Genul Neisseria

Caractere generale

• coci ovalari cu aspect reniform, dispuşi în diplo- (“boabă de

cafea”), gram-negativi;

• imobili;
• strict aerobi; în raport cu exigenţele nutritive sunt diferenţiate
două grupe
- specii pretenţioase nutritiv: N. gonorrhoeae, N. menin-
gitidis
- specii nepretenţioase: N.lactamica, N.mucosa, N. sicca, N.
subflava, N.cinerea etc;
• catalază şi oxidază pozitivi; spectrul zaharolitic permite
diferenţierea speciilor.
Neisseria gonorrhoeae
Importanţa medicală
• agent etiologic al uneia din cele
mai frecvente infecţii cu transmitere sexuală (gonoreea);
• evoluţie asimptomatică, mai ales la femei, cu două
consecinţe:
- infecţii ascendente, cauză de sterilitate sau sarcină ectopică;
- important rezervor de transmitere a infecţiei;
• posibile co-infecţii cu Chlamydia trachomatis sau alţi
agenţi cu transmitere sexuală (Treponema pallidum,
HIV etc);
• rezistenţă dobândită la penicilină, tetraciclină,
spectinomicină sau fluorochinolone, cu diferenţe
importante regionale.
Habitat
• omul – singura gazdă naturală;
• prezenţa pe mucoase (uretrală, endocervicală, rectală,
faringiană) – întotdeauna cu semnificaţie patologică.
Caractere morfo-tinctoriale
• aspect caracteristic în uretrite acute la bărbat:
diplococi gram-negativi în număr important în
citoplasma PMN (“celule burate”), în infecţii acute,
sau extracelular, în cele cronice.
Caractere de cultură şi metabolice
• cultivă numai pe medii complexe, în atmosferă
umedă, în prezenţa CO2;
• dezvoltă colonii S mici, transparente sau opace,
nepigmentate, nehemolitice, oxidazo-pozitive;
• descompune oxidativ numai glucoza (nu maltoza,
zaharoza şi fructoza).
Diplococi gram-negativi în număr important
în citoplasma PMN (“celule burate”)
Neisseria – frotiu albastru de
metilen
 Neisseria gonorrhoeae
descompune oxidativ glucoza
Rezistenţa în mediul extern
• specie extrem de fragilă, afectată de:
- temperaturi scăzute;
- desicaţie;
- prezenţa de acizi graşi;
- antiseptice şi dezinfectante uzuale;
- consecinţe: transmiterea prin contact sexual, (foarte rar
prin obiecte contaminate) dificultăţile de izolare.
Factori de patogenitate
• Pili:
- formaţiuni filamentoase, de natură proteică, fine, localizate pe suprafaţa
celulei bacteriene;
- constituiţi dintr-o regiune constantă şi o regiune hipervariabilă antigenic,
dar imunogenă; consecinţe legate de variabilitatea antigenică şi croni-
cizarea infecţiei; există și o a treia regiune cu variabilitate moderată;
- mediază ataşarea laxă a gonococilor la suprafaţa celulelor;
Factori de patogenitate
• proteina Opa (opacity proteine) (proteina II)
- facilitează aderenţa fermă, în al doilea stadiu de legare, la
celule;
• proteina Por (porin) (proteina I)
- formează canale în membrana extrenă;
- mediază penetrarea în celule;
- asigură supravieţuirea în PMN;
• proteina Rmp (reduction-modifiable protein – proteina
modificabilă prin reducere) (proteina III)
- protejează alte antigene de suprafaţă (proteina Por, LOS) de
acţiunea bactericidă a anticorpilor, prin stimularea apariţiei unor
Ac, care blochează răspunsul imun faţă de Por sau LOS
(seamănă cu LPS, dar are extrimitatea – Ag O- modificată);
• proteine de legare a transferinei, lactoferinei şi hemoglo-
binei
- asigură achiziţia directă de fier;
Factori de patogenitate (continuare)
• lipooligozaharid (LOS)
- compus cu structură asemanătoare LPS; nu prezintă AgO;
- are proprietăţi endotoxinice;
• IgA1-proteaza
- clivează IgA secretor, facilitând colonizarea.
Ataşarea de celule epiteliale columnare
neciliate
 Patogenie
• După pătrunderea în organismul receptiv,
gonococul se atașează de mucoasa genito-
urinară sau oculară, penetrează în celule şi se
multiplică;
• traversează celulele spre spaţiul subepitelial
unde produce local o supuraţie acută.
• Ataşarea gonococului de celulă se relizează
prin intermediul pililor (tulpinile fără pili
sunt avirulente).
• Atasarea strânsă de celulă si apoi pătrunderea în
celulă este mediată de proteina Opa (pr II).
• Proteina Por (I) protejează gonococul fagocitat
de omorârea intracelulară, inhibând formarea
fagolizozomului.
• LOS stimulează răspunsul inflamator şi elibe-
rarea de interferon α, responsabil de majoritatea
simptomelor asociate cu infecţia gonococică.
• În timp, se poate produce o invazie tisulară care
poate conduce la instalarea unor fenomene
inflamatorii cronice şi la apariţia fibrozei, în
special în cazurile netratate.
Manifestări clinice
A. Infecţii la locul de pătrundere
• bărbat: uretrite
- > 90% au o evoluţie simptomatică (secreţie uretrală purulen-
tă, disurie);
- frecvenţa maximă la tineri;
- 30-50% coinfecţii cu C. trachomatis, posibil şi cu alţi agenţi
cu transmitere sexuală (HIV, M. hominis, U. urealyticum);
- complicaţii locale rare (abcese periuretrale, stricturi uretrale)
la vârstnici;
• femeie: endocervicite
- aprox. 50% evoluează asimptomatic;
- complicaţii de vecinătate: uretrite, bartolinite;
- frecvenţa maximă şi co-infecţii, asemănător cu infecţia la
bărbat;
- particularitatea infecţiei la fetiţe: vulvo-vaginite (consecinţa
promiscuităţii sau abuzului sexual).
Manifestări clinice (continuare)
• comune la cele două genuri:
▪ proctite
- după contact sexual anal;
- la femeie, prin autoinoculare;
- frecvent asimptomatice;
▪ faringite:
- după raporturi sexuale orale sau autoinoculare;
- rar singurul sediu al infecţiei;
- frecvent asimptomatice;
▪ conjunctivite:
- la nou-născut prin contaminare la naştere;
- netratate, pot determina orbire;
- la adulţi posibil prin autoinoculare.
Oftalmia gonococică
Manifestări clinice (continuare)
B. Infecţii ascendente
• bărbat
- Rar: prostatite, epididimite, epididimo-orhite;
• femeie
- boală inflamatorie pelvină (10-20%);
- pelviperitonite, perihepatite.
C. Infecţii diseminate
- mai ales la femei (1-3%);
- evoluează cu localizări articulare (tenosinovite) şi cutanate
(erupţii cutanate), mai rar meningite, endocardite (grave);
- factori de risc
* persoane cu deficit de C seric (deficit de C5, C6 si C8);
* infecţii cu tulpini rezistente la acţiunea bactericidă a serului
(sunt tulpini sensibile la penicilină, care cresc pe medii care
oferă unii aa; Eg: arginină, hipoxantină, uracil, aşa-numi-
tele serotipuri AHU). Există 30 de auxotipuri.
 Tenosinovită
(tumefacţie, durere, febră)
Manifestări cutanate (secundare bacteriemiei)
Imunitate
- lipsa efectului protector, explicată, parțial, prin variaţia
antigenică;
- Ac anti-Rmp (proteina modificabilă prin reducere)
blochează răspunsul imun faţă de Por şi LOS.
– Anticorpii formaţi ca răspuns la infecţia gonococică
sunt predominant IgG3.
– Se formează anticorpi faţă de pilină, proteina Opa si
LOS şi în cantitate foarte mică faţă de proteina Por.
– Anticorpii anti-LOS activează complementul, elibe-
rează componenta C5a a acestuia, care are efect
chemotactic pentru neutrofile.
– Faţă de proteina Rmp se formează anticorpi IgG si
anticorpi IgA1 secretori.
Variația genei pilE- dictează
variația antigenică a pililor
 Diagnostic bacteriologic
• recoltarea şi transportul produselor patologice
(uretră, endocol, rect, faringe, conjunctivă):
- prelevare pe tampon din vată atoxică (dacron);
- însămânţare extemporanee pe medii speciale, selective
şi neselective (mediu HYL - Horse blood, Yeast extract, Liver
extract, Thaier-Martin, NYC - New York City), cu asigurarea
atmosferei umede cu CO2 şi posibilă temporizare a
incubării la 360C (5-6 ore);
- alternativă: mediul de transport Amies (maxim 6 ore);
- două frotiuri efectuate extemporaneu (Gram şi albastru
de metilen);
Diagnostic bacteriologic (continuare)
• diagnostic prezumtiv:
- examen microscopic direct;
- exigenţe de cultivare şi aspectul coloniiilor;
- testul oxidazei;
• diagnostic definitiv:
- identificarea la nivel de specie prin teste biochimice;
• diferenţierea tulpinilor în scop epidemiologic:
- auxotipare (precizarea necesităţii unor aa; ex tulpinile
AHU, necesită arginină, hipoxantină, uracil – sunt implica-
te în infecţii sistemice şi şi-au păstrat sensibilitatea la peni-
cilină);
- serotipare cu Ac monoclonali faţă de proteina I (proteina
Por) – marker epidemiologic.
Principii de tratament etiotrop
• administrare de antibiotice de preferat într-o singură
doză, pe cale orală;
• alegerea antibioticului:
- în raport cu sensibilitatea tulpinii izolate
* antibiotice active: peniciline, cefalosporine, fluorochi-
nolone, spectinomicină, tetracicline, cotrimoxazol;
* rezistenţă dobândită la toate antibioticele, cu excepţia
cefalosporinelor cu spectru extins;
- pe baza protocoalelor terapeutice standard;
• tratament asociat pentru o posibilă coinfecţie cu
C.trachomatis
- azitromicină, doză unică;
- doxiciclină, doze multiple.
Epidemiologie
• rezervorul de infecţie reprezentat de pacienţi cu
infecţii asimptomatice (mai frecvent femei);
• transmiterea este predominent sexuală, la nou-născut
în timpul trecerii prin canalul de naştere;
• receptivitate generală.
Profilaxie
• în exclusivitate, măsuri nespecifice:
- depistarea şi tratarea infecţiilor simptomatice şi asimptoma-
tice;
- tratarea contacţilor sexuali ai cazului index;
- educaţie sexuală, dublată de educaţie morală şi religioasă;
- instilaţii cu soluţie de azotat de Ag (1%) pentru profilaxia
conjunctivitei gonococice la nou-născut.
Neisseria meningitidis
Importanţa medicală
• unul dintre agenţii etiologici majori ai meningitelor
purulente, unele cazuri evoluând epidemic în colectivi-
tăţi de copii şi tineri;
• rare cazuri de meningococcemie fulminantă (sindromul
Waterhouse Friderichsen) cu mortalitate ridicată;
• penicilina este încă antibioticul de elecţie, în tratamen-
tul infecţiilor meningococice.
Habitat
• prezent exclusiv la om;
• poate coloniza asimptomatic mucoasa nazo-faringiană;
• portaj mai ridicat în colectivităţi închise de copii şi
tineri (3-20%, până la 50-95%).
Particularităţi morfo-tinctoriale
- în frotiul din LCR apar diplococi gram-negativi extra- şi
intracelulari;
Particularităţi de cultivare şi biochimice
- mai puţin exigent decât N.gonorrhoeae, cultivă pe medii
îmbogăţite (geloză sânge, geloză şocolat); fiind favorizat
de prezenţa CO2;
- dezvoltă colonii S, nehemolitice şi nepigmentate;
- degradează pe cale oxidativă glucoza şi maltoza.
Sensibilitatea la factori de mediu
- ca şi N.gonorrhoeae, deosebit de sensibil la condiţii de
desicaţie, temperaturi joase, variaţii de pH, antiseptice şi
dezinfectante.
Aspectul pe froitu nu diferențiază între
specii
Diferențiați nucleul PMN de
diplococii Gram negativ!!!
Ce putem descrie pe frotiu ca
morfologii microscopice și afinitate
tinctorială?
Ag de specificitate
• Ag cu specificitate de grup
- Ag polizaharidic capsular diferenţiază specia în 13
serogrupe;
- grupele A, B, C, Y, W135 sunt cele mai frecvent izolate din
infecţii;
- Ag capsular B este identic cu Ag K1 al E.coli;
• Ag cu specificitate de tip
- proteine din membrana externă, LOS.
Factori de patogenitate
• fimbrii şi IgA-proteaza cu rol în colonizare;
• capsula polizaharidică cu rol antifagocitar;
• endotoxina, sintetizată în exces şi eliberată în mediul
extracelular este responsabilă de manifestări clinice
grave.
Manifestări clinice
• meningite purulente, cu evoluţie endemică sau
epidemică
- consecutiv unei infecţii faringiene, fără expresie clinică
(survine la 1/1000 infectaţi);
- evoluţie bacteriemică cu localizare la nivelul meningelui, dar
posibil şi la nivelul tegumentului;
- poate evolua recidivant la cei cu deficienţe în unele compo-
nente ale C seric (C6-C8);
• meningococcemia
- manifestările de meningită lipsesc sau trec pe plan secundar;
- evoluţie uneori fatală cu purpură hemoragică, hemoragii în
glandele suprarenale, hipotensiune, CID, şoc septic (forma
fulminantă a meningococemiei -sindrom Waterhouse-
Friderichsen);
• alte sindroame:
- rinofaringită, otite medii, pneumonie lobară (după
viroze respiratorii);
- infecţii genitale (uretrite acute);
- pericardită;
- conjunctivite purulente;
- artrite septice.
Sindromul Waterhouse-Friderichsen
Erupțiile cutanate sunt posibile și în cazul meningitei. Cu acest test, este foarte
ușor să detectați o erupție simplă care nu este legată de meningită. Luați un pahar
transparent, aplicați-l pe erupție și apăsați-l ferm pe piele până devine palidă. Dacă
petele devin palide împreună cu pielea, persoana nu are meningită.
Dacă erupția nu se estompează, atunci ar trebui consultat medicul.
Sursa: 8 Symptoms of meningitis that every parent should know about - CAMPUS ROCK - PREFERRED READERS' CHOICE
• Erupție cutanată- meningită
Imunitate
- asigurată de Ac anticapsulari, cu excepţia meningococului
de grup B;
- imunizare după colonizarea nazo-faringiană cu meningococ;
- Ac materni transplacentari protejează sugarul în primele luni
de viaţă.
Diagnostic bacteriologic
• prelevate: LCR, sânge, aspirat din peteşii;
• metode rapide de diagnostic:
- examen microscopic direct (cu excepţia sângelui);
- evidenţierea Ag capsular solubil prin latex-aglutinare
(sensibilitate redusă în meningitele cu meningococ grup B);
• izolare şi identificare:
- însămânţare pe medii îmbogăţite cu sânge (LCR) sau medii
pentru hemoculturi, fără inhibitori;
- identificarea coloniilor prin testul oxidazei, spectrul
zaharolitic, antigenic.
Reacția de latex aglutinare
Cultivare pe agar-chocolat
Cultivă și pe geloză-sânge
Principii de tratament etiotrop

• penicilina constiuie încă un antibiotic activ (trece bariera

hemato-meningee numai in meningite acute!) ;
• recent au fost semnalate tulpini cu sensibilitate modificată la
penicilină (CMI 0,1-1µg/ml – rezistenţă moderată, prin alterări
genetice ale PLP: rezistenţa mediată prin penicilinaze este rară.
(CMI > 2 µg/ml / rezistenţă de nivel înalt); se impune o
supraveghere epidemiologică a fenomenului;
• alternative terapeutice: ceftriaxona, cefotaxima, sau cloram-
fenicol, rifampicină (cu bună penetrabilitate în LCR, impun
antibiograma).
Epidemiologie

• sursa de infecţie: omul bolnav sau purtător; risc crescut

(500-800 ori) de transmitere in familie (chemoprofilaxie cu
rifampin) ;
• transmitere respiratorie (contact apropiat şi prelungit);
• persoane receptive: cei lipsiţi de Ac specifici anticapsulari;
• evoluţie endemică sau epidemică (frecvenţa maximă la
grupele de vârstă 6 luni-4 ani şi 15-24 ani);
• în Europa predomină tulpinile de grup B şi C.
Profilaxie
• Nespecifică:
- măsuri generale care previn infecţiile cu transmitere
respiratorie;
• Specifică:
- vaccin antimeningococic bivalent (A+C) sau tetravalent
(A+C+Y+W135) administrat numai la persoane cu risc;
- Recent s-a obținut și vaccinul anti-B (Bexero, Trumemba);
- chimioprofilaxie cu rifampicină sau ciroofloxacin la copii şi
tineri din colectivităţi unde a apărut un caz de meningită
meningococică.
 Alte specii de Neisseria
• Nepretenţioase, comensale ale oro- şi nasofangelui.
• Condiţionat patogeni, implicaţi în afectarea gazdei imuno-
compromise
• Meningite: N. lactamica, N. mucosa, N. flava
• Septicemii: N. lactamica, N subflava
• Endocardite subacute: N. mucosa, N. sicca, N. subflava, N.
cinerea, N. elongata
• Alte afecțiuni: osteomielite, artrite, celulite, sinuzite, otite
medii, infecţii bronhopulmonare, conjunctivite.
• Majoritatea sunt sensibile la penicilină,
• Rezistenţa de nivel jos, prin alterarea PLP.
N. lactamica
N. cinerea
Moraxella
• Genul Moraxella, reuneşte subgenurile, Moraxella şi
Branhamella (Notă: Subgenul reunește specii care diferă prin unele
caractere de celelalte specii)
• Redenumit (fost Micrococcus, Neisseria);
• prezintă caractere asemănătoare morfo-tinctoriale
(diplococi gram-negativi, deși Moraxella sunt bacili scurți) şi
metabolice (catalază şi oxidază pozitiv) cu specii de
Neisseria;
• azaharolitice;
• comensale pe mucoasa tractusului respirator superior
(om şi animale)(excepţie M. osloensis, tract genital);
- Moraxella poartă numele lui Victor Morax, oftalmolog elvețian care a descris pentru prima dată acest
gen de bacterii. Catarrhalis este derivat din catar, inițial un cuvânt grecesc care înseamnă „a curge în
jos”, descriind scurgerea abundentă din ochi și nas asociată de obicei cu inflamații severe.
Branhamella catarrhalis
• Nepretenţioasă nutritiv (cultivă pe medii uzuale, chiar la temp.
camerei);
• poate detertmina:
- infecţii traheobronhice la cei cu afecţiuni cronice respira-
torii;
- infecţii ORL (este al 3-lea agent etiologic ca frecvenţă în
otite medii şi sinuzite acute, după S.pneumoniae şi
H.influenzae);
- rar izolat de la cazuri cu meningită, endocardită, pericar-
dită, bacteriemii, urmate de osteomielită sau artrite septice;
- peste 90% din tulpini sunt rezistente la peniciline prin
producerea de beta-lactamaze, fiind active: asocierea amo-
xicilină cu inhibitori (acid clavulanic), cefalosporine,
macrolide, tetracicline, fluorochinolone.
B. catarrhalis
Moraxella/Branhamella
B. catarrhalis
Nu utilizează zaharurile
(azaharalotică)
 Moraxella, implicaţii în
patologie
• Pretenţioase nutritiv (ex. geloză chocolat).
• M. lacunata (bacilul Morax): conjunctivite, keratite.
• M. nonliquefaciens: bronhopneumonii.
• M. osloensis: meningite, septicemii, osteomielite,
artrite septice.
• Subgenul Moraxella – speciile sunt sensibile la peni-
ciline, cefalosporine, aminoglicozide, tetracicline,
rifampicină, polimixine.