.P.S intelegem: ingrijiri esentiale de sanatate accesibile tuturor persoanelor si
familiilor din societate prin mijloace ce le sunt accesibile, cu capacitatea lor plenara si la un
pret de cost abordabil comunitatii si tarii.
Ingrijirile de sanatate primare:

Reflecta si rezulta din conditiile economice si din caracteristicile socio-culturale si politice ale
tarii si comunitatiilor sale si se bazeaza pe aplicarea rezultatelor relevante ale serviciilor de
cercetare sociala, biomedicala si sanitara si pe experienta din domeniul sanatatii publice;
Cuprind principalele probleme legate de sanatate in cadrul comunitatii, furnizand servicii de
promovare, preventive, curative si de recuperare corespunzatoare;
Include cel putin: educatia privind problemele de sanatate predominante si metodele de
prevenire si control a lor; promovarea unei alimentatii corecte; asigurarea cu apa potabila
printr-o cantitate adecvata si o sanitatie de baza; ingrijirile acordate mamei si copilului,
inclusiv planning familial; imunizarea impotriva bolilor infectioase majore; prevenirea si
controlul bolilor endemice cu caracter zonal; tratamentul adecvat pentru bolile curente si
vatamari; asigurarea cu medicamente esentiale;
Implica, in afara sectorului sanitar, toate sectoarele legate de acesta si aspecte ale dezvoltarii
nationale si comunitare, in special agricultura, zootehnia, industria, educatia, constructiile de
locuit, lucrarile publice, comunitatile si alte sectoare si cer un effort coordonat din partea
tuturor acestpor sectoare;
Cer si promoveaza din partea indivizilor si a comunitatii, o autodeterminare si participare la
planificarea, organizarea, conducerea si controlul ingrijirilor de sanatate primare, utilizand la
maximum resursele locale nationale, precum si alte resurse disponibile; in acest scop dezvolta
printr-o educatie corespunzatoar capacitatea de participare a comunitatilor;
Ar trebui sa fie sustinute de sisteme de referinta integrate, functionale ducand la o
imbunatatire progresiva a unor ingrijiri de sanatate cat mai corespunzatoare, dand prioritate
celor ce au cea mai mare nevoie;
Se bazeaza la nivel local si de referinta pe locuitorii sanitari, inclusiv medici, infirmiere,
moase, personal auxiliar, dar este nevoie si de practicieni traditionali pregatiti in mod adecvat
din punct de vedere tehnic si social pentru a lucra in echipa si pentru a raspunde nevoilor de
sanatate exprimate de catre comunitate.
favorizeaza ingrijiri complete , ingloband:
-promovarea sanatatii
-prevenirea imbolnavirilor ingrijirile curative curente si obisnuite
-recuperarea
-urgentele

NIVELURI DE INTERVENTIE
acopera trei niveluri de interventii si anume:
1. Ingrijiri de prevenire primara
2. Ingrijiri de prevenire secundara
3. Ingrijiri de prevenire tertiara
Se poate vorbi si de interventia de nivel 4, in cazul bolilor terminale (sustinerea familiei.etc)
Ingrijiri de prevenire primara:1 Prin prevenirea primara intelegem: mentinerea si
promovarea sanatatii,precum si prevenirea imbolnavirilor.
Interventia asistentei urmareste: educatia sanitara (din toate punctele de vedere-alimentatie,
contraceptie, etc) prevenirea specifice (vaccinari, profilaxia unor boli)
Ingrijiri de prevenire secundara: 2 Prevenirea secundara urmareste: Interventii curative-
pentru tratamentul bolilor si prevenirea agravarii sau complicatiilor.
Rolul asistentei este sa descopere problemele la timp (prin vizite acasa, in comunitate-nu
asteptam sa ne caute oamenii, ii cautam noi, prin controale periodice, etc)
Ingrijiri de prevenire tertiara: 3 Prevenirea tertiara urmareste recuperarea.
Rolul asitentei este sa sustina persoana ingrijita pentru a se adapta la diferite dificultati
cauzate de probleme de sanatate -rol in recuperarea persoanei.
In cadrul acestor principii, componentele de baza ale ingrijirilor primare de sanatate sunt:
-Educatia referitoare la problemele de sanatate, prevenirea si controlul lor.
-Promovarea unei alimentatii corecte.
-Asigurarea cu apa potabila in cantitate adecvata si o sanitatie de baza.
-Ingrijirea mamei si a copilului, inclusiv planning familial.
-Imunizarea impotriva bolilor infectioase majore.
-Prevenirea si controlul bolilor endemice, cu caracter zonal.
-Tratamentul adecvat al bolilor curente si vatamarilor.
-Asigurarea cu medicamente esentiale.
Furnizarea acestor servicii de catre lucratorii din domeniul sanitar cu nivel de pregatire diferit
si integrarea practicienilor traditionali in serviciile de sanatate reprezinta o problema de baza a
ingrijirilor primare de sanatate.
Principiul fundamental al procesului de nursing comunitar este reprezentat de faptul că
beneficiarul (individul,familia, comunitatea) se află în centrul procesului, alocarea resurselor
materiale şi umane în condiţii de eficienţă duce la rezultatele aşteptate în cadrul procesului de
planificare.
Eficienţa managementului de caz este analizată în raport cu:
Alocarea resurselor umane şi materiale în funcţie de cerinţele fiecărui beneficiar
Gradul de coordonare al serviciilor comunitare integrate (medico - sociale şi îngrijiri la
domiciliu) astfel încât să fie acoperite toate nevoile identificate ale pacientului/beneficiarului
Creşterea eficienţei raportului cost scăzut pentru serviciu comunitar rezultate preconizate
pentru beneficiar.
Managementul de caz la nivel comunitar ca metodă de lucru este definit ca o evaluare a
nevoilor individului, a familiei, comunităţii, a mediului social în care trăieşte şi îşi desfăşoară
activitatea, în paralel cu reţeaua de servicii medico-sociale disponibile la nivelul comunităţii
(medic de familie, asistent medical comunitar, asistent social, îngrijitor la domiciliu,mediator
rom), în urma căreia se construieşte o strategie individuală de intervenţie axată pe nevoile
prioritare ale beneficiarului şi a resurselor disponibile. Acest concept de lucru în echipa de
intervenţie comunitară se caracterizează prin faptul că furnizorul de servicii specifice nu se
mai focalizează pe selectarea beneficiarilor eligibili pentru un serviciu sau intervenţie, ci se
focalizează pe identificarea problemelor complexe şi multiple ale persoanei beneficiare
(sănătos sau bolnav) şi a resurselor (servicii şi resurse materiale) din reţeaua comunitară care
vor fi capabile să rezolve eficient aceste probleme.
În practica nursingului comunitar, managementul de caz presupune acordarea şi coordonarea
intervenţiilor necesare beneficiarului de către managerul de caz sau responsabilul de caz, care
în acest context poate fi medicul de familie, asistentul medical comunitar, asistentul social sau
mediatorul sanitar rom, în funcţie de problemă, nevoia identificată şi în raport de
competenţele profesionale solicitate.
1.Aprecierea nevoilor comunitatii.
a) Culegerea datelor:
starea de sanatate si caracteristicile ei in Romania, anchete epidemiologice, screening-ul si
studii de prevalenta;
factorii care influenteaza starea de sanatate a comunitatii: factori naturali (fizici, chimici,
biologici), factori artificiali (economici, nevoi fudamentale, someri, factori culturali,
profesionali, civilizatie, etc.)
b) Analiza datelor: selectarea datelor semnificative, identificarea problemelor, formularea
diagnosticului starii de sanatate a colectivitatii, diferenta dintre ingrijirile individuale si cele
colective, identificarea grupurilor vulnerabile, defavorizate, accesibilitatea la servicii de
sanatate, costurile serviciilor.
2. Planificarea.
Stabilirea scopului.
Stabilirea obiectivelor pe termen lung, mediu si scurt – respectarea principiilor privind
enuntarea obiectivelor.
Stabilirea prioritatilor.
Stabilirea interventiilor in concordanta cu obiectivele proprii si planurile nationale.
Intocmirea planului de ingrijiri de sanatate: stabilirea responsabilitatilor, termenelor.
3. Aplicarea planului.
Efectuarea interventiilor cu implicarea membrilor comunitatii.
Implicarea membrilor echipei multifactoriale: echipa de ingrijire, reprezentanti ai autoritatilor
locale si organizatiilor neguvernamentale, reprezentanti ai unitatilor sanitare si responsabili de
programe nationale.
4. Evaluarea rezultatelor:evaluarea initiala, evaluarea de etapa (intermediara), evaluarea
finala.
Reformularea unor obiective, initierea de noi actiuni in functie de rezultatele asteptate.
Reformularea unor obiective, initierea de noi actiuni in functie de rezultatele asteptate.
Rolul asistentului medical in educarea familiei, pentru mentinerea sanatatii si identificarea
problemelor de sanatate. (Sintetizarea si aplicarea cunostintelor si a deprinderilor dobandite la
modulele de educatie pentru sanatate,mediu si sanatate, psihologie, sociologie, pedagogie,
puericultura si pediatrie, obstetrica, gerontologie si geriatrie).

Preceptele ingrijirii sanatatii in comunitate

Este o activitate stabilita pe baza nevoilor si a planului general de sanatate, scopuri si
obiective clare, integrarea cetăţenilor in servicii pentru intreaga comunitate, familia ca unitate
de baza, promovarea sanatatii si educatia pentru sanatate, implicarea familiei si indivizilor in
luarea deciziei, aprecierea periodica si continua a starii de sanatate, buna pregatire a
asistentului medical, asistentul - membru activ al echipei de ingrijire, acordarea ingrijirilor
conform recomandarilor medicale, utilizarea inregistrarilor, dirijarea clientului si familiei
catre resurse comunitare, supravegherea personalului de ingrijire, planificare programelor de
educatie continua si asumarea responsabiliatii.
NEVOI SPECIFICE DE INGRIJIRE SI EDUCATIE DE-A LUNGUL VIETII

NOTIUNI DESPRE INGRIJIREA COPILULUI:-dezvoltarea psihomotorie a copilului 0 –

1 an, imunizarile, prescolarul, scolarul si adolescentul – nevoi de educatie, alimentatie,
ingrijire.
Dezvoltarea copilului urmeaza unele etape cunoscute si se deruleaza dupa un acelasi
proces la majoritatea copiilor. Aceste etape si transformarile care le caracterizeaza sunt
incluse in denumirea de dezvoltare psihomotorie. In intervalul de timp cuprins intre nastere si
varsta de 3 ani, copiii fac principalele progrese care ii ajuta sa devina treptat autonomi si sa
faca fata unor situatii compatibile cu varsta lor.
Ordinea acestor progrese depinde de varsta, factori ereditari si de modul in care parintii 
sprijina procesul de invatare al copilului. Dezvoltarea poate uneori fi perturbata sau incetinita
din cauza lipsei de stimulare, a nasterii unui alt copil, de o separare de lunga durata, de un
climat familial conflictual sau de alte cauze imprevizibile.Astfel, cunoasterea principalelor
etape ale dezvoltarii este necesara pentru a monitoriza mai bine progresul copilului.
 Prima copilarie - de la nastere pana la 3 ani (se termina dentitia de lapte) se imparte in: 
a. perioada de nou-nascut - corespunde primelor 28 zile de viata si are cateva particularitati: 
•  crestere rapida staturo-ponderala; 
•  existenta unor fenomene caracteristice: scaderea fiziologica in greutate, icterul fiziologic,
criza genitala, febra de sete, albuminuria fiziologica, meconiul; 
•  slaba dezvoltare a scoartei cerebrale si deci si a functiilor de relatie cu predominenta
centrilor subcorticali; 
•  importanta imunitatii transmisa transplacentar; 
•  deficienta functiilor de bariera a pielii si mucoaselor; 
•  tendinta infectiilor de a imbraca aspect septicemic; 
•  patologia dominata de malformatii congenitale si afectiuni legate de actul nasterii
(traumatisme, infectii). 
b.perioada de sugar (28 zile -1 an) cu urmatoarele particularitati: 
•  cresterea staturo-ponderala continua in ritm rapid; 
•  dezvoltarea treptata a functiilor de relatie; 
•  dezvoltarea functiei locomotorii care largeste sfera de cunoastere a copilului; 
•  aparitia primului sistem de semnalizare; 
•  aparitia dentitiei si dezvoltarea functiei digestive care permit diversificarea alimentatiei; 
•  dezvoltarea imunitatii active proprii cu reducerea rolului imunitatii transplacentare;
•  patologia dominata de boli ale aparatului respirator, digestiv, ale urechii medii. 
c.perioada de copil mic (anteprescolar) 1-3 ani: 
•  incetinirea ritmului de crestere; 
•  modificarea proportiilor dintre cap, trunchi si membre; 
•  completarea primei dentitii; 
•  desavarsirea functiei motorii; 
•  formarea reflexelor conditionate - cuvantul capata valoarea unui nou sistem de semnalizare 
1. Prima copilarie este caracterizata printr-o functie de nutritie intensa ce explica cresterea
accentuata si dependenta de mediul inconjurator, si care determina necesitatea unor ingrijiri
speciale. 
2. Copilaria a 2 a (3 – 6 – 7 ani -prescolar) - dentitia de lapte complet aparuta - incep sa
apara primii dinti definitivi: 
dezvoltarea complexa a S.N.C. si implicit a gandirii, vorbirii, locomotiei, ceea ce duce la
cresterea independentei copilului; 
ritm de crestere mai lent; 
patologia dominata de boli contagioase, apar unele boli noi ca reumatismul articular acut,
cardiopatiile castigate, tuberculoza osteo-articulara. 
3. Copilaria a 3 a (6 – 7 ani - pubertate) la fete pubertatea apare la 12 - 14 ani, iar la baieti la
14 - 16 ani. 
maturizarea zonelor corticale ale creierului, 
incetinirea cresterii in prima parte a perioadei urmata de o accelerare in perioada prepubera; 
apar primii dinti definitivi; 
boli contagioase rare datorita imunizarii spontane (imbolnavire) sau provocate (vaccinari) 
PUBERTATEA - corespunde aparitiei menarhei la fete si dezvoltarii functiei sexuale la
baieti: 
se incetineste ritmul cresterii staturale; 
se accelereaza cresterea in greutate; 
se modifica dimensiunile unor segmente - infatisarea este armonioasa apropiata de cea a
adultului. 
  ADOLESCENTA este in primul rand o perioada de maturizare psihologica, spre deosebire
de pubertate, cand dezvoltarea majora are loc in plan fizic si sexual; majoritatea fetelor au
trecut de puseul de crestere puberal, desi unii baieti inca se afla in plina dezvoltare fizica si
sexuala. Adolescenta este marcata de completarea dezvoltarii corporale si sexuale, formarea
personalitatii si in cele din urma de ocuparea unui loc in societate, prin locul de
munca si familie. Pentru tinerii care nu isi continua studiile in cadrul universitar, sau cei care
renunta si la liceu si trec direct la intemeierea unei familii si la ocuparea unui loc de munca,
pe plan psihologic si social adolescenta se incheie mai repede. 
Inca din perioada preadolescentei, odata cu detasarea de familie, anturajul castiga o
importanta speciala, tanarul vazand in grupul de prieteni un mediu propice testarii ideilor si
compararii nivelului de dezvoltare fizica si psihologica. Adolescentul incearca sa-si
stabileasca o identitate sexuala constientizand si acceptandu-si propriile sentimente si propriul
corp. 
Adolescenta este si o perioada in care au loc alegeri ce vor influenta intreaga viata a adultului;
unele dintre aceste decizii se refera la invatamant – educatie. Alt fel de alegeri, din punct de
vedere al comportamentului, se refera la tentatiile la care adolescentii sunt expusi cu
predominanta: droguri, tutun, alcool, viata sexuala promiscua, etc. O parte dintre aceste
"experimente" pot afecta profund negativ viata tanarului, insa in mare parte acest
comportament este temporar si nu mai prezinta interes in perioada adulta. Adolescenta este o
perioada in care maturizarea nu este completa si tinerii dau de multe ori dovada de ignoranta
in privinta unei activitati sexuale sau a unei relatii intime responsabile. Sarcina la varsta
adolescenta poate avea si grave consecinte medicale.
Conditiile sociale si psihologice ale aparitiei unei sarcini in adolescenta variaza mult, insa de
cele mai multe ori acest fenomen apare in medii de saracie si ignoranta. Aceste tinere trebuie
sa decida daca doresc si au posibilitatile de a-si intemeia o familie sau, daca nu sunt pregatite
sa faca anumite sacrificii, ori doresc sa-si continue studiile, optiunea este fie intreruperea
sarcinii, fie renuntarea la bebelus in favoarea adoptiei. Sarcina la varsta adolescenta este o
trauma psihica majora. In plus, unele fete se confrunta cu pierderea legaturii cu tatal copilului
sau cu familia, cu renuntarea la studii, fie renunta la educatie din proprie vointa, adoptand o
gandire de "esec inevitabil in viata". 
Fara educatie tinerele sunt condamnate la un statut financiar foarte scazut si, conform
studiilor, casniciile incheiate in adolescenta au mai mari sanse sa se incheie cu un divort.
Copiii mamelor adolescente se pot confrunta cu probleme de adaptare sociala pe termen lung
- rezultate scolare slabe, saracie, boli mentale sau fizice. Problemele aparute odata cu sarcina
in adolescenta se rasfrang si asupra familiei tinerei fete - frati mai mici si parinti.

ALIMENTATIA
Alimentatia prescolarului este in general foarte asemanatoare cu cea a adultului, doar ca
trebuie sa fie preparata mai dietetic, fara exces de sare si sa contina toate elementele nutritive
necesare unui copil plin de energie, aflat in plina dezvoltare.Alimentatia este foarte
importanta pentru sanatatea prescolarului - o alimentatie adecvata previne problemele de
sanatate cum ar fi obezitatea, diabetul si decalcifierile. O alta cerinta ar fi ca prescolarul sa
consume alimente sanatoase - carne slaba, fructe de mare, oua, legume, cereale integrale,
produse lactate zilnic si fructe proaspete
Principalele elemente de interes in privinta alimentatiei scolarului sunt
mentinerea varietatii alimentelor, pastrarea unei greutati sanatoase, echilibrand aportul cu
consumul energetic, eliminarea pe cat posibil a grasimilor si a colesterolului din dieta si
asigurarea consumului de fructe, legume si cereale integrale. Respectarea acestor indicatii
asigura o viata adulta sanatoasa.
Alimentatia adolescentului trebuie sa fie adaptata necesitatilor cresterii si dezvoltarii
organismuluisau. In acelasi timp tanarul devine tot mai independent si ia mai multe decizii
privind alimentatia; din acest motiv, parintii trebuie sa cultive adolescentilor obiceiuri
alimentare sanatoase . Factorii care contribuie la formarea unor proaste obiceiuri
alimentare sunt mancarurile fast-food la un pret scazut si sarace in elemente nutritive,
accesul limitat la alimentele sanatoase atunci cand adolescentul se afla departe de mediul
familial, impresia ca alimentele fara grasimi si neprocesate nu sunt gustoase, lipsa
informatiei privind alimentatia sanatoasa, exemplul prost dat in familie, impactul media
asupra adolescentilor - incidenta crescuta de tulburari alimentare la tinerele care isi doresc un
corp "perfect". 
Cele mai intalnite probleme de nutritie la adolescenti sunt deficitul de calciu si fier, obezitatea
si subnutritia.
  Factorii de risc intalniti in aparitia deficientelor nutritionale sunt tulburarile
alimentare, afectiunile cronice, consumul de alcool sau droguri, sarcina la adolescente, o
dieta vegetariana stricta, precum si statutul socio-economic redus. Deficientele nutritionale
din perioada adolescentei au drept consecinte in viata adulta aparitia mai multor boli si
afectiuni: obezitate, diabet, bolicardiovasculare, etc.

POPULATIA VARSTNICA
Obiective educationale:
intelegerea importantei medico-sociale a populatiei varstnice;
descrierea unor fenomene demografice legate de imbatranirea populatiei;
descrierea caracteristicilor medico-sociale ale populatiei varstnice;
descrierea impactului efectului de imbatranire a populatiei.
Atentia deosebita acordata populatiei varstnice este motivata nu numai de ritmul de crestere
numerica, ci si de faptul ca populatia varstnica:
este o populatie mare consumatoare de prestatii medicale;
este mai vulnerabila la diversele stresuri din mediul fizic si social.
La acestea se mai adauga modificarile inregistrate in structura familiei, in sensul ca in
prezent familia se ocupa din ce in ce mai putin de varstnici, in special daca sunt si bolnavi, si
prefera sa fie ingrijiti in unitati speciale pentru varstnici.
In literatura de specialitate nu exista inca un consens in ceea ce priveste limita de varsta de la
care se socoteste o persoana ca fiind varstanica. Se folosesc 2 criterii: biologic si cronologic,
ultimul fiind cel mai frecvent utilizat desi stabileste arbitrar o limita.

Metode de masurare a imbatranirii populatiei

Determinarea ponderii populatiei varstnice din totalul populatiei.
Varsta medie a populatiei.
Raportul dintre numarul varstnicilor si numarul copiilor.
Indicile de dependenta care reprezinta raportul dintre numarul persoanelor inactive si numarul
persoanelor de varsta activa.
 Starea de sanatate a populatiei varstnice
In ultimele decenii, in aprecierea starii de sanatate a varstnicilor se insista tot mai mult
pe metodele epidemiologice si pe autoevaluarea starii de sanatate, capacitatea intervievatului
de a si evalua starea functionala si determinarea raportului dependenta/ independenta a
persoanei varstnice in legatura cu activitatea vietii zilnice.
Studiile intreprinse au aratat existenta fenomenului de supramorbiditate la varstnici, si
anume existenta in medie, a 2-3 afectiuni cronice pe persoana varstnica, dupa unele studii;
dupa altele, care au utilizat tehnici de diagnostic foarte sensibile, 10 afectiuni pe persoana in
varsta de 75 ani si peste.
Principalele cauza de imbolnavire a varstnicilor in tarile dezvoltate sunt:
caderi si fracturi consecutive;
osteoporoza;
tulburari de vedere;
tulburari de auz;
dementa senila;
probleme de incontinenta.
Mortalitatea persoanelor varstnice
In primul rand, probabilitatea de deces creste pe masura ce se inainteaza in varsta, deci ea este
mai mare la varstnici.
In al doilea rand, modelul de mortalitate pe cauze medicale de deces difera de la o grupa de
varsta la alta. La populatia varstnica principalele cauze de deces difera de cele intanite la alte
grupe de varsta, precum si de cele care definesc modelul mortalitatii populatiei generale.
CONSECINTELE IMBATRANIRII POPULATIEI PENTRU SANATATEA PUBLICA
1. Consecinte demografice:
cresterea numarului persoanelor varstnice;
cresterea numarului familiilor fara copii si a celor alcatuite din persoane varstnice.
2. Consecinte medicale:
polimorbiditate (mai multe boli la aceeasi persoana);
cresterea foarte mare a consumului medical.
3. Consecintele sociale decurg din:
pierderea autonomiei persoanelor varstnice;
aparitia incapacitatii funcionale partiale sau totale ceea ce necesita servicii sociale adecvate.
PROBLEMATICA PERSOANELOR VARSTNICE
Organizarea serviciilor de sanatate specifice persoanelor varstnice
Varstnicii, ca parte integrata a intregii populatii, au dreptul la servicii de sanatate
corespunzatoare. Dar serviciile pentru varstnici ridica o serie de probleme specifice, ceea ce
impune organizarea unei game variate de servicii geriatrice specifice. Serviciile medicale
pentru varstnici sunt foarte costisitoare iar resusele lor financiare sunt reduse. Se insista pe
pastrarea cat mai indelungata a varstnicilor in familia proprie.
In concluzie varstnicii au dreptul la servicii medicale si sociale, fiind de dorit sa
ramana cat mai mult in familiile proprii.
Strategii
Retea de servicii sanitare si de ocrotire acordate la domiciliu.
Realizarea unor programe de screening pentru identificarea varstnicilor care pot sa ramana
acasa, integrati in familiile lor si a celor care trebuie ingrijiti in institutii speciale.
Imaginarea unor facilitati comunitare, un ajutor suplimentar acordat familiilor ce au in
ingrijire un varstnic cu probleme sociale.
Organizarea de centre de ingrijire de zi.
Organizarea de centre de ingrijire de noapte.
Organizarea de institutii de ingijiri pe termen lung unde sa se acorde asistenta medicala si
sociala persoanelor varstnice cu afectiuni cronice, dependente. Pentru tarile Europei de vest,
20% din varstnici sunt internati in acest tip de unitati, restul sunt ingijiti in familie sau la
propriul lor domiciliu.
Organizarea de unitati de ingrijire terminala.
Organizarea de servicii de stomatologie specifice varstnicilor.

Institutiile sociale pentru varstnici

Au aparut ca urmare a modificarilor functiei traditionale a familiei si a solidaritatii umane fata
de varstnicii cu probleme.
Sarcinile institutiilor sociale
Ingrijirile oferite trebuie sa fie “intrerupte”, in sensul ca aceste ingrijiri trebuie acordate sub
aspectul procurarii hranei, asigurarii ajutorului menajer, a ajutorului in autoingrijirea proprie.
Oferirea de stimulente material familiei sau altor persoane cu obligatia acestora de a ingiriji
un varstnic la domiciliu.
Ingrijiri de tip “nursing” de cadre cu pregatire medie ce se deplaseaza la domiciliul
varstnicilor asigurand asistenta medicala si sociala.
Integrarea varstnicilor in viata comunitatii.
Sanatatea varstnicului este legata direct de bunastarea sociala si de modul in care este integrat
in comunitatea in care traieste. Integrarea varstnicului se poate realize pe mai multe cai:
incurajarea varstnicului de a ramane in propria locuinta;
sprijinirea structurii de viata traditionala a comunitatilor;
stimularea implicarii varstnicului in diverse activitati culturale comunitare.
Programe specific de prevenire a imbolnavirilor si de mentinere a unei stari de sanatate
corespunzatoare, prin prelungirea cat mai mult posibil a independetei si capacitatii de
autoingrijire.
PROBLEMATICA MEDICO-SOCIALA A CATEGORIILOR DEFAVORIZATE
Obiective educationale:
intelegerea importantei medico-sociale a populatiei la risc;
descrierea unor fenomene demografice legate de imbatrinirea populatiei;
descrierea caracteristicilor medico-sociale ale populatiei la risc;
descrierea impactului efectului de imbatrinire a populatiei.
In intreaga lume, starea de sanatate a persoanelor care se confrunta cu instabilitatea sociala,
economica si politica este precara.
Dintre cele sapte prioritati sanitare mondiale ale mileniului actual, trei au in vedere
dezvoltarea si abolirea saraciei, protejarea grupurilor vulnerabile, respectarea drepturilor
omului.
In categoria persoanelor defavorizate se incadreaza familiile numeroase cu venituri
insuficiente, familiile dezorganizate, persoanele de etnie roma, unii copii si tineri, somerii,
femeile, batranii, refugiatii.
In randul acestor persoane apar fenomene precum saracia, somajul, stigmatizarea si
marginalizarea sociala, infractionalitatea, vagabondajul, prostitutia, toxicomania.
Reducerea acestor fenomene de o gravitate extrema presupune nu numai interventia statului,
ci si implicarea activa a tuturor membrilor comunitatii.
Hotararea nr. 829/2002 privind aprobarea planului national antisaracie si de promovare a
inc1uziunii sociale realizeaza urmatoarea c1asificare a principalelor categorii sociale
vulnerabile din Romania:
grupurile care traditional se confrunta cu un risc ridicat de saracie si exc1uziune sociala si
indeosebi:
parte importanta a celor de etnie roma;
familiile cu multi copii;
familiile dezorganizate;
familiile monoparentale;
familiile cu persoane aflate in somaj de lunga durata;
grupuri care se confrunta cu situatii dificile in ceea ce priveste conditiile de locuit:
copiii strazii,care traiesc in adaposturi improvizate;
copiii care parasesc institutiile de ocrotire la varsta de 18 ani;
familiile strazii, care traiesc in adaposturi improvizate in parcuri, in apropierea gropilor de
gunoi, in ghenele de gunoi, langa balti, diferite terenuri abandonate;
tinerii, ale caror posibilitati financiare sunt extrem de reduse in vederea achizitionarii unei
locuinte.

SARACIA SI STAREA DE SANATATE A POPULATIEI

" Acolo unde oamenii sunt condamnati sa traiasca in mizerie, drepturile omului sunt
violate: a ne uni pentru a Ie respecta este o datorie sacra" (1. Wresinski, Paris, 1987)
" Saracia reprezinta forma cea mai rea a violentei" (M Ghandi)
In paralel cu cresterea inegalitatilor sociale determinate de libertatea comertului si a
investitiilor se observa o crestere a inechitatilor in sanatate. In multe tari ale lumii, exista un
mare decalaj intre progresele inregistrate la nivelul starii de sanatate a paturilor sociale
favorizate fata de cele defavorizate.
Aproximativ un miliard trei sute de mii de persoane (20% din populatia mondiala) traiesc in
conditii de saracie absoluta, avand un venit inferior unui $ pe zi. Aproape jumatate din
locuitorii planetei traiesc in conditiile unui venit mai mic de 2 $/zi.
In Romania, ca de altfel in toate tarile ex-comuniste din Estul Europei, tranzitia economica si
sociala a determinat numeroase schimbari la nivelul populatiei. Cresterea saraciei in ultimul
deceniu este o trasatura comuna acestui grup de tari, care se datoreaza, in principal scaderii
productiei si cresterii inegalitatilor.
Reducerea saraciei si a inechitatilor sociale la nivel national si international reprezinta una din
principalele mize ale secolului XXI.
MARGINALIZAREA S1 STIGMATIZAREA
SARACIA determina cresterea riscului de stigmatizare si marginalizare economica sociala si
politica a categoriilor sociale afectate.
Marginalizarea se regaseste in accesul limitat la anumite drepturi si servicii sociale In
comparatie cu restul populatiei, in discriminarea acestora in functie de diferite criterii de sex,
varsta, situatie materiala, numar de copii, apartenenta la o anumita etnie sau comunitate
religioasa.
Limitarile discriminatorii se concretizeaza in acces limitat la piata fortei de munca, concedieri
nejustificate, lipsa accesului la servicii medicale gratuite, cauzate de faptul ca beneficiarii nu
sunt cuprinsi in sistemul de asigurari medicale, accesul limitat la cultura si educatie. Copiii
proveniti din familii sarace sunt mai expusi riscului de abandon scolar, de excludere din
colectivitatile de la scoala sau din vecinatate. Nivelul redus de pregatire scolara este
intotdeauna asociat cu o pozitie dezavantajoasa pe piata muncii.
Saracia nu este insa unica cauza a marginalizarii. Studiile asupra marginalizarii fac referiri la
urmatoarele categorii sociale:
-somerii, angajatii in servicii necalificate;
-persoanele cu venituri mici, fara proprietati, teritorii;
-persoanele cu handicap mintal si fizic sau cu alte dizabilitati;
-analfabetii, persoanele lipsite de calificare profesionala
-toxicomanii;
-delicventii;
-copiii abuzati sau care traiesc in conditii improprii;
-copiii utilizati ca forta de munca;
-parintii singuri;
-tinerii, in special absolventii fara experienta;
-strainii, refugiatii, imigrantii;
-minoritatile etnice, lingvistice, religioase sau rasiale aflate in conditii de dificultate;
beneficiarii de asistenta sociala, cei care au nevoie de asistenta sociala, dar nu o primesc;
rezidentii cartierelor rau famate;
-deviantii.
Persoanele care sufera de pe urma marginalizarii sau stigmatiziirii sociale sunt si mai
vulnerabile in viata sociala si au un risc mai mare de incalcare a drepturilor fundamentale.
Suferinta psihologica, indusa de fragilitatea psihosociala a persoanelor aflate in situatii
precare, accentuata de excluderea sociala si de stigmatizare nu trebuie ignorata, pentru ca
reprezinta un obstacol major in accesulla ingrijiri, in reinsertia sociala, in sprijinul pe care l-ar
putea obtine persoanele afectate. Din pacate, exista o lipsa de formare de specialisti pentru
sustinerea acestei categorii de populatie.
Suferinta psihosociala a persoanelor defavorizate se regaseste in sentimentul de
vulnerabilitate aparut datorita dificultatilor vieticotidiene, stressului la locul de munca,
oboselii permanente, fragilititii sociale, in sentimentul de insecuritate datorat precaritatii,
marginalizarii, exc1uderii sociale, anxietatii legate de ziua de maine, in stima de sine scazuta
si sentimentul de devalorizare aparuta datorita depresiei, modului in care individul este privit
in societate. Manifestarile suferintei psihosociale se reflecta in comportamentde izolare,
esecuri repetate, comportament la rise, conduite adictive, violenta indreptata impotriva sa si a
celor din jur.

PROBLEMATICA MEDICO-SOCIALA A COPIILOR S1 TINERILOR

Din categoria copiilor care se afla in situatii critice fac parte copiii care traiesc in conditii de
mizerie absoluta, sau saracie severa, copiii abandonati, copiii fara identitate legala (in special
copiii apartinand etniei rome), "copiii strazii", copiii maltratati, neglijati sau abuzati fizic si
emotional, tinerii lipsiti de familie care parasesc institutiile pentru copii la 18 ani.
Principalele probleme cu care se confrunta tinerii sunt: saracia ,conditiile de locuit precare,
somajul, degradarea situatiei educationale a tinerilor, din cauza lipsei resurselor familiei
pentru sustinerea financiara a studiilor (in special pentru tinerii provenind din mediul rural,
sau din alte categorii populationale defavorizate), cresterea consumului de droguri,
concomitent cu scaderea varstei la care tinerii incep sa devina consumatori, cresterea
delincventei juvenile si reducerea varstei la care debuteaza infractionalitatea.
Abandonul
Din punct de vedere juridic, abandonul este definit de legea numarul 47/1993: "Copilul aflat
in ingrijirea unei institutii de ocrotire sociala sau medicala de stat, a unei institutii de ocrotire
private, legal constituite sau incredintat, in conditiile legii, unei persoane juridice, poate fi
declarat prin hotarare judecatoreasca abandonat, ca urmare a faptului ca parintii s-au
dezinteresat de el in mod vadit o perioada mai mare de 6 luni.".
Din punct de vedere medical, copilul este considerat abandonat in spital, daca ramane in
unitatea sanitara mai mult de 2 saptamani peste perioada necesara acordarii ingrijirilor
specifice.
Din punct de vedere psihologic, abandonul este definit ca o actiune de parasire a unei fiinte,
de lipsa de preocupare pentru soarta acesteia. Orice situatie care duce la slabirea sau rupere a
legaturilor afective poate fi traita ca abandon.
In prezent, principalele cauze ale numarului crescut de copii abandonati sunt de natura socio-
economica si educationala. Din punct de vedere economic, factorul principal este reprezentat
de perpetuarea saraciei populatiei. Din punct de vedere social, se constata un proces de
dezintegrare a familiei sub actiunea unor factori economici.
Alte cauze ale abandonului se refera la accesibilitatea scazuta la mijloacele de planificare
familiala, plasarea provizorie a copiilor 'in institutii, numarul insuficient, lipsa sau costul
ridicat al unor servicii pentru mamele cu copii (crese, gradinite), lipsa unei retele de asistenta
medicala de ocrotire care sa ofere suport medico-social continuu.
Autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa garanteze si sa promoveze
respectarea drepturilor copiilor din raza lor administrativ-teritoriala si sa sustina cresterea
copiilor in propria lor familie prin acordarea de servicii specializate, corespunzatoare nevoilor
lor individuale.
Familia reprezinta unitatea fundamentala a societatii si mediul natural pentru cresterea,
educarea, dezvoltarea si bunastarea membrilor sai. Statul are datoria sa asigure protectia
familiei, pentru ca aceasta sa-si poata 'indeplini rolul, functiile si menirea sa. Din aceasta
necesitate a aparut conceptul de politica familiala, reprezentand totalitatea masurilor prin
care statul sprijina integritatea familiei si a membrilor acesteia.
Strategiile politicilor familiale de eliminare a dificultatilor si riscurilor sociale care pot
destrama familia au in vedere:
acordarea libertatii depline in alegerea modelului familial;
diminuarea crizei locuintelor pentru familiile tinere;
sprijinirea tinerilor casatoriti pentru incadrarea in munca, in raport cu pregatirea profesionala
a acestora;
acordarea desanse egale pe piata muncii persoanelor de sex feminin;
acordarea de facilitati mamelor cu copii;
protectia copiilor contra saraciei si redistribuirea veniturilor intre categoriile sociale, in
favoarea familiilor cu copii;
imbunatatirea serviciilor medico-sociale:
acordarea de credite in conditii avantajoase familiilor tinere.

Sustinerea familiei in situatii de criza.

Notiuni despre ingrijirea prematurului la domiciliu.
Influenta dizabilitatii si bolii asupra copilului,persoanei., familiei.
Instruirea persoanelor care acorda ingrijiri pentru recuperare si reducerea impactului.
Consiliere in caz de : boli grave, deces, suferinta psihica,anxietate, depresie.

Grupuri vulnerabile.
Grupuri defavorizate: minoritati etnice si religioase, cu probleme socio-economice, saracia,
lipsa de educatie si a accesului la servicii de diagnostic si tratament.
Comportamente la risc: consumul de alcool, consumul de droguri, fumatul, mediul
inconjurator nesigur, risc de accidente, automedicatia si consumul excesiv de medicamente.

Masuri de sustinere si combatere.

- organizarea actiunilor individuale sau pentru grupuri;
- participarea la campanii de educatie;
- aplicarea programelor nationale;
- legatura cu autoritatile, unitatile sanitare, organizatii neguvernamentale;
- respectarea legislatiei.

Ingrijirea la domiciliu a bolnavilor cronici si in stadiu terminal.

- alegerea unui model de ingrijire adecvat: modelul de autoingrijire Orem, modelul Roper
bazat pe dependenta \ independenta activitatilor vietii in diferite etape;
- evaluarea gradului de dependenta;
- evaluarea resurselor umane si materiale;
- verificarea si respectarea recomandarii medicale;
- planificarea ingrijirilor si stabilirea orarului impreuna cu bolnavul, familia, respectand
recomandarea medicala;
- executarea interventiilor autonome si delegate in conformitate cu legislatia in vigoare;
- aplicarea protocoalelor de ingrijire;
- instruirea si implicarea familiei in ingrijire si supraveghere;
- explicarea nevoilor muribundului;
- evidenta activitatii si transmiterea informatiilor semnificative;
- evaluarea rezultatelor ingrijirilor;
-raportarea periodica a rezultatelor si reajustarea planului de ingrijiri.

INGRIJIREA PALIATIVA este ingrijirea activa si totala acordata pacientilor care sunt
confruntati cu problemele asociate unei boli amenintatoare de viata si care are ca scop
imbunatatirea calitatii vietii bolnavilor si a familiilor acestora,prin prevenirea si inlaturarea
suferintei.
Ingrijirea terminala este parte integranta a ingrijirii paliative.
Principii de baza ale ingrijirii paliative
Asigura terapia durerii si a altor simptome;
Afirma valoarea vietii si considera moartea ca un proces natural;
Amelioreaza calitatea vietii si poate influenta pozitiv evolutia bolii;
Nu intentioneaza nici sa grabeasca,nici sa amane moartea;
Integreaza aspectele psiho-sociale si spirituale in ingrijirea pacientului;
Ofera un sistem de sprijin,dand pacientului posibilitatea sa traiasca pe cat posibil activ,pana la
sfarsitul vietii;
Ofera sprijin familiei in timpul bolii pacientului si in perioada de doliu;
Utilizeaza o echipa interdisciplinara pentru a satisface nevoile complexe ale pacientului si
familiei;
Beneficiari
Pacienti cu boli progresive maligne sau non-maligne care produc disconfort,limiteaza
activitatea zilnica si au un prognostic rezervat.
Populatia de pacienti vizata include:
Copii sau adulti cu boli sau leziuni congenitale care duc la dependenta de tratamente de
sustinere a vietii sau ingrijire de lunga durata pentru realizarea activitatii cotidiene.
Copii sau adulti cu boala terminala
Copii sau adulti cu boli acute severe care ameninta viata (traumatisme severe,leucemii
acute,accidente vasculare)unde vindecarea este un scop realist,dar boala insasi sau
tratamentele asociate aduc cu sine o suferinta semnificativa.
Copii sau adulti cu boli cronice progresive(cancer,boala vasculara periferica,insuficiente
renale sau hepatice,boli cardiace sau pulmonare avansate,boli degenerative neurologice).
Copii sau adulti cu sechele care limiteaza speranta de viata rezultate in urma unor accidente
sau traumatisme severe.
Ingrijirea paliativa se realizeaza la doua nivele:
1.Abordarea paliativa prin servicii ne-specializate de ingrijire paliativa.Ea este acordata de
personal medical cu o pregatire minima in ingrijiri paliative -medici de
familie,spital,as.medicale,care au in afara pregatirii de baza,un curs introductiv de 40 ore in
ingrijire paliativa.
2.Servicii specializate de ingrijiri paliative
Unitati specializate de ingrijire paliativa(Hospice).
Sectii cu paturi de ingrijiri paliative,
Ingrijire paliativa la domiciliu,
Centre de zi ,
Ambulatorii de ingrijire paliativa,
Echipe mobile specializate de ingrijiri paliative in cadrul spitalului ,
Unitati specializate tip HOSPICE ,
Unitati care imbina rigorile unei unitati spitalicesti cu paturi cu ambientul familial,apropiat de
cel casnic,si ofera asistenta complexa a pacientilor eligibili.
Echipa interdisciplinara
Ingrijirea paliativa este o munca de echipa. Componenta minima:
-Medic
-As.medicali
-Asistent social
Preot/Pastor
In conformitate cu standardele nationale de ingrijiri paliative.
Alti membri recomandati: 
Psiholog
Kinetoterapeut
Terapeut prin joc
Logoped
Dietetician

INGRIJIREA PERSOANELOR CU DIZABILITATI

Starea de bine (well-being) – este un termen general ce reflectă toate aspectele vieţii umane
(fizice, psihice şi sociale) care formează ceea ce s-ar putea numi o „viaţă bună”. Domeniul
sănătăţii este un subdomeniu al universului ce formează viaţa umană.

Funcţionalitate – este termenul umbrelă care exprimă funcţiile şi structurile corpului,

activităţile şi participarea. Denotă aspectele pozitive ale interacţiunii dintre individ (condiţiile
de sănătate individuale) şi factorii de context individuali (factorii personali şi de mediu).

Incapacitate – se referă la afecţiuni, limitarea activităţilor şi restricţiile de participare. Denotă

aspectele negative ale interacţiunii dintre individ (condiţiile de sănătate individuale) şi factorii
de context individuali (factorii personali şi de mediu).
 Inadaptare - aspectul social rezumă consecinţe, deficienţe ale incapacităţii, cu manifestări
variabile în raport cu gravitatea deficienţei şi cu exigenţele mediului. Aceste cosecinţe pe plan
social sunt incluse în noţiunile respective şi se pot manifesta sub diverse forme: inadaptarea
propriu-zisă, inegalitate, segregare, excludere.

Deficienţă - aspectul se referă la deficitul stabilit prin metode şi mijloace clinice sau
paraclinice, explorări funcţionale sau alte evaluări folosite de serviciile medicale adresate unui
deficit sau unei structuri fiziologice, automatice sau psihologice, şi desemnează o stare de
anormalitate funcţională, adesea cu semnificaţie patologică, stabilă sau de lungă durată, care
afectează capacitatea şi calitatea procesului de adaptare şi integrare şcolară, profesională, sau
comunicarea persoanei în cauză.

Afecţiune – este reprezentată de pierderea sau anormalitatea unei părţi a corpului (structurală)
sau a unei funcţii a acestuia (funcţională). Funcţiile fiziologice includ şi funcţiile psihice.
Noţiunea de „anormalitate” este folosită strict cu înţelesul de devia- ţie semnificativă faţă de
normele statistice stabilite .

Activitate – reprezintă executarea unei sarcini sau a unei acţiuni de către un individ.
Desemnează perspectiva individuală a funcţionalităţii.

Limitări ale activităţii – sunt dificultăţile pe care un individ le poate întâmpina în realizarea
unei activităţi. Limitarea activităţii poate fi apreciată ca o deviaţie uşoară până la severă, în
termeni de calitate şi cantitate a execuţiei activităţii respective, sau faţă de ceea ce se aşteaptă
de la o persoană fără probleme de sănătate.

Restricţii de participare – sunt problemele pe care un individ le poate întâmpina în

implicarea sa într-o situaţie de viaţă. Prezenţa restricţiilor de participare este determinată de
comparaţia participării individuale, cu cea aşteptată din partea unui individ care nu are o
incapacitate în cadrul unei culturi sau societăţi.

Participare – se referă la implicarea unei persoane într-o situaţie de viaţă. Este perspectiva
societală a funcţionalităţii.

Barierele - sunt factorii de mediu din spaţiul individului care, prin prezenţa sau absenţa lor,
limitează funcţionalitatea şi crează incapacitatea. Barierele includ aspecte cum ar fi: un mediu
fizic inaccesibil, lipsa unor tehnologii de asistare, atitudini negative din partea populaţiei,
servicii şi politici care fie nu există, fie împiedică implicarea persoanelor cu condiţii precare
de sănătate în toate ariile vieţii cotidiene

Performanţa – este un construct care descrie ce fac indivizii în mediul lor curent, aducând
acest lucru în analiza implicării individului într-o situaţie de viaţă oarecare. Mediul curent al
unui individ poate fi descris folosind componentele factorilor de mediu.

Adaptarea rezonabilă la locul de muncă - reprezintă totalitatea modificărilor făcute de

angajator pentru a facilita exercitarea dreptului la muncă al persoanei cu handicap, constând
în modificarea programului de lucru, achiziţionarea de echipament, dispozitive şi tehnologii
asistive şi alte măsuri asemenea.
 Angajarea asistată - este opţiunea de angajare care facilitează munca în locuri de muncă
obişnuite de pe piaţa competitivă a muncii, şi care presupune oferirea de sprijin în căutarea
locului de muncă şi la locul de muncă, transport, tehnologii ajutătoare, instruire, specializare.

Atelierul protejat - este spaţiul adaptat nevoilor persoanelor cu handicap, unde acestea
desfăşoară activităţi de formare, dezvoltare şi perfecţionare a abilităţilor; poate funcţiona în
locaţii din comunitate, în centre de zi, în centre rezidenţiale şi în unităţi de învăţământ
speciale.8 Prin loc de muncă protejat se înţelege spaţiul aferent activităţii persoanei cu
handicap, adaptat nevoilor acesteia, care include cel puţin locul de muncă, echipamentul,
toaleta şi căile de acces.

Unitatea protejată autorizată - este operatorul economic de drept public sau privat, cu
gestiune proprie, în cadrul căruia cel puţin 30% din numărul total de angajaţi cu contract
individual de muncă sunt persoane cu handicap.

Handicapul - este deficienţa mintală, fizică sau senzorială, parţială/totală/temporară sau

definitivă, determinată de alterarea funcţiilor psihologice, fiziologice, anatomice.

Persoanele cu dizabilităţi - sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficienţelor
fizice, senzoriale, psihice sau mentale ale acestora, le împiedică total sau le limitează accesul
cu şanse egale la viaţa socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali şi culturali
propri, necesitând măsuri de protecţie specială în sprijinul integrării lor sociale şi
profesionale.

Piaţa muncii - este una din principalele componente ale economiei de piaţă, alături de piaţa
bunurilor şi piaţa capitalului. Piaţa muncii se referă la forţa de muncă. În percepţia cotidiană,
forţa de muncă are în vedere capacitatea unui om de a munci. Din perspectivă economică,
piaţa muncii reprezintă una din componentele forţelor de producţie .