Cocii patogeni

 STAFILOCOCUL

Stafilococii sunt bacterii de forma rotund-ovalara (coci), gram pozitivi (se coloreaza cu
colorant Gram), cu un diametru de 0,5-1,5 mm, dispusi caracteristic in gramezi (ca si
ciorchinele de strugure).
Până în anul 1997 au fost individualizate 33 de specii, dintre care 16 specii au fost izolate
de la om: Staphylococcus aureus şi 15 specii de stafilococi coagulazo negativi.
Speciile de importantă medicală sunt: Staphylococcus aureus, Staphylococcus epidermidis
(care face parte din flora indigenă), Staphylococcus saprophyticus care poate da afecţiuni în
sfera uro-genitală.
Pot produce o gama larga de infectii, a caror gravitate si localizare variaza de la infectii
superficiale ale pielii pana la infectii ce pun viata in pericol, ca de exemplu septicemia sau
meningita.

CARACTERE GENERALE

▪ Caractere morfologice
Sunt coci Gram pozitivi, cu dim. de 0,8-1,5µm, în diplo sau grămezi neregulate (staphylos =
ciorchine), necapsulati (cei mai multi), imobili, aerobi, facultativ anaerobi, saprofiţi sau
patogeni.
▪ Caractere de cultură
Cresc pe medii simple şi în special pe mediile hiperclorurate (10-15% NaCI). Pe mediile
solide formează colonii de tip "S" (smooth = neted).
Elaborează pigmenti endogeni:
- S. aureus elaborează pigment auriu
- S. epidermidis pigment alb şi
- S. saprophyticus pigment galben.
▪ Caractere biochimice
- elaborează pigmenţi: auriu, alb, galben ;
- elaborează hemolizine alfa, beta mai puţin gamma şi delta;
- sunt rezistenţi la NaCI până la 15 % ;
- fermentează glucoza, fermentează manita;
- produce coagulază, fibrinolizina, catalază, fosfatază, mai ales tulpinile patogene pentru om.

HABITAT

S. aureus colonizează nările, colonul de unde contaminează frecvent tegumentul.

S. epidermidis se găseşte pe tegumente şi mucoase, este prezent în infectiile intraspitaliceşti
(nosocomiale) sau în infecţii grave la persoane tarate.
S. haemolyticus a fost dingnosticat în: endocardită, septicemii, peritonită, ITU, plăgi
chirurgicale.
S. soprophyticus este diagnosticat în ITU, uretrite negonococice, prostatite, infectii ale
plăgilor, uneori în septicemii.

REZISTENTArezistă la uscăciune şi întuneric, sunt sensibili la dezinfectante şi antiseptice

în concentraţii uzuale, câştigă uşor rezistenta la antibiotice,sunt distruşi în 15 min la 55-60°C,
pasteurizarea este eficientă.
Diagnosticul de laborator este bacteriologic
1. Recoltarea produselor patologice, în functie de afectiunea suspectată.
2. Examinarea macroscopică şi microscopică (prin examen direct) a produsului patologic.
3. Însămăntarea şi izolarea (in funcţie de produsul patologic).
4. Interpretarea rezultatelor
- După incubare la 37°C 24-48 h, în bulion stafilococii tulbură uniform mediul, formând un
depozit la fundul eprubetei.
- Pe geloză (mediul solid), dupa incubare 24-48h la 37°C în aerobioză, apar colonii ce dim.
de 1-2 mm "S", dar pot să fie şi "R" (rough), "M” (mucoase), "G" (glossy), în functie de
morfologie.
- Pe geloză sânge 5-7%, stafilococii patogeni produce hemoliză, care poate fi alfa, iar după
prelungirea incubării încă 24 h va aparea,o hemoliză beta (completă) în jurul coloniei.
- Tulpinile animale produc o beta hemolizină, care determină o hemoliză de tip cald-rece.
- Pe mediul solid cu manită (Chapmann) stafilococii pot fermenta manita dezvoltând colonii
galbene, care de cele mai multe ori sunt patogene.
5. Caractere de patogenitate
Teste de patogenitate "in vitro''
a. Testul de pigmentogeneză
b. Testul hemolizei
Stafilococii patogeni elaborează alfa hemolizina, care produce hemoliza totală a hematiilor
(beta hemoliza).
c. Testul coagulaze: pe lamă (“Clumpinq factor”) pentru coagulaza legata şi în tuburi pentru
coagulaza liberă.
d. 97 % dintre stafilococii patogeni elaborează coagulaza.
e. Testul fibrinolizinei
f. Testul evidentierii catalazei cu peroxid de hidrogen 30%.
g. Testul fosfatazei , foloseşte agar cu fosfat de fenolftaleină 0,01>%.

PATOGENITATELa oameni, stafilococul poate provoca mai multe afecţiuni:

- afecţiuni cutanate: furuncule, foliculite, hidrosadenită, sicozis:
- bacteriemii, septicopiemii cu localizări viscerale: angine, otite, meningite, sinuzite;
- poate suprainfectia plăgile tuturor leziunilor deschise;
- tulpinile care elaborează enterotoxina poate provoca TIA: sindromul pielii opărite (Lyell),
produs de o toxină cu acţiune exfoliativa a supraepidermului (epidermolizina) / / - sindromul
se şoc toxic stafilococic, produs de toxine endo şi exotoxine;
- enterita stafilococică în urma administrarea îndelungate a antibioticelor (disbioze).

TRATAMENTTratamentul infectiilor stafilococice cuprinde tratament antibiotic alaturi de

care sunt necesare si drenajul colectiilor purulente, indepartarea tesuturilor necrozate si a
corpurilor straine.
Deoarece in prezenta unor corpuri straine (proteze, catetere, pacemaker) este aproape
imposibil de eradicat infectia cu S. aureus, de cele mai multe ori acestea trebuie indepartate .
Pentru tulpinile sensibile, antibioticul de electie ramane penicilina iar pentru infectiile
mixte se poate asocia penicilina cu un inhibitor de beta-lactamaza.
Infectiile grave care necesita doze mari sau infectiile asociate cu bacteriemie se vor trata cu
antibiotice pe cale parenterala (injectabila) in timp ce infectiile pielii, ale tesuturilor moi sau
ale cailor respiratorii se pot trata prin administrare orala.
  STREPTOCOCUL

Streptococul este un gen de bacterie din familia cocilor. Datorita diviziunilor

consecutive ale celulei, in timpul inmultirii se formeaza un lant de celule. Celulele de
streptococ au forma de sfera, cu diametrul de 0,6-1,0 micron. Nu formeaza spori. Din grupa
streptococilor fac parte atat specii patogene, cat si nepatogene. 
Cele mai importante specii pentru patologia umană sunt: Streptococcus pyogenes,
Streptacoccus agalactiae, Enterococcus, Streptococii viridans, Streptococcus pneumoniae.

MORFOLOGIESunt coci dispuşi în lanturi, Gram pozitivi, sunt saprofiţi, patogeni sau
condiţionat patogeni.
Au dimensiuni de 0,5-1 µm, au în peretele bacterian o concentratie de mureină mare (80%),
sunt imobili, nesporulati, uneori pot prezenta capsulă, ce le conferă o mare virulenta.

HABITATsunt ubiquitari (întâlniţi peste tot) şi în special pe tegumente şi mucoase.

Ele sunt impartite in grupurile A, B, C, D, G, H, K, Streptococcus mutans si
Streptococcus pneumoniae. Cel mai des intalnit ca agent etiologic al infectiilor
este streptococul de grup A. 

CARACTERE DE CULTURASe cultivă pe medii lichide (bulion glucozat cu azidă de

sodiu şi cristal violet 1/4000 cu 5% sânge ), iar pe mediu solid, geloză sânge 5% (se
recomanda sange de berbec), care poate să contină cristal violet 1/4000 şi acid nalidixic,
mediu selectiv pentru streptococi.
Pe mediul lichid
Cei care au capsulă (foarte patogeni) dau o turbiditate omogenă mediului - formele 'S"sau sub
formă de flocoane care se depun pe pereti sub formă de fulgi şi lasă un sediment pe fundul
eprubetei - formele "R".
Pe mediile solide
- Streptococii patogeni pe geloză-sânge dau colonii de tip "S",
- cei care au capsulă au aspect de colonii  M",
- colonii mate (matt") rotunde, cu margini regulate, cu suprafaţa mamelonată, de consistenţa
apoasă cu tendintă la confluenţa, care dă aspectul de hartă geografică, aspectul este determinat
de streptococii virulenti, care contin substanţa M:
- colonii glossy "G" rotunde, mici, cu suprafata bombată, lucioasă, translucidă, conţin forme
mai putin virulente;
- colonii "R' (rough), uscate, cu margini neregulate, cu suprafete rugoase, forme degradate
fără structură antigenică.

REZISTENTAau rezistenta scazuta sunt distrusi de razele ultrviolete, dezinfectante si

antiseptice la concentratii uzuale, sunt distrusi la 55oC timp de 20 min., Streptococul din
grupa A este sensibil la pencilina G, care se administrează parenteral/oral, Streptococul din
grupa B este rezistent la concentntii mari de NaCI 6.5%, la variatii mari de temperetura, la
actiunea bilei si a sarurilor biliare (ca si viridans), si la actiunea multor antibiotice.

DIAGNOSTIC DE LABORATOR
1. Diagnosticul bacteriologic
Se izolează streptococii din produsele patologice şi se determind grupul seroiogic prin:
▪ Testul la bacitracină se evidenţiază grupul A (singurul sensibil la acest antibiotic). Reacţia
este pozitivă când apare o zond de inhibiţie a cresterii de 10 mm în jurul discului de
bacirtracină de 0,04 UI sau 0.1 UI , dacă colonia este de alt grup atunci colonia se dezvoltă
normal (este rezistentă).
▪ Reacţia de coaglutinare evidenţiază grupurile A, B, C, G, D. Este o reacţie de aglutinare pe
lamă prin care anticorpii cunoscuţi, cuplati cu proteina A stafilococică, reacţionează cu
agentul (antigenul) necunoscut. În acest fel complexele Ac-Ag sunt transformote în corpusculi
si pot fi vizualizaţi. Pentru acest test se foloseşte trusa STREPTIC.
▪ Reacţia de precipitare in inel se foloseşte pentru evidenţierea grupelor serologice.
2. Diagnosticul imunologic
La 2-3 săptămâni, de la debutul infecţiei streptococice respiratorii acute (incorect tratate
sau netratate), se poate instala una din complicatiile grave nesupurative: glomerulonefrita
acută (GNA). reumatismul articular acut (RAA), seu febra reumatismală (FR), cardita
reumatismală (CR),coreea, eritemul nodos. Apar în urma mecanismului de hipersensibilizare
de tip II (citotoxc), III (complexe imune).

PATOGENITATE
Streptococii grup A pot da:
- infecţii acute ale: tractului respirator (forma eruptivă- scarlatina, forma neeruptivă: angina,
faringita, etc)
- otita medie, sinuzita, meningita, pneumenie, bronhopneumonie, pleurezie, endocardita acuta.
Localizarea cutanată a infecţiei streptococice este mai frecventă în zonele calde: intertrigo
impetigo, zabăluţă (infecţia comisurii bucale), celulite, abcese. flegmoane.

TRATAMENT
Diagnosticul precoce si initierea prompta a terapiei antibiotice sunt preferabile. Penicilina
este medicamentul de electie in tratamentul infectiilor streptococice, dar alte antibiotice, cum
ar fi Eritromicina sau Cefalosporinele pot fi folosite depinzand de natura infectiei si de
susceptibilitatea si rezistenta individuala la antibiotice.
Infectiile cutanate streptococice necesita uneori doar tratament local, cu unguente cu
antibiotice, insa, in unele cazuri poate fi necesar si un tratament pe cale orala.
In cazul infectiilor cu Streptococcus pneumoniae (pneumococ) se recomanda efectuarea
antibiogramei, deoarece s-au semnalat tulpini rezistente la penicilina, eritromicina si
azitromicina.
 PNEUMOCOCUL
Este o bacterie din genul streptococilor, care a fost izolat pentru prima data in anul 1881, din
sputa, de catre Louis Pasteur, in Franta.

HABITAT S. pneumoniae (pneumococul) – condiţionat-patogen, face parte din flora

orofaringiană normală la majoritatea populaţiei, dar poate fi şi un important agent patogen
uman. Poate coloniza mucoasa genito-urinară sau intestinală.

PATOGENITATEInfecţiile pneumococice pot fi grupate în:

- infecţii acute ale tractului respirator inferior – pneumonii (pneumococul produce mai mult
de 80% din pneumoniile bacteriene), bronhopneumonii, bronşite
- infecţii ale cavităţilor conecte tractului respirator superior – sinuzite, otite medii, mastoidite
- alte infecţii – meningite, endocardite, peritonite, artrite septice, conjunctivite, infecţii
peripartum şi la nou-născut.

DIAGNOSTIC DE LABORATOR este bacteriologic.

 Examen microscopic: coci gram-pozitivi, lanceolaţi, dispuşi în diplo sau în lanţuri scurte,
capsulaţi. Cultivare şi identificare: Pe geloză-sânge coloniile tinere sunt alfa-hemolitice,
rotunde, umede, mucoide, asemănătoare cu cele produse de S. viridans, ceea ce impune
efectuarea unor teste de diferenţiere (testului de sensibilitate la optochin).

TRATAMENT SI PROFILAXIEMajoritatea tulpinilor de S. peumoniae sunt sensibile la

penicilină şi eritromicină. S-au semnalat tulpini rezistente la penicilină, eritromicină,
azitromicină, deci efectuarea antibiogramei este obligatorie. Sensibilitatea la penicilină o
testăm cu discuri de oxacilină (1 µg).
Cu toată eficacitatea terapiei antimicrobiene, mortalitatea în cazul afecţiunilor
pneumococice este ridicată, îndeosebi la persoane vârstnice, imunocompromişi sau persoane
debilitate. Se recomandă o imunizare prin vaccinare.

 MENINGOCOCUL

HABITATMeningococul paraziteaza numai omul si poate fi izolat din oro- si

nasofaringele persoanelor sanatoase.Transmiterea se face prin picaturile lui Pflugge, poarta de
intrare fiind tractul respirator.

CARACTERE MORFOLOGICEMeningococii sunt diplococi gram-negativi,

reniformi,ca doua boabe de cafea ce se privesc fata in fata,imobili si aerobi.
Pe medii solide
Cerinţele nutritive sunt deosebite pentru Neisseriile patogene, eIe necesitănd factor, de
creştere speciali, de aceea se foloseşte:
- mediul Müeller-Hinton, care contine casomina-acizi în locul peptonelor din carne;
- mediul Thayer - Martin, se pot obtine culturi şi pe geloză-sânge.
- geloză – sânge, geloza -ascită;
- geloza -şocolat.
Dupa 24 ore apar colonii “S" mici cu diametrul de cca. 1 mm, transparente, alb- cenuşiu, cu
margini neregulate, cu suprafaţa neteda şi lucioasa, nehemolitice.
La purtatorii sănătoşi se pot izola colonii “R”, colonii mai mari, opace, cu margini neregulat si
suprafaţa granulara.
În mediile lichide (bulion M-N) creşte sărac dupa 2-3 zile, tulbură uşor mediul sau lăsând un
mic depozit la fund.
Temperatura optimă pentru dezvoltare este de 35-37° C, meningococul se dezvoltă mai
abundent în atmosfera umedă, cu o concentratie de C02 de 5-10% mai ales la izolarea din
produsele patologice.
▪ În pasajele ulterioare, prezenta C02 nu mai are aceeaşi importanţă.
▪ Meningococul este sensibil la variatii de pH (pH optim este de 7,2 – 7,4) moare repede
(autolizează) la uscăciune, nerezistând în afara organismului în picaturile Pflügge mai mult de
30 min.
▪ Fiind foarte sensibil la variatii de temperatura transportul LCR-ului de la patul bolnavului în
laborator pentru cultivare trebuie facut mentinându-l la 37° C.
EI poate da: rinite meningococice (cel mai frecvent), sinuzite, faringite, meningita cerebro
spinală meningococică (MCSM).

PROFILAXIE SI TRATAMENTPresupune izolarea bolnavului si a contactilor precum si

administrarea de rifampicina si vaccinare cu antigene specifice. Sunt boli cu declarare
obligatorie.
 Antibioterapia se realizeaza prin administrarea de penicilina
G,aminopeniciline,cefalosporine de generatia a treia, iar in scop profilactic,la contacti,este
indicata rifampicina.

 GONOCOCUL

Gonococul este: diplococ (bacterie de forma sferica (coc) asociat in grupuri de doi, ca
boabele de cafea), Este un germen gram negativ, responsabil de gonoree.
Este un germene patogen specific omului, transmisibil pe cale sexuala, dezvoltandu-se
numai in atmosfera imbogatita in dioxid de carbon.
Neisseria gonorrhoeae este cauza gonoreei, o boala cu transmitere sexuala care afecteaza
femeile, barbatii si copiii. In fiecare an sunt raportate aproximativ 1 milion de cazuri, in timp
ce un numar cel putin identic nu sunt raportate.
Consecintele medicale si sociale sunt semnificative. Poate cauza infertilitate la femei si
este un factor de risc major pentru infectia HIV.
In medie, un barbat va fi infectat la fiecare al 4-lea contact sexual cu o femeie infectata, in
timp ce o femeie va fi infectata la fiecare al 2-lea contact sexual cu un barbat infectat.
Mecanismul infectiei cu Neisseria gonorrhoeae este diferit la femei si barbati. O
caracteristica remarcabila a acestui microorganism, descoperita de un grup de cercetatori
microbiologi, este abilitatea extraordinara de a supravietui in unica lui gazda, organismul
uman.
N. gonorrhoeae este un patogen exclusiv uman care nu are alta poarta de intrare,
inafara de mucoasa umana, si in special cea genitala. A dezvoltat mecanisme remarcabile prin
care evita atacul sistemului imun al gazdei (congenital si adaptat).

SIMPTOME Simptomele gonoreei apar, de obicei, dupa o perioada de 2 zile pana la 3

saptamani, dupa expunerea la infectie. Unele femei si barbati sunt asimptomatici pana cand
apar complicatii severe.
Simptome la femei:
- disurie (senzatie dureroasa si de usturime la urinat)
- secretii vaginale galbene
- fragilitate vasculara (producerea cu usurinta a sangerarilor)
- dispareunie (dureri la contactul sexual).
Simptome la barbati:
- secretie ureterala laptoasa alb-galbuie
- disurie (senzatie dureroasa si de usturime la urinat)
- inrosirea si umflarea deschiderii uretrei la nivelul penisului
- dureri abdominale joase
- durere si edematiere (umflare) la nivelul testiculelor.

MOD DE TRANSMITEREInfectia gonococica se transmite prin contact sexual vaginal,

anal sau oral, copiii se vor infecta la nastere, in cazul in care mamele sunt infectate.

DIAGNOSTIC Depistarea simptomelor este foarte dificila in multe dintre cazuri. Astfel ca
persoanele nu stiu ca sunt infectate pentru o perioada lunga de timp. Cele mai multe dintre
persoanele asimptomatice, vor afla ca sunt infectate atunci cand partenerul lor este
diagnosticat. Singura metoda sigura de a depista infectia este testarea (culturi din secretiile
uretrale sau vaginale) pentru infectia gonococica.
PROFILAXIE SI TRATAMENTRecomandarile pentru prevenirea infectiei gonococice
sunt identice cu cele pentru prevenirea altor boli cu transmitere sexuala.
Cea mai buna metoda de prevenire a infectiei gonococice este abstinenta (nici un contact
sexual) sau contactul sexual cu un singur partener neinfectat, care la randul lui nu are un alt
partener sexual.
O alta recomandare este folosirea protectiei in timpul contactului sexual. Prezervativul,
folosit adecvat de la inceputul pana la sfarsitul fiecarui contact sexual, este cea mai buna
protectie. Spumele sau gelurile spermicide si diafragmele sunt mai putin eficiente si nu ar
trebui sa inlocuiasca prezervativul, ci sa fie folosite impreuna cu acesta.
Desi poate avea complicatii grave daca ramane netratata, infectia gonococica poate fi
vindecata. Tratamentul consta in administrarea de antibiotice (de obicei Penicilina,
Eritromicina sau Tetraciclina). Este foarte important ca tratamentul sa fie urmat corect, pentru
a fi eficient.
Din pacate, tratamentul antibiotic nu poate trata complicatiile deja cauzate de infectia
gonococica.