COMUNICAREA

ORGANIZAȚIONALĂ

Prof. Dr. Cătălina Daniela Stan

 Comunicarea formală
orizontală

 apare între diferitele unităţi funcţionale ale organizației,

ca departamente, servicii.
 Comunicarea formală orizontală

 schimbul de mesaje între managerii aflaţi pe

poziţii similare în interiorul organizaţiei,

 schimbul de mesaje pe laterală sau diagonală

între persoane din diverse departamente.
 Comunicarea formală orizontală

Vizează:

 rezolvarea interdepartamentală a problemelor –îndeplinirea

sarcinilor,

 coordonarea interdepartamentală – îndeplinirea proiectelor

comune,

 transmiterea indicaţiilor staff-ului către departamentele de linie -

sprijinirea activității managerilor în domenile cercetării, finanţelor
sau informaticii.
 Comunicarea formală orizontală

 este constant trecută cu vederea de către

manageri,

 comunicarea între departamente este, de obicei,

mediată pe cale formală de manageri,

 insuficienţa comunicării formale are ca efect

slaba coordonare a activităţilor interne, lipsa de
eficienţă la nivel global, crearea unei imagini
negative a organizaţiei în exterior.
 Comunicarea informală

 se naşte din interacţiunile sociale între oamenii

care muncesc împreună.

 relaţiile informale nu pot fi trasate deoarece se

schimbă repede şi sunt foarte complexe.
 Comunicarea informală
Rol

 de a furniza rute de comunicare pentru membrii grupurilor

mici (fiecare organizaţie eficientă are cel puţin un canal de
comunicare invizibil, prin care circulă mesajele
organizaţiei),

 de a contribui la fluidizarea contactelor între angajați

(merge în paralel cu canalele de comunicare formală),

 rol terapeutic (reduce riscurile legate de conflictele de

muncă, de greve, de fenomene de tipul contraputerii,
generate de excesul de formalism).
 Comunicarea informală

Canale informale

 contactul la faţa locului,

 sursa de zvonuri.
 Comunicarea informală
 contactul la faţa locului:

 managerii interacţionează direct cu angajaţii

pentru a schimba informaţii,

 dezvoltă relaţii pozitive cu angajaţii,

 află direct de la aceştia informaţii despre

departamentul sau organizaţia lor.
 Comunicarea informală
 sursa de zvonuri:

 este o reţea de comunicare interpersonală informală

neconfirmată de organizaţie,
 uneşte angajaţii în toate direcţiile,
 este benefică deoarece informaţiile pe care le furnizează conferă
sens unor situaţii neclare sau nesigure.
 este utilizată pentru a înlocui informaţiile care lipsesc.
 transportă informaţia care nu este sau nu poate fi transmisă prin
mijloace formale.
 este mai activă în timpul perioadelor de schimbare, anxietate sau
decădere a condiţiilor economice.
 pot fi zeci de surse de zvonuri.
 Comunicarea informală
 sursa de zvonuri:
Avantaje:
- satisface nevoia angajaţilor de a stabili relaţii apropiate
cu colegii de muncă,
- ajută angajaţii să confere un sens mediului de muncă,
contribuind la interpretarea indicaţiilor neclare ale şefilor
direcți,
- acţionează ca o valvă de siguranţă atunci când oamenii
sunt confuzi cu privire la ceea ce o să li se întâmple
(utilizează sursa de zvonuri pentru a-și descărca
anxietatea).
 Organizația comunicantă
O organizaţie care se doreşte comunicantă trebuie să prezinte
anumite caracteristici:

• să fie deschisă, pentru a putea comunica cu exteriorul,

• să fie evolutivă, adică să nu valorizeze rutina, ci inovaţia,
• să fie suplă, pentru a permite un dozaj oportun al
comunicării formale şi informale,
• să fie orientată spre finalitate, pentru a crea cadrul cel mai
potrivit pentru desfăşurarea comunicării formale,
• să responsabilizeze, pentru a evita acumulările artificiale de
putere prin stocarea de informaţii,
• să fie dinamică, pentru a transforma în realitate potențialul
intern.
 Organizația comunicantă
 organizarea muncii pentru a favoriza implicarea, spiritul de echipă şi un
management de tip participativ.

 ameliorarea funcţionării organizaţiei (a nu fi confundată cu modificarea

organigramei).

 eficientizarea organizaţiei prin schimbare, ce trebuie să acopere două paliere

complementare:

• fondul schimbării, care afectează diverse niveluri şi departamente ale organizaţiei

(organigrama, organizarea muncii, procedurile şi mecanismele de coordonare ale
activităţilor),

• forma schimbării, care se referă la modalităţile şi metodele de introducere a

schimbării (participarea actorilor, efectuarea de analize prealabile, derularea de
experimente la scară redusă înainte de a generaliza schimbarea, alegerea strategiilor
de pregătire a schimbării).
 Restructurare organizațională

reorganizarea nu este un fenomen generator de

panică şi disfuncţionalităţi, ci este un proces
normal de adaptare a organizaţiei la un mediu
puternic concurenţial
 Restructurare organizațională

Factori de risc pentru procesele de restructurare organizaţională

• Riscul de precipitare - modificarea bruscă a unor structuri considerate în mod

eronat statice (organigrama, procedurile, tehnologiile) poate produce
disfuncţionalităţi sau blocaje modificarea trebuie să se desfăşoare în timp.

• Riscul inadaptării - orice criză prin care trece organizaţia nu poate fi

rezolvată doar prin restructurare sau prin comunicare (mai ales când
organizaţia se confruntă cu un vid strategic).

• Riscul importării modelelor - soluţiile şi instrumentele unor organizaţii

similare nu pot fi implementate fără să se țină cont de specificitatea fiecărei
organizaţii (structurile organizaţionale chiar identice aparţin unor culturi şi
medii diferite).
 Comunicarea în contextul schimbării
• comunicarea formală și informală trebuie să scoată în
evidență faptul că schimbarea este benefică pentru
organizație reducerea tensiunilor, fidelizarea membrilor,
adoptarea ușoară a schimbărilor, transmitere de mesaj
favorabil către exterior,
• comunicarea internă trebuie să asigure înțelegerea și
sprijinul angajaților pentru schimbare,
• comunicarea internă trebuie să asigure formarea și
influențarea culturii organizaționale în contextul
schimbării,
• comunicarea internă trebuie să influențeze atitudinea și
comportamentul angajaților privind calitatea și clientul.
 Comunicarea în contextul schimbării
Este instrument de bază al schimbării/reorganizării
Schimbarea trebuie anunțată, explicată și introdusă prin
comunicare

 să aibă loc neîntrerupt și să folosească toate resursele

organizației (niciodată nu există prea multă comunicare!),
 să fie simplă, clară, pe înțelesul tuturor,
 să acționeze la nivel emoțional și mai puțin la nivel rațional,
 să fie dramatică,
 să sugereze importanța și urgența reorganizării/ schimbării.
 Comunicarea organizațională

Comunicarea organizaţională se realizează prin

aceleaşi forme utilizate de comunicare:

 comunicarea verbală (orală),

 comunicarea scrisă,
 comunicarea prin computer.
 Comunicarea organizațională

Comunicarea orală/verbală poate lua un aspect:

• monologal (informare),
• conversaţional (influenţare prin persuasiune și
asumare comună de responsabilităţi),
• forma discursului (one-to-many ) de ex. discursul
managerului în faţa angajaţilor cu diferite ocazii.
 Comunicarea organizațională

Comunicarea orală/verbală cuprinde:

• comunicarea,
• ascultarea.
 Comunicarea organizațională

Comunicarea nonverbală se referă la: emoții, sentimente, stări de spirit, atitudini =

metacomunicare.

 mimică,
 gesturi,
 postură,
 orientarea privirii,
 expresia feței,
 contactele fizice (strângerea mâinii, bătaia pe umăr),
 proximitatea sau distanţa poziţiilor,
 orientarea și poziția,
 modul de a se îmbrăca, de a decora biroul.
 Comunicarea organizațională

Comunicarea nonverbală se referă la: inflexiunea vocii

comunicatorului = paralimbaj.

”Nu este important ceea ce spune, ci felul în care o

spune.”
 Comunicarea organizațională
Comunicarea prin rețele moderne (noile tehnologii) are consecinţe notabile în planul comunicării organizaţionale.
 reţelele de comunicare interne (Intranet) eficientizează comunicarea interdepartamentală şi comunicarea
interindividuală orizontală, economisind timpul fizic al angajaţilor care pot presta alte activităţi; în al doilea rând,
simplifică procesul de consultare a angajaţilor şi cel de transmitere a deciziilor, deci comunicarea pe verticală. În
fine, folosirea Intranetului şi a calculatorului în general măreşte ponderea comunicării formale comparativ cu
comunicarea informală (privilegiată mai ales de situaţiile de comunicare directă şi verbală a angajaţilor)
micşorând riscul de dezvoltare a structurilor informale „paralele” cu structurile formale, cu dezavantajul scăderii
coeziunii interne.
 Accesul la băncile de date şi constituirea de bănci de date proprii eficientizează activitatea organizaţiei întrucât
se elimină timpul necesar pentru stocarea şi căutarea informaţiilor care în sistemul „clasic” (pe suport scris,
îndosariat) ocupa foarte mult din timpul angajaţilor, cerând posturi speciale destinate acestui sector; totodată
băncile de date optimizează spaţiul fizic din sediile organizaţiilor – spaţiu sufocat în trecut de fişiere, dosare şi
arhive.
 Accesul la Internet contribuie foarte mult la deschiderea organizaţiei spre spaţiul public, atât din punct de
vedere al contactului cu „marea” planetară de informaţie, cât şi din punct de vedere al prezenţei organizaţiei în
faţa publicurilor. Pe de o parte, contactul cu informaţia de ultimă oră din mediul extern contribuie la adaptarea şi
deci la sănătatea organizaţiei. Pe de altă parte, Internetul devine din ce în ce mai mult un instrument de creare
şi de întreţinere a identităţii organizaţiei: se prezintă structura, obiectivele, serviciile, valorile promovate sau alte
elemente de interes pentru mediul social. Paginile proprii, construite într-un mod consonant cu identitatea şi
misiunea organizaţiei, devin şi un instrument de comunicare efectivă cu publicurile implicate (se comunică în
mod individualizat cu clienţii, prin intermediul forumurilor şi prin poşta electronică).
  Aşadar, noile tehnologii de comunicare contribuie la instituirea relaţiei cu publicul larg pe alte baze, evitându-se
oboseala deplasărilor fizice şi a suprasolicitării angajaţilor de la sectorul „relaţii cu publicul”. Există şi efecte
colaterale ale acestui fenomen, cum ar fi privilegierea comunicării scrise în detrimentul comunicării verbale şi
non-verbale; se reduce, cum s-a mai subliniat, proporţia comunicării informale.