Ministerul Sănătății al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu”

FACULTATEA DE MEDICINĂ 1
Catedra de histologie, citologie și embriologie

Lucrare de absolvire
MOARTEA CELULARĂ PROGRAMATĂ ȘI
MECANISMELE EI
ORLOV Alina
Anul VI, grupa M1703
Programul de studii 0912.1 Medicină

Conducător științific:
DUMITRAȘ Grigore,
dr.șt.med., conferențiar universitar

Chișinău, 2023
 DECLARAȚIE

Prin prezenta, subsemnata Orlov Alina, declar pe propria răspundere, că lucrarea

de absolvire cu tema ,,Moartea celulară programată și mecanismele ei”, este elaborată
de către mine personal, materialele prezentate sunt rezultatele propriilor cercetări, nu sunt
plagiate din alte lucrări științifice și nu a mai fost prezentată la o altă facultate sau
instituție de învățământ superior din țară sau străinătate.

De asemenea, declar că toate sursele utilizate, inclusiv din Internet, sunt indicate în
lucrarea de absolvire, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:

✓ Toate fragmentele din text sunt reproduse exact, chiar și în traducere proprie din
altă limbă, sunt scrise cu referință asupra sursei originale;
✓ Reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori deține referința asupra sursei
originale;
✓ Rezumarea ideilor altor autori deține referința exactă la textul original;
✓ Metodele și tehnicile de lucru preluate din alte surse dețin referințe exacte la
sursele originale.

Data: 10.05.2023

Absolvent: Orlov Alina

2
 CUPRINS
LISTA ABREVIERILOR................................................................................................................4
INTRODUCERE .............................................................................................................................5
1. MOARTEA CELULARĂ PROGRAMATĂ ..............................................................................7
1.1. Apoptoza- istoric...................................................................................................................7

1.2. Diferențe dintre apoptoză și necroză...................................................................................10

1.3. Factorii declanșatori și inhibitori ai apoptozei ....................................................................11

1.4. Modificări morfologice în apoptoză ...................................................................................13

1.5. Rolul funcțional al apoptozei ..............................................................................................15

2. MECANISMELE MOLECULARE ALE APOPTOZEI ..........................................................18

2.1. Căile de realizare a apoptozei .............................................................................................18

2.2. Regulatori ai morții celulare programate ............................................................................23

2.3. Caspazele – elemente cheie a morții celulare programate ..................................................26

2.4. Familia de proteine Bcl-2....................................................................................................30

2.5. Rolul proteinei p53 în apoptoză ..........................................................................................33

3. ROLUL APOPTOZEI ÎN PATOLOGII....................................................................................34

3.1. Apoptoza în patologia oncologică ......................................................................................34

3.2. Apoptoza în maladiile neurodegenerative ..........................................................................35

3.3. Rolul apoptozei în infecțiile virale ......................................................................................38

CONCLUZII ..................................................................................................................................43
BIBLIOGRAFIE ...........................................................................................................................44
ANEXE ..........................................................................................................................................53

3
LISTA ABREVIERILOR

ADN – acid dezoxiribonucleic

ADNmt – acid dezoxiribonucleic mitocondrial
AIF – factori de inducere
ApoBD – corpi apoptotici
ARN – acid ribonucleic
ATP – adenozin trifosfat
cGAS – sintaza ciclică
FKHRL – factorul de transcripție forkhead
HIF – factori de inducere ai apoptozei
HIV – virusul imunodeficienței umane
IAP – inhibitori al proteinelor apoptotice
NFT- încurcături neurofibrilare
NLS- semnal de localizare nucleară
RE – reticolul endoplasmatic
TNF-α – factor de necroză tumorală
TNT – nanotuburi tunelizate
VHB – virusul hepatitei B
XIAP – inhibitor al proteinelor apoptozei X lincat

4
 INTRODUCERE

Actualitatea temei
Moаrteа сelulаră progrаmаtă а înсeput а fi intens studiаtă o dаtă сe pаtologul аustrаliаn
John Kerr а sсris o relаtаre fаscinаntă а istoriei evenimentelor саre аu сondus lа formulareа
сonceptului аpoptotic аpliсаt biologiei și pаtologiei umаne și experimentаle. În 1962 el a reușit
să identifice două forme de moarte celulară,necroza clasică și apoptoza care pe atunci a descris-o
ca un tip de necroză de contracție. Mai târziu, în 1972, Kerr, Wylie și Curie au propus ca acest
proces să fie numit apoptoză.
Stabilirea conceptului de apoptoză a inaugurat epoca contemporană a cercetării asupra
leziunilor celulare care a condus la caracterizarea modurilor majore de lezare și moarte
celulară.[16]
Apoptoza a fost studiată pe larg începând cu anii 70 ai secolului trecut de către foarte
mulți cercetători precum: David Lane, Arnold Levine ,DeLeo, Baltimore, Sulston, Bob Horvitz,
Ellis, Hengartner, Boise, Liu, Shaham, Xue, Brener. Cea mai recentă cercetare în apoptoză este a
lui Pourkarimi și colegii săi, în 2011 ei au arătat că CED-9 și CED-4 au localizări diferite în linia
germinativă C. elegans, CED-4 e localizat în spațiul perinuclear în timp ce CED-9 pe membrana
mitocondrială exterioară. Ei au propus, că inducerea apoptozei în C.elegans este mai
asemănătoare cu cea a sistemului mamiferelor decât se credea anterior. [44]
Apoptoza este o decizie rațională și activă luată pentru a sacrifica anumite celule pentru
beneficiile mai mari ale organismului. E un proces fiziologic normal efectuat în mod obișnuit în
organismele multicelulare. Importanța sa, atât pentru organismele multicelulare, cât și pentru
cercetători, poate fi dedusă din diferite răspunsuri biologice și modificări legate de apoptoză, ca
spre exemplu: dezvoltarea embrionară, reânoirea și turnover-ul celular, apoptoza indusă de
factori externi, [91] refacerea celulară normală, dezvoltarea și funcționarea corectă a sistemului
imunitar, atrofia dependentă de hormoni. Joacă un rol crucial în timpul procesului de dezvoltare
și îmbătrânire și reprezintă un mecanism homeostatic pentru menținerea populațiilor regulate de
celule în țesuturi.[8]
Apoptoza este un proces strict organizat și reglat de diferite clase de proteine și semnale.
Multe boli ca de exemplu: HIV/SIDA, cancerul, diabetul zaharat sunt consecințe a
dezechilibrelor și mecanismelor defecte ale căilor apoptotice .[1]
O funcție exploatată pe scară largă a apoptozei în domeniul biomedical este distrugerea
celulelor canceroase ca răspuns la stimuli care induc apoptoza aplicați extrinsec. Potențialul
terapeutic profund al apoptozei a permis cercetătorilor să dezvolte soluții terapeutice

5
promițătoare, care se concentrează pe moartea voluntară a celulelor aberante. În spectru de
medicamente și terapii, care exploatează apoptoza, s-a dovedit eficace împotriva multor boli.[91]

Scopul și obiectivele cercetării

Scopul: Analiza mecanismelor molecular-genetice implicate în moartea celulară
programată.
Obiectivele :
1. Identificarea factorilor ce declanșează și inhibă apoptoza.
2. Stabilirea rolului funcțional al morții celulare fiziologice.
3. Identificarea căilor de realizare a apoptozei.
4. Evidențierea mediatorilor principale și ai regulatorilor apoptotici.
5. Stabilirea rolului funcțional al apoptozei în procesele patologice.

Materiale și metodele de cercetare

Această lucrare este o sinteză narativă a literaturii de specialitate, pentru analiza acele
mecanisme molecular genetice care se implică într-un așa proces major precum apoptoza.
Pentru scrierea acestei lucrări au fost utilizate 95 de surse bibliografice: cărți, articole
științifice, site-uri web. Sursele au fost preluate de pe platforme ca: Google Scholar, Mendeley,
MDPI, PubMed, ScienceDirect. Majoritatea surselor sunt în limba engleză și un mic procent în
limba română. S-au ales articolele și cărțile ce au fost publicate în ultimii 10 ani și un număr mic
de lucrări mai vechi deoarece s-a regăsit informații actuale temei date.
Cuvintele cheie care au fost utilizate pentru a facilita procesul de căutare al informațiilor
din lucare sunt: apoptoză, calea intrinsecă, calea extrinsecă, caspaze, proteinele Bcl2, proteina
p53, apoptoza în patologia oncologică, apoptoza în maladii neurodegerative, apoptoza în
infecțiile virale.

6
 1. MOARTEA CELULARĂ PROGRAMATĂ
1.1. Apoptoza- istoric
Apoptoza sau ,,căderea frunzelor’’[44] provine de la termenul apoptosis (greacă veche),
este un proces activ, este dependentă de ATP și caspaze. Îi sunt caracteristice unele
particularități precum: păstrarea integrității membranare , expunerea fosfatidilserinei pe suprafața
membranară exterioară ca semnal ,,mănâncă-mă,, pentru fagocite, contracția celulară ce este
urmată de condensarea cromatinei și segmentarea nucleară, sângerarea membranei plasmatice, în
rezultat celulele sunt divizate în corpuri apoptotice și ulterior sunt fagocitate.[59]
Cuvântul ,,apoptoză” a fost dat inițial de un filolog pe nume Cormack de la Universitatea
din Arbedeen. Încă Hipocrate l-a descris indirect în cartea sa ,,Mochlivon”, în timp ce a descris
procesul de descompunere a țesuturilor. Mai apoi l-a descris Galen (129-201 d.Hr) în procesul de
cicatrizare a rănilor și formarea crustelor.[44]

Figura 1. Hipocrate [15]

Figura 2.Galen (129-201 d.Hr)[13]

7
 În secolul al XVIII-lea, pentru prima data a relatat despre apoptoză Carl Voght, în 1842
[50]. În 1885 Flemming a descris câteva procese specifice apoptozei: condensarea ADN-ului sau
picnoza , de asemenea a constatat că toate nucleele ce dețin ADN vor trece printr-un proces de
descompunere, fenomen numit cromatoliză.[44]

Figura 3. Carl Voght [42]

În secolul al XX-lea moartea celulară a fost recunoscută de cercetătorul John Foxton R.

Kerr. În 1972, într-o lucrare publicată, a folosit termenul de ,,apoptoză” pentru descrierea
apariției celulelor apoptotice în țesuturile umane.[75]

Figura 4. John Foxton R. Kerr [47]

În anii 1970 este descoperită o proteină nouă (p53) de către Arnold Levine și David Lane
În 1993 Boise împreună cu colegii săi a descoperit o genă înrudită cu Bcl-2 și Bcl-x, ceea ce a
fost un criteriu important pentru descoperirea altor proteine pro- și antiapoptotice ai familiei Bcl-
2.[44]

8
 În 2002 biologul Sydney Brenner, H. Robert Horvitz și John. E. Sulton au primit Premiul
Nobel pentru Fiziologie și Medicină pentru un studiu, ce a demonstrat rolul morții celulare
programate în dezvoltare.[75] Acest studiu a fost realizat pe viermele cilindric Caenorhabditis
elegans, a fost dovedit, că pentru formarea nematodului adult sunt generate 1090 de celule
somatice, dintre care vor muri prin apoptoză 131.[59]

Figura 5. H. Robert Horvitz (n.1947)[12]

Figura 6. Sydney Brenner (1927-2019)[14]

9
 1.2. Diferențe dintre apoptoză și necroză

Figura 7. Diferențe morfopatologice dintre apoptoză și necroză[55]

După cum vedem în (Figura 7) în apotoză se produce condensarea și micșorarea celulei

și a organitelor sale, ca mai apoi să se fragmenteze în corpi apoptotici, pe când necroza (Figura
8) se caracterizează prin umflarea crescută a celulelor, perturbarea lizozomilor, formarea de
densități amorfe în mitocondrii, perturbarea de membrane în rețeaua citocavitară și modificări
nucleare severe.[55]

Figura 8. Celula normală și modificările leziunilor celulare reversibile și ireversibile [55]

10
 1.3. Factorii declanșatori și inhibitori ai apoptozei
Factorii declanșatori ai apoptozei
Factorii inductori ai apoptozei după origine se clasifică in 4 clase: fizici, chimici,
biologici, mecanici. Cei mai des întâlniți factori de stres sunt: radiațiile ionizante și neionizante,
hipoxia, temperaturile înalte și joase, preparate medicamentoase: citotoxice, chimioterapice,
interferoni, hormoni, bacterii, viruși etc.

Radiațiile ionizante (razele X, gama, radiațiile cosmice) și neionizante (razele UV)

[9] induc apoptoza prin generarea diferitor specii reactive de oxigen și radicali liberi, care
ulterior va duce la ruperea AND – ului dublu catenar din nucleu , de asemenea dereglează funcția
mitocondrială prin modificări persistente al lipidelor, proteinelor și AND-ului mitocondrial.[6]

Figura 9. Efectele celulare a radiațiilor ionizante[6]

Hipoxia un alt factor ce acționează la nivelul tuturor țesuturilor din organism prin
intermediul factorilor inductibili de hipoxie (HIF). Există 3 tipuri de HIF-α (1-α, 2-α, 3-α).HIF1α
este exprimat în majoritatea țesuturilor, celelalte sunt exprimate în țesuturile aflate în stadiul de
dezvoltare, cum ar fi endoteliul vascular în curs de dezvoltare sau plămânul fetal.[68]

Ca exemplu, cum funcționează HIF1, este reprezentat în (Figura 10.), atunci când ATP
este conservat HIF1 poate regla în sus activitatea P53, BNIP și NIX pentru a promova apoptoza
prin activarea Bax/Bak și a activa ulterior cascada caspazei. Celulele apoptotice de asemenea pot
suferi o necroză secundară.[86]

11
 Figura 10. Moartea celulară hipoxică și căile de supraviețuire [87]

Factorul de necroză tumorală TNF-α- în condiții de stres induce apoptoza prin

declanșarea căii extrinseci. TNF-α se leagă de TNFR1 care recrutează TRADD și RIP la
complexul I prin domeniilor morții respective. TRADD recrutează TRAF2 și cIAP1/2, după care
cIAP1/2 ubiquitinează componente ale complexului I.

Figura 11. Căile de supraviețuire și moarte celulară mediată de TNFR1[88]

Deubiquitinarea RIP1 prin cilindromatoză (CYLD) induce disocierea TRADD și RIP1 de

TNFR1, ceea ce duce la formarea fie a complexului II a, fie a complexului II b. FADD și pro-

12
caspaza-8 sunt recrutate în TRADD și RIP1 pentru a forma complexul II a, rezultând activarea
caspazei-8 prin oligomerizare și scindare.[88]

Factorii inhibitori ai apoptozei

O altă clasă de factori sunt cei inhibitori, care sunt reprezentați de : gena IAP, P53,
preparate medicamentoase, cât și factori fiziologici, ca de exemplu : zinc, estrogeni, factori de
creștere, aminoacizi. [32]

Proteina P53 produsul genei P53 se ocupă de detectarea alterării ADN-ului celular și
alături de alte proteine reglatoare stopează celula în faza G1 al ciclului celular, în caz că nu este
posibilă repararea ADN-ului, atunci celula va fi indusă în apoptoză.[91]

Familia de gene bcl-2 sunt inhibitori inportanți ai apoptozei, ele au fost găsite la nivelul
epiteliului colonic la pacienții ce sufereau de cancer de colon. În celulă ele se regăsesc în mai
multe organite, cum ar fi: mitocondrii, membrana nucleară și reticolul endoplasmatic.[91]

Proteinele IAP (Inhibitorii proteinelor apoptozei)-reprezintă o clasă de proteine

baculovirale, care au un domeniu funcțional de repetare IAP a baculovirusului (BIR), fiind
descrise pentru prima dată în 1993 , ele au prevenit apoptoza celulelor de insecte infectate cu
acest virus.[83]

1.4. Modificări morfologice în apoptoză

Odată ce a fost indusă apoptoza, celula suferă anumite schimbări morfologice, sunt câteva etape
importante:

1) Sângerarea și contracția celulei;

2) Fragmentarea nucleară proces numit cariorexie, condensarea și fragmentarea ADN-ului
nucleozomal și cromatinei;
3) Formarea corpilor apoptotici ApoBD;[8]
4) Fagocitoza : un proces ce finalizează moartea celulară programată, ApoBD sunt înghițite
de fagocite, care dereglează materialul celular apoptozat[91]

La început, celula suferă o modificare a dimensiunilor și formei, deseori având un aspect

sferic. De asemenea și celelalte structuri intracelulare trec prin anumite schimbări, la nivel de
nucleu cromatina se condensează și are loc un fenomen de translocare al porilor nucleari. Pe
lângă faptul, că se condensează cromatina, mai este prezent un moment de marginalizare al ei și
odată cu aceasta pe suprafața celulei apar bule ale membranei plasmatice și este un semn
distinctiv al apoptozei. Apariția bulelor este un proces controlat de contracția actomiozinei.[8]

13
 Figura 12. Modificări morfologice în apoptoză[61]

În timpul apoptozei mai sunt și alte reorganizări al altor structuri, cum ar fi cele ale
citoscheletului, ce are în componența sa microtubuli, filamente de actină și filamente
intermediare. Din aceste componente microtubulii în urma reorganizării formează o rețea de
microtubuli apoptotici, care au capacitatea de a menține integritatea membranei plasmatice și se
implică în dispersia fragmentelor celulare și nucleare.[8]

Figura 13. Apoptoza celulelor pancreatice exocrine[5]

14
 În componența ApoBD-urilor se regăsesc: resturi de cromatină, proteine degradate,
micronuclei, organite, fragmente de ADN, fragmente de citosol. După ce sunt eliberate în spațiul
extracelular sunt fagocitate de către macrofage.[8]
Corpurile apoptotice sau apoptozomii sunt un obiect de studiu în ultima perioadă, deoarece
inițial erau considerați saci de gunoi, până când nu s-a aflat că ele pot să transmită materiale utile
celulelor sănătoase.[8]
Un moment esențial în apoptoză este că nu intervine nici o reacție inflamatorie, deoarece
comparativ cu celulele ce au suferit necroza, cele apoptotice nu eliberează careva constituienți
celulari liberi în țesuturile interstițiale, de asemenea corpurile apototice sunt fagocitate rapid de
către macrofage care nu produc citokine antiinflamatorii. [8]
1.5. Rolul funcțional al apoptozei
În regenerare

Figura 14. Etapele cheie în regenerarea eumetazoarelor[25]

15
 După efectuarea unor analize s-a demonstrat, că semnalele pro-apoptotice au capacitatea de
a induce producerea unor specii reactive de oxigen, care eficient pot vindeca rănile prin
recrutarea locală a unor celule imune la locul leziunii.[22]
Produșii apoptozei, cum ar fi corpii apoptotici și veziculele extracelulare, au legături
strânse cu procesul regenerării, s-a demonstrat că un mediu bogat în ApoBd-uri, ce provin din
celule endoteliale, stimulează proliferarea celulelor progenitoare endoteliale umane, pe când într-
un mediu sărac cu ApoBd-uri proliferarea este mult mai slabă.[52]
O altă proteină implicată în procesul de apoptoză, dar totodoată are un rol semnificativ în
regenerare este caspaza 3, care este implicată în creșterea și diferențierea celulelor stem, în
proliferarea celulară și reglarea dimensiunilor organelor.[22]
Avantajul declanșării procesului de regenerare de către apoptoză este că oferă
posibilitatea să fie eliminate celulele deteriorate, care reprezintă un potențial risc de a dezvolta
diferite mutații genetice și chiar cancer.[22]
În reglarea homeostaziei sistemului imun
Organismul uman are capacitatea de a se lupta cu agenții patogeni prin implicarea unui
sistem destul de complex precum sistemul imunitar și pentru menținerea unui echilibru îi vine în
ajutor acestui sistem, apoptoza. Apoptoza se consideră a fi critică ce ține de reglarea toleranței
imune la auto-antigene. De asemenea, apoptoza este implicată în homeostazia limfocitară, după
ce agentul patogen a fost eliminat, distruge celulele efectoare.[90]
În embriogeneză
Apoptoza se ocupă de eliminarea celulelor ce nu mai îndeplinesc nici o funcție, cum ar fi
cele din masele celulare interioare ale blastocistelor, se implică în formarea epiblastului, în
formarea cavității pro-amniotice, la formarea veziculelor sau a diferitor tuburi, de exemplu:
intestinele, tubul neural. De asemenea, se consideră a fi un mecanism de bază al modelării
epiteliilor, îndepărtării țesuturilor vestigiale precum : pro-nefros, mezo- metanefros, notocord, al
ductului Mullerian la masculi și ductului Wollfian la femele.[49]

Figura 15. Apoptoza între degetele la șoricel în curs de dezvoltare[5]

16
 De asemenea, apoptoza este necesară pentru eliminarea celulelor inutile din masa
celulară internă a blastocistului embrionar în ziua 3 și în timpul dezvoltării epiblastelor de la E6
la E7, celulele crestei neurale și cavitatea pro-amniotică. De asemenea, este implicată în
separarea și îndepărtarea țesutului interdigital, modelarea membrelor, închiderea tubului neural,
elimină neuronii supranumerari în timpul dezvoltării postnatale timpurii ale creierului.[85]

17
 2. MECANISMELE MOLECULARE ALE APOPTOZEI

2.1. Căile de realizare a apoptozei

Apoptoza se desfășoară prin două căi majore: calea extrinsecă și intrinsecă. Calea
extrinsecă are ca punct de inițiere acele dereglări din mediul extracelular recepționate de către
receptorii de la suprafața celulară. Iar calea intrinsecă este provocată de dereglările mediului
intracelular sau extracelular, are loc creșterea permeabilității membranei mitocondriale externe.

Calea extrinsecă
În această cale sunt implicați receptorii de suprafață ai celulei cum ar fi:
Receptorii morții:

• receptorul de moarte de suprafață celulară Fas (Fas, TNFRSF6, CD95,APO-1)

• receptorii de moarte 4 și 5 (DR4 și DR5)-TRAILR
• receptorul 1 al factorului de necroză tumorală TNFR1[34]

Componentele celulare principale, ce au ca funcție inducerea căii extrinseci sunt

limfocitele CTL și NK. NK sunt acele componente ale sistemului imun înăscut, pe când CTL
sunt așa numitele limfocite T și sunt parte componentă a sistemului imunitar adaptativ. Ele
participă în procesul de eradicare a celulelor ce sunt un risc pentru declanțarea proceselor
tumorale, adică sunt acele celule infectate sau modificate.[34]

Pentru a avea loc moartea celulară programată e necesar ca receptorii morții să fie
activați, astfel ei sunt legați de către anumiți liganzi. Pentru receptorii Fas, TNF-alfa -TNRF1 i se
atribuie ligand FasL, iar prentru receptorii DR4, DR5 este ligandul inducător de apoptoză legat
de factorul de necroză tumorală -TRAIL. Legarea liganzilor la receptori duc la formarea
complexului - DISC un complex inductor de semnal, complex ce va regla mai tardiv caspaza-
8.[34]

După ce s-au legat liganzii de receptorii membranari, la a doua etapă are loc recrutarea
proteinelor adaptor, care se află în citoplasmă, aceste proteine sunt: TRADD, FADD și RIP, ele
sunt recrutate la receptori de pe partea citoplasmatică,unde domeniile de moarte de pe proteinele
adaptatoare interacționează cu omologii săi de pe receptori.[91]

Proteinele adaptor au ca funcție recrutarea procaspazelor inițiatoare și formarea unui

complex de semnalizare ce induce moartea (DISC), care este reglat de inhibitorul c-FLIP, care
este omolog cu caspaza-8, dar nu îndeplinește funcție de caspază.[34] FADD recrutează
procaspaza-8, care va suferi un autoclivaj, pentru ca mai apoi să producă caspaza-8 activă și are

18
loc inițierea fazei de execuție. Următorul pas în calea extrinsecă este scindarea procaspazei-3
inactive de către caspaza-8 activă în rezultat se produce caspaza-3 activă, care ca etapă finală
prin proteoliză va degrada o multitudine de proteine din micromediul intracelular.[91] De
asemenea, în anumite situații complexul I DISC poate să activeze caspaza-10 , care se consideră
că asigură apoptoza celulelor T primare, dar poate și asigura supraviețuirea lor.[34]

Pentru a ne forma o imagine despre cum sunt implicați liganzii în procesul de apoptoză
luăm drept exemplu FasL, el declanșează moartea celulară prin legare cu receptorii Fas. De
partea cealaltă a membranei proteina FADD se leagă de Fas și totodată recrutează procaspaza-8
și procaspaza-10. Receptorii Fas, proteinele adaptor FADD și procaspaza-8 și procaspaza-10
formează complexul I de semnalizare, care induce moartea (DISC). În consecință DISC
activează caspaza-8 și caspaza -10 , care vor scinda și activa caspazele 3 și 7. De asemenea, în
unele linii celulare se mai formează un al 2-lea complex citosolic format la stimularea liganzilor.
Complexul II este format din FADD, cFLIP și procaspaza-8 rolul acestui complex reprezintă
amplificarea activării printr-o procesare a caspazei-3 [91,74]

Figura 16. Calea apoptotică extrinsecă [74]

Ce ține de stimularea prin receptorul TRAIL, inițial se formează DISC- complexul I

similar cu receptorul Fas, pe când complexul II este similar cu complexul secundar al
TNRF1.[74]

Cea dea 3-a cale efectuată prin TNRF1 iarăși formează 2 complexe. Complexul I format
din TNRF1, TRADD, și factorul 2 asociat receptorului TNF (TRAF2) și proteina c
interacționează cu receptorul (RIP), asociată factorului de necroză tumorală alfa (TNF-alfa).[74]
19
 Calea intrinsecă
Calea intrinsecă este o cale apoptotică, a cărui mediatori principali sunt mitocondriile.
Această cale este declanșată atât de factori intracelulari, cât și extracelulari cum ar fi iradierea,
stresul oxidativ, preparatele citotoxice[45] deficitul factorilor de creștere, surplusul ionilor de
calciu [4],modificări ale dinamicii microtubulilor, stresul de replicare, deteriorarea ADN-ului,
defecte mitotice [34].

Figura 17. Calea apoptotică intrinsecă [45]

Calea este reglată de familia de proteine Bcl-2.[4] Inițial, are loc inserția proteinelor Bax
și Bak în membrana mitocondrială, ca mai apoi citocromul ce este eliberat din spațiul
intermembranar al mitocondriei în citozol. Odată ce a fost eliberat în citozol citocromul c se
combină cu procaspaza 9 și Apaf-1 și formează un apoptozom.[45]

Apoptozomul reprezintă un complex multiproteic, ce activează caspaza- 9, ulterior va fi

activată cascada de caspază, de semnalizare a caspazei-3, odată ce caspaza-3 devine activă,
începe procesul de dezagregare a proteinelor celulare și are loc apoptoza.[45]

Familia Bcl-2 are domenii de omologie (BH), care interacționează între ele. Bak și Bax
sunt principalii membri ai familiei Bcl-2, care conțin 4 domenii BH. Rolul Bak și Bax în calea

20
intrinsecă este de a forma pori în membrana mitocondrială externă, ceea ce permite pătrunderea
citocromului c și a celui de-al 2-lea activator al caspazelor SMAC, dar totodată este inhibitorul
direct al proteinei de legare a apoptozei (IAP).[34] SMAC se leagă de IAP și le dezactivează,
astfel datorită lor apoptoza continuă. Pe lângă SMAC se mai cunosc și alți inhibitori ai IAP spre
exemplu: Omi și DIABLO și ele acționează dependent de caspază.[92]

O altă grupă de proteine sunt proteinele ce funcționează independent de caspază, sunt

factorii de inducere a apoptozei (AIF). AIF-urile sunt localizate pe membrana interioară a
mitocondriilor, ele sunt scindate de către calpaină o protează dependentă de calciu, apoi trec în
nucleul celular print-un semnal de localizare nucleară (NLS). În nucleu AIF-urile au ca funcție
principală, să condenseze cromatina și să fragmenteze ADN-ul nuclear.[92]

Apoptoza indusă de Reticolul Endoplasmatic-RE

De asemenea, s-a observat că apoptoza poate fi inițiată de către RE, atunci când asupra
lui acționează anumiți factori de stres. [2]

Figura 18. Apoptoza indusă de Reticolul Endoplasmatic [2]

RE este un organit principal, al cărui rol constă în biosinteza proteinelor și plierea lor, de
asemenea este un rezervor important de calciu. În momentul producerii erorilor de sinteză, pliere
și transport, are loc acumularea proteinelor ce sunt desfăcute sau pliate greșit, astfel are loc
declanșarea stresului RE, dar și răspunsul proteic nepliat, ceea ce poate duce la declanșarea
apoptozei. Tot mai multe cercetări ce ține de declanșarea stresului în RE au demonstrat că e un
factor principal în evoluția complicațiilor diabetice.[65]

21
 După cum vedem în (Figura 18) mecanismul de declanșare a apoptozei constă în
eliberarea ionilor de calciu în mediul citoplasmatic, ca mai apoi să stimuleze m-calpaina, care va
activa pro-caspaza-12. Pro – caspaza-12 activează ulterior caspaza-12, care o dată ce devine
activă, induce activarea caspazei-9 și caspaza-9 devenind activă, activează caspaza-3. Caspaza-3
numită caspază inductoare este acea care va activa procesul de apoptoză.[2] Calea RE de
asemenea interacționează cu calea mitocondrială și cea mediată de receptori.[65]

O proteină secretată de RE, ce joacă un rol important în inducerea apoptozei este Atf-6
alfa cunoscută și ca factor de transcripție activator 6 alfa.[2] Atunci când ER este supus stresului,
ea interacționează cu acele proteine care au erori de pliere sau sunt desfăcute și transmite
semnale Aparatului Golgi și are loc translocarea ei în Aparatul Golgi. Aici Atf-6 alfa este
scindată se obțin mai multe forme dintre care Atf-6p50 ce va migra în nucleu și va participa în
procesul de transcripție.[56]

Un alt rol semnificativ al proteinei Atf-6 alfa și cel mai important pentru a induce
apoptoza este faptul, că activează o proteină omoloagă CHOP.[2] CHOP este membru al familiei
de proteine de legare CCAAT/enhancer (C/EBP) și participă în reglarea genelor ce codifică
proteinele implicate în proliferare, diferențiere și exprimare. Astfel, în timp ce ER suferă stres,
expresia CHOP crește semnificativ, ceea ce declanșează apoptoza.[41]

Calea perforin - granzime

Figura 18. Calea perforin – granzime [2]

Reprezintă o cale ce are ca rezultat final apoptoza și are 2 componente principale proteina
perforina, care formează porii și granzima o serin protează, ambele fiind localizate în lizozomii

22
secretori, ce sunt legați de membrană sau în niște granule litice, ce se află în citozolul
limfocitelor citotoxice.[89] Această cale apoptotică este mediată de limfocitele citotoxice, care
utilizează perforin-granzime și ligandul FasL, pentru a induce procesul de moarte celulară
programată. Se cunosc 3 surse pricipale de perforină : celulele T CD4, celulele T CD8 pozitive și
celulele NK.[2]

Odată ce a fost recunoscută celula țintă de către limfocitul citotoxic, el formează o

legătură strânsă cu celula țintă și formează așa numita sinapsă imunologică. Următorul pas este
înserarea perforinei de membrană și oligomerizarea ei pentru a putea forma pori. Prin acești pori
difuzează granzima în interiorul celulei țintă. Granzima, în special, granzima B (Figura 18) este
acea proteină care scindează caspazele, prin interacțiune cu BH3(BID).[88] După ce granzima B
a interacționat cu BID are loc scindarea acestei proteine pro-apoptotice și interacțiunea ei cu
proteinele din familia Bcl2, și anume, proteinele pro-apoptotice Bax și Bak, în consecință are loc
eliberarea mediatorilor mitocondriali, cum ar fi citocromul c în citoplasmă care va declanșa
activarea căii dependente de caspază.[2]

După cum este ilustrat în (Figura 18) granzima A, care este țintită asupra mecanismelor
de replicare a ADN-ului, ea taie ADN dublu catenar transformând-ul în ADN monocatenar ceea
ce duce la destabilizarea mediului celular. De asemenea, are capacitatea să secrete o cantitate
impunătoare de specii reactive de oxigen care distrug membrana mitocondrială, ceea ce duce la
inducerea celulei în apoptoză.[2]

2.2. Regulatori ai morții celulare programate

c-Flip- sunt niște proteine cu proprietăți antiapoptotice majore, se cunosc 3 forme: c-
Flips, c-FlipR, c-FlipL și au câte 2 domenii DED N-terminale. c-Flips și c-FlipR reprezintă o
versiune fragmentată a procaspazei-8, iar c-FlipL conține un lanț de procaspază a cărei lungime
este aproape completă și care nu posedă activitate proteolitică, deoarece nu are restul de cisteină
catalitică din situsul activ. [74]

Atunci când receptorii sunt activați de către liganzii lor, are loc formarea unui complex de
semnalizare, ce induce moartea (DISC) în componența căruia intră receptorul, o proteină adaptor
(FADD sau TRADD) caspazele -8,-10 și c- Flip omologul inactiv al caspazei-8.[39] c-Flip are
acțiune duală asupra DISC-ului, c-FlipL activează DISC și angajează mai multe molecule de
procaspaza-8, care sunt mediate de DED. Iar c-Flips, din cauza că nu are activitate enzimatică,
inhibă activarea procaspazei-8.[39]

23
 Figura 19. Activitatea c-Flip [39]

IAP-inhibitori ai apoptozei sunt o clasă de proteine specifice prin faptul că au un

domeniu IAP baculoviral-BIR.[23] Această clasă de proteine au 8
reprezentanți:cIAP1,CIAP2,NAIP, XIAP, Survivin, Bruce/Apollon, ILP-2, ML-IAP/Livin.
Aceste domenii BIR sunt specifice prin faptul, că pot să asigure interacțiunea dintre proteină-
proteină, proces mediat de moleculele de zinc. Din aceste 8 proteine 3 dintre ele au 3 domenii
BIR acestea sunt: XIAP, cIAP1, CIAP2. Domeniul BIR2 și BIR3 poate să se lege de
caspaze.[18]

XIAP sau X-linked IAP este unicul membru, care are interacțiune cu caspazele inițiatoare
și efectoare, dar totodată le și inhibă.[23] XIAP poate acționa asupra caspazelor-3, 7 și 9 și se
prezintă ca o ubiquitin ligază E3 pentru acele proteine pro-apoptotice, precum caspazele.[64]
Ubiquitilarea caspazelor legate de XIAP, reprezintă un mecanism de inhibare a apoptozei.[67]
Ce ține de structura XIAP se știe că are 5 degete în fiecare domeniu BIR sunt situate câte unul,
pe când în domeniul C-terminal RING câte 2.[72] Domeniul BIR1 are interacțiune cu acele
proteine ce modulează semnalizarea NFkB, pe când domeniile BIR2și BIR3 cu una din acele 3
caspaze-3,-7 sau-9.[67] Studiile au demonstrat că un deficit de XIAP nu duce la dereglări mari în
dezvoltarea organismelor, în schimb, supraexprimarea ei este caracteristică mai multor tipuri de
cancer.[64]

24
 Figura 20. Structura proteinelor inhibitoare de apoptoză IAP [63]

cIAP1 și 2 structural diferă de XIAP prin prezența unui domeniu de recrutare a caspazei
CARD. Funcția acestui domeniu nu este chiar de legare a caspazelor ,după cum s-a demonstrat,
el mai degrabă blochează activitatea ubiquitin ligazei E3 a domeniului RING. De asemnenea, are
3 domenii BIR , BIR1 se leagă de proteina adaptor al TNFR, TRAF pe când BIR3 se leagă de
SMAC.

Survivin și ML-IAP sunt niște proteine mici, ce au un domeniu BIR, funcțiile lor nu sunt
suficient cunoscute. ML-IAP are și un domeniu ubiquitin ligază E3 numit RING.

ILP-2 este o proteină ce are o expresie limitată ,în țesuturile normale este expresată în
testicole. Studiile au arătat, că poate inhiba numai apoptoza intrinsecă prin interacțiunea cu
caspaza-9.

Apollon este o proteină ce are dimensiuni extrem de mari, și are un domeniu BIR, de
asemenea, și un domeniu C-terminal pentru conjugarea ubiquitinei – UBC.[27]

SMAC fiind o proteină pro-apoptotică, care are acțiune inhibitoare asupra IAP-urilor ce
într-un final duce la activarea caspazelor și apoptoză .[19] SMAC este o proteină ce se
maturizează în mitocondrii și sub acțiunea stimulilor apoptotici este eliberat în citoplasmă [19] și
ca moleculă țintă acționeză în mare parte asupra XIAP,cIAP1, cIAP2. S-a demonstrat că
nivelurile crescute de XIAP, cIAP1 și cIAP2 scad actividatea SMAC și provoacă degradarea lui
prin calea ubiquitin-proteazom.[93] SMAC interacționează cu domeniile BIR al IAP prin capătul
său NH2-terminal, ce conține 4 aminoacizi: (Ala-Val-Pro-Ile), astfel eliberează caspaze din IAP
și are loc desfășurarea apoptozei dependente de caspază. Studiile au arătat că SMAC

25
interacționează cu domeniile BIR2 și BIR3, astfel are loc eliberarea caspazei-3 și -9 (Figura 21.),
dar nu reușește să scindeze XIAP. Iarăși unele studii au confirmat că există o izoformă SMAC3,
care reușește să inducă autoubiquitinarea și degradarea completă a XIAP.[19]

Figura 21. Mecanismul de inhibare a IAP de către SAMC.[19]

2.3. Caspazele – elemente cheie a morții celulare programate

Structura caspazelor umane
Caspazele reprezintă o familie de proteaze ce sunt dependente de cisteină.Inițial, zimogenii
sunt sintetizați sub formă de procaspaze inactive și au o subunitate catalitică mare și una mică,
activarea se face prin mai multe modalități: trans-, autoactivare și recrutare.[24] Se cunosc 12
caspaze la moment și, în dependență de funcție și structură, sunt clasificate în caspaze
inflamatorii și apoptotice. [10]

Caspazele apoptotice sunt împărțite în caspaze inițiatoare și caspaze efectoare (sau călăi),
cele, care inițiază sunt :-2, -8, -8 și -10 iar cele efectoare sunt: -3, -6, și -7.[24]

Din punct de vedere structural, caspzele sunt niște zimogeni ce au 3 domenii definite:
prodomeniul, domeniul catalitic mare (p20) și domeniul catalitic mic (p10). Diferența structurală
dintre caspazele inițiatoare și efectoare sunt proteinele de recrutare a caspazei (CARD) și
domeniul efectorului morții (DED), caspazele efectoare nu posedă aceste structuri (figura 10).

26
Domeniul de recrutare (CARD) se regăsește în caspaza-2 și caspaza-9, pe când domeniul efector
al morții (DED) se găsește în prodomeniile caspazei-8 și caspazei-10.[10]

Figura 22. Structura și mecanismele de activare a caspazelor pro-apoptotice [79]

Mecanisme de activare al caspazelor

Caspazele inițiatoare se activează prin dimerizare, în cadrul unui experiment s-a observat
că dimerizarea forțată a caspazelor 8 și 9 a crescut semnificativ activitatea lor.

Activarea caspazelor efectoare se efectuează prin clivaj, legăturile dintre subunitățile mici
și mari sunt rupte de o altă caspază din amonte sau de către altă protează, spre exemplu ,cum ar fi
granzima B. În urma clivajului caspasele suferă anumite modificări, ce le schimbă conformația,
astfel încât este posibil ca substratul să se poată lega de ele și se poate stabiliza situsul activ.[10]

Mecanisme de inhibare al caspazelor

Aici sunt implicați acei regulatori ai apoptozei cum ar fi: proteinele IAP:XIAP, cIAP1 și
cIAP2. XAIP este controlată de o proteină mitocondrială SMAC și o proteină aferentă Omi.
SMAC și Omi scade acțiunea XIAP prin faptul că se leagă de domeniile BIR2 și BIR3, astfel
previne legarea XIAP de caspaza-8 și, prin urmare, are loc activarea caspazei-3 și declanșarea
apoptozei.cIAP1 și cIAP2 inhibă complexul de activare a caspazei-8, care este indus de TNF.

27
 Un alt inhibitor al caspazelor inițiatoare este c-FLIP cu izoformele sale: c-FLIPs, c-
FLIPR, c-FLIPL. [10]

Figura 23. Mecanisme de inhibare a caspazelor [58]

Rolul funcțional al caspazelor

Caspaza - 3

• degradează o enzimă nucleară, care repară ADN-ul poli-ADP-riboza (PARP),în consecință

inhibă repararea ADN-ului;
• induce contracția celulară și sângerarea membranei celulare prin digerarea proteinelor,
precum fodrina și actina care sunt niște proteine citoscheletice;
• activează protein - kinaza C delta, datorită căreia are loc așa procese, precum condensarea
cromatinei și fragmentarea nucleului [71] și eliminarea fosfatidilserinei în mediul
extracelular, pe suprafața celulară.[46]
• inhibă producerea de specii reactive de oxigen[90]

Caspaza - 6

• degradează laminele niște proteine structurale din componența membranei nucleare, în

consecință are loc contracția nucleară și, în final, formarea corpilor apoptotici.[71]

28
 • forma activă în neuronii primari duce la creșterea nivelului de amiloid-beta;
• este asociată cu maladiile neurodegenerative legate de vârstă, s-a demonstrat că caspaza-6
activă scindează o multitudine de proteine citoscheletice, care sunt vitale pentru funcția
neuronală normală, cum ar fi proteina Tau.[94]

Caspaza - 7

• împreună cu caspaza-3 degradează numeroase substraturi și activează diferite procese

specifice apoptozei, cum ar fi: condensarea nucleului, fragmentarea ADN-ului genomic,
eliberarea fosfatidilserinei la suprafața membranară celulară;
• este implicat activ în producerea diferitor specii reactive de oxigen și la detașarea celulelor;
• o funcție non-apoptotică este scindarea proteinelor implicate în ciclul vieții celulare, de
asemenea, aceste proteine sunt activate și translocate, procese în care este implicată și
caspaza-7.[91]

Caspaza - 8

• activează calea intrinsecă prin scindarea proteinei Bid în tBid, care are 2 domenii p7 și
tBid(p15) care se asociază cu mitocondriile și activează proteina Bax, care la rândul său va
crește permeabilitatea membranei mitocondriale externe prin formarea unor pori și va fi
eliberat citocromul c. Și în continuare, după ce s-a format apoptozomul și e activată
cascada caspazelor, are loc apoptoza;[2,40]
• în calea extrinsecă activează prin scindare, caspazele: -3, -6, -7;
• inhibă inflamația prin inducerea morții celulare programate .[36]

Caspaza - 9

• activează caspazele efectoare;

• acționează asupra unor subtraturi direct;
• este implicată activ în dezorganizarea filamentelor intermediare prin separarea în mod
direct a vimentinei;[57]
• implicată în creșterea producerii de specii reactive de oxigen prin scindarea Bid în tBid;
• inhibă accesul citocromului c la complexul III, care este localizat în mitocondrii.[11]

29
2.4. Familia de proteine Bcl-2

Figura 24. Proteinele pro-apoptotice și antiapoptotice [37]

Apoptoza este un proces complex, unde sunt implicate familii de proteine cum, de
exemplu, familia Bcl-2, aceste proteine reglează calea apoptotică intrinsecă. De majoritatea
schimbărilor, ce se produc în mitocondrii, sunt responsabile anume această clasă majoră de
proteine. De această familie este responsabilă gena Bcl-2, care se implică în translocarea
cromozomială t(14;18) în limfoamele cu celule B și frecvent este supraexprimată în diferite
forme de cancer.[35]

Aceste proteine înteracționează între ele printr-un mecanism BH3-groove, unde domeniul
BH3 al unui promoter se leagă de șanțul hidrofob al altui promoter, astfel se formează homo și
heterodimeri ,datorită cărora își controlează funcția apoptotică.[29]

Proteinele Bcl-2 se divid în 2 clase, clasa proteinelor pro-apoptotice și proteine

antiapoptotice. Proteinele proapoptotice sunt: BIM, PUMA, BAD, BID, BIK, BMF, HRK și
NOXA-au numai un domeniu BH3. Cele antiapoptotice sunt: BCL2, BCLXL, BCLW, MCL1 și
BFL1/A1.

Ele se activează atunci, când este prezentă acțiunea factorilor de stres precum: hipoxia,
leziuni ale ADN-ului,stresul energetic, pierderea semnalizării factorului de creștere (Figura 24) .
[73]Structural proteinele proapoptotice sunt subdivizate în proteine ce au numai un domeniu
BH3 și le lipsesc domeniile BH1, 2 și 4 și proteine efectoare. Proteinele pro-apoptotice ce posedă

30
numai un domeniu BH3 sunt acelea menționate anterior mai sus. Pe lângă acestea, proteinele
efectoare proapoptotice sunt Bax și Bak, ele au în structura sa domeniile BH1-3, ele atunci când
sunt activate, în membrana externă a mitocondriei formează niște pori prin homo- sau hetero-
oligomerizare. Prin acești pori formați are loc extavazarea citocromului c în citozol.[33]

După cum vedem în (Figura 24.), proteinele BID, BIM și PUMA au acțiune directă
asupra BAX și BAK, pe când celelalte BAD, NOXA sau HRK sunt proteine BH3
sensibilizatoare, ele se leagă selectiv de proteinele antiapoptotice și formează o rețea de
interacțiuni.[4] Proteinele BH3 se leagă de buzunarul hidrofob al proteinelor anti-apoptotice,
astfel , BMF și BAD se leagă de BCL2, BCL-W, BCL-XL, iar NOXA se leagă de BCL2A1,
MCL1.[85]

Dacă proteinele pro-apoptotice sunt promotoarele apoptozei, atunci proteinele

antiapoptotice au ca rol principalsă prevină eliberarea citocromulei c în citozol.[85] Ce ține de
acțiunea proteinelor anti-apoptotice asupra Bak și Bax ele pot să inhibe direct cât și indirect prin
sechestrarea proteinelor numai care au domeniul BH3:BID, BIM,și PUMA.[35] Rolul
proteinelor antiapoptotice este de a preveni moartea celulară excesivă și anormală, atunci când
celule au o funcționalitate normală și toate procesele celulare decurg fără erori.

Figura 25. Familia de proteine Bcl-2 [26]

31
 Caracteristici ale proteinelor anti-atiapoptotice:

Bcl-2

Pentru prima dată a fost descoperită în patologia malignă a celulelor B. În normă este
exprimat în celulele limfoide normale și in celulele T. Bcl-2 este exprimat în țesuturile limfoide,
dar și nelimfoide, cum ar fi țesutul nervos.[85]

MCL1

E considerată a fi a 2-a proteină din clasa Bcl2, care a fost descoperită, pentru prima dată
a fost izolată din linia celulară de leucemie mieloidă ML-1. Expresia MCL1 poate fi indusă de
către factori, cum ar fi citokine sau deteriorări ale ADN-ului. Această proteină este codificată de
gena MCL1 o oncogenă antiapoptotică, care este supraexprimată în majoritatea tipurilor de
cancer, în special în celulele de mielom multiplu.[85] Din punct de vedere structural, MCL1 are
toate cele 4 domenii BH, dar în comparație cu celelalte proteine antiapoptotice are un timp de
înjumătățire mult mai scurt aproximativ 40 min și este și mult mai rapid. De asemenea, are o
secvență numită PEST (P-prolină, E-acid glutamic, S-serină, T-treonină) ,care se află în regiunea
N-terminală. Proteina MCL1 interacționează cu proteina numai BH3, NOXA fie prin legare de
acele 4 buzunare, de acele 4 reziduuri hidrofobe ale celor 4 domenii, fie prin formarea unei punți
dintre Arg263 ce aparține domeniului BH1 și un reziduu de Asp, ce aparține domeniului BH3 al
NOXA.[60]

BCLXL

Este o proteină antiapoptotică, ce a fost izolată din celulele limfoide de pui și e codificată
de gena Bcl2LL. Comparativ cu proteina Bcl2 are o distribuție tisulară mult mai largă , ea se
găsește în celule neuronale, epiteliu cu expresie ridicată, limfocite, dar și în țesuturile
reproductive.[85]

BCL-W

A fost identificată în anul 1996 în laboratorul lui Suzanne Cory. Studiile au dovedit că are
o importanșă deosebită în procesul de spermatogeneză.[85]

BCL2A1(Bfl1)

A fost descoperită în anul 1993.[85] Este o proteină ce reglează apoptoza, se consideră un

factor ce are importanță pentru oncogeneză și este asociat cu chimiorezistența. Studiile au
demonstrat că proteina BFL1 împărtășește cu BCLXL capacitatea de a transfera proteina BAX
mitocondrial în citisol și acest mecanism a fost numit retranslocare, sau altfel ,,Modul 0”.[30]

32
 2.5. Rolul proteinei p53 în apoptoză
Proteina p53 a fost descoperită cu peste 40 ani în urmă, este o proteină ce conține 393
aminoacizi și 5 domenii: o regiune bogată în prolină, un domeniu N-terminal, un domeniu de
legare a ADN-ului ,un domeniu de tetramerizare și un domeniu de bază C-terminal.[69] Este o
proteină multifuncțională, care, desigur, are un rol cheie și în așa proces, precum moartea
celulară programată.

Studiile au remarcat faptul că p53 joacă un anumit rol esențial în punctul de control G1/S
ce a fost indus de deteriorarea ADN-ului. Acest punct este controlat de p21 o țintă a p53.[69]

Figura 28. Acțiunea p53 în calea intrinsecă [84]

P53 în procesul apoptozei sub acțiunea stresului migrează în mitocondrii și este mediator
al căii intrinseci. Aici interacționeză direct prin legături proteină-proteină cu proteinele familiei
Bcl-2, care în final crește permeabilitatea membranei mitocondriale externe..

O altă funcție importantă a proteinei p53 este interacțiunea sa directă cu Bak, îl eliberează
dintr-un complex inhibitor cu Mcl-1 care este o proteină antiapoptotică. De asemenea,eliberează
proteina tBid din acest complex inhibitor odată ce interacționează cu BclxL. După cum vedem în
(Figura 12.), p 53 transactivează proteina PUMA, o proteină ce este numai BH3,[53] care apoi
eliberează p53 dintr-un complex, care deja există p53/BclxL și p53 imediat ce este eliberat
interacționează cu Bax printr-o modalitate specifică care este numită ,,lovită și fugă”, în urma
căreia are loc stimularea intensă a oligomerizării Bax și formarea unor pori în membrana
lipidică.[84]

33
 3. ROLUL APOPTOZEI ÎN PATOLOGII

3.1. Apoptoza în patologia oncologică

Cancerul reprezintă diviziunea necontrolată, proliferarea și acumularea de celule în
organism, poate afecta unul sau mai multe organe, de asemenea poate metastaza și afecta la
distanță alte organe îndepărtate. Este un proces asociat cu scăderea apoptozei celulare.[43]
Tulburările mecanismelor apoptozei sunt foarte importante în patogenia tumorilor.
Moartea celulară programată asigură supraviețuirea celulelor neoplazice, reducând necesitatea în
factori de supraviețuire exogeni, de asemenea, oferă și protecție împotriva stresului oxidativ și
hipoxiei. Cercetătorii au descoperit în diferite linii celulare tumorale prezența proteinelor anti-
apoptotice din familia de proteine Bcl-2. Celulele canceroase pot să inhibe apoptoza prin
exprimarea proteinelor Bcl-2, sau prin reglare în jos, sau prin matarea proteinelor proapoptotice
cum ar fi, de exemplu,Bax.[43] A fost găsită supraexprimarea Bcl-2 în mieloame, în melanoame,
în leucemia mieloidă acută,în limfom non-Hodgkin, în leucemia limfocitară cronică, în cancere
hepatocelulare, în cancere de plămân, de sân, în carcinoamele de prostată.[45]

Figura 29. Rolul oncogen al mitocondriilor implicate în apoptoză [17]

S-a constatat că mitocondriile sunt acele organite vitale implicate în procese importante
precum: homeostazia calciului, echilibrul redox, producția de ATP, niște mediatori cheie
apoptotici, care sunt implicați în mecanisme pro-oncogene, ca de exemplu: stresul oxidativ,

34
mutații ale ADN-ului mitocodrial (ADNmt), reglarea metabolică. Inițial, oamenii de știință
credeau că permeabilizarea membranei mitocondriale externe induce apoptoza în mod
ireversibil, atunci când toate mitocondriile sunt afectate. Totuși s-a demonstrat că unele celule
pot supraviețui, atunci când sunt implicate un număr limitat de mitocondrii, astfel din
mitocondriile, ale cărei membrană este permeabilizată, sunt eliberați mai mulți mediatori, care
vor avea un rol semnificativ în progresia tumorală.

Mitocondriile eliberează niște molecule proteice pro-apoptotice ca: SMAC/Diablo un

reglator al migrației celulelor tumorale, reglator al creșterii și dezvoltării prin reglarea unor
lipide. Un alt factor eliberat de mitocondrii este EndoG ,rolul său este de a activa două căi de
semnalizare Nf-kB și STAT3 în consecință va asigura proliferarea și supraviețuirea celulelor
canceroase.

Un rol bazal în oncogeneză îl are ADNmt prin faptul, că activează calea interferonului
GMP-AMP sintaza ciclică (cGAS) și STING o cale de stimulare a proteinelor genelor IFN, care
este implicată în stimularea producției de interferon. Activarea cGAS-STING este asociată cu
inflamația cronică, metastazare și rezistență la chimioterapice.[17]

Iarăși revenind la (Figura 29), vedem un proces de transfer mitocondrial. Wang și

colaboratorii săi au descoperit că transferul mitocondrial de la celulele sănătoase, la cele în
apoptoză se face prin niște nanotuburi tunelizate (TNT). Se presupune că celulele canceroase
transmit semnale de salvare către celulele sănătoase, astfel între celulele tumorale și cele
donatoare se formează aceste tuburi TNT. Dacă ne întrebăm, care este importanța acestui
fenomen ? Ca răspuns este asigurarea prelungirii vieții celulelor tumorale și le ajută să capete
rezistență la diferite metode de tratament ca de exemplu: chimio-, radioterapia.[17]

3.2. Apoptoza în maladiile neurodegenerative

Cercetările au demonstrat că apoptoza mai multor tipuri de neuroni duce la dezvoltare
multor maladii neurodegenerative cronice, așa cum este : maladia Alzheimer, boala Parkinson,
scleroza multiplă, scleroza amiotrofică laterală, boala Huntington etc. Chiar dacă zi de zi se fac
cercetări pentru a găsi un tratament patogenetic, din păcate, nu s-a găsit nici un remediu ce ar
putea stopa neurodegenerarea și se aplică în practică numai tratamente simptomatice.[48]
Boala Alzheimer
Boala Alzheimer este una dintre maladiile neurodegenerative cu cea mai înaltă frecvență
[20], ce se manifestă inițial prin declin episodic al memoriei și în stadiile tardive prin diferite
deficiențe ale stratului cortical. La baza substratului morfologic al acestei maladii sunt plăcile
senile și încurcăturile neurofibrilare ,care sunt însoțite de deficite de transport axonal, disfuncții

35
sinaptice și pierderi neuronale.[28] Încurcăturile neurofibrilare sunt niște fibre răsucite formate
din proteinele Tau hiperfosforilate și grupate în neuroni. Inițial, afectarea neuronilor începe din
alocortexul lobului temporal medial și mai apoi se răspândește la neocortex. Acumulările de
beta-amiloid și proteine Tau duc provoacă stresul reticulului endoplasmatic ,ceea ce duce la
disfuncție sinaptică și neurodegenerare, (Figura 30).[20]

Figura 30. Diagrama patogeniei maladiei Alzheimer[20]

Beta- amiliod este generat în urma procesării precursorului său APP prin scindare de
către gama și beta secretaze. Depunerea amiloidului duce la formarea plăcilor senile fosforilarea
și agreagarea proteinelor Tau ce în consecință se dezvoltă NFT. În plus, acumulările de beta-
amiloid provoacă leziuni mitocondriale și stresul reticulului endoplasmatic, ce provoacă moartea
neuronală.[20]

În normă apoptoza este un factor cheie în dezvoltarea corticală. Moartea neuronală

apoptotică are loc în două faze, prima fază este cea embrionară începe în ziua a 14-a, care ține de
propagarea celulelor precursoare. A 2-a fază este cea postnatală, aici sunt implicați neuronii
postmitotici. De asemenea, apoptoza și în maladia Alzheimer influențează evoluția prin activarea
anumitor căi apoptotice.

Un factor ce declanșează apoptoza în maladia Alzheimer este stresul oxidativ, anume

creșterea nivelului de specii reactive de oxigen crește permeabilitatea barierei hematoencefalice,
se modifică structura tubulinei celulare și este afectată semnalizarea sinaptică.[77]

O altă cale apoptotică în maladia Alzheimer este cea activată de JNK(c-Jun kinaze N-
terminale), care forforilează așa proteine precum BIM omologi ai proteinelor Bax și BMF care

36
modifică potențialul membranar și inițiază eliberarea citocromului c în spațiul intracelular.
Totodată JNK fosforilează DP5-HRK și proteinele antiapoptotice Bcl2 și BcL-xL.[77]

De asemenea, un rol important i se atribuie caspazei-6. Această caspază sub formă activă
în creierul normal nu a fost detectată, pe când la pacienții ce sufereau de Alzheimer post-mortem
a fost depistate cantități mari. Au fost găsite caspaza-6 activă și proteine TAU scindate de către
aceasta în încurcăturile neurofibrilare (NFT). Casp 6 activă este asociată și cu producția crescută
de beta-amiloid și cu clivarea unei proteine de legare ARF3, ce este un inhibitor al beta-
secretazei. A fost demonstrat că poate degrada diferite substraturi, cum ar fi: tubulina-a și
proteina precursor de amiloid, proteina ce conține valozină.[81]

Maladia Parkinson
O altă maladie neurodegenerativă cronică foarte frecventă, ocupă locul doi după
Alzheimer căreia îi sunt caracteristice modificările abilităților de mișcare la adulți. Se presupune
că 8-18 cazuri noi vor fi diagnosticate cu Parkinson la 1.010.000 persoane pe an. acestei maladii
îi sunt specifice pierderile de neuroni dopaminergici, care se află în substanța nigre pars
compacta împreună cu agregatele intracelulare de alfa-sinucleină.[54]

Conform studiilor efectuate post-mortem efectuate la pacienții ce au suferit de Parkison a

fost demonstrat că apoptoza este un mecanism principal, ce determină moartea neuronilor
dopaminergici prin identificarea ADN-ului fragmentat și modificările de cromatină specifice
apoptozei. De asemenea, a fost identificată o activitate înaltă a caspazei-3, expresie crescută a
caspazei-3 active în substața nigra pars compacta și niveluri crescute de proteine proapoptotice
ca de exemplu Bax.[66]

Alfa-sinucleina este acel produs ce formează corpusculii Lewy ,un semn distinctiv al
maladiei Parkinson, odată ce se acumulează scade activitatea complexului I mitocondrial, ca
efecte crește nivelul speciilor reactive de oxigen și în urma stresului oxidativ are loc eliberarea
citocromului c, care în mediul citoplasmatic interacționează cu proteinele proapoptotice și
declanșează apoptoza mediată de mitocondrii.[66]

Se presupune că dopamina poate fi un factor ce poate inhiba complexul I mitocondrial și

să provoace disfuncții mitocondriale, din cauza autooxidării care duce la acumulare de metaboliți
toxici și stres oxidativ.[66]

Un rol important i se atribuie 6-OHDA, care inhibă complexul I mitocondrial și activează

caspazele-3 și -9 prin inducerea Bax.[66]

37
 Mutațiile proteinei Parkina iarăși este o cauză a declanșării morții celulare în neuronii
dopaminergici. În normă Parkina este o proteină E3 ce are 2 domenii RING, care se leagă de una
sau mai multe molecule de ubiquitină și își degradează propriul substrat pe care îl formează la
legarea cu receptorul Pael-R, astfel moartea celulară este inhibată din cauza acumulării Pael-R.
Atunci când Parkin suferă o mutație ,își pierde activitatea de E3, ceea ce provoacă acumularea de
Pael-R desfășurat ce declanșează moartea celulară indusă de stresul Reticolului
Endoplasmatic.[80]

3.3. Rolul apoptozei în infecțiile virale

Apoptoza este una dintre cele mai investigate procese în infecțiile virale, ea având atât
influență negativă cât și pozitivă asupra replicării virale. Pot fi eliminate prin apoptoză celulele
infectate cu viruși, astfel fiind eliminată infecția din organism, fie unii viruși pot profita de
declanșarea apoptozei și a o folosi ca o modalitate de a disemina virușii descendenți.[71]

Figura 31. Modelul viral al apoptozei mediate de receptorii morții[95]

După cum vedem în ( figura 31), are loc legarea Fas, TRAIL-R și a TNF-R cu liganzii lor
care în final formează complexul DISC, care în final declanșează calea extrinsecă. Pe când calea
mitocondrială este activată de către caspaza activă 8 care are capacitatea să scindeze proteina
BID în tBID. Reglarea mecanismelor apoptotice implică: 1- reglarea expresiei și funcției
receptorilor/liganzilor morții, 2-formarea complexului funcțional DISC, 3-reglarea activității
caspazice, 4-reglarea expresiei, funcționalității proteinelor pro-apoptotice și anti-apoptotice.[95]

38
 Apoptoza în HIV/SIDA
Infecția cu virusul imunodeficienței umane (HIV) se caracterizează prin faptul ,că duce la
o scădere progresivă a celulelor T CD4, ceea ce dezvoltă o imunodeficiență severă. Apoptoza a
fost observată încă chiar de la începuturile cercetărilor asupra HIV.[31]
În infecția HIV are loc distrugerea cu un grad înalt al celulelor T CD4 de mai mulți
factori precum: citotoxicitatea directă, acele proteine HIV cu caracter solubil, de către anumite
căi apoptotice sau non-apoptotice.[82]

Tat, Vpu, gp160 și gp 120 sunt niște proteine codificate de către virusul HIV tip 1 în
diferite structuri celulare, ce au rolul de a crește sensibilitatea limfocitelor T față de calea
mediată de către receptorul Fas, ceea ce în final va epuiza rezerva de limfocite T și se va
dezvolta stadiul SIDA.[95]

Elementele sanguine ca macrofagele, celulele mononucleare sunt reglare de către proteina

virală Tat.[69] De asemenea reglarea în sus al expresiei PP2A și PTEN este realizată de către
Tat, aceste proteine acționează asupra unui factor, prin scăderea fosforilării sale, care în stare
nefosforilată inițiază apoptoza printre limfocitele T și acest factor este Forkhead Box (FOXO3a).
De asemenea proteina Tat este un modulator al căii Fas-Fas, în urma acestei interacțiuni se atestă
o creștere expresată a lingandului Fas (FasL).[21]

Gp120 induce expresia TNF-alfa pe macrofage și reglează expresia în sus a receptorului

TNF2 (TNF-R2) ,care se află pe suprafața celulelor T CD8.[30] S-a demonstrat că gp120 induce
apoptoza prin stresul Reticolului Endoplasmatic(RE). Odată cu creșterea stresului RE, crește
nivelul de BiP și CHOP ,ce în consecință induce activarea cascadei de caspaze, ducând la
moartea celulară.[76] S-a demonstrat că gp120 și Vpu sunt capabile să exacerbeze efectele pro-
apoptotice ale TNF.[31]

Apoptoza în infecția cu virusul hepatic

În infecția cronică cu virusul hepatic C (VHC) s-a observat o expresie înaltă Fas și o
creștere a sensibilității hepatocitelor la apoptoza indusă de TRAIL, dependentă de caspaza-9 prin
suprareglarea DR4 și DR5.[84] Studiile au demonstrat că proteinele structurale și nestructurale
ale VHC induc moartea celulelor hepatice prin THF-alfa prin suprimarea factorului nuclear anti-
apoptotic-kB și activarea c-Jun N- căile kinazei terminale (JNK), ce duce la apoptoză
mitocondrială. Acest mecanism poate induce leziuni hepatice ,ce duc la ciroză hepatică.[7] Alte
studii au relatat că anumite proteine structurale a VHC ar putea funcționa ca niște
imunomodulatoare cu FasL, ceea ce are ca consecință moartea apoptotică a celulelor T periferice
activate din cauza activării caspazei-3.[7]

39
 Un alt virus ce afectează celulele hepatice este virusul hepatitei B (VHB), care cauzează
atât boli hepatice acute, cât și cronice și afectează peste 240 milioane de oameni din întreaga
lume.[11]

Nenumărate studii au fost inițiate pentru a determina simbioza dintre VHB și apoptoza și
majoritatea au ajuns la concluzia că doua proteine principale HBV și HBX frecvent sunt asociate
cu inhibarea apoptozei decât inițierea ei, astfel are loc proliferarea virusului și promovarea
avansarea carcinomului hepatocelular.[51]

Figura 32. Apoptoza în infecția virusului hepatic [51]

Totuși, unele cercetări au determinаt că VHB induce apoptoza, celulele infectate cu acest
virus crește expresia BAX și în final crește sensibilitatea celulelor față de apoptoza indusă de
receptorul TRAIL. În urna unor studii comparative s-a determinat o expresie TRAIL mult mai
mare în probele de hepatită B cronică decât în cele cu hepatită B acută, ciroză și probele
normale. De aici rezultă că nivelul leziunii are legătură cu expresia TRAIL.[51]

După cum vedem în (Figura 32 ), VHB crește expresia BAX și a nivelului de specii
reactive de oxigen (ROS), inhibă proteina antiapoptotică Mcl-1, induce direct scindarea

40
caspazei-3 pentru a activa apoptoza. De asemenea, acționează direct asupra căii JNK, care e
asociată cu moartea celulară programată.[51]

Cea dea 2-a proteină HBX este o proteină activatoare a căii NF-kB, ceea ce contribuie la
expresia TRAIL-R5, care contribuie la creșterea apoptozei induse de TRAIL. HBX
supraexprimat inhibă expresia lui A20, un marker suprareglat în celulele de carcionom
hepatocelular pe lângă aceasta îi inhibă și funcția sa de ubiquitin ligază.[51]

Apoptoza în SARS-COV-2
SARS-COV-2 este un virus ce face parte din familia Coronaviridae. Din punct de vedere
structural, este un ARN-virus cu sens pozitiv monocatenar, ce are aproximativ 29,9 kb și conține
4 proteine structurale: Envelope, Membrane, Spike, Nucleocapsid și 16 proteine
nestructurale.[70]

S-a constatat că coronavirusurile încadrează căile apoptotice prin diferite mecanisme. Au

fost asociate cu apoptoza, proteinele accesorii SARS-CoV ORF 3a, 6, 7a, 7b, 8a și 9b, precum și
2 proteine structurale M și N.[78]

Figura 33. Genomul coronavirusului sindromului respirator acut sever (SARS-

CoV) și SARS-CoV2 cu proteinele sale structurale, cadrele de citire deschisă (orf1a și
orf1b), proteinele accesorii despre care se știe că declanșează diferite forme de moarte
celulară.[62]

Proteina structurală N își manifestă activitatea sa apoptotică prin reglarea nivelurilor de

Bcl2 și fosfo (p)-Akt, prin reglarea p38 MAPK și JNK, prin activarea așa numitelor caspaze
executoare 3 și 7.[62]

S-a observat nivelurile crescute de proteină M, a determinat apoptoza unor celule

producând modificări atât la nivel structural prin condensarea nucleară, cât și molecular prin
eliberare a CytC din mitocondrii, de asemenea, reglează în jos fosforilarea Akt. Un alt studiu
presupune că proteina M ar compromite calea de semnalizare a supraviețuirii celulelor protein
kinazei B/Akt(PKB) prin suprapunerea cu activatorul său , protein kinaza-1 (PKD1) ce este
dependentă de 3-fosfoinozitid.

41
 Interacțiunea proteinei M împreună cu PDK1 scade fosforilarea PKB/Akt, în consecință
factorul de transcripție forkhead (FKHRL1), induce expresia FasL prin translocarea sa în nucleul
celular. Nivelul crescut de FasL, activează caspaza-8, mediator apoptotic. O activitate PKB/Akt
reglată în jos scade nivelul unei kinaze reglatoare a semnalului apoptozei ASK în formă
fosforilată, care în consecință activează caspaza-9.

S-a constatat că proteina ORF6 supraexprimată poate declanșa moartea celulară prin căi
ce sunt mediate de către caspaza-3, de asemenea nivelul reglat în sus al proteinei chaperon al
reticolului endoplasmatic GRP94, sugerează că o supraexprimare a ORF6 ar putea induce
moartea celulară și prin calea stresului ER.[62]

Figura 34. Apoptoza declanșată de proteinele structurale și accesorii ale SARS-CoV[62]

Proteina accesorie 3a are capacitatea de a activa calea apoptotică intrinseci prin activarea
kinazei p38 MAP în consecință are loc suprareglarea p53, care poate crește transcripția nucleară
a genei Bax, provocând oligorimerizarea citoplasmatică a proteinei Bax. Multimerii Bax se
fixează pe membrana mitocondriilor, ceea ce va duce pierderea potențialului membranar și se va
eliberarea CytC, care inițiază formarea apoptozomului la fel caspazei-9 este activată. De
asemenea, proteina 3a participă la dereglarea homeostaziei ionilor intracelulari, astfel fluxul
ionic intracelular este deranjat. [62]

42
 CONCLUZII

1. Apoptoza este declanșată de diverși factori, care sunt clasificați în câteva grupe
principale, în dependență de origine sunt: fizici, chimici, mecanici și biologici. Cei mai
des factori de stres sunt: radiațiile ionizate și neionizante, hipoxia, factorul de necroză
tumorală TNF-α, diverse preparate medicamentoase, viruși și bacterii.
2. Apoptoza joacă un rol important în dezvoltarea normală a structurilor, în regenerare, în
reglarea homeostaziei sistemului imun, eliminarea celulelor deteriorate și prevenirea
dezvoltării mutațiilor și apariției diferitor patologii.
3. Apoptoza se realizează prin două căi majore : calea intrinsecă și extrinsecă. Calea
intrinsecă e mediată de către mitocondrii, iar cea extrinsecă mediată de receptorii celulari
membranari: Fas, (DR4 și DR5)- TRAILR și TNFR1.
4. Principalii regulatori ai morții celulare sunt proteinele antiapoptotice c-Flip, proteinele
IAP-inhibitori ai apoptozei cu reprezentanții săi, proteina pro-apoptotică SMAC cu
acțiune inhibitoare asupra IAP-urilor.
Mediatorii principali ai apoptozei sunt: caspazele o familie de proteaze care se divid în
caspaze inițiatoare:-2,-8, și -10 și efectoare: -3, -6,-7.
5. Apoptoza este implicată în multe procese patologice, precum : procesele oncologice,
maladii neurodegenerative: Alzheimer, Parkinson, infecții virale ca: HIV/SIDA, SARS-
Cov2.

43
 BIBLIOGRAFIE

1. Abotaleb M, Samuel SM, Varghese E, Varghese S, Kubatka P, Liskova A, Büsselberg D.

Flavonoids in Cancer and Apoptosis. Cancers. 2019; 11(1):28.
https://doi.org/10.3390/cancers11010028
2. Alexander Chota, Blassan P. George, and Heidi Abrahamse (2021) Interactions of
multidomain pro-apoptotic and anti-apoptotic proteins in cancer cell death Oncotarget.
2021 Aug 3; 12(16): 1615–1626 doi: 10.18632/oncotarget.28031, PMID: 34381566
3. Anusri Yanumula ; John K. Cusick Biochimie, Calea extrinsecă a apoptozei,
SUA,StatPearls Publishing; 2022
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK560811/#article-108928.s2 [accesat:18.07.2022]
4. Apoptosis: A Target for Anticancer Therapy. International Journal of Molecular Sciences,
2018; 19(2), 448. doi:10.3390/ijms19020448
5. Apoptoza celulelor pancreatice exocrine: https://shorturl.at/dgJX3 [accesat la :07.12.2022]
6. Azzam EI, Jay-Gerin JP, Pain D. Ionizing radiation-induced metabolic oxidative stress
and prolonged cell injury. Cancer Lett. 2012 pp.:48-60 doi: 10.1016/j.canlet.2011.12.012.
7. Barathan, Muttiah, Rosmawati Mohamed, Yean K. Yong, Meganathan Kannan, Jamuna
Vadivelu, Alireza Saeidi, Marie Larsson, and Esaki Muthu Shankar. 2018. "Viral
Persistence and Chronicity in Hepatitis C Virus Infection: Role of T-Cell Apoptosis,
Senescence and Exhaustion" Cells 7, no. 10: 165. https://doi.org/10.3390/cells7100165
8. Battistelli, M., & Falcieri, E. (2020). Apoptotic Bodies: Particular Extracellular Vesicles
Involved in Intercellular Communication. Biology, 9(1), 21. doi:10.3390/biology9010021
9. Băhnărel Ion, Aliona Tihon Radiațiile ionizante și neionizante Chișinău, CEP Medicina
2022, 37p.
10. Boice, A., & Bouchier-Hayes, L. (2020). Targeting apoptotic caspases in cancer.
Biochimica et Biophysica Acta (BBA) - Molecular Cell Research, 118688.
doi:10.1016/j.bbamcr.2020.118688
11. Brentnall, M., Rodriguez-Menocal, L., De Guevara, RL și colab. Caspaza-9, caspaza-3 și
caspaza-7 au roluri distincte în timpul apoptozei intrinseci. BMC Cell Biol 14, 32 (2013).
https://doi.org/10.1186/1471-2121-14-32
12. Britannica, T. Editors of Encyclopaedia. — H. Robert Horvitz. Encyclopedia Britannica
,2022.Disponibil la : https://www.britannica.com/biography/H-Robert-Horvitz. [accesat
la:28.11.2022]
13. Britannica, T. Editors of Encyclopaedia. „Rezumat Galen”. Encyclopedia Britannica , 2
mai 2020. Disponibil la: https://www.britannica.com/summary/Galen [accesat
la:03.12.2022]
44
14. Britannica, T. Editors of Encyclopaedia. „Sydney Brenner”. Encyclopedia Britannica,
2022. Disponibil la: https://www.britannica.com/biography/Sydney-Brenner. [accesat la:
28.11.2022]
15. Britannica, T. Editors of Encyclopaedia . What is Hippocrates remembered for?.
Encyclopedia Britannica.2019 Disponibil: https://www.britannica.com/question/What-is-
Hippocrates-remembered-for [accesat la:03.12.2022]
16. Buja, L. M. (2021). The cell theory and cellular pathology: Discovery, refinements and
applications fundamental to advances in biology and medicine. Experimental and
Molecular Pathology, 121, 104660. doi:10.1016/j.yexmp.2021.104660
17. Castillo Ferrer, C., Berthenet, K., & Ichim, G. (2020). Apoptosis – Fueling the oncogenic
fire. The FEBS Journal, 288(15), 4445–4463. doi:10.1111/febs.15624
18. Cetraro, P.; Plaza-Diaz, J.; MacKenzie, A.; Abadía-Molina, F. A Review of the Current
Impact of Inhibitors of Apoptosis Proteins and Their Repression in Cancer. Cancers 2022,
14, 1671. https://doi.org/10.3390/cancers14071671
19. Chang, Y.-C., & Cheung, C. H. A. (2020). An Updated Review of Smac Mimetics,
LCL161, Birinapant, and GDC-0152 in Cancer Treatment. Applied Sciences, 11(1), 335.
doi:10.3390/app11010335
20. Chen S-Y, Gao Y, Sun J-Y, Meng X-L, Yang D, Fan L-H, Xiang L and Wang P (2020)
Traditional Chinese Medicine: Role in Reducing β-Amyloid, Apoptosis, Autophagy,
Neuroinflammation, Oxidative Stress, and Mitochondrial Dysfunction of Alzheimer’s
Disease. Front. Pharmacol. 11:497. doi: 10.3389/fphar.2020.00497
21. Clark E, Nava B, Caputi M. Tat is a multifunctional viral protein that modulates cellular
gene expression and functions. Oncotarget. 2017 Apr 18;8(16):27569-27581. doi:
10.18632/oncotarget.15174. PMID: 28187438; PMCID: PMC5432358.
22. Codispoti, B., Makeeva, I., Sied, J., Benincasa, C., Scacco, S., & Tatullo, M. (2019).
Should we reconsider the apoptosis as a strategic player in tissue regeneration?
International Journal of Biological Sciences, 15(10), 2029–2036. doi:10.7150/ijbs.36362
PMID: 31592227
23. Cossu, F., Milani, M., Mastrangelo, E., & Lecis, D. (2019). Targeting the BIR Domains of
Inhibitor of Apoptosis (IAP) Proteins in Cancer Treatment. Computational and Structural
Biotechnology Journal, 17, 142–150. doi:10.1016/j.csbj.2019.01.009
24. Dhani, S., Zhao, Y. & Zhivotovsky, B. A long way to go: caspase inhibitors in clinical use.
Cell Death Dis 12, 949 (2021).

45
25. Etapele cheie în regenerarea eumetazoarelor Disponibil la:
https://www.researchgate.net/figure/Key-common-steps-in-eumetazoan-regeneration-a-
Initiation-of-regeneration-Within-minutes_fig2_348908960 [accesat la 07.12.2022]
26. Familia de proteine Bcl-2. Disponibil la:
https://www.semanticscholar.org/paper/Molecular-mechanisms-of-apoptosis-and-roles-in-
and-Goldar-Khaniani/c5490d231b71b2c56de89f552e3f89cefce2685d/ [accesat la:
12.12.2022]
27. Finlay D, Teriete P, Vamos M et al. Inducing death in tumor cells: roles of the inhibitor of
apoptosis proteins [version 1; peer review: 3 approved]. F1000Research 2017, 6(F1000
Faculty Rev):587
28. Fleitas, C., Piñol-Ripoll, G., Marfull, P. et al. proBDNF is modified by advanced glycation
end products in Alzheimer’s disease and causes neuronal apoptosis by inducing p75
neurotrophin receptor processing. Mol Brain 11, 68 (2018).
https://doi.org/10.1186/s13041-018-0411-6
29. Flores-Romero, & García-Sáez. (2019). The Incomplete Puzzle of the BCL2 Proteins.
Cells, 8(10), 1176. doi:10.3390/cells8101176
30. Flores-Romero, H., Landeta, O., Ugarte-Uribe, B. et al. BFL1 modulates apoptosis at the
membrane level through a bifunctional and multimodal mechanism showing key
differences with BCLXL. Cell Death Differ 26, 1880–1894 (2019).
31. Garg, Himanshu și Anjali Joshi. 2017. „Host and Viral Factors in HIV-Mediated Bystander
Apoptosis” Viruses 9, nr. 8: 237. https://doi.org/10.3390/v9080237
32. Güllülü, Ö., Hehlgans, S., Rödel, C., Fokas, E., & Rödel, F. Tumor Suppressor Protein p53
and Inhibitor of Apoptosis Proteins in Colorectal Cancer—A Promising Signaling Network
for Therapeutic Interventions. Cancers, 2021 doi:10.3390/cancers13040624
33. Gupta VA, Ackley J, Kaufman JL, Boise LH. BCL2 Family Inhibitors in the Biology and
Treatment of Multiple Myeloma. Blood Lymphat Cancer. 2021;11:11-24
https://doi.org/10.2147/BLCTT.S245191
34. Guzmán, E. (2019). Regulated Cell Death Signaling Pathways and Marine Natural
Products That Target Them. Marine Drugs, 17(2), 76. doi:10.3390/md17020076
35. Handschuh, L.Wojciechowski, P. Kazmierczak, M.Lewandowski, K. Transcript-Level
Dysregulation of BCL2 Family Genes in Acute Myeloblastic Leukemia.Cancers 2021, 13,
3175. https://doi.org/10.3390/cancers13133175
36. Han, J.-H., Park, J., Kang, T.-B., & Lee, K.-H. (2021). Regulation of Caspase-8 Activity at
the Crossroads of Pro-Inflammation and Anti-Inflammation. International Journal of
Molecular Sciences, 22(7), 3318. doi:10.3390/ijms22073318

46
37. Hata, A. N., Engelman, J. A., & Faber, A. C. (2015). The BCL2 Family: Key Mediators of
the Apoptotic Response to Targeted Anticancer Therapeutics. Cancer Discovery, 5(5),
475–487. doi:10.1158/2159-8290.cd-15-0011
38. Horn, S., Hughes, M. A., Schilling, R., Sticht, C., Tenev, T., Ploesser, M., … Leverkus, M.
(2017). Caspase-10 Negatively Regulates Caspase-8-Mediated Cell Death, Switching the
Response to CD95L in Favor of NF-κB Activation and Cell Survival. Cell Reports, 19(4),
785–797. doi:10.1016/j.celrep.2017.04.010
39. Hughes, M. A., Powley, I. R., Jukes-Jones, R., Horn, S., Feoktistova, M., Fairall, L., …
MacFarlane, M. (2016). Co-operative and Hierarchical Binding of c-FLIP and Caspase-8:
A Unified Model Defines How c-FLIP Isoforms Differentially Control Cell Fate.
Molecular Cell, 61(6), 834–849. doi:10.1016/j.molcel.2016.02.023
40. Hung, CL., Chang, HH., Lee, SW şi colab. Activarea treptată a proteinei pro-apoptotice
Bid la membranele mitocondriale. Cell Death Differ 28, 1910–1925 (2021).
https://doi.org/10.1038/s41418-020-00716-5
41. Hu, H., Tian, M., Ding, C., & Yu, S. (2019). The C/EBP Homologous Protein (CHOP)
Transcription Factor Functions in Endoplasmic Reticulum Stress-Induced Apoptosis and
Microbial Infection. Frontiers in Immunology, 9. doi:10.3389/fimmu.2018.03083
42. Imaginea lui Carl Voght Disponibil la:https://www.wikidata.org/wiki/Q76513 [accesat la:
03.12.2022]
43. İrem Nur GÖKBAYRAK ATAY, Ayhan Hilal GEZER, Elmas KASAP The Importance of
Apoptosis in Cancer Development and Treatment, Turk J Oncol 2021;36(3):381–88 doi:
10.5505/tjo.2021.2574
44. Izadi, Mahmoud, Tayyiba Akbar Ali, and Ehsan Pourkarimi. "Over Fifty Years of Life,
Death, and Cannibalism: A Historical Recollection of Apoptosis and Autophagy"
International Journal of Molecular Sciences 22, 2021 no. 22: 12466,
doi: 10.3390/ijms222212466
45. Jan, R., & Chaudhry, G.-S. (2019). Understanding Apoptosis and Apoptotic Pathways
Targeted Cancer Therapeutics. Advanced Pharmaceutical Bulletin, 9(2), 205–218.
doi:10.15171/apb.2019.024
46. Jiang, M., Qi, L., Li, L. şi colab. Calea semnalului caspaze-3/GSDME ca comutare între
apoptoză și piroptoză în cancer. Moartea celulară Discov. 6, 112 (2020).
https://doi.org/10.1038/s41420-020-00349-0
47. John Foxton R. Kerr Disponibil la: https://www.science.org.au/profile/john-kerr [accesat la
: 03.12.2022]

47
48. Kaiming Li, Mark F van Delft, Grant Dewson Too much death can kill you: inhibiting
intrinsic apoptosis to treat disease The EMBO Journal (2021)40:e107341
https://doi.org/10.15252/embj.2020107341
49. Ke, F. F. S., Vanyai, H. K., Cowan, A. D., Delbridge, A. R. D., Whitehead, L., Grabow, S.,
Strasser, A. (2018). Embryogenesis and Adult Life in the Absence of Intrinsic Apoptosis
Effectors BAX, BAK, and BOK. Cell, 173(5), 1217–1230.e17.
doi:10.1016/j.cell.2018.04.036
50. Khan, K. H., Blanco-Codesido, M., & Molife, L. R. Cancer therapeutics: Targeting the
apoptotic pathway. Critical Reviews in Oncology/Hematology, 90(3), 2014, pp.:200–219.
doi:10.1016/j.critrevonc.2013.12
51. Lin, Shaoli, and Yan-Jin Zhang. 2017. "Interference of Apoptosis by Hepatitis B Virus"
Viruses 9, no. 8: 230. https://doi.org/10.3390/v9080230
52. Li, M., Liao, L., & Tian, W. (2020). Extracellular Vesicles Derived From Apoptotic Cells:
An Essential Link Between Death and Regeneration. Frontiers in Cell and Developmental
Biology, 8. doi:10.3389/fcell.2020.573511
53. Li, M. Rolul modulatorului P53 reglat în sus al apoptozei (PUMA) în dezvoltarea ovariană,
bolile cardiovasculare și neurodegenerative. Apoptoza 26, 235–247 (2021).
https://doi.org/10.1007/s10495-021-01667-z
54. Liu, W., Zhang, Q., Zhang, J. et al. Long non-coding RNA MALAT1 contributes to cell
apoptosis by sponging miR-124 in Parkinson disease. Cell Biosci 7, 19 (2017).
https://doi.org/10.1186/s13578-017-0147-5
55. Margaret A. Miller, James F. Zachary,Mechanisms and Morphology of Cellular Injury,
Adaptation, and Death. Pathologic Basis of Veterinary Disease. 2017. doi: 10.1016/B978-
0-323-35775-3.00001-1 Disponibil la:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7171462/ [accesat la: 03.12.2022]
56. Maiers, J., & Malhi, H. (2019). Endoplasmic Reticulum Stress in Metabolic Liver Diseases
and Hepatic Fibrosis. Seminars in Liver Disease, 39(02), 235–248. doi:10.1055/s-0039-
1681032
57. Maria I. Avrutsk and Carol M. Troy (2021) Caspase-9: A Multimodal Therapeutic Target
With Diverse Cellular Expression in Human Disease Front. Pharmacol., 09 July 2021Sec.
Experimental Pharmacology and Drug Discovery
https://doi.org/10.3389/fphar.2021.701301
58. Mecanisme de inhibare a caspazelor , Disponibil la:
https://www.researchgate.net/figure/Extrinsic-pathway-of-apoptosis-The-extrinsic-
pathway-of-apoptosis-is-initiated-by-the_fig1_30002134 [accesat la : 11.12.2022]

48
59. Minina , E.A., Dauphinee, Ballhaus, F. et al. Apoptosis is not conserved in plants as
revealed by critical examination of a model for plant apoptosis-like cell death.BMC
Biology, 2021, doi:10.1186/s12915-021-01018-z
60. Mittal, P., Singh, S., Sinha, R., Shrivastava, A., Singh, A., & Singh, I. K. (2021). Myeloid
cell leukemia 1 (MCL-1): Structural characteristics and application in cancer therapy.
International Journal of Biological Macromolecules, 187, 999–1018.
doi:10.1016/j.ijbiomac.2021.07.16
61. Modificări morfologice în apoptoză Disponibil la :
https://www.andreasastier.com/blog/necrosis-and-apoptosis-what-are-the-differences-and-
their-significances [accesat:06.12.2022]
62. Morais da Silva, M, Lira de Lucena, AS, Paiva Júnior, SdSL, et al. Cell death mechanisms
involved in cell injury caused by SARS-CoV-2. Rev Med Virol. 2022; 32( 3):e2292.
https://doi.org/10.1002/rmv.2292
63. Morrish, Brumatti, & Silke. (2020). Future Therapeutic Directions for Smac-Mimetics.
Cells, 9(2), 406. doi:10.3390/cells9020406
64. Naito, M., Ohoka, N., & Shibata, N. (2019). SNIPERs—Hijacking IAP activity to induce
protein degradation. Drug Discovery Today: Technologies.
doi:10.1016/j.ddtec.2018.12.002
65. Nianxiu Tian, Yanbin Gao,Xiaolei Wang, Xiaoming Wu, Dawei Zou, Zhiyao Zhu, ZheJi
Han, Tao Wang, and Yimin Shi (2021) Emodin mitigates podocytes apoptosis induced by
endoplasmic reticulum stress through the inhibition of the PERK pathway in diabetic
nephropathy Drug Des Devel Ther. 2018; 12: 2195–2211. doi: 10.2147/DDDT.S167405
PMID: 30034224
66. Nour S. Erekat Parkinson’s Disease: Pathogenesis and Clinical Aspects. Stoker TB,
Greenland JC (Editors). Codon Publications, Brisbane, Australia. ISBN: 978-0-9944381-6-
4; Doi: http://dx.doi.org/10.15586/codonpublications.parkinsonsdisease.2018
67. Obexer, P., & Ausserlechner, M. J. (2014). X-Linked Inhibitor of Apoptosis Protein – A
Critical Death Resistance Regulator and Therapeutic Target for Personalized Cancer
Therapy. Frontiers in Oncology, 4. doi:10.3389/fonc.2014.00197
68. Pai-Sheng Chen ,Wen-Tai Chiu ,Pei-Ling Hsu ,Shih-Chieh Lin ,I-Chen Peng ,Chia-Yih
Wang &Shaw-Jenq Tsai, Pathophysiological implications of hypoxia in human diseases,
Journal of Biomedical Science, 2020 DOI:10.1186/s12929-020-00658-7,
69. Pan, M., & Blattner, C. (2021). Regulation of p53 by E3s. Cancers, 13(4), 745.
doi:10.3390/cancers13040745

49
70. Paolini, A.; Borella, R.; De Biasi, S.; Neroni, A.; Mattioli, M.; Lo Tartaro, D.; Simonini,
C.; Franceschini, L.; Cicco, G.; Piparo, A.M.; Cossarizza, A.; Gibellini, L. Cell Death in
Coronavirus Infections: Uncovering Its Role during COVID-19. Cells 2021, 10, 1585.
https://doi.org/10.3390/cells10071585
71. Parkinson’s Disease: Pathogenesis and Clinical Aspects. Stoker TB, Greenland JC
(Editors). Codon Publications, Brisbane, Australia. ISBN: 978-0-9944381-6-4; Doi:
http://dx.doi.org/10.15586/codonpublications.parkinsonsdisease.2018
72. P. Polykretis, E. Luchinat, A. Bonucci, A. Giachetti, M. A. Graewert, D. I. Svergun and L.
Banci Conformational characterization of full-length X-chromosome-linked inhibitor of
apoptosis protein (XIAP) through an integrated approach IUCrJ (2019). 6 , 948-957 ,
https://doi.org/10.1107/S205225251901073X
73. Post-Transcriptional Regulation of Anti-Apoptotic BCL2 Family Members. International
Journal of Molecular Sciences,(2018) 19(1), 308. doi:10.3390/ijms19010308 32
74. Raducka-Jaszul, O., Bogusławska, D. M., Jędruchniewicz, N., & Sikorski, A. F. (2020).
Role of Extrinsic Apoptotic Signaling Pathway during Definitive Erythropoiesis in Normal
Patients and in Patients with β-Thalassemia. International Journal of Molecular Sciences,
21(9), 3325. doi:10.3390/ijms21093325
75. Schlesinger, PH Apoptoza . Enciclopedia Britannica . 2022 Disponibil la:
https://www.britannica.com/science/apoptosis [ accesat la:26.08.2022]
76. Shah, A., Vaidya, N., Bhat, H. et al. HIV-1 gp120 induces type-1 programmed cell death
through ER stress employing IRE1α, JNK and AP-1 pathway. Sci Rep 6, 18929 (2016).
https://doi.org/10.1038/srep18929
77. Sharma, V.K., Singh, T.G., Singh, S. et al. Apoptotic Pathways and Alzheimer’s Disease:
Probing Therapeutic Potential. Neurochem Res 46, 3103–3122 (2021).
https://doi.org/10.1007/s11064-021-03418-7
78. Stefanie M. Bader, James P. Cooney, Marc Pellegrini, Marcel Doerflinger; Programmed
cell death: the pathways to severe COVID-19?. Biochem J 18 March 2022; 479 (5): 609–
628. doi: https://doi.org/10.1042/BCJ20210602
79. Structura și mecanismele de activare a caspazelor pro-apoptotice, Disponibil la:
https://www.researchgate.net/figure/Caspase-classification-and-activation-Cys-aspartic-
acid-proteases-caspases-are_fig20_321481538 [accesat la 11.12.2022]
80. Tomohiro Omura, Masayuki Kaneko, Yasunobu Okuma, Kazuo Matsubara, Yasuyuki
Nomura, "Endoplasmic Reticulum Stress and Parkinson’s Disease: The Role of HRD1 in
Averting Apoptosis in Neurodegenerative Disease", Oxidative Medicine and Cellular

50
 Longevity, vol. 2013, Article ID 239854, 7 pages, 2013.
https://doi.org/10.1155/2013/239854
81. Tubeleviciute-Aydin, A., Beautrait, A., Lynham, J. şi colab. Identificarea inhibitorilor
alosterici împotriva caspazei active-6. Sci Rep 9, 5504 (2019).
https://doi.org/10.1038/s41598-019-41930-7
82. Uddhav Timilsina, Ritu Gaur. Modulation of apoptosis and viral latency – an axis to be
well understood for successful cure of human immunodeficiency virus. (2016) Journal of
General Virology, V 97, 4, 813-824 https://doi.org/10.1099/jgv.0.000402
83. V.Păunescu(2006) ASPECTE ACTUALE ÎN CARCINOGENEZA COLO-RECTALĂ.
ROLUL APOPTOZEI Jurnalul de Chirurgie, Iasi, 2006, Vol. I1, Nr. 4 [ISSN 1584 – 9341]
p. 344-351
84. Vaseva, A. V., & Moll, U. M. (2009). The mitochondrial p53 pathway. Biochimica et
Biophysica Acta (BBA) - Bioenergetics, 1787(5), 414–420.
doi:10.1016/j.bbabio.2008.10.005
85. Vogler, M. (2014). Targeting BCL2-Proteins for the Treatment of Solid Tumours.
Advances in Medicine, 2014, 1–14. doi:10.1155/2014/943648
86. Voss AK, Strasser A. The essentials of developmental apoptosis. F1000Res. 2020 Feb
26;9:F1000 Faculty Rev-148. doi: 10.12688/f1000research.21571.1. PMID: 32148779;
PMCID: PMC7047912.
87. Warren, H. R., & Hejmadi, M. Effect of hypoxia on chemosensitivity to 5-fluorouracil in
SH-SY5Y neuroblastoma cells. Bioscience Horizons, 2016.
doi:10.1093/biohorizons/hzw005
88. Wenli Dai Jin Cheng Xi Leng Xiaoqing Hu Yingfang Ao, The potential role of necroptosis
in clinical diseases, International Journal of Molecular Medicine,2021 ,
ISSN:1791-244X.
89. Woodsworth, D. J., Dreolini, L., Abraham, L., & Holt, R. A. (2017). Targeted Cell-to-Cell
Delivery of Protein Payloads via the Granzyme-Perforin Pathway. Molecular Therapy -
Methods & Clinical Development, 7, 132–145. doi:10.1016/j.omtm.2017.10.003
90. Yabas, M., Elliott, H., & Hoyne, G. (2015). The Role of Alternative Splicing in the Control
of Immune Homeostasis and Cellular Differentiation. International Journal of Molecular
Sciences, 17(1), 3. doi:10.3390/ijms17010003
91. Yang, C., Lee, M., Song, G. și Lim, W. Fragmentul derivat de tRNALys atenuează
apoptoza indusă de cisplatină în celulele canceroase de prostată. Pharmaceutics, 2021,
doi:10.3390/pharmaceutics13010055

51
92. Xu, X., Lai, Y., & Hua, Z.-C. (2018). Apoptosis and apoptotic body: disease message and
therapeutic target potentials. Bioscience Reports, 39(1), BSR20180992.
doi:10.1042/bsr20180992
93. Zhao, X.-Y., Wang, X.-Y., Wei, Q.-Y., Xu, Y.-M., & Lau, A. T. Y. (2020). Potency and
Selectivity of SMAC/DIABLO Mimetics in Solid Tumor Therapy. Cells, 9(4), 1012.
doi:10.3390/cells9041012
94. Zhou, L., Flores, J., Noël, A. et al. Methylene blue inhibits Caspase-6 activity, and reverses
Caspase-6-induced cognitive impairment and neuroinflammation in aged mice. acta
neuropathol commun 7, 210 (2019). https://doi.org/10.1186/s40478-019-0856-6
95. Zhou, Xingchen, Wenbo Jiang, Zhongshun Liu, Shuai Liu și Xiaozhen Liang. 2017. „Virus
Infection and Death Receptor-Mediated Apoptosis” Virusuri 9, nr. 11: 316.
https://doi.org/10.3390/v9110316

52
46 German International Journal of Modern Science №54, 2023
APOPTOSIS. THE ROLE OF APOPTOSIS IN CANCERS

Orlov Alina
Undergraduate Student
Nicolae Testimițanu State University of Medicine and Pharmacy
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 165, Chișinău, Republic of Moldova
Dumitraș Grigore
Doctor of medical sciences, Associate professor,
Department of Histology, Cytology and Embryology,
State University of Medicine and Pharmacy ,,Nicolae Testimițanu” Republic of Moldova, Chișinău
DOI: 10.5281/zenodo.7845508

Abstract
Apoptosis is a complex mechanism that is involved at any stage during organism development or in cellular
damage. It is triggered by specific external and internal factors such as ultraviolet radiation, hypoxia, growth fac-
tors, viruses, and bacteria, which activate the two main pathways: the extrinsic pathway, also known as the death
receptor pathway, and the intrinsic mitochondrial pathway. Research on the apoptotic pathway has proven to be a
highly effective method in the search for new therapies against cancer, which is a process of uncontrolled cellular
growth and division. In this paper, I will review the main molecular apoptotic mechanisms and their connection in
the process of oncogenesis, as well as the most innovative preparations whose mechanisms involve apoptotic
pathways and modulators.

Keywords: apoptosis, extrinsic pathway, intrinsic pathway, cancer

Introduction caspase-8 and form the signaling complex that induces

The term "apoptosis" is of Greek origin and refers
to the natural process by which leaves fall from trees
during autumn or petals fall from blooming flowers. In
1972, Kerr, Wyllie, and Currie introduced this term to
describe a distinct morphological mode of cell death.[8]
It is a process regulated by cysteine proteins called
caspases and the Bcl2 family of proteins. Programmed
cell death plays an essential role in development and
cellular homeostasis and is involved in the elimination
of damaged cells. From a molecular standpoint, there
are two main pathways through which apoptosis oc-
curs: the extrinsic pathway, mediated by receptors acti-
vated by external factors, and the intrinsic pathway,
mediated by mitochondria and produced by intracellu-
lar factors.[6]
The extrinsic pathway
The extrinsic pathway is triggered by stimuli from
the cell's external environment, such as ultraviolet rays,
hypoxia, hyperthermia, etc., and is initiated either by
the binding and oligomerization of transmembrane pro-
teins from the death receptor family or by reaching a
certain extracellular concentration of specific factors.
This leads to the transmission of lethal signals or de-
pendence receptors to initiate the apoptotic process.[2]
The activation of the extrinsic apoptotic pathway
occurs through interactions between ligand-receptors
from the TNF family. The main receptors are FAS,
DRS, TNFR1, and the most important ligands are TNF,
FasL, TRAIL, and TL1A. After ligand binding to the
receptor, receptor trimerization occurs, followed by the
recruitment of adaptor proteins: TRAAD and FADD.
In the next step, the adaptor proteins recruit pro-
death-DISC. Consequently, DISC activates caspase-8.
The activation of caspase-8 leads to the initiation of
apoptosis through two mechanisms. The first mecha-
nism involves the activation of caspase-3, while the
second mechanism involves the cleavage of the BH3-
interacting domain death agonist (BID), a pro-apoptotic
protein from the Bcl-2 family. The cleaved BID be-
comes tBID and translocates to mitochondria [5,9].
The intrinsic pathway
This pathway is also known as the mitochondrial
pathway and can be activated by a wide variety of ex-
ternal stimuli such as radiation, osmotic stress, meta-
bolic stress, lack of growth factors, loss of adhesion,
and DNA damage. Upon activation of this pathway, cy-
tochrome c is released from the intermembrane space
of mitochondria into the cytosol [10,7]. Intracellular
stress activates BH3 proteins and inhibits anti-apoptotic
proteins in the Bcl2 class, leading to oligomerization
and activation of pro-apoptotic proteins BAX and
BAK, forming pores in the outer mitochondrial mem-
brane, causing its permeabilization (MOMP), which
leads to the release of cytochrome c and the second mi-
tochondrial activator of caspases (SMAC). Cytochrome
c binds to apoptotic protease-activating factor 1
(APAF1) and procaspase-9 to form the apoptosome,
where procaspase-9 dimerizes and becomes activated,
then triggering a cascade of caspases. The activated
caspase-9 heterodimer cleaves and activates the effec-
tor caspases -3 and -7. At the same time, SMAC inhibits
X-linked inhibitor of apoptosis (XIAP), facilitating the
activation of procaspase-3 and -7. [7]
German International Journal of Modern Science №54, 2023
Figure 1. The intrinsic apoptotic pathway [7]
The role of programmed cell death in cancer
Apoptosis plays a crucial role in controlling tumor
formation and influences how tumor cells respond to
currently available treatments. However, most cancer
cells are capable of resisting apoptosis through internal
mechanisms and find other strategies to avoid cell
death. [4] Studies indicate that tumor cells are more
sensitive to the extrinsic pathway of apoptosis than the
intrinsic pathway, suggesting that cancer therapy
should focus on this pathway. Other factors involved in
apoptosis, such as oncogenes and tumor suppressors,
can influence the process and contribute to the avoid-
ance of apoptosis by cancer cells. [1]
New therapies target proteins involved in regulat-
ing apoptosis, such as the BCL-2 family of proteins,
and can promote cell death in cancer cells. One innova-
tive drug is Navitoclax, which inhibits the Bcl-2,
BclXL, and Bcl-w proteins that are essential for the
Bcl-mediated signaling pathway. This inhibitor mimics
the interaction between the BH3 domain of Bad pro-
teins and the Bcl-2 family of proteins, triggering the
apoptotic process by promoting the activity of Bax and
Bak proteins. [3] A new direction of treatment is
caspase-dependent gene therapy, it was reported that
caspase-3 gene therapy induced cancer cell apoptosis,
another tested therapy was p53-based gene therapy, it
was shown that when introducing the p53 gene into
cancer therapy prostate tumor cells become sensitive to
radiotherapy.[8]
Conclusions
Programmed cell death has 2 main pathways: the
intrinsic pathway and the extrinsic pathway.
Knowledge of these apoptotic mechanisms have revo-
lutionized cancer therapy. Caspases, the Bcl-2 protein
family, the p53 protein as well as other mediators are
47
the basis of the mechanisms of action of some anti-
cancer preparations.
References
1. Binju M, Amaya-Padilla MA, Wan G,
Gunosewoyo H, Suryo Rahmanto Y, Yu Y. Therapeu-
tic Inducers of Apoptosis in Ovarian Cancer. Cancers.
2019; 11(11):1786. https://doi.org/10.3390/can-
cers11111786
2. Cavalcante GC, Schaan AP, Cabral GF, San-
tana-da-Silva MN, Pinto P, Vidal AF, Ribeiro-dos-San-
tos Â. A Cell’s Fate: An Overview of the Molecular Bi-
ology and Genetics of Apoptosis. International Journal
of Molecular Sciences. 2019; 20(17):4133.
https://doi.org/10.3390/ijms20174133
3. Ezgi Ozyerli, T. Bagci Onder (2021), Epige-
netic Deregulation of Apoptosis in Cancers, Cancers
13(13):3210, DOI:10.3390/cancers13133210
4. Hamilton, Claudia, Jennifer P. Fox, Daniel B.
Longley, Catherine A. Higgins. 2021. „Therapeutics
Targeting the Core Apoptotic Machinery” Cancers 13,
nr. 11: 2618. https://doi.org/10.3390/cancers13112618
5. Matthias Kist, D. Vucic. Cell death pathways:
intricate connections and disease implications , The
EMBO Journal (2021) 40: e
106700.https://doi.org/10.15252/embj.2020106700
6. Pfeffer CM, Singh ATK. Apoptosis: A Target
for Anticancer Therapy. International Journal of Mo-
lecular Sciences. 2018; 19(2):448.
https://doi.org/10.3390/ijms19020448
7. Pfirrmann, T.; Gerhardt, C. Life-Saver or Un-
dertaker: The Relationship between Primary Cilia and
Cell Death in Vertebrate Embryonic Development. J.
Dev. Biol. 2022, 10, 52.
https://doi.org/10.3390/jdb10040052
48 German International Journal of Modern Science №54, 2023
8. Singh V, Khurana A, Navik U, Allawadhi P, Manfred Infanger, Daniela Grimm, Front. Bioeng. Bi-
Bharani KK, Weiskirchen R. Apoptosis and Pharmaco- otechnol., (2021), Volume 9 - 2021
logical Therapies for Targeting Theof for Cancer Ther- https://doi.org/10.3389/fbioe.2021.679650
apeutics. Sci . 2022; 4(2):15. 10. Yuan C-H, Filippova M, Duerksen-Hughes P.
https://doi.org/10.3390/sci4020015 Modulation of Apoptotic Pathways by Human Papillo-
9. Stefan Riwaldt ,Thomas J. Corydon, Desiré maviruses (HPV): Mechanisms and Implications for
Pantalone ,J. Sahana ,P. Wise, M. Therapy. Viruses. 2012; 4(12):3831-3850.
Wehland ,M.Krüger ,Daniela Melnik ,Sascha Kopp, https://doi.org/10.3390/v4123831