Curs 2

Viroze cutaneo-mucoase.
Infecţii bacteriene.
 VIROZE CUTANEO-
MUCOASE
 Generalităţi
 Clasificare :

 poxvirusurile (ADN):
 herpesvirusurile (ADN):
 virusurile papilomului uman (HPV);
 virusul hepatitic B;
 virusul hepatitic C;
 parvovirusul uman B19;
 retrovirusurile;
 picornavirusurile;
 virusul stomatitei veziculoase a cailor şi
bovinelor;
 myxovirusurile.
Herpesvirozele
Epidermoneurovirozele
 Sunt afecţiuni determinate de virusuri
aparţinând familiei herpes virus hominis
caracterizate în principal prin:
– tropismul pentru ţesuturi cu origine ectodermică
(piele, sistem nervos);
– posibilitatea izolării lor din ţesuturi;
– persistenţa lor în stare latentă în neuronii
ganglionilor posteriori ai nervilor periferici de
unde se pot reactiva în condiţii favorizante (ex:
febră, traumatisme, stress, expunere la radiaţii
solare, imunosupresie, boli de sistem);
– caracterul veziculos al leziunilor cutaneo-
mucoase.
Herpes simplex
 Etiopatogenie
– herpes virus hominis (HSV) cu cele două
tipuri antigenice:
 tipul
1, asociat infecţiei faciale sau la
nivelul ½ superioare a corpului

 tipul
2 asociat tipic infecţiei genitale
sau la nivelul jumătăţii inferioare a
corpului.
Manifestări clinice
 Primoinfecţia herpetică – inaparentă
sau:
– gingivostomatită herpetică
 Diagnosticul diferenţial al gingivostomatitei
herpetice:
– candidoza pseudomembranoasă;
– aftoza orală;
– herpangina;
– sindrom Behçet;
– sindrom Stevens-Johnson.
– difterie;
 herpes genital, postpubertar, indus de
tipul 2, determinând:
 De menţionat că antecedentele de infecţie
cu HSV – 1 diminuă severitatea şi durata
primoinfecţiei genitale cu tipul 2.
 keratoconjunctivita.
 herpes cutanat de inoculare

 Primoinfecţia herpetică a nou-

născutului
 Complicaţiile primoinfecţiei herpetice pot fi
reprezentate de:
– angină herpetică;
– meningism (mai ales în primoinfecţie
genitală);
– radiculoneuropatie (în localizarea perianală şi
ano-genitală);
– diseminare sistemică la imunodeprimaţi şi
nou-născuţi;
– eczema herpeticum – la pacienţii cu atopie,
manifestată prin erupţie diseminată veziculo-
pustuloasă cu alură hemoragică similară
variolei, însoţită de febră, semne
constituţionale severe.
 Infecţia recurentă herpetică
– Primoinfecţia – simptomatică sau nemanifestă
– poate fi urmată de:
 absenţa leziunilor în tot cursul vieţii;
 Recurenţe

 Recurenţele infecţiei cu HSV tip 1 :

– leziuni veziculoase pe o bază inflamatorie grupate pe o
zonă mai mică şi neînsoţite de semne constituţionale la
imunocompetenţi,
– ele nu interesează în mod obişnuit mucoasa orală.
– Apariţia leziunilor este precedată de prurit sau senzaţie
de arsură.
– Localizările cele mai frecvente sunt la nivelul feţei
periorificial, dar orice arie anatomică cutanată poate fi
interesată.
 Recurenţele de herpes genital :
– buchete mici de vezicule ce evoluează spre
exulceraţii suple, pot fi ignorate şi interesează
glandul, teaca penisului sau labiile, vaginul,
cervixul uterin.
– În general, erupţiile herpetice de recădere
tind să apară pe aceleaşi arii anatomice.
 Complicaţiile reactivării HSV sunt
reprezentate de:
– eritem polimorf;
– paralizia Bell;
– meningita limfocitară recurentă;
– encefalita.
 Tratament
– Primoinfecţia herpetică şi recurenţele severe
beneficiază de terapia antivirală care este
reprezentată de:
 aciclovir:
 alte antivirale: valaciclovir, famciclovir (eficient mai
ales pe herpesul genital);
 foscarnet (fosfonoformat) – în herpesul simplu
sever, rezistent la aciclovir;
 soluţie apoasă 0,025%-0,05% de sulfat de zinc în
comprese locale pentru tratamentul şi prevenirea
recurenţelor.
Herpes zoster (Zona zoster)
 Etiopatogenie
– herpesvirus varicellae (varicella-zoster virus)

– primoinfecţia, având şi stadiul de viremie, se

manifestă ca varicelă; virusul persistă apoi în
celulele nervoase ganglionare senzitive şi prin
reactivare induce herpes zoster.
 Incidenţa bolii creşte o dată cu vârsta,
fiind mică la copii.

 Pacienţii cu herpes zoster - contagioşi

prin: cauza varicelei la
contacţi susceptibili
 leziuni

 secreţiile nazo-faringiene

 Apariţia bolii în cursul sarcinii nu se

soldează cu infecţia intrauterină a fătului.
Manifestări clinice
 prodrom algic,
 perioada de stare
 Cele mai frecvente forme clinice topografice sunt:
– zonele rahidiene;
– zonele cefalice
– Interesarea ramului maxilar şi fibrelor senzitive ale ramului
mandibular din trigemen determină şi leziuni la nivelul cavităţii
orale:
– veziculizaţie pe luetă şi amigdale (în zona zoster a ramurii
maxilare);
– veziculizaţie în 2/3 anterioare ale limbii, planşeul bucal şi pe
mucoasa jugală (în zona zoster a ramului mandibular).
– Foarte rar, afectarea rădăcinilor IX şi X induce zona zoster buco-
faringiană cu leziuni în regiunea posterioară a limbii, vălul
palatin, perete faringian şi, eventual, laringe.
 Forme clinice particulare:
– „zoster sine eruptione” – cu absenţa leziunilor;
– zona zoster bilaterală;
– zona zoster diseminată şi / sau hemoragică – la
imunocompromişi;
– zona zoster necrotică, hiperalgică – la vârstnici, denutriţi.
 Complicaţiile zonei zoster sunt constituite de:
– atingerea nervoasă motorie (în formele clinice craniene, la
pacienţii vârstnici şi neoplazici): pareza facială, pareza muşchilor
oculari;
– nevralgia postherpetică (algiile postzosteriene): creşte ca
incidenţă şi severitate cu vârsta, are caracter de arsură continuă,
hiperestezie sau durere spasmodică şi poate persista câteva luni;
– infecţiile bacteriene secundare;
– encefalita / meningoencefalita;
– sindrom Guillain-Barré (polineuropatie demielinizantă);
– mielita transversă.
Tratament
 Tratamentul antiviral se instituie în primele 72
ore de la debut: brivudină, aciclovir, valaciclovir,
famciclovir.
 Tratamente adjuvante:
– antalgice;
– antiinflamatorii nesteroidiene;
– neurotrofice;
– topice cu capsaicină 0,025%.
 Nevralgia postherpetică se tratează cu
neuroleptice (amitriptilină, clomipramina,
doxepin) şi anticonvulsivante (carbamazepin,
valproat de sodiu, clonazempan).
Viroze cu HPV
 Virusurile papilomului uman includ peste
100 tipuri genice diferite, cu afinităţi
distincte pentru anumite arii anatomice.
 După primoinfecţie HPV poate persista
într-o formă latentă şi se poate reactiva.
Parte din HPV sunt oncogene.
Verucile
 Definiţie: epidermoviroze hiperplazice
(proliferative) cu manifestări cutanate, genitale,
orale, laringiene.
 Epidemiologie şi patogenie
– Căile de transmitere:
 directe, favorizate de traumatisme şi macerare,
 indirecte.
 Imunitatea mediată celular este principalul
mecanism defensiv. Nu se ştie încă de ce
sistemul imunitar al unor pacienţi fără alte
probleme de sănătate nu poate induce rezoluţia
verucilor timp de luni şi chiar ani.
 Forme clinice:

a) verucile vulgare:
b) verucile plantare:
c) verucile plane:
d) verucile filiforme şi digitiforme:
e) verucile ano-genitale (condiloma
acuminatum)
f) verucile orale:
h) papilomatoza orală floridă:
g) condiloamele gigante Buschke-
Löwenstein:
i) epidermodisplazia veruciformă:
Tratament
 Include metode distructive:
 aplicaţii locale pe leziunile cutanate de:
 acid salicilic (12-26%) în combinaţie cu acidul lactic (10%);
 podofilină (răşină vegetală antimitolică) şi podofilotoxină;
 formalină (2-3%) – în comprese, glutaraldehidă – în soluţie
apoasă şi alcoolică;
 5-fluorouracil;
 acid retinoic;
 substanţe caustice (acid tricloracetic 35%, nitrat de
argint).
 chiuretaj cu sau fără electrocauterizare (leziuni
cutanate şi mucoase);
 crioterapie cu zăpadă carbonică, azot lichid
(leziuni cutanate);
 electroexcizie;
 laserterapie cu CO2;
 terapie fotodinamică;
 coagulare cu infraroşii;
 interferon α intralezional;
 bleomicină intralezională;
 radioterapie;
 terapie antivirală cu cidofovir topic sau
intralezional;
 terapii adjuvante: retinoizi, cimetidină;
 vaccinarea - în studiu.
Infecţiile cu picornavirusuri
Virozele cu coxsackie (grup A-24
serotipuri, grup B-6 serotipuri)
 Herpangina:
– etiologie – coxsackie grup A (serotipuri 2, 3,
4, 5, 6, 8 şi 10);
– epidemiologie – mici epidemii vara şi toamna,
frecventă la copii cu vârste între 1-7 ani, dar
interesează şi adulţii;
 Manifestari clinice
 evoluţie spre rezoluţie completă în 5-7
zile;
 tratament:
– simptomatic;
– eventual aciclovir.
Boala mână-picior-gură

 etiologie – coxsackie A16 (mai rar A5,

A10);

 Epidemiologie: survine vara şi toamna

mai ales la copii dar şi la adulţi;

 Manifestari clinice
 evoluţie:
– aproximativ 7 zile;
– rar recidivantă sau cronică intermitentă.

 tratament – simptomatic.
 INFECŢII BACTERIENE
Generalităţi
 Flora rezidentă
 Microorganisme patogene
 Flora tranzitorie.
Infecţiile cutanate stafilococice
Generalităţi
 Cel mai frecvent implicat în stafilocociile
cutanate este STAPHYLOCCUS AUREUS, coc
Gram-pozitiv aerob, sferic, necapsulat,
colagulazo-pozitiv, dispus în grămezi.
 Zonele de rezidenţă ale acestuia, în ordinea
frecvenţei sunt: vestibulul nazal anterior (35%),
perineul (20%), axilele (5-10%) şi spaţiile
interdigitale ale piciorului (5-10%). Aceste zone
pot constitui sursa de infecţie pentru pielea
sănătoasă.
 Condiţiile favorizante
Infecţiile cutanate streptococice
Generalităţi
 Streptococii sunt coci Gram-pozitivi
facultativi anaerobi, catalazo-negativi,
dispuşi caracteristic în lanţuri. Conform
clasificării Lancefield (de la A la R) există
18 grupe antigenice.
 Susele de streptococ patogenic pentru om
aparţin grupului A de streptococi denumiţi
STRETOCOCCUS PYOGENES. Pielea
normală nu oferă un habitat optim
acestora datorită, în parte, efectului
bactericid al lipidelor pielii.
 Condiţiile predispozante ale
streptocociilor cutanate
 Complicaţiile infecţiilor streptococice
sunt:
 febra reumatică (secundară faringitei cu
Streptococcus pyogenes);
 glomerulonefrita (secundară infecţiilor faringiene şi
streptocociilor cutanate cu suşe nefritogene de S.
pyogenes);
 eritemul nodos, psoriazisul – pot urma unei infecţii
faringiene streptococice.
Forme clinice de
stafilodermii şi
streptodermii
Impetigo
 Definiţie şi etiologie
 Epidemiologie
 Impetigo contagios este frecvent la
preşcolari şi şcolari fiind favorizat de
supraaglomerare, de igienă deficitară şi
dermatoze preexistente precum scabia.
 Impetigoul bulos este sporadic, mai ales
în lunile de vară şi poate interesa toate
grupele de vârstă; factorii predispozanţi
sunt constituiţi de leziunile abrazive minore
Manifestări clinice
 Impetigoul contagios (non-bulos)
 Impetigo bulos
Tratament
 Tratamentul local constă din unguente, creme,
aerosoli cu antibiotice:
 mupirocin;
 neomicină;
 acid fucidic;
 bacitracină eventual în asociere cu neomicină.
 Tratamentul topic adjuvant constă din
antiseptice: clorhexidine, povidone-iodine şi
coloranţi (albastru de metilen 1%, eozină 2%);
 Antibioterapia per os se adresează infecţiilor
severe extinse sau complicate cu limfadenopatie:
flucloxacilină, eritromicină.
Celulita şi erizipelul
 Definiţii
– Celulita de etiologie piococică este o
inflamaţie acută, subacută sau cronică a
ţesutului subcutanat.
– Erizipelul se defineşte ca o infecţie
bacteriană a dermului şi ţesutului subcutanat
care are ca trăsătură distinctă o margine bine
definită, reliefată –expresia interesării
dermului superficial.
– Uneori, distincţia între cele 2 entităţi este
dificilă; celulita se poate extinde spre
structurile superficiale ale pielii iar erizipelul se
 Etiologie
– Ambele condiţii sunt determinate cel mai
frecvent de streptococi grupA. Alţi streptococi
ce pot fi implicaţi sunt:
– streptococii grup B – mai ales la sugarii sub 3 luni;
– streptococii grup G şi C;
– Celulita mai poate fi determinată de
stafilococul auriu (singur sau în asociere cu
streptococul grup A). Ocazional, stafilococul
auriu a fost izolat şi din leziunile de erizipel
Manifestări clinice
 Tabloul clinic al celor două condiţii include
constant:
 eritem,
 tumefiere (edem),
 căldură locală,
 durere sau jenă dureroasă.

 În celulită aceste fenomene inflamatorii

sunt difuze, fără margine definită şi în
formele severe pot apare bule, necroza
dermică şi rar – semne de fasceită şi
miozită. Sunt prezente de asemenea:
febra, starea generală alterată, eventual
limfangita şi limfadenita.
 Erizipelul debutează în forma clasică
brusc, cu semne constituţionale severe
(febră, frison solemn, cefalee, simptome
digestive). Leziunile cutanate constituie o
placă sau un placard cu margine elevată,
bine definită, pe care pot apare bule cu
conţinut hemoragic (mai ales la vârstnici)
şi se însoţesc constant de adenopatie
satelită.
 Complicaţiile erizipelului sunt:
– abcesele subcutanate;
– septicemia;
– fasceita, miozita;
– nefrita.
 Celulita şi erizipelul recidivant, mai ales la
pacienţii cu anomalii ale vaselor limfatice
sau insuficienţă venoasă, determină
instalarea limfedemului.
Tratament
 Formele clinice obişnuite se tratează cu
antibioterapie per os sau parenteral (i.m.):
peniciline, cefalosporine, eritromicină,
fluoroquinolome.
 Formele clinice severe necesită
întotdeauna antibioterapie parenterală
(i.v./i.m.). Se asociază:
– antiinflamatorii nesteroidiene;
– tratamentul factorilor locali predispozanţi.
 Prevenirea recurenţelor necesită penicilină
retard.
Furunculul
 Definiţie: infecţie acută necrotică a
folicului pilos determinată de stafilococul
auriu.
 Epidemiologie

 Factorii predispozanţi
Manifestări clinice
 Complicaţiile furunculului
 Evoluţia recidivantă, la intervale variabile
de timp caracterizează condiţia de
furunculoză şi este favorizată de terenul
tarat metabolic, imunologic, nutriţional.
Tratament
 Antibioterapia sistemică (per os sau
parenterală) penicilinazo-rezistentă este
indispensabilă în furunculul centro-facial şi
furunculoză:
– peniciline de semisinteză (oxacilină,
cloxacilină, flucloxacilina);
– lincomicină, clindamicină;
– eritromicină.
 Tratamentul topic antimicrobian vizează
prevenirea infectării pielii normale. Se
impune de asemenea eradicarea stării de
Infecţii cutanate cu actinomicete
 Generalităţi
– Actinomicetele sunt bacterii mai mari
care produc în vivo grăunţi mari şi
dezvoltă atât în vivo cât şi în vitro
ramificaţii filamentoase (hife).
 Actinomicoza
– Definiţie: infecţie cronică, supurativă şi
granulomatoasă determinată cel mai frecvent
de ACTINOMYCES ISRAELII.
Etiologie şi epidemiologie
 Actinomyces israeli face parte din flora saprofită
a cavităţii orale dar determină îmbolnăviri mai
frecvente în ariile rurale, la agricultori (probabil
datorită igienei orale deficitare şi accesului dificil
la antibioterapie).
 Boala poate surveni la orice vârstă şi este mai
frecventă la bărbatul adult.
 Poarta de intrare este, de regulă, traumatică:
– extracţii dentare,
– abcese piogene fistulizate.
Manifestări clinice
 Actinomicoza poate afecta orice organ sau
ţesut. Astfel, există mai multe forme
clinice:
– actinomicoza cervico-facială;
– actinomicoza primitiv cutanată;
– actinomicoza abdominală;
– actinomicoza toracică;
– actinomicoza pelvină;
– infecţii minore ale aparatului lacrimal.
 Actinomicoza cervico-facială
 Este forma clinică cel mai frecvent întâlnită în
stomatologie.
 Tablou clinic
 Localizările gomelor actinomicozice pot fi
mandibulare / maxilare, prin extensia directă a
infecţiei de la:
– un abces periodontal secundar unei carii;
– o extracţie dentară;
– un traumatism al obrazului;
– criptele tonsilare.
 Cele maxilare se pot extinde la orbită, oasele
craniului, encefal.
 Interesarea osoasă este precoce, obişnuit
precede stadiul de fistulizare şi determină
periostită, osteomielită.
Diagnostic de laborator
 Se bazează pe:
– examenul microscopic al grăunţilor de sulf
care evidenţiază aglomerări de forme înguste
bacilare şi hife elongate cu ramificaţii;
– cultivare a puroiului, după incubare în
anaerobioză la 370C timp de 3-4 zile, pe medii
îmbogăţite; coloniile de Actinomyces israelii
sunt nodulare, albe-lucioase, cu margini
neregulate.
Tratament
 de elecţie - penicilina G în doze mari,
administrată parenteral 4-6 săptămâni.
 Actinomicetele sunt sensibile şi la:
– streptomicină,
– cloramfenicol,
– sulfonamide,
– tetracicline,
– rifampicină,
– eritromicină.
 Uneori, este necesară excizia chirurgicală a
ţesutului infectat sau fibrozat sau corecţia
chirurgicală a deformaţiilor osoase.
1. Care sunt trăsăturile comune clinice şi
patogenice ale infecţiilor cu herpes viride
2. Cum se manifestă clinic primoinfecţia cu
herpes simplex la nivel oral
3. Prin ce se caracterizează recurenţele herpetice
4. Care sunt ramurile nervoase interesate în zona
zoster cu leziuni orale
5. Care sunt trăsăturile clinice ale verucilor orale
6. Enumeraţi caracterele clinice de diferenţiere
între impetigo-ul stafilococic şi cel streptococic
7. Definiţia erizipelului
8. Caracterele clinice ale leziunilor de
actinomicoză cervico-facială