GENUL STAPHYLOCOCUS

Caractere generale
Genul aparţine familiei Micrococaceae; sunt coci gram pozitivi aşezaţi în grămezi,
catalazo-pozitivi, anaerobi facultativi.
Sunt germeni patogeni şi condiţionat patogeni care produc 80% din infecţiile
piogene umane (potenţial invaziv crescut).

Reprezentanţi
Staphylococcus aureus
Staphylococcus epidermidis
Staphylococcus saprophyticus

Tabel nr. 8 - Clasificare şi caracteristici diferenţiale

St. aureus St. epidermidis St. saprophyticus

Prezenţa coagulazei + - -
Fermentarea
manitolului oxidativ şi +  (oxidativ) ( arareori)
fermentativ
Fermentarea glucozei + - -
Hemoliza + -,+ + , (-)
Sensibilitate la S S R
Novobiocină
Producerea de auriu
pigmenţi citrin alb galben (arareori)
(în aerobioză) portocaliu gri
rar - fără pigment
Patogenitatea Patogen Condiţionat Condiţionat patogen
patogen
Habitat Cavitatea nazofa-ringiană Microbiocenoza Microbiocenoza tractului
(purtători 40% ambulator nazală şi cutanată urinar (produce cistite)
80% în mediul spitalicesc)
tegumente, intestin perineu

Factori de risc pentru Pacienţi spitalizaţi

infecţii Vârste extreme Idem Idem
Factori de patogenitate
 Condiţionează polimorfismul extraordinar al infecţiilor stafilococice.

Antigene somatice

Punţi pentapeptidice de glicină (particularitate a peretelui celular stafilococic);

Nucleoproteina P - întâlnită la toţi stafilococii, patogeni sau nepatogeni;
Acidul ribitol-teihoic - antigen specific de specie pentru Staphylococcus aureus
(polizaharidul A);
Proteina A (aglutinogenul A):
- proteină de suprafaţă întâlnită la St. aureus;
- cu rol de adezină şi rol antifagocitar;
- poate fixa fragmentul FC al imunoglobulinelor G;
- este imunogenă şi declanşează formarea anticorpilor specifici.
Coagulaza legată - formează o manta de fibrină în jurul bacteriei, cu rol
antifagocitar;
Capsula - întâlnită in vivo la anumite tulpini de S. aureus, cu rol antifagocitar;
- induce formarea anticorpilor neutralizanţi;
Acidul glicerol-teihoic - este un antigen specific speciei S. epidermidis
(polizaharidul B).

Antigene extracelulare (invazine)

Enzime
 Coagulaza
- liberă şi legată; coagulaza legată are rol antifagocitar;
- cea liberă transformă fibrinogenul în fibrină în prezenţa unui activator
plasmidic; participă la aglomerarea bacteriilor sub forma unor coaguli mici endovenoşi,
cu rol în invazivitate;
- Testul coagulazei rămâne cel mai important test de diagnostic de laborator al S.
aureus.
Fibrinolizina Stafilococică (Staphylokinaza):
- lizează fibrina, favorizează diseminarea bacteriilor din microembolii supuraţi.
Hialuronidaza
- favorizează invazivitatea bacteriană, prin hidroliza acidului hialuronic din
ţesutul conjunctiv.
Dezoxiribonucleaza, Ribonucleaza:
- distrug acizii nucleici şi contribuie la formarea leziunilor;
- Endonucleazele S. aureus sunt termorezistente, iar cele ale S. epidermidis sunt
termosensibile.
Lipaze, esteraze, fosfolipaze:
- favorizează colonizarea ţesutului subcutanat şi a glandelor sebacee.

Toxine
Se pot clasifica în funcţie de efect:
- citolitice (hemolitice, leucocidale, dermonecrotice, letale);
- exfoliative;
- enterale (enterotoxine).
Toxinele citolitice
Hemolizinele - alterează membrana hematiilor şi produc hemoliză completă;
  hemolizina ( toxina)
- efect hemolitic (produce  hemoliza pe medii cu sânge de oaie sau iepure);
- efect dermonecrotic şi letal (efect hemolitic redus pe hematii umane);
- mai frecvent detectată la Staf. aureus; GM este de 28.000 ; poate fi
transformată în anatoxină.
 hemolizina
- produce hemoliză de tip “cald-rece” pe medii cu sânge (începe la 37C şi
devine completă la 4C);
- caracteristică tulpinilor de Stafilococ patogene pentru animale.
 hemolizina
- lezează hematiile umane;
- nu se poate vizualiza pe geloză sânge.
 hemolizina
- efect citotoxic pe hematii, neutrofile, macrofage, limfocite.
Leucocidina Panton - Valentine
- cu efect distructiv asupra PMN şi macrofagelor;
- cu efect nehemolitic şi antifagocitar (distruge lizozomii celulari).
Toxina sindromului de şoc toxic (TSS)
- produsă de câteva biotipuri de Staf. aureus, care există în microbiocenoza
cutanată la unele persoane;
- efect letal după o stare de şoc, cu fenomene digestive (vărsături); descrisă
iniţial ca enterotoxina F.
Toxina exfoliativă
- distruge forţele de adeziune dintre celulele granulare din derm, producând
epidermoliză - exfoliere cutanată;
- este secretată de stafilococi ai tipului fagic II şi produce aşa-zisul “sindrom al
pielii opărite”, care include:
  boala Ritter
 Sindromul Lyell al copilului, necroza toxică epidermală)
 impetigo bulos
 rash scarlatiniform
- GM a toxinei este de 24.000 
- se evidenţiază prin inoculare la şoricel nou-născut, care prezintă exfoliere
cutanată la locul inoculării.
Enterotoxinele
- produse de tulpini de Stafilococ coagulazo-pozitive şi coagulazo-negative;
- produc toxiinfecţii alimentare, cu predominenţa vărsăturilor;
- enterotoxinele sunt antigenic distincte (notate de la A la E) şi acţionează asupra
terminaţiilor nervoase intestinale determinând mişcări antiperistaltice.
- enterotoxinele sunt termostabile (rezistă la fierbere 1 oră) şi nu pot fi degradate
în timpul preparării alimentelor; de asemenea, enterotoxinele rezistă la enzimele
proteolitice: tripsina, papaina, chemotripsina etc.
- enterotoxinele A şi D sunt cel mai frecvent întâlnite în patologia discutată;
enterotoxina tip B produce enterocolită postantibiotice;
- mecanismul de acţiune al enterotoxinei a fost evidenţiat prin testul Dolmann.

Infecţii stafilococice
Infecţiile tipic stafilococice sunt piogenice, invazive şi toxigene.

Infecţii piogene
Piodermita stafilococică
- produsă de S. aureus şi ocazional de S. epidermidis;
- este mai frecvent întâlnită la copiii care trăiesc în climat cald şi umed.
 Foliculita
- afectează foliculul pilos superficial.
Furunculul
- afectarea foliculului pilos şi a ţesutului celular subcutanat (reacţie inflamatorie
puternică).
Carbunculul
- asemănător ca tip de leziune cu furunculul, însă prezintă focare multiple
(folicul pilos, glande sebacee, ţesutul subcutanat).
Panariţiul
- afectarea zonei periunghiale.
Hidrosadenita
- infecţia piogenă a glandelor sudoripare;
Impetigo
- leziuni cutanate superficiale, de tip vezicular;
Leziuni septice (abcese metastatice), secundare bacteriemiei sau septicemiei:
- stafilococia pleuro-pulmonară (complicaţie după infecţii virale);
- pneumonia primară a copilului mic;
- sinuzite, otite supurate, mastoidite;
- cistite, cistopielite (implicat şi S. saprophyticus);
- mastite (la femei care alăptează), endometrite;
- meningite, pleurezii, peritonite, pericardite;
- endocardita acută - cu S. aureus, la subiecţi protezaţi valvular;
- endocardita subacută - cu S. epidermidis (poate complica o intervenţie
chirurgicală toracică);
 - osteomielita - reprezintă cea mai frecventă complicaţie septică, după genera-
lizarea infecţiei pe cale hematogenă; afectează mai ales copiii sub 12 ani sau persoane
care au suferit intervenţii chirurgicale ortopedice;
- infecţia plăgii chirurgicale (infecţie nosocomială tipică);
- stafilococia malignă a feţei.

Boli stafilococice toxigene

Toxiinfecţiile alimentare
- sindroame produse de către tulpinile bacteriene secretoare de enterotoxine
(grup fagic III);
- au incubaţie scurtă (2-6 ore), debut brusc, predomină vărsăturile, dar cu
vindecare rapidă după eliminarea toxinei din organism (24-48 ore).
Enterocolitele postantibiotice
- apar la persoanele spitalizate, tratate cu antibiotice cu spectru larg.
Sindroamele de exfoliere cutanată (“Sindromul pielii opărite” produs de către
toxina exfoliativă stafilococică):
- boala Ritter
- sindromul Lyell
- impetigo bulos
- rash scarlatiniform
Primele trei sindroame pot evolua epidemic în secţiile de nou-născuţi; Rash-ul
scarlatiniform apare la copilul mai mare.
Sindromul de şoc toxic - sindrom produs de către anumite tulpini de S. aureus,
producătoare de toxină TSS (iniţial denumită enterotoxină F).

Aspecte epidemiologice
Rezervorul de infecţie:
- purtătorii nazali
 - purtătorii perineali
- alimente şi băuturi contaminate
- mediul spitalicesc (tulpini multiplu rezistente la chimioterapice)
Factori predispozanţi:
- persoane imunodeprimate (vârste extreme, cancere, diabet zaharat, intervenţii
chirurgicale, tratament cu corticosteroizi, infecţii virale anterioare).
- factori de patogenitate bacterieni cu codificare extracromozomială: adezine,
invazine, toxine.
Cu transmitere aerogenă, prin contact direct (mână), prin transmitere digestivă.

Diagnostic de laborator
Recoltarea prelevatelor biologice
 secreţii purulente;
 exudat nazal şi faringian, sputa în infecţii respiratorii;
 urina în infecţii urinare;
 sânge pentru hemocultură etc.;
 lichid cefalorahidian.
Examenul microscopic direct
Cocii Gram + dispuşi în grămezi care imită ciorchinii de strugure, pe un fond roz-
roşu reprezentat de detritusuri celulare şi fibrină.

Izolarea pe medii
Stafilococii cresc pe medii cu sânge şi pe medii hiperclorurate (cu 7,5 g% NaCl).
 Identificarea se realizează examinând:
Proprietăţile morfotinctoriale: coci gram pozitivi, aşezaţi în grămezi
Proprietăţile de cultură:
Medii lichide:
- pe apă peptonată şi bulion tulbură uniform mediul de cultură;
- mediul de îmbogăţire este mediul lichid hiperclorurat Chapmann;
- pe bulion+manitol+indicator de pH, pentru depistarea Staphylococcus aureus.
Medii solide:
- geloza sânge: Colonii S (2-3 mm) cu zonă de  hemoliză completă la S. aureus
(şi arareori hemoliză la S. epidermidis). În aerobioză, coloniile S. aureus pot fi
pigmentate în auriu, citrin, portocaliu, alb; S. epidermidis prezintă pigment alb. S.
saprophyticus prezintă pigment gri sau gălbui. Pigmentarea coloniilor poate fi urmărită
mai bine pe mediul cu monoacetat de glicerol.
- din prelevatele biologice contaminate cu floră de asociaţie se face izolarea pe
medii selective (hiperclorurate cu manitol). Pe mediul Chapmann, coloniile S. aureus sunt
manitol + (virează culoarea mediului), în timp ce coloniile stafilococilor saprofiţi sunt
manitol negative (nu îl fermentează).

Proprietăţi biochimice:
Testul catalazei: - este pozitiv la stafilococi (face diagnostic diferenţial cu genul
Streptococcus);
Degradarea manitolului - serveşte la identificarea speciilor genului
Staphylococcus:  S. aureus degradează manitolul oxidativ şi fermentativ;
 S. epidermidis degradează manitolul inconstant, exclusiv oxidativ.
Testul fosfatazei - S. aureus este fosfatază +, restul speciilor sunt fosfataze -.

Caractere de patogenitate:
Investigate prin teste in vitro şi in vivo.

Teste de patogenitate in vitro

 Testul coagulazei - este cel mai important test de diagnostic de laborator care
precizează patogenitatea. Stafilococul patogen este coagulazo pozitiv.
- testul coagulazei în tub - evidenţiază coagulaza liberă;
- testul coagulazei pe lamă - evidenţiază coagulaza legată.
Testul fibrinolizinei - evidenţiază degradarea fibrinei de pe medii care conţin
această substanţă;
Testul dezoxiribonucleazei - evidenţiază endonucleazele S. aureus
termorezistente);
Enterotoxina - evidenţiabilă prin reacţia de dublă precipitare în gel.
Teste de patogenitate in vivo
Exotoxina exfoliativă - produce exfolierea cutanată a şoriceilor nou-născuţi.
Activitatea dermonecrotică - inocularea unui filtrat de cultură de stafilococ
patogen la un iepure îi provoacă acestuia o escară uscată (detaşabilă) după 24 de ore.
Enterotoxinele - termostabile (rezistă la fierbere); evidenţiabile prin testul
Dolmann (inocularea intraperitoneală a filtratului de cultură unor pisoi tineri le provoacă
acestora vărsături în jet şi sialoree).
Recapitulând, o tulpină de stafilococ patogen prezintă următoarele proprietăţi:
hemoliza, pigmentarea, coagulaza +, fermentarea manitolului +, prezenţa
endonucleazelor termorezistente, activitatea dermonecrotică ( activitate toxigenă:
enterotoxină, exotoxină exfoliativă, toxina sindromului de şoc toxic etc.).

Antibiograma
Este obligatorie; rezistenţa la chimioterapice a stafilococilor este în creştere, în
special prin producţia de  lactamaze (codificate plasmidic). Se semnalează tot mai
frecvent rezistenţa la Meticilină, Oxacilină, Cloxacilină (în special la tulpinile de
stafilococ patogen izolate din mediul spitalicesc).

Lizotipia
Se realizează tipizarea tulpinilor, cu ajutorul bacteriofagilor specifici, grupaţi în 4
categorii fagice:
Grupa I: 29, 52, 52A, 79, 80, 81;
Grupa II: 3A, 3B, 3C, 55, 71;
Grupa III: 6, 7, 42E, 47, 53, 54, 55, 77;
Grupa IV: 42D.
 Infecţiile stafilococice cu potenţial epidemic sunt infecţiile nozocomiale şi
toxiinfecţiile alimentare. Utilizarea lizotipiei bacteriofagice permite stabilirea sursei
infecţiei.

Profilaxia
În infecţiile stafilococice recidivante, rezultate bune se obţin cu terapia cu
anatoxină, combinată cu autovaccin, preparat din tulpina bacteriană proprie bolnavului.
Explicaţia constă în “îmbunătăţirea”, stimularea mecanismelor imunităţii mediate celular.
De asemenea, se respectă normele de igienă personale şi în mediul spitalicesc.

GENUL STREPTOCOCCUS
Caractere generale
Genul aparţine familiei Streptococaceae; sunt coci gram pozitivi aşezaţi în lanţuri,
catalazo-negativi.
Sunt germeni ubiquitari, frecvent întâlniţi în microbiocenoze: tegumente, mucoase,
cavitate bucală, intestin.

Reprezentanţi
Sunt comensali, condiţionat patogeni sau patogeni. Următoarele specii au mare
importanţă în patologia umană:
 Streptococcus pyogenes (grup A);
 Streptococcus agalactiae (grup B);
 Streptococcus pneumoniae;
 Streptococii viridans (Str. mutans, Str. mitis, Str. sanguis etc.);
 Streptococi grup D (enterococi: Str. faecalis, Str. faecium etc.);
 Peptostreptococcus.
 Clasificare
 După tipul hemolizei;
 După tipul antigenic;
 După habitat;
 După proprietăţi metabolice:
După tipul hemolizei:
-  - incompletă, cu nuanţă verzuie - ex.: Str. pneumoniae, Str. viridans, unii
enterococi;
-  - completă, clară, transparentă - ex.: Str.  hemolitic uman grup A, B, C, G;
- ' - liză incompletă lângă colonie, urmată de hemoliză clară - ex.: anumite
specii ale grupurilor antigenice B, D;
-  - fără hemoliză pe geloză sânge - ex.: specii din grupurile antigenice
streptococice D, F, H.

După grupul antigenic:

Clasificare iniţiată de către Rebecca Lancefield, pe baza carbohidratului C al
peretelui celular; clasificarea nu se aplică Str. viridans şi Str. pneumoniae.
Grupurile antigenice streptococice sunt notate de la A la U şi se pot identifica prin
teste speciale.
Streptococii din grupul antigenic A au cea mai mare importanţă în patologia
umană, de aceea un criteriu de clasificare îl constituie încadrarea în acest grup (grup
antigenic A sau Streptococ non-grup A). Apartenenţa la grupul A se identifică prin testul
la bacitracină.
Principalele antigene streptococice somatice sunt:
 Antigene capsulare (acid hialuronic);
 Pilii (80 de tipuri antigenice de proteină M; acid lipoteihoic);
 Peretele celular (carbohidratul C, peptidoglicanul, proteine T, R);
 Membrana citoplasmatică (antigene comune cu membrana bazală glomerulară
şi cu fibra musculară cardiacă).
 După habitat: streptococi piogeni, viridans (cavitatea bucală), lactici, enterococi
(tub digestiv) etc.
După anumite proprietăţi metabolice:
Cocii sunt catalazo-negativi.
Majoritatea speciilor genului sunt aerobe - facultativ anaerobe dar există şi specii
microaerofile (Str. pneumoniae) sau strict anaerobe (gen Peptostreptococcus).

Grup A, streptococi  hemolitici (Streptococcus pyogenes)

Antigene somatice
Carbohidratul C al peretelui celular (clasificare de grup);
Proteinele T, R ale peretelui celular;
Proteinele M piliare (determină aproximativ 80 de tipuri antigenice diferite de
streptococi grup A); cu rol antifagocitar, realizează aderenţa bacteriană pe suprafaţa
celulelor epiteliale.
Antigenele solubile (toxine şi enzime, ca factori de patogenitate)
Toxina eritrogenă (toxina pirogenă streptococică):
- este sintetizată prin fenomenul de conversie lizogenă;
- determină exantemul şi enantemul caracteristic în scarlatină; efect pirogen;
- produsă şi de streptococii din grupele antigenice A, C, G;
- 3 tipuri antigenice diferite de eritrotoxine.
Streptolizina O:
- proteină O2 labilă, responsabilă de hemoliza  a grupurilor antigenice A, C, G;
- inhibată de steroli.
Streptolizina S:
 - proteină Oxigen stabilă, hemolitică;
- este inactivată prin fosfolipide;
- sintetizată şi de către alte grupuri antigenice de streptococi.
Streptokinaza:
- proteină produsă de către streptococii grupei A,C;
- activează sistemul fibrinolitic;
- utilizată în tratamentul trombilor intravasculari.
Factori de difuziune a infecţiei:
- hialuronidaze - lizează acidul hialuronic;
- dezoxiribonucleaze - distrug ADN;
- ribonucleaze - lizează ARN;
- proteinaze diverse, cu acţiune cardiotoxică, hepatotoxică, nefrotoxică.
Marea varietate a factorilor de patogenitate cauzează polimorfismul manifestărilor
clinice.

Boli streptococice - Streptococcus pyogenes

Faringite, tonsilite - mai frecvente la copii cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani

(zona temperată);
Pneumonii;
Piodermite - mai frecvente la copii cu vârste între 2 şi 5 ani (în anotimpul cald);
Scarlatina - boală generalizată, produsă printr-un streptococ lizogenizat,
producător de toxină eritrogenă (grup A, dar şi C, G);
Celulite, limfangite;
 Erizipel;
Flegmoane - posttraumatic sau postintervenţie chirurgicală;
Meningite, abcese cerebrale, abcese în alte organe;
Endometrite.

Boli poststreptococice - Streptococcus pyogenes (complicaţii imunopatolo-

gice nesupurative, care apar la 2 - 6 săptămâni după o infecţie cu Streptococ gr. A)
Reumatismul articular acut, miocardita reumatismală, coreea minor;
Glomerulonefrita difuză acută;
Artrite migratorii;
Eritemul nodos.
Streptococii de grup A prezintă antigene comune cu membranele sinoviale,
sarcolema cardiacă şi ţesutul conjunctiv. Anticorpii antistreptococici (antistreptolizină O,
antistreptokinază, etc), se fixează pe antigenele proprii şi determină un răspuns autoimun,
după activarea sistemului complement.
Glomerulonefrita se datorează depunerii complexelor antigen - anticorp în exces în
capilarele glomerulare, cu producerea de leziuni prin activarea complementului. Tipurile
streptococice nefritogene sunt notate: 4, 12, 49, 55, 57, în timp ce tipurile streptococice
reumatogene sunt mai numeroase. Titruri ASLO mari denotă hipersensibilizarea.

Diagnostic de laborator – Streptococcus pyogenes

Recoltarea prelevatelor biologice

În funcţie de localizarea infecţiei
ex.: în faringită - se recoltează exudat faringian, secreţii purulente din plăgi, etc.
Diagnostic microscopic direct, proprietăţi morfotinctoriale
Coci gram pozitivi aşezaţi în lanţuri.
Izolare pe medii, proprietăţi de cultură
 Pe medii lichide - se dezvoltă granular la baza eprubetei;
Pe medii solide - pe geloză sânge - coloniile sunt S, netede, punctiforme,
înconjurate de  hemoliză.
Proprietăţi biochimice
catalaza negativă;
oxidaza negativă.

Proprietăţi antigenice
încadrarea în grupul antigenic A se realizează prin:
- testul la bacitracină (uzual);
- reacţia de coaglutinare cu o tulpină de Stafilococ cu proteină A;
- imunofluorescenţă;
- reacţii de aglutinare cu trusa Streptex.
serotiparea M, T, SOF prin reacţii de precipitare, după încadrarea în grupul A.

Diagnostic indirect serologic

Reacţia ASLO evidenţiază titrul anticorpilor antistreptolizină O din serul de
bolnav. Un titru mai mare decât 250 unităţi ASLO denotă infecţie streptococică sau o
complicaţie imunologică. Reacţia ASLO stabileşte diagnosticul, prognosticul şi eficienţa
tratamentului. Scăderea titrului ASLO este urmată de vindecare. Reacţia ASLO nu poate
diagnostica infecţiile de tip piodermită.
 Testul streptozyme - are valori crescute în infecţii faringiene şi piodermite.
Testul anti DN- aze B - are acurateţe crescută în diagnosticarea infecţiilor.
Determinarea titrului anticorpilor antihialuronidază, antistrepto-kinază.
Diagnostic indirect biologic
Prin teste cutanate (reacţia Dick şi reacţia Schultz-Carlton) se investighează
capacitatea anticorpilor specifici de a neutraliza efectul toxinei eritrogene.
Reacţia Dick pozitivă denotă susceptibilitatea subiectului la infecţia scarlatinoasă,
pusă în evidenţă prin lipsa anticorpilor specifici protectori.
Reacţia Schultz-Carlton pozitivă confirmă infecţia scarlatinoasă. (Serul de
convalescent de scarlatină, inoculat unui pacient cu eritem cu diagnostic neprecizat, va
face să dispară doar eritemul scarlatinos).

Antibiograma
Streptococii de grup A sunt sensibili la  lactamine şi de aceea nu necesită
efectuarea antibiogramei, care este însă obligatorie pentru streptococii non grup A.

Streptococi  hemolitici, grup B (Streptococcus agalactiae)

Habitat
Streptococii grupului B se izolează frecvent din nazofaringele persoanelor
sănătoase. La 30% din populaţia generală streptococul B se întâlneşte uzual în flora
gastrointestinală. Aproximativ 20% dintre gravide sunt purtătoare vaginale de streptococ
de grup B, ceea ce explică intervenţia bacteriei în patologia materno-infantilă.

Infecţiile tipice
 pneumonia şi meningita neo-natală;
 La femei, streptococul de grup B produce endometrita şi mastita postpartum,
precum şi infecţii urogenitale;
 suprainfecţia plăgilor chirurgicale se poate complica cu fasceită necrozantă şi
septicemii;

Diagnosticul de laborator (particularităţi)

 Hemoliză  pe medii cu sânge;
Încadrarea în grup prin: - testul CAMP;
- hidroliza hipuratului de sodiu.
Antibiograma este obligatorie.
Streptococi de grup D

Pot fi ,  sau  hemolitici (hemoliza  este frecventă).

Streptococcus faecalis, faecium, durans (enterococi):
- aparţin microbiocenozei intestinale şi sunt germeni condiţionat patogeni;
- produc infecţii urinare recidivante, infecţii intraabdominale, genitale,
septicemii, endocardită bacteriană.
Enterococii se dezvoltă pe medii cu bilă - esculină cu 6,5 g % NaCl, la temperaturi
cuprinse între 10 - 45C.
Non-enterococii (gr. D) nu se dezvoltă pe medii cu adaus de 6,5 g % NaCl şi
prezintă hemoliză  sau .

Streptococii de grup C, G
Includ specii variate:
- Streptococcus equisimilis;
- Streptococcus zooepidemicus;
- Streptococcus dysgalactiae.
Produc streptolizină O şi eritrotoxină;
Se întâlnesc frecvent în flora nazofaringiană a unor subiecţi aparent sănătoşi.
 Streptococi  hemolitici

Grupul Viridans
Cele mai comune specii, care aparţin florei buco-faringiene normale, sunt:
Streptococcus mutans;
Streptococcus sanguis;
Streptococcus mitis;
Streptococcus salivarius.

Infecţiile produse:
caria dentară (Streptococcus mutans produce dextran insolubil din fructoză şi
glucoză; astfel formează placa dentară);
endocarditele bacteriene subacute: tulpinile de Str. viridans, ajunse în circulaţie
după intervenţii stomatologice, se pot fixa pe valve cardiace cu leziuni.
Nu conţin carbohidratul C - nu pot fi incluşi în clasificarea Lancefield.
Diagnosticul diferenţial se face cu alţi streptococi  hemolitici, cu Str.
pneumoniae. Str. viridans sunt rezistenţi la optochin şi nu sunt lizaţi pe medii cu bilă.

Streptococcus Pneumoniae

Infecţii produse
 pneumonia franc lobară;
 meningita bacteriană a adultului, cu o rată de mortalitate de cca. 40%;
 este cea mai frecventă cauză de otită medie a copilului, cu complicaţii: surditate;
  sinuzite, ostomastoidite;
 septicemii, endocardite.

Patogeneză
Pneumococii intră în compoziţia microbiocenozei nazofaringiene şi constituie
„rezervorul” infecţiilor pneumococice, care apar preferenţial la subiecţi cu status imunitar
alterat.
Virulenţa pneumococului este dată de un polizaharid capsular, care caracterizează
82 de tipuri antigenice diferite; are rol cert antifagocitar. Polizaharidul capsular
solubilizat neutralizează anticorpii circulanţi (fenomen de „paralizie imunologică”);
neuraminidaza pneumococică conferă neurotoxicitatea meningitelor pneumococice;
pneumolizina este toxina cu activitate hemolitică in vivo (experimente pe animale).

Diagnostic de laborator

Recoltarea prelevatelor biologice

În funcţie de localizarea infecţiei.

Diagnostic microscopic
Coci gram pozitivi lanceolaţi, înconjuraţi de o capsulă comună, aşezaţi in diplo.

Izolarea pe medii; proprietăţi de cultură, studiate în vederea identificării

Pe geloză sânge ciocolatie se dezvoltă sub forma unor colonii S mucoide,
înconjurate de o zonă de  hemoliză. Necesită incubare în atmosferă de dioxid de carbon
(10%);
Sensibil la Optochin;
Lizat pe medii cu bilă (fenomen de biloliză Neufeld pozitiv).
Proprietăţi biochimice
Fermentează inulina, lactoza, sucroza, trehaloza;
 Catalază negativ;
Microaerofil.

Proprietăţi antigenice
 82 tipuri antigenice funcţie de un polizaharid capsular, identificabil prin reacţia
de umflare a capsulei Neufeld (reacţie antigen - anticorp);
 primele 8 tipuri antigenice produc marea majoritate a infecţiilor umane cu
această etiologie.

Proprietăţi de patogenitate
Şoarecele inoculat cu o cultură de pneumococ virulent face o septicemie mortală;
apoi se realizează o amprentă de splină şi se vizualizează cocii gram pozitivi în diplo,
înconjuraţi de o capsulă comună, vizibilă ca un halou clar pe fondul roz al celulelor
splenice.
Antibiograma
Este obligatorie.

Profilaxie
Vaccin polivalent (preparat din 23 de polizaharide capsulare purificate).

Coci gram pozitivi anaerobi

Reprezentanţi
Peptococcus sp. - gram pozitivi la limită;
Peptostreptococcus sp. - coci mari alungiţi;
Sarcina ventriculis - (coci mari aşezaţi câte opt, la vârfurile unui cub).
Aparţin microbiocenozei gastrointestinale, bucofaringiene, tractului urogenital şi
pielii.

Infecţii produse
infecţii cerebrale, hepatice, mamare;
empieme subdurale şi extradurale;
osteomielite, endometrite;
meningite, septicemii.
Infecţiile apar mai ales după manopere medico - chirurgicale la subiecţi
imunodeprimaţi.