USMF “NICOLAE TESTEMIŢANU”

CATEDRA DE CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALĂ ȘI

IMPLANTOLOGIE ORALĂ „ARSENIE GUȚAN”

TIPURILE NEOFORMAŢIUNILOR MAXILO-FACIALE.

CLASIFICAREA INTERNAŢIONALĂ A TUMORILOR (DUPĂ OMS).
METODELE PRINCIPALE DE DIAGNOSTIC.
SUSPICIUNE ONCOLOGICĂ.
PRINCIPIILE DISPANSERIZĂRII BOLNAVILOR CU TUMORI MAXILO-
FACIALE.

Doctor în științe medicale, conferențiar universitar

Dumitru Sîrbu
 FRECVENȚA NEOFORMAȚIUNILOR REGIUNII
OMF
• A.I. Evdochimov (1964), le atribuie 25 % printre tumorile altor localizări.
• Conform datelor literaturii oncologice moderne, tumorile şi neoformaţiile pseudotumorale ale feţei şi maxilarelor
constituie circa 12-29 % din numărul total de tumori ale omului (P.V. Naumov).
• Unele din tumori (mai ales organospecifice) se întîlnesc exclusiv în teritoriul maxilo-facial. Ex: cancerul de
piele al feţii, constituie circa 90 % din totalul de tumori cutanate canceroase. Afectarea teritoriului maxilo-facial
de către alte tumori maligne, în afară de cancerul cutanat, de asemenea are loc în circa 20 % din numărul total de
tumori maligne ale omului. De asemenea, 60 % - 80 % din angioamele omului îşi au sediul în regiunea feţei şi a
gîtului.
DETERMINAREA NOŢIUNII “TUMOARE”

• Willis R.A. “Tumoare este o creştere patologică de ţesuturi, care nu-s

coordonate cu dezvoltarea ţesuturilor normale şi se continuă după
suprimarea acţiunii cauzelor, ce le-au declanşat”.

• Petrov N.N. “Surplusuri nereglamentate de înmulţire celulară focală”.

• Şevcenco I.I. “...în noţiune de tumoare adevărata înclude procese patologice,

care apar în rezultatul proliferării celulilor proprii al organizmului la diferiţi
factori de origine externă şi internă”.
 PROPRIETĂŢI BIOLOGICE ALE CELULILOR
TUMORALE:
Proprietăţile biologice ale tumorii sunt influiențate de următoarele circumstanţe: proprietăţile individuale
ale tumorii propriu zise; particularităţile reacţiei organizmului; influienţile externe, care au provocat-o.

1. Automatismul creşterii (eşirea lui de sub control, nesupunerea îmulţirii celulelor normale);
2. Pierderea de către ele a capacităţii de a forma structuri tisulare specifice;
3. Atipizmul celulelor;
4. Pierderea completă sau parţială a capacităţii de a produce hormoni, secrete, fibrele ş.a.
5. Dezvoltarea infiltrativă sau invazivă (capacitatea celulelor tumorale de a pătrunde în ţesuturile
înconjurătoare şi de a le distruge);
6. Metastazarea (răspîndirea celulelor tumorale (canceroase) în urma detaşării lor de la focarul
principal);
7. Progresarea tumorii (dezvoltarea tumorii prin modificări calitative ireversibile stabile a unuia sau a
cîtorva semne ale ei).
TIPURI DE NEOFORMAŢII MAXILO-
FACIALE:
Organospecifice: tumori şi neoformaţiuni Organonespecifice:
pseudotumorale, caracteristice numai pentru regiunea
dată şi care nu se întîlnesc în alte regiuni • Fibromul
• Odontomul • Papilomul
• Adamantinomul • Angiomul
• Epulisul • Osteomul
• Tumoarea mixtă • Osteoblastomul
• Chisturile maxilare • Chisturile dermoide
• Chisturile reziduale
TIPURI DE NEOFORMAŢII MAXILO-
FACIALE:
• Din ţesut epitelial tegumentar (papiloame);
• Din alte tipuri de ţesut epitelial (epiteliul glandular);
• Din ţesut osos;
• Din ţesut fibros;
• Din ţesut grăsos(celular);
• Din ţesuturile dentare;
• Din ţesut pigmentar;
• Din ţesut nervos;
• Din ţesut vascular.
CLASIFICAREA CLINICĂ A TUMORILOR
BENIGNE ŞI A NEOFORMAŢIUNELOR
PSEUDOTUMORALE
Tumorile benigne ale teritoriului maxilo-facial se împart în odontogene şi neodontogene, şi constituie – 7,8 %.

După Colesov(1964)
1. Osteogene
2. Neosteogene şi neodontogene
3. Odontogene
CLASIFICAREA INTERNAŢIONALĂ A
TUMORILOR (DUPĂ OMS) (histologică)
• Tumori epiteliale;
• Tumori din părţile moi;
• Tumori din ţesut condros şi din oase;
• Tumori din ţesut limfoid şi hematogen;
• Tumori de geneza mixtă.
CLASIFICAREA TUMORILOR MAXILO-
FACIALE

Experienţa ne dovedeşte, că din punct de vedere al ocrotirii sănătăţii şi pentru

lucru de cercetare ştiinţifică e suficient de a ne folosi de trei clasificări:

1. După gradul de răspândire;

2. După localizarea anatomică a tumorii,
3. După forma histologică a tumorii
CLASIFICAREA TUMORILOR MAXILO-
FACIALE

După Pacies (1983):

1. Neoformaţiuni benigne;
2. Neoformaţiuni intermediare(cu caracter distructiv local);
3. Neoformaţiuni maligne.
CLASIFICAREA TUMORILOR MAXILO-
FACIALE
DUPĂ
1.
I.I. BERNADSCHI (1983)
Tumori benigne ale părţilor moi ale regiunii maxilo-faciale:
• Hemangiome;
• Chisturi şi fistule congenitale;
• Ateroame;
• Fibroame;
• Papiloame;
• Limfangioame;
• Lipoame;
• Neurofibroame;
• Nevii pigmentari congenitali a pielii;
• Neurofibromatoză;
CLASIFICAREA TUMORILOR MAXILO-
FACIALE
DUPĂ I.I. BERNADSCHI (1983)
2. Tumori osteogene benigne ale maxilarelor:
• Osteoame;
• osteoid-osteoame;
• Osteoblastoclastoame.
CLASIFICAREA TUMORILOR MAXILO-
FACIALE
DUPĂ I.I. BERNADSCHI (1983)
3. Neoformaţiuni osteogene pseudotumorale orale şi osteodistrofii ale maxilarelor:
• Displazia fibroasă;
• Cheruvismul;
• Ostoza deformată (boala lui Paget);
• Osteodistrofia fibroasă paratiroidă(boala Engel-Reklinghauzen);
• Hiperostozele maxilarelor la copii;
• Granulom eozinofil.
CLASIFICAREA TUMORILOR MAXILO-
FACIALE
DUPĂ I.I. BERNADSCHI (1983)
4. Tumori benigne şi neoformaţiuni pseudotumorale neosteogene şi neodontogene ale
maxilarului:
• Hemangioendoteliomul;
• Fibromul;
• Neurofibromul;
• Mixomul;
• Condromul;
• Colesteatomul.
CLASIFICAREA TUMORILOR MAXILO-
FACIALE
DUPĂ I.I. BERNADSCHI (1983)
5. Tumori odontogene benigne:
• Adamantinomul;
• Ameloblastomul;
• Odontomul tare(dur);
• Fibromul odontogen;
CLASIFICAREA TUMORILOR MAXILO-
FACIALE
DUPĂ I.I. BERNADSCHI (1983)
6. Neoformaţiuni pseudotumorale odontogene:
• Chisturi odontogene;
• Chisturi neodontogene;
• Cimentoame;
• Epulisul.
LOCALIZAREA Cel mai frecvent tumorile regiunii OMF sunt situate pe:

• Mucoasa cavităţii bucale;

• Limba;
• Maxilarul superior;
• Mandibula;
• Buza superioară;
• Glandele salivare;
• Pielea feţei şi a capului.
 PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE DIAGNOSTICULUI CANCERULUI FEŢEI ŞI A CAVITĂŢII BUCALE

Sexul. Structura morbidităţii şi mortalităţii se deosebeşte în funcţie de sex. De exemplu: la bărbaţi cancerul cavităţii bucale, în ansamblu, se întîlneşte mult
mai frecvent decît la femei.
- Cancerul buzei inferioare la bărbaţi se întîlneşte mai frecvent de 90 % din cazuri, pe cînd la femei numai în 3-8 %.
- Cancerul de limbă la bărbaţi de 2-2,5 ori apare mai frecvent decît la femei. După datele lui Bernadschi, cancerul cavităţii bucale în ansamblu,
afectează bărbaţii de 3-6 ori mai frecvent decît femeile şi chiar cancerul de mandibulă la bărbaţi e mai frecvent. În acelaş timp unele forme de
cancer sînt mai frecvente la femei decît la bărbaţi.
- Cancerul buzei superioare la femei e puţin mai frecvent decît la bărbaţi.
- Aproape egală este frecvenţa cancerului pelii la femei şi la bărbaţi.

Vîrsta. Tumorile maligne se întîlnesc în toate grupele de vîrstă, însă cel mai frecvent ele afectează vîrsta 40-70 ani, adică după 40 ani.
- Cancerul e mai frecvent la oamenii mai în vîrstă. Cel mai vîrstnic bolnav citit în literatura de specialitate avea vîrsta de 102 ani, dar nu se
exclude cancerul şi la cei mai tineri. În literatură sînt citate aşa cazuri. Astfel Anzilloti citează un caz la două luni, Kondratenko la 6 ani, Figi la
13 ani, Ganglophea la 14 ani, Iacobovici la 16 ani. Sarcomul e mai frecvent la indivizii de vîrstă mai tinără. Bărbaţii în vîrstă de 70 ani se pot
înbolnăvi de cancer de 100 de ori mai frecvent decît cei de 30 ani, iar femeile de 70 ori mai frecvent decît cele de 30 ani.
- Frecvenţa cancerului se măreşte cu vîrsta.

Bolile cronice. Ele tot pot masca procesul tumoral.

Localizarea (sediul) afecţiunii la fel pot masca procesul tumoral Ex: cancerul roşului buzei se diagnostică timpuriu, pe cînd cancerul regiunilor închise cu
întîrziere.

Folosirea metodelor de laborator: analize de sînge, cercetări imunologice biochimie şi a.

Diagnosticul citologic.

Diagnosticul histologic.
 ATENŢIE ONCOLOGICĂ MĂRITĂ (VIGILENȚA
ONCOLOGICĂ)
Rolul stomatologului în diagnosticul tumorilor maligne
ale regiunii oro-maxilo-faciale
 Să cunoască bine anatomia şi fiziologia regiunii oro-maxilo-faciale.
 Întodeauna bolnavul să fie investigat după anumite reguli.
 Să fie cercetată toată regiunea, iar apoi să se limiteze la locul suspect.
 Totul ce nu corespunde normei trebuie să fie cercetat.
 În toate cazurile suspecte trebuie folosite metode suplimentare de explorare, care sunt în instituţia
stomatologică.
 Dacă diagnoza nu poate fi stabilită prin intermediul mijloacelor ce sunt la îndemână, bolnavul trebuie
îndreptat la medicul oncolog.
 Perioada de supraveghere pînă la stabilirea diagnozei trebuie să nu fie îndelungată, să nu depăşească 10-15
zile.
 Stomatologul trebuie să posede metodele de recoltare a probelor pentru examenul citologic şi histologic al
ţesuturilor, chiuretare, puncţie, excizie etc.
 Să cunoască starea normală a organelor învecinătate, gîtul, vestibulul faringian, nasul extern etc.
 Cazuri neclare de a consulta cu specialiştii în domeniu.
 Toţi bolnavii cu afecţiuni pretumorale (stări precanceroase) trebuie luaţi la evidenţă.
ATENŢIE ONCOLOGICĂ MĂRITĂ (VIGILENȚA
ONCOLOGICĂ)
Sarcina principală a medicului-stomatolog constă în suspectarea tumorii.

Suspiciunea oncologică constă în următoarele:

1. Cunoaşterea simptoamelor timpurii ale tumorilor maligne;

2. Cunoaşterea afecţiunilor precanceroase şi a tratamentului lor,
3. Cunoaşterea principiilor de organizare a asistenţei oncologice, ce
prmite de a îndrepta după destinaţie bolnavul cu suspiciune tumorală,
îndată după depistarea afecţiunii.
4. Investigarea minuţioasă a fiecărui bolnav, ce s-a adresat la medicul de
orice specialitate cu scopul de a exclude eventuala afecţiune
oncologică;
5. În diagnosticul dificil, punerea la suspiciune a fiecărui caz de evoluţie
atipică ori complicată a procesului patologic.
MULŢUMESC PENTRU
ATENŢIE