5. Infecţia şi boala infecţioasă.

Infecţia de spital. Infestarea.

 Definiţii
Infecţie = ansamblul proceselor biologice care caracterizează
interacţiunea dintre organismul gazdă şi microorganismul
agresor (care pătrunde şi se multiplică în zone unde, în mod
natural, nu are acces).
Sepsis = infecţie (în orice parte a corpului) + modificări ale
homeostaziei cunoscute sub numele de sindrom inflamator
sistemic (febră, tahicardie, tahipnee, leucocitoză).
Sepsis sever = sepsis + unul sau mai multe disfuncţii de organ
(cardio-vasculare, renale, hepatice etc).
Şoc septic = sepsis sever + hipotensiune care nu răspunde la
administrarea de lichide în perfuzie.
Relative position of bacteremias and fungemias in
sepsis, infections and SIRS etiologies
SEPSISINFECTI

Other ON
BACTER
EMIA
Viremia
WOUN
SIRS DS
Parasite
mie
Fungemi
BURNS
a PANCRE
OTHERATITIS
 Clasificări

În raport cu forma de manifestare

 infecţii aparente (simptomatice): se manifestă prin semne sau

simptome;
 infecţii inaparente (asiptomatice sau sub-clinice): singura
manifestare este răspunsul imun.

Indice de manifestare = câţi din cei infectaţi fac forma

manifestă clinic.
 Clasificări
În raport cu gradul de virulenţă al agentului cauzal:

 infecţii primare, determinate de microorganisme înalt

patogene la gazda cu reacţie de apărare normală;

 infecţii secundare, determinate de microorganisme

oportuniste, după infecţii primare care alterează apărarea
antiinfecţioasă a gazdei.
În raport cu provenienţa agenţilor cauzali

infecţii endogene = determinate de microorganisme care

colonizează suprafeţele de înveliş şi trec de la relaţia de
comensalism la cea de parazitism;

infecţii exogene = microorganismele provin dintr-o sursă

exterioară; presupun existenţa unui rezervor al agentului
infecţios, o cale de transmitere şi o gazdă receptivă.
Boli transmisibile = manifestarea clinică a infecţiilor exogene,
transmiterea fiind
- orizontală (de la om, animal sau elemente de mediu la
om);
- verticală (de la mamă la făt sau nou născut).
Boli contagioase = boli infecţioase cu potenţial înalt de
transmitere.
 Dezvoltarea si evolutia infectiei in
organism
Invazia tesuturilor si a organelor:
Infectia de suprafata
 Bacterii, virusuri, fungi
 Impetigo / erizipel / abcese / flegmoane

Extinderea pe cale limfatica:

 adenita
Generalizarea pe cale sanguina:
 Bacteriemie / septicemie
Diseminarea pe cale nervoasa:
 Virusuri neurotrope / toxiinfectii neurotrope
Situsul principal al infectiei – agentul
infectios
Situsul principal al infectiei – agentul
infectios
Situsul principal al infectiei – agentul
infectios
Situsul principal al infectiei – agentul
infectios
Situsul principal al infectiei – agentul
infectios
Situsul principal al infectiei – agentul
infectios
Situsul principal al infectiei – agentul
infectios
Situsul principal al infectiei – agentul
infectios
Ganglioni limfatici – bariera in calea
infectiei
A. Infecţii exogene
1. Rezervorul de agenţi infecţioşi (elimină agentul infecţios
prin exsudate, secreţii, excrete, scvame)
Omul
- bolnav cu formă acută sau cronică de infecţie;
- purtător sănătos
 convalescenţi (eliminatori în perioada de convalescenţă a
infecţiei);
 cronici (persistenţa eliminării > 1 an);
 contacţi (cu pacienţi cu boli transmisibile)
cu infecţii inaparente
în perioada de incubaţie
 non-contacţi (colonizaţi prin convieţuire în colectivităţi
închise)
Dispersia relativa a stafilococilor pe tegumente, asternut
si dusumea, la un pacient cu supuratie stafilococica:
autocontaminarea
Dispersia relativa a S. aureus pe tegumente si
imbracaminte la un purtator nasal:
rolul degetelor
Rezervorul de agenţi infecţioşi
Animale (domestice, peridomestice sau sălbatice) cu
- manifestări clinice de boală;
- infecţii inaparente;
- S. Typhi, C. tetani, bacilii tuberculozei bovine, brucelele.
- Sobolani – leptospire
- Pasari, papagali: psitacoza, ornitoza
- Virsus rabic
Elemente de mediu extern
- solul (C.tetani, C.perfringens, N.asteroides etc);
- apa (specii Legionella, specii Vibrio, pseudomonade);
- alimente (S.enterica, B.cereus).
2. Căi de transmitere a infecţie
A. Infecţii deschise
Propagarea agenţilor infecţioşi
- directă: contact tegument-tegument, tegument-
mucoasă, mucoasă-mucoasă;
- indirectă: vehiculare prin elemente de mediu (aer, apă,
alimente, diferite obiecte).
B. Infecţii inchise
agentul infecţios este prezent în sânge;
transmiterea infecţiei poate fi
directă (transfuzii, transplacentar);
indirectă (vectori biologici, instrumentar, medical sau
chirurgical).
Moduri de transmitere a infectiilor
Moduri de transmitere a infectiilor
Moduri de transmitere a infectiilor
Portile de intrare
Infectii transplacentare
Poarta de intrare respiratorie
Poarta de intrare digestiva
Solutii de continuitate
Modalitati de transmitere a organismelor
care determina infectii intestinale
 Transmiterea stafilococilor de la o
asistenta purtatoare la nou-nascuti
Transmiterea stafilococilor intre nou-nascuti prin
mainile si uniforma asistentei care ii ingrijeste
 Contaminarea plagilor si arsurilor cu
microorganisme de la purtatori sanatosi si de la
un bolnav cu supuratie
3. Gazda receptivă

poate fi normoreactivă sau imunologic compromisă;

accesul agentului infecţios poate avea loc prin diferite
porţi de intrare (mucoasa tractusului respirator, mucoasa
tractusului digestiv, mucoasa tractusului urinar, mucoasa
tractusului genital, mucoasa conjunctivală, inoculare directă).
Tipuri de boli infecţioase în raport cu mecanismul
de virulenţă al agentului microbian

- multiplicare unei bacterii invazive netoxigen (ex

S.pneumoniae, N.meningitidis, H. influenzae etc);
- eliberare de exotoxine (toxiinfecţii – ex C.tetani;
intoxicaţii ex C.botulinum);
- invazie + eliberare de toxine (majoritatea agenţilor
etiologici).
Modele patogenetice ale infecţiei

infecţii localizate la poarta de intrare;

infecţii propagate în suprafaţă (din aproape în
aproape);
extinderea infecţiei
- pe cale limfatică;
- pe cale sanguină (bacteriemie pasageră, intermitentă sau
continuă);
- pe cale nervoasă.
 Etapele evolutive ale bolilor
infecţioase
- perioada de incubaţie (de la pătrunderea microorganismului
care determină infecţia până la apariţia primelor manifestări
clinice de boală);
- toxiinfectie alimentara: 1 – 48 ore
- guturai, gripa, dizenteria: 2 zile
- febra tifoida: 10 – 21 zile
- hepatita cu VHB, VHC: 180 zile
- lepra, HIV: cativa ani
- perioada de debut (manifestări nespecifice de infecţie):
- indispozitie, frison, febra, cefalee.
 Etapele evolutive ale bolilor
infecţioase
- perioada de stare ( manifestări clinice caracteristice sau
manifestări clinice comune diferitelor etiologii):
- semne caracteristice diferitelor boli infectioase
- complicatii prin agravarea leziunilor: perforatii intestinale,
suprainfectii pulmonare in gripa
- aparitia de noi leziuni la distanta: glomerulonefrita streptococica.
 Etapele evolutive ale bolilor
infecţioase
- perioada terminală
vindecarea clinică ± vindecare microbiologică;
 vindecare = disparitia simptomatologiei clinice, disparitia
microbului infectant din leziuni si cicatrizarea acestora;
 leziuni importante – sechele (paralizii post poliomielita)
cronicizarea infecţiei: persistenta indelungata a microbului
in tesuturile gazdei, cu intretinerea leziunilor, cum ar fi
hepatita cu VHB, tuberculoza.
deces.
 Manifestarea infecţiilor transmisibile în
populaţii umane
 infecţii sporadice – număr redus de imbolnăviri, diseminate
teritorial şi fără filiaţie între ele;
 infecţii endemice – prezenţa constantă a unei boli infecţoase
într-un teritoriu, cu o frecvenţă redusă ce variază puţin de la un
an la altul;
 infecţii epidemice – creşterea bruscă a numărului de
îmbolnăviri, cu filiaţie între ele;
 izbucnire epidemică – infecţie epidemică intr-o colectivitate
redusă numeric (familie, grădiniţă, şcoală, unitate militară etc);
 infecţie pandemică – infecţie epidemică care cuprinde unul
sau mai multe continente.
Infecţia nosocomială

infecţii localizate sau sistemice care apar în cursul

spitalizării, consecutiv condiţiilor de vieţuire în acest
ambient şi/sau actului medical sau chirurgical, explorator
sau terapeutic;
reactivitatea antiinfecţioasă scăzută a bolnavilor,
fragilizaţi de afecţiunea care a determinat spitalizarea sau
terapii imunosupresive reprezintă un factor de risc
suplimentar;
pot evolua ca infecţii sporadice sau izbucniri epidemice;
sursa de infecţie poate fi exogenă (de la un alt pacient, de
la personalul de spital sau din mediul ambiant – fondul
microbian de spital) sau endogenă;
tulpinile “periculoase” de spital sunt multirezistente la
antibiotice şi cu capacităţi de colonizare şi de virulenţă
crescute.
Infectia nosocomiala:
fenomenul de aisberg
Investigaţia microbiologică a infecţiilor
nosocomiale
precizează sursa şi a modul de transmitere a infecţiei
prin demonstarea identităţii izolatelor (de la pacienţi,
personal de spital, elemente de mediu) prin
- metode fenotipice: biotip, serotip, lizotip, bacteriocinotip,
rezistotip;
- metode moleculare: profilul elecroforetic al ADN sau
proteine din membrana externă şi enzime constitutive
celulare, analiza endonucleazelor de restricţie a ADN
cromozomal sau plasmidic etc.
urmăreşte eficienţa metodelor antiepidemice
instituite.
Infecţii emergente şi reemergente
Infecţie emergentă = infecţie apărută pe glob sau într-
un teritoriu datorită unui microorganism necunoscut
până în urmă cu aprox. 20 ani sau cauzată de un
microorganism binecunoscut dar care prezintă un nou
fenotip de rezistenţă (ex infecţia HIV, enterocolita
hemoragică cu E.coli O157H7, infecţia holerică cu serotipul
O139, infecţia cu S.pneumoniae multirezistent la antibiotice
etc).
Infecţie reemergentă = boală infecţioasă a cărei
incidenţă creşte semnificativ într-un teritoriu unde era
considerată a fi menţinută sub control (ex tuberculoza,
toxiinfecţia difterică).
Infestare
Până recent termenul însemna pătrunderea unui
parazit în organismul gazdei, prin analogie cu
termenul de infecţie, care se referea la bacterii şi la
virusuri;
În prezent: termenul este folosit doar pentru
artropodele ectoparazite, cel de infecţie fiind utilizat
atât pentru virusuri şi bacterii, cât şi pentru paraziţi;
Infestare = interacţiunea gazdei cu un ectoparazit
care nu depăşeşte învelişurile externe: e.g., Sarcoptes,
Pedicullus, capuşe ori alte artropode.