Tema: Cocii

Familia Micrococacea: genun Stafilococus

Familia Streptococacea: genul Streptococus
Familia Neiseriacea: Neiseria meningitidis,N. Gonoree

Genul Stafilococus

Caracrete morfologice: Stafilococii sunt bacterii de

formă rotund-ovalară (coci), gram pozitivi (se
colorează cu colorant Gram), cu un diametru de 0,5-
1,5 µm, dispuși caracteristic în grămezi (ca și
ciorchinele de strugure). 
Sunt imobili,nesporogeni,necapsulati uneori
formeaza microcapsule. În funcție de capacitatea de
a secreta o enzimă numită coagulază (care poate
coagula plasma), stafilococii se împart în:
1.coagulazo-pozitivi ( stafilocus Aureus)este
pathogen pentru om
2 . coagulazo-negativi (Stafilococul epidermidis,
s.hemoliticus,s.Saprofiticus…) conditionat patogeni
traesc in flora normala a organismului uman
Habitatul: 30% din populatie sunt putatori de
s.Aureu el traeste in cavitatea nazala si intestine un
procent mai mare fiind determinat la persoanele ce
activeaza in institutiile spitalicesti.
S.Epidermal: se afla pe tegumente
S.Saprofitic: se afla pe tegumente,mucoasa
urogenitala
Cultivarea: Stafilococii sunt microorganism
facultativ anaerobi,insa mai bine cresc in prezeta
oxigenului,se cultiva bine pe mediile:
geloza nutritiva cu adaos de singe in conditii
optime de crestere la temperature de 37C PH 7,2-
7,4 la cultivarea stafilococilor pe geloza singe cresc
colonii S forma de 2-3mm opace bombate ,unele
pigmentate culorea variaza de la alb,galben
auriu,citric in jurul coloniei se formeaza o zona de
hemoliza.
In calitate de medii solide selective cu character
diferenciar diagnostic servesc:
1.Geloza nutritiva cu adaos de sare de 5% si adaus
de emulsie de galbenus de ou numit mediul
CISTOVICI.
2.Geloza Salina de 3% Cu adaos de ou numit mediul
CEACMAN.
3.MANITOL SOLT AGAR cu adaos de ou, contine
mannitol.
Pe aceste medii cresc colonii albe cremoase S forma
Unele pot avea pigment auriu, coloniile sunt
inconjurate de un halou galben datorita lecitinazei
fiind unul din testele principale in diagnosticarea
stafilococului aureus.
Caractere biochimice:
 Catalazo Pozitivi
 Oxidaza minus
 Plazmocuagulaza plus (pentru stafilococul
aureus)
 Scindeaza un sir de glucide Lactoza,
glucoza,zaharoza,maltoza eliminind acizi
organici
 Med Manit in conditii anaerobe, plus
Factorii de Patogenitate:
Pentru a înțelege cum reușește această bacterie să patrundă, să
infecteze și să se raspândească în organism, în
ciuda mecanismelor de apărare proprii organismului, și cum se
explică varietatea clinică a afecțiunilor determinate de
stafilococ, este important de cunoscut structura acestuia și
modul de acțiune. Stafilococul auriu (S. aureus) își exercită
patogenitatea atât prin structura sa cât și printr-o multitudine
de enzime pe care le produce. Astfel:
 capsula (un strat subțire care învelește bacteria)
protejează bacteria de acțiunea celulelor și mecanismelor
de aparare ale organismului
(fagocitoză, leucocite, macrofage) și favorizeaza în același
timp aderența bacteriei de catetere și de alte materiale
sintetice: proteze valvulare, proteze
articulare, șunturi, grefe etc.
 peretele celular al bacteriei conține mai multe substanțe
care declanșează reacțiile inflamatorii în organism,
stimulează sinteza de pirogeni endogeni (substanțe
sintetizate în organism care determină apariția febrei) și
inhibă mecanismele de aparare ale organismului.
 tot la nivelul peretelui celular există acizi teicoici, care
ajută la atașarea stafilococilor de suprafețele mucoaselor.

Stafilococul auriu secretă un număr mare de toxine:

  enzimele citolitice, care sunt capabile să
lezeze membranele celulare și deci să distrugă celulele;
acestea sunt alpha, beta, gama hemolizinele și leucocidina;
după cum le spune și numele, hemolizinele au ca principal
rol hemoliza – distrugerea eritrocitelor, dar ele pot
distruge și alte tipuri de celule având un rol important în
producerea leziunilor tisulare; leucocidinele atacă și
distrug leucocitele.
 exfoliantina, ce determină leziuni la nivelul epidermului cu
exfoliere consecutivă; este responsabilă de
apariția dermatitei exfoliative în cadrul sindromului
stafilococic al pielii opărite (frecventă la copiii mici).
 toxina-1 a socului toxic, responsabilă de sindromul toxic
caracterizat prin: febră, hipotensiune, erupție urmată
de descuamare și afectarea mai multor organe interne.
 enterotoxină (sunt 5, notate de la A la E), responsabile
de toxiinfecțiile alimentare cu stafilococ, ele fiind
rezistente la aciditatea gastrică și rezistă 30 de minute la
temperatura de 100 °C, ceea ce semnifică faptul că
alimentele contaminate cu enterotoxină stafilococica nu
devin inofensive prin fierbere; aceste enterotoxine se
pare [că au acțiune și asupra sistemului nervos central,
ceea ce explica vărsăturile severe ce apar uneori în
toxiinfecțiile alimentare.
De asemenea, stafilococul secretă un număr de enzime care au
diverse roluri în patogenitate, dar care sunt utilizate și ca
markeri în diagnosticul infecțiilor stafilococice:
  coagulaza, care poate converti fibrinogenul în fibrină și
este un marker al virulentei S. aureus
 catalaza, care protejează bacteria de acțiunea apei
oxigenate
 hialuronidaza, care hidrolizează acidul
hialuronic din țesutul conjunctiv, favorizând astfel
diseminarea infecției
 fibrinolizina, care dizolvă cheagurile de fibrină, fiind un
factor de difuziune al infecției
 lipazele, care hidrolizează lipidele, ceea ce-i permite
bacteriei să supraviețuiască și să invadaze pielea, țesutul
subcutanat și ariile sebacee ale organismului
 nucleaze, marker pentru S. aureus
 penicilinaze sau beta-lactamaze, enzime care
inhibă penicilina și antibioticele beta-lactaminice, ceea ce-i
conferă rezistență bacteriei la tratamentul cu penicilină si
alte antibiotice similare.

Manifestări clinice produse de stafilococi:

Manifestările clinice ale infecțiilor produse de stafilococul auriu
se datorează fie toxinelor secretate de acesta – intoxicații, fie
înmulțirii bacteriene – infecții.
Intoxicatiile stafilococice sunt:
 sindromul pielii opărite
 toxiinfecția alimentară
 sindromul toxic
Principalele infecții sunt cele purulente, dintre care cele mai
frecvente sunt:
 infecții ale pielii: furuncule, acnee, foliculite,
suprainfecțiile plăgilor
 infecțiile țesutului
subcutanat: mastite, hidrosadenite, abcese
 infecții
respiratorii: faringite, bronșite, pneumonii, empieme
 infecții ale scheletului: artrite, osteomielite
 infecții generalizate: meningite, septicemii, endocardite cu
diseminări secundare cu formare de abcese în diferite
organe
Sursa de Infectie: Purtatorul sanatos ,omul bolnav raeori
bovinele bolnave de mastita.
Calea de transmitere:calea aeriana, contact direct cu bolnavul
sau indirect: prin alimente,praf, jucarii.
Diagnosticul de laborator:
Se face diagnosticul direct :
1.Examenul microscopic-coloratia dupa gram
2.Examenul indirect: examinarea serului sangvin pentru
depistarea anticorpilor.
3.Examenul bacteriologic-insamințarea prelevatelor pe medii
de cultura si determinarea antibioticogramei.
Prelevatele de baza colectate de la bolnav:
Prelevarile se fac inaitea instituirii tratamentului antimicrobian .
Prelevatele patologice trebue sa fie in cantitate suficienta
pentru efectuarea corecta a examenelor microbiologice.
Prelevatele se colecteaza aseptic cu instrumentar si in
recipiente sterile.
Trebue prevenita contaminarea probelor cu microflora
inconjuratoare, contaminarea prelevatelor duce la un rezultat
fals pozitiv.
Se colecteza:Puroi (furuncule ,Abcese,plagi infactate)
Exudatul faringian (in pneumonii, angina)
Sputa (pneumonie)
Urina(cistite)
Continutul duodenal (cistite)
Singe(septicemii)
Apele vomitale,apele de spalatura gastrica(intoxicatii
alimentare)
Frotiul nazal (purtator de germeni)
Stafilococi coagulazo-negativi[modificare | modificare
sursă]
Dintre stafilococii care nu posedă capacitatea de a
produce coagulază, numiți și coagulazo-negativi, cel mai
des implicat în infecții la om este Staphylococcus
epidermitis (stafilococul alb). Sunt cauza majoră de
infecție nozocomială și infectează mai frecvent protezele,
grefele venoase sau apar după dializa peritoneală; sunt
germeni cu o patogenitate redusă, infecțiile fiind datorate
mai mult vulnerabilității gazdei decât virulenței bacteriei.
Stafilococii coagulazo-negativi au anumite caracteristici
comune:
 sunt, în general, latenți: între momentul contaminării
(procedură medicală, de exemplu) și debutul
simptomelor există o lungă perioadă de timp
 majoritatea determină infecții nozocomiale, cu
excepția endocarditei pe valve native și a infecțiilor
urinare produse de S. Saprophyticus
 majoritatea infecțiilor sunt produse de tulpini
rezistente la mai multe antibiotice, inclusiv la
peniciline și cefalosporine
 multe dintre infecții sunt asociate unor proteze,
dispozitive, catetere, care necesită îndepărtarea lor
pentru vindecare.
În infecțiile valvulare – bacteria este introdusă în timpul
intervenției chirurgicale, simptomele putând apărea și la
un an de la aceasta. Infecția constă într-un abces, care se
localizează la locul unde valva artificială se leagă de țesutul
miocardic, care, în timp, duce la desprinderea valvei cu
compromiterea activității mecanice a inimii urmată de
deces.
Infecțiile cateterelor și by-pass-urilor sunt cauzate într-o
proporție de 20-65% de stafilococi coagulazo-negativi,
care produc o bacteriemie de lungă durată, cu formarea în
circulația sangvină a unui exces de complexe antigen-
anticorp, care printr-o reacție de hipersensibilitate poate
produce afectarea rinichiului (glomerulonefrită).
Staphylococcus saprophyticus – produce infecții ale
tractului urinar la femei tinere, active sexual.
Tratamentul infecțiilor cu stafilococi coagulazo-negativi
constă în îndepărtarea corpurilor străine: proteze,
catetere, șunturi, grefe etc. și tratamentul cu antibiotice,

Tratamentul:
Tratamentul infecțiilor stafilococice cuprinde tratament
antibiotic, alături de care sunt necesare și drenajul colecțiilor
purulente, îndepărtarea țesuturilor necrozate și a corpurilor
străine.
Deoarece în prezența unor corpuri străine (proteze, catetere, ),
este aproape imposibil de eradicat infecția Stafilococică, de cele
mai multe ori acestea trebuie îndepărtate.

Tratamentul antibiotic[modificare | modificare sursă]

Încă din anii 1950-1960 a fost semnalată o creștere rapidă a
rezistenței tulpinilor stafilococice, în general, și mai ales a S.
auriu la antibiotice. Efectuarea antibiogramei a devenit, astfel,
obligatorie pentru toate tulpinile de S. aureus izolate din
diverse infecții. Rezistența se instalează prin următoarele
mecanisme:
 producerea de beta-lactamaze, enzime care neutralizează
antibioticele care au în structura lor nucleul beta-
lactaminic
Aceste proprietăți conferă rezistență la toate antibioticele care
au în structura lor beta-lactamine (peniciline și cefalosporine).
Testarea tulpinilor rezistente se face prin testarea sensibilității
la meticilină; dacă tulpinile sunt rezistente la meticilină
înseamnă că sunt rezistente la toate antibioticele beta-
lactaminice. Acești stafilococi se numesc stafilococi meticilino-
rezistenti (Engleză: MRSA – Methicilin resistent Staphylococcus
aureus).

Profilaxia:
Profilaxia infecțiilor stafilococice constă în:
 măsuri de igienă riguroasă în unitățile sanitare: spălarea
meticuloasă a mâinilor după contactul cu pacienții,
utilizarea mănușilor la contactul cu plăgile și mucoasele
contaminate
 administrarea profilactică de antibiotice pre- și post-
operator, pentru a preveni infecția plăgilor postoperatorii
 tratamentul prompt al tuturor infecțiilor stafilococice,
chiar și a celor superficiale, ale pielii și țesuturilor moi.