Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Automatismul creşterii (eşirea lui de sub control, nesupunerea îmulţirii celulelor normale);
2. Pierderea de către ele a capacităţii de a forma structuri tisulare specifice;
3. Atipizmul celulelor;
4. Pierderea completă sau parţială a capacităţii de a produce hormoni, secrete, fibrele ş.a.
5. Dezvoltarea infiltrativă sau invazivă (capacitatea celulelor tumorale de a pătrunde în ţesuturile
înconjurătoare şi de a le distruge);
6. Metastazarea (răspîndirea celulelor tumorale (canceroase) în urma detaşării lor de la focarul
principal);
7. Progresarea tumorii (dezvoltarea tumorii prin modificări calitative ireversibile stabile a unuia sau a
cîtorva semne ale ei).
TIPURI DE NEOFORMAŢII MAXILO-
FACIALE:
Organospecifice: tumori şi neoformaţiuni Organonespecifice:
pseudotumorale, caracteristice numai pentru regiunea
dată şi care nu se întîlnesc în alte regiuni • Fibromul
• Odontomul • Papilomul
• Adamantinomul • Angiomul
• Epulisul • Osteomul
• Tumoarea mixtă • Osteoblastomul
• Chisturile maxilare • Chisturile dermoide
• Chisturile reziduale
TIPURI DE NEOFORMAŢII MAXILO-
FACIALE:
• Din ţesut epitelial tegumentar (papiloame);
• Din alte tipuri de ţesut epitelial (epiteliul glandular);
• Din ţesut osos;
• Din ţesut fibros;
• Din ţesut grăsos(celular);
• Din ţesuturile dentare;
• Din ţesut pigmentar;
• Din ţesut nervos;
• Din ţesut vascular.
CLASIFICAREA CLINICĂ A TUMORILOR
BENIGNE ŞI A NEOFORMAŢIUNELOR
PSEUDOTUMORALE
Tumorile benigne ale teritoriului maxilo-facial se împart în odontogene şi neodontogene, şi constituie – 7,8 %.
După Colesov(1964)
1. Osteogene
2. Neosteogene şi neodontogene
3. Odontogene
CLASIFICAREA INTERNAŢIONALĂ A
TUMORILOR (DUPĂ OMS) (histologică)
• Tumori epiteliale;
• Tumori din părţile moi;
• Tumori din ţesut condros şi din oase;
• Tumori din ţesut limfoid şi hematogen;
• Tumori de geneza mixtă.
CLASIFICAREA TUMORILOR MAXILO-
FACIALE
Sexul. Structura morbidităţii şi mortalităţii se deosebeşte în funcţie de sex. De exemplu: la bărbaţi cancerul cavităţii bucale, în ansamblu, se întîlneşte mult
mai frecvent decît la femei.
- Cancerul buzei inferioare la bărbaţi se întîlneşte mai frecvent de 90 % din cazuri, pe cînd la femei numai în 3-8 %.
- Cancerul de limbă la bărbaţi de 2-2,5 ori apare mai frecvent decît la femei. După datele lui Bernadschi, cancerul cavităţii bucale în ansamblu,
afectează bărbaţii de 3-6 ori mai frecvent decît femeile şi chiar cancerul de mandibulă la bărbaţi e mai frecvent. În acelaş timp unele forme de
cancer sînt mai frecvente la femei decît la bărbaţi.
- Cancerul buzei superioare la femei e puţin mai frecvent decît la bărbaţi.
- Aproape egală este frecvenţa cancerului pelii la femei şi la bărbaţi.
Vîrsta. Tumorile maligne se întîlnesc în toate grupele de vîrstă, însă cel mai frecvent ele afectează vîrsta 40-70 ani, adică după 40 ani.
- Cancerul e mai frecvent la oamenii mai în vîrstă. Cel mai vîrstnic bolnav citit în literatura de specialitate avea vîrsta de 102 ani, dar nu se
exclude cancerul şi la cei mai tineri. În literatură sînt citate aşa cazuri. Astfel Anzilloti citează un caz la două luni, Kondratenko la 6 ani, Figi la
13 ani, Ganglophea la 14 ani, Iacobovici la 16 ani. Sarcomul e mai frecvent la indivizii de vîrstă mai tinără. Bărbaţii în vîrstă de 70 ani se pot
înbolnăvi de cancer de 100 de ori mai frecvent decît cei de 30 ani, iar femeile de 70 ori mai frecvent decît cele de 30 ani.
- Frecvenţa cancerului se măreşte cu vîrsta.
Localizarea (sediul) afecţiunii la fel pot masca procesul tumoral Ex: cancerul roşului buzei se diagnostică timpuriu, pe cînd cancerul regiunilor închise cu
întîrziere.
Diagnosticul citologic.
Diagnosticul histologic.
ATENŢIE ONCOLOGICĂ MĂRITĂ (VIGILENȚA
ONCOLOGICĂ)
Rolul stomatologului în diagnosticul tumorilor maligne
ale regiunii oro-maxilo-faciale
Să cunoască bine anatomia şi fiziologia regiunii oro-maxilo-faciale.
Întodeauna bolnavul să fie investigat după anumite reguli.
Să fie cercetată toată regiunea, iar apoi să se limiteze la locul suspect.
Totul ce nu corespunde normei trebuie să fie cercetat.
În toate cazurile suspecte trebuie folosite metode suplimentare de explorare, care sunt în instituţia
stomatologică.
Dacă diagnoza nu poate fi stabilită prin intermediul mijloacelor ce sunt la îndemână, bolnavul trebuie
îndreptat la medicul oncolog.
Perioada de supraveghere pînă la stabilirea diagnozei trebuie să nu fie îndelungată, să nu depăşească 10-15
zile.
Stomatologul trebuie să posede metodele de recoltare a probelor pentru examenul citologic şi histologic al
ţesuturilor, chiuretare, puncţie, excizie etc.
Să cunoască starea normală a organelor învecinătate, gîtul, vestibulul faringian, nasul extern etc.
Cazuri neclare de a consulta cu specialiştii în domeniu.
Toţi bolnavii cu afecţiuni pretumorale (stări precanceroase) trebuie luaţi la evidenţă.
ATENŢIE ONCOLOGICĂ MĂRITĂ (VIGILENȚA
ONCOLOGICĂ)
Sarcina principală a medicului-stomatolog constă în suspectarea tumorii.