FAM.

HERPESVIRIDAE
FAM. HERPESVIRIDAE-
Clasificare
 Cuprinde 3 subfamilii implicate în patologia
umană:
 1. Alphaherpesvirinae:
 - V. Herpes simplex tip I
 - V. Herpes simplex tip II
 - V. Varicelo-zosterian
 2. Betaherpesvirinae
 - V. Citomegalic
 - V. Herpetic uman tip 6
 - V. Herpetic uman tip 7
 3. Gamaherpesvirinae
 - V. Epstein-Barr
 Caractere comune
Morfologie şi structură:
 - dimensiuni 180-200nm
 - formă sferică
 - genom ADN liniar, dublu catenar
 - capsidă cu simetrie icosaedrică
 - anvelopă cu compoziţie complexă în două straturi:
 strat intern proteic cu structură granular amorfă
 strat extern lipidic pe care proemină spiculi
Herpes virus
Herpes virus
 Caractere comune Replicarea:
 virusul se ataşează de celula gazdă şi penetrează în celulă prin
fuziunea anvelopei virale cu membrana celulară
 pătruns în citoplasmă virionul se decapsidează, capsida este
distrusă la nivelul citoplasmei celulare iar genomul viral
migrează în nucleu unde are loc ciclul replicativ rezultând
molecule încapsidate care sunt eliberate din nucleu
 la nivelul membranei nucleare a celulei gazdă se sintetizează
anvelopa
 Caractere comune
 Sunt virusuri dermo si neurotrope
 determina infectii acute, persistente/recurente
 potential oncogen major
 spectru larg de gazde

Rezistenta la agenti fizici si chimici:

 conservate 6 luni (tesuturi nervoase in 50% glicerol) la 4-80C
 liofilizate: ani
 inactivate solventi organici
 sensibile la acyclovir (inhib. sinteza ADN)
 Subfam.
Alphaherpesviri
nae
 Subfam. Alphaherpesvirinae
Cuprinde:
 V. Herpes simplex tipI (HSV-I): infectii
localizate în jumătatea superioară a corpului
(in general)
 V. Herpes simplex tipII (HSV-II): infecţii
genitale (in general)
 V. Varicela-zoster (VZV)
Herpes simplex virus
 Infecţia cu HSV poate fi:

 infecţie primară: primul contact infectant cu

HSV-I sau HSV-II
 celulă infectată latent: în care virusul infectant
persistă
 reactivarea: producţia de virus
 recurenţa: reactivare manifestă clinic prin
simptome caracteristice
 Virusul
Herpes
simplex tip I
 Virusul Herpes simplex tip I
 infecţia primară cu HSV-I se produce în prima copilărie
 poarta de intrare:
 tegumentară (soluţie de continuitate ) sau
 mucoasă (bucală, conjunctiva oculară )
 evoluează ca o gingivostomatită acută sau keratoconjunctivită
 leziuni veziculo-ulcerative
 virusul migrează de-a lungul filetelor nervoase la ganglionul
senzitiv al trigemenului (Gasser) unde rămâne latent
 Virusul Herpes simplex tip I
 prin reactivare ajunge pe aceeaşi cale la periferie producând
exantemul herpetic labial
 Factori de reactivare
 expuneri la temperaturi extreme, la soare
 modificări hormonale
 traumatisme
 în cursul unor intervenţii chirurgicale minore
 stressul
 în evenimentele cu încărcătură emoţională (+) sau (-)
 asociat chiar cu pneumoniile bacteriene
 Virusul Herpes simplex tip I
 la gazda cu imunodeficiente infectia se poate
manifesta ca
 herpes generalizat,
 meningită,

 meningo-encefalită herpetică
 Virusul
Herpes
simplex tip II
Virusul Herpes simplex tip II
 leziuni de tip vezicular la nivelul organelor
externe
 infecţia primară se produce prin contact
sexual = BTS
 Transmiterea este facilitată de existenţa unor
leziuni superficiale, de coexistenţa unor
microorganisme
 Veziculele sunt individualizate, care se
suprainfectează frecvent
 Pot apărea şi pe teritoriu cutanat şi pe
teritoriu mucos
Virusul Herpes simplex tip II
 Semnele clinice sunt nespecifice: leziuni
profunde în colul uterin, sau la nivel
uretral(disurie, scurgeri uretrale, vaginale
nespecifice), inflamaţii, roşeli la nivelul feselor,
dureri labiculare, la nivel sacrat.
 la bărbat se manifestă sub forma unui mănunchi
de vezicule la nivelul penisul
 la femei apar grupuri de vezicule la nivel labial,
vulvar, perineal cu posibilitatea extinderii la
nivelul regiunii interne a coapsei sau a colului
uterin
 HSV-II incriminat în etiologia cancerului de col
uterin
Virusul Herpes simplex tip II
 Cea mai frecventă BTS
 Circa 60% din infecţii nu sunt recunoscute ca
HS2.
 20% din infecţii sunt asimptomatice
 20% sunt recunoscute ca HS2 – debut dureros, cu
înţepături, uscăciuni, etc.
 Există o secreţie virală asimptomatică – însoţeşte
replicarea virală, se facilitează astfel transmiterea
virusului
 virusul rămâne sub formă latentă în ganglionii
senzitivi lombosacraţila ambele sexe
 Virusul Herpes simplex tip II
 HSV-II se transmite şi vertical de la mama infectată
la nou-născut
 Transmiterea se realizează perinatal( în timpul
naşterii), nu placentar.
 la nou-născut apar vezicule tegumentare, erupţii
veziculo-ulcerative generalizate, însoţite de
viscerlizare (hepatică, cerebrală) uneori cu evoluţie
letală
 Epidemiologie, profilaxie şi
terapie:
 HSV-I se transmite prin contact direct iar HSV-II prin
contact sexual
 nu există profilaxie specifică (vaccin eficient)
 la persoane imunocompromise se administrează
acyclovir
 preparate antiherpetice eficiente: Acyclovir, Zovirax
 Virusul
Varicella-
Zoster
Virusul Varicella-Zoster
 Virusul Varicella-Zoster
 Transmitere respiratorie
 Determină varicela= ,,vărsat de vânt”
 Incubaţie – 14-20 zile -> contagiozitate
 virusul pătrunde prin mucoasa nazofaringiană unde are loc
replicarea virală urmată de diseminare prin contiguitate, pe
cale limfatică şi sangvină
 Simptomatologie bruscă-> leziuni eruptive la nivelul
tegumentelor şi mucoaselor.
 Există un enantem la nivel bucal – vezicule la nivel gingival şi
al părţii dorsale a limbii + adenopatie laterocervicală.
 Exită un exantem care apare tipic, în valuri, progresiv.
 Prima formă a leziunii= formă papulară -> progresează către
vezicule cu conţinut clar-> pustule( cu lichid purulent) ce
persistă 3 zile -> se acoperă de cruste( rămân circa 2
săptămâni) -> lasă cicatrici.
 Exantemul
din Varicela
Exantemul din
Varicela
 Virusul Varicella-Zoster
 Vindecare lentă, în luni de zile, starea pacienţilor e
bună însă.
 Febra precede cu circa ½ oră apariţia unui nou val
eruptiv.
 Virusul rămâne latent
 Nu se reactivează frecvent
 Infecţia primară se vindecă, nu se mai face
 Virusul Varicella-Zoster
 Evoluţia varicelei este benignă la persoanele cu
imunitatea intactă iar la persoane cu imunitatea
compromisă apar complicaţii care pot avea o evoluţie
letală:
 - encefalita post-varicoasă
 - pneumonia variceloasă
 - alte visceralizări
 - infecţia bacteriană a veziculelor
 Zona-Zoster
 Infecţia secundară= reactivarea virusului= Zona Zoster -> erupţie herpetică pe
teritoriul cutanat tributar unui anumit nerv.
 Reactivarea infecţiei are loc
 după un episod de imunosupresie ,
 coincide cu un stress emoţional puternic, sau
 cu o intervenţie chirurgicală,
 cu înaintarea în vârstă
 Debuteză ca o durere ascuţită pe teritoriul unui nerv( fără febră).
 La două săptămâni apare erupţia tipică.
 Erupţia persistă 2 săptămâni.
 Se vindecă greu.
 După vindecare apare nevralgia post Zoosteriană 4-6-8 luni.
 Zona-Zoster
 Forma gravă a infecţiei este zona zoster oftalmică
prin interesarea ramuri olfactive a n. trigemen.
 Complicaţii:
 zona zoster generalizară
 encefalita zosteriană
 durerea persistentă la nivelul zonei interesate
 Subfamilia
Betaherpesvirinae
Virusul Cytomegalic
Virusul Cytomegalic
 Virusul Cytomegalic
 majoritatea infectiilor inaparente;
 nou-nascuti si sugari: forme severe, fatale
 rată lentă a replicării
 citopatogenitate redusă
 replicarea e dependentă de stadiul mitotic al celulei
gazdă, se replică bine în celulele în curs de diviziune.
 are capacitatea de a traversa placenta-> malformaţii
congenitale severe
 Virusul Cytomegalic
 primoinfectia: asimptomatica de obicei, viremie,
urmata de infectie persistenta in gl. salivare si
limfocite B.
 Adultii (10-20%) excreta indelungat virus prin:
saliva, urina, secretii genitale
 Calea de pătrundere: transplacentară, intra-partum,
alăptare, interpersonal (salivă, urină infectată ),
contact sexual, transfuzii, transplant
 Virusul Cytomegalic –
1. Infectia congenitala si neonatala:
 Gravidele infectate primar risc crescut de
transmisie la fat
 transmisia se realizeaza prin viremie
(transplacentar) urmata de invazia tesuturilor
embrionare
 la nou-nascut apare:
 boala cu incluzii citomegalice la nivelul organelor
hematopoetice şi sistem nervos (alterari celulare
patognomonice = nuclei mari, incluzii bazofile mari,
vacuolizari;
 clinic = microcefalie, hepatosplenomegalie,
pneumopatie interstitiala prin leziuni hematopoetice si
sistemul nervos.
 Evolutie fatala.
 Virusul Cytomegalic
2. Infectia primara a copilului
si adolescentului
 incubatie: 30 zile
 diseminare:
 +/- febra,
 hepatosplenomegalie,
 adenopatii superficiale,
 la copil poate mima o mononucleoză infecţioasă cu febră,
adenopatii, hepatosplenomegalie, modificarea tabloului sangvin
(neutropenie, limfo-monocitoza).
 Vindecare.
 Virusul Cytomegalic
 3.la imunosupresaţi: infecţii primare, reactivări
 la post-transfuzaţi: mononucleosis like
 SIDA+CMV: retinite/encefalopatii
 CMV post transplant: pneumonie- letalitate ridicată >85%
 Hepatite, colite, encefalite
Gamaherpesvirinae
- V. Epstein-Barr
Virusul EPSTEIN – BARR
 agent etiologic al
 mononucleozei infectioase,
 limfomului Burkitt si

 carcinomului nazo-faringian
(limfotrop/epiteliotrop)
 Virusul EPSTEIN – BARR
 se transmite pe cale respiratorie, prin contact direct prin
intermediul salivei contaminate
 ,,boala sărutului”=,,mononucleoză infecţioasă”
 tropism limfocitar şi epitelial
 pătrunde în organism pe cale oro-faringiană migrând la nivelul
glandelor salivare unde se replică şi este eliberat în salivă dar
penetrează şi în limfocitele B
 Virusul EPSTEIN – BARR
 în infecţia primară – peste 90% din leucocite sunt
mononucleate
 clinic:
 febră,
 faringită,
 adenopatii masive dureroase
 hepatoscleromegalie
 semn obiectiv oboseala.
 durează aproximativ o săptămână
 Virusul EPSTEIN – BARR

 virusul rămâne latent toată viaţa în limfocitele B

imortalizate, explicând transmiterea prin
transfuzii sediul latenţei – limfocite B
 reactivarea-> cancer:
 limfom Burkitt – niv palpebral. Este endemic în
Africa(copii 5-10 ani). 20/100.000
 carcinom nazofaringian – infiltraţii cu limfocite
transformate
 leucoplazia viloasă a limbii
VIRUSUL IMUNODEFICIENTEI
UMANE (HIV)
 FAMILIA RETROVIRIDAE. VIRUSUL HIV
ŞI INFECŢIA HIV/SIDA
 Prima descriere clinică a SIDA – 1981
 1983–HIV a fost identificat la Paris, ins. Pasteur
 1986 - propusă denumirea HIV (Human
Immunodeficiency Virus)
 1986 – a fost izolat HIV-2, Africa de Vest
 În prezent – 40 mln persoane infectate cu HIV
 Zilnic se infectează 5-6 mii persoane
 Retroviridae – familie numeroasă de virusuri ARN dotate
cu o enzimă numită transcriptază inversă
(reverstranscriptază).
ARN ADNd.c
 CLASIFICAREA FAM.
RETROVIRIDAE
 Subfamilia Orthoretrovirinae
Genurile: Alpharetrovirus, Betaretrovirus,
Gammaretrovirus, Deltaretrovirus,
Epsilonretrovirus (induc tumori şi leucemii),
Lentivirus (virusul HIV)
 Subfamilia Spumaretrovirinae

Genul: Spumavirus (nepatogeni)

 CARACTERE MORFOSTRUCTURALE
GENERALE ALE FAMILIEI RETROVIRIDAE
 Dimensiuni – 80-130 nm
 Formă – sferică
 Genom – două molecule de ARN+,
capacitate de integrare în nucleu sub formă
de ADN proviral
 Enzima – reverstranscriptaza
 Capsidă – icosaedrică
 Supercapsidă – derivată din MCP, lipidică
cu GP virale înserate
 Ciclul replicativ este identic
 VIRUSUL HIV. STRUCTURA ŞI
ORGANIZAREA GENOMULUI
 HIV-1 şi HIV-2 – responsabili de Sindromului Imuno-
Deficienţei Achiziţionate (SIDA)
 HIV-1 – repartiţie mondială
 HIV-2 – limitat la Africa de Vest
 Particule sferice, 80-120 nm
 Structura virusului HIV-1 / HIV-2
- Genomul: diploid – 2 molecule de ARN+ identice, nu
sunt utilizate în calitate de ARNm
- Enzime: reverstranscriptaza (RT), integraza, proteaza
- Capsida: în formă de trunchi de con, constituită din 2
proteine p24/26 CA (internă, majoră) şi p7,9 NC (a
nucleocapsidei, asociată ARN)
- Supercapsida: dublu strat lipidic de origine
celulară în care sunt înserate 2 GP virale
1. Gp120/125, de suprafaţă, asigură fixarea
virusului la receptorul celular CD4. Regiunea V3
este responsabilă de ataşare şi induce anticorpi
neutralizanţi specifici
2. Gp41/36, transmembranară, legată de gp120,
responsabilă de fuziunea supercapsidei cu
membrana celulară
Proteina p17/16, matrice, căptuşeşte stratul intern
al SC, asociată cu proteaza
Genomul, proteinele interne (p24, p7, p17) şi
enzimele constituie nucleoidul (core) viral
 Structura genomului (apr. 10 mii nucleotide)
- Gena gag (group antigens), codează
proteinele structurale interne (p24 şi p17 )
- Gena pol (polimerase), codează 3 enzime: RT
(p66), integraza (p31), proteaza (p9)
- Gena env (enveloppe), codează o proteină
precursor gp160, clivată ulterior în gp41 şi
gp120
- Gene regulatoare tat, rev, nef, vif, vpr şi vpu
(HIV-1) sau vpx (HIV-2)
Omologia dintre HIV-1 şi HIV-2 este de 42%,
mai înaltă la nivelul genelor gag şi pol (peste
50%) şi redusă la nivelul genelor env (39%)
Se disting 3 grupe genomice ale HIV-1: M, O şi
N. Grupul M (major) comportă 10 subtipuri
(A-H, J şi K), repartizate geografic neuniform
(majoritatea – în Africa, B – Europa
occidentală şi America de Nord,
F – România, G – Rusia, etc)
Structura antigenică – toate proteinele şi
glicoproteinele virale sunt imunogene.
 Rezistenţa HIV
HIV este sensibil la solvenţi lipidici şi detergenţi,
la 56 grade C este inactivat în 30 min, în 5
minute - 0,2 % hipoclorit de Na, 70% etanol,
0,2% glutaraldehidă. Labil la pH-uri extreme,
radiaţii UV şi RX
 Cultivarea
- Celule mononucleate de la persoane
sănătoase
- Linii celulare din LT – MT2

Animale sensibile – maimuţele cimpanzei (HIV-

1), Rhesus (HIV-2)
 CICLUL DE REPLICARE
 Ataşarea HIV la celula-gazdă prin legarea gp120 la
receptorul celular CD4. Rezultă o modificare
conformaţională a gp120, ce permite buclei V3 a
acestei gp să se fixeze de coreceptori de pe
suprafaţa celulei: CCR5 şi CXCR4, CCR3, CCR2b
ş.a.
 Penetrarea NC prin fuziunea supercapsidei (gp41)
cu MCP
 Decapsidarea şi eliberarea ARN viral asociat cu RT
 Retrotranscrierea ARN+ în ADN- (RT). RT
degradează ARN+, apoi transcrie ADN- în ADNd.c.,
care va fi circularizat, apoi integrat (integraza) în
cromozomul celular, constituind provirusul.
 Transcrierea ADNv în ARNm prin intermediul ARN-
polimerazei II celulare
 Sinteza proteinelor virale sub controlul factorilor
celulari şi proteinelor reglatoare
- Poliproteina gag/pol 160 kd (p17 MA, p24 CA, p7
NC, p10 (proteaza), p66 (RT), p31 (integraza)
- Poliproteina env 160 kd (gp41 şi gp120)
 Transcrierea ARN viral (ARN+)
 Asamblarea NC
 Eliberarea prin înmugurire la nivelul MCP
modificată prin inserarea gp virale
 10 mlrd de virioni/zi/o persoană infectată
Variabilitatea HIV este determinată de erorile comise de
RT (o eroare la fiecare 10 mii baze). Mutaţiile survin
în special la nivelul genei env (bucla V3 din gp120,
care intervine în fixarea HIV de coreceptori, reprezintă
epitopul major de neutralizare).
Nu există 2 suşe virale identice. La bolnav este prezentă
o populaţie virală polimorfă, cu genomuri diferite
Consecinţe:
- dificultatea de a obţine vaccin eficient

- selecţia mutantelor rezistente la antiretrovirale

 CELULELE-ŢINTĂ ŞI REZERVORUL CELULAR

1. Limfocite TCD4+ (Th) (99% de replicare, ECP-sinciţii)

2. monocite/macrofage tisulare (replicare slabă, ECP
minim), celulele dendritice (prezente în timus,
tegument, mucoase, organe limfoide, SNC şi sânge
perif.). Ele au rol de vector şi rezervor de virus (adsorb
HIV la suprafaţa lor şi-l transportă în organele
limfoide, unde el se replică în celulele CD4+).
Se disting suşe cu tropism macrofagic (M, sau R5),
utilizează coreceptorul CCR5, şi suşe cu tropism
limfocitar (T, sau X4), coreceptorul CXCR4.
Limfocitele T pot fi infectate cu ambele suşe (prezintă
ambii receptori).
În primo-infecţie – suşe R5, în stadiu de SIDA – suşe X4
 Mecanismele de distrugere a limfocitelor T
CD4:
- Liza directă a celulelor infectate (ECP)
- Limfocitele T CD8 pot distruge limfocitele T
CD4 infectate
- Apoptoză în urma stimulării antigenice a
celulelor care au fost în contact cu Ag HIV
- Limfocitele infectate, acoperite cu gp120
pot provoca fixarea, fuziunea şi moartea
limfocitelor neinfectate
- Hiperstimulare celulară cu dezvoltarea
anergiei celulare
 PATOGENEZA ŞI CLINICA INFECŢIEI CU HIV
 Transmiterea:
1. Cale sexuală (hetero-, homo).
2. Cale sangvină (toxicomani, hemofili,
transfuzii de sânge sau transplante de
organe, manopere medicale penetrante-
injecţii, acupunctură, tatuaj, pearcing)
3. Cale verticală (in utero în ultimele
săptămâni de sarcină, în timpul naşterii
sau în timpul alăptării)
 EVOLUŢIA MALADIEI
 Primo-infecţia (peste 20 zile după contaminare).
Durata 2-4 săptămâni. Are loc multiplicarea
intensă şi diseminarea virusului, scăderea
numărului de limfocite T CD4 şi creşterea
numărului limfocitelor CD8. Diminuarea şarjei
virale este determinată de răspunsul imun specific
celular şi umoral (Ac anti-gp120, gp41, p24).
 Evoluţia poate fi
 asimptomatică sau
 simptomatică (50%): adenopatie cervicală, febră,
faringită, oboseală, mialgii, erupţii cutanate.
 Faza asimptomatică, de latenţă clinică
(durata aproximativ 10 ani).
Virusul se replică în organele limfoide,
numărul LT CD4 diminuează lent sau
rămâne stabil. Apar variante noi de virus
care se multiplică, SI le recunoaşte şi
reacţionează specific, ciclul se repetă de
multiple ori. Aceasta duce la diminuarea
progresivă a LT CD4 şi epuizarea SI, urmată
de multiplicarea necontrolată a HIV şi
dispariţia completă a LT CD4.
 Faza clinică (SIDA) – incubaţia 8-10 ani Numărul LT
CD4 500-200 celule/ml.
Se manifestă clinic prin
- febră cronică,
- pierdere în greutate,
- diaree,
- afecţiuni ale tuturor organelor şi sistemelor,
- infecţii oportuniste,
- tumori (sarcomul Kaposi, limfome).
Paraziţi: Toxoplasma, Histoplasma, Leishmania
Bacterii: Mycobacterium, Salmonella, etc
Fungi: Pneumocystis carinii, Cryptococcus
neoformans, Cryptosporidium, Candida, etc
Virusuri: HSV, HZV, CMV
 5-10% de infectaţi sunt “asimptomatici de
lungă durată”.
- Şarjă virală redusă
- Numărul LT CD4 stabil (peste 500/ml)
- Răspuns imun celular şi umoral constant
- Absenţa semnelor clinice

Răspunsul imun:
Umoral – Ac anti-gp120 împiedică fixarea HIV
Celular – LT CD8 recunosc şi distrug celulele
infectate (în special LT CD4, Th).
 DIAGNOSTICUL DE LABORATOR
AL INFECŢIEI HIV/SIDA
 Teste indirecte de depistare
- Teste ELISA de depistare a Ac (după 22 zile de la
contagiu)
- Teste combinate Ag - Ac (detectarea Ag p24 şi Ac anti-
p24 prin tehnici ELISA)
- Teste rapide (RA cu particule de gelatină sensibilizate)
 Teste de confirmare (în caz de reacţie pozitivă).
Tehnica de referinţă – Western-blot (separarea el-for.
a proteinelor virale, transferarea lor pe o bandă de
nitroceluloză, tratarea cu serul cercetat, apoi
efectuarea RIE). Pot fi detectaţi Ac contra tuturor Ag.
 Criterii de apreciere: un ser este considerat
pozitiv dacă sunt prezenţi Ac contra cel
puţin 2 Ag de suprafaţă (gp160, gp120,
gp41), asociaţi cu Ac contra cel puţin o
proteină internă (p24, p17 sau a enzimelor)
 Teste directe

1. Detectarea Ag p24 (marker direct al

infecţiei HIV) prin tehnici ELISA. Poate fi
detectat în primo-infecţie până la
seroconversie, apoi dispare şi reapare în
momentul evoluţiei spre SIDA.
2. Detectarea ARN-lui plasmatic prin teste de
amplificare genică.
Prezenţa ARNv în ser denotă replicarea constantă
a virusului. Determinarea şarjei virale este
utilizată pentru monitorizarea unui pacient
infectat.
3. Izolarea HIV în cultură
Se realizează prin inocularea cu plasmă sau celule
mononucleate de la bolnav a unei culturi de
celule mononucleate de la donatori sănătoşi.
Replicarea este detectată prin evidenţierea Ag
p24, RT sau a ARNv.
 Diagnosticul primo-infecţiei (markerii virali)
- ARNv plasmatic (apare după 8-17 zile de la
contagiu)
- Ag p24 în ser (pănă la apariţia Ac anti-p24)
- Ac anti-HIV (după 3 săptămâni de la contagiu)
 Monitorizarea virologică a seropozitivilor
- Parametrii imuno-hematologici (formula
sangvină, determinarea subpopulaţiilor de LT
(valori absolute, raport T CD4/T CD8), dozarea
Ig, microglobulinei beta2)
- Markerii virali (şarja virală plasmatică (ARNv),
Ag p24, Ac anti-p24)
 PROFILAXIA INFECŢIEI HIV/SIDA
 Măsuri nespecifice: prevenirea transmiterii
HIV
 Profilaxia specifică – dificilă!!!
1. Existenţa a 2 virusuri HIV-1 şi HIV-2 cu
numeroase subtipuri genetice şi antigenice
2. Infecţia naturală nu este stopată de
răspunsul imun, iar memoria imunologică
este mediocră
3. Nu este definitif clar rolul LT CD8+ (Tc)
4. Lipsa unui model animal satisfăcător
 FAM.
ORTHOMYXOVIRIDAE
 agenti etiologici ai gripei, larg raspanditi cu
infectarea intregului regn animal
 om,
 pasari domestice si salbatice,
 animale domestice si salbatice

 gripa evolueaza endemoepidemic si pandemic

Virusurile gripale
 1. Clasificare:
 tipuri (ag. nucleoproteinic): A, B si C
 subtipuri (atg de suprafata HA si N la tip A):
- 16 (HA) si 9(N);
- la om:
- H1N1,
- H2N2,
- H3N2,
- H1N2
 variante (tulpini): A(tip)/ Hong-Kong (oras sau
tara/1 (nr. tulpina)/68 (an izolare) - H3N2)
 2. Structura – morfologie:
 forma sferica/filamentoasa de 90-100 nm
 invelis (anvelopa):
- dublu, lipoproteic, derivat din mem. cel.
- proiectii (spiculi) externe: HA si N – glicoproteine
- proteina M (matrix) captuseste fata interna anvelopa
 capsida: simetrie helicoidala
 genom: ARN monocatenar (5x10/6 da), sens -, 8 segmente
(v. C 7 segm.)
- nucleocapsida (capsida + ac. nucleic) – componente:
- nucleoprot. (NP) asociata cu ac. nucleic (dubla spirala = 15
nm);
- polimeraze (PB1, PB2, PA);
- proteine nestructurale (NS1, NS2 si BM2 – la v. gripal B)
3. Functii biologice:
 virion intact: infectivitate
 invelis : protector la ribonucleaze; proteina M (M1, M2) rol
stabilizator si ansamblare (M1 doar la A)
 HA: glicoproteina trimerica inactiva, ancorata in invelis (frag.
mem.cel.), cap ext. globular (situs atasare receptor cel si
epitopi specifici - 4 – de combinare atc.); activa prin clivaj
proteic (proteaze gazda) :H1(3) si H2 (3)
- functii: intiaza ciclu infectant (legare receptori cu ac. sialic);
fuziune la mem.cel.; inhibata de atc SN
 N: glicoproteina tetramerica (4 polipeptide cu situs enzimatic):
v. C nu are N
- functii = scindeaza ac. sialic (mem. cel.) fav.: patrundere in
strat mucus, indeparteaza receptori HA (cel. infectate) prev.
infectia succesiva, inactiveaza inhib nespecifici al HA,
elibereaza virusul.
 NP: protejeaza ARN
 PA, PB1, PB2: enzime cu rol in replicare si transcriere
 NS1 si NS2: nu se cunosc functiile
 Genom: depozitar al informatiei care codifica 10 polipeptide
4. Structura antigenica
a. antigene specifice de tip:
- atg. NP solubil, stabil = nucleoproteina ; evidentiere: RFC,
ELISA, citotox . (vitro) – A, B, C
- antigenul M (proteina M): detectare ELISA, imunoprecipitare in
gel
b. antigene specifice de subtip:
- atg. HA (hemaglutinina): major de suprafata; testare: HAI, SN,
RFC, ELISA , r. citotoxicitate
- atg. N (neuraminidaza): de suprafata
c. variatia antigenica:
 modificarile antigenului de suprafata:
- variatie minora (antigenic drift):
 aparitie lenta de mutante HA si N (mutatii punctiforme) prin
modificari in a.a. si configuratia spatiala a situs-ului antigenic care
creste susceptibilitatea la infectie a masei receptive
- variatie majora (antigenic shift) = aparitie brusca de noi subtipuri prin
recombinari a subtipurilor de virusuri circulante la om si animale,
datorita genomului segmentat. Modificarile genomice determina
cresterea virulentei si schimbarea spectrului de gazda .
5. Actiunea agentilor fizici si chimici:
 infectivitatea scade
 la 560C (20 –30 min.),
 radiatii UV si gamma
 labile la solventi organici, formol si
beta propiolactona
 prezervarea infectivitatii : 7 zile
(+ 40C); indelungata (ani la – 700C
sau liofilizare
6. Cultivare:
a. oua embrionate:
 cele trei tipuri se izoleaza pe oua de 10-12 zile la
34-350C (inoculate i. amniotic si i. alantoic; v. C
doar i. amniotic):
 evdentiere prin HAD si HA cu hematii de cobai,
gaina, umane grup 0 I
b. culturi de celule:
 culturi primare rinichi de maimuta (Rhesus), linii
celulare – MDCK (rinichi caine) si LLC-MK 2;
 efect citopati discret (rotunjire, desprindere)
c. animale:
 infectie experimentala la
 dihor (inoc. i.nazal: febra, frison, rinita);
 soarece alb (inoc.i.nazala: pneumonie letala cu lez histopat
asemanatoare om);
 hamsterul, cobaiul, sobolanul (inoc. i.nazala: apar doar atc.)
7. Patogeneza – clinica:
 poarta de intrare: cai respiratorii superiosare
prin picaturile Pflugge; particule (aerosoli < 2
microm) ajung in caile respiratorii inferioare
 incubatie: 1-4 zile
 modificari:
 inflamatia acuta cu edem - laringe, trahee, bronsice;
 distrugere cili si epitelii;
 infiltrate polimorfonucleare si limfocite perbronhiolar
si bronsic;
 evid. atg:
 epitelii respiratorii si mononucleare;
 eliminarea virusului cu o zi inainte debut si dureaza 3-
4 zile
 afectari primare: pneumonia cu edem si
infiltrate cel masive, depuneri hialine i. alveolare
7. Patogeneza – clinica:
 raspindire virus: limfocite
 evolutie: la 3-5 zile apar mitoze (strat bazal) si
regenerarea epiteliului
 simptome:
 debut brusc cu febra >38-400C,
 frison, cefalee, astenie, mialgii/artralgii,
 tuse uscata, rinoree, disfagie;
 perioada de stare: 3-6 zile vindecare cu astenie intensa
 forme: grave la
 nou-nascuti (moarte subita);
 copii: febra >, convulsii, crup, pneumonii primare;
 batrini (des complicatii).
 Gripa maligna: encefalopatii, miozite, miocardite, sindromul Reye
(encefalopatie progresiva cu degenerescenta grasa organe si
hepatopatie)
 complicatii: suprainfectii bacteriene (s. aureus, H.
influenzae, diplococus pneumoniae) = otite, sinuzite
mastoidite, pneumonii secundare
8. Imunitate
 umorala: specificitate inalta de tip, subtip, varianta
- atc apar la o saptamina de la debut, titru maxim la 3 saptamini, anti: HA, N,
NP si
M; protectia la reimbolnavire de anti HA si N cu an. titruri (>40); dupa infectia
naturala 80% au atc anti HA (raspuns primar: IgM, IgG si IgA; raspuns
secundar:
IgG si IgA); atc. de la mucoase: IgA au efect neutralizant anti HA si persista
3-5
luni, iar IgM local si IgG seric protejeaza mucoasa
 celulara:
- la 1-3 zile - cresc: neutrofilele ; scad : limfocitele (T,B,K)
- reactii : citotoxice (citoliza cel infectate cu exprimare HA, M si NP) prin
1. limfocite T efectoare (markeri OKT3 si OKT4); limfocitele Ts
restrictive de CMH I rec. atg interne (NP), iar limfocitele Th restrictive
de CMH II rec HA
2. celule NK inductoare de IFN
3. celule K
4. citotoxicitate dep. de atc. dirijata fata de HA si N
- hipersensibilitate intirziata: limfocite Td
- r.i.cel. au rol in vindecare
- IFN : apare din prima zi de boala (ser si tractul respirator)
9. Diagnostic de laborator
 Produse patologice: secretii nazo-faringiene (tampoane, aspirate,
spalaturi), secretii traheo-bronsice (aspirare, lavaj), fragmente
organe (pulmon, creier – biopsie)
a . detectie virus
 teste de tip directigen (diagnostic rapid)
 IF
 ELISA
 RT-PCR
b. izolare/identificare
 oua embrionate (10-11 zile) inoc i. amniotic si i. alantoic (virus C
doar i. amniotic); evidentiaza virusul prin HA (hematii gaina, cobai,
umane grup 0 I) ; identificare prin HAI
 cultura celulara: culturi primare rinichi maimuta, linia MDCK
(rinichi caine); incubare 34-350C; Efc necaracteristic (rotunjire,
crestere refringenta); evidentiaza virusul (1-3 zile) prin HAD
(hematii cobai); identificarea virusului prin HAI
 diagnostic serologic:
- cresterea titrurilor atc. serici (x4) testata pe seruri duble (acut si
convalescent) prin: HAI (tip, subtip, varianta), SN, RFC (tip),
hemoliza radiala
10. Epidemiologie

 V. gripale tip A produc: epidemii (drift antigenic) la 2-3 ani

(rata de atac: 15-25% colectivitati deschise si 40% in cele
inchise; pandemii (shift antigenic) la 11- 38 ani
 V. gripale tip B produc: epidemii la 4-5 ani
 V. gripale tip C: cazuri sporadice
 Sursa de infectie : omul bolnav
 Rezervoare de v. si potentiale surse de noi subtipuri : pasari
domestice si salbatice (inclusiv migratoare)
 Transmisie: contact direct
 Susceptibilitate: generala
 Contagiozitate: 3 zile de la debut
 Imunitatea este specifica de tip, subtip si varianta
11. Tratament:

 derivati de adamantina :
 amantadina si rimantadina
- active pe tipul A
- toxicitate SNC
- mecanism de actiune : inhibitori ai M2
- rezistenta: 15-30% din tulpini
 antineuraminidazice :
- active pe v. A si B
- rezistenta: 1-2% din tulpini
- reactii adverse: gastrointestinale
12. Profilaxie:
 vaccin
 compozitie : tulpini circulante v. A (H3N2 si H1N1) si
B
 tipuri:
- inactivate cu: virus intreg, virus fragmentat
(splitat), subunitati virale (hemaglutinina)
- vii atenuate
 chimoprofilaxie
 amantadina
 antineuraminidazic
 FAMILIA
PARAMYXOVIRIDAE
 virusuri care determina infectii la:
- mamifere: pesta (bovine, capre, oi),
jigodia canina, boli murine (v. Sendai)
- om: boli respiratorii, rujeola, oreillonul,
infectii persistente (PESS)
 clasificare:
- genul paramyxov.: v. paragripale 1, 2, 3, 4;
v. urlian
- genul morbilliv: v. rujeolos
- genul pneumov.: v. sincitial respirator
 caractere generale comune:
- virioni pleomorfi (sferici/filamentosi), 150-300 nm
- constitutie:
a. invelis (lipoproteic) cu proiectii exterioare (spiculi)
glicoproteice:
- proteina HN (hemaglutinanta si neuramindazica pe hematii
gaina/cobai) - gen paramyxov
- proteina HA (activitate hemaglutinanta pe hematii de maimuta)
- gen morbilliv.
- proteina G (fara activitate) - gen pneumov.
- factori de fuziune (Fo): activare prin clivaj (toate genurile), rol
in infectivitate, hemolitica
- proteina M (fata interna invelis): rol in ansamblare
 nucleocapsida :
- genom: o macromol. ARN monocatenar (5-8 x 10/ da), sens
negativ, 6 gene
- simetrie capsida helicoidala cu proteine: NP (paramyxov.), NC
(morbilliv),N (pneumov.) - rol de protectie ARN; proteinele L si
P + polimeraze/transcriptaze
PARAMYXOVIRUS
1. GENUL PARAMYXOVIRUS
(v. paragripale )
Paramyxovirus
 4 tipuri
 agenti a unor boli respiratorii endemo-epidemice la varste
mici
 patogeneza :

- poarta intrare respiratorie – contact direct bolnav (tuse,

stranut)
- incubatie: 3-6 zile, multiplicare in cai respiratorii
superioare
- adulti: infectii usoare/inaparente
- copii / sugari :
- febra , crup (para 1 si 2),
- pneumonie/bronhopneumonie (para 1 si 3);
- para 4 da infectii minore
 imunitate:

- rezistenta depinde de IgA si IgE local (mucoasa nazala) si

mai putin de atc umorali
- raspuns imun specific de tip
- atc hemaglutino inhibanti, fixatori de complement,
neutralizanti
 diagnostic de laborator:
- produse patologice:
- secretii nazo-faringiene,
- sputa,
- fragmente organe (post mortem)
a. examen direct: IF (celule tract respirator),
ELISA, RT-PCR - specificitate de tip
b. izolare/identificare; culturi de celule
primare, linii simiene (LL -MK2)
- efect sincitial, IF, ELISA
c. diagnostic serologic: teste in dinamica
(ELISA, SN, HAI, RFC)
- infectie acuta: IgM
- reactii incrucisate cu V. urlian
 epidemiologie:
- sursa: omul bolnav , contact direct,
contagiozitate (30-40%)
- evolutii epidemice: toamna si iarna
- susceptibilitate >: copiii mici
- tipul 3 cel mai frecvent
- rezistenta: max. 12 luni, reinfectii
frecvente
 profilaxie: nu sunt vaccinuri eficiente
2. VIRUSUL URLIAN
v. parotiditei epidemice
 ag. cauzal al parotiditei epidemice (infectia gl. parotide)
 incubatie: 2-3 saptamini
 patogeneza:
- transmitere: saliva si secretii respiratorii (picaturi Pflugge)
- multiplicare primara in epit. respirator si ggl regionali,
- diseminare viremica la gl. salivare, testicole, ovare, pancreas
(infectare limfocite T);
- multiplicare secundara in epiteliul duct parotidian (edem, infiltratie
limfomonocitara, degenerscenta, atg prezente) cu marire de volum gl.
(inflamatie).
- Leziuni similare testicole.
- eliminare prin: urina
- izolare v.: saliva (1-6 zile), sange (3-5 zile), fecale/urina (10 zile)
- afectare SNC (50%): meningism usor (pleiocitoza–lcr), meningo
encefalite (0,5%)
- alte localizari:
- miocardite,
- pancreatite (diabet juvenil),
- nevrite auditive (hipoacuzie),
- orhite/ovarite (sterilitate)
 imunitate:
- raspuns umoral: 80% adulti au anticorpi; atc trec
transplacentar; atc anti HN (2-3 saptamini – maxim 4
sapt) – depistare SN, HAI, RFC; atc . fixatori
neprotectori
- celular: limfocite citotoxice (sange si lcr – meningite);
raspuns citotoxic dependent atc.; hipersensibilitate
intirziate (indivizii imuni au idr pozitiv la v. inactivat)
 diagnostic laborator:
- Produse patologice: saliva, urina, lcr
- culturi celulare: primare (umane, simiene); linii
celulare: Vero, HeLa ; efect citopatic: celule gigante
si sincitii; HAD cu hematii cobai/umane grup 0 .
- oua embrionate: HA lichide amniotice; identificare v.:
inhibarea HAD, IF, SN, HAI
- diagnostic serologic: det. IgM si IgG (probe duble)
prin ELISA; mai rar: RFC, HAT
Parotidita epidemica (oreillonul)
 epidemiologie:
- larg raspindita
- sursa: om bolnav (elimina virus 10-12 zile)
- transmisie: directa
- focare epidemice apar in colectivitati
- 30-40% infectii inaparente
- receptivitate generala, imunitate durabila
 profilaxie:

- vaccinuri vii atenuate (fibroblaste de embrion de

gaina, ou embrionat); eficacitate 90%
- vaccinuri inactivate (formol): protectie limitata
3. GENUL MORBILLIVIRUS
Virusul rujeolos
 Virusul rujeolos este agentul etiologic
al rujeolei, o boala a copilariei
caracterizata prin:
 febra,
 enantem si exantem (tipice),

 incubatie: 11 zile

 evolutie endemo-epidemica,

 contagiozitate extrema
 patogeneza:
- patrunde resp. prin picat Pflugge – multiplicare
primara (2-4 zile),
- apoi prin macrofage la ggl. limfatici regionali –
sange (viremie primara) la SRE infectie organe
limfoide cu:
- febra,
- catar oculo-nazal
- tuse seaca,
- semn Koplik = pete rosii cu varf alb.
- Virus prezent in: sange, ggl., splina, pulmoni si se
elimina prin secretii respiratorii, lacrimi, urina.
- Viremia secundara = diseminare masiva prin
limfocite si monocite in toate tesuturile epitelialesi
limfoide.
 clinic: rash (maculo-papular),
centrifug (fata, trunchi, membre).
Apar primii atc si r.i.cel. dispare
viremia si cel gigante la o
saptamana – vindecare urmata de
anergie .
 complicatii:
- encefalita acuta la n zile dupa rash. Autoimuna?
- encefalita acuta infectioasa (izolare v.)
- PESS apare la 2-10 ani (v. defectiv, r.i alterat)
- la malnutriti: infectii sec cu mortalitate 5-10% (bronsite, b-pneumonii,
enterite, otite; pneumonia cu cel gigante la i. depresie.
 imunitate:
- dupa boala – imunitate toata viata
- atc materni dau rezistenta 6-8 luni
- atc. fata de HA, F, NP prez. in rash, max in covalescenta; reactii HAI, RFC,
SN
- r. cel.: limfocite citotoxice. Dupa boala r. de hipersensib intirziata negativ 4-
5 sapt.
 diagnostic de laborator:
- produse patologice: secretii conj./rinof., sange (leucocite la debut, urina in
prima saptamina, creier (necropsie)
- examen direct: amprente muc nazala/ ecretii pentru cel gigante: IF
(sediment urina, secretii nazale
- izolare/identificare (nu este curenta): culturi primare umanesimiene
(amnios, rinichi embrionar). Efect citopatic + HA cu hem maimuta; in PESS
tesut cerebral cocultivate cu linii Vero . Identif. Prin HAI, SN, RFC, ELISA
- diagnostic serologic: seruri perechi (x 4) –HAI, RFC, ELISA IgM
 epidemiologie :
- raspindire universala
- contagiozitate > (95%), frecv > intre 5-7 ani
- endemica orase, epidemiile sezoniere (iarna –
primavara) la 3-5 ani
- sursa: om bolnav cu transmitere directa
(secretii respiratorii)
- receptivitate: universala
 profilaxie:
- vaccinuri vii atenuate (Schwarz), v. cultivate pe
fibroblaste de embrion de gaina, diploide umane;
adm trivaccin 1-5 ani ,
 revaccinare 5 ani (7ani)
Semnul Koplik
Semnul Koplik
4. GENUL PNEUMOVIRUS
Virusul sincitial respirator
VRS
 determina i.r.a la sugari si copiii mici (25% pneumonii si
50% bronsiolite); incubatie de 4-5 zile; < 6 luni
infectie severa
 patogeneza:
- v. se multiplica in epiteliul cai respiratorii superioare
(necraze), apoi disemineaza la bronhii si parenhimul
pulmonar
 imunitate: rol important IgA secretor si im. celulara
 diagostic de laborator:
- examen direct: IF, ELISA, RT-PCR
- izolare/identificare: efect citopatic caracteristic;
detectie prin IF sau ELISA
- diagnostic serologic: crestere dinamica atc. (x4) prin
ELISA, RFC <SN
 epidemiologie:
- epidemii la sugar si copilul mic in sezonul rece; focare
in colectivitati