Genul Clostridium

Caractere generale
• bacili mari cu extremităţi rotunjite, uneori cu aspect
filamentos, gram-pozitivi sau gram-variabili, dezvoltă
endospori ovalari sau sferici dispuşi central, subter-
minal sau terminal, care deformează bacilul;
• majoritatea speciilor sunt mobile prin flageli peritriche;
• strict anaerobi, catalază negativi, unele specii fiind aeroto-
lerante (ex. C. perfringens);
• microorganisme ubicvitare, prezente în sol şi în intes-
tinul omului sau animalelor;
• speciile patogene pentru om sunt capabile să producă
toxine histolitice, neurotoxine sau enterotoxine.
Sistem de transport al probelor
pentru anaerobi
Cameră anaerobă
Clostridium tetani
Caractere morfo-tinctoriale
• bacili gram-variabili, frecvent cu aspect filamentos, cu
endospor sferic terminal (aspect de ʺrachetă de tenisʺ sau
ʺbăț de toboșarʺ);
• mobili.

Caractere de cultivare şi metabolice

• cultivă pe geloză sânge în anaerobioză strictă, sub formă de
colonii transparente, circulare sau cu contur neregulat,
uneori cu caracter invaziv, hemolitice;
• în geloză moale repartizată în coloană înaltă dezvoltă
colonii cu aspect rizoid sau pufos;
• specie relativ inactivă metabolic, neproteolitică şi
azaharolitică.
 Colonii de C. tetani: creștere fină, caractereul
invadant datorită mobilității, inițial hemoliză alfa, în
final beta-hemoliză
Bacil Gram pozitiv, drept, capete rotunjite,
spor sferic, terminal
Rezistenţa la factori de mediu
• formele vegetative sunt foarte sensibile în prezenţa O2;
• sporii rezistă în sol perioade foarte lungi de timp.
Factori de patogenitate
• bacterie neinvazivă;
• tetanospasmina, codificată plasmidic, reprezintă factorul
major de virulenţă care difuzează în sânge, de la nivelul
leziunii, către SNC;
• toxină de tip A-B, unică antigenic, se leagă de receptorii
gangliozidici de pe suprafaţa neuronilor și blochează
eliberarea neurotransmiţătorilor cu efect inhibitor al
influxului nervos (blochează impulsurile inhibitorii);
• determină contracturi spastice ale musculaturii striate.
Habitat natural
• bacterie ubicvitară;
• prezent în flora intestinală la ierbivore şi în sol, mai ales
cel fertilizat cu gunoi de grajd.
Manifestări clinice la om
• toxiinfecţie iniţiată de contaminarea unei plagi traumatice
cu spori de C.tatani; la nou-născut poarta de intrare este
reprezentată de plaga ombilicală, iar în avortul septic, de
plaga uterină;
• condiţiile locale anaerobe facilitează multiplicarea şi
eliberarea de toxină;
• perioada de incubaţie variabilă (în medie 2 săptămâni),
invers proporţională cu gravitatea clinică;
• apar contracturi spastice dureroase ale muşchilor striaţi,
exacerbate de stimuli externi, ce pot determina poziţii
particulare ale corpului, însoţite de manifestări vegetative;
• Trismus: contractura dureroasa a mușchilor maseteri (la
debut);
• decesul poate surveni prin insuficienţă cardio-respiratorie.
Spasme şi rigiditatea muşchilor striaţi-
poziție "„în cocoș de pușcă
Spasme şi rigiditatea muşchilor
striaţi
Imunitate
• conferită de Ac anti-toxina tetanică;
• Ac specifici stimulaţi după administrarea anatoxinei tetanice;
• infecţia naturală nu conferă imunitate postinfecţioasă.
Principii de diagnostic
• diagnosticul se bazează în special pe tabloul clinic;
• diagnosticul bacteriologic (izolarea şi identificarea bacteriei
toxigene din plaga tetanigenă) este solicitat în cazuri medico-
legale (nou-născut, avort septic etc).
Principii de tratament
• administrarea de urgenţă a serului anti-toxină tetanică;
• metronidazolul cu rezultate clinice mai bune decât penicilina.
Profilaxie specifică
• vaccinare generalizată cu anatoxină tetanică;
• la un pacient cu plagă tetanigenă nevaccinat sau vaccinat
incomplet se administrează anatoxină tetanică + ser antitoxină.
Clostridium botulinum
• bacili gram-pozitivi cu spor ovalar subterminal;
mobili;
• strict anaerobi, corespund unor tulpini diferite în
raport cu temperatura optimă de multiplicare şi
activitatea biochimică, dar care produc neurotoxine
asemanătoare termolabile;
• toxina botulinică are o structură de tip A-B, sediul
de acţiune fiind joncţiunea neuro-musculară unde
blochează eliberarea de acetilcolină şi determină
paralizii de tip flasc;
• 7 tipuri antigenice (A-G), neurotoxinele A, B, şi E
fiind mai ales prezente în intoxicaţii sau toxiinfecţii
la om;
• prezent în sol, pe vegetale şi în intestinul unor
mamifere, păsări sau peşti;
• poate determina la om trei forme clinice:
– toxiinfecţii alimentare,
– botulismul plăgilor,
– botulismul infantil;
• diagnosticul este mai ales clinic; tipul de toxină
prezentă în materii fecale şi sânge poate fi iden-
tificat prin testul de seroprotecţie pe şoarece;
• seroterapie de urgenţă, asociată cu susţinerea
funcţiilor vitale.
• La copii (5-20 săpt) se remarcă incapacitatea de
mânca (suge), constipaţia, starea generală
alterată.
• La adult: semnele neurologice sunt predomi-
nante (vedere neclară, dificultăţi de înghiţire, de vorbire –
senzaţia de “gură uscată”, paralizii ale muşchilor) şi pot fi
însoţite de vărsături şi greaţă.
• Incubaţia de câteva ore (18-36 ore).
Clostridium difficile – în prezent Clostridiodes
difficile

• prezintă caractere morfo-tinctoriale asemănătoare cu

C.botulinum, fiind un anaerob strict;
• prezent în flora intestinală a omului (3%- 50% spitalizare
îndelugată), poate prolifera la nivelul colonului sub efectul
supresiv al unor antibiotice (ampicilină, clindamicină,
cefalosporine, fluorochinolone) asupra florei comensale
normale, fiind asociat cu colita psedomembranoasă post-
antibiotică; ribotipul 027 (înalt virulent și rezistent la fluro-
chinolone);
• infecţia poate îmbrăca un caracter nosocomial; s-au descris și
infecții cu surse comunitare, dar și recăderi ale infecțiilor;
• virulenţa este conferită de toxina A (enterotoxină) şi toxina B
(citotoxină) care determină leziuni necrotice ale mucoasei
intestinale şi un răspuns inflamator local;
• o toxina bipartită, cu rol incert este produsa de unele tulpini.
• Diagnosticul de laborator
- screening
- cultivarea pe medii speciale (CCFA - C. difficile agar),
(cicloserina, cefoxitin, agar fructoza) și CDSA (C. difficile selective
agar);
- evidențierea unei enzime (GDH- glutamat dehidrogeneza):
Ag produs atât de tulpini toxigene, cât şi netoxigene;
- de confirmare
– EIA: evidențierea toxinelor (A, B);
– evidenţierea în filtratul de materii fecale a citotoxinei B, pe
culturi de celule, urmată de testul de neutralizare al toxinei -
CCCNA (culture cytotoxicity neutralization assay);
– evidențierea genelor care codifică toxine: A (tcdA,), B (tcdB),
eventual toxina bipartită (tedC) (platforme de biologie
moleculară).
• Există un test imunocromatografic pentru detectarea simultană a
GDH și a toxinelor.
• GDH poz și tox neg – impune teste de biologie moleculară.
• Tratament cu metronidazol sau vancomicină în
formele severe;
• există și tulpini rezistente la MTZ si VAN: s-au
propus rifamicinele și macrolidele (ex. rifaximin,
respectiv, fidaxomicin).
• Profilaxie nespecifică prin:
- utilizarea raţională a antibioticelor;
- masuri de combatere a infecţiilor cu transmitere
fecal-orală;
- izolarea pacienţilor
C. difficile - colită
Clostridium perfringens
Caractere morfo-tinctoriale
• bacili gram-pozitivi care sporulează greu în medii de cultură;
• prezintă capsulă în produsele patologice, vizibilă mai ales în
coloraţia negativă cu tuş de India;
• imobil.
Caractere de cultivare si metabolice
• se multiplică rapid pe medii de cultură, fiind aero-tolerant;
• pe geloză sânge coloniile sunt caracteristic înconjurate cu o
zonă dublă de hemoliză;
• pe mediu cu gălbenuş de ou poate fi evidenţiată producerea
de lecitinază;
• în geloză moale repartizată în coloană înaltă dezvoltă colonii
cu aspect lenticular.
Factori de patogenitate
• produce numeroase toxine şi exoenzime dintre care:
- toxina alpha, o lecitinază ce lizează membranele celulare
(hematii, leucocite, trombocite, endoteliul capilar, celule
musculare);
- enterotoxina termolabilă, eliberată în cursul sporulării în
intestin (se ingeră forme vegetative, sporularea determină
eliberarea de toxină – pori la nivelul membranelor celulare
– diaree apoasă);
- exoenzime: colagenază, hialuronidază, neuraminidază,
dezoxiribonuclează, proteaze etc., cu rol în invazivitate;
• în raport cu tipul de toxine produse, sunt descrise 5 tipuri
C. perfringens (A-E), tipul A fiind responsabil de majoritatea
infecţiilor la om.
Habitat natural
• bacterie ubicvitară;
• prezent în sol şi în flora intestinală la ierbivore;
• posibil constituent al florei microbiene din tubul digestiv la om, rar
prezent pe mucoasa vaginală sau tegument.
Manifestări clinice la om
• plăgi traumatice, în contact cu solul sau flora fecală, pot
evolua cu manifestări de:
- celulite sau fasciite;
- gangrenă gazoasă
➢leziuni invazive de mionecroză, febră, hemoliză intravasculară,
blocaj renal, şoc;
➢infecţie polimicrobiană cu prezenţa asociată a altor specii de
Clostridium (C.septicum, C.novyi, C.histolyticum, C.bifermentans
etc.) şi floră facultativ anaerobă;
• infecţii invazive uterine grave, după avort septic;
• toxiinfecţii alimentare cu caracter autolimitat, după consum
de produse de carne contaminate cu tulpini C. perfringens
producătoare de enterotoxină.
Diagnosticul bacteriologic al gangrenei gazoase
• examenul microscopic al serozităţii din plagă
- bacili gram-pozitivi cu morfologia sugestivă pentru
C.perfringens, alături de o floră microbiană cu morfo-
tipuri diferite, în absenţa celulelor inflamatorii;
• însămânţarea pe geloză sânge incubată anaerob:
- colonii caracteristice cu zonă dublă de hemoliză;
• identificare suplimentară prin testul Nagler:
- inhibarea producerii de lecitinază în prezenţa Ac specifici;
• hemoculturi în anaerobioză efectuate în toate infecţiile cu
caracter invaziv.
Principii de tratament şi profilaxie
• toaleta chirurgicală atentă a plăgilor cu risc;
• administrare de penicilină, metronidazol sau imipenem;
• oxigenoterapia hiperbară şi serul antigangrenos sunt cu
eficienţă discutabilă.
Testul Nagler Hemoliza dublă
Bacterii anaerobe nesporulate (flora Veillon)

• constituie flora dominantă de la nivelul mucoaselor

normal colonizate;
• este reprezentată de specii anaerobe sau aerotolerante
care corespund unor categorii morfo-tinctoriale
diferite;
• determină infecţii, cel mai frecvent polimicrobiene,
când ajung în zone normal sterile;
• factori de risc: leziuni traumatice la nivelul mucoaselor
colonizate, stază vasculară, necroze tisulare etc;
• Circumstanţe în care este suspectată această floră:
➢infecţii din vecinătatea unor mucoase colonizate;
➢pneumonii de aspiraţie;
➢injecţii cu substanţe cu efect vasoconstrictor;
➢endometrite la femei cu dispozitive contraceptive
intrauterine;
➢puroi cu miros dezagreabil;
➢floră bacteriană polimorfă în examenul microscopic
direct, care nu cultivă în aerobioză;
• Entităţi clinice:
– actinomicoza cervico-facială,
– angina şi stomatita ulcero-necrotică Vincent,
– vaginoză.
 Flora anaerobă nesporulată
Coci gram-pozitivi Coci gram-negativi
Peptostreptococcus Veillonella
Peptococcus Bacili gram-negativi
Bacili gram-pozitivi Bacteroides
Propionibacterium Prevotella
Lactobacillus Porphyromonas
Eubacterium Fusobacterium
Bifidobacterium
Actinomyces
Mobiluncus
Spirochete
• Actinomicoza cervicofacială este o boală
cronică rară, caracterizată de:
– formarea abceselor,
– drenarea tracturilor sinusale,
– fistule și
– fibroza tisulară.
• Acesta poate imita o serie de alte afecțiuni, în
special boli maligne sau granulomatoase și
trebuie inclusă în diagnosticul diferențial al
afecțiunilor ce evoluează cu inflamația țesuturilor
moi de la nivelul capului și gâtului.
• Implicarea cervicofacială este cea mai comună
manifestare a actinomicozelor, reprezentând
50% din toate cazurile, în timp ce localizările de
la nivelul
– sistemului nervos central,
– toracelui,
– abdomenului și pelvisului
• apar mai rar.
• Actinomicetele sunt bacterii ramificate gram-
pozitive, ne-acido-alcoolo rezistente, anaerobe sau
microaerofile, filamentoase, cu o morfologie
celulară variabilă (de la filamente difteroide la
coccoide), trăind ca organisme comensale în
cavitatea orală, tractul respirator și digestiv,
devenind invazive, printr-o leziune mucoasă,
capătă acces la țesutul subcutanat.
• Astfel, cariile dentare, intervențiile stomatologice
și traumatismele în regiunea oro-maxilo-facială
sunt cel mai frecvent eveniment declanșator.
• Specii frecvent implicate: A. israeli, A. naeslun-
dii, A. viscosus, A. odontolyticus.
• Leziunea: abces delimitat prin țesut de granulație
și fibros.
• Tablou clinic: tumefiere locală, cu consistență
lemnoasă, relativ nedureroasă, fără adenită.
• Evoluează cu formarea unor puncte confluente
care drenează prin una sau mai multe fistule ce
elimină un puroi fluid, cu grunji galbeni (ʺgranule
de sulfʺ).
Colorația Gram
Colorația Gram – frotiu din puroiul cu
aspect de “granule de sulf”
• Diagnostic
• Diagnosticul definitiv poate fi stabilit numai printr-o
cultură pozitivă, totuși, cultivarea Actinomyces este
foarte dificilă chiar și pe medii anaerobe adecvate
(ratele de recuperare din cultură sunt <50%).
• Astfel, identificarea microbiologică a acestui
organism este adesea imposibilă.
• Prezența macroscopică a granulelor clasice de sulf
în probe de țesuturi sau de drenaj poate fi de ajutor
în diagnostic, chiar dacă aceste caracteristici nu sunt
patogomice, deoarece Nocardia poate determina
formațiuni similare.
• Tratament

• Penicilina - de elecție (2-12 luni) (în forme necomplicate

tratamentul poate fi de durată mai scurtă).
• Tetraciclina, cloramfenicol, clindamicina, vancomicină sau
macrolide (eritromicina) (pentru cei alergici la penicilină).
• In faza acută penicilina poate fi înlocuită cu cefalosporine
(care rezolvă și co-infecțiile cu alte bacterii).
• Rezistență naturală la aminoglicozide (excepție A. pyogenes).

• Terapia chirurgicală este adesea indicată pentru chiuretajul

osului, rezecția țesutului necrotic și drenarea abceselor de țesut
moale.
 Infecții fusospirechetozice
• Stomatita și angina Vincent – leziuni ulceromembranoase
determinate de asocierea bacililor anaerobi gram-negativi și a
treponemelor (etiologie plurimicrobiană: Fusobacterium spp,
Porphyromonas assacharolytica și spirochete (Treponema
vincentii).
• Noma sau stomatita gangrenoasă – localizată în teritoriul oro-
facial, cuprinde suprafețe mucoase orale și epiteliul de tranziție
de la nivelul buzelor (frecvent, complicație a stomatitei ulecro-
necrotice).
• Ulcerul tropical – copii mari, frecvent la tropice.
• Determinat de asocierea: Fusobacterium ulcerans și spirochete.
Angina Vincent – faringită necrozantă severă: asociaţie
fuso-spirilară (Fusobacterium nucleatum şi Treponema
vincentii)
Noma
 Vaginoze
• Disbioză vaginală de cauză neprecizată, caracterizată
prin înlocuirea lactobacililor cu Gardnerella vaginalis
(coco-bacil polimorf gram negativ, nepretențios nutritiv,
facultativ anaerob sau anaerob) și specii de anaerobi ca
Mobiluncus (bacili gram-negativ, subțiri, încurbați, dar
cu perete de tip gram-pozitiv – deci sensibili la
vancomicină) sau Bacteroides (bacili gram-negativ,
polimorfi, strict anaerobi; B. fragilis, izolat frecvent și
din infecții abdominale).
• Clinic: secreții vaginale alb-cenușii omogene cu miros de
respingător, de pește stricat.
 “Celule batute in cuie“, respectiv, aspect normal
Aspect tipic de vaginoză: în locul Lactobacillus, alte specii devin
predominante, Gardenerella vaginalis, Bacteroides, Mobiluncus, Mycoplasma
hominis
Alți anerobi, nesporulați
Genul Eubacterium
• Bacili gram pozitivi
polimorfi, strict anaerobi;
• habitează biofilmul dentar;
• rolul lor în patologie incert,
izolat însă din periodontite,
abcese, ulcere de decubitus;
• Tratament: cefalosporine,
eritromicina, tetraciclina.
 Genul Propionibacterium
• P. acnes
• Bacili gram pozitivi ramificaţi,
strict anaerobi;
• habitează biofilmul dentar;
• posibil implicaţi în infecţii dento-
alveolare, acneea vulgaris;
• rar: abces cerebral, infectii osoase,
conjunctivite, keratite, endocardite
etc.
• Tratament: peniciline, carbapene-
me și clindamicină.
• Recent s-au izolat tulpini
rezistente la antibiotice.
Genul Porphyromonas

• Bacili gram negativi polimorfi;

• SPECII: P. gingivalis, P. endodontalis, P. melani-
nogenica.
• Habitează în număr mic crevasele gingivale şi
biofilmul dentar.
• Sunt agenţi etiologici ai parodontitelor cronice şi
abceselor dento-alveolare.
• Tratament: beta-lactamine, cefalosporine
Genul Prevotella

• Bacili gram negativi polimorfi,

anaerobi;
• P. intermedia,
• P. melaninogenica;
• habitează biofilmul dentar;
• sunt agenţi etiologici ai
parodontitelor şi abceselor
dento-alveolare;
• izolat de la pacienți cu fibroza
chistică.
• Tratament: cloramfenicol,
meropenem, piperacilină-
tazobactam, metronidazol.
Genul Fusobacterium
• Bacili gram negativi fusiformi,
anaerobi;
• Fusobacterium nucleatum;
• habitează crevasele gingivale şi
biofilmul dentar;
• este agent etiologic al parodon-
titelor şi infecţiilor dento-alveo-
lare;
• F. necrophorum – habitat genital-
implicat în necrobaciloza umană și
infecții în sfera genitală, etc.
• Tratament: beta-lactamine (penici-
line, cefalosporine) si A active pe
anaerobi (metronidazol, clindami-
cina).
Diagnostic bacteriologic
• este realizat numai pentru probele prelevate din zone normal
sterile;
• produsul biologic este transportat la laborator într-un recoltor
special pentru anaerobi;
• examenul microscopic direct dă relaţii despre categoriile morfo-
tinctoriale, caracterul polimorf al florei bacteriene constituind
un criteriu orientativ de diagnostic;
• izolarea şi identificarea preliminară a bacteriilor anaerobe se
realizează prin însămânţare pe medii neselective şi selective,
incubate anaerob şi aerob;
• obţinerea de culturi pure şi identificarea la nivel de specie
solicită un timp prelungit şi metode costisitoare;
• în laboratorul clinic este posibilă definirea bacteriilor anaerobe
la nivel de gen sau categorie morfo-tinctorială.
Antibiotice folosite în terapia empirică
• peniciline+inhibitori de beta-lactamază, imipenem,
clindamicină, cloramfenicol, metronidazol.
Genul Nocardia
• include mai multe specii, N.asteroides fiind cea mai cunoscută;
• bacterii gram-pozitive cu aspect de filamente (hife) subţiri şi
ramificate, cu tendinţă de fragmenare în forme bacilare difteri-
morfe sau cocoide, slab şi parţial acido-rezistente;
• cultivă relativ lent pe medii îmbogăţite, în condiţii aerobe;
• habitat teluric;
• importanţa medicală:
➢ infecţii oportuniste pulmonare cronice la imunodepresaţi, cu
diseminare hematogenă şi localizări secundare, în special
cerebrale;
➢ infecţii cutanate (micetoame) post-traumatice la imunocom-
petenţi;
➢ infecţii oculare la cei cu lentile de contact;
• necesită tratament prelungit cu antibiotice: sulfamide,
cotrimoxazol, doxiciclină, amikacin, iar recent, rezultate
deosebite cu linezolid.