Bacili Gram pozitiv

• Nesporulați
• Sporulați
Genul Corynebacterium
Caractere generale
• bacili gram-pozitivi cu extremităţi “măciucate” sau
ascuţite, dispuşi în litere unghiulare (chinezești) sau
palisade, nesporulaţi; imobili;
• cultivă pe medii îmbogăţite cu sânge sau ser, unele specii
fiind stimulate prin adaos de Tween 80 sau gălbenuş de ou;
• aerobi sau facultativ anaerobi;
• catalază pozitivi şi oxidază negativi;
• descompun zaharurile fără producere de gaz;
• C. diphtheriae este singura specie înalt patogenă pentru
om;
• C. xerosis, C.pseudodiphthericum, C.jeikeium, C.urealy-
ticum, C.striatum, C.minutissimum etc. sunt oportunişti
prezenţi la nivelul tegumentului şi mucoaselor colonizate.
• C. ulcerans, C. pseudotuberculosis (animale, rar om) –
pot produce o toxină, similară cu eca a bacilului difteric.
Corynebacterium diphtheriae
Caractere morfo-tinctoriale
• bacili gram pozitivi cu lungimi variabile, cu structură
granulară (granulaţii din volutină) dispuşi în diplo- sau
grămezi neregulate („litere chinezești");
• aspectul morfologic caracteristic apare în produse biologice
şi culturi pe medii cu ser de bou (mediul Lőeffler).
Caractere de cultivare şi metabolice
• pe geloză-sânge biotipurile mitis şi gravis dezvoltă colonii
hemolitice;
• pe mediul Lőeffler cultivă în 10-14 ore, coloniile având
aspect de picături de spermanţet (albe, R);
• pe medii cu telurit de K, coloniile sunt de culoare neagră;
pe mediul Tinsdale cu cisteină, apar înconjurate cu un
halou brun;
• teste biochimice permit identificarea speciei şi diferenţierea
biotipurilor gravis, intermedius şi mitis (nu sunt denumiri
asociate severităţii infecţiei, aşa cum s-a crezut iniţial).
Cultura pe mediul Tinsdale
Rezistenţa la factori din mediu
• rezistenţi la condiţii de desicaţie;
• sensibili la dezinfectante şi antiseptice uzuale;
• distruşi rapid la 1000C.
Factori de virulenţă
• patogeniatatea pentru om se datorează producerii toxinei
difterice;
• elaborată numai de tulpinile lizogene (care posedă profagul
β cu gena tox);
• exotoxină cu structură de tip A-B care inhibă sinteza proteică
celulară (interacţionează cu factorul de elongaţie 2);
• se fixează de predilecţie pe ţesutul miocardic, glandele
suprarenale şi sistemul nervos;
• poate fi pusă în evidenţă prin inoculare la animale (cobai,
iepuri), culturi de celule sau prin imunodifuzie (testul Elek);
• prezintă un singur tip Ag; poate fi transformată în anatoxină.
Fragmentul B se leagă de receptorul de la suprafață celulei gazdă și facilitează,
ulterior, eliberarea fragmentului A.
Fragmentul A catalizează ribozilarea ADP, dependentă de NAD, a factorului de
alungire 2, inhibând astfel sinteza proteinelor în celulele eucariote – necroză.
Habitat
- prezent numai la om (bolnav sau purtător), pe mucoasa oro-faringiană
sau nazală, rar la nivelul tegumentului;
- procentul purtătorilor în masa populaţiei este redus (1-2%, chiar mai
redus, în ţările unde vaccinarea este obligatorie – vaccinul DTP sau
DT).
Manifestări clinice
- agent etiologic al toxiinfecţiei difterice;
- se localizează cel mai frecvent la nivelul amigdalelor, determinând o
angină/faringită cu false membrane (însoţită de limfadenopatie impor-
tantă- aspectul de “gât de taur”);
- infecţia poate progresa spre laringe (crup), existând pericolul de
asfixie!!!;
- consecutiv pătrunderii toxinei în circulaţia sangvină, apar manifestări
de miocardită, hipotensiune, polinevrită sau paralizii ale sistemului
nervos periferic;
- tulpini netoxigene au fost izolate din infecţii sistemice la imunode-
presaţi (intervin alți factori de virulență).
Examinare inițială, la lumină, cu protecția
examinatorului (mască, ochelari)
Limfadenopatie latero-cervicală
importantă
Leziuni cutanate
Imunitate
• conferită de Ac faţă de toxina difterică (> 0,01U/ml);
• Ac antitoxină sunt stimulaţi după administrarea de anatoxină
difterică;
• infecţia naturală nu conferă imunitate postinfecţioasă.
Diagnostic de laborator
• izolarea şi identificarea bacilului difteric toxigen prin
recoltarea exsudatului faringian pe trei tampoane:
- tampon 1 serveşte pentru examen microscopic direct,
- tampon 2 insamânţat pe geloză-sânge şi mediu selectiv cu telurit
de K;
- tampon 3 însămânţat pe mediu de îmbogăţire OST (ou-ser-
telurit), numit și OCST (ou-cisteină- ser-telurit);
• coloniile suspecte sunt identificate la nivel de specie pe baza
caracterelor de cultură, morfo-tinctoriale (frotiu de pe mediu
Lőeffler) şi biochimice;
• toxigeneza este pusă în evidenţă prin testul Elek, prin
inoculare la animale sau pe culturi de celule Vero.
Testul Elek
Principii de tratament
• seroterapie cât mai precoce (Ac anti-toxină), pe baza
criteriilor clinico-epidemiologice;
• antibioterapie cu penicilină, eritromicină sau cefalos-
porine din generaţia 1.
Epidemiologie
• infecţie reemergentă cu raportare obligatorie; în perioada
1990-1994 a evoluat o mare epidemie în ţări ale fostei URSS;
• rezervorul este reprezentat de omul bolnav sau purtător;
• transmitere predominant pe cale respiratorie;
• receptivitate: copii, adulţi sau bătrâni lipsiţi de niveluri serice
protectoare de antitoxină difterică (impune revaccinarea).
Profilaxie specifică
• vaccinarea copiilor şi adulţilor receptivi cu anatoxină
difterică;
• antibioprofilaxie cu eritromicină la contacţi.
Alte specii Corynebacterium de interes medical
• C.ulcerans şi C. pseudotuberculosis
- specii patogene pentru animale;
- unele tulpini pot produce toxină difterică, fiind descrise în
infecţii la om.
• C.urealyticum (urează pozirtiv)
- determină infecţii urinare cu formare de calculi vezicali şi
hematurie macroscopică;
- se remarcă prin multirezistenţa la antibiotice, vancomicina
fiind activă.
• C. jeikeium
- specie lipofilă, izolată din infecţii de cateter, endocardite la
protezaţi valvulari, bacteriemii la imunodepresaţi;
- este indicat tratamentul cu vancomicină, fiind natural
rezistentă la alte antibiotice active pe bacterii gram-pozitive
C. ulcerans
C. pseudotuberculosis
C. jeikeium – bacil lipofil, difterimorf,
oportunist
Listeria monocytogenes
Caractere morfo-tinctoriale
• bacili gram-pozitivi de lungimi variabile, dispuşi în diplo-
(V sau Y), palisade sau lanţuri scurte, nesporulaţi;
• mobili la temperatura camerei prin flageli cu dispoziţie
peritriche.
Caractere de cultivare şi metabolice
• cultivă pe medii îmbogăţite la 4 - 450C, temperatura optimă
fiind de 300C (bacterie psihrofilă);
• este favorizată de atmosferă cu 5-10% CO2 ;
• dezvoltă colonii mici, S, înconjurate de zonă îngustă de
hemoliză pe geloză-sânge;
• catalază-pozitiv şi oxidază-negativ;
• teste biochimice suplimentare permit identificarea la nivel
de specie.
Factori de patogenitate
• specie constituită din tulpini cu nivele de virulenţă
variabile;
• bacterie facultativ intracelulară, capabilă să supravie-
ţuiască în macrofage, eliberarea din fagozom datorându-se
listeriolizinei;
• internalina permite pătrunderea în celulele epiteliale unde
se multiplică şi se propagă apoi în ţesuturi trecând direct de
la o celulă la alta.
Habitat natural
• bacterie ubicvitară, larg prezentă în mediul extern (sol, ape
de suprafaţă, vegetale);
• izolată de la numeroase specii animale;
• omul poate fi pasager colonizat după consum de alimente
contaminate.
Listerioza umană
• infecţie autolimitată la femeia gravidă (sindrom pseudo-
gripal);
• infecţii grave sistemice la nou-născuţi, precoce (prima
săpt., septicemie) şi tardive (după săpt a 2- a, meningită),
(granulomatosis infantiseptica);
• infecţii cu evoluţie bacteriemică şi localizări secundare
(meningite, meningo-encefalite, endocardite, osteomielite,
artrite etc) la adulţi imunodeprimaţi;
• la adulţi normoreactivi infecţia evoluează cel mai frecvent
inaparent.
Imunitate
• conferită de mecanisme imune celulare;
• Ac serici nu au efect protector.
Diagnostic de laborator:
• se bazează pe izolarea şi identificarea L. monocytogenes
din sânge, LCR sau alte produse, în raport cu sediul
infecţiei;
• pe medii selective, speciale: colonii cenuşii sau negre,
înconjurate de halou brun-închis;
• identificare: clasic, eventual testul CAMP şi testul de
patogenitate pe animale;
• diagnosticul serologic este lipsit de valoare din cauza
reacţiilor încrucişate (comunităţilor Ag).
 Testul CAMP
(tulpini de L. monocytogenes şi S. aureus)
• Mediu cromogen
• Detectarea Listeria din alimente
• Bazat pe producerea de beta-glucozidaza (de către toate
tulpinile – colonii bleu) şi producerea de fosfatidil-inozitol
fosfolipaza C (phosphatidylinositol phospholipase C –
PIPLC), produs de tulpini patogene (halou clar, opac)
 Principii de tratament

• ampicilina sau penicilină + gentamicina -

- tratamentul de elecţie;
• alternativă pentru alergicii la penicilină:
macrolide sau cotrimoxazol;
• specia este natural rezistentă la
cefalosporine!
Epidemiologie

• la adulţi infecţia are loc cel mai frecvent pe

cale digestivă, după consum de alimente
contaminate;
• femeia gravidă şi persoanele imunodepri-
mate au receptivitate maximă;
• la n.n. infecţia este transmisă in utero,
transplacentar sau consecutiv contactului
cu flora vaginală a mamei.
Erysipelothrix rhusiopathiae

• bacili fini gram-pozitivi, de lungimi variabile,dispuşi

izolat, in diplo sau in scurte lanţuri, nesporulaţi;
• cultivă pe medii îmbogăţite (ex. geloză sânge sau
geloză chocolat) la 35 - 370C, preferenţial în
atmosferă cu CO2;
• Microaerofil în primo-cultură, aerofil după subcultivare (poate suferi
variaţia de fază S-R)
• pe geloză-sânge coloniile sunt S, lucioase, transpa-
rente, convexe, α-hemolitice;
• catalază şi oxidază negativ;
• bacterie ubicvitară prezentă la numeroase specii de
animale şi în mediul extern;
• Strutura antigenică: 2 antigene, unul TL
(termo-labil) şi unul TR (termo-rezistent)
clasifică specia.
• 26 serotipuri (notate cu cifre arabe) şi un
serotip N (cuprinde tulpinile care nu reacţio-
nează cu serurile imune).
 Virulenţă
• Adezine (implicate mai ales în atașarea pe valvele
cardiace);
• o structură similară capsulei (rol antifagocitar);
• 2 enzime (hialuronidaza şi neuraminidaza) -
invazivitate.
Erysipelothrix rhusiopathiae
• determină infecţii cutanate la om, consecutiv contac-
tului cu animale bolnave sau purtătoare (rujetul porcu-
lui), care se manifestă ca celulite acute (erizipeloid
Rosenbach) ce pot evolua bacteriemic cu localizări în
special la nivelul endocardului;
• diagnosticul bacteriologic se bazează pe evidenţierea şi
identificarea speciei în biopsii cutanate sau hemocul-
turi în cazul infecţiilor sistemice;
• tratament cu penicilină sau alte antibiotice active pe
bacterii gram-pozitive (cefalosporine, macrolide, clin-
damicină, flurochinolone);
• este natural rezistent la glicopeptide!!!
Erizipeloidul Rosenbach
(1909)

• Incubaţie: 10-14 zile/

• Forme: localizat sau sistemic.
• Debut: papulă foarte dureroasă, la locul inoculării (are
tenidinţa de a se extinde).
• Evoluţie - vindecare sau:
- limfangită şi limfadenită;
- apariţia de flictene la locul inoculării și diseminare
sistemică;
- sepsis şi endocardită subacută;
- rar: meningită, glomerulonefrită, abes cerebral,
osteomie-lită.
 Profilaxie

• Măsuri care privesc animalele (atenţie la

furaje!)
• Vaccinul – eficienţă incertă.
Om
• Atenţie la alimente ca: salată de raci, homari,
brânzeturi fermentate, etc.
• Fierbere, spălare la jet puternic de apă, etc.
• Nu există vaccin.
• Gardnerella vaginalis
• Vaginoză: „celule bătute în cuie"
• Gardnerella vaginalis este cea mai frecventă
cauză de vaginoză bacteriană la pacienții
maturi activi sexual (spect tipic: celule
„bătute în cuie").
• Este un bacil Gram variabil, care nu formează
spori (coccobacillus), facultativ anaerob.
Această fotografie ilustrează ceea ce numim „celulă bătută în cuie” pe frotiul
Gram din tampon vaginal. Aici sunt văzute două celule epiteliale, însă cea din
stânga este „acoperită” cu bacili gram variabili (Gardnerella vaginalis), făcând
celula să pară violet. La examenul cu putere redusă, acestea sunt de obicei
observate cu o anumită frecvență la un pacient care suferă de vaginoză bacteriană.
• Este o bacterie Gram pozitivă, dar peretele
celular este foarte subțire și poate apărea Gram-
pozitiv sau Gram negativ (aceasta înseamnă
Gram-variabil).
• Flora normală (Lactobacillus) a vaginului este
înlocuită cu Gardnerella vaginalis și bacterii
anaerobe (ex. Mobiluncus, bacil gram-negativ).
• Aspect clinic: secreție vaginală cu miros de
pește cu pH mai mare de 5,0.
• Nu este asociat cu inflamația. Se asociază
adesea cu infecții cervicale.
• Factorii de risc ai vaginozei bacteriene includ:
– parteneri sexuali multipli;
– o relație sexuală cu un nou partener;
– fumatul;
– duș vaginal excesiv (afectează flora normală);
– utilizarea dispozitivului contraceptiv intrauterin
(DIU).
• Deși majoritatea acestor factori de risc sunt
legați de activitatea sexuală, femeile care nu au
avut niciodată relații sexuale pot dezvolta, de
asemenea, vaginoză bacteriană.
• Diagnostic
• La examenul loca, depozit alb, subțire pe pereții
vaginului.
• Valoarea pH: secreții vaginale cu aciditate scăzută
(pH mai mare de 4,5).
• Miros de pește atunci când la o probă de secreție
vaginală se adaugă o picătură de hidroxid de
potasiu pe o lamă de sticlă.
• Celulele „bătute în cuie" (celule vaginale acoperite
cu bacterii) vizibile la examenul microscopic al
lichidului vaginal.
• Tratment:

• Metronidazol (oral sau aplicații locale –

cremă, gel).
• Clindamicină.
• Bacili Gram pozitiv sporulați
Genul Bacillus
Caractere generale
• bacili gram-pozitivi cu extremităţi drepte sau
rotunjite, dispuşi izolaţi sau în lanţuri de lungimi
variabile, cu endospori ovalari sau sferici
dispuşi central, subterminal sau terminal;
• majoritatea speciilor sunt mobile datorită unor
flageli cu dispoziţie peritriche;
• aerobi stricţi sau facultativ anaerobi;
Caractere generale
• nepretenţioşi nutritiv, capabili să se dezvolte în limite largi
de temperatură (specii mezofile, termofile sau psihrofile);
• catalază şi oxidază pozitivi;
• larg răspândiţi în natură (sol, ape de suprafaţă, vegetale);
• B.anthracis este singura specie înalt patogenă pentru
animale şi om.
Bacillus anthracis
Caractere morfo-tinctoriale
• bacili mari gram-pozitivi cu extremităţi drepte
- în frotiul din produse patologice prezintă capsulă,
fiind dispuşi în diplo- şi în scurte lanţuri;
- în culturi pierd capsula, dar dezvoltă endospori ovalari
situaţi central sau paracentral fară să deformeze con-
turul bacilului, fiind dispuşi în lanţuri lungi;
• imobili.
Caractere de cultivare şi metabolice
• cultivă pe medii uzuale, preferând condiţii aerobe;
• formează colonii mari de tip R, nehemolitice pe geloză-
sânge;
• caractere biochimice suplimentare permit identificarea
speciei.
Colorație albastru de metilen – capsula se
colorează metacromatic, în roz
Colorație specială (pentru capsulă) –
colorație M' Faydean
Coloraţie specială (endospor) (Schaeffer-Fulton): bacili
coloraţi în roşu, spori albastru închis
Coloraţii cu tuş de India şi IF
Bacillus anthracis – pierderea caracterului
Gram în culturi vechi
 Colonii mucoide – capsulate in vitro
(incubare – concetraţii mai mari de CO2)
Rezistenţa în mediul extern
• forma vegetativă este vulnerabilă la agenţi fizici si chimici;
• sporii supravieţuiesc în sol zeci de ani, fiind distruşi de
unele dezinfectante şi în 10 min la temperatura de 1000C.
Factori de patogenitate
• capsula de natură polipeptidică;
• toxina cărbunoasă, de tip A-B, un complex de 3 proteine:
- Ag protector (cu rol de ligant) (AP);
- factorul edematogen (FE);
- factorul letal (FL).
• genele care codifică cei 2 factori de virulenţă sunt
prezente pe plasmide distincte (pXO1 şi pXO2) care
pot fi pierdute (una sau ambele).
• Proteaze ale gazdei (sânge, celule eukariote)
activează AP, expunând situs-urile de legare pentru
FL si FE.
• Ulterior, cele două structuri competiţionează pentru
acelaşi situs de legare.
– Complexul rezultat (AP + FL, sau AP + FE) este interna-
lizat prin endocitoză,
– după acidifierea din endozom, FL sau FE traversează
membrană, în citozol via canale transmembranare, cu
ajutorul AP.
• Model similar cu toxina de tip AB, unde AP joacă rol
de subunitate B, de legare.
Patogenie
• FE este responsabil de edem, fiind o structură (adenilat-
ciclază) calmodulin-dependentă (calmodulin – receptorul intrace-
lular cel mai important pentru calciu, pentru celulele eukariote), determină
sinteza de AMPc, cu apariţia edemului.

• FL este o metalo-protează dependentă de zinc (cu substrat şi

mod de acţiune incomplet cunoscute), responsabilă de moartea
celulei.
• Ambele, cresc permeabilitatea vasculară și afectează
fagocitoza.

• Antigenul protector al toxinei (inactivată şi inoculată, ca

vaccin); tulpina Cap- Tox+, vie atenuată (AP este cel
mai imunogen).
Infecţia cărbunoasă
• antraxul sau cărbunele (buba neagră, dalac) este o zoonoză
gravă care afectează în special ierbivorele domestice;
• infecţia la om este accidentală şi poate avea caracter
profesional;
• în raport cu poarta de intrare există 3 forme clinice:
- antraxul cutanat sau pustula malignă (buba neagră,
dalac), cea mai frecventă manifestare (90-95%);
- antraxul pulmonar deosebit de grav şi frecvent mortal;
transmis pe cale respiratorie;
- antraxul digestiv, forma curent întâlnită la ierbivore, dar
foarte rară la om; ingestie de carne;
• infecţia cărbunoasa poate evolua cu bacteriemie masivă şi
meningită hemoragică, întotdeauna mortală.
Anthrax

• Leziune nedureroasă, înconjurată de edem, ce se

poate extinde.
• Durere și puroi, dacă se suprainfectează cu germeni
piogeni (însoţite şi de limfangită şi febră).
• De regulă rămâne limitată şi se poate vindeca
spontan.
• Periculoase: leziunile (gât, faţă) care se complică
(obstrucţii de căi aeriene, meningită hemoragică!!!).
• In 20% din cazuri: complicaţii septicemice fatale.
• Forma pulmonară: sporii sunt inhalaţi,
transportaţi de către M alveolare la nodulii
limfatici mediastinali, unde germinează şi
determină manifestarea sistemică.
• In forma digestivă, sistemul limfatic
captează bacteria.
• Ambele se pot complica cu meningită gravă,
cu lichid hemoragic, mortală!!!
Antrax pulmonar
Diagnostic de laborator
• diagnostic bacteriologic prin examen microscopic direct,
cultură sau inoculare la animal (cobai sau şoareci) pe
prelevate care variază cu forma clinică;
• diagnostic serologic în suspiciunea clinică cu examen
bacteriologic negativ;
• în fragmente de organe prelevate de la cadavru poate fi pus în
evidenţă Ag polizaharidic termostabil (reacţia de precipitare
inelară Ascoli).
Tratament
• Penicilina este antibioticul de elecţie (unele tulpini au devenit
rezistente și se recomandă ciprofloxacina).
• Altele: tetraciclină, cloramfenicol, gentamicină, eritromicină.
• Ciprofloxacinul și pentru chimioprofilaxie.
• În formele severe de boală se administrează ser anticărbunos.
Reacție de precipitare inelară
(identifiacarea antigenului capsular)
Tulpină capsulată (albastru de metilen)
Tulpină necapsulată (albastru de metilen)
Profilaxie specifică
• vaccinarea animalelor cu vaccin atenuat;
• persoanele cu risc profesional, pot primi
vaccin pe bază de Ag protector.
Bacillus cereus
• caractere morfo-tinctoriale asemănătoare cu B.anhracis;
• se diferenţiază prin mobilitate, caracterul hemolitic al colo-
niilor pe geloză-sânge, activitate lecitinazică şi proteolitică,
sensibilitate la fagul γ, rezistenţă la peniciline;
• Ag flagelare permit diferenţierea mai multor serotipuri;
• factori de patogenitate:
- enterotoxine termostabilă şi termolabilă, cu rol în forma
emetică (incubaţie scurtă – 4 ore) sau forma diareică
(incubaţie mai lungă – 18 ore) de toxiinfecţii alimentare;
- toxina necrotică, cerebrolizina şi fosfolipaza C
implicate în patogeneza infecţiilor oculare;
 Bacillus cereus

• manifestări clinice la om: toxiinfecţii alimen-

tare, infecţii oculare grave post-traumatice
(endolftalmită), bacteriemii de cateter, endocardite
la utilizatorii de droguri i.v., pneumonii sau
meningite la imunodepresaţi;
• semnificaţia clinică a izolatelor se bazează pe
criterii cantitative şi izolarea repetată a aceleiaşi
tulpini;
• antibioterapie cu vancomicină numai in infecţii
sistemice (sau: aminoglicozide, clindamicina).
B. cereus – colonii R, hemolitice
B. cereus – testul lecitinazei (+)
Alte specii Bacillus de interes medical
(antracoizi)
• B. brevis, B.circulans, B.licheniformis, B.subtilis pot fi
izolate din diverse infecţii oportuniste la imunodepresaţi:
pneumonii, pleurezii, pericardite, peritonite, osteomielite,
meningite, endocardite, fasciite, mionecroze;
• B. subtilis poate determina și toxiinfecţii alimentare sau
infecţii oculare;
• ubicvitatea acestora impune aceleaşi criterii de semnificaţie
clinică a izolatelor ca şi pentru B.cereus;
• vancomicina reprezintă antibioticul de elecţie;
• sporii de B. subtilis şi B. geostearothermophilus sunt
folosiţi ca indicatori biologici ai eficienţei sterilizării la
etuvă, respectiv autoclav;
• B. polymyxa, B. licheniformis, B. brevis produc antibiotice.