UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZARE: DREPT

PROIECT DREPT MEDICAL

Răspunderea medicală de malpraxis

PROFESOR: Cătălina Dinu

STUDENȚI:
LUPEȘ MIHAELA GEANINA
DRAGHICI MĂDĂLINA
GABRIELA
CUPRINS

ARGUMENT .......................................................................................................................................... 3
CAPITOLUL I ....................................................................................................................................... 4
INTRODUCERE ÎN TEMĂ ................................................................................................................. 4
CINE RĂSPUNDE? ............................................................................................................................. 5
CÂND NU ESTE CONSIDERAT MALPRAXIS? ................................................................................. 6
CAPITOLUL II ..................................................................................................................................... 6
TIPURI DE RĂSPUNDERE ................................................................................................................ 6
i. CODUL CIVIL ........................................................................................................................ 7
ii. CODUL PENAL ..................................................................................................................... 7
iii. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ ................................................................................... 8
CUI NE ADRESĂM PENTRU A RECLAMA UN CAZ DE MALPRAXIS?.......................................... 9
CARE ESTE PROCEDURA CARE TREBUIE URMATĂ, ÎN FUNCȚIE DE AUTORITATEA CĂREIA
ALEGEM SĂ NE ADRESĂM? ............................................................................................................. 9
CAPITOLUL III .................................................................................................................................. 10
SPEȚE ............................................................................................................................................... 10
CONCLUZII ........................................................................................................................................ 11
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................. 12

2
ARGUMENT

Din cele mai vechi timpuri, medicul a jucat un rol important în societate.
Întrucat, prin prisma profesiei sale, se îngrijește de cel mai de preț bun al omului, și
anume, sănătatea și, implicit, viața persoanei.
Dacă în alte ramuri de drept, comiterea unei greșeli poate să nu aibă un impact foarte
mare asupra individului, acțiunile medicului au o consecință directă asupra persoanei.
Chiar și o simplă neglijență poate duce la daune permanente, atât de ordin fizic , cât și
psihic.
Ne punem în mâinile lor propria viață , de aceea dorim să fim îngrijiți de oameni
capabili, specializați , de oameni care să ne salveze, nu să înrăutățească lucrurile.
Medicina fiind un domeniu în care nu se permit greșeli , dar se comit erori, cele două
putând produce prejudicii psiho-fizice enorme pentru pacient și se poate ajunge chiar la moartea
acestuia din cauza imprudenței și neglijenței personalului medical.
Am ales să dezbatem tema ,,Răspunderii medicale de malpraxis” pentru că ar trebui să
fim conștienți de toate riscurile unui tratament, unei proceduri medicale, dar și care sunt
sancțiunile aplicate personalului medical în cazul unui prejudiciu.

3
CAPITOLUL I

INTRODUCERE ÎN TEMĂ

Primele tentative de reglementare a activităţii medicale sunt atestate încă din epoca
antică, atunci când încă nici nu se divizau ramurile ştiinţei de drept. Cele mai vechi dovezi
care atestă colaborarea medicilor cu justiţia datează din antichitate. Una dintre cele mai vechi
dovezi în acest sens este stipulată în Codul lui Hammurabi, cea mai veche culegere de legi din
timpul regelui babilonian Hammurabi (1728-1686 î.e.n.), care prezintă aprecieri privind
răspunderea medicală, precizând şi sancţiunile pentru greşeli în actul medical. Astfel, acesta
conţine mai multe articole referitoare la răspunderea medicilor în cazul unor greşeli în
realizarea actului medical. Ca urmare a nereuşitei profesionale, în funcţie de specificul
acesteia sau de bolnav (om liber sau sclav) se puteau aplica sancţiuni grave, de natură penală
(tăierea degetelor pentru orbirea intervenită sau decesul în urma unor operaţii nereuşite de
îndepărtare a albeţii) sau civilă (despăgubiri în bani sau alţi sclavi). Totodată, codul
avertizează eventualii amatori de experimente medicale riscante pe bolnavi, stabilind pedepse
consistente pentru incompetenţă şi neîndemânare.
Malpraxisul medical este o eroare profesională generatoare de pagube pacientului, ce
implică răspunderea civilă a personalului medical sau a furnizorului de servicii și produse
medicale, sanitare sau farmaceutice.
Eroare medicală reprezintă eșecul de a executa o acțiune conform planului sau punerea
în aplicare a unui plan incorect care rezultă într-un lucru făcut greșit (comisiune) sau în nereușita
efectuării unui lucru corect (omisiune). Unele erori medicale produc un rău pacientului, altele
nu au vreo consecință asupra acestuia.
Din punct de vedere etimologic, malpraxis este un termen alcătuit din latinescul „mal”,
„malus” – „rău” şi cuvântul de origine greacă „praxis” – „practică”, ceea ce îi dă sensul de
„practică rea, inadecvată, a practica profesia în mod greşit”.
În România termenul are de malpraxis este reglementat prin Legea nr. 95/ 2006 privind reforma
în domeniu sănătății.
Din punct de vedere juridic, pentru a se putea vorbi despre malpraxis trebuie îndeplinite
condiții cumulative privind eroarea, prejudiciul precum si o legătura de cauzalitate directă și
certă.
Această legătură de cauzalitate este elementul cel mai dificil de probat în malpraxis
întrucât presupune analiza documentelor medicale, medico-legale, administrarea unor
expertize, toate acestea pentru a demonstra fără dubiu relația cauză-efect.

4
CINE RĂSPUNDE?

Legea nr. 95/ 2006; TITLUL XV; Raspunderea civilă a personalului medical si a
furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice;

1. Personalul medical
Articolul 642, alin. (1), lit. b), din Legea nr. 95/ 2006 defineşte personalul medical ca fiind
medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical şi moaşa care acordă servicii medicale.
În caz de malpraxis, aceștia vor răspunde civil pentru prejudiciile produse pacientului, care
includ atât neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea
profesiunii, cât și actele individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau
tratament.
Totodată, personalul medical va răspunde civil şi pentru prejudiciile ce decurg din
nerespectarea reglementarilor legale privind confidenţialitatea, consimţământul şi
obligativitatea acordării asistenţei medicale, ori în cazurile în care personalul medical îşi
depăşeşte limitele competentei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil
personal, medical ce are competenţa necesară.

2. Unitatea sanitară – independent sau împreună cu personalul medical

Unităţile sanitare, publice sau private, în calitate de furnizori de servicii de sănătate, răspund
civil pentru prejudiciile produse pacientului în activitatea de prevenţie, diagnostic sau
tratament, în situaţia în care acestea sunt consecinţa:
• infecţiilor nosocomiale;
• defectelor cunoscute ale aparaturii medicale;
• folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale și a altor substanţe
medicamentoase şi sanitare, după depășirea termenului de valabilitate sau a perioadei
de garanție;
• acceptării de aparatură medical, materiale sanitare, substanțe medicamentoase și
sanitare de la furnizori, fără asigurarea prevăzută de lege;
• subcontractării de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fără asigurare de
răspundere civilă în domeniul medical.
Unităţile sanitare răspund în condiţiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul
medical angajat, în solidar cu acesta.

3. Producătorii de echipamente medicale sau de medicamente

Producătorii de echipamente şi dispozitive medicale sau substanţe medicamentoase răspund
pentru prejudiciile produse pacienţilor generate în mod direct sau indirect de defectele ascunse

5
ale echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi materiale
sanitare, în perioada de garanţie/ valabilitate, conform legislaţiei în vigoare.

4. Subcontractorul de servicii medicale sau nemedicale care furnizează servicii sau

produse către o unitate sanitară
Furnizorii de servicii medicale sau nemedicale, subcontractați de către unităţile sanitare publice
sau private furnizoare de servicii medicale, răspund pentru prejudiciile cauzate pacienţilor în
mod direct sau indirect, ca urmare a serviciilor prestate.
5. Furnizorul de utilități (electricitate, apă, gaz, etc.)
Furnizorii de utilităţi către unităţile sanitare răspund civil pentru prejudiciile cauzate pacienţilor
generate de furnizarea necorespunzătoare a utilităţilor.

CÂND NU ESTE CONSIDERAT MALPRAXIS?

• medicul își depășește limitele competenței în cazuri de urgență, în care nu este disponibil
personal medical ce are competența necesară;
• daunele sunt cauzate de condițiile de lucru, dotările insuficiente cu echipament de
diagnostic și tratament, efectele adverse, complicațiile acceptate ale metodelor de
investigație și tratament, defectele echipamentelor și dispozitivelor medicale;
• personalul medical acționează cu bună-credință în situații de urgență, cu respectarea
competenței acordate.

CAPITOLUL II

TIPURI DE RĂSPUNDERE

Exercitarea profesiei medicale presupune respectarea normelor deontologice și juridice.

Normele de etică profesională se regăsesc în Codul de deontologie medicală publicat în
Monitorul Oficial pe 7 decembrie 2016, și subliniază practicarea profesiei cu morală și cu
respectarea valorilor apărate de drept.
Articolul 3 din Codul deontologic al Colegiului Medicilor din Romania,
denumit:,,respectul demnității ființei umane”, consacră “ în toate situațiile actul profesional, în
oricare formă sau modalitate s-ar desfășura, se va face cu respectarea strictă a demnității umane
ca valoare fundamentală a corpului profesional.”

6
 i. CODUL CIVIL

Din perspectiva Noului Cod Civil, răspunderea medicală de malpraxis este o răspundere
civilă delictuală care determină obligația de a repara un prejudiciu cauzat de o fapta ilicită.
Articolele 998, respectiv 999, stipulează obligația reparării prejudiciului de către persoana ce l-
a creat. Se consacră în art.1000 CCiv ,,suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin
fapta persoanelor pentru care suntem obligați a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub pază
noastră”.
De asemenea sunt esențiale reglementările privind confidențialitatea, consimțământul și
obligativitatea acordării asistenței medicale.

Pentru că răspunderea civilă medicală să fie valabilă trebuie să întrunească următoarele condiții:

1) Existența faptei ilicite - ce poate constă într-o acțiune sau inacțiune, iar analizarea faptei
ilicite consta în conduită manifestată de personalul medical că urmare a pregătirii
profesionale și de specialitate.
2) Existența unui prejudiciu - ce poate fi de natură patrimonială sau morală, esențial în
demonstrarea vinovăției medicului incriminat, fiind o pagubă adusă integrității psiho-
fizice ale pacientului.
3) Legătură de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul produs;
4) Săvârșirea faptei cu vinovăție.

ii. CODUL PENAL

Răspunderea penală intervine ori de câte ori fapta săvârșită de medic întrunește elementele
constitutive ale unei infracțiuni.
Din perspectivă penală, dacă se constată că medicul a acționat cu diligență, a făcut tot ce era
posibil în condițiile respective pentru a pune cel mai exact diagnostic și a ales cel mai bun
tratament și orice medic ar fi acționat la fel, în aceleași condiții, rezultă că suntem în prezența
unei erori invincibile. Acest tip de eroare înlătură vinovăția medicului.
Pentru stabilirea corectă a tuturor împrejurărilor săvârșirii unei fapte de malpraxis
medical, organul de urmărire penală apelează la specialiști în medicină, dispunând efectuarea
unor expertize medico-legale.
Totodată, organul de urmărire penală solicită relații de la Colegiile medicale județene
sau naționale, care au sarcina să examineze fapta comisă și să comunice concluziile la care au
ajuns.

Personalul medical în general, medicul în special, pot fi trași la răspundere penală pentru:
✓ omorul (art. 188 C.pen.),
✓ uciderea la cererea victimei (art. 190 C.pen.),
✓ uciderea din culpă (art. 192 C.pen.),
✓ vătămarea corporală (art. 194 C.pen.),
✓ vătămarea corporală din culpă (art. 196 C.pen.),
✓ luarea de mită (art. 289 C.pen.),

7
✓ întreruperea cursului sarcinii (art. 201 C.pen),
✓ vătămarea fătului (art. 202 C.pen.).

iii. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ

Conform art.450 din Legea 95/2006 ,,Medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea
legilor şi regulamentelor profesiei medicale, a Codului de deontologie medicală şi a regulilor
de bună practică profesională, a Statutului Colegiului Medicilor din România, pentru
nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale CMR, precum şi
pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea
şi prestigiul profesiei sau ale CMR”, iar procedura judecării abaterilor este prevazută de Statutul
CMR.

În functie de gravitatea faptelor, se pot aplica următoarele sancțiuni disciplinare:

a) mustrare;
b) avertisment;
c) vot de blam;1
d) amendă de la 100 lei la 1.500 lei;
e) interdicţia de a exercita profesia ori anumite activităţi medicale pe o perioadă de la o
lună la un an;
f) retragerea calităţii de membru al CMR.

Acţiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data săvârşirii
faptei sau de la data cunoaşterii consecinţelor prejudiciabile iar plângerea se adresează
colegiului medicilor din care face parte medicul.

Decizia pronunțata de către comisia de disciplina poate fi contestată în termen de 15 zile

de la comunicare.
Răspunderea disciplinaraă a membrilor Colegiului Medicilor din România nu exclude nici
răspunderea penală, nici răspunderea civilă.
În cazul în care pacientul optează să sesizeze direct instanţa de judecată, analizarea
cazului de malpraxis se va realiza exclusiv de către instanţă, care va administra toate probele,
inclusiv expertiza de specialitate.

Atât în fața instanței de judecată cât și prin plângerea penală formulată, pacientul sau
familia acestuia poate solicita daune materiale sau morale.
Așa cum reiese din articolul 1.381. NCC - (1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie. (2)
Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi
valorificat imediat.

1
Votul de blam reprezintă o sancțiune prin care o colectivitate organizată își arată dezaprobarea față de o faptă
nedemnă a unui membru al ei.

8
CUI NE ADRESĂM PENTRU A RECLAMA UN CAZ DE MALPRAXIS?

Pentru cazurile de malpraxis, pacientul sau succesorii persoanei decedate pot

sesiza Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis
din cadrul Direcției de Sănătate Publică;
În egală măsură pacientul se poate adresa:
(i) Colegiului Medicilor pentru o raspundere disciplinară;
(ii) direct instanței de judecată pentru raspunderea civilă;
(iii) organelor de urmarire penală pentru o raspundere penală sau chiar
(iv) administraţiei unității sanitare, pentru o răspundere în baza Codului Muncii.

CARE ESTE PROCEDURA CARE TREBUIE URMATĂ, ÎN FUNCȚIE DE

AUTORITATEA CĂREIA ALEGEM SĂ NE ADRESĂM?

În cazul în care pacientul sau succesorii persoanei decedate aleg să sesizeze Comisia
din cadrul Direcției de Sănătate Publică, aceasta va desemna un grup de experți, în vederea
analizării ansamblului de documente medicale urmând să procedeze și la audierea persoanelor
implicate.
Comisia va emite o decizie în termen de maxim 3 luni de la data sesizării, care va
stabili daca a existat sau nu un caz de malpraxis iar această decizie va putea fi atacată ulterior
în instanţă de pacient şi/sau medic.
La emiterea deciziei privind existența sau nu a cazului de malpraxis, Comisia va avea in vedere
următoarele criterii:

• existența unei fapte produse în exercitarea unei activități de prevenție, diagnostic

si tratament
• fapta să fie cauzatoare de prejudiciu patrimonial sau moral
• vinovăția făptuitorului
• raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu

În cazul în care pacientul sau oricare dintre părţile implicate nu este de acord cu decizia
Comisiei, o poate contesta la instanţa de judecată în raza căreia a avut loc actul de malpraxis,
în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.

Trebuie reinut faptul ca actele de malpraxis se prescriu în termen de 3 ani de la

producerea prejudiciului, cu excepția faptelor ce reprezintă infracțiuni.

Dacă ne adresăm Colegiului Medicilor pentru a sancționa disciplinar personalul

medical trebuie să avem în vedere că trebuie să ne raportam la o faptă săvârșita cu vinovăție
prin care se încalcă:
• legile şi regulamentele profesiei medicale,

9
 • Codul de deontologie medicală şi regulile de bună practică profesională,
• Statutul Colegiului Medicilor din România,
• deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale CMR, precum şi
pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia, care sunt de natură să
prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale CMR.

CAPITOLUL III

SPEȚE
Reclamantul G.V.M vs Paratii M.Gh si SC D.SRL
Reclamantul G.V.M a apelat la serviciile din cadrul cabinetului stomatologic SC D.SRL,
fiind preluat de M.Gh pentru efectuarea unor tratamente stomato-pro-tetice și lucrări la nivelul
maxilarului.
După efectuarea acestora, reclamantul se prezintă la cabinetul medicului stomatolog T.T
cu o tumefacție locală și o serie de probleme la nivelul mandibulei. Medicul efectuează la
cererea pacientului o altă lucrare protetica mandibulară .
G. V.M realizează o expertiză medico-legală din care rezultă că tratamentul efectuat la
SC D.SRL a fost necorespunzător , tratamentul fiind incomplet, dezvoltându-se complicații
parodontale multiple .
Potrivit art. 998 Cod civvil „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu,
obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara ” , iar în conformitate cu
dispozițiile art. 999 C.civ., „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin
fapta să , dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa"
Instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile
delictuale a paratilor , iar reclamantul i-a fost atinsă integritatea psiho- fizică . De asemenea,
pârâtul nu a informat pacientul cu privire la tratamentul efectuat și parcurgerea acestuia, lipsind
consimțământul reclamantului.
Prejudiciul patrimonial poate rezultă nu numai din vătămarea drepturilor personalității
privitoare la făptura fizică, ci și din atingerea adusă drepturilor personale nepatrimoniale
privitoare la ființa morală a omului .
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit este dovedită prin
coroborarea înscrisurilor anterior menționate cu concluziile raportului de expertiză medico-
legală în care se arată că între prestaț ia medicală realizată în cadrul SC D. SRL și evoluția
ulterioară a cazului există legătură de cauzalitate.
Culpa pârâtului îmbracă formă neglijenței sau a imprudenței și atâta vreme cât și-a
asumat nu doar beneficiul, ci și riscul din activitatea să , putea să prevadă și să ia măsurile
necesare pentru evitarea acestei situații create .
Hotărârea instanței a apreciat că sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere
civilă delictuală și a obligat pârâții la plata sumei de 4.000 de euro, echivalent în lei la dată
platiila cursul de shchimb al BNR, cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 3.000
de euro echivalent în lei la dată platiila cursul de shchimb al BNR, cu titlu de daune
morale.

10
CONCLUZII

În consecință, considerăm că trebuie luptat cu mentalitatea potrivit căreia întotdeauna

singurul vinovat de malpraxis este medicul. Din cauza acestei mentalităţi, există situaţii în care
medicii au ajuns să practice o medicină defensivă, solicitând analize suplimentare, nu neapărat
necesare.
Încrederea în sistemul medical din România este în scădere continuă și lucrurile nu par
să se îmbunătățească. Ceea ce era vazută ca o meserie nobilă în trecut, acum este apreciată pe
alocuri doar pentru valoarea ei materială , atenția acordată pacienților fiind uneori inexistentă.
Relația pacient-medic trebuie să fie una bazată pe încredere și înțelegere , în cadrul
ambelor tabere, pentru a nu mai exista aceste poziții defensive și pentru a-i permite sistemului
medical românesc să avanseze.

11
BIBLIOGRAFIE

https://lege5.ro/gratuit/g42tmnjsgi/raspunderea-civila-a-personalului-medical-lege-95-
2006?dp=hazdanjrgu3dm

https://oamgmamrolt.ro/download/LEGEA_MALPRAXIS-ULUI_MEDICAL.pdf

https://diviziapentrumedici.ro/intrebare-ghid/ce-inseamna-malpraxis/

https://www.law-partners.ro/blog/malpraxis-raspundere-pentru-actul-medical/

https://www.legistm.ro/blog/raspunderea-penala-a-medicului

https://legeaz.net/spete-civil-2/sentinta-jud-sector-1-24214-2012

https://www.academia.edu/11257562/Raspunderea_juridica_pentru_malpraxis

https://lege5.ro/Gratuit/g42tmnjsgi/raspunderea-disciplinara-lege-95-2006?dp=hazdanjqgq4dm

12