Elaborarea metodică N 13

Tema: Tumorile benigne a țesuturilor moi teritoriului OMF. Tumorile epiteliale benigne ale cavității
bucale.

1. Clasificarea, clinica, diagnosticul nevusului facial.

Nevul melanocitic dobindit (mola, nevul nevocelular)= o proliferare localizata, benigna a celulelor
derivate din creasta neurala, asa numitele celule nevice.
Sunt prezenta in numar relativ mare pe tegumentul oricarei persoane (mai frecvent la sexul feminin),
putind aparea in mod exceptional si pe mucoasa orala.

Se manifesta initial sub forma unei macule bine demarcate, de culoare maronie sau negricioasa, dar
evolueaza spre formarea unei leziuni papulare, reliefate, sesile. În timp ce gradul de pigmentare
diminua progresiv.
Poate deveni ulterior papilomatoasă şi poate prezenta central foliculi piloşi.
La vârste inaintate involuează de cele mai multe ori.

Daca sunt traumatizate cronic. dezvolta o zonă ulcerativă care se vindecă la Îndepărtarea
factorului traumatic.
Prin traumatizari repetate prezintă un risc de transformare în melanom, care totuşi este extrem de
scazut (1 la 1 milion). În contextul În care nu este supus traumatismelor, nu necesită nici un
tratament.

Clasificare

1) In funcție de momentul apariției, nevii se clasifică în nevi congenitali (cei prezenți la naștere)

și nevi dobândiți de-a lungul vieții, mai ales în primii 30 de ani

2) În funcție de tipul de celule se clasifică astfel:

a) Nevi melanocitici (nevul melanocitic congenital, nevul Spitz, nevul albăstrui, nevul lui Ota etc.).

b) Nevi epidermali
c) Nevi ai țesutului conjunctiv
d) Nevi vasculari

Nevul Spitz

este o leziune melanocitară benignă, cel mai frecvent întâlnită la copil şi adultul tânăr, la nivelul
capului şi extremităţilor, cu o evoluţie rapidă de ordinul lunilor

Nevul Spitz este o leziune nevică (aluniţă) benignă, care are o asemănare mare cu melanomul din
punct de vedere clinic şi dermatoscopic şi uneori din punct de vedere histopatologic. Trăsătura
clinică care atrage atenţia pacientului şi medicului este rapiditatea dezvoltării leziunii (luni de zile),
caracteristică întâlnită de regulă în melanom.

Nevul Spitz cel mai adesea apare la copii şi tineri, la nivelul extremităţii cefalice şi membrelor. Este în
general leziune unică, rar pot exista leziuni multiple (nevi Spitz eruptivi sau agminaţi). Culoarea
variază de la roşu (putând fi confundată cu leziunile vasculare) la brun, la negru (Nev Spitz
pigmentat). Leziunea poate fi reliefată, proeminentă (papulă, nodul) sau plană. Rareori prezintă
scuame sau ulceraţie pe suprafaţa sa.
Nevul Spitz poate fi simptomatic (să prezinte prurit, arsură, înţepături), acest aspect fiind de
asemenea întâlnit şi în melanom.

Evaluarea dermatoscopică deţine un rol important în stabilirea diagnosticului preoperator, dar

examenul histopatologic rămâne regula de aur în diferenţierea sa de melanom. Orice leziune
melanocitară suspectată clinic şi dermatoscopic de a fi un nev Spitz va fi excizată chirurgical cu
margine de siguranţă de 3-5mm sub anestezie locală. Este obligatoriu ca întreaga piesă să fie
examinată histopatologic.

Nevul albastru

se prezintă sub formă de tumefieri rotunde, netede, de culoare neagrăalbăstruie, fără păr, situate la
faţă sau în regiunea dorsală a mâinilor şi picioarelor. Este cel mai închis la culoare dintre toate
leziunile pigmentare. În majoritatea cazurilor este un nev strict intradermal, fără activitate
joncţională, care poate pătrunde în profunzime pănă la nivelul ţesutului celular subcutanat. Culoarea
albastră este determinată de pigmentul produs de melanocitele dermale profunde. Asemenea
aluniţe pot deveni vizbile din primul an de viaţă (nevi congenitali) sau se pot dezvolta ulterior în
copilărie şi adolescenţă (nevi dobândiţi). Cel mai adesea vedem nevul albastru la nivelul
extremităţilor (dosul mâinilor şi picioarelor, scalp, faţă, gât). El se poate manifesta doar ca o pată de
culoare (maculă) sau ca o leziune proeminentă (papulă, nodul, placă), cu suprafaţa cel mai adesea
netedă, dar se poate întâmpla să aibă o suprafaţă aspră, presărată cu dopuri de keratină imitând o
keratoză seboreică. Leziunea este în general unică, dar pot exista şi leziuni multiple.

Nevul lui Ota

Nevul Ota este definit drept un hamartom derivat din melanocitele dermice, caracterizat printr-o
hiperpigmentare congenitalã, cu tentã gri-albãstruie, ce afecteazã extremitatea cefalicã, în regiunile
inervate de ramurile oftlamicã si maxilarã ale nervului trigemen, cu o distribuþie unilateralã sau
bilateralã pe suprafaþa tegumentelor, precum si la nivelul mucoaselor în unele cazuri. Unii
cercetãtori au încadrat nevul Ota în rândul facomatozelor.

Etiopatogenia nevului Ota nu a fost elucidatã pânã în prezent, deoi se considerã cã acesta ar fi un
hamartom melanocitic dermic care, la fel ca oi alte tulburãri de pigmentare asemãnãtoare, ar fi
cauzate de migrarea incompletã a melanocitelor de la nivelul crestei neurale înspre epiderm în
timpul embriogenezei.

Nevul Ota se prezintã sub forma unei leziuni pigmentare congenitale dobândite, reprezentatã prin
macule sau plãci albastrui-gri în mod uzual, dar si maronii-violacee uneori, difuze sau cu tendinþã de
confluare, dispuse unilateral (90%) sau bilateral (5-10%) pe frunte, tâmple, regiunea malarã,
periorbital – pe traseul ramurilor 1 oi 2 ale nervului trigemen. În unele cazuri se poate remarca oi
afectarea mucoaselor zonelor respective (membrana timpanicã, mucoasele bucalã oi nazalã,
sclerotica, conjunctiva, grãsimea retrobulbarã, corneea oi retina). Rareori, a fost descrisã oi
afectarea tegumentelor de pe traseul ramurii mandibulare a trigemenului. Dupã debut, nevul poate
sã creascã lent în dimensiuni si sã se întunece la culoare, evoluþie ce tinde însã sã se stabilizeze
odatã cu atingerea vârstei adulte, deoi nuanþa nevului poate fluctua în funcþie de unii factori
precum: obosealã, insomnii, ciclul menstrual, schimbãri ale vremii.

Tanino a realizat o clasificare clinicã a nevului Ota, având la bazã extinderea cutanatã a acestuia,
dupã cum urmeazã:
I. Forma usoarã, cu variantele:
A. Afectare ocularã (pleoapa superioarã/inferioarã), periorbitalã si a tâmplei
B. Afectare infrapalpebralã, zigomaticã si a santului nazolabial C. Afectarea frunþtii
D. Afectarea aripii nazale
II. Forma moderatã: afectarea pleopelor superioarã si inferioarã, periocularã, a regiunii zigomatice,
tâmplei si obrazului
III. Forma severã: afectarea scalpului, frunþii, sprâncenelor si nasului
IV. Forma bilateralã

Caracteristici paraclinice

1.Dermatoscopia nu se practicã în mod uzual, utilitatea sa constând în detectarea coloraþiei

albãstrui de la nivelul leziunii, care are drept corespondent histopatologic prezenþa melaninei în
dermul mijlociu ºi profund. Aceasta caracteristicã poate fi însã remarcatã ºi în cazul nevilor albaºtri
sau a petei mongoloide.
2.Examenul histopatologic nu se practicã frecvent, atât datoritã consideraþiilor estetice, cât si din
cauza riscului legat de asocierea nevului Ota cu melanomul malign. Totusi, în cazul constatãrii unor
modificãri clinice ce ar putea sugera transformarea malignã, cum ar fi ulceraþii, apariþia unor noi
leziuni papulare sau variaþii importante ale coloritului, efectuarea unei biopsii cutanate este permisã
.

Imaginea obtinutã la examenul microscopic relevã urmãtoarele trãsãturi: prezenta unor melanocite
elongate, dendritice, înconjurate de teci fibroase, împrãstiate la nivelul dermului profund si reticular
mijlociu (în zonele cu tentã albãstruie macroscopic), precum si în dermul papilar (în zonele ce
prezintã coloraþii macroscopice variate); tecile fibroase nu pot fi identificate în alte tulburãri de
pigmentare, precum pata mongoloidã sau nevul albastru. De asemenea, mai pot fi remarcate ºi
melanofage dermice, iar epidermul supraiacent are un aspect normal. La coloraþia cu 3,4-
dihidroxifenilalaninã, melanocitele reþin o cantitate redusã de colorant, ceea ce sugereazã pãstrarea
abilitãþii acestora de a produce melaninã .

În urma efectuãrii unui studiu pe 450 de pacienti, Hirayama ti Suzuki au realizat o clasificare a
nevului Ota bazatã pe criterii histologice, dupã cum urmeazã :
1. Superficial: melanocitele dermice pot fi vizualizate în straturile superficiale ale dermului;
2. Profund: melanocitele dermice sunt prezente în straturile profunde ale dermului;
3. Difuz: melanocitele dermice sunt rãspândite uniform în interiorul dermului;
4. Predominant superficial: melanocitele dermice prezintã o distribuþie difuzã, însã cu o densitate
mai mare în dermul superficial;
5. Predominant profund: melanocitele dermice prezintã o distribuþie difuzã, dar cu o densitate mai
mare la nivelul dermului profund.
Dupã realizarea acestei clasificãri, au fost stabilite o serie de corelatii anatomo-clinice din care s-a
ajuns la concluzia cã leziunile localizate pe obraji tind sã fie superficiale, în timp ce acelea
periorbitale, de pe tâmplã sau frunte sunt de obicei profunde.

3.Efectuarea unor examinãri oftalmologice este recomandatã pentru a evalua gradul de extensie al
leziunii oculare si pentru detectarea complicaþiilor. În acest sens, cu ajutorul oftalmoscopiei se poate
vizualiza prezenþa pigmentului în stratul vascular al coroidei, iar prin corelarea cu tonometria este
posibilã diagnosticarea glaucomului. Ecografia globului ocular oferã informaþii despre grosimea
stratului uveal vascular, care poate fi crescutã în nevul Ota cu afectare ocularã

Diagnosticul nevului Ota este în principal unul clinic, corelarea datelor obþinute din anamnezã cu
cele descoperite la examenul fizic fiind în general suficientã, astfel încât efectuarea unor explorãri
paraclinice laborioase nu este necesarã adeseori.

Tratamentul nevului Ota include utilizarea metodelor de camuflaj si diverse tehnici chirurgicale,
dintre care amintim:
1. crioterapia
2. microchirurgia
3. dermabraziunea
4. proceduri IPL
5. terapia laser.
De-a lungul timpului au fost încercate si diverse produse medicamentoase în aplicare localã, însã
acestea nu s-au dovedit a fi utile. Mai mult de atât, agentii chimici decoloranti pot determina
apariþia unor hipopigmentãri sau depigmentãri permanente. Unii autori au raportat rezultate
multumitoare dupã doze forte de vitamina C pe perioade îndelungate.

Nevul intraepidermal sau joncţional – este format din cuiburi de melanocite situate exclusiv în
epiderm, la nivelul zonei de joncţiune epidermo-dermală, de regulă în vârfurile crestelor
interpapilare. Stratul bazal dintre cuiburi este normal sau poate conţine melanocite mai numeroase
decât în mod normal. Cuiburile de melanocite din epiderm sunt separate de derm prin membrana
bazală. Epidermul supradiacent este normal, dermul fi ind lipsit de infi ltrat infl amator. Clinic, nevul
joncţional se prezintă sub forma unei leziuni maculare pigmentare de culoare brună, neagră sau
albăstruie, uneori bine circumscrisă, alteori cu margini slab conturate faţă de tegumentul învecinat.
Nevul joncţional se întâlneşte, mai ales, la copii, mai rar la adulţi, la nivelul palmelor, plantei şi
scrotului.

Nevul compus (mixt). Pe parcursul evoluţiei, unele celule nevice se desprind şi traversează
membrana bazală formând cuiburi de celule melanice atât la nivelul joncţiunii epidermo-dermale,
cât şi în dermul subiacent, pâna la adâncimi variabile. Astfel, ia naştere nevul compus sau mixt. Nevii
compuşi pot conţine uneori glande sebacee şi fi re de păr.
Nevul intradermal – este constituit din celule nevice situate exclusiv în derm, reprezintând forma
complet dezvoltată, matură inactivă a melanomului benign, întâlnită în mod obişnuit la adulţi. Clinic,
nevii intradermali se prezintă sub formă de leziuni papulare uşor elevate sau papilomatoase, slab
pigmentate, de culoare brună-palidă, roşietici sau acromi. Nevii papilomatoşi conţin frecvent fi re de
păr, glande sebacee, care pot da naştere la foliculite supurative, ridicând suspiciunea unei
malignizări. Aceste trei tipuri de nevi: intraepidermal sau joncţional, compus şi dermal reprezintă, în
realitate, stadii diferite observare în cursul dezvoltării nevilor câştigaţi. Această evoluţie nu este
obligatorie. О leziune se poate menţine о perioadă nelimitată de timp într-un anumit stadiu de
evoluţie.

Nevul displazic – este un nev mare atipic, care reprezintă о formă intermediară, între nevul compus
şi melanomul malign. Aceşti nevi au contur neregulat, pigmentare variabilă, adesea cu manta
roşietică, cu componenţă maculară. Tipic, dar nu invariabil, ei sunt mai mari de 5 mm şi mai
numeroşi decât nevii câştigaţi compuşi şi pot să apară în locuri neobişnuite pentru aceştia, ca
regiunea scalpului şi glanda mamară, având predilecţie pentru regiunea fesieră şi plicile inghinale.
Morfologic este prezenţa atipiilor nucleare ale melanocitelor, asociată cu о reacţie limfocitară şi/sau
fi broblastică în dermul superfi cial. Gravitatea modifi cărilor displazice este refl ectată, în primul
rând, de proporţia celulelor atipice, mai mult decât de aspectul celulelor individuale. О рroporţiе de
peste 50% de nuclei atipici, ca şi prezenţa mitozelor, ridică suspiciunea de melanom malign
Se recomandå control periodic la câteva luni, pentru orice tip de modificare a nevilor. Se vor urmåri
urmåtoarele:
– nevii care cresc foarte mult (majoritatea nevilor nu sunt mai mari decât lå¡imea unui creion);
– nevii colora¡i neuniform (majoritatea nevilor au una, maxim douå culori, dar melanoamele au
multe nuan¡e pe suprafa¡a lor);
– nevii cu margini sau suprafa¡å neregulatå (nevii sunt de obicei rotunzi sau ovalari, cu margini
regulate);
– sângerarea, pruritul local, eritemul, inflama¡ia sau apari¡ia de crustå pe suprafa¡å (în cazul în care
forma¡iunea nu a fost traumatizatå niciodatå), care nu se vindecå în câteva såptåmâni;
– apari¡ia unui nou nev care este neregulat sau cu aspect ciudat (este normal så aparå noi nevi pe
parcursul vie¡ii, dar se recomandå controlul periodic al acestora, în cazul în care marginile devin
neregulate sau neregulat colorate);
– inflama¡ie, umflåturå sau patå fårå o cauzå evidentå, si care dureazå mai mult de câteva
såptåmâni;
– por¡iuni de tegument care sunt pruriginoase, îndurate, scuamoase, murdare, sângerânde sau
eritematoase, fårå o cauzå evidentå (de exemplu eczemå).

2. Clasificarea, clinica, diagnosticul, tratamentul angiomului regiunii OMF.

Hemangiomul (haemagioma) reprezintă o dilatare a vaselor de sânge și în condiții normale este

inofensiv.

Hemangiomul este o pată violacee care are o constituție plată, proeminentă, rotundă sau de for-ma
pânzei de păianjen și poate apărea pe piele sau mucoasă.

În literatura română hemangiomul (angiomul) se clasifică după tabloul histologic în hemangiome

stelate, plane şi tuberoase.

Ca clasificaţie mai raţională pentru chirurgie considerăm clasificaţia P.Gorbuşina (1978) care include:

1. Hemangiom cavernos s-au lacunar a) incapsulat. b) difuz.

2. Hemangiom capilar s-au simplu a) superficial. b) profund.

3. Hemangiom în formă de strugure s-au ramificat a) arterial. b)venos.

4.Fibrangiom 1)capilar, 2) cavernos, 3) ramificat : a) cu creştere rapidă,

b) cu cre ştere înceată.

Tratament-.

Scleroterapia se poate practica pentru a induce fibroză în cazurile în care este indicat tratamentul
chirurgical, este necesară evaluarea completă a leziunii prin angiografie superselectivă
preoperatorie, ocazie cu care se va practica embolizarea temporară sub control angiografie, la 24-48
de ore preoperator.

Intervenţia chirurgicală constă în extirparea completă a leziunii şi reconstrucţia defectului

postexcizional. Se recomandă efectuarea intervenţiei chirurgicale în primele 24-48 de ore de la
embolizarea temporară, pentru a beneficia de hemostază intraoperatorie pe care aceasta o oferă.

3. Clasificarea, clinica, diagnosticul, tratamentul limfagiomului regiunii OMF.

Limfagiomul

-tumora benigma congenitala, evol indelungata, de obicei difuza, frecv localiz la niv buzei si a
limbii,mai pot fi localiz la niv plans bucal, al obrazului, al reg parotidiene si laterocervicale.

-dupa un debut insidios are o evol rapida.

Diag dif:- se face cu hemangiomul care cand este submucos are culoare albastruie , dar exam
histopatologic stab diag

-elefantiazisul-localizarea sa catneo mucoasa este acompaniata de tulburari genrale precum febra,

cefalee, greata.

Tratamentl:-extirparea tumorii, uneori nefiind posibil dat fiind extinderea sa imprecis delimitata.In
aceste cazuri se vor face excizii seriate.

4. Clinica, diagnosticul, tratamentul papilomului în regiunea OMF.

Papilomul

-etiologie necunoscuta,dimens mici sub 1cm,culoare roza, mai rar roz albicios cand este
cheratinizata.intalnita frecvent la niv muc bucale, pe limba, obraji, palat.Se poate ulcera si
suprainfecta

Tratamentul: chirurgical constand in extirparea tumorii.

Papilomul este o tumora epiteliala benigna in care celulele epiteliale proliferate sint dispuse pe axe
conjunctivo-vasculare digitiforme, dind un aspect papilar, vegetant, tumorii. Poate sa se dezvolte din
epiteliul scuamos de la nivelul pielii sau mucoaselor epidermoide( cavitatea bucală,faringe, laringe,
esofag.)

Papilomul scuamos al mucoasei cavității orale reprezintă o tumoră benignă, de aspect exofitic, care
apare mai frecvent la sexul masculin, mai ales în decadele 4,5 și 6 de viață (Vârsta medie 38 ani),
datorată infecției cu HPV(50 % din cazuri), mai ales de tip 6 și 11.

- Macroscopic, are un aspect conopidiform, este sesilă sau pediculată, culoare albă-cenușie,
dimensiuni de câțiva mm. până la 3cm.

- Microscopic, leziunea are aspect papilar, fiind constituită din axe fibroconjunctive, acoperite cu
epiteliu îngroșat, prezentând acantoză (îngroșarea stratului spinos), hipercheratoză (îngroșarea
stratului cornos), paracheratoză (persistența nucleelor în straturile superficiale). Nu se observă
semne de displazie.

Se localizează mai frecvent la nivelul limbii, buze, palat, mucoasa bucală, amigdale și luetă. Este de
obicei o tumoră solitară, asimptomatică din punct de vedere clinic.

Papilomul sino-nazal- localizat la niv cavitatii nazale si sinusurilor paranazale(mai des sinus maxilar).
Practic asimptomatic,descoperit intimplator.
Variante: scuamos,inversat,cu celule cilindrice. Cel inversat malignizeaza in 5% caz.
Ddif.papilom sino-nazal: :mucocel sau sialochist sino-nazal;forme de debut tumori maligne a
mucoasei sino-nazale
Trat-chirurgical prin extirpare.Uneori evoluind desfiinteaza peretele sino-nazal,atunci interventia
chirurgicala presupune cura radicala a sinusului maxilar pe cale rinologica.
 5. Clinica, diagnosticul, tratamentul botriomicomului facial.

Tumora cutanată benigna. Hiperplzie reactivă a mucoasei cavitații orale formată din țesut de
granulație ca raspuns la un factor iritativ local.

Componența: țesut de granulatie

endoteliu bogat vascular

CLINIC

 Aspect de papilom, fregvent erodată si acoperită de cruste negriciose, la periferie

inconjurată de un guleraș, care rezulta prin erodarea epidermului.

 Culoarea roșu, roșu-intens.

 Suprfața netedă, globulară, uneori cu zone ulcerative.

 Consistența moale, nedureroasă.

 Dimensiune de la 2-3 mm pină la cîțova cm.

 La atingere singerează.

Evolutia este lentă, leziunea crecind in dimensiuni timp de citeva saptamini sau luni, dupa care
stationea ză.

Diagnostic

 Examinare clinică

 Examenul dermatoscopic

 Examenul citologic

TRATAMENT

 De electie se efectueaza excizia chirurgicala a tumorii, urmata de electro-coagularea bazei,

indepartarea leziunilor mici, urmata de electrocauterizarea bazei si aplicarea de antiseptice
locale sau tratamentul cu laser. Leziunile mici pot fi distruse si cu electrocauterul. In cazul
formelor recidivante se recomanda si antibioterapie sistemica.

6. Clinica, diagnosticul, tratamentul lipomului, lipomatozei - morbului Madelung.

Lipomul este rar întâlnit la nivelul cavității bucale și se poate localiza în limbă sau buză, uneori la
nivelul planșeului bucal. Apare mai frecvent în decadele 5 și 6 de viață, în special la obezi și la sexul
feminin. Mărirea simetrică în dimensiuni a gâtului, datorită dezvoltării în exces a țesutului adipos la
acest nivel poartă denumirea de lipomatoza simetrică benignă sau boala Madelung.

Lipomatoza simetrică multiplă benignă (LSM) sau boala Madelung (Sindromul Launois-Bensaude)
este o tulburare proliferativă, relativ rară, a țesutului adipos ce se caracter-izează prin depuneri
adipoase simetrice, predominant la nivelul gâtului, zona umărului, partea superioară a trunchiului și
pe brațe.
Boala de obicei debutează mai frecvent la bărbați de vârstă medie, deși au fost de-scrise câteva
cazuri și la copii.

Etiologia afecțiunii este incertă, ea a fost asociată cu factori genetici, defecte mitocon-driale
înnăscute sau consum cronic de alcool

Boala Madelung se clasifică în trei tipuri în funcție de localizarea acumulărilor de țesut adipos (Enzi,
1984; Donhauser, 1991) .

· Tipul I se caracterizează prin mase adipoase protruzive simetrice, circumscrise, care se

distribuie predominant în glandele parotide (hamster cheeks – obraji de hamster), regiunea cervicală
(horse collar – guler de cal), regiunea cervicală pos-terioară (buffalo hump – cocoașă de bou),
regiune submentonieră (gulerul lui Madelung), regiunea centurii scapulare, triunghiul supraclavicular
și regiunile proximale ale membrelor superioare – ”imagine pseudoatletică”, asemănătoare cu
statuia italiană din secolul VI Capestrano Warrior, descoperită de Abruzzi.

· Tipul II se caracterizează prin acumularea de lipoame în țesutul subcutanat al abdomenului și

al coapselor, care seamănă cu distribuirea de țesut adipos în obezitate.

· Tipul III, forma congenitală de depozitare a țesutului adipos în regiunea trunchi-ului – tipul
ginoid (feminin) – predominant în regiunea pelviană.

Transformarea malignă a LSM este rară.

Complicațiile de asemenea sunt rare, apar din cauza compresiei structurilor cervicale de către
masele adipoase și se manifestă prin disfagie, odinofagie, răgușeală.

Diagnostic Investigațiile imagistice ca ecografia, TC sau RMN, examenul citologic prin aspirație cu ac
fin sunt utile pentru evaluarea extinderii depozitărilor de țesut adipos, compresiei traheale,
prezenței vaselor sangvine în masele tumorale, precum și pentru excluderea transformării maligne .

Evoluția maladiei se caracterizează prin perioade de evoluție rapidă (în stadiile timpurii) și perioade
de progresare lentă sau fază stabilă de lungă durată; regresie spontană însă nu apare .

diagnosticul diferențial : obezitatea, sindromul Cushing, angiolipomatoza, fibroamele încapsulate,

neurofibromatoza, liposarcomul mixoid, limfomul, boala glandelor salivare, sindromul Frolich și
lipomatoza la pacienții cu HIV .

Tactica de management la acești pacienți include tratamentul chirurgical prin excizia maselor
adipoase, cu rata de recurență de 63% . Evitarea consumului de alcool și re-ducerea greutății
corporale sunt recomandate, însă ele nu sunt eficiente în stoparea progresării bolii, iar controlul
glicemiei și al nivelului de lipide în sânge nu reduce volumul formațiunilor. Defectul cosmetic este
deseori destul de deranjant, de aceea intervențiile chirurgicale (lipectomie sau liposucție) sunt
considerate metode de elecție în conduita acestor pacienți . Evitarea consumului de alcool după
operație reduce riscul de re-curență.

Deși maladia se consideră benignă, uneori poate afecta limba și mediastinul, ceea ce conduce la
sindroame de compresiune pe trahee sau pe vena cavă superioară, ne-constatate la pacientul
prezentat

7. Clinica, diagnosticul, tratamentul ateromului – chistului sebaceu în regiuneaOMF.

-benigna, subst alb galbuie,pastoasa, se gaseste subcutanat, frecvent la fata si gat, bombardand ca
un nodul rotund-ovalar cu diam de 1-2 cm.consistenta moale cand se suprainfecteaza, lucru
frecvent.

Tratament: chirugical pt a nu recidiva.

8. Morbul Bowen al mucoasei cavității bucale. Clinica, diagnosticul, tratamentul,

profilaxia, complicații.

Boala Bowen-este definită ca afectiune precanceroasa absoluta sau cu frecventa inalta de

malignizare a mucoasei cavitatii bucale.

Clinic se prezintă rareori izolată, cel mai frecvent în asociere cu leucoplazia. Este în fapt
expresia clinică a displaziei severe şi carcinomuiui in situ..

Leziunea se prezinta sub 2 forme:

1.Hipertrofica/granulara- are o culoare rosie vie, catifelata cu suprafata neregulata,

granulara, reliefata fata de restul mucoasei, prezenta “insulitelor”hiperkeratozice.

2. Atrofica-culoare rosie vie fara zone de hiperkeratoza,leziunea apare ca o zona de

inflamatie care prezinta un aspect atrofic denivelat.

Tratament: suprimarea factorilor presupusi cauzali si instruirea pentru 7-10 zile a unui
tratament antiinflamator(irigatii cu sol.alcaline). Daca fenomenele nu se remit complet se
impune efectuarea biopsiei(prin exereza).

9. Leucoplazia verucoasă a mucoasei cavității bucale. Clinica, diagnostic, tratamentul,

profilaxia, complicații.

Leucoplazia se caracterizează prin apariţia unei leziuni diskeratozice a cărei specificitate se

manifestă prin apariţia unei pete albicioase pe mucoasa bucală. Nu este exclusă localizarea
acesteia pe alte suprafeţe mucozale (mucoasa vaginală, uterină, a căilor urinare, a căilor
respiratorii superioare).

Frecvenţa acestor leziuni este mai mare în jurul vârstei de 40-50 de ani, la tineri întâlnindu-se
mai rar. Potrivit unor studii statistice mai vechi leziunile leucoplazice au o incidenţă mai mare
la bărbaţi decât la femei. Preluarea unor obiceiuri altă dată specific masculine (tabagism,
alcoolism) au dus la echilibrarea datelor statistice. Pe lângă factorii externi iritativi sunt
incriminaţi şi anumiţi factori predispozanţi generali.

Leucoplazia se consideră a fi azi una din leziunile precanceroase, supusă fiind în continuu
unor factori iritativi locali, transformându-se malign, conform unor statistici în proporţie de 6
%. Părerile în această privinţă sunt împărţite întâlnindu-se valori extreme de la 2,5% la 100%.

 Forma verucoasă. Placa are aspect verucos, fisurat, se ulcerează şi sângerează. Pe acest
placard pot apare zone de degenerare malignă. Transformarea malignă se traduce prin:
induraţia stratului subiacent, asprime la palpare şi o aderenţă accentuată de straturile
profunde.

TRATAMENT

 . Scopul tratamentului este de a elimina orice factor iritativ din cavitatea bucală. Este
indicată renunţarea definitivă la fumat. Pacientul trebuie să se abţină de la consumul
alimentelor fierbinţi şi condimentate, de asemenea să evite băuturile alcoolice. Vom
îndepărta spinii iritativi dentari (extracţia rădăcinilor, şlefuirea muchiilor traumatizante,
schimbarea protezelor incorecte). Se recurge la îndepărtarea lucrărilor metalice ce cauzează
bimetalismul. În cazul unei infecţii micotice supraadăugate leziunile pot fi tratate local cu
medicamente antimicotice (glicerina boraxată, violet de genţiana, sol. 1%). Pe cale generală
se administrează din complexul vit. B şi vit. A, în doze subtoxice. Când leziunea este suspectă
de malignizare se recurge la îndepărtarea chirurgicală, urmată de radioterapie.

10. Papilomatoza mucoasei cavității bucale. Clinica, diagnostic, tratament, complicații.

Papilomatoza (numeroase leziuni papilare)cavității bucale apare mai frecvent la copii și este
asociată cu papiloame ale laringelui și faringelui. Papiloamele cresc până la pubertate și au
tendința de recidivă locală. La adulți, papilomatoza este favorizată de prezența resturilor
radiculare și a igienei bucale defectuoase. Papilomatoza multiplă a cavității bucale se poate
asocia cu hipoplazia dermală focală sau hiperplazia epitelială în cadrul sindromului Heck.
De asemenea, papilomatoza orală se asociază cu tumori faciale cutanate, precum și
anomalii gastrointestinale, ale SNC, musculo-scheletice și tiroidiene în cadrul sindromului
Cowden, boală cu transmitere autozomal dominantă.
DDdif : :granulom piogen-singereaza spontan sau la traume mici;fibromul mucoasei orale-
suprafata netede,mucoasa acoperitoare normala.
Trat -chirurgical,extirpare(excizie) totala a formatiunii cu baza de implantare.4% recidiveaza

11. Stomatita actinică. Clinica, diagnostic, tratamentul.