GENUL STAPHYLOCOCCUS

- încadrare taxonomică -
• Ordinul: Bacillales
• Familia: Staphylococcaceae
• Genul: Staphylococcus
• Specia tip: Staphylococcus aureus
• Specii de importanță medicală: Bergeys Manual of
Systematic Bacteriology: în genul Staphylococcus - 33 de
specii, dintre care 16 au fost izolate de la om.
Frecvent în infecţii umane - S. aureus.
Mai rar - S. epidermidis sensu stricto, S. haemolyticus,
S. lugdunensis, S. saccharolyticus, S. capitis, S. caprae,
S. warneri, S. hominis, S. pasteuri, S. saprophyticus sensu
stricto, S. cohni, S. xylosus, S. auricularis, S. simulans şi
S. schleiferi.
 GENUL STAPHYLOCOCCUS
- habitat -

- Stafilococii sunt larg răspândiţi în mediul extern.

- S. aureus (coagulază pozitiv) colonizează în mod obişnuit
vestibulul nazal şi colonul la om şi la animale - din aceste
situsuri primare contaminează frecvent tegumentul.
- Speciile de stafilococi coagulază-negativi (S.C.N.) colonizează
vestibulul nazal şi tegumentul.
- S. epidermidis este prezent pe toată suprafaţa pielii, restul
speciilor având tropism doar pentru anumite zone (scalp, faţă,
conductul auditiv extern, etc.).
- Se estimează că 30-40 % din indivizii sănătoşi sunt
purtători nazo-faringieni de stafilococi (S. aureus sau S.C.N. =
stafilococi coagulaza negativi).
 GENUL STAPHYLOCOCCUS
- răspândire -
• Răspândire:
- Sunt răspândiţi în toată lumea, în special în zonele puţin
dezvoltate, unde igiena personală este deficitară.
Spectru de gazdă:
- Omul şi, într-o mai mică măsură, animalele cu sânge cald .
• Modul de transmitere:
- Transmiterea stafilococilor se face de obicei prin contactul
direct sau cu secreţiile purulente ale bolnavilor. De asemenea,
prin ingestia alimentelor care conţin enterotoxină stafilococică.
- Un rol epidemiologic esenţial revine purtătorilor nazali.
- În mediul spitalicesc sunt implicaţi şi bolnavii cateterizaţi.
Se cunoaşte şi transmiterea de la mamă la nou-născut, în
timpul travaliului, şi, mult mai rar, prin ingestia laptelui matern
sau de la vaci cu mastită stafilococică.
 GENUL STAPHYLOCOCCUS
- caractere morfologice -
• Dimensiuni:
Diametru = 0,8-1 m.
Pot varia în funcţie de vârsta culturii şi de mediu.
• Forma:
Sunt coci sferici.
Pot aparea variaţii uşoare de formă în condiţii neprielnice de
mediu.
• Modul de grupare:
Pe frotiurile din produs patologic sau cultură în mediu lichid –
apar izolaţi, in diplo sau în lanţuri scurte (3-4 coci).
Pe frotiuri din culturi de pe medii solide - se pot grupa şi în
grămezi cu aspect de ciorchine de strugure – este
aranjarea specifica stafilococilor (lb. greaca → staphylos =
strugure).
 GENUL STAPHYLOCOCCUS
- caractere morfologice -
• Prezenţa capsulei:
Majoritatea tulpinilor apar pe frotiuri necapsulate.
Prezenţa capsulei la unele tulpini stafilococice, pe frotiurile
efectuate din produse patologice, constituie un criteriu de
virulenţă.
• Prezenţa sporilor:
Nu formează spori.
• Tinctorialitatea:
In coloratia diferentiala Gram sunt Gram pozitivi.
• Localizarea:
Se localizează mai ales extracelular (pe frotiuri apar printre
elementele celulare).
GENUL STAPHYLOCOCCUS
- caractere morfologice -
 GENUL STAPHYLOCOCCUS
- caractere de cultură -
• Cerinţe nutritive:
Sunt nepretenţioşi nutritiv.
• Forma de creştere:
Tulpinile stafilococice virulente:
- în medii lichide: produc turbiditate omogenă;
- pe medii solide: coloniile au 1-3 mm, sunt bine delimitate,
umede, bombate, cu suprafața netedă, opace, cremoase, albe
(SCN) sau pigmentate în galben-auriu (S. aureus) .
Tulpinile stafilococice nevirulente:
- în medii lichide: formează depozite la fundul tubului sau pe
pereți;
- pe medii solide: coloniile sunt vag delimitate, uscate, cu
suprafață rugoasă.
 GENUL STAPHYLOCOCCUS
- caractere de cultură -
• Pe mediile cu sânge:
Specia Staphylococcus aureus produce de obicei -
hemoliză = in jurul coloniei stafilococice apare o zona circulară
de hemoliză clară, completă (stratul de hematii dispare
complet observându-se transparența mediului).
Unele specii de stafilococi coagulaza negativi (SCN) pot
produce hemoliză “cald-rece” = după 24 de ore de incubare la
37°C, apare în jurul coloniilor o zonă circulară de hemoliză
incompletă care, după încă o noapte la frigider, devine
completă.
Raportul între diametrul coloniei şi al zonei de hemoliză
constituie un criteriu de diferenţiere între stafilococi și
streptococi.
 GENUL STAPHYLOCOCCUS
- caractere fiziologice și biochimice -
• Nutriţia: Sunt bacterii chemoorganotrofe.
• Respiraţia: Sunt germeni aerobi facultativ anaerobi.
• Mobilitatea: Sunt germeni imobili.
• Înmulţirea: Se înmulţesc prin diviziune binară.
• Proprietăţi biochimice:
- Fermentează glucoza (în aerobioză şi în
anaerobioză).
- S. aureus fermentează manita.
- Pigmentogeneza S. aureus se manifestă numai în
aerobioză. Pigmentul colorează numai coloniile nu și
mediul de cultură şi apare după 24-48 ore de
incubare. S. aureus produce pigment galben-auriu.
 GENUL STAPHYLOCOCCUS
- caractere de rezistență -
• Rezistenţa la antibiotice:
Multe tulpini de Staphylococcus au dobândit rezistenţă la
antibiotice, mai ales în mediul intraspitalicesc. Aceşti germeni
s-au situat multă vreme pe primul loc în ceea ce priveşte
etiologia infecţiilor nosocomiale, punând şi în prezent
probleme, alături de unii bacili Gram negativi.
Depistarea MRSA (Methicillin resistant Staphylococcus aureus)
are o deosebită importanţă, aceste tulpini fiind, de cele mai
multe ori, rezistente la majoritatea antibioticelor de uz curent.
În aceste situaţii, se recomandă vancomicină. Foarte rar, au
fost depistate tulpini rezistente la vancomicină.
 GENUL STAPHYLOCOCCUS
• Infecţii cutanate, ale ţesutului subcutanat,
fanerelor: foliculite, furuncule, sicozis, carbuncule,
piodermite, impetigo, intertrigo, flegmoane, abcese,
hidrosadenită, infecţii de plagă, stafilococie malignă a
feţei, sindromul “pielii opărite”;
• Infecţii ale nazofaringelui şi cavităţilor
pneumatice: rinite, faringite, laringite, sinuzite,
otite, mastoidite;
• Infecţii căilor respiratorii inferioare: bronşite,
bronhopneumonii, pneumonii, empieme, abcese
pulmonare;
• Infecţii osteoarticulare: osteomielite, artrite;
• Infecţii urinare: uretrite, cistite, prostatite,
pielonefrite, abcese renale;
 GENUL STAPHYLOCOCCUS

• Infecţii genitale: vaginite, endometrite, anexite,

septicemii post-partum sau post-abortum;
• Infecţii cardio-vasculare: endocardite, pericardite,
flebite, septicemie, limfangite, sindromul de şoc toxic;
• Infecţii ale sistemului nervos central: meningite,
abcese cerebrale;
• Infecţii şi toxiinfecţii digestive: enterocolite
postantibiotice, enterocolite infantile, abcese
hepatice, peritonite, toxiinfecţii alimentare.
• Infecţii ale glandelor mamare: mastite.
• Infecţii oculare: conjunctivite.
 GENUL STREPTOCOCCUS
- încadrare taxonomică -
• Ordinul: Lactobacillales
• Familia: Streptococacceae
• Genul: Steptococcus – include 57 specii.
• Specia tip: Streptococcus pyogenes.
• Clasificarea Lancefield:
- este realizată pe baza polizaharidului din peretele celular;
- include 19 grupe notate cu litere (A-H; K-T);
- speciile neidentificabile pe aceste criteriu au fost incluse in
grupul Streptococcus viridans.
• Specii de importanță medicală:
S. pyogenes (grup A), S. agalactiae (grup B), S. pneumoniae
 GENUL STREPTOCOCCUS
- caractere morfologice -
• Dimensiuni:
Diametru = 0,8-1 m.
Poate varia în funcţie de vârsta culturii şi de mediu.
• Forma:
Sunt coci sferici sau ovalari.
Pot apărea variaţii uşoare de formă în condiţii
neprielnice de mediu.
• Modul de grupare:
Pot apărea izolaţi, grupaţi in diplo sau în lanţuri.
Lanţurile sunt cu atât mai lungi, cu cât condiţiile de
mediu sunt mai neprielnice.
 GENUL STREPTOCOCCUS
- caractere morfologice -
• Prezenţa capsulei:
Majoritatea tulpinilor sunt necapsulate.
Unele tulpini au o capsulă formată din acid hialuronic ce
constituie un criteriu de virulenţă.
• Prezenţa sporilor:
Nu formează spori.
• Tinctorialitatea:
Sunt Gram pozitivi.
• Localizarea:
Se localizează mai ales extracelular.
GENUL STREPTOCOCCUS
- caractere morfologice -
 GENUL STREPTOCOCCUS
- caractere de cultură -
• Cerinţe nutritive:
Streptococii sunt germeni pretenţioşi nutritiv.
• Forma de creştere:
Tulpinile foarte virulente formează colonii mucoide.
Prin deshidratarea acestora apar colonii matt (aspect
de hartă geografică).

Streptococii pot prezenta:

 -hemoliză (hemoliză completă, clară): grupurile A, C
și G.
 -hemoliză (hemoliză incompletă cu tentă verzuie):
S. viridans, S. pneumoniae
 -hemoliză (hemoliză incompletă rozalie): grupul B.
 GENUL STREPTOCOCCUS
- caractere de rezistență -
• Rezistenţa la antibiotice:
În cazul streptococilor -hemolitici de grup A, efectuarea
antibiogramei nu este necesară, pentru că aceştia şi-au
păstrat sensibilitatea naturală la peniciline (100% sensibili).

Dacă penicilina nu poate fi utilizată pentru că bolnavii sunt

alergici, se practică antibioterapia sub controlul antibiogramei.

În cazul celorlalte categorii de streptococi se face terapie sub

controlul antibiogramei fiindcă se pot selecta tulpini rezistente
la diverse antibiotice.
 GENUL STEPTOCOCCUS – boli umane

• Grupul A: implicat mai des în infecţii respiratorii şi

ale cavităţilor adiacente, cutanate, ale ţesuturilor moi,
genitale. S. pyogenes este agentul etiologic al
scarlatinei (boală infecţioasă cauzată de
pătrunderea streptococilor pe cale respiratorie sau la
nivelul plăgilor) și erizipelului. Pot să producă şi
infecţii otice, neurologice, cardio-vasculare.
Pot apărea complicaţii precoce supurative - otite,
sinuzite, mastoidite, limfadenite, meningite,
endocardite, pneumonii sau septicemii.
Pot apărea și complicaţii tardive nesupurative (la
2-4 săptămâni de la infecţie) - reumatismul articular
acut, glomerulonefrita acută, coreea sau eritemul
nodos.
 GENUL STREPTOCOCCUS
- boli umane -
• Grupul B: infecţii ale nou-născuţilor sau ale altor persoane
imunodeficiente, la care produc infecţii respiratorii şi
meningeale severe şi, într-o mai mică măsură, infecţii cu alte
localizări (osteomielite, artrite, otite, infecții uro-genitale,
conjunctivite, etc.).
Streptococii C şi G: produc mai frecvent angine şi rar,
septicemii sau meningite.
• Streptococii D: S. bovis - endocardite la cei cu leziuni colice.
• S. viridans: endocardite subacute. Sunt şi cariogeni.
• S. pneumoniae: infecţii respiratorii, otice, meningeale,
oftalmice, articulare, septicemice, etc.
 GENUL STREPTOCOCCUS
- particularitățile speciei S. pneumoniae -

• Caractere morfologice
Sunt coci lanceolaţi (formă de “vârf de lance”), cu una dintre
extremităţi mai efilată şi cu diametre de 0,5-1,3 m.
Microscopic, apar izolaţi sau grupaţi “in diplo”. Sunt frecvent
incapsulaţi. Nu sporulează. Sunt Gram pozitivi. Sunt
extracelulari.
• Caractere de cultură
Sunt pretenţioşi nutritiv.
Coloniile sunt gri deschis, mate, de 1-2 mm, -hemolitice.
După incubarea în atmosferă de 5-8 % CO2, -hemoliza.
Coloniile se autolizează după câteva ore de incubare (devin
crateriforme) datorită eliberării de enzime proteolitice.
 GENUL STREPTOCOCCUS
- particularitățile speciei S. pneumoniae -
• Caractere biochimice
Eliberează enzime proteolitice producând autoliza în culturi
vechi.
Fermentează inulina.
• Caractere de rezistență
Sunt susceptibili la multe dezinfectante.
Antibioticul de elecţie este penicilina. A doua variantă
terapeutică este eritromicina.
Au apărut tulpini rezistente ceea ce pune probleme în ceea ce
priveşte terapia, mai ales în cazul meningitelor.
 GENUL STREPTOCOCCUS
- particularitățile speciei S. pneumoniae -
• Patogenitate
Sunt condiționat patogeni.
30-70% din oameni fiind la un moment dat purtători sănătoși.
• Boli umane
- infecţii respiratorii;
- infecții ale cavităților adiacente tractului respirator (otite,
sinuzite, mastoidite);
- meningite;
- infecții oftalmice;
- endocardite;
- infecții septicemice.