7.

Staphylococcus,
Streptococcus, Neisseria
Genul Staphylococcus
Caractere generale (minidefiniţie)
 coci sferici gram-pozitivi (0,5-1,5µm Ø), dispuşi
izolat, in diplo, ocazional in scurte lanţuri şi
caracteristic în grămezi neregulate;
 imobili, nepretenţioşi nutritiv, aerobi-facultativ

anaerobi, catalazo-pozitivi şi oxidazo-negativi;

 cultivă pe medii cu concentraţii crescute de NaCl

(7,5-10%);
 testul coagulazei îi clasifică în
- coagulazo-pozitivi: S.aureus;
- coagulazo-negativi: mai multe specii izolate de la om,
dintre care S.epidermidis, S.saprophyticus, S.haemolyticus,
S.warneri, S.hominis, S.lugdunensis.
Staphylococcus aureus
Importanţa medicală
• determină infecţii comunitare sau nosocomiale care se
remarcă prin frecvenţă şi diversitate, unele cu evoluţie
deosebit de gravă (bacteriemii cu localizări secundare, şoc
septic, şoc toxic stafilococic);
• s-a dovedit capabil să dezvolte rezistenţă la toate
antibioticele folosite în terapie.
Habitat
• 20-70% purtători nazali (procente mai mari la personalul
din spitale);
• prezenţă tranzitorie la nivelul tegumentului;
• contaminează mediul extern prin mâini, scuame, secreţii,
excrete.
Caractere morfo-tinctoriale
• sunt cele caracteristice genului;
• în unele produse patologice poate predomina dispoziţia in
diplo, fiind dificilă diferenţierea de S.pyogenes;
• gram-variabili în frotiul din puroi provenit din colecţii
închise sau din culturi vechi.
Caractere de cultură
• colonii mari, S, de consistenţă untoasă, pigmentate în
galben-portocaliu sau nepigmentate ( alb-cenuşii) pe geloză
nutritivă;
• pe geloză-sânge coloniile pot fi hemolitice;
• dezvoltă colonii manito-pozitive pe mediul Chapman
(mediu hiperclorurat cu manită şi roşu fenol).
S.aureus: microscopie, cultura
Rezistenţa la factori de mediu

• rezistent la condiţii de desicaţie;

• rezistent la acţiunea lizozimului şi a acizilor graşi de la
nivelul tegumentului;
• sensibil la acţiunea unor antiseptice şi dezinfectante: alcool
etilic 700, alcool iodat, hexaclorofen etc;
• distrus în 30 min la temperatura de 600C.
Manifestări clinice ale infecţiilor stafilococice
supurative
• infecţii cutanate şi ale glandelor anexe: foliculite,
impetigo, furuncul, carbuncul, hidrosadenite, panariţii etc;
• infecţii ale mucoaselor: otite, sinusite;
• infecţii ale părţilor moi: abcese, flegmoane;
• infecţii profunde: osteomielite, osteoartrite, pneumonii,
abcese hepatice, cerebrale, meningite, endocardite;
• bacteriemii cu sepsis sever sau şoc septic.
Imunitatea antistafilococică
• fagocitoza este mecanismul major de apărare;
• cu excepţia Ac antileucocidină, nu există o corelaţie între
receptivitatea la infecţie şi titrul Ac.
Diagnosticul de laborator al infecţiilor supurative
• se bazează pe examen bacteriologic;
• produsul patologic variază în raport cu localizarea infecţiei;
• examenul microscopic are în special valoare în cazul
produselor provenite din zone normal sterile;
• izolarea S.aureus o realizăm prin însămânţare pe geloză-
sânge iar în cazul produselor contaminate pe mediul selectiv
Chapman;
• identificarea se bazează pe caracterele de cultivare,
microscopice, testul catalazei şi coagulazei;
• în investigaţii epidemiologice (izbucniri epidemice) se poate
recurge la lizotipare sau tipare moleculară.
Principii de terapie a infecţiilor stafilococice
• în infecţii cutanate ca şi în colecţii purulente profunde ,
drenajul chirurgical este esenţial;
• antibioterapia infecţiilor sistemice este ghidată de
rezultatele antibiogramei.
Epidemiologie
În infecţii nosocomiale se urmăresc
• rezervorul
- bolnavi,
- pacienţi sau personal de spital colonizaţi;
• transmiterea
- direct, prin picături Flugge ;
- indirect, vehiculare prin obiecte , alimente sau mâini
contaminate.
Profilaxie
- măsuri riguroase de asepsie şi antisepsie;
- sterilizarea purătorilor nazali prin aplicaţii topice de
unguente cu antibiotice antistafilococice (mupirocin);
- în experiment un vaccin antistafilococic (StaphVAX).
Stafilococii coagulazo-negativi
• constituienţi ai florei bacteriene rezidente de la nivelul
tegumentului şi mucoaselor colonizate;
• pot determina infecţii legate de prezenţa unor implante
protetice şi catetere, grave în special la imunodepresaţi;
• sinteza unor exopolizaharide favorizează ataşrea la suprafaţa
acestor dispozitive;
• cea mi frecventă specie implicată este S.epidermidis;
• diagnosticul bacteriologic impune criterii care să stabilească
semnificaţia clinică a izolatului, eliminand o posibilă
contaminare;
• stafilococii coagulazo-negativi sunt frecvent meticilino-
rezistenţi;
• S.saprophyticus ocupă o nişă specială, fiind cauza unor infecţii
ale tractusului urinar in special la femeia tânără; sensibil la
majoritatea antibioticelor, inclusiv benzil-penicilină (rezistenţă
naturală la novobiocină).
Genul Streptococcus
Caractere generale
coci gram-pozitivi sferici sau ovalari, dispuşi în
perechi sau lanţuri de lungimi variabile;
unele specii posedă capsulă;
 imobili;
pretenţioşi nutritiv, facultativ anaerobi, unele tulpini
carboxifile în culturi primare;
catalază şi oxidază negativi, fermentează glucoza
fără gaz, cu producere de acid lactic.
Clasificare
aspectul coloniilor pe geloză-sânge:
- β-hemolitice (zonă completă de hemoliză);
- α-hemolitice (zonă incompletă de hemoliză, de culoare
verzuie);
- nehemolitice (colonii care nu modifică mediu);
structura antigenică (Ag parietal-carbohidratul C sau
Ag Lancefield):
- streptococi grupabili (20 grupe serologice);
- streptococi negrupabili – S.pneumoniae şi streptococi orali;
caractere biochimice:
- diferenţiază specii din acelaşi grup serologic şi streptococii
negrupabili;
patogenitate:
- piogeni - patogeni la om sau animale;
- condiţionat sau accidental patogeni.
Streptococcus pyogenes (grup A)
Importanţa medicală
patogen strict uman;
cel mai frecvent agent etiologic al anginelor
bacteriene;
determină variate infecţii cutanate;
complicaţii poststreptococice supurative şi tardive prin
mecanism imunopatologic;
infecţii sistemice rare dar unele deosebit de grave.
Habitat
prezent la purtători pe mucoasa faringiană, nazo-
faringiană sau nazală;
poate coloniza mucoasa vaginală, rectală sau
tegumentul.
Caractere microscropice
coci sferici în diplo sau scurte lanţuri;
morfologie caracteristică în culturi pe medii lichide.
Caractere de cultivare
dezvoltă pe geloză-sânge colonii mici β-hemolitice;
tulpinile capsulate dau colonii cu aspect mucos.
Antigene de specificitate
cu specificitate de specie:
- carbohidratul C cu specificitate de grup A;
- proteina MAP (asociată proteinei M);
cu specificitate de tip (markeri epidemiologici):
- proteina M (numeroase serotipuri);
- factorul de opacifiere serică (FOS);
- proteina T.
S. pyogenes: microscopie, cultura
Manifestări clinice
1. Infecţii neinvazive (la nivelul unui situs posibil colonizat)
infecţii ale mucoaselor:
- faringite şi tonsilite (febră, disfagie, amigdale
congestive şi hipertrofiate, frecvent cu exsudat purulent
în cripte, ganglioni submaxilari hipertrofiaţi);
- otite sau sinuzite – consecutiv propagării infecţiei spre
urechea medie sau sinusurile paranazale;
- vulvo-vaginite la fetiţe.
infecţii cutanate (al doilea sediu ca frecvenţă)
- impetigo, piodermită extrem de contagioasă, întâlnită
mai ales la copii sub vârsta de 6 ani.
2. Scarlatina
- farigită streptococică asociată cu manifestări clinice
determinate de eritrotoxină la un copil lipsit de Ac
specifici (erupţie cutanată eritematoasă micropapuloasă,
paloare periorală, limbă zmeurie).
3. Infecţii localizate cu risc bacteriemic
- erisipel – dermo-epidermită edematoasă sub formă de
plcard intens congestiv localizat la faţă sau membre asociat
cu stare generală puternic influenţată, care evoluează la
persoane in vârstă;
- suprainfecţii ale unor leziuni cutanate (plăgi traumatice,
chirurgicale, arsuri etc) care pot evolua spre celulite,
fasceite necrozante, miozite;
- febra puerperală, endometrită acută nosocomială deosebit
de gravă, frecventă în perioada prepasteuriană;
- rar pneumonii, artrite, meningite, endocardite.
4. Sindromul şocului toxic streptococic
- manifstari clinice asemănătoare celor determinate de
S.aureus, asociate cu evoluţia bacteriemică a unei infecţii
streptococice (mai frecvent serotipurile M1, M3, M12
producătoare de eritrotoxină).
5. Complicaţii tardive nesupurative
- reumatism articular acut (RAA), după o faringită
streptococică, care evoluează cu febră, poliartrită, cu posibila
interesare a cordului; leziunile cardiace pot fi agravate de
infecţii recidivante;
- glomerulonefrita acută (GNA), după o infecţie faringiană
sau cutanată cu anumite serotipuri M (nefritogene), care se
manifestă cu hematurie, proteinurie, retenţie azotată,
hipertensiune arterială; recidivele sunt de excepţie.
Diagnostic de laborator
diagnostic bacteriologic
- examen microscopic direct: util numai pentru produse din
zone necolonizate;
- izolare pe geloză-sânge; produse cu floră de asociaţie pot fi
însamânţate pe medii selective (NaCl 3,5%)
- identificare: colonii mici beta-hemolitice, catalază-negative,
sensibile la bacitracină; identificarea de certitudine prin
evidenţierea carbohidratului C de grup A prin reacţii de
precipitare, latexaglutinare sau coaglutinare;
diagnostic serologic
- dozarea Ac anti-SLO şi anti-streptodornază B sunt folosite în
suspiciunea clinică de RAA sau GNA.
Principii de terapie etiotropă
•penicilina administrată oral, timp de 10 zile, pentru prevenţia
RAA (nu a fost semnalată rezistenţa secundară);
•persoanele sensibilizate pot fi tratate cu macrolide,
clindamicină, cefalosporine orale din generaţia 1 sau 2.
Epidemiologie
•rezervor: omul este singura sursă,bolnav sau purtător;
•transmiterea: predominent pe cale respiratorie sau contact
direct;
•receptivitatea este legată de absenţa Ac anti-proteină M cu
specificitate de tip.
Profilaxie
•infecţiile acute pot fi prevenite prin măsuri nespecifice;
•profilaxia unui nou puseu de RAA prin administrarea de
benzatin-penicilină la interval de 2-3 săptămâni, până la vârsta
de 25 ani.
Streptococi β-hemolitici din grupele C şi G
din cele 4 specii din grupul C , S equisimilis (habitat
uman) şi S.zooepidemicus (prezent la animale) pot
determina infecţii la om;
o singură specie, S.canis cu habiat uman şi animal,
corespunde grupului G;
prezintă caractere fenotipice asemănătoare cu
S.pyogenes, diferenţierea fiind posibilă pe baza
identificării Ag şi orientativ prin testul cu bacitracină;
au echipament de patogenitate asemănător dar foarte
rar au fost izolaţi de la cazuri cu scarlatină sau
sindromul şocului toxic;
nu determină complicaţii tardive nesupurative;
şi-au menţinut nemodificată sensibilitatea la
penicilină.
Streptococcus agalactiae (grup B)
are habitat uman sau animal, la om fiind prezent pe
mucoasa vaginală, uretrală, intestinală sau faringiană;
pe geloză-sânge dezvoltă colonii mai mari, cu
hemoliză îngustă, incompletă;
sintetizează factorul CAMP în prezenţa căruia β-
hemolizina stafilococică determină o hemoliză
completă;
capsula polizaharidică reprezintă factorul major de
patogenitate, permiţând diferenţierea în tipuri
serologice (I-VIII);
Ag capsular stimulează sinteza de Ac protectori;
Streptococcus agalactiae (continuare)
poate determina infecţii la
- nou-născuţi şi sugari
* infecţii precoce: bacteriemie cu sepsis sever, cu sau fără
pneumonie, în primele zile după naştere, consecutiv
contaminării intrapartum de la mama colonizată vaginal cu
streptococ de grup B;
* infecţii tardive, după o săptămână de la naştere până la 3 luni,
cel mai frecvent meningite, cu transmitere orizontală;
- femeia gravidă: endometrite febrile cu posibilă evoluţie
bacteriemică şi localizări secundare;
- imunodepresaţi: bacteriemii cu localizări la nivelul
meningelui, endocardului, sistem osteo-articular, infecţii
urinare etc
imunitatea conferită de Ac anticapsulari cu rol
opsonizant; pot fi transmişi transplacentar la nou-
născutul la termen;
Streptococcus agalactiae (continuare)
diagnosticul bacteriologic:
- examen microscopic direct, cu valoare orientativă;
- izolarea pe geloză-sânge; produsele cu floră de asociaţie pot fi
insămânţate pe mediu selectiv (NaCl 3,5%);
- identificarea Ag de grup B sau recurgând la alte teste: CAMP,
hidroliza hipuratului de Na;
- Diagnostic rapid prin evidenţierea Ag capsular în l.c.r.prin
latexaglutinare, coaglutinare, ELISA;
tratament: peniciline, în special aminopeniciline, în
infecţii severe fiind asociate aminoglicozide;
profilaxia infecţiei la nou-născut:
- antibioticoprofilaxia în timpul travaliului la femeia colonizată
vaginal în caz de ruptură prelungită de membrane, nastere
prematură, febră peripartum;
- în studiu, vaccin pe baza Ag capsular la femeia gravidă.
Streptococcus pneumoniae
Importanţa medicală
•reprezintă cel mai frecvent agent etiologic al pneumoniei
lobare acute;
•mai mult de jumătate din otitele medii acute la copii sunt
determinate de această specie;
•figurează în primii trei agenţi etiologici majori ai
meningitelor purulente, meningita pneumococică având cel
mai sever prognostic .
Habitat natural
•prezentă în excusivitate la om;
•comensal al mucoasei tractusului respirator superior, rata
portajului variind în lmite largi (5-70%);
•colonizare rară a mucoasei vaginale, în special la fetiţe şi
femei tinere.
Caractere morfo-tinctoriale
•diplococi gram-pozitivi,cu aspect lanceolat, dispuşi cu axul
lung în prelungire, privindu-se prin extremităţile rotunjite;
•în produse patologice prezintă capsulă.
Caractere de cultivare
•cultivă numai pe medii imbogăţite cu lichide biologice;
•unele tulpini sunt strict carboxifile;
•dezvoltă pe geloză-sânge colonii mici α-hemolitice de tip S
care sub efectul autolizinei devin cu centru deprimat;
•coloniile au un aspect mucos la tulpinile care sintetizează în
cantitate importantă polizaharid capsular.
Criterii de diferenţiere de alţi streptococi α-hemolitici
•sensibilitatea la optochin;
•testul de solubilitate în bilă;
•patogenitatea pentru şoarece.
S. pneumoniae: microscopie, cultura
Rezistenţa în mediul extern
•deosebit de vulnerabil în condiţii de desicaţie;
•este fragil la temperaturi scăzute.
Antigene de specificitate
•cu specificitate de specie
- substanţa C, precipitaă de o β-globulină serică (CRP),
prezentă în concentraţii ridicate în boli acute inflamatorii;
•cu specificitate de tip
- aprox.90 serotipuri pe baza polizaharidului capsular,
identificate prin reacţia de umflare a capsulei;
- proteina M, disatincă antigenic de a S.pyogenes, diferenţiază
pneumococul in serotipuri, diferite de cele capsulare.
Manifestări clinice
Infecţii ale tractusului respirator
- pneumonii lobare:forma clinico-radiologică cel mai frecvent
întălnită la adulţi, cu leziuni de alveolită fibrino-leucocitară;
clinic se manifestă cu febră, tuse productivă, junghi toracic;
- otite medii acute: 2/3 din cazuri la copii de 6 luni-2 ani
datorită particularităţilor anatomice ale trompei Eustachio;
- sinuzite şi mastoidite acute;
Infecţii extrarespiratorii
- bacteriemii în 20-30% din cazurile de pneumonie cu sepsis
sever şi localizări secundare;
- meningite purulente, cu posibilă evoluţie deosebit de severă
- endocardite , mai ales la cei cu valvulopatii;
- peritonite primitive consecutive ascensiunii bacteriei din
vagin (la fetiţe) sau pe cale hematogenă la cei cu ascită;
- alte tipuri de infecţii: conjunctivite purulente (la sugari),
osteo-artrite, infecţii urinare, infecţii genitale înalte la femeie.
Principii de terapie etiotropă
penicilina este antibioticul de elecţie în infecţii cu tulpini
sensibile;
infecţii cu tulpini penicilino-rezistente (prin modificarea PLP)
pot fi tratate cu cefalosporine din generaţia 2 sau 3,
carbapeneme, macrolide, fluorochinolone din generaţia 3 in
raport cu rezultatele antibiogramei;
 tulpinile multirezistente beneficiază de tartament cu
vancomicină sau linezolid
Elemente de epidemiologie
 infecţii exogene (pe cale respiratorie);
infecţii endogene, cele mi fercvente, la purtători nazo-
faringieni cu tulpini capsulate în condiţii de risc (vârste extreme,
malnutriţie, tare organice, asplenie anatomică sau funcţională, viroze
respirtorii).
Profilaxie specifică
vaccin polivalent capsular (23 serotipuri);
vaccin heptavalent conjugat la copii < 2 ani.
Streptococi viridans (orali)
streptococi α, β sau nehemoliotici încadraţi în grupele
anginosus, mitis, mutans, salivarius;
comensali ai cavitaţii bucale, dar pot fi prezenţi şi pe alte
mucoase (intestinală, genito-urinară, conjunctivală) sau
tegument;
importanţa medicală:
- implicaţi în apariţia cariilor dentare;
- pot determina endocardite subacute la cei cu valvulopatii
congenitale sau post-streptococice, consecutiv unor
bacteriemii pasagere în caz de leziuni sângerânde la nivelul
mucoasei bucale; profilaxia cu peniciline (ampicilină,
amoxicilină) a acestor complicaţii la cei cu intervenţii
stomatologice.;
majoritatea tulpinilor şi-au păstrat sensibilitatea la peniciline.
Genul Enterococcus
unitate taxonomică desprinsă în 1984 din genul
Streptococcus pe criterii moleculare şi unele caractere
fenotipice;
Ag cu specificitate de grup D este reprezentat de
acidul glicerol-teichoic;
E.faecalis şi E.faecium, speciile de interes medical,
colonizează colonul şi mucoasa genito-urinară ;
caractere microscopice şi de cultivare:
- coci ovalari în diplo şi scurte lanţuri;
- dezvoltă colonii nehemolitice, α sau β-hemolitice,
- cultivă pe geloză esculină-bilă şi hidrolizează
esculina; cultivă în bulion cu 6,5% NaCl (caracter
diferenţial de streptococi D non-Enterococcus);
profilul zaharolitic diferenţiază cele două specii;
pot determina
- infecţii monobacteriene: infecţii urinare,
endocardite, meningite;
- infecţii polimicrobiene: infecţii ale plăgilor, abcese
intraabdominale;
- multe infecţii sunt nosocomiale;
multirezistente natural la antibiotice active pe alţi
coci gram-pozitivi;
în tratament se folosesc asociaţia aminopeniciline-
aminoglicozide sau glicopeptide, linezolid,
quinupristină/dalfopristină;
posibilă rezistenţă dobândită faţă de toate
antibioticele active, în special la tulpini E.faecium.
Genul Neisseria
Caractere generale
coci ovalari cu aspect reniform, dispuşi în diplo
(“boabă de cafea”), gram-negativi;
imobili;
strict aerobi; în raport cu exigenţele nutritive sunt
diferenţiate două grupe
- specii pretenţioase nutritiv: N.gonorrhoeae,
N.meningitidis
- specii nepretenţioase: N.lactamica, N.mucosa,
N.sicca, N.subflava, N.cinerea etc;
catalază şi oxidază pozitivi; spectrul zaharolitic
permite diferenţierea speciilor.
Neisseria gonorrhoeae
Importanţa medicală
agent etiologic al uneia din cele mai frecvente
infecţii cu transmitere sexuală;
evoluţie asimptomatică, mai ales la femei, cu două
consecinţe
- infecţii ascendente, cauză de sterilitate sau sarcină
ectopică;
- important rezervor de transmitere a infecţiei;
posibile coinfecţii cu Chlamydia trachomatis sau
alţi agenţi cu transmitere sexuală (Treponema
pallidum, HIV etc);
rezistenţă dobândită la penicilină, tetraciclină,
spectinomicină sau fluorochinolone, cu diferenţe
importante regionale.
Habitat
omul – singura gazdă naturală;
prezenţa pe mucoase (uretrală, endocervicală, rectală,
faringiană) – întotdeauna cu semnificaţie patologică.
Caractere morfo-tinctoriale
aspect caracteristic în uretrite acute la bărbat:
diplococi gram-negativi în număr important în
citoplasma PMN (“celule burate”).
Caractere de cultură şi metabolice
cultivă numai pe medii complexe, în atmosferă
umedă cu prezenţa CO2;
dezvoltă colonii S mici, transparente sau opace,
nepigmentate, oxidazo-pozitive;
descompune oxidativ numai glucoza (nu maltoza,
zaharoza şi fructoza).
Rezistenţa în mediul extern
specie extrem de fragilă, afectată de
- temperaturi scăzute;
- desicaţie;
- prezenţa de acizi graşi;
- antiseptice şi dezinfectante uzuale.
Manifestări clinice
A. Infecţii la locul de pătrundere
bărbat: uretrite
- > 90% au o evoluţie simptomatică (secreţie uretrală
purulentă, disurie);
- frecvenţa maximă la tineri;
- 30-50% coinfecţii cu C.trachomatis, posibil şi cu alţi agenţi
cu transmitere sexuală;
- complicaţii locale rare (abcese periuretrale, stricturi
uretrale);
femeie: endocervicite
- aprox. 50% evoluează asimptomatic;
- complicaţii de vecinătate: uretrite, bartolinite;
- frecvenţa maximă şi coinfecţii asemanator cu infecţia la
barbat;
- particularitatea infecţiei la fetiţe: vulvo-vaginite.
Neisseria gonorrhoeae
Neisseria gonorrhoeae
Manifestări clinice (continuare)
comune la cele două sexe
proctite
- după contact sexual anal;
- la femeie, prin autoinoculare;
- frecvent asimptomatice;
faringite
- după raporturi sexuale orale sau autoinoculare;
- rar singurul sediu al infecţiei;
- frecvent asimptomatice;
conjunctivite
- la nou-născut prin contaminare la naştere;
- netratate, pot determina orbire;
- la adulţi posibil prin autoinoculare.
Manifestări clinice (continuare)
B. Infecţii ascendente
bărbat
- rar prostatite, epididimite, epididimo-orhite;
femeie
- boală inflamatorie pelvină (10-20%);
- pelviperitonite, perihepatite.
C. Infecţii diseminate
- mai ales la femei (1-3%);
- evoluează cu localizări articulare şi cutanate, mai rar
meningite, endocardite;
- factori de risc
* persoane cu deficit de C seric;
* infecţii cu tulpini rezistente la acţiunea bactericidă a serului.
Imunitate
- Ac locali sau serici în special faţă de proteine fimbriale,
Opa şi LOS;
- lipsa efectului protector, în parte explicat prin variaţia
antigenică;
- Ac anti-Rmp blochează răspunsul imun faţă de Por şi LOS.
Diagnostic bacteriologic
recoltarea şi transportul produselor patologice (uretră,
endocol, rect,faringe, conjunctivă)
- prelevare pe tampon din vată atoxică;
- însămânţare extemporanee pe medii speciale, selective şi
neselective, cu asigurarea atmosferei umede cu CO2 şi
posibilă temporizare a incubării la 360C (5-6 ore);
- alternativă: mediul de transport Amies;
- două frotiuri efectuate extemporaneu (Gram şi albastru de
metilen);
Diagnostic bacteriologic (continuare)
diagnostic prezumtiv
- examen microscopic direct;
- exigenţe de cultivare şi aspectul coloniiilor;
- testul oxidazei;
diagnostic definitiv
- identificarea la nivel de specie prin teste biochimice;
diferenţierea tulpinilor în scop epidemiologic
- auxotipare;
- serotipare cu Ac monoclonali faţă de proteina I.
Principii de tratament etiotrop
administrare de antibiotice de preferat într-o singură
doză, pe cale orală;
alegerea antibioticului
- în raport cu sensibilitatea tulpinii izolate
* antibiotice active: peniciline, cefalosporine, fluorochinolone,
spectinomicină, tetracicline, cotrimoxazol;
* rezistenţă dobândită la toate antibioticele, cu excepţia
cefalosporinelor cu spectru extins;
- pe baza protocoalelor terapeutice standard;
tratament asociat pentru o posibilă coinfecţie cu
C.trachomatis
- azitromicină, doză unică;
- doxiciclină, doze multiple.
Epidemiologie
rezervorul de infecţie reprezentat de pacienţi cu
infecţii asimptomatice (mai frecvent femei);
transmiterea este predominent sexuală, la nou-născut
în timpul trecerii prin canalul de naştere;
receptivitate generală.
Profilaxie
în exclusivitate, măsuri nespecifice
- depistarea şi tratarea infecţiilor simptomatice şi
asimptomatice;
- tratarea contacţilor sexuali ai cazului index;
- educaţie sexuală, dublată de educaţie morală şi religioasă;
- instilaţii cu soluţie de azotat de Ag (1%) pentru profilaxia
conjunctivitei gonococice la nou-născut.
Neisseria meningitidis
Importanţa medicală
unul din agenţii etiologici majori ai meningitelor
purulente, unele cazuri evoluând epidemic în
colectivităţi de copii şi tineri;
rare cazuri de meningococcemie fulminantă
(Waterhouse Friderichsen) cu mortalitate ridicată;
penicilina este încă antibioticul de ales în tratamentul
infecţiilor meningococice.
Habitat
prezent exclusiv la om;
poate coloniza asimptomatic mucoasa nazo-faringiană;
portaj mai ridicat în colectivităţi închise de copii şi
tineri.
Particularităţi morfo-tinctoriale
- în frotiul din l.c.r. apar diplococi gram-negativi extra- şi
intracelulari;
Particularităţi de cultivare şi biochimice
- mai puţin exigent decât N.gonorrhoeae, cultivă pe medii
îmbogăţite (geloză sânge, geloză şocolat); fiind favorizat de
prezenţa CO2;
- dezvoltă colonii S nehemolitice şi nepigmentate;
- degradează pe cale oxidativă glucoza şi maltoza.
Sensibilitatea la factori de mediu
- ca şi N.gonorrhoeae, deosebit de sensibil la condiţii de
desicaţie, temperaturi joase, variaţii de pH, antiseptice şi
dezinfectante.
N. meningitidis: frotiu din lichidul
cefalo rahidian
Manifestări clinice
meningite purulente, cu evoluţie endemică sau
epidemică
- consecutiv unei infecţii faringiene fără expresie clinică
(survine la 1/1000 infectaţi);
- evoluţie bacteriemică cu localizare la nivelul meningelui, dar
posibil la nivelul tegumentului;
- poate evolua recidivant la cei cu deficienţe în unele
componente ale C seric (C6-C8);
meningococcemia
- manifestările de meningită lipsesc sau trec pe plan secundar;
- evoluţie uneori fatală cu purpură hemoragică , hemoragii în
glandele suprarenale, hipotensiune, CID, şoc septic;
alte sindroame
- otite medii, pneumonie lobară (după viroze respiratorii);
- uretrite acute (după sex oral);
- conjunctivite purulente, artrite septice.
Neisseria meningitidis: sindromul
Waterhouse Friderichsen
Imunitate
- asigurată de Ac anticapsulari, cu excepţia meningococului de
grup B;
- imunizare după colonizarea nazo-faringiană cu meningococ;
- Ac materni transplacentari protejează sugarul în primele luni
de viaţă.
Diagnostic bacteriologic
prelevate: l.c.r., sânge, aspirat din peteşii;
metode rapide de diagnostic:
- examen microscopic direct (cu excepţia sângelui);
- evidenţierea Ag capsular solubil prin latex-aglutinare
(sensibilitate redusă în meningitele cu meningococ grup B);
izolare şi identificare
- însămânţare pe medii îmbogăţite cu sânge (l.c.r.) sau medii
pentru hemoculturi fără inhibitori;
- identificarea coloniilor prin testul oxidazei, spectrul
zaharolitic, antigenic.
Principii de tratament etiotrop
penicilina constiuie încă un antibiotic activ;
recent au fost semnalate tulpini cu sensibilitate
modificată la penicilină (CMI 0,1-1µg/ml), ce impune o
supraveghere epidemiologică a fenomenului;
alternative terapeutice: ceftriaxona, cloramfenicol.
Epidemiologie
sursa de infecţie: omul bolnav sau purtător;
transmitere respiratorie (contact apropiat şi prelungit);
persoane receptive: cei lipsiţi de Ac specifici
anticapsulari;
evoluţie endemică sau epidemică (frecvenţa maximă la
grupele de vârstă 6 luni-4 ani şi 15-24 ani);
în Europa predomină tulpinile de grup B şi C.
Profilaxie
nespecifică
- măsuri generale care previn infecţiile cu transmitere
respiratorie;
specifică
- vaccin antimeningococic bivalent (A+C) sau tetravalent
(A+C+Y+W135) administrat numai la persoane cu risc;
- chimioprofilaxie cu rifampicină la la copii şi tineri din
colectivităţi unde a apărut un caz de meningită
meningococică.
Moraxella (Branhamella) catarrhalis
singura specie a genului prezentă la om;
prezintă caractere asemănătoare morfo-tinctoriale
(diplococi gram-negativi) şi metabolice (catalază şi oxidază
pozitiv) cu specii Neisseria;
azaharolitică;
comensală pe mucoasa tractusului respirator superior;
poate detertmina:
- infecţii traheobronhice la cei cu afecţiuni cronice respiratorii;
- infecţii ORL (este al 3-lea agent etiologic ca frecvenţă în otite
medii şi sinuzite acute, după S.pneumoniae şi H.influenzae);
- rar izolat de la cazuri cu meningită, endocardită, pericardită;
- peste 90% din tulpini rezistente la peniciline prin beta-
lactamază, fiind active asocierea cu inhibitori, cefalosporine,
macrolide, tetracicline, fluorochinolone.