DREPT CIVIL.

PARTEA GENERALĂ

Titlul I:
Introducere în știința dreptului civil
● Înțelesul și definiția noțiunii de drept civil

● Domeniul dreptului civil

● Principiile dreptului civil

● Aspecte comparative între dreptul civil și alte ramuri de drept

● Norma juridică – definiție

- structură
- trăsături caracteristice
- clasificare
Înțelesul și definiția noțiunii de drept civil

Noțiunea de drept civil provine din ius civile, partea componentă a sistemului de drept roman

Accepțiuni ale noțiunii de drept civil:

● Una dintre ramurile sistemului de drept obiectiv și pozitiv (care poate face obiectul
său de cercetare cu scopul de a identifica, examina și prezenta celor interesați conexiunile cu
întregul sistem de drept din care face parte precum și specificul acesteia)

● Drept subiectiv (puterea conferită de lege unui subiect de drept de a avea o anumită
atitudine sau comportament în raport cu alte persoane)

● Disciplină de studiu
Sisteme de drept

COMMON –LAW (format în Anglia și extins în SUA, Noua Zeelandă,

Canada, Australia, etc.)
- drept jurisprudențial
- se aplică precedentul judiciar

ROMANO – GERMANIC
- își are originea în dreptul roman, căruia i s-au adăugat
cutumele germanice
- unul dintre cele mai răspândite sisteme din lume
- adoptat de țări precum Franța, Italia, Spania, Portugalia,
România
Caracteristici ale sistemului romano-germanic

- diviziunea în drept public și drept privat

- organizarea judecătorească în mai multe grade de jurisdicție
- în fruntea instanțelor de află o instanță supremă
-motivarea hotărârilor judecătorești
- judecătorul are libertatea de apreciere a probelor
-Jurisprudența nu este izvor de drept, dar are rol creator, precum doctrina
 Definția dreptului civil ca ramură de drept

Ansamblu de norme juridice care reglementează raporturile patrimoniale și

nepatrimoniale, care se stabilesc între persoane fizice și juridice aflate de poziție
de egalitate juridică.

● Ce este un raport patrimonial? Dar unul nepatrimonial?

● Ce presupune egalitatea juridică între părți?

Stuctura Codului Civil
- normele sale au ca finalitate comună crearea cadrului normativ pentru
recunoașterea, exercitarea și apărarea drepturilor și obligațiilor civile care se
pot naște în persoana și patrimoniul subiecților de drept civil, ca o consecință a
încheierii anumitor acte juridice

Cartea I – Despre persoane

Cartea a II a – Despre familie
Cartea a III a – Despre bunuri
Carte a IV a – Despre moștenire și liberalități
Cartea a V a – Despre obligații
Cartea a VI a – Despre prescripția extinctivă. Decădere și calculul
termenelor.
Cartea a VII a – Dispoziții de drept internațional privat
● PRINCIPIILE DREPTULUI CIVIL

● COMPARAȚIE ÎNTRE DREPTUL CIVIL ȘI

ALTE RAMURI DE DREPT

● NORMA JURIDICĂ CIVILĂ

 PRINCIPIILE DREPTULUI CIVIL

Art.1, alin. (1) Cod civil “sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanțele și
principiile generale ale dreptului ”.
Alin. (2) “În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, iar în lipsa
acestora, dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, iar când nu există
asemenea dispoziții, principiile generale ale dreptului ”.

Principii generale ale dreptului civil:

●PRINCIPIUL PROPRIETĂȚII
●PRINCIPIUL EGALITĂȚII ÎN FAȚA LEGII
●PRINCIPIUL EXERCITĂȚII DREPTURILOR ȘI EXECUTĂRII OBLIGAȚIILOR
CIVILE CU BUNĂ-CREDINȚĂ, CONFORM ORDINII PUBLICE ȘI BUNELOR MORAVURI
●PRINCIPIUL GARANTĂRII ȘI OCROTIRII DREPTURILOR SUBIECTIVE CIVILE
●PRINCIPIUL APLICĂRII PRIORITARE A TRATATELOR INTERNAȚIONALE PRIVIND
DREPTURILE OMULUI

●PRINCIPIUL APLICĂRII PRIORITARE A DREPTULUI UNIUNII EUROPENE

PRINCIPIUL PROPRIETĂȚII
- dreptul de proprietate este reglementat, ocrotit și garantat de
CONSTITUȚIE, COD CIVIL și alte acte normative
- proprietatea privată este garantată indiferent de titularul ei
- nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică,
stabilită în condițiile legii și primind o dreptă și prealabilă despăgubire
- sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în
proprietarea publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, politice,
etc.
PRINCIPIUL EGALITĂȚII ÎN FAȚA LEGII
- Reglementat de Constituțue și de Codul Civil
Art. 30 din Codul Civil “rasa, culoarea, naționalitatea, originea etnică, limba,
religia, vârsta, sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale,
apartenența politică, sindicală, la o categorie socială ori la o categorie
defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum și orice altă
situație similară nu au nicio influență asupra capacității civile”.

PRINCIPIUL EXERCITĂRII DREPTURILOR ȘI OBLIGAȚIILOR

CIVILE ÎN LIMITELE ȘI ÎN SCOPUL STABILIT DE LEGE, CU
RESPECTAREA ORDINII PUBLICE ȘI A BUNELOR
MORAVURI
- este interzis abuzul de drept, respectiv exercitarea drepturilor și a
obligațiilor într-un mod vătămător pentru ceilalți participanți la circuitul civil,
cu depășirea limitelor permise de lege și într-un scop contrar celui recunoscut
de lege
- exercitarea drepturilor și a obligațiilor civile cu bună-credință, cu intenția de
a face
- respectarea normelor de ordine publică (norme imperative de la care părțile
raporturilor juridice nu pot deroga, pentru că prin ele se consacră și ocrotesc
interese publice)
- respectarea bunelor moravuri (norme de conduită morală considerate de o
anumită societate ca fiind de o utilitate deosebită pentru menținerea
echilibrului social)
Art. 14 Cod civil “(1) Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie
să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în
acord cu ordinea publică și bunele moravuri . (2) Buna-credință se prezumă
până la proba contrară ”.
Art. 15 “Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau
păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei credințe”.
PRINCIPIUL OCROTIRII (GARANTĂRII) DREPTURILOR
SUBIECTIVE ȘI A LIBERTĂȚILOR LOR CIVILE
- consacrat de Constituție (art. 1, 18, 21, 25, 26-30, 44, 46) și de Codul Civil
- art 26 Cod Civil “Drepturile și libertățile civile ale persoanelor juridice sunt
ocrotite și garantate de lege”

PRINCIPIUL APLICĂRII PRIORITARE A TRATATELOR

INTERNAȚIONALE PRIVIND DREPTURILE OMULUI
Art. 20 din Constituția României “dacă există neconcordanțe între pactele și
tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este
parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția
cazului în care Constituția sau reglementările internaționale conțin dispoziții mai
favorabile”
PRINCIPIUL APLICĂRII PRIORITARE A DREPTULUI
UNIUNII EUROPENE
Art. 5 Cod Civil “în materiile reglementate de prezentul cod, normele
dreptului Uniunii Europene, se aplică în mod prioritar, indiferent de statutul sau
calitatea părților”

Sub aspectul materiilor de reglementare, dreptul Uniunii Europene se

extinde asupra celei mai mari părți a spectrului activităților economice și sociale,
iar sub aspect teritorial se extinde și se aplică doar teritoriului Uniunii Europene.
ASPECTE COMPARATIVE ÎNTRE DREPTUL CIVIL ȘI ALTE
RAMURI DE DREPT

Criterii utilizate:
- obiectul de reglementare al normelor care aparțin unei anumite ramuri de
drept
- metoda de reglementare de către acea ramură de drept a raporturilor care
fac obiectul reglementării sale
- calitatea subiectelor raporturilor juridice
- tipul normelor juridice pe care le conțiune o anumită ramură de drept
- caracterul sancțiunii care trebui să se aplice atunci când un anumit tip de
normă juridică este încălcat
DREPT CIVIL VS. DREPT ADMINISTRATIV
DREPT CIVIL DREPT ADMINISTRATIV
ramură a dreptului privat ramură a dreptului public
reglementează raporturile juridice patrimoniale reglementează raporturile juridice care se nasc,
şi nepatrimoniale care se stabilesc între modifică ori se sting, în activitatea de organizare,
persoane fizice şi juridice. asigurare şi executare în concret a legilor între
autorităţi şi persoane fizice şi/sau juridice de
drept privat ori numai între autorităţi şi/sau
autorităţi şi instituţii publice.

părţile raporturilor juridice civile se află pe raporturile ce se stabilesc între subiecţii de

poziţie de egalitate juridică drept administrativ sunt de subordonare
subiecţii raporturilor juridice civile nu trebuie să subiecţii raporturilor de drept administrativ au o
aibă o calitate anume calitate specială, unul dintre subiecţi fiind organ
al administraţiei publice
predomină raporturile patrimoniale predomină raporturile nepatrimoniale
sunt majoritare normele dispozitive sunt majoritare normele imperative
DREPT CIVIL VS. DREPT CONSTITUȚIONAL
DREPT CIVIL DREPT CONSTITUȚIONAL
ramură a dreptului privat ramură a dreptului public
reglementează raporturile juridice obiectul reglementărilor dreptului
patrimoniale şi nepatrimoniale care se constituţional îl constituie statul şi
stabilesc între persoane fizice şi juridice componenetele sale, modul de
organizare şi funcţionare a puterilor în
stat, cetăţenia, sistemul electoral etc.

raporturile care se stabilesc între subiecţii raporturile care se stabilesc între subiecţii
raporturilor de drept civil (persoane fizice raporturilor de drept constituţional sunt
şi juridice) sunt raporturi de egalitate raporturi de subordonare a cetăţenilor
juridică faţă de autorităţi
subiecţii raporturilor juridice civile nu subiecţii raporturilor de drept
trebuie să aibă o calitate anume constituţional au o calitate specială (ex.
de cetăţean).

predomină raporturile patrimoniale predomină raporturile nepatrimoniale

sunt majoritare normele dispozitive sunt majoritare normele imperative
NORMA JURIDICĂ

Definiţie
Norma juridică constituie o regulă de conduită instituită de autoritatea
competentă şi care poate fi impusă, în caz de nevoie, prin forţa de coerciţie a
statului.

Structură
În structura normei juridice identificăm trei elemente, respectiv:
ipoteză
dispoziţie
sancţiune
Ipoteza normei juridice este elementul care identifică subiecţii de drept –
destinatari ai respectivei norme - precum şi condiţiile în care aceasta (norma) se
aplică.

Dispoziţia conţine acţiunile sau inacţiunile la care destinatarii lor trebuie să se

conformeze.

Sancţiunea indică urmările pe care le atrag nerespectarea dispoziţiei norme

juridice.
Clasificarea normelor juridice
I. Norme juridice imperative și dispozitive
Normele juridice imperative sunt obligatorii pentru părţi, care impun,
respectiv interzic o anumită conduită determinată.
Se clasifică în: - norme onerative
- norme prohibitive
Norme juridice onerative - obligă subiecţii de drept la o anume conduită, aşadar
impun.
Exemplu: Viitorii soţi sunt obligaţi să se prezinte împreună la sediul
primăriei, pentru a-şi da consimţământul la căsătorie în mod public, în
prezenţa a 2 martori, în faţa ofiţerului de stare civilă. [art. 287, alin. (1) Cod
civil].

Norme juridice prohibitive - interzic în mod expres o conduită determinată, o

acţiune.
Exemplu: Nimeni nu poate renunţa, în tot sau în parte, la capacitatea de
folosinţă sau la capacitatea de exerciţiu [art. 29, alin. (2) Cod civil] sau Este
interzisă orice practică eugenică prin care se tinde la organizarea selecţiei
persoanelor [ art. 62, alin. (2) din Codul civil].
Norme dispozitive (norme declarative sau interpretative) - lasă subiecţilor de
drept liberatea de a-şi alege conduita pe care să o urmeze în cadrul unul raport
juridic determinat, intervenind doar atunci când părţile nu optează pentru o
anume conduită.
Se clasifică în:
- norme permisive
- norme supletive

Norme permisive - permit părţilor să-şi aleagă conduita, limitându-se doar

la a le indica mai multe variante posibil de urmat.
Exemplu: Viitorii soţi pot conveni să îşi păstreze numele dinaintea
căsătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite. De
asemenea, un soţ poate să îşi păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar
celălalt să poarte numele lor reunite (art.282 Cod civil).
Norme supletive - oferă părţilor libertatea de a-şi alege singure conduita,
prevederile sale urmând a se aplica doar în măsura în care aceastea nu au făcut-o,
respectiv nu şi-au ales o conduită.
Exemplu: În lipsa unei stipulaţii contrare, cumpărătorul trebuie să plătească
preţul la locul în care bunul se afla în momentul încheierii contractului şi
de îndată ce proprietatea este transmisă. Dacă la data încheierii
contractului bunurile se află în tranzit, în lipsa unei stipulaţii contrare, plata
preţului se face la locul care rezultă din uzanţe sau, în lipsa acestora, la
locul destinaţiei. [Art.1720, alin. (1) şi (2) C.civ.].

II. Norme juridice de ordine publică şi norme juridice de ordine privată

Normele juridice de ordine publică - norme prin edicatarea cărora se urmăreşte

protejarea unui interes general, public.
Exemplu: Nimeni nu poate aduce atingere speciei umane. Este interzisă
orice practică eugenică prin care se tinde la organizarea selecţiei persoanelor.
[Art.62, alin.(1) şi (2) C.civ.].
Normele juridice de ordine privată – au ca scop protejarea unor interese
particulare.

Exemplu: Tutorele are îndatorirea de a îngriji de minor. El este obligat să

asigure îngrijirea minorului, sănătatea şi dezvoltarea lui fizică şi mentală,
educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu
aptitudinile lui.[Art.134, alin.(1) şi (2) C.civ.].

Importanţa clasificării: În timp ce încălcarea unei norme juridice de ordine

publică poate fi invocată de orice persoană interesată, invocarea încălcării unei
norme juridice de ordine privată poate fi făcută doar de către persoana ale cărei
interese au fost încălcate.
III.Norme generale şi norme speciale
Distincţia între cele două categorii de norme se face în funcţie de obiectul de
reglementare şi se poate face exclusiv între normele aparţinând aceluiaşi
domeniu.
Normele generale - reglementează un domeniu determinat.

Exemplu: Contractul de locaţiune este reglementat cu caracter general în

cuprinsul art. 1777 – 1850 din Codul civil. Aşadar, aceste dispoziţiile legale
constituie normele generale în materie.

Normele speciale sunt norme juridice care reglementează o parte, o secţiune din
ansamblul domeniului reglementat de normele generale.
Exemplu: Locaţiunea bunurilor agricole este reglementată de art. 1836 –
1850 din Codul civil (Reguli particulare în materia arendării), acestea fiind
normele speciale în materie.
Normele speciale se aplică cu prioritate în raport cu normele generale (specialia
generalibus derogant).
Abrogarea normelor speciale se va face tot printr-o normă specială.
Normele speciale se vor completa cu normele generale, în caz de lacună, nu cu
cele speciale.
 IZVOARELE DREPTULUI CIVIL

Art.1, alin. (1) Cod civil “sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanțele
și principiile generale ale dreptului ”.

Alin. (2) “În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, iar în lipsa
acestora, dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, iar când nu
există asemenea dispoziții, principiile generale ale dreptului”.
Izvoare incerte de drept civil:

● morala
● doctrina
● jurisrudenţa
MORALA - ansamblul de reguli de convieţuire socială impuse şi respectate, în
afara autorităţii statelor, de către colectivităţile umane.
Deşi nu este calificat ca izvor de drept de sine stătător, sunt cazuri în care în
actele normative regăsim trimiteri la morală (ex. referirile la bunele moravuri).

II. DOCTRINA – ansamblul lucrărilor (tratate, cursuri, monografii, articole, studii

de specialitate) în domeniul juridic.

III. JURISPRUDENŢA (PRACTICA JUDICIARĂ) - totalitatea hotărârilor pronunţate

de instanţe în cauzele deduse judecăţii. Hotărârile sunt obligatorii doar în ceea ce
priveşte părţile între care s-a purtat judecata şi succesorii în drepturi ai acestora.
Judecătorii nu sunt obligaţi, ca în soluţionarea unei speţe să ţină cont de soluţiile
din practica judiciară.
 APLICAREA LEGII CIVILE

● Aplicarea legii civile în timp

● Aplicarea legii civile în spaţiu
● Aplicarea legii civile asupra persoanelor
APLICAREA LEGII CIVILE ÎN TIMP

Potrivit art. 6, alin. (1) din Codul civil “legea civilă este aplicabilă cât timp este în
vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă”.
Rezultă, aşadar că, cele două momente esenţiale la care ne raportăm pentru a
fixa existenţa unei legi sunt – intrarea în vigoare a acesteia şi ieşirea din
vigoare.
Intrarea în vigoare a legii are loc la trei zile de la data publicării în Monitorul
Oficial sau la o dată ulterioră prevăzută în textul său.
Ieşirea din vigoare a legii are loc prin abrogare, care la rândul ei poate fi
expresă sau tacită.
PRINCIPII CARE GUVERNEAZĂ APLICAREA LEGII CIVILE
ÎN TIMP

Principiul neretroactivităţii legii civile conform căruia legea nouă se va

aplica exclusiv acelor situaţii care se nasc după intrarea în vigoare a acesteia.

Constituţia României, Art. 15, alin. (2) -“legea dispune numai pentru viitor,
cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”.
Art. 6, alin. (2) Cod civil - “actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz,
săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte
efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după
caz, a săvârşirii ori producerii lor.”
Principiul aplicării imediate a legii noi - art. 6, alin. (5) din Codul Civil -
“dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz,
produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice
născute după intrarea sa în vigoare”.

Ultraactivitatea legii vechiv-acele ipoteze în care, anumite situaţii

determinate vor cădea sub incidenţa vechii legi, în ciuda faptului că a intrat în
vigoare o lege nouă.
Art. 6, alin. (4) din Codul civil - “prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile
începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime
supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.”
 APLICAREA LEGII CIVILE ÎN SPAŢIU

Principiul teritorialităţii legii civile

Acest principiu cunoaşte două aspecte, respectiv:

●actele normative adoptate de autorităţile şi instituţiile publice centrale
urmează a se aplica pe întreg teritoriul ţării, cu excepţia cazului în care se
prevede altfel [art. 7, alin. (1) C.civ.].
●actele normative adoptate, în condiţiile legii, de autorităţile şi instituţiile
administraţiei publice locale se aplică numai în raza lor de competenţă
teritorială [art. 7, alin. (2) C.civ.].
Principiul extrateritorialităţii legii române
Potrivit acestui principiu, legea română se aplică acelor raporturi cu elemente de
extraneitate în care părţile au convenit astfel, conform mai sus enunţatei lex
voluntatis, ori pentru că s-a stabilit astfel în baza lex fori .
APLICAREA LEGII CIVILE CU PRIVIRE LA PERSOANE

Legea civilă română se aplică persoanelor fizice şi juridice – subiecte ale

raporturilor juridice civile -, caracterizate prin poziţia lor de egalitate juridică în
cadrul acestor raporturi la care iau parte.

Codul civil prevede în alin. (1) al art. 3 faptul că dispoziţiile sale se aplică şi
raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte
subiecte de drept civil.
INTERPRETAREA LEGII CIVILE

MODALITĂŢI DE INTERPRETARE
I. Interpretarea oficială sau autentică este acea interpretare pe care o realizează
organul care a emis actul normativ în discuţie. Potrivit dispoziţiilor art. 9, alin. (1)
din Codul civil “cel care a adoptat norma civilă este competent să facă şi
interpretarea ei oficială”.

II. Interpretarea neoficială este interpretarea legii pe care o regăsim în doctrină şi

care, în mod firesc, nu are caracter obligatoriu.

III. Interpretarea literală (declarativă) este vizeată ipoteza aplicării normei legale
la situaţiile din practică pe care le-a avut în vedere legiuitorul, fără a restrânge
sau a lărgi sfera sa de aplicare.
IV. Interpretarea extensivă are în vedere situaţia în care aplicarea normei juridice
trebuie extinsă şi la alte cazuri pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere la
edictarea normei supusă interpretării. Codul civil interzice interpretarea extensivă
în cazul normelor care:
derogă de la o dispoziţie generală
restrâng exerciţiul unor drepturi civile
prevăd sancţiuni civile
Aplicarea acestor norme se va limita exclusiv la situaţiile expres indicate de
legiuitor.

V. Interpretarea restrictivă este acel tip de interpretare care restrânge aplicarea

normei juridice la anumite situaţii determinate, dat fiind faptul că termenii folosiţi
de legiuitor au o sferă mai amplă.
METODE DE INTERPRETARE A NORMEI JURIDICE

Metoda gramaticală presupune interpretarea normei juridice în acord cu

regulile gramaticale, cum ar fi.

II. Metoda sistematică are în vedere interpretarea unei norme juridice prin
raportare la normele conţinute de acelaşi act normativ sau de alte acte normative.

III. Metoda logică este acea metodă în baza căreia interpetarea normei juridice se
face în baza unor raţionamente sau argumente.
- argumentul per a contrario
-argumentul a majori ad minus
- argumentul a fortiori
- argumentul a pari sau de analogie
- argumentul reductio ad absurdum sau al reducerii la absurd
Metoda istorică ţine seama de contextul socio-istoric (occasio legis) în care a luat
fiinţa norma.

Metoda teleologică sau a scopului social - stabilirea scopului pe care legiuitorul l-a
avut în vedere la momentul creării normei juridice.

Metoda analogiei este aplicabilă în ipoteza existenţei unor situaţii care nu îşi
găsesc o reglementare legală expresă, caz în care, prin analogie, se va extinde
aplicarea unor norme juridice care reglementează aspecte asemănătoare.
 RAPORTUL JURIDIC CIVIL

Definiție

Caractere juridice
- social
- dublu voluţional
- de egalitate juridică a părţilor

Structura - părţile (subiecţii)

- conţinutul
- obiectul
PĂRŢILE RAPORTULUI JURIDIC

- creditor (subiect activ)

- debitor (subiect pastiv)

PLURALITATE DE SUBIECTE
- activă
- pasivă
- mixtă
Capacitatea civilă de folosinţă
Definiție
Dobândire
Încetare

Capacitate civilă de exercițiu

Definiție
Lipsa capacității de exercițiu
Capacitatea restrânsă de exercițiu
Capacitatea deplină de exercițiu
 RAPORTUL JURIDIC CIVIL
Definiție
Caractere juridice
- social
- dublu voluţional
- de egalitate juridică a părţilor
Structura
- părţile (subiecţii) - persoanele fizice sau juridice care încheie un
raport juridic.
- conţinutul - totalitatea drepturilor subiective civile care le revin
părţilor şi a obligaţiilor pe care şi le asumă în cadrul raportului juridic civil.
- obiectul - acţiunea sau inacţiunea pe care o parte o poate pretinde
de la celălalt subiect de drept cu care se leagă în cadrul unui raport juridic
obligaţional, şi căreia, aceasta din urmă este datoare a i se conforma.
Capacitatea civilă de folosinţă
Definiție
Reprezintă aptitudinea generală şi abstractă a persoanelor fizice sau
juridice de a avea drepturi subiective civile şi de a-şi asuma obligaţii în cadrul
raporturilor juridice civile.

Dobândire
În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosinţă se dobândeşte de la
momentul naşterii persoanei.
Capacitate anticipată de folosinţă se dobândește de la momentul
concepției, dacă persoana dacă se naşte vie şi dacă este vorba despre drepturile
sale, potrivit adagiului infans conceptus pro nato habetur quoties de commodis
eius agitur.
Art. 412, alin. (1) Cod civil - “intervalul de timp cuprins între a trei suta și a o suta
optzecea zi dinaintea nașterii copilului este timpul legal al concepției. El se
calculează zi cu zi”.

Încetare

În cazul persoanelor fizice – de la moartea acestora.

În timpul vieții poate fi doar restrânsă.
 Capacitatea civilă de exerciţiu
Definiţie
Reprezintă aptitudinea persoanei fizice sau juridice de a-şi asuma drepturi şi
a-şi exercita obligaţiile în cadrul raportului juridic civil, prin încheierea de acte
juridice.
Lipsa capacităţii de exerciţiu

- în cazul minorilor cu vârsta de până la 14 ani şi interzişilor

judecătoreşti
- pot încheia singuri:
●actele de conservare;
●actele de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care
se execută la momentul încheierii lor
- restul actelor le încheie prin intermediul reprezentanților lor legali
Încetează

● la împlinirea vârstei de 14 ani;

● prin moarte

Capacitatea restrânsă de exerciţiu

- caracteristică minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani până la majorat

- persoanele cu capacitate restrânsă de exercițiu, pot încheia singuri:
● actele de conservare;
● actele de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care
se execută la momentul încheierii lor;
● actele de administare ce nu îl prejudiciază pe minor;
● acte juridice privind munca, îndeletnicirile artistice sau sportive sau
referitoare la profesia sa, cu încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui şi cu
respectarea dispoziţiilor legii speciale, dacă este cazul
 Restul actelor se încheie de către minor personal, dar cu încuviinţarea
ocrotitorului legal şi, în cazuri determinate, cu autorizarea instanţei de tutelă.

Se pierde prin:

● ajungerea la vârsta majoratului (18 ani);

● căsătorie, înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, respectiv la 16 ani, cu
îndeplinirea condiţiilor legale;
● punerea sub interdicţie judecătorească;
● moarte
CAPACITATEA DEPLINĂ DE EXERCIȚIU

● persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani

● persoanele care au încheiat o căsătorie valabilă anterior împlinirii vârstei
majoratului (16 ani)

Actele juridice se încheie în nume propriu.

Se pierde prin:
- punerea sub interdicţie judecătorească;
- deces;
- anularea, înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, a căsătoriei
încheiată de minorul de rea-credinţă.
 CONŢINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

A. Dreptul subiectiv civil - aptitudinea subiectului activ al unui raport juridic

de a avea o anume conduită şi de a putea pretinde totodată o conduită determinată
din partea subiectului pasiv, care poate fi impusă prin forţa de constrângere a
statului.
CLASIFICARE
1. După criteriul obligaţiilor corelative:
a. Drepturi absolute – le corespunde obligația de a nu face
- sunt opozabile erga omnes
- doar subiectul activ este determinat
- se clasifică în – drepturi personale nepatrimoniale
- drepturi reale
b. Drepturi relative – le corespunde obligația - de a da
- de a face
- de a nu face

2. După criteriul conținutului

a. Drepturi patrimoniale - care pot fi evaluate în bani
- drepturi reale
- drepturi de creanță
b. Drepturi nepatrimoniale – nu pot fi evaluate în bani
- sunt drepturi absolute

3. După criteriul legăturii dintre ele

a. Drepturi principale – existența lor nu depinde de aceea a altui drept
b. Drepturi accesorii – sunt dependente de alt drept
4. După criteriul afectării de modalități
a. Drepturi pure și simple
b. Drepturi condiționale (afectate de – termen
- condiție
- sarcină)

B. Obligaţia civilă corelativă – îndatorirea subiectului pasiv al unui raport juridic civil
de a da, a face sau a nu face ceva în raport cu subiectul pasiv, în caz de nevoie
putând fi silit prin forţa de constrângere a statului.
CLASIFICARE

1.După criteriul obiectului

-Obligaţii de a da – a constitui sau a transmite un drept
Obligaţii de a face - a executa o lucrare, a presta un serviciu ori de a
preda un bun
Obligaţii de a nu face – obligația subiectului pasiv de a nu face ceva
ce ar fi putut face dacă nu intra în raportul juridic în cauză

- Obligaţii de rezultat sau determinate -debitorul îşi asumă obţinerea unui

anumit rezultat determinat
Obligaţii de mijloace (de prudenţă sau diligenţă) - subiectul pasiv se obligă să
depună toate eforturile, diligenţele, cunoştinţele sale în vederea realizării
îndatoririi asumate
2. După criteriul sancțiunii
Obligaţii perfecte -în caz de neexecutare pot fi aduse la îndeplinire prin
intermediul forţei de coerciţie a statului
Obligaţii imprefecte (naturale) nu pot fi îndeplinite pe cale de executare
silită
 BUNURILE
-
CLASIFICARE
1. Imobile și mobile
● Imobile – prin natura lor – Art. 537 Coc civil
- prin detinație – Art. 538 Cod civil
- prin determinarea legii – Art. 542, alin. (1) Cod civil
● Mobile – prin natura lor – Art. 539 Cod civil
- prin anticipație – Art. 540 Cod civil
- prin determinarea legii – Art. 542, alin. (2) Cod civil
2. Fungibile și nefungibile – Art. 543 Cod civil

3. Consumptibile și nesconsumptibile – Art. 544 Cod civil

4. Divizibile și indivizibile – Art. 545 Cod civil

5. Corporale și incorporale

6.Principale și accesorii – Art. 546 Cod civil

7. Frugifere și nefrugifere

8. Sesizabile și insesizabile
 ACTUL JURIDIC CIVIL

Definiție
Manifestare de voinţă ce are scopul de a produce efecte juridice, respectiv
de a naşte, a modifica sau a stinge un raport juridic civil.

Accepțiuni
- negotium iuris
- instrumentum probationis
Art. 1166 din Codul civil „contractul este acordul de voinţe dintre două sau
mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic
Art. 1324 C.civ. „este unilateral actul juridic care presupune numai
manifestarea de voinţă a autorului său”
Clasificare
● După numărul manifestărilor de voinţă:
Acte juridice unilaterale
Acte juridice bilaterale
Acte juridice multilaterale

● După scopul vizat de părţi:

Acte cu titlu oneros – comutative
- aleatorii
Acte cu titlu gratuit – liberalități
- acte dezinteresate
● După forma actului juridic
Acte consensuale
Acte solemne
Acte reale

●După conţinut:
Acte patrimoniale
Acte nepatrimoniale

● După efecte:
Acte constitutive
Acte translative
Acte declarative
● După scopul direct al părţilor:
Acte de conservare
Acte de administrare
Acte de dispoziție

●După legătura cu modalităţile:

Acte pure și simple

Acte afectate de modalități

●După relația dintre ele

Acte principale
Acte accesorii
După modul de executare a obligaţiilor:
Acte cu executare dintr-o dată (uno ictu)
Acte cu executare succesivă

CONDIŢIILE DE VALIDITATE ALE ACTULUI JURIDIC CIVIL

CAPACITATEA
CONSIMȚĂMÂNTUL
OBIECTUL
CAUZA
 CONDIŢIILE DE VALIDITATE ALE ACTULUI JURIDIC CIVIL

I. Condiții de fond
Condiții de formă

II. Condiții esențiale

Condiții neesențiale

III. Condiții generale

Condiții speciale

IV. Condiții de validitate

Condiții de eficacitate
I. Capacitatea de a contracta
- condiție de fond, esențială, generală, de validitate

Persoana fizică

Art. 28, 29, 35, 38, 41,42,43,44,46 Cod civil.

Art. 1180 Cod civil “poate contracta orice persoană care nu este declarată
incapabilă de lege și nici oprită să încheie anumite contracte”.
Art. 987, alin. (1) Cod civil “orice persoană poate face și primi liberalități, cu
respectarea regulilor privind capacitatea”.
Art. 1652 Cod civil “pot cumpăra și vinde toți cei căroa nu le este interzis”.
Persoana juridică

Art. 205 Cod civil “(1) persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au
capacitatea de a avea drepturi și obligații de la data înregistrării lor. (2) Celelalte
persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi și obligații, după caz, potrivit
art. 194, de la data actului de înființare, de la data autorizării constituirii lor sau de la
data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege”.
Art. 206 Cod civil “ (1)persoana juridică poate avea orice drepturi și obligații
civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparține decât
persoanei fizice. (2) Cod civil “persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea acele
drepturi și obligații civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin
lege, actul de constituire sau statut”.
Art. 209, alin. (1) Cod civil “persoana juridică își exercită drepturile și își
îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii
lor/.”
II. CONSIMŢĂMÂNTUL
- condiţie de fond şi generală la încheierea unui act juridic civil,
- este strâns legată de hotărârea de a încheia un act juridic, materializarea în
exterior a unei manifestări de voință, făcută pentru a produce efecte juridice prin
încheierea de acte juridice.

Voința juridică – consimțământul

- cauza actului juridic

Principiile voinței juridice

- principiul libertății actelor juridice
- principiul voinței reale
Condițiile de valabilitate ale consimțământului
- serios
- liber
- exprimat în cunoștință de cauză

Lipsa discernământului – sancțiune – art. 1205 Cod civil.

Viciile de consimţământ
EROAREA

Definiţie
Eroarea constituie acel viciu de consimţământ care desemnează falsa reprezentare a
realităţii la încheierea actului juridic civil.
Sediul materiei – art. 1207 – 1213 Cod civil.
Clasificare:
După importanţa acesteia
Eroare esenţială – se caracterizează prin aceea că falsa reprezentare a realităţii la
momentul încheierii actului juridic civil cade asupra unor împrejurări importante. În
funcţie de elementul asupra căruia cade falsa reprezentare, identificăm următoarele
tipuri de eroare esenţială:

error in negotium – falsa reprezentare a naturii actului juridic

error in substantiam – falsa reprezentare a substanţei obiectului
prestaţiei actului juridic
error in corpore – falsa reprezentare a bunului obiect al prestaţiei
error in personam – falsa reprezentare a identităţii persoanei
cocontractante sau a calităţilor acesteia în considerarea cărora se
încheie actul juridic civil
Eroare neesenţială (indiferentă) – se caracterizează prin faptul că elementele asupra
cărora poartă falsa reprezentare a părţii la încheierea actului juridic civil nu sunt de
natură să afecteze valabilitatea actului. Partea aflată în eroare ar fi încheiat actul
juridic în cauză, chiar dacă ar fi avut o reprezentare corectă asupra elementelor
neesenţiale (ex. eroare asupra profesiei cocontractantului într-un contract de
vânzare).

După criteriul imputabilității

Eroare scuzabilă – nu este imputabilă părții aflate în eroare

Eroare nescuzabilă – este imputabilă părții (art. 1209 Cod civil)
După elementul vizat
eroare de fapt – reprezentarea eronată a stării de fapt la încheierea actului
juridic.
eroare de drept - reprezentarea falsă cu privire la existenţa unei norme juridice
sau a conţinutului său.
Eroarea de calcul – Art. 1210 Cod civil
Eroarea de comunicare sau de transmitere – Art. 1211 Cod civil
Structura
În structura erorii identificăm un singur element subiectiv, constând în falsa
reprezentare a realităţii.
Proba erorii se poate face cu orice mijloc de probă, fiind un fapt juridic.
Sancţiunea
Eroarea esenţială se sancţionează cu nulitatea relativă a actului juridic civil.

Adaptarea contractului
Art.1213, alin.(1) din Codul civil, prevede posibilitatea adaptării contractului, astfel
încât “dacă o parte este îndreptăţită să invoce anulabilitatea contractului pentru
eroare, dar cealaltă parte declară că doreşte să execute contractul aşa cum acesta
fusese înţeles de partea îndreptăţită să invoce anulabilitatea, contractul se
consideră că a fost încheiat aşa cum l-a înţeles aceasta din urmă parte”.
Eroarea neesenţială poate genera doar o micşorare/majorare a prestaţiei.
Conform art. 1210 C.civ. “simpla eroare de calcul nu atrage anularea contractului, ci
numai rectificarea la cererea oricăreia dintre părţi, afară de cazul în care,
concretizându-se într-o eroare asupra cantităţii, a fost esenţială pentru încheierea
contractului”.
DOLUL

Art. 1214 Codul civil: „Consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a
aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când
aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe cocontractant asupra
unor împrejurări pe care se cuvenea să le dezvăluie”.
Sediul materiei – art. 1214- 1215 Cod civil.
Structura dolului:
● un element obiectiv (material) – folosirea manoperelor frauduloase.
● un element subiectiv (intenţional) –intenţia frauduloasă de inducere în eroare a
cocontractantului.
Proba dolului se poate face cu orice mijloc de probă.
Sancţiune - nulitatea relativă.

Partea al cărui consimţământ a fost vicit prin dol poate cere anularea contractului,
chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esenţială.

Cel al cărui consimţământ a fost viciat prin dol, poate solicita, pe lângă anularea
actului juridic civil şi daune-interese sau, după caz, dacă optează pentru menţinerea
contractului , este îndreptăţit să solicite reducerea prestaţiei sale cu valoarea
daunelor-interese la care era îndreptăţit.
Când dolul provine de la un terţ, independent de anularea contractului, autorul
dolului răspunde pentru prejudiciile rezultate.

!!! Confirmarea unui contract anulabil pentru vicierea consimţământului prin dol nu
implică şi renunţarea la dreptul de a cere daune-interese.
VIOLENŢA
Sediul materiei – art. 1216 – 1220 Cod civil.
Clasificare:
După efectele pe care le produce:
●violenţă fizică (vis) –ameninţarea vizează viaţa, persoana sau bunurile persoanei
al cărei consimţământ a fost viciat sau ale unei persoane apropiate acesteia,
precum soţul, soţia, ascendenţii sau descendenţii săi.

●violenţă psihică (metus) –ameninţarea se răsfrânge asupra onoarei celui al cărui

consimţământ e viciat ori asupra unei persoane apropiate acestuia

După natura ameninţării:

●ameninţarea legitimă –are un caracter just, care nu intră în categoria viciilor de
consimţământ.
●ameninţare nelegitimă – ameninţare care generează o temere justificată, indusă
fără drept.
Structura
o componentă obiectivă
o componentă subiectivă

Sancţiune - nulitatea relativă a actului juridic.

Pe lângă anularea actului juridic civil, cel al cărui consimţământ a fost viciat
poate solicita şi daune-interese. Dacă optează pentru menţinerea contractului ,
are dreptul de a solicita numai reducerea prestaţiei cu valoarea daunelor-
interese la care ar fi îndreptăţit.
Confirmarea contractului anulabil pentru violenţă nu atrage şi renunţarea la dreptul
de a solicita daune-interese.

LEZIUNEA
Definiţie
Art. 1221, alin. (1) Cod civil -“există leziune atunci când una dintre părţi, profitând
de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a celeilalte
părţi, stipulează în favoarea sa ori a altei persoane o prestaţie de o valoare
considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei
prestaţii”.

Art. 1221, alin. (3) Cod civil - “leziunea poate exista şi atunci când minorul îşi asumă
o obligaţie excesivă prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le
obţine din contract ori la ansamblul circumstanţelor”.
Sediul materiei – Art. 1221- 1224 Cod civil.
Structură
● un element obiectiv (material) - disproporţia evidentă de valoare între
prestaţiile la care se obligă părţile.
● un element subiectiv (psihologic, intenţional) - intenţia părţii cocontractante de
a profita de stare de nevoie, lipsa de cunoştinţe şi de experienţă a celeilalte părţi
la încheierea contractului.
Sancţiune:
Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune poate opta între :
● anularea contractului
● reducerea obligaţiilor părţii lezate cu valoarea daunelor-interese la care ar fi
fost îndreptăţită
Pentru ca acţiunea în anulare să fie admisibilă este necesar ca leziunea să depăşească
jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul încheierii contractului, prestaţia
promisă sau executată de partea lezată, disproporţie care trebuie să existe până la
data cererii de anulare
 OBIECTUL ACTULUI JURIDIC CIVIL

Obiectul contractului - operaţiunea juridică, precum vânzarea, locaţiunea,

împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din
ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale. (art. 1225, alin. (1) Cod civil).
Obiectul obligaţiei - prestaţia la care se angajează debitorul. (art. 1226, alin. (1) Cod
civil).

Obiectul actului juridic este o condiţie:

● de fond
● de validitate
● esenţială
● generală
Condiții ale obiectului actului juridic

A. Obiectul contractului trebuie să fie determinat, sub sancţiunea nulităţii

absolute, în timp ce obiectul obligaţiei trebuie să fie determinat sau cel puţin
determinabil.
Obiectul obligaţiei poate consta şi în bunuri viitoare, cu condiţia să nu existe o
dispoziţie legală contrară.
În lipsa unei dispoziţii legale contrare şi bunurile unui terţ pot constitui
obiectul unei obligaţii, debitorul având îndatorirea de a le procura şi a le transmite
creditorului sau de a obţine acordul terţului. Dacă nu îşi va executa obligaţia, va
răspunde pentru prejudiciile cauzate (art. 1230 Cod civil)
B. Atât obiectul contractului cât şi obiectul obligaţiei trebuie să aibă un
caracter licit. Obiectul ilicit este acela prohibit de lege sau care contravine ordinii
publice şi bunelor moravuri. (art. 1225, alin. (3) Cod civil).
 CAUZA ACTULUI JURIDIC CIVIL

Reprezintă motivul care determină fiecare parte să încheie contractul [Art. 1235 Cod
civil].
Sediul materiei – Art. 1235 – 1239 Cod civil.

Este o condiţie:
● de fond
● de validitate
● esenţială
● generală
Condiţii de valabilitate

să existe
Legiuitorul instituie prezumţia existenţei până la proba contrară a unei cauze valabile
[Art. 1239, alin. (2) Cod civil].
Sancţiunea lipsei cauzei este anulabilitatea contractului, exceptând situaţia în care
contractul a fost greşit calificat şi poate produce alte efecte juridice. (art. 1238, alin.
(1) Cod civil).

să fie licită
Cauza este ilicită atunci când este contrară legii şi ordinii publice, precum şi atunci
când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale
imperative. Sancţiunea cauzei ilicite este nulitatea absolută a contractului dacă este
comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări
trebuia să o cunoască [Art. 1238, alin. (2) Cod civil].
 să fie morală
Conform art. 1236, alin. (3) Cod civil cauza imorală este cauza contrară bunelor
moravuri şi atrage ca şi sancţiune nulitatea absolută a contractului dacă este
comun ă ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări
trebuia să o cunoască [Art. 1238, alin. (2) Cod civil].
Proba cauzei
Pentru probarea cauzei este permis orice mijloc de probă, fiind vorba despre un
fapt juridic.
 CONDIŢII DE FORMĂ ALE ACTULUI JURIDIC CIVIL

Principiul consensualismului - un act juridic este valabil încheiat dacă părţile şi-au
exprimat acordul în acest sens, fără a fi nevoie de îndeplinirea altor formalităţi.
Art. 1178 din Codul civil “contractul se încheie prin simplu acord de voinţe al părţilor,
dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea lui valabilă”.
Art. 1240 C.civ., alin. (1) “voinţa de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris”;
alin. (2) “voinţa poate fi manifestată şi printr-un comportament care, potrivit legii,
convenţiei părţilor, practicilor statornicite între acestea sau uzanţelor, nu lasă nicio
îndoială asupra intenţiei de a produce efecte juridice corespunzătoare”.
Categorii de formalități
● forma cerută pentru valabila încheiere a actului juridic (ad validitatem sau
ad solemnitatem)
● forma cerută pentru probaţiunea actului juridic (ad probationem)
● forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi a actului juridic (ad
oposabilitatem)
Forma ad validitatem (ad solemnitatem)

● excepţie de la principiul consensualismului, desemnând ansamblul

formalităţilor cerute de legiuitor la încheierea unui act juridic civil pentru
valabilitatea acestuia.
Exemple
forma scrisă a actului juridic în cazul contractelor de arendare.
forma autentică în cazul contractelor de donaţie, vânzarea unor bunuri
imobile etc.
Sancțiune
Nerespectarea ad validitatem atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului juridic
astfel încheiat. Astfel, conform art. 1242 din Codul civil „este lovit de nulitate
absolută contractul încheiat în lipsa formei pe care, în chip neîndoielnic, legea o
prevede pentru încheierea sa valabilă”.
Forma ad probationem
● ansamblul formalităţilor de se cer a fi îndeplinite pentru a putea fi probate
existenţa şi conţinutul actului juridic civil.
Sancţiune
● imposibilitate de a dovedi existenţa actului juridic în cauză uzând de alte mijloace
de probă.

Aplicaţii
forma scrisă a contractului de comision - art. 2044 Cod civil.
forma scrisă a contractului de consignaţie art. 2054, alin. (1) Cod civil.
forma scrisă a contractului de tranzacţie - art. 2272 Cod civil.
IForma ad opposabilitatem

● ansamblul cerințelor necesare pentru pentru opozabilitate faţă de terţi a actului

juridic sau publicitatea acestuia

Sancţiune
Nerespectarea formei cerute ad opposabilitatem atrage inopozabilitate a actului
juridic civil în raport cu terţii.

Aplicaţii
înregistrarea operaţiunilor privind ipotecile mobiliare, operaţiunile asimilate
acestora, precum şi a altor drepturi prevăzute de lege se efectuează numai în Arhiva
Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, dacă prin lege nu se prevede altfel - art.
2413, alin. (1) Cod civil.
pentru a fi opozabile terţilor, convenţiile matrimoniale se înscriu în Registrul naţional
notarial al regimurilor matrimoniale, organizat potrivit legii - art. 334, alin. (1) Cod
civil.
 MODALITĂȚILE ACTULUI JURIDIC CIVIL

● termenul
● condiţia
● sarcina

TERMENUL
Noțiune
Un eveniment viitor şi sigur în ceea ce priveşte realizarea sa, de care depinde
executarea sau stingerea drepturilor civile şi a obligaţiilor corelative.
Clasificare

1. După izvorul juridic

● termene convenţionale (sunt stabilite prin voinţa părţilor)
● termene legale (sunt stabilite prin lege)
● termene judiciare (sunt stabilite de instanţă)

2. După efectele lor

●termene suspensive (amână scadenţă obligaţiei până la împlinirea sa).
●termene extinctive (sting obligaţia la împlinirea lor).
 3. După beneficiarul termenului

● termene stipulate în favoarea creditorului

● termene stipulate în favoarea debitorului
● termene stipulate în favoarea ambelor părţi, debitor şi creditor

Art. 1413 din Codul civil “termenul profită debitorului, afară de cazul când din
lege, din voinţa părţilor sau din împrejurări rezultă că a fost stipulat în favoarea
creditorului ori a ambelor părţi. Cel care are beneficiul exclusiv al termenului poate
renunţa oricând la acesta, fără consimţământul celeilalte părţi”.
Art. 1418 din Codul civil – “renunţarea la termen sau decăderea din beneficiul
termenului face ca obligaţia să devină de îndată exigibilă”.
4. După cunoaşterea sau nu a datei la care se împlinesc
● termene certe (sunt stabilite cu exactitate sub aspectul împlinirii lor)
● termene incerte (data de împlinire nu se cunoaşte)

Efectele termenului
● executarea unei obligaţii afectate de modalitatea termenului, nu poate fi
cerută înainte de împlinirea acestuia.

● dacă o obligaţie a fost executată de bună voie şi în cunoştinţă de cauză

înainte de împlinirea termenului, nu se va putea cere restituirea prestaţiei
efectuate în aceste circumstanţe.

● prescripţia dreptului la acţiune va curge de la momentul la care se împlineşte

termenul.

● titularului dreptului îi este permis să ia măsuri de conservare a dreptului său,

chiar înainte de împlinirea acestuia.
Decăderea din beneficiul termenului

Art. 1417, alin. (1) din Codul civil, decăderea debitorului din beneficiul
termenului intervine în următoarele ipoteze:
● dacă se află în stare de insolvabilitate sau, după caz, de insolvenţă declarată
în condiţiile legii;
● atunci când, cu intenţie sau dintr-o culpă gravă, diminuează prin fapta sa
garanţiile constituite în favoarea creditorului sau nu constituie garanţiile
promise.
Art. 1417, alin. (3) din Codul civil “decăderea din beneficiul termenului poate fi
cerută şi atunci când, din culpa sa, debitorul ajunge în situaţia de a nu mai satisface
o condiţie considerată esenţială de creditor la data încheierii contractului. În acest
caz, este necesar a se fi stipulat expres caracterul esenţial al condiţiei şi posibilitatea
sancţiunii decăderii, precum şi să fi existat un interes legitim pentru creditor să
considere condiţia respectivă drept esenţială”.
 CONDIŢIA

Noțiune
Art. 1399 din Codul civil “este afectată de condiţie obligaţia a cărei
eficacitate sau desfiinţare depinde de un eveniment viitor şi nesigur”.

Clasificare
1. După efecte
● condiţie suspensivă
● condiţie rezolutorie
Condiţia suspensivă este acea modalitate a actului juridic civil, de îndeplinirea
căreia depinde eficacitatea obligaţiei (a se vedea art. 1400 Codul civil).
Condiţia rezolutorie este modalitatea actului juridic civil, de realizarea cărei
depinde desfiinţarea obligaţiei [a se vede art. 1401, alin. (1) Cod civil].
 2. După modul cum voința părților afectează realizarea sau nerealizarea
evenimentului
● cazuală
● mixtă
● potestativă

Condiţia cazuală - depinde de hazard, fiind independentă de voinţa părţilor.

Condiţia mixtă depinde atât de voinţa unei dintre părţile contractante cât şi
de voinţa unei persoane determinate.

Condiţia potestativă este aceea care depinde de voinţa uneia dintre părţi.
● Condiţia pur potestativă depinde numai de dorinţa uneia
dintre părţi, debitor sau creditor.
 ● Condiţia simplă potestativă depinde, pe de o parte de voinţa uneia dintre
părţi, iar pe de altă parte de o împrejurare exterioară sau de voinţa unei
persoane nedeterminate

Obligaţia asumată sub o condiţie suspensivă pur potestativă din partea

debitorului nu produce niciun efect, întrucât lipseşte intenţia debitorului de a se
obliga.

3.În funcţie de modul de formulare

● condiţie pozitivă
● condiţie negativă

Condiţia pozitivă are o formulare de tip afirmativ.

Condiţia negativă are o formulare de tip negativ.
4. După posibilitatea realizării
● condiţie posibilă
● condiţie imposibilă
Condiţia posibilă este condiţia potenţial realizabilă.
Condiţia imposibilă este aceea a cărei realizare nu este posibilă.
Condiţia imposibilă va fi considerată ca nescrisă.

5. După caracterul licit sau ilicit

● condiţie licită
● condiţie ilicită

Sancţiunea condiţiei ilicite este considerarea ei ca nescrisă.

Efecte
PENDENTE CONDITIONE (înainte de îndeplinirea condiţiei)
CONDIŢIA SUSPENSIVĂ

● actul juridic nu produce niciun efect;

●creditorul nu-i poate cere debitorului să-şi execute obligaţia asumată;
●creditorul poate lua măsuri de conservare a dreptului său;
●creditorul îşi poate transmite dreptul său sub condiţie suspensive;
●dacă debitorul îşi execute obligaţia, poate cere restituirea plăţii,
întrucât nu datora executarea acesteia;
●prescripţie extinctivă nu începe să curgă;
●compensaţia nu poate opera;
●efectul translativ de proprietate nu se produce.
CONDIŢIA REZOLUTORIE

● actul juridic îşi va produce toate efectele specifice, ca un act pur şi simplu;
● debitorul are obligaţia de a-şi executa îndatoririle asumate;
● creditorul poate pretinde debitorului executarea obligaţiilor sale;
● creditorul poate transmite dreptul dobândit, însă acesta rămâne afectat de
condiţia rezolutorie

EVENIENTE CONDITIONE (după îndeplinirea condiţiei)

CONDIŢIA SUSPENSIVĂ
Atunci când condiţia s-a împlinit actul juridic ia naştere retroactiv ca act pur şi
simplu. Potrivit art. 1407, alin. (1) din Codul civil “condiţia îndeplinită este prezumată
a produce efecte retroactive, din momentul încheierii contractului, dacă din voinţa
părţilor, natura contractului ori dispoziţiile legale nu rezultă contrariul”.
● dacă debitorul a făcut plata anterior îndeplinirii condiţiei, aceasta este
valabilă şi nu se mai poate cere înapoierea sa;

● drepturile care au fost transmise de creditorul sub condiţie suspensivă, se

vor consolida;

● prescripţia extinctivă va începe să curgă de la data la care s-a îndeplinit

condiţia;

● dacă cel care a înstrăinat bunul sub condiţie suspensivă a făcut acte de
administrare cu privire la acesta înainte de împlinirea condiţiei, acestea rămân
în fiinţă;

● cel care a înstrăinat bunul sub condiţie suspensivă nu are obligaţia de

restituire a fructelor culese de la acest bun anterior împlinirii condiţiei.
CONDIŢIA REZOLUTORIE

Atunci când condiţia s-a împlinit actul juridic se desfiinţează retroactiv, astfel încât:

● prestaţiile executate de părţi pendente conditione, se vor restitui;

● drepturile constituite pendente conditione de dobânditorul sub condiţie

rezolutorie, se vor desfiinţa;

● dobânditorul sub condiţie rezolutorie al bunului, va păstra fructele culese

pendente conditione de la acesta;

● dacă dobânditorul sub condiţie rezolutorie a făcut acte de administrare,

acestea rămân valabile.
DEFICIENTE CONDITIONE

Condiția suspensivă
Atunci când nu s-a împlinit condiţia se consideră că actul juridic nu s-a
încheiat, neputând produce nici un efect, de unde rezultă următoarele consecinţe:
●drepturile pe care le-a constituit debitorul sub condiţie suspensivă se vor
consolida;
●prestaţiile care s-au efectuat în temeiul actului juridic afectat de condiţia
suspensivă se vor restitui, ca efect al neîmplinirii condiţiei;
●garanţiile care s-au constituit se vor desfiinţa.

Condiția rezolutorie
Atunci când condiţia nu s-a împlinit actul juridic rămâne valabil ca un act pur
şi simplu, producându-şi în consecinţa toate efectele specifice.
Deosebiri între termen şi condiţie

condiţia este un eveniment nesigur al actului juridic civil, sub aspectul producerii
sale, în timp ce termenul este un eveniment sigur ca realizare;

condiţia afectează existenţa actului juridic civil, în timp ce termenul afectează

doar executarea acestuia;

termenul produce efecte pentru viitor, în timp ce condiţia produce efecte

retroactive (ca regulă);
 SARCINA
Noțiune

O modalitate a actului juridic civil care constă în obligaţia impusă de către

dispunător gratificatului, de a da, a face sau a nu face ceva.

Clasificare
1. În funcţie de persoana celui în favoarea căruia se instituie
● în favoarea dispunătorului;
● în favoarea gratificatului;
● în favoarea unui terţ
2. Sub aspectul posibilităţii aducerii la îndeplinire
● sarcina posibilă;
● sarcină imposibilă;
3. Din punct de vedere al liceităţii sale
● sarcină licită sau morală;
● sarcină ilicită sau imorală;

Efecte
● sarcina afectează eficacitatea actului juridic civil;
● în caz de neexecutare, dispunătorul sau succesorii săi pot opta între a solicita
revocarea actului juridic afectat de sarcină sau obligarea de executare în natură a
acesteia.
 SARCINA
Noțiune

O modalitate a actului juridic civil care constă în obligaţia impusă de către

dispunător gratificatului, de a da, a face sau a nu face ceva.

Clasificare
1. În funcţie de persoana celui în favoarea căruia se instituie
● în favoarea dispunătorului;
● în favoarea gratificatului;
● în favoarea unui terţ
2. Sub aspectul posibilităţii aducerii la îndeplinire
● sarcina posibilă;
● sarcină imposibilă;

3. Din punct de vedere al liceităţii sale

● sarcină licită sau morală;
● sarcină ilicită sau imorală;

Efecte
● sarcina afectează eficacitatea actului juridic civil;
● în caz de neexecutare, dispunătorul sau succesorii săi pot opta între a solicita
revocarea actului juridic afectat de sarcină sau obligarea de executare în natură a
acesteia.
 EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL

Interpretarea actului juridic civil

Principiile sau regulile de interpretare reglementare de Codul civil:

- interpretarea contractelor se face în acord cu voinţa concordantă a părţilor

şi nu după sensul literal al termenilor. Voinţa concordantă a părţilor se
stabileşte şi în funcţie de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi,
de practicile stabilite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii
contractului - Art. 1266 Cod civil.
- cauzele actului juridic se vor interpreta unele prin altele, dând fiecăreia
înţelesul care rezultă din ansamblul contractului – Art. 1267 Cod civil
- dacă o clauză este susceptibilă de mai multe înţelesuri, se va interpreta în
sensul care se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului contractului - art.
1268, alin. (1) Cod civil.
- cauzele îndoielnice se interpretează ţinând seama şi de natura contractului,
de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de
părţi, de sensul atribuit în general clauzelor şi expresiilor în domeniu şi de
uzanţe - art. 1268, alin. (2) Cod civil.
- interpretarea clauzelor se face în sensul în care pot produce efecte, nu în
acela în care nu ar putea produce niciun efect - art. 1268, alin. (3) Cod civil.
- contractul va cuprinde exclusiv lucrul asupra căruia şi-au propus a
contracta părţile, indiferent cât de generali sunt termenii folosiţi de părţi -
art. 1268, alin. (4) Cod civil
- clauzele menite să exemplifice sau să înlăture orice îndoială asupra aplicării
contractului la un caz particular, nu îi vor putea restrânge aplicarea în alte
cazuri ce nu au fost prevăzute expres - art. 1268, alin. (5) Cod civil
- în ipoteza în care după aplicarea regulilor de interpretare, contractul
rămâne neclar, interpretarea se face în favoarea celui care se obligă, în timp
ce stipulaţiile din contractele de adeziune se vor interpreta împotriva celui
care le-a propus - art. 1269 Cod civil

- contractul încheiat în mod valabil obligă nu doar la ceea ce este stipulat

expres în conţinutul său, dar şi la urmările pe care practicile statornicite între
părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau contractului, potrivit naturii sale -
art. 1272, alin. (1) Cod civil

- clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg, deşi nu sunt stipulate în

mod expres - art. 1272, alin. (2) Cod civil.
 Principiile efectelor actului juridic civil

Principiul forţei obligatorii a actului juridic civil

- este consacrat de adagiul pacta sunt servanda;

- esenţa acestuia constă în aceea că un act juridic care respectă condiţiile de

valabilitate impuse de legiuitor, are putere de lege între părţile contractante
[Art. 1270, alin. (1) Cod civil];

- părţile sunt datoare să-şi execute obligaţiile chiar şi în ipoteza în care

executarea lor a devenit mai oneroasă, fie ca urmare a creşterii costurilor
executării propriei obligaţii, fie ca urmare a scăderii valorii contraprestaţiei [Art.
1271, alin. (1) Cod civil].
Excepții de la principiul forței obligatorii a actului juridic civil

● impreviziunea (rebus sic stantibus) are în vedere situaţia în care executarea

contractului a devenit excesiv de oneroasă ca urmare a unei schimbări excepţionale
a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea
obligaţiei, situaţie în care instanţa este îndrituită să dispună:

- adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi

pierderile şi beneficiile rezultate din schimbarea împrejurărilor;

- încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte -art.

1271, alin. (2) Cod civil.
- aceste măsuri (adaptarea sau încetarea contractului) se dispun doar în
ipotezele expres reglementate de art. 1271, alin. (3) Cod civil, respectiv:

1. când schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea

contractului;
2. când schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost
şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în
momentul încheierii contractului;
3. când debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu
putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc;
4. când debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună credinţă,
negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului.
 ●revizuirea condițiilor și a sarcinilor are în vedere ipoteza în care, din pricina
unor situaţii imprevizibile şi neimputabile beneficiarului, survenite acceptării
liberalităţii, îndeplinirea condiţiilor şi executarea sarcinilor care afectează
liberalitatea a devenit extrem de dificilă sau excesiv de oneroasă pentru beneficiar,
caz în care acesta din urmă poate solicita revizuirea sarcinilor sau a condiţiilor ( Art.
1006 Cod civil).

Cazuri de restrângere a forţei obligatorii a actului juridic civil

- încetarea contractului de închiriere a locuinţei în termen de 30 de zile de la
înregistrarea decesului chiriaşului - art. 1834, alin. (1) Cod civil
- încetarea de drept a contractului de locaţiune, atunci când bunul ce face
obiectul acestui contract a fost distrus în tot sau nu mai poate fi folosit
conform destinaţiei stabilite - art. 1818, alin. (1) Cod civil
- încetarea contractului de mandat ca urmare a morţii, incapacităţii sau
falimentului mandantului sau mandatarului –
 - încetarea contractului de antrepriză prin decesul beneficiarului, dacă
aceasta face imposibilă sau inutilă executarea sa - art. 1870 Cod civil
-încetarea contractului de arendare prin decesul, incapacitatea sau
falimentul arendaşului etc. - art. 1850 Cod civil

Cazuri de extindere a forţei obligatorii a actului juridic civil

-moratoriul legal ;

-prelungirea duratei efectelor anumitor acte juridice, operată în baza legii;

-prelungirea, pe durata fiinţării cauzei de suspendare a actelor juridice cu
executare succesivă, a efectelor acestora.
Principiul irevocabilităţii actului juridic civil

- nu este consacrat expres de legiuitor;

- rezultă din dispoziţiile art. 1270, alin. (2) Cod civil conform căruia “contractul se
modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de
lege”;

- esenţa acestui principiu constă în aceea că actul juridic unilateral nu poate fi

revocat prin manifestarea de voinţă a celui de la care emană, în timp ce actul
bilateral sau multilateral nu poate fi revocat prin voinţa unei singure părţi, ci prin
acordul de voinţe al părţilor contractante.
Excepţii de la principiul irevocabilităţii actului juridic civil

I. Excepţii de la irevocabilitatea actului juridic civil unilateral:

- oferta fără termen sau acceptarea acesteia pot fi retrase, cu condiţia ca

retragerea să ajungă la destinatar anterior sau concomitent cu oferta sau,
după caz, cu acceptarea – art. 1199 Cod civil;
- testamentul este, conform art. 1034 Cod civil, un act juridic civil revocabil
până la momentul încetării din viaţă al testatorului;
- dispoziţia revocatorie a unui testament poate fi retractată expres prin act
notarial sau prin testament – 1053, alin. (1) Cod civil;
- legatul este supus dispoziţiilor privind revocarea voluntară a testamentului-
art. 1068, alin. (1) Cod civil, etc.
II. Excepţii de la irevocabilitatea actului juridic civil bilateral sau multilateral:

- donaţiile între soţi sunt revocabile numai în timpul căsătoriei - art. 1031
Cod civil ;
- contractul încheiat pe durată nedeterminată poate fi denunţat unilateral de
oricare dintre părţi cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz, orice
clauză contrară sau stipularea unei prestaţii în schimbul denunţării
contractului fiind considerată nescrisă - art. 1277 Cod civil ;
- contractul de locaţiune încheiat pe termen nedeterminat poate fi denunţat
de oricare dintre părţi prin notificare – art. 1816, alin. (1) Cod civil
- contractul de închiriere pe durată nedeterminată poate fi denunţat de
chiriaş prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi
mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei
art. 1824, alin. (1) Cod civil
- încetarea contractului de mandat prin revocarea mandatului de către
mandant şi renunţarea mandatarului - art. 2030, lit. a) și b) Cod civil

-contractul de agenţie pe durată nedeterminată poate fi denunţat unilateral

de către oricare dintre părţi, cu un preaviz obligatoriu etc. - art. 2089, alin. (1)
Cod civil
Principiul relativităţii efectelor contractului

Reglementare
Art. 1280 Cod civil potrivit căruia, “contractul produce efecte numai între părţi,
dacă prin lege nu se prevede altfel”.
Parte. Terţ. Având-cauză

Parte - persoana fizică sau juridică care încheie un act juridic civil, fie personal, fie
prin reprezentant, act care îşi va produce efectele faţă de aceasta.
Terţi (penitus extranei) - persoanele străine de actul juridic civil, care nu au luat
parte la încheierea acestuia şi asupra cărora nu se produc efectele actului juridic.
Având-cauză (habents causam) - persoanele care, deşi nu au luat parte la
încheierea actului juridic civil, în virtutea unor relaţii de natură juridică statornicite
între ei şi părţi, sunt ţinuţi de efectele acelui act juridic, care se produc şi în ceea ce
îi priveşte.
Sunt avânzi-cauză:
- succesorii universali;
- succesorii cu titlu universal;
- succesorii cu titlu particular;
- creditorii chirografari.

Succesorii universali sunt acele persoane care dobândesc în tot patrimoniul

autorului lor (ex. unicul moştenitor legal, legatarul universal, etc.).
Succesorii cu titlu universal sunt acele persoane cărora le revine o fracţiune din
patrimoniul autorului lor ( ex. moştenitorii legali, legatarii cu titlu universal, etc.).
Succesorii cu titlu particular sunt persoanele care dobândesc de la autorul lor bunuri
sau drepturi individuale, determinate (ex. legatarul cu titlu particular, donatarul etc.)
Creditorii chirografari sunt creditorii care nu beneficiază de o garanţie reală în ceea
ce priveşte creanţa lor. Aceştia beneficiază de un drept de gaj general asupra tuturor
bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, care servesc drept garanţie comună
a creditorilor săi. - art. 2324 , alin. (1) Cod civil.
Excepţii de la principiul relativităţii efectelor actului juridic

1. Promisiunea faptei altuia (convenţia de porte-fort) este acea convenţie prin care
o parte se angajează să determine un terţ să încheie sau să ratifice un act.
- este reglementată de art. 1283 Cod civil;
- promitentul este ţinut să repare prejudiciul cauzat în cazul în care terţul refuză
să se oblige sau, atunci când s-a obligat şi ca fideiusor, dacă terţul nu execută
prestaţia promisă - art. 1283, alin. (1) Cod civil ;
- constituie o excepţie aparentă de la principiul relativităţii efectelor actului
juridic
 2. Stipulaţia pentru altul sau contractul în folosul altei persoane – contractul în
baza căruia promitentul se obligă față de stipulant să execute o prestație în
favoarea terțului beneficiar.

-este reglementată de art. 1284 Cod civil potrivit căruia „oricine poate
stipula în numele său, însă în beneficiul unui terţ” [ alin. (1)] şi „prin efectul
stipulaţiei pentru altul, beneficiarul dobândeşte dreptul de a cere promitentului
executarea prestaţiei” [alin.(2)];
- părţile stipulaţiei pentru altul sunt:
stipulantul
promitentul
terţul beneficiar
- contractul se încheie între stipulant şi promitent, dar urmează să-şi producă
efectele asupra terţului beneficiar;
- raporturile juridice se nasc între:
- stipulant şi promitent
- promitent şi terţul beneficiar
-stipulantul poate cere promitentului executarea obligaţiei asumate în folosul
terţului beneficiar;

- terţul beneficiar poate cere obligarea promitentului de către instanţă la

executarea obligaţiei asumate;
- promitentul poate opune beneficiarului numai apărările întemeiate pe
contractul care cuprinde stipulaţia - art. 1288 Cod civil;
- terţul beneficiar trebuie să îndeplinească condiţia de a fi determinat sau cel
puţin determinabil la momentul la care se încheie stipulaţia şi de a exista la data
executării obligaţiei;
- pentru a-şi produce efectele, stipulaţia trebuie acceptată de terţul beneficiar;
- dacă terţul beneficiar nu acceptă stipualaţia, se consideră că dreptul său nu a
existat niciodată [art. 1286, alin. (1) Cod civil];
- revocarea stipulaţiei se poate face oricând, cât timp acceptarea beneficiarului
nu a ajuns la stipulat sau la promitent;
-acceptarea stipulaţiei este posibilă şi după decesul stipulantului ori al
promitentului;

- doar stipulantul poate revoca stipulaţia pentru altul, nu şi creditorii sau

moştenitorii săi - art. 1287, alin. (1) Cod civil ;
-efectele revocării stipulaţiei operează doar din momentul ajungerii acesteia la
promitent. Dacă nu a fost desemnat un alt beneficiar, revocarea profită
stipulantului sau moştenitorilor acestuia, fără a greva însă sarcina promitentului
- art. 1287, alin. (2) Cod civil;
Aplicaţii:
donaţia cu sarcină în favoarea unui terţ
contractul de rentă viageră, atunci când renta se plăteşte unui terţ
constituie o excepţie aparentă de la principiul relativităţii efectelor actului juridic